AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 778/2021

S.C. FRESENIUS KABI ROMANIA S.R.L. în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII

Decizia CNSC nr. 778/C7/574 din 15.04.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 778/C7/574 din 15.04.2021

Data din document
2021-04-15
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Furnizare, instalare și punere în funcțiune echipamente medicale – L1 - POIM”, se solicită, pentru lotul 6, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. FRESENIUS KABI ROMANIA S.R.L., cu sediul în Ghimbav, str. Henri Coandă nr. 2, județul Brașov, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII „MARIA SKLODOWSKA CURIE”, cu sediul în București, bd. Constantin Brâncoveanu nr. 20, sectorul 4, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. FRESENIUS KABI ROMANIA S.R.L., cu sediul în Ghimbav, str. Henri Coandă nr. 2, județul Brașov, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII „MARIA SKLODOWSKA CURIE”, cu sediul în București, bd. Constantin Brâncoveanu nr. 20, sectorul 4, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 778/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 12808Data înregistrării: 2021-03-16
ContestatorS.C. FRESENIUS KABI ROMANIA S.R.L.CUI 3391027
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII

2021_778_2021_Decizie_778.pdf, BO2021_778_2021_BO2021_778.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.440 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 778/C7/574 Data: 15.04.2021 Prin contestația nr. A7833/15.03.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12808/16.03.2021, formulată de către S.C. FRESENIUS KABI ROMANIA S.R.L., cu sediul în Ghimbav, str. Henri Coandă nr. 2, județul Brașov, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J08/487/1993, având CUI RO 3391027, împotriva adresei nr. 8471/03.03.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 8449/03.03.2021, emise de către SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII „MARIA SKLODOWSKA CURIE”, cu sediul în București, bd. Constantin Brâncoveanu nr. 20, sectorul 4, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Furnizare, instalare și punere în funcțiune echipamente medicale – L1 - POIM”, se solicită, pentru lotul 6, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. FRESENIUS KABI ROMANIA S.R.L., cu sediul în Ghimbav, str. Henri Coandă nr. 2, județul Brașov, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PENTRU COPII „MARIA SKLODOWSKA CURIE”, cu sediul în București, bd. Constantin Brâncoveanu nr. 20, sectorul 4, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 1

§ 2

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.477 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. A7833/15.03.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12808/16.03.2021, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., împotriva adresei nr. 8471/03.03.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 8449/03.03.2021, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Furnizare, instalare și punere în funcțiune echipamente medicale – L1 - POIM”, se solicită, pentru lotul 6, anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică decizia autorității contractante de respingere ca neconformă a ofertei sale, pentru lotul 6. Motivele care stau la baza contestației sunt cele reținute de autoritatea contractantă pentru declararea ofertei contestatorului ca neconformă, astfel: - s-a cerut ca viteza de centrifugare să fie de până la 10.000 rotații/minut, iar în propunerea tehnică este până în 2.400 rotații/minut, ceea ce oferă o calitate slabă a sângelui; - nu s-a putut demonstra posibilitatea eliminării mai mult de 90% dintre leucocite și trombocite, așa cum solicită cerința; - sunt necesare două cicluri de spălare, de fiecare dată cu câte 200 ml, iar în caietul de Sarcini s-a cerut să fie maxim 250 ml (flux total); 1

