AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 52/2025

Dosar 52/2025

Dosar finalizat
Complet C2Prima înregistrare: 2025-01-08Decizie fond: 299 · 10.02.2025
ContestatorDUMEXIM SRL
Autoritate contractantăCOMUNA PIETROASA

Respinge pe fond

24Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2025An dosar

Pe scurt

ContestatorDUMEXIM SRL
Autoritate contractantăCOMUNA PIETROASA

Status: Dosar finalizat. Complet: C2.

Soluție consemnată: Respinge pe fond.

Decizia de fond menționată în registru: 299, data 10.02.2025.

Istoricul cuprinde 24 evenimente, între 2025-01-08 și 2025-06-06. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:37:30.624Z.

Dosar CNSC 52/2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 299/C2/52 din 10.02.2025

Data din document
2025-02-10
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiții „Modernizare străzi în satul Gurani, comuna Pietroasa, județul Bihor", s- a solicitat: „1. Admiterea contestației. 2. Anularea Adresei nr. 6917/30.12.2024, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a Raportului procedurii nr. 6915/30.12.2024 în părțile privind decizia de evaluare sub aspectul acordării subiective a punctajului factorilor tehnici de evaluare a ofertei noastre, precum și în cea de stabilire a rezultatului procedurii, ca netemeinice și nelegale. 3. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei noastre cu respectarea regulilor documentației de atribuire, conținutul ofertei și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice în vigoare și la stabilirea rezultatului procedurii de atribuire în mod corect, temeinic și legal”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de DUMEXIM SRL, în contradictoriu cu COMUNA PIETROASA, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.521 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 299/C2/52 Data: 10.02.2025 Prin contestația nr. 01/08.01.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 514/08.01.2025, formulată de DUMEXIM SRL, cu sediul în Oradea, strada Calea Borșului nr. 12C, județul Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J05/53/2004, având CUI RO16057895, reprezentată legal prin administrator Dume Florin Gabriel, împotriva adresei nr. 6917/30.12.2024, reprezentând rezultatul procedurii de atribuire, emisă de COMUNA PIETROASA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Pietroasa, strada Principala nr. 253, județul Bihor, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect Execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiții „Modernizare străzi în satul Gurani, comuna Pietroasa, județul Bihor", s- a solicitat: „1. Admiterea contestației. 2. Anularea Adresei nr. 6917/30.12.2024, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a Raportului procedurii nr. 6915/30.12.2024 în părțile privind decizia de evaluare sub aspectul acordării subiective a punctajului factorilor tehnici de evaluare a ofertei noastre, precum și în cea de stabilire a rezultatului procedurii, ca netemeinice și nelegale. 3. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei noastre cu respectarea regulilor documentației de atribuire, conținutul ofertei și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice în vigoare și la stabilirea rezultatului procedurii de atribuire în mod corect, temeinic și legal”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de DUMEXIM SRL, în contradictoriu cu COMUNA PIETROASA, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 42.002 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ……. Data: …….. Prin contestația nr. 01/08.01.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 514/08.01.2025, formulată de ........, cu sediul în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin administrator ........, împotriva adresei nr. 6917/30.12.2024, reprezentând rezultatul procedurii de atribuire, emisă de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea ........, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ........, s-a solicitat: „1. Admiterea contestației. 2. Anularea Adresei nr. 6917/30.12.2024, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a Raportului procedurii nr. 6915/30.12.2024 în părțile privind decizia de evaluare sub aspectul acordării subiective a punctajului factorilor tehnici de evaluare a ofertei noastre, precum și în cea de stabilire a rezultatului procedurii, ca netemeinice și nelegale. 3. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei noastre cu respectarea regulilor documentației de atribuire, conținutul ofertei și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice în vigoare și la stabilirea rezultatului procedurii de atribuire în mod corect, temeinic și legal”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică adresa nr. 6917/30.12.2024, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, emisă de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. Pagina 1 din 14

§ 2

În motivarea contestației, ........ prezintă un scurt istoric cu privire la modul de desfășurare a procedurii de atribuire, susținând faptul că aceasta a mai fost contestată de două ori, astfel: Prima contestație s-a formulat împotriva deciziei autorității contractante de înlăturare a ofertei sale din procedură, în mod netemeinic și nelegal, și a fost soluționată prin Decizia nr. 1604/ C2/1486/11.06.2024, prin care CNSC a admis contestația, a anulat actele atacate și a obligat autoritatea la reevaluarea ofertei „cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 10 zile de la primirea deciziei”. Prin ignorarea termenului de reevaluare impus de Consiliu, după mai bine de 4 luni de la primirea deciziei, autoritatea contractantă a respins, din nou, oferta ........ pe motivul că, „participanții la procedură trebuie să depună toate diligentele pentru a-și conserva calitatea de participant la procedură, inclusiv prelungirea periodică a garanțiilor de participare la licitație și a valabilității ofertelor" și astfel ofertele s-ar impune a fi radical sancționate prin invocarea neîndeplinirii unei obligații legale, exprese și imperative a însăși autorității contractante. Și această decizie a autorității contractante a fost atacată, contestația fiind admisă de către Consiliu prin Decizia nr. 3399/C2/3970/29.11.2024, prin care, după ce s-a constatat netemeinicia motivului invocat, s-a dispus anularea actelor autorității contractante, concomitent cu obligarea acesteia la reevaluarea ofertei ......... După cea de-a treia evaluare a ofertelor, prin adresa nr. 6917/30.12.2024, autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii, în sensul că: „(...) oferta dvs. a fost considerata ADMINISBILA dar NECASTIGATOARE, având un punctaj total de 84 pct.; Punctaj tehnic: 44 pct.; Punctaj financiar: 40 pct.; Punctaj total: 84 pct. (...)". Față de această situație, semnalează contestatorul faptul că, prin nerespectarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. c) cu privire la conținut, actul atacat - adresa de comunicare a rezultatului procedurii - este supus sancțiunii de nulitate relativă. Mai exact, comunicarea precizează numele ofertantului câștigător și punctajul total acordat ofertei acestuia, fără a preciza nicio caracteristică sau avantaj relativ al respectivei oferte în raport cu oferta ........ în privința caracteristicilor tehnice utilizate ca factori de evaluare tehnici în cadrul criteriului de atribuire a contractului utilizat - „Cel mai bun raport calitate- preț”. În cele ce urmează, contestatorul prezintă motivele pentru care, în opinia sa, decizia autorității contractante cu privire la acordarea punctajelor aferente factorilor de evaluare tehnici este netemeinică, netransparentă, neproporțională și nejustificată. Potrivit contestatorului, din anexa adresei de comunicare a rezultatului procedurii denumită „ANEXA COMUNICARE REZULTAT PROCEDURA : SC ........” rezultă că, deși în ofertă nu au fost identificate Pagina 2 din 14

