AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1525/2021

TEST PRIMA SRL | TRANSASFALT PROD S.R.L. în contradictoriu cu ORASUL SALCEA

Decizia CNSC nr. 1525/C4/1355, 1372 din 14.07.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1525/C4/1355, 1372 din 14.07.2021

Data din document
2021-07-14
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect «Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Modernizare străzi în oraşul Salcea, judeţul Suceava”», organizată de către ORAŞUL SALCEA, cu sediul în localitatea Salcea, Calea Sucevei nr. 9B, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 6903/25.05.2021, precum şi anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 7114/26.05.2021, - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire, precum şi reevaluarea şi constatarea conformităţii ofertei Asocierii SC TEST PRIMA SRL, - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei declarate câştigătoare şi constatarea acesteia ca neconformă. Prin contestaţia nr. 285/03.06.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 28837/03.06.2021, depusă de către SC TRANSASFALT PROD SRL, cu sediul în Botoşani, Calea Naţională nr. 146, judeţul Botoşani, având număr de înregistrare la Oficiul Regi…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestaţia formulată de SC TEST PRIMA SRL, în contradictoriu cu ORAŞUL SALCEA. În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC TRANSASFALT PROD SRL, în calitate de lider al asocierii SC TRANSASFALT PROD SRL- SC NORDIC VISION SRL, și va dispune anularea raportului procedurii în partea referitoare la oferta respectivei asocieri și obligă autoritatea contractantă la evaluarea documentelor suport DUAE depuse în urma solicitării de clarificări. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1525/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 28527, 28837Data înregistrării: 2021-06-02
ContestatorTEST PRIMA SRL | TRANSASFALT PROD S.R.L.CUI 744639
Autoritate contractantăORASUL SALCEA

2021_1525_2021_Decizie_1525.pdf, BO2021_1525_2021_BO2021_1525.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.246 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1525/C4/1355, 1372 Data: 14.07.2021 Prin contestaţia nr. 1287/02.06.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 28527/02.06.2021, depusă de către SC TEST PRIMA SRL, cu sediul în Suceava, str. Petru Rareş nr. 56, judeţul Suceava, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J33/942/2021 şi Cod Unic de Înregistrare 744639, în calitate de lider al Asocierii SC TEST PRIMA SRL – SC ECOMARY SRL, formulată împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect «Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Modernizare străzi în oraşul Salcea, judeţul Suceava”», organizată de către ORAŞUL SALCEA, cu sediul în localitatea Salcea, Calea Sucevei nr. 9B, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 6903/25.05.2021, precum şi anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 7114/26.05.2021, - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire, precum şi reevaluarea şi constatarea conformităţii ofertei Asocierii SC TEST PRIMA SRL, - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei declarate câştigătoare şi constatarea acesteia ca neconformă. Prin contestaţia nr. 285/03.06.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 28837/03.06.2021, depusă de către SC TRANSASFALT PROD SRL, cu sediul în Botoşani, Calea Naţională nr. 146, judeţul Botoşani, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J7/359/2020 şi Cod Unic de Înregistrare 42752785, formulată împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect «Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Modernizare străzi în oraşul Salcea, judeţul Suceava”», organizată de către ORAŞUL SALCEA cu sediul în localitatea Salcea, Calea Sucevei nr. 9B, judeţul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: Pagina 1 din 2

§ 2

- anularea adresei nr. 7113/26.05.2021 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, - anularea deciziei auorităţii contractante de respingere a ofertei SC TRANSASFALT PROD SRL ca inacceptabilă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi a tuturor actelor şi comunicărilor subsecvente, - anularea raportului procedurii de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, dacă au fost emise, - obligarea autorităţii contractante la reluarea proceduii de atribuire prin reevaluarea ofertei SC TRANSASFALT PROD SRL. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. 1355/2021 şi nr. 1372/2021 au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi etape a procedurii de atribuire. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestaţia formulată de SC TEST PRIMA SRL, în contradictoriu cu ORAŞUL SALCEA. În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC TRANSASFALT PROD SRL, în calitate de lider al asocierii SC TRANSASFALT PROD SRL- SC NORDIC VISION SRL, și va dispune anularea raportului procedurii în partea referitoare la oferta respectivei asocieri și obligă autoritatea contractantă la evaluarea documentelor suport DUAE depuse în urma solicitării de clarificări. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 195.327 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 1287/02.06.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 28527/02.06.2021, depusă de către ... SRL, cu sediul în....., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL, formulată împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect «Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Modernizare străzi în oraşul Salcea, judeţul Suceava”», organizată de către ..., cu sediul în localitatea ...., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea raportului procedurii nr. 6903/25.05.2021, precum şi anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 7114/26.05.2021, - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire, precum şi reevaluarea şi constatarea conformităţii ofertei Asocierii SC ... SRL, - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei declarate câştigătoare şi constatarea acesteia ca neconformă. Prin contestaţia nr. 285/03.06.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 28837/03.06.2021, depusă de către ..SRL, cu sediul în ... având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ..., formulată împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect «Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Modernizare străzi în oraşul Salcea, judeţul Suceava”», organizată de către ... cu sediul în localitatea ....,, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 7113/26.05.2021 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, - anularea deciziei auorităţii contractante de respingere a ofertei SC ...SRL ca inacceptabilă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei, precum şi a tuturor actelor şi comunicărilor subsecvente, Pagina 1 din 70

§ 2

- anularea raportului procedurii de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, dacă au fost emise, - obligarea autorităţii contractante la reluarea proceduii de atribuire prin reevaluarea ofertei SC .... SRL. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2021 şi nr. ....2021 au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi etape a procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 1287/02.06.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 28527/02.06.2021, SC ... SRL, lider al Asocierii ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante de declarare a ofertei sale ca inacceptabilă. Contestatoarea menţionează că în urma evaluării ofertelor, autoritatea contractantă a constatat că pe numele asociatei SC ... SRL a fost emis un document constatator de către Consiliul Judeţean Bacău, respectiv documentul nr. 4694 din 07.03.2019. Astfel, autoritatea contractantă a constatat că în cadrul DUAE, SC ECOMARY SRL, aceasta a bifat rubrica "NU" la secţiunea C din DUAE - MOTIVE LEGATE DE INSOLVENŢĂ, CONFLICT DE INTERESE SAU ABATERI PROFESIONALE, subpunctul încetare anticipată, daune - interese sau alte sancţiuni comparabile, motiv pentru care s-a solicitat SC ... SRL să clarifice cu documente doveditoare, situaţia prezentată având în vedere prevederile art. 167, alin. (1), lit. g) coroborat cu art. alin. (8) din Legea nr. 98/2016, asociata SC ECOMARY SRL precizând următoarele: "Subscrisa a depus oferta în asociere cu operatorul economic S.C. ... S.R.L. în data de 14.09.2020, respectiv a completat DUAE-ul aferent societăţii S.C. ...S.R.L. în 14.09.2020, dată la care nu există o hotărâre definitivă şi irevocabilă privind contestarea în instanţă a documentului constatator nr. 4694/07.03.2019 emis de Consiliul Judeţean Bacau. Astfel, nefiind existentă la acea dată o sancţiune aplicabilă categoriei "abateri profesionale", S.C. ....R.L., în mod corect a bifat "NU" la secţiunea C din DUAE - Motive legate de Insolventa, conflict de interese sau abateri profesionale . Mai mult, la data prezentă acest document constatator nu este publicat nici în cadrul SEAP, nici pe site-ul .... În altă ordine de idei, dorim să învederăm comisiei de evaluare faptul că, conform prevederilor art. 171, alin. (3) din Legea 98/2016 se dispune: Dovezile pe care operatorul economic aflat în oricare dintre Pagina 2 din 70

§ 3

situaţiile prevăzute la art. 164 şi 167 le poate furniza autorităţii contractante, în sensul prevederilor alin. (1), se referă la efectuarea de către operatorul economic a plăţii sau la asumarea de către operatorul economic a obligaţiei de plată a despăgubirilor în ceea ce priveşte eventualele prejudicii cauzate printr-o infracţiune sau printr-o altă faptă ilicită, clarificarea de către operatorul economic în mod complet a faptelor şi împrejurărilor în care a fost comisă infracţiunea sau altă faptă ilicită, prin cooperarea activă cu autorităţile care efectuează investigaţia, şi la adoptarea de către operatorul economic a unor măsuri concrete şi adecvate la nivel tehnic, organizaţional şi în materie de personal, cum ar fi eliminarea legăturilor cu persoanele şi organizaţiile implicate în comportamentul necorespunzător, măsuri de reorganizare a personalului, implementarea unor sisteme de control şi raportare, crearea unei structuri de audit intern pentru verificarea respectării dispoziţiilor legale şi a altor norme sau adoptarea unor reguli interne privind răspunderea şi plata despăgubirilor, pentru a preveni săvârşirea unor noi infracţiuni sau alte fapte ilicite. În concret, vă supunem atenţiei faptul că atât timp cât prin documentul constatator nr. 4694 din 07.03.2019 la punctul Prejudicii care au fost sau care ar fi putut fi aduse autorităţii contractante pe perioada derulării contractului NU au fost consemnate prejudicii cuantificabile ori solicitări de despăgubiri, subscrisa nu poate pune la dispoziţia autorităţii contractante dovezi care se referă la efectuarea de către operatorul economic a plăţii sau la asumarea de către operatorul economic a obligaţiei de plată a despăgubirilor în ceea ce priveşte eventualele prejudicii cauzate, acestea neexistand, în fapt. Menţionăm faptul că din lecturarea acestuia se poate observa lipsa evidenţierii oricărui prejudiciu, sens în care, nici nu poate fi vorba despre îndeplinirea condiţiei existenţei prejudiciului „grav". De asemenea, dorim să învederăm comisiei de evaluare faptul că proiectul pentru care a fost emis documentul constatator a fost avizat de către verificator avizat care a confirmat faptul că proiectul este conform cu prevederile legislative în domeniu. Părerile neavizate nu pot fi avute în vedere. Ataşăm în acest sens, referatul verificatorului, precum şi scan pag. din partea desenată care poartă semnătură şi ştampila verificatorului de proiect. Aşa cum jurisprudenţa Curţii de Apel Suceava statuează în Decizia nr. 502 din 08 septembrie 2020, autoritatea contractantă, în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 57, alin. (4), lit. g), sau h) din Directiva 2014/24, autoritatea contactantă trebuie, pentru a respecta prevederile articolului 57, alin. (6) din această directivă, coroborat cu considerentul 102, al directivei menţionate, să lase posbilitatea operatorului economic să furnizeze dovezi care să ateste că măsurile corective pe care acesta din urmă le-a luat sunt suficiente pentru a evita repetarea neregularităţii aflate la originea Pagina 3 din 70

§ 4

rezilierii contractului de achiziţii publice anterior şi ca, prin urmare, acestea sunt de natură să demonstreze fiabilitatea sa în pofida existenţei unei clauze facultative de excludere relevante şi a Raportului de activitate din 2018 a CNSC care menţionează clar şi fără echivoc "Obligaţia autorităţii contractante de a verifica cele înscrise în documentul constatator, în contextul normativ actual şi cel reglementat de HG nr. 66/2016 se stabileste obligaţia autorităţii contractante de a verifica cele înscrise în documentu/ constatator. Prin urmare, atât dispoziţia în cauză, cât şi art. 167 alin. (1), lit. g) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 171 din Legea nr. 98/2016 stabilesc obligaţia autorităţii contractante de a verifica îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: • faptele să fie in ultimii 3 ani: • să fi încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale, să nu-şi fi îndeplinit sau să îşi fi îndeplinit în mod defectuos obligaţiile contractuale; • aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune interese sau alte sancfiuni comparabile. Nu sunt îndeplinite cerinţele cu privire la încălcarea în mod grav sau repetat obligaţiile principale, respectiv aceste încălcari au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune - interese sau alte sancţiuni comparabile. Cât priveşte capacitatea subscrisei de a susţine proiectul ce face obiectul prezentei achiziţii, respectiv demonstrează credibilitatea prin raportare la motivul de excludere, vă comunicăm următoarele: Compania S.C. ... S.R.L., a fost înfiinţată în anul 2008 şi are ca administrator şi unic asociat pe dl. POPOVICIANDREI-VLAD. Activităţile curente prestate de societate se adresează tuturor companiilor de dimensiuni mici, medii şi mari, precum şi instituţiilor publice şi private, în principal din Regiunea Nord-Est. Societatea are abilitatea de a realiza proiecte în domeniul civil şi industrial (autostrăzi, drumuri, căi de acces, lucrări de infrastructură locativă, administrativă, socială şi educaţională). În ceea ce priveşte poziţionarea pe piaţă, societatea a reuşit în ultima perioadă să îşi asigure un portofoliu stabil de clienţi, cu perspective bune, pentru a deveni una dintre acele companii importante, cu performanţa şi cu o imagine foarte bună. S-a putut realiza acest lucru prin oferirea unor servicii de calitate, prin punctualitate şi profesionalism, dar si datorită practicării unor preţuri avantajoase pentru clienţi. Considerăm că pe această piaţă, odată cu demararea unor importante investiţii finantate prin fonduri europene şi guvernamentale, cererea pentru aceste servicii este în creştere, atât ca volum cât şi ca exigenţă şi competitivitate. Resursele umane implicate în activitatea entităţii: Pagina 4 din 70

§ 5

Personalul companiei este format din 10 angajaţi, care prezintă calificări în domeniu pentru poziţiile ocupate. Aceştia sunt specialişti atestaţi, dintre care proiectanţi de specialitate, specializarea C.F.D.P. cu o vastă experienţă în servicii de proiectare, ingineri de mediu, expert jurist, ingineri CCIA etc. De asemenea, societatea are angajaţi inspectori de şantier în specialităţile: - Construcţii civile, industriale, agricole - categoria de importanţă B; - Drumuri, poduri, tunele, piste de aviaţie, transport pe cablu - de interes naţional; Lucrări tehnico edilitare - de alimentari cu apă şi de canalizare; - Căi ferate, metrou, tramvai; Lucrări de îmbunătăţiri funciare; - Lucrări hidrotehnice - categoria de importanţă B; S.C. ... S.RL. are implementat un sistem al calităţii SR EN ISO 9001/2015 şi SR EN ISO 14001/2015 ceea ce dovedeşte dezvoltarea, implementarea şi îmbunătăţirea sistemelor de management al calităţii, în scopul de a satisface cerinţele clienţilor, precum şi implicarea în realizarea unui echilibru între mediu, societate şi economie pentru a îndeplini nevoile prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-i îndeplini propriile nevoi. Programul de lucru stabilit pentru personalul companiei, este de 8 ore/zi, câte 5 zile/săptămână, 365 de zile/an, mai puţin sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale. Angajaţii ... S.R.L. sunt repartizaţi pe fiecare activitate în funcţie de calificarea şi expertiza fiecăruia. Echipa de lucru propusă pentru realizarea proiectelor a dezvoltat în decursul activităţii sale o bază logistică care permite informarea permanentă, conformă realităţilor curente, a personalului angajat, a conducerii, comunicarea rapidă între toţi membrii echipei, mobilitate şi flexibilitate maximă, consultarea ultimelor noutăţi şi apariţii în domeniul legislativ şi în domeniile pe care le implică activitatea societăţii, precum şi rezolvarea promptă a situaţiilor de criză. Având deja o experienţă notabilă şi oameni calificaţi în domeniu, compania are un portofoliu de proiecte foarte vast. Feed-back-ul pozitiv înregistrat de la majoritatea clienţilor a condus la o creştere importantă a numărului de contracte încheiate, ceea ce justifică în mod evident calitatea serviciilor oferite de către subscrisa. Pentru a demonstra capacitatea profesională de care dispunem, vă ataşăm cateva dintre proiectele şi contractele încheiate cu autorităţile contractante pentru servicii de proiectare: - Contract de prestări servicii nr. 6434/08.10.2018 - prestarea serviciilor de proiectare privind obiectivul, Lotul 1: "MODERNIZARE DRUM JUDEŢEAN DJ 280: OTELENI - LIM. JUD. NEAMŢ, KM: 18+094 - KM 20+378" constând în elaborare proiect tehnic + detalii de execuţie, inclusiv verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi, Pagina 5 din 70

§ 6

documentaţii necesare pentru obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor, caiete de sarcini şi liste de cantităţi (cu preţuri şi fără preţuri), asistenţa tehnică din partea proiectantului, Proces verbal de predare primire PTh din data de 18.03.2019 - Beneficiar: DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE ADMINISTRARE A DRUMURILOR ŞI PODURILOR IAŞI - Contract de prestări servicii nr. 6434/08.10.2018 - prestarea serviciilor de proiectare privind obiectivul, Lotul 1: "MODERNIZARE DRUM JUDEŢEAN DJ 249: HERMEZIU - VLADOMIRA, KM: 5+600 - KM 8+800" constând în elaborare proiect tehnic + detalii de execuţie, inclusiv verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi, documentaţii necesare pentru obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor, caiete de sarcini şi liste de cantităţi (cu preţuri şi fără preţuri), asistenţa tehnică din partea proiectantului, Proces verbal de predare primire PTh din data de 18.03.2019 - Beneficiar: DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE ADMINISTRARE A DRUMURILOR ŞI PODURILOR IAŞI - Contract de prestări servicii nr. 6434/08.10.2018 - prestarea serviciilor de proiectare privind obiectivul Lotul 1 "MODERNIZARE DRUM JUDEŢEAN DJ 281B: BOROSOAIA- PLUGARI (DJ 282B), KM: 18+268 - KM 25+272" constând în elaborare proiect tehnic + detalii de execuţie, inclusiv verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi, documentaţii necesare pentru obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor, caiete de sarcini şi liste de cantităţi (cu preţuri şi fără preţuri), asistenţă tehnică din partea proiectantului - Proces verbal de predare primire PTh din data de 18.03.2019 - Beneficiar: DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE ADMINISTRARE A DRUMURILOR ŞI PODURILOR IAŞI - Contract de prestări servicii nr. 6434/08.10.2018 - prestarea serviciilor de proiectare privind obiectivul, Lotul 1: 4. "MODERNIZARE DRUM JUDEŢEAN DJ 281B: COARNELE CAPREI - ARAMA, KM: 10+ 770 - KM 12+593" constând în elaborare proiect tehnic + detalii de execuţie, inclusiv verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi, documentaţii necesare pentru obţinerea acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor, caiete de sarcini şi liste de cantităţi (cu preţuri şi fără preţuri), asistenţă tehnică din partea proiectantului - Proces verbal de predare primire PTh din data de 18.03.2019 - Beneficiar: DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DE ADMINISTRARE A DRUMURILOR ŞI PODURILOR IAŞI - Contract de prestări servicii nr. 1298/05.04.2019 - Servicii de elaborare proiect tehnic, detalii de execuţie, a documentaţiilor necesare obţinerii avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor, verificare tehnică şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor pentru obiectivul: "REABILITARE 650 ML DIN DC 50 IN LOCALITATEA ZAICESTI DE LA KM 0,8 PANA LA KM 1,450" - Beneficiar - Comuna Baluseni - Proces verbal de predare primire PTh din data de 12.04.2019; - Modernizare străzi în oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacau" - faza Reactualizare DALI"; Pagina 6 din 70

§ 7

- Contract de proiectare şi execuţie lucrări nr. 4710/28.09.2018 - Proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţie "MODERNIZARE PRIN ASFALTARE DRUMURI SĂTEŞTI L=4,886 KM ÎN SATELE HALAUCEŞTI ŞI LUNCAŞI, COMUNA HALAUCEŞTI, JUDEŢUL IAŞI"; - "Modernizare drumuri de interes local în sat Pribeşti, comuna CodĂeşti, judeţul Vaslui" - faza Studiu de Fezabilitate"; - Contract de prestări servicii nr. 263/4069/04.05.2018 - Servicii de inginerie şi proiectare pentru realizare proiect tehnic, detalii de execuţie, documentaţii necesare pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor aferente obiectivului de investiţie şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării lucrărilor, pentru obiectivul de investiţie: "MODERNIZARE STRĂZI ÎN COMUNA RUGINOASA, JUDEŢUL IAŞI"; - Reabilitare şi modernizare DJ 119, km 25 + 740-27+993 la Ciucani, judeţul Bacau" - faza Proiect tehnic + detalii de execuţie", - "Modernizare prin asfaltare drumuri săteşti L=4,886km în satele Halauceşti şi Luncaşi, comuna Halaucesti, judeţul lasi" - faza Studiu de fezabilitate"; - "Modernizare drumuri de interes local în localităţile Zaiceşti, Buzeni, Cosuleni, comuna Baluseni, judeţul Botoşani"- faza Studiu de Fezabilitate" - Modernizare prin asfaltare străzi în comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu" - faza Studiu de Fezabilitate" - "Modernizare drum comunal în satul Haghiac, comuna Dofteana, judeţul Bacău" - faza Studiu de Fezabilitate" - "Modernizare prin asfaltare drumuri săteşti în comuna Valea Seacă, judeţul Bacau" - faza Studiu de Fezabilitate"; - "Modernizare drumuri locale în satele Pirjol, Câmpeni şi Pustiana, comuna Pirjol, judeţul Bacău" - faza Studiu de Fezabilitate"; - Modernizarea drumurilor de interes local în satele Holt, Letea Veche, Siretu şi Rusi-Ciutea, comuna Letea Veche, judeţul Bacău" -faza Proiect tehnic + detalii de execuţie" - "Modernizare drumuri de interes local în comuna Ciorteşti, judeţul laşi" -faza Studiu de Fezabilitate"; - "Modernizare drumuri locale în satele Palanca, Ciugheş şi Cadareşti, comuna Palanca, judeţul Bacău" - faza Studiu de Fezabilitate" - "Modernizare drumuri comunale şi sateşti în satele Sauceşti, Schineni şi Bogdan Vodă, comuna Sauceşti, judeţul Bacau" - faza Proiect tehnic + detalii de execuţie" - Contract de prestări servicii nr. 239/07.03.2016, Contract colaborare nr. 239.1/07.03.2016 - Servicii de inginerie şi proiectare pentru realizare studiu de fezabilitate, documentaţii necesare pentru obţinerea avizelor, acordurilor, autorizaţiilor, proiect tehnic, detalii de execuţie şi asistenţă din partea proiectantului pentru obiectivul de investiţie "MODERNIZARE DRUMURI LOCALE ÎN COMUNA MOLDOVENI, Pagina 7 din 70

