Decizie 2190/2022
Decizie CNSC2022_2190_2022_Decizie_2190.pdf, BO2022_2190_2022_BO2022_2190.pdf
Document CNSC
HOSPITAL TECHNICAL SOLUTIONS S.R.L. în contradictoriu cu SPITALUL ORASENESC CISNADIE
Decizia CNSC nr. 2190/C9/2295 din 20.10.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Achiziția de echipamente medicale și echipamente de protecție în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Orașenesc Cisnădie, SMIS 139865 – Lot 1-28, cod CPV 33100000-1-Echipamente medicale (Rev.2), Lot 12, contestatoarea a solicitat admiterea contestației; anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv comunicarea nr. 5699/08.09.2022; anularea parțială a raportului procedurii, doar în privința celor reclamate în cadrul contestației și orice alte acte interne anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de autoritate, prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare, situată pe locul 2, iar Dacorum Grup SRL a fost declarată câștigătoare și situată pe locul 1; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertei situate pe locul 1 cu considererarea celor expuse, respectiv …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de Hospital Technical Solutions SRL, în contradictoriu cu Spitalul Orășenesc Cisnădie, anulează procesul-verbal de evaluare tehnică, în partea ce privește oferta Dacorum Grup SRL, raportul procedurii de atribuire nr. 5699/08.09.2022, pentru lotul 12, și comunicările privind rezultatul procedurii pentru lotul amintit. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Dacorum Grup SRL, pentru lotul 12, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de at…Verifică pasajul în context →
Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Achizitia de echipamente medicale și echipamente de protecție în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Orășenesc Cisnădie, SMIS 139865 – Lot 1-28, cod CPV Pagina 11 din 20Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2190_2022_Decizie_2190.pdf, BO2022_2190_2022_BO2022_2190.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2190/C9/2295 Data: 20.10.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 46512/20.09.2022, depusă de Hospital Technical Solutions SRL, cu sediul în București, Șoseaua Dudești-Pantelimon nr. 44, U.II-PAV.AD-TIV-et. 3 – nr. 2, sector 3, având CIF RO 39292806 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J40/6134/2018, privind procedura de licitație deschisă, organizată de Spitalul Orășenesc Cisnădie, cu sediul în Cisnădie, str. Băilor nr. 23, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Achiziția de echipamente medicale și echipamente de protecție în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Orașenesc Cisnădie, SMIS 139865 – Lot 1-28, cod CPV 33100000-1-Echipamente medicale (Rev.2), Lot 12, contestatoarea a solicitat admiterea contestației; anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv comunicarea nr. 5699/08.09.2022; anularea parțială a raportului procedurii, doar în privința celor reclamate în cadrul contestației și orice alte acte interne anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de autoritate, prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare, situată pe locul 2, iar Dacorum Grup SRL a fost declarată câștigătoare și situată pe locul 1; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertei situate pe locul 1 cu considererarea celor expuse, respectiv constatarea deopotrivă a caracterului inacceptabil și neconform al ofertei Dacorum și, pe cale de consecință, stabilirea în mod legal și corect a clasamentului procedurii de atribuire. SC Dacorum Grup SRL, cu sediul în Iași, bd. Chimiei nr. 89, clădirea C1-birouri, județul Iași, având CUI RO11609301, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J22/213/1999, a formulat cerere de intervenție voluntară nr. 5499/30.09.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 48484/ 03.10.2022, prin care a solicitat admiterea în principiu și pe fond Pagina 1 din 20
a cererii și respingerea contestației cu menținerea în totalitate a actelor contestate, menținând în integralitate rezultatul procedurii de atribuire. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care Hospital Technical Solutions SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea prezintă pe scurt situația de fapt, detaliind motivele de neconformitate privind oferta Dacorum Grup SRL. Astfel, susține că oferta financiară nu se corelează cu oferta tehnică, fiind incidente dispoziţiile art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Totodată, sunt invocate prevederile art. 133 din HG nr. 395/2016.
Se arată că, în cadrul procedurii de atribuire, ofertanţii aveau obligaţia de a preţui, fără excepţie, toate produsele şi activităţile care fac obiectul contractului, astfel cum rezultă din cerinţa nr. IV.4.2. Modul de prezentare al propunerii financiare din fişa de date; cu alte cuvinte, corelarea tuturor activităţilor şi produselor cu propunerea financiară se află în responsabilitatea ofertanţilor, altfel, oferta se impune a fi respinsă din procedura de atribuire. Propunerea tehnică a Dacorum Grup SRL nu este corelată cu propunerea financiară, preţul ofertat fiind incorect şi insuficient pentru a se putea executa in integrum toate activităţile necesare în baza contractului, cu respectarea cerinţelor şi obligaţiilor care rezultă din documentaţia de atribuire. În cadrul propunerii tehnice Dacorum se indică explicit că: instructajul vor se va face de către specialişti autorizaţi de producătorii produselor. În caietul de sarcini se indică în mod expres că instruirea personalului este una dintre activităţile conexe livrării echipamentelor. În justificarea preţului ofertat, Dacorum nu a indicat costul acestei activităţi anterior descrise, preţul total ofertat fiind calculat şi detaliat strict în raport de preţul produselor ofertate; costul transportului şi activităţi montaj, punere în funcţiune, probe, teste conform ISO 7396-1, asistenţă tehnică, garanţie extinsă 60 luni; prin urmare, propunerea financiară nu este corelată cu propunerea tehnică, cu toate că se afirmă explicit că aceste costuri ar fi fost incluse (în cadrul propunerii tehnice). Pagina 2 din 20
Dacorum nu a corelat propunerea tehnică şi propunerea financiară, întrucât activităţile de instruire a personalului medical şi tehnic al beneficiarului au fost asumate prin propunerea tehnică, însă nu se regăsesc în preţul ofertat, devenind, astfel, incidentă sancţiunea respingerii ofertei ca neconformă impusă de dispoziţiile art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Contestatoarea susține că decizia comisiei de evaluare eludează dispoziţiile legale, întrucât omite faptul că preţul ofertat este nesustenabil în raport de serviciile necesar a fi prestate, situaţie ce conduce la imposibilitatea îndeplinirii contractului la parametrii cantitativi și calitativi impuşi prin documentaţia de atribuire. Se face trimitere la practica Curții de Apel București. Mai mult, se arată că Dacorum nu poate presta activităţile vizând instruirea personalului medical şi tehnic al beneficiarului privind operarea şi întreţinerea echipamentelor, întrucât costurile aferente acestora nu au fost incluse în preţul ofertat, astfel cum în mod clar rezultă din justificarea preţului de către Dacorum (strict în raport de preţul produselor ofertate şi costul aferent transportului); Dacorum nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi, întrucât una dintre activităţile principale (necesare în executarea corespunzătoare a contractului) nu au fost luate în considerare în cadrul preţului ofertat, devenind, astfel, aplicabilă sancţiunea respingerii ofertei, ca neconformă, impusă de dispoziţiile art. 137 alin. 3) lit. g) din HG nr. 395/2016. Susține că decizia comisiei de evaluare eludează dispoziţiile legale și jurisprudenţiale care obligă ofertanţii la explicarea temeinică şi probarea concludentă a tuturor elementelor de preţ, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii fiind respingerea ofertei ca neconformă. Astfel, autoritatea contractantă a reţinut caracterul nejustificat de scăzut al preţului ofertat de către Dacorum, solicitându-i ofertantului, în acest sens, clarificări, totuşi, autoritatea nu a analizat răspunsul primit; în contextul în care răspunsul primit nu a fost analizat in integrum prin raportare la toate elementele contractului, autoritatea contractantă a încălcat dispoziţiile art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Dacorum a eşuat în a fundamenta preţul ofertat în mod corespunzător, în explicaţiile privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut nefiind incluse costurile privind instruirea beneficiarului, iar celelalte costuri aferente montajului, punerii în funcţiune, probe, teste conform ISO 7396-1, asistenţă tehnică, garanţie extinsă 60 luni sunt doar indicate, nicidecum probate. În cadrul Răspunsului privind justificarea preţului, Dacorum a indicat „Costuri adiacente: Activităţi montaj, punere în funcţiune, probe, conform ISO 7396-1, asistență tehnică, garanţie extinsă 60 luni Pagina 3 din 20
totodată, în cadrul propunerii tehnice, a indicat expres că ar fi incluse în preţul ofertat costurile aferente instruirii personalului. Totuşi, prin răspunsul la solicitarea de clarificare privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut, a omis să probeze costurile adiacente declarate privind (i) montaj, punere în funcţiune, probe, teste conform ISO 7396-1, asistența tehnică, garanţie extinsă 60 luni şi a omis să includă costurile privind (ii) instruirea beneficiarului; din Răspunsul Dacorum rezultă explicit că, în calculul preţului total, au fost avute în vedere strict costurile aferente achiziţiei. Ofertanta nu poate demonstra sustenabilitatea propunerii financiare în contextul în care preţul total ofertat este rezultatul costurilor aferente produsului şi al transportului, celelalte categorii de activităţi nefiind fie deloc cotate fie neprobate (situaţie faţă de care nici nu le putea indica în justificarea preţului neobişnuit de scăzut şi, cu atât mai mult, proba). Contestatoarea apreciază răspunsul Dacorum ca neconcludent și, în consecinţă, se impune respingerea ofertei, ca neconformă, dat fiind că nicio explicaţie şi nicio probă concludentă nu au fost depuse în justificarea costurilor adiacente declarate. Dacorum a eşuat în a prezenta comisiei de evaluare informaţiile şi documentele prin care să justifice în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului pentru categoriile de costuri implicate de activităţile necesar a fi prestate în baza contractului, impunându-se respingerea ofertei, ca neconformă, în aplicarea dispoziţiilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, prevedere legală întru totul omisă în analiza Consiliului. Neconformitatea determinată de lipsa conformităţii cu cerinţele caietului de sarcini, art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016: Propunerea tehnică a Dacorum nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind prezentarea METODOLOGIEI DE FURNIZARE: Prin adresa de clarificare din data de 25.07.2022, comisia de evaluare solicită Dacorum să clarifice/detalieze, cu trimiteri din ofertă, modalitatea de îndeplinire a cerinţei referitoare la METODOLOGIE DE FURNIZARE, conform Formular Propunere Tehnică, parte integrantă a documentaţiei de atribuire. Prin răspunsul la solicitarea de clarificare, Dacorum face referire la o serie de avize şi atestate care, deşi deţinute de ofertant, nu aduc nicio informaţie concludentă privind Metodologia de furnizare ce urmează a fi aplicată de către ofertanţi în cadrul derulării contractului de achiziţie publică. Mai mult, în răspunsul la clarificare, Dacorum declară că, pentru a intra în posesia acestor certificări este necesară dovedirea implementării unor proceduri interne de furnizare a dispozitivelor medicale, de montaj şi punere în funcţiune a acestora, de asigurare a serviciilor conexe, precum şi de trasabilitatea documentelor aferente şi prin faptul că societatea se supune unui audit anual din partea ANMDMR care să Pagina 4 din 20
verifice aceste proceduri, s-a considerat că simpla anexare a Avizului menţionat mai sus este suficientă. De asemenea, în cadrul documentaţiei, a fost anexat documentul "Declaraţie pe proprie răspundere DACORUM" în care sunt menţionate termenele de garanţie şi post garanţie, timpii de intervenţie în garanţie şi post garanţie, documentele ce vor însoţi echipamentele la livrare, dar şi că se va face dovada realizării testelor în conformitate cu standardul ISO 7396-1 "Sisteme de distribuţie pentru fluide medicale - instalaţii pentru fluide medicale comprimate și vacuum, precum și alte aspecte. Potrivit specificaţiilor din caietul de sarcini, cu privire la informaţiile pe care trebuie să le prezinte ofertantul în cadrul METODOLOGIEI DE FURNIZARE se menţionează că propunerea tehnică va conţine modul de îndeplinire a fiecărei secţiuni din caietul de sarcini şi o scurtă descriere a metodologiei de furnizare incluzând o descriere a furnizării şi a celorlalte servicii conexe furnizării, cu avizele și certificările necesare. Nu se consideră cerinţa îndeplinită prin copierea fiecărei secţiuni a caietului de sarcini sau ataşarea efectivă a caietului de sarcini. Dacorum declară că simpla deținere a avizelor este suficientă pentru îndeplinirea cerinței, însă nu face dovada că pentru acest contract şi acest beneficiar are capacitatea de a implementa un flux specific îndeplinirii corespunzătoare a tuturor activităţilor ce fac obiectul contractului de achiziţie publică pentru lotul 12. Dacorum nu a demonstrat faţă de autoritatea contractantă capacitatea de derulare a contractului de achiziţie publică, în cazul în care oferta acestuia ar fi declarată câştigătoare, a ignorat cerinţa minimă şi obligatorie din documentaţia de atribuire, fapt pentru care acesta poartă exclusiv răspunderea şi responsabilitatea din perspectiva întocmirii şi depunerii unei oferte conforme. Contestatoarea supune atenției faptul că Dacorum a declarat ferm că documentaţia depusă de acesta este suficientă, aşa încât orice eventuală reevaluare prin solicitare de clarificări ar reprezenta o încălcare evidentă a principiilor tratamentului egal şi al nediscriminării. Propunerea tehnică a Dacorum nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind specificaţiile tehnice aferente Fişei tehnice nr. 1, 10 şi 11. Produsul ofertat de către Dacorum pentru PANOU MONITORIZARE, ALARMARE ȘI SECTORIZARE GAZE MEDICALE nu îndeplineşte următoarele specificaţii minime şi obligatorii: - produsul ofertat nu dispune de modul de alarmare cu microprocesor integrat, aşa cum se solicită în fişele tehnice nr. 1 şi nr. 11. Informaţia nu se regăseşte la nivelul documentaţiei depuse şi indicată ca referinţă de către Dacorum. De asemenea, este important de menţionat în acest context şi importanţa acestui dispozitiv medical în raport cu scopul precis al acestuia. Caracteristicile tehnice minime solicitate prin fișele tehnice Pagina 5 din 20
