AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1893/2021

EUSKADI SRL în contradictoriu cu COMUNA PRAID (CONSILIUL LOCAL PRAID)

Decizia CNSC nr. 1893/C9/1849 din 26.08.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1893/C9/1849 din 26.08.2021

Data din document
2021-08-26
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Execuția lucrărilor de construcție a rețelei publice de apă și de apă uzată în localitatea Ocna de Jos, în cadrul proiectului: ”Alimentare cu apă potabilă și rețea de canalizare menajeră în localitatea Ocna de Jos, Comuna Praid, jud. Harghita”, cod CPV 45232400-6 Lucrări de construcții de canalizare de ape reziduale (Rev. 2), contestatoarea a solicitat: 1. anularea adresei nr. 6093/14.07.2021, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă; 2. anularea raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021, în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale şi desemnarea ofertei asocierii TERMOLANG SRL - ING SERVICE SRL - HIDROTRAN SRL admisibilă şi câştigătoare; 3. obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi a ofertei asocierii TERMOLANG SRL - ING SERVICE SRL - HIDROTRAN SRL, cu respectarea legislaţiei aplicabile şi a considerentelor deciziei care se va emite şi continuarea procedurii; 4. obligarea autorităţii contractante la achitarea cheltuielilor ocazionate…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația depusă de EUSKADI SRL, în contradictoriu cu COMUNA PRAID, și anulează raportul procedurii nr. 6085/13.07.2021, în partea care privește oferta asocierii câștigătoare, precum și adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse asocierea TERMOLANG SRL - ING SERVICE SRL - HIDROTRAN SRL și la stabilirea rezultatului procedurii, cu întocmirea unui nou raport al procedurii, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1893/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 37741Data înregistrării: 2021-07-21
ContestatorEUSKADI SRLCUI 17021083
Autoritate contractantăCOMUNA PRAID (CONSILIUL LOCAL PRAID)CUI 4368103

2021_1893_2021_Decizie_1893.pdf, BO2021_1893_2021_BO2021_1893.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.326 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1893 / C9 / 1849 Data: 26.08.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37741/21.07.2021, depusă de EUSKADI SRL, cu sediul în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 12, ap. 11, județul Timiș și sediul procedural ales în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 12, ap. 15, județul Timiș, având CUI RO17021083, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J35/3692/2004, reprezentată de avocat Radu Simionovici, împotriva adresei nr. 6093/14.07.2021 și a raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021, în cadrul procedurii simplificate, online, organizată de COMUNA PRAID, cu sediul în Praid, str. Principală nr. 394, județul Harghita, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect Execuția lucrărilor de construcție a rețelei publice de apă și de apă uzată în localitatea Ocna de Jos, în cadrul proiectului: ”Alimentare cu apă potabilă și rețea de canalizare menajeră în localitatea Ocna de Jos, Comuna Praid, jud. Harghita”, cod CPV 45232400-6 Lucrări de construcții de canalizare de ape reziduale (Rev. 2), contestatoarea a solicitat: 1. anularea adresei nr. 6093/14.07.2021, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă; 2. anularea raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021, în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale şi desemnarea ofertei asocierii TERMOLANG SRL - ING SERVICE SRL - HIDROTRAN SRL admisibilă şi câştigătoare; 3. obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi a ofertei asocierii TERMOLANG SRL - ING SERVICE SRL - HIDROTRAN SRL, cu respectarea legislaţiei aplicabile şi a considerentelor deciziei care se va emite şi continuarea procedurii; 4. obligarea autorităţii contractante la achitarea cheltuielilor ocazionate de promovarea contestaţiei. Asocierea TERMOLANG SRL - ING SERVICE SRL - HIDROTRAN SRL, prin liderul asocierii TERMOLANG SRL, cu sediul în Odorheiu Secuiesc, str. Bethlen Gabor nr. 73, județul Harghita, având CUI RO 12915163, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J19/85/2000, reprezentată Pagina 1 din 3

§ 2

prin administrator Pakot Ferenc, a formulat cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 39535/29.07.2021, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de EUSKADI SRL. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:

§ 3

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația depusă de EUSKADI SRL, în contradictoriu cu COMUNA PRAID, și anulează raportul procedurii nr. 6085/13.07.2021, în partea care privește oferta asocierii câștigătoare, precum și adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse asocierea TERMOLANG SRL - ING SERVICE SRL - HIDROTRAN SRL și la stabilirea rezultatului procedurii, cu întocmirea unui nou raport al procedurii, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați, cu respectarea termenului legal prevăzut. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge solicitările contestatoarei de anulare a adresei nr. 6093/14.07.2021 și a raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, precum și de reevaluare a ofertei sale. În temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, admite solicitarea contestatoarei privind cheltuielile de judecată și obligă COMUNA PRAID la plata către EUSKADI SRL a sumei de 3.500 lei. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de asocierea TERMOLANG SRL - ING SERVICE SRL - HIDROTRAN SRL, prin liderul de asociere TERMOLANG SRL și o admite, în parte. Pagina 2 din 3

§ 4

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 5 exemplare originale, conține 18 pagini. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 54.952 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …………… Data: …………. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37741/21.07.2021, depusă de ......... SRL, cu sediul în ......... și sediul procedural ales în ........., …………., județul ........., având CUI RO17021083, număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., reprezentată de avocat ........., împotriva adresei nr. 6093/14.07.2021 și a raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021, în cadrul procedurii simplificate, online, organizată de …………........., cu sediul în ........., str. …………., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect Execuția lucrărilor de construcție a rețelei publice de apă și de apă uzată în localitatea Ocna de Jos, în cadrul proiectului: ”Alimentare cu apă potabilă și rețea de canalizare menajeră în localitatea Ocna de Jos, Comuna ........., jud. .........”, cod CPV 45232400-6 Lucrări de construcții de canalizare de ape reziduale (Rev. 2), contestatoarea a solicitat: 1. anularea adresei nr. 6093/14.07.2021, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă; 2. anularea raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021, în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale şi desemnarea ofertei asocierii ……………….. admisibilă şi câştigătoare; 3. obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi a ofertei asocierii …………………., cu respectarea legislaţiei aplicabile şi a considerentelor deciziei care se va emite şi continuarea procedurii; 4. obligarea autorităţii contractante la achitarea cheltuielilor ocazionate de promovarea contestaţiei. Asocierea …………………, prin liderul asocierii …………….., cu sediul în ………………., județul ........., având CUI RO …………, număr de înregistrare în Registrul Comerțului ……………, reprezentată prin administrator ……….., a formulat cererea de intervenție voluntară înregistrată la Consiliu cu nr. 39535/29.07.2021, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție și respingerea contestației formulate de ......... SRL. Pagina 1 din 20

