AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3274/2025

ELBI ENERGY PROJECTS SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BLAJ

Decizia CNSC nr. 3274/C9/3479 din 30.10.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3274/C9/3479 din 30.10.2025

Data din document
2025-10-30
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Executie lucrări aferente obiectivului de investiție “Producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul Municipiului Blaj, prin intermediul unui parc fotovoltaic” MYSmis 315370, Județul Alba, cod CPV 45251100-2 Lucrări de construcții de centrale electrice (Rev.2), de MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul în municipiul Blaj, str. Piața 1848 nr. 16, județul Alba, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - anularea adresei nr. 42150/26.08.2025 privind comunicarea rezultatului procedurii; - anularea raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 şi a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, respectiv a actelor care au fost emise în temeiul acestuia; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire, începând cu etapa verificării conformităţii ofertelor; - acordarea accesului la întreg dosarul achiziţiei publice şi, subsecvent, repunerea în termenul legal de contestare a raportului procedurii nr. 4214…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate capetele de cerere referitoare la anularea, în parte, a Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 în ceea ce privește oferta asocierii TIPOAVIAS SRL- ELPROEX SA și obligarea autorității contractante la reevaluarea acestei oferte, și ca lipsite de interes, capetele de cerere referitoare la anularea în parte a Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025, în ceea ce privește ofertele clasate pe locurile 2 și 3 și obligarea autorității contractante la reevaluarea acestor oferte, din contestația formulată de către ELBI ENERGY PROJECTS SRL, în contradictoriu …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3274/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 61594Data înregistrării: 2025-09-04
ContestatorELBI ENERGY PROJECTS SRLCUI 41166842
Autoritate contractantăMUNICIPIUL BLAJCUI 4563007

2025_3274_2025_Decizie_3274.pdf, BO2025_3274_2025_BO2025_3274.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.039 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3274/C9/3479 Data: 30.10.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 61594/04.09.2025, depusă de ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în Bucureşti, șos. Alexandriei 203A, sector 5, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J40/6842/2019, având CUI RO41166842, reprezentată legal prin administrator Năstase Andra Ioana și convenţional prin Hedes Andreea-Ioana - Cabinet de avocat, cu sediul procesual ales în municipiul Bistriţa, cartier Unirea, str. Henri Coandă nr. 10, județul Bistriţa-Năsăud, privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect Executie lucrări aferente obiectivului de investiție “Producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul Municipiului Blaj, prin intermediul unui parc fotovoltaic” MYSmis 315370, Județul Alba, cod CPV 45251100-2 Lucrări de construcții de centrale electrice (Rev.2), de MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul în municipiul Blaj, str. Piața 1848 nr. 16, județul Alba, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - anularea adresei nr. 42150/26.08.2025 privind comunicarea rezultatului procedurii; - anularea raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 şi a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, respectiv a actelor care au fost emise în temeiul acestuia; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire, începând cu etapa verificării conformităţii ofertelor; - acordarea accesului la întreg dosarul achiziţiei publice şi, subsecvent, repunerea în termenul legal de contestare a raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (1) C.proc.civ.; - obligarea autorităţii contractante la suportarea cheltuielilor de judecată. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 63872/15.09.2025, depusă de TIPOAVIAS SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, P-ţa 1 Mai, nr. 6, județul Cluj, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. Pagina 1 din 3

§ 2

J1994001771126, având CUI RO5908821, reprezentată legal prin administrator Elena Buda, privind aceeași procedură simplificată, intervenienta a solicitat: - admiterea în principiu a cererii de intervenţie; - admiterea cererii de intervenţie accesorie şi, în consecinţă, respingerea contestaţiei formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL în partea ce priveşte oferta sa şi menţinerea, ca temeinic şi legal, a raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 şi a actelor subsecvente acestuia. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate capetele de cerere referitoare la anularea, în parte, a Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 în ceea ce privește oferta asocierii TIPOAVIAS SRL- ELPROEX SA și obligarea autorității contractante la reevaluarea acestei oferte, și ca lipsite de interes, capetele de cerere referitoare la anularea în parte a Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025, în ceea ce privește ofertele clasate pe locurile 2 și 3 și obligarea autorității contractante la reevaluarea acestor oferte, din contestația formulată de către ELBI ENERGY PROJECTS SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL BLAJ. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de TIPOAVIAS SRL și o admite. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării Pagina 2 din 3

§ 3

la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat Redactată în 5 exemplare originale, conține 41 pagini. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 151.596 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .., depusă de ... SRL, cu sediul în ., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. .., având .., reprezentată legal prin administrator ., cu sediul procesual ales în .., privind procedura simplificată organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect .., cod CPV 45251100-2 Lucrări de construcții de centrale electrice (Rev.2), de ..., cu sediul în municipiul .., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - anularea adresei nr. 42150/26.08.2025 privind comunicarea rezultatului procedurii; - anularea raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 şi a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, respectiv a actelor care au fost emise în temeiul acestuia; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire, începând cu etapa verificării conformităţii ofertelor; - acordarea accesului la întreg dosarul achiziţiei publice şi, subsecvent, repunerea în termenul legal de contestare a raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (1) C.proc.civ.; - obligarea autorităţii contractante la suportarea cheltuielilor de judecată. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. ., depusă de ... SRL, cu sediul în ., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ., reprezentată legal prin administrator ., privind aceeași procedură simplificată, intervenienta a solicitat: - admiterea în principiu a cererii de intervenţie; - admiterea cererii de intervenţie accesorie şi, în consecinţă, respingerea contestaţiei formulată de ... SRL în partea ce priveşte oferta sa şi menţinerea, ca temeinic şi legal, a raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 şi a actelor subsecvente acestuia. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pagina 1 din 46

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ... SRL critică rezultatul procedurii, comunicat prin adresa nr. 42150/26.08.2025 și raportul procedurii nr. 42145/26.08.2025, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. În fapt, contestatoarea arată că la data de 27.08.2025 a fost publicat în SEAP raportul procedurii nr. 42145/26.08.2025, care atestă caracterul conform şi acceptabil al ofertei sale, dar din care reiese că aceasta s-a clasat pe locul al 4-lea, acumulând un punctaj de 87,03 puncte, preţul ofertat fiind 4.038.984,96 lei. Urmare a publicării raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025, a formulat o cerere de acces la dosarul procedurii, însă autoritatea contractantă nu i-a acordat acces la dosarul procedurii din perspectiva ofertelor depuse de către ofertanţii clasaţi pe primele două locuri şi, implicit, la răspunsul la solicitările de clarificări, punându-i-se la dispoziţie exclusiv procesele verbale de evaluare a ofertelor. Ofertele depuse de către ... SRL și ...SRL nu sunt confidenţiale Autoarea contestației precizează că care simpla declarare a ofertei ca fiind confidenţială, nu îi acordă autorităţii contractante dreptul de a nu permite accesul la documentele depuse/emise în cadrul procedurii de achiziţiei publică, în lipsa demonstrării caracterului confidenţial, cu precădere în condiţiile în care Legea nr. 544/2001 asigură transparenţa procesului decizional în cadrul autorităţilor publice. Aducând argumente în acest sens, petenta solicită Consiliului să constate lipsa caracterului confidenţial al tuturor actelor dosarului procedurii de achiziţie publică şi, în concret, să îi permită studierea acestuia în vederea completării contestaţiei sub aspectul solicitării de repunere în termenul legal de contestare. Repunerea în termenul legal de contestare Invocând prevederile art. 186 alin. (1) C.proc.civ., contestatoarea menționează că s-a aflat în imposibilitatea formulării unei contestaţii bazate pe documentele care se află la dosarul procedurii din pricina conduitei autorităţii contractante care i-a îngrădit în mod nejustificat accesul. În aceste condiţii, a formulat o contestaţie bazată pe informaţiile pe care le are cu privire la maniera în care ofertanţii clasaţi pe primele două locuri obişnuiesc să oferteze, fără însă a avea posibilitatea de a susţine o contestaţie bazată exclusiv pe piesele de la dosarul procedurii. Prin urmare, solicită Consiliului să îi permită studiul dosarului procedurii şi, subsecvent, să dispună repunerea sa în termenul legal de contestare. Pagina 2 din 46

§ 3

Ofertele clasate pe primele 3 locuri sunt neconforme. Critici comune celor 3 oferte 1. Normele şi normativele avute în vedere la întocmirea ofertei Petenta arată că la pagina 71 din caietul de sarcini s-a solicitat ca în cadrul propunerii tehnice să fie menţionate toate normele şi normativele la care ofertantul se raportează. Cu toate acestea, cei trei ofertanţi nu au inclus în propunerea tehnică toate normele şi normativele la care se raportează în execuţia lucrărilor. Astfel, solicită Consiliului să constate că, sub acest aspect, ofertele depuse de către ... SRL, ... SRL şi ...SRL sunt neconforme. 2. Echipament RTU Redând conținutul Fişei Tehnice nr. 19 - Echipament tehnologic RTU, autoarea contestației solicită Consiliului să constate că din documentele depuse în cadrul propunerii tehnice de către ofertanţii ... SRL, ... SRL şi ...SRL, nu reiese îndeplinirea cerinţelor 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6, 2.7, 2.8, 2.14,2.15, 2.16, 2.17, 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, 3.9, 3.10, 3.11, 3.12. Or, simpla completare a formularului F5, fără prezentarea documentelor doveditoare din care să reiasă îndeplinirea cerinţelor solicitate prin Fişa tehnică F5, nu reprezintă îndeplinirea cerinţelor, în sensul în care pentru fiecare cerinţă impusă prin fişele tehnice, trebuia prezentata dovada îndeplinirii, simpla asumare a fişei F5 neputând constitui o dovada a îndeplinirii cerinţelor. Astfel, în lipsa unor documente care să confirme îndeplinirea cerinţelor din fişa tehnica F5 nr. 19, este evident că nu poate fi considerată îndeplinită această cerinţă doar prin simplă depunere a unui formular F5 în care au fost copiate cerinţele din coloana din stânga în coloana din dreapta. O situaţie similară a analizat şi Curtea de Apel Bucureşti în cadrul dosarului nr. .... În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Timişoara. Astfel, completarea necorespunzătoare a Fişei Tehnice, cu încălcarea evidentă a documentaţiei de atribuire, reprezintă un motiv real de neconformitate a ofertelor depuse de către ... SRL, ... SRL şi ...SRL. V. Oferta depusă de către ... SRL Contestatoarea arată că, în urma evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, pe primul loc s-a clasat oferta depusă de către ... SRL care a ofertat 3.384.014,04 RON, obţinând astfel 100 pct. Însă, oferta depusă de către ... SRL este neconformă şi inacceptabilă în considerarea argumentelor ce vor fi prezentate în continuare. Separat de aspectele evidenţiate la punctul IV, în continuare prezintă motivele specifice de neconformitate ale ofertei desemnate câştigătoare. 1. Preţ neobişnuit de scăzut Pagina 3 din 46

§ 4

Invocând prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 și jurisprudența CNSC și a Curții de Apel Cluj, contestatoarea arată că, în cazul de faţă, valoarea propunerii financiare a ofertantului desemnat câştigător reprezintă 72,38% din valoarea estimată a contractului. În aceste condiţii, faţă de obligaţia autorităţii contractante de a exclude oferta care are un preţ neobişnuit de scăzut ce nu prezintă garanţii suficiente pentru realizarea conformă a obiectului contractului, susține că autoritatea contractantă nu a analizat şi nu a coroborat fundamentarea tarifului ofertat nici măcar prin raportare la prevederile legale privind obligaţiile salariale, desemnând în mod facil ca fiind câştigătoare o ofertă cu un preţ irealizabil de scăzut. În concret, din analiza procesului verbal nr. 41166/18.08.2025 reiese că ofertantului i s-a solicitat o clarificarea din perspectiva preţului neobişnuit de scăzut, iar autoritatea a considerat răspunsul ofertantului ca fiind concludent şi, implicit, oferta conformă. Practic, pentru justificarea unui preţ care reprezintă 72,38% din valoarea estimată a contractului, ... SRL a arătat că: i. profitul prevăzut este de 3% faţă de 10% când s-a estimat în etapa de proeictare, de unde ar rezulta o diferenţă de 7%; ii. tariful orar ofertat este de 30 lei/oră faţă de 58 lei/oră estimat de proiectant, de unde ar rezulta o diferenţă de 8.82%; iii. a depus un tabel în care a arătat că a primit de la furnizor preţuri inferioare celor ofertate; iv. are experienţa similară necesară, realizând lucrări similare şi la preţuri inferioare valorii ofertate. În aceste condiţii, pornind de la tariful orar declarat ca fiind ofertat şi de la reducerea de 8.82% declarată de asemenea de către ofertant, contestatoarea mneționează că, din punct de vedere matematic, se pot constata următoarele: i. Valoric,

§ 5

reducere

§ 6

totală

§ 7

este: 8,82%x4.674.769,11=0,0882x4.674.769,11= 412.480,00 lei; ii. Reducerea tarifului orar faţă de estimare este de 28 lei/oră; iii. Dacă prin reducerea tarifului cu 28 lei/oră s-a obţinut o economie totală de 412.480 lei, atunci numărul de ore de manoperă este 14.731,43 ore. Însă, potrivit fişei de date, perioada de implementare a proiectului este de 6 luni. De asemenea, contestatoarea arată că autoritatea a pus la dispoziţia ofertanţilor fişele tehnice aferente obiectivului de investiţii, inclusiv cele aferente resurselor umane. Astfel, cu toate că nu a avut acces la oferta desemnată câştigătoare şi nu are cunoştinţă despre maniera de ofertare, din perspectiva formularului C7 pentru o perioadă de 6 luni de execuţie, numărul de ore de manoperă aferente implementării proiectului erau de 15.421,59 ore. Pagina 4 din 46

§ 8

Însă, ofertantul desemnat câştigător a inclus doar 14.731,43 ore, rezultând astfel o diferenţă de 690 de ore care, din punct de vedere valoric, nu au fost cotate în propunerea financiară. În plus, dacă se raportează la numărul de ore ofertate, din perspectiva centralizatorului C7 inclus în documentaţia de atribuire, oferta este în mod evident neconformă. În plus, ofertantul nu a depus dovezi în susţinerea tarifului orar indicat, ci s-a limitat la a preciza că acesta este de 30 lei/oră, deşi documentaţia de atribuire impunea depunerea de documente justificative sub aspectul tarifului orar ofertat. În acest context, petenta precizează că preţul propus nu este un element pur formal al ofertei, prezumat a fi valabil şi admis indiferent de cuantumul său, ci reprezintă un element esenţial al propunerii financiare, ale cărui realitate şi legalitate trebuie să fie verificate de comisia de evaluare şi confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorităţii. Este evident că omiterea anumitor elemente de cost din structura preţului conduce la încălcarea principiului tratamentului egal între ofertanţi, statuat la art. 2 alin. (2) din Legea privind achiziţiile publice. Invocând jurisprudența CNSC - decizia CNSC nr. 1018/C8/712, 726, 728, 747, 759, 781, 1217/ 19.04.2024 şi optica ANAP -Îndrumare privind evaluarea propunerilor financiare din punct de vedere al elementelor de pret (cazul contractelor de lucrări), autoarea contestației menționează că, în cazul de faţă, ... SRL a ofertat un preţ ce reprezintă 72,38% din valoarea estimată a procedurii, un preţ neobişnuit de scăzut ce nu are valenţa de a asigura implementarea conformă a contractului de achiziţie publică supus atribuirii. Totodată, din analiza Procesului-Verbal nr. 41166/18.08.2025 reiese că prin Răspunsul la clarificări, ofertantul nu a justificat preţul pentru utilajele/echipamentele folosite - chiar dacă acestea sunt în proprietatea acestuia, nu a inclus costurile cu leasing şi/sau amortizare, precum nu a justificat nici costurile cu utilajele incluse în F3. În aceste condiţii, se poate constata în mod facil faptul că în măsura în care prin răspunsul la solicitarea de justificare a modului de fundamentare a preţului ofertat nu au fost prezentate documente doveditoare privind cheltuielile cu manopera, utilajele şi transportul, susţinerile referitoare la aceste aspecte transmise de ofertantul în cauză reprezintă simple afirmaţii neprobate, astfel că autoritatea avea obligaţia de a considera că răspunsul este neconcludent, şi, pe cale de consecinţă, de a aplica prevederile art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 şi, implicit, de a respinge oferta ca inacceptabilă. În continuare invocă Decizia CNSC cu nr. 908/C3/656, 676, 683 din 24.04.2023 menţinută (în această parte), prin Hotarârea nr. 226/2023 din 26.06.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Decizia CNSC nr. 1033/C5/890 din 14.04.2025, Decizia Civilă nr. 391/14.05.2025, Curtea de Apel Cluj, Decizia CNSC disponibilă la . Pagina 5 din 46