§ 2

- capacitate vacuum maxim: în caietul de sarcini s-a cerut 370 mmHg, iar ofertantul are posibilitatea doar până în 300 mmHg; - imposibilitate de a stoca date, prin caietul de sarcini s-a cerut ca aparatul să aibă posibilitatea de a stoca până la 120 pacienți; - plaja restrânsă a umidității, prin caietul de sarcini s-a cerut o operare cu o umiditate de la 10 la 95%, iar aparatul ofertantului limitează la umiditatea relativă a aerului de la 30 la 75%; - punctul - Posibilitate de programare pentru pornire automată la detectarea unei cantități suficiente de sânge, lipsește din propunerea tehnică. Pentru cele menționate anterior, coroborând informațiile prezentate de către autoritatea contractantă ca fiind necorespunzătoare, cu informațiile depuse în cadrul documentației - propunere tehnică și cu informațiile suplimentare care vin în susținerea demonstrării conformității produsului ofertat, contestatorul face următoarele precizări: 1. „S-a cerut ca viteza de centrifugare să fie de până la 10.000 rotații/minut, iar propunerea oferă până în 2.400 rotații/minut, ceea ce oferă o calitate slabă a sângelui” Contestatorul susține că, potrivit informațiilor depuse în documentație: Broșura CATSmart pag. 6 - Viteza centrifugă 1.400 – 2.400 rot/min și prezintă informații suplimentare: - calitatea sângelui nu este afectată de numărul de rotații al centrifugii, în cazul său, dispozitivul recuperează o cantitate de sânge cu un hematrocit de minim 65%. Numărul de rotații nu influențează calitatea sângelui livrat. - limita maximă solicitată este de „până la 10.000 rotații/minut”, iar produsul oferit de contestator are viteza de centrifugare situată între 1.400 - 2.400 rotații/minut. Aceste valori se încadrează în limita maximă solicitată. 2. „Nu a putut demonstra posibilitatea eliminării mai mult de 90% dintre leucocite și trombocite, așa cum solicită cerința.” Contestatorul prezintă informații depuse în documentație - Manual CATSmart pag. 16 - Prima etapă de separare are loc de la racordul pentru sânge până la racordul pentru soluția de spălare. În acest spațiu, sângele este concentrat la un hematocrit de cca 80%. Aici se separă cea mai mare parte a plasmei, resturile de celule, leucocitele, trombocitele, anticoagulantul, precum și toate celelalte componente lichide și grăsimea neemulsificată. Datorită înclinației canalului, celulele sanguine se scurg într-un strat subțire pe marginea exterioară a canalului. Componentele lichide, precum și grăsimea neemulsificată se scurg prin interiorul canalului spre racordul pentru deșeuri. Informații suplimentare: La capitulul 2.4.4, este enunțat faptul că este eliminată linia tromboleucocitară (Buffy Coat) ce conține leucocite și trombocite și prezintă un extras din pagina respectivă. „2.4.4 Golirea camerei. În această fază de program, volumul de concentrat depozitat în etapa de admisie a programului de spălare în camera de spălare este transferat cu o rată de debit constantă în purga pentru reinfuzare. Volumul preluat este înlocuit cu soluție de spălare. 2