§ 2

Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ......... SRL critică rezultatul procedurii, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că a participat în calitate de ofertant în cadrul procedurii în cauză, iar prin adresa nr. 6093/14.07.2021, autoritatea contractantă i-a comunicat că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de asocierea …………… Contestatoarea consideră că, atât evaluarea ofertei sale, cât şi cea a ofertantului declarat câştigător, s-a realizat netemeinic şi nelegal, din următoarele considerente: 1. În ceea ce priveşte respingerea ofertei sale, motivul invocat de autoritatea contractantă este faptul că răspunsurile de la pct. 2, 10, 11, 12 şi 13 din solicitarea de clarificări nr. 4666/26.05.2021 nu sunt concludente. Pentru a lua această decizie, comisia de evaluare a reţinut că, în privinţa răspunsului la solicitarea nr. 2, contestatoarea ar fi încercat să inducă în eroare comisia de evaluare explicând că o putere a motorului mai mică decât cea solicitată prin fişa tehnică este superioară datorită faptului că are un consum mai redus de energie electrică. În ceea ce priveşte răspunsurile la solicitările nr. 10, 11, 12 şi 13, comisia de evaluarea a reţinut că explicaţia adusă în privința neprezentării formularelor C6, C7, C8 şi C9 este neconcludentă, deoarece respectivele extrase ar fi parte integrantă a ofertei financiare potrivit răspunsului la solicitarea de clarificări 1 din 12.03.2021, prin care s-a specificat că extrasele de resurse sunt parte a ofertei financiare. De asemenea, autoritatea contractantă mai precizează că nu a stabilit noi reguli de prezentare a documentelor, asigurând ofertantului posibilitatea de a transmite ulterior aceste documente. Aceste argumente sunt netemeinice şi nelegale, iar conduita comisiei de evaluarea încalcă principiile nediscriminării, tratamentului egal şi al proporţionalităţii, prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi e) din Legea cu nr. 98/2016. Astfel, în ceea ce priveşte primul motiv de considerare drept neconcludent a răspunsului său, arată că autoritatea contractantă i-a solicitat să clarifice împrejurarea referitoare la faptul că puterea Pagina 2 din 20

§ 3

motorului grupului de pompare din Fişa tehnică nr. 2 pe care a declarat-o nu corespunde cu parametrii din fişa producătorului. Prin adresa nr. 410/28.05.2021, contestatoarea arată că a răspuns acestei solicitări arătând că, aşa cum atestă şi producătorul …………., din eroare, acesta i-a transmis o fişă tehnică aferentă altui grup de pompare. Prin acelaşi răspuns care a fost înaintat şi comisiei de evaluare, furnizorul a transmis fişa corectă, din care rezultă că puterea motorului este, în realitate de 18,5 kW, iar, chiar dacă este inferioară puterii solicitate (30 kW), acest aspect constituie o caracteristică superioară deoarece, la aceiaşi parametri funcţionali solicitaţi, consumă mai puţină energie electrică. În opinia contestatoarei, acest răspuns nu avea de ce să fie considerat neconcludent în condiţiile în care a explicat în ce condiţii a apărut diferenţa de putere a motorului. Mai mult, un motor care dă aceleaşi rezultate (respectă parametrii funcționali solicitați, debit, înălțime de pompare), dar are un consum de energie mai redus este mai avantajos decât un motor care la aceleaşi rezultate consumă mai mult. Pe de altă parte, autoritatea contractantă nu a ţinut cont nici de faptul că echipamentul analizat, cotat cu preţul de 90.451 lei, are o pondere valorică neînsemnată (circa 0,51%) raportat la preţul total ofertat (17.647.581,32 lei). În acest sens, contestatoarea susține că este evidentă reaua credinţă a comisiei de evaluare care nici nu a analizat conformitatea produsului, tocmai pentru că, dacă ar fi făcut-o, în cel mai rău caz, situaţia putea fi considerată o abatere tehnică minoră pentru care nu ar fi avut cum să respingă oferta. Astfel, consideră că aprecierea comisiei de evaluare încalcă flagrant principiile nediscriminăii şi tratamentului egal în condiţiile în care, în ceea ce priveşte oferta desemnată câştigătoare, s-a constatat că aceasta conţine diferenţe între parametrii utilajelor, solicitaţi, declaraţi şi rezultaţi din documentaţiile producătorilor, pentru mult mai multe repere (fişele tehnice nr. 28, 30, 31,32, 33, 54 şi 55). Contestatoarea susține că autoritatea contractantă a transmis ofertantului câștigător solicitarea de clarificări nr. 4668/26.05.2021, prin care i-a cerut clarificarea acestei situaţii, iar prin răspunsul dat, ofertantul a precizat în mod generic, faptul că parametrii ofertaţi reprezintă valori superioare privind calitatea utilajului faţă de cele solicitate de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini sau nu au o importanţă majoră referitoare la performanţa utilajului respectiv. În opinia contestatoarei, este inadmisibil ca autoritatea contractantă să considere neconcludent răspunsul său, prin care a argumentat că un motor cu aceiaşi parametri funcţionali, dar cu un consum mai redus de energie este superior, dar să considere concludent răspunsul altui ofertant prin care arată că parametrii inferiori ai mai multor produse nu au relevanță majoră. Pagina 3 din 20

§ 4

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de considerare a răspunsului său ca neconcludent, contestatoarea menționează că, prin întrebările 10, 11, 12 şi 13 din solicitarea de clarificări nr. 4666/26.05.2021, comisia de evaluarea a cerut clarificarea împrejurării că nu au fost prezentate extrasele de resurse - formularele C6, C7, C8 şi C9. Prin răspunsul transmis, contestatoarea arată că a explicat faptul că formularele C6, C7, C8 şi C9 la care face referire autoritatea contractantă nu au fost solicitate prin documentaţia de atribuire și nici nu sunt parte a acesteia, prin urmare, în etapa evaluării ofertelor, este inadmisibil să se stabilească noi reguli de prezentare a documentelor ofertei, neputându- se solicita prezentarea unor documente care nu au fost prevăzute şi solicitate în documentaţia de atribuire. Prin răspunsul la clarificarea nr. 8 (pag. 11) din răspunsul consolidat la solicitările de clarificare din data de 12.03.2021, se prevede că extrasele de resurse sunt parte a ofertei financiare. Având în vedere că nicăieri în documentaţia de atribuire nu s-a prevăzut forma pe care ar trebui să o îmbrace respectivele extrase de resurse, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, contestatoarea precizează că a arătat că respectivele extrase de resurse cuprinzând consumurile de materiale, cu mâna de lucru, cu ore de funcţionare a utilajelor şi cu transporturi au fost prezentate la pag. 174 - 329 din ofertă. Astfel, în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a prevăzut o anumită formă pe care trebuie să o îmbrace extrasele de resurse, este inadmisibil să considere neconcludent răspunsul său prin care a arătat unde în ofertă au fost depuse respectivele extrase, precum şi faptul că formularele C6, C7, C8 şi C9 nu au fost solicitate prin documentaţia de atribuire şi nici nu sunt parte a acesteia. Totodată, contestatoarea precizează că, și în privinţa ofertantului declarat câştigător, comisia de evaluarea a constatat că centralizatorul prezentat de acesta nu a fost corect întocmit, astfel că, prin adresa nr. 4668/26.05.2021, a solicitat prezentarea centralizatorului corectat, însă spre deosebire de cazul său, în care comisia de evaluare nu a solicitat transmiterea vreunui document, ci a solicitat clarificarea unor chestiuni, fără a-i da posibilitatea de a depune documente prin răspunsul la clarificare, în cazul ofertantului declarat câştigător, acest lucru a fost posibil. Față de aspectele prezentate, contestatoarea consideră că se impune reevaluarea ofertei sale, motivul de respingere fiind neîntemeiat şi nelegal. 2. În ceea ce priveşte oferta asocierii ……………., contestatoarea susține că aceasta nu îndeplineşte criteriul de calificare privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, context în care oferta sa ar fi Pagina 4 din 20

