AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 525/2021

Dosar 525/2021

Dosar finalizat
Complet C8Prima înregistrare: 2021-03-09Decizie fond: 693 · 05.04.2021

Respinge pe fond

28Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2021An dosar

Pe scurt

Status: Dosar finalizat. Complet: C8.

Soluție consemnată: Respinge pe fond.

Decizia de fond menționată în registru: 693, data 05.04.2021.

Istoricul cuprinde 28 evenimente, între 2021-03-09 și 2022-03-25. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:11.608Z.

Dosar CNSC 525/2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 693/C8/525 din 05.04.2021

Data din document
2021-04-05
Complet
C8

Contestația, din document

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 11428/09.03.2021, formulată de INFO ADRIANO SRL, cu sediul în comuna Bucșani, str. Principală nr. 923, județ Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J15/763/2007, având CUI 21841855, reprezentată legal de Amuzan Ghe. Gheorghe - administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat de ORAȘUL ZĂRNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI ZĂRNEȘTI), cu sediul în Zărnești, str. Mitropolit Ion Mețianu nr. 1, județul Brașov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică, ce are ca obiect: „lucrări de execuție în cadrul cap.2. cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului, subpct.2.1. branșament apă, canal, racord electric, gaze din cadrul obiectivului de investiții: „Consolidare, reabilitare, extindere, modernizare și dotare baza sportivă, oraș Zărnești, județul Br…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de INFO ADRIANO SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ZĂRNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI ZĂRNEȘTI). Admite cererea de intervenție voluntară depusă de ASENT EDIL SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.775 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea

§ 2

Consiliului

§ 3

Național

§ 4

de Soluționare

§ 5

a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 693/C8/525 Data:05.04.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 11428/09.03.2021, formulată de INFO ADRIANO SRL, cu sediul în comuna Bucșani, str. Principală nr. 923, județ Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J15/763/2007, având CUI 21841855, reprezentată legal de Amuzan Ghe. Gheorghe - administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat de ORAȘUL ZĂRNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI ZĂRNEȘTI), cu sediul în Zărnești, str. Mitropolit Ion Mețianu nr. 1, județul Brașov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică, ce are ca obiect: „lucrări de execuție în cadrul cap.2. cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului, subpct.2.1. branșament apă, canal, racord electric, gaze din cadrul obiectivului de investiții: „Consolidare, reabilitare, extindere, modernizare și dotare baza sportivă, oraș Zărnești, județul Brașov”, obiectul: branșament la utilitățile apă- canal”, CPV: 45000000-7, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante la anularea deciziei prin care oferta depusă de ASENT EDIL SRL a fost declarată admisibilă și câștigătoare; - obligarea autorității contractante la anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior menționate, inclusiv a raportului procedurii și a adresei nr. 4277 din 03.03.2021 prin care s-a comunicat rezultatul procedurii; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de către contestatoare. - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații.

§ 6

Prin Încheierea nr. 602/C8/525/11.03.2021, Consiliul s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind suspendarea, pe rol, rămânând celelalte capete de cerere. La 17.03.2021, ASENT EDIL SRL, cu sediul în Zărnești, Piața Morii nr. 17A, județul Brașov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J08/2057/2011, având CUI RO29494670, reprezentată convențional de Avocat Amalia Szentpeteri, a înaintat Consiliului cererea de intervenție accesorie, înregistrată la Consiliu cu nr. 13433/18.03.2021 prin care solicită respingerea contestației și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor suportate de aceasta în prezenta cauză. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de INFO ADRIANO SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ZĂRNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI ZĂRNEȘTI). Admite cererea de intervenție voluntară depusă de ASENT EDIL SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 41.443 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea

§ 2

Consiliului

§ 3

Național

§ 4

de Soluționare

§ 5

a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data:... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ...SRL, cu sediul în comuna ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal de ... - administrator, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică, ce are ca obiect: „lucrări de execuție în cadrul cap.2. cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului, subpct.2.1. branșament apă, canal, racord electric, gaze din cadrul obiectivului de investiții: „Consolidare, reabilitare, extindere, modernizare și dotare baza sportivă, ...”, obiectul: branșament la utilitățile apă- canal”, CPV: 45000000-7, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante la anularea deciziei prin care oferta depusă de ...SRL a fost declarată admisibilă și câștigătoare; - obligarea autorității contractante la anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior menționate, inclusiv a raportului procedurii și a adresei nr. ... din ... prin care s-a comunicat rezultatul procedurii; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de către contestatoare. - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații. Prin Încheierea nr. ..., Consiliul s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind suspendarea, pe rol, rămânând celelalte capete de cerere. La 17.03.2021, ...SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având CUI ..., reprezentată