§ 3

Procesul de golire este monitorizat prin intermediul senzorului de concentrat. Capitolul 2: Descriere dispozitiv După încheierea fazei de program Save final PRC (Golirea camerei) se comută automat la faza de program Remove set (Scoaterea setului). În faza finală a fazei de program Save final PRC (Golirea camerei) așa numitul Buffy Coat (tracțiune concentrată de leucocite și trombocite) care este posibil să se fi acumulat în camera de spălare este clătit în tubul pentru concentrat și astfel eliminat împreună cu setul de autotransfuzie. Împreună cu Buffy Coat se elimină o cantitate reziduală de concentrat de câțiva mililitri (volumul total al tubului pentru concentrat: cca 10 ml), care face ca tubul să pară umplut parțial cu concentrat. Dacă se dorește să se administreze și acest volum rezidual cu leucocitele și trombocitele conținute pacientului, acest lucru se poate realiza prin apăsarea de două ori (cca 2,5 ml per rotația) a butonului Unload pumps (Scoaterea pompelor) în faza de program Remove set (Scoaterea setului).” 3. „Sunt necesare două cicluri de spălare, de fiecare dată cu câte 200 ml. În caietul de sarcini, s-a cerut să fie maxim 250 ml (flux total).” Contestatorul prezintă informațiile depuse în documentație: Manual CATSmart pag. 93 „Se recomandă să se introducă mai întâi 200 ml de soluție de spălare heparinizată în rezervor, înainte de a se începe aspirarea sângelui. La fiecare umplere ulterioară a unui rezervor golit trebuie introduși din nou 200 ml de soluție de spălare heparinizată, pentru a se împiedica scurgerea componentelor sanguine activate în rezervor.” Ca informații suplimentare, contestatorul precizează că, ciclurile de spălare funcționează diferit, dispozitivul CATSmart oferă același produs calitativ, indiferent de ciclurile de spălare. 4. „Capacitate vacuum maxim: în caietul de sarcini s-a cerut: 370 mmHg, ofertantul are posibilitatea doar până în 300 mmHg” Contestatorul menționează informații depuse în documentație: Manual CATSmart pag. 94 - Pompa de vacuum poate fi pornită imediat, în orice moment și la capacitate maximă (300 mmHg), prin intermediul butonului Vacuum maximum (vacuum maxim). Informații suplimentare: capacitatea de maxim 300 mmHg este mai mult decât suficientă, având în vedere faptul că în cazul vacuum-ului maxim, există posibilitatea foarte ridicată de a crea hemoliză. Limita maximă solicitată este de 370 mmHg, iar produsul oferit de contestator are limita maximă de 300 mmHg. Această valoare se încadrează în limita solicitată. 5. „Imposibilitate de a stoca date. În caietul de sarcini s-a cerut ca aparatul să aibă posibilitatea de a stoca până la 120 pacienți.” Informații depuse în documentație: Manual CATSmart pag. 90 Exportarea datelor prin USB. Datele pot fi exportate prin intermediul unei interfețe USB pentru prelucrarea externă ulterioară. Pentru salvarea datelor se utilizează un stick USB. Informații suplimentare: există posibilitatea de a stoca date, a se vedea capitolul 5.3.9 și subcapitolul 5.3.9.1 din manual de utilizare, care sunt citate. 3

§ 4

6. „Plaja restrânsă a umidității. În caietul de sarcini s-a cerut o operare cu o umiditate de la 10 la 95%. Aparatul ofertantului limitează la umiditatea relativă a aerului de la 30 la 75%.” Informații depuse în documentație: Manual CATSmart pag. 143 Umiditate relativă a aerului, fără condensare: 30 - 75 %. Informații suplimentare: Umiditatea recomandată pentru aparat se încadrează în specificațiile europene, aspect susținut și de prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 914/2006, anexa 4 - Norme privind asigurarea condițiilor generale de igienă - art. 9 pct. (6) lit. d): temperatura constantă între 20°C și 22°C, iar umiditatea între 30% și 60% pentru a inhiba multiplicarea bacteriană. 7. „Punctul - Posibilitate de programare pentru pornire automată la detectarea unei cantități suficiente de sânge - lipsește din propunerea tehnică.” Informații depuse în documentație: Dintr-o regretabilă eroare de redactare, această caracteristică a fost omisă în momentul redactării propunerii tehnice, dar ar fi putut fi demonstrată conformitatea din Manual CATSmart pag. 40, cap. 2.4.2. Funcția „Autostart” a CATSmart (opțional), care este citată de contestator. Față de cele evocate mai sus, ... solicită C.N.S.C. să dispună anularea procedurii de atribuire, pentru lotul 6. Prin punctul de vedere nr. 12337/31.03.2021, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 16432/31.03.2021, ... solicită respingerea contestației ..., pentru următoarele motive: 1. Referitor la contestația depusă privind lotul 6 - Recuperator sânge tip Cell Saver, prin care sunt aduse informații noi privind caracteristicile acestuia, se consideră că specificațiile din caietul de sarcini nu au fost respectate la punctele menționate în procesul-verbal tehnic și indicate în adresa de comunicare a neconformității ofertei, după cum urmează: - s-a cerut ca viteza de centrifugare să fie de până la 10.000 de rotații pe minut, dar se oferă până în 2.400 rotații pe minut, ceea ce oferă o calitate slabă a sângelui; - nu s-a putut demonstra eliminarea a mai mult de 90% dintre leucocite și trombocite; - sunt necesare două cicluri de spălare de fiecare dată cu câte 200 ml. În caietul de sarcini s-a cerut să fie maximum 25 0ml (flux total); - capacitatea vacuum maxim; în caietul de sarcini s-a cerut 370 mmHg, ofertantul având posibilitatea doar până în 300 mmHg; - imposibilitatea de a stoca date. În caietul de sarcini s-a cerut ca aparatul să aibă posibilitatea de stoca până la 120 de pacienți; - plaja restrânsă a umidității. În caietul de sarcini s-a cerut o operare cu o umiditate de la 10 la 95%. Aparatul ofertantului constrânge la umiditatea relativă a aerului de la 30 la 75%; - punctul „Posibilitate de programare pentru pornire automată la detectarea unei cantități suficiente de sânge” lipsește din propunerea tehnică a contestatorului. 2. În privința ultimului punct expus mai sus, „Posibilitate de programare pentru pornire automată la detectarea unei cantități suficiente de sânge”, aflat între pozițiile „Procesarea sângelui să se inițieze printr-o 4