§ 5

trebuit respinsă, ca inacceptabilă, în temeiul art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 și în temeiul art. 137 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016. Potrivit, pct. III.1.3.a) din fişa de date a achiziţie, ofertantul trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii 5 ani, în valoare cumulată de cel puţin 17.680.000,00 lei, fără TVA, fiind acceptată însumarea valorilor aferente lucrărilor executate în cadrul a maximum 3 contracte. În susţinerea îndeplinirii acestei cerinţe, ofertantul câștigător a invocat în DUAE contracte a căror valoare însumată nu îndeplinește cerința, având în vedere că o mare parte din unul dintre contracte, respectiv contractul nr. 97/14.05.2021, a fost executată în afara perioadei impuse prin fișa de date (22.03.2016 - 22.03.2021). Acest aspect ar fi trebuit clarificat cu ofertantul şi cu beneficiarul lucrărilor. Contestatoarea susține că este ¡relevantă data emiterii procesului- verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, în condiţiile în care cerinţa din fişa de date este clară, aceasta stabilind că ofertanţii trebuie să fi executat efectiv lucrările în limita valorică impusă în perioada precizată, iar nu că este suficient ca lucrările să fi fost recepţionate în acea perioadă. Se invocă prevederile art. 11 alin. (3) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, precum și punctul de vedere al ANAP, exprimat în Speța nr. 1004. Un alt aspect criticat este faptul că ofertantul câștigător nu a prezentat următoarele documente: Utilaje echipamente, materiale (pct. 5.5 din caietul de sarcini); Managementul documentelor (pct. 6.3 din caietul de sarcini); Cerinţe specifice de managementul contractului (pct. 7 din caietul de sarcini) şi Responsabilităţile asociate lucrărilor pregătitoare (pct. 10.3 din caietul de sarcini). De asemenea, prin răspunsul la clarificarea nr. 9 din răspunsul consolidat la solicitările de clarificare din data de 12.03.2021, autoritatea contractantă a confirmat că aceste documente trebuie să fie parte a propunerii tehnice. Aşa cum reiese din opisul propunerii sale tehnice, ofertantul declarat câştigător nu a prezentat niciunul dintre aceste documente, context în care oferta ar fi trebuit respinsă ca neconformă, în temeiul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Un alt aspect criticat, este faptul că ofertantul câștigător a răspuns neconcludent la solicitarea de clarificări nr. 4668/26.05.2021, în condițiile în care, prin pct. 4, autoritatea contractantă a învederat ofertantului că există diferenţe între parametrii utilajelor, solicitaţi, declaraţi şi rezultaţi din documentaţiile producătorilor, pentru echipamentele aferente fişelor tehnice nr. 28, 30, 31, 32, 33, 54 şi 55, solicitând clarificarea acestui aspect. Prin adresa nr. 4899/28.05.2021, ofertantul a răspuns, generic, că parametri ofertaţi reprezintă valori superioare privind calitatea utilajului Pagina 5 din 20

§ 6

faţă de cele solicitate de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini sau nu au o importanţă majoră referitoare la performanţa utilajului respectiv. Acest răspuns nu avea cum să fie considerat concludent, în condiţiile în care, pe de-o parte, ofertantul nu a detaliat şi nu a demonstrat în niciun fel care sunt caracteristicile superioare ale produselor, afirmaţia sa generică neclarificând aspectul evidenţiat de comisia de evaluare. Pe de altă parte, ofertantul a recunoscut că unele caracteristici ale produselor sunt inferioare celor solicitate, dar a susţinut că nu au o importanţă majoră. Or, nu este dreptul ofertanţilor de a face aprecieri asupra cerinţelor licitaţiei (în sensul că sunt sau nu importante), ci aceştia au obligaţia de a le respecta. Astfel, un răspuns ce tinde la ignorarea cerinţelor licitației nu are cum să fie considerat concludent. Totodată, prin pct. 5 din adresa nr. 4668/26.05.2021, comisia de evaluare a pus în vedere ofertantului câștigător faptul că listele de cantităţi (formularul F3) nu au fost prezentate aşa cum s-a solicitat (cheltuieli defalcate eligibile şi neeligibile) şi că există o serie de neconcordanţe (la pag. 34, 36, 38, 40, 43, 44, 46, 47, 49, 51, 54, 57), solicitând clarificarea acestui aspect. Prin răspunsul dat, ofertantul nu a răspuns solicitării de a clarifica neconformităţile sesizate, ci a depus documente corectate. Având în vedere că autoritatea contractantă nu a solicitat ofertantului să redepună documente conforme, ci a solicitat să clarifice situaţia, răspunsul ofertantului nu putea fi considerat concludent. Raportat la aceste aspecte, autoritatea contractantă nu ar fi trebuit să accepte răspunsul neconcludent al ofertantului, ci trebuia să respingă oferta ca inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) teza finală din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016. O altă critică a contestatoarei se referă la faptul că asocierea ……….. a ofertat produse neconforme, având în vedere că, astfel cum reiese din solicitarea de clarificări nr. 4668/26.05.2021, autoritatea contractantă a observat că există diferenţe între parametri utilajelor, solicitaţi, declaraţi şi rezultaţi din documentaţiile producătorilor, pentru echipamentele aferente fişelor tehnice nr. 28, 30, 31, 32, 33, 54 şi 55. Prin răspunsul nr. 4899/28.05.2021, ofertantul a recunoscut că unele din produsele ofertate au parametri inferiori faţă de cei solicitaţi, însă autoritatea contractantă nu a făcut niciun fel de verificare pentru a stabili dacă neconformităţile sesizate se pot încadra în categoria abaterilor tehnice minore (respectiv, dacă ponderea valorică a produselor neconforme este sub 1% din preţul ofertat sau dacă diferenţa nu ar conduce la schimbarea clasamentului) sau, dacă nu se pot încadra în această categorie, iar oferta trebuie respinsă ca neconformă, în temeiul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016. Pagina 6 din 20