§ 6

convențional de ..., a înaintat Consiliului cererea de intervenție accesorie, înregistrată la Consiliu cu nr. ... prin care solicită respingerea contestației și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor suportate de aceasta în prezenta cauză. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ., și pentru motive care țin de economie procedurală. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ...SRL arată că, oferta sa a fost declarată neconformă, în conformitate cu HG nr. 395/2016, pentru următoarele motive: - nu a fost prezentat, la momentul depunerii ofertei, graficul de execuție (acesta trebuia detaliat pe categorii de lucrări, conform solicitării din fișa de date (modul de prezentare al propunerii tehnice) pct.3, Programul de execuție pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări, care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, în ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor și prezentarea colaboratorilor și/ sau asociațiilor și/ sau subcontractanți cu atribuțiile acestora (dacă este cazul); - prin răspunsul de clarificări nu a fost clarificată o neconcordanță ci a fost modificat conținutul propunerii tehnice (prin postare grafic Gantt și anexa la aceasta, documente care nu au fost depuse în cadrul ofertei). Prin acceptare, comisia de evaluare ar fi creat un avantaj evident față de ofertanții care au prezentat documentele conform cerințelor autorii contractante și în aceste condiții s-ar încălca prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, precum și principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din același act normativ. - graficul de îndeplinire a activităților nu poate fi asimilat cu Graficul general de realizare a investiției (conform HG nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare); Clarificarea la care face referire autoritatea contractantă a fost trimisă la data de 19.02.2020 prin adresa Nr. ... și solicită: „Comisia de evaluare a constatat că în cadrul ofertei tehnice a fost prezentat, la (pag 91, din vol.3), pag. 199 Graficul de îndeplinire al activităților, în care s-au evidențiat - lucrări relele canalizare, 2 luni, luna 1 și luna 2; - lucrări rețele apă, 1 lună, respectiv luna 3, din contract. Nu au fost prezentate Programul de execuție și graficul de timp, așa cum sunt ele solicitate în documentația de atribuire. 2/17

§ 7

De asemenea Graficul de îndeplinire a activităților, nu poate fi asimilat cu Graficul general de realizare a investiției (Formular F6 din HG nr. 907/2016, cu modificările și completările ulterioare). În fișa de date a achiziției publice, modul de prezentare a ofertei tehnice, pag 9, s-a comunicat ofertanților că Graficul general de realizare a investiției publice este în conformitate cu Formularul F6 din HG nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice." În răspunsul la clarificare, contestatoarea a precizat: „Graficul general de realizare a investiției publice este în conformitate cu Formularul F6 din HG nr. 907/2016 ( acesta a fost depus la momentul depunerii ofertei ,așa cum însăși autoritatea contractantă confirma în cuprinsul cererii de clarificări). În plus, s-a depus un grafic, care conținea aceleași informații ca cel anterior, într-o altă formă, așa cum este prevăzut la art. 134 alin (6) din HG nr. 395/2016, deși, cerința privind programul de execuție pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări, era îndeplinită la momentul depunerii ofertei, lucru confirmat de autoritatea contractantă, fiind evidențiate: - lucrări rețele canalizare, 2 luni, luna 1 și luna 2; - lucrări rețele apă, 1 luna, respectiv luna 3, din contract". Contestatoarea apreciază că, așa cum reiese din cuprinsul cererii de clarificări, autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 1, alin. (2) și art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016, deoarece, comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ ofertant, trebuie să fie clară și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare, astfel încât, să ia toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor situații de natură să determine existența unul conflict de interese și/sau împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței. Procedurile de lucru specifice obiectivului de investiții, invocate în susținerea clarificărilor, nu sunt semnate și avizate de specialist în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, republicată, iar, prin răspunsul de clarificări nu a fost clarificat concret unde, în cadrul procedurilor se află: categoriile de lucrări controlate și verificate conform caietelor de sarcini și normelor tehnice; metodele de verificare și control utilizate (standard, normative); frecvența/ faza; toleranțe admisibile; cine efectuează controlul/ verificarea; înregistrări de calitate. Clarificarea la care face referire autoritatea contractantă a fost trimisă la data de 19.02.2020 prin adresa nr. ... și are următorul conținut: - În cadrul fișei de date, modul de prezentare a propunerii tehnice, la pct. 1, lit. f) s-a solicitat Planul de control și verificare a 3/17

§ 8

calității lucrărilor executate pentru obiectivul de investiție, pentru fiecare categorie de lucrări în parte, trebuie sa cuprindă: - categoriile de lucrări controlate și verificate conform caietelor de sarcini și normelor tehnice, -metodele de verificare și control utilizate (standarde, normative); - frecvența/ faza, - tolerante admisibile; - cine efectuează controlul/ verificarea - înregistrări de calitate. Comisia de evaluare nu a identificat planul de control și verificare a calității lucrărilor executate pentru obiectivul de investiții, pentru fiecare categorie de lucrări. Contestatoarea menționează că, în răspunsul la clarificare, a arătat paginile (pag. 69-73 și pag 140-164) din propunerea tehnică unde se regăsesc cele arătate anterior. ...SRL precizează că nu s-au cerut clarificări pentru semnarea de către specialiști în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, iar în cazul în care autoritatea contractantă ar fi cerut aceasta, răspunsul ar fi fost ca a îndeplinit cerința deoarece propunerea tehnică a fost semnată de către dl. ..., care este declarat în procedură în calitate de CQ și astfel îndeplinește cerințele Legii nr. 10/1995. Planul calității este realizat (și semnat) prin personal propriu și în procedura a fost declarat responsabilul tehnic cu execuția autorizat. Contestatoarea precizează că, deși avea dreptul, autoritatea contractantă nu i-a solicitat corectarea viciilor de formă cu privire la oferta depusă așa cum este prevăzut de art. 135. În punctul său de vedere nr. ..., înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă susține că, în data în data de 03.03.2021, a transmis, prin intermediul SEAP, contestatoarei comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, precizând motivele declarării ofertei acestuia ca fiind neconformă: - în conformitate cu prevederile HG nr. 395/2016, art.137, alin. (3) lit. a), întrucât: - nu a fost prezentat, la momentul depunerii ofertei, graficul de execuție (acesta trebuia detaliat pe categorii de lucrări, conform solicitării din fișa de date (modul de prezentare al propunerii tehnice, pct.3), - nu a fost prezentat, inițial, programul de execuție pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări, care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, în ordinea și derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor și prezentarea colaboratorilor și/ sau asociațiilor și/ sau subcontractanți cu atribuțiile acestora - dacă este cazul -); 4/17

