Decizie 2066/2022
Decizie CNSC2022_2066_2022_Decizie_2066.pdf, BO2022_2066_2022_BO2022_2066.pdf
Document CNSC
OTOKAR EUROPE FILIALA BUCURESTI S.R.L. în contradictoriu cu MUNICIPIUL TULCEA
Decizia CNSC nr. 2066/C4/2186 din 03.10.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «Achiziționarea de autobuze electrice pentru condiții de deal și stații de încărcare în cadrul proiectului “Modernizarea parcului auto de transport călători din municipiul Tulcea prin achiziționarea de vehicule nepoluante pentru transportul public”», s-a solicitat: 1. obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere în sensul modificării/ eliminării/completării unor elemente din documentația de atribuire a procedurii, conform celor detaliate prin prezenta; 2. prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, astfel încât operatorii economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea documentelor de calificare și elaborare a ofertelor, în temeiul dispozițiilor art. 153 din Legea nr. 98/2016; 3. suspendarea procedurii sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea prezentei contestații, în temeiul art. 22 și art. 23 din Legea nr. 101/2016; 4. obligarea autorității contractante la pla…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația depusă de OTOKAR EUROPE FILIALA BUCUREȘTI, în contradictoriu cu MUNICIPIUL TULCEA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 26 (douăzeci și șase) pagini. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_2066_2022_Decizie_2066.pdf, BO2022_2066_2022_BO2022_2066.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2066/C4/2186 Data: 03.10.2022 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 44224/06.09.2022, formulată de către OTOKAR EUROPE FILIALA BUCUREȘTI SRL, cu sediul în București, str. CA Rosetti nr. 17, birou 009ResCo-work08, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/2887/2018, având CUI RO38946570, reprezentată legal de Sarp Cemal Alagöl și convențional de SCHOENHERR ȘI ASOCIAȚII SCA, cu sediul în București, B-dul Dacia nr. 30, et. 7, sector 1, împotriva documentației de atribuire elaborată de către MUNICIPIUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, str. Păcii nr. 20, jud. Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect «Achiziționarea de autobuze electrice pentru condiții de deal și stații de încărcare în cadrul proiectului “Modernizarea parcului auto de transport călători din municipiul Tulcea prin achiziționarea de vehicule nepoluante pentru transportul public”», s-a solicitat: 1. obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere în sensul modificării/ eliminării/completării unor elemente din documentația de atribuire a procedurii, conform celor detaliate prin prezenta; 2. prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, astfel încât operatorii economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea documentelor de calificare și elaborare a ofertelor, în temeiul dispozițiilor art. 153 din Legea nr. 98/2016; 3. suspendarea procedurii sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea prezentei contestații, în temeiul art. 22 și art. 23 din Legea nr. 101/2016; 4. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prin Încheierea nr. 2364/C4/2186 din 13.09.2022, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a admis. Pagina 1 din 2
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația depusă de OTOKAR EUROPE FILIALA BUCUREȘTI, în contradictoriu cu MUNICIPIUL TULCEA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 26 (douăzeci și șase) pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 44224/06.09.2022, formulată de către ...SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având ..., reprezentată legal de ... și convențional de ... SCA, cu sediul în ..., împotriva documentației de atribuire elaborată de către MUNICIPIUL ..., cu sediul în ..., str. ..., jud. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect «Achiziționarea de autobuze electrice pentru condiții de deal și stații de încărcare în cadrul proiectului “Modernizarea parcului auto de transport călători din municipiul ... prin achiziționarea de vehicule nepoluante pentru transportul public”», s-a solicitat: 1. obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere în sensul modificării/ eliminării/completării unor elemente din documentația de atribuire a procedurii, conform celor detaliate prin prezenta; 2. prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, astfel încât operatorii economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea documentelor de calificare și elaborare a ofertelor, în temeiul dispozițiilor art. 153 din Legea nr. 98/2016; 3. suspendarea procedurii sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea prezentei contestații, în temeiul art. 22 și art. 23 din Legea nr. 101/2016; 4. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prin Încheierea nr. ... din ..., Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului contestaţiei, pe care l-a admis. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 28
Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia formulată de ..., împotriva documentației de atribuire elaborată de MUNICIPIUL ..., prin care se solicită adoptarea măsurilor de remediere precizate mai sus. I. Contestatoarea învederează că se impune eliminarea cerinței privind capacitatea maximă a bateriilor electrice, cap. 5.9.2, pag. 23 din caietul de sarcini, unde este specificat: 5.9.2. Încărcarea bateriilor electrice. Stațiile de încărcare Bateriile electrice; Bateriile electrice vor avea capacitatea de maxim 160 kWh și vor asigura autonomia cerută pentru autobuzele electrice conform specificațiilor din capitolul VI pct. 5.9.1. cu privire la cerințele de mediu inconjurator. Bateriile vor fi de ultimă generație, cu tehnologie Lithium, sau echivalent cu o densitate mare a energiei înmagazinate, respectiv cu un volum și o masă minimă pentru realizarea autonomiei solicitate, cu o siguranță maximă în exploatare în condițiile climatice în care vor funcționa. Contestatoarea arată că autoritatea contractantă a stabilit o valoare maximală a capacității bateriilor, limitând astfel în mod nejustificat posibilitatea operatorilor economici de a oferta baterii cu capacitate superioară. Această valoare maximală nu este aliniată cu tehnologia existentă la momentul de față pe piață, existând baterii cu capacitate superioară valorii indicate de autoritatea contractantă în documentația de atribuire. Ofertarea unor valori mai mari ale capacității bateriilor electrice ar trebui să fie permisă, fiind interesul direct al autorității contractante de a primi autobuze aliniate la tehnologia curentă. Mai mult, consideră că cerința privind capacitatea bateriilor de maxim 160 kWh este în contradicție sau nu este corelată cu alte prevederi din documentația de atribuire precum și cu criteriile de atribuire, este arbitrară și restrictivă, fără fundamentare operațională sau economică, contrară interesului autorității contractante de a primi oferte cât mai competitive sub aspect funcțional, tehnologic și economic. Petenta subliniază că există două contradicții fundamentale chiar în textul citat deoarece: - se spune explicit că prin capacitatea de maxim 160 kWh trebuie asigurată autonomia cerută, care este de minim 90 km, și este criteriu de evaluare, deci practic se restricționează libertatea ofertanților de a oferi o autonomie punctată suplimentar; - formularea „bateriile vor fi de ultimă generație, cu tehnologie Lithium, sau echivalent cu o densitate mare a energiei înmagazinate, respectiv cu un volum și o masă minimă pentru realizarea autonomiei Pagina 2 din 28
solicitate" ar trebui să permită ofertanților alegerea configurației optime dar prin impunerea unei capacități maxime se introduce o limitare absolut nejustificată. Pentru remedierea acestor deficiențe este obligatoriu ca autoritatea contractantă să elimine această cerință restrictivă, respectiv să nu mai impună o valoare maximă privind capacitatea bateriilor. În susținerea solicitării, petenta aduce următoarele argumente: a) capacitatea maximă solicitată este în contradicție cu alte prevederi din documentația de atribuire, deoarece este în contradicție cu cerințele de la cap. 5.9.2., pag. 24, unde este specificat: Tipul, numărul și caracteristicile tehnice (raportul energie/masă etc.) ale bateriilor electrice va fi ales de către producătorul autobuzelor electrice, astfel încât să asigure fiincționarea sigură a acestora, respectiv o autonomie de transport de minim 90 km în cele mai defavorabile condiții (încărcare maximă, temperatură din intervalul de operare la care consumul de energie electrică pentru climatizare este maxim). Așadar, prin impunerea unui parametru privind capacitatea maximă, având caracter practic restrictiv, se anulează prevederea citată și, implicit, libertatea ofertantului de a stabili configurația optimă. b) capacitatea maximă solicitată nu este corelată cu alte prevederi din documentația de atribuire, deoarece: • nu se regăsește în Anexa 1 - Centralizator parametrii tehnici minimali și maximală, pag. 76, conform extrasului: Sistem energie electrică - Baterii Tip baterii Lithium - Greutate (maxim) kg Baterii suplimentare DA/Artificial - Capacitate suplimentară (maxim) 20 kWh Autonomie suplimentară (minim) 10 km Durata de viață 5 ani Cicluri încărcare/descărcare 2000... 3000 - Capacitate încărcare (după 5 ani) 80 % Sistem de răcire Aer/Apă/Antipel - Lipsa acestui parametru tehnic al bateriilor din centralizator dovedește că autoritatea contractantă nu l-a considerat obligatoriu, ceea ce susține implicit și că stabilirea și înserarea cerinței de maxim 160 kWh în capitolul 5.9.2, care de fapt este dedicat stațiilor de încărcare, s-a făcut arbitrar, fără corelare cu celelate cerințe privind bateriile și tracțiunea electrică. • nu este corelată cu cerințele privind autonomia, cap. 5.9.1, pag. 23: Pagina 3 din 28
5.9.1. Autonomia autobuzelor electrice Autonomia autobuzelor electrice va fi de minim 90 km în condițiile în care autobuzele vor fi operate având în vedere specificul reliefului deluros din municipiul ..., sistemul de încălzire sau climatizare vor opera la capacitatea maximă de utilizare a instalației de răcire/încălzire cu încărcare peste medie de persoane. • respectiv pag. 47: Dimensionarea bateriilor pentru autobuze electrice poate fi privită ca o problemă de optimizare, existând o plajă optimă de autonomie (care poate fi exprimată în kWh și transpusă în km, ținând cont de dimensiunea autobuzului, de specificul rutei). • precum și în Fisa de date - Criterii de atribuire: „Autonomia (km) este un indice de performanță definitoriu al vehiculului electric. O autonomie extinsă permite deplasarea autobuzului electric pe distanțe mari, fără necesitatea încărcării dese la stația rapidă și asigurarea transportului de călători în siguranță până la stația de destinație”. Astfel, prin limitarea arbitrară a puterii maxime a bateriilor este limitată implicit și autonomia maximă pe care un ofertant ar putea să o ofere, ceea ce în esență afectează grav caracterul de factor de evaluare al autonomiei. În concluzie, impunerea de limite pentru capacitatea maximă a bateriilor este un impediment tehnic pentru ofertanți în a propune soluții tehnice performante în condiții de competitivitate, în totală contradicție cu însăși obiectivele de performanță urmărite de autoritate, deziderate pe care autoritatea le va și puncta suplimentar. În opinia contestatoarei, este atât în interesul autorității contractante, cât și a ofertanților, identificarea și propunerea celor mai performante soluții tehnice în linie cu ultimele tehnologii disponibile care să considere în întregime impactul pe termen scurt, mediu și lung a dimensionării bateriilor în ciclul de viață al autobuzului per ansamblu. Limitările, în special cele privind propunerea de capacitate superioară, sunt de natură să distorsioneze concurența și să limiteze accesul autorității la soluții tehnice superioare. Astfel, pentru a permite o competiție reală și corectă în conformitate cu art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, solicită modificarea documentației de atribuire în sensul eliminarii oricăror cerințe privind capacitatea maximă a bateriilor, urmând ca ofertantul să propună cea mai competitivă soluție tehnică și economică pentru obiectivul prezentei achiziții publice. II. În ceea ce privește completarea documentației de atribuire prin includerea datelor relevante în format .kml/.kmz ale rutelor din municipiul ..., contestatoarea arată că potrivit pct. 5.9.1 din caietul de sarcini: „Autonomia autobuzelor electrice va fi de minim 90 km în Pagina 4 din 28
condițiile în care autobuzele vor fi operate având în vedere specificul reliefului deluros din municipiul ...", iar factorul de evaluare P7 din anunțul de participare stabilește ca unul dintre factorii de evaluare, cu o pondere de 10% este chiar autonomia autobuzelor (care trebuie să fie de cel puțin 90 km), pentru valoarea cea mai ridicată a autonomiei acordându-se cel mai mare punctaj. În acest context, apreciază că autoritatea contractantă dorește testarea și evaluarea autonomiei pe baza unui parcurs specific în funcție de condițiile particulare din ... și evaluarea ofertelor pe baza acestora, astfel că se impune obligarea autorității contractante la furnizarea datelor rutelor avute în vedere, în format .kml/.kmz. Lipsa acestor date aferente rutelor din mun. ..., în formatul solicitat, sunt de natură să împiedice operatorii economici să depună oferte conforme și comparabile în cadrul procedurii, cerințele nefiind clare și precise, astfel cum impune art. 154 din Legea nr. 98/2016. Totodată, lipsa unor date și caracteristici clare ale rutelor avute în vedere de autoritatea contractantă este de natură să genereze dificultăți și în cadrul evaluării ofertelor, fiind neclar modul în care se va realiza evaluarea conformității ofertelor. Pentru toate aceste motive, solicită suplimentarea documentației de atribuire și obligarea autorității contractante la transmiterea datelor aferente traseului din mun. ... în format .kml/.kmz. III. Cu privire la solicitarea privind obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței privind bateria suplimentară, contestatoarea arată următoarele. În caietul de sarcini, la cap. 5.9.2. pag 23. este specificat: Se solicită adoptarea de către ofertant a unei soluții pentru extinderea autonomiei autobuzului electric prin intermediul unei baterii suplimentare de maximum 20 kWh, separată de sistemul principal de baterii electrice, care să fie utilizată doar în situațiile în care capacitatea bateriilor principale scade sub nivelul de 20% și care va asigura o autonomie suplimentară de minim 10 km. Această baterie va fi separată de sursa principală de energie și va fi menținută permanent la un nivel maxim de încărcare. În Anexa 1 - Centralizator parametrii tehnici minimali și maximali, pag. 76, se specifică: Sistem energie electrică - Baterii Tip baterii Lithium - Greutate (maxim) kg Baterii suplimentare DA/Artificial - Capacitate suplimentară (maxim) 20 kWh Autonomie suplimentară (minim) 10 km Durata de viață 5 ani Pagina 5 din 28
Cicluri încărcare/descărcare 2000... 3000 - Capacitate încărcare (după 5 ani) 80 % Sistem de răcire Aer/Apă/Antigel - Opinia petentei este că cerința de baterie suplimentară pentru autonomie suplimentară este absolut neuzuală, nejustificată tehnic, funcțional și economic, restrictivă și anti-concurențială, contrar dispozițiilor art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Această cerință va avea ca efect, printre altele, creșterea inutilă a prețului autobuzului ofertat prin dublarea unor componente de comandă, control, încărcare baterii, va duce la creșterea complexității tehnologice și implicit la scăderea generală a fiabilității autobuzului, fără să aducă vreun avantaj concret autorității contractante, abordare contrară principiului eficienței utilizării fondurilor publice. Contestatoarea apreciază că motivul pentru care s-a introdus această cerință neuzuală se bazează pe situații în care autobuzele electrice ar putea să rămână „în pană de energie", dacă bateria se descarcă până la un nivel care o face inutilizabilă fără o încărcare suplimentară, însă lipsa de combustibil/energie este specifică tuturor autobuzelor, indiferent de motorizarea acestora. În cazul autobuzelor electrice, apreciază că soluția propusă de autoritatea contractantă este disproporționată, neexistând o nevoie reală de a avea baterii suplimentare, deoarece sistemul de management al bateriei principale asigură monitorizarea consumului și atenționarea în timp util cu privire la necesitatea reîncărcării, cel puțin parțială, pentru a evita situația luată în calcul, nevoile autorității contracte fiind acoperite integral. Conform solicitării din caietul de sarcini, conducătorul auto are în permanență pe calculatorul de bord autonomia disponibilă exprimată în kilometri, ca atare știe exact când e momentul să se îndrepte spre o stație de încărcare. Situația la care face referire autoritatea contractantă ar trebui să apară extrem de rar (doar ca urmare a lipsei de diligență a șoferului), bateria suplimentară va fi aproape permanent neutilizată, ceea ce este o investiție oneroasă, dar nenecesară, aspect ce apare ca disproporționat și contrar principiului eficienței utilizării fondurilor publice. Mai mult, petenta subliniază că o baterie care nu este utilizată în mod curent, cu cicluri de încărcare/descărcare, se va uza prematur, existând riscul ca aceasta să nu mai funcționeze la parametrii solicitați, chiar în situațiile în care aceasta ar putea deveni necesară. Totodată, ținând cont că autonomia autobuzului este un criteriu de atribuire, cerința de autonomie suplimentară printr-o baterie "de siguranță" creează confuzie privind modul în care se evaluează această autonomie, în sensul dacă bateria suplimentară luată în calcul pentru Pagina 6 din 28