§ 3

aspect care să conducă la diminuarea punctajelor maxime, de 20 pct., prevăzute pentru fiecare dintre cei trei factori de evaluare tehnici, pentru factorii de evaluare vizând Metodologia și, respectiv, Planul calității, oferta ........ a fost apreciată cu câte 15 pct., iar pentru factorul de evaluare vizând Graficul Gantt cu 14 pct. De asemenea, conform anexei, rezultă că în ofertă nu a fost identificat niciun „punct slab", în coloana intitulată „Puncte slabe" neregăsindu-se nicio mențiune. Deși în Anexa 1, la fișa de date denumită „DETALIEREA CRITERIULUI DE ATRIBUIRE - FACTORI DE EVALUARE Șl ALGORITMI DE CALCUL" din documentul achiziției „4._lnstructiuni pt ofertanți si formulare_drum_Pietroasa_.pdf”, referitor la Factorul de evaluare „Demonstrarea unei abordări și a unei metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităților și obținerea rezultatelor în cadrul Contractului” se prevede regula conform căreia: „Factorul va fi apreciat în funcție de calificative structurate pe 3 niveluri: 1. acceptabil/satisfăcător/parțial relevant - 5 puncte; 2. bine/adecvat -10 puncte; 3. foarte bine/excepțional - 20 puncte", susține contestatorul faptul că, în ce privește respectivul factor de evaluare, oferta sa a fost punctată cu 15 pct., nivel al punctajului neprevăzut ca fiind posibil a fi fost acordat. Același mod eronat de evaluare, arată contestatorul, a fost aplicat și în privința factorului de evaluare „Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate)”, aferent căruia oferta ........ a fost evaluată tot cu un punctaj de 15 puncte, neprevăzut de regula documentației de atribuire ca fiind posibil a fi fost acordat, în condițiile în care regula documentației de atribuire a fost identic precizată sub aspectul celor trei niveluri cu punctaje de 5, 10 și respectiv 20 pct. Deși, la pct. 4 din „Formular 13 PROPUNERE TEHNICĂ", referitor la modul de prezentare a Graficului fizic de execuție s-au precizat instrucțiuni conform cărora: „Graficul fizic de execuție a lucrărilor (Gantt) va fi centralizat pe întreaga investiție. Acesta va fi elaborat pe luni, cu cuprinderea/ evidențierea tuturor activităților de proiectare si execuție iar pentru execuție graficul se va întocmi cu cuprinderea tuturor obiectelor și categoriilor de lucrări care sunt descrise in documentația tehnica de atribuire (…)”, în opinia contestatorului, aferent factorului de evaluare incident, oferta sa a fost depunctată în mod arbitrar, cu aprecieri precum următoarea: „(...) 3. înaintarea spre aprobare la Diriginte/ consultant a furnizorilor de materiale utilizate, existenta documentelor de atestare a calității si a originii, corespondenta calității acestora cu prevederile cuprinse in certificatele de conformitate / declarațiile de performanta, contracte, proiecte, agremente tehnic. Se constata ca aceste activități nu se identifica a fi prezentate in graficului Fizic si graphic Gantt afferent investiției, prezentate in fisere separate; 2 necorelari dintre metodologia prezentata pg. 68- 70 si graficele Fizic si Gantt”. Astfel, susține contestatorul, oferta sa a fost depunctată pentru nematerializarea în graficul fizic de execuție a unor activități de Pagina 3 din 14

§ 4

prezentare către dirigintele de șantier de „documente de atestare a calității si a originii, corespondenta calității acestora cu prevederile cuprinse in certificatele de conformitate / declarațiile de performanta, contracte, proiecte, agremente tehnic", în condițiile