§ 8

JUDEŢUL NEAMŢ şi lista continuă cu multe alte proiecte în derulare la această dată. În subsidiar, reiterăm cele expuse, respectiv, având în vedere că nu rezultă din documentul constatator pe care îl invocaţi faptul că subscrisa şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale, cu consecinţa ineluctabilă că aceste condiţii legalmente impuse prin art. 167 din Legea nr. 98/2016 nu sunt îndeplinite. Rezultă cu claritate, din cele de mai sus, că nu este îndeplinită niciuna dintre condiţiile limitativ şi expres statuate de legiuitor pentru incidenţa prevederilor art. 167, lit. g) din Legea nr. 98/2016 republicată. De altfel, acţiunea de anulare a documentului constatator a avut la bază netimbrarea recursului şi nu motive ce ţin de nerespectarea prevederilor legislative, instanţa nu a intrat în fondul cauzei, ci anulează recursul pe excepţii de procedură". În urma acestui răspuns, autoritatea contractantă a revenit cu solicitarea de clarificări privind transmiterea Hotărârilor nr. 548/2020 şi nr. 21/2021, cu motivare. Comisia de evaluare a reţinut, în urma studierii Hotărârii nr. 548/2020 faptul că "obligaţiile contractuale nu au fost îndeplinite corespunzător, abaterea constând în faptul că proiectul tehnic nu a fost întocmit în conformitate cu prevederile legislative, existând neconcordanţe între informaţiile din diferite secţiuni ale proiectului care puse în practică, duc la realizarea unei lucrări neconforme” şi reţine ca şi concluzii: "Analizând răspunsul ofertantului, respectiv motivarea Hotărârii nr. 548/2020 emisă de Tribunalul Bacău (rămasă definitivă) se constată faptul că documentul constatator nr. 4694/07.03.2019 este emis cu respectarea legislaţiei achiziţiilor publice, fiind constatată pe seama SC ...SRL existenţa unei abateri grave ce a condus la rezilierea de drept a contractului. Competenţa comisiei de evaluare, în situaţia dată, este de a verifica dacă ofertantul asociat SC ... SRL se încadrează în cazul de excludere prevăzut de art. 167 alin. (1) lit.g) din Legea nr. 98/2016. Se constată faptul că documentul constatator nr. 4694/07.03.2019 nu a fost anulat prin decizia definitivă a instanţei de judecată, el produce efecte, situaţie în care, în cazul ofertantului asociat S.C.... S.R.L.. este incident cazul de excludere din procedura prevăzut de art. 167 alin.(1) lit.g) din Legea nr. 98/2016. Orice act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care poate fi răsturnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a actului administrativ. Conform articolului menţionat, autoritatea contractantă exclude din procedură orice operator economic care i-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune interese sau alte sancţiuni Pagina 8 din 70

§ 9

complementare. Or, în cazul ofertantului asociat S.C. ... S.R.L. există emis un document constatator negativ care consemnează caracterul grav al neexecutării obligaţiilor contractuale, cu caracter obligatoriu, executoriu şi produce efectele juridice pentru care a fost emis. Având în vedere încadrarea asociatului S.C. ... S.R.L. în motivele de excludere prevăzute la 167 alin. (1) lit. g) coroborat cu art. alin. (8) din Legea nr. 98/2016: art.167 alin.(1) lit g) din Legea nr. 98/2016 "operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract de achiziţii sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile; art.167 alin.(8) din Legea nr.98/2016, în sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. g) se consideră încălcări grave ale obligaţiilor contractuale, cu titlu exemplificativ, neexecutarea contractului, livrarea/prestarea/executarea unor produse /servicii/lucrări care prezintă neconformităţi majore care le fac improprii utilizării conform destinaţiei prevăzute în contract", comisia de evaluare a decis respingerea ofertei Asocierii SC ...SRL - SC ... SRL şi declararea acesteia ca inacceptabilă conform prevederilor legale: art. 137 alin. (2) lit. b) din HG 395/2016." Având în vedere aspectele mai sus expuse, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă în mod eronat a respins oferta sa pentru bifarea cu "nu" la rubrica aferentă secţiunii C din DUAE - MOTIVE LEGATE DE IN SOLVENTA, CONFLICT DE INTERESE SAU ABATERI PROFESIONALE, subpunctul Încetare anticipată, daune - interese sau alte sancţiuni comparabile, pentru următoarele motive: Conform art. 166 (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează: (...) c) pentru contractele de servicii de proiectare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract/ contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor proiectate; (...) (2) În situaţia prevăzută la art. 144 alin. (1), documentul constatator se emite în termen de 14 zile de la data la care ar fi trebuit încheiat contractul de achiziţie public/acordul-cadru, dacă ofertantul nu ar fi refuzat semnarea acestuia, sau de la data de la care a fost reziliat acesta, în cazul în care există contract semnat. (3) Autoritatea contractantă are următoarele obligaţii: a) să elibereze un exemplar al documentului constatator contractantului; b) să păstreze un exemplar la dosarul achiziţiei publice. Pagina 9 din 70

§ 10

(4) Documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/contractant asociat şi, dacă este cazul, pentru eventualele prejudicii, se publică în SEAP, în termen de 60 de zile de la data emiterii, dar nu mai devreme de data expirării termenului/soluţionării contestaţiilor, în situaţia în care acestea au fost depuse. (51) Autoritatea contractantă are obligaţia de a actualiza în SEAP informaţiile cu privire la documentul prevăzut la alin. (5) în termen de 5 zile de la momentul luării la cunoştinţă că situaţia de fapt ce a stat la baza emiterii respectivului document constatator trebuie modificată din cauze obiective. Din textul de lege antemenţionat, reiese că nu sunt îndeplinite de către Beneficiar, în speţă, Consiliul Judeţean Bacău, toate aspectele procedurale pentru documentul constatator nr. 4694 din 07.03.2019. Mai mult, conform adresei nr. 681 din 15.01.2019, Judeţul Bacău, notifică asociatei SC ... SRL rezilierea de drept a contractului de lucrări nr. 24 din 13.12.2016, fără a motiva sau justifica decizia luată. În data de 07.03.2019, după 60 de zile, Judeţul Bacău, transmite documentul constatator, decăzând din termenul statuat la art. 166, alin. (2), respectiv 14 zile şi nici nu publică în SEAP acest document, ceea ce induce ideea că nu este foarte relevant acest constatator şi nici nu poate fi considerat drept o sancţiune pentru limitarea societăţii SC ... SRL de a participa la proceduri de achiziţii, iniţiate prin SEAP, aşa cum este şi speţa de faţă. Mai mult, documentaţia ce făcea obiectul contractului a fost elaborată şi predată în termenul contractual stabilit. Totodată, Judeţul Bacau a receptionat această documentaţie. Conform prevederilor citate, documentul constatator ar trebui să conţină cel puţin următoarele elemente: numele părţilor din contract, obiectul contractului; precizarea îndeplinirii ori a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale; iar în cazul ultim, eventualul prejudiciul suferit de beneficiarul contractului. Autoritatea contractantă, având ştiinţă de existenţa documentului negativ, emis pentru ofertanta SC ... SRL, nu a ezitat să invoce acest act, respingând oferta, fără a fi însă prezente toate elementele de la art. 167 din Legea nr. 98/2016. În asemenea situaţie, comisia de evaluare, fiind în posesia unui document constatator negativ, în care nu se pretinde niciun prejudiciu, sau dacă la rubrica de prejudiciu produs există doar menţiunea „Da", fără a fi cuantificat, recurge la respingerea ofertei în cauză. Prin acţiunea de respingere, comisia de evaluare şi-a depăşit atribuţiile cu care a fost Pagina 10 din 70

§ 11

învestită, neavând dreptul de a aprecia un posibil prejudiciu pe care l-ar fi suferit emitentul documentului constatator. O pagubă, dacă nu este recunoscută de executantul contractului, poate fi recuperată de beneficiar prin acţiune în instanţă. Membrilor comisiei de evaluare nu le este îngăduit să-şi aloce competenţe/atribuţii specifice instanţelor de judecată, prin care să califice rezultatul execuţiei ca pagubă sau nu, ori să stabilească nivelul daunei. Dacă emitentul documentului negativ nu a valorificat paguba, nu a solicitat recuperarea ei, comisiei nu-i este permis a declara inacceptabilă oferta pentru care deţine un document constatator negativ. Pentru o justă raportare la prevederilor art. 167 din Lege, comisia de evaluare avea obligaţia de a avea în vedere şi jurisprudenţa europeană, cum ar fi Hotărârea CJUE din 13 decembrie 2012, în cauza C- 465/11, în procedura Forposta SA, ABC Direct Contact sp. z o.o. împotriva Poczta Polska SA[2], relevante fiind cel puţin următoarele paragrafe: "30. noţiunea „abatere gravă" trebuie să fie înţeleasă ca referindu- se în mod normal la un comportament al operatorului economic în cauză care denotă o intenţie culpabilă sau o neglijenţă de o anumită gravitate din partea sa. Astfel, orice executare incorectă, imprecisă sau defectuoasă a unui contract sau a unei părţi din acest contract poate demonstra eventual o competenţă profesională limitată a operatorului economic în cauză, dar nu echivalează în mod automat cu o abatere gravă.; 31. constatarea existenţei unei „abateri grave" necesită, în principiu, efectuarea unei aprecieri concrete şi individualizate a atitudinii operatorului economic în cauză”. În opinia contestatoarei, rezultatul evaluarii ofertei sale este nelegal atât în raport cu dispoziţiile şi principiile legislaţiei achiziţiei publice, cât şi cu practica naţională şi europeană în materie, pe motiv că în speţă nu sunt incidente situaţiile ce atrag aplicarea prevederilor art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016, care presupun îndeplinirea cumulativă a două condiţii: o încălcare gravă sau repetată a obligaţiilor contractuale şi această încălcăre să fi condus la încetarea anticipată a contractului sau prejudicii cauzate autorităţii contractante. Astfel, simpla existenţă a unui document constatator negativ, calificat astfel pentru diverse motive de neexecutare întocmai a contractului, nu dă dreptul autorităţii contractante să o elimine din competiţie, pe contestatoare. Respingerea devine pertinentă/legală doar dacă se îndeplinesc, cumulativ, cele trei condiţii: - neîndeplinirea contractului să fie aferentă ultimilor 2 ani; - motivele de neexecuţie să fie imputabile acelui ofertant; - beneficiarul să fi reclamat grave prejudicii. Pagina 11 din 70

§ 12

Cu privire la oferta ASOCIERII SC ... S.R.L., contestatoarea consideră că evaluarea acestei oferte nu a fost efectuată cu respectarea tuturor rigorilor impuse de legislaţia în materia achiziţiilor publice. Încă din faza de evaluare a garanţiilor de participare, comisia de evaluare a ignorat faptul că ofertantul SC ... SRL a depus o ofertă inacceptabilă, în sensul că garanţia de participare depusă de către aceasta, nu acoperea data limită de depunere a ofertei stabilită prin anunţul de participare simplificat publicat în SEAP. Prin depunerea ofertei, operatorul economic şi-au însuşit conţinutul întregii documentaţii de atribuire, deci implicit şi conţinutul fişei de date a achiziţiei, motiv pentru care avea obligaţia, potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016 de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Raportat la cele evocate şi ţinând seama că printre atribuţiile comisiei de evaluare sunt şi cele de verificare a garanţiillor de participare prezentate de ofertanţi, din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor din fişa de date, respectiv din anunţul de participare simplificat, această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu. Conţinutul documentaţiei de atribuire, aşa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanţi la procedură care au obligaţia de a îşi elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât şi pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică să respecte atât dispoziţiile legale aplicabile în acest domeniu, cât şi prevederile propriei documentaţii de atribuire care stabileşte regulile ce trebuie respectate de ambele părţi în derularea procesului competitiv. În ceea ce priveşte riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră sau cazul fortuit, acestea cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă. Operatorul economic trebuia să verifice documentul înainte de a-l încărca în sistem şi să depună toate diligenţele în vederea depunerii unei oferte corecte. Astfel, contestatoarea consideră că a fost favorizat acest ofertant prin acceptarea unui nou înscris, respectiv actul adiţional la garanţia de participare care să acopere şi data limită a termenului de depunere, în condiţiile în care toţi ceilalţi ofertanţi au înţeles să depună în mod corect garanţia de participare. Cât priveşte evaluarea ofertei financiare, contestatoarea invocă existenţa unei erori procedurale a comisiei de evaluare, în contextul în care deşi au existat solicitări de clarificări de natură a modifica oferta financiară, ofertantul nu a depus Formularul de ofertă revizuit, aşa cum prevede art. 134, alin. (7), lit. b) şi alin. 10 din HG nr. 395/2016. În acest sens, nu au fost revizuite nici Anexa nr. 2 la Formularul de ofertă, Graficul de plăţi, Graficul valoric de realizare a investiţiei, iar Pagina 12 din 70

§ 13

comisia de evaluare a solicitat clarificarea acestui aspect, în a doua rundă de solicitări de clarificări. Contestatoarea precizează că răspunsul ofertantului cu privire la ofertarea articolului comasat DN podeţ ţeavă corugată D=400 mm, unde în mod incorect a ofertat L= 5 ml - 1 buc faţă de L=7,5 ml - 1 buc, trebuia considerat neconcludent. Modul în care comisia de evaluare a înţeles să solicite clarificări denotă o favorizare a ofertantului, în condiţiile în care nu a fost luată în calcul această lungime de 7,5 ml, motiv pentru care ofertantul precizează că ataşeză refacerea calculelor cantităţii ofertate cu respectarea lungimii solicitate prin documentaţia de atribuire. Se procedează în acelaşi mod şi în cazul formularelor F3 pentru Str. Grigore Alucai și Str. Vişinilor. De asemenea, contestatoarea învederează faptul că potrivit certificatului constatator nr. 330376 din 05.05.2021 emis de ONRC pentru SC ... SRL există ORDONANŢA nr. 67/D/P din data 27.05.2013 emisă de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE -DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL SUCEAVA, Dosar: 67D/P/2012, motiv: evaziune fiscală. Având în vedere acest aspect, contestatoarea consideră că pentru un tratament egal, şi oferta SC ... SRL ar fi trebuit respinsă, pentru aceleaşi considerente pentru care oferta sa a fost considerată inacceptabilă. În cadrul DUAE, SC ...SRL nu a bifat "da" la secţiunea aferentă Motive de excludere a operatorului economic prevăzute de art. 167 din Legea 98/2016. Autoritatea contractantă nu a depus toate diligenţele pentru o evaluare corectă şi a evaluat oferta depusă de ASOCIEREA S.C. ...S.R.L. într-o manieră subiectivă şi incorectă, cu nerespectarea principiului tratamentului egal statuat la art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016. Prin contestaţia nr. 285/03.06.2021, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 28837/03.06.2021, SC ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante de declarare a ofertei sale ca inacceptabilă. Contestatoarea, menţionează că a participat la procedura de atribuire împreună cu subcontractanţii SC ... SRL şi terţul susţinător SC ... SA. Aceasta susţine că prin adresa nr 1082 din 07.10.2020 i s-au solicitat clarificări cu privire la stingerea documentului constatator nr. 2/12113/06.05.2019 emis de Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere SA, DRDP Iaşi transmis Liderului Asocierii SC ... SRL şi publicat pe SEAP la secţiunea Documente Constatatoare, solicitare la care a răspuns în SEAP la data de 12.10.2020 ora 16:28, prin adresa nr. 16 din 12.10.2020. Pagina 13 din 70

§ 14

Prin răspunsurile la solicitările de clarificări şi documentul constatator nr. 2/12113/06.05.2019 postat în SEAP se constată că terţul susţinător nu demonstrează credibilitatea în raport cu motivele de excludere aşa cum prevede art.171 din Legea nr.98/2016, fapt pentru care autoritatea contractantă a solicitat prin adresa nr. 1644 din data de 05.02.2021 înlocuirea terţului susţinător, S.C. ... S.A. Oraşul ... a solicitat de asemenea, pentru terţul susţinător a se prezenta "toate documentele aşa cum au fost acestea solicitate prin cerinţele FDA" oferind termen de răspuns până la 10.02.2021. Având în vedere solicitarea autorităţii contractante, contestatoarea a transmis următoarele documente pentru noul terţ susţinător, SC ...SRL: -Angajament Ferm de susţinere privind capacitatea tehnică - experienţa similară Formular nr. 2. Prin angajamentul ferm de susţinere, contestatoarea a prezentat următoarele contracte de experienţă similară: 1. Contract de lucrări nr. 4752 din 31.10.2019 - "Modernizare drumuri săteşti în Comuna Victor Vlad Delamarina, judeţul Timiş" - lider de asociere, având o cotă procentuală de 98% Valoare 5.678.395,05 lei fără TVA Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 2669 din 31.07.2020. Data început: 05.11.2019, data sfârşit: 31.07.2020. Beneficiari: COMUNA VICTOR VLAD DELAMARINA, tel: 0256/354.741, fax: 0256/351.667. 2. Contract de lucrări nr. 179 din 12.03.2019 - "Reabilitare, DC 44, pe raza comunei Lăpuşnicu Mare, judeţul Caraş-Severin" - lider de asociere, având o cotă procentuală de 98% Valoare: 5.958.711,85 lei fără TVA Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 3466 din 23.11.2020. Data început: 14.06.2019, data sfârşit: 23.11.2020. Beneficiari: Comuna Lăpuşnicu Mare, nr. 133, tel.: 0255/244.005, fax: 0255/244.006 - Plan de intervenţie elaborat în baza angajamentului privind susţinerea de experienţă similară - Declaraţie privind neîncadrarea în situaţia unui conflict de interese pentru terţul susţinător SC ... SRL. - Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 164 din legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL. - Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 165 din legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL. - Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL. Cu privire la răspunsul formulat şi raportat la documentele prezentate, autoritatea contractantă a apreciat în mod nefondat că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. Pagina 14 din 70

§ 15

395/2016 şi ale art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, declarând oferta SC ... SRL ca inacceptabilă întrucât nu s-a "prezentat pentru noul terţ susţinător SC ... SRL documentul DUAE". Contestatoarea învederează că potrivit REGULAMENTULUI DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/7 AL COMISIEI din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziţie unic "DEAU constă într-o declaraţie pe propria răspundere a operatorilor economici, care prezintă dovezi preliminare şi înlocuieşte certificatele eliberate de autorităţile publice sau de părţi terţe. În conformitate cu articolul 59 din Directiva 2014/24/UE, acest document este o declaraţie oficială a operatorului economic potrivit căreia nu se află într-una dintre situaţiile în care operatorii economici sunt sau pot fi excluşi, îndeplineşte criteriile de selecţie relevante şi, dacă este cazul, respectă regulile şi criteriile obiective care au fost stabilite în scopul limitării numărului de candidaţi calificaţi care urmează să fie invitaţi să participe. Obiectivul acestui document este de a reduce sarcinile administrative care decurg din necesitatea de a produce un număr semnificativ de certificate sau de alte documente legate de criteriile de excludere şi de selecţie." În acelaşi sens, contestatoarea invocă practica CNSC, respectiv decizia publicată în buletinul oficial sub numărul B02017_3613. Contestatoarea arată că în urma solicitării de înlocuire a terţului susţinător, a depus declaraţiile privind neîncadrarea în situaţia unui conflict de interese, neîncadrarea în prevederile art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016 şi precizări cu privire la experienţa similară, îndeplinind astfel în mod formal conţinutul DUAE, urmând ca în eventualitatea în care autoritatea contractantă solicita documentele justificative DUAE, aceasta să le prezinte. La momentul în care se afla procedura de atribuire, respectiv în momentul evaluării DUAE, contestatoarea susţine că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă tehnică de a depune un nou DUAE. Din aceste motive, a considerat oportun depunerea declaraţiilor pe prorie răspundere. Deşi este de notorietate faptul că după data limită de depunere a ofertelor, respectiv 14.09.2020 ora 15:00 Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) nu permite modificarea/revizuirea/ adăugarea unui nou DUAE, în acest caz, potrivit autorităţii contractante, trebuia "prezentat pentru noul terţ susţinător S.C. ... S.R.L. documentul DUAE", fapt imposibil din punct de vedere tehnic. Raportat la cele mai sus expuse, contestatoarea invocă Speţa 644 din Biblioteca de speţe a ANAP. Autoritatea contractantă a depus în copie, dosarul achiziţiei, anexat punctului de vedere nr. 7749/10.06.2021, înregistrat la Consiliu sub nr. 31124/15.06.2021 cu privire la contestaţiile formulate de către SC ...SRL şi SC ... SRL. Pagina 15 din 70

§ 16

Cu privire la contestaţia formulată de către Asocierea SC. ... SRL autoritatea contractantă arată că în etapa de reevaluare DUAE pentru asociatul SC ... SRL, prin adresa nr. 76 din data de 20.01.2021, i-a solicitat clarificări cu privire la existenţa documentului constatator nr. 4694/07.03.2019 pe seama societatii SC ... SRL, document ce face obiectul mai multor dosare, conform portalului instanţelor de judecată, respectiv despre faptul că în cadrul documentelor depuse în SEAP, reprezentând oferta, secţiunea C din DUAE - MOTIVE LEGATE DE INSOLVENŢĂ, CONFLICT DE INTERESE SAU ABATERI PROFESIONALE, subpunctul Încetare anticipata, daune- interese sau alte sancţiuni comparabile, ofertantul SC ... SRL a bifat NU. Astfel, conform documentului constatator nr. 4694 din 07.03.2019, emis de către Consiliul Judeţean Bacau în calitate de autoritate contractantă, referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale nr. 24/13.12.2016, acesta a predat un proiect tehnic ce nu respectă prevederile legislative de specialitate, care pus în practică duce la realizarea unei lucrări neconforme, ce se încadrează în situaţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. g) coroborat cu alin. (8) din Legea nr. 98/2016. În acest sens s-a solicitat ofertantului să clarifice cu documente doveditoare situaţia prezentată având în vedere prevederile art. 167 alin (1) lit. g) coroborat cu alin. (8) din Legea nr. 98/2016 actualizată pentru ofertantul asociat SC ... SRL. Termen de răspuns fiind 22.01.2021. Ofertantul a răspuns în termen prin adresa nr. 38/21.01.2021, acesta susţinând că nu se regăseşte sub incidenţa prevederilor art. 167 alin 1. lit. g) coroborat cu alin. 8 din Legea nr. 98/2016 precizând că "acţiunea de anulare a documentului constatator a avut la bază netimbrarea recursului şi nu motive ce ţin de nerespectarea prevederilor legislative, instanţa nu a intrat în fondul cauzei, ci anulează recursul pe excepţii de procedură". Având în vedere cele declarate de ofertant, s-au adresat noi solicitări de clarificări ofertantului, în sensul prezentării motivării deciziei instanţei cu privire la documentul constatator nr. 4694/07.03.2019. De asemenea, autoritatea contractantă arată că, având în vedere răspunsul ofertantului cu nr. 38/21.01.2021 ca urmare a solicitării de clarificări nr. 761/20.01.2021, s-au transmis noi solicitări de clarificări acestuia prin care s-au solicitat a se prezenta următoarele documente: - Hotărârea nr. 548/2020 din 08.10.2020 cu motivare, emisă de Tribunalul Bacău Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, - Hotararea nr. 21/2021 din 12.01.2021 cu motivare, emisă de Curtea de Apel Bacău Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal. Ofertantul a răspuns în termen, prin adresa nr. 48/02.02.2021, încărcată în SEAP în data de 02.02.2021 ora 16:02, aducând următoarele precizări: "- Având în vedere că subscrisa nu deţine la acest moment Hotărârea nr. 548/2020 solicitată de către dvs., vă rugăm să fiţi de Pagina 16 din 70