§ 5

singură manevră și să se încheie automat când a fost procesat întregul volum de sânge” și „Un singur set de procesare pentru toate tipurile de operații”, și care nu a fost regăsit în propunerea tehnică a contestatorului, comisia de evaluare a considerat că acest aspect atrage neconformitatea propunerii tehnice, conform art. 133 alin. (2) și art. 137 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. Autoritatea contractantă precizează că, în caietul de sarcini se menționează la punctul: XI. Elemente finale: „XI.1. Cerințele tehnice impuse prin prezenta documentație sunt minimale și obligatorii pentru toți ofertanții; neîndeplinirea unei singure cerințe din cele de mai sus atrage respingerea ofertei prin declararea ei ca neconformă.” 3. Mențiune în privința cerinței „Capacitatea vacuum maxim - 370 mmHg” din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă menționează faptul că, deși înțelege mecanismul și riscul de hemoliză, consideră că, în anumite cazuri excepționale, o presiune ridicată va ajuta actul intraoperator prin vizualizarea locului sângerării și aplicarea unui tratament corespunzător. Uzual, se folosește o putere medie de sucţiune, dar există anumite cazuri când puterea de sucţiune mare poate contribui decisiv unei rezolvări rapide și eficiente a unui moment operator. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, divizat pe loturi, având ca obiect „Furnizare, instalare și punere în funcțiune echipamente medicale – L1 - POIM”, cod CPV 33100000-1 – Echipamente medicale (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. ... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de furnizare, pentru lotul 6, este de 150.000,00 lei, fără TVA. Prin procesul-verbal nr. 5150/09.02.2021 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, s-a consemnat faptul că 3 operatori economici au depus oferte, pentru lotul 6, dintre aceștia fiind și ..., contestatorul din prezenta cauză. Potrivit raportului procedurii nr. 8449/03.03.2021, oferta ... a fost declarată câștigătoare, pentru lotul 6, cu o propunere financiară în sumă de 95.000 lei fără TVA. Comunicarea privind rezultatul procedurii, a fost transmisă de autoritatea contractantă către ... prin adresa nr. 8471/03.03.2021. Procedând la soluționarea contestației formulată de către ..., prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și a prevederilor documentației de atribuire întocmită și elaborată de către ... pentru procedura de atribuire în cauză, Consiliul are în vedere faptul că, prin contestația formulată, este criticată modalitatea de evaluare a propriei oferte, de către autoritatea contractantă, în susținerea argumentelor aduse, ... subliniind faptul că, raportat la conținutul documentației de 5