§ 5

în

§ 6

care,

§ 7

astfel

§ 8

de

§ 9

documente

§ 10

care

§ 11

atestă calitatea și conformitatea materialelor, însoțesc fiecare transport al acestora în șantier, iar livrarea materialelor în șantier se execută pe tot timpul execuției lucrărilor, pe măsura punerii lor în operă, astfel de operațiuni nefiind nici activități de proiectare si execuție, nici obiecte ale obiectivului de investiții, dar nici categorii de lucrări descrise în documentația tehnica de atribuire, a căror materializare, în instrumentul de planificare, a fost precizată prin documentația de atribuire. Față de toate cele relevate, contestatorul apreciază faptul că, deși oferta societății sale a fost elaborată cu stricta respectare a regulilor documentației de atribuire, având prețul cel mai competitiv, la evaluarea ofertelor, comisia de evaluare a acordat, în mod arbitrar și subiectiv, punctaje tehnice improprii celor 3 niveluri de punctaj, motiv pentru care, reiterează solicitarea de admitere a contestației astfel cum a fost formulată. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016 și ale HG nr. 395/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 169/15.01.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 2309/15.01.2025, ........, în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, ca nefondată. Referitor la istoricul litigiului, prezentat de contestator, autoritatea contractantă precizează următoarele: • Decizia nr. 1604/C2/1486/17.06.2024 a fost pusă în aplicare în termenul prevăzut de Consiliu, sens în care s-a întocmit PV nr. 3374/21.06.2024; • Decizia nr. 3399/C2/3970/03.12.2024 a fost pusă în aplicare prin PV nr. 3718/16.12.2024; • Raportat la motivele tehnice pentru care oferta contestatorului a fost depunctată, acestea se regăsesc în dosarul achiziției transmis către Consiliu cu ocazia contestației nr. 1562/30.04.2024 soluționată prin decizia 1604/C2/1486/17.06.2024. Dosarul achiziției transmis conform obligațiilor legale, conține toate motivele tehnice pentru care oferta contestatorului a fost depunctată, precum și motivele pentru care oferta declarata câștigătoare a primit punctajul maxim. Astfel, contestatorul a luat la cunoștința de aceste punctaje odată cu transmiterea comunicării nr. 2325/22.04.2024, precum și a comunicării nr. 5935/05.11.2024, documente care se regăsesc la dosarul achiziției de la Consiliu. Față de afirmația contestatorului potrivit căreia prin nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la continui, actul atacat - Adresa de comunicare a rezultatului procedurii - este supus sancțiunii de nulitate relativă, autoritatea contractantă susține faptul că, deși comunicarea nu detaliază avantajele relative, Pagina 4 din 14

§ 12

acestea sunt documentate în procesul-verbal de evaluare tehnică, în care sunt specificate clar punctele tari ale ofertei câștigătoare în raport cu cele ale ......... De exemplu: Oferta ......... prezintă o metodologie complet corelată cu graficele Gantt și fizice, fără discrepanțe.... Planul de management al calității este complet, incluzând proceduri de testare și control detaliate, care lipsesc sau sunt insuficiente în oferta SC ......... Mai precizează autoritatea contractantă faptul că adresa de comunicare a rezultatului conține informații esențiale despre punctajele acordate, iar Procesul-verbal de evaluare detaliază avantajele ofertei câștigătoare, ceea ce asigură transparența procedurii. Concluzionând, achizitorul este de părere că, din acest motiv, contestația este neîntemeiată deoarece informațiile despre punctajele obținute, inclusiv justificările, sunt documentate corespunzător în procesul-verbal și raportul procedurii, astfel că solicitarea de nulitate relativă este disproporționată, întrucât, chiar dacă s-ar admite o lipsă parțială în comunicare, aceasta nu afectează legalitatea generală a procedurii și deciziei finale. Raportat la afirmația contestatorului potrivit căreia decizia autorității contractante de acordare a punctajelor ofertei, aferente factorilor de evaluare tehnici este netemeinică, netransparentă, neproporțională și nejustificată, ........ precizează următoarele: Acordarea punctajelor pentru factorii de evaluare tehnici a fost realizată conform algoritmilor și criteriilor detaliate în documentația de atribuire, fiecare punctai reflectând, în mod proporțional, gradul de conformitate al propunerii ........ cu cerințele stabilite, astfel: • Factorul 1: Demonstrarea unei abordări și metodologii corespunzătoare (15 puncte) - conform procesului-verbal de evaluare, metodologia ........ a fost apreciată ca bine detaliată, dar cu neconcordanțe între metodologia scrisă și graficele Gantt și fizice. Discrepanțele au fost notate în raportul comisiei și au justificat reducerea punctajului fată de pragul maxim de 20 de puncte, justificarea comisiei fiind în conformitate cu cerințele detaliate din Anexa 1 la Fisa de Date. • Factorul 2: Gradul de adecvare al graficului general (14 puncte) - oferta ........ a fost penalizată deoarece graficul Gantt și fizic nu include toate activitățile esențiale, cum ar fi livrarea documentelor de calitate pentru materiale și activitățile corelate, fapt ce contravine instrucțiunilor din documentația de atribuire privind cuprinderea completă a activităților critice și jaloanelor. Reducerea punctajului a fost proporțională cu nivelul de neconformitate identificat. • Factorul 3: Planul de management al calității (15 puncte) - planul prezentat include majoritatea cerințelor, dar nu detaliază suficient procedurile de testare, controlul calității și implicarea responsabililor în etapele critice, conform cerințelor din documentație. Astfel, reducerea la 15 puncte reflectă lipsa detaliilor esențiale pentru atingerea pragului maxim. Pagina 5 din 14

