AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 377/2024

Dosar 377/2024

Dosar finalizat
Complet C7Prima înregistrare: 2024-02-12Decizie fond: 818 · 01.04.2024

Admite contestatia si dispune remedierea

18Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2024An dosar

Pe scurt

Status: Dosar finalizat. Complet: C7.

Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.

Decizia de fond menționată în registru: 818, data 01.04.2024.

Istoricul cuprinde 18 evenimente, între 2024-02-12 și 2024-07-05. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:42.671Z.

Dosar CNSC 377/2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 818/C7/377 din 01.04.2024

Data din document
2024-04-01
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul: Reabilitare și modernizare DJ 300 între centura București și DN 2 (Șindrilița), cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), se solicită anularea adresei de comunicarea a rezultatului nr. 3081/31.01.2024, a raportului procedurii nr. 2827/30.01.2024, în partea ce vizează oferta sa, precum și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertei câștigătoare prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de asocierea OYL COMPANY HOLDING AG SRL - CREATIVE ROAD DESIGN SRL, prin liderul de asociere OYL COMPANY HOLDING AG SRL, cu sediul în Slobozia, str. Brăilei nr. 1, județul Ialomița, în contradictoriu cu JUDEȚUL ILFOV – CONSILIUL JUDEȚEN ILFOV, cu sediul în București, str. Ernest Juvara nr. 3-5, sector 6, în calitate de autoritate contractantă și anulează procesul – verbal nr. 1258/16.01.2024 și raportul proceduri nr. 2827/30.01.2024, în partea care privește oferta asocierii OYL COMPANY HOLDING AG SRL - CREATIVE ROAD DESIGN SRL, precum și rezultatul procedurii, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3081/31.01.2024 transmisă asocierii contestatoare, precum și celelalte comunicări transmise ofertanților ale căror oferte au fost declarate admisibile. Obligă JUDEȚUL ILFOV – CONSILIUL JUDEȚEN ILFOV la reevaluarea ofertei depuse de asocierea OYL COMPANY HOLDING AG SRL - CREATIVE ROAD DESIGN SRL, sub aspectul propunerii finan…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

nr. 23720/07.10.2022, procedura fiind supusă controlului Ex-Ante. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul: Reabilitare și modernizare DJ 300 între centura București și DN 2 (Șindrilița), cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.853 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 818 / C7 / 377 Data: 01.04.2024 Prin contestația nr. 492/”02.09.2024”, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8475/12.02.2024, formulată de către asocierea OYL COMPANY HOLDING AG SRL - CREATIVE ROAD DESIGN SRL, prin liderul de asociere OYL COMPANY HOLDING AG SRL, cu sediul în Slobozia, str. Brăilei nr. 1, județul Ialomița, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J21/275/2006, având CUI RO18741783, reprezentată prin Micșa lon- Sorin - administrator și convențional prin avocat Constantin Marius, cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale la liderul asocierii, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3081/31.01.2024 și a raportului procedurii nr. 2827/30.01.2024, emise de către JUDEȚUL ILFOV – CONSILIUL JUDEȚEN ILFOV, cu sediul în București, str. Ernest Juvara nr. 3-5, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul: Reabilitare și modernizare DJ 300 între centura București și DN 2 (Șindrilița), cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), se solicită anularea adresei de comunicarea a rezultatului nr. 3081/31.01.2024, a raportului procedurii nr. 2827/30.01.2024, în partea ce vizează oferta sa, precum și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertei câștigătoare prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2

§ 2

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de asocierea OYL COMPANY HOLDING AG SRL - CREATIVE ROAD DESIGN SRL, prin liderul de asociere OYL COMPANY HOLDING AG SRL, cu sediul în Slobozia, str. Brăilei nr. 1, județul Ialomița, în contradictoriu cu JUDEȚUL ILFOV – CONSILIUL JUDEȚEN ILFOV, cu sediul în București, str. Ernest Juvara nr. 3-5, sector 6, în calitate de autoritate contractantă și anulează procesul – verbal nr. 1258/16.01.2024 și raportul proceduri nr. 2827/30.01.2024, în partea care privește oferta asocierii OYL COMPANY HOLDING AG SRL - CREATIVE ROAD DESIGN SRL, precum și rezultatul procedurii, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3081/31.01.2024 transmisă asocierii contestatoare, precum și celelalte comunicări transmise ofertanților ale căror oferte au fost declarate admisibile. Obligă JUDEȚUL ILFOV – CONSILIUL JUDEȚEN ILFOV la reevaluarea ofertei depuse de asocierea OYL COMPANY HOLDING AG SRL - CREATIVE ROAD DESIGN SRL, sub aspectul propunerii financiare prezentate, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările cu rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 102.481 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 818 / C7 / 377 Data: 01.04.2024 Prin contestația nr. 492/”02.09.2024”, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8475/12.02.2024, formulată de către asocierea (...) SRL - (...)SRL, prin liderul de asociere (...) SRL, cu sediul în (...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI (...), reprezentată prin ... - administrator și convențional prin avocat ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale la liderul asocierii, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3081/31.01.2024 și a raportului procedurii nr. 2827/30.01.2024, emise de către (...), cu sediul în (...), în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul: Reabilitare și modernizare DJ 300 între centura București și DN 2 (Șindrilița), cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), se solicită anularea adresei de comunicarea a rezultatului nr. 3081/31.01.2024, a raportului procedurii nr. 2827/30.01.2024, în partea ce vizează oferta sa, precum și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertei câștigătoare prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care asocierea (...) SRL - (...)SRL, prin liderul de asociere (...) SRL, critică modalitatea de evaluare a ofertei sale, susținând că motivul de respingere ca inacceptabilă, este rezultatul interpretării eronate de către autoritatea contractantă a prevederilor legale exprese, reglementate de art. 132 alin. (5) și art. 136 din HG nr. 395/2016, pe Pagina 1 din 34

§ 2

fondul unui formalism excesiv al comisiei de evaluare, de natură să încalce principiul proporționalității reglementat de art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016. Preliminar, prezintă istoricul proceduri, evocând faptul că potrivit primei comunicări a rezultatului procedurii nr. 1594/17.08.2023, oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, motivat de faptul că: „Comisia de evaluare a constatat că nu ați prezentat dovada constituirii garanției de participare”, sens în care a fost emisă Decizia CNSC nr. 2219/C7/2407/21.09.2023 prin care contestația sa a fost admisă și oferta sa reevaluată. Ulterior reevaluării, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3081/31.01.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa este neconformă în temeiul prevederilor art. 134 alin. (5) coroborat cu prevederile art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, motivat de faptul că: I „nu ați transmis nicio dovadă concludentă în susținerea prețului propus pentru activitatea de proiectare;” II „nu ați transmis dovezi concludente în susținerea prețului propus pentru materiale, utilaje și transport pentru toate lucrările menționate în cadrul solicitării de clarificări”. Contestatoarea precizează că, prin adresa de clarificări nr. 7/03.01.2024, autoritatea contractantă i-a solicitat în baza prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 133 alin. (1) și alin. (3) din HG nr. 395/2016, justificarea tarifului ofertat pentru: servicii de proiectare, infrastructură, terasamente trotuare și lucrări canalizare pluvială MDI. Cu privire la punctul I „nu ați transmis nicio dovadă concludentă în susținerea prețului propus pentru activitatea de proiectare”, societatea contestatoarea susține că, prin adresa nr. FN/05.01.2024 a răspuns solicitării autorității contractante și a justificat costurile aferente serviciilor de proiectare. Neconformitățile reținute de către autoritatea contractantă în cadrul comunicării rezultatului procedurii constau în faptul că: „Analizând modul de prezentare justificare a „TARIFULUI ORAR", se constată: Pe de o parte, utilizarea de tarife diferite pentru experții nominalizați pentru aceeași activitate de proiectare; Iar pe de altă parte, pentru același expert (de ex. Adrian Burlacu) se constată utilizarea unor tarife orare diferite pe parcursul realizării activității de proiectare. Deși ați făcut vorbire despre cotarea activității de proiectare la „tariful de 663,26 lei/ora asociat specialistului Adrian Burlacu implicat în activitatea de proiectare, și „tariful de 230,80 lei ora, nu ați transmis autorității contractante documente doveditoare cu privire la modul de calcul al prețului. În aceeași situație, se regăsesc cotarea activității de proiectare la specialiștii Liviu Chelariu, Ionuț Tănase, Daniel Gheorghiu implicați în activitatea de proiectare, unde s-au identificat două tarife de proiectare diferite, pentru care nu ați transmis autorității contractante documente doveditoare cu privire la modul de calcul al prețului. Pagina 2 din 34

§ 3

Analizând susținerile dumneavoastră referitoare la justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut pentru serviciile de proiectare se constată: Pe de o parte, că nu ați prezentat informații cu privire la modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, respectiv performanțele și costurile implicate de anumite echipamente de lucru (software și hardware), în funcție de aplicabilitatea acestora, Iar pe de altă parte, nu a fost anexat niciun document justificativ, cu privire la modul de calcul al prețului, cu elementele de cost aferente.” Însă, contestatoarea susține că, în conformitate cu răspunsul la justificarea de clarificări, a justificat costurile aferente serviciilor de proiectare în conformitate cu etapele aferente acestor servicii, respectiv: - Etapa 1 - elaborare documentații pentru obținere avize/ acorduri/autorizații; - Etapa 2 - Proiect tehnic și detalii de execuție; - Verificarea tehnică a proiectării la cerințele A4, B2, D, SaaC; - Asistență tehnică din partea proiectantului. Astfel, având în vedere faptul că volumul de muncă este mai mare în etapele de elaborare proiect tehnic față de etapa de asistență tehnică, pentru experții nominalizați de către autoritatea contractantă în cadrul comunicării rezultatului procedurii s-au luat în considerare tarife orare raportate la nivelul de implicare și nivelul de muncă depus conform fiecărei etape. Prin urmare, tariful orar luat în calcul pentru fiecare expert s-a raportat la rolul acestuia și volumul de muncă depus. Spre exemplu: în etapa de elaborare a proiectului tehnic, se elaborează părți scrise și părți desenate, necesare pentru execuția obiectivului de investiții, astfel cum sunt acestea reglementate de prevederile Anexelor nr. 9 și 10 din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar în etapa de asistență tehnică se urmărește aplicarea pe șantier a soluțiilor adoptate prin proiect și soluționarea problemelor apărute, astfel cum sunt reglementate de prevederile din Legea nr. 10/1955 privind calitatea în construcții. Totodată, contestatoarea invocă prevederile art. XLI alin. (1) din OUG nr. 168/2022, pe care le redă. Prin urmare, consideră că nu se poate reține în niciun caz faptul că nu a ținut cont de prevederile legislației în ceea ce privește salariul minim brut, tarifele orare luate în calcul fiind net superioare acestui minim impus de legiuitor (663,26 lei/oră, respectiv 230,80 lei/oră față de minim 24,194 lei/oră) și precizează că nu înțelege ce documente doveditoare trebuiau depuse, în condițiile în care actul normativ este un document în sine. Cu privire la dovezile privind deținerea unor echipamente aferente prestării serviciilor de proiectare, susține că deși autoritatea contractantă Pagina 3 din 34

