AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2004/2021

SC DOL MY POWER SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN SILVICULTURA “MARIN DRACEA”

Decizia CNSC nr. 2004/C4/1985 din 08.09.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2004/C4/1985 din 08.09.2021

Data din document
2021-09-08
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Prestări servicii lucrări de degajări + curăţiri în cadrul Bazei Experimentale Caransebeş în cursul anului 2021”, cod CPV-77200000-0, s-a solicitat respingerea ofertei câștigătoare, anularea procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante la transmiterea unui exemplar al contractului de achiziţie încheiat cu societatea a cărei oferta a fost desemnată câștigătoare, precum și membrii comisiei de evaluare a ofertelor și data la care s-a întrunit această comisie. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC DOL MY POWER SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE ÎN SILVICULTURĂ „MARIN DRACEA”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC DOL MY POWER SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE ÎN SILVICULTURĂ „MARIN DRACEA”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2004/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 40264Data înregistrării: 2021-08-03
ContestatorSC DOL MY POWER SRLCUI 42258510
Autoritate contractantăINSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN SILVICULTURA “MARIN DRACEA”CUI 34638446

2021_2004_2021_Decizie_2004.pdf, BO2021_2004_2021_BO2021_2004.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.310 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2004/C4/1985 Data: 08.09.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40264/03.08.2021, înaintată de SC DOL MY POWER SRL, având CUI 42258510, reprezentată legal prin administrator NUCA SANCICA MARIANA, iar convențional prin Cabinet Individual de Avocat Munteanu Andreea Ligia, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Caransebeș, str. DA Sturdza nr. 8, județul Caraș Severin, formulată împotriva rezultatului procedurii emis de INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE ÎN SILVICULTURĂ „MARIN DRACEA”, cu sediul social în Voluntari, B-dul Eroilor nr. 128, judeţul Ilfov, iar sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Caransebeş, str. Godeanu nr. 7, judeţul Caraş-Severin, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Prestări servicii lucrări de degajări + curăţiri în cadrul Bazei Experimentale Caransebeş în cursul anului 2021”, cod CPV-77200000-0, s-a solicitat respingerea ofertei câștigătoare, anularea procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante la transmiterea unui exemplar al contractului de achiziţie încheiat cu societatea a cărei oferta a fost desemnată câștigătoare, precum și membrii comisiei de evaluare a ofertelor și data la care s-a întrunit această comisie. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC DOL MY POWER SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE ÎN SILVICULTURĂ „MARIN DRACEA”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2

§ 2

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.494 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 40264/03.08.2021, înaintată de SC ...SRL, având CUI ...., reprezentată legal prin administrator ...., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., formulată împotriva rezultatului procedurii emis de ..., cu sediul social în ..., iar sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Prestări servicii lucrări de degajări + curăţiri în cadrul Bazei Experimentale ...în cursul anului 2021”, cod CPV-77200000-0, s-a solicitat respingerea ofertei câștigătoare, anularea procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante la transmiterea unui exemplar al contractului de achiziţie încheiat cu societatea a cărei oferta a fost desemnată câștigătoare, precum și membrii comisiei de evaluare a ofertelor și data la care s-a întrunit această comisie. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul SC ...SRL critică decizia autorității contractante de a declara câștigătoare oferta depusă de SC ... SRL. În fapt, petenta învederează că, în cadrul procedurii de atribuire, au existat o serie de nereguli și ilegalități, având în vedere că a fost înștiințată despre rezultatul procedurii de atribuire, respectiv desemnarea ofertei câștigătoare, doar în urma nenumăratelor insistențe, la data de 19 iulie. Prin urmare, apreciază că au fost încălcate dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice, respectiv ale art. 215 din Legea nr. 98/2016. Mai mult, aceasta arată că, deși la data de 28 iulie 2021 a aflat că oferta SC ... SRL a fost desemnată câștigătoare a procedurii, .... a Pagina 1 din 6