§ 13

Deși ........ contestă faptul că a primit punctaje intermediare (15 și 14 puncte), documentația de atribuire prevede alocarea de punctaje proporționale în funcție de nivelul de conformitate al ofertei, între valorile minime și maxime stabilite pentru fiecare factor, faptul că s-au acordat punctaje diferite demonstrând aplicarea obiectivă a criteriilor de evaluare. Concluzionând, autoritatea contractantă apreciază că decizia de evaluare a punctajelor tehnice este justificată, temeinică și proporțională cu neconformitățile identificate. În atare situație, față de aspectele mai sus invocate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca nefondată și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de achiziție. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale Legii nr. 101/2016, ale Codului Civil și Codului de procedură civilă, precum și alte acte normative aplicabile. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 119/16.01.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 2639/16.01.2025, ........ formulează RĂSPUNS la punctul de vedere al autorității contractante nr. 169/15.01.2025 prin care prezintă argumente de natură să susțină criticile din contestație și să combată apărările autorității. Autorul contestației redă, din nou, regulile documentației de atribuire referitoare la algoritmul de acordare a punctajelor factorilor de evaluare tehnici, astfel: în documentul intitulat „Anexa 1 la Fișa de date", pag. 63 din 11, a documentului indicat în anunț ca fiind „Instrucțiuni pt. ofertanți și formulare_drum_........., parte integranta a documentației de atribuire”, pentru cei doi factori de evaluare se precizează expres: „Factorul va fi apreciat în funcție de calificative structurate pe 3 niveluri: 1. Acceptabil/satisfăcător/parțial relevant, 2. bine/adecvat și 3. foarte bine/excepțional”,

§ 14

urmată

§ 15

de

§ 16

tabelele

§ 17

explicative

§ 18

conform

§ 19

cărora: Acceptabil/Satisfăcător/Parțial relevant - 5 pct.; Bine/Adecvat - 10 pct.; Foarte bine/Excepțional - 20 pct”. Prin urmare, susține contestatorul, pentru niciunul dintre cei doi factori de evaluare, ofertele nu putea fi apreciate cu 15 puncte, precum în cazul ofertei ........, în documentația de atribuire nefiind prevăzută o astfel de posibilitate, ci doar cu un punctaj corespunzător „calificativelor structurate pe 3 niveluri”. În opinia contestatorului, în situația în care s-a ajuns la un punctaj diferit față de punctajele acordabile „calificativelor structurate pe 3 niveluri”, achizitorul era obligat să procedeze conform regulii de rotunjire aritmetică, consacrată sub forma funcției ROUND și astfel, punctajul de 15 puncte din intervalul 10 – 20 puncte trebuia rotunjit la valoarea de 20 puncte. Întrucât, în opinia sa, este mai mult decât evidentă nerespectarea regulilor documentației de atribuire cu privire la aplicarea criteriului de Pagina 6 din 14

§ 20

atribuire a contractului, contestatorul reiterează solicitarea de admitere a constativei astfel cum aceasta a fost formulată. Prin adresa nr. 429/27.01.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 5083/29.01.2025, autoritatea contractantă transmite documentele emise ulterior ultimei decizii emise de Consiliu, subliniind faptul că restul documentelor se află deja în posesia CNSC. De asemenea, reiterează faptul că petenta a luat cunoștință de punctajul tehnic prin platforma SEAP, punctaj vizibil odată cu finalizarea evaluării tehnice, la data de 18.03.2024. Totodată, după cum se arată, contestatorul a luat cunoștință de punctajul ofertei desemnate câștigătoare prin raportul procedurii nr. 2183/17.04.2024 și comunicarea nr. 2325/22.04.2024, precum și prin raportul procedurii nr. 5933/05.11.2024 și a comunicării nr. 5935/05.11.2024, documente contestate, punctaj care nu a fost contestat, contestațiile anterioare referindu-se strict la aspectele transmise contestatorului. În final, autoritatea contractantă învederează faptul că ........ nu a solicitat acces la dosarul achiziției. ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ......... lei prin recipisa de consemnare nr. ........./1/13.01.2025 din data de 13.01.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........., fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 134/16.01.2025. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ........., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........., la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de 4.426.641,73 lei, fără TVA. Potrivit documentului „Declarație de participare”, publicat în SEAP, asociat anunțului de participare, în cadrul procedurii au fost primite 4 oferte, iar, ulterior evaluării acestora, a fost întocmit raportul procedurii nr. 2183/17.04.2024 în cuprinsul căruia s-a reținut modul de desfășurare al procedurii, respingerea a 3 oferte, precum și admisibilitatea și desemnarea ofertei depuse de ........., câștigătoare a procedurii. Nemulțumit de decizia autorității contractante de respingere a propriei oferte, ........ a formulat contestația soluționată prin decizia nr. 1604/C2/1486/11.06.2024 în sensul admiterii și obligării autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului. Ulterior, a fost întocmit raportul procedurii nr. 5933/05.11.2024, în cuprinsul căruia s-a reținut respingerea a trei oferte, precum și admisibilitatea și desemnarea ofertei depuse de ........., câștigătoare a procedurii. Pagina 7 din 14