§ 17

acord cu extinderea termenului de depunere a răspunsului la solicitarea de clarificări, respectiv să fiţi de acord cu transmiterea acesteia în cel mai scurt timp pe e-mailul autorităţii contractante, din momentul în care aceasta va fi emisă, în copie, de către Tribunalul Bacau, cf. cererii S.C. ECOMARY S.R.L. nr. 47 din 02.02.2021. Ataşam copie după cererea antemenţionată. -Cu privire la Hotărârea 21/2021 din 12.01.2021 vă comunicăm faptul că aceasta nu a fost emisă încă şi implicit transmisă către SC ECOMARY SRL. Conform art. 426 alin. (5) din Noul Cod de Procedura Civila: Hotărârea se va redacta şi se va semna in cel mult 30 de zile de la pronunţare. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum şi, când este cazul, opinia concurentă se redactează şi se semnează în acelaşi termen. Având in vedere ca hotararea a fost pronunţata in data de 12.01.2021, conform extrasportal.just.ro, redactarea si motivarea hotărârii este inca in termenul statuat de NCC. " De asemenea, SC ... SRL transmite adresa nr. 216/03.02.2021, având ataşată Hotărârea Tribunalului Bacău nr. 548/2020. Analizând răspunsul ofertantului se constată că acesta, în termenul indicat iniţial de autoritatea contractantă nu a putut pune la dispoziţia comisiei de evaluarea hotărârile instanţelor de judecată cu privire la documentul constatator nr. 4694/07.03.2019. Comisia de evaluare a acordat un nou termen ofertantului pentru prezentarea Hotărârii Tribunalului Bacău nr. 548/2020.  Având în vedere adresa nr. 216/03.02.2021 primită de autoritatea contractantă în data de 03.02.2021, prin intermediul căreia se înaintează Hotărârea Tribunalului Bacău nr. 548/2020 primită de la Tribunalul Bacău în data de 03.02.2020, s-a solicitat ofertantului să prezinte documentul în cauză prin accesarea secţiunii dedicate din SEAP (Secţiunea „SOLICITĂRI DE CLARIFICARE / ÎNTREBĂRI / COMUNICĂRI") din detaliul procedurii de atribuire aflate în desfăşurare. Ofertantul a răspuns în termen prin adresa nr. 257/09.02.2021, aducând următoarele precizări: "Vă transmitem Hotărârea nr. 54812020 emisă de Tribunalul Bacău, conform solicitării dvs. precizăm că aceasta ne-a fost transmisă pe e-mail de către Tribunalul Bacău în data de 03.02.2021. Cu privire la Hotararea nr. 21/2021 din 12.01.2021 vă comunicăm faptul că la această dată nu a fost emisă încă şi implicit transmisă către SC ...SRL". Din analiza Hotărârii nr. 548/2020 emisă de Tribunalul Bacău se reţine judecata pe fond a documentului constatator, cu următoarele precizări: Cu privire la fondul cauzei: Între Serviciul Public Judeţean de Drumuri Bacău, în calitate de achizitor şi Asocierea formată din Sc ... SRL, în calitate de executant s- au stabilit raporturi juridice prin încheierea contractului de lucrări nr. 24/13.12.2016 (fila 158), obiectul fiind reprezentat de prestarea Pagina 17 din 70

§ 18

serviciilor de proiectare şi a lucrărilor de executare pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 119, km 25+740- 27+993, la Ciucani, judeţul Bacău. Prin articolul 5 s-a stabilit durata de execuţie a contractului ca fiind perioada de 8 luni de zile de la data prevăzută în Ordinul de începere, respectiv 2 luni pentru elaborarea proiectului tehnic şi obţinerea autorizaţiei de construire şi 6 luni pentru execuţia lucrărilor. Prin contractul de cesiune nr. 3856/20484/28.11.2017 încheiat între Serviciul Public Judeţean de Drumuri Bacău, în calitate de cedent şi Judeţul Bacău, în calitate de cesionar s-au cedat drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul nr. 24/13.12.2016. Prin actul adiţional nr. 2/16.04.2018 s-au modificat părţile contractante din contractul nr. 24/13.12.2016, sub aspectul autorităţii contractante, calitatea fiind atribuită Judeţului Bacău. În cuprinsul caietului de sarcini elaborat pentru desfăşurarea procedurii de atribuire (fila 85) s-a precizat în mod clar faptul că proiectul tehnic se va întocmi cu respectarea prevederilor HG 28/2008 şi ale Ordinului 863/2008 şi va conţine proiectul tehnic, detalii de execuţie, caiete de sarcini, antemăsurători, listele cu cantităţi de lucrări, graficul general de realizare a investiţiei, părţi desenate, documentaţiile tehnice necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire, indicându-se că proiectul tehnic se va preda după ce a fost verificat pentru cerinţele de calitate de specialişti atestaţi, urmând a se asigura asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie. Prin adresa nr. 502/05.03.2018 (fila 37 volum VI dosar instanţă, volum III dosar achiziţie) s-a emis Ordinul de începere pentru serviciile de proiectare, data de începere fiind stabilită pentru 07.03.2018. Prin procesul verbal nr. 1071/03.05.2018 (fila 33) s-a predat documentaţia tehnică elaborată, respectiv proiect tehnic, detalii de execuţie, caiete de sarcini, proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, în cuprinsul procesului verbal consemnându-se obiecţiunile beneficiarului, respectiv completarea breviarelor de calcul, caracterul incomplet al documentaţiei: lipsesc antemăsurători, memoriu tehnic, listele de cantităţi, consum materiale, manoperă utilaj transport, grafic de coordonare a lucrărilor. Prin adresa nr. 1304/30.05.2018 Consiliul Judeţean a transmis reclamantei neconformităţile constatate ca urmare a verificării documentaţiei PTH: - neconcordanţa între referatul verificatorului şi proiect (în referat se precizează că stratul de uzură de beton asfaltic va fi BA 16, iar în proiect BAPC 16) - în referatul verificatorului se face referire la 2 profile transversale tip, iar în proiect sunt 12 profile tip - proiectul cuprinde caiet de sarcini pentru strat uzură BA16, dar în proiect este folosit BAPC 16 - proiectul tehnic nu conţine caiet de sarcini pentru anrocamente proiectul tehnic nu conţine caiet de sarcini pentru Pagina 18 din 70

§ 19

zidul de sprijin de gabioane proiectul tehnic nu conţine caiet de sarcini pentru pământ armat (specificaţii geogrila, parametri geotehnici ai umpluturii, tehnologie de execuţie) - nu sunt precizate în proiect dimensiunile zidurilor de sprijin de gabioane, tehnologia de execuţie, detalii de execuţie - în capitolul lucrări de stabilizare zona ravene se face referire la amenajarea a două şanţuri pereate, fără a se da detalii despre acestea (dimensiune, lungime, amplasament), nu sunt figurate nici pe planul de situaţie - proiectul tehnic nu conţine caiet de sarcini pentru inierbarea şi împădurirea vârfului ravenei - în proiect nu se regăsesc detalii de execuţie pentru parapetul de tip greu ce va fi montat paralel cu drumul judeţean pentru a limita accesul spre ravena şi nici amplasamentul acestuia nu este precizată poziţia kilometrică a drenurilor longitudinale sub şanţ şi nici lungimea acestora - nu este precizat unde se vor executa drenurile pe versant, tehnologie de execuţie, detalii de execuţie - în proiect nu este precizat ce lungime de şanţuri se va demola/reabilita/executa - se va prezenta sub formă tabelară situaţia podeţelor existente/proiectate/demolate/de reabilitat - proiectul tehnic nu conţine caiet de sarcini pentru execuţie drenuri pe versant în subcapitolul lucrări de siguranţa circulaţiei nu este precizată lungimea parapetului elastic deformabil care se va monta pentru protejarea la eventualele ieşiri de pe partea carosabilă, pentru redirecţionare şi distanţa de la ax - pe planurile de situaţie nu sunt desenate prodeţele propuse spre demolare sau reabilitare fiind figurate doar podeţele proiectate - din planul de situaţie lipseşte ridicarea topo a celor două ravene la care se face referire în proiect - pe planul de situaţie se regăsesc un număr de 10 benzi de încrucişare acestea neregăsindu-se în partea scrisă-memoriu tehnic general şi nici în partea desenată în profielele transversale tip  - la drumurile laterale ce urmează a fi amenajate nu sunt precizate lungimea, lăţimea, structura sistemului rutiere proiectat, modul de realizare a scurgerii apelor - profilele transversale curente şi profilele transversale tip nu sunt corelate cu planul de situaţie - pe planurile de situaţie nu sunt figurate lucrările proiectate conform parte scrisă şi nu au legendă pentru a fi identificate - în planurile de situaţie şi în profilele transversale nu sunt reprezentate zonele cu drenuri sub şanţ - în profilele transversale curente nu sunt reprezentate lucrările ce urmează a fi executate conform părţii scrise Pagina 19 din 70

§ 20

- la profilul transversal cu partea carosabilă 4m nu există banda de încadrare 2*0.5 m ca în DALI; - profilele transversale tip şi curente pentru poziţiile km 27+710- km 27+830 nu sunt relevante deoarece în acea zonă se vor executa următoarele lucrări: umplutura cu material granular armat, rigola ranforsată, lucrări de dren sub şanţ, drenuri de versant, solicitând să se transmită profile transversale tip pentru fiecare modificare de soluţie apărută în teren pe toată lungimea drumului studiat; - la profilele transversale curente de la km 26+720-km 26+820 sunt figurate şanţuri pe partea dreaptă la verificarea în teren pe partea dreaptă se află un tuluz cu h=3m; - în planşa nr. 73 podeţ dalat 2*1m, L=8.30 m, planşa n4. 74 podeţ prefabricat tip P2, secţiune longitudinală, planşa 76-podeţ prefabricat tip p2, secţiuni şi detalii armare, lipsesc cotele de nivel pentru stratul de balast, radier, şanţ, sistem rutier proiectat, fundaţie infrastructură beton, cuneta dren, placa suprabetonare; - în planşa nr 79 zid de sprijin din beton lipsesc cotele de nivel pentru fundaţie, rost fundaţie elevaţie, iar în vederea forntală nu este figurat şanţul de beton cu cotele fundului şanţului pentru asigurarea scurgerii apelor şi nu s-au precizat poziţiile kilometrice la care se vor executa acest tip de lucrări; - în planşa nr. 78-secţiunea dren şi cămin vizitare şi în planşa nr 78.1 secţiune drept şi cămin vizitare nu este precizată poziţia kilometrică la care se vor executa acest tip de lucrări proiectul tehnic nu conţine liste de cantităţi şi antemăsurători proiectul tehnic nu conţine documentaţia DTOE, solicitând remedierea neconformităţilor până la data de 08.06.2018. Prin adresa nr. 1345/05.06.2018, Consiliul Judeţean a solicitat remedierea caietului de sarcini pentru piatră spartă, prin specificarea tipului de material folosit, întrucât în cadrul ofertei financiare la articolele DA11A1 şi DA12A12 s-a ofertat piatra spartă din roci magmatice, iar în urma verificării PTh s-a constatat că nu se specifică tipul pietrei sparte care urmează a se folosi la amenajarea sistemului rutier. Prin adresa nr. 2382/30.08.2018, Consiliul Judeţean Bacău a transmis acordul cu privire la reevaluarea cantităţilor la ravene, prin ridicări topografice, în limita sumei ofertate, solicitând depunerea unui memoriu justificativ până la data de 06.09.2018. Prin adresa înregistrată sub nr. 2471/07.09.2018 reclamanta SC ... SRL a transmis diferenţele cantitative aferente fiecărei lucrări, ca urmare a reevaluării cantităţilor de la ravena 25+965 şi cantităţile de la ravena 26+020. Prin adresa nr. 2669/27.09.2018 emisă de Consiliul Judeţean Bacău (fila 7 volum VI instanţă, volum III dosar achiziţie publică) în urma verificării documentaţiei PTh şi în urma vizitei în teren s-au trimis următoarele observaţii: necesar să se execute zidul de sprijin de la km Pagina 20 din 70

§ 21

27+160-27+170, lucrare proiectată faza DALI, necesară defalcarea cantităţilor de la drenul sub, explicitate în antemăsurători pe capitole seprate cum au fost împărţite în DALI, respectiv în propunerea financiară ofertată, termenul limită pentru predarea proiectului tehnic şi a ofertei financiare cu cantităţile de lucrări fiind 03.10.2018. Prin adresa înregistrată sub nr. 2721/03.10.2018 (fila 6 volum III dosar achiziţie, volum VI instanţă) proiectantul a indicat că va efectua ridicări topo pentru a respecta cerinţele expertului tehnic privind elementele geometrice ale ravenei de la km 26+020, solicitând decalarea termenului de depunere a documentaţiei solicitate până la 09.10.2018. Prin cererea înregistrată sub nr. 2792/09.10.2018 (fila 5, volum VI dosar instanţă, volum III dosar achiziţie) reclamanta ... SRL a solicitat decalarea termenului de depunere a documentaţiei solicitate până la 11.10.2018, motivat de faptul că expertul tehnic a recomandat modificări privind armarea rigolei carosabile, a ravenei de la km 25+965, compeltări plan situaţie cu ridicare topo nouă pentru corelare plan cu secţiune pentru ravena de la km 26+020, completare sanţ ranforsat prefabricat şi armare cu extras armare. Prin adresa nr. 1226/2828/12.10.2018 (fila 4 volum VI, volum III achiziţie) s-a înaintat lista cuprinzând cantităţile de lucrări-comparativ, antemăsurătorile, oferta financiară. Prin adresa nr. 681/15.01.2019 (fila 69) Consiliul Judeţean Bacău a transmis reclamantelor notificarea de reziliere de drept a contractului în baza dispoziţiilor articolului 24. La data de 27.03.2019, Consiliul Judeţean Bacău a emis documentul constatator nr. 4694/07.03.2019, prin care a stabilit că obligaţiile contractuale nu au fost îndeplinite corespunzător, abaterea constând în faptul că proiectul tehnic nu a fost întocmit în conformitate cu prevederile legislative, existând neconcordanţe între informaţiile din diferite secţiuni ale proiectului care puse în practică duc la realizarea unei lucrări neconforme. Justificarea emiterii documentului constatator: „În memoriul tehnic structura rutieră a drumului are stratul de uzură din BA16 (pag 10,17), iar în caietele de sarcini, antemăsurători, detalii de execuţie BAPC 16 lungimea rigolelor şi a şanţurilor pereate din memoriu tehnic nu corespund cu cea din antemăsurători, şi nici cu cea din detaliile de execuţie, astfel: memoriu tehnic rigola 2572m, şanţ cu h=0,4m-20m (pag. 17) antemăsurători-rigola 2266m, şanţ cu h=0.5m-158m în memoriul tehnic şanţul protejat de la km 26+200-26+220 are H=0.4m (pag. 17), în antemăsurători nu se regăseşte decât şanţ cu H=0.5m, în profilul transversal nr. 4 (planşa nr. 60), km 26+200- 26+220- H=0.5, (partea stângă), în profilul transversal tip 6 (planşa nr, 62) km- 26+230-26+299, H=0.4m în planşele Pagina 21 din 70

§ 22

Plan de situaţie, pl 6 de la km 26+230-26+299 este prevăzută rigola şi pe partea stângă şi pe partea dreaptă Planşa nr. 29, pichetul 33, km 26+239.99-până la pichetul 35, km 26+250, este prevăzut sanţ numai pe partea stângă ceea ce nu are corespondent cu niciun alt document al PTH La pichetele 36 până la 38, km 26+275 până la km 26+300 este prevăzut şanţ atât pe partea stângă cât şi pe partea dreaptă ceea ce nu corespunde decât cu profilul transversal tip 6 pl 62. în memoriu şi planurile de situaţie este prevăzută rigola pe ambele părţi nicidecum şanţ. Profilele transversale curente nu corespund cu profilele transversale tip:  Profilul transv tip 13 (km 27+000-27+025) nu corespunde cu profilele curente (lăţimea părţii carosabile şi a platformei drumului) pichet 90,91 Astfel, în profilul transversal tip 13 lăţimea părţii carosabile este de 4m la care se adaugă benzile de încadrare de 0,25*2, rezultând o lăţime de 4.5+m în profilele curente, picheţii 90,91 km 27+000-27+025, partea carosabilă este de 5.00m. De asemenea nici lăţimea platformei drumului nu corespunde în profilul transv tip 13, lăţimea platformei drumului este de 5.5m, iar în profilele curente, picheţii 90,91, lăţimea platformei drumului este de 6,5m În profilul transversal tip 14 (km 27+025-27+300)-platforma drum are lăţimea de 5,50 m, partea carosabilă are lăţimea de 4,50 m, inclusiv benzile de încadrare, acostamentele 0.50m, iar profiele curente platforma drumui are lăţimea de 6,50m, parte carosabilă 5,00m (pichet 93113), acostamente de 0,5m*2. Nu există corespondente între profilele curente şi cele tip. În profilul transversal tip 16 platformă drum are lăţimea de 6.00m, partea carosabilă are lăţimea de 5.00m, acorstamente 0.5m*2, iar în profilele curente platformă drum are lăţimea de 6,50, partea carosabilă are lăţimea de 5,50 m (pichet 114-127), şi acostamente de 0,5m*2. Nu există corespondente între profilele curente şi cele tip. În profilul transversal tip 17, platforma drum are lăţimea de 5,50 m, parte carosabilă are lăţimea de 4,50 m, inclusiv banda de încadrare, iar în profilele curente platforma drum are lăţimea de 6.50m, parte carosabilă are lăţimea de 5.50 m (pichet 143). Nu există corespondente între profilele curente şi cele tip. La profilul transversal tip 18, km 27+700-27+830, planşa nr. 74, lăţimea părţii carosabile este de 5,00m, lăţimea platformei drumului este de 6,5m, acostamente 0,5m*2. Lăţimea platformei drumului nu corespunde cu suma lăţimii părţii carosabile+lăţimea acostamentelor care este de 6.00 m nu 6,5 m cum este cotat în profilul 18, precum şi în profilele curente din picheţii 144-160. Cotele proiectate din unele profile transversale curente nu corespund cu tipul profilului şi cu pantele proiectate (pichet nr 1, 8, 12, Pagina 22 din 70

§ 23

14, 16, 22,23,27,28,29,30,31,90-94, 96-100, 104-120, 122, 123, 127- 130, 135-141, 148-150, 157-160, 166-169, 171-175). În memoriul tehnic cantitatea de parapet este de 510ml, iar în antemăsurători cantitatea este de 535ml. Nu se regăseşte caiet de sarcini pentru parapet şi nici informaţii într-un alt caiet de sarcini referitoare la parapetul metalic. Caietele de sarcini referitoare la marcajele rutiere nu sunt specifice tipului de marcaj pe care proiectantul l-a prevăzut în antemăsurători. Este un caiet de sarcini general care cuprinde informaţii referitoare atât la marcajele clasice cu vopsea şi microbile cât şi la marcajele termoplastice. În caietul de sarcini se precizează că se vor executa marcaje cu microbile, iar în antemăsurători este prevăzută vopsea simplă. În caietul de sarcini referitor la piatra spartă utilizată pentru execuţia lucrării, proiectantul cu toate că a specificat că se utilizează piatra spartă roci magmatice, în conţinutul acestuia sunt prevăzute caracteristici ale pietrei sparte care nu corespunde acestor tipuri de roci magmatice, astfel în tabelul Piatra Spartă condiţii de admisibilitate, rezistenţa de fragmentare uzură cu maşina Los Angeles are caracteristicile aferente pietrei sparte mari cu granula de 40-63mm inferioare clasei roci magmatice pe care proiectantul a indicat-o în caietul de sarcini. Procentul de fragmentare în caietul de sarcini este de 50%, iar în STAS de maxim 30%. În caietul de sarcini strat de legătură din mixtură asfaltică la Cap I materiale se precizează că materiale folosite „agregate naturale de balastieră prelucrate prin spălare şi sortare, pietriş concasat sort 4- 8; 8- 16; 16-20 sau pietriş sort 8-20, nisip natural" Având în vedere că stratul de bază este BADPC mixtura asfaltică cu pietriş concasat în reţeta acestui tip de mixturi nu există posibilitatea utilizării variantei cu agregate sortate pentru materialele componente ale acestui tip de mixtură astfaltică BADPC aşa cum a propus ca alternativă proiectantul. La caiptolul IV reguli şi metode de verificare a calităţii se face referire la verificările pietrişului sortat şi nu la pietriş concasat, material care trebuie să intre în compoziţia BADPC. În caietul de sarcini nr IV strat de legătură din mixtura astfaltică s- a constatat că proiectantul precizează că utilizează pentru stratul de legătură BADPC 22,4, tip de mixtură care este în concordanţă cu Ordinul 6970/1779/2017. Indicativ AND 605-2016, dar s-au constatat următoarele neconformităţi: Cap I materiale, se precizează că materiale folosite agregate naturale de balastieră prelucrate prin spălare şi sortare, pietriş concasat sort 4-8, 8-16m 16-20, sau pietriş sort 8-20, nisip natural. Având în vedere că stratul de bază este BADPC (mixtură asfaltică cu pietriş concasat) se precizează că în reţeta acestui tip de mixtură nu există posibilitatea utilizării agregatelor sortate pentru materialele componente ale BADPC, agregatele sortate se folosesc Pagina 23 din 70

§ 24

pentru mixtura BADPS care nu este indicată nici în DALI nici în expertiza tehnică. Tipurile de agregate precizate de proiectant în caietel de sarcini, respectiv pietriş concasat sort 4- 8, 8-16, 16-20 sau pietriş sort 8-20 nu corespund indicativului AND 605-2016, deoarece granula maximă trebuie să fie de 22,4mm, nu de 20mm (proiectantul în caietul de sarcini a indicat că se utilizează BADPC 22,5 aşa cum reiese din cap Condiţii Tehnice) Referitor la capitol II Condiţii Tehnice s-au constatat următoarele: La Tabelul 3 - granulozitatea amestecului de agregate este greşit, elementele la care face referire în caietul de sarcini sunt aferente mixturii BADPC 20, nu tipului de mixtură indicat în tabelul BADPC 22,4: conform caiet de sarcini, specificaţii: mixtură tip BADPC 22,4, treceri % prin site cu ochiuri pătrat, 20mm- 90...100, 16mm-73...90; 8mm- 40...60; 4mm-28...45; 2mm- 20...35; 1mm-14...30; 0.63mm-10...30; 0.2mm- 5.20; 0.1mm-1...6. Conform AND 605/2016 specificaţii mixtură tip BADPC 22,4, treceri % prin site cu ochiuri pătrat, 22.4mm-90...100, 16mm-73..90; 8mm-42..61; 4mm-28...45; 2mm-20...35; 0.125mm- 5...10;0.63mm-3...7. Limitele procentelor de agregate minerale şi filer din cantitatea totală de agregate Tabelul 2, s-a constatat că procentele elementelor din tabel nu corespund tipului de mixturi asfaltice BADPC 22,4 ci mixturii asflatice BADPC 20. Astfel, conform caietului de sarcini: filer şi fracţiuni din nisipuri sub 0,1 mm- 4...9; filer şi nisip fracţiunea 0,1 ...4mm- diferenţă până la 100; agregate natural cu dimensiunea peste 4mm- 39...58. Conform ADN 605/2016: filer şi fracţiuni din nisipuri sub 0,125mm-5...10; filer şi nisip fracţiunea 0,125...4mm-diferenţă până la 100; agregate natural cu dimensiunea peste 4mm-55...72. În tabelul 4 - abateri admise la controlul compoziţiei mixturii astfaltice faţă de dozajul prescris s-a constatat aceleaşi neconcordanţe între tipul mixturii astfaltice stabilite în caietul de sarcini BADPC 22,5 şi caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească elementele componente ale mixturii asfaltice, caracteristici aferente mixturii BADPC 20. Conform caietului de sarcini:conţinut de bitum, abatere admisă faţă de dozaj ± 0,3; fracţiuni de agregate natural: 20- ±5; 16...20- ±5; 8...16- ±5; 4...8-±5; 1...4- ±4; 0,2,..0,63-±3; 0.1„,0.2- ±2; 0...0.1- ± 1.5. Conform AND 605/2016 agregate, treceri pe sită de 31,5- ±5; 22,4- ±5; 16-+5; 8-±5; 4±4; 2-±3; 0.125-±1,5; 0.063-+1.0, bitum ±0,2. La capitolul IV reguli şi metode de verificare a calităţii se face referire la verificările pietrişului sortat şi nu la pietrişul concasat, material care trebuie să intre în compoziţia BADPC 22.5. Conform HG nr. 28/2008, Ordin nr. 863/2008 caietele de sarcini sunt documentele care reglementează nivelul de performanţă a lucrărilor, precum şi cerinţele condiţiile tehnice şi tehnologice, condiţiile de calitate pentru produsele care urmează a fi încorporate în lucrare, Pagina 24 din 70

