AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1662/2021

CONSTRUCTII UNU S.A. în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI ORASTIE

Decizia CNSC nr. 1662/C7/1683 din 30.07.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1662/C7/1683 din 30.07.2021

Data din document
2021-07-30
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Restaurare, consolidare și conservare Cetatea Orăștiei» din municipiul Orăștie, județul Hunedoara”, se solicită admiterea contestației, anularea raportului procedurii nr. 9155/01.07.2021, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia (incluzând, dar fara a se limita, la procesele verbale de evaluare corespunzătoare), precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente, anularea adresei de comunicarea a rezultatului procedurii nr. 9162/01.07.2021, prin care se aduce la cunoștință că oferta sa este neconformă, precum şi obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertei asocierii CONSTRUCŢII UNU S.A - METALPROD WEST S.R.L., cu consecința declarării acesteia ca fiind conformă și emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la do…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge contestația formulată de către CONSTRUCŢII UNU S.A., în calitate de lider al asocierii CONSTRUCŢII UNU S.A. – METALPROD WEST S.R.L., cu sediul în Iaşi, bd. Poitiers nr. 2, județul Iași, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂŞTIE, cu sediul în Orăștie, Piața Aurel Vlaicu nr. 3, județul Hunedoara, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 18 (optsprezece) pagini Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1662/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 35023Data înregistrării: 2021-07-07
ContestatorCONSTRUCTII UNU S.A.CUI 1955979
Autoritate contractantăPRIMARIA MUNICIPIULUI ORASTIECUI 14273221

2021_1662_2021_Decizie_1662.pdf, BO2021_1662_2021_BO2021_1662.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.092 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1662/C7/1683 Data: 30.07.2021 Prin contestația nr. 1034/07.07.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 35023/07.07.2021, formulată de către CONSTRUCŢII UNU S.A., în calitate de lider al asocierii CONSTRUCŢII UNU S.A. – METALPROD WEST S.R.L., cu sediul în Iaşi, bd. Poitiers nr. 2, județul Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/1397/1992, având CUI RO1955979, împotriva raportului procedurii nr. 9155/01.07.2021, emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂŞTIE, cu sediul în Orăștie, Piața Aurel Vlaicu nr. 3, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Restaurare, consolidare și conservare Cetatea Orăștiei» din municipiul Orăștie, județul Hunedoara”, se solicită admiterea contestației, anularea raportului procedurii nr. 9155/01.07.2021, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia (incluzând, dar fara a se limita, la procesele verbale de evaluare corespunzătoare), precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente, anularea adresei de comunicarea a rezultatului procedurii nr. 9162/01.07.2021, prin care se aduce la cunoștință că oferta sa este neconformă, precum şi obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertei asocierii CONSTRUCŢII UNU S.A - METALPROD WEST S.R.L., cu consecința declarării acesteia ca fiind conformă și emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge contestația formulată de către CONSTRUCŢII UNU S.A., în calitate de lider al asocierii CONSTRUCŢII UNU S.A. – METALPROD WEST S.R.L., cu sediul în Iaşi, bd. Poitiers nr. 2, județul Iași, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ORĂŞTIE, cu sediul în Orăștie, Piața Aurel Vlaicu nr. 3, județul Hunedoara, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 18 (optsprezece) pagini Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 56.186 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 1034/07.07.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 35023/07.07.2021, formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva raportului procedurii nr. 9155/01.07.2021, emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Restaurare, consolidare și conservare Cetatea ...» din municipiul ..., județul ...”, se solicită admiterea contestației, anularea raportului procedurii nr. 9155/01.07.2021, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia (incluzând, dar fara a se limita, la procesele verbale de evaluare corespunzătoare), precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente, anularea adresei de comunicarea a rezultatului procedurii nr. 9162/01.07.2021, prin care se aduce la cunoștință că oferta sa este neconformă, precum şi obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertei asocierii ... - ..., cu consecința declarării acesteia ca fiind conformă și emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... critică modalitatea de evaluare a ofertei sale. În fapt, contestatorul arată că la data de 01.07.2021, a descărcat de pe SEAP adresa nr. 9155 reprezentând raportul procedurii aferent, iar prin e- Pagina 1 din 18

§ 2

mail a primit adresa nr. 9162/01.07.2021 de comunicare a rezultatului procedurii, din care a aflat că oferta sa a fost declarată neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. (a), (d) şi (g), respectiv: - propunerea financiară nu satisface cerința caietului de sarcini cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz şi cu privire la realizarea tiranților verticali; - propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz şi cu privire la realizarea tiranților verticali; - propunerea financiară conține costuri neobișnuit de scăzute, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitați prin caietul de sarcini, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz şi cu privire la realizarea tiranților verticali. În primul rând, față de adresa nr. 9162/01.07.2017 de comunicare a rezultatului procedurii şi raportului procedurii de atribuire, contestatorul solicită anularea acestora pentru lipsa motivării actelor emise de autoritatea contractantă. Astfel, se are în vedere, în acest sens, faptul că potrivit art. 215 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a comunica fiecărui ofertant motivele concrete pentru care oferta depusă a fost respinsă. Din comunicarea autorității contractante nu rezultă, în concret, care sunt motivele pentru care propunerea financiară nu ar satisface cerințele caietului de sarcini cu privire la soldații manechini sau tiranții verticali, respectiv care au fost cerințele nerespectate, care sunt elementele necorelate ale propunerii financiare cu propunerea tehnică depusă de contestator și care sunt criteriile pentru care costurile ofertate pentru soldații manechin sau tiranții verticali ar fi neobișnuit de scăzute. Contestatorul are în vedere şi prevederile art. 136 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, potrivit cărora aprecierea prețului ofertei unui participant în cadrul procedurii de atribuire a contractului ca neobișnuit de scăzut, trebuie să fie fundamentată de către comisia de evaluare pe prețuri de referință rezultate din buletine statistice, cotații ale bursei sau alte asemenea surse. Prin urmare, ținând cont de faptul că actele autorității contractante ce sunt contestate, nu conțin o motivare concretă a cauzelor de excludere a ofertei contestatorului, se apreciază că acestea sunt nule pentru nemotivare. În continuare, contestatorul citează algoritmul de calcul aferent criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate–preț”, din fișa de date a achiziției. La data de 28.04.2021, când s-a deschis propunerea financiară, contestatorul arată că a constatat că oferta sa are punctajul maxim (100 puncte), fiind clasat pe primul loc și atașează print-screen-uri din SEAP, care demonstrează punctajul intermediar obținut de acesta la propunerea tehnică și punctajul final, după deschiderea propunerii financiare. La data de 24.05.2021, contestatorul a primit adresa nr. 7223 de clarificare din partea autorităţii contractante, la care a răspuns în termenul stabilit, conform print-screen-ului anexat, din care se observă data şi ora depunerii (26.05.2021, ora 16:38). Pagina 2 din 18