nr. 1 şi nr. 11, au rolul de a stabili elementele principale privind parametrii optimi de funcţionare a Oxigenului medical. Monitorizarea centralizată, vizualizarea parametrilor de funcţionare (presiune, debit, temperatură) în timp real, alarmare prin mesaje text de avertizare, cu activitate sonoră, în caz că parametrii sunt în afara limitelor, determinarea cantităţilor de oxigen medical consumate pentru stabilirea costurilor/pacient, reprezintă elementele principale care stabilesc importanţa acestui dispozitiv, cu atât mai mult cu cât se solicită a fi monitorizat Oxigenul medical, tratat şi încadrat în categoria medicamentelor cu scop terapeutic în contact direct cu pacientul. - produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa privind funcţionalitatea asociată a LED urilor, respectiv nu asigură indicarea presiunii peste limită / presiunii normale. în "manual sistem alarmare" la pagina 16 sunt specificate doar identificarea culorilor LED-uri de avertizare, însă nu se specifică funcţionalitatea acestora, aşa cum se solicita în fişa tehnică la caracteristicile minimale nr. 1, nr. 10 şi nr. 11. Informaţia nu se regăseşte la nivelul documentaţiei depuse şi indicată ca referinţă de către Dacorum. - produsul ofertat nu asigură alarmarea pentru variaţii mai mari de +/- 20% a presiunii de lucru, aşa cum se solicită în cadrul Fişelor tehnice nr. 1, 10 și 11. Informaţia nu se regăseşte la nivelul documentaţiei depuse şi indicată ca referinţă de către Dacorum. - produsul ofertat nu îndeplineşte specificaţia privind posibilitatea conectării la PC prin RS232, după cum se solicită în Fişele tehnice nr. 1, 10 şi 11, în propunerea tehnică Dacorum declară el însuşi: Se va conecta la PC prin RS 232, deşi informaţia nu se regăseşte în documentele justificative depuse, nu este confirmată de producător sau de o alta terţă persoana abilitată/certificată în acest sens. Or, potrivit cerinţei din Fişa de date, Fișele tehnice depuse vor conţine trimiteri la paginile din cadrul ofertei unde se regăsesc documentele/informaţiile ce confirmă parametrii tehnice asumaţi. Nu se acceptă declaraţii pe proprie răspundere/declaraţii de presă/studii independente sau alte documente indiferent daca sunt sau nu emise de producător sau de o alta terţă persoana abilitată/certificată în acest sens, ceea ce conduce la neconformitatea ofertei. Invocă practica Consiliului. - produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa privind disponibilitatea meniului în limba engleză, aşa cum se solicită prin Fişele tehnice nr. 1, 10 şi 11. În propunerea tehnică, Dacorum declară el însuşi: Meniul este în limba engleză, deşi informaţia nu se regăseşte în documentele justificative depuse, nu este confirmată de producător sau de o altă terţă persoană abilitată/certificată în acest sens. Or, potrivit cerinţei din Fişa de date, Fișele tehnice depuse vor conţine trimiteri la paginile din cadrul ofertei unde se regăsesc documentele/informaţiile ce confirmă parametrii tehnice asumaţi. Nu se acceptă declaraţii pe proprie răspundere / Pagina 6 din 20
declaraţii de presă / studii independente sau alte documente indiferent dacă sunt sau nu emise de producător sau de o altă terţă persoană abilitată/certificată în acest sens, ceea ce conduce la neconformitatea ofertei. În acest sens invocă practica Consiliului. Produsul ofertat de către Dacorum pentru Fişa tehnică 1, 10 şi 11 nu îndeplineşte cerinţele minime şi obligatorii enunţate mai sus; mai mult, prin adresa de clarificare din 25.07.2022, comisia de evaluare a solicitat expres indicarea pentru absolut toate specificaţiile tehnice a parametrilor exacţi solicitaţi, dar Dacorum a răspuns neconcludent, afirmând: în cadrul documentaţiei, în arhivele suport aferente fiecărui echipament medical, au fost adăugate Broşuri şi documente de la producători. Spre exemplu, unele specificaţii tehnice au trimiteri directe către numărul paginii din Broşura echipamentului unde se poate găsi solicitarea respectivă iar unele specificaţii tehnice, la anumite solicitări generale, nu au trimiteri către o pagină anume, deoarece cerinţa respectivă este generală şi evidentă. Propunerea tehnică a Dacorum nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind specificaţiile tehnice aferente Fişei tehnice nr. 2: Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie 1 USB, O bară eurorail pentru accesorii, de lungime minim 500 mm, în legătură cu care Dacorum declară „în funcţie de configuraţia comandată". Configuraţia produsului este cea descrisă în Fişa tehnică nr. 2, nu există alta, iar aceasta este minimă şi obligatorie. Răspunsul Dacorum este cel puţin neconcludent, ar fi necesitat clarificarea din partea comisiei de evaluare. De altfel, comisia de evaluare a solicitat în data de 25.07.2022 menţionarea concret şi clar a tuturor parametrilor tehnici solicitaţi, dar Ofertantul nu a răspuns complet şi concludent la clarificare, sens în care se impune respingerea ofertei ca inacceptabilă. Specificaţia nu se regăseşte în documentaţia depusă, nu este confirmată de producător sau de o altă terţă persoana abilitată/certificată în acest sens. Propunerea tehnică a Dacorum nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind specificaţiile tehnice aferente Fişei tehnice nr. 4: Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie Carcasa din aliaj de aluminiu extrudat, vopsită în câmp electrostatic; vopsea rezistentă la dezinfectanţi; ofertantul face trimitere la un document Broşură rampă de Perete ATI_RO, dar în documentele suport se regăseşte doar Broşură rampă de perete RO în care nu se regăseşte specificaţia potrivit căreia rampa are o „carcasă .. vopsită în câmp electrostatic; vopsea rezistentă la dezinfectanți". Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie „Capacul frontal din aliaj de aluminiu uşor detaşabil pentru acces uşor în interior". .". Ofertantul face trimitere la un document Broşură rampă de Perete ATI RO, dar în documentele suport se regăseşte doar Broşură Pagina 7 din 20
rampă de perete_RO în care nu se regăseşte specificaţia anterior menţionată. Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie „ Rampa va fi fabricată conform standardelor SR EN ISO 11197, EN 60601-1-1, EN 60601-1-2 Ofertantul se limitează a face trimitere la certificatul de marcaj CE şi la declaraţia de conformitate, dar niciunul dintre aceste documente nu face dovada îndeplinirii specificaţiei ofertate, care nu se identifică nici în catalogul echipamentelor. Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie Ţevile pentru gazele medicale să fie fabricate din cupru medical conform standardului SR EN 13348; ofertantul face referire la Certificatul de Calitate al producătorului de ţeavă SILMED - Italia, care nu se regăseşte în oferta depusă. Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie „Bara eurorail pentru accesorii să fie fabricată conform standardului SR EN ISO 19054". Ofertantul declară că au ataşat „Certificat de Calitate de la producător" care nu se regăseşte în oferta depusă. Certificatul ISO 9001 DZ Medicale este expirat în 11.07.2022, în condiţiile în care depunerea ofertelor a fost în 13.05.2022. Certificatul ISO 13485 DZ Medicale este expirat în 09.07.2022, în condiţiile în care depunerea ofertelor a fost în 13.05.2022. Propunerea tehnică a Dacorum nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind certificarea personalului uman: În cadrul Fişelor tehnice nr. 5 şi 7 s-a solicitat ca serviciile privind instalarea, punerea în funcţiune şi instruirea personalului medical şi tehnic să se realizeze cu personal instruit de către producătorul echipamentului. Se vor anexa diplomele de instruire emise de producător, nu mai vechi de 24 de luni. Dacorum, contrar precizării potrivit căreia nu se acceptă declaraţii pe proprie răspundere/declaraţii de presă/studii independente sau alte documente indiferent dacă sunt sau nu emise de producător sau de o altă terţă persoană abilitată/certificată în acest sens, s-a limitat doar la copierea cerinţei, fară a prezenta diplomele personalului nominalizat care să ateste instruirea realizată de către producător. Mai mult, pentru persoana nominalizată Popa Gicu a fost prezentat un Atestat RTS cu valabilitate până la data de 03.04.2022, deşi depunerea a fost în data de 03.05.2022. Detalierea motivelor de neconformitate privind oferta Dacorum: Oferta Dacorum se impune a fi respinsă ca inacceptabilă ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016: La solicitarea de clarificare din 25.07.2022, Dacorum a răspuns: în cadrul documentaţiei, în arhivele suport aferente fiecărui echipament medical, au fost adăugate Broşuri şi documente de la producători. Spre exemplu, unele specificaţii tehnice au trimiteri directe către numărul Pagina 8 din 20
paginii din Broşura echipamentului unde se poate găsi solicitarea respectivă iar unele specificaţii tehnice, la anumite solicitări generale, nu au trimiteri către o pagină anume deoarece cerinţa respectivă este generală și evidentă. Specificaţiile minime şi obligatorii incluse în caietul de sarcini reprezintă parametri exacţi, concreţi, nicidecum cerinţe generale şi evidente, precum menţionează ofertantul, iar obligaţia acestuia era de a preciza fiecare parametru concret şi de a ataşa documente care să ateste conformitatea echipamentelor pe care le-a ofertat cu cerinţele impuse prin documentaţia de atribuire. Mai mult decât atât, în caietul de sarcini, la pag. 19 este menţionat clar faptul că Furnizorul va face dovada concordanţei între specificaţiile tehnice minime solicitate şi echipamentul ofertat numai cu broşuri și/sau extrase din manualele de utilizare/ tehnice emise de producător/terță persoană, traduse în limba română, iar la pagina 22 din caietul de sarcini, este menţionat faptul că aceste caracteristici tehnice minime se regăsesc în fişele tehnice aferente fiecărui aparat. Dacorum trebuia să facă concordanţa între cerinţele minime impuse prin Fişele tehnice cu informaţiile din documentele suport ataşate fiecărei fişă tehnică în parte. Acest lucru este menţionat şi în documentul „Instrucţiuni pentru ofertanţi_signed.pdf la pag. 8 FIŞE TEHNICE cu trimiteri la paginile din cadrul ofertei unde se regăsesc documentele/ informaţiile ce confirmă parametrii tehnice asumaţi. Dacorum nu a respectat cerinţa inclusă în documentul Instrucţiuni pentru ofertanţi_signed.pdf care la pag. 8 solicită prezentarea unui grafic de livrare, Dacorum nu a prezentat acest grafic de livrare, iar o astfel de omisiune nu poate face obiectul unei eventuale solicitări de clarificare fără încălcarea cel puțin a principiilor tratamentului egal și al nediscriminării. Oferta Dacorum este inacceptabilă și din perspectiva dispozițiilor art. 215 alin. (4) prin aceea că nu respectă forma de depunere a ofertei stabilită prin documentul Instrucțiuni pentru ofertanți_signed.pdf pag. 8- 9. Contestatoarea menționează că Dacorum nu a prezentat următoarele documente solicitate: declarație prin care indică faptul că nu au ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii; declarație privind respectarea principiilor orizontale; declarație privind luarea la cunoștință a politicii, declarației și politicii amintită conform ISO 37001/2016; proiectul de contract însușit; declarație pe proprie răspundere referitoare la completitudinea, realitatea și corectitudinea documentelor prezentate. În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestației. Pagina 9 din 20
Prin adresa nr. 6138/26.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 47525/26.09.2022, Spitalul Orășenesc Cisnădie a transmis punctul de vedere prin care solicită respingerea contestației. Afirmațiile contestatoarei sunt considerate lipsite de temeinicie, deoarece în cadrul ofertei Dacorum Grup SRL a făcut dovada însușirii/asumării și îndeplinirii cerinţelor referitoare la activitățile conexe furnizării, respectiv transport, punere în funcţiune, instruire etc, atât prin documentele din cadrul ofertei tehnice, cât și a declaraţiei pe propria răspundere, parte integrantă a ofertei. Atât timp cât, în cadrul documentaţiei de atribuire, s-a precizat, în mod clar, că oferta financiară se va face prin raportare la echipamentele medicale care alcătuiesc lotul nr. 12, cu respectarea prețurilor unitare estimative, ținând cont de faptul că sursa o reprezintă un proiect POIM, cu scopul de a se respecta cheltuielile eligibile și nu de a crește efortul financiar al unității medicale, membrii comisiei de evaluare au considerat că propunerea financiară a fost corect întocmită. Ofertantul
a
răspuns
în
termen
clarificării, justificând/fundamentând prețurile unitare ofertate. Un alt argument al lipsei de temeinicie a afirmaţiilor contestatoarei o reprezintă faptul că, în etapa de stabilire a valorii estimative, NU au existat fundamentări raportate la prețurile serviciilor de transport, punere în funcţiune și instruire, acestea fiind considerate a fi incluse în prețurile estimate unitare ale echipamentelor medicale, fapt pentru care clarificarea transmisă ofertantului Dacorum Grup SRL referitoare la justificarea valorii, cât și răspunsul oferit au făcut referire la prețurile unitare ale produselor. În consecinţă, în baza celor anterior precizate, nu se poate considera că oferta tehnică nu este corelată cu oferta financiară de vreme ce există informații/documente în cadrul ofertei Dacorum cu privire la modul de îndeplinire a cerinţelor referitoare la serviciile conexe iar justificarea de preț s-a referit la prețurile unitare ale echipamentelor ce fac parte din lotul nr. 12. Mai mult decât atât, în documentaţia de atribuire nu s-a solicitat ofertarea distinctă a prețurilor aferente serviciilor conexe. Contestatoarea, din lipsă de argumente temeinice, încearcă să se lege de orice aspect, insignifiant, prin raportare la obiectul contractului și legislaţia incidenţa specifică (Legea nr. 95/2006 și a Ordinului 566/2020), care nu are impact tehnic și/sau financiar referitor la calitatea de câștigător și în etapa de derulare. Aşadar, și această afirmaţie este lipsită de temeinicie, dovedind, încă o dată că nu este fundamentată contestația. Cu privire la susținerile: Certificatul ISO 9001 DZ Medicale este expirat din 11.07.2022, în condiţiile în care depunerea ofertelor a fost în 13.05.2022; Pagina 10 din 20