§ 9

În considerarea argumentelor anterior prezentate, petenta solicită Consiliului să constate nelegalitatea poziţiei autorităţii contractante din perspectiva considerării propunerii financiare depuse de către ... SRL ca fiind conformă prin raportare la dispoziţiile art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 136 alin. (3) şi 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, în sensul în care oferta depusă de ... SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă. 2. Completarea ofertei pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări Contestatoarea arată că, potrivit procesului verbal nr. 40316/07.08.2025, autoritatea contracta a constatat lipsa fişelor tehnice nr. 20, 21, 22 şi a solicitat ofertantului să clarifice acest aspect. Tot din analiza aceluiaşi proces verbal, reiese că ofertantul a răspuns depunând fişele tehnice care trebuiau să se găsească în propunerea tehnică. În acest sens, potrivit informaţiilor din caietul de sarcini, capitolul 22 Modul de prezentare a ofertei tehnice, ofertanţii aveau obligatia depunerii fișelor tehnice în propunerea tehnică. Cu privire la obligativitatea respectării documentaţiei de atribuire şi imposibilitatea îndreptării completării în condiţiile unei cerinţe exprese şi necontestate a documentaţiei de atribuire, invocă Decizia CNSC nr. 1681/C8/1588 din 18.06.2024, Decizia CNSC nr. 2433/C3/2451, jurisprudența CJUE-Manoca, C 336/12 și Decizia CNSC nr. 1736/C2/1590 din 25.06.2024. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu a solicitat niciun moment depunerea fişelor tehnice pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări. Astfel, precizează că norma prevăzută de art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 nu poate fi aplicată fără a se verifica însăşi legislaţia naţională, legislaţia comunitară şi jurisprudenţa CJUE, dar şi efectele pe care le produce respectiva modificare în contextul procedurii de atribuiri, or în cazul de faţă, efectele sale nu sunt unele de confirmare a ofertei, ci de completarea expresă a acesteia. Astfel, solicită Consiliului să constate că ofertantul desemnat câştigător şi-a completat în mod nepermis oferta pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, context în care se impunea ca răspunsul său să fie considerat ca fiind neconcludent şi, implicit, ofera declarată inacceptabilă şi neconformă. În considerarea aspectelor evidenţiate supra, solicită Consiliului să constate că oferta desemnată câştigătoare, depusă de către ... SRL, este neconformă atât din perspectiva neconformităţii propunerii financiare, cât şi din perspectiva neconformităţii propunerii tehnice. VI. Oferta depusă de către ...SRL Autoarea contestației arată că, în urma evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, pe locul al doilea s-a clasat oferta depusă de către Pagina 6 din 46

§ 10

...SRL care a ofertat 3.905.560,88 RON, obţinând astfel 69,31 pct. Însă, oferta depusă de către ...SRL este neconformă şi inacceptabilă în considerarea argumentelor prezentate în continuare. Separat de aspectele evidenţiate la punctul IV, în cele ce urmează vom prezenta motivele specificie de neconformitate ale ofertei clasate pe locul al doilea. 1. Neconformitatea propunerii financiare. Neconcludenţa răspunsului la solicitarea de clarificări Din analiza procesului verbal nr. 41166/18.08.2025 reiese că ofertantului ... i s-au solicitat clarificări cu privire la cotarea în cuprinsul propunerii financiare a pieselor de schimb. Autoritatea contractantă a considerat răspunsul ofertantului ca fiind concludent, deşi acesta nu a indicat în concret care sunt piesele de schimb avute în vedere în bugetul de 30.000 + TVA. Într-adevăr, s-a menţionat că se anexează o fundamentare economică a capitolului 5.3.1, însă nu a avut acces la aceasta şi autoritatea contractantă nu a analizat în cuprinsul procesului verbal prezentarea pieselor incluse (precum face în cazul răspunsului la clarificări transmis de către societatea sa). În aceste sens, petenta arată că în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Or, în cazul de faţă, ofertantul clasat pe locul al doilea nu a indicat în mod concret care sunt piesele avute în vedere în cadrul bugetului de 30.000 lei + TVA pentru piesele de rezervă, context în care oferta sa se impunea a fi respinsă ca inacceptabilă. În continuare, contestatoarea solicită Consiliului să constate neconformitatea propunerii financiare a ofertei clasate pe locul al doilea şi din perspectiva caracterului pur formal al preţului ofertat. Astfel, din perspectiva conţinutului concret al propunerii financiare depuse de către ofertantul clasat pe locul al doilea, arată că autoritatea a pus la dispoziţia ofertanţilor fişele tehnice aferente obiectivului de investiţii, inclusiv cele aferente resurselor umane. Astfel, cu toate că nu a avut acces la oferta desemnată câştigătoare şi nu are cunoştinţă despre maniera de ofertare, din perspectiva formularului C7, nu s-au inclus în integralitate costurile aferente resurselor umane implicate în implementarea proiectului, deşi din perspectiva documentaţiei de atribuire, era o cerinţă obligatorie. Totodată, solicită Consiliului să constate că ofertantul nu a justificat preţul pentru utilajele/echipamentele folosite - chiar dacă acestea sunt în proprietatea acestuia, nu a inclus costurile cu leasing şi/sau amortizare, precum nu a justificat nici costurile cu utilajele incluse în F3. Pagina 7 din 46

§ 11

Prin urmare, solicită Consiliul să constate neconformitatea ofertei clasate pe locul al doilea şi din perspectiva acestor considerente. VII. Oferta depusă de către Asocierea ... SRL Autoarea contestației arată că, în urma evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, pe locul al treilea s-a clasat oferta depusă de către ... SRL, care a ofertat 3.927.378,42 RON, obţinând astfel 68,93 pct. Însă, oferta depusă de către ... SRL este neconformă şi inacceptabilă în considerarea argumentelor prezentate în continuare. 1. Completarea ofertei pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări Din analiza procesului verbal nr. 40316/07.08.2025, se poate constata că autoritatea contractantă a constatat lipsa fișelor tehnice nr. 19 şi a solicitat ofertantului să clarifice acest aspect, însă ofertantul nu a clarificat acest aspect, ci a depus fişele tehnice, acestea neregăsindu- se în oferta iniţiat depusă. În acest sens, potrivit informaţiilor din caietul de sarcini, capitolul 22 Modul de prezentare a ofertei tehnice, ofertanţii aveau obligatia expresă a depunerii fișelor tehnice în propunerea tehnică. Referitor la obligativitatea respectării documentaţiei de atribuire şi imposibilitatea îndreptării completării în condiţiile unei cerinţe exprese şi necontestate a documentaţiei de atribuire, invocă deciziile CNSC nr. 1681/C8/1588 din 18.06.2024, nr. 2433/C3/2451 și nr. 1736/C2/1590 din 25.06.2024, jurisprudența CJUE - Manova, C336/12. În cuprinsul aceleaşi Îndrumări privind modul de tratare a abaterilor tehnice minore, viciilor de formă şi a erorilor aritmetice în cadrul procesului de evaluare a ofertelor, ANAP reţine că „Corectarea erorilor aritmetice se referă la elemente care rezultă în urma unor operatii aritmetice, iar corectarea acestora trebuie să fie realizată asupra rezultatului operatiei aritmetice, mentinand datele de intrare nemodificate", or în cazul de faţă ofertantul a modificat în integralitatea oferta depusă, în sensul în care a depus documente care nu se regăseau iniţial în cadrul ofertei. Or, atât timp cât nu s-a solicitat depunere acestor documente de către autoritatea contractantă, iar conţinutul lor nu este susţinut de restul ofertei, fiind evident că nu există un context al ofertării care să susţină o lipsă, depunerea acestor documente pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări nu poate fi considerată o eroare. Astfel, solicită Consiliului să constate că ofertantul clasat pe locul al treilea şi-a completat în mod nepermis oferta pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, context în care se impunea ca răspunsul său să fie considerat ca fiind neconcludent şi, implicit, ofera declarată inacceptabilă şi neconformă. În considerarea aspectelor evidenţiate supra, solicită Consiliului să constate că oferta depusă de către ... SRL este neconformă atât din Pagina 8 din 46

§ 12

perspectiva neconformităţii propunerii financiare, cât şi din perspectiva neconformităţii propunerii tehnice. 2. Neconformitatea propunerii financiare Invocând decizia CNSC nr. 1018/C8/712, 726, 728, 747, 759, 781, 1217/ 19.04.2024, contestatoarea arată că autoritatea a pus la dispoziţia ofertanţilor fişele tehnice aferente obiectivului de investiţii, inclusiv cele aferente resurselor umane. Astfel, cu toate că nu a avut acces la ofertă şi nu are cunoştinţă despre maniera de ofertare, din perspectiva formularului C7, nu s-au inclus în integralitate costurile aferente resurselor umane implicate în implementarea proiectului, desi, din perspectiva documentaţiei de atribuire, era o cerinţă obligatorie. Totodată, solicită Consiliului să constate că ofertantul nu a justificat preţul pentru utilajele/echipamentele folosite - chiar dacă acestea sunt în proprietatea acestuia, nu a inclus costurile cu leasing şi/sau amortizare, precum nu a justificat nici costurile cu utilajele incluse în F3. Prin urmare, rugăm Consiliul să constate neconformitatea ofertei clasate pe locul al treilea şi din perspectiva acestor considerente. Reiterează faptul că nu a avut acces la dosarul achiziţiei publice, context în care prin raportare la dispoziţiile art. 186 alin. (1) C.proc.civ. şi la aspectele evidenţiate la capitolul II care atestă caracterul neconfidenţial al ofertelor clasate pe primele două locuri, precizează că ulterior momentului la care i se va acorda acces la dosarul procedurii, va completa motivele de contestaţie prezentate. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 63331/11.09.2025, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de ... SRL, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată. Autoritatea arată Consiliului că aproape toti ofertanţii au depus declaraţie privind informaţiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea

§ 13

financiară

§ 14

si/sau

§ 15

fundamentarea/justificarea prețurilor/costurilor transmise de ofertanţi, care au caracter confidenţial, adică inclusiv contestatoarea. Aceştia si-au justificat fiecare în propria manieră motivele pentru care acele elemente ale ofertei depuse sunt considerate confidenţiale, iar comisia de evaluare le-a analizat și le-a acceptat ca atare. Contestatoarea consideră ca fiind nelegală măsura autorității contractante de a nu îi permite accesul la documentele pe care ofertanţii le-au declarat ca fiind confidenţiale, însă și aceasta a depus o aceeaşi declaraţie în care a arătat că inclusiv răspunsurile la solicitările de clarificari le consideră ca fiind confidenţiale, contrar tuturor susţinerilor sale din contestatie. Prin urmare, contestatoarea a abordat aceeaşi conduită cu a celorlalţi ofertanţi, pe care acum îi contestă și a căror documente le consideră a fi neconfidențiale. Pagina 9 din 46

§ 16

Achizitoarea apreciază că atâta timp cât și contestatoarea a abordat aceeaşi conduită raportat la documentele considerate confidenţiale, dorind protejarea conţinutului acestora față de ceilalți ofertanţi, nu poate solicita acum în fața Consiliului să se constate că această conduită și aceste documente nu ar putea fi confidenţiale, întrucât, implicit, recunoaște că nici conduita sa, respectiv oferta sa nu poate fi considerată confidenţială. Referitor la motivele contestației depuse: 1. Normele și normativele avute în vedere la întocmirea ofertei. În ceea ce privește critica contestatoarei potrivit căreia ofertanţii clasaţi înainte acesteia nu au inclus în propunerea tehnică toate normele şi normativele la care se raportează în execuţia lucrărilor, autoritatea precizează că un astfel de motiv de contestatie nu poate fi luat în considerare de către Consiliu, deoarece este în sarcina contestatoarei să indice care dintre aceste norme și normative nu au fost menționate, Acesta este un motiv pur formal, neîntemeiat și pentru care nu a fost adusă nicio probă, ținând cont că probele sunt în sarcina celui care cere. Cerinţele mentionate în caietul de sarcini sunt cerinţe generale, iar toti ofertanţii și-au depus oferta în conformitate cu cerinţele acestuia și în special conform punctului 22 Modul de prezentare a ofertei tehnice. 2. Echipament RTU Achizitoarea precizează că atâta timp cât în Fișa tehnică nr. 19 -Caracteristica tehnică solicitată a fost menționată – DA - caracteristicile tehnice ofertate nu puteau fi decât la fel - DA. Ofertantul a depus fișa tehnică nr. 19 în care, în loc de DA, a copiat întocmai Specificaţia. Ori este exact acelaşi lucru cu a completa DA. Prin urmare, dacă se consideră că acesta este un motiv de respingere, de neconformitate a unei oferte, înseamnă că inclusiv oferta contestatoarei ar trebui să fie respinsă ca fiind neconformă. Ținând cont de art. 209 din Legea 98/2016, această așa-zisă neconformitate se putea clarifica, iar comisia de evaluare ar fi acceptat și considerat ca fiind concludentă o solicitare de clarificare a fișei tehnice, iar ofertantul ar fi depus fișa tehnică completată cu informaţii, exact ca și contestatoarea. Acesta nu este un motiv de neconformitate, ci cel mult de solicitare clarificări. Speţa prezentată nu este similară cu situația invocată, deoarece nu există vreun document care să explice clar faptul că nu se acceptă formulări de tipul DA. Mai ales că inclusiv cerinţa din fișa tehnică era DA. Referitor oferte depuse de ... SRL, ...SRL și ... SRL Ținând cont de faptul că ofertantul contestator s-a situat pe locul IV în clasamentul ofertelor admisibile, contestația sa poate fi admisă doar în situația în care primele 3 oferte ar fi declarate inacceptabile și/sau neconforme. Pagina 10 din 46

§ 17

Chiar dacă Consiliul constată că cel puțin una din ofertele clasate pe primele 3 locuri este conformă și acceptabilă, contestația trebuie respinsa, deoarece nu există și o contestație a unuia dintre ofertanţii clasaţi pe locurile 2 sau 3. Ori contestatia, în condiţiile în care nu se resping (se constată că acestea trebuiau să fie neconforme/inacceptabile) toate cele 3 oferte, este lipsită de interes în aceste condiţii. Ofertantul ... SRL (Asocierea ... SRL - ... SRL) și a justificat preţul aparent neobişnuit de scăzut, iar analiza răspunsului său se regăsește în procesele verbale de evaluare a propunerilor financiare. Acesta a depus modul de calcul al preţului ofertat, oferte de la furnizorii de materiale, inclusiv un contract în care acesta a dus la bun sfârșit un parc fotovoltaic similar, atât ca putere cât și ca valoare. Formularul C7 este un centralizator al tarifelor și orelor cu mâna de lucru cumulate pe proiect, care rezultă din centralizarea anumitor cheltuieli din articolele de deviz. Datorită normelor proprii ale fiecărui ofertant, pot exista diferente între aceste cantități totale, atât la orele de lucru, cât și la materiale, ore funcţionare utilaje, etc . Nu s-a solicitat ca și aceste centralizatoare să fie cu cantitățile exacte din cele date sau rezultate din proiectul dat, iar o astfel de solicitare ar fi fost discriminatoare și nelegală, ținând cont de faptul că ofertanții pot avea tehnologii și norme de deviz proprii. Autoritatea rată că în documentaţia de atribuire postată pe SEAP, respectiv în documentul "FARA VALORI_liste cantitati lucrare_Producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul Municipiului BLAJ_rev.3"- pag 81 - total ore manoperă date de proiectant sunt 14.729,16 și nu 15.421,59 cât a prevăzut contestatoarea în oferta sa. Deci ... a inclus în oferta sa 14.731.43 ore, față de 14.729,16 ore mentionate în documentaţia de atribuire. Acest motiv de contestatie este neîntemeiat în totalitate. După cum a arătat, ofertantul și-a justificat preţul ofertat astfel încât toate motivele referitor la justificările sale nu pot fi luate în considerare. Completarea ofertei pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări Invocând prevederile art. 209 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare a acordat acelaşi tratament tuturor ofertanţilor, astfel încât le-a solicitat clarificări, inclusiv completări de documente tutoror celor în cauză. Redând conținutul solicitării de clarificări adresată ..., autoritatea menționează că membrii comisiei de evaluare au constatat că pentru fișele tehnice 20, 21 și 22 nu erau documentele suport (broşuri, fise tehnice, etc). Aceasta nu poate fi considerată o completare a ofertei tehnice, având în vedere că informaţiile se găseau deja în fișele tehnice, lipseau doar câteva documente de la producător. Pagina 11 din 46

