Decizie 371/2022
Decizie CNSC2022_371_2022_Decizie_371.pdf, BO2022_371_2022_BO2022_371.pdf
Document CNSC
KARIMED PARTENER SRL în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA MILITAR CENTRAL "DR. CAROL DAVILA\
Decizia CNSC nr. 371/C7/16/57/103/212 din 21.02.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Dezinfectanți”, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la publicarea raportului procedurii, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. II. Prin contestația nr. 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022, formulată de către KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, str. Drumul Cooperativei nr. 18E, parter, camera 2, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15982/2003, având CUI RO15938900, reprezentată juridic prin Tomescu Codruța – Cabinet de Avocat, împotriva refuzului autorității contractante de a publica motivele neconformității ofertei sale, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la publicarea motivelor neconformității ofertei sale, „respectiv la efectuarea comunicării legal datorate privind evaluarea tehnică a ofertei” sale, …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestațiile nr. 1/03.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 189/04.01.2022 și nr. 40/07.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 1111/10.01.2022, formulate de către KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, str. Drumul Cooperativei nr. 18E, parter, camera 2, sectorul 5, în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ MILITAR Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_371_2022_Decizie_371.pdf, BO2022_371_2022_BO2022_371.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 371/C7/16/57/103/212 Data: 21.02.2022 I. Prin contestația nr. 1/03.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022, formulată de către KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, str. Drumul Cooperativei nr. 18E, parter, camera 2, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15982/2003, având CUI RO15938900, reprezentată juridic prin Tomescu Codruța – Cabinet de Avocat, împotriva refuzului autorității contractante de a publica raportul procedurii lotului 2, emis de către SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA”, cu sediul în București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Dezinfectanți”, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la publicarea raportului procedurii, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. II. Prin contestația nr. 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022, formulată de către KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, str. Drumul Cooperativei nr. 18E, parter, camera 2, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15982/2003, având CUI RO15938900, reprezentată juridic prin Tomescu Codruța – Cabinet de Avocat, împotriva refuzului autorității contractante de a publica motivele neconformității ofertei sale, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la publicarea motivelor neconformității ofertei sale, „respectiv la efectuarea comunicării legal datorate privind evaluarea tehnică a ofertei” sale, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. III. Prin contestația nr. 103/14.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2326/14.01.2022, formulată de către KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, str. Drumul Pagina 1 din 3
Cooperativei nr. 18E, parter, camera 2, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15982/2003, având CUI RO15938900, reprezentată juridic prin Tomescu Codruța – Cabinet de Avocat, împotriva deciziei de neconformitate a ofertei sale, emisă de către aceeași autoritatea contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de achiziție publică, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea deciziei de neconformitate a ofertei sale și a actelor subsecvente, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale în raport de critica formulată, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. IV. Prin contestația nr. 183/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5362/01.02.2022, formulată de către KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, str. Drumul Cooperativei nr. 18E, parter, camera 2, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15982/2003, având CUI RO15938900, reprezentată juridic prin Tomescu Codruța – Cabinet de Avocat, împotriva deciziei de neconformitate a ofertei sale, cuprinsă în adresa nr. A2403/25.01.2022 de comunicare a rezultatului procedurii și în raportul procedurii nr. A2485/25.01.2022, emise de către aceeași autoritatea contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de achiziție publică, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea deciziei de neconformitate a ofertei sale cuprinse în ambele înscrisuri menționate și a actelor subsecvente, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale tehnice în raport de criticile formulate, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarele nr. 16/2022, nr. 57/2022 și nr. 103/2022, contestațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022, nr. 1111/10.01.2022, nr. 2326/14.01.2022 și nr. 4959/31.01.2022, urmând a fi soluționate în cadrul dosarului nr. 16/2022. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestațiile nr. 1/03.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 189/04.01.2022 și nr. 40/07.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 1111/10.01.2022, formulate de către KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, str. Drumul Cooperativei nr. 18E, parter, camera 2, sectorul 5, în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ MILITAR Pagina 2 din 3
CENTRAL „DR. CAROL DAVILA”, cu sediul în București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sectorul 1, ca rămase fără obiect. Respinge contestațiile nr. 103/14.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 5362/01.02.2022, formulate de către KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, str. Drumul Cooperativei nr. 18E, parter, camera 2, sectorul 5, în contradictoriu cu SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA”, cu sediul în București, str. Mircea Vulcănescu nr. 88, sectorul 1, ca nefondate. Respinge cererile formulate de către KARIMED PARTENER SRL în cadrul contestațiilor nr. 1/03.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 189/04.01.2022, nr. 40/07.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 1111/10.01.2022, nr. 103/14.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 5362/01.02.2022, privind obligarea autorității contractante SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ MILITAR CENTRAL „DR. CAROL DAVILA” la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestațiilor, ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 40 (patruzeci) pagini. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... I. Prin contestația nr. 1/03.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată juridic prin ... – Cabinet de Avocat, împotriva refuzului autorității contractante de a publica raportul procedurii lotului 2, emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Dezinfectanți”, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la publicarea raportului procedurii, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. II. Prin contestația nr. 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată juridic prin ... – Cabinet de Avocat, împotriva refuzului autorității contractante de a publica motivele neconformității ofertei sale, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la publicarea motivelor neconformității ofertei sale, „respectiv la efectuarea comunicării legal datorate privind evaluarea tehnică a ofertei” sale, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. III. Prin contestația nr. 103/14.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2326/14.01.2022, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată juridic prin ... – Cabinet de Avocat, împotriva deciziei de neconformitate a ofertei sale, emisă de către aceeași autoritatea contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de achiziție publică, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea deciziei de neconformitate a ofertei sale și a Pagina 1 din 39
actelor subsecvente, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale în raport de critica formulată, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. IV. Prin contestația nr. 183/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5362/01.02.2022, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată juridic prin ... – Cabinet de Avocat, împotriva deciziei de neconformitate a ofertei sale, cuprinsă în adresa nr. A2403/25.01.2022 de comunicare a rezultatului procedurii și în raportul procedurii nr. A2485/25.01.2022, emise de către aceeași autoritatea contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de achiziție publică, se solicită, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea deciziei de neconformitate a ofertei sale cuprinse în ambele înscrisuri menționate și a actelor subsecvente, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale tehnice în raport de criticile formulate, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarele nr. 16/2022, nr. 57/2022 și nr. 103/2022, contestațiile înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022, nr. 1111/10.01.2022, nr. 2326/14.01.2022 și nr. 4959/31.01.2022, urmând a fi soluționate în cadrul dosarului nr. 16/2022. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică decizia autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire, pentru lotul 2. 1. Chestiuni prealabile: La data de 27.12.2021, a fost publicat în SEAP anunțul de anulare a procedurii de atribuire a acordului-cadru al lotului 2 și, având în vedere că valoarea estimată a achiziției este de 9.786.608,64 lei, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) Legea nr. 101/2016, ... a formulat prezenta contestație în termen legal. 2. Fondul contestației: Contestatorul arată că a prezentat oferta la lotul 2 și, potrivit datelor publicate în SEAP, la procedură s-au înscris un număr de 6 ofertanți. La data de 27.12.2021, autoritatea contractantă a publicat anunțul de anulare a procedurii, pentru lotul 2, prezentându-se un print-screen din SEAP. La data de 30.12.2021, contestatorul a solicitat autorității contractante să publice raportul procedurii lotului 2, astfel încât să poată cunoaște motivele anularii procedurii acestui lot și, implicit, ale motivelor pentru care oferta sa a fost considerată inacceptabilă și/sau neconformă. Pagina 2 din 39
În continuare, contestatorul evocă prevederile art. 213 alin. (2) și art. 215 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 și susține că niciunul dintre termenele prevăzute de lege pentru informarea ofertanților asupra motivelor pentru care ofertele lor au fost considerate inacceptabile și/sau neconforme și pentru care autoritatea contractantă a decis a nu se încheia acordul-cadru al lotului 2 (prin anularea procedurii de atribuire a acestui acord-cadru) nu a fost respectat, nici chiar după ce autoritatea contractantă a fost sesizată cu privire la această neregularitate. Așadar, până la data formulării prezentei contestații, autoritatea contractantă nu a efectuat publicarea solicitată. Concluzionând, ... solicită CNSC, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la publicarea raportului procedurii, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. Prin adresa nr. A252/05.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 546/05.01.2022, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către ..., astfel: „... în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, vă comunicăm faptul că a adoptat măsuri de remediere în ceea ce privește lotul nr. 2, în sensul revenirii din anulare a lotului până la finalizarea procedurii. Vă informăm că lotul nr. 2 - „Dezinfectant de nivel mediu concentrat pentru suprafețe”, a fost anulat dintr-o greșeală umană, procedura fiind încă în desfășurare. ...”. Prin adresa nr. 866/16/C7/06.01.2022, Consiliul a solicitat contestatorului, în considerarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, să transmită răspunsul său referitor la punctul de vedere nr. A252/05.01.2022 emis de autoritatea contractantă, cu privire la adoptarea unor măsuri de remediere și publicate în SICAP la data de 05.01.2022 ora 12:29, pentru lotul 2. În acest sens, în condițiile menționate anterior, s-a solicitat contestatorului să precizeze dacă își mai menține contestația înregistrată la CNSC cu nr. 189/04.01.2022. Prin adresa nr. 39/07.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 1008/07.01.2022, ... transmite răspunsul său la punctul de vedere al autorității contractante, astfel: „Față de recunoașterea erorii săvârșite și reluarea procedurii de atribuire a acordului-cadru al lotului 2, se poate reține rămânerea fără obiect a contestației noastre. Dar, eroarea respectivă a generat, pentru noi, cheltuieli cu asigurarea apărării calificate pentru atacarea măsurii anulării loturilor respective. Autoritatea contractantă a fost pusă în întârziere asupra a ceea ce acum se adeverește a fi eroare (potrivit susținerii AC) - prin adresa noastră nr. 1685 din 30.12.2021 - și nu a consimțit să recunoască această eroare și să remedieze această eroare până la data de 31.12.2021; această atitudine a sa ne-a determinat să contractăm asistența juridică necesară. Considerăm că AC se află într-o situație de culpă procesuală evidentă și menținem cererea noastră de a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Rămânerea fără obiect a unei cereri în cursul judecării acesteia nu atrage exonerarea de răspundere; cu atât mai mult nu poate exista Pagina 3 din 39