§ 3

În adresa nr. 7223 din 24.05.2021 de solicitare de clarificări transmisă de autoritatea contractantă, s-a cerut să se justifice anumite prețuri, printre care și „soldați manechini” și „soldați manechin în poziție de tragere”. De asemenea, la punctul 3, s-a solicitat modalitatea de montare a tiranților, ținând cont de faptul că la art. 13 din devizul Rezistență - lucrări de consolidare structură, pentru utilaj s-a ofertat prețul de 0 lei. Contestatorul face mențiunea că în listele de cantități postate de autoritatea contractantă pe SEAP aferente acestui contract, „soldații manechini” și „soldații manechin în poziție de tragere” reprezintă dotări pentru investiția respectivă, drept urmare aceștia se cotează pe Formularul F4, în baza unor caracteristici transmise de proiectant în Fișe tehnice (formulare F5). Conform formularului F4 transmis de autoritatea contractantă în documentaţia de atribuire, formular anexat, se regăsesc următoarele: - poz. 2: soldați/manechini = 5 buc. - se cotează conform fișei tehnice FT2-BTV1 - poz. 7: soldați/manechini în poziție de tragere = 2 buc. - se cotează conform fișei tehnice FT3- BTV2 - poz. 14: soldat manechin = 1 buc. - se cotează conform fișei tehnice FT1-BTV4. Dacă se analizează cele trei fișe tehnice, în baza cărora se cotează soldații manechin (anexate), se observă că proiectantul nu a specificat pe nicio fișă că soldații manechin se execută din bronz și contestatorul nu înțelege de ce ar fi trebuit să coteze soldații manechini din bronz, dacă fișele tehnice emise de proiectant și acceptate de autoritatea contractantă, postate de aceasta în documentaţia de atribuire, nu menționează acest lucru. În plus, nici în descrierile din Memoriile tehnice pe specialități, în caietele de sarcini sau în clarificările postate ulterior de autoritatea contractantă pe SEAP şi care fac parte din documentația de atribuire, nu sunt modificate condițiile inițiale din fișele tehnice. Dimpotrivă, dacă s-ar fi cotat soldații manechini executați din bronz, nu s-ar fi respectat Fișele tehnice ale proiectantului, respectiv s-ar fi făcut modificări față de caietul de sarcini. Drept urmare, afirmația autorităţii contractante privind faptul că propunerea financiară a asocierii contestatoare nu satisface cerința caietului de sarcini cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz, este eronată, prin ipoteza faptului că soldații manechini sunt din bronz. În ceea ce privește necorelarea dintre propunerea financiară și elementele propunerii tehnice, contestatorul menționează că în propunerea sa tehnică, la pag. 1047, 1052 și 1060 (atașate contestației), se regăsesc Fișele Tehnice completate, din care rezultă faptul că s-au respectat fișele tehnice din documentația de atribuire. De altfel, la momentul evaluării propunerii tehnice, autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări aferente acestor Fișe tehnice, de unde rezultă că au fost conforme şi acceptate. În concluzie, ceea ce a fost descris în propunerea tehnică, s-a cotat în propunerea financiară, cu respectarea caietului de sarcini, a Proiectului Tehnic și a documentației de atribuire. Referitor la punctul 3 din solicitarea de clarificări transmisă de autoritatea contractantă la evaluarea financiară, al doilea motiv pentru care Pagina 3 din 18

§ 4

oferta depusă de asocierea contestatoare a fost declarată neconformă, se fac următoarele mențiuni: - după cum s-a declarat şi în răspunsul la solicitarea de clarificări, echipamentul aferent executării găurilor Ø30 și pe care îl deține ..., este amortizat și, drept urmare, nu este necesar să fie cotat în rețeta articolului, ținând cont și de faptul că manopera aferentă normei respective este mare (4,15 ore/m). Costul cu consumul de ore utilaj pe acest articol este zero pentru contestator. De altfel, în clarificarea transmisă de autoritatea contractantă prin adresa nr. 654 din 19.01.2021, se specifică: „(...) Ofertanții sunt singurii în măsură să își evalueze propriile consumuri de resurse şi tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în caietul de sarcini şi în alte acte normative în vigoare care reglementează execuția lucrărilor.” Drept urmare, prin oferta prezentată, contestatorul susține că și-a asumat în totalitate răspunderea de a executa lucrările ofertate cu prețurile declarate în propunerea financiară, cu respectarea documentației de atribuire, a caietelor de sarcini, a proiectului tehnic şi a clarificărilor ulterioare. Costul asumat pentru realizarea tiranților verticali, din punctul de vedere al contestatorului, nu este mic. ... este o firmă specializată pe restaurări monumente, dotarea firmei cu mijloace fixe/obiecte de inventar pentru executarea acestor tipuri de lucrări este în măsură să asigure costuri reduse în comparație cu alte firme de pe piață. De asemenea, în propunerea tehnică, autoritatea contractantă a solicitat prezentarea listelor de cantități cu evidențierea rețetelor normelor. În etapa de evaluare tehnică, autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări contestatorului, în ceea ce privește lipsa utilajului de la art. 13 - deviz Rezistență - lucrări de consolidare structură, cu toate că acesta (utilajul) nu apărea în componenţa rețetei articolului. La propunerea financiară s-a cotat, în conformitate cu cele prezentate în propunerea tehnică, la care autoritatea contractantă nu a considerat că are neconformități, atâta timp cât nu a solicitat clarificări în etapa de evaluare tehnică. În continuare, contestatorul susține că propunerea sa financiară se încadrează într-un procent de 93,10 % din valoarea estimată, ceea ce nu reprezintă un cost neobișnuit de scăzut, așa cum afirmă autoritatea contractantă. Costul estimat pentru realizarea lucrării de către contestator, este unul realist, în conformitate cu capacitatea sa de a executa contractul, în cazul în care asocierea ar fi declarată câștigătoare. Asocierea contestatoare apreciază că autoritatea contractantă a încălcat principiul utilizării eficiente a fondurilor publice, refuzând oferta cu cei mai bun raport calitate-preț, punctajul obținut de aceasta fiind maxim (100 puncte). De asemenea, contestatorul menționează că în raportul procedurii prezentat de autoritatea contractantă prin adresa nr. 9155/01.07.2021, nu se regăsesc informații referitoare la oferta depusă de Asocierea ... - ... - ... - ..., respectiv punctajul obținut pe factorii de evaluare din propunerea tehnică, valoarea ofertei financiare. În acest fel, s-a încălcat principiul transparenței din achizițiile publice, respectiv nu s-a adus la cunoștința tuturor participanților a informațiilor referitoare la atribuirea contractului de lucrări. Pagina 4 din 18

