AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 500/2022

DIAMEDIX IMPEX SA în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DROBETA TURNU SEVERIN

Decizia CNSC nr. 500/C5/266 din 09.03.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 500/C5/266 din 09.03.2022

Data din document
2022-03-09
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Reactivi de laborator compatibili cu analizoarele și echipamentele aflate în dotarea Laboratorului de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență”, lotul 12 – „Pachet consumabile”, cod CPV 33696500-0 (Rev.2), inițiată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN, în calitate de autoritatea contractantă, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, bd. Mihai Viteazul nr. 6D, județul Mehedinți și a solicitat anularea actelor atacate, obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii tehnice a ofertantului MEDICAMED MARKET SRL și declararea acesteia ca fiind neconformă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de DIAMEDIX IMPEX SA, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN, în calitate de autoritate contractantă, anulează, în parte, raportul procedurii nr. 2732/28.01.2022 și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește lotul 12, respectiv referirile la oferta depusă de MEDICAMED MARKET SRL și la aplicarea criteriului de atribuire (stabilirea clasamentului) pentru lotul 12 și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de MEDICAMED MARKET SRL pentru lotul 12 cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 500/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 6103Data înregistrării: 2022-02-04
ContestatorDIAMEDIX IMPEX SACUI 8529458
Autoritate contractantăSPITALUL JUDETEAN DE URGENTA DROBETA TURNU SEVERIN

2022_500_2022_Decizie_500.pdf, BO2022_500_2022_BO2022_500.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.853 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 500/C5/266 Data: 09.03.2022 Prin contestația nr. 86/04.02.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 6103/04.02.2022 și, respectiv, sub nr. 6824/09.02.2022, DIAMEDIX IMPEX SA, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Fabrica de Glucoză nr. 15A, Clădirea A4, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/4813/1996, având CIF RO 8529458, reprezentată legal de către Cristina Ciuca, în calitate de Director Comercial, a contestat comunicarea rezultatului procedurii nr. 2733/28.01.2022 și raportul procedurii nr. 2732/28.01.2022, documente întocmite în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Reactivi de laborator compatibili cu analizoarele și echipamentele aflate în dotarea Laboratorului de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență”, lotul 12 – „Pachet consumabile”, cod CPV 33696500-0 (Rev.2), inițiată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN, în calitate de autoritatea contractantă, cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, bd. Mihai Viteazul nr. 6D, județul Mehedinți și a solicitat anularea actelor atacate, obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii tehnice a ofertantului MEDICAMED MARKET SRL și declararea acesteia ca fiind neconformă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Admite contestația formulată de DIAMEDIX IMPEX SA, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN, în calitate de autoritate contractantă, anulează, în parte, raportul procedurii nr. 2732/28.01.2022 și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește lotul 12, respectiv referirile la oferta depusă de MEDICAMED MARKET SRL și la aplicarea criteriului de atribuire (stabilirea clasamentului) pentru lotul 12 și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de MEDICAMED MARKET SRL pentru lotul 12 cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 26.435 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 500/C5/266 Data: 09.03.2022 Prin contestația nr. 86/04.02.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 6103/04.02.2022 și, respectiv, sub nr. 6824/09.02.2022, ....SA, cu sediul în municipiul ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CIF RO ...., reprezentată legal de către ..., în calitate de Director Comercial, a contestat comunicarea rezultatului procedurii nr. 2733/28.01.2022 și raportul procedurii nr. 2732/28.01.2022, documente întocmite în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Reactivi de laborator compatibili cu analizoarele și echipamentele aflate în dotarea Laboratorului de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență”, lotul 12 – „Pachet consumabile”, cod CPV 33696500-0 (Rev.2), inițiată de ...., în calitate de autoritatea contractantă, cu sediul în municipiul ...și a solicitat anularea actelor atacate, obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii tehnice a ofertantului ....SRL și declararea acesteia ca fiind neconformă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În conținutul contestației, ....SA aduce la cunoștință că a solicitat autorității contractante accesul la documentele depuse de ofertantul ....SRL (documente calificare, propunere tehnică, propunere financiară), iar în urma studierii acestora a constatat că oferta nu îndeplinește cerințele impuse de caietul de sarcini pentru lotul 12. Pagina 1 din 10