asemenea exonerare în situația în care AC s-a aflat în întârziere de drept încă de la data săvârșirii faptei ilicite [art. 454 c.pr.civ., coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) c.civ.] - publicarea unui anunț eronat de anulare a unei proceduri de achiziție publică. ...” II. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică decizia autorității contractante de nepublicare a motivelor neconformității ofertei sale. 1. Chestiuni prealabile 1.1. La data de 05.01.2022 a fost comunicat punctul de vedere al autorității contractante, adresa nr. A52/05.01.2022, la contestația ca a format obiectul dosarului CNSC nr. 16/C7/2022. 1.2. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. b) și (22) din Legea nr. 101/2016, s-a constituit la dispoziția CNSC cauțiunea în sumă de 7.715,52 lei, reprezentând 2 % din dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenționează a se atribui în baza acordului- cadru respectiv aferent lotului 2. 1.3. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, s-a comunicat autorității contractante un exemplar al contestației. 1.4. În temeiul art. 17 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, se impune conexarea prezentei contestații la dosarul CNSC nr. 16/C7/2022. 2. Fondul contestației: Contestatorul arată că a prezentat ofertă pentru lotul 2 al achiziției, iar, potrivit datelor publicate în SEAP, pentru acestui lot s-au înscris un număr de 6 ofertanți. În cursul judecării contestației împotriva refuzului autorității contractante de a publica raportul procedurii la lotul 2 (cerere determinată de anunțul publicat în SEAP privitor la anularea procedurii ca urmare a neconformității/inacceptabilității tuturor ofertelor prezentate la acest lot) - obiect al dosarului nr. 16/C7/2022, autoritatea contractantă a emis un punct de vedere - adresa nr.A52/05.01.2022 - prin care a afirmat: „Menționăm că operatorii economici au fost informați în SEAP de motivul neconformității ofertei pentru lotul respectiv, urmând ca la finalizarea procedurii, autoritatea contractantă să publice raportul procedurii și să comunice rezultatul procedurii operatorilor economici implicați în procedura de atribuire”. Contestatorul susține că nu a fost informat, nici prin publicare în SEAP, nici în alt mod, „de motivul neconformității ofertei pentru lotul respectiv”. Astfel, la data de 06.01.2022, contestatorul a solicitat autorității contractante să publice, respectiv să republice în SEAP rezultatul evaluării tehnice a ofertelor la lotul 2 (consemnat într-un raport intermediar sau în orice alt document susceptibil a realiza informarea operatorilor economici participanți asupra acestui rezultat) și a făcut dovada (în anexa la această solicitare) că nu există în SEAP nicio comunicare de genul celei la care face referire autoritatea contractantă. Pagina 4 din 39
Anexat răspunsului solicitat, autoritatea contractantă a transmis contestatorului un print-screen greu lizibil, care nu oferă posibilitatea verificării datei publicării sale (pretinsă a exista înainte de data anulării procedurii lotului 2 - 27.12.2021) și a însăși existenței sale pe interfața destinată acesteia - căci pe interfața destinată operatorilor economici ofertanți nu există asemenea publicare. Totodată, lipsesc informațiile privind ansamblul evaluării tehnice efectuate la ofertele prezentate la lotul 2, astfel încât să fie respectate principiile transparenței și egalității de tratament (sub aspectul accesului la verificarea modului de evaluare a propriei oferte comparativ cu cel al ofertelor concurente). În continuare, contestatorul susține că este nevoit a solicita în justiție obligarea autorității contractante la îndeplinirea comunicării legal datorate și citează prevederile art. 293 c.pr.civ. Astfel, contestatorul apreciază că toate cele 3 ipoteze legale sunt întrunite în cauză: - documentul stabilind rezultatul evaluării tehnice a ofertei noastre (cu concluzia neconformității sale) este un înscris comun (comisia de evaluare a apreciat, prin documentul respectiv - raport intermediar, proces- verbal de evaluare tehnică etc. asupra înscrisului reprezentat de oferta sa); - la acest document a făcut referire chiar partea adversă în punctul său de vedere (adresa nr. A52/05.01.2022); - autoritatea contractantă este obligată să înfățișeze înscrisul (prin publicare în SEAP - fișa de date a achiziției, secțiunea IV. 1.1.a) Modalitatea de desfășurare a procedurii de atribuire: Online) și se citează prevederile art. 215 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, precum și art. 142 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Întrucât prejudicierea printr-un act injust al autorității contractante de constatare a neconformității ofertei contestatorului trebuie invocată în termenul legal prevăzut de art. 8 din Legea nr. 101/2016, refuzul autorității contractante de a comunica, respectiv de a face dovada susținerii că ar fi comunicat „motivul neconformității ofertei noastre” într-o modalitate aptă a produce efecte juridice în ce privește pe participanții la procedura lotului 2, semnifică împiedicarea accesului la justiție. Prin obligarea autorității contractante la îndeplinirea obligației legale de a comunica rezultatul evaluării tehnice a ofertelor (inclusiv a ofertei contestatorului) la lotul 2, se va asigura și respectarea dreptului acestuia prevăzut de art. 2 din Legea nr. 101/2016, care este citat. Întrucât încălcarea legii este flagrantă (în modul descris mai sus), iar autoritatea contractantă a produs contestatorului o vătămare evidentă a interesului de a se apăra față de un eventual abuz în ce privește evaluarea ofertei sale (atât prin raportare la ea însăși, cât și la ansamblul ofertelor prezentate la lotul 2, astfel încât să se asigure că sunt respectate principiile transparenței și egalității de tratament în ce privește procesul de evaluare), contestatorul apreciază că este nevoit a se adresa CNSC pentru a obține repararea vătămării (prin obligarea autorității contractante la publicarea actului său decizional în ce privește evaluarea tehnică a ofertelor prezentate la lotul 2). Concluzionând, ... solicită CNSC, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la publicarea motivelor neconformității ofertei sale, „respectiv la efectuarea comunicării legal Pagina 5 din 39
datorate privind evaluarea tehnică a ofertei” sale, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. Prin adresa nr. A2233/13.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 2073/13.01.2022, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația nr. 41/07.01.2022, prin care comunică faptul că lotul 2 - „Dezinfectant de nivel mediu concentrat pentru suprafețe” se află încă în desfășurare, urmând ca la finalizarea procedurii, să se publice raportul procedurii și să se comunice rezultatul procedurii operatorilor economici implicați în procedura de atribuire, conform art. 215 alin (1) din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă este obligată în cadrul comunicării privind rezultatul procedurii, de a cuprinde fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale. În mod eronat contestatorul consideră că autoritatea contractantă este obligată să emită un raport intermediar. Conform Legii nr. 98/2016, autoritatea contractantă nu este obligată să întocmească raportul intermediar pentru procedura de licitație deschisă, așa cum este în mod clar stipulat la art. 214 alin. (4) din Legea 98/2016. cu modificările și completările ulterioare. în coroborare cu prevederile art. 68 alin. (1) din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, autoritatea contractantă face precizarea că nu poate fi acuzată de minciună și nici învinuită de faptul că operatorii economici nu văd în platforma SEAP motivele respingerii. Acestea vor fi vizibile la finalizarea evaluării loturilor, conform normelor de funcționare ale acestei platforme. Decizia de anulare a loturilor, în care toate ofertele au fost neconforme/neadmisibile, aparține comisiei de evaluare și se va lua la momentul finalizării procedurii, iar operatorii economici vor fi informați prin transmiterea comunicărilor. În ceea ce privește obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație, aceasta solicită respingerea ca fiind accesorie capătului principal al contestației. Prin adresa nr. 2335/57/C7/14.01.2022, CNSC a solicitat ... punctul de vedere față de excepția prematurităţii contestației, pentru lotul 2, invocată din oficiu și de către autoritatea contractantă prin punctul de vedere nr. A2233/13.01.2022 (susținerile autorității contractante „În mod eronat contestatorul consideră că autoritatea contractantă este obligată să emită un raport intermediar” fiind calificate de către CNSC drept excepția prematurităţii contestației), raportat la prevederile art. 214 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 68 alin. (1) din același act normativ. Prin adresa nr. 107/14.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 2351/14.01.2022, ... transmite răspunsul său la punctul de vedere al autorității contractante, precizând următoarele: 1. Autoritatea contractantă recunoaște că nu a publicat în SEAP rezultatul evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2 și nici nu a informat în vreun fel pe ofertanții participanți la procedura acestui lot asupra evaluării. Pagina 6 din 39
Și această a doua contestație a fost declanșată tot de o eroare de comunicare săvârșită de autoritatea contractantă care, în adresa sa nr. A52/05.01.2022 (reprezentând punctul de vedere la prima contestație), a afirmat: „Menționăm că operatorii economici au fost informați în SEAP de motivul neconformității ofertei pentru lotul respectiv, urmând ca la finalizarea procedurii, autoritatea contractantă să publice raportul procedurii și să comunice rezultatul procedurii operatorilor economici implicați în procedura de atribuire.” Așadar, culpa sa procesuală este (din nou) evidentă. Contestatorul arată că poate fi de acord că o autoritate contractantă nu este obligată să publice un raport intermediar privind evaluarea tehnică a ofertelor. Dar, în speța de față, nu este de acord ca, odată făcut anunțul că această evaluare s-a produs și a fost chiar comunicată, această evaluare să rămână secretă. Ba mai mult, autoritatea contractantă a trimis contestatorului un print screen al deciziei sale de neconformitate a ofertei la lotul 2 - ceea ce justifică și mai puternic cererea sa de obligare a autorității contractante la publicarea raportului intermediar al evaluării tehnice a ofertelor la lotul 2. Deci, cererea contestatorului este deplin întemeiată, în drept, potrivit art. 293 c.pr.civ. (aplicabil conform art. 68 Legea nr. 101/2016) și, în fapt, pentru motivele expuse în contestație. Conclusiv, - autoritatea contractantă a susținut și invocat în cursul procesului existența evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2; - autoritatea contractantă a și dovedit (cu print-screen transmis la data de 07.01.2022) că această evaluare tehnică există; - făcând cunoscute (prin print-screen-ul transmis la data de 07.01.2022) care sunt motivele neconformității ofertei - și determinând astfel să se conteste aceste motive - autoritatea contractantă împiedică accesul deplin la justiție prin refuzul de a publica evaluarea tehnică a tuturor ofertelor prezentate la lotul 2. Contestatorul apreciază că este astfel privat de dreptul de a aprecia asupra corectitudinii evaluării de către autoritatea contractantă și a celorlalte oferte, iar defazarea între contestarea deciziei de neconformitate a ofertei sale (pe care o vom face în termenul legal declanșat de comunicarea print screen-ului menționat în mod repetat) și eventuala contestare a modului de efectuare a evaluării tehnice a celorlalte oferte (ce s-ar produce abia după publicarea raportului procedurii), îl pune într-o situație de netă inferioritate față de autoritatea contractantă și de ceilalți ofertanți, existând riscul de a nu mai putea evoca în condițiile legii interese legitime legate de procedură (precum, de exemplu, acela al anulării procedurii în situația deja proclamată a inexistenței vreunei oferte admisibile). Toate ofertele fiind evaluate sub aspect tehnic, iar informarea asupra deciziei evaluării făcându-se în mod netransparent - în cadrul judecării primei contestații - și numai față de unul dintre ofertanți - acestea sunt fapte ce indică încălcarea principiilor transparentei și egalității de tratament în derularea procedurii de atribuire a acordului-cadru al lotului 2. Pagina 7 din 39
De aceea, contestatorul susține că autoritatea contractantă trebuie obligată să publice în SEAP rezultatul complet al evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2. 3. Referitor la afirmațiile autorității contractante Decizia de anulare a loturilor în care toate ofertele au fost neconforme/neadmisibile, aparține comisiei de evaluare și se va lua la momentul finalizării procedurii, iar operatorii economici vor fi informați prin transmiterea comunicărilor. Rezultă că, indiferent de publicarea sau nu a rezultatului evaluării tehnice acum, la cererea contestatorului, decizia de anulare a procedurii este deja luată (și prin aceasta se confirmă că anularea anunțului din 27.12.2021 - admisă de autoritatea contractantă ca urmare a primei contestații - a fost doar un act pur formal, lipsit de consecințe reale) - iar comunicarea ei se va face în cadrul raportului procedurii. Poziția este lipsită de sens, că rezultatul este același, atât în cazul publicării unui raport care să consemneze concluziile evaluării tehnice a ofertelor lotului 2, cât și în cazul în care autoritatea contractantă ar publica rezultatul evaluării tehnice în cadrul raportului procedurii. Astfel, apare un nou motiv pentru ca autoritatea contractantă să publice în SEAP rezultatul evaluării tehnice a tuturor ofertelor prezentate la lotul 2. Prin adresa nr. 112/17.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 2531/17.01.2022,
contestatorul
solicită
respingerea