§ 9

- graficul de îndeplinire a activităților nu poate fi asimilat cu graficul general de realizare a investiției (conform HG nr. 907/2016); - procedurile de lucru specifice obiectivului de investiții, invocat în susținerea clarificărilor nu sunt semnate și avizate de specialiști în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, republicată, cu completările și modificările ulterioare, iar prin răspunsul de clarificări nu a fost clarificat concret unde, în cadrul procedurilor se află: categoriile de lucrări controlate și verificate conform caietelor de sarcini și normelor tehnice; metodele de verificare și control utilizate (standard, normative); frecvența/ faza; toleranțe admisibile; cine efectuează controlul/ verificarea; înregistrări de calitate. Pe parcursul etapei de verificare a propunerii tehnice a contestatoarei, comisia de evaluare, prin adresa nr. ... din 19.02.2021, a solicitat ofertantului ...SRL, clarificări. Prina adresa FN, datată 23.02.2021, ofertantul a transmis răspunsul la solicitarea de clarificări a autorității contractante, modificând conținutul propunerii tehnice, prin postarea grafic Gantt și anexa la acesta. Aceste documente nu au fost depuse în cadrul procedurii. În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsului de clarificări, comisia de evaluare a declarat oferta depusă de ...SRL, ca fiind neconformă, în baza dispozițiilor art. 137 alin.(3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Prin acceptarea documentelor depuse în urma clarificărilor, comisia de evaluare ar crea un avantaj evident față de ceilalți ofertanți, și, în aceste condiții, s-ar încălca prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, privind achizițiile publice, precum și principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din același act normativ. Cu privire la afirmațiile contestatoarei: „Din solicitarea de clarificări transmisă de comisia de evaluare nu rezultă că autoritatea contractantă a confirmat depunerea în ofertă a Graficului general de realizare a investiției publice în conformitate cu Formularul F6 din HG nr. 907/2016”, autoritatea contractantă precizează că, în solicitarea de clarificări s-a menționat că graficul de îndeplinire a activităților nu poate fi asimilat cu graficul general de realizare a investiției. Prin documentație de atribuire (fișa de date) s-a solicitat în mod expres prezentarea ,,7. Graficul general de realizare a investiției publice". Iar pentru a nu exista confuzii, prin notă s-a precizat că: „Graficul general de realizare a investiției publice este în conformitate cu Formularul F6 din HG nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.” Prin răspunsul la clarificări ofertantul a menționat și faptul că pune la dispoziție un grafic Gantt. Prin depunerea acestuia, ofertantul 5/17

§ 10

a modificat oferta depusă în cadrul procedurii, prin adăugarea unui document care ar fi trebuit prezentat în cadrul ofertei depuse inițial, și nu ulterior, în urma constatărilor comisiei. Susținerea contestatoarei potrivit căreia a fost îndeplinită cerința, deoarece propunerea tehnică a fost semnată de către dl. ..., care a fost declarat în procedură în calitate de CQ, nu poate fi luată în considerare, având în vedere că, în cadrul propunerii tehnice, procedurile tehnice de execuție sunt ștampilate cu ștampila firmei și este aplicată o semnătură. Procedurile tehnice de execuție ar fi trebuit prezentate, la momentul depunerii ofertei, vizate de către Responsabilul Tehnic cu Execuția. De asemenea, programul de control (pag.43-44) prezentat în cadrul ofertei şi invocat în răspunsul de clarificări, trebuia însușit de către RTE. Ori, întreaga documentație este semnată de dl. ..., administrator și nu în calitate de specialist conform prevederilor legale. Privitor la afirmația că nu s-au solicitat clarificări pentru semnarea de către specialiști în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, autoritatea contractantă aduce în discuție prevederile art. 51, lit. b) din Ordinul MDRAP nr. 1895/2016. În situația în care unul sau mai multe răspunsuri ale contestatoarei sunt neconcludente, caracterul ofertei de ofertă inacceptabilă nu mai poate fi schimbat. Ori, prin prezentarea ulterior, prin răspunsul de clarificări, a graficului Gantt, ofertantul a modificat oferta depusă în cadrul procedurii, prin adăugarea unui document care ar fi trebuit prezentat în cadrul ofertei depuse inițial, și nu ulterior, în urma constatărilor comisiei. În data de 19.02.2021, autoritatea contractantă a postat, în SEAP solicitarea de clarificare la oferta tehnică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 101/2016. Susținerea că, prin solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 1, alin. (2) și 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016, reprezintă o apreciere subiectivă, ofertantul neprecizând ce din respectivele solicitări ar fi putut conduce la apariția unor situații de natura celor susținute în contestație, cu atât mai mult că, prin transmiterea răspunsului la solicitarea de clarificări, ofertantul nu a ridicat nicio obiecție privind solicitarea, astfel încât la acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vis a vis de prevederile solicitării, raportat la termenul prescris de Legea nr.101/2016. Prin cererea sa de intervenție, ...SRL arată că toate criticile expuse vizează solicitarea de clarificări (critici tardive și lipsite de utilitate), iar nu evaluarea propriu-zisă a ofertei depusa de contestator. În opinia intervenientei contestatoarea nu a criticat toate motivele de neconformitate a ofertei, concentrând practic contestația pe solicitarea de clarificări și ignorând nu mai puțin de patru motive de neconformitate, din cele șase reținute de autoritatea contractantă. 6/17