Certificatul ISO 13485 DZ Medicale este expirat din 09.07.2022, în condiţiile în care depunerea ofertelor a fost în 13.05.2022; susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016, coroborate cu HG 395/2016, și Instrucţiunile ANAP, cerinţa este îndeplinită de vreme ce respectivele documente au fost valabile la data depunerii ofertei, iar o dată cu solicitarea documentelor justificative DUAE, au fost retransmise documentele valabile. Referitor la criticile contestatoarei privind răspunsul Dacorum, autoritatea contractantă a analizat răspunsul și prin coroborare cu informaţiile din ofertă și datele din răspuns a considerat cerinţa ca fiind îndeplinită. Neclaritățile referitoare la parametrii tehnici care au făcut obiectul clarificări au fost elucidate odată cu răspunsul oferit, faptul că o anumită specificaţie tehnică NU se regăsește ad literam în documentele solicitate nu reprezintă motiv de respingere, o atitudine excesiv de formalistă ducând la respingeri nefundamentate. În consecinţă, afirmaţia ofertantului este nejustificată. Legat de afirmaţiile referitoare la specificaţiile tehnice, autoritatea consideră că acestea sunt îndeplinite, dovada fiind documentele tehnice din cadrul ofertei, faptul că o cerinţă tehnică nu este transpusă în ofertă ad literam cu fișele tehnice din documentaţia de atribuire, nu reprezintă lipsa de îndeplinire a cerinţei, fiind vorba de echipamente medicale certificate, avizate de ANMDM și de documente de certificare emise de organisme avizate. Autoritatea contractantă apreciază că societatea contestatoare nu face altceva decât să evidențieaze că anumite cerinţe tehnice nu se regăsesc menţionate în oferta Dacorum cu aceleaşi cuvinte precum în caietul de sarcini, deși ea însăși recunoaşte că pentru fiecare parametru tehnic "criticat" ofertantul aduce argumente pentru conformitate. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 5499/30.09.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 48484/03.10.2022, SC Dacorum Grup SRL solicită încuviințarea în principiu și pe fond a cererii și respingerea contestației cu menținerea în totalitate a actelor contestate și a rezultatului procedurii de atribuire. Intervenienta apreciază că, în mod cu totul just, legal și temeinic, autoritatea contractantă a considerat oferta sa câștigătoare. Se răspunde detaliat criticilor din contestație. Documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliu sub nr. 48695/04.10.2022. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Achizitia de echipamente medicale și echipamente de protecție în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Orășenesc Cisnădie, SMIS 139865 – Lot 1-28, cod CPV Pagina 11 din 20
33100000-1-Echipamente medicale (Rev.2), Lot 12, Spitalul Orășenesc Cisnădie, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1032365/ 01.07.2021. Din informațiile anunțului de participare, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de furnizare este de 27.933.874,30 lei, fără TVA, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 16.07.2021, ora 15:00 – 23.05.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, Hospital Technical Solutions SRL a depus contestația în analiză, în referire la lotul 12, solicitând admiterea contestației. Societatea a constituit cauțiunea în sumă de 20.401,40 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (21) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 208425735/1 din 26.09.2022, eliberată de CEC Bank, Sucursala Victoria. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere faptul că Dacorum Grup SRL, în calitate de ofertant declarat câștigător, a înaintat cerere de intervenție, ca urmare a contestației depuse de Hospital Technical Solutions SRL. Consiliul, văzând că are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea ei, fiind ofertant declarat câștigător, pentru lotul 12, astfel cum rezultă din raportul procedurii de atribuire nr. 5699/08.09.2022, în conformitate cu art. 64 din Codul de procedură civilă, o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante. Ofertanții declarați câștigători și care urmăresc să își prezerve acest status printr-o intervenție în procesul care se poartă în fața Consiliului nu au la îndemână decât calea intervenției accesorii, în favoarea și pentru întărirea argumentelor autorității contractante (sprijinirea poziției autorității contractante este de esența intervenției accesorii în favoarea acesteia, pe când, specific intervenției principale este reacția potrivnică atât față de contestator, cât și față de autoritatea contractantă). Altminteri, dacă ar formula cerere de intervenție principală – în interes propriu – ar însemna că îmbrățișează calitatea de contestatori, îndreptându-se direct sau indirect împotriva actului autorității contractante (altfel spus, împotriva autorității contractante) prin care ei au fost desemnați câștigători, ceea ce este lipsit de interes. Astfel, cererea de intervenție urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că este criticată decizia de desemnare câștigătoare a ofertei Dacorum Grup SRL pentru lotul 12. Pagina 12 din 20
O primă critică privește faptul că oferta financiară nu se corelează cu oferta tehnică, fiind incidente dispozițiile art. 137 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Se reține că, în caietul de sarcini, la pag. 27, s-a prevăzut: Instruirea personalului pentru utilizare Contractantul este responsabil pentru instruirea la faţa locului a personalului desemnat de Autoritatea contractantă. Scopul instruirii este de a transfera cunoştinţele necesare pentru a opera produsul. Contractantul trebuie să propună orice subiect suplimentar care ar putea fi necesar pentru a se asigura că personalul Autorităţii contractante este pe deplin instruit pentru a asigura utilizarea corespunzătoare a produsului. Sesiunea de instruire se va desfăşură în limba română. Contractantul va asigura pe durata sesiunii de instruire materiale suport în limba română si va preda A.C. manual de utilizare in limba română, certificate de calitate si de garanţie, dupa caz. În Declarația pe proprie răspundere din propunerea tehnică, Dacorum Grup SRL a declarat următoarele: Montajul produselor, punerea în funcțiune, instructajul, suportul tehnic și profesional se vor face de către specialişti autorizați de producătorii produselor. După punerea în funcţiune şi efectuarea probelor se vor întocmi „Procesul-verbal de punere în funcţiune a echipamentului” și „Certificatele de garanție” pentru fiecare echipament și accesoriile incluse, semnate de ambele părţi – operațiunile fiind incluse în preț. Analizând răspunsul ofertantei la solicitările de clarificări privind justificarea prețului, se constată că aceasta cuprinde referiri la prețurile echipamentelor determinate pe baza ofertelor de la furnizori; în final fiind menționate costurile adiacente: activități montaj, punere în funcțiune, probe, teste conform ISO 7396-1, asistență tehnică, garanție. Se observă, așadar, că, astfel cum a susținut și contestatoarea, în detalierea prețului nu s-a făcut referire la costurile pentru instruirea personalului medical și tehnic al beneficiarului, deși au fost asumate prin propunerea tehnică. Contrar susținerilor intervenientei și autorității contractante, costurile pentru instruirea personalului trebuiau evidențiate în justificarea prețului, atâta vreme cât au fost asumate prin propunerea tehnică. Propunerea financiară trebuie să cuprindă toate costurile, neputându-se considera că anumite costuri sunt nesemnificative și nu ar trebui evidențiate. De asemenea, nu se poate susține că pot fi acoperite costurile cu instruirea personalului din adaosul comercial. Cum a arătat petenta în concluziile scrise, instruirea personalului trebuie să cuprindă salariul personalului, cheltuieli cazare, diurnă și transport, dacă va fi cazul, cheltuieli care ar fi trebuit evidențiate în justificarea prețului. Ofertele de la furnizori au cuprins prețurile echipamentelor, nu prețuri pentru instruirea personalului. Totodată, faptul că achizitoarea, în calculul valorii estimate, a inclus instruirea în prețul echipamentelor nu înseamnă că operatorii economici Pagina 13 din 20
nu trebuiau să justifice aceste costuri separat, indiferent de cuantumul lor, cu atât mai mult cu cât ofertele prezentate vizau doar justificarea echipamentelor, nu și a acestor costuri. Având în vedere că nu au fost depuse documente justificative din care să rezulte că au fost incluse în propunerea financiară costurile cu instruirea personalului, acestea nefiind cheltuieli care să poată fi acoperite din adaosul comercial, o nouă solicitare de clarificări nu și-ar găsi vreo justificare și, în plus, ar avantaja în mod evident operatorul economic. Așadar, se constată că, în mod greșit, a fost considerată concludentă fundamentarea prețului transmisă de către Dacorum Grup SRL, oferta trebuind a fi respinsă, cu aplicarea art. 136 alin. (3) din normele metodologice potrivit cărora În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. O altă critică privește faptul că propunerea tehnică a Dacorum Grup SRL nu îndeplinește cerințele din caietul de sarcini privind prezentarea Metodologiei de furnizare. În Formularul de propunere tehnică, s-a solicitat DESCRIEREA METODOLOGIE DE FURNIZARE, cu următoarele mențiuni: Se va prezenta pe scurt modul de îndeplinire a fiecărei secțiuni din caietul de sarcini și o scurtă descriere a metodologiei de furnizare incluzând o descriere a furnizării și a celorlalte servicii conexe furnizării, cu avizele și certificările necesare. !!!!Nu se consideră cerința îndeplinită copierea fiecărei secțiuni a caietului de sarcini sau atașarea efectivă a caietului de sarcini. DESCRIERE SUCCINTĂ PRODUSE CE VOR FI FURNIZATE, PLAN DE LIVRARE, TRANSPORT, INSTRUIRE ȘI PUNERE ÎN FUNCȚIUNE, inclusiv Denumire, Nr. buc, Model / Tip, Producător / etc Țara. Prin adresa de clarificări din 25.07.2022, autoritatea contractantă a solicitat operatorului economic să clarifice/detalieze modalitatea de îndeplinirea a cerinței privind Metodologia de furnizare. Ofertanta a răspuns astfel: Conform documentației depuse, au fost atașate Avizul nr. 5427 din 09.03.2021 de la Ministerul Sănătății si Certificatul ISO 13485 ale societății noastre. Întrucât pentru a intra în posesia acestor certificări este necesară dovedirea implementării unor proceduri interne de furnizare a dispozitivelor medicale, de montaj și punere în funcțiune a acestora, de asigurare a serviciilor conexe precum și de trasabilitatea documentelor aferente și prin faptul că societatea noastră se supune unui audit anual din partea ANMDMR care să verifice aceste proceduri, s-a considerat că simpla anexare a Avizului menționat mai sus este suficientă. De asemenea, în cadrul documentației a fost anexat documentul ”Declarație pe proprie răspundere DACORUM’’ în care Pagina 14 din 20
sunt menționate termenele de garanție și postgaranție, timpii de intervenție în garanție și postgaranție, documentele ce vor însoți echipamentele la livrare dar și că se va face dovada realizării testelor în conformitate cu standardul ISO 7396-1 ”Sisteme de distribuție pentru fluide medicale – instalații pentru fluide medicale comprimate și vacuum” precum și alte aspecte. Se observă, așadar, astfel cum a susținut și contestatoarea, că ofertanta nu a depus Metodologia de furnizare, apreciind a fi suficientă prezentarea Avizului nr. 5427 din 09.03.2021 de la Ministerul Sănătății și a Certificatului ISO 13485 ale societății. Autoritatea contractantă a considerat răspunsul concludent, deși ofertanta a prezentat alte documente decât cele solicitate, nici în punctul de vedere nefiind justificată această decizie. Așadar, autoritatea contractantă a renunțat la propria cerință impusă în documentație, fiind de acord cu înlocuirea cu alte documente, fără a avea o minimă explicație. Câtă vreme a existat o cerință distinctă cu privire la modalitatea de prezentare a propunerii tehnice, operatorii economici erau obligați să o respecte întocmai, nu să aprecieze că poate fi îndeplinită prin prezentarea altor avize/certificări, iar autoritatea contractantă avea obligația verificării cerinței, astfel cum a fost impusă. Prin urmare, pentru cazul analizat, deveneau aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 potrivit cărora În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. În cazul în care aprecia că cerința nu este justificată, ofertanta ar fi trebuit să critice documentația de atribuire în termenul legal, nu să aleagă să depună alte documente după propria apreciere. În privința celor două certificate ISO 9001 și ISO 13485, vizavi de care contestatoarea a susținut că sunt expirate, se observă că, în urma solicitării documentelor suport DUAE, acestea au fost prezentate cu data de valabilitate 2024, astfel că o măsură de respingere nu se impunea. O altă critică a contestatoarei privește neîndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini referitoare la specificațiile tehnice aferente fișelor tehnice nr. 1, 10, 11, 2 și 4. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu a adus nicio explicație asupra modului în care a considerat îndeplinite specificațiile tehnice criticate. De asemenea, din analiza documentelor întocmite de achizitoare, nu rezultă că ar fi fost efectuată o analiză amănunțită a specificațiilor tehnice reflectată într-un proces-verbal, astfel încât să fie cunoscută contestatoarei, Consiliului, instanței sau altor organe de control Pagina 15 din 20