§ 7

Faţă de aceste aspecte, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. 38091/1849/C9/23.07.2021, Consiliul a solicitat contestatoarei punctul de vedere asupra excepției tardivității contestației, având în vedere că a contestat și raportul procedurii nr. 6085/13.07.2021, care conține atât elemente referitoare la evaluarea ofertei sale, cât și a celei câștigătoare, valoarea contractului de lucrări fiind mai mică decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, iar contestația a fost transmisă la Consiliu prin e-mail în data de 21.07.2021. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 38162/23.07.2021, contestatoarea a răspuns, solicitând respingerea excepției tardivității, având în vedere că raportul procedurii nr. 6085/13.07.2021 a fost publicat în SICAP la data de 14.07.2021, în aceeași zi în care a fost publicată și adresa nr. 6093/14.07.2021, cuprinzând rezultatul procedurii, contestată de asemenea. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 39535/29.07.2021, asocierea …………… prin liderul asocierii ……….., a depus cererea de intervenție voluntară, solicitând admiterea cererii și respingerea contestației formulate de ......... SRL, sens în care a adus argumente. Totodată, în condițiile în care se vor respinge capătul de cerere în referire la oferta contestatoarei, intervenienta invocă excepția lipsei de interes în privința celorlalte capete de cerere. Prin adresa nr. 6624/04.08.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 41034/06.08.2021, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația formulată de ......... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată și neîntemeiată. Autoritatea contractantă arată că nu este de acord cu solicitările formulate de contestatoare, precizând că, raportat la prevederile inițiale ale documentației de atribuire și răspunsurile la solicitările de clarificări din partea operatorilor economici interesați să participe la procedură, în perioada de evaluare a ofertelor, nu a impus reguli noi de natură să determină restrângerea competiţiei sau favorizarea unor anumiţi operatori economici, având în vedere faptul că ofertele financiare sunt întocmite în diferite programe de devize care în cazul unei interogări genereză formularele C6, C7, C8 şi C9 fără niciun efort din partea ofertantului. Se face trimitere la prevederile art. 2.4 din Ordinul nr. 1568/2002 pentru aprobarea reglementării tehnice pentru investiții realizate din fonduri publice, indicativ P 91/1-02. În aceste condiţii, autoritatea contractantă consideră că solicitarea comisiei de evaluare a fost una firească şi era menită să faciliteze evaluarea cât mai detaliată şi aprofundată a ofertelor. Autoritatea contractantă consideră că decizia de respingere a ofertei contestatoarei, ca inacceptabilă, este fondată şi motivată Pagina 7 din 20

§ 8

deoarece, în urma solicitării de clarificare avea posibilitatea să transmită extrasele de resurse, comisia nefăcând altceva decât să aplice prevederile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că nu este de acord cu solicitările contestatoarei privind anularea raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021 şi a comunicării nr. 6093/14.07.2021 și nici cu solicitarea privind plata cheltuielilor ocazionate de promovarea contestaţiei, motivat de faptul că susținerile contestatoarei nu au niciun temei. În baza considerentelor şi a argumentelor aduse, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată şi nefondată. În data de 13.08.2021, înregistrate la Consiliu sub nr. 42482/13.08.2021, societatea contestatoare a depus concluzii scrise, solicitând admiterea contestației, cu cheltuieli de judecată, sens în care sunt prezentate argumente, suplimentare celor din contestație. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect Execuția lucrărilor de construcție a rețelei publice de apă și de apă uzată în localitatea Ocna de Jos, în cadrul proiectului: ”Alimentare cu apă potabilă și rețea de canalizare menajeră în localitatea Ocna de Jos, Comuna ........., jud. .........”, cod CPV 45232400-6 Lucrări de construcții de canalizare de ape reziduale (Rev. 2), COMUNA ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1080898/08.01.2021. Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este de 17.681.261,47 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 22.03.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii, ......... SRL a depus contestația în analiză, sens în care a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 207360052/1 eliberată de CEC BANK, Sucursala ........., la data de 21.07.2021. În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de asocierea ………. , prin liderul asocierii …………, văzând că aceasta are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, oferta sa fiind declarată câștigătoare, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 6085/13.07.2021, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante. Pagina 8 din 20

§ 9

Referitor la excepția tardivității contestației pusă în discuție din oficiu de Consiliu, în condițiile în care a fost contestat și raportul procedurii nr. 6085/13.07.2021, care conține atât elemente referitoare la evaluarea ofertei sale, cât și a celei câștigătoare, se constată lipsa de temeinicie a acesteia. În aprecierea acestei finalități, s-a avut în vedere că raportul procedurii nr. 6085/13.07.2021 a fost publicat în SEAP, în data de 14.07.2021, conform documentelor depuse de contestatoare, în aceeași zi în care a fost publicată și adresa nr. 535/14.09.2021, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, ambele documente fiind atacate de societatea contestatoare. În condițiile în care valoarea contractului de lucrări este mai mică decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea avea posibilitatea de a contesta raportul procedurii și comunicarea rezultatului procedurii cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, respectiv în termen de 7 zile de la data luării la cunoștință de actul atacat. Calculat potrivit art. 5 din Legea nr. 101/2016, termenul de contestare a celor două actele atacate se împlinea la data de 21.07.2021, care coincide cu data transmiterii contestației la Consiliu (prin e-mail și fax). În ceea ce privește critica contestatoarei formulată împotriva respingerii ofertei sale, ca inacceptabilă, se reține că, prin adresa nr. 6093/14.07.2021, care reprezintă comunicarea privind rezultatul procedurii s-au comunicat ofertantei motivele care au condus la această finalitate: ”… Prin prezenta vă informăm că în urma evaluării ofertelor depuse la procedura mai sus menţionată, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. 5 din HG nr. 395/2016 oferta depusă … a fost respinsă ca: inacceptabilă in baza prevederilor art. 134 alin. 5 din HG nr. 395/2016, şl anume: în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta in cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Mai specificam, oferta prezentată de ofertantul pe care îl reprezentaţi a fost considerat inacceptabilă din următoarele motive: Răspunsul la solicitarea nr. 2 este neconcludent din cauza că aţi încercat să induceţi în eroare comisia explicând că o putere a motorului mai mică decât ceea solicitată prin fişa tehnică este superioară datorita faptului că are un consum mai redus de energie electrică. Răspunsul nu poate fi acceptat de comisie. Răspunsul la solicitarea nr. 10, nr. 11, nr. 12, nr. 13 este neconcludent că aţi explicat din ce cauză nu aţi prezentat formularele C6, C7, C8, C9, formulare care sunt parte integrantă a ofertei financiare, aşa cum a fost precizat şi în răspunsul la solicitarea de clarificări 1 din 12.03.2021 punctul 8 la documentaţia de atribuire, prin care s-a specificat că „Extrasele de resurse sunt parte a ofertei Pagina 9 din 20