§ 25

testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de toleranţă şi altele de aceeaşi natură, care să garanteze îndeplinirea exigenţelor de calitate şi performanţă solicitate. S-a constatat că prevederile caietului de sarcini nu respectă aceste cerinţe, că proiectul tehnic nu cuprinde graficul de eşalonare a lucrărilor". Texte de lege incidente în cauză: Articolul 166 din HG nr. 395/2016 „Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant/ contractant asociat şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează: a) pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării livrării produselor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie tehnică a produselor în cauză; b) pentru contractele de servicii atribuite printr-o procedură de atribuire, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent; c) pentru contractele de servicii de proiectare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor proiectate; d) pentru contractele de servicii de supervizare a lucrărilor/dirigenţie de şantier, în termen de 14 zile de la data emiterii raportului final de supervizare/expirarea duratei de garanţie acordată lucrării în cauză; e) pentru contractele de lucrări atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor, întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză. (2) în situaţia prevăzută la art. 144 alin. (1), documentul constatator se emite în termen de 14 zile de la data la care ar fi trebuit încheiat contractul de achiziţie public/acordul-cadru, dacă ofertantul nu ar fi refuzat semnarea acestuia, sau de la data de la care a fost reziliat acesta, în cazul în care există contract semnat." Articolul 1 din Ordinul 863/2008, aplicabil raportat la data încheierii contractului: „În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) lit. c), proiectul tehnic verificat potrivit prevederilor legale reprezintă Pagina 25 din 70

§ 26

documentaţia ce conţine părţi scrise şi desenate privind realizarea obiectivului de investiţii: execuţia lucrărilor, montajul echipamentelor, utilajelor sau instalaţiilor tehnologice, acţiunile de asigurare şi certificare a calităţii, acţiunile de punere în funcţiune şi teste, precum şi acţiunile de predare a obiectivului de investiţii către beneficiar. Proiectul tehnic trebuie să fie astfel elaborat încât să fie clar, să asigure informaţii tehnice complete privind viitoarea lucrare şi să răspundă cerinţelor tehnice, economice şi tehnologice ale beneficiarului. Proiectul tehnic trebuie să permită elaborarea detaliilor de execuţie în conformitate cu materialele şi tehnologia de execuţie propusă, cu respectarea strictă a prevederilor proiectului tehnic, fară să fie necesară suplimentarea cantităţilor de lucrări şi fără a se depăşi costul lucrării stabilit în faza de studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare. Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare, etapă în care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, elementele şi soluţiile principale ale lucrării şi în care au fost obţinute toate avizele şi acordurile de principiu, în conformitate cu prevederile legale. Proiectul tehnic se verifică pentru cerinţele de calitate de specialişti atestaţi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor în condiţiile legii." Opinia instanţei: Cu titlu preliminar, instanţa reţine faptul că reclamanta a invocat excepţia prematurităţii emiterii documentului constatator din prisma nerespectarii procedurii de încheiere a actului şi a modului de calcul al termenului de 14 zile, excepţie pe care instanţa o califică ca fiind o cauză de nulitate a documentului şi nu o excepţie de procedură. Referitor la natura juridică a termenului de 14 zile, instanţa apreciază că acesta este un termen de recomandare, şi nu un termen imperativ, nefiind reglementată sancţiunea decăderii în cazul nerespectării acestei perioade. În ceea ce priveşte argumentul privind neîncheierea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, instanţa urmează a-l înlătura, dreptul autorităţii de constatare a abaterilor săvârşite de proiectant nefiind legat în mod obligatoriu de încheierea acestui act. În cazul de faţă autoritatea contractantă a procedat la rezilierea de drept a contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor esenţiale ale proiectantului, etapa execuţiei fiind distinctă şi ulterioară perioadei de proiectare, modul de calcul al termenului de 14 zile raportându-se la data finalizării serviciilor de proiectare, respectiv la data încetării raporturilor juridice. Reclamanta nu poate invoca propria culpă rezultată din caracterul defectuos al proiectului tehnic care a determinat imposibilitatea continuării etapei a doua, de execuţie, pentru a fi exonerat de antrenarea răspunderii, de la data rezilierii contractului autoritatea fiind în drept să constate abaterile săvârşite de proiectant. Pagina 26 din 70

§ 27

Faţă de modul de reglementare a documentului constatator şi scopul institurii acestui act, instanţa apreciază că nu este afectată valabilitatea înscrisului, criticile reclamantei fiind nefundamentate. Referitor la întrunirea elementelor răspunderii contractuale, instanţa apreciază că documentul constatator respectă cerinţele legale, neregularităţile reclamantelor fiind contrare situaţiei de fapt rezultată din probele administrate. Sub un prim aspect instanţa notează faptul că autoritatea contractantă a procedat la rezilierea de drept a contractului, în baza dispoziţiilor articolului 24 din actul juridic asumat de părţi, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către proiectant, notificarea de reziliere fiind comunicată Asocierii la data de 17.01.2019. Se observă că reclamantele nu au contestat notificarea de reziliere, contractul încetând de drept, prin aplicarea pactului comisoriu de ultim grad, partea în culpă neformulând nicio critică cu privire la modul în care autoritatea a înţeles să denunţe actul juridic, inclusiv sub aspectul vinovăţiei. Instanţa reţine că prin articolul 166 din HG nr. 395/2016 s-a reglementat dreptul autorităţii de a constata modul de executare a obligaţiilor asumate de operatorul economic, scopul documentului constatator fiind acela de apărare a autorităţilor contractante împotriva unui comportament abuziv al prestatorului în cadrul procedurilor de atribuire ulterioare, fiind un mijloc de probă a săvârşirii unei abateri grave pentru justificarea excluderii de la o altă procedură.  Prin emiterea documentului constatator autoritatea contractantă impută prestatorului o culpă în executarea contractului de achiziţie publică, legalitatea actului fiind în strânsă legătură cu antrenarea răspunderii civile contractuale. Din analiza conţinutului actului contestat se observă faptul că autoritatea a indicat în mod expres fapta ilicită a prestatorului, respectiv nerespectarea regulilor de întocmire a proiectului tehnic şi inserarea unor neconcordanţe care, puse în practică, ar fi condus la executarea unei lucrări neconforme, fiind individualizate elementele răspunderii civile contractuale. Lipsa identificării valorii pagubei şi lipsa formulării unei cereri de despăgubiri nu determină nulitatea documentului constatator, rolul actului fiind acela de identificare a neregularităţilor constatate în derularea contractului şi nu acela de recuperare a prejudiciului. Instanţa reţine faptul că prin articolul 5 alineat 3 din contract părţile au definit durata contractului, stabilind un termen de 2 luni de la data prevăzută în ordinul de începere a prestării serviciilor pentru executarea obligaţiei de elaborare a proiectului tehnic. Din analiza înscrisurilor depuse la dosar instanţa observă faptul că în cuprinsul Ordinului de începere a prestării serviciilor s-a stabilit ca dată de demarare data de 07.03.2018 (acesta fiind momentul de la care trebuie calculat termenul de 2 luni), iar prestatorul a depus documentaţia tehnică la data de 03.05.2018, conform procesului verbal de predare Pagina 27 din 70

§ 28

primire nr. 1071, în cuprinsul procesului verbal fiind individualizate neregularităţile constatate de beneficiar, recunoscute prin semnătură de către reclamantă. Ulterior, la data de 30.05.2018 autoritatea contractantă a comunicat executantului neconformităţile rezultate din verificarea documentaţiei, prin adresa din 05.06.2018 solicitând remedierea deficienţelor din caietul de sarcini referitoare la materialele folosite şi la neconcordanţele dintre oferta financiară şi proiectul tehnic realizat. Observaţiile autorităţii contractante au fost transmise şi prin adresa din 27.09.2018, reclamanta solicitând decalarea termenului de remediere, solicitare care are valoarea juridică a unei recunoaşteri a culpei în realizarea proiectului tehnic. Instanţa observă că reclamanta nu a contestat niciuna din neregularităţile individualizate în adresele şi documentul constatator, apărările fiind construite pe ideea bunei credinţe rezultate din răspunsul la adresele trimise de autoritate, pe ideea suportării cheltuielilor cu efectuarea ridicărilor topografice, pe lipsa menţiunii referitoare la necesitatea depunerii memoriului justificativ şi la nivelul de detaliu al proiectului tehnic. Argumentul reclamantei referitor la buna credinţă rezultată din corespondenţa purtată cu autoritatea contractantă şi disponibilitatea exprimată pentru predarea unui proiect tehnic corect nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere, atât timp cât corepondenţa a fost determinată de rezultatul verificării de către beneficiar a lucrării depuse şi de neconformităţile semnalate, depunerea unui proiect emis cu respectarea dispoziţiilor legale, a ofertei şi a scopului derulării achiziţiei publice constituind însăşi obligaţia proiectantului. Amânarea termenului de remediere prezintă relevanţă doar sub aspectul respectării termenului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, dar nu constituie o apărare fundamentată sub aspectul caracterului corespunzător a lucrării efectuate, nefiind de altfel negate neregularităţile inserate în actele transmise de autoritatea contractantă. Referitor la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor, instanţa apreciază că întocmirea actului după o perioadă de un an şi jumătate de la încheirea contractului nu înlătură culpa reclamantei în executarea obligaţiilor, analiza caracterului licit/ilicit al faptei acesteia realizându-se prin raportare la data stabilită pentru predarea proiectului tehnic, dată ulterioară emiterii Ordinului. Atât timp cât reclamanta a acceptat amânarea perioadei de derulare a raporturilor juridice nu poate invoca acest aspect pentru a înlătura antrenarea răspunderii pentru fapta proprie. Mai mult decât atât nu s-a imputat reclamantei depăşirea termenului de executare ci caracterul neconform al lucrării realizate, astfel încât apărarea referitoare la data punerii la dispoziţie a terenului, lipsa extraselor de carte funciară şi a ridicărilor topografice apare ca nefundamentată, neexistând o legătură de dependenţă între aceste elemente şi fapta ilicită a reclamantei. Pagina 28 din 70

§ 29

Instanţa va înlătura şi apărările referitoare la modul de întocmire a proiectului tehnic şi la lipsa unei reglementări referitoare la respectarea în detaliu a documentaţiei de avizare, conţinutul lucrării fiind definit de legiuitor prin HG 28/2008 şi Ordinul 863/2008, partea neputând invoca necunoaşterea legii. Mai mult decât atât în cuprinsul caietului de sarcini pentru proiectarea şi execuţia lucrării pentru obiectivul de investiţii s-a prevăzut în mod expres faptul că proiectul tehnic va conţine: proiectul tehnic, detaliile de execuţie, caiete de sarcini, antemăsurătoare, listele de cantităţi de lucrări, graficul general de realizare a investitţiei, părţi desenate, partea fiind informată aspupra elementelor fundamentale ale lucrării. Modul de transmitere a detaliilor necesare realizării proiectului tehnic nu conduce la exonerarea de răspundere a reclamantei, atât timp cât din dosar rezultă că informaţiile necesare au fost comunicate, tipul de format utilizat neconstituind un motiv pentru executarea neconformă, mai mult cu cât în adresele trimise autorităţii nu s-a invocat această problemă. Constatarea existenţei unei abateri necesită, în principiu, efectuarea unei aprecieri concrete şi individualizate a atitudinii operatorului economic, element care se regăseşte în prezenta cauză, înscrisurile depuse la dosar susţinând poziţia autorităţii contractante referitoare la caracterul neconform al documentaţiei, aspect care nu a fost negat şi nici combătut de reclamantă. Astfel, partea nu a contestat că a depus proiectul fără a ataşa antemăsurătorile, listele de cantităţi, graficele de eşalonare a lucrărilor, că în cuprinsul ofertei financiare şi a caietului de sarcini a precizat piatra Sparta din roci magmatice (caiet de sarcini nr.3, volum III, fila 170), iar în cuprinsul proiectului tehnic nu a specificat tipul de piatra sparta folosit, caracteristicile descrise corespunzând rocilor sedimentare, nu a contestat că nu au fost respectate cantităţile de lucrări în cadrul proiectului faţă de documentaţia de avizare, referitoare la stabilizarea ravenelor de la km 25+964 şi km 26+020 şi la realizarea unui zid de sprijin în lungime de 15.00ml, invocând doar lipsa obligativităţii depunerii unui memoriu justificativ, acest document fiind necesar pentru a clarifica situaţia rezultată din elaborarea unui proiect neconform. Instanţa observă că singura critică concretă este legată de obiecţiunile beneficiarului referitoare la mixtura asfaltică, autoritatea constatând că în referatul verificatorului s-a precizat că stratul de uzură de beton asfaltic va fi BA 16, iar în proiect s-a indicat BAPC16, aspect semnalat şi în cuprinsul adresei nr. 1304/30.05.2018. Din analiza referatului de verificare tehnică, de calitate a proiectului reabilitate şi modernizare DJ119, km 25+740-27+993 (fila 127) se constată că verificatorul a indicat că sistemul rutier este alcătuit dintr-un strat de 4 cm de uzură din beton asfaltic BA16, la pagina 10 din memoriul tehnic general, respectiv pagina 17 din memoriu tehnic pe specialităţi (volum III) s-a prevăzut de reclamantă acceaşi structură a stratului de uzură, Pagina 29 din 70

§ 30

faţă de conţinutul expertizei tehnice, pentru ca în antemăsurători să se menţioneze strat de uzură din neton asfaltic BAPC16 (volum III), aspecte care susţin punctul de vedere al autorităţii contractante, criticile reclamante fiind contrare conţinutului documentaţiei. În ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la noţiunea de abatere gravă, instanţa apreciază că argumentele reclamantei nu sunt de natură a conduce la nulitatea documentului constatator, caracterul grav al abaterii reprezintând un element determinant într-o eventuală procedură de excludere de la atribuiri ulterioare, scopul documentului constatator fiind acela de constatare a existenţei abaterii şi nu de stabilire a nivelului culpei  operatorului economic, instanţa nefiind sesizată cu verificarea legalităţii măsurii de excludere ci doar a legalităţii constatării nerespectării obligaţiilor contractuale. Având în vedere aceste aspecte, instanţa urmează a respinge acţiunea documentul constatator fiind emis cu respectarea cerinţelor de formă şi fond stabilite de lege, fiind întrunite elementele răspunderii civile contractuale. Concluzii ca urmare a analizei răspunsului la solicitările de clarificări: Analizând răspunsul ofertantului, respectiv motivarea Hotărârii nr. 548/2020 emisă de Tribunalul Bacău (rămasă definitivă) se constată faptul că documentul constatator nr. 4694/07.03.2019 este emis cu respectarea legislaţiei achiziţiilor publice, fiind constatată pe seamă SC ...SRL existenţa unei abateri grave ce a condus la rezilierea de drept a contractului. Competenţa comisiei de evaluare, în situaţia dată, este de a verifica dacă ofertantul asociat SC ...SRL se încadrează în cazul de excludere prevăzut de art. 167 alin. (1) lit.g din Legea nr. 98/2016. Se constată faptul că documentul constatator nr. 4694/07.03.2019 nu a fost anulat prin decizia definitivă a instanţei de judecată, el produce efecte, situaţie în care, în cazul ofertantului asociat S.C. ... S,R.L., este incident cazul de excludere din procedură prevăzut de art.167 alin.(1) lit.g) din Legea nr. 98/2016. Orice act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care poate fi răsturnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a actului administrativ. Conform articolului menţionat, autoritatea contractantă exclude din procedură orice operator economic care şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune interese sau alte sancţiuni complementare. Or, în cazul ofertantului asociat S.C. ... S.R.L. există emis un document constatator negativ care consemnează caracterul grav Pagina 30 din 70

§ 31

al neexecutării obligaţiilor contractuale, cu caracter obligatoriu, executoriu si produce efectele juridice pentru care a fost emis. Având în vedere încadrarea asociatului S.C. ...S.R.L. în motivele de excludere prevăzute la 167 alin. (1) lit. g) coroborat cu art. alin. (8) din Legea 98/2016, comisia de evaluare a decis în mod corect respingerea ofertei Asocierii SC ... SRL şi declararea acesteia ca inacceptabilă conform prevederilor legale.   Cu privire la susţinerile contestatoarei, autoritatea contractantă menţionează că S.C. ... S.R.L. a urmărit să îşi ascundă situaţia proprie reieşită din neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, respectiv existenţa abaterii sale profesionale, în faţa Oraşului Salcea, omisiune care ar putea fi interpretată prin prisma art. 167 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. La momentul când autoritatea contractantă a luat act de existenţa şi conţinutul documentului constatator, a cerut lămuriri asocierii S.C. ...SRL prin trei adrese de solicitări de clarificări: - adresa de solicitare de clarificări nr. 76 din data de 20.01.2021 - adresa de solicitare de clarificari nr. 1389 din data de 01.02.2021 - adresa de solicitare de clarificari nr. 1643 din data de 05.02.2021 Astfel, ... nu a respins direct oferta Asocierii, ci a pus în aplicare prevederile art.171 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Cele trei răspunsuri la solicitările de clarificări nu demonstrează că rezilierea nu a fost din vina ... S.R.L., că neconformităţile care au dus la reziliere nu sunt grave şi nici că au fost luate măsuri corective. Astfel, prin răspunsul dat, contestatoarea nu a făcut dovada că abaterea constatată prin documentul constatator nu este gravă şi nici că ar fi luat măsuri corective relevante şi suficiente. Prin răspunsul ei, ASOCIEREA SC .. S.R.L. a venit cu explicaţii insuficiente şi, mai mult, nu a furnizat nicio dovadă care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a proba credibilitatea. Pe lângă cele motivate mai sus, autoritatea contractantă invocă şi Decizia CNSC nr. ... din data de 08.04.2021 ce a judecat aceeaşi speţă cu privire la încadrarea asociatului S.C. ... S.R.L. în motivele de excludere prevăzute la 167 alin. (1) lit. g) coroborat cu art. alin (8) din Legea 98/2016. Cu privire la criticile contestatoarei referitoare la evaluarea ofertei ASOCIERII SC ... SRL-S.C. S.C. ... S.R.L., autoritatea contractantă invocă prevedereile art. 132 (3) din HG nr. 395/2016. În aceste condiţii, fiind identificate neconcordanţe referitoare la îndeplinirea valabilitatii garanţiei de participare, comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului cu privire la cele constatate: Denumirea ofertantului Valoare, perioada de valabilitate 99.215,11 lei/180 zile Ofertantul va constitui garanţia de participare în cuantum de 99.215,11 lei. Perioada de valabilitate a garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv 180 de zile la data limită de Pagina 31 din 70

§ 32

depunere a ofertei stabilită prin anunţul de participare publicat în SEAP. Garanţia de participare se constituie în conformitate cu prevederile art. 36 din H.G. nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul viramentului bancar, plata se va realiza în contul R054TREZ5915006XXX000177 deschis la Trezoreria Suceava, cod fiscal 4244180. Documentul de plată va fi încărcat în SICAP, semnat cu semnătură electronică, până la data limită de depunere a ofertelor. În cazul utilizării unui instrument de garantare, dovada constituirii garanţiei de participare semnată cu semnătură electronică, se va încărca în SICAP, până cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a oferelor şi trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. După această dată, autoritatea contractantă solicită în temeiul art. 134 din HG nr.395/2016 clarificări în scopul prezentării în original a documentului privind garanţia de participare, în cazul în care acesta face parte din categoria documentelor cu regim special a căror valabilitate este condiţionată de prezentarea în forma originală. În cazul participării în comun la procedura de atribuire, garanţia de participare trebuie constituită în numele asocierii şi să menţioneze că acoperă în mod solidar toţi membrii grupului de operatori economici. Garanţia de participare emisă în altă limbă se va încărca în SEAP, însoţită de traducerea autorizată în limba română, urmând ca ulterior, la solicitarea autorităţii contractante să fie prezentată în forma originală emisă în statul de reşedinţă. Asocierea SC.... SRL Terţ susţinător: SC ...SRL Ofertantul prezintă Poliţa Seria M nr. 000086658 din 11.09.2020, emisă de City Insurance-Societate de asigurare - reasigurare pentru suma de 99.215,11 RON, - asigurarea privind garanţia de participare la licitatie pentru ofertant: Asocierea SC.... SRL si SC ... SRL, având termen de valabilitate în perioada: 15.09.2020- 18.03.2021.