§ 2

semnat contractul de prestări servicii lucrări degajări + curăţiri în cadrul BE ...cu mult înainte, respectiv în 19 iulie 2021. Prin urmare, contestatoarea consideră ca fiind ilegale condiţiile în care a fost încheiat contractul și desemnată oferta câștigătoare, deoarece oferta SC ... SRL trebuia respinsă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 98/2016. Autoritatea contractantă a transmis documentele relevante și necesare în soluționarea contestației, atașat punctului de vedere nr. 2659/17.08.2021, înregistrat la Consiliu cu nr. 44470/25.08.2021, prin care solicită solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit procesului-verbal nr. 1907/18.06.2021, au fost depuse 2 oferte, respectiv de SC ...SRL şi SC ... SRL, comisia de evaluare procedând la verificarea documentelor de calificare. În urmatoarea şedinţă, din 30.06.2021, s-a trecut la analiza propunerilor tehnice, comisia de evaluare solicitând clarificări privind detalierea propunerii tehnice încărcată în SEAP de SC ...SRL, prin adresa nr. 2015/30.06.2021. SC ...SRL a răspuns în termen la solicitarea de clarificări, drept pentru care comisia de evaluare a declarat că ambii participanţi la procedură au îndeplinit cerinţele caietului de sarcini, astfel că s-a încheiat procesul-verbal nr. 2081/30.06.2021. Comisia de evaluare a trecut la etapa de evaluare a propunerilor financiare, astfel că a întocmit procesul-verbal nr. 2319/21.07.2021, fiind declarate admisibile cele 2 oferte. Aceasta a cerut SC ... SRL fundamentarea preţului ofertat, prin adresa nr. 2199/12.07.2021. În urma analizarii răspunsului s-a constatat că este o ofertă admisibilă. De asemenea, s-a făcut clasamentul intermediar, SC ... SRL clasându-se pe locul I, iar SC ...SRL pe locul II. Comisia de evaluare a trecut la etapa de evaluare a documentelor justificative privind îndeplinirea celor declarate în DUAE de către ofertantul clasat pe primul loc, astfel că a constatat că SC ... SRL îndeplineşte toate criteriile de calificare solicitate în fişa de date a achiziţiei la Secţiunea III. 1.1) Condiţii de participare. La data de 27.07.2021, comisia de evaluare a întocmit raportul final al procedurii înregistrat sub nr. 2378/27.07.2021, prin care s-a declarat câştigătoare oferta depusă de SC ... SRL. S-au transmis comunicări ofertanţilor SC ... SRL şi SC ...SRL, la data de 28.07.2021, prin SEAP, Secţiunea comunicări. Referitor la susţinerile contestatoarei, autoritatea contractantă consideră că acestea sunt nefondate, având în vedere că oferta declarată câştigătoare a fost cea care a îndeplinit criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”. În opinia sa, pentru contestatoare există „sarcina probei”, conform prevederilor art. 249 din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei de anulare a procedurii în cauză, autoritatea contractantă susţine că nu este Pagina 2 din 6

§ 3

întemeiată, nefiind aplicabile prevederile art. 212 alin. (1) lit. a), b) sau c). Referitor la acuzaţia contestatoarei potrivit căreia ... ar fi încheiat contractul cu SC ... SRL, autoritatea contractantă învederează Consiliului că este neadevărat, deoarece, conform legii, contractul trebuie încheiat după perioada legală de aşteptare pentru contestaţii. În concluzie, aceasta apreciază că derularea procedurii s-a realizat cu deplina respectare a dispoziţiilor legale, iar susţinerile contestatoarei sunt neîntemeiate şi, pe cale de consecinţă, solicită respingerea contestaţiei formulată de SC ...SRL. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ... din 31.05.2021 și a documentației de atribuire aferente, pentru contractul având ca obiect „Prestări servicii lucrări de degajări + curăţiri în cadrul Bazei Experimentale ...în cursul anului 2021”, valoarea estimată fiind de 171.544 lei, fără TVA, iar data limită pentru depunere a ofertelor 18.06.2021, ora 15:00. Criteriul de atribuire stabilit este „Prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii de atribuire, așa cum rezultă din raportul procedurii de atribuire nr. 2378/27.07.2021, au depus ofertă 2 ofertanți, unul dintre aceștia fiind contestatoarea din prezenta cauză, respectiv SC ...SRL. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație SC ...SRL, solicitând anularea procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante la transmiterea unui exemplar al contractului de achiziţie încheiat cu societatea a cărei oferta a fost desemnată câștigătoare, precum și membrii comisiei de evaluare a ofertelor și data la care s-a întrunit această comisie. Consiliul constată că la dosarul cauzei a fost depusă de către SC ...SRL recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 207414817/1 din 10.08.2021, a sumei de 3.431,00 lei, emisă de CEC Bank – Unitatea Caransebeș, respectându-se, astfel, dispozițiile art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că prin contestația formulată SC ...SRL critică decizia de declarare câștigătoare a ofertei depusă de SC ... SRL cât și faptul autoritatea contractantă a încheiat deja contractul cu acest ofertant „cu mult înainte, respectiv în 19 iulie 2021”. Un prim aspect analizat de Consiliu este acela că autoritatea contractantă ar fi încălcat dipozițiile art. 215 alin. (1) din Legea nr. Pagina 3 din 6