§ 2

Astfel, contestatoarea observă că propunerea tehnică este un document superficial redactat de către acest ofertant, fără a se preciza producătorul, fără a se a ataşa Declaraţia de conformitate cu directiva CE 98/79, avizul de funcționare eliberat de ANMDM și nici broşuri de la producător care să susţină cele asumate în propunerea tehnică, conform cerințelor din caietul de sarcini. Contestatoarea precizează că fotografiile atașate indică faptul că producătorul ofertat ar fi KIMA, iar tuburile ofertate nu corespund cerințelor solicitate, respectiv nu au închidere cu filet, ci doar închidere etanșă (conform catalogului atașat). Astfel, produsele ofertate nu îndeplinesc cerințele din fișele tehnice pentru pozițiile 1, 2, 3. În continuare, contestatoarea invocă prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 și pe cele ale art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. În temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, ....SA solicită accesul la dosarul achiziției publice. În dovedire, contestatoarea ....SA a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin corespondența transmisă, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 6284/07.02.2022, contestatoarea ....SA a remis, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207812283/1 din 03.02.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 11.856,20 lei. Prin adresa nr. 6620/266/C5/08.02.2022, în temeiul art. 611 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a solicitat contestatoarei să-și completeze cauțiunea cu suma de 2.371,24 lei, până la concurența sumei de 14.227,44 lei (lot. 12). Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să comunice contestația, în original. Prin adresa nr. 100/10.02.2022, depusă, în original, la Registratura CNSC, înregistrată la Consiliu sub nr. 7136/10.02.2022, contestatoarea ....SA a remis, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207823932/1 din 09.02.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 2.371,24 lei. Prin corespondențele transmise prin mijloace electronice (e-mail), înregistrate la Consiliu sub nr. 6995/09.02.2022 și, respectiv, sub nr. 6999/09.02.2022, .... a remis ofertele depuse în cadrul lotului 12 de către ....SRL, ... SRL, ....SA precum și o parte din dosarul achiziției publice. Autoritatea contractantă a formulat, prin adresa nr. 4082/ 09.02.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 7063/10.02.2022, punctul de vedere referitor la contestația formulată de ....SA. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la nedeținerea, de către ....SRL, a Avizului de funcționare eliberat de ANMDM, autoritatea contractantă susține că anexează Avizul de funcționare nr. 5892/31.01.2019 și Anexa din data de 05.07.2019 la acesta. Pagina 2 din 10