§ 10

financiare." Potrivit acestei precizări la documentaţia de atribuire, ofertantanţii ar fi trebuit să prezinte aceste extrase de resurse şi în baza acestui fapt comisia de evaluare a solicitat precizări şi nu a stabilit noi reguli de prezentare a documentelor, asigurând ofertantului posibilitatea de o transmite ulterior aceste documente. Aceste extrase sunt parte a listelor de cantităţi F3 valoric dar nu sunt prezentate și cantitativ, astfel comisia nu poate să verifice cantitativ consumurile de materiale dar mai ales manopera şi orele de funcţionare a utilajelor. Astfel, răspunsul prezentat nu poate fi acceptat de comisie. Prin încheierea la răspunsul de clarificări recunoaşteţi totuşi că fişele tehnice nr. 2, 3, 5, 52 prezentate nu îndeplinesc în totalitate cerinţele documentaţiei de atribuire şi că aceste diferenţe pot fi încadrate în categoria abaterilor tehnice minore. Abaterile tehnice minore reprezintă una dintre situaţiile de excepţie de la inadmisibilitatea ofertei în legătură cu propunerea tehnică prevăzute la art. 134 alin. 7 din HG nr. 395/2016, şi nu au vreo legătură cu oferta financiară …”. Totodată, s-a reținut că, prin adresa nr. 4666/26.05.2021, autoritatea contractantă a solicitat ofertantei clarificări în referire la elementele ofertei, între acestea cele de la pct. 2 ”În Fişa tehică NR. 2 - Grup de pompare apa potabila, la producător este trecut: ………./sau similar. Puterea motorului declarat in F5 (30 kW) nu corespunde cu parametrii din fișa producător ataşat (11 kW). Vă rugăm să clarificaţi acest aspect.”, precum și de la pct. 10, 11, 12 și 13 ”Nu au fost prezentate extrasele de resurse - Lista cuprinzând consumurile de resurse de materiale (formularul C6), Vă rugăm să clarificaţi acest aspect; Nu au fost prezentate extrasele de resurse - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru (formularul C7). Vă rugăm să clarificaţi acest aspect. Nu au fost prezentate extrasele de resurse - Lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii (formularul C8). Vă rugăm să clarificaţi acest aspect. Nu au fost prezentate extrasele de resurse - Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (formularul C9). Vă rugăm să clarificaţi acest aspect”. Acestei solicitări, ofertanta i-a răspuns prin adresa nr. 410/28.05.2021, aducând următoarele precizări: ”Referitor la solicitarea nr. 2: Ataşat vă prezentăm răspunsul producătorului … prin care acesta arată că, dintr-o eroare, a transmis fişa tehnică aferentă altui grup de pompare, astfel că retransmite fişa tehnică justă. În privinţa puterii motorului, de 18,5 kW, aşa cum atestă şi producătorul, câtă vreme sunt respectaţi parametri funcţionali solicitaţi (debit; înălţime pompare; etc.), faptul că motorul are o putere de 18,5 kW faţă de 30 kW, cât s-a solicitat, reprezintă o caracteristică superioară deoarece determină un consum mai redus de energie electrică. Prin urmare, produsul este superior deoarece, la aceiaşi parametri funcţionali solicitaţi, consumă mai puţină energie electrică, or, legislaţia achiziţiilor nu se opune ofertării unor produse cu specificaţii tehnice superioare.” și ”În ceea ce priveşte solicitările nr. 10, 11. 12 şi 13: Vă rugăm să aveţi în vedere că, în privinţa documentelor ce trebuie conţinute de propunerea financiară, în fişa de date nu se menţionează Pagina 10 din 20

§ 11

formularele C6, C7, C8 şi C9, iar aceste formulare nici nu au fost prezentate în documentaţia de atribuire. Prin urmare, vă rugăm să aveţi în vedere că, în etapa evaluării ofertelor, este inadmisibil pentru autoritatea contractantă să stabilească noi reguli de prezentare a documentelor ofertei, neputându-se solicita prezentarea unor documente care nu au fost prevăzute şi solicitate în documentaţia de atribuire. Cu toate acestea, vă rugăm să observaţi că extrasele de resurse cuprinzând consumurile de materiale; cu mâna de lucru; cu ore de funcţionare a utilajelor şi cu transporturi fac parte din propunerea financiară fiind parte a listelor de cantităţi F3 (pag. 174-329 din ofertă)”. În condițiile răspunsului primit, prin procesul – verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice nr. 5614/29.06.2021, față de oferta contestatoarei s-au reținut următoarele: ”Propunerile tehnice au fost evaluate de comisia de evaluare, iar rezultatul finalizării acestei etape de evaluare se regăsește în procesul verbal nr. 3226/16.20.2021. În urma evaluării propunerilor tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări cu privire la propunerile tehnice, au fost declarate admise ofertele prezentate de următorii ofertanți: ......... … …………” Prin același proces – verbal, în referire la verificarea propunerii financiare, s-a constatat că sunt neconcludente răspunsurile la solicitările de clarificare nr. 2, 10, 11, 12 și 13, oferta fiind considerată inacceptabilă. În aceste condiții, este de reținut că ofertanții au obligația de a întocmi oferta potrivit prevederilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 123 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, cu respectarea tuturor cerințelor din documentația de atribuire, printre acestea fiind și specificațiile tehnice din speța analizată. Față de cerințele documentației de atribuire, ofertanta avea dreptul de a solicita clarificări în condițiile prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016 sau de a depune contestație, în condițiile prevăzute în Capitolul III din Legea nr. 101/2016. Întrucât ofertanta nu a uzat de niunul dintre aceste posibilități și a depus oferta, se presupune că și-a însușit cerințele documentației de atribuire, inclusiv specificația tehnică în discuție. Pentru nerespectarea acestei specificații tehnice, în mod evident și- a asumat riscul ca oferta sa să fie respinsă. Cu toate acestea, având în vedere declarația producătorului și documentele depuse de ofertantă, ca urmare a solicitării de clarificare, mai sus redată, se consideră că era obligația autorității contractante să verifice dacă utilajul ofertat îndeplinește toți parametri funcționali solicitați, precum debit, înălțim de pompare etc, caz în care utilajul ofertat putea fi considerat superior celui solicitat, având un consum mai mic de energie electrică pentru o putere mai mică decât cea solicitată. Astfel că, din acest punct de vedere critica contestatoarei se consideră fondată. Pagina 11 din 20