excepției prematurităţii contestației sale, astfel: Privind excepția de prematuritate a contestației, invocată de către Consiliu din oficiu (inclusiv prin interpretarea unei susțineri a autorității contractante), se solicită respingerea ei ca vădit nefondată (cu motivările de mai jos, ce se vor regăsi și în cuprinsul răspunsului la punctul de vedere al autorității contractante la această a doua contestație, vizând repetatele erori săvârșite de aceasta în derularea procedurii lotului 2 al achiziției). Contestația a fost declanșată de afirmația autorității contractante că ar fi comunicat ofertanților la lotul 2, prin publicare în SEAP, decizia sa de neconformitate a ofertelor lot (tuturor ofertelor prezentate). Astfel, contestatorul arată că a solicitat obligarea autorității contractante la dovedirea comunicării deciziei sale de neconformitate cel puțin către acesta, precum și a întregului act de evaluare tehnică a ofertelor la lotul 2 (cu denumirea legală de raport intermediar, dar căruia i se poate da - important fiind conținutul său). Prin punctul său de vedere, autoritatea contractantă recunoaște că, din nou, a mințit și că, de fapt, nu a publicat în SEAP și nici nu a informat participanții la procedura lotului 2 asupra evaluării tehnice deja efectuate. Mai mult, autoritatea contractantă afirmă că urmează a îndeplini actul formal al întocmirii raportului procedurii bazându-se pe decizia deja luată (dar anulată în urma primei contestații) de anulare a procedurii în baza evaluării tehnice acum în discuție și pe care refuză să o publice. Extragerea unei propoziții din contextul speței spre a se încerca o soluționare rapidă și favorabilă autorității contractante, este criticabilă atât pe fondul practicii, cât și pe cel juridic. Afirmația autorității contractante „În mod eronat contestatorul consideră că autoritatea contractantă este obligată să emită un raport Pagina 8 din 39
intermediar. Conform Legii 98/2016, autoritatea contractantă nu este obligată să întocmească raportul intermediar pentru procedura de licitație deschisă, așa cum este în mod clar stipulat la art. 214 alin. (4) din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, în coroborare cu prevederile art. 68 alin. (1) din Legea 98/2016, cu modificările și completările ulterioare”, este din nou deluzivă - căci nu există asemenea cerere în contestație. În continuare, contestatorul afirmă că „Și este greșit că CNSC, pornind de la o afirmație ușor de verificat a unei părți (fie ea și AC), a înțeles să construiască o apărare a acestei părți în asemenea condiții. Noi nu am cerut AC să emită un raport intermediar; nici nu am fi avut de ce să solicitam obligarea AC la emiterea unui asemenea raport, întrucât înscrisul constatator al operațiunii de evaluare tehnică a ofertelor lotului 2 (indiferent cum l-a numit AC) există, a fost invocat de AC atât în condițiile generând prima noastră contestație, cât și în cele conducând la a doua noastră contestație și ne-a fost comunicat într-o formă parțială și informală (anexa nr. 6 la contestație)”. Contestația a vizat: „refuzul AC de a publica în SEAP rezultatul evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2 (Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe) al achiziției menționate, inclusiv motivele neconformității ofertei noastre la acest lot, Solicitând obligarea AC la publicarea acestui rezultat, respectiv la efectuarea comunicării legal datorate privind evaluarea tehnică a ofertei noastre”. Contestatorul susține că, în mod repetat, a arătat că, prin înscrisul consemnând acest rezultat al evaluării tehnice, se poate înțelege orice act emis de autoritatea contractantă - raport intermediar, proces verbal etc. - și citează din nou: „La data de 06.01.2022 am solicitat AC să publice, respectiv să republice în SEAP rezultatul evaluării tehnice a ofertelor la lotul 2 (consemnat într-un raport intermediar sau în orice alt document susceptibil a realiza informarea operatorilor economici participanți asupra acestui rezultat) - anexa nr. 5; am făcut dovada (în anexă la această solicitare) că nu există în SEAP nicio comunicare de genul celei la care face referire AC. - documentul stabilind rezultatul evaluării tehnice a ofertei noastre (cu concluzia neconformității sale) este un înscris comun (comisia de evaluare a AC a apreciat, prin documentul respectiv - raport intermediar, proces verbal de evaluare tehnică etc. asupra înscrisului reprezentat de oferta noastră).” Dovada că rezultatul evaluării tehnice a ofertelor lotului 2 există și că autoritatea contractantă a încercat în mod deliberat să-l folosească spre a justifica măsura anularii procedurii acestui lot - fără însă a comunica această justificare nici contestatorului, nici altor ofertanți - este print- screen-ul transmis acestuia la data de 07.01.2022, în care se vede decizia de neconformitate a ofertei, alături de deciziile privind celelalte oferte - obliterate însă. Altă dovada este că raportul procedurii lotului 2 al achiziției - a cărui emitere este tergiversată în mod inexplicabil de autoritatea contractantă - urmează a avea concluzia anulării procedurii, anunțată prin publicare în SEAP la data de 27.12.2021 (care a determinat prima contestație și a cărei Pagina 9 din 39
urmare a fost retractarea măsurii de către autoritatea contractantă) și în punctul său de vedere la această a doua contestație: „Decizia de anulare a loturilor în care toate ofertele au fost neconforme/neadmisibile, aparține comisiei de evaluare și se va lua la momentul finalizării procedurii, iar operatorii economici vor fi informați prin transmiterea comunicărilor.” Așadar, nu poate exista prematuritate când contestatorul solicită obligarea autorității contractante la publicarea rezultatului evaluării tehnice a ofertelor la lotul 2 - rezultat care există și care este invocat în mod repetat de aceasta. Indiferent de înscrisul care constată această evaluare, el trebuie depus, Consiliul trebuind să dispună în conformitate cu prevederile art. 293 c.pr.civ. - citate și dezbătute pe larg în contestație și în răspunsul la punctul de vedere al autorității contractante. Așadar, contestatorul apreciază că înscrisul constatator al evaluării tehnice: - există (dovada print-screen-ul comunicat la 07.01.2022); - a justificat măsura anularii procedurii lotului 2 (retrasă în urma contestației); - a fost invocat de autoritatea contractantă în cursul judecării celor două contestații formulate până acum. Existând o comunicare parțială a rezultatului evaluării tehnice a ofertelor lotului 2 (comunicarea către contestator din 07.01.2022), autoritatea contractantă trebuie obligată să procedeze la respectarea tratamentului egal și a egalității de tratament pentru toți participanții la procedură, inclusiv pentru contestator (care este nevoit a formula contestație împotriva deciziei de neconformitate a ofertei sale, așa cum rezultă ea din print-screen-ul menționat, fără a ști cum au fost evaluate celelalte oferte). În speță, această obligare ar privi publicarea în SEAP a actului consemnând rezultatul evaluării tehnice a tuturor ofertelor la lotul 2. Contestatorul susține că asemenea publicare nu este interzisă și, dacă actul există (și a făcut dovada acestei situații) și a fost făcut public (în mod informal și doar cu privire la oferta sa), „este evident că nu solicitarea noastră nu poate fi PREMATURĂ!” Concluzionând, contestatorul precizează că „Ce fel de prematuritate poate exista dacă AC a făcut ceea ce am solicitat, dar numai în parte (prin comunicarea rezultatului evaluării tehnice a ofertei noastre, dar nu și al evaluării tehnice a celorlalte oferte) și în mod nelegal (adică nu prin publicare în SEAP, așa cum ea însăși a stabilit prin documentația de atribuire, ci printr-o corespondență directă cu societatea noastră)”. Prin
adresele
nr.
2963/57/C7/18.01.2022
și
nr. 2964/57/C7/18.01.2022, Consiliul a solicitat autorității contractante și contestatorului, să transmită punctul de vedere față de excepția rămânerii fără obiect a contestației, pentru lotul 2, invocată din oficiu, raportat la e- mail-ul din data de 07.01.2022 ora 11:49, transmis de către autoritatea contractantă pe adresa ..., prin care s-au precizat motivele neconformității ofertei. Prin adresa nr. 134/19.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 3050/19.01.2022, ... transmite răspunsul său privind excepția rămânerii Pagina 10 din 39
fără obiect a contestației nr. 40/07.01.2022, invocată de către CNSC din oficiu. Astfel, contestatorul solicită respingerea acesteia și continuarea judecății și menționează că în e-mail-ul său din 17.01.2022 - în care a exprimat concluziile de respingere a excepției prematurităţii contestației - a indicat foarte exact stadiul cererilor sale: „Ce fel de prematuritate poate exista dacă AC a făcut ceea ce am solicitat, dar numai în parte (prin comunicarea rezultatului evaluării tehnice a ofertei noastre, dar nu și al evaluării tehnice a celorlalte oferte) și în mod nelegal (adică nu prin publicare în SEAP, așa cum ea însăși a stabilit prin documentația de atribuire, ci printr-o corespondență directă cu societatea noastră).” În continuare, se face trimitere la petitul contestației: „Formulăm contestație împotriva refuzului AC de a publica în SEAP rezultatul evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2 (Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe) al achiziției menționate, inclusiv motivele neconformității ofertei noastre la acest lot, Solicitând obligarea AC la publicarea acestui rezultat, respectiv la efectuarea comunicării legal datorate privind evaluarea tehnică a ofertei noastre.” În raport de acest obiect al contestației, comunicarea print-screen- ului din 07.01.2022 nu satisface niciuna dintre cele două cereri ale contestației: - publicarea în SEAP a rezultatului evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2 (care să cuprindă și motivarea neconformității ofertei sale); - efectuarea comunicării legale privind evaluarea tehnică a ofertei sale (adică prin publicare în SEAP și cu conținutul prevăzut de lege). Așadar, contestatorul susține că trebuie continuată judecata contestației sale, astfel încât autoritatea contractantă să fie obligată să respecte prevederile legii și drepturile și interesele sale legitime vizând asigurarea transparenței procedurii și egalității de tratament, în sensul descris prin contestație. Prin adresa nr. A2372/20.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 3430/20.01.2022, ... transmite un punct de vedere, prin care comunică faptul că nu a trimis contestatorului print-screen-ul ca un document oficial, ci doar ca răspuns la acuzația acestuia că nu s-a completat în SEAP motivul neconformității ofertei sale. Raportul procedurii va fi publicat și comunicarea rezultatului procedurii va fi transmisă operatorilor la finalizarea procedurii de atribuire. Conform art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă este obligată, în cadrul comunicării privind rezultatul procedurii, de a cuprinde fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale. Prin adresa nr. 151/21.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 3663/21.01.2022, ... transmite răspunsul său la noul punct de vedere al autorității contractante, respectiv nr. A2372/20.01.2022, prin care arată că poziția acesteia (exprimata clar și care nu poate fi înlocuită prin supozițiile proprii ale CNSC), indică clar că s-a formulat o contestație cu un obiect bine definit și valid de la data investirii CNSC și până la data pronunțării Pagina 11 din 39
soluției în cauză și citează din acest punct de vedere: „Vă comunicăm faptul că autoritatea contractantă nu a trimis contestatorului print-screen- ul ca un document oficial, ci doar ca răspuns la acuzația contestatorului că autoritatea contractantă nu a completat în SEAP motivul neconformității.” Mai întâi, ... insistă asupra faptului că, prin contestația sa nr. 40/07.01.2022 nu a „acuzat” autoritatea contractantă că nu ar fi „completat în SEAP motivul neconformității” ofertei sale, ci „a solicitat obligarea acesteia la publicarea în SEAP a rezultatului evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2 - la care s-a referit în mod repetat că ar exista, că ar consemna neconformitatea tuturor ofertelor prezentate la lotul 2, că ar fi fost comunicat operatorilor economici participanți prin SEAP, că ar justifica anularea procedurii lotului 2. Deci, dacă autoritatea contractantă nu-i conferă caracter «oficial» comunicării deciziei sale de neconformitate a ofertei noastre (ca și a celorlalte oferte) prin print screen-ul din 07.01.2022, cu atât mai mult se impune obligarea sa la efectuarea publicării «oficiale» în SEAP a rezultatului evaluării tehnice și motivelor de neconformitate a ofertelor prezentate la lotul 2 (care există și stau la baza atitudinii greșite a autorității contractante pe planul - acum în discuție - al comunicării cu operatorii economici implicați în această procedură).” Astfel, ... solicită CNSC respingerea excepției rămânerii fără obiect a contestației sale nr. 2. III. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică decizia autorității contractante de declarare ca neconformă a ofertei sale, pentru lotul 2. 1. Chestiuni prealabile La data de 07.01.2022, în urma solicitării contestatorului de a fi comunicat rezultatul procedurii la lotul 2, autoritatea contractantă a transmis prin e-mail, un print screen al rezultatului evaluării tehnice a ofertelor prezentate la acest lot. În continuare, contestatorul face referiri la formularea contestației în termenul legal, la cuantumul cauțiunii constituite și la comunicarea autorității contractante a unui exemplar al contestației. Având în vedere prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, se solicită conexarea contestației la dosarul nr. 16/C7/2022, având ca obiect alte două contestații formulate împotriva acțiunilor și deciziilor eronate ale autorității contractante în derularea procedurii de atribuire a acordului-cadru al lotului 2. 2. Fondul contestației: În urma publicării în SEAP a unui anunț de anulare a procedurii de atribuire pentru lotul 2, cu motivarea că toate ofertele prezentate sunt neconforme/inacceptabile, contestatorul a solicitat autorității contractante să publice raportul procedurii. Ca urmare a introducerii contestației împotriva refuzului autorității contractante de a publica raportul procedurii, aceasta a recunoscut că din eroare a făcut anunțul respectiv și că procedura va continua; totodată, a susținut că informațiile privind neconformitatea ofertelor au fost publicate Pagina 12 din 39