§ 33

-Instrument

§ 34

de garantare pentru participare cu oferta la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publica Seria M Nr. 000086658; -OP din 11.09.2020 in valoare de 496 de lei emisa de BRD Groupe Societe Generale; Din analiza garanţiei de participare rezultă următoarele aspecte: -Garanţia de participare a fost constituită

§ 35

printr-o

§ 36

poliţă

§ 37

de asigurare emisă în condiţiile legii de o societate de asigurări, care nu se află în situaţii speciale privind autorizarea ori supravegherea, în condiţiile legii. Pagina 32 din 70

§ 38

-Garanţia de participare este constituită în suma şi pentru perioada de

§ 39

valabilitate

§ 40

prevăzute

§ 41

în documentaţia de atribuire. -Garanţia de participare constituită este irevocabilă. -Garanţia de participare a fost constituită în numele Asocierii SC....SRL si SC ... SRL şi acoperă în mod solidar toţi membrii grupului de operatori economici. Solicitare de clarificări / Răspuns la solicitarea de clarificări: Din analiza poliţei

§ 42

privind

§ 43

asigurarea

§ 44

de participare la licitaţie rezultă că aceasta nu este valabilă în data de 14.09.2020, respectiv în data limită de depunere a ofertei stabilită prin anunţul de participare publicat în SEAP. Prin adresa nr. 9895/16.09.2020 s-a solicitat ofertantului să clarifice perioada de valabilitate a Garanţiei de participare, întrucat perioada înscrisă în cadrul poliţei prezentate nu acoperă şi data limită de depunere a ofertei stabilită prin anunţul de participare publicat în SEAP. Termen de răspuns: 3 zile lucrătoare, respectiv

§ 45

până

§ 46

la

§ 47

data

§ 48

de 22.09.2020. „Garanţia de participare s-a solicitat către asigurător cu fişa de date şi menţionând perioada de valabilitate a ofertei stabilită prin anunţul de participare publicat în SEAP, în urma cererii noastre au emis poliţa cu ser.M,nr. 000086658 având termen de

§ 49

valabilitate

§ 50

în

§ 51

perioada: 15/09/2020 până la 18/03/2020, menţionăm că este o greşeală de tehnoredactare

§ 52

din

§ 53

partea asigurătorului drept pentru care am solicitat efectuarea unui act adiţional prin care să se corecteze perioada de valabilitate a poliţei conform ofertei. Ataşam

§ 54

act

§ 55

adiţional

§ 56

nr. 1/18.09.2020 la contractul de Pagina 33 din 70

§ 57

asigurare ser. M.nr.000086658 din data de 11.09.2020. " Ofertantul ataşează la adresa de răspuns la solicitările de clarificări, act adiţional nr. 1/18.09.2020 la contractul de asigurare seria M, nr. 000086658 din data de 11.09.2020 prin care se corectează perioada asigurată din 15.09.2020-18.03.2021 în 14.09.2020-18.03.2021. Cu privire la criticile contestatoarei referitoare la evaluarea ofertei financiare a ASOCIERII SC ... SRL, autoritatea contractantă menţionează faptul că în etapa de evaluare tehnică şi financiară au fost identificate şi remediate erorile aritmetice precum şi corectarea acestora în condiţiile admise de lege: S-au identificat erori aritmetice, fiind cazul remedierii şi corectării acestora. - Ofertant ASOCIEREA S.C ... S.R.L: CONSTATARE CLARIFICARI

§ 58

SOLICITATE/ RĂSPUNSURI Ofertantul Asocierea S.C. ... SRL a prezentat in cadrul propunerii financiare listele de cantitati de lucrări pe categorii de lucrări - formularele F3 (pag. 5- 127). La pag. 41 - 42 se oferteaza articolul comasat: -DN Podeţ ţeava corugata D=400 mm; L=5 ml = 1 buc. In structura articolului comasat se oferteaza art. 6 Tuburi Wavin PVC- KG DN 300-400 mm lungime tronson ţeava 6 m = 5,00 m; respectiv 6L Tub corugat DN 400 SN 8 = 5,2 m SOLICITARE DE CLARIFICARI nr. 1: 1. întrucât prin adresa nr. 194 din 07.01.2021 din etapa de evaluare a propunerii tehnice s-a declarat: „Referitor la solicitarea nr 3, am observat greşeala de tehnoredactare, rugam distinsa comisie sa ia in considerare articolul corect L=7,5 m si nu L= 5 m " Prin adresa nr. 4266/25.03.2021 s-a solicitat ofertantului sa confirme ca la formarea preţului ofertat pentru Podeţ ţeava corugata D=400 mm; L=5 ml = 1 buc a fost luata in calcul lungimea podeţului de 7,5 ml. 2. Din analiza articolelor de deviz ce compun articolul comasat „DN 400 Podeţ ţeava corugata D=400 mm; L=5 ml" se identifica ofertat articolul 6.Tuburi Wavin PVC - KG imbinate prin mufe si garnituri 5,00 ml. In conformitate cu lista principalelor componente ale construcţiei podeţul in cauza are o lungime de 7,5 ml si nu de 5 ml cat a fost ofertat (nefiind Pagina 34 din 70

§ 59

o greşeala de tehnoredactare). Astfel, abaterea tehnica constatata vizeaza lungimea podeţului din ţeava corugata D=400 mm (se oferteaza 5 m de tub si nu 7,5 m) motiv pentru care prin adresa nr. 4266/25.03.2021 s-a solicitat ofertantului sa refaca calculele cantitatilor ofertate in cadrul articolului comasat Podeţ ţeava corugata D "400 mm, cu respectarea cantitatii si lungimii solicitate prin documentaţia de atribuire. Termen acordat pentru prezentarea răspunsului la solicitările de clarificari: 29.03.2021 (2 zile lucratoare). RĂSPUNS LA SOLICITAREA DE CLARIFICARI nr. 1: Ofertantul Asocierea S.C. ...SRL a răspuns in termen, prin adresa nr. 154/26.03.2021, prezentata in SEAP in data de 29.03.2021, aducand urmatoarele justificări: "l.DA confirmam ca la formarea preţului ofertat de dvs pentru podeţ teva corugata D~400mm;L=5ml=l buc ati luat in calcul lungimea podeţului de 7,5 ml 2. Ataşam refacerea calculelor cantitatii ofertate in cadrul articolului comasai Podeţ ţeava corugata D=400mm,cu respectarea cantitatii si lungimii solicitate prin documentaţia de atribuire. " Răspunsul prezentat este semnat electronic cu semnătură electronica extinsa In cauza sunt incidente dispoziţiile art. 134 alin (7) si alin (8) din HG 395/2016, modificările efectuate de ofertant putând fi Încadrate in categoria abaterilor tehnice minore, intrucat cunatificarea teoretica in valoare Calcul cuantificare teoretica in valoare monetara: 382,68 lei fara TVA + 739,08 lei fara TVA = 1.121,76 lei fara TVA (1.121,76 / 9.278.361,99) *100 = 0,012% Ofertantul ataseaza solicitării de clarificari, alaturi de formularul F3 revizuit si urmatoarele documente: -Anexa nr. 2 la Formularul de oferta - Grafic de preturi (valoare totala: 9.278.361,99 lei fara TVA) -Graficul de plaţi (valoare fara Proiectare si Organizare de şantier: 9.103.781,99 lei fara TVA) -Formularul de oferta Pagina 35 din 70

§ 60

(valoare totala ofertata: 9.278.361,99 lei fara TVA) -Anexa nr. 1 la Formularul de oferta -Anexa nr. 2 la Formularul de oferta - evidenţierea cheltuielilor pe asociaţi si/sau subcontractanti (valoare totala: 9.278.361,99 lei fara TVA defalcata astfel: Asociat 1: 9.128.781,99 Iei + Asociat 2 : 149.580,00 lei) -Anexa nr. 3 la Formularul de oferta -Grafic valoric de realizare a investitiei publice (valoare totala: 9.278.361,99 lei fara TVA) Analizand valorile inscrise in documentele mai sus amintite se constata ca ofertantul nu a refăcut calculele asupra preţului total al ofertei conform art. 134 alin (7) lit b) si alin (10) din HG 395/2016 in cadrul Formularului de oferta, Anexei nr. 2 la formularul de oferta, Graficului de plaţi si Graficului valoric de realizare a investitiei. SOLICITARE DE CLARIFICARI nr. 2: Prin adresa nr. 5068/09.04.2021 s-a solicitat ofertantului sa retransmita Formularul de oferta, Anexa nr. 2 la formularul de oferta, Lista de preturi pentru str. Vişinilor L= 862 ml Graficul de plaţi si Graficul valoric de realizare a investitiei cu noua valoare rezultata in urma modificărilor intervenite in cadrul formularului F3 Str Vişinilor L=862 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale . Termen acordat pentru prezentarea răspunsului la solicitările de clarificari: 14.04.2021 (3 zile lucratoare).  RĂSPUNS LA SOLICITAREA PE CLARIFICARI nr. 2: Ofertantul Asocierea S.C. ... SRL a răspuns in termen, prin adresa nr. 178/13.04.2021, prezentata in SEAP in data de 14.04.2021, aducand urmatoarele justificări: «La solicitarea dumneavoastră va transmitem ataşat documentele solicitate sis untem de acord cu aplicarea corecţiilor aritmetrice, după cum urmeaza: -Formularul de ofertare revizuit, -Anexa nr. 2 la fornularul de oferta, -Lista de preturi pentru str. Grigore Alucai L= 336 ml si str. Vişinilor L= 862 ml, -Graficul de plaţi si -Graficul valoric de realizare a investiţiei, cu noua valoare rezultata in urma modificărilor intervenite in cadrul fornularului F3 Str Grigore Alucai L=336 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale si F3 Str Vişinilor L=862 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale» Răspunsul prezentat este semnat electronic cu semnătură electronica extinsa. ANALIZA RĂSPUNS LA SOLICITAREA DE CLARIFICARI nr. 2: Analizand documentele prezentate se constata ca ofertantul depune: -Formularul de ofertare revizuit - valoare ofertata : 9.279.483,75 lei fara TVA -Anexa 1: valoare ofertata : 9.279.483,75 lei fara TVA : asociat 1: 9.129.903,75 lei fara TVA; asociat 2: 149.580,00 lei fara TVA - Anexa nr. 2 la fornularul de oferta Grfaicul de preturi Nr. crt. Activitate principală/categorie de lucrări preţ 1 Proiectare 149.580,00 2 Organizare de şantier 25.000,00 3 Construcţie 8.027.308,58 4 Utilităţi 932.623,66 Pagina 36 din 70

§ 61

5 Iluminat 144.971,51 TOTAL GRAFIC DE PREŢURI (preţul forfetar) 9.279.483,75 - GRAFICUL DE PLĂŢI Realizarea proiectării lucrărilor conform normativelor în vigoare, inclusiv studii teren, desene conform cu execuţia şi Cartea construcţiei: 120523 lei Asistenţa tehnică: 29.057 lei Organizarea de şantier: 25.000 lei Total execuţie lucrări: 9.104.903,75 lei -Lista evaluări Str. Grigore Alucai L=336 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale: 354.412,34 lei fără TVA -Lista evaluări Str Vişinilor L=862 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale: 1.039.933,47 lei fără TVA Răspuns concludent. CONSTATARE CLARIFICĂRI SOLICITATE/RĂSPUNSURI Ofertantul Asocierea S.C. ... SRL a prezentat în cadrul propunerii financiare listele de cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări - formularele F3 (pag. 5-127). La pag. 64 se ofertează articolul comasat: -DN Podeţ ţeavă corugată D=400 mm; L=5 ml = 2 buc. În structura articolului comasat se ofertează art. 6 Tuburi Wavin PVC- KG DN 300-400 mm lungime tronson ţeavă 6 m = 10,00 m; respectiv 6L Tub corugat DN 400 SN 8 = 10,4 m SOLICITARE DE CLARIFICĂRI nr.1 1. Prin adresa nr. 4266/25.03.2021 s-a solicitat ofertantului să confirme că la formarea preţului ofertat pentru Podeţ ţeavă corugată D=400 mm; L=5 ml = 2 buc a fost luată în calcul lungimea podeţului de 7,5 ml. 2. Din analiza articolelor de deviz ce compun articolul comasat „DN 400 Podeţ ţeavă corugată D=400 mm; L=5 ml" se identifică ofertat articolul 6.Tuburi Wavin PVC - KG îmbinate prin mufe şi garnituri....... 10,00 ml. În conformitate cu lista principalelor componente ale construcţiei podeţul în cauza are o lungime de 7,5 ml şi nu de 5 ml cât a fost ofertat. Astfel, abaterea tehnică constatată de comisia de evaluare vizează lungimea podeţului din ţeavă corugată D=400 mm (se ofertează 5 m de tub şi nu 7,5 m) motiv pentru care prin adresa nr. 4266/25.03.2021 s-a solicitat ofertantului refacerea calculelor cantităţilor ofertate în cadrul articolului comasat Podeţ ţeavă corugată D=400 mm, cu respectarea cantităţii şi lungimii solicitate prin documentaţia de atribuire. Pagina 37 din 70

§ 62

Termen acordat pentru prezentarea răspunsului la solicitările de clarificări: 29.03.2021 (2 zile lucrătoare). RĂSPUNS LA SOLICITAREA DE CLARIFICARI nr. 1: Ofertantul Asocierea S.C. ... SRL a răspuns în termen, prin adresa nr.154/26.03.2021, prezentată în SEAP în data de 29.03.2021, aducând următoarele justificări: "1. Da, confirmăm, că la formarea preţului ofertat pentru podeţ ţeava corugată D=400mm; L=5ml=2 buc am luat în calcul lungimea podeţului de 7,5 ml 2. Ataşăm refacerea calculelor cantităţilor ofertate în cadrul articolului comasat Podeţ ţeavă corugată D=400mm, cu respectarea cantităţii şi lungimii solicitate în clarificare". Răspunsul prezentat este semnat electronic cu semnătură electronică extinsă. Ofertantul ataşează răspunsului la solicitările de clarificări Devizul ofertă F3 Str. Vişinilor L=862 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale cu îndreptarea abaterii tehnice constatate în ofertarea podeţului din ţeavă corugată D=400 L=7,5 ml 2 buc. Ofertantul modifică cantităţile articolelor de deviz (prin suplimentarea cantităţilor şi implicit a valorilor) ce privesc săpătură mecanică TSC03F1, trasportul pământului TRA01A05P, stratul de balast DA06A1 şi tuburile corugate DN 400 SN8 din cadrul articolului AcD27C4+. Valoarea finală a devizului oferta F3 Str Vişinilor L=862 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale este de 43.371,94 lei fără TVA (cu o creştere de 739,08 lei fără TVA faţă de devizul F3 iniţial), aşa cum este corectat devizul ca urmare a corectării articolelor de deviz ce compun articolul comasat DN 400 Podeţ ţeavă corugată D=400 mm L=7,5 ml, în conformitate cu Listele de cantităţi puse la dispoziţie de autoritatea contractantă. În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 134 alin. (7) şi alin. (8) din HG 395/2016, modificările efectuate de ofertant putând fi încadrate în categoria abaterilor tehnice minore, întrucât cunatificarea teoretică în valoare monetară a respectivelor abateri reprezintă un procent de 0,0078% din valoarea ofertei iniţiale 9.278.361,99 lei fără TVA. Calcul cuantificare teoretică în valoare monetară: 382,68 lei fără TVA + 739,08 lei fără TVA = 1.121,76 lei fără TVA (1.121,76 / 9.278.361,99) *100 = 0,012% Ofertantul ataşează solicitării de clarificări, alături de formularul F3 revizuit şi Pagina 38 din 70

§ 63

următoarele documente: -Anexa nr. 2 la Formularul de ofertă - Grafic de preţuri (valoare totală: 9.278.361,99 lei fără TVA) -Graficul de plăţi (valoare fără Proiectare şi Organizare de şantier: 9.103.781,99 lei fără TVA) -Formularul de ofertă (valoare totală ofertată: 9.278.361,99 lei fără TVA) -Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă -Anexa nr. 2 la Formularul de ofertă - evidenţierea cheltuielilor pe asociaţi şi/sau subcontractanţi (valoare totală: 9.278.361,99 lei fără TVA defalcată astfel: Asociat 1: 9.128.781,99 lei + Asociat 2 : 149.580,00 lei) -Anexa nr. 3 la Formularul de ofertă -Grafic valoric de realizare a investiţiei publice (valoare totală: 9.278.361,99 lei fără TVA). Analizând valorile înscrise în documentele mai sus amintite se constată că ofertantul nu a refăcut calculele asupra preţului total al ofertei conform art. 134 alin. (7) lit. b) şi alin. (10) din HG nr.395/2016, în cadrul Formularului de ofertă, Anexei nr. 2 la formularul de ofertă, Graficului de plăţi şi Graficului valoric de realizare a investiţiei. SOLICITARE DE CLARIFICĂRI nr. 2: Prin adresa nr. 5068/09.04.2021 s-a solicitat ofertantului să retransmită Formularul de ofertă, Anexa nr. 2 la formularul de ofertă, Lista de preţuri pentru str. Vişinilor L= 862 ml Graficul de plăţi şi Graficul valoric de realizare a investiţiei cu noua valoare rezultată în urma modificărilor intervenite în cadrul formularului F3 Str. Vişinilor L=862 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale . Termen acordat pentru prezentarea răspunsului la solicitările de clarificări: 14.04.2021 (3 zile lucrătoare). RĂSPUNS LA SOLICITAREA PE CLARIFICĂRI nr. 2: Ofertantul Asocierea S.C. ... SRL a răspuns în termen, prin adresa nr. 178/13.04.2021, prezentată în SEAP în data de 14.04.2021, aducând următoarele justificări: «La solicitarea dumneavoastră vă transmitem ataşat documentele solicitate şi suntem de acord cu aplicarea corecţiilor aritmetrice, după cum urmează: -Formularul de ofertare revizuit, -Anexa nr. 2 la fornularul de ofertă, -Lista de preţuri pentru str. Grigore Alucai L= 336 ml şi str. Vişinilor L= 862 ml, -Graficul de plăţi şi -Graficul valoric de realizare a investiţiei, cu noua valoare rezultată în urma modificărilor intervenite în cadrul fornularului F3 Str Grigore Alucai L=336 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale si F3 Str Vişinilor L=862 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale» Răspunsul prezentat este semnat electronic cu semnătură electronică extinsă. ANALIZĂ RĂSPUNS LA SOLICITAREA DE CLARIFICĂRI nr. 2: Analizând documentele prezentate se constată că ofertantul depune: -Formularul de ofertare revizuit - valoare ofertată: 9.279.483,75 lei fără TVA -Anexa 1: valoare ofertată: 9.279.483,75 lei fără TVA: asociat 1: Pagina 39 din 70

§ 64

9.129.903,75 lei fără TVA; asociat 2: 149.580,00 lei fără TVA -Anexa nr. 2 la formularul de ofertă Graficul de preţuri - GRAFICUL DE PLĂŢI Realizarea proiectării lucrărilor conform normativelor în vigoare, inclusiv studii teren, desene conform cu execuţia şi Cartea construcţiei: 120.523 lei Asistenţă tehnică: 29.057 lei Organizarea de şantier: 25.000 lei Total execuţie lucrări: 9.104.903,75 lei -Lista evaluări Str Grigore Alucai L=336 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale: 354.412,34 lei fără TVA -Lista evaluări Str Vişinilor L=862 ml, Stadiul Fizic: Drumuri laterale: 1.039.933,47 lei fără TVA Răspuns concludent. Cu privire la critica contestatoarei, referitoare la documentele justificative de îndeplinire a criteriilor DUAE, respectiv certificatul constatator nr. 330376 din 05.05.2021 emis de ONRC pentru SC ... SRL, autoritatea contractantă susţine că a clarificat acest aspect astfel: Prin adresa nr. 10823 din data de 07.10.2020 s-a solicitat ofertantului să clarifice cele declarate prin DUAE având în vedere înregistrarea faptelor aflate sub incidenţa art 21. lit. e)-h) din Legea nr. 26/1990 din cadrul Dosarului nr.67D/P/2012. Ofertantul a răspuns în termenul indicat de comisia de evaluare, prin adresa cu nr. 6664 din 08.10.2020 fiind depus în SEAP, răspuns clarificare Salcea 08.10.2020.pdf.p7s, prin care se precizează: «În primul rând, conform prevederilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 "Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului - cadru orice operator economic cu privire la care a stabilit, în urma analizei informaţiilor şi documentelor prezentate de acesta, sau a luat cunoştinţă în orice alt mod că a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni...", or în ceea ce priveşte menţiunea înscrisă în Certificatul constatator şi anume - Fapte aflate sub incidenţa art.21 lit.e)-h) din Legea nr. 26/1990, aceasta se referă la faza începerii urmăririi penale şi în niciun caz la existenţa unei hotărâri definitive a unei instanţe judecătoreşti. Art. 305 din Codul de procedură penală defineşte faza începerii urmăririi penale după cum urmează: "Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. (2) începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) şi g). Existenţa unei condamnări reprezintă aplicarea unei pedepse printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care se stabileşte dacă fapta există, dacă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, iar Pagina 40 din 70

§ 65

inculpatul este vinovat de săvârşirea ei, ori în speţă nu a fost stabilită nicio vinovăţie sau existenţa necontestată a unei fapte, prezumţia de nevinovăţie primând până la pronunţarea unei hotărâri definitive în acest caz. În ceea ce priveşte prevederile înserate în cuprinsul Certificatului Constatator de la Registrul Comerţului apare clar şi evident că nu există înregistrări, menţionăm faptul că S.C. ...S.R.L. nu se regăseşte în momentul de faţă într-o condamnare, sau alte abateri a căror constatare s-a realizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sens în care reiterăm faptul că nu ne este incindent si aplicabil, la momentul de faţă şi raportat la menţiunile realizate de ONRC, nici unul din alineatele sau literele textului de la art. 164,165,167 si art.60 din Legea nr.98/2016. Ca document relevant în acest caz ca să ne susţină răspunsul nu este mai eficient decât cazierul judiciar al firmei cât şi a persoanei juridice (administrator) pe care îl anexăm prezentei solicitări, (anexa 1)» Ofertantul prezintă ataşat răspunsului la solicitarea de clarificări, următoarele documente: 1. Certificat de cazier judiciar nr. 23848542 din data de 20.05.2020 emis de MAI - IGPR - IPJ Suceava pentru ... (Administrator SC ... SRL) din care rezultă că solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar. 2. Certificat de cazier judiciar nr. 23848485 din data de 20.05.2020 emis de MAI - IGPR - IPJ Suceava pentru SC ...SRL, din care rezultă că solicitanta nu este înscrisă în cazierul judiciar. Analizând răspunsul la solicitarea de clarificări coroborat cu documentele ataşate acestuia, în vederea susţinerii celor menţionate prin acesta şi a informaţiilor declarate în DUAE, se constată că ofertantul nu se află în situaţia excluderii referitoare la condamnările penale referitoare la constituirea unui grup infracţional organizat, infracţiuni de corupţie, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, acte de terorism, spălarea banilor, traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, fraudă, drept pentru care răspunsul este concludent iar cerinţa îndeplinită. Autoritatea contractantă susţine că a depus toate diligenţele şi a evaluat oferta depusă de ASOCIEREA SC ... SRL într-o manieră obiectivă şi corectă, cu respectarea principiului tratamentului egal statuat la art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016. Contestatoarea SC ... SRL invocă „restricţionarea dreptului operatorilor economici de a participa la procedura de achiziţie" fără a preciza în concret motivele reale care ipotetic ar fi putut conduce la un astfel de comportament al autorităţii contractante, evaluarea ofertelor realizându-se cu respectarea principiului tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) lit.b) din Legea nr. 98/2016, a principiului proportionalităţii prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016.  Pagina 41 din 70

§ 66

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de Asocierea SC. ... SRL prin lider de asociere SC. ... SRL, autoritatea contractantă menţionează următoarele: Prin adresa nr. 1082 din 07.10.2020 s-au solicitat clarificări candidatului/ofertantului Asocierea ... SRL cu privire la următoarele aspecte : 1. S-a solicitat ofertantului să prezinte documente de stingere a documentului constatator nr. 2/12113/06.05.2019 emis de Compania Naţională a Infrastructurii Rutiere SA, DRDP Iaşi transmis Liderului Asocierii SC ... SRL şi publicat pe SEAP la secţiunea Documente Constatatoare. Ofertantul a răspuns în SEAP la data de 12.10.2020 ora 16:28, în termenul indicat de comisia de evaluare, prin adresa cu nr. 16 din 12.10.2020. În data de 27.10.2020 s-a procedat la reevaluarea ofertei Asocierii SC ... SRL, respectiv a documentelor depuse pentru terţul susţinător/ subcontractantul SC ...SA în vederea demonstrării credibilităţii în raport cu motivele de excludere aşa cum prevede art. 171 din Legea nr. 98/2016, solicitarea de clarificări după caz, având în vedere cele menţionate mai sus, cu respectarea tuturor prevederilor legale în domeniul achiziţiilor publice, conform aviz CONFORM CONDIŢIONAT NR. 8750/64509/SCN1073777/ AC/20.10.2020 emis de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice - Direcţia Generală Control Ex-Ante, Coordonare Metodologică şi Supervizare Sistem. Analizând documentele prezentate de către ofertant şi Documentul constatator nr.2/12113/06.05.2019 postat în SEAP, se constată că în acesta se face referire la Asocierea SC ... SA ca având calitatea de contractant şi promitent-executant şi nu la SC ... SRL. De asemenea, la pct.4 se menţionează că ofertantul câştigător a refuzat să semneze contractul şi nu SC ... SRL, ofertantul câştigător fiind asocierea. Atât în documentul constatator, cât şi în documentul privind Decizia DRDP Iaşi nr.3/11785/09.12.2019, prin care a aplicat daune-interese compensatorii în procent de 25% din valoarea contractului subsecvent, se precizează că aceste penalităţi au fost stabilite conform art.10.1 alin.(2) lit.e punct ii) din acordul cadru nr.343/2018, care prevede că refuzul Promitentului- Executant de a semna contractul subsecvent şi/sau în cazul în care Promitentul-Executant nu are capacitatea de a răspunde acestei solicitări din propria sa culpă, acesta datorează Promitentului - Achizitor daune- intcrese compensatorii în valoare de 25% din valoarea contractului subsecvent pe care a refuzat să îl semneze. Astfel, acordul-cadru nr.343/18.12.2018 a fost reziliat. Se constată astfel că nu s-a prezentat dovada achitării sumei prevăzute în documentul constatator şi/sau măsuri întreprinse în acest sens, ca şi „dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a demonstra în concret credibilitatea prin raportare la Pagina 42 din 70