§ 4

a considerat oferta sa tehnică admisibilă, se pare, că la evaluarea ofertei financiare, nu a mai ținut cont de acest aspect. Astfel, susține că, în conformitate cu propunerea tehnică prezentată pentru serviciile de proiectare, la pag. 182 a prezentat lista cu echipamente (inclusiv software) propuse în vederea prestării serviciilor de proiectare, iar la pag. 183 - 195 a depus documente doveditoare privind deținerea acestora (facturi, licențe, cărți de identitate auto etc.). Cu privire la costurile legate de birotică, în conformitate cu răspunsul nr. FN/05.01.2024 la solicitarea de clarificări cu privire la justificarea prețului aferent serviciilor de proiectare, a precizat pentru fiecare etapă în parte costurile legate de: papetărie, toner imprimantă, licențe și programe informatice, precum și costul cu deplasările, acolo unde este cazul. Cu privire la punctul II susține că, deși obiectul principal al acestei proceduri de atribuire este realizarea lucrărilor de drumuri, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări cu privire la justificarea prețului neobișnuit de scăzut ce a vizat lucrări secundare obiectului principal al viitorului contract de achiziție publică, și care au o pondere de aproximativ 13,5% din valoarea totală a propunerii sale financiare. Deci, autoritatea contractantă, se pare că a apreciat ca fiind sustenabil prețul ofertat pentru obiectul principal al contractului și nu a avut niciun dubiu cu privire la tariful aferent principalelor categorii de lucrări ce constau în: așternere materialelor granulare, punerea în operă a betoanelor și mixturilor asfaltice, problema justificării prețului neobișnuit de scăzut a constat în solicitarea unei clarificări cu privire la lucrări ce nu au o pondere semnificativă în execuția contractului. Un prim aspect relevat, consideră că este atitudinea impregnată de un formalism rigid și fără suport rațional a autorității contractante deoarece aceasta era obligată să își exercite în mod efectiv și corect rolul activ, să iasă de sub imperiul formalismului exagerat, al interpretării strict textuale a normelor, și să analizeze oferta în ansamblul său, ca un tot unitar și sistematic, iar nu doar prin prisma unei anumite forme, care nu poate prevala asupra fondului și să inventeze motive de descalificare. Cu privire la tariful orar, invocă prevederile art. XLI din OUG nr. 168/2022, precizând că, potrivit documentelor depuse în cadrul răspunsului său la solicitarea de clarificări a autorității contractante, respectiv Formularului C7 - lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, precum și cu fundamentarea modului de formare a prețului pentru principalele utilaje și transport aferente, a utilizat un tarif orar având o valoare cuprinsă între 24,20 lei/oră și 25,00 lei/oră, mai mare decât cel minim 24,194 lei/oră garantat în plată potrivit prevederilor OUG nr. 168/2022. Având în vedere faptul că tariful orar luat în considerare este mai mare decât cel minim legal, nu înțelege ce documente doveditoare Pagina 4 din 34

§ 5

trebuiau depuse având în vedere că actul normativ este un document în sine. Cu privire la materiale, utilaje și transport, precizează că, în conformitate cu documentația de atribuire, obiectul contractului ce urmează a fi atribuit este un contract de proiectare și execuție lucrări iar în conformitate cu răspunsurile autorității contractante referitoare la posibilitatea de punere la dispoziție a listelor de cantități sau a anumitor detalii tehnice, autoritatea contractantă a precizat în majoritatea răspunsurilor sale la solicitările de clarificări următoarele: ”Întrebarea nr. 3: „Referitor la capitolul CANAL TEHNIC- preț D53 - Canal tehnic pentru utilități cu 6 tuburi amplasat în trotuar, vă rugăm să transmiteți caracteristici tehnice ale canalului tehnic precum și diametrele și materialul tuburilor”. „Răspuns la întrebarea nr. 3: Obiectul procedurii de achiziție este Proiectare și Execuție de lucrări. Ofertantul desemnat câștigător este responsabil cu elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție, în conformitate cu soluțiile de modernizare aprobate la faza DALI, acesta va fi responsabil pentru elaborarea listelor de cantități, odată cu prezentarea ofertei sale, ținând cont de prevederile normativelor și standardelor în vigoare. De asemenea, fișele tehnice/cantitățile/detaliile de execuție fac parte din Proiectul tehnic și sunt în responsabilitatea ofertantului câștigător. ”Întrebarea nr. 4: Referitor la capitolul CANAL TEHNIC - preț D554 - Cămine de vizitare la canalul tehnic pentru utilități, vă rugăm să ne transmiteți caracteristicile tehnice precum și materialul din care sunt confecționate”. ”Răspuns la întrebarea nr. 4: Obiectul procedurii de achiziție este Proiectare și Execuție de lucrări. Ofertantul desemnat câștigător este responsabil eu elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție, în conformitate cu soluțiile de modernizare aprobate la faza DALI, acesta va fi responsabil pentru elaborarea listelor de cantități, odată cu prezentarea ofertei sale, ținând cont de prevederile normativelor și standardelor în vigoare. De asemenea, fisele tehnice/cantitățile/detaliile de execuție fac parte din Proiectul tehnic și sunt în responsabilitatea ofertantului câștigător. ”Întrebarea nr. 6: ”Referitor la capitolul CANAL TEHNIC - preț D53 - Canal tehnic pentru utilități cu 6 tuburi amplasat în trotuar, vă rugăm să transmiteți caracteristici tehnice ale canalului tehnic precum și diametrele și materialul tuburilor”. ”Răspuns la întrebarea nr. 6: Obiectul procedurii de achiziție este Proiectare și Execuție de lucrări. Ofertantul desemnat câștigător este responsabil cu elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție, în conformitate cu soluțiile de modernizare aprobate la faza DALI, acesta va fi responsabil pentru elaborarea listelor de cantități, odată cu prezentarea ofertei sale, ținând cont de prevederile normativelor și standardelor în vigoare. De asemenea, fisele tehnice/cantitățile/detaliile de execuție fac parte din Proiectul tehnic și sunt în responsabilitatea ofertantului câștigător. ”Întrebarea nr. 7: Pentru o ofertă unitară, vă rugăm să corelați listele de cantități cu descrierile de preț”. ”Răspuns la întrebarea nr. 7: Obiectul procedurii de achiziție este proiectare și execuție de lucrări. Ofertantul desemnat câștigător este responsabil cu elaborarea proiectului tehnic de execuție, în conformitate cu soluțiile de modernizare aprobate la faza DALI, acesta va fi responsabil pentru elaborarea listelor de cantități, odată cu prezentarea ofertei sale, ținând cont de prevederile normativelor și standardelor în vigoare. De asemenea, fișele tehnice/cantitățile/ detaliile de execuție fac parte din Proiectul tehnic și sunt în responsabilitatea ofertantului câștigător”. ”Întrebarea nr. 32: În profilul transversal Tip 7 sistemul rutier pentru pista de cicliști este alcătuit dintr-un strat de balast de 45 cm. Vă rugăm să clarificați unde se regăsește această cantitate suplimentară în listele de cantități, ținând cont că acestea Pagina 5 din 34

§ 6

au fost întocmite pentru o grosime a stratului de balast de 15 cm în extravilan”. ”Răspuns la întrebarea nr. 32: Listele de cantități de la faza DALI sunt estimative, acestea fiind utilizate pentru calcularea valorii estimate a contractului. Astfel, având în vedere faptul că obiectul procedurii de achiziție este proiectare și execuție de lucrări, ofertantul desemnat câștigător este responsabil cu elaborarea proiectului tehnic de execuție, în conformitate cu soluțiile de modernizare aprobate la faza DALI, astfel acesta va fi responsabil pentru elaborarea listelor de cantități, ținând cont de prevederile normativelor și standardelor în vigoare. Cantitatea de balast necesară pentru realizarea fundației pistelor de cicliști se regăsește în lista de cantități «Pista de cicliști»”. ”Întrebarea nr. 34: În localitatea Moara Domneasca există un șanț betonat care este în amplasamentul drumului proiectat. Vă rugăm să precizați dacă se va oferta demolarea acestui sânt, având în vedere că în listele de cantități nu se regăsește această activitate”. ”Răspuns la întrebarea nr. 34: Se va oferta demolarea respectivului șanț. Listele de cantități de la faza DALI sunt estimative, acestea fiind utilizate pentru calcularea valorii estimate a contractului. Astfel, având în vedere faptul că obiectul procedurii de achiziție este proiectare și execuție de lucrări. Ofertantul desemnat câștigător este responsabil cu elaborarea proiectului tehnic de execuție, în conformitate cu soluțiile de modernizare aprobate la faza DALI, astfel acesta va fi responsabil pentru elaborarea listelor de cantități, ținând cont de prevederile normativelor și standardelor în vigoare”. ”Întrebarea nr. 35: Vă rugăm să precizați dacă la elaborarea ofertei se vor respecta listele de cantități din documentația de atribuire”. ”Răspuns la întrebarea nr. 35: Listele de cantități de la faza DALI sunt estimative, acestea fiind utilizate pentru calcularea valorii estimate a contractului. Astfel, având în vedere faptul că obiectul procedurii de achiziție este proiectare și execuție de lucrări, ofertantul desemnat câștigător este responsabil cu elaborarea proiectului tehnic de execuție, în conformitate cu soluțiile de modernizare aprobate la faza DALI, astfel acesta va fi responsabil pentru elaborarea listelor de cantități, ținând cont de prevederile normativelor și standardelor în vigoare”. ”Întrebarea nr. 45: Referitor la separatoarele de hidrocarburi vă rugăm să ne transmiteți tipul și dimensiunile acestora”. ”Răspuns La întrebarea nr. 45: Listele de cantități de la faza DALI sunt estimative, acestea fiind utilizate pentru calcularea valorii estimate a contractului. Astfel, având în vedere faptul că obiectul procedurii de achiziție este proiectare și execuție de lucrări, ofertantul desemnat câștigător este responsabil cu elaborarea proiectului tehnic de execuție, în conformitate cu soluțiile de modernizare aprobate la faza DALI, astfel acesta va fi responsabil pentru elaborarea listelor de cantități, ținând cont de prevederile normativelor și standardelor în vigoare. Astfel, tipul și dimensiunile separatoarelor de hidrocarburi se vor stabili prin Proiectul Tehnic, fiind în sarcina ofertantului declarat câștigător”. Astfel, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a lăsat să se înțeleagă faptul că listele cu cantitățile de lucrări se vor elabora de către ofertantul declarat câștigător ulterior semnării contractului de achiziție publică, iar listele de cantități de la faza DALI sunt estimative, acestea fiind utilizate pentru calcularea valorii estimate a contractului. În susținerea afirmațiilor, contestatoarea prezintă listele de cantități, puse la dispoziția operatorilor economici de autoritatea contractantă. Totodată, precizează că, în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, respectiv cap. IV.4.2 Modul de prezentare al Pagina 6 din 34

§ 7

propunerii financiare, autoritatea contractantă a precizat faptul că propunerea financiară se va depune conform Formularului de Ofertă (Formularul nr. 8 și anexele 1 și 2 la acesta), care reprezintă elementul principal al propunerii financiare. Deoarece obiectul acestei proceduri de atribuire constă în semnarea unui contract de proiectare și execuție lucrări, în cadrul acestor formulare, susține că autoritatea contractantă a solicitat operatorilor economici completarea acestora numai cu valoarea totală pe capitole de lucrări, defalcarea acestora, în liste de cantități de lucrări (Formulare F3, C6, C7, C8 și C9), urmând a se realiza numai de către ofertantul desemnat câștigător. Astfel, solicitarea de clarificare a autorității contractante în vederea justificării prețului, a fost extrem de formală și generală și s-a rezumat în justificarea capitolelor de lucrări aferente: - 2.1.1 Infrastructură; - 2.2.1 Terasamente trotuare; - 2.10 Lucrări canalizare pluvială MD1. Totodată, contestatoarea evocă faptul că, în solicitarea de fundamentare a prețului nr. 7/03.01.2024, autoritatea contractantă a folosit

§ 8

o

§ 9

exprimare

§ 10

foarte

§ 11

generală,

§ 12

fără

§ 13

indicarea utilajelor/materialelor /echipamentelor din ofertă pentru care se așteaptă să primească, după caz, analize de preț sau contracte de închiriere/furnizare pentru acestea, ci s-a rezumat numai să solicite clarificări cu privire la modul de fundamentare al prețului ofertat a capitolelor de lucrări „(...) garantând autorității contractante includerea tuturor cheltuielile necesare pentru execuția contractului, la un nivel care să asigure executarea acestuia în condițiile de calitate și cantitate impuse prin documentele achiziției prezentând documente probante în susținerea elementelor de cost pentru respectivele repere”. Astfel, nu a făcut referire la vreun material, utilaj, tip de transport sau de lucrare ce dorea a fi justificat cum nefondat afirmă în cadrul comunicării rezultatului procedurii de atribuire. În aceste condiții, contestatoarea susține că a justificat capitolele de lucrări solicitate de către autoritatea contractantă prin: - detalierea la nivel de Formular F3 și extrase de material (Formular C6), lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru (Formular C7), lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții (Formular C8) și lista cuprinzând consumurile privind transporturile (Formular C9); - oferte de la furnizori pentru principalele materiale aferente acestor capitole de lucrări; - fundamentarea modului de formare a prețului pentru principalele utilaje și transport aferente. Mai mult, consideră că, dacă autoritatea contractantă avea nelămuriri, aceasta din urmă putea să solicite fundamentarea tarifelor folosite în ofertă și pentru alte utilaje/materiale/echipamentele cu Pagina 7 din 34