§ 5

Concluzionând, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... solicită C.N.S.C. admiterea contestației, anularea raportului procedurii nr. 9155/01.07.2021, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia (incluzând, dar fără a se limita, la procesele verbale de evaluare corespunzătoare), precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente, anularea adresei de comunicarea a rezultatului procedurii nr. 9162/01.07.2021, prin care se aduce la cunoștință că oferta sa este neconformă, precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reevaluarea ofertei asocierii ... - ..., cu consecința declarării acesteia ca fiind conformă și emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire. Prin punctul de vedere nr. 9729/14.07.2021, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 36826/16.07.2021, ... solicită respingerea contestației ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., ca nefondată, pentru următoarele motive: În fapt, oferta depusă de Asocierea ... - ... a fost respinsă ca fiind: 1. neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece nu satisface cerința caietului de sarcini cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz şi cu privire la realizarea tiranților verticali, astfel: - conform memoriului arhitectură (pct. 4 de la pag. 69 din vol. 1 Piese scrise) se solicită statui realizate din bronz (patinat), iar conform răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări nr. 7223/ 24.05.2021, se menționează realizarea acestora din cadru de sârmă și corp poliuretan; - conform memoriului de rezistență și detaliilor de consolidare, pentru zidurile cetății se prevăd consolidări ale elevațiilor cu tiranți metalici, care vor face legătura între fundații și centurile de beton mascate în partea superioară a zidurilor în zidărie, dornuri ce se vor realiza cu utilaje adecvate de pe o platformă (schelă) şi vor avea o înclinare de maximum 7 grade față de verticală la cca 2m, iar conform art. 13 RPCP29A1 din devizul Rezistență - lucrări de consolidare structură, nu se prevede utilaj de foraj pentru realizarea celor 2.227 m de tiranți verticali. De asemenea, precizările ofertantului din răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 7223/ 24.05.2021, precum că forarea se va executa cu rotopercutoare, se consideră a nu se putea realiza tehnic fără a fi încălcate cerințele fundamentale de calitate prevăzute la art. 5 din Legea nr. 10/1995 cu precădere cea referitoare la rezistență mecanică și stabilitate, dată fiind înălțimea forajului necesar a se executa; 2. neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. d) din H.G. nr. 395/2016, deoarece propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz şi cu privire la realizarea tiranților verticali, astfel: - conform răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări nr. 7223/ 24.05.2021, se menționează bugetarea soldaților manechin ca fiind din cadru de sârmă și corp poliuretan, prețul ofertat astfel nefiind corelat cu elementele propunerii tehnice (pag. 6 unde se menționează statui realizate din bronz); - conform ofertei financiare, nu sunt prevăzute costuri pentru utilaj de foraj pentru realizarea celor 2.227 m de tiranți verticali solicitați la art. 13 din devizul Rezistență - lucrări de consolidare structură, prețul ofertat astfel nefiind corelat cu elementele propunerii tehnice. De asemenea, precizările Pagina 5 din 18

§ 6

ofertantului din răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 7223/ 24.05.2021, precum că forarea se va executa cu rotopercutoare, acestea fiind proprietatea ofertantului și amortizate complet, motiv pentru care nu a fost introdus utilajul în rețeta articolului, nu poate fi luat în considerare, deoarece: i) pe de o parte, ofertantul trebuia să se asigure de faptul că a inclus costuri pentru toate categoriile de lucrări supuse achiziției, pentru finalizarea în bune condiții a lucrărilor ce fac obiectul contractului de achiziție publică; ii) pe de altă parte, la alte articole ofertate, ce au incluse utilajul rotopercutor, ofertantul a prețuit orele de funcționare a utilajului, în acest sens regăsind în Formularul C8 (lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții cumulat pe proiect), la pozițiile 44, 47, 48 prețuirea utilajului rotopercutor cu 9 lei/oră de funcționare, chiar dacă este complet amortizat; 3. neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. g) din H.G. nr. 395/2016, deoarece propunerea financiară conține costuri neobișnuit de scăzute, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz şi cu privire la realizarea tiranților verticali, astfel: - conform răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări nr. 7223/24.05.2021, se menționează bugetarea soldaților manechin ca fiind din cadru de sârmă și corp poliuretan, prețul ofertat astfel fiind mult mai scăzut comparativ cu realizarea din bronz a soldaților manechin; - conform ofertei financiare, nu sunt prevăzute costuri pentru utilaj de foraj pentru realizarea celor 2.227 m de tiranți verticali solicitați articolului 13 RPCP29A1 din devizul Rezistență - lucrări de consolidare structură, costul ofertat astfel pentru acest articol necuprinzând toate elementele constitutive. De asemenea, precizările ofertantului din răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 7223/24.05.2021, precum că forarea se va executa cu rotopercutoare, acestea fiind proprietatea ofertantului și amortizate complet, motiv pentru care nu a fost introdus utilajul în rețeta articolului, nu poate fi luat în considerare, deoarece: i) pe de o parte, ofertantul trebuia să se asigure de faptul că a inclus costuri pentru toate resursele aferente categoriilor de lucrări supuse achiziției, pentru finalizarea în bune condiții a lucrărilor ce fac obiectul contractului de achiziție publică, acceptarea ofertei în caz contrar, conducând la crearea premiselor de distorsionare a rezultatului procedurii de achiziție publică; ii) pe de altă parte, la alte articole ofertate, ce au incluse utilajul rotopercutor, ofertantul a prețuit orele de funcționare a utilajului, în acest sens regăsind în Formularul C8 (lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții cumulat pe proiect), la pozițiile 44, 47, 48 prețuirea utilajului rotopercutor cu 9 lei/oră de funcționare, chiar dacă este complet amortizat. După cum autoritatea contractantă a menţionat anterior, cu referire la soldații manechin: - conform memoriului arhitectură (pct. 4 de la pag. 69 din vol. 1 Piese scrise) se solicită statui realizate din bronz (patinat), precizările venind în completarea fișelor tehnice unde nu se menționează materialul. Astfel, Pagina 6 din 18