§ 21

Împotriva deciziei de respingere a propriei oferte, ........ a formulat contestația soluționată prin decizia nr. 3399/C2/3970/ 29.11.2024 în sensul admiterii și obligării autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului. În urma acestei decizii, autoritatea contractantă a emis raportul procedurii nr. 6915/30.12.2024, prin care a reținut respingerea a două oferte, admisibilitatea ofertelor depuse de ........ și ........, punctajul total obținut de aceste oferte și desemnarea ofertei depuse de ........, câștigătoare a procedurii. Nemulțumit de conținutul comunicării rezultatului procedurii, precum și de punctajul obținut de oferta sa la factorii de evaluare aferenți componentei tehnice, ........ a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată că, în apărările sale, autoritatea contractantă arată că punctajul tehnic a fost stabilit la momentul evaluării propunerilor tehnice, rezultatul acestei evaluări regăsindu-se în cadrul procesului-verbal nr. 1266/14.03.2024, reevaluările ulterioare având în vedere cele dispuse de CNSC. Efectuând verificări în acest sens, se observă că, primul rezultat contestat, analizat prin decizia nr. 1604/C2/1486/11.06.2024, prevedea respingerea ofertei ........, ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, pe motiv că, în urma etapei de clarificări aferente evaluării financiare, în cadrul răspunsului, față de justificarea prețurilor pentru materiale, au fost prezentate oferte de preț de materiale de la ........, oferte care, in urma discutiilor avute concret cu furnizorii respectivi, nu sunt oferte reale, respectiv aceste oferte nu exista, iar preturile practicate de dvs. pentru aceste materiale sunt mult sub preturile de piata, de pe o parte, iar, pe de altă parte, analizele de preț prezentate pentru utilajele Autocisterna de apa 5-8 t, Autogudronator 3500-3600 l, Compactor static autopropulsat 14tf, Buldoexcavator 0,21- 0,39mc, Excavator pe senile 0,4-0,7mc și Repartizor finisor mixture asfaltice fără palpator 92cp, sunt mult subdimensionate fata de consumurile reale ale utilajelor similare in speta in privinta consumurilor orare de combustibil, iar tarifele orare practicate de dvs. pentru aceste utilaje nu sunt realiste. După cum s-a reținut mai sus, acest rezultat a fost infirmat de CNSC, cu consecința reluării evaluării ofertei sub aspectul prețului propus. Ulterior, oferta ........ a fost respinsă, ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (3) din HG nr. 395/2016, așa cum rezultă din economia motivelor comunicate prin adresa nr. 5953/05.11.2024, urmare a faptului că garanția de participare depusă împreună cu oferta a expirat la data de 08.07.2024, iar ca răspuns la solicitarea primită din partea comisia de evaluare în acest scop, ofertantul a prezentat un document nou, de la o altă instituție, respectiv Pagina 8 din 14

§ 22

polița de asigurare emisă de ........, cu valabilitate din 28.10.2024- 31.12.2024, având astfel o perioadă de 112 zile calendaristice neasigurată. Si acest motiv de respingere a fost infirmat prin decizia CNSC nr. 3399/C2/3970/ 29.11.2024, reținând-se, în esență, că stabilirea perioadei de valabilitate a ofertelor și garanțiilor de participare cade în sarcina autorităților contractante, acestea fiind obligate să solicite prelungirea atunci când situația o impune, ofertanții urmând a fi sancționați

§ 23

doar

§ 24

în cazul în care nu se conformează acestei solicitări. Or, în absența unei solicitări din partea autorității contractante, de prelungire a valabilității ofertei și garanției de participare, invocarea pierderii calității de ofertant este fără temei, în condițiile în care, neîndeplinindu-și această obligație, autoritatea contractantă este cea care se află în culpă și nu ofertantul contestator. Astfel, autoritatea contractantă a fost obligată la reevaluarea ofertei contestatorului, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. Din economia considerentelor celor două decizii emise de CNSC, se poate constata că niciuna dintre acestea nu au vizat etapa de evaluare tehnică, etapă materializată prin Proces-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare înregistrat sub nr. 1266/14.03.2024. La pag. 25-30 ale acestui act al evaluării se regăsește Punctajul obținut în urma aplicării factorilor de evaluare de natură tehnică de către oferta ........, iar la pag. 55-62, punctajul obținut de oferta ........, alături de justificarea comisiei de evaluare. Se reține, așa cum subliniază și autoritatea contractantă, că respectivul înscris, alături de fișele de punctaj individuale completate de membrii comisiei de evaluare pentru fiecare ofertant admisibil la etapa tehnică, au fost comunicate Consiliului în cadrul dosarului achiziției necesar soluționării primei contestații formulată de ........, obiect al dosarului nr. 1486/2024. Se mai impune a fi consemnat că în comunicarea rezultatului procedurii nr. 2325 din data de 22.04.2024, pe lângă motivele de respingere a ofertei ........, autoritatea a comunicat inclusiv punctajul obținut de oferta ........ în aceeași formă utilizată și prin ultima comunicare al cărei conținut este atacat prin prezentul demers de contestare. Astfel stând situația de fapt, întrucât criticile din cuprinsul contestației vizează aspecte ce țin de evaluarea propunerilor tehnice, etapă finalizată în data de 18.03.2024 și asupra căreia nu s-a mai revenit, Consiliul le apreciază tardive la acest moment. Împrejurarea că autoritatea contractantă a preluat în noul raport al procedurii cele concluzionate cu privire la evaluarea tehnică și modul de acordare al punctajului componentei tehnice, nu reprezintă nicidecum un argument care să conducă la concluzia că lui ........ i s-a născut un nou drept de a ataca acel rezultat. Pagina 9 din 14