§ 3

Referitor la criticile ....SA cu privire la tuburile ofertate de către ....SRL pentru pozițiile 1, 2 și 3, autoritatea contractantă aduce următoarele explicații: - în caietul de sarcini, poziția 1, s-a solicitat ca vacutainerele recoltare sânge venos ser să fie prevăzute cu capac cu filet, iar din propunerea tehnică a ofertantului rezultă că acestea sunt prevăzute cu filet; - în caietul de sarcini, poziția 2, s-au solicitat recipiente/vacutainere de recoltare sânge venos de 1 ml cu capac prevăzut cu filet, iar din propunerea tehnică a ofertantului rezultă că aceasta corespunde cerințelor; - în caietul de sarcini, poziția 3, s-au solicitat vacutainere HLG EDTA de 2 ml cu capac prevăzut cu filet, iar din propunerea tehnică a ofertantului rezultă că aceasta corespunde cerințelor. În ceea ce privește critica referitoare la Declarația de conformitate cu Directiva CE 98/79, autoritatea contractantă învederează că această cerință nu a fost inserată în caietul de sarcini. Având în vedere cele mai sus precizate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. Prin adresa nr. 111/14.02.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 7811/14.02.2022, contestatoarea a formulat susțineri față de punctul de vedere al autorității contractante, precizând că avizul de funcționare depus de ....SRL nu conține producătorul KIMA, acesta nefiind menționat în propunerea tehnică a ofertantului în discuție ci regăsindu-se doar în fotografiile unuia dintre tuburi. Contestatoarea consideră că, simpla copiere și asumare a caietului de sarcini de către ....SRL nu reprezintă îndeplinirea cerințelor solicitate în documentația de atribuire. În final, contestatoarea învederează că, după expirarea termenului de contestare, documentația de atribuire devine obligatorie atât pentru operatorii economici cât și pentru autoritatea contractantă, astfel că, la data evaluării tehnice a ofertelor nu se mai pot modifica cerințele solicitate, iar ofertele nu pot fi evaluate în alt mod decât cel solicitat în caietul de sarcini. Prin adresa nr. 10841/266/C5/01.03.2022, Consiliul a invitat contestatoarea la data de 03.03.2022, în vederea studierii dosarului achiziției publice. ....SA a formulat, prin adresa nr. 156/04.03.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 11735/04.03.2022, „Concluzii scrise” ca urmare a studierii dosarului achiziției publice, prin care a sesizat faptul că autoritatea contractantă a solicitat clarificări altor ofertanți, în etapa de evaluare tehnică, referitoare la producătorul ofertat, așa cum rezultă din adresele nr. 1168/14.01.2022 și nr. 1169/14.01.2022 precum și din răspunsul din partea ofertanților care au precizat producătorul. În ceea ce priveşte lotul 12, contestatoarea observă că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări ofertantului ....SRL referitoare la producătorul ofertat, deși din propunerea tehnică a acestuia nu a reieșit această informaţie. Contestatoarea consideră că cerinţa referitoare la „Produsele să aibă marcaj CE și să fie avizate de Ministerul Sănătății”, nu este Pagina 3 din 10

§ 4

îndeplinită, întrucât în cadrul ofertei depusă de ....SRL nu s-a regăsit niciun document oficial de la producător care să menționeze produsele ofertate sau declarație de conformitate CE din partea producătorului. Contestatoarea apreciază că simpla prezentare a avizului eliberat de ANMDM fără a specifica în mod clar care este producătorul produselor ofertate nu reprezintă îndeplinirea cerinţei. Având în vedere cele expuse mai sus, precum și faptul că ofertantul declarat câștigător nu a dovedit îndeplinirea niciuneia din cerinţele din caietul de sarcini, ....SA învederează că autoritatea contractantă a făcut o evaluare superficială și eronată a acestei oferte. Față de cele precizate, contestatoarea solicită admiterea contestației. În vederea respectării principiului contradictorialității, stipulat de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, concluziile scrise au fost însoțite de dovada comunicării acestora către autoritatea contractantă și contestatoare. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Reactivi de laborator compatibili cu analizoarele și echipamentele aflate în dotarea Laboratorului de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență”, cod CPV 33696500-0 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., stabilind „termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la data de 07.01.2022 ora 1500, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, cuprinsă între 634.617,72 lei și 6.100.010,49 lei. Obiectul prezentei proceduri de atribuire a fost divizat în 18 loturi, prezenta contestația vizând lotul 12 – „Pachet consumabile”, cu o valoare estimată, fără TVA, cuprinsă între 120,30 lei și 592.810 lei, valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent fiind de 355.686,00 lei. În cadrul procedurii de atribuire, pentru lotul 12, au depus oferte 3 operatori economici, printre care și ....SRL, aspect consemnat în procesul verbal înregistrat sub nr. 683/10.01.2022. După evaluarea ofertelor, comisia de evaluare a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 2732/28.01.2022, potrivit căruia a fost declarată câștigătoare pentru lotul 12 oferta depusă de ....SRL, cu o valoare ofertată, fără TVA, de 337.950 lei, oferta depusă de ....SRL fiind poziționată pe locul 2. Nemulțumit de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 2733/28.01.2022, ofertantul ....SRL a depus contestația care face obiectul prezentei cauze. Autoarea contestației a făcut dovada constituirii cauțiunii conform dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, depunând, în original, Recipisa de consemnare nr. 207823932/1 din 09.02.2022, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, în sumă de 2.371,24,00 lei. Pagina 4 din 10

