Decizie 661/2026
Decizie CNSC2026_661_2026_Decizie_661.pdf, BO2026_661_2026_BO2026_661.pdf
Document CNSC
ECOAGROVITA SRL în contradictoriu cu COMUNA COMANA (PRIMARIA COMUNEI COMANA)
Decizia CNSC nr. 661/C8/468 din 06.03.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări in cadrul Proiectului Înființare Sistem de canalizare menajera in Comuna Comăna, localitățile Comăna de Jos și Comăna de Sus, jud. Brașov”, se solicită: 1. anularea Adresei nr. 462 din 02.02.2026, reprezentând Comunicare privind rezultatul procedurii de atribuire, prin care oferta ECOAGROVITA SRL a fost respinsă ca fiind NECÂȘTIGĂTOARE, având prețul de 7.803.031,64 lei și un punctaj de 98,24 %; 2. anularea raportului procedurii care a stat la baza comunicării, raport care nu a fost publicat nici până în prezent în SICAP din culpa exclusivă a autorității contractante. Raportat la oferta declarată câștigătoare, a societății GOPRO INFRASTRUCTURE SRL autoritatea contractantă trebuia să o declare inacceptabilă și neconformă, în temeiul art. 215 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 98/ 2016 coroborat cu art. 134 alin. (5) şi art. 137 din Normele metodologice aprobate de H.G. 395/2016. 3. anularea Raportului procedurii şi a tuturor actelor autorității contractan…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite în principiu cererea de intervenție. Respinge, contestația formulată de ECOAGROVITA SRL, în contradictoriu cu COMUNA COMĂNA JUDEȚUL BRAȘOV, ca nefondată. Admite cererea de intervenție formulată de GOPRO INFRASTRUCTURE SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat practicaua Deciziei, Redactat în 5 exemplare originale. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Acest factor indică modul în care ofertantul va declara și își va însuși perioada de garanție a lucrărilor executate (dar nu mai puțin de 36 de luni). Se vor acorda 25 puncte pentru oferta care va prezenta o perioadă de garanție de 48 luni și 35 de puncte pentru oferta care va prezenta o perioadă de garanție de 60 luni. Considerentul alegerii perioadei de garanție a lucrărilor mai mari de 36 de luni este ca potențialii ofertanți să liciteze o perioadă de garanție a lucrărilor executate cât mai mare și realistă. De asemenea, ofertarea unei perioade de garanție cât mai mari ar conduce la un avantaj evident pentru autoritatea contractantă, în sensul determinării operatorilor economici de a depune o ofertă care asigură o calitate superioară a lucrărilor executate, inclusiv a utilajelor și materialelor folosite. Perioadele intermediare (între 36 luni și 48 luni, respectiv între 48 luni și 60 luni) nu se vor puncta. Oferta care prezintă o perioadă mai mică de 36 luni va fi considerată neconf…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_661_2026_Decizie_661.pdf, BO2026_661_2026_BO2026_661.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 661/C8/468 Data: 06.03.2026 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 9781/13.02.2026, formulată de către ECOAGROVITA SRL în calitate de lider al asocierii: ECOAGROVITA (LEADER), AQUA FLOW CONSTRUCT, ZEN URBAN CONCEPT cu sediul în sat Tunari, str. Margaretelor nr. 21, jud. Ilfov, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/3627/2016, având CUI RO24061048, reprezentată legal prin administrator și convențional prin Cabinet de Avocat - Cadar Vasile cu sediul în Iași, strada Iancu Flondor, nr 8J, județ Iași, împotriva raportului procedurii, emis de către COMUNA COMĂNA (PRIMĂRIA COMUNEI COMĂNA), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Comăna de Jos, str. Principala nr. 3, jud. Brașov, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Execuție lucrări in cadrul Proiectului Înființare Sistem de canalizare menajera in Comuna Comăna, localitățile Comăna de Jos și Comăna de Sus, jud. Brașov”, se solicită: 1. anularea Adresei nr. 462 din 02.02.2026, reprezentând Comunicare privind rezultatul procedurii de atribuire, prin care oferta ECOAGROVITA SRL a fost respinsă ca fiind NECÂȘTIGĂTOARE, având prețul de 7.803.031,64 lei și un punctaj de 98,24 %; 2. anularea raportului procedurii care a stat la baza comunicării, raport care nu a fost publicat nici până în prezent în SICAP din culpa exclusivă a autorității contractante. Raportat la oferta declarată câștigătoare, a societății GOPRO INFRASTRUCTURE SRL autoritatea contractantă trebuia să o declare inacceptabilă și neconformă, în temeiul art. 215 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 98/ 2016 coroborat cu art. 134 alin. (5) şi art. 137 din Normele metodologice aprobate de H.G. 395/2016. 3. anularea Raportului procedurii şi a tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza luării deciziei menționate anterior precum şi a Pagina 1 din 2