§ 7

contrar afirmațiilor eronate ale contestatorului, precum că în memoriile tehnice pe specialități nu se menționează cotarea manechinilor soldat din bronz, se solicită Consiliului să constate impunerea ofertării de soldați manechin realizați din bronz, conform memoriului tehnic de arhitectură, parte integrantă din documentația de atribuire; - conform răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări nr. 7223/ 24.05.2021, în vederea justificării prețului ofertat pentru soldații manechin, ofertantul prezintă oferta ... S.R.L. (pag. 16, 17 din răspuns clarificări), din care rezultă că prețul cotat se referă la manechin flexibil (bărbat) cu cadru de sârmă și corp poliuretan, fapt ce evident nu este conform cerințelor caietului de sarcini, iar în plus conduce la un cost mult mai scăzut comparativ cu realizarea din bronz a soldaților manechin. După cum autoritatea contractantă a menţionat anterior, cu referire la realizarea tiranților verticali: - conform memoriului de rezistență și detaliilor de consolidare, pentru zidurile cetății se prevăd consolidări ale elevațiilor cu tiranți metalici, care vor face legătura între fundații și centurile de beton mascate în partea superioară a zidurilor în zidărie, dornuri ce se vor realiza cu utilaje adecvate de pe o platformă (schelă) şi vor avea o înclinare de maximum 7 grade față de verticală la cca 2m; - în cadrul propunerii financiare prezentate de asocierea ... - ..., comisia de evaluare a constatat prețul unitar de 0 lei pentru utilaj la art. 13 RPCP29A1 din devizul Rezistență - lucrări de consolidare structură, ofertantul justificând acest fapt prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 7223/24.05.2021, precum că forarea se va executa cu rotopercutoare, acestea fiind proprietatea ofertantului și amortizate complet, motiv pentru care nu a fost introdus utilajul în rețeta articolului; - această justificare a ofertantului, în mod evident nu poate fi luată în considerare, deoarece: i) chiar și cu o amortizare completă, utilizarea utilajului generează costuri cu manipularea şi funcționarea, acest fapt fiind confirmat de alte articole din oferta contestatorului, ce au incluse utilajul rotopercutor, unde ofertantul a prețuit orele de funcționare a utilajului, în acest sens regăsind în Formularul C8 (lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții cumulat pe proiect), la pozițiile 44, 47, 48 prețuirea utilajului rotopercutor cu 9 lei/oră de funcționare, chiar dacă este complet amortizat; - argumentele contestatorului privind clarificarea autorității contractante nr. 654/19.01.2021, privind faptul că ofertanții sunt singurii în măsură să își evalueze propriile consumuri de resurse, nu exclude obligativitatea ofertanților de a oferta consumurile de resurse corespunzătoare propriilor tehnologii, ce în acest caz, precum însăși contestatorul menționează, înseamnă un consum unitar de 4,15 ore funcționare utilaj/m, ceea ce la o cantitate de foraj vertical solicitată de 2.227 m, înseamnă cantitatea considerabilă de 9.242,05 ore de funcționare a utilajului de forare. Astfel, această cantitate de ore funcționare a utilajului, în mod evident trebuia ofertată, indiferent de prețul unitar, costul urmând după caz a fi clarificat şi justificat; - un alt aspect ce este omis de contestator, este imposibilitatea fizică și tehnică de a executa aceste foraje verticale cu rotopercutoare, fără a fi Pagina 7 din 18

§ 8

încălcate cerințele fundamentale de calitate prevăzute la art. 5 din Legea nr. 10/1995, cu precădere cea referitoare la rezistență mecanică și stabilitate, dată fiind înălțimea de aprox. 6 m a forajului necesar a se executa, ce conduce la necesitatea realizării forajului cu o instalație de foraj hidraulică. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. respingerea ca nefondată a contestației ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... și dispunerea continuării procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 1098/20.07.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 37580/21.07.2021, ... transmite răspunsul său la punctul de vedere al autorității contractante. 1. În ceea ce privește declararea de către autoritatea contractantă a ofertei depuse de asocierea contestatoare ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece oferta nu ar satisface cerința caietului de sarcini cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz și cu privire la realizarea tiranților verticali, se menționează următoarele: În actele depuse ca suport pentru contestație, s-a demonstrat că „Soldații manechin”, conform fișelor tehnice (formularele F5) postate chiar de autoritatea contractantă pe SICAP, nu sunt din bronz. Fișele tehnice aferente „Soldaților manechin” nu specifică din ce material sunt alcătuiți aceștia. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă face trimitere la Memoriul de arhitectură – vol. I - Piese scrise, pag. 69, pct. 4, menționând că se solicită realizarea unor statui din bronz (patinat), respectiv: „4. Elemente de reîntregire a atmosferei socio-istorice: - statui sau grup de statui având o tematică bine definită și reproduceri de decorații și vestimentație contemporană sec. XIV-XVIII; - realizarea statuilor se va concretiza în urma unui concurs de idei și cu avizul Direcției Județene de Cultură ...; - înălțime maximă 1.8 m (mărime naturală); - material - bronz (patinat); - amplasare conform plan propunere.” În documentația postată de autoritatea contractantă pe SICAP, în fișierul „Liste cantități fără preț vol. 5 – semnat”, la pag. 47 și 48, se regăsesc două formulare F4, unde pe pozițiile 11 (în ambele formulare) se regăsesc Elemente reîntregire atmosferă istorică, în dreptul cărora nu se specifică nicio fișa tehnică. În formularul F4, unde se regăsesc soldații manechin, în dreptul acestora sunt specificate fișele tehnice FT2-BTV1, FT3- BTV2, FT1-BTV4, fișe care explicitează caracteristicile după care se ofertează soldații manechin. Formularul F4 care conține soldații manechin se regăsește în documentația de licitație postată de autoritatea contractantă în „Liste cantități fără preț vol. 6 - semnat (pag. 25)”. Astfel, contestatorul precizează că autoritatea contractantă face o confuzie între soldații manechin care se licitează pe formularul F4 din „Liste cantități fără preț vol. 6 – semnat” (pag. 25) și elementele de reîntregire atmosferă istorică, care se licitează pe formularul F4 din „Liste cantități fără preț vol. 5 – semnat”, (pag. 47 și 48). Chiar și în clarificările transmise cu adresa nr. 284 din 11.01.2021, în care autoritatea contractantă a postat încă o dată listele de cantități, se regăsesc cele trei formulare F4 unde apar atât soldații manechin, cât și Pagina 8 din 18