§ 5

Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea autoarei acesteia de decizia de stabilire a ofertantului câștigător al lotului 12, solicitând anularea raportului procedurii și a comunicării rezultatului procedurii, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii tehnice a ofertantului ....SRL, declarând-o neconformă și susținând că oferta depusă de ....SRL nu îndeplinește cerințele impuse în caietul de sarcini, sens în care a formulat critici potrivit cărora propunerea tehnică este redactată superficial, nefiind precizat producătorul, nu a fost atașată Declarația de conformitate cu Directiva CE 98/79, nu a fost atașat avizul de funcționare eliberat de ANMDM, nu au fost atașate broșuri de la producător care să susțină cele asumate în propunerea tehnică iar tuburile ofertate nu corespund cerințelor solicitate, neavând închidere cu filet, acestea neîndeplinind cerințele din fișele tehnice pentru pozițiile 1, 2 și 3. În analizarea prezentei contestații, Consiliul apreciază relevante următoarele prevederi ale documentației de atribuire: - pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, din Fișa de date a achiziției: „Cerința nr. 2. Operatorii economici, (importatori, distribuitori) vor prezenta aviz de funcționare (însoțit de anexe) emis de A.N.M.D.M. conf. Ord. 753/2020 pentru modificarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de masuri pentru pregătirea spitalelor, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, referitoare la avizarea activităților în domeniul dispozitivelor medicale, din care să reiasă că ofertantul are avizul de comercializare pentru produsele care fac obiectul procedurii - valabil la data limită de depunere a ofertei; - cap. C - Propunerea tehnică, din Caietul de sarcini: „Ofertantul va elabora propunerea tehnică în baza cerinţelor prezentate în caietul de sarcini. (...) Ofertanții au obligația de a prezenta, în cadrul propunerii tehnice, descrierea detaliată a produselor ofertate, poze/pliante/ instrucțiuni de utilizare/coduri de identificare, astfel încât autoritatea contractantă să poată identifica cu ușurință conformitatea produselor ofertate cu cerințele din caietul de sarcini. (...) C.2 Cerințe minime obligatorii (...) 1. Ambalare și etichetare conform EU-MDD (EU Medical Device Directive) (numele produsului, descriere, cod, valabilitate, lot, mod de sterilizare, dimensiuni, adresa producător etc). Marca CE. 2. Produsele să aibă marcaj CE și să fie avizate de Ministerul Sănătății. (...) D. Condiții generale (...) b) Nerespectarea în totalitate a cerințelor prevăzute în propunerea tehnică pentru Caietul de sarcini, va conduce la declararea ofertei ca necorespunzătoare şi respingerea ofertantului.” Pagina 5 din 10

§ 6

- Fișele tehnice aferente lotului 12: „1 - Vacutainere recoltare sânge venos ser (cu ciot activator și gel separator) - 5 ml Recipient recoltare sânge cu dop perforabil, impermeabil, cu perete interior căptușit cu microparticule de dioxid de siliciu ce favorizează coagularea, din plastic, vacuumat, ce permite recoltarea unui volum exact de sânge, (...) Capacul este format din trei componente, prezintă filet, este ușor de desfăcut. Tubul trebuie să conțină gel separator și certificat de producător. (...) 2. Recipient recoltare sânge venos cu capac de culoare mov, dop perforabil impermeabil cu aditiv K3EDTA, (...) Capacul are trei componente cu un filet uşor de desfăcut. (...) 3. Vacutainere HLG-EDTA - 2 ml Recipient recoltare sânge venos cu capac de culoare mov, dop perforabil impermeabil cu aditiv K3EDTA, (...). Capacul are trei componente cu un filet ușor de desfăcut. (...) 4. Vacutainere VSH (...) 5. Vacutainere citrat de sodiu 3,2 % 2 ml - teste de coagulare (...) 6. AC de recoltare sânge (...) 7. Holder recoltare (...) 8. Anse plastic (...) 9. Recoltor urină 60 ml”. Prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate de către potențialii ofertanți în termenul legal avut la dispoziție, astfel că acestea și-au dobândit forța obligatorie atât pentru operatorii economici care au depus oferte, aceștia având obligația de a prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea/ admisibilitatea ofertelor depuse prin raportare la cerințele expres stabilite în documentația de atribuire. Documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 [„ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției”], precum și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 [„ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire”]. Prin depunerea ofertelor la procedură, ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate accepta nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. Astfel, cum un contract constituie legea părților și documentația de atribuire are aceeași valoare pentru ofertanți și autoritatea contractantă, iar niciuna dintre acestea nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În situația în care ofertantul declarat câștigător al lotului 12 aprecia că prevederile documentației de atribuire nu erau clare putea, fie să înainteze autorității contractante o solicitare de clarificări privind documentația de atribuire, conform dispozițiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 [„Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu Pagina 6 din 10