în SEAP, ofertanții fiind astfel informați asupra rezultatului evaluării tehnice a ofertelor lor. Deoarece contestatorul nu a fost informat – nici prin publicare în SEAP, nici în alt mod – asupra rezultatului evaluării tehnice a ofertelor la lotul 2 (inclusiv a ofertei sale), acesta arată că a solicitat să se publice în SEAP rezultatul acestei evaluări. Astfel, în urma comunicării din 07.01.2022 a print-screen-ului menționat mai sus, ... arată că a formulat o nouă contestație, solicitând obligarea autorității contractante la publicarea rezultatului evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2 (inclusiv a ofertei sale). Cu diverse motivări - prezente în adresa reprezentând punctul de vedere la contestația a doua – autoritatea contractantă a refuzat să facă publicarea solicitată. Toate aceste date, împreună cu înscrisurile doveditoare, se află în cele două contestații anterioare. Spre a evita o eventuală decădere a ... din dreptul de a contesta măsura prejudiciatoare a autorității contractante (chiar dacă aceasta i-a fost comunicată în afara procedurii și într-un mod neregulat sub aspectul formei și conținutului), se contestă acum și rezultatul evaluării tehnice a ofertei sale. Contestatorul invocă încălcarea de către comisia de evaluare a obligației prevăzută de art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr.395/2016, pe care îl citează. Totodată, contestatorul susține că, în mod greșit a reținut autoritatea contractantă că „Produsul ofertat prezintă acțiune iritantă asupra pielii, mucoasei oculare. Conform fișei tehnice pagina 4-8 produsul prezintă iritarea pielii, categoria 2 (skin irrit. 2, H315), lezarea gravă a ochilor, categoria 1 (eye dam. 1, H318)”, fără a aprecia corect atât mențiunile în sine, cât și celelalte înscrisuri ale propunerii sale tehnice. Mai întâi, contestatorul arată că citatul invocat de autoritatea contractantă este parte a Fișei de Securitate a produsului ANIOS OXY'FLOOR ofertat, iar nu a Fișei Tehnice a acestui produs și, în continuare, se citează din Fișa de Securitate (pag. 4-10 propunerea tehnică): „FIŞA DE DATE DE SECURITATE 1. Clasificarea substanței sau a amestecului Conform regulamentului (CE) nr. 1272/2008 și modificărilor sale. Iritarea pielii, Categoria 2 (Skin Irrit. 2, H315). Lezarea gravă a ochilor, Categoria 1 (Eye Dam. 1, H318). Periculos pentru mediul acvatic - pericol cronic, Categoria 3 (Aquatic Chronic H412). Acest amestec nu prezintă pericol fizic. A se vedea prevederile privind celelalte produse existente în încăpere.” Contestatorul apreciază că relevantă pentru speța a acestor mențiuni extrase din Fișa de Securitate este practic nulă, pentru că: - Fișa de Securitate se referă la produsul în forma Concentrată (iar mai toți dezinfectanții în asemenea stare prezintă mențiuni de genul celor invocate de autoritatea contractantă); - cerința caietului de sarcini pe care o invocă autoritatea contractantă se referă la Soluția de Lucru, iar nu la Produsul Concentrat: „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, Pagina 13 din 39
mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09).” Fără a cerceta cu atenție înscrisurile din propunerea tehnică a contestatorului, autoritatea contractantă nu a găsit informația lămuritoare pentru falsa problema ce și-a creat-o singură în legătură cu produsul și nici nu a solicitat vreo clarificare din partea acestuia. Deci, dacă ar fi verificat cu atenție conformitatea ofertei contestatorului, prin raportare la cerința caietului de sarcini pentru acest lot sau dacă ar fi solicitat lămuriri în această chestiune, ar fi putut afla la pag. 261 din propunerea tehnică - Fișa de Informații Toxicologice și Eco toxicologice a produsului ANIOS OXY'FLOOR în Soluția de 0,5 % (ofertată de către contestator), în care se menționează că: „IDENTIFICAREA PERICOLELOR la DILUŢIA DE UTILIZARE ▪ Pericole fizico-chimice - Nu se clasifică la diluția utilizării în ceea ce privește pericolele fizico-chimice ▪ Sănătate - Nu se clasifică la diluția utilizării în ceea ce privește pericolele pentru sănătate.” Așadar, contestatorul consideră că produsul ofertat de acesta este conform, soluția sa de lucru neproducând acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale. Concluzionând, ... solicită CNSC admiterea contestației sale, pentru lotul 2. Prin adresa nr. A2404/25.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 4049/25.01.2022, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația nr. 103/14.01.2022, prin care arată că, în ceea ce privește evaluarea propunerii tehnice depuse de ... pentru lotul 2, a respectat prevederile legale din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare și consideră că nu sunt necesare măsuri de remediere, în sensul: - reconsiderării deciziei de respingere a ofertei ... sau anularea lotului 2; - reevaluarea ofertei depusă de .... Autoritatea contractantă precizează că cerința minimă din caietul de sarcini pentru care a fost declarat neconform produsul ofertat de operatorul economic ... este următoarea: „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizări în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediu înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09)”. Definiția mediului de pe https://dexonline.ro/definitie/mediu este: „MEDIU, medii, s. n. 1. Totalitatea condițiilor (relief, climă, sol etc.) în care trăiesc organismele. Mediu intern = totalitatea umorilor care scaldă celulele organismului. Mediu de cultură = soluție nutritivă sterilizată, Pagina 14 din 39
utilizată pentru înmulțirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva; ambianță. 3. Substanță solidă, lichidă sau gazoasă, câmp electromagnetic sau gravitațional etc. în care se desfășoară fenomenele fizice. 4. (în spiritism și în alte practici oculte) Persoană care poate comunica cu spiritele și poate fi intermediar între ele și o anumită persoană. - Din lat. medium.” Definiția mediului înconjurător de pe https://legeaz.net/dictionar- juridic/mediu-înconjurător este: „mediu înconjurător - totalitatea factorilor naturali și a celor creați prin activități umane (antropici) care determină într-o strânsă interacțiune condițiile pentru existența omului și dezvoltarea societății. Expresia este considerată a fi pleonastică, drept pentru care în legislația dedicată acestui domeniu se folosește doar termenul mediu. Mediul acvatic face parte din mediul înconjurător.” În continuare, autoritatea contractantă arată că operatorul economic a ofertat, conform fișei tehnice: „Coroziune cutanată/iritație cutanată: Iritare cutanată: mâncărime, roșeață locală cu intensitate scăzută spre moderată, senzație de arsură, etc. Leziuni oculare grave/iritație oculară: Leziuni oculare grave Arsuri caracterizate prin disconfort sau durere, clipirea excesivă a ochilor, lăcrimare și roșeață, simptome ale conjunctivitei: umflarea ochilor. SECŢIUNEA 12: INFORMAŢII ECOLOGICE A se evita scurgerea produsului în cursurile de apă. 12.1. Toxicitate 12.1.2. Amestecuri Nociv pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung. SECŢIUNEA 2: IDENTIFICAREA PERICOLELOR 2.1. Clasificarea substanței sau a amestecului Conform regulamentului (CE) nr. 1272/2008 și modificărilor sale. Iritarea pielii. Categoria 2 (Skin Irrit. 2. H315). Lezarea gravă a ochilor. Categoria 1 (Eye Dam. 1. H318). Periculos pentru mediul acvatic - pericol cronic. Categoria 3 (Aquatic Chronic 3. H412). Acest amestec nu prezintă pericol fizic. A se vedea prevederile privind celelalte produse existente în încăpere. Conform directivelor 67/548/CEE, 1999/45/CE și modificărilor lor. Toxicitate acută pe cale orală: nociv (Xn. R 22). Lezarea gravă a ochilor (XI, R 41).” Produsul ofertat fiind concentrat, acesta necesită manipulare din partea personalului în procesul de preparare cu apă, așadar, personalul intră în contact cu produsul concentrat, deci plângerea contestatorului este eronată (acesta considerând că cerința se referă DOAR la produsul gata de utilizare) și neîntemeiată, având în vedere riscul la care este supus personalul în manipularea și prepararea soluției concentrate. În fapt, autoritatea contractantă, nu are niciun interes în a favoriza sau elimina anumiți operatori economici, ci numai de a achiziționa produse care să respecte în totalitate cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini. Pagina 15 din 39
Cerința a cărei neîndepliniri îi este imputată contestatorului, se regăsește în secțiunea „specificații tehnice minimale” a caietului de sarcini. Această cerință a format chiar obiectul unei solicitări de clarificări în etapa anterioară deschiderii ofertelor, autoritatea contractantă menţinând-o în forma prevăzută. În conținutul răspunsului la solicitarea de clarificări privind documentația de atribuire referitoare la procedura licitație deschisă organizată în data de 18.10.2021 (anunț de participare nr. CN1034834/16.09.2021), la pag. 3, întrebarea 4, pentru lotul 2, referitor la faptul să nu prezinte pictograma de pericol GHS08 și GHS09, în care s-a solicitat remedierea astfel încât cerința să se refere doar la soluția de lucru, nu la produsul concentrat, răspunsul autorității contractante a fost că cerința se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare, astfel: „Întrebare 4: Pentru lotul 2 - Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe: Referitor la cerința din caietul de sarcini - să nu prezinte pictograma de pericol GHS09, solicităm adoptarea de remediere, conform Ordinului nr. 1071/2017, cerința să se refere doar la «soluția de lucru», nu la produsul concentrat. Răspuns: Privind întrebarea de la lotul 2 - Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe, precizăm că cerința «să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09» se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare. Cerințele caietului de sarcini nu se modifică.” Astfel, autoritatea contractantă susține faptul că situația nerespectării de către ofertatul contestator, a unei cerințe minime solicitate prin caietul de sarcini, este fără dubiu. Demersul întreprins de către membrii comisiei de evaluare este în acord cu atribuțiile prevăzute în sarcina lor de către prevederile art. 127, art. 65 și art. 133 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Dacă comisia de evaluare ar considera admisibilă o ofertă care nu satisface, în mod corespunzător, cerințele caietului de sarcini, atunci ar fi fost afectate principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publică. Față de cele menționate mai sus, autoritatea contractantă apreciază că au fost respectate prevederile din Secțiunea a 10-a „Procesul de verificare și evaluare” din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și consideră că nu sunt necesare măsuri de remediere. Pe baza raționamentelor mai sus expuse, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertelor depuse la procedura de atribuire, s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale în materie de achiziții publice și solicită CNSC respingerea contestației formulată de ... ca nefondată și dispunerea măsurilor pentru continuarea procedurii de atribuire, pentru lotul 2. Pagina 16 din 39
În ceea ce privește obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație, se solicită respingerea acesteia ca fiind accesorie capătului principal al contestației. Prin adresa nr. 167/25.01.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 4306/26,01,2022, ... transmite răspunsul său la punctul de vedere al autorității contractante din adresa nr. A2403/25.01.2022, prin care formulează următoarea replică: „Am atacat decizia de neconformitate a ofertei noastre la lotul 2 al achiziției în considerarea următoarei motivări (comunicate nouă, în mod neregulat, printr-un screen print transmis nouă la 07.01.2022). Prin punctul său de vedere vis a vis de contestația noastră nr. 3, autoritatea contractantă afirma că, de fapt, altul este motivul de neconformitate al ofertei noastre - încălcarea specificației: «Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizări în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediu înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09).» Față de critica noastră din contestația nr. 3, autoritatea contractantă nu face nicio apărare (ceea ce dovedește, din nou, justețea poziției noastre de contestare a eronatelor decizii succesive ale autorității contractante). Așadar, arătăm că, pe de o parte, autoritatea contractantă a mințit tot timpul când a susținut că nu există o evaluare tehnică a ofertelor la lotul 2 - căci acum afirmă: «Pe baza raționamentelor mai sus expuse, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertelor depuse la procedură, s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale în materie de achiziții publice și solicită Consiliului de Soluționare a Contestațiilor respingerea contestației formulată de ... ca nefondată și dispunerea măsurilor pentru continuarea procedurii de atribuire.» Pe de altă parte, se impune obligarea autorității contractante la publicarea acestei evaluări tehnice care, după cum se vede, variază de la o situație la alta. Din această perspectivă, toate cele 3 contestații anterioare privind deciziile greșite ale autorității contractante în procedura de atribuire a acordului cadru al lotului 2 trebuie admise, apărările autorității contractante contrazicându-se între ele de la o contestație la alta și afundându-se tot mai mult într-un marasm motivațional. Ceea ce a invocat acum autoritatea contractantă în punctul sau de vedere urmează a face obiectul unei noi contestații (desigur, spre a evita potențialul risc al invocării unei tardivități). Insistăm pe obligarea autorității contractante de a publica rezultatul evaluării tehnice a tuturor ofertelor la lotul 2, astfel încât să fim tratați în mod egal cu ceilalți ofertanți și să putem evalua (ce a mai rămas din) corectitudinea acestei evaluări.” IV. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică decizia autorității contractante de declarare ca neconformă a ofertei sale, pentru lotul 2. 1. Chestiuni prealabile Pagina 17 din 39