modalitatea de verificare a conformității propunerii tehnice a Dacorum Grup SRL. În cererea de intervenție, Dacorum Grup SRL a detaliat modul de îndeplinire a cerințelor, însă nu se cunoaște ce elemente concrete a avut în vedere comisia de evaluare și cum anume a considerat cerințele îndeplinite, pentru a putea fi verificată corectitudinea evaluării. Separat de lipsa unei analize a cărei corectitudine să poată fi verificată de Consiliul se reține că, spre exemplu, pentru critica adusă fișei tehnice 2 „nu conține 1 USB, o bară eurorail pentru accesorii de lungime minim 500 mm”, în cererea de intervenție, Dacorum Grup SRL a declarat că echipamentul va fi produs ”în funcție de configurația comandată”, așadar, specificația tehnică nu putea fi confirmată de broșuri/manuale de utilizare, cum s-a solicitat prin caietul de sarcini. Nu a fost confirmată nici sarcina barei eurorail de aprox. 90 kg/m, cu aceeași motivație. Se observă, așadar, că a fost ofertat un produs pentru care nu există configurația solicitată de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, astfel că această ar trebui să achiziționeze un produs pe baza unor declarații de la producător că va furniza produsul cu specificațiile tehnice impuse. Or, o astfel de soluție nu poate fi admisă, achiziția produsului neputându-se realiza pe baza unor promisiuni viitoare de la producător că echipamentul va avea configurația comandată. Susținerile intervenientei că este imposibil ca producătorii de echipamente să știe ce specificații vor avea echipamentele dintr-o anumită licitație nu poate fi primită, având în vedere că spitalul nu poate achiziționa produse pentru care să nu îi fie cunoscute și demonstrate toate specificațiile tehnice, încă de la data evaluării ofertelor, neputându- le achiziționa pe baza unor simple declarații că produsul va fi conform. Potrivit art. 133 alin. (2) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Or, câtă vreme specificațiile tehnice au fost prevăzute în caietul de sarcini, ele trebuiau îndeplinite întocmai și demonstrate prin documente, nu pe baza unor declarații că vor fi îndeplinite ulterior. De altfel, în lipsa întocmirii unei document care să reflecte analiza detaliată a modului de îndeplinire a specificațiilor tehnice de către Dacorum Grup SRL și lipsa din punctul de vedere a răspunsului la criticile contestatoarei în referire la respectivele specificații tehnice nu se poate stabili ce anume a avut în vedere achizitoarea când a apreciat că sunt îndeplinite. În privința fișelor tehnice 5 și 7, se reține că a fost criticată lipsa diplomelor de instruire din partea producătorului, pentru personalul care realizează instruirea, precum și prezentarea pentru Popa Gicu a unui Pagina 16 din 20
atestat cu termen de valabilitate până la data de 03.04.2022, deși depunerea ofertelor a fost în 23.05.2022. Analizând atestatul depus pentru Popa Gicu, Consiliul constată că, într-adevăr, acesta este valabil până la data de 03.04.2022, iar autoritatea contractantă nu a făcut referire la vreo solicitare de clarificări prin care ar fi fost cerut un atestat actualizat. În cererea de intervenție, Dacorum Grup SRL a invocat faptul că încheierea stării de alertă a fost declarată la data de 08.03.2022, atestatul fiind prelungit până la data de 08.06.2022, conform Ordinului nr. 148/22.06.2022, însă achizitoarea nu a invocat că ar fi avut în vedere, în evaluarea ofertei, aceste aspecte. Așadar, autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite clarificări pentru lămurirea situației atestatului în discuție. Relativ la diplomele de instruire din partea producătorului, de asemenea, nu s-a făcut vreo referire că ar fi fost depuse sau solicitate prin intermediul clarificărilor. Se reține aplicabilitatea prevederilor art. 9 alin. (8), (9) și (10) din Normele metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, referitoare la avizarea activităţilor în domeniul dispozitivelor medicale, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 566/2020: (8) Personalul cu atribuţii specifice de instalare şi/sau mentenanţă dispozitive medicale trebuie să facă dovada participării la cursuri de formare profesională şi instruire pentru fiecare grupă de dispozitive medicale solicitată la avizare. (9) Cursurile prevăzute la alin. (8) sunt susţinute de personal tehnic instruit: a) al unui producător/reprezentant al unui producător; b) din cadrul asociaţiilor profesionale în domeniul dispozitivelor medicale; sau c) al operatorilor economici avizaţi de către ANMDMR, în cazul în care aceştia au în obiectul de activitate desfăşurarea cursurilor de instruire. (10) Pentru a putea susţine cursurile prevăzute la alin. (8), personalul menţionat la alin. (9) lit. b) şi c) trebuie să facă dovada participării la cursuri de formare profesională şi instruire susţinute de către producător/reprezentantul unui producător, pentru fiecare grupă de dispozitive medicale pentru care susţine aceste cursuri. Așadar, achizitoarea trebuia să se asigure că instruirea se va efectua cu personal care a urmat cursurile susținute de personalul producătorului sau reprezentant al acestuia. Referitor la incidența dispozițiilor art. 134 alin. (5) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 potrivit cărora În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă, se reține că societatea Pagina 17 din 20
contestatoarea a invocat neconcludența răspunsului Dacorum Grup SRL la solicitarea de clarificări din 25.07.2022. Solicitarea autorității contractante a fost următoarea: Va rugam sa clarificati/detaliati, cu trimiteri din oferta, modalitatea de indeplinire a cerintei referitoare la FISE TEHNICE cu trimiteri la paginile din cadrul ofertei unde se regasesc documentele/informatiile ce confirma parametrii tehnice asumati, conform Formular Propunere Tehnica, parte integranta a documentatiei de atribuire, avand in vedere ca in cadrul tabelului comparativ transmis, la multe din specificatiile tehnice asumate NU se regasesc invocari ale documentelor din cadrul ofertei tehnice care dovedesc indeplinirea respectivelor cerinte; de exemplu, pentru a intelege solicitarea, invocam cateva din situatiile pentru care se solicita clarificare, fara a reprezenta ca acestea sunt singurele situatii de gen: să permită conectarea blocului de control la rețeaua de distribuție a gazelor medicale; să permită întreruperea alimentării în rețeaua de distribuție; situație centrală cu 2 grupuri de câte 6 butelii oxigen, cu comutare automată. Răspunsul ofertantei desemnate câștigătoare a fost următorul: 4. În cadrul documentației, în arhivele suport aferente fiecărui echipament medical, au fost adăugate Broșuri și documente de la producători. Spre exemplu, unele specificații tehnice au trimiteri directe către numărul paginii din Broșura echipamentului unde se poate găsi solicitarea respectiva iar unele specificații tehnice, la anumite solicitări generale, nu au trimiteri către o pagina anume deoarece cerința respectivă este generala și evidentă. Exemple: a. în Specificația Tehnica nr. 10 – Tablou monitorizare 1 gaz (una din situațiile menționate în solicitarea de clarificare) se menționează că Robineții de închidere să permită întreruperea alimentării în rețeaua de distribuție. În mod evident, robinetul fiind parte integranta a tabloului de alarmare si control ce are rolul de a permite întreruperea alimentării în rețeaua de distribuție producătorul echipamentului nu a mai menționat acest aspect în broșură acesta fiind de la sine înțeles. b. În Specificația Tehnică nr. 4 – Rampa orizontală pentru distribuție gaze medicale ATI se solicită: - cerința de mai sus nu se regăsește în broșura echipamentului respectiv dar fiind vorba despre un dispozitiv medical cu Certificat de marcaj CE și Declarație de conformitate 93/42/CEE (documente atașate propunerii tehnice) este de la sine înțeles că produsul va respecta cerințele impuse iar montajul/punerea în funcțiune a echipamentului de către societatea noastră va respecta normele ISO 7396-1 asumate și necesare certificării societății. Se observă, așadar, că societatea câștigătoare nu a respectat cerința din fișele tehnice și caietul de sarcini de a face trimiteri la broșuri și/sau extrase din manuale de utilizare, apreciind că cerințele sunt generale și evidente. De altfel, chiar din răspunsul transmis, în care sunt date câteva exemple de specificații tehnice presupuse a fi de la sine înțelese, rezultă că cerința nu a fost respectată întocmai. În punctul său de vedere, achizitoarea s-a mărginit să afirme că faptul că o anumită specificație tehnică nu se regăsește ad literam în documentele solicitate nu reprezintă motiv de respingere, însă nu a explicat care au fost motivele pentru care răspunsul la clarificări a fost considerat concludent, deși ofertanta, însăși, a recunoscut că nu a făcut Pagina 18 din 20
trimiteri la pagini din broșuri/manuale de utilizare. Așadar, nu se cunoaște raționamentul achizitoarei în declararea ofertei conformă. De asemenea, în privința criticilor contestatoarei vizând lipsa din oferta câștigătoare a graficului de livrare și a următoarelor documente: declarație prin care indică faptul că nu au ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii; declarație privind respectarea principiilor orizontale; declarație privind luarea la cunoștință a politicii, declarației și politicii amintită conform ISO 37001/2016; proiectul de contract însușit; declarație pe proprie răspundere referitoare la completitudinea, realitatea și corectitudinea documentelor prezentate, achizitoarea nu a făcut vreo referire că ar fi solicitat clarificări societății Dacorum Grup SRL sau cum a considerat cerințele îndeplinite. În cererea de intervenție, Dacorum Grup SRL a explicat, în privința graficului de livrare, că echipamentele au același termen maxim de livrare, inclusiv instalare, punere în funcțiune și instruirea personalului, de 45 zile de la data comenzii, astfel încât graficul de livrare reprezintă în concret doar un termen maxim asumat prin propunerea tehnică și financiară, însă autoritatea contractantă nu a adus vreo lămurire în punctul său de vedere că ar fi avut în vedere, în evaluarea ofertei, aceste aspecte. Dimpotrivă, astfel cum a arătat contestatoarea în concluziile scrise, în procesul-verbal de evaluarea tehnică s-a menționat că ar fi fost depus graficul de livrare. De asemenea, în referire la celelalte documente lipsă, intervenienta a declarat că informațiile se regăsesc la nivelul altor documente din propunerea financiară și că o reevaluare pentru acest motiv ar fi disproporționată față de interesul public, însă, din nou, se poate observa, și față de aceste aspecte că achizitoarea nu a invocat că ar fi solicitat clarificări sau cum a considerat cerințele îndeplinite. Vizavi de punerea la dispoziția contestatoarei a ofertei Dacorum Grup SRL, deși a fost declarată confidențială, se reține că, atât timp cât s-a permis accesul la oferta amintită, autoritatea contractantă a apreciat că nu a fost justificată declararea ei confidențială, astfel că a procedat în consecință. În considerarea celor prezentate, se constată că, în mod greșit, a fost declarată câștigătoare oferta Dacorum Grup SRL, pentru motivele mai sus arătate. Faptul că, pentru anumite aspecte, ar fi fost necesare clarificări suplimentare, este lipsit de relevanță, câtă vreme oferta amintită trebuia respinsă pentru lipsa justificării în mod corespunzător a prețului, lipsa din ofertă a Metodologiei de furnizare, nedemonstrarea anumitor specificații tehnice. Caracterul neconform al ofertei nu poate fi schimbat prin răspunsuri la clarificări. Pentru aceste motive, Consiliul va admite contestația formulată de Hospital Technical Solutions SRL și va dispune reevaluarea ofertei Dacorum Grup SRL, pentru lotul 12. Pagina 19 din 20
Fiind admisă contestația, va fi respinsă cererea de intervenție formulată de SC Dacorum Grup SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de Hospital Technical Solutions SRL, în contradictoriu cu Spitalul Orășenesc Cisnădie, anulează procesul-verbal de evaluare tehnică, în partea ce privește oferta Dacorum Grup SRL, raportul procedurii de atribuire nr. 5699/08.09.2022, pentru lotul 12, și comunicările privind rezultatul procedurii pentru lotul amintit. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Dacorum Grup SRL, pentru lotul 12, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de SC Dacorum Grup SRL și o respinge. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Eugen Ștefan Dorel COJOACĂ Redactat practicaua deciziei Daniela Ghiță Sanda IOANIȚESCU Grațiela Magdalena GAIDARGI Redactată în 5 exemplare, conţine 18 pagini. Pagina 20 din 20
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2190/C9/2295 Data: 20.10.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 46512/20.09.2022, depusă de ......, privind procedura de licitație deschisă, organizată de .... cu sediul în .... în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Achiziția de echipamente medicale și echipamente de protecție în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Orașenesc Cisnădie, SMIS 139865 – Lot 1-28, cod CPV 33100000-1-Echipamente medicale (Rev.2), Lot 12, contestatoarea a solicitat admiterea contestației; anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv comunicarea nr. 5699/08.09.2022; anularea parțială a raportului procedurii, doar în privința celor reclamate în cadrul contestației și orice alte acte interne anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de autoritate, prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare, situată pe locul 2, iar ....fost declarată câștigătoare și situată pe locul 1; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertei situate pe locul 1 cu considererarea celor expuse, respectiv constatarea deopotrivă a caracterului inacceptabil și neconform al ofertei....și, pe cale de consecință, stabilirea în mod legal și corect a clasamentului procedurii de atribuire. ....-.... la Consiliu cu nr. 48484/ 03.10.2022, prin care a solicitat admiterea în principiu și pe fond a cererii și respingerea contestației cu menținerea în totalitate a actelor contestate, menținând în integralitate rezultatul procedurii de atribuire. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 20
Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .....critică rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea prezintă pe scurt situația de fapt, detaliind motivele de neconformitate privind oferta ... Astfel, susține că oferta financiară nu se corelează cu oferta tehnică, fiind incidente dispoziţiile art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Totodată, sunt invocate prevederile art. 133 din HG nr. 395/2016.