§ 9

elementele de reîntregire atmosferă istorică, în fișierul „Liste cantități fără prețuri - forma lizibilă partea 2”, respectiv: - la pag.94: formular F4 - obiect 1 - Ziduri, turnuri, bastioane și incintă cetate - Mobilier urban interior cetate: poz. II - Elemente reîntregire atmosferă istorică = 4 buc.; - la pag. 95: formular F4 - obiect 2 - Exterior cetate - Mobilier urban exterior cetate: poz. II - Elemente reîntregire atmosferă istorică = 2 buc.; - la pag.124: formular F4 - obiect 1 - Dotări interioare turnuri și bastioane - Turn, bastion vest: poz. 2 - Soldați/manechin = 5 buc.; poz. 7 - Soldați/ manechini în poziție de tragere = 2 buc.; poz.14 - Soldat manechin = 1 buc. După cum se observă, nici numărul de bucăți ce urmează a se licita nu coincid: elementele de reîntregire atmosferică istorică sunt 6 bucăți în total, iar soldații manechin sunt 8 bucăți în total. De altfel, chiar și în răspunsul la solicitări de clarificări transmis de autoritatea contractantă cu adresa nr. 43 din 04.01.2021, în care un operator economic solicită fișe tehnice pentru: opere de arta urbana, elemente reîntregire atmosferica istorica, plachete metalice marcaj persoane cu dizabilități și plachete metalice personalizate, răspunsul este următorul: „Ofertele pentru operele de artă urbană, elemente de reîntregire a atmosferei istorice, plachete metalice marcaj persoane cu dizabilități și plachete metalice personalizate se ofertează conform memoriul de arhitectură - pct.1.3.” Autoritatea contractantă nu menționează în răspunsul la solicitarea de clarificări că elementele de reîntregire a atmosferei istorice ar fi soldații manechin, care au fișe tehnice atașate. Dacă elementele de reîntregire a atmosferei istorice ar fi același lucru cu soldații manechin, atunci autoritatea contractantă a indus în eroare ofertanții prin răspunsul dat, nespecificând acest lucru și „uitând” să menționeze că fișele tehnice aferente soldaților manechin reprezintă de fapt, caracteristicile pentru elementele de reîntregire a atmosferei istorice și care ar trebui completate cu descrierea cuprinsă în Memoriul de arhitectură menționat în răspuns. În plus, în cazul în care soldații manechin ar fi reprezentat elementele de reîntregire a atmosferei istorice, autoritatea contractantă ar fi trebuit să corecteze numărul de bucăți ofertate; după cum s-a menționat mai sus, s-au ofertat 8 bucăți soldați manechin și doar 6 bucăți elemente de reîntregire a atmosferei istorice, conform formularelor F4 postate de autoritatea contractantă. În concluzie, autoritatea contractantă face o confuzie majoră între soldații manechin și elementele de reîntregire a atmosferei istorice, acestea fiind dotări diferite, solicitate spre ofertare pe liste diferite (formulare F4 diferite), cu caracteristici diferite. - în ceea ce privește realizarea tiranților verticali, contestatorul menționează că, așa cum a specificat și în contestație, costul cu consumul de ore utilaj pe acest articol este zero. Conform „Situației mijloacelor fixe” anexate în propunerea tehnică, ... deține utilaje specifice și personal calificat pentru execuția de foraje în zidării de piatră și beton, fiind specializată pe aceste tipuri de lucrări. Faptul că are un avantaj din acest punct de vedere, având o experiență vastă în domeniul consolidării și restaurării monumentelor istorice, nu poate fi în detrimentul autorității contractante, ci dimpotrivă, în folosul acesteia, iar acesta nu este Pagina 9 din 18

§ 10

un motiv de a fi descalificat. În urma experienței acumulate din lucrările de consolidare monumente istorice, prețul unitar prezentat pe articolul RPCP29A1 (119,14 lei/m, exclusiv recapitulaţie și TVA), este acoperitor pentru cheltuielile necesar a fi făcute pentru execuția acestor tipuri de lucrări. Pentru susținerea afirmației, contestatorul atașează Situația mijloacelor fixe - listă contabilitate, din care rezultă că utilajele și echipamentele folosite la execuția forajelor în zidărie de cărămidă, piatră sau beton, sunt amortizate. Faptul că în rețetele altor norme s-au cotat aceste echipamente și că rotopercutoarele apar în Extrasul de ore funcționare utilaj (formularul C8) cu 9,0 lei/oră, nu înseamnă că o dată se consideră că aceste utilaje sunt amortizate și altădată nu, ci în urma analizei normei respective și a experienței acumulate, asocierea ... - ... și-a calculat costurile pe fiecare tip de activitate, tocmai pentru a nu subevalua sau supraevalua oferta depusă, calculând un preț corect pentru investiție, astfel încât lucrările să fie executate conform proiectului tehnic și caietelor de sarcini, cu respectarea cerințelor fundamentale de calitate prevăzute la art. 5 din Legea nr. 10/1995, cu precădere cea referitoare la rezistența mecanică și stabilitate. Contestatorul atașează situația mijloacelor fixe cu valorile de inventar din contabilitate, din care rezulta foarte clar că utilajele specifice execuției forajelor în zidăria de piatră sunt amortizate (respectiv cele trei mașini de carotat, motiv pentru care nu au fost prinse în rețetă și rotopercutoarele). 2. În ceea ce privește declararea de către autoritatea contractantă a ofertei depuse de Asocierea ... - ... ca fiind neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. d) din H.G. nr. 395/2016, deoarece propunerea financiară nu este corelata cu elementele propunerii tehnice, contestatorul menționează următoarele: - referitor la bugetarea soldaților manechin - aceștia au fost evaluați conform fișelor tehnice FT2-BTV1, FT3-BTV2, FT1-BTV4 specificate de autoritatea contractantă în formularul F4 din fișierul „Liste cantități fără preț - vol. 6, pag. 25”, formular pus și în clarificări - adresa 284 din 11.01.2021, fișier „Liste de cantități fără prețuri - forma lizibilă finală partea 2, pag. 124”. Atât formularul F4, cât și fisele tehnice aferente soldaților manechin se regăsesc în propunerea tehnică a Asocierii ... - ..., la pag. 1043 (formularul F4), pag. 1047, pag. 1052, pag. 1060 (fișele tehnice - formulare F5). Cu respectarea caracteristicilor din fișele tehnice, soldații manechin au fost evaluați în propunerea financiară, valoarea acestora regăsindu-se în Formularul F4 de la pag. 352 (din propunerea sa financiară). Pagina 6 din propunerea tehnică prezentată de asocierea contestatoare, atașată adresei, face referire la elementele de reîntregire a atmosferei socio- istorice și nicidecum la soldații manechin. Elementele de reîntregire a atmosferei socio-istorice sunt cotate de contestator în formularul F4, așa cum a fost solicitat și prezentată de autoritatea contractantă în listele de cantități și se regăsesc în propunerea tehnică la pag. 1025 și pag. 1026 și în propunerea financiară la pag. 350 și pag. 364. Aceste dotări au fost evaluate conform răspunsului la solicitări de clarificări dat de autoritatea contractantă în adresa 43 din 04.01.2021, ținând cont de specificațiile din Memoriul de arhitectură la care autoritatea contractantă face referire, respectiv că elementele de reîntregire a atmosferei istorice sunt din bronz patinat și reprezintă statui sau grup de statui. Pagina 10 din 18