§ 7

documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs”], fie, dacă aprecia că cerințele caietului de sarcini au fost incorect stabilite, să conteste documentația de atribuire, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, cu respectarea termenului legal prevăzut, prin raportare la data publicării în SEAP a documentației de atribuire și valoarea estimată a acordului-cadru ce urmează a fi atribuit prin prezenta procedură de atribuire. Consiliul apreciază că riscul întocmirii ofertelor, inclusiv nerespectarea unor cerințe, așa cum au fost solicitate în cadrul caietului de sarcini, cade în sarcina operatorilor economici participanți la procedură, în condițiile în care autoritatea contractantă a menționat, în mod expres, care sunt cerințele pe care ofertanții trebuie să le îndeplinească. Din conținutul ofertei depusă de ....SRL, rezultă că, pentru îndeplinirea cerinței de calificare impusă la pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale – Cerința 2, din fișa de date a achiziției, ofertatul a depus Avizul de funcționare nr. 5892/31.01.2019, emis de ANMDM și Anexa din 05.07.2019 la acesta. Din conținutul informațiile existente în aceste documente, rezultă că ofertantul este avizat pentru activități de import dispozitive medicale, distribuție dispozitive medicale și depozitare dispozitive medicale, reparare, mentenanță, punere în funcțiune/instalare pentru dispozitive medicale de diagnostic și in vitro, fiind indicați următorii producători al căror distribuitor este ....SRL: ...... Verificând conținutul propunerii tehnice depusă de ....SRL, rezultă că aceasta conține descrierea fiecăruia dintre produsele care fac obiectul lotului 12, însoțită de poze ale acestora, informațiile furnizate nefăcând, însă, referire la numele producătorului/ producătorilor produselor ofertate și fără a fi depuse poze/pliante/ instrucțiuni de utilizare/coduri de identificare, așa cum s-a impus prin caietul de sarcini. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în cadrul procesului verbal nr. 683/10.01.2022, în legătură cu îndeplinirea cerințelor de calificare, aceștia au reținut că oferta depusă de ....SRL este admisibilă, referitor la Avizul de funcționare nr. 5892/31.01.2019, emis de ANMDM și Anexa din 05.07.2019, solicitat la pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale - cerința nr. 2, din fișa de date a achiziției, nefiind consemnate niciun fel de informații. Analizând critica autoarei contestației referitoare la modalitatea în care a fost evaluată oferta depusă de ....SRL, Consiliul constată că aceasta este în parte întemeiată, după cum urmează: Referitor la criticile care vizează lipsa indicării de către ofertantul criticat a producătorului/producătorilor produselor ce fac parte din lotul 12 și a avizului de funcționare solicitat prin documentația de atribuire, Consiliul constată că acestea sunt întemeiate, în condițiile în care, în lipsa furnizării informațiilor privind producătorul/producătorii produselor care fac parte din lotul în discuție, nu se poate verifica îndeplinirea cerinței de calificare impusă prin Fișa de date la pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale - cerința nr. 2, Pagina 7 din 10