§ 12

În ceea ce privește răspunsul ofertantei față de lipsa din ofertă a extraselor de resurse materiale (Formular C6), cu mâna de lucru (Formular C7), cu ore de funcționare a utilajelor de construcții (Formular C8), cu consumurile pentru mijloacele de transport (Formular C9), este de reținut că, deși aceste documente nu au fost solicitate inițial prin documentația de atribuire, prin clarificarea postată în SEAP la data de 12.03.2021, anterior depunerii ofertelor, s-a precizat ofertanților că extrasele de resurse sunt parte a ofertei financiare (pag. 11), aspect recunoscut de altfel și de contestatoare, astfel că exista obligația prezentării acestora. Clarificările publicate de autoritatea contractantă în SEAP înainte de depunerea ofertelor, fac parte din documentația de atribuire, motiv pentru care trebuie avute în vedere în integralitate la întocmirea ofertelor. Solicitarea privind prezentarea celor 4 extrase de resurse se impunea cu atât mai mult cu cât acestea asigurau posibilitatea autorității contractante de a verifica efectiv toate resursele utilizate de ofertantă pentru determinarea valorii ofertate (materiale, inclusiv prețurile pentru acestea, tarife pentru manoperă, pentru utilaje și mijloace de transport). Pe de altă parte, sunt adevărate cele precizate de ofertantă, că autoritatea contractantă i-a solicitat doar clarificări și nu depunerea celor 4 formulare, C6, C7, C8 și C9, însă ofertanta a considerat inadmisibilă o astfel de solicitare, respectiv că nu există motive pentru depunerea acestora. Faptul că societatea contestatoare a făcut trimitere la paginile 174- 329 din ofertă, precizând de altfel corect că extrasele de resurse cuprinzând consumurile de materiale, cu mâna de lucru, cu ore de funcționare a utilajelor și cu transporturi fac parte din propunerea financiară fiind parte a listelor de cantități F3, este lipsit de relevanță câtă vreme paginile indicate de ofertantă nu cuprind extrasele de resurse în discuție. Contrar celor susținute de societatea contestatoare, doar pentru că achizitoarea nu a pus la dispoziția operatorilor economici formulare, nu înseamnă că respectivele extrase de resurse nu puteau fi prezentate. Este foarte bine cunoscut de către toți utilizatorii de programe de devize că nu se pot prezenta valori pentru listele de cantități puse la dispoziție de autoritățile contractante, dacă nu se cuantifică toate resursele cuprinse în cele 4 formulare în discuție (C6, C7, C8 și C9). În fapt, nici chiar societatea contestatoare nu ar fi putut să prezinte o propunere financiară, respectiv Formularele F3, F2, F1, în absența extraselor de resurse cuprinse în formularele C6, C7, C8 și C9. Mai mult, acestea au fost solicitate prin clarificarea la documentația de atribuire. Pentru faptul că nu a răspuns unei solicitări întemeiate a autorității contractante, se consideră incidente prevederile art. 134 alin. (5) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, potrivit cărora În Pagina 12 din 20

§ 13

cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Cu toate că, în referire la puterea motorului din Fișa tehnică 2, s-a stabilit că se impunea reevaluarea propunerii tehnice depuse de contestatoare, constatând existența unui motiv de inacceptabilitate a ofertei, pentru neprezentarea extraselor de resurse C6, C7, C8 și C9, Consiliul nu va mai dispune nicio măsură de remediere în privința acestei oferte, considerând că rezultatul evaluării acesteia nu poate fi modificat. Prin urmare, se resping solicitările contestatoarei de anulare a adresei nr. 6093/14.07.2021 și a raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, precum și de reevaluare a ofertei depuse. Trecând la analiza criticilor formulate de contestatoare împotriva ofertei câștigătoare, depuse de asocierea ……………, se constată că o primă critică privește faptul că în evaluarea ofertelor s-ar fi încălcat flagrant principiile nediscriminării şi tratamentului egal în condiţiile în care oferta câștigătoare ar fi beneficiat de un tratament preferențial, în legătură cu diferenţele constatate între parametrii utilajelor, solicitaţi, declaraţi şi rezultaţi din documentaţiile producătorilor, pentru mult mai multe repere (fişele tehnice nr. 28, 30, 31,32, 33, 54 şi 55). Contestatoarea a susținut că autoritatea contractantă a transmis ofertantului câștigător solicitarea de clarificări nr. 4668/26.05.2021, prin care i-a cerut clarificarea acestei situaţii, iar prin răspunsul dat, ofertantul a precizat în mod generic, faptul că parametrii ofertaţi reprezintă valori superioare privind calitatea utilajului faţă de cele solicitate de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini sau nu au o importanţă majoră referitoare la performanţa utilajului respectiv, iar răspunsul a fost considerat concludent. Din verificarea documentelor în discuție, se constată că, prin adresa nr. 4668/26.05.2021, pct. 4, autoritatea contractantă a solicitat asocierii câștigătoare următoarea clarificare: ”Există diferențe între parametrii utilajelor/produselor solicitate în caietul de sarcini și între parametrii/dotărilor cuprinse în Fișele tehnice prezentate de dvs. și fișele/descrierile tehnice ale producătorilor la Fișele tehnice cu nr. 28, 30, 31, 32, 33, 54 și 55. Vă rugăm să clarificați acest aspect”. Ofertanta a răspuns acestei solicitări, aducând următoarele precizări: ”4. Ofertantul asocierea ……………. a completat fișele tehnice în conformitate cu fișele tehnice recepționate de la producători/furnizori ca atare nu au fost completate prin metoda copy-paste, fapt care a cauzat diferențe între solicitările impuse de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini și parametrii ofertați. Pagina 13 din 20