§ 11

Așadar, autoritatea contractantă nu a cerut clarificări asocierii contestatoare referitoare la evaluarea elementelor de reîntregire a atmosferei socio-istorice care reprezintă statui sau grup de statui din bronz patinat, considerând că acestea nu sunt subevaluate. Prin urmare, contestatorul susține că nu a făcut necorelări între propunerea tehnică și cea financiară, tot ceea ce a fost prezentat în propunerea tehnică a fost evaluat în propunerea financiară, inclusiv statuile sau grupul de statui din bronz patinat. Autoritatea contractantă face o confuzie majoră între evaluarea soldaților manechin și elementele de reîntregire a atmosferei socio-istorice care, conform Memoriului de arhitectură reprezintă statui sau grup de statui din bronz patinat, soldații manechin având fișe tehnice cu caracteristici specifice. - referitor la afirmația autorității contractante că în oferta financiară nu sunt prevăzute costuri pentru utilajul de foraj pentru realizarea găurilor pentru tiranți, contestatorul menționează că autoritatea contractantă i-a solicitat prezentarea listelor de cantități cu evidențierea rețetelor tuturor normelor. În evaluarea tehnică, autoritatea contractantă nu a solicitat contestatorului clarificări în ceea ce privește lipsa utilajului de la art. 13 - deviz Rezistență - lucrări de consolidare structură, cu toate că acesta (utilajul) nu apărea în componența rețetei articolului, acordând punctaj maxim pentru prezentarea propunerii tehnice. La propunerea financiară s-a cotat, în conformitate cu cele prezentate în propunerea tehnică, la care autoritatea contractantă nu a considerat că există neconformități, atâta timp cât nu a solicitat clarificări în evaluarea tehnică. Drept urmare, nu există necorelări între propunerea tehnică și cea financiară prezentate de asocierea contestatoare, întrucât în propunerea financiară au fost evaluate rețetele descrise detaliat în partea tehnică, la care, după cum s-a specificat și mai sus, autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări, considerând rețetele normelor corecte. Mai mult, în condițiile în care oferta tehnică a contestatorului a fost declarată admisibilă de autoritatea contractantă, susținerile referitoare la imposibilitatea fizică și tehnică de execuție a forajelor verticale cu rotopercutoare, fiind necesar ca forajul privind tiranții verticali să fie executat și cu instalație de foraj hidraulică - sunt vădit nefondate și inadmisibil a fi invocate ca motiv de excludere a ofertei. 3. În ceea ce privește declararea de către autoritatea contractantă a ofertei depuse de Asocierea ... - ... ca fiind neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. g) din H.G. nr. 395/2016, deoarece propunerea financiară conține costuri neobișnuit de scăzute, contestatorul face următoarele mențiuni: Contestatorul arată că propunerea sa financiară se încadrează într-un procent de 93,10 % din valoarea estimată, ceea ce nu reprezintă un cost neobișnuit de scăzut, așa cum afirmă autoritatea contractantă. Costul estimat pentru realizarea lucrării de către asocierea contestatoare este unul realist, în conformitate cu capacitatea sa de a executa contractul, în cazul în care aceasta ar fi declarată câștigătoare. De altfel, autoritatea contractantă nu a demonstrat costul scăzut al ofertei financiare prezentate de contestator. Confuzia făcută de autoritatea contractantă între evaluarea soldaților manechin și a elementelor de reîntregire a atmosferei socio-istorice, a dus la Pagina 11 din 18

§ 12

declararea eronată a ofertei ca fiind neconformă, neținând cont de faptul că asocierea a cotat atât soldații manechin conform fișelor tehnice aferente, cât și elemente de reîntregire a atmosferei socio-istorice, care cuprind statui sau grup de statui din bronz patinat, conform descrierii din Memoriul de arhitectură. De asemenea, pentru execuția forajelor în zidăria de piatră, în condițiile în care contestatorul deține o experiență vastă în aceste tipuri de lucrări, personal calificat și utilaje și echipamente specifice, valoarea estimată pe articolul RPCP29A1 include toate costurile necesare executării în condiții de calitate a contractului, cu respectarea proiectului tehnic, a caietelor de sarcini, detaliilor de execuție și normativelor și legislației în vigoare. În continuare, contestatorul citează prevederile art.210 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016 și menționează că, pe lângă faptul că prețul ofertat de acesta reprezintă 93,10 % din valoarea estimată a contractului (preț care nu poate fi apreciat neobișnuit de scăzut), decizia autorității contractante fiind cu atât mai mult nelegală, în condițiile în care s-au justificat prețurile ofertate prin răspunsul al solicitarea de clarificări, nefiind întrunită condiția prevăzută de lege a prezentării „unor dovezi care nu justifică prețul neobișnuit de scăzut ofertat” - preț care, așa cum s-a precizat de altfel, nu poate fi considerat ca neobișnuit de scăzut, raportat la valoarea ofertată, față de prețul estimat de autoritatea contractantă. În urma celor prezentate, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiul utilizării eficiente a fondurilor publice, refuzând oferta cu cel mai bun raport calitate - preț, punctajul obținut de contestator fiind maxim (100 puncte) și solicită C.N.S.C. să rețină netemeinicia și nelegalitatea punctului de vedere comunicat de autoritatea contractantă și să admită contestația formulată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Restaurare, consolidare și conservare Cetatea ...i» din municipiul ..., județul ...”, cod CPV 45454100-5 – Lucrări de restaurare (Rev.2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare simplificat nr. ... Conform anunțului de participare şi a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea totală estimată a contractului de lucrări este de 14.299.740,08 lei, fără TVA. În cuprinsul procesului-verbal al ședinței de vizualizare a ofertelor și a evaluării garanției de participare nr. 1149/27.01.2021, s-a consemnat faptul că 3 operatori economici au depus oferte, dintre aceștia fiind ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., contestatorul din prezenta cauză. Potrivit raportului procedurii nr. 9155/01.07.2021, oferta asocierii ... - ... - ... - ... a fost declarată câștigătoare, cu o propunere financiară în sumă de 13.573.223,82 lei, fără TVA. Comunicarea privind rezultatul procedurii a fost transmisă de autoritatea contractantă către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... prin adresa nr. 9162/01.07.2021., în soluționare Consiliul urmând a reda in integrum, conținutul acestui document, și anume: „În conformitate cu Pagina 12 din 18