§ 18

A fost aplicat principiul proporționalității, astfel încât nu s-a luat o măsură disproporționată a respingerii ofertei doar pentru lipsa acelor documente. Referitor oferta depusa de ...SRL Achizitoarea precizează că motivele invocate împotriva ofertei depuse de acest ofertant sunt pur formale, doar la nivel declarativ. Analiza comisiei de evaluare a fost corectă. Ofertantul a răspuns concludent solicitării de clarificări referitoare la bugetarea ..., astfel încât din acest motiv oferta sa nu putea fi respinsă. Atâta timp cât contestatoarea nu aduce argumente raportat la "caracterul pur formal al preţului ofertat" nu poate să prezinte o apărare concretă. Toate ofertele analizate au fost făcute după documentația de atribuire, respectiv listele de cantități solicitate. Ținând cont de aspectele mentionate anterior, autoritate apreciază decizia comisiei de evaluare ca fiind legală, astfel încât solicită respingerea contestației și menţinerea raportului procedurii și a actelor subsecvente ca fiind legale și temeinice. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 51575/13.08.2025, ... SRL a solicitat: - admiterea în principiu a cererii de intervenţie; - admiterea cererii de intervenţie accesorie şi, în consecinţă, respingerea contestaţiei formulată de ... SRL în partea ce priveşte oferta sa şi menţinerea, ca temeinic şi legal, a raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 şi a actelor subsecvente acestuia. De asemenea, se invocă inadmisibilitatea contestației pentru neconstituirea cauţiunii în termenul de decădere stabilit de art. 611 din Legea 101/2016, respectiv tardivitatea acesteia. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 68241/30.09.2025, autoritatea contractantă a transmis documentele necesare soluționării contestației în format electronic, pe suport DVD. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 73172/20.10.2025, contestatoarea a depus dovada cheltuielilor de judecată. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 73168/20.10.2025, contestatoarea a formulat note scrise, solicitând: - respingerea excepției tardivității ca fiind neîntemeiată; - respingerea excepției inadmisibilității ca fiind neîntemeiată; - respingerea apărărilor formulate de către ... SRL ca fiind neîntemeiate. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect .., cod CPV 45251100-2 Lucrări de construcții de centrale electrice (Rev.2), ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ... Pagina 12 din 46

§ 19

Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este de 4.674.769,11 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 25.07.2025, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 42150/26.08.2025 și Raportul procedurii nr. 42145/26.08.2025, ... SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. .. eliberată de CEC Bank – Sucursala Cluj la data de 05.09.2025. În raport de cele reținute excepția inadmisibilității contestaţiei pentru neconstituirea cauţiunii în termenul țstabilit de art. 611 din Legea 101/2016, invocată de autoarea intervenției va fi respinsă ca nefondată. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere că, după depunerea contestației ... SRL, înregistrată la Consiliu sub nr. 61594/04.09.2025, ... SRL a formulat Cererea de intervenție, transmisă Consiliului, pe e-mail, la data de 12.09.2025, fiind înregistrată sub nr. 63872/15.09.2025. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de ... SRL, Consiliul are în vedere că, în ceea ce o privește pe intervenientă, interesul acesteia este evident în condițiile în care oferta sa este declarată câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire, conform Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025, motiv pentru care, în conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL și o califică drept accesorie, deoarece sprijină poziția autorității contractante cu privire la rezultatul procedurii de atribuire, intervenția vizează menţinerea ca fiind temeinice și legale a actelor autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează: Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației, și având în vedere că autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de ... SRL, la data de 04.09.2025, Consiliul constată că cererea de intervenție, transmisă CNSC, contestatoarei și autorității contractante la 12.09.2025, prin mijloace electronice, a fost formulată în cadrul termenului legal anterior amintit. În conformitate cu art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 Pagina 13 din 46

§ 20

din Codul de Procedură Civilă, Consiliul va analiza cererea de intervenție depusă de ... SRL, împreună cu contestația formulată de ... SRL. Preliminar soluționării aspectelor reclamate de autoarea contestației, potrivit dispozițiilor art. 26 alin (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va proceda la analiza cu prioritate a excepției tardivității contestației invocată de societatea intervenientă ... SRL. Argumentele aduse de ... SRL în favoarea excepției tardivității contestației se bazează pe următoarele aspecte: - (...) din informaţiile existente pe site-ul CNSC, reiese că contestaţia societăţii ... SRL a fost înregistrată în data de 04.09.2025. Pe de altă parte, semnătura electronică a reprezentantului convenţional al contestatoarei din cuprinsul contestaţiei depuse este emisă în 03.09.2025, ora 22:47; - pe cale de consecinţă, în cazul în care contestaţia a fost comunicată către CNSC în data de 04.09.2025, ne aflăm în situaţia în care contestaţia este tardiv formulată, fiind depăşit termenul stabilit de art. 8 alin. 1 lit. b) din Legea 101/2016, mai sus citat; - în acest context, dat fiind faptul că rezultatul procedurii a fost publicat în SEAP în data de 27.08.2025, rezultă că ultima zi pentru depunerea contestaţiei a fost 03.09.2025. În consecinţă, în situaţia în care prezenta contestaţie a fost depusă în 04.09.2025, ea este tardiv formulată. Se reține că Raportul procedurii nr. 42145/26.08.2025 a fost publicat în SEAP la data de 27.08.2025, iar potrivit dovezilor de comunicare existe șa dosarul cauzei, contestația a fost transmisă atât Consiliului, cât și autorității contractante în data de 03.09.2025 prin mail, în termenul de 7 zile prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea 101/2016 raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 98/2016, având în vedere valoarea estimată a achiziţiei în valoare de 4.674.769,11 RON fără TVA, aşadar contestaţia a fost formulată în termen legal. Contrar celor susținute de intervenientă excepția tardivității formulării contestației este respinsă ca nefondată, neavând relevanță data înregistrării contestației la Consiliu, dispozițiile legale fac referire la data comunicării contestației (7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal). Astfel fiind, Consiliul va respinge excepția tardivității formulării contestației ... SRL, invocată de societatea intervenientă ... SRL. În cele ce urmează, Consiliul se va pronunța asupra criticilor contestatoarei legate de modul de asigurare a accesului la dosarul achiziției de către autoritatea contractantă și de modul în care s-a asigurat accesul la dosarul constituit la Consiliu. Consiliul a luat în considerare prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora (1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele Pagina 14 din 46

§ 21

legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiţionat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice sau legislaţiei privind achiziţiile sectoriale ori legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanţi, în mod explicit şi vizibil, ca fiind confidenţiale. Consultarea documentelor confidenţiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanţi. Consiliul a admis solicitarea contestatoarei de studiere a dosarului cauzei. Potrivit art. 57 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice: (1) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorităţii contractante, autoritatea contractantă are obligaţia de a nu dezvălui informaţiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost transmise de operatorii economici indicate şi dovedite de aceştia ca fiind confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidenţial se aplică doar asupra datelor/informaţiilor indicate şi dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu afectează obligaţiile autorităţii contractante prevăzute la art. 145 şi 215 în legătură cu transmiterea spre publicare a anunţului de atribuire şi, respectiv, comunicarea rezultatului procedurii de atribuire către candidaţi/ofertanţi. (3) Autoritatea contractantă poate impune operatorilor economici anumite cerinţe în vederea protejării caracterului confidenţial al informaţiilor pe care aceasta le pune la dispoziţie pe durata întregii proceduri de atribuire. (4) Operatorii economici indică şi dovedesc în cuprinsul ofertei care informaţii din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost sunt confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informaţiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1). La art. 217 din Legea nr. 98/2016 legiuitorul a prevăzut următoarele: „Art. 217: (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a întocmi dosarul achiziţiei publice pentru fiecare contract de achiziţie publică/acord-cadru încheiat, respectiv pentru fiecare sistem dinamic de achiziţii lansat. (2) Dosarul achiziţiei publice se păstrează de către autoritatea contractantă atât timp cât contractul de achiziţie publică/acordul-cadru produce efecte juridice, dar nu mai puţin de 5 ani de la data încetării contractului respectiv. (3) În cazul anulării procedurii de atribuire, dosarul se păstrează cel puţin 5 ani de la data anulării respectivei proceduri. (4) Ulterior finalizării procedurii de atribuire, dosarul achiziţiei publice are caracter de document public. (5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei publice potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidenţiale, potrivit legii. Pagina 15 din 46

§ 22

(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale. (7) Conţinutul dosarului achiziţiei publice se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.” Dispozițiile art. 123 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016 prevăd următoarele: „(1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislaţiei aplicabile.” În cadrul Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 autoritatea contractantă a consemnat următoarele aspecte vizavi de documentele declarate confidențiale de către ofertante: Informaţii din cadrul ofertelor declarate declarate de ofertanti ca fiind confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală (în sensul prevederilor legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale) ... – R. –a) informaţiile cuprinse în propunerea tehnică sunt confidenţiale/clasificate/protejate de un drept de proprietate intelectuală; b. informaţiile cuprinse în propunerea financiară considerate a fi confidenţiale/clasificate/ protejate de un drept de proprietate intelectuala ... - . - nu este cazul ... S.R.L. - RO . - Toate documentele din documentele de calificare inclusiv răspunsurile la clarificari care fac obiectul documente de calificare. Toate documentele din propunerea financiara inclusiv răspunsurile la clarificari care fac obiectul ofertei financiare Toate documentele din propunerea tehnica inclusiv răspunsurile la clarificari care fac obiectul propunerii tehnice. ...– 2. - DOCUMENTELE DE CALIFICARE şi formularul DUAE - în totalitate (inclusiv documentele justificative şi clarificările ulterioare); PROPUNEREA TEHNICĂ - în totalitate (inclusiv clarificările ulterioare); PROPUNEREA FINANCIARĂ - în totalitate (inclusiv clarificările ulterioare). Așa cum rezultă din cele mai sus redate, Consiliul reține că 3 dintre cele 4 ofertante au depus declarații de confidențialitate, declarând în mod similar confidențiale propunerea tehnică și propunerea financiară. Luând act de documentele aflate la dispoziția sa și susținerile părților, Consiliul a decis să nu pună la dispoziţia contestatoarei care și-a manifestat dorința de a studia dosarului cauzei, documentele declarate confidențiale ale contracandidatelor acesteia. Conduita achizitoarei de a nu pune la dispoziția contestatoarei documentele declarate confidențiale ale contracandidatelor reclamate (propunerea tehnică și propunerea financiară) se înscrie în dispozițiile legale incidente. În schimb, în ceea ce privește documentele întocmite de autoritatea contractantă respectiv procesele-verbale de evaluare, acestea au fost puse la dispoziția autoarei contestației atât de autoritatea contractantă cât și de Consiliu. De asemenea a fost pusă la Pagina 16 din 46

§ 23

dispoziție și oferta ... SRL vizavi de care nu au fost declarate documente confidențiale. Referitor la criticile aduse de contestatoare privind neprobarea de către ofertantele contracandidate a caracterului confidențial al propunerii tehnice și al propunerii financiare, Consiliul reține susținerile achizitoarei care a explicat următoarele: Contestatoarea considera ca fiind nelegala masura autoritatii contractante de a nu i permite accesul la documentele pe care ofertanţii le-au declarat ca fiind confidenţiale, insa si aceasta a depus o aceeaşi declaraţie in care a aratat ca inclusiv răspunsurile la solicitările de clarificari le considera ca fiind confidenţiale, contrar tuturor susţinerilor sale din contestatie. Prin urmare, contestatoarea a abordat aceeaşi conduita cu a celorlalţi ofertanţi, pe care acum ii contesta si a căror documente le considera a fi neconfidentiale. Apreciem ca atata timp cat si contestatoarea a abordat aceeaşi conduita raportat la documentele considerate confidenţiale, dorind protejarea conţinutului acestora fata de ceilalţi ofertanţi, nu poate solicita acum in fata Consiliului sa se constate ca aceasta conduita si aceste documente nu ar putea fi confidenţiale, "întrucât, implicit, recunoaşte ca nici conduita sa, respectiv oferta sa nu poate fi considerata confidenţiala. Conduita autoritatii contractante a fost corecta, fata de toti ofertanţii, inclusive fata de contestatoare. De asemenea, Consiliul are în vedere și jurisprudența europeană, cauza C-54/21 Antea Polska, potrivit căreia Curtea a stabilit că legislația națională nu poate impune ca ofertele depuse de operatorii economici să fie publicate integral, sens în care face vorbire de transmiterea informațiilor într-o formă rezumată, deci acele informații vor fi comunicate, ori acestea au fost deja comunicate contestatoarei, procesele-verbale de evaluare elaborate de membrii comisiei de evaluare fiind puse la dispoziția ofertantelor în integralitate. Relevant este și faptul că legislația națională, în concordanță cu legislația comunitară, nu stabilește o obligație de comunicare integrală a ofertelor către operatorii economici din procedură, dar permite accesul la informații, către operatori comunicându-se un rezumat și reține că dispozitivul hotărârii de mai sus stabilește o marjă de apreciere largă pentru autoritățile contractante de a decide ce documente divulgă contracandidaților, în niciun caz neputând fi vorba de o comunicare integrală a ofertelor de către autoritatea contractantă celui care solicită acest lucru. Totodată, Consiliul va lua în considerare și faptul că jurisprudența europeană (cauza C-927/19) stabilește că ”obligația de a furniza ofertantului respins informații suficiente pentru a-i garanta dreptul la o cale de atac eficientă trebuie să fie evaluată comparativ cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora”. Contrar celor susținute de autoarea contestației vizavi de neprobarea de către ofertantele contracandidate a caracterului confidențial al propunerii tehnice și al propunerii financiare, Consiliul face apel la informațiile cuprinse în pagini de internet oficiale ale Uniunii Europene: -https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/36/proprietatea- intelectuala-industriala-si-comerciala Pagina 17 din 46

§ 24

-https://europa.eu/youreurope/business/running-business/intellectual- property/trade-secrets/index_ro.htm potrivit cărora se precizează: Secretele comerciale: Practica păstrării confidențialității asupra informațiilor comerciale („know-how”) are o tradiție seculară. În multe țări există instrumente legale pentru a proteja secretele comerciale, fie că sunt sau nu definite ca parte a DPI. Nivelul de protecție acordat informațiilor confidențiale nu poate fi comparat cu alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale, cum sunt brevetele, drepturile de autor și mărcile, dar poate, în principiu, să se aplice pe termen nelimitat, mai degrabă decât pentru o perioadă limitată. Protecția secretelor comerciale diferă de la un stat la altul mai mult decât alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale și poate fi chiar mai avantajoasă și mai ieftină decât solicitarea protecției oficiale a brevetelor. Din 2016, a existat un cadru juridic al UE, și anume Directiva (UE) 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale. Secretele comerciale pot include o cantitate vastă de informații și cunoștințe care nu sunt protejabile sau care nu pot fi protejate corespunzător prin brevete, ca de exemplu: -invenții aflate în faze incipiente -procese de fabricație -liste de furnizori și clienți Informațiile protejate de secrete comerciale pot fi strategice pe termen lung (de ex., rețete sau compuși chimici) ori pe termen scurt (de ex. rezultatele unui studiu de marketing, o denumire de marcă, prețul și data lansării unui produs nou sau prețul oferit în cadrul unei licitații). Punerea la dispoziția societăților competitoare a unor informații cu privire la resursele umane şi/sau tehnice, informaţii privind managementul costurilor, furnizori, colaboratori, oferte şi discount-uri, date bancare etc., afectează interesele comerciale ale societății, prin divulgarea secretului comercial. Astfel, o dată luate la cunoștință asemenea informații de către competitorii săi, aceștia vor dobândi un avantaj evident în privința elaborării și depunerii ofertelor în cadrul unor proceduri de atribuire viitoare cu obiect similar, pe această cale fiind afectate inclusiv principiile tratamentului egal, promovării concurenței între operatorii economici și al asigurării integrității desfășurării procesului de achiziție publică. Potrivit jurisprudenței CJUE (Hotărârea Curții din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, Varec SA c. Etat belge, în prezenta Diehl Remscheid GmbH & Co), în etapa căilor de atac, obligația de respectare a confidențialității informațiilor se transmite de la autoritatea/entitatea contractantă către organismul responsabil cu soluționarea respectivei căi de atac – C.N.S.C., acesta din urmă fiind obligat să asigure menținerea unei concurențe loiale, precum și protecția intereselor legitime ale operatorilor economici. În lumina celor reţinute, după cum s-a arătat mai sus, nu se putea permite ofertantei contestatoare să studieze documentele declarate confidențiale de ofertantele concurente. Sunt relevant de redat considerentele reținute de Consiliu cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 1460/C4/1384 din 28.05.2024: [Așadar, Consiliul a asigurat reclamantei accesul la documentele dosarului achiziției publice care nu au fost declarate confidențiale de către ofertanți, în speță existând la dosarul Pagina 18 din 46