La data de 26.01.2022, în cadrul procesual creat de contestația nr. 103/14.01.2022 (nr.3 ) - obiect al dosarului CNSC nr. 103/C7/2022, autoritatea contractantă a comunicat un punct de vedere, în cuprinsul căruia exprimă alte motive de neconformitate ale ofertei sale la lotul 2 al achiziției decât cele arătate la data de 07.01.2022 (în urma solicitării contestatorului de a se comunica rezultatul procedurii la lotul 2, autoritatea contractantă a transmis prin e-mail un print-screen al rezultatului evaluării tehnice a ofertelor prezentate la acest lot - anexa nr. 2 la contestația nr. 3 menționată). Totodată, la data de 26.01.2022, autoritatea contractantă a publicat în SEAP raportul procedurii de atribuire. Având în vedere că valoarea estimată a achiziției este de 9.786.608,64 lei, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, s-a formulat prezenta contestație în termen legal. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. b) și (22) din Legea nr. 101/2016, s-a constituit la dispoziția CNSC cauțiunea în sumă de 7.715,52 lei, reprezentând 2 % din dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenționează a se atribui în baza acordului- cadru respectiv aferent lotului 2. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, s-a comunicat autorității contractante un exemplar al contestației. Având în vedere prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestatorul solicită conexarea prezentei contestații la dosarul nr. 16/C7/2022 - având ca obiect alte trei contestații formulate de același contestator împotriva acțiunilor și deciziilor eronate ale autorității contractante în derularea procedurii de atribuire a acordului- cadru al lotului 2. 2. Fondul contestației: Contestatorul arată că, potrivit datelor publicate în SEAP, la procedura de atribuire, pentru lotul 2, s-au înscris un număr de 6 ofertanți, iar din cuprinsul raportului procedurii, rezulta însă că sunt 5 operatori economici, care sunt enumerați. În urma publicării în SEAP a unui anunț de anulare a procedurii pentru lotul 2, cu motivarea că toate ofertele prezentate sunt neconforme/inacceptabile, contestatorul a solicitat autorității contractante să publice raportul procedurii. În urma introducerii contestației nr. 1 împotriva refuzului autorității contractante de a publica raportul procedurii, aceasta a recunoscut că din eroare a făcut anunțul respectiv și că procedura va continua; totodată, a susținut că informațiile privind neconformitatea ofertelor au fost publicate în SEAP, ofertanții fiind astfel informați asupra rezultatului evaluării tehnice a ofertelor lor. Întrucât contestatorul nu a fost informat - nici prin publicare în SEAP, nici în alt mod - asupra rezultatului evaluării tehnice a ofertelor la lotul 2 (inclusiv a ofertei sale), acesta a solicitat autorității contractante să publice în SEAP rezultatul acestei evaluări. În urma comunicării din 07.01.2022 a print screen-ului, ... a formulat o noua contestație (nr. 2), solicitând obligarea autorității contractante la Pagina 18 din 39
publicarea rezultatului evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2 (inclusiv a ofertei sale). Totodată, ... a formulat contestație (nr. 3) împotriva deciziei de neconformitate a ofertei sale, astfel cum este exprimată în print screen-ul prezentat. 2.1. Cu privire la decizia de neconformitate cuprinsa în adresa nr. A2403/25.01.2022 Prin punctul de vedere exprimat față de aceasta din urmă contestație a ... (adresa nr. A2403/25.01.2022 ), autoritatea contractantă „își reneagă motivarea arătată prin print-screen-ul comunicat la data de 07.01.2022, afirmând existența unei alte motivări a neconformității ofertei noastre: „Cerința minimă din caietul de sarcini pentru care a fost declarat neconform produsul ofertat de operatorul economic ... este următoarea: «Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizări în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediu înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09).»” Contestatorul arată că, în timp ce motivarea expusa în print screen-ul din 07.01.2022 - „Produsul ofertat prezintă acțiune iritantă asupra pielii mucoasei oculare. Conform fișei tehnice pagina 4-8 produsul prezintă «iritarea pielii, categoria 2 (skin irrit. 2, H315), lezarea gravă a ochilor, categoria 1 (eye dam. 1, H318)»” - se raportează la cerința „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte ...”, noua motivare a pretinsei neconformități a ofertei vizează cea de-a doua teză a cerinței. Spre a evita o eventuala decădere a ... din dreptul de a contesta măsura prejudiciatoare a autorității contractante (chiar dacă aceasta a fost comunicată în afara procedurii și într-un mod neregulat sub aspectul formei și conținutului), acum se contestă și acest rezultat al evaluării tehnice a ofertei sale. Astfel, contestatorul invocă încălcarea de către comisia de evaluare a obligației sale prevăzute de art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, pe care îl citează și susține că, în mod greșit a reținut autoritatea contractantă ca produsul ofertat este neconform, întrucât este „toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09f)”. Mai întâi, contestatorul arată că autoritatea contractantă i-a solicitat o clarificare în această chestiune (nr. A27858/14.12.2021): „Referitor la procedura de licitație deschisă desfășurată prin mijloace integrale electronice ..., vă solicităm următoarele clarificări: Lot 2. Dezinfectant de nivel mediu concentrat pentru suprafețe • Vă solicităm să specificați cum îndepliniți cerința «să nu fie toxic pentru mediul înconjurător» solicitată de autoritatea contractantă, având în vedere că la pagina 261 în care sunt menționate informațiile toxicologice și ecotoxicologice la diluare de utilizare, soluția de lucru este descrisă, la capitolul Mediu ca fiind «nociv pentru organisme acvatice cu efecte de lungă durată»”. Pagina 19 din 39
Contestatorul precizează că a răspuns acestei solicitări (adresa nr. 1624/15.12.2021), astfel: „1. Specificația la care va referiți este următoarea: Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09). Aceasta a fost precizată prin clarificarea nr. A2 6262 din 08.10.2021 în sensul: Cerința «să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09» se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare. Caietul nu se modifică.” Toxicitatea dezinfectantului ofertat - inclusiv pentru mediul înconjurător – este astfel precizată prin trimiterea la situațiile exprimate prin frazele de risc GHS08 și GHS09. Astfel, contestatorul susține că produsul său - nici în forma concentrată, nici în forma diluată - nu prezintă frazele de risc menționate. 2. Interpretarea specificației trebuie să se facă în raport de zona de activitate vizată de utilizarea dezinfectantului – Aria medicală. Sub acest aspect, înscrisul generând întrebarea, contestatorul face următoarea precizare: 3. Analiza toxicității unui produs se raportează și la materialele pe care urmează a fi folosit dezinfectantul. Specificațiile configurând bazele acestei analize sunt: „Se va verifica corelarea formulării produsului cu suprafețele pe care acesta va fi utilizat (de exemplu, produse anticorozive). Să poată fi utilizat pe orice categorie de material (covor pvc tip tarkett, inox, plastic etc.).” Suprafețele și materialele reprezintă „mediul înconjurător” în care acționează dezinfectantul și în care se pot materializa situațiile de risc identificate prin frazele de risc GHS08 și GHS09 (care însă nu se regăsesc în cazul produsului contestatorului). Astfel, contestatorul face trimitere și la pag. 245-260 și pag. 268-269 din propunerea sa tehnică, unde se află atestări ale deplinei compatibilități a dezinfectantului cu suprafețele și materialele din mediul spitalicesc, documente. Pagina 20 din 39
În continuare, contestatorul precizează că, apreciind răspunsul că este bine motivat, autoritatea contractantă și-a deplasat atacul împotriva ofertei pe celălalt aspect al cerinței invocate - și și-a întemeiat decizia de neconformitate așa cum a arătat în print screen-ul din 07.01.2022 (care a fost (p)reluată în raportul procedurii și atacată în continuare). ... susține că, văzând din motivarea contestației împotriva deciziei de neconformitate din print screen-ul din 07.01.2022 - că nu poate justifica această decizie, autoritatea contractantă a revenit ultima ratio la posibila soluție prefigurată prin solicitarea de clarificări din 14.12.2021 și abandonată inițial (cum rezulta din evoluția motivațională expusă). Pentru ca din nou să-și schimbe poziția și, prin raportul procedurii, să revină la motivarea deciziei de neconformitate exprimată în print screen-ul din 07.01.2022. Confruntându-se cu o exprimare (dovedită acum, după publicarea raportului procedurii, a fi doar una de conjunctură) a unei poziții pe care autoritatea contractantă a ezitat să o exprime de la bun început (tocmai pentru că a sesizat lipsa sa de fundament), se arată și în fața CNSC motivele pentru care se susține obligarea acesteia la reevaluarea propunerii sale tehnice, prin înlăturarea și a acestei decizii de neconformitate emisă (așa cum s-a mai arătat, în afara cadrului legal în ce privește forma, conținutul și comunicarea ei). Cerința din caietul de sarcini invocată de autoritatea contractantă a fi încălcată de produsul contestatorului este „să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09). Cerința de nontoxicitate pentru mediul înconjurător este precizată prin obligația operatorului economic de a nu oferta un produs care prezintă „pictograme pericol GHS08 și GHS09” (indiferent dacă se are în vedere forma concentrată sau în soluție de lucru). Contestatorul susține faptul că produsul ofertat nu prezintă asemenea pictograme (indiferent de forma de condiționare) și face mențiunea că autoritatea contractantă nu a fost în stare - în noua sa motivare din adresa nr. A2403/25.01.2022, să arate care anume document din ofertă indică existența pictogramelor de pericol pentru mediu GHS08 și GHS09. Apoi, cerința din caietul de sarcini trebuie privită în ansamblul său ca referindu-se la SOLUŢIA DE LUCRU: „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09).” Așadar, SOLUŢIA DE LUCRU trebuie să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09). Autoritatea contractantă arată (fără ca prin aceasta să justifice de ce oferta este considerată ca fiind toxică pentru mediu, în condițiile în care produsul nu este etichetat cu pictogramele GSH08 și GHS09) că: „În conținutul răspunsului la solicitarea de clarificări privind documentația de atribuire referitoare la procedura licitație deschisă dezinfectanți organizată în data de 18.10.2021 (anunț de participare nr. CN1034834/16.09.2021) la pagina 3, întrebarea 4, pentru lotul 2, referitor la faptul să nu prezinte pictograma de pericol GHS08 și GHS09 în care s-a solicitat remedierea Pagina 21 din 39
astfel încât cerința să se refere doar la soluția de lucru, nu la produsul concentrat, răspunsul autorității contractante a fost că cerința se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare. Întrebare 4: Pentru lotul 2 - Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe: Referitor la cerința din caietul de sarcini - să nu prezinte pictograma de pericol GHS09, solicităm adoptarea de remediere, conform Ordinului nr. 1071/2017, cerința să se refere doar la «soluția de lucru», nu la produsul concentrat. RĂSPUNS: Privind întrebarea de la lotul 2 - Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe, precizăm că cerința «să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09» se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare. Cerințele caietului de sarcini nu se modifică.” Se observă că, răspunzând în sensul invocat acum, autoritatea contractantă totuși a menținut nemodificată cerința din caietul de sarcini pentru lotul 2. Adică - SOLUŢIA DE LUCRU trebuie să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09). Desigur, aceasta atenționare asupra unei noi erori de motivare a autorității contractante nu privește motivul esențial pentru care trebuie anulată și această nouă decizie de neconformitate a ofertei contestatorului - produsul nu prezintă pictogramele GSH08 și GSH09 - astfel încât, în concepția caietului de sarcini, nu este toxic pentru mediu. Contestatorul precizează faptul că, potrivit raportului procedurii, pag. 14-15), unele oferte la lotul 2 au fost considerate a fi neconforme pentru același motiv (ofertele ... și ... au fost declarate neconforme în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare - nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini - Produsul prezintă pictogramele GHS08/GHS09). Autoritatea contractantă este obligată, deopotrivă cu ofertanții, să respecte documentația de atribuire în prevederile sale definitive. Potrivit Fișei de Securitate a produsului ofertat de contestator (pag. 4- 10 propunerea tehnică), singura pictogramă de risc este: „Conform regulamentului (CE) nr. 1272/2008 și modificărilor sale. Pictograme de pericol: GHS05” Astfel, contestatorul susține că produsul ofertat nu este toxic pentru aria medicală în care urmează a fi folosit (iar nu în cel acvatic, spre care autoritatea contractantă își deplasează acum preocuparea). În acest sens, după examinarea dosarului tehnic corespunzător (care a cuprins și Fișa de Securitate, Eticheta și Fișa Tehnică = Prospectul - art. 4 alin. (1) lit. c) și lit. d) - „d.11. informațiile asupra oricărui risc specific pentru mediu, în special pentru protejarea organismelor care nu sunt vizate și pentru evitarea contaminării apei” și lit. f) OMS nr. 10/2010), este decisiv pentru aprecierea caracterului vădit nefondat și șicanator al evaluării tehnice efectuate de autoritatea contractantă produsului ofertat Pagina 22 din 39
de către contestator, pretinse a se fi efectuat cu rezultatul făcut cunoscut prin adresa nr. A2403/25.01.2022 - avizul nr. 2250BIO/02/12.24 (pag. 11-17 din propunerea tehnică), prin care autoritatea competentă a statului - CNPB - a decis admiterea pentru punerea la dispoziție pe piață a produsului ANIOS OXY'FLOOR , cu următoarele mențiuni: „VIII. Domeniul și aria de utilizare A.