§ 14

pondere nesemnificativă sau nu în valoare corespunzătoare a costurilor propuse în vederea derulării în bune condiții a contractului de proiectare și execuție lucrări care se va atribui. Nimic nu o împiedica pe achizitoare, în situația în care considera că este necesar, să revină cu o solicitare de clarificări în vederea solicitării justificării tarifelor ofertate pentru toate utilajele și echipamentele din cadrul Formularelor C8 și C9 sau a altor aspecte, astfel cum se pare că reiese că ar fi dorit. În susținerea afirmației invocă îndrumarea A.N.A.P privind evaluarea propunerilor financiare din punct de vedere al elementelor de preț, pe care o redă. Astfel, în situația în care autoritatea contractantă considera că nu s-a edificat în legătură cu informațiile prezentate în cadrul răspunsului de fundamentare a prețului, aceasta are dreptul și obligația legală să revină cu o adresă de clarificări suplimentare și să solicite, în concret, ce lămuriri/explicații și ce componente ale ofertei o interesează, în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și cu cele ale art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, raționament care se regăsește și în Hotărârea nr. 10 din 4 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță de la Luxemburg, în cauza T-195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva Comisiei Europene, respectiv punctul 56 și 57 din cuprinsul acesteia. Susține că autoritatea contractantă are obligația să respecte principiul legal al eficienței utilizării fondurilor publice, iar nu să respingă o ofertă al cărei preț ar fi neobișnuit de scăzut, deoarece acesta poate fi unul justificabil și real, și care nu influențează executarea obligațiilor contractuale asumate. Dreptul de apreciere al autorității contractante cu privire la prețul neobișnuit de scăzut nu poate fi calificat ca fiind unul discreționar, ci trebuie să fie exercitat în limitele sale interne, potrivit scopului economic și social în vederea căruia a fost recunoscut de lege, în caz contrar fiind săvârșit un abuz de drept. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. g) din HG nr. 395/2016, scopul cenzurării ofertelor cu preț neobișnuit de scăzut este acela de a asigura entitatea contractantă de faptul că ofertantul declarat câștigător va putea aduce la îndeplinire contractul la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Faptul că dreptul de apreciere ai autorității contractante cu privire la prețul neobișnuit de scăzut nu trebuie să fie exercitat în mod abuziv rezultă și din Ghidului de bune practici în materia achizițiilor publice, pus la dispoziție de CNSC, potrivit căruia autoritățile contractante au obligația nu doar de a solicita, în mod formal, justificarea ofertelor cu un preț aparent neobișnuit de scăzut, ci trebuie să procedeze la verificare temeinică a argumentelor prezentate de ofertanți, pentru a evita Pagina 8 din 34

§ 15

situațiile în care decizia, din acest motiv, a unor oferte să fie catalogată drept arbitrară. Contestatoarea solicită a se reține ca nefondată aprecierea autorității contractante referitoare la faptul că răspunsul său este neconcludent deoarece în speța supusă soluționării, persistența anumitor nelămuriri nu poate avea drept consecință sancționarea sa cu excluderea de la procedură, prin respingerea ofertei, ci clarificarea îndoielilor care persistă. O sancțiune cu excluderea, cum este speța de față, este mult prea drastică, prin acest demers autoritatea contractantă nerespectând nici principiul proporționalității derulării achiziției publice, pe care este obligată să îl respecte în temeiul art. 49 din lege. În susținere invocă hotărârea din 10 octombrie 2013, cauza C- 336/12, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Østre Landsret (Danemarca), prin decizia din 4 iulie 2012, în procedura Ministeriet for Forskning, Innovation og Videregâende Uddannelser împotriva Manova A/S, din care redă cele consemnate de Curtea Europeană de Justiție la pct. 37, 38 și 39. Pe cale de consecință, susține că autoritatea contractantă era obligată să își exercite în mod efectiv și corect rolul activ, să iasă de sub imperiul formalismului exagerat, al interpretării strict textuale a normelor, și să analizeze oferta sa în ansamblul său, ca un tot unitar și sistematic, iar nu doar prin prisma unei anumite forme, care nu poate prevala asupra fondului. Prin punctul său de vedere nr. 5029/19.02.2024, înregistrat la CNSC cu nr. 10348/19.02.2024, autoritatea contractantă a solicitat Consiliului să constate că nu se mai impune o reevaluare a ofertei, întrucât au fost respectate prevederile legale aplicabile, rezultatele evaluărilor efectuate fiind consemnate în procesele-verbale intermediare de evaluare și fiind luate în considerare în decizia de atribuire a contractului de achiziție publică, potrivit raportului procedurii nr. 2827/31.01.2024. Astfel, precizează că în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor deciziei nr. CNSC nr. 2219/C7/2407/21.09.2023, comisia de evaluare a verificat îndeplinirea condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, prin verificarea informațiilor preliminare prezentate de ofertantă în DUAE și în documentele ce îl însoțeau identificate în oferta contestatoarei, proces de verificare detaliat în cadrul procesului - verbal nr. 20247/02.10.2023 și în cadrul procesului - verbal privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care le însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. 22053/ 19.10.2023, fiind consemnată admisibilitatea ofertei asocierii (...) SRL (lider) - (...)SRL (asociat). Detalierea evaluării propunerii tehnice prezentată în raport cu cerințele minime din caietul de sarcini, se regăsește în procesele - verbale nr. 23472/01.11.2023 și 25264/20.11.2023. Urmare avizului Pagina 9 din 34

§ 16

conform condiționat nr. 23720.19133 DGCECMSS CN1048303 24.11.2023 emis de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice și a menținerii acestuia prin respingerea cererii de conciliere nr. 10166/15.12.2023, înregistrată la (...) - Consiliul Județean cu nr. 28597/18.12.2023, rezultatul evaluării tehnice a contestatoarei, se regăsește în cadrul procesului verbal nr. 29439/28.12.2023, fiind consemnată admisibilitatea acestei oferte. Detalierea evaluării propunerii financiare se regăsește în procesele - verbale nr. 6/03.01.2024 și 1258/16.01.2024, fiind consemnată respingerea ofertei depuse de asocierea (...)SRL - (...)SRL, potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 coroborat cu art. 136 alin. (3) din același act normativ. Autoritatea contractantă precizează că în cadrul procesului de evaluare a ofertelor, derulat în prezenta procedura de atribuire, contestatoarea a prezentat o ofertă declarată admisibilă, urmare a verificării îndeplinirii cerințelor minime de calificare pe baza celor declarate la nivelul DUAE, și o ofertă conformă, urmare a evaluării propunerilor tehnice. Calificată în etapa de evaluare a propunerilor financiare, în exercitarea atribuțiilor conferite de legiuitor, comisia de evaluare, a procedat la evaluarea propunerii financiare prezentate, în raport de cerințele documentației de atribuire și de dispozițiile legale incidente, sub aspectul: i. corelării cu propunerile tehnice prezentate; ii. identificării și remedierii erorilor aritmetice și corectării acestora în condițiile admise de lege; iii. încadrării în valoarea estimată a achiziției, inclusiv sub aspectul analizării posibilității disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului respectiv, cu respectarea prevederilor normelor de aplicare a legislației în domeniul achizițiilor publice; iv. asigurării că prețul propus sau componente ale acestuia nu este/sunt neobișnuit de scăzut/scăzute în raport cu ce urmează a fi livrat/prestat/executat astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. În acest sens, autoritatea contractantă redă fragment din cerințele documentației de atribuire/fișa de date a achiziției. Astfel, în cadrul etapei de evaluare a ofertelor financiare pentru contestatoare autoritatea contractantă precizează că au fost analizate documentele prezentate în cadrul propunerii financiare, astfel: 1. Cu privire la cerința: Conform art. 124 din HG nr. 395/2016, oferta are caracter obligatoriu din punct de vedere al conținutului, pe toată durata de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă. Modalitatea de îndeplinire: Ofertantul a prezentat Formularul de ofertă, în cadrul căruia se identifica următoarele valori: Pagina 10 din 34

§ 17

- Valoare Formular de oferta - 56.693.774,62; - Valoare Servicii de proiectare lei, fără TVA - 1.479.381,04; - Valoare Execuție de lucrări lei, fără TVA - 55.214.393,58. Cerința a fost îndeplinită, contestatoarea prezentând formularul nr. 8 și anexele la formularul de ofertă, din secțiunea formulare. 2. Cu privire la cerința: „Documentele aferente propunerii financiare care vor fi prezentate în cadrul ofertei sunt: - Formularul de Ofertă (Formularul nr. 8 și anexele 1 și 2 la acesta), care reprezintă elementul principal al propunerii financiare. - Anexa 1 la formularul de ofertă, reprezentând lista cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări; - Anexa 2 la formularul de ofertă, reprezentând centralizatorul serviciilor/lucrărilor, prestate/executate de asociați sau subcontractanţi”. Modalitatea de îndeplinire: Ofertantul a prezentat anexa 1 și anexa 2 la Formularul de ofertă. 3. Cu privire la cerința „Corelarea cu propunerea tehnică prezentată”, autoritatea contractantă susține că a fost îndeplinită, contestatoarea

§ 18

prezentând

§ 19

elementele

§ 20

de

§ 21

cost

§ 22

conform antemăsurătorilor prezentate, aspect ce corespunde și cu activitățile menționate de către ofertant în cadrul Graficului Gantt. 4. Cu privire la cerința „Propunerea financiară are caracter ferm și obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului și prevederilor pe toată perioada de valabilitate a ofertei-durata contractului. Cu excepția erorilor aritmetice, astfel cum sunt acestea definite la art. 134 alin. (10) din H.G. nr. 395 2016, nu vor fi permise alte omisiuni sau necorelări ale propunerii financiare. Niciun fel de cereri și pretenții ulterioare ale ofertantului legate de ajustări de prețuri, determinate de orice motive, nu pot face obiectul vreunei negocieri sau proceduri litigioase între pârțile contractante”, autoritatea contractantă precizează că este îndeplinită, propunerea financiară neconținând erori aritmetice. 5. Referitor la cerința încadrarea în valoarea estimată a achiziției (74.023.856,06 lei, fără TVA), inclusiv sub aspectul analizării posibilității disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului respectiv, cu respectarea prevederilor normelor de aplicare a legislației în domeniul achizițiilor publice/sectoriale”, autoritatea contractantă precizează că oferta financiară se încadrează în valoarea estimată a achiziției, fiind ofertat 56.693.774,62 lei. 6. Cu privire la cerința „Asigurarea că prețul propus sau componente ale acestuia nu este/sunt neobișnuit de scăzut/scăzute în raport cu ce urmează a fi livrat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini”, autoritatea contractantă precizează că oferta financiară a contestatoarei reprezintă un procent de aproximativ 76,59% din valoarea estimată, ceea ce însemnă că prețul este unul Pagina 11 din 34

§ 23

deosebit de scăzut față de valoarea estimată, astfel că sunt necesare clarificări. Pe cale de consecință, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 7/03.01.2024, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (4) din H.G. nr. 395. 2016, în sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv: „Oferta financiară reprezintă un procent de aproximativ 76,59% din valoarea estimată, astfel încât Prețul este unul deosebit de scăzut față de valoarea estimată, iar la o analiză a prețurilor unitare ofertate de cei 5 ofertanți pentru anumite categorii de lucrări în parte, prin raportare la prețurile pieței și prin raportare la media aritmetică a prețului unitar/articol/reper/lucrare din cele ofertate (4), se constată că sunt deviații de preț pentru anumite categorii de lucrări, pentru care se impune solicitarea de clarificări privind prețul aparent neobișnuit de scăzut după cum urmează: - Servicii de proiectare - Infrastructură - Terasamente trotuare - Lucrări canalizare pluviala MDI Solicitare de clarificări nr. 1: Având în vedere prețurile pieței din acest moment și prin raportare la media aritmetică a prețului unitar/articol/reper/lucrare calculată din prețurile aferente ofertelor depuse în cadrul prezentei proceduri, în conformitate cu art. 210, alin. (1) din Legea 98/2016, coroborat cu art. 136, alin. (2) și alin. (4) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare consideră necesar a solicita clarificări privind prețul aparent neobișnuit de scăzut pentru următoarele elemente: - Servicii de proiectare - Infrastructura - Terasamente trotuare - Lucrări canalizare pluviala MDI Vă solicităm să clarificați modul de fundamentare a prețului ofertat pentru serviciile și lucrările mai sus menționate, garantând autorității contractante includerea tuturor cheltuielile necesare pentru execuția contractului, la un nivel care să asigure executarea acestuia în condițiile de calitate și cantitate impuse prin documentele achiziției prezentând documente probante în susținerea elementelor de cost pentru respectivele repere. Oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului. Valoarea ofertei nu este prezumată a fi valabilă și admisă, fără probe concludente, realitatea acesteia trebuie să fie confirmată de ofertant prin documentele înaintate autorității contractante, motiv pentru care vă solicita ofertantului să justificați prețul aparent neobișnuit de scăzut conform art. 210 alin. (1)-(2) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Clarificările aduse propunerii financiare înaintate se vor referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; b) soluțiile tehnice adoptate și sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; Pagina 12 din 34