§ 25

De altfel, chiar în raportul procedurii nr. 6915/30.12.2024, comisia de evaluare a consemnat privitor la evaluarea propunerilor tehnice: 2.4.2. Evaluarea propunerilor tehnice Propunerile tehnice au fost evaluate de comisia de evaluare în raport cu cerințele minime din Caietul de Sarcini pe baza informațiilor prezentate în propunerea tehnică, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul verbal nr. 1266/14.03.2024 care este parte a dosarului achiziției. Această informație se regăsește întocmai și în cuprinsul primului raport al procedurii înregistrat sub nr. 2183/17.04.2024. Chiar și prin procesul-verbal de luare la cunoștința a deciziei CNSC nr. 77754 /3970/C2/03.12.2024 si continuare evaluare conform decizie, înregistrat sub nr. 3718/16.12.2024, se menționează IMPORTANT: Punctajul tehnic a fost stabilit in urma evaluării tehnice, iar informațiile detaliate se regăsesc in cadrul PV 1266/14.03.2024. Relevantă în soluționare este reținută Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 66/2018 privitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept prin care s-a stabilit: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 65, art. 104 alin. (3), art. 133 şi art. 134 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în urma controlului de legalitate exercitat de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi/sau instanţa de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice şi aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei, dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară. Potrivit pct. 76 din această decizie: Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. sau de instanţa de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante de a proceda la reevaluarea ofertei, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia şi care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare, conform art. 65 alin. (2) şi art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, şi care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv şi executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în situaţia dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile şi în privinţa cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securităţii juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui act administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. Pagina 10 din 14

§ 26

Așa cum s-a reținut și la pct. 81 din decizie: Exercitarea controlului de legalitate administrativ - jurisdicţional sau jurisdicţional şi invalidarea concluziei de inadmisibilitate a ofertei la care a ajuns comisia prin raportul de evaluare întocmit obligă autoritatea contractantă de a proceda la reluarea operaţiunii de evaluare a acestei oferte de la etapa contestată, conform celor dispuse prin decizia C.N.S.C. sau hotărârea instanţei, comisia nefiind îndreptăţită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare, în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect. Prin urmare, în condițiile în care exista o verificare anterioară a propunerilor tehnice în urma căreia au fost stabilite punctajele aferente acordate ofertelor admisibile în această etapă, și care nu a format obiectul contestațiilor anterioare, comisia de evaluare nu mai era în drept să procedeze la o reevaluare din această perspectivă. Altfel spus, autoritatea contractantă era în drept de a reevalua doar oferta indicată de Consiliu în decizia sa și doar în limitele impuse, cum, de altfel, a și făcut. O astfel de interpretare este dată de caracterul obligatoriu de care dispune decizia CNSC, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 [(1) Decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei.], în virtutea căruia autoritățile/ entitățile contractante au obligația de a respecta nu numai dispozitivul, dar și considerentele deciziei Consiliului. În acest sens este amintită poziția Curții de Justiție a Uniunii Europene, reluată în Hotărârea din 14 septembrie 1999, Comisia/AssiDomän Kraft Products și alții, C- 310/ 97 P, EU:C:1999:407, punctul 54, Hotărârea din 1 iunie 2006, P & O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C- 442/03 P și C-471/03 P, EU:C:2006:356, punctul 44, precum și în Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia, C-221/10 P, EU:C:2012:216, punctul 87, potrivit căreia autoritatea de lucru judecat nu se referă doar la dispozitivul hotărârii, ci se extinde și la motivele acesteia, care constituie suportul necesar pentru dispozitiv și, din această cauză, nu pot fi disociate. Pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare prevăzute pentru aceste căi de atac să nu mai poată fi repuse în discuție (a se vedea Hotărârea Artegodan/Comisia, precitată, punctul 86, precum și Hotărârea din 8 februarie 2018, Sony Interactive Entertainment Europe/EUIPO – Marpefa (Vieta), T-879/16, EU:T:2018:77, punctul 30). De aceste rigori este ținută nu numai comisia de evaluare, ci și organismul administrativ - jurisdicțional sau instanța de judecată care nu poate fi învestită cu alte aspecte decât cele pe care le putea reevalua autoritatea contractantă. O poziție contrară, ar însemna că organismul administrativ – jurisdicțional poate obliga autoritatea contractantă să revină în etapa de evaluare tehnică, pentru aspecte ce țin de prima evaluare, ceea ce încalcă tocmai raționamentul exprimat de ÎCCJ în Decizia nr. 66/2018. Pagina 11 din 14