evaluarea autonomiei sau evaluarea se va realiza exclusiv în funcție de bateria principală. Contestatoarea consideră că lipsa de claritate în această privință este de natură să împiedice operatorii economici să depună oferte conforme și comparabile în cadrul procedurii, cerințele nefiind clare și precise, astfel cum impune art. 154 din Legea nr. 98/2016. În același timp, consideră că formularea cerinței este extrem de restrictivă, deoarece se indică o capacitate de maxim 20 kWh care să asigure o autonomie de minim 10 km, acest lucru, corelat cu definiția autonomiei (încărcare maximă de călători și cu încălzire sau răcirea la putere maximă), transformă o cerință care se consideră asiguratorie, într-o cerință eliminatorie, total nejustificată și anticoncurențială. Astfel, contestatoarea apreciază că în măsura în care autoritatea contractantă își dorea o autonomie mai mare a autobuzelor, putea să ceară acest lucru chiar prin prevederile caietului de sarcini, nu în mod artificial, prin introducerea nejustificată a unor baterii suplimentare, abordare nemotivată din punct de vedere tehnic și contrară practicii de pe piață. De asemenea, această soluție solicitată prin caietul de sarcini încalcă principiul eficienței utilizării fondurilor publice, crescând nejustificat prețul autobuzelor ofertate, precum și previzibilitatea aplicării factorilor de evaluare, cerințele referitoare la autonomie nefiind clare și precise, astfel cum impun art. 154 și art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. În considerarea celor de mai sus, solicită Consiliului obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței referitoare la bateria suplimentară, atât din cap. 5.9.2 din caietul de sarcini, cât și din Anexa 1. IV. În ceea ce privește obligarea autorității contractante la prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, astfel încât operatorii economici să poată beneficia de un interval de timp suficient pentru pregătirea documentelor de calificare și elaborarea ofertelor, contestatoarea face trimitere la dispozițiile art. 153 alin. (1) și (2) din Legea 98/2016, având în vedere că: (i) măsurile de remediere solicitate a fi adoptate de autoritatea contractantă în sensul completării/modificării unor elemente din documentația de atribuire sunt de natură a modifica documentele achiziției, precum și că: (ii) perioada rămasă până la data limită pentru primirea ofertelor este relativ scurtă, respectiv 03.10.2022, iar cel mai probabil soluționarea prezentei contestații pe fond se va realiza spre finalul acestei perioade, impune prelungirea corespunzătoare a perioadei stabilite pentru depunerea ofertelor, cu un termen rezonabil care să permită ofertanților să își adapteze oferta la modificările dispuse la documentația de atribuire. Pagina 7 din 28
Cu adresa nr. 40076/09.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 45075/09.09.2022, MUNICIPIUL ... a transmis punctul său de vedere în care solicită respingerea contestației ca nefondată. I. Cu privire la capătul de cerere privind „obligarea autorității contractante la adoptare de măsuri de remediere în sensul modificării/ eliminării/completării unor elemente din documentația de atribuire”, respectiv: a) Valoarea maximală a capacității bateriei, de 160 kWh, autoritatea contractantă precizează că, în acord cu preambulul la caietul de sarcini, prevederile documentației de achiziție trebuie citite unitar, respectiv: Pentru scopul prezentei secțiuni a documentației de atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol al Caietului de sarcini și nespecificată explicit în alt capitol trebuie interpretată ca fiind menționată în toate capitolele unde se consideră de către ofertant că aceasta trebuia menționată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului contractului (I. Introducere). Astfel, în ceea ce privește critica contestatarului, capacitatea maximă a bateriei trebuie corelată cel puțin cu lungimea autobuzului (10 m), consumul energetic solicitat prin caietul de sarcini, capacitatea pasagerilor si cu condiționalitățile de relief din Orașul .... În acest context, argumentele cu privire la cerința de putere maximă a bateriei au fost deja detaliate în caietul de sarcini la cap. VII. - Specificații sau cerințe tehnice și specificații tehnico - funcționale minimale pentru autobuzele electrice și stațiile de încărcare, punctul 6. - Cerințe tehnice și de calitate pentru strategia de încărcare a autobuzelor. În susținere, autoritatea contractantă redă argumentația din cadrul caietului de sarcini: «Dimensionarea bateriilor pentru autobuze electrice poate fi privită ca o problemă de optimizare, existând o plajă optimă de autonomie (care poate fi exprimată în kWh și transpusă în km, ținând cont de dimensiunea autobuzului și de specificul rutei). Dacă autonomia este prea mică, autobuzul va trebui încărcat mult prea des (după fiecare cursă) sau va crește riscul ca autobuzul să rămână „în pană de combustibil" sau, in extremis, nu va avea autonomia suficientă pentru a completa o cursă; • dacă autonomia este prea mare, exista următoarele dezavantaje: - costul de achiziție va fi mai mare (datorită costului suplimentar al bateriilor), la fel și costul de înlocuire a bateriilor; - autobuzul va cântări mai mult (pentru fiecare 1 km autonomie sunt necesare - în tehnologia de la ora actuală - cca. 15-20 kg de baterie), ceea ce înseamnă că „autobuzul va transporta mai multă baterie și mai puțini călători"; - autobuzul va consuma mai mult curent electric pentru a căra însăși greutatea suplimentară a bateriilor (cf. observației de mai sus referitoare la consumul specific din Raportul Bloomberg); Pagina 8 din 28
- anumite elemente (ex. suspensii) se vor uza prematur, datorită greutății suplimentare. În teorie, presupunând un episod de încărcare rapidă la finalul fiecărei curse, autonomia ideală ar fi cea care permite efectuarea unei singure curse plus o rezervă pentru condiții excepțional sau neprevăzute. Ca atare, o autonomie conservatoare ar putea fi privită drept cea care acoperă între 3,5 și 4 curse pe rută (sau pachetul de rute) pentru care este proiectat vehiculul, operând în condiții de consum sporit. În lumina celor expuse mai sus, autonomia minimă (în KWh), calculată la ipoteza de a acoperi patru curse pe o anumită rută (autonomia <km> = consum <kWh/km> x lungime cursă <km> x 4 curse): Pe perioada nopții este avantajos ca autobuzele să beneficieze de o reîncărcare completă a bateriilor, din mai multe motive: • prețul electricității este în general mai redus noaptea (fiind mai puțini consumatori casnici și industriali activi); • faptul că autobuzul pornește în tură dis de dimineață cu bateria încărcată la capacitate maximă îi permite să piardă din energia total înmagazinată în ipoteza în care în cursul orei de vârf de dimineață nu este reîncărcat la 100%, dar să rămână totuși în serviciu”. Autoritatea contractantă face trimitere la prevederile caietului de sarcini, precizând că cerința maximă a fost impusă deoarece din analiza realizată la nivelul autorității contractante a rezultat că pentru un autobuz de 10 metri, o baterie de maxim 160 kWh prezintă cel mai bun randament în etapa de exploatare, atât în ceea ce privește costurile de operare cât și în ceea ce privește posibilitatea de utilizare la nivel local. Aceasta contrazice afirmațiile contestatarului, respectiv că o baterie cu o capacitate mai mare de 160 kWh instalată pe un autobuz de 10 metri este o soluție tehnică ineficientă având în vedere că aduce un surplus de greutate în structura autobuzului. Tehnologiile inovatoare și mai eficiente pentru autobuzele de 10 metri sunt în fapt baterii mici, dar eficiente din punct de vedere al consumului, asigurând o autonomie crescută în etapa de exploatare. Aceasta arată că, dimpotrivă, o baterie mai mare care este și implicit mai grea pe un autobuz este ineficientă pe un model de 10 metri care face obiectul acestei achiziții, scopul autorității contractante fiind de a selecta o soluție tehnică inovativă, cu un consum redus de resurse, care să asigure costuri reduse de exploatare și care să ofere cele mai bune beneficii comunității locale. Soluția tehnică solicitată prin caietul de sarcini în ceea ce privește puterea maximă a bateriei oferă în fapt cel mai bun echilibru în exploatare în ceea ce privește consumul energetic, așa cum este menționat în cadrul caietului de sarcini la cap. VII. - Specificații sau cerințe tehnice și specificații tehnico - funcționale minimale pentru autobuzele electrice și stațiile de încărcare, punctul 6. - Cerințe tehnice și de calitate pentru strategia de încărcare a autobuzelor: autoritatea Pagina 9 din 28
contractantă pleacă de la ipoteza că autobuzele electrice ce vor fi achiziționate prin proiect să consume aproximativ 1,8 kWh/km (autobuze de 10 m în condiții de deal și temperaturi medii). În ceea ce privește critica legată de necorelarea cerinței tehnice cu privire la capacitatea bateriei și autonomia solicitată, punctată în cadrul factorului de evaluare, menționează că acestea sunt direct corelate, deoarece se vor puncta suplimentar soluțiile tehnice ofertate care prezintă cel mai bun raport de consum și o autonomie crescută în utilizare. În susținere, citează factorul de evaluare la care face referire contestatarul: „Factor P7: Autonomia autobuzelor electrice (maxim 10 puncte -10%) Autonomia (km) este un indice de performanță definitoriu al vehiculului electric. O autonomie extinsă permite deplasarea autobuzului electric pe distanțe mari, fără necesitatea încărcării dese la stația rapidă și asigurarea transportului de călători în siguranță până la stația de destinație. Autobuzele electrice ofertate vor avea o autonomie de minim 90 km în condițiile în care funcționează sistemul de încălzire sau climatizare la capacitatea maximă de utilizare a instalației de răcire/încălzire și cu încărcare maximă de persoane. Ofertele care nu respectă cerința minimă a caietului de sarcini, vor fi declarate neconforme. Algoritm de calcul: a) Pentru cea mai ridicată valoare a autonomiei, se acordă punctaj maxim de 10 puncte; b) Pentru alte valori ale autonomiei decât cea prevăzută la lit. "a", punctajul de acordă astfel: P(n) = (autonomie ofertată(n) / autonomie maximă ofertată) x punctaj maxim alocat”. Astfel, scopul autorității contractante este de a achiziționa un autobuz cu o tehnologie eficientă din punct de vedere al consumului de resurse (cu o baterie de maxim 160 kWh) care să ofere cea mai bună autonomie (minim 90 km), motiv pentru care, factorul de evaluare antemenționat punctează suplimentar autonomia suplimentară a autobuzului, obținându-se astfel cel mai bun randament în exploatare. Mai mult, arată că petenta nu oferă în fapt un exemplu sau nu realizează o analiză contractuală ca să demonstreze că în piața de profil există alte modele de autobuze de 10 metri și nu indică care este tehnologia exclusă din competiție, din cauza acestei specificații tehnice. Potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, această regulă fiind exprimată prin adagiul „actori incubit onus probandi" (reclamantului îi incumbă sarcina probei). Autoritatea contractantă solicită observarea în mod clar că pentru acest capăt de cerere contestatoarea nu prezintă probe prin care să Pagina 10 din 28
susțină cererea sa, ci face simple afirmații, fără a demonstra modul în care această cerință este restrictivă. Aceasta susține că a specificat în mod clar în cadrul caietului de sarcini că operatorii economici vor oferta soluții tehnice proprii care trebuie să respecte parametrii tehnici minimali. Tipul, numărul și caracteristicile tehnice (raportul energie/masă etc.) ale bateriilor electrice va fi ales de către producătorul autobuzelor electrice, astfel încât să asigure funcționarea sigură a acestora, respectiv o autonomie de transport de minim 90 km în cele mai defavorabile condiții (încărcare maximă, temperatura din intervalul de operare la care consumul de energie electrică pentru climatizare este maxim). Toate cerințele caietului de sarcini sunt obligatorii, așa cum este specificat în mod clar în preambulul caietului de sarcini, iar faptul că o cerință nu este menționată în toate secțiunile caietului de sarcini nu înseamnă că acesta nu trebuie respectată, din contră, prevederile caietului de sarcini și a documentației de atribuire trebuie în mod obligatoriu respectate în ansamblu lor. În concluzie, afirmațiile contestatoarei sunt considerate ca nefundamentate, motiv pentru care autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea acestui capăt de cerere din cadrul contestației. b) În ceea ce privește solicitarea de completare a documentației de atribuire prin includerea datelor relevante în format .kml/ .kmz ale rutelor din municipiul ..., autoritatea contractantă consideră că această informație nu este necesară având în vedere că: b.i. în cadrul documentației au fost menționate toate informațiile necesare cu privire la geografia orașului; b.ii. informațiile cu privire la traseele existente pot fi găsite cu ușurință pe site-ul operatorului local de transport public; b.iii. autobuzele achiziționate vor fi folosite pe tot teritoriul orașului, fiind interschimbabile între traseele de transport, astfel că informația privind traseele de transport nu este în fapt relevantă pentru întocmirea ofertei. Mai mult, în vederea pregătirii ofertei (și în ipoteza în care această informație este una care afectează în mod semnificativ tehnologia ofertată), informația solicitată poate fi obținută în mod gratuit de către ofertant, prin cercetare proprie și corelarea rutelor de transport (disponibile pe site-ul operatorului local de transport public) și accesarea platformei Google Earth. Așadar, datele și caracteristicile amplasamentului pe care vor fi utilizate autobuzele sunt clar detaliate în cadrul caietului de sarcini și orice alte informații care sunt considerate necesare de către fiecare ofertant pot fi obținute în mod gratuit prin cercetare proprie de pe site- urile de specialitate, inclusiv de pe site-ul autorității contractante. Autoritatea contractantă învederează că nu rezultă din argumentația contestatoarei care este dificultatea concretă pe care Pagina 11 din 28
acesta o are în elaborarea ofertei pentru că nu are la dispoziție fișierele solicitate. Potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege", această regulă fiind exprimată prin adagiul „actori incubit onus probandi" (reclamantului îi incumbă sarcina probei), însă pentru acest capăt de cerere contestatarul nu prezintă probe prin care să susțină cererea sa, ci face simple afirmații. Astfel, contestatoarea nu menționează în cadrul documentației care este de fapt valoarea adaugată a acestei informații pentru întocmirea ofertei. În fapt, tehnologia autobuzelor ofertate trebuie să țină cont de caracteristicile geografice a Orașului ... și nu de rutele de transport public. În concluzie, afirmațiile contestatoarei sunt apreciate ca nefundamentate, motiv pentru care se solicită respingerea acestui capăt de cerere din cadrul contestației. c) În ceea ce privește solicitarea ce vizează eliminarea cerinței privind bateria suplimentară, autoritatea contractantă face mențiunea că dotarea tehnică standard a autobuzelor electrice include și o baterie suplimentară, de rezervă, care poate fi folosită în condiții neprevăzute sau de forță majoră. Bateria suplimentară solicitată reprezintă, în fapt, o dotare de rezervă a autobuzului electric, care asigură o exploatare în siguranță a autobuzului. Așadar, bateria suplimentară a unui autobuz electric este asimilată cu o roată de rezervă în cazul autobuzelor cu tehnologie clasică și va fi folosită în caz de forță majoră sau evenimente neprevăzute (cum ar fi furtuni, inundații, îngheț etc.), fiind necesară pentru exploatarea în siguranță a autobuzului. Având în vedere cerințele minime solicitate pentru această baterie, din punct de vedere tehnologic (inclusiv cu privire la greutatea totală a autobuzului), autoritatea contractantă consideră că această baterie trebuie să facă parte din dotarea standard a autobuzului ofertat și, considerând afirmațiile contestatoarei ca nefundamentate, solicită respingerea acestui capăt de cerere din cadrul contestației. II. Cu privire la capătul de cerere legat de prelungirea perioadei de depunere a ofertelor, în raport de cele argumentate mai sus, consideră că această măsură nu se impune. Autoritatea contractantă consideră că a comunicat în mod transparent și unitar toate informațiile necesare pentru depunerea ofertelor, nefiind solicitată nicio altă clarificare cu privire la documentația publicată în SEAP, apreciind că acest fapt denotă că operatorii economici interesați au înțeles conținutul documentației de achiziție. Autoritatea contractantă susține că o eventuală prelungire a perioadei de depunere a ofertelor va afecta în mod semnificativ procesul de implementare a proiectului, care beneficiază de finanțare europeană Pagina 12 din 28
în baza contractului de finanțare cu nr. 5499/ 13.05.2020, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3.2 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 3.2 - Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Aceasta precizează că termenul limită de implementare a proiectului este 31.12.2023, dată până la care autobuzele trebuie să fie livrate, testate și să fie complet operațional pe amplasament, orice întarziere în finalizarea procedurii de achiziție implicând un risc crescut pentru finalizarea implementării proiectului în condiții optime. De asemenea, arată că termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit ținându-se cont de prevederile art. 74 din Legea nr. 98/2016, iar argumentele contestatoarei sunt nefundamentate, fapt pentru care consideră că prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor nu este o măsură adecvată, motiv pentru care solicită respingerea acestui capăt de cerere. Pentru toate argumentele expuse mai sus și în confonnitate cu prevederile art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, solicită constatarea faptului că documentația de atribuire a fost întocmită în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că solicită respingerea contestației ca nefondată pentru toate capetele de cerere. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 47359/26.09.2022, ...SRL a formulat note scrise față de punctul de vedere al autorității contractante. I. Cu privire la necesitatea eliminării cerinței privind capacitatea maximă a bateriilor electrice, contestatoarea arată că deși aceasta dorește „soluții inovative", prin limitarea capacității bateriilor ce pot fi ofertate tinde spre un rezultat contrar, respectiv eliminarea unor potențiale soluții inovative, care oferă baterii cu capacitate mai mare, dar în același timp eficiente, și care să nu afecteze greutatea maximă a autobuzelor. Contestatoarea atrage atenția asupra faptului că ofertele depuse trebuie să respecte și cerințele de greutate maximă admisă, de număr de pasageri etc., prin urmare este evident că pentru ca o ofertă să fie admisibilă, acesta trebuie să respecte cumulativ toate aceste cerințe. Mai mult, arată că autoritatea contractantă face referire la analize realizate la nivelul autorității, însă astfel de analize nu se regăsesc în documentația de atribuire sau în punctul de vedere al autorității. Contestatoarea aduce la cunoștința Consiliului că din punct de vedere tehnic nu este de acord că un vehicul cu o baterie de maximum 160 kwh are cea mai mare eficiență de funcționare, deoarece capacitatea bateriei este unul dintre cei mai importanți parametri la calcularea autonomiei de funcționare a unui vehicul. Autonomia unui vehicul ne arată cât timp poate fi exploatat un vehicul într-un singur ciclu fără a fi Pagina 13 din 28