§ 67

motivele de excludere", aşa cum este prevăzut în legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, aceste dovezi referindu-se la „efectuarea de către operatorul economic a plăţii sau la asumarea de către operatorul economic a obligaţiei de plată a despăgubirilor în ceea ce priveşte eventualele prejudicii cauzate (...)". Cele două documente prezentate: factura şi documentul privind Decizia DRDP Iaşi nr.3/11785/09.12.2019, nu sunt suficiente pentru ca terţul susţinător SC ...SA să-şi demonstreze în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere, având în vedere că SC ... SRL a fost menţionat în toate documentele ca lider al Asocierii SC ... SRL - SC ... SA şi nu ca unic ofertant, chiar dacă factura a fost emisă pe numele lui şi el trebuia să semneze contractul subsecvent, având în vedere că el reprezenta asocierea. Conform definiţiei de la art.3, alin.(1) din Legea nr. 98/2016, „q) contractant - orice operator economic care este parte la un contract de achiziţie publică" şi orice Acord de asociere prevede că răspunderea ofertanţilor asociaţi este solidară. Prin urmare, terţul susţinător SC ... SA nu a prezentat documente care să-i demonstreze lipsa culpei pentru neexecutarea contractului subsecvent şi rezilierea acordului-cadru sau să-i demonstreze credibilitatea în urma măsurilor adoptate. Autoritatea conrtractantă menţionează că justificarea privind neîncadrarea terţului susţinător SC ...SA în situaţia prevăzută la art.167 alin.1) lit.g) coroborat cu alin.(8) din Legea nr.98/2016, trebuie să se bazeze pe documente relevante raportat la motivul de excludere. Astfel, în cazul în care terţul susţinător SC ... SA nu îşi dovedeşte credibilitatea conform prevederilor legale menţionate, devin incidente prevederile art. 170 alin.(2) şi respectiv prevederile art.183 alin.(2) din Legea nr.98/2016, motiv pentru care prin adresa nr.11492 din 27.10.2020, s-a solicitat ofertantului înlocuirea terţului susţinător. Prin adresa nr.11492 din 27.10.2020 s-a solicitat pentru terţul sustinător prezentarea tuturor documentelor aşa cum au fost acestea solicitate prin cerinţele FDA, acesta din urmă răspunzând în SEAP la data de 30.10.2020 ora 18:06, în termenul indicat de comisia de evaluare. , Ofertantul prezintă ataşat răspunsului la solicitarea de clarificări, următoarele documente: 1. Acordul de asociere încheiat între SC ... SRL şi SC ....SA, însuşit prin ştampilă şi semnătură (SC ... S.A 49%, ... SRL 51%); 2. Încheiere autentificare nr.7489/17.12.2018 pentru autenticitatea Acordului de asociere încheiat între SC ... SA; 3. Ordin de plată nr.70 din data de 15.01.2020 privind Rata 1 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; Pagina 43 din 70

§ 68

4. Ordin de plată nr. 221 din data de 12.02.2020 privind Rata 2 cf. Scadentar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 5. Ordin de plată nr. 341 din data de 09.03.2020 privind Rata 3 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 6. Ordin de plată nr. 532 din data de 13.04.2020 privind Rata 4 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 7. Ordin de plată nr. 691 din data de 14.05.2020 privind Rata 5 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 8. Ordin de plată nr. 900 din data de 11.06.2020 privind Rata 5 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 9. Ordin de plată nr. 1100 din data de 13.07.2020 privind Rata 7 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 10. Ordin de plată nr. 1260 din data de 11.08.2020 privind Rata 8 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 11. Ordin de plată nr. 1457 din data de 14.09.2020 privind Rata 9 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 12. Ordin de plată nr. 1648 din data de 12.10.2020 privind Rata 10 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 66.286,14 lei; 13. Ordin de plată nr. 1731 din data de 30.10.2020 privind Rata 11 cf. Scadenţar-Factură IS1901000118/10.12.2019, în valoare de 132.572,24 lei;  14. Ordin de plată nr. 701 din data de 28.10.2020 plătitor SC ... SA Botoşani, beneficiar SC ... SRL Botoşani, privind -Factura 4616/19 daune interese DRDP Iaşi, în valoare de 389.762,48 lei; În ceea ce priveşte solicitarea de clarificări nr. 2 - revenire la evaluarea documentului DUAE pentru SC ... SA - adresa de solicitare de clarificări nr. 1644 din data de 05.02.2021, autoritatea contractantă menţionează următoarele: Analizând documentele prezentate de ofertant pentru terţul susţinător SC ...SA (dovada plăţii prejudiciului) prin răspunsurile la solicitările de clarificari şi Documentul constatator nr. 2/12113/ 06.05.2019 postat în SEAP se constată că terţul susţinător nu demonstrează credibilitatea în raport cu motivele de excludere aşa cum prevede art.171 din Legea nr.98/2016. Ofertantul face dovada plăţii prejudiciului, însă documentul constatator nr. 2/12113/06.05.2019 nu a fost anulat prin decizia Pagina 44 din 70

§ 69

definitivă a instanţei de judecată, el produce efecte, situaţie în care, în cazul terţului susţinător SC ...SA, este incident cazul de excludere din procedură prevăzut de art. 167 alin.(1) lit.g din Legea nr. 98/2016. Orice act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care poate fi răsturnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a actului administrativ. De aceea, documentul constatator nr. 2/12113/06.05.2019 se bucură, până la suspendarea aplicării lui sau a anulării, ceea ce nu s-a întâmplat încă, de prezumţia de legalitate. Competenţa comisiei de evaluare, în situaţia dată, este de a verifica dacă terţul susţinător se încadrează în cazul de excludere prevăzut de art.167 alin.(1) lit.g) din Legea nr. 98/2016, iar nu de a verifica legalitatea documentului constatator şi a stabili cine se face culpabil de situaţia expusă în acesta. Concret, terţul susţinător şi subcontractantul S.C. ...S.A. nu îşi dovedeşte credibilitatea conform prevederilor legale menţionate, motiv pentru care devin incidente prevederile art.170 alin.(2) şi respectiv prevederile art. 183 alin.(2) din Legea nr.98/2016. Se constată faptul că documentul constatator nr. 2/12113/ 06.05.2019 nu a fost anulat prin decizia definitivă a instanţei de judecată, el produce efecte, situaţie în care, în cazul terţului susţinător SC ... SA este incident cazul de excludere din procedură prevăzut de art.167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016. Orice act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care poate fi răsturnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a actului administrativ. De aceea, documentul constatator nr. 2/12113/06.05.2019 se bucură, până la suspendarea aplicării lui sau a anulării, ceea ce nu s-a întâmplat încă, de prezumţia de legalitate.  Se precizează totodată faptul că legiuitorul nu a condiţionat excluderea din procedură în cazul prevăzut la art. 167 alin.(1) lit.g) de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive asupra legalităţii emiterii unui document constatator. Conform articolului menţionat, autoritatea contractantă exclude din procedură orice operator economic care şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune interese sau alte sancţiuni complementare. Or, în cazul terţului susţinător există emis un document constatator care consemnează caracterul grav al neexecutării obligaţiilor contractuale, respectiv rezilierea acordului cadru ca urmare a neprezentării la semnarea contractului subsecvent. Totodată, potrivit art. 166 alin.(8) din HG nr.395/2016, „atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Lege". Pagina 45 din 70

§ 70

Având în vedere prevederile art. 170 alin. (2) şi 183 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, potrivit cărora dacă terţul terţul/terţii nu îndeplineşte/îndeplinesc criteriile relevante privind încadrarea în unul dintre motivele de excludere prevăzute la art. 167, comisia de evaluare solicită, o singură dată, ca ofertantul Asocierea SC. ... SRL să înlocuiască terţul susţinător şi subcontractantul SC ... SA fară ca acest aspect să aducă atingere principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b). Comisia de evaluare constată că terţul susţinător SC C... SA declarat iniţial, nu îndeplineşte criteriile relevante privind motivele de excludere prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016 , motiv pentru care s-a solicitat ofertantului înlocuirea acestuia. De asemenea, pentru terţul susţinător s-au solicitat a se prezenta toate documentele aşa cum au fost acestea solicitate prin cerinţele fişei de date a achiziţiei. Termen de răspuns : 10.02.2021 Ofertantul a răspuns în termen prin adresa încărcată în SEAP în data de 10.02.2021 ora 13:54, ataşând următoarele documente pentru terţul susţinător SC ... SRL: -Angajament ferm de susţinere privind capacitatea tehnică - experienţa similară Formular nr. 2. Prin angajamentul ferm de susţinere se declară următoarele contracte de experienţă similară: 1. Contract de lucrări nr. 4752 din 31.10.2019,  "Modernizare drumuri săteşti în Comuna Victor Vlad Delamarina, judeţul Timiş" - lider de asociere, având o cotă procentuală de 98% valoare 5.678.395,05 lei fără TVA. Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 2669 din 31.07.2020. Data început: 05.11.2019 Data sfârşit: 31.07.2020 Beneficiari: COMUNA VICTOR VLAD DELAMARINA, 2. Contract de lucrări nr. 179 din 12.03.2019 "Reabilitare, DC 44, pe raza comunei Lăpuşnicu Mare, judeţul Caraş-Severin" - lider de asociere, având o cotă procentuală de 98% Valoare: 5.958.711,85 lei fără TVA Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 3466 din 23.11.2020 Data început: 14.06.2019 Data sfârşit: 23.11.2020 Beneficiari: Comuna Lăpuşnicu Mare, - Plan de intervenţie elaborat în baza angajamentului privind susţinerea de experienţă similară -Declaraţie privind neincadrarea in situatia unui conflict de interese pentru tertul susţinător SC ... SRL. - Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL. Pagina 46 din 70

§ 71

- Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL. - Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL. Analiză răspuns clarificări: Comisia de evaluare a solicitat ofertantului o singură dată, înlocuirea terţului susţinător SC ... SA care se încadra în motivele de excludere prevăzute de art. 167 alin.(1) lit.g) din Legea nr.98/2016, solicitând ofertantului să prezinte toate documentele aşa cum au fost acestea solicitate prin cerinţele fişei de date, pentru noul terţ susţinător. Ofertantul a prezentat pentru noul terţ sustinător Angajament Ferm de susţinere privind capacitatea tehnică - experienţa similară; Plan de intervenţie elaborat în baza angajamentului privind susţinerea de experienţă similară; Declaraţii privind neîncadrarea în prevederile art. 164, 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016. Din analiza documentelor prezentate se constată că ofertantul nu prezintă pentru noul terţ susţinător SC ... SRL documentul DUAE, prin urmare nu îndeplineste cerinţa de calificare cu privire la experienţa similară, fiind incidente prevederile art. 137 alin. (2) lit b) din HG nr. 395/2016 şi art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Autoritatea contractantă subliniază faptul că din cuprinsul răspunsului transmis, nu rezultă că solicitarea adresată i-a fost neclară contestatoarei, acţiunea de a adresa o nouă clarificare ar conduce la nesocotirea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, sub aspectul creeări unui avantaj Asocierii SC. ... SRL - SC ... SRL, întrucât transmiterea unui răspuns neconcludent este sancţionată cu respingerea ofertei ca inacceptabilă conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Situaţiile care conduc la respingerea ofertei/candidaturii fără posibilitatea de a solicita clarificări privind DUAE vizează inadvertenţe de fond, respectiv reprezintă acele informaţii completate de către ofertanţi/candidaţi care nu confirmă îndeplinirea cerinţelor minime de calificare/selecţie formulate de către autoritatea/entitatea contractantă în fişa de date a achiziţiei. Ori în cazul ofertei depuse de Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL comisia de evaluare nu a avut un DUAE completat de noul terţ susţinător SC ... SRL pentru a proceda la evaluarea acestuia. Autoritatea contractantă subliniază faptul că a solicitat prin două adrese de clarificări ofertantului Asocierea SC. ...SRL înlocuirea terţului susţinător: - Adresa de solicitare de clarificări nr. 11492 din 27.10.2020 - Adresa de solicitare de clarificări nr. 1644 din data de 05.02.2021 Având în vedere că ofertantul nu a prezentat pentru noul terţ susţinător SC ... SRL documentul DUAE, sunt incidente prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016 şi art. 134 alin (5) din HG nr. 395/2016. Pagina 47 din 70

§ 72

În final, autoritatea contractantă solicită respingerea celor două contestaţii ca neîntemeiate pentru considerentele menţionate anterior. Prin adresa nr. 1372/14.06.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 30752/14.06.2021, SC ... SRL formulează concluzii scrise cu referire la punctul de vedere al autorităţii contractante. Contestatoarea învederează faptul că asociata sa, ...SRL, nu a urmărit să îşi ascundă situaţia ce a avut drept consecinţă emiterea unui document constatator şi nici nu se face vinovată de declaraţii false, aşa cum în mod eronat precizează autoritatea contractantă. ... SRL nu se face vinovată de fapte grave, cu caracter repetat, ori de influenţarea în mod nelegal a procesului decizional al autorităţii contractante, şi nici nu a furnizat din neglijenţă informaţii eronate care pot avea o influenţă semnificativă asupra deciziilor autorităţii contractante privind excluderea din procedura de atribuire. Textul de lege la care autoritatea contractantă face trimitere nu este aplicabil în speţă, în condiţiile în care subiect al discuţiei este un singur document constatator, ipoteza referitoare la încălcarea repetată a unor obligaţii contractuale rezultând în mod logic din mai multe contracte este una complet nesustenabilă. Asociata SC ... SRL a considerat să aibă acest comportament în cadrul completării DUAE -ului având în vedere stadiul litigiilor iniţiate de SC ... SRL împotriva măsurii abuzive de reziliere a contractului şi de emitere a unui document constatator negativ, cât şi cele iniţiate de către aceasta în vederea obţinerii unei confirmări/certificări din partea instanţelor de judecată cu privire la legalitatea propriilor măsuri adoptate faţă de acest contract. Existenţa unui document constatator negativ emis de către o autoritate contractantă, nu poate conduce la declararea şi la descalificarea ab initio a unui ofertant, mai ales atunci când pe rolul instanţelor de judecată se dezbate legalitatea/ nelegalitatea emiterii unui astfel de document, respectiv incidenţa sau nu a unei împrejurări de natură să conducă la reţinerea de încălcări grave ale obligaţiilor contractuale printr-o hotărâre definitivă. Simpla existenţă a documentului constatator este lipsită de orice semnificaţie juridică atât timp cât litigiile în curs nu au fost soluţionate. Nu se poate vorbi despre incidenţa unui document constatator atâta vreme cât acest document poate fi infirmat/anulat prin decizia instanţei de judecată. În speţa de faţă nu se îndeplinesc nici celelalte condiţii cumulative necesar a fi îndeplinite pentru a produce efecte, în sensul că emitentul nu a determinat un prejudiciu cert prin raportare la pretinsele încălcări contractuale. Caracterul nelegal şi abuziv al pretinselor încălcări ale obligaţiilor contractuale şi prejudicierea Beneficiarului, nu a putut fi demonstrat. În ceea ce priveşte documentul constatator nr. 4694 din 07.03.2019, având în vedere caracterul vădit netemeinic şi nelegal al acestuia, împotriva sa a fost promovată, în conformitate cu dispoziţiile Pagina 48 din 70

§ 73

Legii nr. 544/2004, o cerere de chemare în judecată care a format obiectul Dosarelor nr. 117/110/2019, 1117/110/2019*, respectiv 498/32/2020. Având în vedere toate cele mai sus expuse şi consecvent demersurilor juridice întreprinse până la acest moment, SC ...SRL nu se încadrează în situaţia descrisă de art. 167 din Legea nr. 98/2016 cu modificările si completările ulterioare, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de legiuitor în cadrul acestui articol şi, în consecinţă, nu avea nicio obligaţie de a completa secţiunea în discuţie din DUAE prin inserarea menţiunii DA în cadrul documentului. Or, în cauză, cu toate că prin răspunsurile la solicitările de clarificări, SC ...SRL a prezentat explicaţii de natură a demonstra credibilitatea, autoritatea contractantă nu le-a avut în vedere. In concret, nu orice nerespectare a unui contract cauzează celeilalte părţi prejudicii grave, ci doar acele încălcări rezultate dintr-un "comportament al operatorului economic în cauză care denotă o intenţie culpabilă sau o neglijenţă de o anumită gravitate din partea sa". Simpla parcurgere a documentului DUAE relevă împrejurarea că, entităţii participante, la procedura de atribuire, îi revine obligaţia de a indica doar cazurile care se subscriu noţiunii de „abatere profesională gravă" şi nu orice incident de natură contractuală, simpla existenţă a unui document constatator neconducând în mod automat la incidenţa dispoziţiilor art. 167, alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Nu se face vorbire despre vreo presupusă existenţă a unei daune suferite de către SPADJ BACAU în cuprinsul documentului constatator, respectiv nu se detaliază vreun prejudiciu sau care este valoarea sa, astfel este lipsită de orice valoare juridică în absenţa unei cereri de reparare a prejudiciilor cauzate formulate de SPADJ Bacau (Judeţul Bacau). Or, deşi au trecut mai bine de doi ani de la rezilierea contractului şi emiterea Certificatului constatator, SPADJ Bacau nu a formulat nicio acţiune împotriva SC ... SRL prin care să solicite acoperirea vreunor pagube. În subsidiar, chiar dacă SC ...SRL ar fi produs vreun prejudiciu, paguba adusă autorităţii contractante nu ar fi una gravă, astfel cum impune textul legal. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte noţiunea de „prejudiciu grav", nu există nicio consacrare legală expresă a sa, prin care să se stabilească elementele ce trebuie avute în vedere pentru a stabili dacă un prejudiciu este, într-adevăr, grav sau nu. Astfel, în cuprinsul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ se face vorbire despre noţiunea de „pagubă iminentă" care se referă la perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi sau serviciu public. Din această perspectivă, este dincolo de orice îndoială faptul că orice aşa-zis prejudiciu cauzat de către SC ...SRL nu este de natură a conduce la disfunctionalităţi serioase în desfăşurarea activităţii. Pagina 49 din 70

§ 74

De asemenea, în Noul Cod Penal, se regăseşte definită la art. 183 noţiunea de „consecinţe deosebit de grave" care se referă la producerea unei pagube materiale mai mari de 2.000.000 lei. Or, în cazul de faţă nu se poate vorbi de un prejudiciu atât de însemnat adus SPADJ Bacau, de vreme ce proiectul a fost finalizat şi predat la momentul rezilierii. Cel mult, se puteau solicita rectificări ale proiectului, în cazul în care achizitorul ar fi constatat neconcordante majore. Ori, astfel, autoritatea contractantă a profitat de această lacună judiciară şi a întors în favoarea sa toate argumentele invocate de către SPADJ Bacau în cadrul documentului constatator. Proiectul tehnic realizat de SC ...SRL, ce a făcut obiectul litigiilor antementionate a fost verificat de către un verificator de proiecte cu un background impresionant în domeniu, respectiv dl. ing. Cercel Constantin, specialist în domeniu. Rezilierea contractului încheiat cu ...SRL nu a condus la stabilirea vreunui prejudiciu. Argumentul autorităţii contractante în sensul că este obligată să ţină cont de Documentul constatator, act administrativ care produce efecte de la momentul emiterii sale nu este relevant. Practica Consiliului şi a instanţelor judecătoreşti, inclusiv a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene confirmă că simpla existenţă a unui Document constatator nu poate atrage excluderea unui ofertant din cadrul procedurii de atribuire. Mai mult, SC ...SRL a îndeplinit în mod exemplar numeroase contracte. Credibilitatea sa este pe deplin dovedită prin faptul că încă din anul 2008, a derulat numeroase contracte cu autorităţi şi companii judeţene în condiţii foarte bune. Astfel, Declaraţia de reziliere şi, ca o consecinţă directă, Documentul constatator au fost emise în condiţiile de mai jos, care dovedesc caracterul lor abuziv şi discreţionar. Autoritatea contractantă a ignorat însă toate aceste dovezi. Documentul constatator contrazice comportamentul anterior al SC ... SRL cu privire la aceleaşi evenimente. Cu toate că Notificarea de reziliere i-a fost transmisă în data de 15.01.2019, autoritatea contractantă a lăsat să treacă mai bine de 2 luni până la emiterea propriu-zisă a Documentului constatator, respectiv în data de 08.03.2019. Drept urmare, reiese că există o neregularitate cu privire la Documentul constatator constând în emiterea acestuia cu depăşirea termenului de 14 zile definit de legiuitor. Depăşirea termenului reprezintă o neregularitate de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii Documentului constatator. Ignorarea acestei neregularităţi echivalează cu o lipsire de orice eficienţă a cerinţei legale de emitere a Documentului constatator în termen de 14 zile. Scopul avut în vedere de legiuitor atunci când a impus termenul de 14 zile pentru emiterea Documentului constatator este strâns legat de modul în care se desfasoară raporturile contractuale în materia achiziţiilor publice. Pagina 50 din 70

§ 75

Cu privire la oferta ASOCIERII SC ... S.R.L., contestatoarea consideră că evaluarea ofertei nu a fost efectuată cu respectarea tuturor rigorilor impuse de legislaţia în materia achiziţiilor publice. Prin raportare la legislaţia incidentă în domeniul achiziţiilor publice, care instituie regulile clare ce stau la baza derulării procedurilor de achiziţie publică, autoritatea contractantă nu se putea abate de la acestea şi de la propriile condiţii şi cerinţe impuse prin documentaţia de atribuire, o astfel de manieră fiind contrară legislaţiei şi principiilor ce guvernează achiziţiile, prin acceptarea unui produs care nu îndeplineşte toate cerinţele minime obligatorii impuse prin caietul de sarcini, încălcând principiul tratamentului egal între ofertanţi şi favorizându-l pe ofertantul S.C. ... S.R.L. Prin adresa nr. 326/15.06.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 31027/15.06.2021, SC ... SRL formulează concluzii scrise ca urmare a punctului de vedere emis de către autoritatea contractantă. Însăşi autoritatea contractante recunoaşte că la acel moment al procedurii nu mai exista posibilitatea de a completa un nou DUAE, iar sugestia cum că terţul susţinător SC ... SRL ar fi avut posibilitatea să folosească DUAE-ul în format WORD de pe site-ul ANAP încalcă prevederile fişei de date a achiziţiei şi Normele legale în materie. 1. Prin fişa de date a achiziţiei, elaborată de autoritatea contractantă referitor la modul de completare a DUAE se specifică: - La cap. IV. 4.3 Modul de prezentare al ofertei "Operatorii economici vor completa DUAE direct în SEAP". "Înainte de depunerea ofertei în SEAP, operatorii economici vor depune toate diligenţele pentru asigurarea accesibilităţii şi funcţionalităţii pentru toate componentele acesteia (fişierele conţinând DUAE în format.xml/.pdf, propunerea tehnică, propunerea financiară, garanţia de participare) pentru a facilita accesul comisiei de evaluare la ofertă, în integralitatea ei." - La cap. VI. 3 Informaţii suplimentare "Operatorii economici pot completa DUAE prin accesarea procedurii în sistemul SEAP." Astfel, nicăieri în fişa de date, autoritatea contractantă nu menţionează posibilitatea completării formularului DUAE în format word, disponibil pe site-ul ANAP. 2. Cu privire la normele legale în materie, contestatoarea aminteşte următoarele: Potrivit art.20 alin. (5) din HG nr. 395/2016 "Autoritatea contractantă are obligaţia de a genera electronic DUAE completat cu informaţiile solicitate în raport cu criteriile de calificare şi selecţie stabilite prin documentaţia de atribuire, marcând câmpurile din formular pentru care trebuie prezentate referinţe de către operatorii economici, corespunzător respectivelor cerinţe, şi de a-l ataşa în SEAP, împreună cu celelalte documente ale achiziţiei. " Pagina 51 din 70