Domeniul
de utilizare Dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale B. Aria de aplicare Detergent
dezinfectant
pentru
suprafețe (pardoseli și alte suprafețe), utilizat în unitățile sanitare Așadar, potrivit deciziei autorității statului, produsul contestatorului poate fi utilizat în unitățile sanitare pentru dezinfectarea suprafețelor (implicit neprezentând risc pentru „mediul acvatic” în care autoritatea contractantă pretinde că s-ar produce efecte dăunătoare pentru activitatea sa). 2.2. Privind decizia de neconformitate cuprinsă în raportul procedurii Potrivit raportului procedurii (pag. 14-15), oferta contestatorului a fost considerată neconformă, cu următoarea motivare: „NECONFORMĂ în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016, cu modificările și completările ulterioare - nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini - Produsul ofertat prezintă acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare - Conform fișei tehnice pag. 4-8 produsul prezintă: Iritarea pielii, categoria 2 (skin irrit. 2, H315), Lezarea gravă a ochilor, categoria 1 (eye dam. 1, H318)”. După cum se observă, autoritatea contractantă a revenit la motivarea comunicată contestatorului prin print screen-ul din 07.01.2022 (motivare care a fost apoi înlocuită prin cea din adresa nr. A2403/25.01.2022, atacată mai sus la pct.2.1.). În raport de această nouă/veche motivare, ... face următoarele contestări de temeinicie ale deciziei de neconformitate (exprimate și în cuprinsul contestației nr. 103/14.01.2022 - nr. 3): - în mod greșit a reținut autoritatea contractantă că „Produsul ofertat prezintă acțiune iritantă asupra pielii, mucoasei oculare. Conform fișei tehnice pagina 4-8, produsul prezintă iritarea pielii, categoria 2 (skin irrit. 2, H315), lezarea gravă a ochilor, categoria 1 (eye dam. 1, H318)”, fără a aprecia corect atât mențiunile în sine, cât și celelalte înscrisuri ale propunerii tehnice. - se arată că citatul invocat de autoritatea contractantă este parte a Fișei de Securitate a produsului ANIOS OXY'FLOOR ofertat de contestator, iar nu a Fișei Tehnice a acestui produs. - se citează din Fișa de Date de Securitate (pag. 4-10 propunerea tehnică): „2.1. Clasificarea substanței sau a amestecului Conform regulamentului (CE) nr. 1272/2008 și modificărilor sale. Iritarea pielii, Categoria 2 (Skin Irrit. 2, H315). Lezarea gravă a ochilor, Categoria 1 (Eye Dam. 1, H318). Periculos pentru mediul acvatic - pericol cronic, Categoria 3 (Aquatic Chronic H412). Pagina 23 din 39
Acest amestec nu prezintă pericol fizic. A se vedea prevederile privind celelalte produse existente în încăpere.” Relevanța pentru speță a acestor mențiuni extrase din Fișa de Securitate este practic nulă, pentru că: - Fișa de Securitate se referă la produsul în forma CONCENTRATĂ (iar mai toți dezinfectanții în asemenea stare prezintă mențiuni de genul celor invocate de autoritatea contractantă); - cerința caietului de sarcini pe care o invocă autoritatea contractantă se referă la SOLUŢIA DE LUCRU, iar nu la PRODUSUL CONCENTRAT: „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială.” Contestatorul face precizarea că la pag. 261 din propunerea sa tehnică, se află FIŞA DE INFORMAŢII TOXICOLOGICE și ECOTOXICOLOGICE A PRODUSULUI ANIOS OXY'FLOOR în SOLUŢIA DE 0,5 %, în care se menționează: „IDENTIFICAREA PERICOLELOR LA DILUŢIA OE UTILIZARE Pericole fizico-chimice Nu se clasifică la diluția utilizării în ceea ce privește pericolele fizico- chimice Sănătate Nu se clasifică la diluția utilizării în ceea ce privește pericolele pentru sănătate”. Așadar, produsul ofertat de contestator este conform, soluția sa de lucru neproducând acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, Contestatorul reiterează faptul că produsul ofertat ANIOS OXY'FLOOR are avizul nr. 2250BIO/02/12.24 (pag. 11-17 propunerea tehnică) emis de către o autoritatea competentă a statului - C.N.P.B. – și care a decis admiterea pentru punerea la dispoziție pe piață a acestuia, cu mențiunile evocate la pct. 2.1. Așadar, potrivit deciziei autorității statului, produsul ofertat de către contestator poate fi utilizat în unitățile sanitare pentru dezinfectarea suprafețelor. 2.3. Privind anularea procedurii pentru lotul 2 Potrivit pag. 15 din raportul procedurii, cap. 3.2.5. Aplicarea criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților, se precizează „Fără oferte admisibile” și „Lot anulat”. Așadar, fără a exista o motivare în drept, contestatorul arată că autoritatea contractantă a decis anularea procedurii de atribuire, pentru lotul 2, cu motivarea în fapt - „fără oferte admisibile”. Contestatorul face precizarea că, în situația în care CNSC va decide că decizia de neconformitate a ofertei sale (indiferent de motivarea ei și de actul în care este ea cuprinsă) este neîntemeiată, atunci, prealabil obligării autorității contractante la reevaluarea tehnică a ofertei sale, va trebui să decidă că măsura anulării procedurii, pentru lotul 2, a devenit lipsită de temei și trebuie desființată. Concluzionând, ... solicită CNSC, pentru lotul 2, admiterea contestației, obligarea autorității contractante la anularea deciziei de neconformitate a ofertei sale cuprinse în ambele înscrisuri menționate și a Pagina 24 din 39
actelor subsecvente, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale tehnice în raport de criticile formulate, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație. Prin adresa nr. A2661/04.02.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 6082/04.02.2022, ... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația nr. 183/28.01.2022, prin care arată că își menține punctul de vedere cu privire la neconformitatea privind toxicitatea produsului pentru mediul înconjurător, cerința din caietul de sarcini fiind atât pentru soluția de lucru, cât și pentru produsul concentrat, acest lucru fiind accentuat în răspunsul solicitării de clarificări din 16.09.2021. Pictogramele din paranteze erau doar cu rol de exemplificare și nu erau singurele criterii căutate. Autoritatea contractantă arată că a susținut de la început neconformitatea privind mediul înconjurător, dar contestatorul a susținut că produsul ofertat nu prezintă aceste pictograme, fără să conteste efectul pe termen lung asupra mediului acvatic. Cerința minimă din caietul de sarcini pentru care a fost declarat neconform produsul ofertat de contestatorul ... este următoarea: „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizări în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediu înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09).” De asemenea, produsul ofertat fiind concentrat, necesită manipulare din partea personalului în procesul de preparare cu apă, așadar, personalul intră în contact cu produsul concentrat, plângerea contestatorului fiind eronată și neîntemeiată (acesta considerând că cerința se referă doar la produsul gata de utilizare), având în vedere riscul la care este supus personalul în manipularea și prepararea soluției. „SECŢIUNEA 2: IDENTIFICAREA PERICOLELOR 2.1. Clasificarea substanței sau a amestecului Conform regulamentului (CE) nr. 1272/2008 și modificărilor sale. Iritarea pielii. Categoria 2 (Skin Irrit. 2. H315). Lezarea gravă a ochilor. Categoria 1 (Eye Dam. 1. H318). Periculos pentru mediul acvatic - pericol cronic. Categoria 3 (Aquatic Chronic 3. H412). Acest amestec nu prezintă pericol fizic. A se vedea prevederile privind celelalte produse existente in încăpere, conform directivelor 67/548/CEE, 1999/45/CE și modificărilor lor. Toxicitate acută pe cale orală: nociv (Xn, R 22). Lezarea gravă a ochilor (XI. R 41).” Operatorul economic a ofertat conform fișei tehnice: „Coroziune cutanată/iritație cutanată: Iritare cutanată: mâncărime, roșeață locală cu intensitate scăzută spre moderată, senzație de arsură, etc. Leziuni oculare grave/iritație oculară: Leziuni oculare grave Arsuri caracterizate prin disconfort sau durere, clipirea excesivă a ochilor, lăcrimare și roșeață, simptome ale conjunctivitei: umflarea ochilor. Pagina 25 din 39
SECŢIUNEA 12: INFORMAŢII ECOLOGICE A se evita scurgerea produsului în cursurile de apă. 12.1. Toxicitate Nociv pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung.” În continuare, autoritatea contractantă arată că în conținutul răspunsului la solicitarea de clarificări privind documentația de atribuire referitoare la procedura licitație deschisă, la pag. 3, întrebarea 4, pentru lotul 2, referitor la faptul să nu prezinte pictograma de pericol GHS08 și GHS09 în care s-a solicitat remedierea astfel încât cerința să se refere doar la soluția de lucru, nu la produsul concentrat, răspunsul autorității contractante a fost că cerința se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare, astfel: „Întrebare 4: Pentru lotul 2 - Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe: Referitor la cerința din caietul de sarcini - să nu prezinte pictograma de pericol GHS09, solicităm adoptarea de remediere, conform Ordinului nr. 1071/2017, cerința să se refere doar la «soluția de lucru», nu la produsul concentrat. Răspuns: Privind întrebarea de la lotul 2 - Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe, precizăm că cerința «să nu prezinte pictograme pericol GHSOS și GHS09» se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare. Cerințele caietului de sarcini nu se modifică.” Situația nerespectării de către ofertatul contestator, a unei cerințe minime solicitate prin caietul de sarcini, este fără dubiu. Demersul întreprins de către membrii comisiei de evaluare este în acord cu atribuțiile prevăzute în sarcina lor de către prevederile art. 127, art. 65 și art. 133 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare. Dacă comisia de evaluare ar considera admisibilă o ofertă care nu satisface, în mod corespunzător, cerințele caietului de sarcini, atunci ar fi fost afectate principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publică. Față de cele menționate mai sus, autoritatea contractantă apreciază că au fost respectate prevederile din Secțiunea a 10-a „Procesul de verificare și evaluare” din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și consideră că nu sunt necesare măsuri de remediere. Pe baza raționamentelor mai sus expuse, ... apreciază că evaluarea ofertelor depuse la procedura de atribuire, s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale în materie de achiziții publice și solicită CNSC respingerea contestației formulată de către ... ca nefondata și dispunerea măsurilor pentru continuarea procedurii de atribuire. În ceea ce privește obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație, autoritatea contractantă solicită respingerea acesteia ca fiind accesorie capătului principal al contestației. Pagina 26 din 39
Prin adresa nr. 223/07.02.2022, înregistrată la Consiliu cu nr. 6543/08.02.2022, ... transmite răspunsul său la punctul de vedere nr. A2661/04.02.2022 emis de către autoritatea contractantă contestatoare, formulând următoarea replică: „Punctul de vedere are în vedere critica făcută de noi evaluării tehnice și deciziei de neconformitate întemeiată pe pretinsa încălcare a cerinței din CS lot - teza a doua: «Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 si GHS09).» În acest sens, autoritatea contractantă declară fățiș că «a căutat» criterii în propria documentație care să justifice" decizia de neconformitate a ofertei noastre: «Vă comunicăm faptul că autoritatea contractantă își menține punctul de vedere cu privire la neconformitate a privind toxicitatea produsului pentru mediul înconjurător, cerința din caietul de sarcini fiind atât pentru soluția de lucru, cât și pentru produsul concentrat, acest lucru fiind accentuat în răspunsul solicitării de clarificări din 16.09.2021. Menționăm că aceste pictograme din paranteze erau doar cu rol de exemplificare și nu erau singurele criterii căutate.» Și autoritatea contractantă își menține acest punct de vedere cu argumentele prezentate în adresa nr. A2403/25.01.2022 - pe care le-am atacat cu argumente serioase în prezenta contestație. Dar, în final, care este motivul de neconformitate al ofertei noastre? Cel prezentat în adresa A2403/25.01.2022 sau cel prezentat în print screen-ul din 07.01.2022 și raportul procedurii nr. A2485/26.01.2022 (a cărui apărare autoritatea contractantă pare să îl fi abandonat, căci nu face nicio susținere în punctul său de vedere)? Oricum, ambele decizii au fost atacate de noi în termen (alături de alte fapte abuzive săvârșite de AC în derularea procedurii de atribuire a acordului cadru al lotului 2). Cum nu pot (co)exista două decizii de neconformitate bazate pe motive diferite (oricum nefondate), ele trebuie anulate, iar AC obligată la reevaluarea tehnică a ofertei noastre cu luarea în considerare a criticilor ce am formulat pe parcursul celor 4 contestații cu care am sesizat CNSC”. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, divizat pe loturi, având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 Antiseptice și dezinfectante (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a acordului-cadru, pentru lotul 2, este de 7.715.520,00 fără TVA. Procedând la analiza cauzei, Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de achiziție publică, fiind formulate critici de către ... atât cu privire la decizia achizitoarei privind anularea procedurii de Pagina 27 din 39
atribuire, pentru lotul 2, cât și cu privire la reluarea procedurii de atribuire, lotul 2 și la decizia de respingere, ca neconformă, a ofertei depusă de ..., pentru lotul 2. Preliminar, Consiliul are în vedere faptul că, speța dedusă judecății de către ... vizează, pe de-o parte, aspecte ce țin de omisiunea/refuzul achizitoarei de a posta motivele de anulare a procedurii, pentru lotul 2 (contestația 1/03.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022), omisiunea/refuzul achizitoarei de a posta motivele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale (contestația nr. 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022) iar, pe de altă parte, aspecte ce țin de decizia de respingere a ofertei ... (contestațiile nr. 103/14.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5362/01.02.2022). În referire la omisiunea/refuzul achizitoarei de a posta motivele de anulare a procedurii, pentru lotul 2, Consiliul are în vedere demersurile efectuate de autoritatea contractantă ulterior depunerii primei contestații formulată de către ... (contestația 1/03.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022), și anume reluarea procedurii de atribuie, aspect relevat de ... prin postarea în SEAP, la data de 05.01.2022, ora 12:29, a motivului care a stat la baza acestei decizii, respectiv „(...) lotul nr. 2 - „Dezinfectant de nivel mediu concentrat pentru suprafețe”, a fost anulat dintr-o greșeală umană, procedura fiind încă în desfășurare (...)”. Față de situația expusă anterior, se reține faptul că, prin adresa nr. 39/07.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 1008/07.01.2022, ... a adus la cunoștința Consiliului următoarele „Față de recunoașterea erorii săvârșite și reluarea procedurii de atribuire a acordului-cadru al lotului 2, se poate reține rămânerea fără obiect a contestației noastre. Dar, eroarea respectivă a generat, pentru noi, cheltuieli cu asigurarea apărării calificate pentru atacarea măsurii anulării loturilor respective. [...] Considerăm că AC se află într-o situație de culpă procesuală evidentă și menținem cererea noastră de a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată”. În aceste condiții, Consiliul are în vedere că, în măsura în care autoritatea contractantă a dispus reluarea procedurii de atribuire, criticile formulate de ... prin contestația nr. 1/03.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022, care vizează modul de desfășurare a procedurii de atribuire, pentru lotul 2, au rămas fără obiect. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu ..., ca rămasă fără obiect, în dosarul nr. 16/2022. În ceea ce privește cererea ..., de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul constată că acesta a prezentat dovada efectuării acestora, respectiv a prezentat factura seria 1 nr. 241/03.01.2022, în valoare de 2.200 lei, emisă de către ... Cabinet de Avocat, reprezentând „Onorariu asistență și/sau reprezentare juridică contestație CNSC împotriva refuz publicare raport procedură lot 2, achiziția Pagina 28 din 39