reîncărcat. Datorită posibilității de a crește capacitatea bateriei unui vehicul, nevoia de stații de încărcare ar putea fi redusă, ceea ce duce costuri mai scăzute, ceea ce este în interesul comunității locale și servește astfel interesului public. Totodată, cu configurația unei baterii de 210 kwh, se poate oferi o capacitate de pasageri chiar mai mare decât cea cerută de specificațiile tehnice, care este de 20 de locuri pe scaune fără sofer și 40 de pasageri în picioare. Față de aceste cerințe, o capacitate a bateriei de 210 kwh permite o configurație a autobuzului cu 25 de locuri pe scaune, fără șofer și 70 de pasageri în picioare pentru o limită de masă de 20 t. Aceasta consideră că este mai mult decât evident că limitarea capacității bateriei restricționează concurența, fără a urmări cele mai bune soluții pentru comunitatea locală. De asemenea, consideră că prin admiterea contestației, autoritatea contractantă nu numai ca are șansa de a avea vehicule cu o autonomie mai mare, dar are și șansa de a asigura transportul unui număr mai mare de pasageri, respectiv în total cu 66 % mai mulți fără șofer. Astfel, pentru a permite o competiție reală și corectă, în conformitate cu art. 155 alin. (6) din Legea 98/2016, solicită obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării oricăror cerințe de capacitate maximă a bateriilor, urmând ca ofertantul să propună cea mai competitivă soluție tehnică și economică pentru obiectivul prezentei achiziții publice. II. Cu privire la necesitatea completării documentației de atribuire prin includerea datelor relevante în format .kml/.kmz ale rutelor din municipiul ..., raportat la susținerea autorității contractante în sensul că această informație nu este necesară, contestatoarea o consideră tendențioasă, cu ignorarea necesității operatorilor economici de a se adapta condițiilor particulare din ..., așa cum se solicită la pct. 5.9.1 din caietul de sarcini: „Autonomia autobuzelor electrice va fi de minim 90 km în condițiile în care autobuzele vor fi operate având în vedere specificul reliefului deluros din municipiul ...”. Contestatoarea învederează că, în realitate, informațiile furnizate în specificațiile tehnice sunt insuficiente din punct de vedere tehnic, pentru realizarea unui studiu de autonomie a unui vehicul și pentru întocmirea unei declarații corecte. Aceasta precizează că pentru a face o declarație privind o autonomie minimă de 90 de kilometri, trebuie (i) fie să se bazeze pe o procedură de testare standard, fie (ii) să fie clar precizate condițiile. Următoarea declarație din secțiunea relevantă a specificației se referă la condițiile de funcționare a sistemelor auxiliare. Cu toate acestea, "sarcina umană peste medie" poate varia în funcție de capacitățile vehiculelor propuse de operatorii economici și, ca urmare a Pagina 14 din 28
criteriului de evaluare a autonomiei de 10%, poate restricționa concurența prin favorizarea vehiculelor cu capacitate și greutate reduse. Totodată, datele .kml/.kmz, inclusiv informațiile privind traseul și opririle, ar trebui să fie comunicate de către autoritatea contractantă, astfel încât evaluările să fie precise și în aceleași condiții. Traseele care vor fi utilizate ca bază pentru studiul de gamă și faptul că aceste trasee vor fi desenate de fiecare operator pe Google Earth nu pot garanta că fiecare operator va fi lucrat pe baza acelorași date în timpul fazei de evaluare. Așadar, lipsa acestor date aferente rutelor din mun. ..., în formatul solicitat, sunt de natură să împiedice operatorii economici să depună oferte conforme și comparabile în cadrul procedurii, cerințele nefiind clare și precise, astfel cum impune art. 154 din Legea nr. 98/2016. De asemenea, lipsa unor date și caracteristici clare ale rutelor avute în vedere de autoritatea contractantă este de natură să genereze dificultăți și în cadrul evaluării ofertelor, fiind neclar modul în care se va realiza evaluarea conformității ofertelor. Contestatoarea solicită să se țină cont de faptul că, în măsura în care ofertele depuse nu vor putea fi comparabile din cauza modului neuniform în care ofertanții vor pregăti ofertele tehnice (pe baza unor date incerte de pe site-ul operatorului de transport sau Google Earth), autoritatea contractantă se va afla în situația în care va fi obligată să anuleze procedura, conform art. 212 alin. (1) lit. b) din Legea 98/2016, rezultat ce ar putea fi evitat dacă s-ar transmite datele aferente traseelor specifice ale mun. ..., astfel încât toți ofertanții să își pregătească ofertele tehnice în mod unitar și uniform. Pentru toate aceste motive, solicită suplimentarea documentației de atribuire și obligarea autorității contractante la transmiterea datelor aferente traseului din mun. ... in format .kml/.kmz. III. Cu privire la necesitatea eliminării cerinței privind bateria suplimentară, raportat la susținerea autorității contractante că aceasta este necesară, fiind „este asimilată cu o roată de rezervă", petenta arată că nu există niciun argument de natură tehnică care să susțină această cerință, nici în documentația de atribuire, nici în punctul de vedere formulat. Mai mult, apreciază că răspunsul dat de autoritate nu corespunde cerințelor din caietul de sarcini, având în vedere că în secțiunea relevantă a specificației se solicită ca bateria suplimentară să asigure o autonomie minimă de 10 kilometri atunci când energia acumulatorului principal scade sub 20%. Față de afirmația autorității contractante că se dorește ca această baterie să aibă o funcție similară cu cea a unei roți de rezervă și pentru funcționarea în siguranță a vehiculului în cazul unor evenimente naturale Pagina 15 din 28
neprevăzute (cum ar fi furtuni, inundații, îngheț etc.), contestatoarea arată că în cazul unui fenomen natural, cum ar fi o furtună, în cazul unui contact negativ cu vehiculul, sunt afectate toate componentele electrice din vehicul, inclusiv bateriile. De asemenea, exemplifică că în cazul unei inundații, primele părți ale vehiculului care vor fi afectate vor fi cele mai apropiate de sol, astfel că bateria suplimentară va fi prima componentă care va fi afectată. Prin urmare, arată că autonomia suplimentară solicitată în specificația tehnică poate fi obținută prin solicitarea unei capacități mai mari a bateriei sau prin reducerea limitei de încărcare a bateriei de 20% la 15%. În opinia petentei, autoritatea contractantă solicită de fapt ofertanților să adopte o soluție de extindere a autonomiei autobuzului electric, prin intermediul unei baterii suplimentare cu o capacitate maximă de 20 kWh, separată de sistemul principal de baterii electrice, care să fie utilizată numai atunci când capacitatea bateriilor principale scade sub 20% și să asigure o autonomie suplimentară de minimum 10 km. Această baterie va fi separată de sursa principală de alimentare cu energie electrică și va fi menținută întotdeauna la încărcare maximă. Practic, în loc să accepte o capacitate mai mare a bateriei, optează pentru o soluție absolut neuzuală și nejustificată tehnic, aceea de extindere a capacității bateriei printr-o baterie suplimentară distinctă. În cazul autobuzelor electrice, apreciază că soluția propusă de autoritatea contractantă este disproporționată, neexistând o nevoie reală de a avea baterii suplimentare, deoarece sistemul de management al bateriei principale asigură monitorizarea consumului și atenționarea în timp util cu privire la necesitatea reîncărcării, cel puțin parțială, pentru a evita situația luată în calcul, astfel că nevoile autorității contractante sunt acoperite integral. În considerarea celor precizate mai sus, contestatoarea solicită Consiliului obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței referitoare la bateria suplimentară, atât din cap. 5.9.2 din caietul de sarcini, cât și din Anexa 1. În replică la notele scrise formulate de ...S.R.L., autoritatea contractantă a formulat concluzii scrise depuse cu adresa nr. 43183/29.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 48275/29.09.2022, prin care solicită respingerea contestației ca nefondată pe toate capetele de cerere. 1. Cu privire la necesitatea eliminării cerinței care impune o capacitate maximă a bateriei, arată că această necesitate identificată de autoritatea contractantă este cea care stă la baza derulării procedurii de achiziție, astfel că este singura relevantă. Conform prevederilor legale în vigoare, autoritatea contractantă este direct responsabilă de a identifica în mod corect și complet necesitatea de achiziție, astfel încât să își poată derula activitatea în condițiile legii și în beneficiul locuitorilor. Pagina 16 din 28
În acest context, autoritatea contractantă apreciază că analiza proprie pe care o face contestatoarea despre presupusa nevoie a autorității nu poate fi luată în considerare, ipotezele și contextul analizei fiind descrise in extenso în cadrul caietului de sarcini, iar achiziția face parte dintr-un proiect cu finanțare europeană, unde analiza cu privire la nevoia de achiziție (inclusiv dotări tehnice de bază) a fost realizată inițial pentru întocmirea cererii de finanțare și, ulterior, în cadrul proiectului tehnic, rezultatele analizei fiind cuprinse în caietul de sarcini. Totodată, arată că nu rezultă din criticile contestatoarei care sunt beneficiile pe care aceasta le-ar putea avea dacă s-ar fi inclus în documentația de achiziție și cererea de finanțare sau elemente din proiectul tehnic, astfel critica contestatoarei apare ca excesivă și nefundamentată în acest sens. În ceea ce privește precizările contestatoarei cu privire la configurația unei baterii de 210 kwh, autoritatea contractantă consideră că autoarea contestației dorește să inducă Consiliului capacitatea unei baterii agreate de aceasta, cu scopul de a determina creșterea capacității bateriei până la maxim 210 kwh, prezentând astfel o abordare diferită a capătului de cerere privind eliminarea cerinței care impune o capacitate maximă a bateriei. Autoritatea contractantă învederează că ...S.R.L. a solicitat creșterea capacității bateriei până la maxim 210 kwh, printr-o solicitare de clarificări la documentație, transmisă ulterior depunerii contestației, în susținerea solicitării invocând cerințele de la cap. 5.9.2., pag. 24 unde este specificat: Tipul, numărul și caracteristicile tehnice (raportul energie/masă etc.) ale bateriilor electrice va fi ales de către producătorul autobuzelor electrice, astfel încât să asigure funcționarea sigură a acestora, respectiv o autonomie de transport de minim 90 km în cele mai defavorabile condiții (încărcare maximă, temperatura din intervalul de operare la care consumul de energie electrică pentru climatizare este maxim). Astfel, a solicitat eliminarea valorii de maxim 160 kWh privind capacitatea bateriilor sau creșterea capacității la maxim 210kWh. În opinia autorității contractante, prin precizările din notele scrise, coroborate cu solicitarea de clarificare menționată mai sus, contestatoarea introduce cerințe noi, care nu au existat în fapt în contestația de bază, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele din punctul de vedere nr. 40076/09.09.2022, solicită respingerea criticii contestatoarei și în subsidiar respingerea capătului de cerere din contestație. 2. Cu privire la completarea documentației cu datele extrase în format .kml/ .kmz ale rutelor din Municipiul ..., reiterează că toți operatorii economici au acces la aceste informații în mod liber, nerestricționat, prin corelarea informațiilor cu privire la rutele de Pagina 17 din 28
transport de pe site-ul operatorului local de transport public, secțiunea „hartă rețea" (https://stp-....ro/harta-retea/) de unde se pot extrage datele relevante cu privire la trasee, care pot fi apoi reconciliate cu informații disponibile gratuit prin Google Maps și/sau orice alt instrument disponibil care oferă funcționalități similare. Autoritatea contractantă susține că societatea contestatoare este singurul operator economic care a formulat această solicitare atât pe calea contestației, cât și pe calea solicitărilor de clarificări formulate la documentația de atribuire. Având în vedere argumentele prezentate mai sus, solicită respingerea criticii contestatoarei și, în subsidiar, respingerea capătului de cerere din contestație. 3. Cu privire la eliminarea bateriei suplimentare, reiterează că acesta este absolut necesară pentru a putea asigura buna funcționare a autobuzelor, în special în condiții extreme. Autoritatea contractantă afirmă că dorește să utilizeze autobuzele în condiții de siguranță pentru călători și să aducă un beneficiu real comunității locale, astfel că a inclus în configurația financiară a documentației, pe lângă costul pentru bateria suplimentară și costul pentru mentenanță, service (inclusiv piese de schimb și consumabile), instruire și alte costuri necesare pentru exploatarea autobuzelor în condiții optime pentru călători. Mai mult, arată că garanția extinsă care reprezintă factor de evaluare în cadrul acestei proceduri de achiziție este o expresie clară a autorității contractante de a asigura cele mai bune beneficii pentru perioada de exploatare a autobuzelor. Deși bateria suplimentară ar putea crește prețul autobuzului (creștere avută în vedere la stabilirea valorii estimate), scade semnificativ riscurile operaționale și impactul negativ social, iar acest cost face parte din categoria costurilor suplimentare planificate cu scopul predeterminat de a diminua riscurile operaționale semnificative pentru autoritatea contractantă și călători. Așadar, costul pentru bateria suplimentară a fost avut în vedere pentru stabilirea valorii estimate a achiziției, iar autoritate contractantă susține că are disponibilă sursa de finanțare pentru execuția contractului, beneficiile fiind clare și detaliate pe larg in documentația de achiziție, precum și în punctul de vedere transmis anterior. Astfel, autoritatea contractantă arată că atât timp cât respectă în totalitate principiile economicității, eficienței și eficacității banilor publici, cât asigură finanțarea adecvată a contractului și obține cele mai bune beneficii pentru banii cheltuiți, iar solicitări privind eliminarea cerinței nu au fost transmise și de alți operatori economici interesați, respectiv solicitări/critici cu privire la valoarea achiziției, consideră că această critică nu este fondată. Pagina 18 din 28
Având în vedere argumentele prezentate mai sus, solicită respingerea criticii contestatoarei și, în subsidiar, respingerea capătului de cerere din contestație. Suplimentar, autoritatea contractantă face o observație generală cu privire la notele scrise transmise de contestatoare, respectiv că aceasta face afirmații de ordin general, dar nu oferă argumente clare, comparative, cu privire la faptul că cerințele sunt restrictive sau că valoarea financiară a achiziției nu este adecvată. Raportat la argumentele expuse mai sus, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate că documentația de atribuire a fost întocmită în mod corect și cu respectarea dispozițiilor legale în materie. După depunerea contestației, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în valoare de ... lei, prin recipisa de consemnare nr. ..., emisă de CEC Bank – Sucursala .... Cauţiunea constituită se va restitui contestatoarei, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) - (7) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată și completată. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, MUNICIPIUL ... a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului se achiziție publică de furnizare având ca obiect «Achiziționarea de autobuze electrice pentru condiții de deal și stații de încărcare în cadrul proiectului „Modernizarea parcului auto de transport călători din municipiul ... prin achiziționarea de vehicule nepoluante pentru transportul public”», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .../10.05.2022, împreună cu documentația de atribuire aferentă. Valoarea estimată a contractului este de 38.655.079,50 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate preț”, cu următorii factori de evaluare: număr suplimentar călători transportați în picioare - 5%, prețul ofertei - 55 %, număr suplimentar călători transportați pe scaune - 5%, perioada de garanție extinsă - 10%, lățimea totală a ușilor pentru călători - 5%, soluția de încărcare rapidă ofertată - 5%, puterea efectivă de încărcare a stației rapide - 5% și autonomia autobuzelor electrice - 10%. Împotriva documentației de atribuire a acestei proceduri, ...a formulat prezenta contestație, criticând unele prevederi ale caietului de sarcini. 1. Prima critică din contestație vizează prevederea de la pct. 5.9.2 „Încărcarea bateriilor electrice. Stațiile de încărcare” din caietul de sarcini, privind capacitatea bateriilor electrice, prevăzută a fi de maxim 160 kWh. Contestatoarea susține că această valoare maximă limitează Pagina 19 din 28
posibilitatea operatorilor economici de a oferta baterii cu capacitate superioară. Totodată susține că această valoare nu este aliniată cu tehnologia existentă la momentul de față pe piață, existând baterii cu capacitate superioară acestei valori. În opinia contestatoarei, ofertarea unor valori mai mari ale capacității bateriilor electrice este în interesul autorității contractante, de a achiziționa autobuze aliniate la tehnologia curentă. Mai susține contestatoarea că cerința privind capacitatea bateriilor de maxim 160 kWh este în contradicție sau nu este corelată cu alte prevederi din documentația de atribuire precum și cu criteriile de atribuire, este arbitrară și restrictivă, fără fundamentare operațională sau economică, contrară interesului autorității contractante de a primi oferte cât mai competitive sub aspect funcțional, tehnologic și economic. Contestatoarea mai susține și că această cerință este în contradicție cu autonomia de minim 90 km, care este criteriu de evaluare, deci practic restricționează libertatea ofertanților de a oferi o autonomie punctată suplimentar, iar formularea „bateriile vor fi de ultimă generație, cu tehnologie Lithium, sau echivalent cu o densitate mare a energiei înmagazinate, respectiv cu un volum și o masă minimă pentru realizarea autonomiei solicitate" ar trebui să permită ofertanților alegerea configurației optime fără a se impune o limitare a capacități maxime. Pentru aceste motive, ..., solicită modificarea documentației de atribuire în sensul eliminarii oricăror cerințe privind capacitatea maximă a bateriilor, urmând ca ofertanții să aibă posibilitatea de a propune cea mai competitivă soluție tehnică și economică pentru această achiziție. În acest context, Consiliul are în vedere că potrivit art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, specificaţiile tehnice reprezintă „cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesităţii autorităţii contractante”, iar potrivit art. 155 din același act normativ: „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei. (6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” Caietul de sarcini conţine, potrivit art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, „în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante”. Pagina 20 din 28