§ 11

Referitor la cele două motive de neconformitate pe care contestatoarea le analizează (4 și 5), acesta doar le precizează fără însă a arata în ce consta caracterul nefundamentat al acestora. Conform prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul examinează din punct de vedere a legalității și temeiniciei, actul atacat", însă măsurile necesare pentru remedierea actelor care afectează procedura de atribuire nu pot fi interpretate ca o posibilitate de a-și depăși competenta în soluționare, fiind ținut de limitele învestirii. În acest sens, legiuitorul a prevăzut ca, în cuprinsul contestației să se regăsească „motivarea în fapt și în drept" a acesteia, părțile având obligația de a „expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod concret și complet, fără a denatura sau omite informațiile care le sunt cunoscute" (art.15 alin.2 din același act normativ). Prin urmare, o eventuală admitere a nelegalității motivelor de respingere precizate (iar nu criticate) de contestator, fără criticarea și analiza legalității inclusiv a motivelor mai sus arătate, nu este de natură a conduce la înlăturarea deciziei de respingere a ofertei contestatoarei, ceea ce ar fi fost posibil doar în situația în care Consiliul ar fi fost învestit cu analiza legalității tuturor motivelor de respingere. Cu privire la petitul 1 și 2 al contestației, intervenienta apreciază că o astfel de cerere este inadmisibilă, întrucât, Consiliul trebuie să soluționeze contestația primită, neputându-și depăși limitele deoarece obligația sa este de a se pronunța numai cu privire la ce s-a cerut, acest fapt constituind garanția aplicării principiului disponibilității consacrat de prevederile art. 9 alin. 2 și ale art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă. Contestatoarea însă, nu a investit Consiliul cu o cerere de anulare a raportului procedurii și nici a actelor care au stat la baza adoptării lui. În mod evident că, la acest moment, modificarea obiectului acțiunii este tardivă, Consiliul urmând a se pronunța exclusiv asupra obiectului contestației așa cum acesta a fost delimitat de către contestatoare. Intervenienta apreciază că sunt tardive criticile aduse solicitării de clarificări. Intervenienta apreciază că oferta depusă de ...SRL este neconformă în temeiul art. 137 alin. 3 lit. a) din HG nr. 395/2016 raportat la art. 215 alin. 5 din Legea nr. 98/2016. ...SRL consideră că, prin răspunsul la clarificări, contestatoarea a depus anexat un grafic Gantt care ar reprezenta graficul de timp solicitat prin fișa de date a achiziției. Or, atitudinea contestatoarei 7/17

§ 12

confirma nerespectarea documentației de atribuire prin neprezentarea graficului de timp. Daca autoritatea contractantă ar fi acceptat completarea propunerii tehnice cu graficul Gantt ar fi creat un avantaj evident contestatoarei, conducând la încălcarea principiilor ce guvernează achizițiile publice statuate de art. 2 alin. (2) lit. a, b și d din Legea nr. 98/2016, respectiv principiul nediscriminării, al tratamentului egal și transparentei. Mai mult decât atât, apreciază că prin explicațiile oferite comisiei de evaluare și postarea graficului Gantt, contestatoarea a oferit un răspuns neconcludent, oferta sa devenind și inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. 5 din HG nr. 395/2016. Analizând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, Consiliul va constata lipsa oricărei critici pentru combaterea acestui motiv de neconformitate. În aceste condiții, motivul de neconformitate reținut de achizitoare a dobândit caracter definitiv. În cuprinsul contestației, contestatoarea nu arata sub nicio formă de ce oferta intervenientei ar fi inadmisibilă pentru a solicita anularea deciziei privind caracterul admisibil. Mai mult decât atât, contestatoarea nici nu solicită obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei intervenientei. ...SRL a transmis concluzii scrise, înregistrate la Consiliu cu nr. ... prin care precizează că, în urma accesului la documente procedurii și în urma verificării acesteia a constatat că autoritatea contractantă a emis, cu nr. ... din data de data de 09.03.2021, Procesul verbal de îndreptare materială, prin care schimbă încadrarea legală în baza căreia oferta a fost respinsă și declarată neconformă și, anume, din art. 137 alin. (3) lit. c), în art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016, publicat la data de 12.03.2021. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ... autoritatea contractantă a depus concluzii scrise, prin care reiterează susținerile din punctul de vedere. Prin concluziile scrise înregistrate la Consiliu cu nr. ..., ...SRL răspunde contestatoarei, arătând că eroarea materială cuprinsă în tabelul final privind evaluarea propunerii sale tehnice, nu are nicio relevanță și reiterează cele precizate prin cererea de intervenție. Privitor la cererea de intervenție depusă de ...SRL, văzând că această societate a dovedit un interes legitim în pricină prin promovarea cererii, fiind un operator economic câștigător al procedurii de achiziție publică, în conformitate cu art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul încuviințează în principiu cererea de intervenție voluntară a acesteia, și dispune introducerea în cauză în calitate de intervenientă a societății ...SRL. 8/17

