AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3284/2025

PADMA TRADING SRL în contradictoriu cu IAR SA BRASOV

Decizia CNSC nr. 3284/C5/4225 din 31.10.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3284/C5/4225 din 31.10.2025

Data din document
2025-10-31
Complet
C5

Contestația, din document

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 75022/27.10.2025, formulată de PADMA TRADING SRL, cu sediu social în strada Solaria nr. 5, sat Pădurișu, comuna Frumușani, județul Călărași, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J20/300/3758406, având CUI RO 15283398, reprezentată legal prin Dan Turturea - administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de IAR SA Brașov, cu sediul în Strada Hermann Oberth nr. 34, Ghimbav, Brașov, privind organizarea procedurii de cerere de ofertă pentru atribuirea contractului de „Furnizare, livrare și montaj mobilier pentru birouri și laboratoare din cadrul S.C IAR S.A.”, s-a solicitat: 1. Suspendarea procedurii de atribuire până la clarificarea aspectelor contestate; 2. Modificarea și corectarea documentației pentru a respecta principiile legalității, proporționalității și tratamentului egal al operatorilor economici. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de PADMA TRADING SRL în contradictoriu cu IAR SA Brașov. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3284/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 75022Data înregistrării: 2025-10-27
ContestatorPADMA TRADING SRLCUI 15283398
Autoritate contractantăIAR SA BRASOV

2025_3284_2025_Decizie_3284.pdf, BO2025_3284_2025_BO2025_3284.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.922 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3284/C5/4225 Data: 31.10.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 75022/27.10.2025, formulată de PADMA TRADING SRL, cu sediu social în strada Solaria nr. 5, sat Pădurișu, comuna Frumușani, județul Călărași, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J20/300/3758406, având CUI RO 15283398, reprezentată legal prin Dan Turturea - administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de IAR SA Brașov, cu sediul în Strada Hermann Oberth nr. 34, Ghimbav, Brașov, privind organizarea procedurii de cerere de ofertă pentru atribuirea contractului de „Furnizare, livrare și montaj mobilier pentru birouri și laboratoare din cadrul S.C IAR S.A.”, s-a solicitat: 1. Suspendarea procedurii de atribuire până la clarificarea aspectelor contestate; 2. Modificarea și corectarea documentației pentru a respecta principiile legalității, proporționalității și tratamentului egal al operatorilor economici. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de PADMA TRADING SRL în contradictoriu cu IAR SA Brașov. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 16.614 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de către ...SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ..., reprezentată de ... - administrator, împotriva raportului procedurii nr. 5676/09.09.2025, emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Furnizare diverse produse de curățenie”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .../18.07.2025, s-a solicitat anularea raportului procedurii întocmit de autoritatea contractantă, nr. 5676/09.09.2025 emiterea unui nou raport de evaluare în cadrul procedurii, cu respectarea prevederilor legale aplicabile și a principiilor transparenței, tratamentului egal și proporționalității - obligarea autorității contractante să adopte toate măsurile necesare pentru restabilirea legalității procedurii, inclusiv prin reevaluarea ofertei ...SRL în conformitate cu clarificările oficiale transmise de chiar autoritatea contractantă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SRL solicită cele redate în partea introductivă. ...SRL arată că prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat: • Săpun lichid ambalat în recipient de 500 ml, • Săpun lichid antibacterian destinat pentru igiena zilnică a mâinilor, Pagina 1 din 7