Aceste prevederi legale dovedesc faptul că autoritatea contractantă este singura în măsură să-şi stabilească propriile necesităţi, deci să aprecieze relevanţa unei specificaţii tehnice sau avantajele impunerii anumitor specificaţii, în speţă, având incidenţă şi principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile şi acţiunile realizate în procesul de achiziţie, orice achiziţie care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Consiliul apreciază că necesitatea sau oportunitatea achiziţionării de anumite produse precum şi caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcţie de necesităţile obiective şi priorităţile comunicate de compartimentele din cadrul autorităţii contractante (art. 2 şi art. 3 din H.G. nr. 395/2016). Consiliul nu poate obliga autoritatea contractantă să admită și produse având alte caracteristici decât cele prevăzute în caietul de sarcini, de vreme ce aceasta justifică pertinent alegerea sa. A admite contrariul ar însemna limitarea dreptului autorităţii de a contracta produse care să corespundă întocmai necesităţilor sale obiective, drept prevăzut la art. 155 şi art. 156 din Legea nr. 98/2016. Nu există nicio prevedere legală care să oblige autorităţile să accepte produse care nu corespund întocmai necesităţilor acestora. Autoritatea contractantă arată că cerința caietului de sarcini, privind capacitatea bateriei de 160 kWh trebuie corelată cu lungimea autobuzului (10 m), consumul energetic solicitat prin caietul de sarcini, numărul pasagerilor si cu condiționalitățile de relief din municipiul .... În acest context, Consiliul reține argumentele cu privire la cerința de putere maximă a bateriei detaliate în caietul de sarcini la cap. VII. - Specificații sau cerințe tehnice și specificații tehnico - funcționale minimale pentru autobuzele electrice și stațiile de încărcare, punctul 6. - Cerințe tehnice și de calitate pentru strategia de încărcare a autobuzelor: «Dimensionarea bateriilor pentru autobuze electrice poate fi privită ca o problemă de optimizare, existând o plajă optimă de autonomie (care poate fi exprimată în kWh și transpusă în km, ținând cont de dimensiunea autobuzului și de specificul rutei). Dacă autonomia este prea mică, autobuzul va trebui încărcat mult prea des (după fiecare cursă) sau va crește riscul ca autobuzul să rămână „în pană de combustibil" sau, in extremis, nu va avea autonomia suficientă pentru a completa o cursă; • dacă autonomia este prea mare, exită următoarele dezavantaje: - costul de achiziție va fi mai mare (datorită costului suplimentar al bateriilor), la fel și costul de înlocuire a bateriilor; - autobuzul va cântări mai mult (pentru fiecare 1 km autonomie sunt necesare - în tehnologia de la ora actuală - cca. 15-20 kg de baterie), ceea ce înseamnă că „autobuzul va transporta mai multă baterie și mai puțini călători"; Pagina 21 din 28
- autobuzul va consuma mai mult curent electric pentru a căra însăși greutatea suplimentară a bateriilor (cf. observației de mai sus referitoare la consumul specific din Raportul Bloomberg); - anumite elemente (ex. suspensii) se vor uza prematur, datorită greutății suplimentare. În teorie, presupunând un episod de încărcare rapidă la finalul fiecărei curse, autonomia ideală ar fi cea care permite efectuarea unei singure curse plus o rezervă pentru condiții excepționale sau neprevăzute. Ca atare, o autonomie conservatoare ar putea fi privită drept cea care acoperă între 3,5 și 4 curse pe rută (sau pachetul de rute) pentru care este proiectat vehiculul, operând în condiții de consum sporit. În lumina celor expuse mai sus, autonomia minimă (în kWh), calculată la ipoteza de a acoperi patru curse pe o anumită rută (autonomia <km> = consum <kWh/km> x lungime cursă <km> x 4 curse): Pe perioada nopții este avantajos ca autobuzele să beneficieze de o reîncărcare completă a bateriilor, din mai multe motive: • prețul electricității este în general mai redus noaptea (fiind mai puțini consumatori casnici și industriali activi); • faptul că autobuzul pornește în tură dis de dimineață cu bateria încărcată la capacitate maximă îi permite să piardă din energia total înmagazinată în ipoteza în care în cursul orei de vârf de dimineață nu este reîncărcat la 100%, dar să rămână totuși în serviciu”. Consiliul reține motivarea autorității contractante cu privire la faptul că pentru un autobuz de 10 metri, o baterie de maxim 160 kWh prezintă cel mai bun randament în etapa de exploatare, atât în ceea ce privește costurile de operare cât și în ceea ce privește posibilitatea de utilizare la nivel local. Aceasta contrazice motivat afirmațiilor contestatarului, potrivit cărora o baterie cu o capacitate mai mare de 160 kWh instalată pe un autobuz de 10 metri este o soluție tehnică ineficientă având în vedere că aduce un surplus de greutate în structura autobuzului. Autoritatea contractantă arată că tehnologiile inovatoare și mai eficiente pentru autobuzele de 10 metri sunt în fapt bateriile mici, dar eficiente din punct de vedere al consumului, care asigură o autonomie crescută în etapa de exploatare. Dimpotrivă, o baterie cu o capacitate mai mare, care este, implicit, mai grea, este ineficientă pe un model de 10 metri lungime, așa cum este în cazul acestei achiziții, scopul autorității contractante fiind de a selecta o soluție tehnică inovativă, cu un consum redus de resurse, care să asigure costuri reduse de exploatare și care să ofere cele mai bune beneficii comunității locale. Soluția tehnică solicitată prin caietul de sarcini în ceea ce privește puterea maximă a bateriei oferă în fapt cel mai bun echilibru în exploatare în ceea ce privește consumul energetic, autoritatea contractantă prezumând pentru autobuzele achiziționate un consum de aproximativ 1,8 kWh/km (autobuze de 10 m în condiții de deal și temperaturi medii). Pagina 22 din 28
Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul reține că nu există nicio contradicție între capacitatea bateriei și autonomia solicitată, urmând să se puncteze suplimentar soluțiile tehnice ofertate care prezintă cel mai bun raport de consum și o autonomie crescută în utilizare. În acest sens, Consiliul reține prevederile caietului de sarcini referitoare la autonomia autobuzelor: „Autonomia (km) este un indice de performanță definitoriu al vehiculului electric. O autonomie extinsă permite deplasarea autobuzului electric pe distanțe mari, fără necesitatea încărcării dese la stația rapidă și asigurarea transportului de călători în siguranță până la stația de destinație. Autobuzele electrice ofertate vor avea o autonomie de minim 90 km în condițiile în care funcționează sistemul de încălzire sau climatizare la capacitatea maximă de utilizare a instalației de răcire/încălzire și cu încărcare maximă de persoane. Ofertele care nu respectă cerința minimă a caietului de sarcini, vor fi declarate neconforme.” Astfel, scopul autorității contractante este de a achiziționa un autobuz cu o tehnologie eficientă din punct de vedere al consumului de resurse (cu o baterie de maxim 160 kWh) care să ofere cea mai bună autonomie (minim 90 km) este atins. Deși susține că autoritatea contractantă nu a prezentat analizele făcute pentru a ajunge la concluziile de mai sus, nici contestatoarea nu prezintă vreun document în susținerea afirmațiilor sale, deși potrivit prevederilor art. 249 din Codul de Procedură Civilă, „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”. Consiliul nu poate reține susținerile contestatoarei, din concluzii scrise, potrivit cărora „o capacitate a bateriei de 210 kwh permite o configurație a autobuzului cu 25 de locuri pe scaune, fără șofer și 70 de pasageri în picioare”: Pe de o parte, autoarea contestației a omis să precizeze cum vor încăpea cele 95 de persoane într-un autobuz având lungimea maximă de 10,85 m, iar pe de altă parte, un total de 95 persoane (25 pe scaune și 70 în picioare), față de limita minimă de 40 persoane (20 pe scaune și 20 în picioare, reprezintă o creștere de 137,5% și nu de 66%, așa cum susține contestatoarea. Rolul Consiliului nu este acela de a aprecia oportunitatea achiziției, așa cum a fost prevăzută în caietul de sarcini, care revine exclusiv autorității contractante, ci dacă prevederile documentației de atribuire respectă legislația achizițiilor publice Consiliul mai reține că cerința privind capacitatea bateriei de minimum 160 kWh nu vizează doar parametrul în sine, care este relevant în ceea ce privește puterea motorului, ci este un parametru important cu privire la randamentul autobuzului pe toată durata ciclului de viață al bateriei. Pagina 23 din 28
Prin urmare, Consiliul constată că cerința în cauză este în concordanță cu necesitatea autorității contractante și respectă legislația achizițiilor publice, contestatoarea nefăcând dovada că aceasta ar fi restrictivă. Pentru toate aceste motive, Consiliul va respinge, ca nefondată, această critică. 2. La al doilea punct din contestație, se solicită completarea documentației de atribuire prin includerea datelor relevante în format .kml/.kmz ale rutelor din municipiul ..., contestatoarea invocând prevederile pct. 5.9.1 din caietul de sarcini, potrivit cărora: „Autonomia autobuzelor electrice va fi de minim 90 km în condițiile în care autobuzele vor fi operate având în vedere specificul reliefului deluros din municipiul ...", iar autonomia autobuzelor este și factor de evaluare cu pondere 10%. Contestatoarea susține că lipsa acestor date aferente rutelor din mun. ..., în formatul solicitat, sunt de natură să împiedice operatorii economici să depună oferte conforme și comparabile, cerințele nefiind clare și precise, astfel cum impune art. 154 din Legea nr. 98/2016. Totodată, contestatoarea susține că lipsa unor date și caracteristici clare ale rutelor avute în vedere de autoritatea contractantă este de natură să genereze dificultăți și în cadrul evaluării ofertelor, fiind neclar modul în care se va realiza evaluarea conformității ofertelor. Autoritatea contractantă susține că această informație nu este necesară având în vedere că: i. în cadrul documentației au fost menționate toate informațiile necesare cu privire la geografia orașului; ii. informațiile cu privire la traseele existente pot fi găsite cu ușurință pe site-ul operatorului local de transport public; iii. autobuzele achiziționate vor fi folosite pe tot teritoriul orașului, fiind interschimbabile între traseele de transport, astfel că informația privind traseele de transport nu este în fapt relevantă pentru întocmirea ofertei. Totodată, autoritatea contractantă arată că informațiile solicitate pot fi obținute în mod gratuit de potențialii ofertanți, prin cercetare proprie și corelarea rutelor de transport (disponibile pe site-ul operatorului local de transport public) și accesarea platformei Google Earth. Consiliul reține precizarea autorității contractante, potrivit căreiacă autobuzele ofertate trebuie să țină cont de caracteristicile geografice ale municipiului ... și nu de rutele de transport public, care este în conformitate cu prevederile pct. 5.9.1 din caietul de sarcini: „Autonomia autobuzelor electrice va fi de minim 90 km în condițiile în care autobuzele vor fi operate având în vedere specificul reliefului deluros din municipiul ...”. Pagina 24 din 28
Contestatoarea învederează că, în realitate, informațiile furnizate în specificațiile tehnice sunt insuficiente din punct de vedere tehnic, pentru realizarea unui studiu de autonomie a unui vehicul și pentru întocmirea unei declarații corecte. Aceasta precizează că pentru a face o declarație privind o autonomie minimă de 90 de kilometri, trebuie (i) fie să se bazeze pe o procedură de testare standard, fie (ii) să fie clar precizate condițiile. Cu privire la acest aspect, Consiliul reține că la pct. 4 Documentație și 5.9.2 „Încărcarea bateriilor electrice. Stațiile de încărcare” din caietul de sarcini, se prevede depunerea unui «Buletin de măsurători din care să reiasă consumul specific pentru ciclul de deplasare SORT2 ("Standardised On-Road Test cycles" - ciclul 2, mixed/easy urban) emis de un laborator acreditat din UE, conform documentului UITP "E-Sort Electric Addendum" (a se vedea http://www.uitp.org/news/E-SORT- addendum) sau va prezenta măsurători/teste din care să reiasă consumul de energie electrică pentru tracţiune, în acest caz urmând a depune şi o Declaraţie-angajament prin care ofertantul îşi asumă prezentarea până la livrarea primului vehicul a unui buletin de măsurători emis de un laborator acreditat din UE din care să reiasă consumul maximal de 1,7 kWh/km specificat în Strategia de încărcare pentru ciclul de deplasare SORT2, cu încadrarea în valoarea prezentată la ofertare”. Prin urmare, „autonomia autobuzului” nu se va stabili în urma parcurgerii unui traseu din municipiul ..., ci va fi cea declarată în propunerea tehnică a ofertanților, calculată în baza consumului specific pentru ciclul de deplasare SORT2 emis de un laborator acreditat din UE, ceea ce asigură condiții egale pentru toți participanții la procedură și nu necesită cunoașterea caracteristicilor reliefului din municipiul ... și nici a configurației traseelor de transport public din această localitate. Pe de altă parte, traseele se pot schimba în timp. De asemenea, este posibil ca autoritatea contractantă să nu dispună de o hartă în formatul solicitat, prin urmare, obligarea ei în acest sens ar fi de natură să întârzie procedura. În consecință, pentru întocmirea ofertei nu este nevoie de completarea documentației de atribuire prin includerea datelor relevante ale rutelor din municipiul ... în format .kml/.kmz, motiv pentru care Consiliul va respinge și această critică. 3. O altă solicitare din contestație vizează eliminarea cerinței privind bateria suplimentară, prevăzută la cap. 5.9.2, pag. 23 din caietul de sarcini, respectiv: „Se solicită adoptarea de către ofertant a unei soluţii pentru extinderea autonomiei autobuzului electric prin intermediul unei baterii suplimentare de maximum 20 kWh, separată de sistemul principal de baterii electrice, care să fie utilizată doar în situaţiile în care capacitatea Pagina 25 din 28
bateriilor principale scade sub nivelul de 20% şi care va asigura o autonomie suplimentară de minim 10 km. Această baterie va fi separată de sursa principală de energie şi va fi menţinută permanent la un nivel maxim de încărcare.” Contestatoarea susține că această cerință este neuzuală, nejustificată din punct de vedere tehnic, funcțional și economic, restrictivă și anticoncurențială, contrar dispozițiilor art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, susține că această baterie suplimentară duce inutil la creșterea prețului autobuzului, fără a aduce vreun avantaj concret autorității contractante. Contestatoarea apreciază această soluție ca disproporționată, susținând că nu este nevoie de o baterie supșimentară, atâta vreme cât sistemul de management al bateriei principale asigură monitorizarea consumului și atenționarea din timp util cu privire la necesitatea încărcării bateriei. Mai mult, contestatoarea învederează că cerința privind autonomia suplimentară, creează confuzie privind modul de evaluare a factorului de evaluare „autonomia baterie”, referitor la faptul dacă în acesta intră și autonomia suplimentară a bateriei de rezervă. Autoritatea contractantă menționează că dotarea tehnică standard a autobuzelor electrice include și o baterie suplimentară, de rezervă, care poate fi folosită în condiții neprevăzute sau de forță majoră, asimilată unei roți de rezervă și care asigură o exploatare în siguranță a autobuzului, fiind folosită în caz de forță majoră sau evenimente neprevăzute (cum ar fi furtuni, inundații, îngheț etc.). MUNICIPIUL ... precizează că în valoarea estimată a procedurii a inclus atât costul pentru bateria suplimentară, cât și costul pentru mentenanță, service (inclusiv piese de schimb și consumabile), instruire și alte costuri necesare pentru exploatarea autobuzelor în condiții optime pentru călători. Autoritatea contractantă subliniază că, deși bateria suplimentară ar putea crește prețul autobuzului, aceasta scade semnificativ riscurile operaționale și impactul negativ social, iar acest cost face parte din categoria costurilor suplimentare planificate cu scopul predeterminat de a diminua riscurile operaționale semnificative pentru autoritatea contractantă și călători. Cu prioritate, Consiliul reține că argumentele prezentate de contestatoare vizează cu precădere, avantajele pe care le-ar avea autoritatea contractantă în siatuația în care ar renunța la cerința privind bateria suplimentară, fără a indica în ce constă restricționarea procedurii prin solicitarea acesteia și nici vătămarea pe care o va suferi contestatoarea prin impunerea acestei cerințe. Pagina 26 din 28
Consiliul reține motivarea autorității contractante, cu privire la faptul că a inclus bugetarea bateriei suplimentare în cerea de finanțare, precum și faptul că prezența bateriei suplimentare scade semnificativ riscurile operaționale și impactul social negativ, și asigură o exploatare în siguranță a autobuzului, fiind folosită în caz de forță majoră sau evenimente neprevăzute (cum ar fi furtuni, inundații, îngheț etc.). Consiliul are în vedere că în situații de condiții meteo dificile sau din alte considerente (trafic, staționări neprevăzute pe traseu) durata unei curse se prelungește, cu consecința descărcării avansate a bateriei, iar între curse nu mai există timpul necesar alimentării complete în stațiile de încărcare rapidă, astfel încât prezența bateriei suplimentare asigură siguranța parcurgerii integrale a traseului. De asemenea, deținerea unei baterii suplimentare reprezintă un element de siguranță în cazul defectării sistemul de management al bateriei principale, iar acesta nu indică sau indică eronat autonomia bateriei. Consiliul reține faptul că cerința bateriei suplimentare nu este de natură a crea confuzie cu privire la factorul de evaluare „autonomia autobuzelor electrice” – pondere 10%. Astfel, Consiliul observă că, referindu-se la bateriile de 160 kWh, autoritatea contractantă asociază autonomia „de minim 90 km”, pe când „bateria suplimentară” este asociată unei autonomii „suplimentare” de minim 10 km. Prin urmare, cerința autonomiei de minim 90 km se referă doar la bateria de 160 kWh, nu și la autonomia suplimentară dată de bateria suplimentară. În consecință, Consiliul va respinge această critică. 4. În ceea ce privește solicitarea de prelungire a perioadei de depunere a ofertelor, motivat de modificările documentației de atribuire, Consiliul reține că, prin Încheierea nr. ..., a admis cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de ...și a suspendat procedura până la soluționarea contestației. Totodată, Consiliul constată că la data inițială de depunere a ofertelor, respectiv 03.10.2022 ora 15.00, procedura se afla în stare de suspendare, această decizie fiind emisă după acea oră. În consecință, după primirea acestei decizii, autoritatea contractantă va trebui să fixeze o altă dată pentru depunerea ofertelor, capătul de cerere privind prelungirea perioadei de depunere a ofertelor rămânând, astfel, fără obiect. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu MUNICIPIUL .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 27 din 28
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația depusă de ..., în contradictoriu cu MUNICIPIUL .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 26 (douăzeci și șase) pagini. Pagina 28 din 28