§ 14

Facem mențiunea că aceste diferențe sunt în favoarea autorității contractante adică parametrii ofertați reprezintă valori superioare privind calitatea utilajului față de cele solicitate de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini sau nu au o importanță majoră referitoare la performanța utilajului respectiv”. Ca urmare a răspunsului ofertantei, prin procesul – verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice nr. 5614/29.06.2021, față de oferta asocierii câștigătoare s-au reținut următoarele: ”Prin răspunsul la solicitarea de clarificări ofertantul a clarificat aspectele sesizate de comisie și a transmis documentele solicitate, răspunsul fiind concludent și acdceptat de comisie”. În condițiile în care s-a constatat existența unor diferențe între parametrii utilajelor/produselor solicitate în caietul de sarcini și între parametrii/dotărilor cuprinse în Fișele tehnice prezentate și fișele/descrierile tehnice ale producătorilor la Fișele tehnice cu nr. 28, 30, 31, 32, 33, 54 și 55, iar asocierea ofertantă a recunoscut existența acestor diferențe, considerând că sunt în favoarea autorității contractante adică parametrii ofertați reprezintă valori superioare privind calitatea utilajului față de cele solicitate de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini sau nu au o importanță majoră referitoare la performanța utilajului respectiv, se impunea ca autoritatea contractantă să facă o analiză obiectivă din acest punct de vedere. Această analiză trebuia să fie evidențiată în procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice, astfel încât să poată fi verificată, inclusiv de instituțiile implicate în achizițiile publice, precum Consiliul, eventual Curtea de Apel etc. Dacă achizitoarea a constatat existența unor diferențe între parametrii solicitați și cei ofertați, se impunea să realizeze o verificare obiectivă, prin care că evidențieze utilajele, parametrii și diferențele constatate pentru aceștia, raportat la valorile considerate superioare sau fără o importanță majoră în opinia ofertantei. Doar ca urmare a unei astfel de analize se putea determina dacă răspunsul de clarificare poate fi considerat concludent/neconcludent. În mod evident, nu poate fi acceptat ca fiind concludent un răspuns de clarificare al unui ofertant în care se precizează ”parametrii ofertați reprezintă valori superioare privind calitatea utilajului față de cele solicitate de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini sau nu au o importanță majoră referitoare la performanța utilajului respectiv”. Autoritatea contractantă trebuia să verifice dacă sunt aplicabile dispozițiile referitoare la viciile de formă și/sau abaterile tehnice minore (art. 134 alin. 7, 8 și 9 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016), în caz contrar, în situația în care parametrii ofertați nu respectă cerințele caietului de sarcini, respectiv specificațiile tehnice impuse, în mod lipsit de echivoc devenind incidente prevederile art. 137 Pagina 14 din 20

§ 15

alin. (3) lit. a) din Normele metodologice, potrivit cărora În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Prin urmare, din acest punct de vedere critica contestatoarei se consideră întemeiată. O altă critică a contestatoarei privește faptul că asocierea ……………… nu ar îndeplini criteriul de calificare privind experiența similară, o mare parte din contractul nr. 97/14.05.2021 fiind executată în afara perioadei impuse prin fișa de date (22.03.2016 - 22.03.2021), context în care oferta aceasta ar fi trebuit respinsă, ca inacceptabilă. Se reține că, prin fișa de date, la pct. III.1.3.a), s-a impus operatorilor economici cerința de calificare privind experiența similară ”Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat. Ofertantul trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii 5 ani, raportați la data - limită de depunere a ofertelor, în valoare cumulată de cel puțin 17.680.000,00 lei, fără TVA. Se acceptă însumarea valorilor aferente lucrărilor executate în cadrul a maximum 3 contracte. Prin lucrări similare, se înțelege: - lucrări de construire/reabilitare/ modernizare/extindere rețele de apă/canalizare și/sau aducțiuni de apă și/sau rețele de fluide/lucrări de rețele tehnice edilitare supraterane/subterane”. Totodată, se reține că, în cadrul DUAE-urilor, asocierea ofertantă a nominalizat următoarele contracte pentru experiența similară: 1. Contract de lucrări nr. 2645/15.06.2018 având ca obiect Canalizare menajeră în localitatea Lădăuți, comuna Barcani, județul Covasna; Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 7144/17.12.2020. Calitate: Antreprenor general; Procent executat: 100%; Valoare: 5.827.907,6 lei; Dată început: 01/07/2018; Dată sfârșit: 17/12/2020; Beneficiar Comuna Barcani; 2. Contract de lucrări nr. 5565/19.07.2018 având ca obiect Înființare sistem de alimentare cu apă și extindere rețea de canalizare în comuna Zagon, sat Păpăuți, județul Covasna; Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 5030/04.08.2020; Calitate: Antreprenor general; Procent executat: 100%; Valoare: 4.923.603 lei; Dată început: 14/08/2018; Dată sfârșit: 04/08/2020; Beneficiar …………..; 3. Contract nr. 97/14.05.2015 având ca obiect Proiectare si executie de bransamente si racorduri in aria de operare ……….. (LOT I, LOT II); Proces verbal de receptie finala la terminarea lucrarilor Nr. UIP 17714, 17715, 17716, 17717, 17718, 17719, 17720, 17721, 17722, 17723, 17724, 17725, 17726, 17727/29.06.2017; Valoarea totală a lucrărilor recepționate: 16.345.040,00 lei, fără TVA; Rolul asociatilor in investitie, lucrari contractate, procentul de participare și valoarea lucrărilor executate: Liderul asocierii ……….. valoarea lucrărilor executate lei fără TVA 9.807.024,00; % din valoarea lucrărilor 60%; Lot II: Valoare: Pagina 15 din 20

§ 16

9.807.024 lei; Dată început: 14/05/2015; Dată sfârșit: 28/06/2016; Beneficiar …………….. Cu toate că despre lucrările din contractul nr. 97/14.05.2015 s-a indicat că au fost executate în perioada 14.05.2015 - 28.06.2016, iar perioada impusă pentru demonstrarea experienței similare, ultimii 5 ani, raportat la data de depunere a ofertelor este cuprinsă între 22.03.2016 – 22.03.2021, se consideră că în mod corect a fost avută în vedere valoarea executată în acest contract pentru demonstrarea experienței similare. În aprecierea acestei finalități s-au avut în vedere prevederile art. 14 alin. (3) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, potrivit căruia, Cerința referitoare la experiența similară se consideră îndeplinită: a) în situația în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experiență, a avut calitatea de antreprenor general în contractul prezentat drept experiență similară, indiferent dacă acesta a avut subcontractori, urmând a fi luată în calcul întreaga valoare a respectivului contract (deoarece antreprenorul general a avut răspunderea ducerii la îndeplinire a contractului în cauză). Astfel că, din acest punct de vedere, critica contestatoarei este considerată neîntemeiată. În ceea ce privește critica contestatoarei în referire la faptul că asocierea câștigătoare nu a prezentat următoarele documente: Utilaje echipamente, materiale (pct. 5.5 din caietul de sarcini); Managementul documentelor (pct. 6.3 din caietul de sarcini); Cerinţe specifice de managementul contractului (pct. 7 din caietul de sarcini) şi Responsabilităţile asociate lucrărilor pregătitoare (pct. 10.3 din caietul de sarcini), se constată temeinicia acesteia. În aprecierea acestei finalități, s-a avut în vedere faptul că, prin răspunsul consolidat la solicitările de clarificare din data de 12.03.2021 (pag. 11 și 12), autoritatea contractantă a confirmat că aceste documente trebuie să fie parte a propunerii tehnice. Totodată, s-a reținut că, în opisul propunerii sale tehnice, ofertantul declarat câştigător nu a prezentat niciunul dintre aceste documente, iar din procesele – verbale de evaluare a propunerii tehnice nu reiese că s-a verificat existența acestor documente, informațiile corespunzătoare pct. 5.5, 6.3, 7 și 10.3 din caietul de sarcini, respectiv conformitatea ofertei din acest punct de vedere. Prin cererea de intervenție, autoarea acesteia a susținut că, în cadrul propunerii tehnice, a prezentat documentul – Personalul disponibil și propus. Managementul contractului (pag. 283 - 336), iar acesta cuprinde utilajele și echipamentele disponibile pentru îndeplinirea contractului (pag. 283-330), textele descriptive privind managementul contractului (pag. 331-336), managementul documentelor (pag. 293- 297). Mai mult, textele descriptive privind responsabilitățile legate de Pagina 16 din 20