actelor subsecvente ce au legătură cu aceasta, cu dispunerea reevaluării ofertei sale conform prevederilor legale aplicabile. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la CNSC cu nr. 12817/25.02.2026, GOPRO INFRASTRUCTURE SRL, cu sediul în Făgăraș, str. Teiului, bl. 6, sc. A, ap 10, jud. Brașov, identificata prin CUI RO 32138991, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J08/1226/ 2013, prin administrator Dan Blebea, reprezentata convențional prin av. Ovidiu Mazilu, cu sediul procesual ales în vederea comunicării actelor de corespondență în Brașov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 3, bl. C9, et. 9, jud. Brașov a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea pe fond a contestației ca neîntemeiată și nefondată, menținerea raportului procedurii de atribuire precum și a actelor subsecvente acestuia, ca temeinice și legale, respingerea contestației, urmând a admite excepția autorității de lucru judecat cu privire la criticile care fac obiectul contestației, Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în principiu cererea de intervenție. Respinge, contestația formulată de ECOAGROVITA SRL, în contradictoriu cu COMUNA COMĂNA JUDEȚUL BRAȘOV, ca nefondată. Admite cererea de intervenție formulată de GOPRO INFRASTRUCTURE SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat practicaua Deciziei, Redactat în 5 exemplare originale. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 661/C8/468 Data: 06.03.2026 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 9781/13.02.2026, formulată de către ............, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .......... având CUI ........., reprezentată legal prin administrator și convențional prin Cabinet de Avocat - .........i, împotriva raportului procedurii, emis de către .........), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea .........., în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Execuție lucrări in cadrul Proiectului Înființare Sistem de canalizare menajera in Comuna ............... 1. anularea Adresei nr. 462 din 02.02.2026, reprezentând Comunicare privind rezultatul procedurii de atribuire, prin care oferta ............... a fost respinsă ca fiind NECÂȘTIGĂTOARE, având prețul de 7.803.031,64 lei și un punctaj de 98,24 %; 2. anularea raportului procedurii care a stat la baza comunicării, raport care nu a fost publicat nici până în prezent în SICAP din culpa exclusivă a autorității contractante. Raportat la oferta declarată câștigătoare, a societății ............ autoritatea contractantă trebuia să o declare inacceptabilă și neconformă, în temeiul art. 215 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 98/ 2016 coroborat cu art. 134 alin. (5) şi art. 137 din Normele metodologice aprobate de H.G. 395/2016. 3. anularea Raportului procedurii şi a tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza luării deciziei menționate anterior precum şi a actelor subsecvente ce au legătură cu aceasta, cu dispunerea reevaluării ofertei sale conform prevederilor legale aplicabile. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la CNSC cu nr. 12817/25.02.2026, ............. SRL, cu sediul în .......... ....... identificata prin CUI RO ..... înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ......... prin administrator .........., reprezentata convențional prin av. ......... cu sediul procesual ales în vederea comunicării actelor de Pagina 1 din 11