§ 4

98/2016, în sensul că a ezitat să îi comunice rezultatul procedurii de atribuire până la data de 28.07.2021 când i-a fost comunicat faptul că a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de SC ... SRL, deși contractul a fost încheiat „cu mult înainte, respectiv în 19 iulie 2021”, după cum afirmă. Din analiza documentelor depuse la dosarul cauzei, rezultă că ofertantul contestator nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că rezultatul procedurii de atribuire i-a fost comunicat doar după insistențele sale „telefonic și email”, în condițiile în care sarcina probei revine contestatoarei, potrivit art. 249 din Noul Cod de procedură civilă „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. În aceeași situație aflându-se și susținerile referitoare la încheierea contractului „cu mult înainte, respectiv în 19 iulie 2021”, în speță susțineri nedovedite. Cu privire la modul în care autoritatea contractantă a respectat dispozițiile legale referitoare la comunicarea rezultatului procedurii de atribuire conform art. 215 din Legea nr. 98/2016 despre care contestatoarea susține că a fost încălcat, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor. În acest sens, Consiliul reține că autoritatea contractantă a finalizat procesul de evaluare a ofertelor în data de 27.07.2021, ocazie cu care a încheiat raportul procedurii de atribuire nr. 2378/27.07.2021, iar comunicarea rezultatului procedurii de atribuire a fost comunicat celor doi ofertanți în termenul de 3 zile stabilit de prevederea legală, prin adresa 2376/27.07.2021 contestatoarei SC ...SRL și prin adresa nr. 2377/27.07.2021 ofertantului SC ... SRL. Rezultatul procedurii de atribuire i-a fost adus la cunoștință în data de 28.07.2021, dată la care confirmă prin contestație că a luat cunoștință, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Consiliul constată că inclusiv sub aspectul conținutului adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă a respectat dispozițiile art. 215 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, potrivit căreia „În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin.(1), autoritatea contractantă are obligația de a cuprinde: (...) c) fiecărui ofertant care a depus o ofertă admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertantului/ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru”. Pentru a stabili astfel, Consiliul constată că prin adresa nr. 2376/27.07.2021 autoritatea contractantă i-a comunicat contestatoarei SC ...SRL: Pagina 4 din 6

§ 5

„Vă comunicăm că oferta depusă de d-voastră la procedura de licitație deschisă inițiată de .... – Baza Experimentală ...., prin anunțul .../31.05.2021 – prestări servicii lucrări de degajări + curățiri în cadrul BE ...pentru anul 2021, Nu a îndeplinit criteriul de atribuire al acesteia și anume «prețul cel mai scăzut», drept pentru care a fost declarată necâștigătoare”. Singura informație lipsă fiind numele ofertantului desemnat câștigător, însă, de vreme ce contestația este îndreptată împotriva ofertantului desemnat câștigător, această informație este cunoscută de către contestatoare, iar prin lipsa acesteia din adresa de comunicare nu i s-a adus vreo vătămare dovadă că nu a împiedicat-o să formuleze contestație împotriva ofertei declarată câștigătoare. În susținerea contestației SC ...SRL mai arată că oferta desemnată câștigătoare se impunea a fi respinsă având în vedere că se încadrează în ofertele cu preț neobișnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziție publică care urmează a fi atribuit, situație în care, în opinia sa, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costurile propuse în respectiva ofertă. Consiliul va respinge critica având în vedere că obligația de a solicita justificarea elementelor din prețului ofertat a fost îndeplinită de către autoritatea contractantă, la dosarul cauzei fiind depusă adresa nr. 2199/12.07.2021 prin care se solicită: „În urma decriptării ofertei depusă de d-voastră pentru atribuirea contractului de «Prestări servicii lucrări de degajări + curățiri în cadrul BE ....» comisia de evaluare solicită, în unanimitate, o fundamentare a prețului ofertat. Vă menționăm că fundamentarea prețului se face conform în norme de timp precizate în Caietul de sarcini și folosite la întocmirea Devizelor ce fac parte integrantă la D.A. a licitației – Norme de timp și producție unificate pentru lucrări din silvicultură”. Acestei solicitări ofertantul SC ... SRL i-a dat curs depunând în SEAP justificarea prețului ofertat, așa cum s-a solicitat, analiza justificării prezentate fiind analizată de comisia de evaluare în data de 19.07.2021, ocazie cu care a concluzionat că „Oferta financiară nu are un preț neobișnuit de scăzut”. Prin urmare, autoritatea contractantă a respectat prevederile legale atât cu privire la modul de evaluare a ofertelor cât și sub aspectul modului de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, iar contractul, contrar susținerilor contestatoarei, nedovedite dealtfel, nu a fost încheiat în data de 19.07.2021, cum se afirmă în contestație, situație în care nu există niciun motiv de anulare a procedurii de atribuire. Pagina 5 din 6

§ 6

Și în ceea ce privește solicitarea de a i se comunica „membrii comisiei de evaluare a ofertelor și data la care s-a întrunit această comisie” Consiliul o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere că obținerea unor astfel de informații nu se face pe calea unei contestații ci în temeiul dispozițiilor art. 217 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, care stabilesc că „Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei publice potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidenţiale, potrivit legii”, demers pe care nu l-a făcut. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 exemplare, conţine 6 (șase) pagini Pagina 6 din 6

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.