«Dezinfectanți» organizată de ... și extrasul de transfer bancar nr. 56559934 efectuat de către BRD la data de 03.01.2022. De asemenea, Consiliul are în vedere că ... nu a prezentat în procedura de soluționare a contestației ce face obiectul prezentei cauze, împuternicirea avocațială aferentă, aceasta neregăsindu-se precizată nici în Nota de inventar nr. 4/03.01.2022, emisă de Oficiul Poștal 53 și care însoțește contestația. Cu toate acestea, Consiliul are în vedere faptul că, ulterior depunerii contestației nr. 1/03.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022, autoritatea contractantă a dispus măsuri de remediere în termen de 1 zi de la data înregistrării contestației (04.01.2022) și a publicat în SEAP „Măsuri de remediere în urma contestației din 04.01.2022” la data de 05.01.2022 ora 12:29, în interiorul termenului prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia: „După primirea contestației, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestației, în cel mult 3 zile de la primirea contestației. Măsurile adoptate trebuie comunicate contestatorului, celorlalți operatori economici implicați în procedura de atribuire, precum și Consiliului, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor. Pentru a fi aduse la cunoștința operatorilor economici interesați, măsurile adoptate înainte de data-limită de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor se publică în SEAP.” Așadar, ținând seama de prevederile legale citate anterior și de faptul că, prin demersul său de reluare a procedurii de atribuire, lot 2, achizitoarea nu a lezat în vreun fel interesele ofertantului contestator, criticile formulate de ... prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 189/04.01.2022, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, rămânând fără obiect, Consiliul respinge cererea ..., de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. În susținerea acestei finalități, Consiliul are în vedere că astfel de cereri sunt nejustificate în condițiile în care, demersul autorității contractante de adoptare a măsurilor de remediere, respectiv revenirea din anulare a lotului 2 și continuarea procedurii de atribuire în cauză, a fost unul legal, ... necreându-i vreun prejudiciu ofertantului contestator ..., de natură a conduce la obligarea achizitoarei la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației. În aceste condiții, împrejurarea că respectiva eroare a determinat contestatorul să contracteze asistență juridică necesară și a generat cheltuieli de judecată, nu poate constitui temei al obligării autorității contractante la plata acestor cheltuieli. Reiterând, Consiliul constată și faptul că autoritatea contractantă a dispus măsuri de remediere în termen de 1 zi de la data înregistrării contestației (04.01.2022) și a publicat în SEAP „Măsuri de remediere în urma contestației din 04.01.2022” la data de 05.01.2022 ora 12:29, în interiorul termenului prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, citat anterior. Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a face aplicarea art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, trebuie stabilită culpa în procedura administrativ jurisdicțională finalizată prin soluționarea contestației. Pagina 29 din 39
Ca atare, soluția de respingere a cererii de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, în măsura în care contestația a fost respinsă ca rămasă fără obiect, este legală. Într-o atare situație, pentru considerentele anterioare, Consiliul respinge cererea formulată de către ..., privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației nr. 1/03.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 189/04.01.2022, ca nefondată, în dosarul nr. 16/2022. În referire la omisiunea/refuzul achizitoarei de a posta motivele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei ... pentru lotul 2 (contestația nr. 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022), Consiliul are în vedere demersurile efectuate de autoritatea contractantă anterior depunerii contestației nr. 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022, și anume transmiterea către ... a motivelor de neconformitate a ofertei depusă de acesta, pentru lotul 2, respectiv prin e- mail, la data de 07.01.2022 ora 11:49, ca răspuns la susținerea ... conform căreia achizitoarea nu a completat în SEAP motivele de neconformitate. Față de situația expusă anterior, se reține faptul că, prin adresa nr. 151/21.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 3663/21.01.2022, ... a adus la cunoștința Consiliului următoarele: „(...) Vă comunicăm faptul că autoritatea contractantă nu a trimis contestatorului printscreen-ul ca un document oficial, ci doar ca răspuns la acuzația contestatorului că autoritatea contractantă nu a completat în SEAP motivul neconformității. Mai întâi, insistăm asupra faptului că, prin contestația noastră nr. 40/07.01.2022 nu am «acuzat» autoritatea contractantă că nu ar fi «completat în SEAP motivul neconformității» ofertei sale, ci am solicitat obligarea AC la publicarea în SEAP a rezultatului evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2. ... Deci, dacă autoritatea contractantă nu-i conferă caracter «oficial» comunicării deciziei sale de neconformitate a ofertei noastre (ca și a celorlalte oferte) prin print screen-ul din 07.01.2022, cu atât mai mult se impune obligarea sa la efectuarea publicării «oficiale» în SEAP a rezultatului evaluării tehnice și motivelor de neconformitate a ofertelor prezentate la lotul 2 (care există și stau la baza atitudinii greșite a autorității contractante pe planul - acum în discuție - al comunicării cu operatorii economici implicați în această procedură)”. Legat de caracterul „oficial” al comunicării motivelor care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei ... ca neconformă, Consiliul are în vedere faptul că, o astfel de obligație incumbă autorității contractante, conform prevederilor art. 214 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, abia la momentul finalizării etapei de evaluare a ofertelor, achizitoarea nefiind obligată de legislația în materia achizițiilor publice la întocmirea de procese-verbale intermediare sau la publicarea motivelor de neconformitate, ca în prezenta speță, anterior transmiterii comunicării. Această confuzie a contestatorului în ceea ce privește modul de derulare a evaluării ofertelor în cadrul unei proceduri de atribuire (a se vedea dispozițiile art. 132 și următ. din HG nr. 395/2016) a condus la formularea a patru contestații, două dintre acestea vizând, în opinia ..., „omisiuni/refuzuri” ale achizitoarei de a posta anumite procese-verbale intermediare/motive de neconformitate, deși aceasta nu era obligată să Pagina 30 din 39
procedeze în consecință, în condițiile în care evaluarea ofertelor NU era finalizată (aspecte ce reies, fără putere de tăgadă, din modul de desfășurare a procedurii de atribuire în cauză, respectiv din documentele aflate la dosarul achiziției publice), iar ultimele două vizând critici care se referă la motivele de neconformitate a ofertei depusă de către ... Or, raportat la cele reținute anterior, Consiliul nu poate lua în considerare alegațiile contestatorului vizavi de „obligarea autorității contractante la efectuarea publicării «oficiale» în SEAP a rezultatului evaluării tehnice și motivelor de neconformitate a ofertelor prezentate la lotul 2”. În aceste condiții, în măsura în care contestatorul recunoaște faptul că autoritatea contractantă i-a comunicat motivele neconformității ofertei sale, iar prin contestația nr. 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022, susține faptul că se formulează contestație „împotriva refuzului AC de a publica în SEAP rezultatul evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2, inclusiv motivele neconformității ofertei noastre la acest lot”, criticile formulate de ..., care vizează obligarea achizitoarei la comunicarea motivelor de neconformitate a ofertei, pentru lotul 2, au rămas fără obiect. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestația 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022, formulată de către ..., în contradictoriu cu ..., ca rămasă fără obiect, în dosarul nr. 57/2022. În ceea ce privește cererea ... de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul constată că acesta a prezentat dovada efectuării acestora, respectiv a prezentat factura seria 1 nr. 243/07.01.2022, în valoare de 2.200 lei, emisă de către ... Cabinet de Avocat, reprezentând „Onorariu asistență și/sau reprezentare juridică contestație CNSC împotriva refuz publicare act stabilind neconformitatea ofertei prezentate la lot 2, achiziția «Dezinfectanți» organizată de ... și extrasul de transfer bancar nr. 56644853 efectuat de către BRD la data de 07.01.2022. De asemenea, Consiliul are în vedere că ... nu a prezentat în procedura de soluționare a contestației ce face obiectul prezentei cauze, împuternicirea avocațială aferentă, aceasta neregăsindu-se precizată nici în Nota de inventar nr. 73/10.01.2022, emisă de Oficiul Poștal 53 și care însoțește contestația. Cu toate acestea, având în vedere caracterul nefondat al criticilor formulate de ... prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 1111/10.01.2022, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge cererea ..., ca nefondată. În susținerea acestei finalități, Consiliul are în vedere că astfel de cereri sunt nejustificate în condițiile în care, demersul autorității contractante, de comunicare a motivelor neconformității ofertei contestatorului, pentru lotul 2, au fost publicate în SEAP și comunicate acestuia, prin e-mail, la data de 07.01.2022 ora 11:49, iar ... a transmis contestația înregistrată la CNSC cu nr. 1111/10.01.2022, la data de 07.01.2022 ora 16:43, deci ulterior primirii motivelor de neconformitate a ofertei sale, a fost unul legal, ... necreându-i vreun prejudiciu ofertantului Pagina 31 din 39
contestator ..., de natură a conduce la obligarea achizitoarei la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației. În aceste condiții, împrejurarea conform căreia ... a transmis contestația nr. 40/07.01.2022 prin e-mail la data de 07.01.2022 ora 16:43 (formulată „împotriva refuzului AC de a publica în SEAP rezultatul evaluării tehnice a ofertelor prezentate la lotul 2, inclusiv motivele neconformității ofertei noastre la acest lot”), a determinat contestatorul să contracteze asistență juridică necesară și a generat cheltuieli de judecată, nu poate constitui temei al obligării autorității contractante la plata acestor cheltuieli. Totodată, Consiliul constată și faptul că autoritatea contractantă a comunicat, în SEAP și prin e-mail, contestatorului motivele neconformității ofertei acestuia, pentru lotul 2, în aceeași zi în care a fost transmisă și înregistrată contestația (07.01.2022), în interiorul termenului prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „După primirea contestației, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestației, în cel mult 3 zile de la primirea contestației. Măsurile adoptate trebuie comunicate contestatorului, celorlalți operatori economici implicați în procedura de atribuire, precum și Consiliului, nu mai târziu de o zi de la data adoptării lor. Pentru a fi aduse la cunoștința operatorilor economici interesați, măsurile adoptate înainte de data-limită de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor se publică în SEAP.” Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a face aplicarea art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, trebuie stabilită culpa în procedura administrativ jurisdicțională finalizată prin soluționarea contestației. Ca atare, soluția de respingere a cererii de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, în măsura în care contestația a fost respinsă ca rămasă fără obiect, este legală. Într-o atare situație, pentru considerentele anterioare, Consiliul respinge cererea formulată de către ..., privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației contestația nr. 40/07.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1111/10.01.2022, ca nefondată, în dosarul nr. 57/2022. În referire la aspectele ce țin de neconformitatea ofertei depusă de către ... (contestațiile nr. 103/14.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5362/01.02.2022), Consiliul constată că ambele vizează decizia de respingere a ofertei în cauză, diferența dintre acestea constituind-o doar raportarea la două momente diferite de primire de către ... de la autoritatea contractantă a motivelor de neconformitate, și anume prin e- mail, în data de 07.01.2022 (contestația nr. 103/14.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2326/14.01.2022) și în data de 25.01.2022, prin postarea in SICAP, a comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr. A₂490/26.01.2022 și a Raportului procedurii nr. A₂ 485/26.01.2022 (contestația nr. 183/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5362/01.02.2022). Pagina 32 din 39
Într-o atare situație, Consiliul le va aborda unitar, criticile fiind identice în ambele contestații și se referă la nelegalitatea deciziei de respingere, ca neconformă, a ofertei depusă de .... Ca o chestiune preliminară se reține faptul că în vederea atribuirii acordului-cadru de furnizare supus procedurii în cauză, autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire în cadrul căreia a menționat condițiile tehnice și de calitate pe care trebuie să le îndeplinească produsele care fac obiectul acordului în analiză pentru a răspunde necesităților apărute în derularea activității la parametrii optimi. Concluzia Consiliului legat de aspectul analizat, referitor la neconformitatea ofertei depusă de către ..., este aceea de respingere a criticilor aduse de contestator, în condițiile în care constată netemeinicia susținerilor acestuia, prin raportare la prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, care prevăd că „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”, ale art. 3 alin. (1) lit. hh) din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, care prevăd că „oferta este formată din propunerea financiară, propunerea tehnică, precum și alte documente stabilite prin documentația de atribuire”, coroborate cu cele ale art. 137 din HG nr. 395/2016, conform cărora „(1) Comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și neconforme. (3) În condițiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”, constatând că aspectele reclamate de contestator, vizavi de înțelesul cerințelor din documentația de atribuire și a dispozițiilor legale incidente, redate anterior, în referire la conținutul obligatoriu al ofertei depusă în cadrul unei proceduri de atribuire, sunt neîntemeiate. În soluționare, Consiliul reține că în determinarea caracterului neconform al ofertei în cauză achizitoarea a constatat faptul că produsul ofertat de către ... este unul concentrat, acesta necesitând manipulare din partea personalului în procesul de preparare cu apă, așadar, personalul intră în contact cu produsul concentrat, în opinia autorității contractante contestatorul fiind în eroare în condițiile în care acesta consideră că cerința se referea DOAR la produsul gata de utilizare, motivul avut în vedere de aceasta fiind atât nerespectarea cerinței din documentația de atribuire („Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizări în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediu înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09)”, cât și evitarea riscului la care ar putea fi supus personalul spitalului în manipularea și prepararea soluției concentrate Așadar, Consiliul are în vedere, în mod succint, faptul că, în opinia contestatorului, autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal atunci când a invocat un motiv de neconformitate în referire la oferta sa, motiv nefondat și abuziv, ce nu are legătură cu situația faptică, venind în contradicție cu înscrisurile depuse în procedură. Pagina 33 din 39