§ 27

Raportat la cele arătate în cele ce preced, Consiliul constată caracterul tardiv al criticilor ........ privind punctajele obținute la componenta tehnică a criteriului de atribuire. Această concluzie nu poate fi înlăturată de faptul că, în comunicările anterioare, ........ nu a fost informat și cu privire la punctajul obținut în etapa tehnică, context în care se reține că informația respectivă putea fi cunoscută de ofertant printr-o simplă solicitare de acces la dosarul achiziției, transmisă autorității în baza art. 217 din Legea nr. 98/2016, sau, în cazul unui refuz primit din partea acesteia, printr-o cerere de acces la dosarul cauzei format pe rolul CNSC, în baza art. 19 din Legea nr. 101/2016. Se mai impune a fi precizat că nici în fața CNSC și, după cum a confirmat și autoritatea contractantă, nici în fața acesteia, ........ nu a înțeles să uzeze de acest drept al său pentru a lua cunoștință de toate neregulile evaluării realizată de autoritatea contractantă pentru a le putea contesta în termenul legal. Consiliul reține că termenul de contestare este cel prevăzut de Legea nr. 101/2016, curge în aceleași condiții pentru toți ofertanții și nu este unul arbitrar care să fie calculat în funcție de conduita părților. Reglementarea strictă a termenului de contestare s-a impus pentru a se instaura un climat de ordine în materia achizițiilor publice. Adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire produce efecte în sensul marcării în mod obiectiv a termenului de la care începe să curgă termenul de depunere a contestației. Față de cele consemnate mai sus, Consiliul găsește util a face trimitere și la practica Curții de Justiție a Uniunii Europene care recunoaște dreptul statelor membre de a reglementa limite de exercitare a dreptului la contestație, acestea fiind chiar obligate să le respecte, asigurând astfel atât respectarea principiului celerității cât și principiul securității juridice. Astfel, exercitarea dreptului de a contesta actele autorității contractante este condiționată de încadrarea în anumite termene. - Hotărârea Curții din 28 ianuarie 2010, Uniplex (UK) Ltd / NHS Business Services Authority, cauza C406/08, EU:C:2010:45 [extras]: 32 În consecință, obiectivul stabilit la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 89/665, de a garanta existența unor căi de atac eficiente împotriva încălcărilor dispozițiilor aplicabile în materia atribuirii contractelor de achiziții publice, nu poate fi atins decât dacă termenele impuse pentru a introduce aceste acțiuni încep să curgă numai de la data la care reclamantul a luat cunoștință sau ar fi trebuit să ia cunoștință de pretinsa încălcare a dispozițiilor menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea Universale-Bau și alții, citată anterior, punctul 78). -Ordonanța Curții din 14 februarie 2019, Cooperativa Animazione Valdocco Soc. coop. soc. Impresa Sociale Onlus / Consorzio Intercomunale Servizi Sociali di Pinerolo, cauza C-54/18, EU:C:2019:118 [extras]: Pagina 12 din 14

§ 28

40 În această privință, Curtea a statuat în mod repetat că Directiva 89/665 trebuie interpretată în sensul că nu se opune, în principiu, unei reglementări naționale care prevede că orice cale de atac împotriva unei decizii a autorității contractante trebuie formulată întrun termen prevăzut în acest scop și că orice neregularitate a procedurii de atribuire invocată în sprijinul acestei căi de atac trebuie invocată în același termen, sub sancțiunea decăderii, astfel încât, după împlinirea acestui termen, nu mai este posibil să se conteste o astfel de decizie sau să se invoce o astfel de neregularitate, în măsura în care termenul respectiv este rezonabil (Hotărârea din 12 decembrie 2002, UniversaleBau și alții, C470/99, EU:C:2002:746, punctul 79, Hotărârea din 27 februarie 2003, Santex, C327/00, EU:C:2003:109, punctul 50, precum și Hotărârea din 11 octombrie 2007, Lämmerzahl, C241/06, EU:C:2007:597, punctul 50). 41 Această jurisprudență se întemeiază pe considerația potrivit căreia îndeplinirea completă a obiectivelor urmărite de Directiva 89/665 ar fi compromisă în cazul în care candidații și ofertanții ar putea să invoce în orice moment al procedurii de atribuire încălcări ale normelor de atribuire a contractelor, obligând astfel autoritatea contractantă să reia întreaga procedură pentru a îndrepta aceste încălcări (Hotărârea din 12 decembrie 2002, UniversaleBau și alții, C470/99, EU:C:2002:746, punctul 75, Hotărârea din 11 octombrie 2007, Lämmerzahl, C241/06, EU:C:2007:597, punctul 51, precum și Hotărârea din 28 ianuarie 2010, Comisia/Irlanda, C456/08, EU:C:2010:46, punctul 52). Astfel, un asemenea comportament, în măsura în care poate întârzia fără un motiv obiectiv inițierea procedurilor căilor de atac, a cărui punere în aplicare a fost impusă statelor membre de Directiva 89/665, este de natură să dăuneze aplicării efective a directivelor Uniunii în materia atribuirii contractelor de achiziții publice (Hotărârea din 12 februarie 2004, Grossmann Air Service, C230/02, EU:C:2004:93, punctul 38). - Hotararea Curţii din 8 mai 2014, pronuntata in cauza C-161/13, Idrodinamica Spurgo Veloxsrl, Giovanni Putignano efigii srl, Cogeir srl, SplendorSud srl, Sceap srl impotriva Acquedotto Pugliese SpA „In aceste condiţii, este necesar sa se constate ca ofertantul, pe baza informaţiilor care i-au fost comunicate in temeiul articolului 2a din Directiva 92/13 si a articolului 49 din Directiva 2004/17 si pe baza celor pe care ar fi putut sa le obtina dand dovada de o diligenta normala, era in masura sa introducă o acţiune impotriva incalcarilor eventuale ale dreptului Uniunii in materie de achiziţii publice si ca, in consecinţa, nu se impune redeschiderea termenului de introducere a acţiunii prevăzut de reglementarea naţionala - Hotararea Curţii din 12 martie 2015, pronuntata in cauza C-538/13, eVigilo Ltd impotriva Priesgaisrines apsaugos ir gelbejimo departamentas prie Vidaus reikalq ministerijos: „îndeplinirea completa a obiectivului urmărit de Directiva 89/665 ar fi compromisa in cazul in care candidaţii si ofertantii ar putea sa invoce in orice moment al procedurii de atribuire incalcari ale normelor de atribuire a contractelor, obligând astfel autoritatea contractanta sa reia intreaga procedura pentru a îndrepta aceste incalcari". Așadar, din perspectiva respectării termenului de contestare, prezintă importanță nu numai informațiile cuprinse în comunicarea atacată, dar și acele informații pe care petentul le-ar fi putut cu ușurință obține, dând dovadă de o diligență normală, în cazul de față, informații Pagina 13 din 14