§ 76

Astfel, era obligaţia autorităţii contractante să genereze un DUAE pe care terţul susţinător SC ...SRL să îl completeze, iar obligaţia autorităţii contractante nu poate fi transferată operatorilor economici. Potrivit Notificării referitoare la utilizarea Documentului Unic de Achiziţii European (DUAE), astfel cum a fost acesta integrat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP): "- DUAE aferent procedurii de atribuire va fi configurat de către autoritatea/entitatea contractantă direct în SEAP la definirea documentaţiei de atribuire, în secţiunea "Criterii DUAE", conform criteriilor de calificare şi selecţie stabilite; - DUAE aferent procedurii de atribuire va fi completat de către operatorii economici direct în SEAP, după autentificare, ţinând cont de calitatea în care aceştia participă la procedura de atribuire în discuţie, respectiv de candidat/ofertant unic/asociere (lider/ofertant asociat)/ subcontractant/terţ susţinător (conform Ghidului de utilizare DUAE ofertant publicat de către Agenţia pentru Agenda Digitală a României). Atenţie! în ceea ce priveşte procedurile care se iniţiază prin publicarea prealabilă a unui anunţ în SEAP, dar care se desfăşoară offline, autorităţile/entităţile contractante vor include în documentaţia de atribuire un formular DUAE editabil, astfel încât acesta să poată fi descărcat/printat de către operatorii economici, spre a fi completat". Din economia textului se poate concluziona că în cazul în care procedura se desfăşură offline nu se poate completa DUAE în SEAP, autoritatea contractantă având posibilitatea să includă în documentaţia de atribuire un formular DUAE editabil, astfel încât acesta să poată fi completat de către operatorii economici. Totodată, cu privire la formularul DUAE în format WORD disponibil pe site-ul ANAP, Agenţia Naţională pentru Achiziţii publice prin Notificarea nr 240 cu privire la Formularul standard pentru Documentul Unic de Achiziţii Europene (DUAE) stabileşte următoarele obligaţii în sarcina autorităţilor/entităţilor contractante: "Autoritatea/entitatea contractantă va asigura: 1. Generarea DUAE şi marcarea corespunzătoare a câmpurilor din formular care sunt în corespondenţă cu cerinţele de calificare/selecţie prevăzute la nivelul fişei de date a achiziţiei conform prevederilor art. 20 alin. (5) din HG nr. 395/2016, respectiv art. 22 alin. (5) din HG nr. 394/2016; 2. Informarea operatorilor economici, prin intermediul fişei de date a achiziţiei, în legătură cu obligativitatea depunerii DUAE odată cu oferta, sub sancţiunea respingerii acesteia din urmă ca inacceptabilă conform art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, 3. În cazul utilizării DUAE în format editabil, eliminarea secţiunilor care nu au corespondent cu cerinţele de calificare/selecţie din fişa de date." Pagina 52 din 70

§ 77

Concluzionând, dacă autoritatea contractantă ar fi specificat în mod clar şi fără echivoc faptul că noul terţ susţinător trebuie să completeze un DUAE şi ar fi transmis formularul DUAE în format editabil cu eliminarea secţiunilor care nu au corespondent cu cerinţele de calificare/selecţie din fişa de date, noul terţ susţinător ar fi completat DUAE. În lipsa unui astfel de document, pentru dovedirea informaţiilor din fişa de date a achiziţiei, pentru terţul susţinător SC ... SRL, contestatoarea a transmis autorităţii contractante următoarele declaraţii pe proprie răspundere: - Angajament Ferm de susţinere privind capacitatea tehnică - experienţa similară Formular nr. 2, - Plan de intervenţie elaborat în baza angajamentului privind susţinerea de experienţa similară, - Declaraţie privind neîncadrarea în situaţia unui conflict de interese pentru terţul susţinător SC ... SRL - Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 164 din Legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL - Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 165 din Legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL  - Declaraţie privind neîncadrarea în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016 pentru terţul susţinător SC ... SRL, prin care a demonstrat neîncadrarea la motivele de excludere, îndeplinirea capacitatăţii de exercitare a activităţii profesionale şi a capacitatăţii tehnice şi/sau profesionale. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ORAŞUL ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată privind atribuirea contractului având ca obiect «Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Modernizare străzi în oraşul Salcea, judeţul Suceava”». În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de participare simplificat nr. .../21.08.2020 valoarea estimată a procedurii fiind de 9.921.511,25 lei. Potrivit raportului procedurii nr. 6903/25.05.2021, în cadrul procedurii au fost depuse 3 oferte, iar în urma verificării DUAE, ofertele depuse de cele două contestatoare au fost respinse, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de ASOCIEREA SC ... S.R.L. fiind declarată câștigătoare. Împotriva acestui rezultat au formulat contestații SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL, și SC ...SRL, criticând respingerea ofertelor lor, prima contestatoare criticând și oferta declarată câștigătoare. Pagina 53 din 70

§ 78

După depunerea contestațiilor, contestatoarele au depus cauțiuni după cum urmează: - SC ... SRL a depus cauțiunea în valoare de 88.000 lei prin recipisa de consemnare nr. 207243710/1/03.06.2021, emisă de CEC Bank, Sucursala Suceava; - SC ... SRL a depus cauțiunea în valoare de 88.000 lei prin recipisa de consemnare nr. 207252781/1/08.06.2021, emisă de CEC Bank, Sucursala Botoșani. Cauţiunile constituite se vor restitui contestatoarelor, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată și completată. Pe fondul contestației formulată de SC ... SRL, Consiliul reține că oferta Asocierii SC ... SRL a fost respinsă pentru un singur motiv, respectiv existența unui document constatator negativ pentru asociata SC ... SRL. Consiliul reține că asocierea contestatoare nu neagă existența documentului constatator negativ nr. 4694/07.03.2019, emis de Consiliul Județean Bacău, după cum nu neagă nici bifarea ,,Nu’’ în cadrul DUAE, la secţiunea “C. MOTIVE LEGATE DE INSOLVENŢĂ, CONFLICT DE INTERESE SAU ABATERI PROFESIONALE", arătând că la data completării DUAE, documentul respectiv nu se afla încărcat nici pe site-ul emitentului și nici pe SEAP, în condițiile în care pe rolul instanței se desfășura un proces legat de validitatea respectivului act. Ceea ce este cert pentru ambele părți, nici chiar contestatoarea necontestând acest fapt, este situația expres reținută în documentul constatator și în hotârârea nr. 548/2020 emisă de Tribunalul Bacău, rămasă definitivă, este faptul că se reține în sarcina SC ... SRL o serie de abateri profesionale grave, respectiv rezilierea contractului ca urmare a culpei asociaților semnatari, printre care și SC ...SRL. Astfel, instanța a reținut următoarele: ,,Sub un prim aspect instanţa notează faptul că autoritatea contractantă a procedat la rezilierea de drept a contractului, în baza dispoziţiilor articolului 24 din actul juridic asumat de părţi, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către proiectant, notificarea de reziliere fiind comunicată Asocierii la data de 17.01.2019. Se observă că reclamantele nu au contestat notificarea de reziliere, contractul încetând de drept, prin aplicarea pactului comisoriu de ultim grad, partea în culpă neformulând nicio critică cu privire la modul în care autoritatea a înţeles să denunţe actul juridic, inclusiv sub aspectul vinovăţiei.(...) Constatarea existenţei unei abateri necesită, în principiu, efectuarea unei aprecieri concrete şi individualizate a atitudinii operatorului economic, element care se regăseşte în prezenta cauză, înscrisurile depuse la dosar susţinând poziţia autorităţii contractante referitoare la caracterul neconform al documentaţiei, aspect care nu a Pagina 54 din 70

§ 79

fost negat şi nici combătut de reclamantă. Astfel, partea nu a contestat că a depus proiectul fără a ataşa antemăsurătorile, listele de cantităţi, graficele de eşalonare a lucrărilor, că în cuprinsul ofertei financiare şi a caietului de sarcini a precizat piatră spartă din roci magmatice (caiet de sarcini nr.3, volum III, fila 170), iar în cuprinsul proiectului tehnic nu a specificat tipul de piatra sparta folosit, caracteristicile descrise corespunzând rocilor sedimentare, nu a contestat că nu au fost respectate cantităţile de lucrări în cadrul proiectului faţă de documentaţia de avizare, referitoare la stabilizarea ravenelor de la km 25+964 şi km 26+020 şi la realizarea unui zid de sprijin în lungime de 1,.00ml, invocând doar lipsa obligativităţii depunerii unui memoriu justificativ, acest document fiind necesar pentru a clarifica situaţia rezultată din elaborarea unui proiect neconform. Instanţa observă că singura critică concretă este legată de obiecţiunile beneficiarului referitoare la mixtura asfaltică, autoritatea constatând că în referatul verificatorului s-a precizat că stratul de uzură de beton asfaltic va fi BA 16, iar în proiect s-a indicat BAPC16, aspect semnalat şi în cuprinsul adresei nr. 1304/30.05.2018. Din analiza referatului de verificare tehnică, de calitate a proiectului reabilitate şi modernizare DJ119, km 25+740-27+993 (fila 127) se constată că verificatorul a indicat că sistemul rutier este alcătuit dintr-un strat de 4 cm de uzură din beton asfaltic BA16, la pagina 10 din memoriul tehnic general, respectiv pagina 17 din memoriu tehnic pe specialităţi (volum III) s-a prevăzut de reclamantă acceaşi structură a stratului de uzură, faţă de conţinutul expertizei tehnice, pentru ca în antemăsurători să se menţioneze strat de uzură din beton asfaltic BAPC16 (volum III), aspecte care susţin punctul de vedere al autorităţii contractante, criticile reclamantei fiind contrare conţinutului documentaţiei’’. În răspunsul la solicitările de clarificări, cu privire la existența acestui certificat, asocierea se apără arătând că nu a fost cuantificat niciun prejudiciu, că proiectul a fost vizat de verificator autorizat, că nu sunt îndeplinite cerințele referitoare la încălcarea în mod grav sau repetat a obligațiilor contractuale principale, că este o societate cu experiență, că dispune de personal calificat etc. Consiliul consideră că autoritatea contractantă are o marjă de apreciere largă în ceea ce privește selectarea operatorilor economici. Astfel, contrar susținerilor contestatoarei, că în ceea ce privește incidența motivelor de excludere prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016, în practica judiciară s-a cristalizat opinia conform căreia un operator economic aflat în situațiile prevăzute la articolul respectiv poate să fie/să nu fie exclus din procedura de atribuire în măsura în care furnizează dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-și demonstra în concret credibilitatea, aceste dovezi referindu-se, printre altele, la efectuarea de către operatorul economic a plății sau la asumarea de către operatorul economic a obligației de plată Pagina 55 din 70

§ 80

a despăgubirilor în ceea ce privește eventualele prejudicii cauzate. În acest sens, se apreciază că autoritatea contractantă care va organiza procedura de atribuire, la care operatorul economic în discuție dorește să participe, este singura în măsură să analizeze situația concretă, în baza documentelor depuse și a clarificărilor solicitate, dacă este cazul, și să decidă în consecință. În acest sens, sunt relevante argumentele reținute de Curtea de apel București în decizia nr. 352/2020, pag. 39-40, și decizia nr. 417/2020. Astfel, Consiliul reține relevanța în cauză a următoarelor dispoziții legale: - Art. 167 din Legea nr. 98/2016: (1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii: c) a comis o abatere profesională gravă care îi pune în discuţie integritatea, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat, cum ar fi o decizie a unei instanţe judecătoreşti sau a unei autorităţi administrative; h) operatorul economic s-a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, nu a prezentat aceste informaţii sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate; Art. 171 din același act normativ: (1) Orice operator economic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 164 şi 167 care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-şi demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere. (2) În cazul în care autoritatea contractantă consideră dovezile prezentate de operatorul economic în conformitate cu prevederile alin. (1) ca fiind suficiente pentru demonstrarea în concret a credibilităţii, autoritatea contractantă nu exclude operatorul economic din procedura de atribuire. (3) Dovezile pe care operatorul economic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 164 şi 167 le poate furniza autorităţii contractante, în sensul prevederilor alin. (1), se referă la efectuarea de către operatorul economic a plăţii sau la asumarea de către operatorul economic a obligaţiei de plată a despăgubirilor în ceea ce priveşte eventualele prejudicii cauzate printr-o infracţiune sau printr-o altă faptă ilicită, clarificarea de către operatorul economic în mod complet a faptelor şi împrejurărilor în care a fost comisă infracţiunea sau altă faptă ilicită, prin cooperarea activă cu autorităţile care efectuează investigaţia, şi la adoptarea de către operatorul economic a unor măsuri concrete şi adecvate la nivel tehnic, organizaţional şi în materie de personal, cum ar Pagina 56 din 70

§ 81

fi eliminarea legăturilor cu persoanele şi organizaţiile implicate în comportamentul necorespunzător, măsuri de reorganizare a personalului, implementarea unor sisteme de control şi raportare, crearea unei structuri de audit intern pentru verificarea respectării dispoziţiilor legale şi a altor norme sau adoptarea unor reguli interne privind răspunderea şi plata despăgubirilor, pentru a preveni săvârşirea unor noi infracţiuni sau alte fapte ilicite. (31) Autoritatea contractantă evaluează măsurile luate de operatorii economici şi dovedite în conformitate cu prevederile alin. (3), ţinând seama de gravitatea şi circumstanţele particulare ale infracţiunii sau abaterii avute în vedere. (32) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (3

§ 82

1 ) sunt considerate insuficiente de către autoritatea contractantă, aceasta transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere a acestuia din procedura de atribuire. (4) În cazul în care operatorului economic i-a fost aplicată prin hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată măsura interdicţiei de a participa la proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru sau a unui contract de concesiune, care produce efecte în România, prevederile alin. (1) - (3) nu sunt aplicabile pe toată perioada de excludere stabilită prin respectiva hotărâre. (5) În cazul în care operatorului economic nu i-a fost aplicată prin hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată măsura interdicţiei de a participa la proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru sau a unui contract de concesiune pentru o anumită perioadă, situaţiile de excludere prevăzute la art. 164 şi 167 nu se aplică: a) dacă, în cazul faptelor prevăzute la art. 164, a expirat o perioadă de 5 ani de la data hotărârii definitive de condamnare; b) dacă, în cazul situaţiilor, faptelor sau evenimentelor prevăzute la art. 167, a expirat o perioadă de 3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant. -art. 57 alin. 4 lit. c) şi alin. (5) din Directiva 2014/24/UE privind achiziţiile publice, care stipulează: „(4) Autorităţile contractante pot exclude sau statele membre le pot solicita acestora să excludă de la participarea la o procedură de achiziţie publică orice operator economic aflat în oricare din următoarele situaţii: (c) dacă autoritatea contractantă poate demonstra prin mijloace adecvate că operatorul economic se face vinovat de o abatere profesională gravă, care pune sub semnul întrebării integritatea sa; (5) în orice moment în cursul procedurii, autorităţile contractante pot să excludă sau statele membre le pot solicita să excludă un operator economic în cazul în care se constată că operatorul economic se află, Pagina 57 din 70

§ 83

având în vedere faptele comise sau omise, f/e înainte, fie în cursul procedurii, în una dintre situaţiile menţionate la alineatul (4)." Consiliul reține că autoritatea contractantă a verificat incidența motivului de excludere în baza documentului constatator, reținând, pe larg, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii faptul că abaterea profesională este gravă, că de la momentul săvârșirii nu au trecut 3 ani, că aceste încălcări au condus la încetarea anticipată a contractului. Astfel, nu prezintă niciun fel de relevanță dacă în documentul constatator sunt stabilite sau nu prejudicii, abaterile reținute în sarcina ... fiind grave și în opinia Consiliului. Potrivit dispozițiilor legale incidente, autoritatea contractantă dispune de un drept de apreciere în ceea ce priveşte excluderea din procedură, în cazul incidenţei situaţiile prevăzute la art. 164, 167 (şi în lipsa unei hotărâri definitive de stabilire a interdicţiei de participare la procedură), autoritatea contractantă fiind singura responsabilă pentru modul de atribuire a contractului, în aplicarea principiului asumării răspunderii. Dispoziţiile enunţate stabilesc dreptul de apreciere al autorităţii contractante în ceea ce priveşte măsura excluderii, în situaţia concretă din fiecare speţă, şi, atâta timp cât acest drept de apreciere se exercită în limitele impuse de lege şi cu respectarea principiilor de atribuire a contractelor de achiziții, nu poate fi apreciat ca abuziv. În acest sens, Consiliul reține relevanța în cauză și a practicii CJUE C-41/18 Meca Srl, unde Curtea decide că articolul 57 alineatul (4) literele (c) și (g) din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia introducerea unei acțiuni în justiție împotriva deciziei de reziliere a unui contract de achiziții publice luate de o autoritate contractantă ca urmare a unor deficiențe semnificative survenite în timpul executării sale împiedică autoritatea contractantă care lansează o nouă cerere de ofertă să facă vreo apreciere, în faza de selecție a ofertanților, cu privire la fiabilitatea operatorului vizat de această reziliere. “34 Astfel cum s-a arătat la punctul 28 din prezenta hotărâre, reiese din textul articolului 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24 că legiuitorul Uniunii a intenționat să încredințeze autorității contractante, și doar acesteia, în faza de selecție a ofertanților, sarcina de a aprecia dacă un candidat sau un ofertant trebuie să fie exclus de la o procedură de achiziții publice. 38. Astfel, puterea de apreciere pe care articolul 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24 o conferă autorității contractante este paralizată prin simplul fapt al introducerii de către un candidat sau un ofertant a unei acțiuni îndreptate împotriva rezilierii unui contract anterior de Pagina 58 din 70

§ 84

achiziții publice al cărui semnatar era, chiar dacă comportamentul său a părut suficient de deficient pentru a justifica această reziliere. 40. Astfel, această directivă inovează în special prin consacrarea, la articolul 57 alineatul (6), a mecanismului măsurilor corective (self- cleaning). Acest sistem, care se aplică operatorilor economici care nu au fost excluși printr-o hotărâre definitivă, urmărește să încurajeze un operator economic care se află într-una din situațiile menționate la articolul 57 alineatul (4) din directiva respectivă, să furnizeze dovezi pentru a atesta că măsurile luate sunt suficiente pentru a dovedi fiabilitatea sa, în ciuda existenței unei cauze de excludere facultative pertinente. Dacă aceste dovezi sunt considerate suficiente, operatorul economic în cauză nu trebuie să fie exclus din procedura de achiziții. În acest scop, operatorul economic trebuie să dovedească că a plătit sau s- a angajat să plătească o compensație în ceea ce privește eventualele prejudicii cauzate prin infracțiune sau prin abatere, că a clarificat complet faptele și împrejurările, cooperând activ cu autoritățile însărcinate cu investigația, și că a luat măsuri concrete la nivel tehnic, organizațional și în materie de personal, adecvate pentru a preveni orice noi infracțiuni sau abateri’’. Astfel, din conținutul răspunsurilor la solicitările de clarificări și chiar din conținutul contestației, nu rezultă că operatoarea respectivă a înțeles motivele pentru care a fost reziliat contractul, respectiv că și-ar fi asumat acele erori din proiectul întocmit pentru care s-a dispus rezilierea contractului, luând măsuri ca acestea să nu se mai producă. Dimpotrivă, apărările sale sunt în sensul că nu există prejudiciu cuantificat, că proiectul a fost vizat de verificator de proiect, deci contractul a fost executat conform, în ciuda documentelor aflate la dosar și a hotărârii definitive a instanței. Așa cum rezultă din prevederile legale citate mai sus, autoritatea contractantă are un drept de apreciere asupra situației de fapt, or aceasta a solicitat clarificări și a motivat pertinent și concludent decizia de respingere a ofertei, răspunsurile date de operator nefiind în măsură să dovedească credibilitatea. Consiliul mai reține relevanța în speță și a cauzei CJUE C-267/18 Delta Antrepriză de Construcții și Montaj 93 SA, unde Curtea a reținut că ,,legiuitorul Uniunii a intenționat să încredințeze autorității competente și doar acesteia, în faza de selecție a ofertanților, sarcina de a aprecia dacă un candidat sau un ofertant trebuie să fie exclus de la o procedură de achiziție publică. Această posibilitate de care dispune o autoritate contractantă este menită să îi permită să aprecieze integritatea și fiabilitatea ofertantului. Pentru ca o neregulă să justifice rezilierea unui contract, aceasta trebuie, potrivit principiului proporționalității, să fie suficient de gravă. O autoritate contractantă nu poate deduce în mod automat, din decizia unei alte autorități contractante de a rezilia un contract de achiziții Pagina 59 din 70

§ 85

publice anterior, că un operator este răspunzător pentru deficiențe semnificative sau persistente în îndeplinirea unei cerințe de fond ce îi revenea în cadrul contractului. Îi revine autorității contractante sarcina de a efectua propria evaluare a comportamentului operatorului economic vizat de rezilierea unui contract de achiziții publice anterior. În această privință, ea trebuie să examineze, în mod diligent și imparțial, pe baza tuturor elementelor relevante și având în vedere principiul proporționalității, dacă operatorul este răspunzător pentru deficiențe semnificative sau persistente de care a dat dovadă la îndeplinirea unei cerințe de fond care îi revenea în cadrul contractului menționat, deficiențele respective fiind susceptibile să provoace ruperea legăturii de încredere cu operatorul economic în cauză’’. Cum în cauză, autoritatea a verificat diligent toate informațiile furnizate de asociere, Consiliul reține că aceasta și-a exercitat dreptul de apreciere corect, în limitele legii, prin urmare, criticile referitoare la respingerea ofertei asocierii vor fi respinse. În ceea ce privește oferta câștigătoare, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a ignorat faptul că ofertantul SC ...SRL a depus o ofertă inacceptabilă, în sensul că garanţia de participare depusă de către aceasta nu acoperea data limită de depunere a ofertei stabilită prin anunţul de participare simplificat publicat în SEAP. Consiliul reține că potrivit documentației de atribuire, ,,Ofertantul va constitui garanţia de participare în cuantum de 99.215,11 lei. Perioada de valabilitate a garanţiei de participare va fi cel puţin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv 180 de zile la data limită de depunere a ofertei stabilită prin anunţul de participare publicat în SEAP. Garanţia de participare se constituie în conformitate cu prevederile art. 36 din H.G. nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul viramentului bancar, plata se va realiza în contul R054TREZ5915006XXX000177 deschis la Trezoreria Suceava, cod fiscal 4244180. Documentul de plată va fi încărcat în SICAP, semnat cu semnătură electronică, până la data limită de depunere a ofertelor. În cazul utilizării unui instrument de garantare, dovada constituirii garanţiei de participare semnată cu semnătură electronică, se va încărca în SICAP, până cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a oferelor şi trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate. După această dată, autoritatea contractantă solicită în temeiul art. 134 din HG nr.395/2016 clarificări în scopul prezentării în original a documentului privind garanţia de participare, în cazul în care acesta face parte din categoria documentelor cu regim special a căror valabilitate este condiţionată de prezentarea în forma originală. Pagina 60 din 70