§ 24

d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98 2016; e) respectarea obligațiilor prevăzute ia art. 218 din Legea nr. 98/2016; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. Explicațiile aduse de ofertant conform vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele solicitate, precum și, după caz, documente privind prețurile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului raportat la alocarea acestora în cadrul contractului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri fără suport legal fapt pentru care autoritatea contractantă are obligația de a evalua propunerile financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea acestui preț, pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea prețului propus”. Totodată, autoritatea contractantă susține că nu mai pot fi recepționate niciun fel de critici față de conținutul solicitărilor de clarificări adresate, pentru că ar fi evident tardive, raportat la termenul de contestare stipulat de art. 8 din Legea nr. 101/2016. Asupra clarificării adresate în maniera arătată, contestatoarea a transmis răspuns prin adresa datată 05.02.2024, respectiv: „Subscrisa S.C (...) SRL, cu sediu în oraș Slobozia, sos. Brăilei nr I, jud. Ialomița, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. (...), având Cod Unic de înregistrare RO 18741783, prin prezenta, vă transmitem modul de fundamentare a prețului ofertat pentru: - servicii de proiectare - lucrări capitolele: oinfrastructura, oterasamente trotuare, olucrări canalizare pluvială MDI În susținerea prețului ofertat, vă transmitem formularele F3, împreună cu extrasele de resurse, oferte de preț furnizori de materiale, fundamentări preț utilaje și transport. Totodată menționăm faptul că, tariful ofertat pentru manoperă este în conformitate cu legislația în vigoare la momentul depunerii oferte”. Se prezintă documentele atașate, categoriile de costuri detaliate, precum și dovezile prezentate de societatea contestatoare în susținerea prețurilor ofertate. A). Referitor la analiza justificării costurilor de proiectare, autoritatea contractantă precizează că prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări explicațiile ofertantei se rezumă doar la precizarea „vă transmitem modul de fundamentare a prețului ofertat pentru servicii de proiectare”, ofertanta prezentând pentru experții implicați în realizarea activităților de proiectare modul de constituire a tarifului de proiectare, sens în care autoritatea redă răspunsul contestatoarei. Astfel, achizitoarea precizează că, prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări, contestatoarea nu a făcut o prezentare/detaliere a „tariful orar” de proiectare pentru fiecare expert având în vedere utilizarea unor tarife de proiectare diferite în cadrul aceleiași activități, și în acest caz, prezentând răspunsul contestatoarei. Totodată, autoritatea contractantă susține că, analizând modul de prezentare/justificare a „tarifului orar", se constată că, pe de o parte, Pagina 13 din 34

§ 25

utilizarea de tarife diferite pentru experții nominalizați pentru aceeași activitate de proiectare, iar pe de altă parte, pentru același expert (de ex. Adrian Burlacu) se constată utilizarea unor tarife orare diferite pe parcursul realizării activității de proiectare. Deși face vorbire despre cotarea activității de proiectare la „tariful de 663,26 lei/oră asociat specialistului Adrian Burlacu implicat în activitatea de proiectare și tariful de 230,80 lei oră, contestatoarea nu a transmis documente doveditoare cu privire la modul de calcul al prețului. În aceeași situație, se regăsește cotarea activității de proiectare la specialiștii Liviu Chelariu, Ionuț Tănase, Daniel Gheorghiu implicați în activitatea de proiectare, unde sunt identificate două tarife de proiectare diferite, pentru care ofertantul nu a transmis autorității contractante documente doveditoare cu privire la modul de calcul al prețului. Analizând susținerile ofertantei referitoare la justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut pentru serviciile de proiectare se constată că aceasta, pe de o parte, nu a prezentat informații cu privire la modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, respectiv performanțele și costurile implicate de anumite echipamente de lucru (software și hardware), în funcție de aplicabilitatea acestora, iar pe de altă parte, nu a fost anexat niciun document justificativ, cu privire la modul de calcul al prețului, cu elementele de cost aferente. În justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut al ofertei prezentate, s-a reținut că această asociere nu a prezentat documente justificative ale unor elemente de preț, limitându-se la a furniza autorității contractante informații cu caracter general, fără a aduce lămuriri și detalii cu privire la: categoriile de costuri ce intră în componența prețului propus, informații legate de contractele de furnizare, informații privind costurile de achiziție și/sau utilizare echipamentelor, dovezi privind deținerea unor echipamente; costurile legate de forța de muncă etc. Respectiva fundamentare trebuia astfel prezentată încât să existe posibilitatea efectuării unor verificări din partea comisiei de evaluare. Or, o astfel de justificare nu poate fi acceptată, ofertantul trebuind să fundamenteze cheltuielile pe care le implică contractul ce se va încheia. Astfel, se constată că nu a fost anexat niciun document justificativ, în susținerea modului de calcul al prețului, cu elementele de cost aferente. Ofertantul nu a prezentat niciun document justificativ, care să probeze în mod concret care sunt consumurile aferente, cheltuielile salariale cu personalul, cheltuielile cu echipamentele (software și hardware), cheltuieli de transport, nivelul celorlalte cheltuieli asociate, care să acopere taxele și impozitele aplicabile, cheltuielile administrative, cheltuielile aferente dotărilor care se vor pune la dispoziția personalului angajat, Prestatorului etc., toate informațiile fiind generale fără a se prezenta documente în susținere. Pagina 14 din 34

§ 26

Ofertantul nu a arătat în mod concret pentru echipa de proiectare, care este volumul de lucru în care sunt aceștia deja angrenați, care sunt salariile acestora, toate acestea demonstrate cu documente justificative, tocmai pentru că se afla în ”situația premisă”, necontestată, a ofertării unui preț neobișnuit de scăzut. Consideră că nu se pot impune solicitări de clarificări suplimentare, în sensul de a se prezenta în concret documentele justificative privind modul de formare a prețului, deoarece ar conduce la încălcarea dispozițiilor legale și a principiului tratamentului egal, având în vedere că ofertantul nu a depus vreo justificare concretă care ar putea să fie clarificată în urma unor noi solicitări de clarificări. Raportat la explicațiile prezentate în răspunsul din 05.01.2024, acestea nu sunt însoțite de nicio dovadă concludentă în susținerea prețului propus pentru activitatea de proiectare, astfel că răspunsul său nu respectă prevederile legale și, așa cum a fost formulat, nu justifică prețul ofertat, prin urmare autoritatea contractantă consideră că și-a îndeplinit obligația, prevăzută la art. 210 alin. (1)-(2) din Legea nr. 98/2016, de a solicita clarificări cu privire la prețul neobișnuit de scăzut ofertat pentru servicii de proiectare, ofertantul depunând în acest sens un răspuns. Alegând să răspundă la solicitarea de justificare a prețului aparent neobișnuit de scăzut, ofertantul a admis tacit dreptul autorității contractante de a verifica modul de formare a prețului și, totodată, aplicabilitatea prevederilor art. 210 din Legea nr. 98/2016 față de oferta sa. Ulterior, consideră că devin aplicabile prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora în cazul în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, precum este cazul în speță, a probelor concludente pentru justificarea prețului, autoritatea contractantă are dreptul și nu obligația, de a solicita într-un anumit termen ofertanților/candidaților clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor, însă cu respectarea principiilor tratamentului egal și transparenței. Menționează faptul că autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant. Ori, solicitarea pentru a doua oară a acelorași documente lipsă, ce implică astfel și prelungirea termenelor de răspuns la clarificări, ar genera apariția unui avantaj evident în favoarea acestui ofertant. Astfel fiind, se reține incidența în speță a prevederilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, în condițiile în care a solicitat ofertantului în cauză „explicații cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire”, așa cum se impune la art. 136 alin. (1) din același act normativ. Pagina 15 din 34

§ 27

În susținere invocă jurisprudența CNSC, respectiv decizia publicată în Buletin Oficial nr. B02018_6069.pdf. Astfel, în speță prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 au fost aplicabile, comisia de evaluare având neclarități în evaluarea ofertei depuse, iar prin răspunsul formulat ofertantul nu a transmis nicio dovadă concludentă în susținerea prețului propus pentru activitatea de proiectare, situație care potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 coroborat cu art. 136 alin. (3) din același act normativ conduce la respingerea ofertei ca neconformă. B). Cu privire la justificarea prețului pentru lucrări, prin fundamentarea economică a modului de formare a acestuia, prin raportare la lucrările ce urmează a fi executate, furnizând informații în conformitate cu art. 212 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea a răspuns cu adresa datată 05.01.2024, pe care îl redă. Analizând susținerile ofertantului referitoare la justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut pentru lucrări s-au constatat următoarele: Referitor la materiale: Pe de o parte, acesta a prezentat documente probante în susținerea prețului pentru o parte din materiale, prezentând în aceste sens oferte de preț (materiale: Pământ vegetal, pământ de aport, Gura scurgere/Geiger DE 400 1 out DE 200 cu telescop și grătar fontă D 400, Țeavă PVC multistrat cu mufă și garnitură SN8 D 160 L- 6.0 m TW Țeavă PVC multistrat cu mufă și garnitură SN8 D 315 L= 6.0 m TW, Țeavă PVC multistrat cu mufa și garnitură SN8 D 500 L= 6.0 m TW, Țeavă PVC multistrat cu mufă și garnitură SN8 D 400 L 6.0 m TW, Separator hidrocarburi, Con de reducție CCS 100/80/35/12 pentru cămin, Tub 1000x1000 pentru cămin, Capac cu ramă fontă carosabil, Capac cu ramă fontă necarosabil, Capac cu rama fontă necarosabil). Iar pe de altă parte, acesta nu a prezentat justificări privind prețul materialelor din cadrul solicitării de clarificări: - Realizare lucrări de Canalizare pluvială: „Balast sortat spălat de mâl 0-70mm, Bandă avertizare canalizare, Bandă poroasă din cauciuc pentru etanșare, Beton C30/ 37, Beton marfă clasa C30/25 (BC30/B400), Ciment de furnal, Ciment II B 32,5, Dulap fag lung tivit cls C gR = 50mm lun G = 2,50m, Dulap metalic pentru sprijinirea săpăturii 50x200x3000mm, Dulap rășinos tivit clasa A gR = 38mm lun G = 3,50m s 942, Dulap rășinos tivit clasa A gR = 48mm lun G = 4,00 m s 942, Garnitură de etanșare ans plan pn6/2,5 D = 200 M 100-500 g2x4 s 1733, Garnitură de etanșare ans plan pn6/2,5 D = 300 M 100-500 g2x4 s 1733, Garnitura de etanșare ans plan pn6 2,5D = 400 M 100-500 g2x4 s 1733, Garnitură de etanșare ans plan pn 6/2,5D = 500 M 100-500 g2x4 s 1733, Mortar pentru tencuială M 100 - T, Nisip sortat nespălat de râu și lacuri 0,0-7,0 mm, Panou de cofraj tip pfag g 8 mm pentru pereți, Piesa B.A.b250 suport capac s. 2448-73, Piesă b.s.dn.500mm, Pietriș ciuruit nespălat de mâl 7-30 mm, Plase sudate pentru B.A. din OL 37 tip Pagina 16 din 34