§ 2

• Să prezinte spuma cremoasă care hidratează și catifelează pielea, • Produsul să fie îmbunătățit cu glicerina curată, să aibă miros revigorant și să nu conțină alergeni, • În compoziția să se regăsească substanțe antibacteriene, • Produsul sa fie solubil în apa, cu PH 6-7, • Ambalajul trebuie să conțină traduceri în limba română, • Oferta se va face pe bucată. În caietul de sarcini, la poziția 29. autoritatea contractantă a stabilit ca cerință „săpun lichid antibacterian 500 ml”. O astfel de formulare, potrivit legislației aplicabile, se referă la produse care pretind efecte antibacteriene/antimicrobiene, ceea ce presupune încadrarea lor în categoria produselor biocide și, implicit, obligativitatea obținerii avizului/autorizării de la Comisia Națională pentru Produse Biocide, conform Regulamentului (UE) nr. 528/2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide. Întrucât în documentația de atribuire nu se menționa nicăieri faptul că produsul solicitat ar trebui să fie însoțit de un astfel de aviz, la data de 23.07.2025 ...SRL a solicitat autorității contractante, prin intermediul SEAP, clarificări cu privire la caracterul antibacterian al săpunului, respectiv dacă se dorește un produs cu aviz emis de Comisia Națională pentru Produse Biocide sau, dimpotrivă, un produs igienizant utilizat în rutina zilnică de spălare a mâinilor. Prin clarificarea nr. 4715/04.08.2025, autoritatea contractantă a răspuns în mod explicit și fără echivoc că nu se solicită un produs biocid, ci un „săpun igienizant, conform specificațiilor din documentația de atribuire” și că nu există necesitatea depunerii avizului de la Comisia de Biocide, întrucât produsul „nu este clasificat ca biocid”. În baza acestei clarificări, ...SRL a ofertat produsul ... Săpun Lichid Alb 500 ml cu pompiță, un produs cosmetic încadrat și notificat conform Regulamentului (CE) nr. 1223/2009 privind produsele cosmetice, notificat corespunzător pe portalul european CPNP și comercializat în deplină conformitate cu legislația aplicabilă în România. Produsul ofertat este destinat igienei mâinilor și îndeplinește toate cerințele prevăzute în documentația de atribuire: prezintă spumă cremoasă care curată delicat, conține glicerină pentru hidratarea pielii, este solubil în apă, are pH 6-7, nu conține alergeni, iar eticheta este redactată integral în limba română. Cu toate acestea, la data de 22.08.2025, prin clarificarea cu nr. 5276, autoritatea contractantă i-a solicitat informații suplimentare, invocând faptul că în documentația depusă de noi nu este menționat niciun ingredient cu proprietăți antimicrobiene și că fișa tehnică nu precizează în mod expres că produsul ar avea caracter anti microbian. Autoritatea contractantă în caietul de sarcini a solicitat un produs antibacterian. Pagina 2 din 7

§ 3

În formularul 8 și în fișa tehnică pentru produsul ... Săpun lichid alb 500 ml cu pompiță nu este menționat ca produsul este antimicrobian. În compoziția săpunului nu se regăsește niciun ingredient care să fie cu proprietăți antibicrobiene. Este important de subliniat că toate săpunurile au, prin natura lor, caracter igienizant, scopul lor fiind tocmai curățarea și menținerea igienei mâinilor. Din fișa tehnică a produsului ofertat rezultă clar că acesta conține conservanți, care au rol strict igienizant, ceea ce asigură stabilitatea și siguranța utilizării. Prin urmare, produsul ofertat respectă cerința autorității contractante, întrucât îndeplinește funcția de săpun igienizant, așa cum a fost precizat chiar în răspunsul oficial transmis prin clarificarea din 04.08.2025. În pofida răspunsului ...SRL cu nr. 2662/ 25.08.2025, în care a arătat din nou că, potrivit cadrului legal aplicabil, produsele cosmetice nu pot fi promovate sau încadrate ca având proprietăți antibacteriene, autoritatea contractantă a întocmit raportul procedurii prin care oferta noastră a fost declarată neconformă. În conformitate cu răspunsul transmis de autoritatea contractantă prin intermediul SEAP la data de 04.08.2025, ca urmare a solicitării de clarificare depuse de ...SRL în data de 23.07.2025, privind caracterul antibacterian al săpunului, respectiv dacă se dorește un produs cu aviz emis de Comisia Națională pentru Produse Biocide sau un produs destinat igienei zilnice, autoritatea contractantă a precizat faptul că se solicită un săpun igienizant, conform specificațiilor din documentație, care nu este clasificat ca biocid și nu necesită aviz de la Comisia Biocide. Potrivit legislației europene și naționale, produsele cosmetice nu pot avea efect declarativ antimicrobian/antibacterian decât dacă sunt încadrate ca produse biocide, caz în care este obligatorie autorizarea/ avizate conform Regulamentului (UE) nr. 528/2012. Astfel, oferta ...SRL cuprinde un produs cosmetic (... SĂPUN LICHID ALB 500ML CU POMPITA), notificat conform reglementarilor aplicabile cosmeticelor si care respecta cerințele menționate de autoritatea contractantă. Autoritatea a consemnat ca motiv al respingerii faptul că produsul nu îndeplinește cerințele tehnice privind caracterul antibacterian. În raportul procedurii, autoritatea contractantă a enunțat faptul că oferta ...SRL este neconformă pe motiv că în fișa tehnică a produsului ofertat nu apare menționat niciun ingredient antibacterian specific și nici nu este precizat faptul că săpunul ar fi antibacterian, făcând trimitere la faptul că „prin răspunsul la solicitarea de clarificări, Autoritatea Contractantă a menționat că este necesar ca săpunul să respecte specificațiile din documentația de atribuire”. Practic, autoritatea a revenit la interpretarea inițială din caietul de sarcini, ignorând propriul răspuns transmis prin clarificarea din 04.08.2025. Această motivare contravine răspunsului oficial transmis prin clarificarea din 04.08.2025. Pagina 3 din 7