§ 6

atribuire, societatea sa a demonstrat îndeplinirea cerințelor minime obligatorii, motiv pentru care decizia autorității contractante, de respingere a ofertei sale a fost nelegală, impunându-se anularea acesteia. În acest sens, contestatorul ... arată că, în opinia sa, decizia autorității contractante de a exclude oferta depusă de societatea sa, ca neconformă,

§ 7

este o decizie nelegală, prin raportare

§ 8

la cerințele/specificațiile tehnice impuse prin documentația de atribuire, confirmate a fi îndeplinite prin documentele atașate propunerii sale tehnice, respectiv broșurile echipamentelor ofertate. Preliminar, Consiliul punctează rolul pe care îl are documentația de atribuire în cadrul unei proceduri de achiziție publică, conform art. 154 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, respectiv acela de a conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire. Raportat la acest aspect, Consiliul constată că prevederile documentației de atribuire aferentă procedurii de atribuire în cauză nu au făcut obiectul vreunei contestații, astfel că prevederile acesteia și-au consolidat caracterul obligatoriu atât pentru ofertanți care, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare care, în conformitate cu art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ, are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în condițiile în care propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Prin urmare, se reține că prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În aceeași direcție, Curtea de Apel Iași, Secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut în decizia nr. 2204 din 21 septembrie 2012 că cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. 6

§ 9

Similar, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 3274 din 24 septembrie 2012, a statuat că, în materia achizițiilor sectoriale, operatorii economici trebuie să manifeste o diligență sporită în privința cerințelor legale și a celor cuprinse în documentația de atribuire, astfel că, în condițiile în care nu au uzat de dreptul de a contesta anumite cerințe precizate în cuprinsul documentației de atribuire, au acceptat să se supună rigorilor acestora. Și decizia civilă nr. 1095 din 26 aprilie 2010 a aceleiași instanțe își are însemnătate în fundamentarea concluziei de mai sus – „Curtea reține că, în materia achizițiilor publice, operatorii economici sunt datori, mai mult decât un simplu cetățean diligent, să cunoască dispozițiile legale incidente în formele în vigoare la data exercitării drepturilor procesuale, necunoașterea legii nefiind un motiv pentru eludarea acesteia.” Prin urmare, particularitățile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică impun o rigoare deosebită atât din partea autorităților contractante, cât și, mai ales, din partea celor care doresc să obțină aceste contracte finanțate din fonduri publice. În aceste condiții, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste o diligență sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarități cu privire la oferta sa și, astfel, să prevină orice risc de respingere a ei. Ținând seama de cele redate anterior și verificând lucrările comisiei de evaluare, prin raportare la prevederile documentației de atribuire și a documentelor aflate la dosarul achiziției publice, Consiliul constată că decizia de respingere a ofertei în discuție, ca neconformă, a fost una legală, urmând a fi menținută ca atare, în condițiile în care neconformitățile constatate de către achizitoare în dreptul ofertei depusă de către ... se dovedesc a fi întemeiate. Sub acest aspect, se rețin în soluționare că aspectele de neconformitate ale ofertei în discuție, depusă în cadrul lotului 6 „Recuperator sânge tip Cell Saver”, care nu au corespuns specificațiilor din caietul de sarcini, au vizat viteza de centrifugare eliminarea a mai mult de 90% dintre leucocite și trombocite, ciclurile de spălare de maximum 250 ml (flux total), capacitatea vacuum maxim (în caietul de sarcini s-a cerut 370 mmHg, stocarea de date (aparatul să aibă posibilitatea de stoca până la 120 de pacienți, operarea cu o umiditate de la 10 la 95%, omisiunea ofertării „Posibilitate de programare pentru pornire automată la detectarea unei cantități suficiente de sânge”. Verificând aspectele redate anterior, Consiliul va avea în vedere cel mult două dintre neconformitățile reținute de achizitoare, acestea fiind suficiente pentru a se constata temeinicia și legalitatea analizei efectuate de către ... în referire la ofertantul în cauză. Așadar, verificând aleatoriu motivele de neconformitate, Consiliul are în vedere aspectul reținut de achizitoare, în referire la oferta ..., aspect legat de „plaja restrânsă a umidității” a aparatului ofertat de către ... Raportat la această specificație, Consiliul are în vedere prevederea din documentația de atribuire, caietul de sarcini, conform căreia s-a solicitat ca aparatul să ofere o operare cu o umiditate de la 10 la 95%. Verificând propunerea tehnică a ofertantului ... (a se vedea filele 536- 543 vol. 3/3 din D.A.P), document aflat la dosarul achiziției publice, transmis la dosarul cauzei de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 7