Se arată că, în cadrul procedurii de atribuire, ofertanţii aveau obligaţia de a preţui, fără excepţie, toate produsele şi activităţile care fac obiectul contractului, astfel cum rezultă din cerinţa nr. IV.4.2. Modul de prezentare al propunerii financiare din fişa de date; cu alte cuvinte, corelarea tuturor activităţilor şi produselor cu propunerea financiară se află în responsabilitatea ofertanţilor, altfel, oferta se impune a fi respinsă din procedura de atribuire. Propunerea tehnică a este corelată cu propunerea financiară, preţul ofertat fiind incorect şi insuficient pentru a se putea executa in integrum toate activităţile necesare în baza contractului, cu respectarea cerinţelor şi obligaţiilor care rezultă din documentaţia de atribuire. În cadrul propunerii tehnice se indică explicit că: instructajul vor se va face de către specialişti autorizaţi de producătorii produselor. În caietul de sarcini se indică în mod expres că instruirea personalului este una dintre activităţile conexe livrării echipamentelor. În justificarea preţului ofertat, nu a indicat costul acestei activităţi anterior descrise, preţul total ofertat fiind calculat şi detaliat strict în raport de preţul produselor ofertate; costul transportului şi activităţi montaj, punere în funcţiune, probe, teste conform ISO 7396-1, asistenţă tehnică, garanţie extinsă 60 luni; prin urmare, propunerea financiară nu este corelată cu propunerea tehnică, cu toate că se afirmă explicit că aceste costuri ar fi fost incluse (în cadrul propunerii tehnice). nu a corelat propunerea tehnică şi propunerea financiară, întrucât activităţile de instruire a personalului medical şi tehnic al beneficiarului au fost asumate prin propunerea tehnică, însă nu se regăsesc în preţul ofertat, devenind, astfel, incidentă sancţiunea respingerii ofertei ca neconformă impusă de dispoziţiile art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Contestatoarea susține că decizia comisiei de evaluare eludează dispoziţiile legale, întrucât omite faptul că preţul ofertat este nesustenabil în raport de serviciile necesar a fi prestate, situaţie ce conduce la imposibilitatea îndeplinirii contractului la parametrii cantitativi și calitativi impuşi prin documentaţia de atribuire. Se face trimitere la practica Curții de Apel București. Pagina 2 din 20
Mai mult, se arată că nu poate presta activităţile vizând instruirea personalului medical şi tehnic al beneficiarului privind operarea şi întreţinerea echipamentelor, întrucât costurile aferente acestora nu au fost incluse în preţul ofertat, astfel cum în mod clar rezultă din justificarea preţului de către (strict în raport de preţul produselor ofertate şi costul aferent transportului); ... nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi, întrucât una dintre activităţile principale (necesare în executarea corespunzătoare a contractului) nu au fost luate în considerare în cadrul preţului ofertat, devenind, astfel, aplicabilă sancţiunea respingerii ofertei, ca neconformă, impusă de dispoziţiile art. 137 alin. 3) lit. g) din HG nr. 395/2016. Susține că decizia comisiei de evaluare eludează dispoziţiile legale și jurisprudenţiale care obligă ofertanţii la explicarea temeinică şi probarea concludentă a tuturor elementelor de preţ, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii fiind respingerea ofertei ca neconformă. Astfel, autoritatea contractantă a reţinut caracterul nejustificat de scăzut al preţului ofertat de către solicitându-i ofertantului, în acest sens, clarificări, totuşi, autoritatea nu a analizat răspunsul primit; în contextul în care răspunsul primit nu a fost analizat in integrum prin raportare la toate elementele contractului, autoritatea contractantă a încălcat dispoziţiile art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Dacorum a eşuat în a fundamenta preţul ofertat în mod corespunzător, în explicaţiile privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut nefiind incluse costurile privind instruirea beneficiarului, iar celelalte costuri aferente montajului, punerii în funcţiune, probe, teste conform ISO 7396-1, asistenţă tehnică, garanţie extinsă 60 luni sunt doar indicate, nicidecum probate. În cadrul Răspunsului privind justificarea preţului, „Costuri adiacente: Activităţi montaj, punere în funcţiune, probe, conform ISO 7396-1, asistență tehnică, garanţie extinsă 60 luni totodată, în cadrul propunerii tehnice, a indicat expres că ar fi incluse în preţul ofertat costurile aferente instruirii personalului. Totuşi, prin răspunsul la solicitarea de clarificare privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut, a omis să probeze costurile adiacente declarate privind (i) montaj, punere în funcţiune, probe, teste conform ISO 7396-1, asistența tehnică, garanţie extinsă 60 luni şi a omis să includă costurile privind (ii) instruirea beneficiarului; din Răspunsul costurile aferente achiziţiei. Ofertanta nu poate demonstra sustenabilitatea propunerii financiare în contextul în care preţul total ofertat este rezultatul costurilor aferente produsului şi al transportului, celelalte categorii de activităţi nefiind fie deloc cotate fie neprobate (situaţie faţă de care nici nu le putea indica în justificarea preţului neobişnuit de scăzut şi, cu atât mai mult, proba). Pagina 3 din 20
Contestatoarea apreciază răspunsul neconcludent și, în consecinţă, se impune respingerea ofertei, ca neconformă, dat fiind că nicio explicaţie şi nicio probă concludentă nu au fost depuse în justificarea costurilor adiacente declarate. a eşuat în a prezenta comisiei de evaluare informaţiile şi documentele prin care să justifice în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului pentru categoriile de costuri implicate de activităţile necesar a fi prestate în baza contractului, impunându-se respingerea ofertei, ca neconformă, în aplicarea dispoziţiilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, prevedere legală întru totul omisă în analiza Consiliului. Neconformitatea determinată de lipsa conformităţii cu cerinţele caietului de sarcini, art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016: Propunerea tehnică a ...nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind prezentarea METODOLOGIEI DE FURNIZARE: Prin adresa de clarificare din data de 25.07.2022, comisia de evaluare solicită Dacorum să clarifice/detalieze, cu trimiteri din ofertă, modalitatea de îndeplinire a cerinţei referitoare la METODOLOGIE DE FURNIZARE, conform Formular Propunere Tehnică, parte integrantă a documentaţiei de atribuire. Prin răspunsul la solicitarea de clarificare, face referire la o serie de avize şi atestate care, deşi deţinute de ofertant, nu aduc nicio informaţie concludentă privind Metodologia de furnizare ce urmează a fi aplicată de către ofertanţi în cadrul derulării contractului de achiziţie publică. Mai mult, în răspunsul la clarificare, declară că, pentru a intra în posesia acestor certificări este necesară dovedirea implementării unor proceduri interne de furnizare a dispozitivelor medicale, de montaj şi punere în funcţiune a acestora, de asigurare a serviciilor conexe, precum şi de trasabilitatea documentelor aferente şi prin faptul că societatea se supune unui audit anual din partea ANMDMR care să verifice aceste proceduri, s-a considerat că simpla anexare a Avizului menţionat mai sus este suficientă. De asemenea, în cadrul documentaţiei, a fost anexat documentul "Declaraţie pe proprie răspundere " în care sunt menţionate termenele de garanţie şi post garanţie, timpii de intervenţie în garanţie şi post garanţie, documentele ce vor însoţi echipamentele la livrare, dar şi că se va face dovada realizării testelor în conformitate cu standardul ISO 7396-1 "Sisteme de distribuţie pentru fluide medicale - instalaţii pentru fluide medicale comprimate și vacuum, precum și alte aspecte. Potrivit specificaţiilor din caietul de sarcini, cu privire la informaţiile pe care trebuie să le prezinte ofertantul în cadrul METODOLOGIEI DE FURNIZARE se menţionează că propunerea tehnică va conţine modul de îndeplinire a fiecărei secţiuni din caietul de sarcini şi o scurtă descriere a metodologiei de furnizare incluzând o descriere a furnizării şi a celorlalte servicii conexe furnizării, cu avizele și certificările necesare. Nu se Pagina 4 din 20
consideră cerinţa îndeplinită prin copierea fiecărei secţiuni a caietului de sarcini sau ataşarea efectivă a caietului de sarcini. Dacorum declară că simpla deținere a avizelor este suficientă pentru îndeplinirea cerinței, însă nu face dovada că pentru acest contract şi acest beneficiar are capacitatea de a implementa un flux specific îndeplinirii corespunzătoare a tuturor activităţilor ce fac obiectul contractului de achiziţie publică pentru lotul 12. Dacorum nu a demonstrat faţă de autoritatea contractantă capacitatea de derulare a contractului de achiziţie publică, în cazul în care oferta acestuia ar fi declarată câştigătoare, a ignorat cerinţa minimă şi obligatorie din documentaţia de atribuire, fapt pentru care acesta poartă exclusiv răspunderea şi responsabilitatea din perspectiva întocmirii şi depunerii unei oferte conforme. Contestatoarea supune atenției faptul că a declarat ferm că documentaţia depusă de acesta este suficientă, aşa încât orice eventuală reevaluare prin solicitare de clarificări ar reprezenta o încălcare evidentă a principiilor tratamentului egal şi al nediscriminării. Propunerea tehnică a nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind specificaţiile tehnice aferente Fişei tehnice nr. 1, 10 şi 11. Produsul ofertat de către pentru PANOU MONITORIZARE, ALARMARE ȘI SECTORIZARE GAZE MEDICALE nu îndeplineşte următoarele specificaţii minime şi obligatorii: - produsul ofertat nu dispune de modul de alarmare cu microprocesor integrat, aşa cum se solicită în fişele tehnice nr. 1 şi nr. 11. Informaţia nu se regăseşte la nivelul documentaţiei depuse şi indicată ca referinţă de către De asemenea, este important de menţionat în acest context şi importanţa acestui dispozitiv medical în raport cu scopul precis al acestuia. Caracteristicile tehnice minime solicitate prin fișele tehnice nr. 1 şi nr. 11, au rolul de a stabili elementele principale privind parametrii optimi de funcţionare a Oxigenului medical. Monitorizarea centralizată, vizualizarea parametrilor de funcţionare (presiune, debit, temperatură) în timp real, alarmare prin mesaje text de avertizare, cu activitate sonoră, în caz că parametrii sunt în afara limitelor, determinarea cantităţilor de oxigen medical consumate pentru stabilirea costurilor/pacient, reprezintă elementele principale care stabilesc importanţa acestui dispozitiv, cu atât mai mult cu cât se solicită a fi monitorizat Oxigenul medical, tratat şi încadrat în categoria medicamentelor cu scop terapeutic în contact direct cu pacientul. - produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa privind funcţionalitatea asociată a LED urilor, respectiv nu asigură indicarea presiunii peste limită / presiunii normale. în "manual sistem alarmare" la pagina 16 sunt specificate doar identificarea culorilor LED-uri de avertizare, însă nu se specifică funcţionalitatea acestora, aşa cum se solicita în fişa tehnică la caracteristicile minimale nr. 1, nr. 10 şi nr. 11. Informaţia nu se Pagina 5 din 20
