Dosar 25/2021
Dosar finalizatAdmite contestatia si dispune remedierea
Dosar public
Admite contestatia si dispune remedierea
Status: Dosar finalizat. Complet: C5.
Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.
Decizia de fond menționată în registru: 307, data 12.02.2021.
Istoricul cuprinde 20 evenimente, între 2021-01-05 și 2021-11-16. Sunt asociate 1 decizii și 2 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:13.804Z.
Dosar CNSC 25/2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Pasajele nu pot fi identificate automat cu suficientă certitudine. Consultați documentele și istoricul asociat.
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_307_2021_Decizie_307.pdf, BO2021_307_2021_BO2021_307.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 307/C5/25 Data: 12.02.2020 Prin contestația nr. 5/04.01.2021, expediată prin poștă, în original, la data de 04.01.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 388/05.01.2021, AL CARINA SRL, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Piramidei nr. 8, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/2280/1993, având CIF RO 4621450, reprezentată legal prin Cruceanu Dan – administrator și Sandu Diana – consilier juridic, a contestat documentația de atribuire întocmită în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziția de dezinfectanți” (lot 5 – „Achiziție dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția terminală, aplicat prin nebulizare”), cod CPV 33631600-8 (Rev. 2), inițiată de SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Mangalia, str. Carol Davila nr. 3, județul Constanța și a solicitat, suspendarea procedurii de atribuire aferentă lotului contestat până la soluționarea contestației și „adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru lotul 5”. Cererea de suspendare a procedurii formulată de AL CARINA SRL, a fost soluționată prin Încheierea nr. 67/C5/25 din 11.01.2021. CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de AL CARINA SRL, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA, în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire 1 / 2
corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2 / 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 307/C5/25 Data: 12.02.2020 Prin contestația nr. 5/04.01.2021, expediată prin poștă, în original, la data de 04.01.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 388/05.01.2021, ... SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ... – administrator și ... – consilier juridic, a contestat documentația de atribuire întocmită în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într- o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziția de dezinfectanți” (lot 5 – „Achiziție dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția terminală, aplicat prin nebulizare”), cod CPV 33631600-8 (Rev. 2), inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... și a solicitat, suspendarea procedurii de atribuire aferentă lotului contestat până la soluționarea contestației și „adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru lotul 5”. Cererea de suspendare a procedurii formulată de ... SRL, a fost soluționată prin Încheierea nr. .... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, ... SRL a precizat că autoritatea contractantă a întocmit un caiet de sarcini care nu respectă cerințele legale cu privire la modelul de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biocide. Specificațiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea 1 / 7
unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici. Având în vedere modul de constituire a specificațiilor tehnice pentru lotul 5 ce face parte din caietul de sarcini, rezultă că autoritatea contractantă nu respectă prevederile Legii nr. 98/2016, ale Ordinului nr. 1071/2017 și ale standardului SR EN 14885:2015. Referitor la spectrul de activitate menționat în caietul de sarcini, ... SRL consideră că se impune completarea acestuia cu respectarea standardului european EN 14885:2015, conform căruia rapoartele de testare privind activitatea antimicrobiană (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476), trebuie realizate în condițiile obligatorii de curățenie și murdărie, așa cum este prevăzut și în standardul european EN 14885:2015 în baza căruia a fost întocmit caietul de sarcini. În ceea ce privește condițiile de curățenie și murdărie, pentru normele antimicrobiene (EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476), ... SRL a precizat faptul că produsele se testează în condiții de curățenie și murdărie, conform standardului 14885:2015. Acest lucru nu înseamnă că produsul are efect detergent suplimentar dezinfecției dovedite prin standard, ci faptul că produsul este capabil să distrugă și microorganisme patogene aflate în înveliș protector de lipide, glucide sau alte proteine aderente suprafeței patogenului. Prin urmare, autoritatea contractantă trebuie să admită pentru etapa finală de adjudecare produsele conforme care îndeplinesc