... invocă încălcarea de către comisia de evaluare a obligației sale prevăzute de art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, susținând că, autoritatea contractantă a reținut în mod eronat ca produsul ofertat de societatea sa este neconform, întrucât este „toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09f)”, în susținerea criticilor sale, contestatorul subliniind că achizitoarea i-a solicitat o clarificare nr. A27858/14.12.2021), cu următorul conținut: „Referitor la procedura de licitație deschisă desfășurată prin mijloace integrale electronice, vă solicităm următoarele clarificări: Lot 2. Dezinfectant de nivel mediu concentrat pentru suprafețe • Vă solicităm să specificați cum îndepliniți cerința «să nu fie toxic pentru mediul înconjurător» solicitată de autoritatea contractantă, având în vedere că la pagina 261 în care sunt menționate informațiile toxicologice și ecotoxicologice la diluare de utilizare, soluția de lucru este descrisă, la capitolul Mediu ca fiind «nociv pentru organisme acvatice cu efecte de lungă durată»”, la care a răspuns prin adresa nr. 1624/15.12.2021), astfel: „1. Specificația la care va referiți este următoarea: Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09). Aceasta a fost precizată prin clarificarea nr. A2 6262 din 08.10.2021 în sensul: Cerința «să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09» se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare. Caietul nu se modifică.” ... concluzionează că toxicitatea dezinfectantului ofertat - inclusiv pentru mediul înconjurător – este astfel precizată prin trimiterea la situațiile exprimate prin fazele de risc GHS08 și GHS09, susținând că produsul său - nici în forma concentrată, nici în forma diluată - nu prezintă fazele de risc menționate, iar interpretarea specificației trebuia să se facă în raport de zona de activitate vizată de utilizarea dezinfectantului – „Aria medicală” (contestatorul face trimitere și la pag. 245-260 și pag. 268-269 din propunerea sa tehnică, unde se află atestări ale deplinei compatibilități a dezinfectantului cu suprafețele și materialele din mediul spitalicesc, documente). De asemenea, contestatorul susține faptul că produsul ofertat nu prezintă asemenea pictograme (indiferent de forma de condiționare) și face mențiunea că autoritatea contractantă nu a arătat care anume document din ofertă indică existența pictogramelor de pericol pentru mediu GHS08 și GHS09, în condițiile în care, în opinia sa, cerința din caietul de sarcini trebuia privită în ansamblul său, că referindu-se la SOLUŢIA DE LUCRU: „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09), așadar, SOLUŢIA DE LUCRU trebuie să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediul înconjurător (să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09). În soluționare, Consiliul nu va relua alegațiile contestatorului vizavi de admisibilitatea și implicit conformitatea ofertei sale și de maniera în care, în opinia ..., achizitoarea a procedat eronat vizavi de neluarea în Pagina 34 din 39
considerare a documentelor menționate anterior, din conținutul ofertei sale, în condițiile în care, raportat la documentele suport aflate la dosarul achiziției publice, transmis de autoritatea contractantă la dosarul cauzei (prin adresa nr. A²661/04.02.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 6154/04.02.2022), documente care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei în cauză, Consiliul determină că aceste susțineri ale contestatorului nu sunt relevante în cauză. În susținerea deciziei de menținere a rezultatului procedurii de atribuire, lot 2, prin raportare la documentele aflate la dosarul achiziției publice, Consiliul determină că, în mod corect și legal, achizitoarea a stabilit că oferta depusă de către ... nu a îndeplinit una dintre cerințele minime obligatorii impuse prin documentația de atribuire (prevăzută la cap. „Specificații tehnice minimale” a caietului de sarcini), și anume „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizări în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediu înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09)”, astfel cum a fost modificată/clarificată, Consiliul reținând faptul că, în conținutul ofertei în discuție, s-a regăsit fișa tehnică a produsului, document pe care comisia de evaluare l-a verificat, a constatat și reținut, în mod corect și legal, că din conținutul acestuia reieșeau următoarele informații despre produs, și anume: „Coroziune cutanată/iritație cutanată: Iritare cutanată: mâncărime, roșeață locală cu intensitate scăzută spre moderată, senzație de arsură, etc. Leziuni oculare grave/iritație oculară: Leziuni oculare grave Arsuri caracterizate prin disconfort sau durere, clipirea excesivă a ochilor, lăcrimare și roșeață, simptome ale conjunctivitei: umflarea ochilor. SECŢIUNEA 12: INFORMAŢII ECOLOGICE A se evita scurgerea produsului în cursurile de apă. 12.1. Toxicitate 12.1.2. Amestecuri Nociv pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung. SECŢIUNEA 2: IDENTIFICAREA PERICOLELOR 2.1. Clasificarea substanței sau a amestecului Conform regulamentului (CE) nr. 1272/2008 și modificărilor sale. Iritarea pielii. Categoria 2 (Skin Irrit. 2. H315). Lezarea gravă a ochilor. Categoria 1 (Eye Dam. 1. H318). Periculos pentru mediul acvatic - pericol cronic. Categoria 3 (Aquatic Chronic 3. H412). Acest amestec nu prezintă pericol fizic. A se vedea prevederile privind celelalte produse existente în încăpere. Conform directivelor 67/548/CEE, 1999/45/CE și modificărilor lor. Toxicitate acută pe cale orală: nociv (Xn. R 22). Lezarea gravă a ochilor (XI, R 41).” Așadar, din cele redate, Consiliul reține că, prin raportare la cerința din documentația de atribuire, astfel cum a fost clarificată, conform celor reținute mai sus, produsul ofertat de ..., fiind un produs concentrat, necesită manipulare din partea personalului în procesul de preparare cu apă, fiind relevante susținerile ... conform cărora „personalul intră în contact cu produsul concentrat, deci plângerea contestatorului este eronată (acesta Pagina 35 din 39
considerând că cerința se referă DOAR la produsul gata de utilizare) și neîntemeiată, având în vedere riscul la care este supus personalul în manipularea și prepararea soluției concentrate”. Mai mult, este de subliniat faptul că cerința minimă obligatorie a fost clarificată de către achizitoare, după cum urmează: „Întrebare 4: Pentru lotul 2 - Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe: Referitor la cerința din caietul de sarcini - să nu prezinte pictograma de pericol GHS09, solicităm adoptarea de remediere, conform Ordinului nr. 1071/2017, cerința să se refere doar la «soluția de lucru», nu la produsul concentrat. Răspuns: Privind întrebarea de la lotul 2 - Dezinfectant de nivel mediu concentrat lichid pentru suprafețe, precizăm că cerința «să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09» se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare. Cerințele caietului de sarcini nu se modifică.” Trimiterile contestatorului la anumite pagini din propunerea sa tehnică au fost verificate de către Consiliu însă, în speță, nu este vorba despre existența sau nu a anumitor pictograme pericol GHS08 și GHS09 (impuse de achizitoare) sau de cea menționată în fișa tehnică a produsului ofertat de ... - GHS05 - a se vedea fila 42, verso din D.A.P., vol. 4/4), ci de neîndeplinirea cerinței minime obligatorii redată anterior în considerente, astfel cum aceasta a fost clarificată, în condițiile în care se constată că, din conținutul ofertei, reiese că produsul propus de ofertantul contestator prezintă: „Iritarea pielii, categoria 2 (skin irrit.2, H315)”, „lezarea gravă a ochilor, categoria 1 (eye dam. 1, H3180”, cum corect și legal a constatat și comisia de evaluare în verificarea efectuată. Într-o atare situație, fără a intra în polemica părților, legată de conținutul cerinței minime obligatorii și a înțelesului acesteia, Consiliul constată că, în speță, este vorba despre îndeplinirea sau nu a unei cerințe minime obligatorii, care și-a consolidat caracterul definitiv, prin expirarea termenului de contestare a documentației de atribuire, când ar fi putut fi lămurit înțelesul cerinței și a modului de aplicare a acesteia, care, în speță, nu lasă loc la interpretări, ci pur si simplu se referă la anumite caracteristici ale produsului, și anume „Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizări în încăperi cu ventilație specială. Să nu prezinte risc pentru sănătatea personalului utilizator și să nu fie toxic pentru mediu înconjurător (să nu prezinte pictogramele pericol GHS08 și GHS09)”, iar prin clarificarea acesteia, achizitoarea a menționat ca cerința «să nu prezinte pictograme pericol GHS08 și GHS09» se referă atât la soluția concentrată, cât și la soluția gata de utilizare. Cerințele caietului de sarcini nu se modifică.” Or, în condițiile de mai sus, prin depunerea ofertei cu nerespectarea acestei cerințe minime obligatorii impusă de către ... prin documentația de atribuire, contestatorul ... și-a asumat inclusiv riscul respingerii, ca neconformă, a acesteia, demersul achizitoarei fiind legal prin raportare la conținutul documentației de atribuire. Relevante în acest sens sunt și susținerile achizitoarei conform cărora „Dacă (...) ar considera admisibilă o ofertă care nu satisface, în mod Pagina 36 din 39
corespunzător, cerințele caietului de sarcini, atunci ar fi fost afectate principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publică. (..) au fost respectate prevederile din Secțiunea a 10-a „Procesul de verificare și evaluare” din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și consideră că nu sunt necesare măsuri de remediere.(...) evaluarea ofertelor depuse la procedura de atribuire, s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale în materie de achiziții publice.” Într-o atare situație, se are în vedere faptul că activitatea comisiei de evaluare, în ceea ce privește verificarea ofertelor depuse de ofertanții în cauză, s-a derulat cu respectarea prevederilor art. 123 și următ. din HG nr. 395/2016, criticile aduse de contestator în referire la evaluarea efectuată de achizitoare fiind nefondate. Ținând seama de cerința minimă obligatorie impusă prin documentația de atribuire, în referire la caracteristicile produsului solicitat de achizitoare în cadrul lotului 2 al achiziției publice de față, Consiliul constată că autoritatea contractantă a impus ofertanților cerințe minime obligatorii (redate anterior în considerente), asumate întocmai de către ..., prin depunerea ofertei în cadrul procedurii de atribuire în cauză, lot 2. Într-o atare situație, pentru toate considerentele expuse, Consiliul constată că susținerile ... sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge contestațiile nr. 103/14.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5362/01.02.2022) formulate de către ..., în contradictoriu cu ..., ca nefondate. În ceea ce privește cererile ... de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea contestațiilor nr. 103/14.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5362/01.02.2022, Consiliul constată că acesta a prezentat dovada efectuării acestora, respectiv a prezentat factura seria 1 nr. 246/14.01.2022, în valoare de 2.200 lei, emisă de către ... Cabinet de Avocat, reprezentând „Onorariu asistență și/sau reprezentare juridică contestație CNSC împotriva deciziei de neconformitate a ofertei prezentate la lot 2, achiziția «Dezinfectanți» organizată de ... și extrasul de transfer bancar nr. 56797056 efectuat de către BRD la data de 14.01.2022. De asemenea, ... a prezentat dovada efectuării acestora, respectiv a prezentat factura seria 1 nr. 250/27.01.2022, în valoare de 2.200 lei, emisă de către ... Cabinet de Avocat, reprezentând „Onorariu asistență și/sau reprezentare juridică contestație CNSC împotriva deciziei de neconformitate a ofertei prezentate la lot 2, achiziția «Dezinfectanți» organizată de ... (decizie cuprinsă în adresa nr. A2403/25.01.2022 și în Raportul procedurii nr. A2485/26.01.2022” și extrasul de transfer bancar nr. 57080753 efectuat de către BRD la data de 27.01.2022. Pagina 37 din 39
De asemenea, Consiliul are în vedere că nu a fost prezentată de către ..., în cadrul celor două contestații menționate mai sus, Împuternicirea avocațială aferentă, aceasta neregăsindu-se precizată nici în Notele de inventar nr. 179/28.01.2022, respectiv nr. 179/28.01.2022, emise de Oficiul Poștal 53 și care însoțesc contestațiile. Având în vedere caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de ... prin cele două contestații analizate anterior, ținând seama totodată și de susținerile autorității contractante conform cărora plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație, este accesorie capătului principal al contestației, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge cererile ..., de obligare a autorității contractante ... la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea contestațiilor nr. 103/14.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5362/01.02.2022, ca nefondate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestațiile nr. 1/03.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 189/04.01.2022 și nr. 40/07.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 1111/10.01.2022, formulate de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca rămase fără obiect. Respinge contestațiile nr. 103/14.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 5362/01.02.2022, formulate de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca nefondate. Respinge cererile formulate de către ... în cadrul contestațiilor nr. 1/03.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 189/04.01.2022, nr. 40/07.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 1111/10.01.2022, nr. 103/14.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 2326/14.01.2022 și nr. 183/28.01.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 5362/01.02.2022, privind obligarea autorității contractante ... la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestațiilor, ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 38 din 39
Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 40 (patruzeci) pagini. Pagina 39 din 39
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.