§ 4

...SRL apreciază că respingerea ofertei sale ca „neconformă” este, așadar, rezultatul unei interpretări contradictorii și nelegale a cerințelor caietului de sarcini și a clarificărilor furnizate chiar de autoritatea contractantă. În punctul său de vedere nr. ... asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Referitor la criticile contestatoarei cu privire la caracterul nelegal și nefondat al rezultatului procedurii de atribuire comunicat, autoritatea contractantă precizează că evaluarea ofertelor a fost realizată de către comisie, în conformitate cu prevederile art. 137 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. În caietul de sarcini au fost menționate specificațiile tehnice minime obligatorii. Autoritatea contractantă a solicitat depunerea fișelor tehnice pentru fiecare produs ofertat, în vederea asigurării unei evaluări obiective și transparențe, care să permită verificarea corespondenței dintre specificațiile tehnice ale produselor și cerințele caietului de sarcini. Fișa tehnică este documentul oficial prin care ofertantul trebuie să dovedească: - ca produsul respecta cerințele din caietul de sarcini; - compoziția completă a produsului și caracteristicile tehnice; - menționarea eventualelor avize/autorizații, inclusiv avizul de biocid, în situația în care produsul este încadrat ca atare. Cerințele tehnice din caietul de sarcini al procedurii au fost elaborate în așa maniera încât, să fie în acord cu art. 20 alin. (10) din HG 395/2016. Autoritatea contractantă arată că cerințele din caietul de sarcini au fost stabilite ca minime și obligatorii pentru destinația produsului și anume utilizarea într-o instituție medico-socială. Prin adresa nr. 4715/04.08.2025, autoritatea contractantă a precizat că se solicită un săpun igienizant, conform specificațiilor din documentația de atribuire. Nu este necesar avizul Comisiei de Biocide, întrucât produsul nu este clasificat ca biocid și nu este solicitat ca atare. Clarificările fac parte integrantă din documentația de atribuire, însă nu pot modifica cerințele esențiale. Astfel, mențiunea „igienizant” a avut caracter explicativ, neanulând cerința expresă din caietul de sarcini ca produsul să fie antibacterian. Aceasta formulare „săpun igienizant”, nu modifica cerința esențială din caietul de sarcini privind caracterul antibacterian al produsului și existenta substanțelor antibacteriene. Din fișa tehnică transmisă pentru produsul „... Săpun Lichid Alb 500 ml”, rezultă: - este un produs cosmetic; Pagina 4 din 7