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. Data: Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. , formulată de SC ,,,,SRL, cu sediul social în , înregistrată la ORC sub nr. , având CUI RO , reprezentantă prin administrator , împotriva raportului procedurii nr. – Lotul 1, privind procedura de atribuire, divizată pe loturi, organizată prin licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Achiziția de produse în cadrul proiectului «A.U.R.I.T. – ActiUni pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de excluziune prin măsuri integrate în ,,,,»”, cod CPV 33700000-7, de către ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în , str. ........., jud. ........., s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. , pentru lotul 1 – pachete sociale de subzistență – produse igienă, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia; - anularea deciziei autorității contractante privind respingerea ofertei sale ca neconformă; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii „prin reevaluarea ofertei sale de la etapa ofertei tehnice și obligarea acesteia la emiterea de solicitării de clarificări”. Prin contestația nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., str. jud. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ........., împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. - în referire la lotul 3, emis de către ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași procedurii, s-a solicitat: în principal: - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. privind respingerea ofertei sale ca neconformă; 1
- anularea raportului procedurii și a tuturor proceselor verbale intermediare privind evaluarea ofertei sale; - reevaluarea ofertelor, în subsidiar: - anularea comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente prin care oferta ,,,,SRL a fost declarat admisibilă și câștigătoare, precum și anularea raportului procedurii și a procesului- verbal privind verificarea și evaluarea documentelor depuse de ofertantul declarat câștigător, - anularea procedurii, având în vedere faptul că toate ofertele sunt neconforme, potrivit art. 212 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 98/2016. Prin contestația nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , formulată de SC ......... SRL, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. - în referire la lotul 2, emis tot de către ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași procedurii, s-a solicitat: în principal: - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. privind respingerea ofertei sale ca neconformă; - anularea raportului procedurii și a tuturor proceselor verbale intermediare privind evaluarea ofertei sale; - reevaluarea ofertelor în subsidiar: - anularea comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente prin care oferta ,,,,SRL, a fost declarată admisibilă și câștigătoare, precum și anularea raportului procedurii și a procesului- verbal privind verificarea și evaluarea documentelor depuse de ofertantul declarat câștigător, - anularea procedurii, având în vedere faptul că toate ofertele sunt neconforme, potrivit art. 212 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 98/2016. Prin contestația nr. înregistrată la CNSC cu nr. , formulată de SC ......... SRL împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. în referire la lotul 1, emis tot de către ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași procedurii, s-a solicitat: în principal: - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. privind respingerea ofertei sale ca neconformă; - anularea raportului procedurii și a tuturor proceselor verbale intermediare privind evaluarea ofertei sale; - reevaluarea ofertelor; în subsidiar: - anularea comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente prin care oferta ,,,,SRL, a fost declarată admisibilă și câștigătoare, precum și anularea raportului procedurii și a procesului- verbal privind verificarea și evaluarea documentelor depuse de ofertantul declarat câștigător,
- anularea procedurii, având în vedere faptul că toate ofertele sunt neconforme, potrivit art. 212 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 98/2016. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele patru contestații au fost conexate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care SC ,,,,SRL și SC ......... SRL reclamă rezultatul procedurii - lotul 1, 2, 3, 4, considerându-l nelegal. În ceea ce privește contestația depusă de SRL – în referire la lotul 1. În fapt, contestatorul arată că, autoritatea contractantă a inițiat procedura în cauză în data de , prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. , împreună cu documentaţia de atribuire aferentă. Astfel, contestatorul precizează că a depus ofertă în cadrul procedurii, respectiv a depus documente de calificare (garanţie, declaraţie privind conflictul de interese, declaraţie privind respectarea normelor de muncă și sănătate), propunerea tehnică (anexa 1) și Formularul de ofertă împreună cu anexa acestuia. Ulterior depunerii documentelor și desfășurării activității de evaluare a acestora, contestatorul arată că, autoritatea contractantă a comunicat adresa a cărei anulare o solicită prin care i-a fost adus la cunoștință faptul că, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016: „comisia de evaluare decide în unanimitate că propunerea tehnică depusă de către ofertantul ,,,,SRL este neconformă, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini:-Ofertantul nu îndeplinește cerinţa cu privire la descrierea bunurilor care fac obiectul contractului, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că produsele vor fi noi, neutilizate și în termen de valabilitate; - Ofertantul nu îndeplinește cerinţa cu privire la condițiile de livrare, ambalare și transport, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că își asumă toate cerinţele cu privire la condiţiile de livrare, ambalare și transport prevăzute în caietul de sarcini;-Ofertantul nu îndeplinește cerinţa cu privire la condițiile de asigurare a garanţiei, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că își asumă toate cerinţele cu privire la condițiile de asigurare a garanţiei prevăzute în caietul de sarcini." Așadar, contestatorul menționează faptul că, prin propunerea tehnică depusă în cadrul procedurii a „prevăzut întocmai cerinţele pentru care autoritatea contractantă a decis să o respingă ca neconformă”. În plus, având în vedere prevederile articolului 209 alin. 1 conform căruia: „în cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care 3
lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei" coroborate cu cele ale art. 62 din HG nr. 395/2016 conform cărora: „în cazul în care, în scopul verificării conformităţii propunerii tehnice cu cerinţele caietului de sarcini sau în scopul verificării propunerii financiare, autoritatea contractantă solicită prezentarea anumitor clarificări/completări, atât solicitarea, cât şi răspunsul ofertantului se transmit în SEAP în format electronic, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat", cu cele ale art. 134 din HG nr. 395/2016 conform cărora „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul- limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia", contestatorul consideră că autoritatea contractantă avea obligaţia de a solicita clarificări cu privire la aspectele de ordin formal întrucât nu vizau condiţii de fond ale propunerii tehnice ori ale ofertei financiare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei. Mai mult, contestatorul susține că simpla omisiune de a nu preciza în mod expres că produsele sunt „noi, neutilizate și în termen de valabilitate" ori cu privire la obligaţia de „asigurare a garantiei", echivala cu obligaţia autorității contractante de a solicita clarificări cu privire la aspectele anterior mentionate. Totodată, contestatorul consideră că, „era de la sine înțeles” că produsele ofertate sunt noi, neutilizate și în termen de valabilitate, în domeniul achiziţiilor publice astfel cum este reglementată de legislaţia în vigoare neexistând posibilitatea de a achiziţiona produse second-hand, reutilizabile. De asemenea, contestatorul precizează că, prin propunerea tehnică a menționat că produsele îndeplinesc toate standardele de calitate și de gestiune, fiind produse de cea mai bună calitate, precum și asumarea condiţiilor de ambalare, transport. În opinia contestatorului, o simplă solicitare de clarificare ar fi răspuns tuturor nelămuririlor pe care autoritatea contractantă le-ar fi avut cu privire la chestiuni de formă ale propunerii tehnice. Mai mult, contestatorul arată că jurisprudența Consiliului și a înstanțelor judecătoreşti din România a statuat în mod constant că există o obligaţie a autorității contractante de a solicita clarificări în cazul în care sunt observate neconcordanțe între caietul de sarcini și propunerea tehnică, dând posibilitatea operatorului economic de a-și prezenta apărarea cu privire la neconcordanțele observate de către aceasta, lucru care nu a fost luat în calcul de autoritate, care a preferat să respingă propunerea tehnică ca fiind neconformă, fără a solicita vreo clarificare.
De asemenea, contestatorul apreciază că, nicio prevedere legală din domeniul achiziţiilor publice, și nu numai, nu permitea autorității contractante excluderea unei oferte pe considerente pur formale, a căror corectare este simplă, și nu oferă niciun avantaj nejustificat, în detrimentul celorlalţi operatori economici participanţi și nefiind susținută, în mod expres, de informaţiile existente în cuprinsul ofertei depuse. Mai mult decât atât, directivele Uniunii Europene în materie de achiziţii publice prevăd, după cum se arată, ca, înainte de luarea oricărei decizii de către autoritățile contractante, în special de excludere a operatorilor economici, obligaţia de a solicita clarificări și de a lămuri toate aspectele, cât mai temeinic posibil. Prin urmare, contestatorul consideră că excluderea sa din procedură prin declararea ofertei tehnice ca neconformă este o măsura excesivă, în raport de principiul proporționalității, expres prevăzut în Legea nr. 98/2016. Față de considerentele prezentate, contestatorul solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016. Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ,,,,SRL, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, continuarea procedurii. În fapt, autoritatea contractantă arată că, a inițiat procedura pentru atribuirea contractului de furnizare - LOT 1 - pachete sociale de subzistența - produse igienă, în cadrul proiectului „A.U.R.I.T- ActiUni pentru Reducerea numărului de persoane aflate în Risc de excluziune prin măsuri Integrate în ,,,,”, Cod CPV 33700000-7, prin publicarea în SEAP în data de a anunţului de participare nr. termenul limită pentru depunerea online a ofertelor fiind stabilit pentru data de 05.08.2020, întreaga documentaţie de atribuire precum şi solicitările de clarificări însoţite de răspunsurile aferente fiind puse la dispoziţia operatorilor economici, prin încărcarea acestora în SEAP. Se arată că, până la data limită de încărcare a ofertelor şi transmitere a Garanţiilor de participare, la procedură s-au prezentat un număr de 6 ofertanţi: S.R.L., SRL .R.L., ,,,,S.R.L., ......... S.R.L., S.R.L., printre care şi contestatoarea, aceasta încărcând în SEAP oferta însoțită de garanția de participare. Astfel, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă arată că a întocmit Raportul procedurii nr. în baza căruia au fost elaborate comunicările privind rezultatul procedurii. În continuare, autoritatea va detalia motivele pentru care solicită respingerea contestației și a tuturor capetelor de cerere regăsite în aceasta, având ca suport următoarele: 5
Pe fondul cererii de respingere a contestației, autoritatea învederează faptul că își menţine decizia adoptată și consemnată în Raportul procedurii și arată că, în opinia sa, demersul contestatoarei este „ilegal și menit doar să tergiverseze finalizarea procedurii de achiziţie și implicit a demarării derulării contractului în defavoarea gupului ținta și a implementării proiectului”. Așadar, autoritatea precizează că, o dată cu publicarea în SEAP a anunţului de participare însoțit de toate documentele aferente care conţin informaţii pentru ofertanţi, și după data limită de transmitere a ofertelor, acestea devin obligatorii atât pentru ofertant cât și pentru autoritatea contractantă. Prin comunicarea transmisă, autoritatea contractantă arată că comisia de evaluare a înștiințat contestatoarea că oferta depusă de aceasta este neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, autoritatea învederează faptul că, în cadrul Documentaţiei de atribuire, respectiv Caiet de Sarcini și Fișa de date s-a prevăzut clar obligativitatea prezentării: CS: „5.Descrierea produselor: Toate produsele vor fi noi și nefolosite și în termen de valabilitate. Cerinţele din caietul de sarcini sunt obligatorii și eliminatorii.” CS:„7.Condiţii de livrare, ambalare și transport: Furnizorul asigură transportul până la destinația finală indicată de achizitor, în condiţii de siguranţă. Furnizorul va ambala și eticheta produsele furnizate, astfel încât să prevină orice daună sau deteriorare în timpul transportului acestora la destinația finaă: Dacă este cazul, ambalajul trebuie realizat astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării accidentale, expunerii la temperaturi extreme, precum și precipitaţiilor din timpul transportului. Toate materialele de ambalare a produselor, precum și toate materialele necesare proiecţiei coletelor (paleți de lemn, folii de proiective, etc) rămân în proprietatea achizitorului.” CS:„8.Condiţii de asigurare a garanţiei: Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate sunt noi și nefolosite și că sunt în termen de valabilitate. Furnizorul va garanta că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din prezentul caiet de sarcini. Termenul de garanţie minim solicitat este data stabilită de producător până la care produsul ofertat își păstrează caracteristicile specificate inițial, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare și păstrare, pentru Lot 1 și Lot 3 și de 12 luni, pentru Lot 2, de la semnarea documentelor de recepţie (cantitativă și calitativă) și va acoperi fiecare produs livrat conform contractului. În perioada de garanție, furnizorul va trebui să asigure: a)Calitatea și performanțele produselor livrate în conformitate cu specificaţiile producătorului acestora;
b)Suport tehnic de specialitate pentru toate produsele livrate, prin asigurarea accesului direct al achizitorului, la suportul tehnic al producătorului. FDA: Se vor respecta condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului. Se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens (Formular nr. 9); Cu menţiunea: ATENTIE! „ Cerinfele de mai jos reprezintă cerinţe minime. Orice ofertă care nu le îndeplineşte va fi respinsă ca neconformă." În procesul de evaluare a ofertelor prezentate, autoritatea contractantă arată că, în oferta contestatoarei nu s-au regăsit informaţiile solicitate, respectiv documente care să conțină informaţii potrivit cărora cerințele ar fi îndeplinite. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că o eventuală solicitare de clarificări ar fi condus la încălcarea prevederilor legislative în ceea ce priveşte tratamentul egal, raportat la conținutul propunerilor tehnice a celorlalţi ofertanți în procedura în cauză. În concluzie, autoritatea contractantă arată că își menţine decizia adoptată și comunicată contestatoarei, solicitând Consiliului ca prin decizia pe care o va adoptat, să dispună respingerea contestației și continuarea procedurii de atribuire. Totodată, autoritatea învederează faptul că întregul procesul de evaluare al ofertelor s-a desfășurat cu respectarea legislației în vigoare aplicabile, astfel, consideră demersul contestatoarei ca fiind menit să tergiverseze finalizarea procedurii şi implicit semnarea contractului. Faţă de aspectele mai sus prezentate, autoritatea contractantă solicită, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 6 din Legea 101/2016, respingerea contestaţiei ca nefondată şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile legislative continuarea procedurii de achiziţie. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016. II. În referire la contestația formulată ......... SRL –privind lotul 3 În fapt, contestatorul arată că, prin adresa nr. , autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost declarată neconformă, pentru lotul 3 - pachete sociale de subzistență - produse igienă în cadrul proiectului "A.U.R.I.T. - ActiUni pentru Reducerea numărului de persoane aflate în Risc de excluziune prin măsuri Integrate în ,,,,". Cu privire la motivele neconformității ofertei sale, contestatorul învederează următoarele: În primul rând, contestatorul precizează că, a depus în cadrul ofertei, atât Propunerea Tehnică cât și Contractul de achiziţie publică pe 7
care l-a completat, l-a semnat și ștampilat, astfel încât toate prevederile contractului de achiziţie publică a fost însușite de societatea sa. - În cuprinsul PROPUNERII TEHNICE, contestatorul a menționat, în mod concret, următoarele: «Produsele sunt noi, nefolosite și în termen da valabilitate. Termen de livrare 10 zile de la data primirii comenzii. Termen de garanţie minim 12 luni de la data recepţiei produselor. Produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. Produsele defecte vor fi reparate sau înlocuite în termen de 10 zile de la primirea notificării scrise». În condiţiile date, contestatorul consideră că, a menționat, în mod ferm, în propunerea tehnică că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile din caietul de sarcini, respectiv, faptul că produsele vor respecta toate cerinţele privind livrarea, ambalarea și transportul dar și cerinţele privind condiţiile de asigurare a garanţiei. Totodată, contestatorul menționează că a depus în cuprinsul ofertei contractul de achiziţie publică semnat și ștampilat, respectiv însușit. Astfel, potrivit conţinutului contractului de achiziţie publică, acesta conţine, după cum se arată, prevederi contractuale legate de: recepţie, inspecţie și teste (cap. 12), livrarea și documnetele care însoțesc produsele (cap. 13), perioada de garanţie acordată produselor (cap. 15). Mai mult, contestatorul precizează și faptul că, odată cu însușirea contractului de achiziţie publică, societatea sa, și-a însușit toate anexele acestuia, astfel cum sunt acestea precizate la cap. 8 denumit „Documentele contractului”, documente sunt: * lista de cantități și prețurile — Anexa nr. 1; * caietul de sarcini cu cerinţele tehnice și de calitate; * propunerea tehnică; * propunerea financiară. Pentru argumentele prezentate, contestatorul consideră că, oferta depusă de societatea sa este una conformă. De asemenea, contestatorul invocă principiul proporționalității, în ceea ce priveşte evaluarea ofertelor, astfel cum s-a reținut în decizia civilă nr. 1314 din 22 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, menţionată de CNSC în Decizia nr. 3378/C4/3830/3831/3844/3895 din data de 20.09.2013, prin care se precizează în mod clar faptul că „întrucât procedura de achiziţie publică se reglementează de norme din domeniul drepului public, se desfășoară sub autoritatea principiului priorității interesului public, care impune respectarea cu strictețe a scopului ordonanţei și al principiilor de bază pe care le preved actele normative (art. 2), acestea presupunând ne restricționarea pe considerente pur formale a examinării pe fond a ofertelor, acordând prevalență unor aspecte nerelevante cu luarea acestora din urma în considerare în mod vădit disproporţionat în raport cu celelalte elemente ale procedurii”.