§ 13

Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, organizată în vederea încheierii contractului de achiziție publică, ce are ca obiect: „Lucrări de execuție în cadrul cap.2. cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului, subpct.2.1. branșament apă, canal, racord electric, gaze din cadrul obiectivului de investiții: „Consolidare, reabilitare, extindere, modernizare și dotare baza sportivă, ...”, obiectul: branșament la utilitățile apă- canal”, CPV: 45000000-7, prin anunțul de participare având codul de identificare nr. ... din data de ... criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului fiind de 207.696,26 lei, fără TVA. ...SRL a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..., emisă de ..., în data de ..., prevăzută de art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de 4.154,00 lei. Restituirea acestei cauțiuni se va face în condițiile art. 611 alin. (5) și urm. din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Nemulțumită de respingerea propriei oferte, ca neconformă, ...SRL a formulat prezenta contestație, solicitând cele precizate în preambulul prezentei decizii. În soluționare, Consiliul reține că niciun operator economic nu a contestat documentația de atribuire, drept pentru care, toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie, atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul stabilit de Legea nr. 101/2016. În concluzie, documentația de atribuire acceptată implicit de toate societățile ofertante le impune acestora să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este atât practica CNSC cât și a instanțelor de judecată: decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal; decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal). 9/17

§ 14

De subliniat, în acest context, este obligația corelativă a autorității contractante de a verifica capacitatea ofertanților de a îndeplini contractul sub toate aspectele sale. Prin înscrierea ca participant la procedura de atribuire, ...SRL și-a asumat obligația de a întocmi oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, fără a se abate de la prescripțiile acesteia. Consiliul, analizând cerințele documentației de atribuire, constată că autoritatea contractantă a precizat, în mod explicit, următoarele: "(...)Vor fi acceptate doar ofertele care îndeplinesc cerințele documentaţiei puse la dispoziție de autoritatea contractanta. Orice abatere/ omisiune de la specificațiile tehnice din caietul de sarcini sau neîndeplinirea cerinţelor caietului de sarcini, atrage neconformitatea ofertei. In cadrul ofertei se vor prezenta: -toate informaţiile din care se poate aprecia daca sunt îndeplinite cerințele din caietul de sarcini; -alte informații considerate semnificative pentru evaluarea corespunzătoare a propunerii tehnice Propunerea tehnica va conţine in mod obligatoriu următoarele informații: l. Ofertantul va prezenta in cadrul propunerii tehnice, programul calității care concretizează sistemul de asigurare si de conducere a calității la particularitățile lucrării si care trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu cel puțin următoarele aspecte, dar fără a se limita la acestea: a) Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) prin care ofertantul va descrie abordarea din punct de vedere tehnologic (metodologia de execuţie) pentru realizarea lucrărilor; b) Prezentarea modului de asigurare a accesului la specialiștii necesari si obligatorii in vederea verificării/ atingerii nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse in obiectul contractului, in conformitate cu prevederile Legii nr.10/1995- republicata, cu modificările si completările ulterioare si a altor acte normative incidente; c) Prezentarea colaboratorilor

§ 15

sau/si

§ 16

asociațiilor

§ 17

si/sau subcontractanților, cu descrierea atribuțiilor acestora, indiferent de procesul tehnologic cu care participa la realizarea părților din contract (daca este cazul); d) in Planul Calității se vor prezenta informații cu privire la echipamentele, utilajele si dotările care vor fi utilizate in procesul tehnologic, pentru realizarea lucrărilor; e) Procedurile de lucru (Procedurile tehnice de execuţie- PTE) specific acestui obiectiv de investiții întocmite, semnate si avizate de către specialist in conformitate cu prevederile Legii nr.10/1995- republicata, cu completările si modificările ulterioare si a altor acte normative incidente. Se va anexa Planul Calității, Procedurile tehnice specific obiectivului de investiții propus prezentei proceduri de atribuire, in care se va face o descriere a fiecărei proceduri tehnice de 10/17