§ 13

prevederile art. 207 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice vă comunicăm următoarele: Prin analizarea Propunerii financiare, comisia de evaluare a constatat că: - propunerea financiară nu satisface cerința caietului de sarcini cu privire ia realizarea soldaților manechin din bronz și cu privire la realizarea tiranților verticali. - propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz și cu privire la realizarea tiranților verticali. - propunerea financiară conține costuri neobișnuit de scăzute, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz și cu privire la realizarea tiranților verticali. Având în vedere cele menționate anterior, comisia de evaluare a constatat că propunerea financiară nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini și în conformitate cu H.G. nr 395/2016, art. 137 alin. (3) lit. a), lit. d) și lit. g) propunerea financiară prezentată este considerată neconformă și este respinsă. Oferta câștigătoare este cea prezentată de ofertantul ASOCIEREA S.C. ... (LIDER) - S.C. ... - S.C. ... - S.C. ...” Procedând la analiza cauzei, prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și a prevederilor documentației de atribuire întocmită și elaborată de către ... pentru procedura de atribuire în cauză, Consiliul are în vedere faptul că, prin contestația formulată, este criticată modalitatea de evaluare a propriei oferte de către autoritatea contractantă, în susținerea argumentelor aduse, ..., în calitate de lider al asocierii ... – ... subliniind faptul că, raportat la conținutul documentației de atribuire, societatea sa a demonstrat îndeplinirea cerințelor minime obligatorii, motiv pentru care decizia autorității contractante, de respingere a ofertei sale a fost nelegală, impunându-se anularea acesteia. În acest sens, contestatorul ... arată că, în opinia sa, decizia autorității contractante de a exclude oferta depusă de societatea sa, ca neconformă, este o decizie nelegală, prin raportare la cerințele/specificațiile tehnice impuse prin documentația de atribuire. Critica legată de conținutul comunicării rezultatului procedurii de atribuire, respectiv faptul că în adresa nr. 9162/01.07.2021 nu ar fi indicate motivele concrete de respingere a ofertei în cauză, este respinsă de către Consiliu, ca nefondată, în condițiile în care se constată că în comunicare sunt indicate succint și concret motivele de neconformitate constatate în referire la oferta depusă de către ... Acest aspect este avut în vedere cu atât mai mult cu cât, din motivarea în fapt adusă de contestator se observă că acesta a combătut fiecare motiv reținut de achizitoare în referire la neconformitatea ofertei sale, concluzionându-se așadar că acesta a cunoscut motivele de respingere a propriei oferte. Procedând la verificarea deciziei achizitoarei, de respingere a ofertei depusă de către Asocierea ... – ..., Consiliul constată legalitatea acestei decizii, motiv pentru care o va menține și va respinge contestația formulată de către ..., ca nefondată, din considerentele mai jos prezentate. Preliminar, Consiliul punctează rolul pe care îl are documentația de atribuire în cadrul unei proceduri de achiziție publică, conform art. 154 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, respectiv acela de a conține Pagina 13 din 18

§ 14

toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire. Raportat la acest aspect, Consiliul constată că prevederile documentației de atribuire aferentă procedurii de atribuire în cauză nu au făcut obiectul vreunei contestații, astfel că prevederile acesteia și-au consolidat caracterul obligatoriu atât pentru ofertanți care, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare care, în conformitate cu art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ, are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condițiile în care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Prin urmare, se reține că prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, Curtea de Apel Iași, Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. 2204 din 21 septembrie 2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. Similar, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 3274 din 24 septembrie 2012, a statuat că, în materia achizițiilor sectoriale, operatorii economici trebuie să manifeste o diligență sporită în privința cerințelor legale și a celor cuprinse în documentația de atribuire, astfel că, în condițiile în care nu au uzat de dreptul de a contesta anumite cerințe precizate în cuprinsul documentației de atribuire, au acceptat să se supună rigorilor acestora. Și decizia civilă nr. 1095 din 26 aprilie 2010 a aceleiași instanțe își are însemnătate în fundamentarea concluziei de mai sus – „Curtea reține că, în materia achizițiilor publice, operatorii economici sunt datori, mai mult decât un simplu cetățean diligent, să cunoască dispozițiile legale incidente în formele în vigoare la data exercitării drepturilor procesuale, necunoașterea legii nefiind un motiv pentru eludarea acesteia.” Pagina 14 din 18