În al doilea rând, contestatorul apreciază că, un alt aspect important de analizat, îl reprezintă modul defectuos al autorității contractante în evaluarea ofertei societății sale. Astfel, contestatorul consideră că i-a fost vătămat dreptul de a-i fi respinsă oferta fără a putea oferi un răspuns la motivele descalificării. În condiţiile date, raportat la cele consemnate în raportului procedurii, contestatorul arată că autoritatea contractantă nu i-a solicitat nicio lămurire cu privire la motivul descalificării ofertei sale, realizând o evaluare superficială. Astfel, în condiţiile în care lipseste un răspuns din partea ofertantului cu privire la aspectele descalificării, motivat de faptul că, autoritatea contractantă nu a procedat la o solicitare reală de clarificări, atunci, contestatorul opinează că oferta sa nu poate fi respinsă ca neconformă. Totodată, contestatorul arată că, conform practicii unitare, atât a CNSC-ului cât și a Curţii de Apel ........., s-a dispus în mod clar asupra acestui aspect, respectiv în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări sub aspectul motivelor descalificării, solicitări care cădeau în sarcina autorității contractante în mod obligatoriu, atunci aceasta nu putea să procedeze la respingerea ofertei întrucât ofertantul este vătămat într-un drept al său, respectiv acela de a-i fi respinsă oferta fără a putea oferi un răspuns respectivelor solicitări. În subsidiar, față de cererea de anulare a procedurii, contestatorul învederează următoarele aspecte: 1. ,,,,SRL este ofertantul declarat câștigător, căruia autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări privitoare la justificarea preţului ofertat, prin adresa nr. 2377/14.09.2020, astfel: „În baza art. 136 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare vă solicită următoarea clarificare: □ Vă solicităm să prezentați dovezi concrete cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire, din care să rezulte justificarea preţului ofertat (oferte furnizori, defalcarea preţului ofertat, demonstrarea includeri tuturor costurilor solicitate prin caietul de sarcini și fișa de date precum și de legislaţia în vigoare)". În cadrul răspunsului oferit, ofertantul a realizat un tabel cu costurile aferente care, susține contestatorul, nu sunt unele reale, iar pe de altă parte, nu pot fi justificate în condiţiile în care: - pentru majoritatea produsele nu este trecută nicio valoare la preţul transportului internaţional iar - pentru costul cu forţa de muncă și alte cheltuieli interne, ofertantul precizează un calcul „cunoscut numai de dumnealui”, unde se întâlnesc costuri de 0,67 lei, 0,89, 1,09 lei, 1,84 lei, costuri care nu pot reflecta realitatea ținând cont de salariul minim pe economie de 13,327 lei/oră. 9
Astfel, contestatorul susține că, pentru costurile cu forța de muncă trebuie avut în vedere în cuprinsul calculului oferit timpul aferent pentru: ambalare, etichetare produse, manipulare, transport. Față de aspectele prezentate, contestatorul consideră că, ofertantul declarat câștigător: nu a justificat în mod corespunzător prețurile ofertate, și nu a realizat un calcul concludent în tabelul anexat răspunsului la solicitarea de clarificări, „întrucât nu ai posibilitatea concretă de a concluziona de unde ofertantul S.C. S.R.L., a ajuns la costurile indicate în tabelul formulat.” Concluzionând, contestatorul consideră că ofertantul nu a oferit un răspuns concludent la solicitarea de clarificări a autorității contractante, respectiv demonstrarea includerii tuturor costurilor solicitate prin caietul de sarcini fapt pentru care, în opinia sa, se impune aplicarea prevederilor art. 134 din HG nr. 395/2016 alin. (5): „în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.” Pentru considerentele arătate, contestatorul solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, continuarea procedurii. În fapt, autoritatea contractantă prezintă istoricul procedurii și arată că, pentru Lot 3 - set de haine iarnă și vară pentru un număr de 280 copii, în cadrul proiectului „A.U.R.I. T”, s-au prezentat de 2 ofertanţi: ......... S.R.L. și ,,,,S.R.L., printre care şi contestatoarea, aceasta încărcând în SEAP oferta însoțita de garanția de participare. Astfel, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă arată că a întocmit Raportul procedurii nr. 2530/05.10.2020 în baza căruia au fost elaborate comunicările privind rezultatul procedurii. În continuare, autoritatea va detalia motivele pentru care solicită respingerea contestației și a tuturor capetelor de cerere regăsite în aceasta, având ca suport următoarele: I. Pe fondul cererii de respingere a contestației, autoritatea arată că își menţine decizia adoptată și consemnată în Raportul procedurii și că consideră demersul contestatoarei ca fiind „ilegal și menit doar să tergiverseze finalizarea procedurii de achiziţie și implicit a demarării derulării contractului în defavoarea gupului ținta și a implementării proiectului.
Prin comunicarea transmisă, autoritatea contractantă arată că comisia de evaluare a înștiințat contestatoarea că oferta depusă este neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, autoritatea învederează faptul că, în cadrul Documentaţiei de atribuire, respectiv Caiet de Sarcini și Fișa de date, s-a prevăzut clar obligativitatea prezentării: CS:„7.Condiţii de livrare, ambalare și transport: Furnizorul asigură transportul până la destinația finală indicată de achizitor, în condiţii de siguranţă. Furnizorul va ambala și eticheta produsele furnizate, astfel încât să prevină orice daună sau deteriorare în timpul transportului acestora la destinația finaă: Dacă este cazul, ambalajul trebuie realizat astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării accidentale, expunerii la temperaturi extreme, precum și precipitaţiilor din timpul transportului. Toate materialele de ambalare a produselor, precum și toate materialele necesare proiecţiei coletelor (paleți de lemn, folii de proiective, etc) rămân în proprietatea achizitorului.” CS:„8.Condiţii de asigurare a garanţiei: Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate sunt noi și nefolosite și că sunt în termen de valabilitate. Furnizorul va garanta că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din prezentul caiet de sarcini. Termenul de garanţie minim solicitat este data stabilită de producător până la care produsul ofertat își păstrează caracteristicile specificate inițial, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare și păstrare, pentru Lot 1 și Lot 3 și de 12 luni, pentru Lot 2, de la semnarea documentelor de recepţie (cantitativă și calitativă) și va acoperi fiecare produs livrat conform contractului. În perioada de garanție, furnizorul va trebui să asigure: a)Calitatea și performanțele produselor livrate în conformitate cu specificaţiile producătorului acestora; b)Suport tehnic de specialitate pentru toate produsele livrate, prin asigurarea accesului direct al achizitorului, la suportul tehnic al producătorului. FDA: Se vor respecta condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului. Se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens (Formular nr. 9); Cu menţiunea: ATENTIE! „ Cerinfele de mai jos reprezintă cerinţe minime. Orice ofertă care nu le îndeplineşte va fi respinsă ca neconformă." Așadar, autoritatea contractantă arată că, în procesul de evaluare a ofertelor, în cadrul ofertei contestatoarei nu s-au regăsit informaţiile solicitate, respectiv documente care să conțină informaţii potrivit cărora cerințele ar fi îndeplinite. 11
De asemenea, autoritatea contractantă precizează că o eventuală solicitare de clarificări ar fi condus, în opinia sa, la încălcarea prevederilor legislative în ceea ce priveşte tratamentul egal, raportat la conținutul propunerilor tehnice a celorlalţi ofertanți în procedura în cauză. În concluzie, autoritatea contractantă arată că își menţine decizia adoptată și comunicată contestatoarei, solicitând Consiliului ca prin decizia pe care o va adoptat, să dispună respingerea contestației și continuarea procedurii de atribuire. II. Autoritatea contractantă consideră criticile contestatoarei cu privire la ofertele prezentate de operatorii economici ai căror oferte au fost declarate conforme ca fiind nefondate, având în vedere următoarele: Referitor la criticile contestatoarei privind oferta declarată câștigătoare, respectiv critica vizând solicitarea de clarificări nr. și răspunsul la aceasta, autoritatea contractantă precizează faptul că, în fundamentarea de preț pentru Lot 3 a ofertantului declarat câștigător nu se regăsesc valorile indicate de contestatoare, critica nefiind susținută prin date reale, motiv pentru care, solicită respingea acesteia, ca nefondată. De asemenea, autoritatea învederează că în procesul de evaluare al ofertelor s-au analizat documentele prezentate de ofertant în susţinerea prețurilor ofertate. Totodată, autoritatea învederează faptul că întregul procesul de evaluare al ofertelor s-a desfășurat cu respectarea legislației în vigoare aplicabile, astfel, considerând demersul contestatoarei ca fiind menit să tergiverseze finalizarea procedurii şi implicit semnarea contractului. Faţă de aspectele mai sus prezentate, autoritatea contractantă solicită, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 6 din Legea 101/2016, respingerea contestaţiei ca nefondată şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile legislative, continuarea procedurii de achiziţie. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016. Cu adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. contestatorul a răspuns cu privire la punctul de vedere al autorității contractante, arătând că își menține criticele și argumentele formulate prin contestația depusă, argumente pe care le-a reiterat în susținere. III. În referire la contestația formulată ......... SRL - lotul 2 În fapt, contestatorul arată că, prin adresa nr. 2539/05.10.2020, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost declarată neconformă, pentru lotul 2 - pachete sociale de uz familial în cadrul proiectului " A.U.R.I.T. Cu privire la motivele neconformității ofertei sale, contestatorul învederează următoarele: În primul rând, contestatorul precizează că, a depus în cadrul ofertei, atât Propunerea Tehnică cât și Contractul de achiziţie publică pe
care l-a completat, l-a semnat și ștampilat, astfel încât toate prevederile contractului de achiziţie publică a fost însușite de societatea sa. - În cuprinsul PROPUNERII TEHNICE, contestatorul a menționat, în mod concret, următoarele: «Produsele sunt noi, nefolosite și în termen da valabilitate. Termen de livrare 10 zile de la data primirii comenzii. Termen de garanţie minim 12 luni de la data recepţiei produselor. Produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. Produsele defecte vor fi reparate sau înlocuite în termen de 10 zile de la primirea notificării scrise». În condiţiile date, contestatorul consideră că, a menționat, în mod ferm, în propunerea tehnică că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile din caietul de sarcini, respectiv, faptul că produsele vor respecta toate cerinţele privind livrarea, ambalarea și transportul dar și cerinţele privind condiţiile de asigurare a garanţiei. Totodată, contestatorul menționează că a depus în cuprinsul ofertei contractul de achiziţie publică semnat și ștampilat, respectiv însușit. Astfel, potrivit conţinutului contractului de achiziţie publică, acesta conţine, după cum se arată, prevederi contractuale legate de: recepţie, inspecţie și teste (cap. 12), livrarea și documnetele care însoțesc produsele (cap. 13), perioada de garanţie acordată produselor (cap. 15). Mai mult, contestatorul precizează și faptul că, odată cu însușirea contractului de achiziţie publică, societatea sa, și-a însușit toate anexele acestuia, astfel cum sunt acestea precizate la cap. 8 denumit „Documentele contractului”, documente sunt: * lista de cantități și prețurile — Anexa nr. 1; * caietul de sarcini cu cerinţele tehnice și de calitate; * propunerea tehnică; * propunerea financiară. Pentru argumentele prezentate, contestatorul consideră că, oferta sa este una conformă. De asemenea, contestatorul invocă principiul proporționalității, în ceea ce priveşte evaluarea ofertelor, astfel cum s-a reținut în decizia civilă nr. 1314 din 22 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, menţionată de CNSC în Decizia nr. 3378/C4/3830/3831/3844/3895 din data de 20.09.2013, prin care se precizează în mod clar faptul că „întrucât procedura de achiziţie publică se reglementează de norme din domeniul drepului public, se desfășoară sub autoritatea principiului priorității interesului public, care impune respectarea cu strictețe a scopului ordonanţei și al principiilor de bază pe care le preved actele normative (art. 2), acestea presupunând ne restricționarea pe considerente pur formale a examinării pe fond a ofertelor, acordând prevalență unor aspecte nerelevante cu luarea acestora din urma în considerare în mod vădit disproporţionat în raport cu celelalte elemente ale procedurii”. 13
În al doilea rând, contestatorul apreciază că, un alt aspect foarte import de analizat, îl reprezintă modul defectuos al autorității contractante în evaluarea ofertei societății sale. Astfel, contestatorul consideră că i-a fost vătămat dreptul de a-i fi respinsă oferta fără a putea oferi un răspuns la motivele descalificării. În condiţiile date, raportat la cele consemnate în raportului procedurii, contestatorul arată că autoritatea contractantă nu i-a solicitat nicio lămurire cu privire la motivul descalificării ofertei sale, realizând o evaluare superficială. Astfel, în condiţiile în care lipseste un răspuns din partea ofertantului cu privire la aspectele descalificării, motivat de faptul că, autoritatea contractantă nu a procedat la o solicitare reală de clarificări, atunci, contestatorul opinează că oferta nu poate fi respinsă ca neconformă. Contestatorul învederează faptul că, conform practicii unitare, atât a CNSC-ului cât și a Curţii de Apel ........., se dispune în mod clar asupra acestui aspect, respectiv în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări sub aspectul motivelor descalificării, solicitări care cădeau în sarcina autorității contractante în mod obligatoriu, atunci aceasta nu poate să procedeze la respingerea ofertei întrucât ofertantul este vătămat într-un drept al său respectiv acela de a-i fi respinsă oferta fără a putea oferi un răspuns respectivelor solicitări. În subsidiar, față de cererea de anulare a procedurii, contestatorul învederează următoarele aspecte: La procedură au mai participat doi ofertanți și anume: S.C. S.R.L. și S.C. S.R.L.; 1. S.C. S.R.L., a depus în cadrul procedurii o ofertă neconformă, întrucât: • nu se regăsește depusă declaraţia privind condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată perioada de îndeplinire a contractului, iar pe de altă parte nicăieri în cuprinsul ofertei depuse nu se face menţiunea faptului că își însușește toate cerinţele din caietul de sarcini pentru a fi complinită cerinţa privitoare la obligativitatea depunerii declaraţiei. •Un alt aspect îl reprezintă și faptul că ofertantul S.C S.R.L., nu a depus în cadrul ofertei contractul de achiziție publică semnat și ștampilat care să ateste faptul că își însușește toate cerinţele și respectiv obligaţiile precizate în cuprinsul acestui contract; acesta reprezenta un act cu caracter obligatoriu ce trebuia însușit de fiecare ofertant participant la procedura de achiziţie publică și depus odată cu oferta până la termenul limită. Astfel, contestatorul consideră că S.C. S.R.L., nu a respectat cerinţele din documentaţia de atribuire, fapt pentru care, oferta este neconformă. 2. ,,,,SRL este ofertantul câștigător în procedură, căruia autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări referitoare la justificarea preţului
ofertat, prin adresa nr. , astfel: „În baza art. 136 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare vă solicită următoarea clarificare: □ Vă solicităm să prezentați dovezi concrete cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire, din care să rezulte justificarea preţului ofertat (oferte furnizori, defalcarea preţului ofertat, demonstrarea includeri tuturor costurilor solicitate prin caietul de sarcini și fișa de date precum și de legislaţia în vigoare)". În cadrul răspunsului oferit, ofertantul a realizat un tabel cu costurile aferente care, susține contestatorul, nu sunt unele reale, iar pe de altă parte, costurile nu pot fi justificate în condiţiile în care: - pentru majoritatea produsele nu este trecută nicio valoare la preţul transportului internaţional iar - pentru costul cu forţa de muncă și alte cheltuieli interne, ofertantul precizează un calcul „cunoscut numai de dumnealui”, unde se întâlnesc costuri de 0,67 lei, 0,89, 1,09 lei, 1,84 lei, costuri care nu pot reflecta realitatea ținând cont de salariul minim pe economie de 13,327 lei/oră. Astfel, contestatorul susține că, pentru costuri cu forța de muncă trebuie avut în vedere în cuprinsul calculului oferit timpul aferent pentru: ambalare, etichetare produse, manipulare, transport. Față de aspectele prezentate, contestatorul consideră că, ofertantul: -nu a justificat în mod corespunzător prețurile ofertate, și - nu a realizat un calcul concludent în tabelul anexat răspunsului la solicitarea de clarificări, „întrucât nu ai posibilitatea concretă de a concluziona de unde ofertantul S.C. S.R.L., a ajuns la costurile indicate în tabelul formulat.” Concluzionând, contestatorul consideră că ofertantul nu a oferit un răspuns concludent la solicitarea de clarificări a autorității contractante, respectiv demonstrarea includerii tuturor costurilor solicitate prin caietul de sarcini fapt pentru care, în opinia sa, se impune aplicarea prevederilor art. 134 din HG nr. 395/2016 alin. (5): „în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.” Pentru considerentele arătate, contestatorul solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, 15
şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, continuarea procedurii. În fapt, autoritatea contractantă prezintă istoricul procedurii și arată că, pentru Lot 2 - pachete sociale de uz familial în cadrul proiectului „A.U.R.I.T.”, s-au prezentat de 4 ofertanţi: SRL, S.C. S.R.L., SC ......... S.R.L. și ,,,,S.R.L., printre care şi contestatoarea, aceasta încărcând în SEAP oferta însoțită de garanția de participare. Astfel, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă arată că a întocmit Raportul procedurii nr. 2529/05.10.2020 în baza căruia au fost elaborate comunicările privind rezultatul procedurii. În continuare, autoritatea detaliază motivele pentru care solicită respingerea contestației și a tuturor capetelor de cerere regăsite în aceasta, având ca suport următoarele: I.Pe fondul cererii de respingere a contestației, autoritatea învederează faptul că își menţine decizia adoptată și consemnată în Raportul procedurii și arată că, consideră demersul contestatoarei ca fiind „ilegal și menit doar să tergiverseze finalizarea procedurii de achiziţie și implicit a demarării derulării contractului în defavoarea gupului țintă și a implementării proiectului.” Prin comunicarea transmisă, autoritatea contractantă arată că comisia de evaluare a înștiințat contestatoarea că oferta depusă de aceasta este neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, autoritatea învederează faptul că, în cadrul Documentaţiei de atribuire, respectiv Caiet de Sarcini și Fișa de date, s-a prevăzut clar obligativitatea prezentării: CS:„7.Condiţii de livrare, ambalare și transport: Furnizorul asigură transportul până la destinația finală indicată de achizitor, în condiţii de siguranţă. Furnizorul va ambala și eticheta produsele furnizate, astfel încât să prevină orice daună sau deteriorare în timpul transportului acestora la destinația finaă: Dacă este cazul, ambalajul trebuie realizat astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării accidentale, expunerii la temperaturi extreme, precum și precipitaţiilor din timpul transportului. Toate materialele de ambalare a produselor, precum și toate materialele necesare proiecţiei coletelor (paleți de lemn, folii de proiective, etc) rămân în proprietatea achizitorului.” CS:„8.Condiţii de asigurare a garanţiei: Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate sunt noi și nefolosite și că sunt în termen de valabilitate. Furnizorul va garanta că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din prezentul caiet de sarcini. Termenul de garanţie minim solicitat este data stabilită de producător până la care produsul ofertat își păstrează caracteristicile specificate inițial, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare și păstrare, pentru Lot 1 și Lot 3 și de 12 luni,