§ 25

cauzei declarația expresă a Beretta Protection SRL că propunerea tehnică și propunerea financiară, inclusiv răspunsurile de clarificare a lor, au caracter confidențial, pentru a nu îi prejudicia interesele legitime în ceea ce privește secretul comercial și dreptul de proprietate intelectuală. Așadar, Consiliul a asigurat reclamantei accesul la documentele dosarului achiziției publice care nu au fost declarate confidențiale de către ofertanți. Confidențialitatea este susținută și prin argumentele aduse de Beretta Protection SRL pe calea intervenției, tocmai pentru a întări protecția dată de acest caracter. Inclusiv DUAE prezintă caracter confidențial, întrucât se referă la experiența prealabilă a societății și la date cu caracter personal, între altele. Însuși formularul amintit constituie o probă în sine, suficientă pentru a condiționa accesul la informații de acordul celui care l-a emis. A nu se omite că inclusiv societatea reclamantă a atenționat că informațiile din oferta sa sunt confidențiale, iar o derogare în ceea ce privește concurenta sa ar reprezenta tocmai un dublu standard din partea Consiliului. În documentul referință „Declaratie privind partea/părțile din propunerea tehnică și propunerea financiară care au caracter confidential” (pag. 1 și 2 din „oferta financiară”), Integra Guard SRL a precizat ca fiind confidențiale, în integralitate, ambele propuneri, precum și eventuale clarificări ale lor. Reprezintă o dovadă de rea-credință procesuală din partea Integra Guard SRL solicitarea de acces la toate actele societății concurente bizuită pe argumentația nedovedirii confidențialității, în contextul în care Integra Guard SRL însăși a prezentat o declarație de confidențialitate similară câștigătoarei și nu a anexat acesteia nicio dovadă în sprijinul caracterului declarat. „Nimic din conţinutul acestor elemente ale ofertei în acest domeniu (tehnice sau financiare) nu presupune confidenţialitate.” – sunt cuvintele îngroșate și subliniate la pct. 43 din contestație de Integra Guard SRL, reluate în aceeași formă în finalul cererii din 10.05.2024, prin care astfel „uită” ceea ce ea însăși a declarat sub semnătură. Divulgarea informațiilor ce o privesc pe câștigătoare ar constitui un „dublu standard”, inadmisibil și în contradicție cu egalitatea în fața legii, principiu consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție. Mutatis mutandis în privința ofertanților, „un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.” - Decizia Curții Constituționale nr. 32 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018, paragraful 60. După cum a statuat și Curtea Constituțională, se impune ca autoritățile contractante, Consiliul și instanțele de judecată să nu divulge informații care ar putea denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri ulterioare. Există o prezumție generală potrivit căreia accesul la oferte aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale ale ofertanților. Procedura din fața Consiliului nu poate fi transformată într-un mijloc care să aibă drept scop consultarea de către contestator a înscrisurilor din ofertele concurenților, întrucât ar rupe echilibrul și ar crea avantaje concurențiale incorecte. Ține de interesul privat faptul că accesul la documentele declarate confidențiale s-ar putea dovedi necesar pentru formularea apărării în cadrul unei acțiuni și nu poate constitui un interes public superior care să justifice divulgarea informațiilor. Aceste aprecieri aparțin Curții în Decizia nr. 610 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.184 din 14 decembrie 2021. Se cuvine a fi punctat că dispozițiile procedurale ale art. 19 din legea remediilor: Art. 19. - (1) La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislației privind achizițiile publice sau legislației privind achizițiile sectoriale ori legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți, Pagina 19 din 46

§ 26

nu obligă forul administrativ-jurisdicțional să permită accesul părților cauzei la totalitatea documentele dosarului constituit la Consiliu, cererea putând fi admisă sau respinsă, în tot sau în parte, motivat, asemenea oricărei cereri dată în competența sa de soluționare. De asemenea, art. 19 nu stabilește un termen pentru asigurarea accesului, după cum nu interzice nici posibilitatea ca accesul să fie permis după adoptarea deciziei de soluționare a contestației. În plus, părțile nu pot abuza de dispozițiile precitate pentru a forța Consiliul să se antepronunțe asupra contestației prin permiterea accesului chiar la documentele al căror caracter confidențial face obiectul disputei litigioase. De exemplu, prin Decizia nr. 757/C9/569/ 03.04.2023, „[î]ntrucât s-a admis cererea contestatoarei de obligarea a autorității contractante la punerea la dispoziție a ofertelor criticate, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale, nu s-a mai considerat necesară invitarea contestatoarei la studiul dosarului la sediul Consiliului”, așadar cererea de studiu a fost respinsă, acesta nefiind util Consiliului în soluționarea cauzei.] În sprijinul celor antemenționate este și Hotărârea din 14 februarie 2008 a Curții Justiție a Uniunii Europene, cauza C-450/06, Varec SA împotriva État belge, în considerentele căreia s-a statuat: ”34 Obiectivul principal al normelor comunitare în materie de contracte de achiziții publice constă în deschiderea spre o concurență nedenaturată în toate statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau, C-26/03, Rec., p. I-1, punctul 44). 35 Pentru a realiza acest obiectiv, se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații referitoare la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice al căror conținut ar putea fi utilizat pentru a denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri de atribuire ulterioare. 36 În plus, atât prin natura acestora, cât și potrivit sistemului reglementării comunitare în materie, procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice sunt fondate pe o relație de încredere între autoritățile contractante și operatorii economici care participă la aceste proceduri. Aceștia din urmă trebuie să poată comunica autorităților contractante respective orice informații utile în cadrul procedurii de atribuire, fără a se teme că acestea vor comunica terților informații a căror divulgare ar putea fi prejudiciabilă pentru operatorii respectivi. 37 Pentru aceste motive, articolul 15 alineatul (2) din Directiva 93/36 prevede că autoritățile contractante au obligația de a respecta caracterul confidențial al tuturor informațiilor puse la dispoziție de acești furnizori. 38 În cadrul specific al comunicării către un candidat sau un ofertant respins a motivelor respingerii candidaturii sau a ofertei acestuia, precum și în cel al publicării anunțului de atribuire a unui contract, articolul 7 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (3) din respectiva directivă recunosc autorităților contractante posibilitatea de a nu comunica anumite informații, în cazul în care divulgarea acestora ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale întreprinderilor publice sau private sau ar aduce atingere concurenței loiale dintre furnizori.” Consiliul va respinge, ca nefondată critica privind nelegalitatea acordării accesului la documentele declarate confidențiale de către ofertantele contracandidate, având în vedere că atât autoritățile contractante, cât și „organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 1 alineatul (1) (notă: DIRECTIVA 2007/66/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007) menționat trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare. Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea Pagina 20 din 46

§ 27

confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților în litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil” (cauza C450/06 Varec împotriva État belge). Modul de a proceda al Consiliului este în acord cu principiul tratamentului egal și se circumscrie celor reținute la pct. 55 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, a cărei acțiune principală a avut ca obiect dreptul la protecția informațiilor confidențiale, prin care Curtea a reținut că: (...) Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil. Într-o atare situație, Consiliul respinge, ca neîntemeiate, criticile contestatoarei ... SRL vizavi de punerea la dispoziție a informațiilor din propunerea tehnică și financiară declarate confidențiale de ofertantele contracandidate, motivate de pretinsa nedovedire a caracterului confidențial de către acestea, constatându-se că, în exercitarea atribuțiilor legale, autoritatea contractantă și Consiliul au ținut seama de solicitarea formulată de ofertante privind respectarea caracterului confidențial al documentelor declarate confidențiale, conform celor menționate anterior în considerentele expuse, dat fiind dispozițiile legiuitorului, care a prevăzut la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți”. Un astfel de acord din partea ofertantelor contracandidate nu a fost pus la dispoziția societății contestatoare. Cum s-a arătat anterior, au fost puse la dispoziție procesele- verbale de evaluare și raportul procedurii, comunicările privind rezultatul procedurii, nefiind asigurat accesul la propunerile tehnice și propunerile financiare. În raport de cele anterior reținute constatându-se că, în exercitarea atribuțiilor legale, autoritatea contractantă și Consiliul au ținut seama de solicitarea formulată de ofertantă privind respectarea caracterului confidențial al documentelor declarate confidențiale, cererea contestatoarei de repunere în termenul de motivare a contestaţiei motivat de refuzul autorităţii contractante de a-i asigura accesul la documentele declarate confidențiale de ofertantele concurente este neîntemeiată. Pagina 21 din 46

§ 28

Potrivit Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 oferta depusă de ... SRL s-a clasat pe locul al patrulea, iar ofertele clasate înaintea contestatoarei pe locurile 1-3 sunt cele depuse de asocierea ... SRL- ... SA, ...SRL și ... SRL, astfel cum este consemnat: Denumire ofertant Punctaj total Poziţie in Clasament 87.03 4 88.93 3 89.31 2 86.61 5 100 1 Analizând criticile formulate de autoarea contestației ... SRL, Consiliul constată că acestea vizează aspecte legate de modalitatea de evaluare a ofertelor depuse de cele 3 ofertante clasate înaintea ofertei contestatoarei, respectiv ... SRL, ...SRL și asocierea ... SRL- ... SA, evaluare pe care o reclamă ca fiind netemeinică invocând în esență: - critici comune pentru cele 3 ofertante referitoare privind neincluderea în propunerea tehnică a tuturor normelor şi normativelor la care se raportează în execuţia lucrărilor; - Prin documentaţia de atribuire s-a solicitat, respectiv potrivit Fişei Tehnice F5 nr. 19, ofertarea Echipament RTU. În aceste condiţii, solicităm Consiliului să constate că din documentele depuse în cadrul propunerii tehnice de către ofertanţii ... SRL, ... SRL şi ...SR nu reiese îndeplinirea cerinţelor 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6, 2.7, 2.8, 2.14,2.15, 2.16, 2.17, 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, 3.9, 3.10, 3.11, 3.12. Se reține faptul că autoarea contestației a formulat și critici individualizate față de ofertantele clasate pe locurile 1, 2 și 3 respectiv: - Oferta depusă de către ... SRL: 1. Preţ neobişnuit de scăzut; 2. Completarea ofertei pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări. Prin procesul verbal nr. 40316/07.08.2025 autoritatea contracta a constatat lipsa fişelor tehnice nr. 20,21,22 şi a solicitat ofertantului să clarifice acest aspect. Pagina 22 din 46

§ 29

- Oferta depusă de către ...SRL: 1. Neconformitatea propunerii financiare. Neconcludenţa răspunsului la solicitarea de clarificări - Oferta depusă de către Asocierea ... SRL 1. Completarea ofertei pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări. Înainte de a proceda la analiza pe fond a aspectelor sesizate de societatea contestatoare, Consiliul găseşte util expunerea câtorva elemente din cadrul documentaţiei de atribuire, menite să înlesnească înţelegerea ei, cât şi să îi circumstanţieze soluţionarea. Obiectul supus procedurii de atribuire îl constituie execuția lucrărilor în cadrul proiectului Executie lucrari aferente obiectivului de investitie “Producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul Municipiului Blaj, prin intermediul unui parc fotovoltaic” MYSmis 315370, Județul Alba. Prin implementarea proiectului propus de producere a energiei electrice din surse regenerabile, se urmărește, ca obiectiv general al proiectului acoperirea unei ponderi din consumul anual de energie electrică luată din SEN cu energie electrică produsă din surse regenerabile solare, prin instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile. Prin implementarea proiectului propus de producere a energiei electrice din surse regenerabile, se urmărește, ca obiectiv general al proiectului acoperirea unei ponderi din consumul anual de energie electrică luată din SEN cu energie electrică produsă din surse regenerabile solare, prin instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile. Astfel, prezentul proiect va contribui la: Creșterea capacității nou instalate de producere a energiei din surse regenerabile (solar) pusă în funcțiune și conectată la rețea; Reducerea gazelor cu efect de seră; Creșterea producției brute de energie primară din surse regenerabile; Creșterea producției totale de energie electrică din surse regenerabile; Rezultate preconizate: Estimare consum energie electrică, medie anuală: 1.676,16 MWh/an; Puterea totală instalată a centralei fotovoltaice: 992,20 kWp; Puterea totală ieșire din invertoare: 900 kW Energia produsă fotovoltaic, medie anuală: 1.289,41 MWh; Economia de energie electrică: 76,93%; Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în tone echivalent CO2/an = 788,99; Sunt relevant de redat și prevederile din fișa de date, vizavi de modalitatea de elaborare a propunerii tehnice: IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice Oferta tehnica se va prezenta la rubrica special prevazuta in SEAP in acest sens, respectiv “Documente de calificare si propunere tehnica” . Propunerea tehnica trebuie sa contina urmatoarele documente/informatii: 1. PROPUNEREA TEHNICA SE VA ELABORA CONFORM PREVEDERILOR PUNCTULULUI 22 DIN CAIETUL DE SARCINI. Iar potrivit pct. 22 din caietul de sarcini s-a precizat: 22. MODUL DE PREZENTAREA OFERTEI TEHNICE Propunerea tehnica va fi elaborată în conformitate cu toate cerinţele prezentei documentaţii. Cerinţe privind prezentarea propunerii tehnice: Propunerea tehnica va cuprinde obligatoriu: • organigrama proiectului, lista de personal, atributiile personalului • lista de utilaje/scule/echipamente pe care le deţine ofertantul necesare executării contractului; Pagina 23 din 46

§ 30

• Oferta va include echipamentele (panouri fotovoltaice, invertoare de putere, tablouri electrice, structura metalică de susţinere module fotovoltaice), construcţii şi instalatii (structura, reţele de cabluri electrice pana la tabloul electric, dispozitive modulare de protectie impotriva supratensiunilor); Preanaliza instalatie electrica existenta; Acte si dosar prosumator. • Prezentarea caracteristicilor tehnice ale lucrărilor, prezentarea tehnologiilor şi materialelor principale pe care ofertantul propune sa le utilizeze (inclusiv fise tehnice, documente de conformitate etc.). • Grafic pentru execuţie lucrări cu descrierea pe scurt a activităţilor principale, arătând ordinea şi durata în care Ofertantul îşi propune sa realizeze lucrările, cu termenul prevăzut de prezentul Caiet de Sarcini; • O analiză de risc (managementul riscurilor) pentru implementarea proiectului, specifică pe prezentul proiect; Se va prezenta o alocare adecvată de resurse umane, materiale şi financiare necesare realizării contractului, corelată cu graficul de realizare pe etape/subetape şi cu propunerea financiară, pe intervalul de timp propus. • Ofertanţii au obligaţia de a prezenta atât indicatorii, cât şi calculele care justifică modul în care au fost obţinuţi, asumându-şi aceste valori în oferta tehnică. Indicatorii propuşi trebuie să fie cel puţin egali sau superiori celor solicitaţi. Neprezentarea indicatorilor sau prezentarea unor valori inferioare va conduce la respingerea ofertei ca fiind neconformă • Ofertantul trebuie să ataşeze ofertei inclusiv Un plan de mentenanţă elaborat de ofertant a CEF livrat precum şi Breviarul de calcul în baza căruia a fost determinată estimarea producţiei de energie electrică. Obligatoriu producţia de energie electrică pentru fiecare locaţie va fi cel puţin egală cu producţia asumată la Autoritatea Finanţatoare. Alte documente necesare in cadrul propunerii tehnice: 1. Declaraţie privind respectarea condiţiilor de mediu, social şi al relaţiilor de muncă - secţiunea Formulare (va fi depusa inclusiv de Asociati/tert susţinător/ subcontractanti-daca este cazul) Secţiunea Formulare -Formularul 7 2. Declaraţie prin care se angajează să execute lucrările conform proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, asumându-şi astfel obligaţia respectării tuturor prevederilor din capitolul piese scrise - caiete de sarcini, breviare de calcul, programe de urmărire şi control, a prevederilor din cadrul pieselor desenate şi listelor de cantităţi, pe tot parcursul execuţiei lucrării.-Secţiunea Formulare - FORMULAR 10 3. Declaraţie privind termenul de garanţie acordat lucrărilor si echipamentelor instalate - Conform specificaţiilor caietului de sarcini punctul 4.2 - Formular 11 4. Draftul de contract semnat/declaratie de acceptare a clauzelor contractuale. Lipsa declaraţiei sau a draftului de contract semnat se considera a fi acceptare tacita a clauzelor contractuale. 5 DECLARAŢIE privind informaţiile din PROPUNEREA TEHNICA, elementele din PROPUNEREA FINANCIARA si/sau fundamentarea/justificarea preturilor/costurilor transmise de ofertanţi, care au caracter confidenţial", in vederea respectării prevederilor art. 57 din Legea 98/2016 si a art. 123 alin (1) din Anexa la HG 395/2016 - Daca este cazul, ofertanţii vor depune o declaraţie privind elementele din propunerea tehnica si/sau financiara pe care le considera confidenţiale, cu justificarea confidentialitatii acestora. In lipsa acestei declaraţii, se considera ca documentele ofertei nu sunt confidenţiale- Formular 8 9. Fişe tehnice din Proiectul tehnic completate, însoţite de fişele tehnice ale producătorului (traduse in limba romana, daca este cazul), pentru toate echipamentele şi materialele utilizate; 10. Declaraţie privind respectarea principiului DNSH- Formular 13 11 Declaraţie pe proprie răspundere privind asigurarea consultantei si asistentei autoritatii contractante pentru Dosarul de prosumator si obţinerea statutului de prosumator - model propriu declarative Propunerea tehnica va cuprinde obligatoriu toate elementele necesare evaluarilor tehnice pentru Execuţia lucrărilor si va respecta in totalitate prevederile Caietului de sarcini in ceea ce priveşte specificaţiile si continutul respectivelor cerinţe. Propunerea tehnica elaborata de ofertant va respecta in totalitate specificaţiile din Caietele de sarcini, Secţiunea Formulare, HG nr. 907/2016, precum si normele/normativele tehnice din constructii in vigoare. Propunerea tehnica va fi intocmita astfel incat sa asigure posibilitatea verificării corespondentei acesteia cu specificaţiile din Caietul de sarcini. Specificaţiile prevăzute in Caietul de sarcini sunt Pagina 24 din 46