corespondență în ............a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea pe fond a contestației ca neîntemeiată și nefondată, menținerea raportului procedurii de atribuire precum și a actelor subsecvente acestuia, ca temeinice și legale, respingerea contestației, urmând a admite excepția autorității de lucru judecat cu privire la criticile care fac obiectul contestației, Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică decizia autorității contractante de declarare câștigătoare a ofertei .......... Prin contestația fără număr la emitent, înregistrată la CNSC sub nr. 9781/13.02.2026, ........., în calitate de lider al asocierii ............, contestă comunicarea rezultatului procedurii transmisă prin adresa nr. 462/ 02.02.2026, emisă de autoritatea contractantă Comuna Comăna, în cadrul procedurii simplificate organizate pentru atribuirea contractului având ca obiect execuția lucrărilor aferente proiectului „Înființare sistem de canalizare menajeră în comuna Comăna, localitățile Comăna de Jos și Comăna de Sus, județul Brașov”. Contestatoarea arată că oferta sa a fost clasată pe locul al doilea, cu un punctaj de 98,24 puncte și un preț de 7.803.031,64 lei, în timp ce oferta depusă de ............ a fost declarată câștigătoare cu punctajul maxim de 100 de puncte. Totodată, contestatoarea critică faptul că raportul procedurii nu i-a fost comunicat și nu a fost publicat în SICAP, susținând că lipsa acestuia și caracterul insuficient motivat al comunicării rezultatului afectează transparența procedurii și posibilitatea de a verifica legalitatea evaluării ofertelor. Pe fondul cauzei, contestatoarea susține că autoritatea contractantă ar fi trebuit să respingă oferta declarată câștigătoare, ca inacceptabilă și neconformă, întrucât ..................... a declarat în formularul DUAE un procent de subcontractare de 2% pentru executarea lucrărilor de instalații electrice, fără a nominaliza însă subcontractantul care ar urma să execute aceste lucrări, fără a depune acordul de subcontractare și fără ca subcontractantul să fi completat și depus propriul formular DUAE. În opinia contestatoarei, această situație ar reprezenta o încălcare a regulilor privind declararea subcontractanților în cadrul procedurilor de achiziție publică, deoarece autoritatea contractantă nu ar putea verifica identitatea și capacitatea tehnică a operatorului economic care ar urma să execute partea respectivă din contract. Contestatoarea arată că lucrările aferente instalațiilor electrice nu pot fi executate legal decât de către operatori economici care dețin atestat ANRE, iar societatea declarată câștigătoare nu ar deține un astfel de atestat. În aceste condiții, susține că ofertantul ar fi trebuit fie să declare un subcontractant autorizat încă de la momentul depunerii ofertei, fie să Pagina 2 din 11
participe în asociere cu un operator economic care deține această autorizare. În lipsa acestor elemente, contestatoarea apreciază că oferta nu demonstrează capacitatea reală de executare legală a lucrărilor, motiv pentru care autoritatea contractantă ar fi trebuit să o respingă, ca neconformă și inacceptabilă, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 98/2016 și ale HG nr. 395/2016. De asemenea, contestatoarea susține că lipsa identificării subcontractantului și a documentelor aferente nu putea fi remediată ulterior fără a conduce la modificarea substanțială a ofertei. În opinia sa, dispozițiile art. 174 din Legea nr. 98/2016 referitoare la înlocuirea subcontractanților nu sunt aplicabile în situația de față, întrucât acestea presupun existența unui subcontractant declarat inițial, ceea ce nu se regăsește în cazul ofertei depuse de .............. În plus, contestatoarea apreciază că acordarea punctajului maxim pentru oferta declarată câștigătoare este nejustificat, întrucât lipsa clarității privind executarea lucrărilor electrice ar afecta modul în care oferta demonstrează capacitatea de implementare a contractului și ar fi trebuit să conducă fie la depunctarea ofertei, fie la respingerea acesteia. În consecință, contestatoarea solicită anularea comunicării rezultatului procedurii și a raportului procedurii, anularea tuturor actelor autorității contractante care au stat la baza desemnării ofertei câștigătoare și dispunerea reevaluării ofertelor, cu consecința declarării ofertei depuse de GOPRO INFRASTRUCTURE SRL, ca inacceptabilă și neconformă. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „............... (1).pdf.p7s”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 16.02.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. SCN........... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Prin adresa nr. 783/18.02.2026, înregistrată la CNSC cu nr. 11400/19.02.2026, .........) transmite punctul de vedere cu privire la contestația formulată de către ..........., solicitând respingerea acesteia, arătând că evaluarea ofertelor s-a realizat cu respectarea prevederilor legale și a considerentelor stabilite prin Decizia CNSC nr. ............. Autoritatea contractantă precizează că procedura simplificată a avut ca obiect execuția lucrărilor aferente proiectului „Înființare sistem de canalizare menajeră în comuna .............”, iar evaluarea ofertelor s-a finalizat la data de 02.02.2026, rezultatul fiind consemnat în raportul procedurii nr. 460/02.02.2026, prin care oferta depusă de ......... a fost declarată câștigătoare. Autoritatea contractantă arată că, în etapa inițială de evaluare, oferta depusă de ........... a fost declarată neconformă, întrucât operatorul economic nu prezentase un atestat ANRE pentru executarea lucrărilor de instalații electrice, considerându-se că executarea acestor lucrări necesită deținerea unei astfel de autorizări potrivit reglementărilor specifice din domeniul energiei electrice. În acest sens, s-a apreciat că, în situația în care ofertantul nu deținea autorizațiile necesare, acesta ar fi trebuit fie să coopteze în Pagina 3 din 11
asociere operatori economici autorizați, fie să subcontracteze partea de lucrări pentru care era necesară autorizarea, depunând acordul de subcontractare și formularul DUAE aferent subcontractantului încă de la momentul depunerii ofertei. Autoritatea contractantă menționează însă că această decizie de respingere a fost contestată de operatorul economic .........., iar prin Decizia CNSC nr. 3641/02.12.2025 Consiliul a constatat că respingerea ofertei pentru lipsa atestatului ANRE a fost nelegală, întrucât prezentarea unui astfel de atestat nu fusese prevăzută expres în documentația de atribuire. Ca urmare a acestei decizii, comisia de evaluare a reluat procedura de evaluare de la etapa analizării propunerilor tehnice și a declarat conformă oferta depusă de acest operator economic. În continuare, autoritatea contractantă arată că, având în vedere considerentele deciziei CNSC, potrivit cărora lipsa atestatului ANRE nu poate constitui motiv de respingere în absența unei cerințe exprese în documentația de atribuire, comisia de evaluare a apreciat că menționarea în formularul DUAE a unui procent de subcontractare de 2% pentru lucrările de instalații electrice are caracter opțional. În aceste condiții, lipsa nominalizării unui subcontractant, precum și nedepunerea acordului de subcontractare și a formularului DUAE aferent acestuia nu au fost considerate elemente care să conducă la respingerea ofertei. Autoritatea contractantă susține că evaluarea documentelor justificative depuse în susținerea DUAE de către ofertantul clasat pe primul loc s-a realizat cu respectarea criteriului de atribuire stabilit, respectiv „cel mai bun raport calitate-preț”, iar desemnarea ofertei câștigătoare a fost făcută în mod legal, în concordanță cu considerentele Deciziei CNSC nr. 3641/02.12.2025. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la CNSC cu nr. 12817/25.02.2026, .........., a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită respingerea contestației formulate de ........... și menținerea rezultatului procedurii, respectiv a raportului procedurii și a actelor subsecvente, apreciind că acestea sunt legale și temeinice. Intervenienta arată că prezenta cerere are caracterul unei intervenții accesorii formulate în sprijinul apărărilor autorității contractante, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile Codului de procedură civilă, întrucât are un interes direct în menținerea rezultatului procedurii în care oferta sa a fost declarată câștigătoare. În primul rând, intervenienta invocă excepția autorității de lucru judecat, arătând că aspectele invocate de contestatoare au fost deja analizate de Consiliu în cadrul unui litigiu anterior soluționat prin Decizia CNSC nr. 3641/02.12.2025. În opinia sa, criticile formulate în prezenta contestație privesc în esență aceleași chestiuni referitoare la posibilitatea subcontractării lucrărilor aferente instalațiilor electrice și la necesitatea indicării subcontractantului, aspecte asupra cărora Consiliul s-a pronunțat deja. Intervenienta apreciază că reluarea analizei asupra acelorași argumente ar contraveni efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, întrucât decizia anterioară a stabilit că oferta sa nu putea fi respinsă pentru lipsa unei cerințe care nu a fost prevăzută în documentația de atribuire. Pagina 4 din 11