§ 18

execuţie in raport cu lucrările ce trebuie executate potrivit proiectului tehnic elaborat de proiectantul lucrării; f) Planul de control si verificare a calității lucrărilor executate pentru obiectivul de investiție, pentru fiecare categorie de lucrări in parte, trebuie sa conţină: -categoriile de lucrări controlate si verificate conform caietelor de sarcini si normelor tehnice; -metodele de verificare si control utilizate (standarde, normative); -frecventa/faza; -tolerante admisibile; -cine efectuează controlul/verificarea; -înregistrări de calitate. Nota: necuprinderea de către ofertanți, in planul calității, cel puțin a aspectelor prezentate mai sus, atrage respingerea propunerii tehnice ca neconforma. Neprezentarea, de către ofertanți procedurilor tehnice de execuţie pentru lucrările specifice obiectivului de investiții, așa cum au fost solicitate, atrage respingerea ofertei ca neconforma. De asemenea, nu se vor accepta in evaluarea propunerilor tehnice prezentarea de tabele in care sa fie evidențiate procedurile tehnice de execuţie, fără a fi descrise detaliat fiecare procedura tehnica de execuţie in parte, situație care duce la respingerea ofertei. Vor fi respinse, de asemenea, propunerile tehnice care cuprind un plan al calității care nu se refera la acest obiectiv de investiții si/sau procedurile tehnice de execuţie se refera la lucrări care nu fac obiectul acestei lucrări si/sau nu sunt cuprinse proceduri tehnice de execuţie pentru lucrări care fac obiectul contractului. 2. Ofertantul va ilustra organizarea de proiect pe care o propune. Aceasta se va realiza prin prezentarea unei organigrame corespunzătoare care sa identifice in mod clar tot personalul si echipamentele pe care ofertantul intenționează sa le utilizeze la realizarea lucrărilor precum si modul de acces la personal si echipamente. Aceasta organigrama va include o descriere a rolurilor si responsabililor personalului si liniile de comunicare intre membrii echipei. 3. Programul de execuţie pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări, care sa ilustreze succesiunea tehnologica de realizare a lucrărilor, ordinea si derularea in timp a activităților pe care ofertantul propune sa le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor si prezentarea colaboratorilor sau/ si asociați si/ sau subcontractanţi, cu atribuțiile acestora (daca este cazul). 4. Graficul de timp, care va conţine un grafic de execuţie lunar pe care se vor prezenta cantitățile prevăzute a se executa lunar, inclusiv rezervele de timp luate in calcul si care vor avea in corespondenta repartizarea de resurse umane si de utilaje cu aport semnificativ la 11/17

§ 19

lucrare, va fi corelat cu programul de execuţie, cu planul calității si cu listele de cantități de lucrări, in care se va menționa luna si anul, cu categoriile de lucrări care vor fi executate in aceasta perioada, ținând cont de perioadele nefavorabile pentru lucrări, in funcție de specificul acestora. 5. Oferta va cuprinde in cadrul propunerii tehnice toate elementele necesare evaluării ofertei din punct de vedere tehnic, (...) 7.Graficul general de realizare a investiției publice.(...) Nota: Graficul general de realizare a investiției publice este in conformitate cu Formularul F16 din HG nr.907/2016, privind etapele de elaborare si conținutul - cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice". În urma evaluării propunerii tehnice depuse de către ...SRL, Comisia de evaluare, prin adresa nr. ... din ... a solicitat, în temeiul art. 209 alin.(1) din Legea nr. 98/2015 coroborat cu art. 62 alin.(1) din HG nr.395/2015, următoarele: "I. Prin documentaţia de atribuire, respectiv fișa de date a achiziției, modul de prezentare a ofertei tehnice s-au solicitat: ...3.Programul de execuţie pe luni calendaristice la nivel de categorie de lucrări, care să ilustreze succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea şi derularea în timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor şi prezentarea colaboratorilor sau/ si asociați şi/sau subcontractanţi, cu atribuțiile acestora (dacă este cazul). 4. Graficul de timp, care va conţine un grafic de execuţie lunar pe care se vor prezenta cantitățile prevăzute a se executa lunar, inclusiv rezervele de timp luate în calcul şi care vor avea în corespondență repartizarea de resurse umane şi de utilaje cu aport semnificativ în lucrare, va fi corelat cu programul de execuţie, cu planul calității şi cu listele de lucrări, în care se va menționa luna şi anul, cu categoriile de lucrări care pot fi executate în această perioadă, ținând cont de perioadele nefavorabile pentru lucrări, în funcție de specificul acestora. ... 7. Graficul general al investiției publice. Comisia de evaluare a constatat că în cadrul ofertei tehnice a fost prezentat, la (pag 91, din vol.3), pag.199 Graficul de îndeplinire al activităților, în care s-au evidențiat: - lucrări rețele canalizare, 2 luni, luna 1 şi luna 2; -lucrări rețele apa, 1 lună, respectiv luna 3 din contract. Nu au fost prezentate Programul de execuţie şi graficul de timp. așa cum sunt ele solicitate în documentaţia de atribuire. De asemenea Graficul de îndeplinire a activităților, nu poate fi asimilat cu Graficul general de realizare a investiției (Formular F6 din HG nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare). 12/17