§ 28

118G-296 S 438/3-80, Spriat met. telescop 0,8mm (8tf) pt. sprij. lung. 0,60 - 1,50m, Tub bet.s.circ.fara talpa mufa îmb.usc. 500x1000 s816.” - Trotuar - terasamente: „Semințe de plante- graminee perene" Faptul că ofertantul a prezentat formulare F3 pentru unele dintre categoriile de obiecte indicate de autoritatea contractantă, care cuprind categoriile de lucrări a căror fundamentare s-a solicitat, precum „infrastructura, terasamente trotuare, lucrări canalizare pluvială MDI", nu se poate considera că ofertantul a prezentat o justificare în referire la prețul avut în vedere pentru acestea. În condițiile în care a primit o solicitare de justificare a unor prețuri din ofertă, asocierea ofertantă avea obligația de a răspunde acesteia, în caz contrar, asumându-și riscul ca oferta depusă să fie respinsă ca neconformă, potrivit prevederilor mai sus redate. Referitor la manoperă: Explicațiile ofertantei se rezumă doar la precizarea „tariful ofertat pentru manopera este în conformitate cu legislația în vigoare la momentul depunerii ofertei”, nefiind anexat niciun document justificativ, privind prețurile la manoperă (24,20 lei/oră). Deși face vorbire despre cotarea manoperei „tariful ofertat pentru manoperă este în conformitate cu legislația în vigoare la momentul depunerii ofertei”, ofertantul nu a transmis autorității contractante documente doveditoare cu privire la modul de calcul al prețului. Potrivit prevederilor OUG nr. 168/2022 (act intrat în vigoare la data de 09.12.2022), prin care s-a stabilit că salariul minim din firmele de construcții crește de la 3.000 de lei brut la 4.000 de lei brut, cu scutirile fiscale specifice domeniului până în 2028. Astfel, legislația prevede că pentru muncitorii din domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include îndemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră. Astfel că, la întocmirea propunerii financiare s-a respectat acest tarif. Din verificarea formularului C7cp - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru cumulat pe proiect, se constată că asocierea ofertantă a prevăzut un tarif de 24,20 lei/oră mai mare decât cel minim 24,194 lei/oră garantat în plată potrivit prevederilor OUG nr. 168/2022. Referitor la utilaje: Explicațiile ofertantei referitoare la utilaje se rezumă doar la precizarea „în susținerea prețului ofertat, vă transmitem formularele F3, împreună cu extrasele de resurse, oferte de preț furnizori de materiale, fundamentări preț utilaje și transport”, fiind atașată analiza de preț pentru utilajele Lucrări de drum. Structură rutieră - infrastructură: „AUTOCISTERNĂ: 60 lei, AUTOGREDER: 150 lei, buldoexcavator: 120 lei, COMPACTOR 12 tf: 95 lei, EXCAVATOR: 150 lei, EXCAVATOR: 200 lei, Pagina 17 din 34

§ 29

Freza: 180 lei, ÎNCĂRCĂTOR FRONTAL: 120 lei, AUTOBASCULANTĂ 8x4: 5,5 lei/km". Contestatoarea nu a prezentat explicații și nici nu a prezentat documente justificative privind prețurile la utilajele pentru lucrările din cadrul solicitării de clarificări: - Lucrări de drum Trotuar - terasament: „Ciocan pneum (exclusiv consum aer) 8-15 kg, Motocompresor mobil joasă presiune 4,0-5,9 mc/min” - Lucrări Canalizare Pluvială MDI: „Automacara, Macara pe pneuri până la 9,9 tf, Mai mecanic cu motor termic, Motopompă, Placă vibratoare cu motor ardere internă, Pompă hidraulică de beton cu 100 m, Vibrator universal cu motor termic.” Analizând documentele prezentate de către ofertant în susținerea prețurilor unitare pentru utilaje, s-a constatat că pentru o parte semnificativă din utilaje nu au fost prezentate documente probante în susținerea tarifului orar de la utilaje, astfel se constată lipsa explicațiilor/justificărilor pentru prețul sau costul propus în legătură cu utilajele necesare realizării lucrărilor din cadrul solicitării de clarificări „Lucrări de drum Trotuar - terasament și Lucrări Canalizare Pluvială MDI", după cum urmează: „Ciocan pneum (exclusiv consum aer) 8-15 kg, Motocompresor mobil joasă presiune 4,0-5,9 mc/min, Automacara, Macara pe pneuri până la 9,9 tf, Mai mecanic cu motor termic, Motopompă, Placă vibratoare cu motor ardere internă, Pompă hidraulică de beton cu 100m, Vibrator universal cu motor termic.” Ofertantul nu a prezentat explicații și nici nu a prezentat documente justificative privind prețurile la utilajele la realizarea de Lucrări de drum Trotuar - terasament și Lucrări Canalizare Pluviala MDI: „Ciocan pneum (exclusiv consum aer) 8-15 kg, Motocompresor mobil joasă presiune 4,0-5,9 mc/min, Automacara, Macara pe pneuri până la 9,9 tf, Mai mecanic cu motor termic, Motopompă, Placă vibratoare cu motor ardere internă, Pompa hidraulică de beton cu 100m, Vibrator universal cu motor termic”. Referitor la transporturi: Ofertanta nu a prezentat justificări/analize de preț privind tariful orar pentru transport pentru lucrările din cadrul solicitării de clarificări: - Canalizare pluvială LUCRĂRI CANALIZARE PLUVIALĂ MDI: TRA05A10, TRA06A50, TRA02A50 , TRA01A50, TRA01A10P; - Lucrări de drum Trotuar - terasamente: TRA01A10P - Lucrări de drum Structură rutieră - infrastructură: TRA05A05, TRA01A05P, TRA01A10P Analizând documentele prezentate de către ofertantă în susținerea prețurilor unitare pentru transport, s-a constatat că nu au fost prezentate explicații/documente justificative/probante în susținerea tarifului orar de transport, fiind astfel constatată lipsa Pagina 18 din 34

§ 30

explicațiilor/justificărilor pentru prețul sau costul propus în legătură cu transportul. Nu au fost anexate documente justificative, cu privire la modul de calcul al prețului, cu elementele de cost aferente materialelor, utilajelor și transportului pentru activitățile din cadrul solicitării de clarificări. Simpla asumare a prețului ofertat nu reprezintă un răspuns de justificare a prețului în cauză. Astfel fiind, se reține incidența în speță a art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, precum și a art. 136 alin. (1) din același act normativ. Autoritatea contractantă susține că oferta contestatoarei trebuia respinsă, răspunsul primit neputându-se considera că justifică prețul ofertat. Contestatoarea nu a arătat în mod concret nivelul prețurilor la materiale, utilaje, transport, toate acestea demonstrate cu documente justificative, tocmai pentru că se află în ”situația premisă”, necontestată, a ofertării unui preț neobișnuit de scăzut, în susținerea afirmațiilor autoritatea contractantă invocând decizia CNSC publicată în Buletin Oficial nr. BO2018_6069.pdf. Reiterează faptul că solicitarea pentru a doua oară a acelorași documente lipsă, ce implică astfel și prelungirea termenelor de răspuns la clarificări, ar genera apariția unui avantaj evident în favoarea acestei ofertante, în susținere invocând decizia CNSC nr. 684/C11/455, 462 din 30.03.2022. Astfel, prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 au fost aplicabile, comisia de evaluare având neclarități în evaluarea ofertei depuse, iar prin răspunsul formulat ofertantul nu a transmis dovezi concludente în susținerea prețului propus pentru materiale, utilaje și transport pentru „toate lucrările menționate în cadrul solicitării de clarificări”, situație care potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 coroborat cu art. 136 alin. (3) din același act normativ conduce la respingerea ofertei ca inacceptabilă. În ceea ce privește criticile formulate pe calea contestației privind modalitatea de analiză avută în vedere pentru activitatea de proiectare, autoritatea contractantă apreciază că solicitările sunt neîntemeiate motivat de următoarele împrejurări: Tariful orar este constituit pe elemente care nu pot fi verificate, fiind prezentat doar pentru a justifica valoarea ofertată nu și tarifele orare (de 663,26 lei/oră, 405,00 lei/oră, 153,76 lei/oră, 485,00 lei/oră, 405,00 lei/oră), luate în considerare în calculul acesteia, fără a demonstra că au fost cuprinse toate costurile necesare, nerespectând cerințele documentației de atribuire ce interzic utilizarea unor prețuri forfetare diferite pentru același tip de operațiune/resurse în cadrul ofertei. Durata timpului de lucru pentru experții implicați în activitatea de proiectare este aceeași indiferent de etapa în care sunt aceștia angrenați Pagina 19 din 34

§ 31

și nu are fundament în cadrul justificărilor prezentate, toți experții angrenați în fiecare etapă de proiectare au același volum de lucru, același număr de ore alocat, numai că remunerația este diferită în cadrul aceleiași etape de proiectare, după cum rezultă din tabelele prezentate de către ofertantă. Astfel că, pentru realizarea „documentații pentru obținere avize/acorduri/autorizații, numărul de ore alocat pentru fiecare expert este de 160 ore/per. expert, dar tariful/orar alocat fiecărui expert este diferit, activitatea desfășurată de experți este identică, numărul de ore/volumul de lucru este același, dar remunerația experților este diferită. În susținere redă extras din Etapa 1 - elaborare documentații pentru obținere avize/acorduri/autorizații. Pentru realizarea etapei de elaborare a „Proiectului tehnic și detalii de execuție”, numărul de ore alocat pentru fiecare expert este de 328 ore/per. expert, dar tariful/orar alocat fiecărui expert este diferit. Activitatea desfășurată de experți este identică, numărul de ore/volumul de lucru este același, dar remunerația experților este diferită, sens în care autoritatea contractantă a redat fragment din etapa 2 - Proiect tehnic și detalii de execuție. Pentru realizarea etapei de „Asistență tehnică din partea proiectantului”, numărul de ore alocat pentru fiecare expert este de 240 ore/per. expert, dar tariful/orar alocat fiecărui expert este diferit, activitatea desfășurată de experți este identică, numărul de ore/volumul de lucru este același, dar remunerația experților este diferită. Astfel că susținerea ofertantei contestatoare privind utilizarea unor tarife orare diferite „prin raportare la volumul de muncă depus”, este de ordinul evidenței că nu este reală, ofertanta prezentând pentru fiecare activitate de proiectare același volum de muncă pentru toți experții (același număr de ore), utilizând tarife diferite. Totodată, autoritatea contractantă evocă faptul că simpla invocare a respectării prevederilor OUG nr. 168/2002 nu poate fi reținută în favoarea ofertantei contestatoare ca motiv de justificare a costurilor cu proiectarea, tarifele orare luate în considerare la stabilirea valorii ofertate nu au fost probate/demonstrate/justificate. Faptul că operatorii economici sunt singurii responsabili de modul în care își administrează activitatea și de respectarea legislației, cum susține contestatoarea, este adevărat, însă acest lucru nu îi dă dreptul de a nu respecta și alte prevederi legale în vigoare inclusiv cerințele documentației de atribuire. În acest sens, trebuie avută în vedere, cu titlu general, și modalitatea de calculare a costurilor potrivit Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1826/2003, care stabilește la pct. 2.3 care sunt cheltuielile aferente unui contract. Astfel, este făcută distincție lipsită de echivoc între cheltuielile directe și cele indirecte (acele cheltuieli care nu se pot identifica și atribui direct pe un anumit obiect de calculație, ci privesc întreaga producție a persoanei juridice în ansamblul ei). Pagina 20 din 34

§ 32

Autoritatea contractantă susține și că tariful orar pentru prestarea serviciilor de proiectare nu cuprinde sumele privind plata primelor aferente polițelor de asigurare din „Modelul - Cadru de Acord Contractual”, pe care îl redă, susținând că este obligatorie includerea și a cotei asigurătorii pentru muncă, de 2,25%, care nu este evidențiată de către ofertanta contestatoare la total costuri salariale. manoperă/totale. În aceste condiții, contrar susținerilor ofertantei contestatoare (invocarea în susținere a respectării prevederilor OUG nr. 168/2002) tariful orar luat în considerare la stabilirea valorii ofertate a contractului, respectiv structura Cheltuielile directe nu cuprind costurile aferente „cotei asigurătorii pentru muncă de 2,25%” și plata primelor aferente „polițelor de asigurare”, având în vedere costurile prezentate de către ofertanta: - Cheltuielile directe: elaborare documentații pentru obținere avize/acorduri/autorizații: Manoperă 337.924,15 + Deplasări 800,00 + Consumabile 18.000,00 = 356.724,15 lei; - Cheltuielile directe: elaborare Proiect tehnic și detalii de execuție: Manoperă 692.744,50 + Deplasări 2.800,00 + Consumabile 36.750,00 = 732.294,50 lei; - Cheltuielile directe: Verificarea tehnică a proiectării la cerințele A4, B2, D, SaaC: Manoperă 12.320,00 + Deplasări 800,00 + Consumabile 1.018,94 = 14.138,94 lei; - Cheltuielile directe: Asistența tehnică din partea proiectantului: Manoperă 201.495,01 + Deplasări 72.000,00 + Consumabile 17.805,92 = 291.300,93 lei Cât privește calculul prezentat de ofertantă prin răspunsul la solicitarea de clarificări, este evident că nu conține toate costurile necesare prestării serviciului, autoritatea contractanta considerându-l ca fiind unul conjunctural, lipsit de susținere, constituit pe elemente care nu pot fi verificate, fiind prezentat doar pentru a justifica valoarea ofertată nu și tariful orar de 663,26 lei/oră, 405,00 lei/oră, 153,76 lei/oră, 485,00 lei/oră, 405,00 lei/oră, luat în considerare în calculul acesteia, nerespectând cerința documentației de atribuire ce interzice utilizarea unor prețuri forfetare diferite pentru acela