regăseşte la nivelul documentaţiei depuse şi indicată ca referinţă de către Dacorum. - produsul ofertat nu asigură alarmarea pentru variaţii mai mari de +/- 20% a presiunii de lucru, aşa cum se solicită în cadrul Fişelor tehnice nr. 1, 10 și 11. Informaţia nu se regăseşte la nivelul documentaţiei depuse şi indicată ca referinţă de către privind posibilitatea conectării la PC prin RS232, după cum se solicită în Fişele tehnice nr. 1, 10 şi 11, în propunerea tehnică declară el însuşi: Se va conecta la PC prin RS 232, deşi informaţia nu se regăseşte în documentele justificative depuse, nu este confirmată de producător sau de o alta terţă persoana abilitată/certificată în acest sens. Or, potrivit cerinţei din Fişa de date, Fișele tehnice depuse vor conţine trimiteri la paginile din cadrul ofertei unde se regăsesc documentele/informaţiile ce confirmă parametrii tehnice asumaţi. Nu se acceptă declaraţii pe proprie răspundere/declaraţii de presă/studii independente sau alte documente indiferent daca sunt sau nu emise de producător sau de o alta terţă persoana abilitată/certificată în acest sens, ceea ce conduce la neconformitatea ofertei. Invocă practica Consiliului. - produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa privind disponibilitatea meniului în limba engleză, aşa cum se solicită prin Fişele tehnice nr. 1, 10 şi 11. În propunerea tehnică, el însuşi: Meniul este în limba engleză, deşi informaţia nu se regăseşte în documentele justificative depuse, nu este confirmată de producător sau de o altă terţă persoană abilitată/certificată în acest sens. Or, potrivit cerinţei din Fişa de date, Fișele tehnice depuse vor conţine trimiteri la paginile din cadrul ofertei unde se regăsesc documentele/informaţiile ce confirmă parametrii tehnice asumaţi. Nu se acceptă declaraţii pe proprie răspundere / declaraţii de presă / studii independente sau alte documente indiferent dacă sunt sau nu emise de producător sau de o altă terţă persoană abilitată/certificată în acest sens, ceea ce conduce la neconformitatea ofertei. În acest sens invocă practica Consiliului. Produsul ofertat de către pentru Fişa tehnică 1, 10 şi 11 nu îndeplineşte cerinţele minime şi obligatorii enunţate mai sus; mai mult, prin adresa de clarificare din 25.07.2022, comisia de evaluare a solicitat expres indicarea pentru absolut toate specificaţiile tehnice a parametrilor exacţi solicitaţi, dar a răspuns neconcludent, afirmând: în cadrul documentaţiei, în arhivele suport aferente fiecărui echipament medical, au fost adăugate Broşuri şi documente de la producători. Spre exemplu, unele specificaţii tehnice au trimiteri directe către numărul paginii din Broşura echipamentului unde se poate găsi solicitarea respectivă iar unele specificaţii tehnice, la anumite solicitări generale, nu au trimiteri către o pagină anume, deoarece cerinţa respectivă este generală şi evidentă. Pagina 6 din 20
Propunerea tehnică a îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind specificaţiile tehnice aferente Fişei tehnice nr. 2: Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie 1 USB, O bară eurorail pentru accesorii, de lungime minim 500 mm, în legătură cu care eclară „în funcţie de configuraţia comandată". Configuraţia produsului este cea descrisă în Fişa tehnică nr. 2, nu există alta, iar aceasta este minimă şi obligatorie. Răspunsul este cel puţin neconcludent, ar fi necesitat clarificarea din partea comisiei de evaluare. De altfel, comisia de evaluare a solicitat în data de 25.07.2022 menţionarea concret şi clar a tuturor parametrilor tehnici solicitaţi, dar Ofertantul nu a răspuns complet şi concludent la clarificare, sens în care se impune respingerea ofertei ca inacceptabilă. Specificaţia nu se regăseşte în documentaţia depusă, nu este confirmată de producător sau de o altă terţă persoana abilitată/certificată în acest sens. Propunerea tehnică a nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind specificaţiile tehnice aferente Fişei tehnice nr. 4: Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie Carcasa din aliaj de aluminiu extrudat, vopsită în câmp electrostatic; vopsea rezistentă la dezinfectanţi; ofertantul face trimitere la un document Broşură rampă de Perete ATI_RO, dar în documentele suport se regăseşte doar Broşură rampă de perete RO în care nu se regăseşte specificaţia potrivit căreia rampa are o „carcasă .. vopsită în câmp electrostatic; vopsea rezistentă la dezinfectanți". Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie „Capacul frontal din aliaj de aluminiu uşor detaşabil pentru acces uşor în interior". .". Ofertantul face trimitere la un document Broşură rampă de Perete ATI RO, dar în documentele suport se regăseşte doar Broşură rampă de perete_RO în care nu se regăseşte specificaţia anterior menţionată. Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie „ Rampa va fi fabricată conform standardelor SR EN ISO 11197, EN 60601-1-1, EN 60601-1-2 Ofertantul se limitează a face trimitere la certificatul de marcaj CE şi la declaraţia de conformitate, dar niciunul dintre aceste documente nu face dovada îndeplinirii specificaţiei ofertate, care nu se identifică nici în catalogul echipamentelor. Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie Ţevile pentru gazele medicale să fie fabricate din cupru medical conform standardului SR EN 13348; ofertantul face referire la Certificatul de Calitate al producătorului de ţeavă SILMED - Italia, care nu se regăseşte în oferta depusă. Produsul ofertat nu îndeplineşte cerinţa minimă şi obligatorie „Bara eurorail pentru accesorii să fie fabricată conform standardului SR EN ISO Pagina 7 din 20
19054". Ofertantul declară că au ataşat „Certificat de Calitate de la producător" care nu se regăseşte în oferta depusă. Certificatul ISO 9001 DZ Medicale este expirat în 11.07.2022, în condiţiile în care depunerea ofertelor a fost în 13.05.2022. Certificatul ISO 13485 DZ Medicale este expirat în 09.07.2022, în condiţiile în care depunerea ofertelor a fost în 13.05.2022. Propunerea tehnică a Dacorum nu îndeplineşte cerinţele din caietul de sarcini privind certificarea personalului uman: În cadrul Fişelor tehnice nr. 5 şi 7 s-a solicitat ca serviciile privind instalarea, punerea în funcţiune şi instruirea personalului medical şi tehnic să se realizeze cu personal instruit de către producătorul echipamentului. Se vor anexa diplomele de instruire emise de producător, nu mai vechi de 24 de luni. Dacorum, contrar precizării potrivit căreia nu se acceptă declaraţii pe proprie răspundere/declaraţii de presă/studii independente sau alte documente indiferent dacă sunt sau nu emise de producător sau de o altă terţă persoană abilitată/certificată în acest sens, s-a limitat doar la copierea cerinţei, fară a prezenta diplomele personalului nominalizat care să ateste instruirea realizată de către producător. Mai mult, pentru persoana nominalizată a fost prezentat un Atestat RTS cu valabilitate până la data de 03.04.2022, deşi depunerea a fost în data de 03.05.2022. Detalierea motivelor de neconformitate privind oferta Oferta se impune a fi respinsă ca inacceptabilă ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016: La solicitarea de clarificare din 25.07. a răspuns: în cadrul documentaţiei, în arhivele suport aferente fiecărui echipament medical, au fost adăugate Broşuri şi documente de la producători. Spre exemplu, unele specificaţii tehnice au trimiteri directe către numărul paginii din Broşura echipamentului unde se poate găsi solicitarea respectivă iar unele specificaţii tehnice, la anumite solicitări generale, nu au trimiteri către o pagină anume deoarece cerinţa respectivă este generală și evidentă. Specificaţiile minime şi obligatorii incluse în caietul de sarcini reprezintă parametri exacţi, concreţi, nicidecum cerinţe generale şi evidente, precum menţionează ofertantul, iar obligaţia acestuia era de a preciza fiecare parametru concret şi de a ataşa documente care să ateste conformitatea echipamentelor pe care le-a ofertat cu cerinţele impuse prin documentaţia de atribuire. Mai mult decât atât, în caietul de sarcini, la pag. 19 este menţionat clar faptul că Furnizorul va face dovada concordanţei între specificaţiile tehnice minime solicitate şi echipamentul ofertat numai cu broşuri și/sau extrase din manualele de utilizare/ tehnice emise de producător/terță persoană, traduse în limba română, iar la pagina 22 din caietul de Pagina 8 din 20
sarcini, este menţionat faptul că aceste caracteristici tehnice minime se regăsesc în fişele tehnice aferente fiecărui aparat. Dacorum trebuia să facă concordanţa între cerinţele minime impuse prin Fişele tehnice cu informaţiile din documentele suport ataşate fiecărei fişă tehnică în parte. Acest lucru este menţionat şi în documentul „Instrucţiuni pentru ofertanţi_signed.pdf la pag. 8 FIŞE TEHNICE cu trimiteri la paginile din cadrul ofertei unde se regăsesc documentele/ informaţiile ce confirmă parametrii tehnice asumaţi. Dacorum nu a respectat cerinţa inclusă în documentul Instrucţiuni pentru ofertanţi_signed.pdf care la pag. 8 solicită prezentarea unui grafic de livrare, Dacorum nu a prezentat acest grafic de livrare, iar o astfel de omisiune nu poate face obiectul unei eventuale solicitări de clarificare fără încălcarea cel puțin a principiilor tratamentului egal și al nediscriminării. Oferta Dacorum este inacceptabilă și din perspectiva dispozițiilor art. 215 alin. (4) prin aceea că nu respectă forma de depunere a ofertei stabilită prin documentul Instrucțiuni pentru ofertanți_signed.pdf pag. 8- 9. Contestatoarea menționează că ...nu a prezentat următoarele documente solicitate: declarație prin care indică faptul că nu au ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii; declarație privind respectarea principiilor orizontale; declarație privind luarea la cunoștință a politicii, declarației și politicii amintită conform ISO 37001/2016; proiectul de contract însușit; declarație pe proprie răspundere referitoare la completitudinea, realitatea și corectitudinea documentelor prezentate. În concluzie, contestatoarea solicită admiterea contestației. Prin adresa nr. 6138/26.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 47525/26.09.2022, a transmis punctul de vedere prin care solicită respingerea contestației. Afirmațiile contestatoarei sunt considerate lipsite de temeinicie, deoarece în cadrul ofertei a făcut dovada însușirii/asumării și îndeplinirii cerinţelor referitoare la activitățile conexe furnizării, respectiv transport, punere în funcţiune, instruire etc, atât prin documentele din cadrul ofertei tehnice, cât și a declaraţiei pe propria răspundere, parte integrantă a ofertei. Atât timp cât, în cadrul documentaţiei de atribuire, s-a precizat, în mod clar, că oferta financiară se va face prin raportare la echipamentele medicale care alcătuiesc lotul nr. 12, cu respectarea prețurilor unitare estimative, ținând cont de faptul că sursa o reprezintă un proiect POIM, cu scopul de a se respecta cheltuielile eligibile și nu de a crește efortul financiar al unității medicale, membrii comisiei de evaluare au considerat că propunerea financiară a fost corect întocmită. Ofertantul
a
răspuns
în
termen
clarificării, justificând/fundamentând prețurile unitare ofertate. Pagina 9 din 20
Un alt argument al lipsei de temeinicie a afirmaţiilor contestatoarei o reprezintă faptul că, în etapa de stabilire a valorii estimative, NU au existat fundamentări raportate la prețurile serviciilor de transport, punere în funcţiune și instruire, acestea fiind considerate a fi incluse în prețurile estimate unitare ale echipamentelor medicale, fapt pentru care clarificarea transmisă ofertantului referitoare la justificarea valorii, cât și răspunsul oferit au făcut referire la prețurile unitare ale produselor. În consecinţă, în baza celor anterior precizate, nu se poate considera că oferta tehnică nu este corelată cu oferta financiară de vreme ce există informații/documente în cadrul ofertei Dacorum cu privire la modul de îndeplinire a cerinţelor referitoare la serviciile conexe iar justificarea de preț s-a referit la prețurile unitare ale echipamentelor ce fac parte din lotul nr. 12. Mai mult decât atât, în documentaţia de atribuire nu s-a solicitat ofertarea distinctă a prețurilor aferente serviciilor conexe. Contestatoarea, din lipsă de argumente temeinice, încearcă să se lege de orice aspect, insignifiant, prin raportare la obiectul contractului și legislaţia incidenţa specifică (Legea nr. 95/2006 și a Ordinului 566/2020), care nu are impact tehnic și/sau financiar referitor la calitatea de câștigător și în etapa de derulare. Aşadar, și această afirmaţie este lipsită de temeinicie, dovedind, încă o dată că nu este fundamentată contestația. Cu privire la susținerile: Certificatul ISO 9001 DZ Medicale este expirat din 11.07.2022, în condiţiile în care depunerea ofertelor a fost în 13.05.2022; Certificatul ISO 13485 DZ Medicale este expirat din 09.07.2022, în condiţiile în care depunerea ofertelor a fost în 13.05.2022; susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016, coroborate cu HG 395/2016, și Instrucţiunile ANAP, cerinţa este îndeplinită de vreme ce respectivele documente au fost valabile la data depunerii ofertei, iar o dată cu solicitarea documentelor justificative DUAE, au fost retransmise documentele valabile. Referitor la criticile contestatoarei privind răspunsul Dacorum, autoritatea contractantă a analizat răspunsul și prin coroborare cu informaţiile din ofertă și datele din răspuns a considerat cerinţa ca fiind îndeplinită. Neclaritățile referitoare la parametrii tehnici care au făcut obiectul clarificări au fost elucidate odată cu răspunsul oferit, faptul că o anumită specificaţie tehnică NU se regăsește ad literam în documentele solicitate nu reprezintă motiv de respingere, o atitudine excesiv de formalistă ducând la respingeri nefundamentate. În consecinţă, afirmaţia ofertantului este nejustificată. Legat de afirmaţiile referitoare la specificaţiile tehnice, autoritatea consideră că acestea sunt îndeplinite, dovada fiind documentele tehnice din cadrul ofertei, faptul că o cerinţă tehnică nu este transpusă în ofertă Pagina 10 din 20