§ 29

privind punctajul aferent etapei tehnice făcând parte din categoria unor asemenea informații. Pe cale de consecință, chiar dacă față de data primirii raportului procedurii nr. 6915/30.12.2024, contestația apare introdusă în termenul legal, aspectele contestate ar fi putut fi cunoscute de contestator încă din data 22.04.2024, data comunicării primului rezultat al procedurii, astfel că petentul nu se poate prevala, în prezent, de acestea pentru a susține caracterul nelegal al raportului procedurii nr. 6915, atacat. Sub aspectul criticilor privind modul în care autoritatea contractantă a respectat dispozițiile art. 215 din Legea nr. 98/2016, chiar dacă rigorile legiuitorului referitoare la conținutul unei comunicări privind rezultatul procedurii diferă în funcție de situația ofertei, respectiv dacă aceasta este respinsă sau admisibilă, dar necâștigătoare, iar, în acest din urmă caz, simpla indicare a punctajului obținut de câștigător nu reprezintă o informare adecvată asupra caracteristicilor şi avantajelor relative ale ofertei/ofertelor desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa, o revenire asupra conținutului ultimei comunicări efectuată de ........ către ........ ar reprezenta un demers care nu îi poate produce vreun avantaj petentului în condițiile în care, în lumina celor reținute mai sus, eventualele critici pe care le-ar putea aduce respectivei evaluări sunt afectate de tardivitate. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 14 din 14

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.718 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE

§ 2

Nr. 1829/C2/52 Data: 21.05.2025

§ 3

Prin cererea nr. 1741/15.05.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 32083/16.05.2025, formulată de DUMEXIM SRL, cu sediul în Oradea, strada Calea Borșului nr. 12C, județul Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J05/53/2004, având CUI 16057895, s-a solicitat restituirea recipisei de consemnare a cauțiunii aferentă contestației care a format obiectul dosarului nr. 52/2025, formulată în cadrul procedurii de atribuire simplificată, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect Execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiții „Modernizare străzi în satul Gurani, comuna Pietroasa, județul Bihor", de către COMUNA PIETROASA, cu sediul în Pietroasa, strada Principala nr. 253, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar,

§ 4

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de DUMEXIM SRL și dispune restituirea către acesta a recipisei de consemnare a cauțiunii nr. 210937145/1/13.01.2025, eliberată de CEC Bank Sucursala Oradea, în cuantum de 88.000,00 lei, constituită în dosarul nr. 52/2025. Cu drept de plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2025-06-0637584IntrareCerereDUMEXIM SRL——
2025-05-2634167IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereDUMEXIM SRL
2025-05-2634168IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereCOMUNA PIETROASA JUDETUL BIHOR
2025-05-2032988IntrareRăspunsCOMUNA PIETROASA JUDETUL BIHOR——
2025-05-1932572IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)COMUNA PIETROASA JUDETUL BIHOR
2025-05-1632083IntrareRestituire cauțiuneDUMEXIM SRL——
2025-04-1424053IntrareTransmitere decizie/hotărâre civilă / încheiere Curte de Apel/ altă instanțăCA ORADEA——
2025-04-1424282IntrareRetur dosar CNSCCURTEA DE APEL ORADEA——
2025-03-3120208IntrareAdresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de ApelCURTEA DE APEL ORADEA——
2025-03-1115542IesireAdresa Tribunal/ Curte de Apel—Adresa Tribunal/ Curte de ApelCA ORADEA
2025-03-1015064IesireAdresa Tribunal/ Curte de Apel—Adresa Tribunal/ Curte de ApelCURTEA DE APEL ORADEA
2025-03-1015074IntrareAdresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de ApelCA ORADEA——
2025-02-2813014IntrarePlângere299/C2/52/ 10.02.2025——
2025-02-118679IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieCOMUNA PIETROASA JUDETUL BIHOR
2025-02-118682IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieDUMEXIM SRL
2025-02-036298IntrareCompletareCOMUNA PIETROASA JUDETUL BIHOR——
2025-02-036460IntrareRăspunsCOMUNA PIETROASA JUDETUL BIHOR——
2025-01-295083IntrareCompletareCOMUNA PIETROASA JUDETUL BIHOR——
2025-01-162639IntrareRăspunsDUMEXIM SRL——
2025-01-162648IntrareCauțiuneDUMEXIM SRL——
2025-01-152309IntrarePunct de vedereDUMEXIM SRL——
2025-01-131549IntrareDovadaDUMEXIM SRL——
2025-01-101224IntrareDuplicat contestatieDUMEXIM SRL——
2025-01-08514IntrareContestatieDUMEXIM SRL——

Alte dosare ale părților

DUMEXIM SRL

Dosar 2791/2026

Dosar finalizat
Complet C3Prima înregistrare: 2026-07-09Decizie fond: 2583 · 07.08.2026
ContestatorDUMEXIM SRL
Autoritate contractantăCOMUNA TULCA

Admite contestatia si dispune remedierea

Vezi toate dosarele (104)

COMUNA PIETROASA

Vezi toate dosarele (5)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.