§ 20

În fișa de date a achiziției publice, modul de prezentare a ofertei tehnice, pag.9, s-a comunicat ofertanților că, Graficul general de realizare a investiției publice este în conformitate cu Formularul F6 din HG nr. 907/2016, privind etapele de elaborare şi conținutul cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. II. în cadrul fișei de date, modul de prezentare a propunerii tehnice, la pct.1, lit. f) s-a solicitat Planul de control şi verificare a calității lucrărilor executate pentru obiectivul de investiție, pentru fiecare categorie de lucrări în parte, trebuie să cuprindă: -categoriile de lucrări controlate şi verificate conform caietelor de sarcini şi normelor tehnice, -metodele de verificare şi control utilizate (standarde normative); -frecvența/faza; -toleranțe admisibile; -cine efectuează controlul/ verificarea; -înregistrări de calitate(...)". Contestatoarea a răspuns acestor clarificări prin adresa FN, după cum urmează: " În cadrul ofertei a fost depus Graficul de îndeplinire al activităților (pag. 199) care a fost prezentat pe obiecte, așa cum reiese și din Formularul F6 din HG 907/2016 și corespunde cu Graficul general al investiției publice. - În ceea ce priveşte Programul de execuţie pe luni, corespunde în totalitate cu Graficul general al investiției publice, iar celelalte aspecte referitoare la succesiunea tehnologică de realizare a lucrărilor, ordinea și derularea in timp a activităților pe care ofertantul propune să le îndeplinească si alte aspecte ce țin de buna desfășurare a lucrărilor si de respectarea in totalitate a obligațiilor contractuale, așa cum am menționat in DECLARAŢIA DE ACCEPTARE A CONDIŢIILOR CONTRACTUALE (pag. 168 din Propunere Tehnica), se afla detaliate atât in PROGRAM (pag.69- 73 din Propunere Tehnica), precum si in Procedurile Tehnice de Execuţie (pag. 140-164 din Propunere Tehnica). - De asemenea, graficul de timp corespunde Graficului de îndeplinire al activităților, este prezentat pe luni calendaristice, cantitățile de lucrări este de la sine înţeles ca sunt corelate cu manopera si utilajele evidențiate in listele de cantități. Atât luna cat si anul sunt prezentate in Graficul de îndeplinire al activităților, iar aspecte legate de perioadele nefavorabile nu au 13/17

§ 21

fost trecute in grafic dat fiind faptul ca nu am considerat ca este o lucrare care sa pună astfel de probleme si ne putem încadra in perioada de timp menţionată in contract. - De asemenea, adăugam, referitor la toate aspectele menţionate mai sus, ca, dat fiind faptul ca perioada de timp alocata acestor lucrări este de maxim 3 luni si dat fiind faptul ca nu putem ști cu exactitate data la care va fi semnat contractul, nu putem menționa ziua, luna, anul in care se va putea începe lucrarea si, nici nu putem menționa data de finalizare a acestora. Dar vă putem pune la dispoziție un grafic Gantt in care vom menționa o data care se presupune a fi data de început a lucrărilor. - În cadrul ofertei a fost depusa DECLARAŢIE de însușire a documentaţiei de atribuire (pagina 167) in care specificam ca ne însușim documentaţia de atribuire a contractului de achiziţie, fapt ce atesta ca ne însușim toate aspectele menţionate in Caietele de sarcini, Fișa de date, Proiect tehnic si alte documente puse la dispoziție de către Autoritatea Contractanta, 2. Referitor la pct. II din solicitarea de clarificare mai sus menţionată au fost depuse in cadrul ofertei la paginile 45-68 PROGRAMUL CALITĂTII, paginile 43-44 PROGRAMELE DE CONTROL ale calității lucrărilor pe faze de execuţie efectuate in conformitate cu Legea nr. 10/1995, in care sunt specificate toate aspectele menţionate de dumneavoastră in solicitarea de clarificare. o categoriile de lucrări controlate si verificate conform caietelor de sarcini si normele tehnice o metodele de verificare si control utilizate (standard, normative) o frecventa/faza o tolerante admisibile o -cine efectuează controlul/verificarea o -înregistrări de calitate Toate aceste aspecte vor fi regăsite in documentele menţionate mai sus. 14/17