§ 86

În cazul participării în comun la procedura de atribuire, garanţia de participare trebuie constituită în numele asocierii şi să menţioneze că acoperă în mod solidar toţi membrii grupului de operatori economici. Garanţia de participare emisă în altă limbă se va încărca în SEAP, însoţită de traducerea autorizată în limba română, urmând ca ulterior, la solicitarea autorităţii contractante să fie prezentată în forma originală emisă în statul de reşedinţă’’. Consiliul reține că ofertantul câștigător a prezentat Poliţa Seria M nr. 000086658 din 11.09.2020, emisă de City Insurance - Societate de asigurare - reasigurare pentru suma de 99.215,11 lei, - asigurarea privind garanţia de participare la licitatie pentru ofertant: Asocierea SC....SRL si SC ... SRL, având termen de valabilitate în perioada: 15.09.2020-18.03.2021. Astfel, în condișțiile în care ofertele s-au depus în data de 14.09.2020, garanția nu acoperea ziua depunerii ofertelor, motiv pentru care autoritatea a solicitat asocierii clarificări și corectarea poliței. Ofertantul a răspuns prin adresa nr. 6541/18.09.2020, arătând că „Garanţia de participare s-a solicitat către asigurător cu fişa de date şi menţionând perioada de valabilitate a ofertei stabilită prin anunţul de participare publicat în SEAP, în urma cererii noastre au emis poliţa cu ser.M,nr. 000086658 având termen de valabilitate în perioada: 15/09/2020 până la 18/03/2020, menţionăm că este o greşeală de tehnoredactare din partea asigurătorului drept pentru care am solicitat efectuarea unui act adiţional prin care să se corecteze perioada de valabilitate a poliţei conform ofertei. Ataşam act adiţional nr. 1/18.09.2020 la contractul de asigurare ser. M.nr.000086658 din data de 11.09.2020. " Ofertantul ataşează la adresa de răspuns la solicitările de clarificări, act adiţional nr. 1/18.09.2020 la contractul de asigurare seria M, nr. 000086658 din data de 11.09.2020 prin care se corectează perioada asigurată din 15.09.2020-18.03.2021 în 14.09.2020-18.03.2021. Consiliul reține că eroririle sau viciile garanției de participare sunt considerate unanim de practică drept completări formale, în temeiul art. 134 alin (1) din HG nr. 395/2016, ,,(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte...’’, solicitarea de clarificări fiind justificată. Astfel, modificarea cu o zi a perioadei de valabilitate a ofertei, respectiv începând cu data de 14.09.2020 în loc de 15.09.2020, reprezintă o modificare formală, fără influență asupra ofertei, solicitarea corectării acestei erori fiind o măsură proporțională. În ceea ce privește evaluarea ofertei financiare, contestatoarea invocă existenţa unei erori procedurale a comisiei de evaluare, în contextul în care deşi au existat solicitări de clarificări de natură a modifica oferta financiară, ofertantul nu a depus Formularul de ofertă Pagina 61 din 70

§ 87

revizuit, aşa cum prevede art. 134 alin. (7) lit. b) şi alin. 10 din HG nr. 395/2016, considerând că trebuiau revizuite Anexa nr. 2 la Formularul de ofertă, Graficul de plăţi, Graficul valoric de realizare a investiţiei, și că răspunsul ofertantului cu privire la ofertarea articolului comasat DN podeţ ţeavă corugată D=400 mm, unde în mod incorect a ofertat L= 5 ml - 1 buc faţă de L=7,5 ml - 1 buc, trebuia considerat neconcludent, arătând că modul în care comisia de evaluare a înţeles să solicite clarificări denotă o favorizare a ofertantului, în condiţiile în care nu a fost luată în calcul această lungime de 7,5 ml, motiv pentru care ofertantul precizează că ataşeză refacerea calculelor cantităţii ofertate cu respectarea lungimii solicitate prin documentaţia de atribuire. Contestatoarea arată că se procedează în acelaşi mod şi în cazul formularelor F3 pentru Str. Grigore Alucai și Str. Vişinilor. Consiliul reține că eroarea invocată de contestatoare în mod corect a fost încadrată de autoritatea contractantă în categoria abaterilor tehnice minore. Astfel, aceasta a reținut că ,,Calcul cuantificare teoretică în valoare monetară: 382,68 lei fără TVA + 739,08 lei fără TVA = 1.121,76 lei fără TVA (1.121,76 / 9.278.361,99) *100 = 0,012% Ofertantul ataşează solicitării de clarificări, alături de formularul F3 revizuit şi următoarele documente: -Anexa nr. 2 la Formularul de ofertă - Grafic de preţuri (valoare totală: 9.278.361,99 lei fără TVA) -Graficul de plăţi (valoare fără Proiectare şi Organizare de şantier: 9.103.781,99 lei fără TVA) -Formularul de ofertă (valoare totală ofertată: 9.278.361,99 lei fără TVA) -Anexa nr. 1 la Formularul de ofertă -Anexa nr. 2 la Formularul de ofertă - evidenţierea cheltuielilor pe asociaţi şi/sau subcontractanţi (valoare totală: 9.278.361,99 lei fără TVA defalcată astfel: Asociat 1: 9.128.781,99 lei + Asociat 2 : 149.580,00 lei) -Anexa nr. 3 la Formularul de ofertă -Grafic valoric de realizare a investiţiei publice (valoare totală: 9.278.361,99 lei fără TVA). Analizând valorile înscrise în documentele mai sus amintite se constată că ofertantul nu a refăcut calculele asupra preţului total al ofertei conform art. 134 alin. (7) lit. b) şi alin. (10) din HG nr.395/2016, în cadrul Formularului de ofertă, Anexei nr. 2 la formularul de ofertă, Graficului de plăţi şi Graficului valoric de realizare a investiţiei’’. Astfel, în această situație, cuantificarea lipsurilor din ofertă este doar teoretică, art. 134 alin. (7)-(9) lit. a) și (10) din HG nr. 395/2016, nefiind necesară modificarea formularului de ofertă: ,, (7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de Pagina 62 din 70

§ 88

ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. (8) Sunt

§ 89

considerate

§ 90

abateri

§ 91

tehnice

§ 92

minore

§ 93

acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. (9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei’’. Așa cum s-a arătat mai sus, în mod corect autoritatea a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 134 alin. (7) din HG nr. 395/2016, fiind, evident, o abatere tehnică minoră. În ceea ce privește mențiunea din certificatului constatator nr. 330376 din 05.05.2021 emis de ONRC pentru SC ... SRL, în care se face referire la ORDONANŢA nr. 67/D/P din data 27.05.2013 emisă de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE -DIICOT-SERVICIUL TERITORIAL SUCEAVA, Dosar: 67D/P/2012, motiv: evaziune fiscală, contestatoarea arată că pentru un tratament egal, şi oferta SC ... SRL ar fi trebuit respinsă, pentru aceleaşi considerente pentru care oferta sa a fost considerată inacceptabilă. În cadrul DUAE, SC ... SRL nu a bifat "da" la secţiunea aferentă Motive de excludere a operatorului economic prevăzute de art. 167 din Legea 98/2016. Cu privire la critica contestatoarei, referitoare la documentele justificative de îndeplinire a criteriilor DUAE, respectiv certificatul constatator nr. 330376 din 05.05.2021 emis de ONRC pentru SC ... SRL, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului clarificări prin adresa nr. 10823 din data de 07.10.2020 având în vedere înregistrarea faptelor aflate sub incidenţa art 21. lit. e)-h) din Legea nr. 26/1990 din cadrul Dosarului nr.67D/P/2012. Ofertantul a răspuns prin adresa cu nr. 6664 din 08.10.2020 fiind depus în SEAP, răspuns clarificare Salcea 08.10.2020.pdf.p7s, prin care se precizează: «În primul rând, conform prevederilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 "Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului - cadru orice operator economic cu privire la care a stabilit, în urma analizei informaţiilor şi documentelor prezentate de acesta, sau a luat cunoştinţă în orice alt mod că a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni...", or în ceea ce priveşte menţiunea înscrisă în Certificatul constatator şi Pagina 63 din 70

§ 94

anume - Fapte aflate sub incidenţa art.21 lit.e)-h) din Legea nr. 26/1990, aceasta se referă la faza începerii urmăririi penale şi în niciun caz la existenţa unei hotărâri definitive a unei instanţe judecătoreşti. Art. 305 din Codul de procedură penală defineşte faza începerii urmăririi penale după cum urmează: "Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. (2) începerea urmăririi penale se dispune prin ordonanţă care cuprinde, după caz, menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) lit. a)-c) şi g). Existenţa unei condamnări reprezintă aplicarea unei pedepse printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care se stabileşte dacă fapta există, dacă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, iar inculpatul este vinovat de săvârşirea ei, ori în speţă nu a fost stabilită nicio vinovăţie sau existenţa necontestată a unei fapte, prezumţia de nevinovăţie primând până la pronunţarea unei hotărâri definitive în acest caz. În ceea ce priveşte prevederile înserate în cuprinsul Certificatului Constatator de la Registrul Comerţului apare clar şi evident că nu există înregistrări, menţionăm faptul că S.C. ... S.R.L. nu se regăseşte în momentul de faţă într-o condamnare, sau alte abateri a căror constatare s-a realizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sens în care reiterăm faptul că nu ne este incindent si aplicabil, la momentul de faţă şi raportat la menţiunile realizate de ONRC, nici unul din alineatele sau literele textului de la art. 164,165,167 si art.60 din Legea nr.98/2016. Ca document relevant în acest caz ca să ne susţină răspunsul nu este mai eficient decât cazierul judiciar al firmei cât şi a persoanei juridice (administrator) pe care îl anexăm prezentei solicitări, (anexa 1)» Ofertantul prezintă ataşat răspunsului la solicitarea de clarificări, următoarele documente: Certificat de cazier judiciar nr. 23848542 din data de 20.05.2020 emis de MAI - IGPR - IPJ Suceava pentru Ungur Florentin-Daniel (Administrator SC ... SRL) din care rezultă că solicitantul nu este înscris în cazierul judiciar și Certificat de cazier judiciar nr. 23848485 din data de 20.05.2020 emis de MAI - IGPR - IPJ Suceava pentru SC ... SRL, din care rezultă că solicitanta nu este înscrisă în cazierul judiciar. Cum în materie penală prezumția de nevinovăție funcționează până la condamnarea definitivă, având în vedere că dosarul se găsește în etapa urmăririi penale, operatorul nu poate fi exclus din procedură, mai cu seamă că de la data producerii faptelor par a fi trecut mai mult de 8 ani, ori dispozițiile art. 171 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 stabilesc următoarele: ,,În cazul în care operatorului economic nu i-a fost aplicată prin hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată măsura interdicţiei de a participa la proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică/acord-cadru sau a unui contract de concesiune pentru o anumită Pagina 64 din 70

§ 95

perioadă, situaţiile de excludere prevăzute la art. 164 şi 167 nu se aplică: a) dacă, în cazul faptelor prevăzute la art. 164, a expirat o perioadă de 5 ani de la data hotărârii definitive de condamnare; b) dacă, în cazul situaţiilor, faptelor sau evenimentelor prevăzute la art. 167, a expirat o perioadă de 3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant’’. Astfel, din prevederile respective rezultă că excluderea din procedură operează 5 ani de la condamnarea definitivă pentru faptele prevăzute la art. 164 din lege, eveniment care nu s-a produs, iar în ceea ce privește cele de la art. 167, 3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant. Consiliul mai reține că documentele prezentate de ofertant confirmă plata obligațiilor fiscale, neexistând, în momentul de față, vreo decizie a vreunei instanțe în sens contrar. Față de cele constatate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ORAŞUL .... În ceea ce privește contestația depusă de SC ... SRL, această societate critică decizia de respingere a ofertei asocierii din care face parte pentru nedepunerea DUAE pentru terțul susținător înlocuit în baza art. 183 din Legea nr. 98/2016. Consiliul reține că în etapa verificării DUAE, autoritatea contractantă, în urma avizului conform condiționat emis de ANAP, a constatat că terțul susținător/subcontractantul nu și-a dovedit credibilitatea în ceea ce privește un document constatator. Prin urmare, prin adresa nr. 11492/27.10.2020, i-a solicitat ofertante înlocuirea terțului, și depunerea tuturor documentelor astfel cum au fost solicitate în Fișa de date. Consiliul reține că autoritatea contractantă nu i-a solicitat contestatoarei în mod expres depunerea DUAE, ci direct depunerea documentelor suport, cel mai probabil, pentru scurtarea termenelor de finalizare a procedurii. Contestatoarea a depus respectivele documente în susținerea DUAE, fără, însă, a mai depune DUAE. Consiliul reține că respingerea ofertei respective, în condițiile în care au fost depuse documentele suport DUAE, apare ca fiind o măsură excesivă, neproporțională. Potrivit fișei de date a achiziției, cap. II.1, ,,1. Ofertanții, terții susținători și subcontractanții nu trebuie să se regăsească în situațiile prevăzute la art. 164, 165, 167 din Legea nr.98/2016 Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. 1 din Legea 98/2016. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE urmează a fi prezentate, la solicitarea autorității Pagina 65 din 70

§ 96

contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Aceste documente sunt: • certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante, cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.) la momentul prezentării; • cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC / actul constitutiv; • după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevăzute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2), art. 171 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice; alte documente edificatoare, după caz. În cazul în care în țara de origine

§ 97

sau

§ 98

țara

§ 99

în

§ 100

care

§ 101

este

§ 102

stabilit

§ 103

ofertantul/terțul susținător/subcontractantul nu se emit documente de natura celor prevazute mai sus sau respectivele documente nu vizează toate situatiile prevazute la art. 164, 165 și 167, autoritatea contractanta are obligatia de a accepta o declaratie pe proprie raspundere sau, dacă în țara respectivă nu exista prevederi legale referitoare la declarația pe propria raspundere,o declarație autentică dată în fața unui notar, a unei autorități administrative sau judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens. 2. Ofertantii, tertii sustinatori si subcontractantii trebuie sa respecte Regulile de evitare a conflictului de interese prevazute la art 59-60 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice. Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante cu privire la organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire sunt: 1. LUNGU ILIE primar (...) Aceasta declaratie se va prezenta odata cu DUAE de catre toti participantii la procedura (ofertant, asociat ,subcontractant si tert sustinator).(...). Nota 1: In conformitate cu art. 168 din Legea 98/2016 autoritatea contractanta are obligatia de a accepta ca fiind suficient si relevant pentru demonstrarea faptului ca ofertantul nu se incadreaza in una dintre situatiile prevazute la art. 164, 165 si 167, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, in tara de origine sau in tara in care ofertantul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autoritati competente din tara respectiva. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale Informații și formalități necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate Operatorii economici ce depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara de rezidență, să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna dintre situațiile de anulare a constituirii precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile care fac obiectul contractului. Modalitatea prin care poate fi demonstrată îndeplinirea cerinței: - se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire cu informațiile aferente situației lor. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificat constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților străini, documente echivalente emise în țara de rezidență, urmează să fie Pagina 66 din 70

§ 104

prezentate, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. Comparând situația de fapt cu prevederile documentației de atribuire, Consiliul reține că autoritatea a solicitat direct pentru terțul nou introdus documentele suport, care trebuiau solicitate doar câștigătorului, fără a solicita, însă, DUAE. În condițiile în care DUAE reprezintă o declarație pe propria răspundere că ofertantul îndeplinește cerințele de calificare și de excludere, depunerea documentelor suport realizându-se doar pentru ofertantul clasat pe primul loc, nu se poate considera că, în situația de speță, nedepunerea DUAE și solicitarea lui ulterioară l-ar avantaja în vreun fel pe ofertantul contestator, reprezentând, în fapt, o solicitare de confirmare a documentelor deja depuse. Este adevărat că legislația se referă doar la depunerea DUAE odată cu oferta, situația subcontractanților și terților susținători nominalizați ulterior urmând a fi evaluată prin analogie. În acest sens, Consiliul reține aplicabilitatea următoarelor dispoziții din Legea nr. 98/2016: s) DUAE - documentul unic de achiziţii european furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, constând în declaraţia pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie; Art. 193. - (1) Autoritatea contractantă acceptă la momentul depunerii solicitărilor de participare sau ofertelor DUAE, constând într- o declaraţie pe propria răspundere actualizată, ca dovadă preliminară în locul certificatelor eliberate de către autorităţile publice sau de către terţi care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplineşte următoarele condiţii: a) nu se află în niciuna din situaţiile de excludere menţionate la art. 164, 165 şi 167; b) îndeplineşte criteriile privind capacitatea, astfel cum au fost solicitate de autoritatea contractantă; c) dacă este cazul, îndeplineşte criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile prezentei legi. (2) În cazul în care ofertantul/candidatul demonstrează îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi profesională bazându-se pe capacităţile altor entităţi, invocând, după caz, susţinerea unui terţ, DUAE, împreună cu angajamentul de susţinere, trebuie să fie completat separat şi de către terţul/terţii susţinător (i) pe a căror capacitate se bazează ofertantul/candidatul. DUAE prezentat de terţul/terţii susţinător (i) va include toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi informaţiile de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă pentru susţinerea acordată în cadrul procedurii de atribuire respective. (3) În cazul în care ofertantul/candidatul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţii privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanţii pe a căror capacităţi se Pagina 67 din 70

§ 105

bazează ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi cele de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul/candidatul în cadrul procedurii de atribuire respective. În cazul subcontractanţilor pe a căror capacităţi ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conţine numai informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a). (4) Pe lângă informaţiile prevăzute la alin. (1) - (3), DUAE conţine şi informaţii cu privire la autoritatea publică sau partea terţă responsabilă cu întocmirea documentelor justificative, precum şi o declaraţie oficială care să ateste că operatorul economic are obligaţia să furnizeze, la cerere şi fără întârziere, documentele justificative respective. (5) În cazul în care autoritatea contractantă poate obţine documentele justificative prevăzute la alin. (4) în mod direct, prin accesarea unei baze de date, DUAE cuprinde, de asemenea, informaţiile solicitate în acest scop, cum ar fi adresa de internet a bazei de date, orice dată de identificare şi, dacă este cazul, declaraţia necesară de acordare a consimţământului. Art. 174. - (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului/candidatului să transmită informaţii şi documente relevante referitoare la capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi, cu privire la partea/părţile din contract pe care aceştia urmează să o/le îndeplinească efectiv. (2) În cazul în care din informaţiile şi documentele prezentate potrivit alin. (1) nu rezultă că subcontractantul propus are capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv, autoritatea contractantă respinge subcontractantul propus şi solicită ofertantului/candidatului o singură dată înlocuirea acestuia şi prezentarea unui alt subcontractant care să aibă capacitatea tehnică şi profesională necesară pentru partea/părţile din contract pe care acesta urmează să o/le îndeplinească efectiv. Art. 183. - (1) Autoritatea contractantă verifică dacă terţul/terţii care asigură susţinerea în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi/sau profesională îndeplineşte/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea sau nu se încadrează în motivele de excludere prevăzute la art. 164, 165 şi 167. (2) Dacă terţul/terţii nu îndeplineşte/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea sau se încadrează în unul dintre motivele de excludere prevăzute la art. 164, 165 şi 167, autoritatea contractantă solicită, o singură dată, ca operatorul economic să înlocuiască terţul/terţii susţinător/susţinători fără ca acest aspect să aducă atingere principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b). De asemenea, prezintă relevanță și dispozițiile art. 60 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit căruia ,,Operatorul economic are obligaţia de a transmite oferta şi DUAE în format electronic şi numai până la data şi ora- limită de depunere a ofertelor prevăzute în anunţul de participare’’ și art. 69. alin. (1) din același act normativ - ,,Operatorul economic are obligaţia de a transmite solicitarea de participare, inclusiv DUAE, în format electronic şi Pagina 68 din 70

§ 106

numai până la data şi ora-limită de depunere a acestora, prevăzute în anunţul de participare’’. Astfel cum rezultă din prevederile respective, DUAE se depune în locul documentelor suport, până la momentul finalizării evaluării ofertelor, la acest moment, aceste documente fiind solicitate doar ofertantului clasat pe primul loc. Astfel, a respinge oferta doar pentru simplul motiv că ofertatul nu a depus DUAE, dar a depus documentele suport, încalcă prevederile sus-enunțate, DUAE fiind instituit de legiuitor în sprijinul operatorilor economici, pentru ușurarea sarcinii administrative, astfel încât aceștia să imobilizeze resurse pentru obținerea documentelor suport doar pentru situația în care au șanse reale de a obține contractul. Se poate înțelege, astfel, din situația de fapt, că autoritatea contractantă, solicitând documentele suport DUAE, când potrivit legii, trebuia să solicite DUAE pentru terțul înlocuit, a renunțat la solicitarea DUAE, fiind justificată atitudinea operatorului de a nu îl depune. În același timp, dacă autoritatea dorea și DUAE pe lângă documentele suport, nimic nu o împiedica pe aceasta să îl solicite expres prin aceeași adresă prin care a solicitat înlocuirea terțului și depunerea tuturor documentelor, în condițiile art. 134 din HG nr. 395/2016: ,, (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (...) (4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare’’. Prin urmare, a-i reproșa ofertantului că a depus documentele suport DUAE fără a depune DUAE, respingându-i ca inacceptabilă oferta, fără a-i evalua respectivele documente, încalcă principiul proporționalității, dar și prevederile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 citat mai sus, dar și prevederile art. 135 alin. (3) din același act normativ, eventualele informații din DUAE regăsindu-se deja la autoritatea contractantă, în cadrul informațiilor depuse, aflându-ne, așadar, în situația unui viciu de formă. Astfel fiind, respingerea ofertei asocierii SC ... SRL- SC ...SRL este o măsură excesivă, fiind necesară evaluarea documentelor depuse de contestatoare. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ... SRL, și va dispune anularea raportului procedurii în partea referitoare la oferta respectivei asocieri și va obliga autoritatea contractantă la evaluarea documentelor suport DUAE depuse în urma solicitării de clarificări. Pagina 69 din 70

§ 107

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ORAŞUL ... În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC ... SRL, în calitate de lider al asocierii SC ...SRL, și va dispune anularea raportului procedurii în partea referitoare la oferta respectivei asocieri și obligă autoritatea contractantă la evaluarea documentelor suport DUAE depuse în urma solicitării de clarificări. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conţine 67 (șaizeci și șapte) pagini. Pagina 70 din 70

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.