§ 17

modul de organizare a lucrărilor pregătitoare se regăsesc în cadrul documentului – Metodologia realizării lucrărilor (pag. 1-20). Cum Consiliul nu poate analiza în locul autorității contractante propunerea tehnică a asocierii câștigătoare, se consideră că se impune reevaluarea ofertei sub acest aspect, motiv pentru care și această critică a contestatoarei se consideră întemeiată. Cu referire la critica contestatoarei în privința faptului că, în oferta financiară a asocierii câștigătoare, s-au constatat o serie de neconcordanţe (pag. 34, 36, 38, 40, 43, 44, 46, 47, 49, 51, 54, 57), motiv pentru care s-a solicit clarificarea acestui aspect (pct. 5 din adresa nr. 4668/26.05.2021), iar prin răspunsul prezentat, ofertantul a depus documentele corectate, se constată că este întemeiată. După cum s-a mai constatat, din documentele întocmite de autoritatea contractantă nu rezultă despre ce neconcordanțe este vorba, astfel că se impune indicarea în concret a acestora, și evidențierea în procesul verbal de analiză corespunzător dacă acestea pot fi încadrate în categoria viciilor de formă/a abaterilor tehnice minore sau sunt neconformități, după cum s-a reținut și pentru criticile privind Fișele tehnice nr. 28, 30, 31, 32, 33, 54 și 55. Față de cele reținute, se constată că se impune reevaluarea ofertei depuse de asocierea câștigătoare, motiv pentru care se va dispune în consecință. Cât privește solicitarea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la achitarea cheltuielilor ocazionate de promovarea contestaţiei, având în vedere criticile admise și complexitatea cauzei, inclusiv documentele întocmite, Consiliul va reduce corespunzător aceste cheltuieli, astfel că va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.500 lei. Se reține că societatea contestatoare a depus Factura fiscală nr. 244/20.07.2021, pentru suma de 5.000 lei, precum și dovada efectuării acestei plăți. Vizavi de excepția lipsei de interes invocată de societatea intervenientă, având în vedere că a fost considerată nefondată solicitarea contestatoarei de reevaluare a ofertei sale, se constată lipsa de temeinicie a acesteia, câtă vreme oferta acesteia nu este definitiv respinsă, iar decizia de respingere a ofertei sale și de declarare câștigătoare au fost criticate. În acest sens s-au avut în vedere și considerentele hotărârii CJUE în cauza C-131/16, ……………, potrivit cărora: 50 Trebuie amintit, în această privință, că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 prevede că statele membre trebuie să asigure accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care trebuie să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes Pagina 17 din 20

§ 18

în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printro presupusă încălcare. 51 Fiind chemată să interpreteze dispozițiile echivalente ale articolului 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO 1989, L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), Curtea a statuat deja că, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, ofertanții au un interes legitim care înseamnă excluderea ofertei celorlalți în scopul obținerii contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2013, Fastweb, C100/12, EU:C:2013:448, punctul 33, Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C689/13, EU:C:2016:199, punctul 27, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Bietergemeinschaft Technische Gebäudebetreuung und Caverion Österreich, C355/15, EU:C:2016:988, punctul 29), indiferent care ar fi numărul participanților la procedură și numărul participanților care au introdus căi de atac (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C689/13, EU:C:2016:199, punctul 29). (...) 54 Astfel, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice în care au fost depuse două oferte și în care autoritatea contractantă a adoptat două decizii simultane, de respingere a ofertei unuia dintre ofertanți și, respectiv, de atribuire a contractului în favoarea celuilalt, instanța de trimitere este sesizată de ofertantul respins cu o cale de atac îndreptată împotriva acestor două decizii. În cadrul acestei căi de atac, ofertantul respins invocă excluderea ofertei ofertantului câștigător pentru lipsa conformității acesteia cu specificațiile caietului de sarcini. Pagina 18 din 20

§ 19

55 Întro asemenea situație, ofertantului care a introdus calea de atac trebuie să i se recunoască un interes legitim în excluderea ofertei ofertantului câștigător, care poate conduce, eventual, la constatarea imposibilității autorității contractante de a efectua selecția unei oferte legale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2013, Fastweb, C100/12, EU:C:2013:448, punctul 33, precum și Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C689/13, EU:C:2016:199, punctul 24). 56 Această interpretare este confirmată de dispozițiile articolului 2a alineatele (1) și (2) din Directiva 92/13, care prevăd expres un drept la o cale de atac al ofertanților care nu au fost excluși definitiv, în special împotriva deciziilor de atribuire a contractelor de achiziții publice adoptate de entitățile contractante. Față de cele reținute, Consiliul va admite, în parte, contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu ……… ........., și va dispune reevaluarea ofertei depuse de asocierea …………… Criticile fiind admise, în parte, Consiliul va admite, în parte, cererea de intervenție formulată de asocierea …………….

§ 20

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu …………….........., și anulează raportul procedurii nr. 6085/13.07.2021, în partea care privește oferta asocierii câștigătoare, precum și adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse asocierea …………….. și la stabilirea rezultatului procedurii, cu întocmirea unui nou raport al procedurii, în termen de 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a Pagina 19 din 20

§ 21

documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite operatorilor economici implicați, cu respectarea termenului legal prevăzut. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge solicitările contestatoarei de anulare a adresei nr. 6093/14.07.2021 și a raportului procedurii nr. 6085/13.07.2021, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, precum și de reevaluare a ofertei sale. În temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, admite solicitarea contestatoarei privind cheltuielile de judecată și obligă ……….. ......... la plata către ......... SRL a sumei de 3.500 lei. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de asocierea ………………. și o admite, în parte. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 5 exemplare originale, conține 18 pagini. Pagina 20 din 20

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.