§ 22

De asemenea, va aducem la cunoștința ca in cadrul ofertei a fost depusa DECLARAŢIE de însușire a documentaţiei de atribuire (pagina 167) in care specificam ca ne însușim documentaţia de atribuire a contractului de achiziţie, fapt ce atesta ca ne însușim toate aspectele menţionate in Caietele de sarcini. Fisa de date, Proiect tehnic si alte documente puse la dispoziție de către Autoritatea Contractanta. Prin urmare in situaţia de fata ne găsim in ipoteza de lucru a unui viciu de forma, in sensul dispozițiilor art. 141 alin 3 - viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul şi de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, ne fi irul susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire". Din verificarea informațiilor transmise de către contestatoare, prin comparație cu solicitările caietului de sarcini și cu solicitarea de clarificări a autorităţii contractante, se constată că ...SRL nu a prezentat, nici în propunerea tehnică inițială, nici ca urmare a solicitării de clarificări a autorității contractante, documentele solicitate de către aceasta, astfel încât, sunt considerate incidente prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016. În acest context, Consiliul apreciază că îi era interzis autorității contractante ca, pe baza documentelor/informațiilor prezentate pe calea clarificărilor, să determine că oferta depusă de ...SRL îndeplinește cerințele documentației de atribuire. În situația în care ar fi acceptat oferta contestatoarei ca fiind conformă, comisia de evaluare ar fi creat acesteia un avantaj evident față de ceilalți ofertanți - care au prezentat oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției - în aceste condiții fiind încălcate principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Având în vedere cele consemnate în considerentele prezentei, Consiliul consideră că autoritatea contractantă, în mod corect și legal, a declarat neconformă oferta prezentată de ...SRL, decizia autorităţii contractante fiind în concordanță cu dispozițiile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Vizavi de solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la anularea deciziei prin care oferta depusă de ...SRL a 15/17

§ 23

fost declarată admisibilă și câștigătoare, Consiliul o va respinge ca inadmisibilă, legislația în materie prevăzând atribuții în acest sens doar în sarcina autorității contractante. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de ...SRL în contradictoriu cu .... Pe cale de consecință, va admite cererea de intervenție voluntară depusă de ...SRL. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ...SRL în contradictoriu cu .... Admite cererea de intervenție voluntară depusă de ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... 16/17

§ 24

Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conține 16 (șaisprezece) pagini. 17/17

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.150 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 602/C8/525 Data: 11.03.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 11428/09.03.2021, formulată de INFO ADRIANO SRL, cu sediul în comuna Bucșani, str. Principală nr. 923, județul Dâmbovița, având CUI 21841855 și număr de înregistrare la ONRC J15/763/2007, reprezentată legal Amuzan Ghe Gheorghe - administrator, împotriva rezultatului procedurii consemnat în adresa nr. 4277/03.03.2021, emisă de ORAȘUL ZĂRNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI ZĂRNEȘTI), cu sediul în Zărnești, str. Mitropolit Ion Mețianu nr. 1, județul Brașov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, având ca obiect LUCRĂRI DE EXECUȚIE ÎN CADRUL CAP.2. CHELTUIELI PENTRU ASIGURAREA UTILITĂȚILOR NECESARE OBIECTIVULUI, SUBPCT.2.1. BRANȘAMENT APĂ, CANAL, RACORD ELECTRIC, GAZE DIN CADRUL OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII: „CONSOLIDARE, REABILITARE, EXTINDERE, MODERNIZARE ȘI DOTARE BAZĂ SPORTIVĂ, ORAȘ ZĂRNEȘTI, JUDEȚUL BRAȘOV'', OBIECTUL: BRANȘAMENT LA UTILITĂȚILE APĂ - CANAL, s-a solicitat Consiliului, printre altele, să dispună suspendarea procedurii de achiziție publică, până la soluționarea contestației. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de INFO ADRIANO SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL ZĂRNEȘTI (PRIMĂRIA ORAȘULUI ZĂRNEȘTI).

§ 2

Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2/2

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2022-03-2515732IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)
2022-03-2515734IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereINFO ADRIANO SRL
2022-03-2315230IntrareRăspunsORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)——
2022-03-2214824IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)ORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)
2022-03-2114522IntrareRestituire cauțiuneINFO ADRIANO SRL——
2021-05-2026300IntrareRestituire cauțiuneNEDAV CONSTAR 2012 SRL——
2021-04-1619801IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereASENT EDIL SRL
2021-04-1619802IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)
2021-04-1619804IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereINFO ADRIANO SRL
2021-04-1519532IntrareCerereASENT EDIL SRL——
2021-04-0617636IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)
2021-04-0617639IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieASENT EDIL SRL
2021-04-0617641IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieINFO ADRIANO SRL
2021-03-2615550IntrareConcluzii scriseORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)——
2021-03-2314477IntrareConcluzii scriseASENT EDIL SRL——
2021-03-2314678IntrareCerere de intervențieASENT EDIL SRL——
2021-03-2214082IntrareConcluzii scriseINFO ADRIANO SRL——
2021-03-2214306IntrareConcluzii scriseORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)——
2021-03-1813433IntrareCerere de intervențieASENT EDIL SRL——
2021-03-1713206IntrareCerereINFO ADRIANO SRL——
2021-03-1512560IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereINFO ADRIANO SRL
2021-03-1512562IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)
2021-03-1512608IntrarePunct de vedere + Dosar achizițieORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)——
2021-03-1112008IntrareMăsuri de remediereORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)——
2021-03-1112126IntrareContestație / Duplicat / CauțiuneINFO ADRIANO SRL——
2021-03-1011714IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)INFO ADRIANO SRL
2021-03-1011716IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)ORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)
2021-03-0911428IntrareContestatieINFO ADRIANO SRL——

Alte dosare ale părților

INFO ADRIANO SRL

Vezi toate dosarele (3)

ORASUL ZARNESTI (PRIMARIA ORASULUI ZARNESTI)

Vezi toate dosarele (19)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.