§ 33

ș i tip de operațiune/resurse în cadrul ofertei. Prin urmare, trebuia demonstrat de către ofertantă, tariful orar pentru prestarea serviciilor de proiectare, modul în care sunt cuprinse toate costurile necesare prestării serviciilor supuse achiziției în calculul valorii ofertate. Autoritatea contractantă precizează că nu au fost prezentate consumurile

§ 34

aferente cheltuielilor cu echipamentele (software și hardware, cheltuielile de transport, astfel că, sumele prezentate pentru „deplasări și consumabile, diverse” nu au putut fi verificate. Astfel, întrucât din analiza răspunsurilor la clarificări se poate observa că societatea contestatoare nu a prezentat calcule pe baza Pagina 21 din 34

§ 35

cărora să fie verificat prețul ofertat și nu a pus în corelare informațiile prezentate astfel încât să poată fi verificate, o nouă solicitare de clarificări nu se impune, întrucât în acest mod ar fi avantajată această societate și ar fi încălcat principiul tratamentului egal. 1. În ceea ce privește criticile formulate pe calea contestației privind modalitatea de analiză avută în vedere pentru activitatea de execuție, consideră că solicitările contestatoarei sunt neîntemeiate învederând în motivare argumentele expuse în continuare: Referitor la valoarea ofertei ce reprezintă 76,59% din valoarea estimată a contractului care se atribuie, mai puțin de 80%, autoritatea contractantă consideră că în mod corect i-a solicitat justificarea propunerii financiare având în vedere prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 și art. 136 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016, pe care le redă. Astfel, în cadrul solicitării de clarificări nr. 7/03.01.2024 i-a adus la cunoștință contestatoarei temeiul legal ce a stat la baza solicitării. Contestatoarea, deși a prezentat documente și informații în susținerea ofertei depuse, răspunsul său nu poate fi încadrat în categoria unui răspuns concludent, iar criticile prezentate pe această cale privind conținutul solicitării de clarificări sunt tardiv formulate. În măsura în care contestatoarea ar fi considerat că solicitările de clarificări sunt nelegale/nejustificate/neclare sau că vizează aspecte nesemnificative, contrare informațiilor din oferta prezentată, aceasta ar fi putut contesta solicitările de clarificări, în termenul legal, ce curge de la data primirii solicitărilor de clarificări. În lipsa unei contestări sub acest aspect, operatorul economic devine debitorul obligației de a răspunde concludent și fără ambiguități solicitării de clarificări, obligație care nu a fost îndeplinită de către contestatoare în cadrul răspunsurilor înaintate autorității contractante. Alegând să răspundă la solicitarea de justificare a prețului aparent neobișnuit de scăzut, ofertanta a admis, tacit, dreptul autorității contractante de a verifica modul de formare a prețului și, totodată, aplicabilitatea prevederilor art. 210 din Legea nr. 98/2016 față de oferta sa. 2. Cu privire la critica privind „tariful orar”, autoritatea contractantă susține că în cadrul motivelor de respingere a ofertei contestatoarei nu a menționat critici privind „tariful de manoperă”. Astfel, în cadrul scrisorii de comunicare nr. 3081/31.01.2024 a fost detaliat modul de analiza a informațiilor prezentate de către ofertantă, iar în ceea ce privește tariful la manoperă s-a comunicat ofertantei respectarea prevederilor legale, în maniera: „Referitor la manopera, Explicațiile dumneavoastră s-au rezumat doar la precizarea „tariful ofertat pentru manopera este în conformitate cu legislația în vigoare la momentul depunerii ofertei”, însă nu ați anexat niciun document justificativ privind preturile la manopera (24.20 lei/ora). Pagina 22 din 34

§ 36

Deși ați făcut vorbire despre, cotarea manoperei „tariful ofertat pentru manopera este în conformitate cu legislația în vigoare la momentul depunerii ofertei", nu ați transmis autorității contractante documente doveditoare cu privire la modul de calcul al prețului. Potrivit prevederilor O.U.G. nr. 168/2022 (act intrat în vigoare la data de 09.12.2022), prin care s-a stabilit ca salariul minim din firmele de construcții creste de la 3.000 de lei brut la 4.000 de lei brut, cu scutirile fiscale specifice domeniului până în 2028. Astfel, legislația prevede că pentru muncitorii din domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră. Astfel ca, la întocmirea propunerii financiare s-a respectat acest tarif. Din verificarea formularului C7cp - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru cumulat pe proiect, s-a constatat că dumneavoastră ați prevăzut un tarif de 24,2 lei/oră mai mare decât cel minim 24,194 lei/oră garantat în plată potrivit prevederilor O. U. G. nr. 168/2022.” 3. Cu privire la materialele, utilajele și transport, autoritatea contractantă reiterează faptul că, prin adresa nr. 7/03.01.2024 a solicitat contestatoarei justificarea prețului propus pentru anumite elemente de preț, ce cuprinde toate informațiile necesare pentru o înțelegere completă asupra cadrului în care aceasta este făcută. Astfel, pe lângă indicarea textelor de lege în baza cărora solicitarea este efectuată, autoritatea contractantă a indicat ofertantei, în mod clar și concret, care sunt informațiile și documentele ce urmează a fi prezentate în justificarea prețului propus. Referitor la informațiile și documentele depuse de contestatoare prin răspunsul său din 05.01.2024, se reține că, alături de detalierea elementelor de preț, pentru justificarea prețului propus, este necesar ca autoarea unei oferte să prezinte și documente justificative, care să dovedească realitatea și sustenabilitatea precizărilor făcute. Cu referire la materiale, contestatoarea a omis să prezinte detalierea și justificarea prețului pentru materialele al căror producător și furnizor este, respectiv Beton C30/37, Beton marfa clasa C30/25 (BC30/B400), Mortar pentru tencuială M 100 - T, Nisip sortat nespălat de rău și lacuri 0,0-7,0 mm, Pietriș ciuruit nespălat de mâl 7-30 mm, Balast sortat spălat de mâl 0-70 mm. Astfel, deși i-a solicitat, în mod expres, prezentarea de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și de documente privind, după caz, prețurile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru, ofertanta s-a limitat, în privința materialelor amintite, la a preciza că prețurile lor sunt cele din ofertele de preț de materiale depuse. Astfel, se constată că, pentru aceste materiale, ofertanta nu a prezentat, la Pagina 23 din 34

§ 37

cererea achizitoarei, nici modul de formare a prețurilor materialelor, și nici probe în justificarea lor. În acest context, se reține că, în calitate de producător al materialelor amintite, ofertanta era ținută să justifice modul în care a stabilit prețul unitar pentru fiecare dintre reperele ofertate, precum și să prezinte dovezi cu privire la producerea efectivă a tuturor reperelor incluse în solicitarea de clarificări. Totodată, autoritatea contractantă susține că verificarea unui preț cu un caracter neobișnuit de scăzut nu reprezintă o opțiune a autorității contractante, ci o obligație a acesteia, menită să îi garanteze că, în schimbul prețului, pe care îl va plăti, va obține satisfacerea nevoilor sale de achiziție, descrise în documentele procedurii, la nivelul calitativ și cantitativ urmărite și reieșind din documentația de atribuire. Numai în urma unui astfel de demers, realizat prin aplicarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 98/2016 și art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016, se poate stabili cu certitudine ne/sustenabilitatea prețului propus și urmarea legală a unei astfel de situații, respectiv respingerea sau admiterea ofertei. În susținere invocă Decizia CNSC nr. 684/C11/30.03.2022. În concluzie, în raport cu cele mai sus reținute, se constată că autoritatea contractantă s-a aflat în situația în care nu a putut verifica realitatea prețului ofertat. Față de cele de mai sus, se constată că respingerea ofertei contestatoarei se datorează, în mod exclusiv, culpei acesteia. Drept urmare, prin respingerea ofertei contestatoarei, autoritatea contractantă a respectat art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Cu referire la utilaje și mijloace de transport, autoritatea contractantă a prezentat utilajele, echipamentele și mijloacele de transport, menționate de contestatoare în cadrul ofertei tehnice (pag. 391-392), susținând că ofertanta nu a prezentat explicații și nici documente justificative privind prețurile la utilajele pentru lucrările din cadrul solicitării de clarificări: „- Lucrări de drum Trotuar - terasament: „Ciocan pneum (exclusiv consum aer) 8-15 kg, Motocompresor mobil joasă presiune 4,0-5,9 mc/min" - Lucrări Canalizare Pluvială MDI: „Automacara, Macara pe pneuri până la 9,9 tf, Mai mecanic cu motor termic, Motopompă, Placă vibratoare cu motor ardere internă, Pompă hidraulică de beton cu 100m, Vibrator universal cu motor termic”. Ofertanta prin răspunsul la solicitările de clarificări adresate nu a transmis probe concludente, cum de altfel în mod expres s-a solicitat prin adresa de clarificare și nici nu a ținut cont de prevederile art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Totodată, consideră că valoarea ofertei nu este prezumată a fi valabilă și admisă, fără probe concludente, realitatea acesteia trebuind Pagina 24 din 34

§ 38

să fie confirmată de ofertantă prin documentele înaintate autorității contractante, iar în cazul de fată, ofertanta nu a prezentat dovezi concludente conform solicitării adresate. Așadar, comisia de evaluare a aplicat întocmai prevederile legale în domeniu, cu respectarea tuturor principiilor ce stau la baza derulării unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică, răspunderea pentru furnizarea unui răspuns incomplet fiind imputabilă în exclusivitate contestatoarei. O nouă solicitare de clarificări ar însemna de fapt și de drept o încălcare a principiului tratamentului egal. Nu a existat niciun motiv legal care să afecteze natura informațiilor transmise ca răspuns la clarificări. Nu constituie atribuția comisiei de evaluare sa revină la nesfârșit cu solicitări de clarificări până când ofertanta reușește să răspundă concludent. Faptul că operatorul economic nu a înțeles solicitarea de clarificări adresată și exigența acesteia, exigență, potrivit căreia, avea obligația de a răspunde concludent, nu poate constitui un fapt imputabil autorității contractante, căci nemo auditur propriam turpitudinem ailegans. Nimeni și nimic nu a împiedicat contestatoarea să trateze cu seriozitate oferta și solicitările de clarificări adresate și să răspundă concludent acestora dovedind în afara oricărei urme de îndoială realitatea prețului ofertat neobișnuit de scăzut, în concordanță cu prevederile legale aplicabile, care sunt presupus a fi cunoscute, potrivit adagiului nemo censetur ignorare legem. În susținere invocă art. 210 alin. (1), alin (2) lit. a) și alin. (3), art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 133 alin. (1) și (3), art. 136 alin. (2) - (3), art. 137 alin. (1), art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, pe care le radă. De asemenea, susține că de la aceste prevederi legale și imperative, nici autoritatea contractantă și nici operatorii economici nu pot face derogări, riscul întocmirii ofertelor și al răspunsurilor la solicitările de clarificări cade în sarcina operatorului economic, el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al întocmirii defectuoase a acestora, de natură să atragă respingerea ofertei. Ofertantului i s-a acordat posibilitatea efectivă de justificare a prețului propus, obligație de care ofertantul nu s-a achitat, în speță prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 au fost aplicabile, comisia de evaluare având neclarități în evaluarea ofertei depuse iar prin răspunsul formulat ofertanta nu a transmis o dovadă concludentă în susținerea prețului propus pentru activitatea de proiectare și execuție de lucrări, situație care potrivit art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 coroborat cu art. 136 alin. (3) din același act normativ conduce la respingerea ofertei ca inacceptabilă. În aceste condiții, consideră că nu se mai impune o reevaluare a ofertei, în etapa de evaluare a ofertelor autoritatea contractantă Pagina 25 din 34

§ 39

respectând prevederile legale aplicabile și asumându-și răspunderea asupra deciziilor luate în cadrul procedurii de atribuire. În data de 27.03.2024, autoritatea contractantă a transmis adresa nr. 9397/27.03.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 18975/27.03.2024, prin care a precizat că, ”în cadrul punctului de vedere nr. 5029/19.02.2024 formulat de (...) – Consiliul Județean, transmis pe e-mail și înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 10348/19.02.2024 … dintr-o regretabilă eroare de redactare, a fost citată ca cerință din documentația de atribuire/fișa de date a achiziției următoarea precizare Nu se acceptă prețuri forfetare diferite pentru același tip de operațiune/resurse în cadrul ofertei, ori necotarea unui articol”, motivat de raportarea, în mod greșit, la documentația inițială postată în SEAP, care a suferit modificări înainte de publicare prin implementarea măsurilor de remediere