§ 5

- compoziția include: apă, tensioactivi, glicerină, agenți de îngrijire, conservant, parfum, coloranți; - nu conține nicio substanță antibacteriană recunoscută (ca exemplu de substanțe ce se regăsesc în săpunurile cu efect antibacterian: triclosan, clorhexidină, compuși de amoniu cuaternar, etc); - nu este prezentată nicio referire la substanțe active cu rol antibacterian; - descrierea tehnică se limitează la efecte de hidratare și igienizare generală; - astfel, oferta nu dovedește prin fișa tehnică faptul că produsul are caracter antibacterian, ceea ce constituie motiv de respingere ca neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ...SRL a transmis recipisa de consemnare eliberată de ..., la data de 16.09.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 7.281,12 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. .... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură simplificată, în vederea atribuirii acordului-cadru având ca obiect „Produse de curățenie”, publicată în SEAP prin anunțul nr. .../18.07.2025. Valoarea estimată a achiziției este de 485.407 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Ca urmare a desfășurării procedurii, astfel cum rezultă din Raportul procedurii nr. 5676/09.09.2025, au fost depuse nouă oferte, fiind declarate admisibile două oferte. Oferta contestatoarei a fost respinsă ca neconformă, deoarece pentru produsul ,,săpun lichid 500 ml’’, nu a făcut dovada proprietății antibacteriene. Consiliul reține că în urma solicitărilor de clarificări, autoritatea a menționat că nu este necesar avizul Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, deoarece nu urmărește achiziționarea unui produs biocit. Astfel, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă nu a modificat cerința referitoare la existența în compoziția sa a substanțelor antibacteriene, urmărind achiziția unor produse uzuale pe piață. Consiliul are în vedere că pe piața produselor de curățenie există numeroase produse cosmetice de tip săpun antibacterian, unele fiind înregistrate și ca biocide, altele nefiind înregistrate, fiind simple produse cosmetice, răspunsul la clarificare relevând că autoritatea dorește un săpun antibacterian obișnuit, nefiind o cerință a documentației ca Pagina 5 din 7

§ 6

acestea să fie înregistrate ca biocide dar nici că acest gen de produse ar fi excluse. Astfel de produse sunt uzuale pe piață, cum ar fi, spre exemplu, gamele Protex, Dettol, Sagrotan, Sanitol, Palmolive Hygiene Plus, Neutro Roberts Antibacterian, Touch, Gerovital antibacterian etc, toate cu efect antibacterian, dar sunt înregistrate ca biocide doar unele variante ale acestora, respectiv o variantă de Protex și 13 variante de Dettol. Deci, ceea ce a solicitat autoritatea în documentație este ca în fișa tehnică a produsului să apară proprietățile antibacteriene. Consiliul reține că documentația de atribuire și răspunsul la solicitarea de clarificări nu au fost contestate, astfel, cerința referitoare la proprietățile antibacteriene a devenit definitivă. Că orice săpun este destinat igienei mâinilor, indiferent dacă este sau nu antibacteian, este o certitudine, dar autoritatea a introdus în documentație și această specificație, necontestată. Prin urmare, Consiliul nu poate face abstracție de ea, atât timp cât însăși contestatoarea citează documentația de atribuire unde apare menționată. Dacă societatea contestatoare considera că specificația este inutilă, deoarece toate produsele ,,săpun’’ au efect igienizant, dar nu pot fi considerate antibacteriene, atunci trebuia să conteste documentația de atribuire. În condițiile în care autoritatea a menținut specificația, precizând că nu dorește aviz de la Comisia Națională pentru Produse Biocide, atunci este clar că noțiunea de ,,antibacterian’’ nu se traduce în sensul Ordinului nr. 1.761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia, respectiv produs bactericid, deoarece, din contextul achiziției rezultă că se achiziționează produse de curățenie obișnuite, cum ar fi degresant, detergent vase, folie, soluție aragaz, mănuși menaj, spumă de ras, soluție curățat geamuri etc., nefiind o achiziție specializată de dezinfectanți, sensul fiind, astfel, cel din limbajul comun, respectiv un săpun antibacterian uzual pe piața produselor cosmetice din România. Totodată, Consiliul reține că societatea contestatoare recunoaște că nu a ofertat un săpun cu efect antibacterian, ci un săpun din ale cărui documente nu rezultă efectul antibacterian. Având în vedere cele constatate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu .... Pagina 6 din 7

§ 7

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … Redactată în 4 exemplare originale, conține 7(șapte) pagini. Pagina 7 din 7

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.