Pe fondul cauzei, intervenienta susține că oferta sa a fost evaluată în mod corect și că nu avea obligația de a indica și de a depune documentele aferente subcontractantului pentru lucrările electrice la momentul depunerii ofertei, întrucât documentația de atribuire nu a prevăzut o asemenea cerință. Aceasta arată că în formularul DUAE a fost menționat un procent de subcontractare de 2% pentru lucrările de instalații electrice și că, în cadrul răspunsului la solicitările de clarificări formulate de autoritatea contractantă, a precizat că aceste lucrări vor fi executate de un subcontractant autorizat, care va fi nominalizat și supus aprobării autorității contractante în etapa de execuție a contractului. Intervenienta susține că această abordare este conformă prevederilor legale privind subcontractarea și că a clarificat în mod complet modul de executare a lucrărilor respective. Totodată, intervenienta arată că evaluarea ofertelor trebuie realizată exclusiv prin raportare la cerințele prevăzute în documentația de atribuire, iar autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă pentru neîndeplinirea unor cerințe care nu au fost prevăzute în mod expres în anunțul de participare sau în fișa de date a achiziției. În sprijinul acestei susțineri este invocată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia obligația de transparență interzice autorității contractante să respingă o ofertă pentru motive care nu au fost prevăzute în documentația procedurii și care sunt invocate ulterior depunerii ofertelor. În concluzie, intervenienta apreciază că toate criticile formulate de contestatoare sunt neîntemeiate, întrucât acestea reiau argumente deja analizate în cadrul litigiului anterior și tind la introducerea unor cerințe suplimentare care nu au fost prevăzute în documentația de atribuire. Pentru aceste motive, solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat și, pe fond, respingerea contestației, cu menținerea rezultatului procedurii și a actelor emise de autoritatea contractantă. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 11784/20.02.2026, autoritatea contractantă a transmis la dosarul cauzei documente din dosarul achiziției, în format electronic, necesare soluționării contestației. ........... a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. ........., eliberată de CEC BANK Sucursala Victoria la data de 16.02.2026, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de ........... lei. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ..............a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „...........”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ............. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului, este de ............. În cadrul procesual anterior, a mai fost formulată o contestație ce a fost soluționată de Consiliu prin Decizia nr. 3641/C8/4328 din data de 02.12.2025, care a dispus următoarele: „Admite, în parte, contestația formulată de GOPRO INFRASTRUCTURE SRL, în contradictoriu cu COMUNA COMĂNA și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, să reevalueze oferta contestatoarei, cu luarea în considerare a acesteia, pe aspectul analizat. Pagina 5 din 11
Respinge, ca nefondate, restul cererilor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.” Față de contestația depusă, ........... SRL a formulat cerere de intervenție. Consiliul apreciază că această cerere prezintă natura juridică a unei intervenții accesorie, deoarece sprijină poziția autorității contractante, în sensul respingerii contestației formulate de ofertantul .........RL. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că ........... în calitate de ofertant câștigător, a solicitat respingerea contestației formulate de ofertantul ........., Consiliul admite, în principiu, cererea de intervenție, astfel cum a fost calificată. Analizând conținutul criticilor din contestație aflată la dosarului cauzei, Consiliul constată că operatorul economic ............. este nemulțumit de evaluarea pe care a realizat-o autoritatea contractantă și solicită cele din partea introductivă. Critica formulată de contestatoare vizează necomunicarea raportului procedurii și lipsa unei motivări efective a comunicării rezultatului, respectiv adresa nr. 462/02.02.2026. Se susține că autoritatea contractantă nu a publicat și nu a comunicat raportul procedurii, deși acesta constituie actul administrativ care fundamentează desemnarea ofertei câștigătoare și stabilește clasamentul ofertelor. Contestatoarea arată că simpla transmitere a unei comunicări