pentru Lot 2, de la semnarea documentelor de recepţie (cantitativă și calitativă) și va acoperi fiecare produs livrat conform contractului. În perioada de garanție, furnizorul va trebui să asigure: a)Calitatea și performanțele produselor livrate în conformitate cu specificaţiile producătorului acestora; b)Suport tehnic de specialitate pentru toate produsele livrate, prin asigurarea accesului direct al achizitorului, la suportul tehnic al producătorului. FDA: Se vor respecta condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului. Se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens (Formular nr. 9); Cu menţiunea: ATENTIE! „ Cerinfele de mai jos reprezintă cerinţe minime. Orice ofertă care nu le îndeplineşte va fi respinsă ca neconformă." Așadar, autoritatea contractantă arată că, în procesul de evaluare a ofertelor, în cadrul ofertei contestatoarei nu s-au regăsit informaţiile solicitate, respectiv documente care să conțină informaţii potrivit cărora cerințele ar fi îndeplinite. De asemenea, autoritatea contractantă susține că o eventuală solicitare de clarificări ar fi condus la încălcarea prevederilor legislative în ceea ce priveşte tratamentul egal, raportat la conținutul propunerilor tehnice a celorlalţi ofertanți în procedura în cauză. În concluzie, autoritatea contractantă arată că își menţine decizia adoptată și comunicată contestatoarei, solicitând Consiliului ca prin decizia pe care o va adoptat, să dispună respingerea contestației și continuarea procedurii de atribuire. II. Autoritatea contractantă consideră criticile contestatoarei cu privire la ofertele prezentate de operatorii economici ai căror oferte au fost declarate conforme ca fiind nefondate, având în vedere următoarele: a) În ceea ce priveşte critica contestatoarei referitoare la S.C. ,,,, S.R.L., potrivit căreia în oferta prezentată de acest ofertant: „nu se regăsește depusă declaraţia privind condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată perioada de îndeplinire a contractului, iar pe de altă parte nicăieri în cuprinsul ofertei depuse nu se face menţiunea faptului că își însușește toate cerințele din caietul de sarcini pentru a fi complinită cerinţa privitoare la obligativitatea depunerii declaraţiei”, autoritatea contractantă consideră că este nefondată raportat la documentele depuse de ofertantul S.C. S.R.L., astfel, declaraţia se regăsește prezentată în SEAP și la pag. 52 din Dosarul achiziţiei - Oferte încărcate pentrul Lotul 2 transmis Consiliului. De asemenea, în ceea ce privește critica contestatoarei privind faptul că „....ofertantul S.C. S.R.L., nu a depus în cadrul ofertei contractul de achiziţie publică semnat și ștampilat care să ateste faptul că își însușește toate cerințele și respectiv obligaţiile precizate în cuprinsul 17
acestui contract. Acesta reprezenta un act cu caracter obligatoriu ce trebuia însușit de fiecare ofertant participant la procedura de achiziție publică și depus odată cu oferta până la termenul limită”, autoritatea consideră și această critica nefondată raportat la documentele depuse de ofertantul S.C. S.R.L., întrucât contractul însușit se regăsește prezentat în SEAP și la pag. 36-43 din Dosarul achiziției - Oferte încărcate pentru Lotul 2 transmis Consiliului. b)Referitor la criticile contestatoarei cu privire la oferta prezentată de ofertantul declarat câștigător, respectiv critica vizând solicitarea de clarificări nr. și răspunsul la aceasta, autoritatea contractantă precizează că, în fundamentarea de preț pentru Lot 2 a ofertantului declarat câștigător nu se regăsesc valorile indicate de contestatoare, critica nefiind susținută prin date reale, motiv pentru care, solicită respingea acesteia, ca nefondată. De asemenea, autoritatea învederează că în procesul de evaluare al ofertelor s-au analizat documentele prezentate de ofertant în susţinerea prețurilor ofertate. Totodată, autoritatea învederează faptul că întregul procesul de evaluare al ofertelor s-a desfășurat cu respectarea legislației în vigoare aplicabile, astfel, considerând demersul contestatoarei ca fiind menit să tergiverseze finalizarea procedurii şi implicit semnarea contractului. Faţă de aspectele prezentate, autoritatea contractantă solicită, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 6 din Legea 101/2016, respingerea contestaţiei ca nefondată şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile legislative, continuarea procedurii de achiziţie. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016. Cu adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , contestatorul a răspuns cu privire la punctul de vedere al autorității contractante, arătând că își menține criticele și argumentele formulate prin contestația depusă, pe care le-a reiterat. IV. În referire la contestația formulată ......... SRL - lotul 1 În fapt, contestatorul arată că, prin adresa nr. , autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa a fost declarată neconformă, pentru lotul 1 – pachete sociale de subzistență - produse igienă. Cu privire la motivele neconformității ofertei sale, contestatorul învederează următoarele: În primul rând, contestatorul precizează că, a depus în cadrul ofertei, atât Propunerea Tehnică cât și Contractul de achiziţie publică pe care l-a completat, l-a semnat și ștampilat, astfel încât toate prevederile contractului de achiziţie publică a fost însușite de societatea sa. - În cuprinsul PROPUNERII TEHNICE, contestatorul a menționat, în mod concret, următoarele: «Produsele sunt noi, nefolosite și în termen
da valabilitate. Termen de livrare 10 zile de la data primirii comenzii. Termen de garanţie minim 12 luni de la data recepţiei produselor. Produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. Produsele defecte vor fi reparate sau înlocuite în termen de 10 zile de la primirea notificării scrise». În condiţiile date, contestatorul susține că, a menționat, în mod ferm, în propunerea tehnică că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile din caietul de sarcini, respectiv, faptul că produsele vor respecta toate cerinţele privind livrarea, ambalarea și transportul dar și cerinţele privind condiţiile de asigurare a garanţiei. Totodată, contestatorul menționează că a depus în cuprinsul ofertei contractul de achiziţie publică semnat și ștampilat, respectiv însușit. Astfel, potrivit conţinutului contractului de achiziţie publică, acesta conţine, după cum se arată, prevederi contractuale legate de: recepţie, inspecţie și teste (cap. 12), livrarea și documnetele care însoțesc produsele (cap. 13), perioada de garanţie acordată produselor (cap. 15). Mai mult, contestatorul precizează și faptul că, odată cu însușirea contractului de achiziţie publică, societatea sa, și-a însușit toate anexele acestuia, astfel cum sunt acestea precizate la cap. 8 denumit „Documentele contractului”, documente sunt: * lista de cantități și prețurile — Anexa nr. 1; * caietul de sarcini cu cerinţele tehnice și de calitate; * propunerea tehnică; * propunerea financiară. Pentru argumentele prezentate, contestatorul consideră că, oferta depusă de societatea sa este una conformă. De asemenea, contestatorul invocă principiul proporționalității, în ceea ce priveşte evaluarea ofertelor, astfel cum s-a reținut în decizia civilă nr. 1314 din 22 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, menţionată de CNSC în Decizia nr. 3378/C4/3830/3831/3844/3895 din data de 20.09.2013, prin care se precizează în mod clar faptul că „întrucât procedura de achiziţie publică se reglementează de norme din domeniul dreptului public, se desfășoară sub autoritatea principiului priorității interesului public, care impune respectarea cu strictețe a scopului ordonanţei și al principiilor de bază pe care le prevăd actele normative (art. 2), acestea presupunând ne restricționarea pe considerente pur formale a examinării pe fond a ofertelor, acordând prevalență unor aspecte nerelevante cu luarea acestora din urma în considerare în mod vădit disproporţionat în raport cu celelalte elemente ale procedurii”. În al doilea rând, contestatorul apreciază că, un alt aspect import de analizat, îl reprezintă modul defectuos al autorității contractante în evaluarea ofertei societății sale. Astfel, contestatorul consideră că i-a fost vătămat dreptul de a-i fi respinsă oferta fără a putea oferi un răspuns la motivele descalificării. 19
În condiţiile date, raportat la cele consemnate în raportului procedurii, contestatorul arată că autoritatea contractantă nu i-a solicitat nicio lămurire cu privire la motivul descalificării ofertei sale, realizând o evaluare superficială. Astfel, în condiţiile în care lipseste un răspuns din partea ofertantului cu privire la aspectele descalificării, motivat de faptul că, autoritatea contractantă nu a procedat la o solicitare reală de clarificări, atunci, contestatorul opinează că oferta nu putea fi respinsă ca neconformă. Contestatorul învederează faptul că, conform practicii unitare, atât a CNSC-ului cât și a Curţii de Apel ........., se dispune în mod clar asupra acestui aspect, respectiv în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări sub aspectul motivelor descalificării, solicitări care cădeau în sarcina autorității contractante în mod obligatoriu, atunci aceasta nu poate să procedeze la respingerea ofertei întrucât ofertantul este vătămat într-un drept al său respectiv acela de a-i fi respinsă oferta fără a putea oferi un răspuns respectivelor solicitări. În subsidiar, față de cererea de anulare a procedurii, contestatorul învederează următoarele: La procedură au mai participat doi ofertanți și anume: S.C. S.R.L. și S.C. S.R.L.; 1. S.C. S.R.L., a depus în cadrul procedurii o ofertă neconformă, întrucât: • nu se regăsește depusă declaraţia privind condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată perioada de îndeplinire a contractului, iar pe de altă parte nicăieri în cuprinsul ofertei depuse nu se face menţiunea faptului că își însușește toate cerinţele din caietul de sarcini pentru a fi complinită cerinţa privitoare la obligativitatea depunerii declaraţiei. • nu a depus în cadrul ofertei contractul de achiziție publică semnat și ștampilat care să ateste faptul că își însușește toate cerinţele și respectiv obligaţiile precizate în cuprinsul acestui contract; acesta reprezenta un act cu caracter obligatoriu ce trebuia însușit de fiecare ofertant participant la procedura de achiziţie publică și depus odată cu oferta până la termenul limită. Astfel, contestatorul susține că S.C. S.R.L. nu a respectat cerinţele din documentaţia de atribuire, fapt pentru care, în opinia sa, oferta este neconformă. 2. ,,,,SRL este ofertantul declarat câștigător, căruia autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări referitoare la justificarea preţului ofertat, prin adresa nr. 2377/14.09.2020, astfel: „În baza art. 136 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare vă solicită următoarea clarificare: □ Vă solicităm să prezentați dovezi concrete cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire, din care să rezulte justificarea preţului ofertat
(oferte furnizori, defalcarea preţului ofertat, demonstrarea includeri tuturor costurilor solicitate prin caietul de sarcini și fișa de date precum și de legislaţia în vigoare)". În cadrul răspunsului oferit, ofertantul a realizat un tabel cu costurile aferente care, susține contestatorul, nu sunt unele reale, iar pe de altă parte, nu pot fi justificate în condiţiile în care: - pentru majoritatea produsele nu este trecută nicio valoare la preţul transportului internaţional iar - pentru costul cu forţa de muncă și alte cheltuieli interne, ofertantul precizează un calcul „cunoscut numai de dumnealui”, unde se întâlnesc costuri de 0,67 lei, 0,89, 1,09 lei, 1,84 lei, costuri care nu pot reflecta realitatea ținând cont de salariul minim pe economie de 13,327 lei/oră. Astfel, contestatorul susține că, pentru costurile cu forța de muncă trebuie avut în vedere în cuprinsul calculului oferit timpul aferent pentru: ambalare, etichetare produse, manipulare, transport. Față de aspectele prezentate, contestatorul consideră că, ofertantul: -nu a justificat în mod corespunzător prețurile ofertate, și -nu a realizat un calcul concludent în tabelul anexat răspunsului la solicitarea de clarificări, „întrucât nu ai posibilitatea concretă de a concluziona de unde ofertantul S.C. S.R.L., a ajuns la costurile indicate în tabelul formulat.” Concluzionând, contestatorul consideră că ofertantul nu a oferit un răspuns concludent la solicitarea de clarificări a autorității contractante, respectiv demonstrarea includerii tuturor costurilor solicitate prin caietul de sarcini fapt pentru care, în opinia sa, se impune aplicarea prevederilor art. 134 din HG nr. 395/2016 alin. (5): „în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.” Pentru considerentele arătate, contestatorul solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, şi pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, continuarea procedurii. În fapt, autoritatea contractantă prezintă istoricul procedurii și arată că, pentru Lot 1 - pachete sociale de subzistență - produse igienă, s-au prezentat de 6 ofertanţi: .R.L., SRL, S.C. S.R.L., ,,,,SRL, SC ......... S.R.L. și ,,,,S.R.L., printre care şi contestatoarea, aceasta încărcând în SEAP oferta însoțită de garanția de participare. 21
Astfel, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă arată că a întocmit Raportul procedurii nr. 2528/05.10.2020 în baza căruia au fost elaborate comunicările privind rezultatul procedurii. În continuare, autoritatea detaliază motivele pentru care solicită respingerea contestației și a tuturor capetelor de cerere regăsite în aceasta, având în vedere următoarele: I.Pe fondul cererii de respingere a contestației, autoritatea arată că își menţine decizia adoptată și consemnată în Raportul procedurii și că, consideră demersul contestatoarei ca fiind „ilegal și menit doar să tergiverseze finalizarea procedurii de achiziţie și implicit a demarării derulării contractului în defavoarea grupului ținta și a implementării proiectului”. Prin comunicarea transmisă, autoritatea contractantă arată că comisia de evaluare a înștiințat contestatoarea că oferta este neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare. Mai mult, autoritatea învederează faptul că, în cadrul Documentaţiei de atribuire, respectiv Caiet de Sarcini și Fișa de date, s-a prevăzut clar obligativitatea prezentării: CS:„7.Condiţii de livrare, ambalare și transport: Furnizorul asigură transportul până la destinația finală indicată de achizitor, în condiţii de siguranţă. Furnizorul va ambala și eticheta produsele furnizate, astfel încât să prevină orice daună sau deteriorare în timpul transportului acestora la destinația finaă: Dacă este cazul, ambalajul trebuie realizat astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării accidentale, expunerii la temperaturi extreme, precum și precipitaţiilor din timpul transportului. Toate materialele de ambalare a produselor, precum și toate materialele necesare proiecţiei coletelor (paleți de lemn, folii de proiective, etc) rămân în proprietatea achizitorului.” CS:„8.Condiţii de asigurare a garanţiei: Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate sunt noi și nefolosite și că sunt în termen de valabilitate. Furnizorul va garanta că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din prezentul caiet de sarcini. Termenul de garanţie minim solicitat este data stabilită de producător până la care produsul ofertat își păstrează caracteristicile specificate inițial, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare și păstrare, pentru Lot 1 și Lot 3 și de 12 luni, pentru Lot 2, de la semnarea documentelor de recepţie (cantitativă și calitativă) și va acoperi fiecare produs livrat conform contractului. În perioada de garanție, furnizorul va trebui să asigure: a)Calitatea și performanțele produselor livrate în conformitate cu specificaţiile producătorului acestora;
b)Suport tehnic de specialitate pentru toate produsele livrate, prin asigurarea accesului direct al achizitorului, la suportul tehnic al producătorului. FDA: Se vor respecta condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului. Se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens (Formular nr. 9); Cu menţiunea: ATENTIE! Cerinfele de mai jos reprezintă cerinţe minime. Orice ofertă care nu le îndeplineşte va fi respinsă ca neconformă." Așadar, autoritatea contractantă arată că, în procesul de evaluare a ofertelor, în cadrul ofertei contestatoarei nu s-au regăsit informaţiile solicitate, respectiv documente care să conțină informaţii potrivit cărora cerințele ar fi îndeplinite. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că o eventuală solicitare de clarificări ar fi condus, în opinia sa, la încălcarea prevederilor legislative în ceea ce priveşte tratamentul egal, raportat la conținutul propunerilor tehnice a celorlalţi ofertanți în procedura în cauză. În concluzie, autoritatea contractantă arată că își menţine decizia adoptată și comunicată contestatoarei, solicitând Consiliului ca prin decizia pe care o va adoptat, să dispună respingerea contestației și continuarea procedurii de atribuire. II. Autoritatea contractantă consideră criticile contestatoarei cu privire la ofertele prezentate de operatorii economici ai căror oferte au fost declarate conforme ca fiind nefondate, astfel cum se va putea constata din analiza dosarului achiziţiei, învederând următoarele: a) În ceea ce priveşte critica contestatoarei referitoare la S.C. ,,,, S.R.L., potrivit căreia în oferta prezentată de acest ofertant: „nu se regăsește depusă declaraţia privind condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată perioada de îndeplinire a contractului, iar pe de altă parte nicăieri în cuprinsul ofertei depuse nu se face menţiunea faptului că își însușește toate cerințele din caietul de sarcini pentru a fi complinită cerinţa privitoare la obligativitatea depunerii declaraţiei”, autoritatea contractantă consideră că este nefondată raportat la documentele depuse de ofertantul S.C. ,,,, S.R.L., astfel, declaraţia se regăsește prezentată în SEAP și la pag. 135 din Dosarul achiziţiei - Oferte încărcate pentrul Lotul 1 transmis Consiliului. De asemenea, în ceea ce privește critica contestatoarei privind faptul că „ ... ofertantul S.C. ,,,, S.R.L., nu a depus în cadrul ofertei contractul de achiziţie publică semnat și ștampilat care să ateste faptul că își însușește toate cerințele și respectiv obligaţiile precizate în cuprinsul acestui contract. Acesta reprezenta un act cu caracter obligatoriu ce trebuia însușit de fiecare ofertant participant la procedura de achiziție publică și depus odată cu oferta până la termenul limită”, autoritatea consideră că și aceasta este nefondată raportat la documentele depuse 23
de ofertantul S.C. ,,,, S.R.L., întrucât contractul însușit se regăsește prezentat în SEAP și la pag. 119-126 din Dosarul achiziției - Oferte încărcate pentrul Lotul 1 transmis Consiliului. b)Referitor la criticile contestatoarei cu privire la oferta declarată câștigătoare, respectiv critica vizând solicitarea de clarificări nr. și răspunsul la aceasta, autoritatea contractantă precizează că, în fundamentarea de preț pentru Lot 1 a ofertantului declarat câștigător nu se regăsesc valorile indicate de contestatoare, critica nefiind susținută prin date reale, motiv pentru care, solicită respingea acesteia, ca nefondată. De asemenea, autoritatea învederează că în procesul de evaluare al ofertelor s-au analizat documentele prezentate de ofertant în susţinerea prețurilor ofertate. Totodată, autoritatea învederează faptul că întregul procesul de evaluare al ofertelor s-a desfășurat cu respectarea legislației în vigoare aplicabile, astfel, considerând demersul contestatoarei ca fiind menit să tergiverseze finalizarea procedurii şi implicit semnarea contractului. Faţă de aspectele prezentate, autoritatea contractantă solicită, respingerea contestaţiei ca nefondată şi pe cale de consecinţă, continuarea procedurii de achiziţie. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016. Cu adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , contestatorul a răspuns cu privire la punctul de vedere al autorității contractante, arătând că își menține criticele formulate prin contestația depusă, critice pe care le-a reiterat. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, divizată pe loturi, în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Achiziția de produse în cadrul proiectului «A.U.R.I.T. – ActiUni pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de excluziune prin măsuri integrate în »”, cod CPV 33700000-7, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SICAP, anunțul de participare nr. , criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. În cadrul procedurii: - pentru lotul 1: au depus oferte 6 operatori economici, printre care și contestatorii SRL și SC ......... SRL; - pentru lotul 2: au depus oferte 4 operatori economici, printre care și contestatorul SC ......... SRL; - pentru lotul 3: au depus oferte 2 operatori economici, printre care și contestatorul SC ......... SRL; oferte ce au fost accesate, în SICAP, în data .