§ 31

cerinţe obligatorii. In situatia nerespectarii in totalitate a cerinţelor mentionate, ofertele vor fi respinse ca fiind neconforme; Propunerea tehnica trebuie sa indeplineasca prevederile legale referitoare la asigurarea calitatii, la protectia mediului si la securitatea si sanatatea in munca; Orice referire din caietul de sarcini cu privire la o anumita origine, procedeu, marca, brevet, tipuri, sau producţie specifica, se considera a fi insotita de sintagma "sau echivalent"; Propunerea tehnica va trebui sa indeplineasca prevederile legale referitoare la asigurarea calitatii, la protectia mediului, la securitatea si sanatatea in munca, salarizarea legala a personalului de specialitate si de execuţie, paza si organizarea şantierului si colectarea deşeurilor iar costurile specifice acestor cerinţe, vor fi obligatoriu cotate valoric si distinctiv in cadrul Propunerii financiare. Prezentarea unor informaţii care nu au legătură cu obiectul contractului conduc la constatarea ofertei ca fiind neconforma. Ofertantul va prezenta informaţii detaliate în legătură cu modul de asigurare a execuţiei tuturor categoriilor de lucrări, în conformitate cu reglementările legale aplicabile. Propunerea tehnică va fi realizata si prezentata in mod obligatoriu pentru Execuţia lucrărilor. Vor fi menţionate în cadrul ofertei toate normele şi normativele la care ofertantul se raportează. Propunerea tehnica se va întocmi astfel încât sa rezulte ca sunt îndeplinite şi asumate în totalitate cerinţele documentaţiei de atribuire. Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire, în Caietul de sarcini si formulare. Propunerea tehnica va fi elaborata astfel încât sa asigure posibilitatea verificării corespondentei cu specificaţiile tehnice prevăzute in caietul de sarcini. Vor fi acceptate ofertele care îndeplinesc cerinţele minime prevăzute in caietul de sarcini. Pentru a demonstra ca propunerea tehnica depusa respecta cerinţele minime din caietul de sarcini, se vor descrie in detaliu toate informaţiile din care sa se poată aprecia daca sunt îndeplinite cerinţele din caietul de sarcini, precum si alte informaţii considerate semnificative pentru evaluarea corespunzătoare a propunerii tehnice. Nu se acceptă copierea Caietului de Sarcini în cadrul ofertei tehnice. În mod similar achizitoarea a precizat și modalitatea de prezentare a propunerii financiare, respectiv: IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare Propunerea financiara va fi exprimata în Lei, cu si fara TVA Se va completa formularul de ofertă respectiv anexa la formularul de ofertă. Propunerea financiara se va elabora conform punctului 23 din Caietul de sarcini. Toate preturile vor fi exprimate cu doua zecimale. Prețul total al Ofertei, preluat din Propunerea Financiară se criptează la încărcarea informațiilor în SEAP. Propunerea financiară trebuie să se refere la întreg obiectul Contractului. Orice Propunere financiară care se referă numai la o parte a caietului de sarcini nu va fi acceptată. Contractul va fi semnat pentru toate activitățile descrise în Caietul de sarcini și va avea ca referință graficul de preț prezentat de Ofertant în Propunerea Financiară, așa cum a fost agreat de Autoritatea Contractantă. În cazul unei discrepanțe dintre prețul unitar și prețul total, prețul unitar va prevala. Prețul unitar și prețul total al Ofertei trebuie să fie exprimate în moneda specificată în FDA. Moneda pentru evaluarea Ofertelor este moneda specificată în FDA. Prețurile vor fi cotate fără TVA. Prețurile oferite trebuie să includă toate costurile cu materiale, consumabile, echipamente, cheltuieli, salarizarea plus sarcini, cheltuieli generale, profit, impozit pe venit etc. și orice contribuții pentru executarea completă și în întregime a lucrărilor solicitate prin Documentația de Atribuire. Prețurile propuse se consideră a fi prețuri finale și nu sunt afectate de orice variatie intervenită în impozitele, taxele și/sau contributiile mentionate mai sus. Acolo unde este cazul, Ofertantul va evalua în pregatirea Ofertei strategia fiscală și de Contract pentru țara în care operează (statut fiscal, scutiri, impozite și taxe locale ca și credite fiscale străine în țara de origine, etc.), bazat pe interpretarea proprie a legislației locale. În completarea Formularului de Propunere Financiară, Ofertantul trebuie să țină cont de deducerile făcute în conformitate cu prevederile legale, dacă este cazul, precum și de toate Pagina 25 din 46

§ 32

celelalte cheltuieli necesare pentru îndeplinirea obligațiilor sale precum și a cheltuielilor și a profitului său. Prețurile cotate de Ofertant în Propunerea financiară se vor conforma cu cerințele specificate mai jos: a. Oferta de preț trebuie să acopere toate lucrările solicitate în Caietul de Sarcini, așa cum sunt acestea descrise în Documentația de Atribuire. b. Prețul care urmează a fi cotat în Formularul de Ofertă trebuie să fie preluat din Propunerea Financiară și trebuie să fie prețul total al Ofertei. c. Prețul total cotat în Propunerea Financiară trebuie să fie stabilit de către Ofertant luând în considerare toate informațile furnizate în Caietul de Sarcini. În raport de cadrul general anterior expus Consiliul determină că autoritatea contractantă a elaborat documentaţia de atribuire, pentru a asigura ofertanţilor o informare corectă, completă şi precisă cu privire la cerinţele obiectului contractului și la modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 (Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei sectoriale, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire). ... SRL a formulat critici atât cu privire la oferta ... SRL, clasată pe locul 1, cât și critici față de ofertantele ...SRL și ... SRL (locurile 2 și 3). Consiliul va analiza, criticile legate de oferta ... SRL câștigătoare situată pe locul 1 în clasament și în măsura în care acestea se vădesc nejustificate și se va menține clasamentul rezultat în urma aplicării criteriului de atribuire, nu va mai proceda și la verificarea aspectelor legate de ofertele ...SRL și ... SRL (locurile 2 și 3) în condițiile în care contestatoarea ... SRL nu ar mai avea interes, pentru că ofertanta nu ar mai putea accede la primul loc în clasament și implicit la câștigarea contractului de achiziției publică. Referitor la prima critică formulată se are în vedere că aceasta vizează pretinsa neconformitate a ofertei depusă de ... SRL motivat de faptul că nu a inclus în propunerea tehnică toate normele şi normativele la care se raportează în execuţia lucrărilor. În acest sens, contestatoarea argumentează că nu a fost respectată cerinţa din caietul de sarcini, în sensul în care la pagina 70 a fost specificat în mod expres faptul că specificaţiile incluse în caietul de sarcini sunt cerinţe obligatorii, iar nerespectarea acestora duce la declararea ofertelor ca neconforme: Propunerea tehnica va cuprinde obligatoriu toate elementele necesare evaluarilor tehnice pentru Execuţia lucrărilor si va respecta in totalitate prevederile Caietului de sarcini in ceea ce priveşte specificaţiile si continutul respectivelor cerinţe. Propunerea tehnica elaborata de ofertant va respecta in totalitate specificaţiile din Caietele de sarcini. Secţiunea Formulare, HG nr. 907/2016, precum si normele normativele tehnice dm constructii in vigoare. Propunerea tehnica va fi întocmita astfel incat sa asigure posibilitatea verificării corespondentei acesteia cu specificaţiile dm Caietul de sarcini. Specificaţiile prevăzute in Caietul de sarcini sunt cerinte obligatorii. In situatia nerespectarii in totalitate a cerinţelor mentionate, ofertele vor fi respinse ca fimd neconforme Se vor reține și precizările achizitoarei în replică la cele reclamate respectiv faptul că Acesta este un motiv pur formal, neîntemeiat si pentru care nu a fost adusa nicio proba, tinand cont ca probele sunt in sarcina celui care cere. Pagina 26 din 46

§ 33

Cerinţele mentionate in caietul de sarcini sunt cerinţe generale, iar toti ofertanţii si au depus oferta in conformitate cu cerinţele acestuia si in special conform punctului 22 MODUL DE PREZENTARE A OFERTEI TEHNICE. Ca o chestiune prealabilă se reține, așa cum a susținut și autoritatea contractantă, faptul că acuza formulată este doar la nivel declarativ, fiind formulate aprecieri generale și nefiind aduse probe în justificarea celor reclamate. Consiliul susține că, nu este totuna a afirma încălcarea dreptului cu a prezenta argumentele pentru care se susține că dreptul a fost încălcat. A motiva nu se limitează la a susține încălcarea dreptului, ci presupune indicarea tuturor împrejurărilor care justifică o atare afirmație. Subliniază Consiliul că rolul său este expres reglementat de lege, anume verificarea legalității actelor atacate prin contestațiile cu care a fost sesizat, în baza susținerilor și probelor administrate de părți, iar nu „căutarea” de probe în vederea dovedirii temeiniciei afirmațiilor contestatoarei. În mod similar, și autoarea intervenției a susținut următoarele: Afirmaţiile referitoare la neincluderea, în propunerea tehnică, a normelor şi normativelor avute în vedere la întocmirea ofertei sunt, în mod vădit, nefondate. Astfel, din simpla lectură a ofertei noastre tehnice rezultă faptul că la paginile 22,23,29-31 sunt indicate, expres, toate normele şi normativele la care ne-am raportat în momentul întocmirii ofertei. Ulterior în concluziile scrise formulate, contestatoarea susține următoarele: Or, faţă de cerinţa din documentaţia de atribuire, reiese că în propunerea tehnică trebuia să se regăsească un subcapitol clar: „Norme si normative la care ne vom raporta în execuţia lucrărilor", având în vedere lucrările ofertate în cadrul acesteia. În concret, în mod obligatoriu, trebuiau menţionate cel puţin următoarele norme şi normative: • PE 128/1990 - Regulament de exploatare tehnică a liniilor electrice subterane; • NTE 001/03/00 - Normativ privind alegerea izolaţiei, coordonarea izolaţiei şi protecţia instalaţiilor electroenergetice împotriva supratensiunilor; • NTE 007/08/00 - Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor de cabluri electrice; • IEC 60904 sau echivalent - Dispozitive fotovoltaice; • IEC 61215 sau echivalent - Module fotovoltaice; • SR EN IEC 61730-1:2018 Calificarea pentru securitatea în sau echivalent funcţionare a modulelor fotovoltaice (PV); • SR EN IEC 61730-2:2007 sau echivalent - energiei solare. Însă, din propunerea tehnică lipseşte acest capitol sau aceste norme şi normative, fără de care execuţia lucrărilor nu poate fi efectuată, context în care este evident că oferta depusă de către ... SRL este neconformă. Din lecturarea propunerii tehnice elaborate de asocierea ... SRL- ... SA, Consiliul achiesează la precizările autoarei intervenției care a explicat faptul că la paginile 22,23,29-31 sunt indicate, expres, toate normele şi normativele la care ne-am raportat în momentul întocmirii ofertei, fiind relevant de redat precizările de la paginile 29-31: 11. CADRU LEGISLATIV APLICABIL 11.1. NORMATIVE SI LEGI Se vor respecta următoarele indicatii, norme şi prescripţii în vigoare: - PE 128/ 1990-Regulament de exploatare tehnică a liniilor electrice subterane; Pagina 27 din 46

§ 34

- NTE 001/03/00-Normativ privind alegerea izolaţiei, coordonarea izolaţiei şi protecţia instalaţiilor electroenergetice împotriva supratensiunilor; - NTE 01 116/2001-Norma tehnică energetică privind încercările şi măsurătorile la echipamente şi instalaţii electrice; - Instrucţiuni proprii de securitate în muncă pentru instalaţiile electrice în exploatare DEER; - PE 103/92-Instrucţiuni pentru dimensionarea şi verificarea instalaţiilor electro -energetice la solicitări mecanice şi termice în condiţiile curenţilor de scurtcircuit; - PE 132/2003-Normativ pentru proiectarea reţelelor electrice de distribuţie publică; - 1RE-Ip 30-2004-Îndreptar de proiectare şi execuţie a instalaţiilor de legare la pămant; - NTE 004/05/00-Normativ pentru analiza şi evidenţa evenimentelor accidentale din instalaţiile de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice şi termice; - NTE 005/06/00-Normativ privind metodele şi elementele de calcul al sigurantei în functionare a instalaţiilor energetice; - NTE 006/06/00-Normativ privind metodologia de calcul al curenților de scurtcircuit în rețelele electrice cu tensiunea sub 1 kV; - NTE 007/08/00-Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor de cabluri electrice; - Ordinul nr 239/20.12.2019 privind aprobarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice, modificat prin Ordinul 67/2020; - Toate echipamentele, instalaţiile tehnologice, materialele folosite trebuie să dețină certificate tehnice şi să fie agrementate în conformitate cu legislaţia romanească/ europeană. - „Regulamentul privind agrementul tehnic pentru produs, procede şi echipamente noi în constructii” aprobat prin HGR nr.766/1997; - Legea securităţii şi sănătăţii muncii nr. 319/2006;- Ordonanța guvernului nr. 95/99 privind verificarea calităţii lucrărilor de montaj pentru utilaje,echipamente şi instalaţii tehnologice industriale;- Norme metodologice privind verificarea calităţii lucrărilor de montaj pentru utilaje, echipamenteşi instalaţii tehnologice, Ordinul MIC nr.293/1999;- HGR 119/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţa a maşinilor- industriale;- IEC 60529 sau echivalent – Grade de protecție pentru carcase (coduri IP); -IEC 61000 sau echivalent – Compatibilitate electromagnetică (EMC); -P100-1/2013 - Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social -culturale, agrozootehnice şi industriale; -CR 0-2012 - Bazele proiectării construcțiilor; -SR EN 1990:2004/ A1:2006 - Bazele proiectării construcțiilor. 11.2. STANDARDE APLICABILE -IEC 60904 sau echivalent – Dispozitive fotovoltaice; -IEC 61215 sau echivalent – Module fotovoltaice din siliciu cristalin – Proiectare și omologare; -SR EN 61643-11:2013/A11/ 2018 Descărcătoare de joasă tensiune. Partea 11: Descărcătoare conectate la sistemele de distribuţie de joasă tensiune. Prescripţii şi metode de încercare; -SR EN 62305-4/2011 Protecţia împotriva trăsnetului. Partea 4: Sisteme electrice şi electronicedin interiorul structurilor; -SR EN IEC 61730-1:2018 sau echivalent – Calificare pentru securitatea în funcționare amodulelor fotovoltaice (PV). Partea 1: Cerințe pentru construcție; -SR EN 61730-2/2007 sau echivalent – Calificare pentru securitatea în funcționare a modulelorfotovoltaice (PV). Partea 1: Cerințe pentru încercări; -SR CLC/TS 61836/2016 sau echivalent – Sisteme de conversie fotovoltaică a energiei solare.Termeni și simboluri; -SR EN 62108/2008 (vers. engleza) sau echivalent (IEC 62093) – Componente BOS pentrusisteme fotovoltaice. Certificarea concepției și încercări de mediu; -IEC 61724-1 ed. 2/2021 sau echivalent – Monitorizarea performanței sistemelor fotovoltaice.Ghid de măsurare, schimb de date și analiză; -IEC 61683/1999 sau echivalent – Sisteme fotovoltaice – invertoare – procedură de măsurare aeficienței; -STAS 767/0-88- Construcţii civile, industriale şi agricole. Construcţii din oţel. Condiţii tehnice decalitate; Pagina 28 din 46