§ 8

respectiv dacă ofertantul are aviz de comercializare pentru produsele care fac obiectul procedurii. Astfel, Consiliul constată că stabilirea îndeplinirii/neîndeplinirii cerințelor de calificare se poate face doar prin cunoașterea producătorului/produselor ofertate în cadrul lotului nr. 12. Ori, din verificarea lucrărilor membrilor comisiei de evaluare, rezultă că acest aspect nu a făcut obiectul vreunei clarificări, fiind necesară lămurirea acestuia prin aplicarea prevederilor art. 209 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, numai după analizarea răspunsului primit putându-se stabili conformitatea/ neconformitatea ofertei, critica privind acest aspect fiind întemeiată. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la nedepunerea de către ofertantul declarat câștigător al lotului 12, în propunerea tehnică, de broșuri de la producător care să susțină cele asumate în propunerea tehnică, Consiliul constată că aceasta este întemeiată, în condițiile în care, așa cum s-a reținut într-unul din paragrafele anterioare, ofertanții aveau obligația de a prezenta în propunerea tehnică alături de descrierea detaliată a produselor ofertate, „poze/pliante/instrucțiuni de utilizare/coduri de identificare, astfel încât autoritatea contractantă să poată identifica cu ușurință conformitatea produselor ofertate cu cerințele din caietul de sarcini.”, iar în propunerea tehnică a ofertatului criticat nu se regăsesc astfel de documente. Potrivit art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, „(2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.”, iar din verificarea lucrărilor membrilor comisiei de evaluare, Consiliu constată că acest aspect nu a fost clarificat cu ofertantul criticat. În aceste condiții, Consiliul constată că, față de dispozițiile art. 133 alin. (1) din același act normativ [„(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.”] se impune lămurirea acestui aspect prin aplicarea prevederilor art. 209 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, numai după analizarea răspunsului primit putându-se stabili conformitatea/ neconformitatea ofertei, critica privind acest aspect fiind întemeiată. În ceea ce privește critica autoarei contestației care vizează produsele ofertate la pozițiile 1, 2 și 3 (Vacutainer cu gel 5ml, Vacutainer Hig EDTA 1ml și Vacutainer Hig EDTA 2ml) sub aspectul neînchiderii cu filet, Consiliul constată că deși în cadrul propunerii tehnice a ofertantului criticat se menționează, la modul declarativ, că dopurile aferente fiecărei poziții sunt „cu filet, ușor de desfăcut”, aceste informații nu sunt susținute, așa cum s-a reținut într-unul din paragrafele anterioare, de „poze/pliante/ instrucțiuni de utilizare/coduri de identificare, astfel încât autoritatea contractantă să poată identifica cu ușurință conformitatea produselor ofertate cu cerințele din caietul de sarcini”, neputându-se, astfel, identifica dacă produsul este sau nu conform cerințelor caietului de sarcini. Pagina 8 din 10

§ 9

Nici acest aspect nu a fost clarificat de membrii comisiei de evaluare cu ofertantul criticat, fiind necesară lămurirea acestui aspect prin aplicarea prevederilor art. 209 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, numai după analizarea răspunsului primit putându-se stabili conformitatea/neconformitatea ofertei, critica privind acest aspect fiind întemeiată. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că în oferta criticată nu a fost depusă „Declarația de conformitate cu Directiva CE 98/79”, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, potrivit informațiilor din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat ca „produsele să aibă marcaj CE (...)”, iar ofertantul criticat a menționat în propunerea tehnică, în legătură cu fiecare dintre produsele ofertate la lotul 2, că „eticheta conține marcaj CE” și vor fi „însoțite de certificate de producător”. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliu va admite contestația formulată de ....SA, în contradictoriu cu ...., în calitate de autoritate contractantă, va anula, în parte, raportul procedurii nr. 2732/28.01.2022 și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește lotul 12, respectiv referirile la oferta depusă de ....SRL și la aplicarea criteriului de atribuire (stabilirea clasamentului) pentru lotul 12 și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ....SRL pentru lotul 12 cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ....SA, în contradictoriu cu ...., în calitate de autoritate contractantă, anulează, în parte, raportul procedurii nr. 2732/28.01.2022 și actele subsecvente acestuia, în ceea ce privește lotul 12, respectiv referirile la oferta depusă de ....SRL și la aplicarea criteriului de atribuire (stabilirea clasamentului) pentru lotul 12 și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ....SRL pentru lotul 12 cu respectarea documentației de atribuire, a legislației incidente și a celor reținute în motivare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... .... .... Pagina 9 din 10

§ 10

Redactat în 4 exemplare originale, conține 10 pagini. Pagina 10 din 10

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.