prevederile legale, adică testarea este îndeplinită dacă se demonstrează efectul „bactericid, fungicid, micobactericid, virucid” pe tulpinile standard obligatorii de testare în condiții de curățenie și murdărie. ... SRL arată că autoritatea contractantă a precizat în caietul de sarcini faptul că pentru lotul 5 se vor lua în considerare doar testările în condiții de curățenie, fapt pentru care nu se face dovada că la nivelul aeromicroflorei din incinta unității spitalicești, există doar patogeni „curați” sensibili doar la dezinfectante testate doar în condiții de curățenie. Autoarea contestației a menționat faptul că prevederile standardului, 14885:2015 în ceea ce privește dezinfecția suprafețelor, se realizează în condițiile obligatorii de curățenie și murdărie. În susținere, ... SRL a prezentat, sub formă tabelară, fiecare normă antimicrobiană pentru EN 13727, EN 13624, EN 14476, EN 14348 și EN 13697. ... SRL a solicitat obligarea autorității contractante la completarea spectrului de activitate menționat în caietul de sarcini, respectiv adăugarea condițiilor obligatorii de curățenie și murdărie, conform standardului european EN 14885:2015. În dovedirea contestației, ... SRL a depus, în copie, un set de înscrisuri. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 656/06.01.2021, autoritatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), Strategia de contractare aferentă procedurii de atribuire. 2 / 7
Prin adresa nr. 696/25/C5/06.01.2021, Consiliul i-a solicitat contestatoarei ... SRL să transmită la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii, iar în copie, dovada înaintării contestației către autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 1002/25/C5/07.01.2021, Consiliul i-a solicitat autorității contractante documentele necesare soluționării contestației. Prin adresa nr. 20/05.01.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 732/06.01.2021, ... SRL a depus, în original, Recipisa de consemnare nr. 206746471/1 din 065.01.2021, eliberată de CEC BANK – Sucursala Ploiești, în sumă de 5.904,00 RON. Autoritatea contractantă a transmis, prin poștă, punctul de vedere nr. 518/13.01.2021, în original, precum și în copie, documentele necesare soluționării contestației, corespondența fiind înregistrată la Consiliu sub nr. 2171/14.01.2021. Cu privire la punctul 1 din contestație, autoritatea contractantă a învederat faptul că măsurile privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare, sunt stipulate în Ordinul nr. 961/2016, emis de Ministerul Sănătății privind procesul de curățenie, potrivit căruia aplicarea dezinfectantului de nivel înalt pentru dezinfecția terminală aplicat prin nebulizare trebuie făcută numai după curățarea suprafețelor sau a spațiilor din cadrul spitalului. În ceea ce privește punctul 2 al contestației, autoritatea contractantă a menționat faptul că în tabelele prezentate de către ... SRL din standardul EN 14885:2015, sunt specificate condițiile în care se efectuează diverse teste specifice pentru produsele biocide (în condiții de curățenie sau murdărie) și nivelul de reducție logaritmică a elementelor viabile pentru fiecare condiție și nicidecum obligativitatea comasării acestor condiții în caietele de sarcini. De asemenea, autoritatea contractantă a învederat faptul că produsul solicitat de către autoritatea contractantă este dezinfectant de nivel înalt, adică cu acțiune pe sporii microorganismelor. Conform standardului 14885:2015, condițiile de testare a produselor biocide pe spori se face doar în condiții de curățenie. Solicitarea testărilor în condiții de murdărie ar face imposibilă achiziția unui asemenea produs în condiții legale. Având în vedere că produsul este destinat doar dezinfecției terminale a suprafețelor și se va folosi fără acțiune mecanică pe suprafață, după o prealabilă curățare a acestora solicitându-se teste efectuate în condiții de curățenie. Dacă se prezintă și teste în condiții de murdărie, este evident că sunt îndeplinite condițiile din caietul de sarcini, ele fiind acceptate. În finalul punctului de vedere, autoritatea contractantă a concluzionat faptul că nu se justificată solicitarea contestatoarei ... SRL privind modificarea caietului de sarcini. Prin adresa nr. 5649/25/C5/03.02.2021, Consiliul a informat părțile cu privire la prelungirea, cu 10 zile, a termenului de soluționare a contestației, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. 3 / 7
Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziția de dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1080580/28.12.2020, stabilind „termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare”, la data de 18.01.2021 ora 15:00, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate - preț” și valoarea estimată, fără TVA, de 276.143,40 RON. Procedura de atribuire a fost divizată, în 9 loturi, prezenta contestație vizând lotul 5 – „Achiziție dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția terminală, aplicat prin nebulizare”, având o valoare estimată, fără TVA, de 147.600 RON. Cererea formulată de contestatoarea ... SRL privind suspendarea procedurii de atribuire aferentă lotului 5 al procedurii de atribuire a fost respinsă de Consiliu, ca rămasă fără obiect, prin Încheierea nr. 67/C5/25 din 11.01.2021. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare nr. 206746471/1 din 05.01.2021, în sumă de 5.904 RON, eliberată de CEC BANK – Sucursala Ploiești. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că prezenta contestație vizează documentația de atribuire, publicată de autoritatea contractantă, în SEAP, odată cu anunțul de participare, respectiv la data de 28.12.2020. Nemulțumită de anumite cerințe tehnice din caietul de sarcini, ... S.R.L. a învestit Consiliul cu soluționarea contestației de față, solicitând remedierea caietului de sarcini (lotul 5), conform criticii din cuprinsul contestației. Analizând critica formulată de contestator, Consiliul constată că aceasta vizează documentația de atribuire, respectiv o anumită cerință tehnică din caietul de sarcini aferent acestui lot. Consiliul urmează a proceda la soluționarea contestației analizând modul în care autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire aferentă, sub aspectele criticate în contestație, cu luarea în considerare a legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice și a argumentelor transmise de către părți. Pe fondul cauzei, Consiliul reține următoarele: Din conținutul contestației rezultă că aceasta vizează următoarele aspecte tehnice prevăzute în caietul de sarcini: „Lotul 5 Dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția terminală, aplicat prin nebulizare (...) Pentru biocide: (...) 4 / 7
• avizul/autorizaţia/certificatul de recunoaştere reciprocă eliberat/ eliberată de Comisia naţională pentru produse biocide din care să reiasă testările în conditii de curățenie, conform EN 14885/2015: - Bactericidă: EN 13727 - Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) - Bactericidă 13697 - Fungicidă: EN 13697 - Fungicidă: EN 13624 (Aspergilus brasiliensis+Candida albicans) - Mycobactericidă: EN 14348 - Virucidă: EN 14476 - Sporicidă: EN 13704 Pentru produsele asimilate ca dispozitive medicale, conform HG nr. 54/2009, Ord. MS nr. 1009/2016, Directiva 93/42 CEE, se solicită următoarele documente, condiție eliminatorie: (...) • Demonstrarea eficienței pe spectrul solicitat la produsele biocide, prin prezentarea testelor complete în condiții de curățenie conform EN 14885/2015, traduse autorizat în limba română: - Bactericidă: EN 13727 - Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) - Bactericidă 13697 - Fungicidă: EN 13697 - Fungicidă: EN 13624 (Aspergilus brasiliensis+Candida albicans) - Mycobactericidă: EN 14348 - Virucidă: EN 14476 - Sporicidă: EN 13704”. Contestatorul solicită ca testarea privind spectrul de activitate să se facă și în condiții de murdărie, așa cum prevede standardul SR EN 14885/2015. Potrivit SR EN 14885/2015, obligatoriu de respectat de către autoritatea contractantă, la dezinfecția suprafeței (pagina 19, 22, 23, 24 și 37), se prevede: „Condiții de curățenie albumină de bovină 0,3g/L Condiții de murdărie albumină de bovină 0,3g/L+ eritrocite de oaie 3ml/L.” Deși autoritatea contractantă a precizat în punctul de vedere: „Dacă se prezintă și teste în condiţii de murdărie, este evident că sunt îndeplinite condiţiile din caietul de sarcini, ele fiind acceptate”, Consiliul consideră că autoritatea contractantă trebuie să respecte prevederile standardului SR EN 14885/2015. Ca urmare, autoritatea contractantă trebuie să modifice caietul de sarcini și să menționeze ambele condiții de testare (curățenie și murdărie) pentru a nu se înțelege că este suficientă respectarea doar a uneia dintre ele, critica privind acest aspect fiind întemeiată. 5 / 7
În acest sens s-a exprimat, într-o speță similară, și Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 1664/11.12.2019, astfel: „Conform Ordinului nr. 604/880/78/2017 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii, al ministrului mediului şi pădurilor, al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, precum şi pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de cărăţenie şi dezinfecţie, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare la art. 1 g⁶ «Rapoartele de testare pentru produsele biocide care fac parte din grupa principală 1 Dezinfectanti, tip de produs TP 2 cu aria de aplicare în unităţile sanitare trebuie să fie emise ulterior datei de publicare a standardului EN 14885:2015», coroborând cu cerinţa din caietul de sarcini «Să deţină aviz sanitar ca produs biocid, cu specificarea categoriei de produs: Grupa principala 1, TP2», autoritatea contractantă trebuie să respecte reglementările standardului EN 14885:2015 şi orice altă testare trebuie să fie efectuată după ultimele modificări aduse standardului EN 14885:2015, respectiv august 2015.” Consiliul nu poate reține susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă o procedură pentru dezinfecția terminală, existentă la nivelul spitalului, care să demonstreze susținerile autorității contractante. Prin urmare, în raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Va obliga autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticii admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. 6 / 7
Obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, ... Redactat practicaua deciziei, .. Redactat în 4 exemplare originale, conține 7 pagini. 7 / 7
2819_2021_Incheiere_2819.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2819/C5/25 Data: 02.11.2021 Prin adresa nr. 1021/22.07.2021, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 56005/26.10.2021, AL CARINA SRL, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Piramidei nr. 8, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/2280/1993, având CIF RO 4621450, reprezentată legal prin dna. Cruceanu Alina–Oana - director și dna. Sandu Diana Mihaela - consilier juridic, a formulat cerere de restituire a cauțiunii constituită în vederea soluționării contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 25/2021, formulată în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziția de dezinfectanți” (lot 5 – „Achiziție dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția terminală, aplicat prin nebulizare”), cod CPV 33631600-8 (Rev. 2), inițiată de SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Mangalia, str. Carol Davila nr. 3, județul Constanța. CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de AL CARINA SRL și dispune restituirea către aceasta a Recipisei de consemnare nr. 206746471/1 din 05.01.2021, în sumă de 5.904,00 RON, eliberată de CEC BANK – Sucursala Ploiești, aferentă contestației care a format obiectul dosarului nr. 25/2021. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 2 din 2
67_2021_Incheiere_67.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 67/C5/25 Data: 11.01.2021 Prin contestația nr. 5/04.01.2021, expediată prin poștă, în original, la data de 04.01.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 388/05.01.2021, AL CARINA SRL, cu sediul în municipiul Ploiești, str. Piramidei nr. 8, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/2280/1993, având CIF RO 4621450, reprezentată legal prin Cruceanu Dan – administrator și Sandu Diana – consilier juridic, a contestat documentația de atribuire întocmită în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziția de dezinfectanți” (lot 5 – „Achiziție dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția terminal, aplicat prin nebulizare”), cod CPV 33631600-8 (Rev. 2), inițiată de SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Mangalia, str. Carol Davila nr. 3, județul Constanța și a solicitat, între altele, suspendarea lotului contestat până la soluționarea contestației. CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de AL CARINA SRL privind suspendarea lotului 5 al procedurii de atribuire inițiată de SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA, în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 1/1
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2021-11-16 | 59716 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA |
| 2021-11-02 | 57446 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA |
| 2021-11-02 | 57448 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | AL CARINA SRL |
| 2021-11-01 | 57036 | Intrare | Împuternicire | AL CARINA SRL | — | — |
| 2021-10-28 | 56506 | Intrare | Răspuns | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA | — | — |
| 2021-10-27 | 56340 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA |
| 2021-10-26 | 56005 | Intrare | Restituire cauțiune | AL CARINA SRL | — | — |
| 2021-02-15 | 7361 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | AL CARINA SRL |
| 2021-02-15 | 7363 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA |
| 2021-02-03 | 5649 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA |
| 2021-01-14 | 2171 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA | — | — |
| 2021-01-12 | 1609 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA |
| 2021-01-12 | 1610 | Iesire | Adresa transmitere incheiere | — | Adresa transmitere incheiere | AL CARINA SRL |
| 2021-01-08 | 1187 | Intrare | Răspuns | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA | — | — |
| 2021-01-07 | 788 | Intrare | Răspuns | AL CARINA SRL | — | — |
| 2021-01-07 | 1002 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA |
| 2021-01-06 | 656 | Intrare | Completare | SPITALUL MUNICIPAL MANGALIA | — | — |
| 2021-01-06 | 696 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | AL CARINA SRL |
| 2021-01-06 | 732 | Intrare | Cauțiune | AL CARINA SRL | — | — |
| 2021-01-05 | 388 | Intrare | Contestatie | AL CARINA SRL | — | — |
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Respinge pe fond
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Admite contestatia in parte si dispune remedierea
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.