succinte, fără anexarea raportului și fără indicarea clară a elementelor care au stat la baza acordării punctajului și a evaluării comparative, nu satisface exigențele art. 215 din Legea nr. 98/2016 privind motivarea rezultatului procedurii. În opinia sa, lipsa raportului și caracterul lacunar al motivării afectează dreptul la apărare și posibilitatea de a formula o contestație completă și fundamentată, încălcând principiile transparenței și tratamentului egal. Criteriul de atribuire stabilit pentru prezenta procedură este „cel mai bun raport calitate–preț”, evaluarea ofertelor realizându-se prin aplicarea unor factori de evaluare care reflectă atât componenta financiară, cât și componenta tehnică a ofertelor depuse. Conform fișei de date a chiziției, Criteriul de atribuire stabilit pentru prezenta procedură este „cel mai bun raport calitate – preț”. Denumire factor evaluare – Descriere – Pondere Prețul ofertei Componenta financiară – 44% Punctaj maxim factor: 44 Algoritm de calcul: Punctajul se acordă astfel: a) Pentru cel mai scăzut dintre prețuri se acordă punctajul maxim alocat; b) Pentru celelalte prețuri ofertate punctajul P(n) se calculează proporțional, astfel: P(n) = (Preț minim ofertat / Preț n) × punctaj maxim alocat. Perioada de garanție a lucrărilor Componenta tehnică – 35% Punctaj maxim factor: 35 Algoritm de calcul: Pagina 6 din 11
Acest factor indică modul în care ofertantul va declara și își va însuși perioada de garanție a lucrărilor executate (dar nu mai puțin de 36 de luni). Se vor acorda 25 puncte pentru oferta care va prezenta o perioadă de garanție de 48 luni și 35 de puncte pentru oferta care va prezenta o perioadă de garanție de 60 luni. Considerentul alegerii perioadei de garanție a lucrărilor mai mari de 36 de luni este ca potențialii ofertanți să liciteze o perioadă de garanție a lucrărilor executate cât mai mare și realistă. De asemenea, ofertarea unei perioade de garanție cât mai mari ar conduce la un avantaj evident pentru autoritatea contractantă, în sensul determinării operatorilor economici de a depune o ofertă care asigură o calitate superioară a lucrărilor executate, inclusiv a utilajelor și materialelor folosite. Perioadele intermediare (între 36 luni și 48 luni, respectiv între 48 luni și 60 luni) nu se vor puncta. Oferta care prezintă o perioadă mai mică de 36 luni va fi considerată neconformă. Perioada ce excede maximul de 60 de luni nu se va puncta suplimentar. Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum și o planificare adecvată a resurselor umane și a activităților Componenta tehnică – 21% Punctaj maxim factor: 21 Algoritm de calcul: Algoritmul de calcul se regăsește în fișierul „Instrucțiuni pentru ofertanți”. Punctaj maxim total: 100. În punctul de vedere transmis, autoritatea contractantă arată că evaluarea ofertelor a fost finalizată și consemnată în raportul procedurii nr. 460/02.02.2026, iar rezultatul a fost comunicat prin adresa nr. 462/02.02.2026. Autoritatea susține, în esență, că procedura de evaluare s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, iar oferta .......... a fost declarată câștigătoare în urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”. Nu se formulează însă explicații concrete cu privire la nepublicarea raportului în SICAP și nici nu se indică faptul că raportul ar fi fost pus la dispoziția contestatoarei ulterior formulării contestației, limitându- se la a menționa existența acestuia. Analizând critica prin raportare la dispozițiile art. 215 din Legea nr. 98/2016, Consiliul reține că obligația de motivare a rezultatului procedurii nu are un caracter pur formal, ci constituie o garanție esențială a respectării principiilor transparenței și tratamentului egal prevăzute la art. 2 din aceeași lege. Comunicarea rezultatului trebuie să conțină elementele esențiale care au stat la baza deciziei autorității contractante, inclusiv punctajele acordate, avantajele relative ale ofertei câștigătoare și motivele pentru care oferta contestatoarei nu a fost declarată câștigătoare, astfel încât operatorul economic să poată înțelege rațiunea deciziei și să își exercite efectiv dreptul la contestație. Consiliul reține că simpla menționare a existenței raportului procedurii nu suplinește obligația de a asigura transparența și accesul la actele care stau la baza rezultatului, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a invocat în mod expres lipsa publicării acestuia. De asemenea, Consiliul constată că autoritatea contractantă a procedat la publicarea raportului procedurii în SEAP la data de 16.02.2026, ulterior primirii contestației formulate în cauză. Totodată, Consiliul reține că autoritatea contractantă a remediat această situație prin publicarea raportului procedurii în SEAP la data de 16.02.2026, ulterior formulării contestației. Consiliul constată că, în cadrul prezentei proceduri de atribuire, a mai fost formulată o contestație de către operatorul economic GOPRO Pagina 7 din 11