§ 15

Prin urmare, particularitățile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică impun o rigoare deosebită atât din partea autorităților contractante, cât și, mai ales, din partea celor care doresc să obțină aceste contracte finanțate din fonduri publice. În aceste condiții, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste o diligență sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarități cu privire la oferta sa și, astfel, să prevină orice risc de respingere a ei. Ținând seama de cele redate anterior și verificând lucrările comisiei de evaluare, prin raportare la prevederile documentației de atribuire și a documentelor aflate la dosarul achiziției publice, Consiliul constată că decizia de respingere a ofertei în discuție, ca neconformă, a fost una legală, urmând a fi menținută ca atare, în condițiile în care neconformitățile constatate de către achizitoare în dreptul ofertei depusă de Asocierea ... – ..., se dovedesc a fi întemeiate. Sub acest aspect, se rețin în soluționare că aspectele de neconformitate ale ofertei în discuție, care nu au corespuns cerințelor din documentația de atribuire, au vizat faptul că propunerea financiară nu satisface cerința caietului de sarcini cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz și cu privire la realizarea tiranților verticali, că propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz și cu privire la realizarea tiranților verticali, precum și că propunerea financiară conține costuri neobișnuit de scăzute, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz și cu privire la realizarea tiranților verticali. Verificând aspectele redate anterior, Consiliul va avea în vedere două dintre neconformitățile reținute de achizitoare, acestea fiind suficiente pentru a se constata temeinicia și legalitatea analizei efectuate de către ... în referire la ofertantul în cauză. În analiză, Consiliul are în vedere prevederea din documentația de atribuire, Memoriul arhitectură (pct. 4 de la pag. 69 din vol. 1 Piese scrise) conform căreia s-a solicitat ofertarea de statui realizate din bronz (patinat). De asemenea, se reține că au fost puse la dispoziția ofertanților formulare/fișe tehnice pentru fiecare produs în parte, inclusiv pentru statui/manechini. Verificând propunerea tehnică a ofertantului Asocierea ... – ... (a se vedea fila 6/1214 vol. 5 din D.A.P), document aflat la dosarul achiziției publice, transmis la dosarul cauzei de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 9729/14.07.2021, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 36826/16.07.2021, Consiliul constată că legat de „statui/manechini”, acesta a menționat că materialul din care sunt produse este „bronz (platinat)”, așadar conform cerinței achizitoarei. Cu toate acestea, se constată că, urmare solicitării ce i-a fost adresată de achizitoare, prin adresa nr. 7223/24.05.2021, de a justifica o serie de preturi unitare, printre care și cu privire la „soldați manechini”, „soldați manechini în poziție de tragere” (a se vedea pct. 2 din adresa nr. 7223/24.05.2021), Asocierea ... – ... a depus o ofertă de preț de la S.C. ... S.R.L. pentru „manechin flexibil (bărbat) cu cadru de sârmă și corp poliuretan”. Pagina 15 din 18

§ 16

Or, conform documentației de atribuire, materialul pentru produsul „statui/manechini” era „bronz (platinat)”, nicidecum „cadru de sârmă și corp poliuretan”, justificarea în acest mod a prețului pentru „soldați manechini”, „soldați manechini în poziție de tragere”, așadar componenta „statui” din cadrul documentației de atribuire, fiind culpa exclusivă a ofertantului, căruia i s-a oferit posibilitatea justificării prețurilor propuse în cadrul ofertei. Divergența dintre părți legată de conținutul fișelor tehnice aferente acestei componente, unde nu s-ar fi prevăzut materialul din care să fie realizate acestea, nu este luată în considerare de către Consiliu, în condițiile în care, în baza celor reținute anterior în considerente, informația despre materialul din care trebuie să fie realizate statuile/soldații manechin a fost clar definit și indicat în „Memoriul arhitectură (pct. 4 de la pag. 69 din vol. 1 Piese scrise)”, parte integrantă a documentației de atribuire, și anume „bronz (platinat)”. Astfel, nu prezintă relevanță faptul că în cadrul fișelor tehnice nu a fost indicat expres acest material pentru statui/soldați manechin atât timp cât se constată că asocierii ofertate i-a fost clară această informație, atâta vreme cât a prevăzut în propunerea sa tehnică materialul „bronz (platinat)” - așadar conform cerinței impusă de achizitoare. Or, în condițiile în care, astfel cum s-a subliniat anterior în considerente, nu au fost clarificări/modificări ale conținutului documentației de atribuire, prin depunerea ofertei în cadrul procedurii orice ofertant însușindu-și conținutul definitiv al acesteia, Consiliul determină că nejustificarea prețului propus pentru „statui/soldați manechin”, deși i-a fost solicitat în mod expres acest lucru, conducea, în mod evident și întemeiat, la constatarea nejustificării prețului, precum și la constatarea necorelării propunerii financiare cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului În atare condiții, susținerile contestatorului conform cărora „proiectantul nu a specificat pe nicio fișă că soldații manechin se execută din bronz și nu înțelege de ce ar fi trebuit să coteze soldații manechini din bronz, dacă fișele tehnice emise de proiectant și acceptate de autoritatea contractantă, postate de aceasta în documentația de atribuire, nu menționează acest lucru. În plus, nici în descrierile din Memoriile tehnice pe specialități, în caietele de sarcini sau în clarificările postate ulterior de autoritatea contractantă pe SEAP și care fac parte din documentația de atribuire, nu sunt modificate condițiile inițiale din fișele tehnice” nu pot fi primite de către Consiliu în această etapă a procedurii, ci ar fi putut constitui un motiv de clarificare cu achizitoarea, în ceea ce privește înțelesul conținutului cerințelor din documentația de atribuire, demers ce trebuia a fi efectuat de ... anterior depunerii ofertei în cadrul procedurii. Aceleași considerații sunt avute în vedere de către Consiliu și în referire la neconformitatea reținută de achizitoare în temeiul art. 137 alin. (3) lit. d) din H.G. nr. 395/2016, ce vizează aspectul legat de faptul că propunerea financiară a asocierii nu a fost corelată cu elementele propunerii tehnice, ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, cu privire la realizarea soldaților manechin din bronz, în condițiile în care se constată temeinicia acestuia motiv reținut de ... datorat faptului că, prin răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări nr. 7223/ 24.05.2021, acesta a menționat bugetarea soldaților manechin ca fiind din cadru de sârmă și corp Pagina 16 din 18

§ 17

poliuretan, prețul ofertat astfel nefiind corelat cu elementele propunerii tehnice, și anume cu informațiile de la pagina 6, unde Asocierea ... – ... a ofertat statui realizate din bronz. În aceste condiții, fiind suficientă verificarea celor două neconformități evidente constatate de achizitoare în referire la oferta depusă de către Asocierea ... – ..., Consiliul nu va mai verifica și celelalte aspecte reținute în decizia de respingere, ca neconformă, a ofertei în cauză, întrucât ar fi un demers juridic de prisos și va menține hotărârea adoptată de autoritatea contractantă. Concluzionând asupra aspectelor ce au constituit obiectul prezentei cauze, Consiliul constată că nu sunt motive de remediere a modalității în care comisia de evaluare a efectuat verificarea ofertei depusă de către Asocierea ... – ..., motiv pentru care, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către ..., în calitate de lider al asocierii ... – ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ..., județul ..., ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 17 din 18

§ 18

Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 18 (optsprezece) pagini Pagina 18 din 18

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.