§ 35

-SR EN 1993-1-1:2006/ NA:2008 - Proiectarea structurilor de oțel. Reguli generale și regulipentru clădiri; -SR EN 1993-1-8:2006/ NA:2008 - Proiectarea structurilor de oțel. Proiectarea îmbinărilor; -SR EN 1993-1-9:2006/ NA:2008 - Proiectarea structurilor de oțel. Proiectarea la oboseală; -SR EN 1993-1-10:2006/NA:2008 - Proiectarea structurilor de oțel. Alegerea claselor de calitatea oțelului; -SR EN 10024/1998 - Profil I cu aripi înclinate laminate la cald. Toleranţe la formă şi ladimensiuni; -SR EN 10056-1/2017 - Cornier cu aripi egale şi inegale pentru construcţii. Partea 1: Dimensiuni; -SR EN 10058:2004 - Oțel lat laminat la cald pentru utilizări generale. Dimensiuni și toleranțe ladimensiuni și la formă; -STAS 505-86 - Oţel laminat la cald. Table groase. Condiţii tehnice de calitate. - STAS 5555/1-81 - Sudarea metalelor. Terminologia generală; - STAS 8299-78 - Clasificarea şi simbolizarea defectelor îmbinărilor sudate prin topire pe baza radiografiilor; - SR EN 10025-1:2005 - Produse laminate la cald din oţeluri pentru construcţii. Partea 1: Condiţii tehnice generale de livrare; - SR EN ISO 2819/1996 - Acoperiri metalice pe suport metalic. Acoperiri electrochimice şi chimice. Lista metodelor de verificare a aderenţei; - SR EN ISO 1461:2002 - Acoperiri termice de zinc pe piese fabricate din fontă și otel. Specificaţii şi metode de încercare. Din lecturarea celor redate se constată că pretinsa lipsă a indicării normativelor enumerate este nefondată, respectivele standarde regăsindu-se indicate. În raport de cele anterior reținute se constată caracterul nefondat al criticii aduse. Următoarea critică vizează pretinsa neîndeplinire a unor specificații tehnice din cadrul Fişei Tehnice nr. 19 - Echipament tehnologic RTU, pe care o redă. Astfel autoarea contestației solicită Consiliului să constate că din documentele depuse în cadrul propunerii tehnice de către ofertata ... SRL nu reiese îndeplinirea cerinţelor 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6, 2.7, 2.8, 2.14,2.15, 2.16, 2.17, 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, 3.9, 3.10, 3.11, 3.12. Argumentele aduse de contestatoare în favoarea criticilor se bazează pe faptul că simpla completare a formularului F5, fără prezentarea documentelor doveditoare din care să reiasă îndeplinirea cerinţelor solicitate prin Fişa tehnică F5, nu reprezintă îndeplinirea cerinţelor, în sensul în care pentru fiecare cerinţă impusă prin fişele tehnice, trebuia prezentata dovada îndeplinirii, simpla asumare a fişei F5 neputând constitui o dovada a îndeplinirii cerinţelor. Concluzia la care ajunge contestatoarea este aceea că, în lipsa unor documente care să confirme îndeplinirea cerinţelor din fişa tehnica F5 nr. 19, este evident că nu poate fi considerată îndeplinită această cerinţă doar prin simplă depunere a unui formular F5 în care au fost copiate cerinţele din coloana din stânga în coloana din dreapta. Ca și în cazul precedent analizat se constată același mod generalist, pretinsa neîndeplinire a cerințelor reclamate vizavi de Pagina 29 din 46

§ 36

echipamentul Echipament tehnologic RTU – Fișa tehnică nr. 19 este doar la nivel declarativ, fiind formulate aprecieri generale și nefiind aduse probe în justificarea celor reclamate. Îndoiala sau presupunerile contestatoarei nu reprezintă motive de fapt şi de drept, iar Consiliul nu este organism de control care să realizeze supraevaluarea ofertelor la cererea ofertanţilor care au îndoieli sau presupuneri legate de îndeplinirea sau neîndeplinirea prevederilor legale referitoare la includerea în propunerea tehnică a tuturor normelor şi normativelor la care se raportează în execuţia lucrărilor. Contestatoarea nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare in integrum a unei proceduri de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor pe bază de supoziţii, Consiliul nefiind nici comisie de evaluare şi nici mandatar al contestatoarei, ci organ administrativ-jurisdicţional. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, acesta va avea în vedere faptul că solicitările trebuie justificate și probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului neconform simpla pretindere a neconformității nefiind suficient pentru a determina nelegalitatea actului atacat. Ulterior contestatoarea a susținut prin intermediul concluziilor scrise următoarele: Din nou, similar situaţiei analizate supra, aducem în atenţia Consiliului faptul că simpla acţiune a ... SRL, de a indica prin cererea de intervenţie accesorie paginile 1202 -1394 la care s-ar regăsi indicat echipamentul RTU nu dovedeşte că sunt demonstrate cerinţele impuse prin fişa tehnică nr. 19, respectiv faptul că echipamentul ofertat are autonomie de alimentare de minimum 30 min, faptul că procesorul acestuia este de minimum 2x500 MHz, că sistemul de operare este Linux, că memoria de program este de minimum 6 Mbyte, memoria de stocare de minimum 15 Mbyte şi că are librărie proprie pentru comunicaţia cu invertoarele. Astfel, din documentele depuse nu reiese îndeplinirea cerinţelor 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6, 2.7, 2.8, 2.14, 2.15, 2.16, 2.17, 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.5, 3.9, 3.10, 3.11, 3.12. Nici prin argumentarea probatorie din contestaţie și concluziile scrise formulate, şi nici prin mijloacele de probă anexate ei, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) şi art. 249 C. proc. civ., care impun părţilor să susţină cu mijloace de probă cele ce afirmă în faţa Consiliului, contestatoarea nu reuşeşte să probeze că oferta reclamată nu a îndeplinit pretinsele specificații tehnice reclamate. Practic contestatoarea se prevalează de propria culpă vizavi de lipsa probei afirmațiilor sale pentru a reproșa intervenientei faptul că simpla acţiune a ... SRL, de a indica prin cererea de intervenţie accesorie paginile 1202 -1394 la care s-ar regăsi indicat echipamentul RTU nu dovedeşte că sunt demonstrate cerinţele impuse prin fişa tehnică nr. 19.

§ 37

Or, așa cum a fost anterior reținut era în sarcina contestatoarei în susținerea demersului său la Consiliu de a proba pretinsa neîndeplinire a cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de probă pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Pagina 30 din 46

§ 38

Din lecturarea propunerii tehnice elaborate de asocierea ... SRL- ... SA, Consiliul achiesează la precizările autoarei intervenției care a explicat faptul că în cuprinsul propunerii tehnice se regăsesc documente care fac dovada faptului că echipamentul ofertat corespunde tuturor cerinţelor autorităţii contractante. ... SRL a depus Fişa Tehnică nr. 19 - Echipamentul tehnologic: RTU- Phoenix Contact smart RTU la pagina 1304-1306, iar la pagina 1016 se regăsește fișa tehnică de la producător în care se regăsesc precizate toate specificațiile tehnice solicitate. La paginile 1202-1394 se regăsește documentația tehnică aferentă. Astfel, contrar celor susținute de contestatoare prin concluziile scrise Din nou, similar situaţiei analizate supra, aducem în atenţia Consiliului faptul că simpla acţiune a ... SRL, de a indica prin cererea de intervenţie accesorie paginile 1202 -1394 la care s-ar regăsi indicat echipamentul RTU nu dovedeşte că sunt demonstrate cerinţele impuse prin fişa tehnică nr. 19, respectiv faptul că echipamentul ofertat are autonomie de alimentare de minimum 30 min, faptul că procesorul acestuia este de minimum 2x500 MHz, că sistemul de operare este Linux, că memoria de program este de minimum 6 Mbyte, memoria de stocare de minimum 15 Mbyte şi că are librărie proprie pentru comunicaţia cu invertoarele în cuprinsul fișei tehnice se regăsesc menționate cu titlu de exemplu: Sistem de operare Linux Autonomie alimentare (UPS+Baterie IQ Technology) min 30 Procesor MHz 2x 500 Memorie de program Mbyte 6 Așadar Consiliul determină faptul că documentele depuse de asocierea ... SRL- ... SA, respectă cerința din caietul de sarcini Fişe tehnice din Proiectul tehnic completate, însoţite de fişele tehnice ale producătorului (traduse in limba romana, daca este cazul), pentru toate echipamentele şi materialele utilizate. Aceeași concluzie de netemeinicie va fi reținută de Consiliu și în ceea ce privește pretinsa completare a ofertei pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări. Contestatoarea susține următoarele: - potrivit Procesului verbal nr. 40316/07.08.2025, autoritatea contracta a constatat lipsa fişelor tehnice nr. 20, 21, 22 şi a solicitat ofertantei ... SRL să clarifice acest aspect; - tot din analiza aceluiaşi proces verbal, reiese că ofertantul a răspuns depunând fişele tehnice care trebuiau să se găsească în propunerea tehnică. - potrivit informaţiilor din caietul de sarcini, capitolul 22 Modul de prezentare a ofertei tehnice, ofertanţii aveau obligatia depunerii fișelor tehnice în propunerea tehnică; Astfel, precizează că norma prevăzută de art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 nu poate fi aplicată fără a se verifica însăşi legislaţia naţională, legislaţia comunitară şi jurisprudenţa CJUE, dar şi efectele pe care le produce respectiva modificare în contextul procedurii de atribuiri, or în cazul de faţă, efectele sale nu sunt unele de confirmare a ofertei, ci de completarea expresă a acesteia. Solicită Consiliului să constate că ofertanta ... SRL şi-a completat în mod nepermis oferta pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, Pagina 31 din 46

§ 39

context în care se impunea ca răspunsul să fie considerat ca fiind neconcludent şi, implicit, oferta declarată inacceptabilă şi neconformă. Din examinarea lucrărilor membrilor comisiei de evaluare Consiliul reține faptul că achizitoarea a solicitat prin intermediul adresei nr. 39667/01.08.2025 următoarele: Prin prezenta , comisia de evaluare constituita pentru atribuirea contractului de achiziţie publica ACHIZIŢIE EXECUŢIE LUCRĂRI AFERENTE OBIECTIVULUI DE INVESTITIE: „Producerea de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul Municipiului Blaj, prin intermediul unui parc fotovoltaic" - MYSmis 315370, Judeţul Alba) va solicita urmatoarele clarificari referitoare la propunerea tehnica : 1. Lipsa fise tehnice/documente de la producător pentru fisele tehnice 20,21,22. Se solicita clarificarea acestor aspecte. Asocierea ... SRL- ... SA a furnizat documentele solicitate, iar răspunsul furnizat de ofertantă a fost analizat în data de 01.08.2025 cu ocazia elaborării Procesului-verbal de ședință nr. 39652/01.08.2025 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice,concluzia fiind de concludență a răspunsului furnizat. Raționamentul conturat de ... SRL potrivit căruia ofertanta desemnată câştigătoare şi-a completat în mod nepermis oferta pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, nu este judicios și nu va fi reținut de Consiliu în soluționare din considerentele mai jos expuse. Așa cum a fost anterior redat, se reține faptul că, contrar celor susținute de contestatoare, ofertanta ... SRL a depus fișe tehnice 20, 21, 22, acestea regăsindu-se în propunerea tehnică la paginile 1307- 1312. Comisia de evaluare a constatat că pentru fișele tehnice 20,21 si 22 nu erau depuse atașat documentele suport (broşuri, fișe tehnice, etc) astfel că în mod just a solicitat depunerea acestor documente suport. Consiliul are în vedere faptul că în speța analizată achizitoarea s-a aflat în ipoteza unei omisiuni a ofertantei de a anexa documentele suport. Solicitând aceste documente suport, achizitoarea nu a determinat apariţia unui avantaj evident în favoarea ofertantei ... SRL întrucât, așa cum a fost anterior reținut, depunerea documentelor suport sunt pentru confirmarea specificațiilor tehnice din cuprinsul fișelor tehnice depuse. În stabilirea acestei finalități, Consiliul are în vedere că dispozițiile art. 209 din Legea nr. 98/2016, invocate de autoarea contestației fac vorbire și despre ”(...) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente (...)” respectiv: ”Art. 209. - (1) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei. (11) În cazul procedurilor simplificate organizate pentru atribuirea contractelor din cadrul proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri europene, în situaţia în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în situaţia în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are Pagina 32 din 46

§ 40

dreptul de a solicita ofertanţilor/candidaţilor, de regulă, cel mult de două ori în cursul procesului de evaluare, clarificări/completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.” Potrivit dispozițiilor mai sus redate se are în vedere că legiuitorul face vorbire și despre ”(...) în cazul în care lipsesc anumite documente (...)”, Ceea ce prezenta interes în speță este ca solicitarea adresată să nu determine un unui avantaj evident în favoarea ofertantei ... SRL, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, fiind aplicabile și dispozițiile art. 135 alin. (1) din HG nr. 395/2016 [În condiţiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia.

§ 41

(2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condiţiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă.

§ 42

(3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire] solicitarea depunerii documentelor suport fiind pentru confirmarea specificațiilor tehnice din cuprinsul fișelor tehnice depuse în cadrul propunerii tehnice. Așa cum a susținut și achizitoarea Aceasta este nu poate fi considerata o completare a ofertei tehnice, avand in vedere ca informaţiile se gaseau deja in fisele tehnice, lipseau doar cateva documente de la producător. A fost aplicat principiul proportionalitatii, astfel incat nu s-a luat o masura disproportionate a respingerii ofertei doar pentru lipsa acelor documente. În raport de cele anterior reținute se constată caracterul nefondat al criticii aduse. Referitor la pretinsa nejustificare a prețului aparent neobișnuit de scăzut (valoarea propunerii financiare a ofertantului desemnat câştigător reprezintă 72,38% din valoarea estimată a contractului) contestatoarea susține că ... SRL a ofertat un număr de ore pentru manoperă 14.731,43 ore, redus față de 14.729,16 ore menționate în documentaţia de atribuire, aspect care conduce la prețul nejustificat de scăzut. ... SRL reclamă și anumite aspecte vizavi de justificările transmise de ofertanta ... SRL, respectiv: - ofertanta nu a depus dovezi în susţinerea tarifului orar indicat, ci s-a limitat la a preciza că acesta este de 30 lei/oră, deşi documentaţia de atribuire impunea depunerea de documente justificative sub aspectul tarifului orar ofertat; - totodată, din analiza Procesului-Verbal nr. 41166/18.08.2025 reiese că prin Răspunsul la clarificări, ofertantul nu a justificat preţul pentru utilajele/echipamentele folosite - chiar dacă acestea sunt în proprietatea acestuia, nu a inclus costurile cu leasing şi/sau amortizare, precum nu a justificat nici costurile cu utilajele incluse în F3; Pagina 33 din 46