INFRASTRUCTURE SRL, soluționată prin Decizia CNSC nr. 3641/C8/4328 din data de 02.12.2025, prin care s-a dispus admiterea contestației și anularea măsurii de respingere a ofertei depuse de acest operator economic pentru lipsa atestatului ANRE, Consiliul reținând că o asemenea cerință nu a fost prevăzută în documentația de atribuire și, în consecință, autoritatea contractantă nu putea respinge oferta pentru neîndeplinirea unei condiții care nu fusese stabilită în mod expres în documentația procedurii. Prin aceeași decizie, Consiliul a dispus reluarea evaluării ofertelor de la etapa analizării propunerilor tehnice, cu respectarea documentației de atribuire și a considerentelor deciziei. Consiliul reține că, în urma punerii în aplicare a acestei decizii, autoritatea contractantă a procedat la reluarea evaluării ofertelor și a declarat admisibilă și câștigătoare oferta depusă de .......... rezultatul procedurii fiind consemnat în raportul procedurii nr. 460/02.02.2026. Analizând criticile formulate în prezenta contestație, Consiliul constată că acestea privesc, în esență, aceeași problematică analizată în cadrul Deciziei CNSC nr. 3641/02.12.2025, respectiv susținerea contestatoarei potrivit căreia oferta depusă de ............ nu ar demonstra capacitatea de executare a lucrărilor electrice, în lipsa prezentării unui operator economic autorizat și a documentelor aferente acestuia. Deși contestatoarea formulează aceste critici sub forma unor argumente privind declararea subcontractantului și completarea formularului DUAE, Consiliul reține că, în realitate, acestea tind la introducerea unei cerințe suplimentare privind prezentarea unui operator economic autorizat pentru executarea lucrărilor electrice, cerință care nu a fost prevăzută în documentația de atribuire și care a făcut deja obiectul analizei Consiliului în decizia anterioară. Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: (1) Decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei, autoritățile/entitățile contractante având obligația de a respecta nu numai dispozitivul, dar și considerentele deciziei Consiliului. Este amintită poziția Curții de Justiție a Uniunii Europene, reluată în Hotărârea din 14 septembrie 1999, Comisia/AssiDomän Kraft Products și alții, C-310/ 97 P, EU:C:1999:407, punctul 54, Hotărârea din 1 iunie 2006, P & O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C-442/03 P și C-471/03 P, EU:C:2006:356, punctul 44, precum și în Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia, C-221/10 P, EU:C:2012:216, punctul 87, potrivit căreia autoritatea de lucru judecat nu se referă doar la dispozitivul hotărârii, ci se extinde și la motivele acesteia, care constituie suportul necesar pentru dispozitiv și, din această cauză, nu pot fi disociate. Pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare prevăzute pentru aceste căi de atac să nu mai poată fi repuse în discuție (a se vedea Hotărârea Artegodan/Comisia, precitată, punctul 86, precum și Hotărârea din 8 februarie 2018, Sony Interactive Entertainment Europe/EUIPO – Marpefa (Vieta), T-879/16, EU:T:2018:77, punctul 30). Consiliul are în vedere că, în cauza dedusă judecății, nu operează excepția autorității de lucru judecat, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile art. 431 alin. (1) C.proc civ., actul vătămător atacat fiind diferit față Pagina 8 din 11