§ 40

dispuse

§ 41

prin

§ 42

Avizul

§ 43

conform

§ 44

condiționat

§ 45

nr. 23720/07.10.2022, procedura fiind supusă controlului Ex-Ante. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul: Reabilitare și modernizare DJ 300 între centura București și DN 2 (Șindrilița), cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea

§ 46

în

§ 47

SEAP

§ 48

a

§ 49

anunțului

§ 50

de

§ 51

participare

§ 52

nr. CN1048303/15.10.2022. Din informațiile anunțului de participare amintit, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări (proiectare și execuție) este de 74.023.856,06 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preț, iar data limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilită pentru 12.12.2022, ora 15:00. Nemulțumită de faptul că oferta sa a fost respinsă, asocierea (...) SRL - (...)SRL, prin liderul de asociere (...) SRL, a formulat contestația în analiză, solicitând anularea adresei de comunicarea a rezultatului nr. 3081/31.01.2024, a raportului procedurii nr. 2827/30.01.2024, în partea ce vizează oferta sa, precum și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertei câștigătoare prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire stabilit prin documentația de atribuire. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, (...) SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii în valoare de 1.480.480,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 209958458/1, eliberată de CEC BANK - Sucursala Slobozia, la data de 13.02.2024. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 26 din 34

§ 53

În cadrul aceleiași proceduri de atribuire, asocierea (...) SRL - (...)SRL, prin liderul de asociere (...) SRL, a depus contestație împotriva respingerii inițiale a ofertei sale, contestația fiind admisă prin decizia nr. 2219/C7/2407/21.09.2023. Decizia a rămas definitivă, nefiind atacată cu plângere. Ulterior reevaluării ofertei depuse de asocierea (...) SRL - (...)SRL, aceasta a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, în temeiul art. 134 alin. (5) și 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, astfel cum rezultă din adresa nr. 3081/31.01.2024, care cuprinde rezultatul procedurii. Din cuprinsul contestației, constatând că autoarea acesteia a formulat critici împotriva respingerii ofertei depuse, Consiliul reține că, prin adresa nr. 3081/31.01.2024, s-au comunicat asocierii ofertante motivele care au condus la această finalitate, succint acestea fiind în referire la următoarele două aspecte: I „nu ați transmis nicio dovadă concludentă în susținerea prețului propus pentru activitatea de proiectare …” II „nu ați transmis dovezi concludente în susținerea prețului propus pentru materiale, utilaje și transport pentru toate lucrările menționate în cadrul solicitării de clarificări …”. Pentru analiza acestor două motive de respingere a ofertei, Consiliul reține și că, prin adresa nr. 7/03.01.2024, autoritatea contractantă a solicitat asocierii (...) SRL - (...)SRL, fundamentarea prețului ofertat, în baza prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu cele ale art. 133 alin. (1) și (3) din HG nr. 395/2016 și având în vedere prevederile art. 136 alin. (4) din HG nr. 395/2016: ”… Oferta financiară reprezintă un procent de aproximativ 76,59% din valoarea estimată, astfel încât prețul este unul aparent neobișnuit de scăzut față de valoarea estimată, iar la o analiză a prețurilor unitare ofertate de cei 5 ofertanți pentru anumite categorii de lucrări în parte, prin raportare la prețurile pieței și prin raportare la media aritmetică a prețului unitar/articol/reper/lucrare din cele ofertate (4), se constată că sunt deviații de preț pentru anumite categorii de lucrări, pentru care se impune solicitarea de clarificări privind prețul aparent neobișnuit de scăzut, după cum urmează:  Servicii de proiectare;  Infrastructură;  Terasamente trotuare;  Lucrări de canalizare pluvială MDI. Solicitare de clarificări: Având în vedere prețurile pieței din acest moment și prin raportare la media aritmetică a prețului unitar/articol/reper/lucrare calculată din prețurile aferente ofertelor depuse în cadrul prezentei proceduri, în conformitate cu art. 210, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 136 alin. (2) și alin. (4) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare consideră necesar a solicita clarificare privind prețul aparent neobișnuit de scăzut pentru următoarele elemente:  Servicii de proiectare;  Infrastructură; Pagina 27 din 34

§ 54

 Terasamente trotuare;  Lucrări de canalizare pluvială MDI. Vă solicităm să clarificați modul de fundamentare a prețului ofertat pentru serviciile și lucrările de mai sus menționate, garantând autorității contractante includerea tuturor cheltuielilor necesare pentru execuția contractului, la un nivel care să asigure executarea acestuia în condițiile de calitate și cantitate impuse prin documentele achiziției prezentând documente probante în susținerea elementelor de cost pentru respectivele repere. Oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către dumneavoastră în scopul realizării obiectului contractului. Valoarea ofertei nu este prezumată a fi valabilă și admisă, fără probe concludente, realitatea acesteia trebuie să fie confirmată de dumneavoastră prin documentele înaintate autorității contractante, motiv pentru care vă solicităm să justificați prețul aparent neobișnuit de scăzut conform art. 210 alin. (1)-(2) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 136 alin. 2 din HG nr. 395/2016. Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. Explicațiile aduse de dumneavoastră vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele solicitate, precum și, după caz, documente privind prețurile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului raportat la alocarea acestora în cadrul contractului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri fără suport legal, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligația de a evalua propunerile financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea acestui preț, pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea prețului propus. …”. Față de solicitarea de fundamentare a propunerii financiare, ofertanta a prezentat răspuns prin adresa datată 05.01.2024, sens în care a precizat: ”… prin prezenta, vă trimitem modul de fundamentare a prețului ofertat pentru:  servicii de proiectare;  lucrări capitolele: o infrastructură; o terasamente trotuare; o lucrări canalizare pluvială MDI. În susținerea prețului ofertat, vă transmitem formularele F3, împreună cu extrasele de resurse, oferte de preț furnizori de materiale, fundamentări preț utilaje și transport. Totodată, menționăm că tariful ofertat pentru manoperă este în Pagina 28 din 34

§ 55

conformitate cu legislația în vigoare la momentul depunerii ofertei”. Au fost depuse fundamentări pentru serviciile de proiectare și pentru lucrările de drum, trotuar – terasamente, precum și pentru lucrările de canalizare pluvială MDI, formularele F3, inclusiv listele cu resurse C6, C7, C8 și C9, facturi de preț de la furnizorii de materiale, precum și Analize de preț pentru o parte dintre utilajele din ofertă. Ulterior acestui răspuns, prin procesul – verbal nr. 1258/16.01.2024, privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice pentru asocierea (...) SRL - (...)SRL, ca urmare a punerii în aplicare a deciziei CNSC nr. 2219/C7/2407 din data de 21.09.2023, s-a reținut că răspunsul ofertantei la solicitarea nr. 7/03.01.2024, este neconcludent, iar oferta a fost considerată neconformă. Analiza evaluării financiare a ofertei depuse de asocierea (...) SRL - (...)SRL a fost reținută prin Anexa nr. 1 la procesul verbal nr. 1258/16.01.2024. Totodată, se reține că evaluarea a fost preluată de autoritatea contractantă și în raportul procedurii nr. 2827/30.01.2024, precum și în adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3081/31.01.2024, documente criticate prin contestația în analiză. Ca prim aspect, din raportul procedurii nr. 2827/30.01.2024, se reține că au depus ofertă 8 operatori economici, între aceștia și asocierea contestatoare, fiind declarate admisibile următoarele 3 oferte: 1. asocierea Acvatot SRL – Kirlic SRL având un preț ofertat de 61.898.398,75 lei, aflată pe locul 1 în clasamentul ofertelor admisibile; 2. asocierea Viarom Construct SRL – Construcții Erbașu SA – Beta Cops SRL având un preț ofertat de 65.805.375,83 lei, aflată pe locul 2 în clasamentul ofertelor admisibile; 3. asocierea Unitip Global SRL – Tancrad SRL – Tehno Consulting Solutions SRL având un preț ofertat de 72.733.669,98 lei, aflată pe locul 3 în clasamentul ofertelor admisibile. De asemenea, se reține și faptul că asocierea contestatoare a ofertat pentru contractul în cauză 56.693.774,62 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă 76,6% din valoarea estimată a contractului de lucrări, motiv pentru care se încadrează în categoria prețului aparent neobișnuit de scăzut. Valoarea ofertată fiind mai mică decât pragul de 80% prevăzut de art. 136 alin. (4) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, se consideră că, în mod corect a solicitat autoritatea contractantă justificarea propunerii financiare. Cât privește raportarea efectuată de autoritatea contractantă la media aritmetică a prețului unitar/articol/reper/lucrare din cele ofertate (4), pe baza căreia s-a constatat că se impune solicitarea de justificare a prețului ofertat, este de reținut că legislația în materie nu prevede posibilitatea efectuării unei astfel de raportări, singura fiind raportarea la Pagina 29 din 34

§ 56

pragul de 80% față de valoarea estimată a contractului de lucrări în cauză. În legătură cu răspunsul contestatoarei, considerat neconcludent de către autoritatea contractantă, acesta va fi analizat distinct de către Consiliul, pentru informațiile transmise cu referire la serviciile de proiectare, respectiv la categoriile de lucrări indicate de achizitoare, față de solicitarea de justificare a propunerii financiare adresate. Astfel, în privința justificării prezentate de ofertantă pentru serviciile de proiectare care se vor realiza în cadrul contractului de lucrări în cauză, se constată că au fost indicate informații pentru fiecare dintre aceste categorii de servicii, respectiv persoanele implicate, numărul de ore lucrate de către aceștia și tariful/oră al acestora. Cele indicate de autoritatea contractantă prin adresa de comunicare a rezultatului, respectiv ”tarifele sunt diferite pentru experții nominalizați pentru aceeași activitate de proiectare” și ”pentru același expert … se constată utilizarea unor tarife orare diferite pe parcursul realizării activității de proiectare”, se consideră că au fost în mod eronat reținute. Fiind servicii de proiectare diferite, în mod evident persoanele implicate, pot avea responsabilități și/sau atribuții diferite, astfel că tariful orar nu putea să fie egal pentru aceste persoane. De asemenea, faptul că aceeași persoană este implicată în categorii distincte de servicii din cadrul contractului, precum ”elaborare documentații pentru obținere avize/acorduri/autorizații” și ”asistență tehnică din partea proiectantului”, nu înseamnă că ar fi trebuit să primească același tarif orar. În acest sens sunt de interes explicațiile aduse de asocierea contestatoare: ”… având în vedere faptul că volumul de muncă este mai mare în etapele de elaborare proiect tehnic față de etapa de asistență tehnică, pentru experții nominalizați de către entitatea contractantă în cadrul comunicării rezultatului procedurii am luat în considerare tarife orare raportate la nivelul de implicare și nivelul de muncă depus conform fiecărei etape. Prin urmare, tariful orar luat în calcul pentru fiecare expert s-a raportat la rolul acestuia și volumul de muncă depus. Spre exemplu: în etapa de elaborare a proiectului tehnic, se elaborează părți scrise și părți desenate, necesare pentru execuția obiectivului de investiții, astfel cum sunt acestea reglementate de prevederile Anexelor nr. 9 și 10 din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnic economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar în etapa de asistență tehnică se urmărește aplicarea pe șantier a soluțiilor adoptate prin proiect și soluționarea problemelor apărute, astfel cum sunt reglementate de prevederile din Legea nr. 10/1955 privind calitatea în construcții. (…) Mai mult, în conformitate cu prevederile aplicabile la data depunerii ofertelor, respectiv OUG nr. 168/2022 era prevăzut că: Art. XLI - (1) Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023 pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la Pagina 30 din 34