ad literam cu fișele tehnice din documentaţia de atribuire, nu reprezintă lipsa de îndeplinire a cerinţei, fiind vorba de echipamente medicale certificate, avizate de ANMDM și de documente de certificare emise de organisme avizate. Autoritatea contractantă apreciază că societatea contestatoare nu face altceva decât să evidențieaze că anumite cerinţe tehnice nu se regăsesc menţionate în oferta cu aceleaşi cuvinte precum în caietul de sarcini, deși ea însăși recunoaşte că pentru fiecare parametru tehnic "criticat" ofertantul aduce argumente pentru conformitate. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 5499/30.09.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 48484/03.10.2022, SC solicită încuviințarea în principiu și pe fond a cererii și respingerea contestației cu menținerea în totalitate a actelor contestate și a rezultatului procedurii de atribuire. Intervenienta apreciază că, în mod cu totul just, legal și temeinic, autoritatea contractantă a considerat oferta sa câștigătoare. Se răspunde detaliat criticilor din contestație. Documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliu sub nr. 48695/04.10.2022. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Achizitia de echipamente medicale și echipamente de protecție în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la Spitalul Orășenesc Cisnădie, SMIS 139865 – Lot 1-28, cod CPV 33100000-1-Echipamente medicale (Rev.2), Lot 12, , în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1032365/ 01.07.2021. Din informațiile anunțului de participare, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de furnizare este de 27.933.874,30 lei, fără TVA, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 16.07.2021, ora 15:00 – 23.05.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, a depus contestația în analiză, în referire la lotul 12, solicitând admiterea contestației. Societatea a constituit cauțiunea în sumă de 20.401,40 lei, conform prevederilor art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (21) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 208425735/1 din 26.09.2022, eliberată de CEC Bank, Sucursala Victoria. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere faptul că SRL, în calitate de ofertant declarat câștigător, a înaintat cerere de intervenție, ca urmare a contestației depuse de Consiliul, văzând că are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea ei, fiind ofertant declarat câștigător, pentru lotul 12, astfel cum rezultă din raportul procedurii de atribuire nr. Pagina 11 din 20
5699/08.09.2022, în conformitate cu art. 64 din Codul de procedură civilă, o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante. Ofertanții declarați câștigători și care urmăresc să își prezerve acest status printr-o intervenție în procesul care se poartă în fața Consiliului nu au la îndemână decât calea intervenției accesorii, în favoarea și pentru întărirea argumentelor autorității contractante (sprijinirea poziției autorității contractante este de esența intervenției accesorii în favoarea acesteia, pe când, specific intervenției principale este reacția potrivnică atât față de contestator, cât și față de autoritatea contractantă). Altminteri, dacă ar formula cerere de intervenție principală – în interes propriu – ar însemna că îmbrățișează calitatea de contestatori, îndreptându-se direct sau indirect împotriva actului autorității contractante (altfel spus, împotriva autorității contractante) prin care ei au fost desemnați câștigători, ceea ce este lipsit de interes. Astfel, cererea de intervenție urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că este criticată decizia de desemnare câștigătoare a ofertei pentru lotul 12. O primă critică privește faptul că oferta financiară nu se corelează cu oferta tehnică, fiind incidente dispozițiile art. 137 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Se reține că, în caietul de sarcini, la pag. 27, s-a prevăzut: Instruirea personalului pentru utilizare Contractantul este responsabil pentru instruirea la faţa locului a personalului desemnat de Autoritatea contractantă. Scopul instruirii este de a transfera cunoştinţele necesare pentru a opera produsul. Contractantul trebuie să propună orice subiect suplimentar care ar putea fi necesar pentru a se asigura că personalul Autorităţii contractante este pe deplin instruit pentru a asigura utilizarea corespunzătoare a produsului. Sesiunea de instruire se va desfăşură în limba română. Contractantul va asigura pe durata sesiunii de instruire materiale suport în limba română si va preda A.C. manual de utilizare in limba română, certificate de calitate si de garanţie, dupa caz. În Declarația pe proprie răspundere din propunerea tehnicdeclarat următoarele: Montajul produselor, punerea în funcțiune, instructajul, suportul tehnic și profesional se vor face de către specialişti autorizați de producătorii produselor. După punerea în funcţiune şi efectuarea probelor se vor întocmi „Procesul- verbal de punere în funcţiune a echipamentului” și „Certificatele de garanție” pentru fiecare echipament și accesoriile incluse, semnate de ambele părţi – operațiunile fiind incluse în preț. Analizând răspunsul ofertantei la solicitările de clarificări privind justificarea prețului, se constată că aceasta cuprinde referiri la prețurile Pagina 12 din 20
echipamentelor determinate pe baza ofertelor de la furnizori; în final fiind menționate costurile adiacente: activități montaj, punere în funcțiune, probe, teste conform ISO 7396-1, asistență tehnică, garanție. Se observă, așadar, că, astfel cum a susținut și contestatoarea, în detalierea prețului nu s-a făcut referire la costurile pentru instruirea personalului medical și tehnic al beneficiarului, deși au fost asumate prin propunerea tehnică. Contrar susținerilor intervenientei și autorității contractante, costurile pentru instruirea personalului trebuiau evidențiate în justificarea prețului, atâta vreme cât au fost asumate prin propunerea tehnică. Propunerea financiară trebuie să cuprindă toate costurile, neputându-se considera că anumite costuri sunt nesemnificative și nu ar trebui evidențiate. De asemenea, nu se poate susține că pot fi acoperite costurile cu instruirea personalului din adaosul comercial. Cum a arătat petenta în concluziile scrise, instruirea personalului trebuie să cuprindă salariul personalului, cheltuieli cazare, diurnă și transport, dacă va fi cazul, cheltuieli care ar fi trebuit evidențiate în justificarea prețului. Ofertele de la furnizori au cuprins prețurile echipamentelor, nu prețuri pentru instruirea personalului. Totodată, faptul că achizitoarea, în calculul valorii estimate, a inclus instruirea în prețul echipamentelor nu înseamnă că operatorii economici nu trebuiau să justifice aceste costuri separat, indiferent de cuantumul lor, cu atât mai mult cu cât ofertele prezentate vizau doar justificarea echipamentelor, nu și a acestor costuri. Având în vedere că nu au fost depuse documente justificative din care să rezulte că au fost incluse în propunerea financiară costurile cu instruirea personalului, acestea nefiind cheltuieli care să poată fi acoperite din adaosul comercial, o nouă solicitare de clarificări nu și-ar găsi vreo justificare și, în plus, ar avantaja în mod evident operatorul economic. Așadar, se constată că, în mod greșit, a fost considerată concludentă fundamentarea prețului transmisă de, oferta trebuind a fi respinsă, cu aplicarea art. 136 alin. (3) din normele metodologice potrivit cărora În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. O altă critică privește faptul că propunerea tehnică a SRL nu îndeplinește cerințele din caietul de sarcini privind prezentarea Metodologiei de furnizare. În Formularul de propunere tehnică, s-a solicitat DESCRIEREA METODOLOGIE DE FURNIZARE, cu următoarele mențiuni: Se va prezenta pe scurt modul de îndeplinire a fiecărei secțiuni din caietul de Pagina 13 din 20
sarcini și o scurtă descriere a metodologiei de furnizare incluzând o descriere a furnizării și a celorlalte servicii conexe furnizării, cu avizele și certificările necesare. !!!!Nu se consideră cerința îndeplinită copierea fiecărei secțiuni a caietului de sarcini sau atașarea efectivă a caietului de sarcini. DESCRIERE SUCCINTĂ PRODUSE CE VOR FI FURNIZATE, PLAN DE LIVRARE, TRANSPORT, INSTRUIRE ȘI PUNERE ÎN FUNCȚIUNE, inclusiv Denumire, Nr. buc, Model / Tip, Producător / etc Țara. Prin adresa de clarificări din 25.07.2022, autoritatea contractantă a solicitat operatorului economic să clarifice/detalieze modalitatea de îndeplinirea a cerinței privind Metodologia de furnizare. Ofertanta a răspuns astfel: Conform documentației depuse, au fost atașate Avizul nr. 5427 din 09.03.2021 de la Ministerul Sănătății si Certificatul ISO 13485 ale societății noastre. Întrucât pentru a intra în posesia acestor certificări este necesară dovedirea implementării unor proceduri interne de furnizare a dispozitivelor medicale, de montaj și punere în funcțiune a acestora, de asigurare a serviciilor conexe precum și de trasabilitatea documentelor aferente și prin faptul că societatea noastră se supune unui audit anual din partea ANMDMR care să verifice aceste proceduri, s-a considerat că simpla anexare a Avizului menționat mai sus este suficientă. De asemenea, în cadrul documentației a fost anexat documentul ”Declarație pe proprie răspundere D în care sunt menționate termenele de garanție și postgaranție, timpii de intervenție în garanție și postgaranție, documentele ce vor însoți echipamentele la livrare dar și că se va face dovada realizării testelor în conformitate cu standardul ISO 7396-1 ”Sisteme de distribuție pentru fluide medicale – instalații pentru fluide medicale comprimate și vacuum” precum și alte aspecte. Se observă, așadar, astfel cum a susținut și contestatoarea, că ofertanta nu a depus Metodologia de furnizare, apreciind a fi suficientă prezentarea Avizului nr. 5427 din 09.03.2021 de la Ministerul Sănătății și a Certificatului ISO 13485 ale societății. Autoritatea contractantă a considerat răspunsul concludent, deși ofertanta a prezentat alte documente decât cele solicitate, nici în punctul de vedere nefiind justificată această decizie. Așadar, autoritatea contractantă a renunțat la propria cerință impusă în documentație, fiind de acord cu înlocuirea cu alte documente, fără a avea o minimă explicație. Câtă vreme a existat o cerință distinctă cu privire la modalitatea de prezentare a propunerii tehnice, operatorii economici erau obligați să o respecte întocmai, nu să aprecieze că poate fi îndeplinită prin prezentarea altor avize/certificări, iar autoritatea contractantă avea obligația verificării cerinței, astfel cum a fost impusă. Prin urmare, pentru cazul analizat, deveneau aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (3) din Pagina 14 din 20
normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 potrivit cărora În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. În cazul în care aprecia că cerința nu este justificată, ofertanta ar fi trebuit să critice documentația de atribuire în termenul legal, nu să aleagă să depună alte documente după propria apreciere. În privința celor două certificate ISO 9001 și ISO 13485, vizavi de care contestatoarea a susținut că sunt expirate, se observă că, în urma solicitării documentelor suport DUAE, acestea au fost prezentate cu data de valabilitate 2024, astfel că o măsură de respingere nu se impunea. O altă critică a contestatoarei privește neîndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini referitoare la specificațiile tehnice aferente fișelor tehnice nr. 1, 10, 11, 2 și 4. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu a adus nicio explicație asupra modului în care a considerat îndeplinite specificațiile tehnice criticate. De asemenea, din analiza documentelor întocmite de achizitoare, nu rezultă că ar fi fost efectuată o analiză amănunțită a specificațiilor tehnice reflectată într-un proces-verbal, astfel încât să fie cunoscută contestatoarei, Consiliului, instanței sau altor organe de control modalitatea de verificare a conformității propunerii tehnice a În cererea de intervenție, a detaliat modul de îndeplinire a cerințelor, însă nu se cunoaște ce elemente concrete a avut în vedere comisia de evaluare și cum anume a considerat cerințele îndeplinite, pentru a putea fi verificată corectitudinea evaluării. Separat de lipsa unei analize a cărei corectitudine să poată fi verificată de Consiliul se reține că, spre exemplu, pentru critica adusă fișei tehnice 2 „nu conține 1 USB, o bară eurorail pentru accesorii de lungime minim 500 mm”, în cererea de intervenție, a declarat că echipamentul va fi produs ”în funcție de configurația comandată”, așadar, specificația tehnică nu putea fi confirmată de broșuri/manuale de utilizare, cum s-a solicitat prin caietul de sarcini. Nu a fost confirmată nici sarcina barei eurorail de aprox. 90 kg/m, cu aceeași motivație. Se observă, așadar, că a fost ofertat un produs pentru care nu există configurația solicitată de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, astfel că această ar trebui să achiziționeze un produs pe baza unor declarații de la producător că va furniza produsul cu specificațiile tehnice impuse. Or, o astfel de soluție nu poate fi admisă, achiziția produsului neputându-se realiza pe baza unor promisiuni viitoare de la producător că echipamentul va avea configurația comandată. Susținerile intervenientei că este imposibil ca producătorii de echipamente să știe ce specificații vor avea echipamentele dintr-o anumită licitație nu poate fi primită, având în vedere că spitalul nu poate Pagina 15 din 20
achiziționa produse pentru care să nu îi fie cunoscute și demonstrate toate specificațiile tehnice, încă de la data evaluării ofertelor, neputându- le achiziționa pe baza unor simple declarații că produsul va fi conform. Potrivit art. 133 alin. (2) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Or, câtă vreme specificațiile tehnice au fost prevăzute în caietul de sarcini, ele trebuiau îndeplinite întocmai și demonstrate prin documente, nu pe baza unor declarații că vor fi îndeplinite ulterior. De altfel, în lipsa întocmirii unei document care să reflecte analiza detaliată a modului de îndeplinire a specificațiilor tehnice de către SRL și lipsa din punctul de vedere a răspunsului la criticile contestatoarei în referire la respectivele specificații tehnice nu se poate stabili ce anume a avut în vedere achizitoarea când a apreciat că sunt îndeplinite. În privința fișelor tehnice 5 și 7, se reține că a fost criticată lipsa diplomelor de instruire din partea producătorului, pentru personalul care realizează instruirea, precum și prezentarea pentru unui atestat cu termen de valabilitate până la data de 03.04.2022, deși depunerea ofertelor a fost în 23.05.2022. Analizând atestatul depus pentru Consiliul constată că, într-adevăr, acesta este valabil până la data de 03.04.2022, iar autoritatea contractantă nu a făcut referire la vreo solicitare de clarificări prin care ar fi fost cerut un atestat actualizat. În cererea de intervenție, a invocat faptul că încheierea stării de alertă a fost declarată la data de 08.03.2022, atestatul fiind prelungit până la data de 08.06.2022, conform Ordinului nr. 148/22.06.2022, însă achizitoarea nu a invocat că ar fi avut în vedere, în evaluarea ofertei, aceste aspecte. Așadar, autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite clarificări pentru lămurirea situației atestatului în discuție. Relativ la diplomele de instruire din partea producătorului, de asemenea, nu s-a făcut vreo referire că ar fi fost depuse sau solicitate prin intermediul clarificărilor. Se reține aplicabilitatea prevederilor art. 9 alin. (8), (9) și (10) din Normele metodologice de aplicare a titlului XX din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, referitoare la avizarea activităţilor în domeniul dispozitivelor medicale, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 566/2020: (8) Personalul cu atribuţii specifice de instalare şi/sau mentenanţă dispozitive medicale trebuie să facă dovada participării la cursuri de formare profesională şi instruire pentru fiecare grupă de dispozitive medicale solicitată la avizare. (9) Cursurile prevăzute la alin. (8) sunt susţinute de personal tehnic instruit: a) al unui producător/reprezentant al unui producător; b) din cadrul asociaţiilor profesionale în domeniul dispozitivelor medicale; sau c) al operatorilor economici avizaţi de către ANMDMR, în cazul în care aceştia au în obiectul de activitate desfăşurarea cursurilor de instruire. Pagina 16 din 20
(10) Pentru a putea susţine cursurile prevăzute la alin. (8), personalul menţionat la alin. (9) lit. b) şi c) trebuie să facă dovada participării la cursuri de formare profesională şi instruire susţinute de către producător/reprezentantul unui producător, pentru fiecare grupă de dispozitive medicale pentru care susţine aceste cursuri. Așadar, achizitoarea trebuia să se asigure că instruirea se va efectua cu personal care a urmat cursurile susținute de personalul producătorului sau reprezentant al acestuia. Referitor la incidența dispozițiilor art. 134 alin. (5) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 potrivit cărora În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă, se reține că societatea contestatoarea a invocat neconcludența răspunsului la solicitarea de clarificări din 25.07.2022. Solicitarea autorității contractante a fost următoarea: Va rugam sa clarificati/detaliati, cu trimiteri din oferta, modalitatea de indeplinire a cerintei referitoare la FISE TEHNICE cu trimiteri la paginile din cadrul ofertei unde se regasesc documentele/informatiile ce confirma parametrii tehnice asumati, conform Formular Propunere Tehnica, parte integranta a documentatiei de atribuire, avand in vedere ca in cadrul tabelului comparativ transmis, la multe din specificatiile tehnice asumate NU se regasesc invocari ale documentelor din cadrul ofertei tehnice care dovedesc indeplinirea respectivelor cerinte; de exemplu, pentru a intelege solicitarea, invocam cateva din situatiile pentru care se solicita clarificare, fara a reprezenta ca acestea sunt singurele situatii de gen: să permită conectarea blocului de control la rețeaua de distribuție a gazelor medicale; să permită întreruperea alimentării în rețeaua de distribuție; situație centrală cu 2 grupuri de câte 6 butelii oxigen, cu comutare automată. Răspunsul ofertantei desemnate câștigătoare a fost următorul: 4. În cadrul documentației, în arhivele suport aferente fiecărui echipament medical, au fost adăugate Broșuri și documente de la producători. Spre exemplu, unele specificații tehnice au trimiteri directe către numărul paginii din Broșura echipamentului unde se poate găsi solicitarea respectiva iar unele specificații tehnice, la anumite solicitări generale, nu au trimiteri către o pagina anume deoarece cerința respectivă este generala și evidentă. Exemple: a. în Specificația Tehnica nr. 10 – Tablou monitorizare 1 gaz (una din situațiile menționate în solicitarea de clarificare) se menționează că Robineții de închidere să permită întreruperea alimentării în rețeaua de distribuție. În mod evident, robinetul fiind parte integranta a tabloului de alarmare si control ce are rolul de a permite întreruperea alimentării în rețeaua de distribuție producătorul echipamentului nu a mai menționat acest aspect în broșură acesta fiind de la sine înțeles. b. În Specificația Tehnică nr. 4 – Rampa orizontală pentru distribuție gaze medicale ATI se solicită: - cerința de mai sus nu se regăsește în broșura echipamentului respectiv dar fiind vorba despre un dispozitiv medical cu Certificat de marcaj CE și Declarație de conformitate 93/42/CEE (documente atașate propunerii tehnice) este de la sine înțeles Pagina 17 din 20
că produsul va respecta cerințele impuse iar montajul/punerea în funcțiune a echipamentului de către societatea noastră va respecta normele ISO 7396-1 asumate și necesare certificării societății. Se observă, așadar, că societatea câștigătoare nu a respectat cerința din fișele tehnice și caietul de sarcini de a face trimiteri la broșuri și/sau extrase din manuale de utilizare, apreciind că cerințele sunt generale și evidente. De altfel, chiar din răspunsul transmis, în care sunt date câteva exemple de specificații tehnice presupuse a fi de la sine înțelese, rezultă că cerința nu a fost respectată întocmai. În punctul său de vedere, achizitoarea s-a mărginit să afirme că faptul că o anumită specificație tehnică nu se regăsește ad literam în documentele solicitate nu reprezintă motiv de respingere, însă nu a explicat care au fost motivele pentru care răspunsul la clarificări a fost considerat concludent, deși ofertanta, însăși, a recunoscut că nu a făcut trimiteri la pagini din broșuri/manuale de utilizare. Așadar, nu se cunoaște raționamentul achizitoarei în declararea ofertei conformă. De asemenea, în privința criticilor contestatoarei vizând lipsa din oferta câștigătoare a graficului de livrare și a următoarelor documente: declarație prin care indică faptul că nu au ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii; declarație privind respectarea principiilor orizontale; declarație privind luarea la cunoștință a politicii, declarației și politicii amintită conform ISO 37001/2016; proiectul de contract însușit; declarație pe proprie răspundere referitoare la completitudinea, realitatea și corectitudinea documentelor prezentate, achizitoarea nu a făcut vreo referire că ar fi solicitat clarificări societății cum a considerat cerințele îndeplinite. În cererea de intervenție, a explicat, în privința graficului de livrare, că echipamentele au același termen maxim de livrare, inclusiv instalare, punere în funcțiune și instruirea personalului, de 45 zile de la data comenzii, astfel încât graficul de livrare reprezintă în concret doar un termen maxim asumat prin propunerea tehnică și financiară, însă autoritatea contractantă nu a adus vreo lămurire în punctul său de vedere că ar fi avut în vedere, în evaluarea ofertei, aceste aspecte. Dimpotrivă, astfel cum a arătat contestatoarea în concluziile scrise, în procesul-verbal de evaluarea tehnică s-a menționat că ar fi fost depus graficul de livrare. De asemenea, în referire la celelalte documente lipsă, intervenienta a declarat că informațiile se regăsesc la nivelul altor documente din propunerea financiară și că o reevaluare pentru acest motiv ar fi disproporționată față de interesul public, însă, din nou, se poate observa, și față de aceste aspecte că achizitoarea nu a invocat că ar fi solicitat clarificări sau cum a considerat cerințele îndeplinite. Vizavi de punerea la dispoziția contestatoarei a ofertei SRL, deși a fost declarată confidențială, se reține că, atât timp cât s-a permis accesul Pagina 18 din 20
la oferta amintită, autoritatea contractantă a apreciat că nu a fost justificată declararea ei confidențială, astfel că a procedat în consecință. În considerarea celor prezentate, se constată că, în mod greșit, a fost declarată câștigătoare oferta pentru motivele mai sus arătate. Faptul că, pentru anumite aspecte, ar fi fost necesare clarificări suplimentare, este lipsit de relevanță, câtă vreme oferta amintită trebuia respinsă pentru lipsa justificării în mod corespunzător a prețului, lipsa din ofertă a Metodologiei de furnizare, nedemonstrarea anumitor specificații tehnice. Caracterul neconform al ofertei nu poate fi schimbat prin răspunsuri la clarificări. Pentru aceste motive, Consiliul va admite contestația formulată de și va dispune reevaluarea ofertei .pentru lotul 12. Fiind admisă contestația, va fi respinsă cererea de intervenție formulată de.... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de , în contradictoriu cu ....., anulează procesul-verbal de evaluare tehnică, în partea ce privește oferta, raportul procedurii de atribuire nr. 5699/08.09.2022, pentru lotul 12, și comunicările privind rezultatul procedurii pentru lotul amintit. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei = SRL, pentru lotul 12, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată ... și o respinge. Împotriva deciziei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, conform art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 5 exemplare, conţine 18 pagini. Pagina 19 din 20
Pagina 20 din 20
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.