de cel din litigiul anterior, însă nu poate infirma cele deja stabilite, cu titlu definitiv. Astfel, în cauză este aplicabil efectul puterii de lucru judecat, statuat la art. 431 alin. (2) C. proc. civ. - Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică), ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în Decizia civilă nr. 1777/2015, următoarele: Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1202 C.civ. și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți, art. 1200 C.civ. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de elemente (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Prin urmare, în prezenta cauză, se impune efectul pozitiv al lucrului judecat ce decurge din decizia anterior pronunțată, fără posibilitatea ca cele deja tranșate să mai poată fi contrazise, rațiunea fiind aceea de asigurare a stabilității juridice, prin evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor pronunţate. În relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, ceea ce presupune că nu doar autoritatea contractantă, dar și CNSC este ținut în soluționarea speței de față de ceea ce a decis în litigiul anterior. În decizia de mai sus, a mai reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, că, în mod corect, instanța de apel a precizat că nu respinge acțiunea în baza autorității de lucru judecat, ci are obligația de a judeca în fond, însă soluția trebuie să țină seama de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecății, dând eficiență prezumției de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă. În aceste condiții, Consiliul, în decizia nr. 3641/C8/4328/02.12.2025, a constatat (Consiliul apreciază critica formulată de contestatoare ca fiind întemeiată. Din analiza documentației de atribuire rezultă că autoritatea contractantă nu a prevăzut nicio cerință referitoare la deținerea unui atestat ANRE, nici în secțiunea dedicată criteriilor de calificare, nici în fișa de date, nici în cerințele tehnice minime. Potrivit art. 172–174 din Legea nr. 98/2016, criteriile privind capacitatea tehnică și profesională trebuie să fie stabilite în mod clar și expres în documentația de atribuire, iar art. 30 alin. (2) din HG nr. 395/2016 interzice completarea ulterioară a acestora. Introducerea unei cerințe suplimentare în etapa evaluării reprezintă o încălcare evidentă a principiului transparenței și a tratamentului egal al ofertanților. În plus, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Pagina 9 din 11
Europene este fermă în sensul că autoritatea contractantă nu poate modifica, completa sau extinde cerințele procedurii după deschiderea ofertelor: astfel, cauzele C-403/21, C-532/06 (Lianakis), C-266/09 (EVN/Wienstrom) și C-27/15 (Pippo Pzza) stabilesc că toate condițiile de participare trebuie să fie previzibile și formulate clar, iar autoritățile nu pot introduce condiții noi în cursul evaluării. De asemenea, Consiliul reține că, în lipsa unei cerințe exprese privind prezentarea subcontractanților autorizați la momentul depunerii ofertei, contestatoarea era îndreptățită să declare un procent de subcontractare și să nominalizeze subcontractantul în ipoteza atribuirii contractului, conform art. 174 din Legea nr. 98/2016. Sub acest aspect, autoritatea contractantă nu putea respinge oferta pentru lipsa unei cerințe pe care nu a prevăzut-o în documentație.) Dacă aprecia nelegale considerentele și concluziile la care a ajuns Consiliul, în decizia nr. 3641/C8/4328/02.12.2025, ......... SRL avea deschisă calea de atac a plângerii, în acord cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016: Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu
cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. Neprocedând într-o asemenea manieră, înseamnă că ............ a acceptat decizia Consiliului și cele reținute în considerentele acesteia. Se constată că, în fapt, contestatoarea critică decizia CNSC nr. 3641/C8/4328/02.12.2025, demers care nu poate fi primit pe calea contestației ci ar fi trebuit să fie întreprins pe calea plângerii, în termenele statuate de art. 29 din Legea nr. 101/2016. Luând în considerare aspectele prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ........., în contradictoriu cu .......... Pe cale de consecință, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ........... SRL Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite în principiu cererea de intervenție. Respinge, contestația formulată de ........... SRL, în contradictoriu cu ..........., ca nefondată. Admite cererea de intervenție formulată de ............ SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Pagina 10 din 11
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ............ ............ ......... Redactat practicaua Deciziei, ............. Redactat în 5 exemplare originale. Pagina 11 din 11
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.