Potrivit raportului procedurii nr. – lot 1 pachete sociale de subzistență - produse igienă, autoritatea contractantă, în urma aplicării
criteriului de atribuire și a algoritmului de calcul asociat stabilit în documentația de atribuire, a întocmit clasamentul ofertanților, oferta depusă de ,,,,SRL (100 puncte) clasându-se pe locul I, oferta depusă de ,,,, SRL (85,55 puncte), clasându-se pe locul II, ofertele contestatorilor SC ,,,,SRL și SC ......... SRL fiind respinse ca neconforme, în temeiul art. 137 alin. 3 lit. a) din HG nr. 395/2016. Potrivit raportului procedurii nr. – lot 2 pachete sociale de uz familial, autoritatea contractantă, în urma aplicării criteriului de atribuire și a algoritmului de calcul asociat stabilit în documentația de atribuire, a întocmit clasamentul ofertanților, oferta depusă de ,,,,S.R.L(100 puncte) clasându-se pe locul I, oferta depusă de ,,,, SRL(95,67 puncte), clasându-se pe locul II, oferta contestatorului SC ......... SRL fiind respinsă ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. 3 lit. a) din HG nr. 395/2016. Potrivit raportului procedurii nr. 2530/05.10.2020 – lot 3 set de haine iarnă și vară pentru un număr de 280 copii, autoritatea contractantă, în urma aplicării criteriului de atribuire și a algoritmului de calcul asociat stabilit în documentația de atribuire, a întocmit clasamentul ofertanților, oferta depusă de ,,,,S.R.L(100 puncte) clasându-se pe locul I, oferta contestatorului SC ......... SRL fiind respinsă ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. 3 lit. a) din HG nr. 395/2016. Împotriva rezultatului procedurii consemnat în cadrul rapoartelor nr. 2528/05.10.2020 – lot 1, SC SRL și SC ......... SRL în referire la lot 1, au depus contestațiile ce formează obiectul dosarului nr. 2224/2020 conexat cu nr. 2230/2020, respectiv împotriva raportului nr. 2529/05.10.2020 – lot 2, SC ......... SRL a depus contestația ce formează obiectul dosarului nr. 2229/2020, iar împotriva raportului nr. 2530/05.10.2020 – lot 3, SC ......... SRL a depus contestația ce formează obiectul dosarului nr. 2228/2020. În ceea ce privește contestația formulată de SC SRL pentru lotul 1, analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să o respingă ca nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit raportului procedurii nr. 2528/05.10.2020 – lot 1 pachete sociale de subzistență - produse igienă, autoritatea contractantă a respins oferta SC ,,,,SRL ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. 3 lit. a) din HG nr. 395/2016. Prin adresa nr. 2534/05.10.2020, autoritatea contractantă a comunicat contestatorului S.R.L. rezultatului procedurii privind Lotul 1: „Comisia de evaluare a decis în unanimitate că Oferta depusă de dvs., este neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, deoarece oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, din următoarele motive: 25
1. Nu îndepliniți cerința cu privire la descrierea bunurilor care fac obiectul contractului, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că vor fi noi, neutilizate și în termen de valabilitate. 2. Nu îndepliniți cerința cu privire la condițiile de livrare, ambalare și transport, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că va asumați toate cerințele cu privire la condițiile de livrare, ambalare și transport prevăzute în caietul de sarcini. 3. Nu îndepliniți cerința cu privire la condițiile de asigurare a garanției, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că vă asumați toate cerințele cu privire la condițiile de asigurare a garanției prevăzute în caietul de sarcini. În temeiul art. 137 alin. (1) din HG 395/2016, comisia de evaluare a decis în unanimitate să respingă oferta prezentată de Dvs.” În contestația depusă, contestatorul susține că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări referitoare la cele precizate în comunicarea rezultatului procedurii, recunoscând astfel că oferta tehnică nu conținea documente ferme referitoare la modalitatea de ofertare a produselor, la condițiile de livrare, ambalare și transport, precum și la asigurarea garanției produselor. În aceste condiții, Consiliul apreciază că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate și în contradicție cu dispozițiile legale din materia achizițiilor publice. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.3 alin.(1) lit. hh) din Legea nr.98/2016, „ofertă - actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire”. În conformitate cu dispozițiile art.124 alin.(1) din HG nr.395/2016, „Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă şi asumată de ofertant”. Prin urmare, orice ofertant trebuie să prezinte o ofertă fermă care să îndeplinească cerințele documentației de atribuire, în cauză acesta trebuind să depună ofertele în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, care au prevăzut următoarele: CS:„7.Condiţii de livrare, ambalare și transport: Furnizorul asigură transportul până la destinația finală indicată de achizitor, în condiţii de siguranţă. Furnizorul va ambala și eticheta produsele furnizate, astfel încât să prevină orice daună sau deteriorare în timpul transportului acestora la destinația finaă: Dacă este cazul, ambalajul trebuie realizat astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării accidentale, expunerii la temperaturi extreme, precum și precipitaţiilor din timpul transportului. Toate materialele de ambalare a produselor, precum și toate materialele necesare proiecţiei coletelor (paleți de lemn, folii de proiective, etc) rămân în proprietatea achizitorului.”
CS:„8.Condiţii de asigurare a garanţiei: Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate sunt noi și nefolosite și că sunt în termen de valabilitate. Furnizorul va garanta că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din prezentul caiet de sarcini. Termenul de garanţie minim solicitat este data stabilită de producător până la care produsul ofertat își păstrează caracteristicile specificate inițial, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare și păstrare, pentru Lot 1 și Lot 3 și de 12 luni, pentru Lot 2, de la semnarea documentelor de recepţie (cantitativă și calitativă) și va acoperi fiecare produs livrat conform contractului. În perioada de garanție, furnizorul va trebui să asigure: a)Calitatea și performanțele produselor livrate în conformitate cu specificaţiile producătorului acestora; b)Suport tehnic de specialitate pentru toate produsele livrate, prin asigurarea accesului direct al achizitorului, la suportul tehnic al producătorului. FDA: Se vor respecta condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului. Se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens (Formular nr. 9); Cu menţiunea: ATENTIE! „ Cerințele de mai jos reprezintă cerinţe minime. Orice ofertă care nu le îndeplineşte va fi respinsă ca neconformă." Chiar dacă ofertantul susține că a declarat în ofertă că produsele ofertate sunt noi și conforme cu specificaţiile din caietul de sarcini, respectiv, faptul că produsele vor respecta toate cerinţele privind livrarea, ambalarea și transportul dar și cerinţele privind condiţiile de asigurare a garanţiei, acesta nu a depus în susținere și documente din care să reiasă acest lucru. Deși solicitarea de clarificări referitoare la conținutul ofertei este permisă și chiar necesară pentru o evaluare completă a acesteia, în aprecierea Consiliului, în prezenta cauză solicitările de clarificări ar fi condus, pe de o parte, la favorizarea ofertantului contestator, iar, pe de altă parte, în condițiile date, la modificarea substanțială a ofertei tehnice, întrucât, având în vedere obiectul contractului, respectiv furnizare de produse, acceptarea documentelor referitoare la garanția oferită produselor, la modalitatea de ambalare și transport a acestora ar fi condus practic la depunerea unei noi oferte. De altminteri, orice modificare a ofertei tehnice și financiare ulterior depunerii acestora ar fi fost sancționată potrivit dispozițiilor art.134 alin.(6) din HG nr.395/2016, potrivit cărora „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. 27
În ceea ce privește contestațiile formulate de SC ......... SRL cu privire la loturile 1, 2 și 3, Consiliul urmează a le analiza împreună întrucât atât motivele de respingere ale ofertelor sale depuse pentru aceste loturi, cât și criticile formulate sunt identice. Ofertele SC ......... SRL depuse pentru loturile 1, 2 și 3 au fost respinse ca neconforme, potrivit dispozițiilor art.137 alin.(3) lit.a) din HG nr.395/2016. Prin adresa nr. 2535/05.10.2020, autoritatea contractantă a comunicat contestatorului ......... S.R.L. rezultatului procedurii privind Lotul 1: „Comisia de evaluare a decis în unanimitate că Oferta depusă de dvs., este neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, deoarece oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, din următoarele motive: 1. Nu îndepliniți cerința cu privire la condițiile de livrare, ambalare și transport, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că va asumați cerințele cu privire la condițiile de livrare, ambalare și transport prevăzute în caietul de sarcini. 2. Nu îndepliniți cerința cu privire la condițiile de asigurare a garanției, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că vă asumați toate cerințele cu privire la condițiile de asigurare a garanției prevăzute în caietul de sarcini. 3. Nu îndepliniți cerința cu privire la declarația privind respectarea legislației privind condițiile de mediu, social și cu privire la relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de furnizare, deoarece aceasta nu este prezentată în cadrul propunerii tehnice. În temeiul art. 137 alin. (1) din HG 395/2016, comisia de evaluare a decis în unanimitate să respingă oferta prezentată de Dvs.” Prin adresa nr. 2539/05.10.2020, autoritatea contractantă a comunicat contestatorului ......... S.R.L. rezultatului procedurii privind Lotul 2: „Comisia de evaluare a decis în unanimitate că Oferta depusă de dvs., este neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, deoarece oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, din următoarele motive: 1. Nu îndepliniți cerința cu privire la condițiile de livrare ambalare și transport, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că va asumați cerințele cu privire la condițiile de livrare, ambalare și transport prevăzute în caietul de sarcini. 2. Nu îndepliniți cerința cu privire la condițiile de asigurare a garanției, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că vă asumați toate cerințele cu privire la condițiile de asigurare a garanției prevăzute în caietul de sarcini. 3. Nu îndepliniți cerința cu privire la declarația privind respectarea legislației privind condițiile de mediu, social și cu privire la relațiile de
muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de furnizare, deoarece aceasta nu este prezentată în cadrul propunerii tehnice. În temeiul art. 137 alin. (1) din HG 395/2016, comisia de evaluare a decis în unanimitate să respingă oferta prezentată de Dvs.” Prin adresa nr. 2541/05.10.2020, a comunicat rezultatului procedurii către ......... S.R.L. privind lotul 3, respectiv: „Comisia de evaluare a decis în unanimitate că Oferta depusă de dvs., este neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, deoarece oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, din următoarele motive: 1. Nu îndepliniți cerința cu privire la descrierea bunurilor care fac obiectul contractului deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că produsele vor fi noi, neutilizate și în termen de valabilitate, iar produsele nu sunt ofertate pe mărimi, așa cum se solicită prin caietul de sarcini. 2. Nu îndepliniți cerința privire la condițiile de livrare, ambalare și transport, deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că va asumați cerințele cu privire la condițiile de livrare, ambalare și transport prevăzute în caietul de sarcini. 3. Nu îndepliniți cerința cu privire la condițiile de asigurare a garanției deoarece din documentele prezentate nu reiese faptul că vă asumați toate cerințele cu privire la condițiile de asigurare a garanției prevăzute în caietul de sarcini. 4. Nu îndepliniți cerința cu privire la declarația privind respectarea legislației privind condițiile de mediu social și cu privire la relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de furnizare, deoarece aceasta nu este prezentată în cadrul propunerii tehnice. În temeiul art. 137 alin. (1) din HG 395/2016, comisia de evaluare a decis în unanimitate să respingă oferta prezentată de Dvs.” În contestațiile depuse, contestatorul susține că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări referitoare la cele precizate în comunicările rezultatului procedurii, recunoscând astfel că ofertele tehnice depuse nu conțineau documente ferme referitoare la modalitatea de ofertare a produselor( pe mărimi) la condițiile de livrare, ambalare și transport, precum și la asigurarea garanției produselor. În aceste condiții, Consiliul apreciază că susținerile contestatorului sunt neîntemeiate și în contradicție cu dispozițiile legale din materia achizițiilor publice. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.3 alin.(1) lit. hh) din Legea nr.98/2016, „ofertă - actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire”. În conformitate cu dispozițiile art.124 alin.(1) din HG nr.395/2016, „Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe 29
toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă şi asumată de ofertant”. Prin urmare, orice ofertant trebuie să prezinte o ofertă fermă care să îndeplinească cerințele documentației de atribuire, în cauză acesta trebuind să depună ofertele în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, care au prevăzut următoarele: CS:„7.Condiţii de livrare, ambalare și transport: Furnizorul asigură transportul până la destinația finală indicată de achizitor, în condiţii de siguranţă. Furnizorul va ambala și eticheta produsele furnizate, astfel încât să prevină orice daună sau deteriorare în timpul transportului acestora la destinația finaă: Dacă este cazul, ambalajul trebuie realizat astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării accidentale, expunerii la temperaturi extreme, precum și precipitaţiilor din timpul transportului. Toate materialele de ambalare a produselor, precum și toate materialele necesare proiecţiei coletelor (paleți de lemn, folii de proiective, etc) rămân în proprietatea achizitorului.” CS:„8.Condiţii de asigurare a garanţiei: Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate sunt noi și nefolosite și că sunt în termen de valabilitate. Furnizorul va garanta că produsele livrate sunt conforme cu specificaţiile tehnice din prezentul caiet de sarcini. Termenul de garanţie minim solicitat este data stabilită de producător până la care produsul ofertat își păstrează caracteristicile specificate inițial, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare și păstrare, pentru Lot 1 și Lot 3 și de 12 luni, pentru Lot 2, de la semnarea documentelor de recepţie (cantitativă și calitativă) și va acoperi fiecare produs livrat conform contractului. În perioada de garanție, furnizorul va trebui să asigure: a)Calitatea și performanțele produselor livrate în conformitate cu specificaţiile producătorului acestora; b)Suport tehnic de specialitate pentru toate produsele livrate, prin asigurarea accesului direct al achizitorului, la suportul tehnic al producătorului. FDA: Se vor respecta condiţiile de mediu, social și cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului. Se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens (Formular nr. 9); Cu menţiunea: ATENTIE! „ Cerințele de mai jos reprezintă cerinţe minime. Orice ofertă care nu le îndeplineşte va fi respinsă ca neconformă." Chiar dacă ofertantul susține că a declarat în ofertă că produsele ofertate sunt noi și conforme cu specificaţiile din caietul de sarcini, respectiv, faptul că produsele vor respecta toate cerinţele privind livrarea, ambalarea și transportul dar și cerinţele privind condiţiile de
asigurare a garanţiei, acesta nu a depus în susținere și documente din care să reiasă acest lucru. Deși solicitarea de clarificări referitoare la conținutul ofertei este permisă și chiar necesară pentru o evaluare completă a acesteia, în aprecierea Consiliului, în prezenta cauză solicitările de clarificări ar fi condus, pe de o parte, la favorizarea ofertantului contestator, iar, pe de altă parte, în condițiile date, la modificarea substanțială a ofertei tehnice, întrucât, având în vedere obiectul contractului, respectiv furnizare de produse, acceptarea documentelor referitoare la garanția oferită produselor, la modalitatea de ambalare și transport a acestora ar fi condus practic la depunerea unei noi oferte. De altminteri, orice modificare a ofertei tehnice și financiare ulterior depunerii acestora ar fi fost sancționată potrivit dispozițiilor art.134 alin.(6) din HG nr.395/2016, potrivit cărora „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. În ceea ce privește criticile contestatorului referitoare la oferta desemnată câștigătoare pentru cele trei loturi, respectiv ofertele financiare ale acestuia, Consiliul le apreciază ca fiind neîntemeiate. Astfel, Consiliul reține că autoritatea contractantă, prin adresa nr.2377/14.09.2020, a solicitat clarificări ofertantului ,,,,S.R.L privind prețurile ofertate, acesta transmițând răspunsul său, răspuns la care a atașat documente în susținere referitoare la fundamentarea economică a modului de formare a prețului precum și lista principalilor furnizori alături de contractele încheiate cu aceștia (pag.361-395 din dosarul achiziției publice, volumul III). În aceste condiții, analizarea aspectelor referitoare la oferta ,,,, SRL, clasată pe locul 2 pentru loturile 1 și 2, nu mai are relevanță, din moment ce criticile referitoare la oferta clasată pe primul loc au fost apreciate ca fiind neîntemeiate. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondate contestațiile formulate de SC SRL(pentru lotul 1) și de SC ......... SRL (pentru loturile 1, 2 și 3). Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de SC SRL în contradictoriu cu .......... 31
În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate contestațiile formulate de SC ......... SRL (pentru loturile 1, 2 și 3), în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE,
MEMBRU,
MEMBRU, ......... ......... .........
33
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.