§ 43

- prin răspunsul la solicitarea de justificare a modului de fundamentare a preţului ofertat nu au fost prezentate documente doveditoare privind cheltuielile cu manopera, utilajele şi transportul. Trecând la analiza celor mai sus reclamate, din examinarea lucrărilor membrii comisiei de evaluare, Consiliul constată că achizitoarea în virtutea rolului său activ a făcut aplicarea dispozițiilor art. 210 alin (1) și (2) din Legea 98/2016 coroborat cu art. 136 alin. (1)-(3) din HG nr. 395/2016 și a solicitat asocierii ... SRL- ... SA, justificarea preţului ofertat, aparent neobişnuit de scăzut prin intermediul adresei nr. 40746/12.08.2025: 1 Analizand propunerea financiara si tinand cont de prevederile art 136 alin 4 din HG 395/2016: (4) In sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fară TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv) comisia de evaluare constata ca preţul ofertat este aparent neobişnuit de scăzut, reprezentând 72.38 % din valoarea estimata a achiziţiei. Având in vedere prevederile art 210 din Legea 98/2016 si prevederile art 136 din HG 395/2016, va se licitam justificarea preţului aparent neobisnut de scăzut. Legislaţie aplicabilă: Articolul 210 (1) In cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută in raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publica/acordului-cadru care urmeaza a fi atribuit/incheiat, autoritatea contractanta are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de oferta clarificari cu privire la preţul sau costurile propuse in respectiva oferta (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi in special la: a) fundamentarea economica a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de constructie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate si/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiaza ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); a) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 218; b) posibilitatea ca ofertantul sa beneficieze de un ajutor de stat. (2) Autoritatea contractanta evalueaza informaţiile si documentele furnizate de ofertantul a cărui oferta are un pret aparent neobişnuit de scăzut si respinge respectiva oferta numai atunci cand dovezile furnizate nu justifica in mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, tinand seama de elementele mentionate la alin. (2). (3) Autoritatea contractanta respinge intotdeauna o oferta atunci cand constata ca aceasta are un pret neobişnuit de scăzut deoarece nu respecta obligaţiile prevăzute la art. 51 alin. (1) . (4) Atunci cand autoritatea contractanta constata ca o oferta are un pret neobişnuit de scăzut deoarece ofertantul beneficiaza de un ajutor de stat, oferta respectiva poate fi respinsa doar din acest motiv numai daca, in urma clarificărilor solicitate, ofertantul nu a putut demonstra, intr-un termen corespunzător stabilit de autoritatea contractanta, ca ajutorul de stat a fost acordat in mod legal. Articolul 136 din HG 395/2016 (1) În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. (2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute Ia art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii Pagina 34 din 46

§ 44

prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate In cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului oferi:antului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă (4) În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv. Justificarea preţului ofertat trebuie sa fie insotita de documente justificative concludente, cum ar fi: documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucrari Pag. 44 Oferta - 12. (balast nespalat) - In C6 fara valori avem 4.38 mc si in oferta s-a ofertat 78.66 mc Pag. 44 Oferta - 13 (balast sortat spalat) - In C6 fara valori avem 92.43 si in oferta avem 18.14. S-a ofertat cu 74.29 mp mai puţin. Se solicita clarificarea acestor aspecte, tinand cont de faptul ca trebuia ofertat mai mult balast spalat, conform listelor de cantitati fara valori incarcate in SEAP. Asocierea ... SRL- ... SA a furnizat în termenul acordat prin intermediul adresei nr. 17/14.08.2025 explicații vizavi de solicitările adresate și a transmis următoarele: 1 .Justificarea preţului ofertat în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (1)—(4) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie p jblică din Legea nr. 98/2016, precum şi ale art. 210 alin. (l)-(2), coroborate cu art. 51 alin. (1) şi art. 218 din Legea nr. 98/2016, prezentăm prezenta justificare a preţului ofertat, în scopul demonstrării caracterului său sustenabil şi realist. In conformitate cu art. 3 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 şi art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, autoritatea contractantă are obligaţia de a lua în considerare metodele proprii de organizare, resursele disponibile şi condiţiile comerciale favorabile ca factori legitimi de reducere a preţului, acceptând oferte conforme chiar şi sub media pieţei atunci când justificarea este completă şi documentată. Subliniem că politica noastră de preţ, fundamentată pe o marjă de profit redusă, contribuie la menţinerea unui nivel competitiv al ofertei. Această abordare este în deplină concordanţă cu principiile de eficienţă economică prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 şi derivă din strategia noastră de a asigura valoare maximă beneficiarului. Comparativ cu nivelurile de preţ practicate pe piaţă pentru lucrări similare, marja noastră este semnificativ mai redusă, fără a afecta Ccilitatea sau conformitatea cu cerinţele legale şi contractuale. Această structură de cost este aliniată principiilor bunei gestiuni financiare, garantând fezabilitatea şi sustenabilitatea economică a contractului şi respectând art. 136 din H.G. nr. 395/2016 şi art. 210 din Le gea nr. 98/2016, fiind susţinută prin dovezi concludente şi practici legale acceptate în achiziţiile publice. a) Organizare iinternă performantă In conformitate cu art. 210 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016, referitor la fundamentarea economică a modului de formare a preţului prin raportare la metodele de construcţie utilizate şi la condiţiile comerciale favorabile de care beneficiază ofertantul, precum şi cu art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, care impune prezentarea dovezilor concludente privind organizarea şi metodele utilizate în procesul de execuţie, optimizarea costurilor prin utilizarea resurselor proprii constituie un factor legitim şi documentat pentru susţinerea nivelului preţului ofertat. • Utilaje proprii: Deţinem utilaje proprii pentru săpături, transport şi montaj, eliminând integral costurile de închiriere. Pentru utilajele închiriate, beneficiem de tarife sub media pieţei, în baza unor relaţii comerciale consolidate, aspect încadrat în prevederile art. 210 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Pagina 35 din 46

§ 45

• Personal calificat: Personalul propriu calificat (electricieni, ingineri, operatori utilaje) reduce necesitatea subcontractării suplimentare şi asigură controlul direct al calităţii execuţiei, în concordanţă cu obligaţiile prevăzute la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. • Proximitatea şantierului: Amplasarea şantierului în proximitatea sediilor şi depozitelor noastre diminuează semnificativ costurile logistice (transport, cazare, depozitare) şi, implicit, cheltuielile indirecte, fiind o condiţie comercială favorabilă conform art. 210 alin. (2) lit. b). • Atestate profesionale: Deţinem atestate ANRE tip CIA nr. 1601/22.06.2020 şi C2A nr. 1601/22.06.2020, care certifică îndeplinirea cerinţelor legale privind competenţa tehnică pentru lucrările propuse. • Sisteme constructive optimizate: Folosim sisteme de montaj pe structură metalică prefabricată, uşor de asamblat şi fără sudură în şantier, reducând manopera, timpul de execuţie şi riscurile operaţionale, măsură încadrată la art. 210 alin. (2) lit. a) privind soluţiile tehnice adoptate. • Integrarea echipelor: Lucrările de construcţii şi instalaţii sunt realizate prin echipe mixte integrate, asigurând o planificare eficientă şi reducerea timpilor de aşteptare, conform art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016. Această optimizare logistică şi operaţională, dovedită prin documente-suport, contribuie direct la sustenabilitatea economică a ofertei şi respectă integral cadrul legal aplicabil, fără a afecta calitatea sau conformitatea cu cerinţele contractuale. b) Diferenţe de abordare economică Canform art. 210 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă trebuie să ia în considerare soluţiile economice adoptate de ofertant în determinarea preţului. în contextul constatării comisiei de evaluare că preţul ofertat reprezintă 72,38% din valoarea estimată a achiziţiei şi este, astfel, considerat aparent neobişnuit de scăzut conform art. 136 alin. (4) din H.G. nr. 3 55/2016, prezentăm mai jos fundamentarea acestei diferenţe. Un element esenţial îl constituie politica noastră de aplicare a unei marje de profit redusă: •Profit estimat de proiectant: 10% •Profit prevăzut în oferta noastră: 3% . •Diferenţa: 7 puncte procentuale, ceea ce generează o reducere semnificativă a valorii totale a ofertei. Această abordare strategică este rezultatul unei politici comerciale prudente şi al optimizării costurilor prin resurse proprii, aspecte permise şi recunoscute de art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016 ca factori legitimi de reducere a preţului. Aceasta permite scăderea valorii ofertei sub nivelul estimat de proiectant, fără a afecta capacitatea noastră de a îndeplini contractul în condiţii de calitate, termen şi conformitate legală. Măsura este în deplină concordanţă cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care promovează utilizarea eficientă a fondurilor publice şi selectarea soluţiilor economice avantajoase, precum şi cu art. 3 alin. (2), care impune tratament egal şi proporţionalitateîn evaluarea ofertelor. Prin urmare, diferenţa procentuală faţă de estimarea proiectantului este rezultatul unei strategii economice deliberate, documentate şi fundamentate pe practici legale şi eficiente, ceea ce justifică în mod complet sustenabilitatea preţului ofertat. c) Experienţă demonstrată în conformitate cu art. 210 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, originalitatea şi experienţa în executarea lucrărilor similare constituie elemente relevante şi legitime pentru fundamentarea unui preţ competitiv şi sustenabil. Totodată, art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016 recunoaşte experienţa anterioară relevantă drept un criteriu concludent pentru justificarea unui preţ aparent neobişnuit de scăzut. • Am executat recent un contract de complexitate şi dimensiune similare cu proiectul ofertat, dar la un preţ semnificativ inferior estimărilor proiectantului, ceea ce reprezintă o dovadă solidă şi documentată a capacităţii noastre de a livra lucrări de anvergură în condiţii financiare optimizate, fără a compromite calitatea sau respectarea termenelor contractuale. Această practică se aliniază principiilor de eficienţă economică şi bună gestiune financiară prevăzute la art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, demonstrând utilizarea eficientă a fondurilor publice. Un exemplu relevant este: •Proiect: Centrală electrică fotovoltaică - CEF SC Cornelius SRL Pagina 36 din 46

§ 46

•Putere instalată: 0,99 MW •Valoare contract: 1.469.000 lei + TVA •Rezultat: lucrarea a fost finalizată în termen, în parametrii tehnici solicitaţi, şi recepţionată fără obiecţiuni, cu respectarea tuturor obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind calitatea, protecţia mediului şi securitatea şi sănătatea în muncă. •Comparativ cu estimările proiectantului pentru proiectul actual, acest precedent demonstrează că putem duce la bun sfârşit un proiect de complexitate echivalentă, la un cost net inferior celui estimat iniţial de proiectant, beneficiind de optimizarea proceselor interne, resurselor proprii şi managementului eficient. Aceasta se încadrează în prevederile art. 210 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016, care permit luarea în considerare a metodelor proprii de organizare şi a condiţiilor comerciale favorabile. •Această experienţă confirmă fezabilitatea şi sustenabilitatea preţului ofertat în prezenta procedură, fiind susţinută prin documente doveditoare (contract, procese-verbale de recepţie, procese-verbale de punere în funcţiune şi alte documente relevante), în deplină conformitate cu art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016 şi art. 210 din Legea nr. 98/2016. d) Preţuri preferenţiale de la furnizori în conformitate cu art. 210 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, condiţiile comerciale favorabile, inclusiv preţurile preferenţiale obţinute de la furnizori, reprezintă un element legitim în fundamentarea unui preţ competitiv. De asemenea, art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016 prevede posibilitatea prezentării de documente justificative privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, iar art. 136 alin. (4) stabileşte pragul de 80% sub care o ofertă este considerată aparent neobişnuit de scăzută. Pentru echipamentele majore, am obţinut oferte directe de la producători şi distribuitori autorizaţi, beneficiind de condiţii comerciale preferenţiale datorate colaborărilor pe termen lung şi volumelor de achiziţie. Aceste condiţii ne permit să achiziţionăm echipamente la preţuri sub cele estimate de proiectant, fără a afecta calitatea sau conformitatea tehnică. Tabelul comparativ de mai jos demonstrează clar aceste diferenţe: (...). Diferenţa de pret dintre valoare furnizor si valoare ofertata ne da o marja de confort pentru eventuale cheltuieli neprevăzute. Analiiza diferenţei valorice între oferta noastră şi valoarea estimată Această analiză procentuală face parte din demonstraţia cumulativă menită să explice scăderea de la 100% la 72,38% din valoarea estimată, fiind direct legată de pragul de 80% prevăzut de art. 136 alin. (4) din H.G. nr . 395/2016 şi de obligaţia autorităţii contractante de a evalua justificările conform art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Principalele diferenţe provin din: 1 Profit Conform calculelor efectuate, profitul estimat de proiectant, extras din formularul F3,proiect tehnic ataşat documentaţiei de atribuire, este de 244213.64 lei. În cazul ofertei noastre profitul extras din formularul F3 oferta financiara este de 51913,53 lei Diferenţa intre profitul estimat si cel din oferta noastra este de 192300,11 lei adica 4,11% din valoarera estimata 2. Manoperă: • Tariful orar ofertat este de 30 lei/oră, faţă de aproximativ 58 lei/oră, valoare orientativă estimată de proiectant. Diferenţa se datorează utilizării personalului propriu calificat şi optimizării procesului de execuţie, aspecte legitime conform art. 210 alin. (2) lit. a) şi b) şi art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016. • Manoperă proiectant = 58 lei/oră x 14.729,16 ore = 854.291,28 lei (18,27% din valoarea totală estimată) • Manoperă ofertă = 30 lei/oră x 14.729,16 ore = 441.874,80 lei (9,45% din valoarea totală estimată) • Diferenţă = 412.416,48 lei = 8,82% din valoarea totală estimată de 4.674.769,11 lei 3. Diferenţe pe capitolul 4.3 - utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj • Valoare estimată de proiectant (cap. 4.3): 1.933.370,74 lei • Valoare ofertată (cap. 4.3): 1.572.015,06 lei Pagina 37 din 46

§ 47

• Diferenţă: 361.355,68 lei, adică aproximativ 7,73% din valoarea totală estimată (4.674.769,11 lei). Estimarea proiectantului pentru cap. 4.3 depăşeşte atât oferta noastră, cât şi ofertele ferme ale furnizorilor (Tabelul de mai sus), ceea ce indică o calibrare conservatoare a devizului proiectantului şi confirmă că nivelul nostru de preţ este rezultatul condiţiilor comerciale favorabile şi al achiziţiilor directe (fără adaosuri intermediare). Psntru justificare, anexam oferte furnizori 4. Diferenţe de cost - ore funcţionare utilaje formular C8 si resurse materiale formular C6 Diferenţa este de 361.355,68 lei, respectiv 7.73% din valoarea totală estimată, justificată prin utilizarea eficientă a resurselor şi negocierea favorabilă a tarifelor de închiriere. în urma analizei comparative dintre valorile ofertate şi estimările proiectantului, pentru elemente cu impact major în structura de costuri, se constată diferenţe semnificative, determinate de factori obiectivi precum: utilizarea personalului propriu calificat, optimizarea procesului de execuţie, negocierea favorabilă a tarifelor de utilaje şi echipamente, precum şi politica noastră de preţ competitiv. Aceste elemente sunt pe deplin legitime, fiind recunoscute de legislaţia achiziţiilor publice, în special de art. 210 alin. (2) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 98/2016, art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016 şi principiul eficienţei economice prevăzut la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. (...) Analiza comisiei de evaluare asupra răspunsurilor asocierii ... SRL- ... SA se regăsește în cadrul Procesului-verbal nr. 41168/18.08.2025 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice, răspunsul furnizat a fost apreciat concludent concluzia membrilor comisiei fiind de concludență a răspunsului furnizat care justifică preţul ofertat. Așa cum a fost anterior redat, prima critică vizează că numărul de ore de manoperă ofertate de ... SRL este mai mic decât cel prevăzut în formularul C7, aspect de unde şi preţul neobişnuit de scăzut. Din examinarea propunerii financiare ... SRL, Consiliul constată că în cadrul Formularului C7-Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, ofertanta a cuantificat un număr de 14.729,16 ore, număr ce corespunde întrutotul cu valoarea indicată în formularul C7 din documentația de atribuire. Față de cele redate Consiliul nu va reține în soluționare ca fiind relevant raționamentul conturat de contestatoare având ca referință numărul eronat de ore indicat de ... SRL. Aceeași concluzie de netemeinicie va fi reținută de Consiliu și în ceea ce privește critica privind ofertanta nu a depus dovezi în susţinerea tarifului orar indicat, ci s-a limitat la a preciza că acesta este de 30 lei/oră, deşi documentaţia de atribuire impunea depunerea de documente justificative sub aspectul tarifului orar ofertat. În stabilirea acestei finalități Consiliul are în vedere că pentru sectorul construcţiilor salariul minim pe economie este 27,714 lei/oră. Aşadar, tariful ofertat de ... SRL, de 30 lei/oră este în deplină concordanţă cu dispoziţiile legislaţiei muncii, aspect ce dovedeşte faptul că este real şi justificat. Așa cum a susținut și intervenienta, tariful ofertat de de 30 lei/oră, satisface întrutotul cerinţele legii şi, deci, este un tarif ce nu necesită vreo justificare specială. Pagina 38 din 46