§ 57

suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.” Astfel, singura valoare relevantă pentru autoritatea contractantă sub aspectul prețului ofertat era valoarea minimă pentru tariful aplicat personalului implicat în serviciul de proiectare, cu respectarea și a categoriilor de costuri necesar a fi plătite către bugetul de stat. Or, în condițiile în care, inclusiv pentru serviciile de proiectare tariful minim care trebuia respectat era cel de 24,194 lei/oră, iar ofertanta a prevăzut valori cu mult mai mari, respectiv 663,26 lei/oră pentru dl. Adrian Burlacu (pentru elaborare documentații obținere avize și proiect tehnic +detalii de execuție) și 230,80 lei/oră pentru dl. Adrian Burlacu (asistență tehnică din partea proiectantului), se consideră, pe de o parte, că nu există dubii cu privire la corectitudinea tarifului ofertat, iar pe de altă parte, fiind o diferență mare între tariful minim legal prevăzut și cel ofertat, nu existau dubii cu referire la cuprinderea în valoarea tarifului a taxelor datorate bugetului de stat. Fiind ofertat pentru tariful orar al experților nominalizați pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică o valoare ce depășește cu mult valoarea minimă legal prevăzută, 24,194 lei/oră, se constată că nu exista obligația prezentării vreunui document în susținerea tarifului ofertat. Cu toate acestea, dacă totuși aprecia că este necesară o detaliere a tarifului ofertat și cu evidențierea taxelor achitate către bugetul de stat ori a altor categorii de costuri, autoritatea contractantă putea să revină cu o solicitare suplimentară, cu atât mai mult cu cât în adresa nr. 7/03.01.2024, nu a indicat, în concret, cum anume trebuie să se prezinte justificarea prețului, motiv pentru care ofertanta a răspuns astfel cum a considerat de cuviință. Solicitarea adresată ofertantei prin adresa nr. 7/03.01.2024, a fost o solicitare generală de justificare a prețului, cu invocarea prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, art. 133 alin. (1) și (3) din HG nr. 395/2016, precum și art. 136 alin. (2) și (4) din HG nr. 395/2016, fără a se indica cum anume se dorește prezentarea acestei fundamentări, și care sunt categoriile de costuri care trebuie evidențiate. Cât privește motivul reținut în adresa de comunicare a rezultatului procedurii ”nu ați prezentat informații cu privire la modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, respectiv performanțele și costurile implicate de anumite echipamente de lucru (software și hardware), în funcție de aplicabilitatea acestora”, sunt reținute explicațiile asocierii contestatoare potrivit cărora ”… în conformitate cu propunerea tehnică prezentată pentru serviciile de proiectare, la pag. 182 a prezentat lista cu echipamente (inclusiv software) propuse în vederea prestării serviciilor de proiectare, iar la pag. 183 - 195 a depus documente doveditoare privind deținerea acestora (facturi, licențe, cărți de identitate auto etc.). Cu privire la costurile legate de birotică, în conformitate cu răspunsul nr. FN/05.01.2024 … la solicitarea de clarificări cu privire la justificarea prețului aferent serviciilor de proiectare, a precizat pentru fiecare etapă în parte costurile legate Pagina 31 din 34

§ 58

de: papetărie, toner imprimantă, licențe și programe informatice, precum și costul cu deplasările, acolo unde este cazul.” Pe de altă parte, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a indicat ofertantei modalitatea de prezentare a fundamentării prețului ofertat, se consideră că, în situația în care constată că se impune relevarea și a costurilor corespunzătoare echipamentelor de lucru, altele decât cele amintite, avea posibilitatea de a adresa solicitări suplimentare vizavi de acestea. Doar pentru că a invocat anumite prevederi din legislația aplicabilă consacrate pentru justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut, nu înseamnă că ofertanta avea posibilitatea de a răspunde autorității contractante după cum aceasta din urmă se aștepta. Din aceste motive, solicitarea adresată fiind generală, Consiliul consideră că, dacă este interesată de informații suplimentare celor primite, poate adresa asocierii ofertante o solicitare suplimentară, cu indicarea explicită a informațiilor de care este interesată. Cât privește susținerea autorității contractante din punctul de vedere, cu referire la faptul că tariful orar pentru prestarea serviciilor de proiectare nu cuprinde sumele privind plata primelor aferente polițelor de asigurare din „Modelul - Cadru de Acord Contractual”, se constată că acest aspect nu a făcut obiectul evaluării, nefiind însușit de comisia de evaluare și nici comunicat ofertantei, care nu a formulat apărări sub acest aspect. În ceea ce privește ce de-al doilea motiv de respingere „nu ați transmis dovezi concludente în susținerea prețului propus pentru materiale, utilaje și transport pentru toate lucrările menționate în cadrul solicitării de clarificări”, se constată că, în mod eronat a fost reținut de autoritatea contractantă. Contrar celor reținute de achizitoare, asocierea contestatoare a prezentat pentru justificarea prețului ofertat Formularele F3 pentru ”Infrastructură”, ”Terasamente trotuare” și ”Lucrări canalizare pluvială MDI”, detaliind astfel categoriile de lucrări componente și costurile acestor componente. Totodată, pentru aceste 3 capitole de lucrări, asocierea a prezentat toate extrasele de resurse, cu prețuri unitare pentru acestea, respectiv pentru materiale, manoperă, utilaje și mijloace de transport (C6, C7, C8 și C9). Mai mult, asocierea a prezentat și oferte de preț pentru unele dintre resursele materiale utilizate, precum și analize de preț pentru unele dintre utilajele din ofertă. După cum s-a constatat deja în paginile de mai sus pentru serviciile de proiectare și pentru execuția categoriilor de lucrări, pentru care s-a solicitat fundamentarea prețului, dacă aprecia că sunt necesare justificări suplimentare celor prezentate, se puteau adresa solicitări suplimentare în acest sens. Pagina 32 din 34

§ 59

Solicitarea de justificare a prețului fiind una generală, autoritatea contractantă avea posibilitatea de a adresa solicitări suplimentare, pentru prezentarea de justificări și pentru alte elemente decât cele avute în vedere de asocierea ofertantă. Astfel, achizitoarea putea să solicite asocierii contestatoare justificări și pentru alte resurse considerate relevante, respectiv oferte de preț/facturi și pentru alte materiale utilizate (dintre cele existente în lista cu resursele materiale), precum și pentru alte utilaje și mijloace de transport, după caz, analize de preț (pentru cele din dotare) sau contracte de închiriere (pentru cele care vor fi închiriate). În condițiile în care a adresat o solicitare generală, fără a indica, în concret, elemente de care este interesată, ca de exemplu: 1. cum anume să fie detaliat tariful orar pentru personalul care va realiza activitatea de proiectare; 2. materialele avute în vedere pentru cele 3 capitole de lucrări expres indicate ofertantei; 3. tarifele orare pentru utilajele și mijloacele de transport implicate în execuția lucrărilor (din listele cu resurse C8 și C9), se consideră că, în mod eronat, răspunsul ofertantei a fost considerat neconcludent. Contrar celor susținute de autoritatea contractantă, o solicitare de clarificare suplimentară nu ar fi contrară prevederilor în vigoare - nu ar crea ofertantei un avantaj și nici nu ar fi contrară practicii invocate a Consiliului, respectiv decizia nr. 684/C11/455, 462 din 30.03.2022, câtă vreme solicitarea inițială a fost una generală, fără să precizeze, în concret, modalitatea de prezentare și resursele care trebuie justificate. Cu referire la lipsa documentelor în susținerea tarifului pentru manoperă, se constată din listele cuprinzând resursele cu mâna de lucru – C7, că valoarea avută în vedere de asocierea ofertantă, 24,20 lei/oră, este mai mare decât valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată 24,194 lei/oră, pentru domeniul construcțiilor, conform OUG nr. 168/2022, fapt ce face inutilă prezentarea unor documente justificative. Nu există potrivit legislației în vigoare vreo prevedere care să interzică ofertanților ofertarea unor valori mai mari pentru tarifele de manoperă, decât cele aflate în plată, ci doar ofertarea unor valori mai mici decât valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru domeniul construcțiilor, conform prevederii mai evocate. Pentru aceste motive, se constată că, în mod eronat răspunsul ofertantei a fost considerat neconcludent și din punct de vedere al justificărilor prezentate pentru 3 capitole de lucrări care i s-au indicat explicit de achizitoare. Pe cale de consecință, se constată că, în mod eronat oferta asocierii (...) SRL - (...)SRL a fost respinsă ca neconformă, câtă vreme exista posibilitatea ca autoritatea contractantă să-i adreseze justificări suplimentare dacă aprecia că este necesar. În considerarea celor reținute, constatând că în mod eronat oferta asocierii contestatoare a fost respinsă, în conformitate cu prevederile art. Pagina 33 din 34

§ 60

26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de asocierea (...) SRL - (...)SRL, prin liderul de asociere (...) SRL, în contradictoriu cu (...), în calitate de autoritate contractantă, și va anula procesul – verbal nr. 1258/16.01.2024 și raportul proceduri nr. 2827/30.01.2024, în partea care privește oferta asocierii (...) SRL - (...)SRL, precum și rezultatul procedurii, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3081/31.01.2024 transmisă asocierii contestatoare, precum și celelalte comunicări transmise ofertanților ale căror oferte au fost declarate admisibile. Va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de asocierea (...) SRL - (...)SRL, sub aspectul propunerii financiare prezentate, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările cu rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de asocierea (...) SRL - (...)SRL, prin liderul de asociere (...) SRL, cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în (...), în calitate de autoritate contractantă și anulează procesul – verbal nr. 1258/16.01.2024 și raportul proceduri nr. 2827/30.01.2024, în partea care privește oferta asocierii (...) SRL - (...)SRL, precum și rezultatul procedurii, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3081/31.01.2024 transmisă asocierii contestatoare, precum și celelalte comunicări transmise ofertanților ale căror oferte au fost declarate admisibile. Obligă (...) la reevaluarea ofertei depuse de asocierea (...) SRL - (...)SRL, sub aspectul propunerii financiare prezentate, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările cu rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați cu respectarea termenului legal prevăzut. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 34 din 34

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.124 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1820/C7/377 Data: 12.06.2024 Prin cererea înregistrată la CNSC cu nr. 33501/29.05.2024, OYL COMPANY HOLDING AG SRL, cu sediul în Slobozia, str. Brăilei nr. 1, județul Ialomița, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J21/275/2006, având CUI RO18741783, reprezentată prin Micșa lon- Sorin - administrator și convențional prin avocat Constantin Marius, a solicitat restituirea cauțiunii aferentă contestației înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8475/12.02.2024, privind procedura de licitație deschisă, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul: Reabilitare și modernizare DJ 300 între centura București și DN 2 (Șindrilița), cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), de către JUDEȚUL ILFOV – CONSILIUL JUDEȚEN ILFOV, cu sediul în București, str. Ernest Juvara nr. 3-5, sector 6, în calitate de autoritate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către OYL COMPANY HOLDING AG SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 1.480.480,00 lei, constituită la CEC Bank SA Sucursala Slobozia la 13.02.2024, conform recipisei de consemnare nr. 209958458/1, aferentă contestației înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8475/12.02.2024. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2024-07-0542597IntrareÎmputernicireASOCIEREA OYL COMPANY HOLDING AG SRL CREATIVE ROAD DESIGN SRL——
2024-06-1437396IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereCONSILIUL JUDETEAN ILFOV
2024-06-1437399IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereOYL COMPANY HOLDING AG SRL
2024-05-3033792IntrareRăspunsJUDETUL ILFOV - CONSILIUL JUDETEAN——
2024-05-2933501IntrareRestituire cauțiuneASOCIEREA OYL COMPANY HOLDING AG SRL CREATIVE ROAD DESIGN SRL——
2024-05-2833037IntrareRestituire cauțiuneASOCIEREA OYL COMPANY HOLDING AG SRL CREATIVE ROAD DESIGN SRL——
2024-04-0220156IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieJUDETUL ILFOV - CONSILIUL JUDETEAN
2024-04-0220159IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieASOCIEREA OYL COMPANY HOLDING AG SRL CREATIVE ROAD DESIGN SRL
2024-03-2718975IntrareCompletareJUDETUL ILFOV - CONSILIUL JUDETEAN——
2024-03-1515989IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)JUDETUL ILFOV - CONSILIUL JUDETEAN
2024-02-2712097IntrarePunct de vedere + Dosar achizițieJUDETUL ILFOV - CONSILIUL JUDETEAN——
2024-02-2611734IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)JUDETUL ILFOV - CONSILIUL JUDETEAN
2024-02-1910348IntrarePunct de vedereJUDETUL ILFOV - CONSILIUL JUDETEAN——
2024-02-159514IntrareCauțiuneASOCIEREA OYL COMPANY HOLDING AG SRL CREATIVE ROAD DESIGN SRL——
2024-02-149195IntrareDovadaASOCIEREA OYL COMPANY HOLDING AG SRL CREATIVE ROAD DESIGN SRL——
2024-02-138949IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)OYL COMPANY HOLDING SRL
2024-02-128475IntrareContestatieASOCIEREA OYL COMPANY HOLDING AG SRL, CREATIVE ROAD DESIGN SRL——
2024-02-128610IntrareDuplicat contestatieASOCIEREA OYL COMPANY HOLDING AG SRL CREATIVE ROAD DESIGN SRL——

Alte dosare ale părților

OYL COMPANY HOLDING AG SRL

Vezi toate dosarele (68)

JUDETUL ILFOV - CONSILIUL JUDETEAN

Vezi toate dosarele (73)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.