§ 10

12337/31.03.2021, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 16432/31.03.2021, Consiliul constată că legat de specificația menționată anterior, aparatul propus de acest ofertant oferă o umiditate relativă a aerului de la 30 la 75%, așadar alt interval decât cel impus de achizitoare (a se vedea fila 361 vol. 3/3 din D.A.P-pagina 143 din Broșura/Manual CATSmart, anexată propunerii tehnice). Or, în condițiile în care, astfel cum s-a subliniat anterior în considerente, nu au fost clarificări/modificări ale conținutului documentației de atribuire, prin depunerea ofertei în cadrul procedurii orice ofertant însușindu-și conținutul definitiv al acesteia, Consiliul determină că nerespectarea întocmai a intervalului impus în ceea ce privește caracteristica legată de umiditate conducea, în mod evident și întemeiat, la constatarea neconformității ofertei sub acest aspect. În atare condiții, susținerile contestatorului conform cărora „Informații depuse în documentație: Manual CATSmart pag. 143 Umiditate relativă a aerului, fără condensare: 30 - 75 %. Informații suplimentare: Umiditatea recomandată pentru aparat se încadrează în specificațiile europene, aspect susținut și de prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 914/2006, anexa 4 - Norme privind asigurarea condițiilor generale de igienă - art. 9 pct. (6) lit. d): temperatura constantă între 20°C și 22°C, iar umiditatea între 30% și 60% pentru a inhiba multiplicarea bacteriană” nu pot fi primite de către Consiliu în această etapă a procedurii, ci ar fi putut constitui un motiv de clarificare cu achizitoarea, în ceea ce privește modificarea conținutului cerinței din documentația de atribuire, demers ce trebuia a fi efectuat de ... anterior depunerii ofertelor în cadrul procedurii. Aceleași considerații sunt avute în vedere de către Consiliu și în referire la cerința ce vizează aspectul legat de posibilitatea aparatului de stoca până la 120 de pacienți, iar ofertantul contestator a propus un produs care are posibilitatea de stocare doar prin utilizarea unui stick USB (a se vedea fila 537 vol. 3/3 din D.A.P. respectiv fila 414) În aceste condiții, fiind suficientă verificarea celor două neconformități evidente constatate de achizitoare în referire la oferta depusă de către ..., Consiliul nu va mai verifica și celelalte aspecte reținute în decizia de respingere, ca neconformă, a ofertei în cauză, întrucât ar fi un demers juridic de prisos, ci va menține hotărârea luată de autoritatea contractantă, fiind relevante mențiunile din caietul de sarcini, de la punctul: XI. „Elemente finale”, conform cărora „XI.1. Cerințele tehnice impuse prin prezenta documentație sunt minimale și obligatorii pentru toți ofertanții; neîndeplinirea unei singure cerințe din cele de mai sus atrage respingerea ofertei prin declararea ei ca neconformă.” Concluzionând asupra aspectelor ce au constituit obiectul prezentei cauze, Consiliul constată că nu sunt motive de remediere a modalității în care comisia de evaluare a efectuat evaluarea ofertei depusă de către ..., motiv pentru care, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 8

§ 11

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini. 9

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.