§ 48

Contestatoarea reclamă și faptul că Totodată, din analiza Procesului-Verbal nr. 41166/18.08.2025 reirese că prin Răspunsul la clarificări, ofertantul nu a justificat preţul pentru utilajele/echipamentele folosite - chiar dacă acestea sunt în proprietatea acestuia, nu a inclus costurile cu leasing şi/sau amortizare, precum nu a justificat nici costurile cu utilajele incluse în F3. Față de cele reclamate Consiliul determină relevanța argumentelor aduse chiar de societatea câștigătoare intervenientă care a explicat: Se mai sugerează de către contestatoare faptul că ni s-ar fi solicitat de către autoritatea contractantă să justificăm preţul pentru utilaje/echipamente, respectiv costurile pentru utilajele incluse în F3, iar subscrisa nu am fi făcut-o. Aceste afirmaţii, însă, sunt nereale, în contextul în care autoritatea contractantă nu ne-a solicitat, niciodată, să justificăm aceste preţuri şi costuri. Ca o paranteză, arătăm că Formularul F3 se referă la "Lista cu cantitati de lucraripe categorii de lucrari", în timp ce utilajele sunt cuprinse în Formularul F4, care cuprinde " Lista cu cantitatiile de utilaje si echipamente tehnologice, inclusiv dotari" În plus, aspectele sugerate de contestatoare, conform cărora nu am inclus costurile cu leasing şi/sau amortizare, denotă, încă odată, faptul că aceasta se hazardează în a face afirmaţii, fără a avea nicio susţinere, în speranţa că, ulterior, va "descoperi" ceva care să îi fundamenteze "bănuielile". Din examinarea răspunsului furnizat și a documentelor anexate acestuia Consiliul achiesează la concluzia la care a ajuns achizitoarea, prin membrii comisiei de evaluare Ofertantul ... SRL (Asocierea ... S.R.L - RO 5908821 & ... SRL) si-a justificat preţul aparent neobişnuit de scăzut, iar analiza răspunsului sau se regaseste in procesele verbale de evaluare a propunerilor financiare. Acesta a depus modul de caicul al preţului ofertat, oferte de la furnizorii de materiale, inclusive un contract in care acesta a dus la bun sfarsit un parc fotovoltaic similar, atat ca putere cat si ca valoare. Consiliul constată că prin răspunsul formulat ... SRL a prezentat dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, prezentând costurile cu toate resursele necesare execuţiei lucrărilor ce fac obiectul contractului, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, astfel că, în mod întemeiat, comisia de evaluare a apreciat că propunerea financiară prezentată de acest ofertant este sustenabilă. Membrii comisiei de evaluare au avut acces la toate informaţiile necesare evaluării propunerii financiare a ofertantei declarată câştigătoare. Așa cum a fost anterior redat, din lecturarea documentelor depuse de ofertanta reclamată asocierea ... SRL- ... SA rezultă că aceasta și-a justificat în amănunt/detaliat preţul ofertat.

§ 49

Sunt nefondate obiecţiile vizând imposibilitatea executării obligaţiilor contractuale la parametrii daţi la preţul neobişnuit de scăzut de 3.384.014,04 RO, fără TVA - 72,38%% din valoarea estimată a contractului. Alegaţiile din partea contestatoarei nu depăşesc nivelul de simplă bănuială, fără fundament, în condiţiile în care ... SRL şi-a justificat în amănunt preţul ofertat, fiind rezultatul concurenţei pe piaţa de profil şi, mai ales, este avantajos pentru autoritatea contractantă. Autoritatea are obligaţia să respecte principiul legal al eficienţei utilizării fondurilor publice, iar nu să respingă o ofertă al cărei preţ, chiar dacă ar fi neobişnuit de scăzut, este unul justificabil şi real, care nu influenţează negativ executarea obligaţiilor contractuale asumate. Cu Pagina 39 din 46

§ 50

alte cuvinte, pentru a putea fi respinsă o ofertă cu un preţ neobişnuit de scăzut, în lumina prevederilor legale în vigoare, contestatoarea trebuie să demonstreze că ofertanta reclamată nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini. Simplul preţ neobişnuit de scăzut al ei este o condiţie obligatorie, însă nu şi suficientă, legiuitorul impunând pe lângă aceasta şi condiţia ca ofertanta să nu poată asigura executarea corespunzătoare a contractului licitat, condiţie a cărei îndeplinire trebuie probată de cel care o invocă. În speţă, însă, contestatoarea nu aduce vreo dovadă plauzibilă din care să reiasă imposibilitatea ofertantei ... SRL de a îndeplini obligaţiile contractuale în forma în care şi le-a asumat prin oferta depusă. Este firesc ca ofertanţii să practice preţuri cât mai reduse la toate sau doar la unele elemente ale ofertei, pentru a-şi maximiza astfel şansele de a obţine contractul supus licitaţiei, cum s-a arătat anterior. Având structuri de costuri diferite, putând beneficia de economii de scară importante sau intenţionând să îşi reducă marjele de profit pentru a putea penetra mai eficient pe piaţa de referinţă, sunt în măsură să elaboreze o ofertă competitivă şi, în acelaşi timp, serioasă şi fiabilă, de care autoritatea contractantă trebuie să ţină seama. Art. 210 din Legea nr. 98/2016 urmărește să prevină situațiile în care autoritatea atribuie contractul unui ofertant ce nu este în măsură să îl execute în limitele pe care și le-a asumat prin ofertă, dispoziția legală fiind edictată în favoarea autorităților contractante, pentru protejarea lor (respectiv a bugetelor publice pe care le gestionează și a serviciilor publice pe care le prestează). În sprijinul acestui raționament vine chiar norma de aplicare a ordonanței de la art. 137 alin. (2) lit. g) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – oferta este inacceptabilă dacă, în urma verificărilor, se constată că are un preț neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/ executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Cu alte cuvinte, chiar dacă o ofertă are un preț aparent neobișnuit de scăzut, ea nu poate fi respinsă decât dacă se probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că, din cauza acelor prețuri, nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Organul administrativ-jurisdicțional nu se substituie autorității contractante și nu are printre atribuții să evalueze propunerile financiare depuse de ofertanți, prezintă relevanță în cauză expusă considerentele reținute în Decizia Civilă nr. 2420 din 19.10.2022, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ a stabilit: "Nu sunt aduse argumente din care să rezulte că oferta nu respectă cerințele documentației de atribuire, că nu au fost alocate în mod clar resursele disimulând, astfel, costuri importante aferente resurselor nealocate, cu implicații imediate și directe asupra prețului ofertei. Pagina 40 din 46

§ 51

Prin urmare Curtea va respinge această critică ca nefondată, întrucât, rolul instanței nefiind acela de a evalua din punct de vedere financiar, in integrum, ofertele depuse, ci de a verifica în ce măsură autoritatea contractantă a aplicat corect prevederile legale și ale documentației de atribuire pe parcursul evaluării ofertelor. Recapitulând față de ansamblul considerentelor mai sus amintite, Consiliul nu poate reține încălcarea vreunor obligații legale în ceea ce privește modul de evaluare a ofertei depusă de asocierea ... SRL- ... SA, motiv pentru care constată netemeinicia criticilor aduse în acest sens. Dat fiind că s-a reținut caracterul nefondat al criticilor aduse ofertantei declarată câștigătoare, care s-a clasat pe locul 1, înaintea ofertei depusă de autoarea contestației (locul 4 în clasament), Consiliul va analiza prioritar, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepția lipsei de interes în analiza criticilor aduse ofertantelor clasate pe locurile 2 și 3. Raportat la excepția lipsei de interes, Consiliul constată că sunt incidente următoarele dispoziții legale: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. - art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ, potrivit cărora: f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. (2) Termenii şi expresiile definite la alin. (1) se completează în mod corespunzător cu termenii şi expresiile definite în legislaţia privind achiziţiile publice, legislaţia privind achiziţiile sectoriale, respectiv legislaţia privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. - art. 3 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 stabilește că: În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat şi fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanţă, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac. Totodată, Consiliul apreciază că sunt relevante, în cauză, dispozițiile art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care dispune că: „Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia (….) d) justifică un interes” și dispozițiile art. 33 din Codul procedură civilă, care prevăd că: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual (….)”. Din dispozițiile legale invocate, rezultă că persoana care se adresează Consiliului cu o contestație, pentru a avea calitatea de persoană vătămată, trebuie să aibă sau să fi avut un interes legitim în legătură cu procedura şi să fi suferit, să sufere sau să rişte să sufere un prejudiciu urmare a unui act emis de către autoritatea contractantă cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, iar interesul Pagina 41 din 46

§ 52

trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Raportat la acest aspect, este avut în vedere că, deşi nici Legea nr. 101/2016 şi nici codul de procedură civilă nu definesc interesul, în doctrină s-a arătat că, prin acesta, se înţelege folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a acţiunii sale. Exerciţiul dreptului de a formula o acţiune în justiţie, precum şi o contestaţie ca cea de faţă, cere o justificare, prin impunerea condiţiei interesului urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate. Interesul, indiferent că este moral şi/sau material, trebuie să fie legitim, personal şi direct, să fie născut şi actual. Aplicând aceste considerente doctrinare la speţa analizată, Consiliul constată că prezenta contestaţie nu este justificată de existenţa unui interes care să îndeplinească condiţiile expuse anterior. În stabilirea acestei finalități, Consiliul are în vedere că ... SRL în ceea ce privește ofertele clasate pe locurile 2 și 3 nu are un interes legitim de a formula contestație în promovarea criticilor formulate din considerentele mai jos expuse. În materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, art. 2 din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, recunoaşte dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară. În speța de față, criticile contestatoarei împotriva evaluării ofertelor clasate pe locurile 2 și 3 sunt lipsite de interes, întrucât din perspectiva textelor mai sus redate se constată lipsa unui interes personal în formularea criticilor amintite care implică și lipsa calităţii procesuale active a contestatoarei, de vreme ce nu ar mai putea accede la primul loc în clasament, interesul legitim necesar deținerii calității de persoană vătămată, astfel cum se prevede la art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016. Contestația nu poate servi ca mijloc de blocare a investiției autorității contractante sau ca prilej de dezbateri teoretice pe marginea legalității actelor întreprinse de autoritatea contractantă. Totodată, prin declanşarea demersului jurisdicţional trebuie să se urmărească asigurarea propriilor interese ale contestatoarei, nu interesul general de respectare a legii ori interesul altor operatori economici de a avansa în clasament. Interesul reprezintă folosul urmărit de către cel care a pus în mişcare acţiunea şi el trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim, să fie născut şi actual, să fie personal şi direct. Pagina 42 din 46

§ 53

Interesul este legitim atunci când nu contravine legii şi normelor sociale; născut şi actual atunci când există în momentul în care se exercită acţiunea şi pe întreg parcursul exercitării acesteia; este personal şi direct atunci când folosul practic îl vizează pe cel care recurge la această formă procedurală şi nu pe altcineva. Folosul urmărit prin cerere trebuie să aparţină titularului acesteia, prin aceasta justificându-se caracterul de interes direct şi personal, admiţându-se unanim că prin declanşarea unui demers procesual trebuie să se urmărească asigurarea propriilor interese şi nu interesul general de respectare a legii ori al altor persoane, străine de cauză. În Hotărârea din 19 iunie 2003, cauza C-249/01, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesvergabeamt, în procedura Werner Hackermüller împotriva Bundesimmobiliengesellschaft

§ 54

mbH

§ 55

(BIG)

§ 56

şi

§ 57

Wiener Entwicklungsgesellschaft mbH für den Donauraum AG (WED), Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a statuat că, în conformitate cu art. 1 alin. (3) din Directiva 89/665, statele membre sunt obligate să se asigure că procedurile de revizuire stabilite de directivă sunt disponibile "cel puţin" oricărei persoane care are sau a avut un interes în obţinerea unui anumit contract public şi care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare a dreptului comunitar privind contractele de achiziţii publice sau normele interne de aplicare a legii. Este, aşadar, evident că prevederea nu obligă statele membre să instituie căile de atac disponibile pentru orice persoană care doreşte să obţină un contract de achiziţie publică, ci le permite să solicite ca persoana în cauză să fi fost sau să rişte să fie lezată de încălcarea pe care o invocă. Prin urmare, art. 1 alin. (3) din Directiva 89/665 nu se opune ca respectivele căi de atac să fie disponibile pentru persoanele care doresc să obţină un anumit contract public numai dacă au fost sau riscă să fie lezate de încălcarea pe care o invocă. Aplicând aceste considerente doctrinare la speţa analizată, Consiliul constată că prezenta contestaţie nu este justificată de existenţa unui interes care îndeplineşte condiţiile expuse anterior în ceea ce privește criticile privind ofertanta declarată câștigătoare, câtă vreme s-a reținut caracterul neîntemeiat al criticilor aduse ofertantei clasată pe locul 1. Admiterea contestației față de ofertantele clasate pe locurile 2 și 3, înaintea ofertantei contestatoare, care s-a clasat pe locul 4, nu ar conduce la îndepărtarea din competiţie a ofertei clasată pe locul 1. Cu alte cuvinte, demersul contestatoarei nu poate să îi aducă un folos practic. Chiar și în ipoteza în care s-ar admite contestația vizavi de ofertele situate pe locurile 2 și 3 vizavi de aspectele reclamate, contestatoarea nu ar obține niciun folos practic, dat fiind că a fost menținută decizia vizavi de ofertanta declarată câștigătoare care s-a clasat pe locul 1. Pagina 43 din 46

§ 58

Condiția interesului se verifică la momentul soluționării contestației, or, la acest moment, este lipsită de interes analiza criticilor aduse ofertantelor de pe locurile 2 și 3 în clasament, în condițiile în care ofertanta de pe locul 1 a fost în mod corect evaluată. Recapitulând ansamblul considerentelor anterior expuse, Consiliul nu poate reține încălcarea vreunor obligații legale în ceea ce privește modul de evaluare, de către comisia de evaluare, a ofertei prezentată de ... SRL motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate de autoarea contestației în acest sens și va menține rezultatul procedurii stabilit prin Raportul procedurii nr. 42145/26.08.2025. În atari condiţii, Consiliul constată că nu se mai impune o reevaluare a ofertelor, în etapa de evaluare a ofertelor autoritatea contractantă respectând prevederile legale aplicabile şi asumându-şi răspunderea asupra deciziilor luate în cadrul procedurii de atribuire, rezultatele evaluărilor efectuate fiind consemnate în procesele-verbale intermediare de evaluare şi fiind luate în considerare în decizia de atribuire a contractului de achiziţie publică, potrivit Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025. Analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Cu privire la aspectele care nu au format obiectul contestației, răspunderea juridică pentru declararea câștigătoare a unei anumite oferte revine autorității contractante, ținută de lege să verifice și să stabilească modul de îndeplinire de către ofertant/ofertă a tuturor cerințelor de calificare și specificațiilor tehnice stabilite în documentația de atribuire. Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare, inclusiv în ceea ce privește concluziile verificărilor de ordin tehnic/financiar. În consecință, pentru motivele reținute anterior, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondate capetele de cerere referitoare la anularea, în parte, a Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 în ceea ce privește oferta asocierii ... SRL- ... SA și obligarea autorității contractante la reevaluarea acestei oferte, și ca lipsite de interes, capetele de cerere referitoare la anularea în parte a Raportului procedurii nr. 42145/26.08.20255, în ceea ce privește ofertele clasate pe locurile 2 și 3 și obligarea autorității Pagina 44 din 46

§ 59

contractante la reevaluarea acestor oferte, din contestația formulată de către ... SRL, în contradictoriu cu .... Față de cele reținute mai sus cu prilejul soluționării contestației depusă de ... SRL, Consiliul va admite cererea de intervenție depusă de ... SRL, privitor la aceasta. Se are în vedere faptul că a fost depusă la dosarul cauzei factura HED380/16.10.2025, în valoare de 5.989,50 lei, emisă de Hedes Andreea-Ioana - Cabinet de Avocat și achitată de ... SRL potrivit confirmării tranzacției emisă de Banca Transilvania, corespunzătoare acestei sume. Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de contestatoare, acestea vor fi respinse ca nefondate, având în vedere soluția de respingere pronunțată pe fondul cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate capetele de cerere referitoare la anularea, în parte, a Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025 în ceea ce privește oferta asocierii ... SRL- ... SA și obligarea autorității contractante la reevaluarea acestei oferte, și ca lipsite de interes, capetele de cerere referitoare la anularea în parte a Raportului procedurii nr. 42145/26.08.2025, în ceea ce privește ofertele clasate pe locurile 2 și 3 și obligarea autorității contractante la reevaluarea acestor oferte, din contestația formulată de către ... SRL, în contradictoriu cu .... În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL și o admite. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 45 din 46

§ 60

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat Redactată în 5 exemplare originale, conține 41 pagini. Pagina 46 din 46

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.