AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 448/2021

UMN IULIAN S.R.L. în contradictoriu cu JUDETUL MEHEDINTI

Decizia CNSC nr. 448/C7/229 din 03.03.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 448/C7/229 din 03.03.2021

Data din document
2021-03-03
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect ” Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul "DJ 564/DJ 606 - Realizare accese la proprietăți și rigole UAT Jiana"”, se solicită anularea adresei cu nr. 961/28.01.2021 privind comunicarea rezultatului procedurii și reevaluarea ofertei sale în conformitate cu Fișa de date. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: ......................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de către S.C. UMN IULIAN S.R.L., cu sediul în Craiova, Sat Brătuleni, str. Alee Arh. Duliu Marcu nr. 11, județul Dolj, lider al asocierii S.C. UMN IULIAN S.R.L. – S.C. ALMER PROIECT S.R.L., în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI), cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 89, județul Mehedinți. Anulează, în parte, procesul verbal nr. 618/20.01.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, raportul procedurii nr. 952/28.01.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de asocierea S.C. UMN IULIAN S.R.L. – S.C. ALMER PROIECT S.R.L. și la declararea ofertei câștigătoare a procedurii de atribuire. Obligă JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI) ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea propunerii financiare prez…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 448/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2021Înregistrare: 5859Data înregistrării: 2021-02-04
ContestatorUMN IULIAN S.R.L.CUI 39904727
Autoritate contractantăJUDETUL MEHEDINTICUI 4337344

2021_448_2021_Decizie_448.pdf, BO2021_448_2021_BO2021_448.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.538 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 448/C7/229 Data: 03.03.2021 Prin contestația cu nr. 23/03.02.2021, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5859/04.02.2021, formulată de către S.C. UMN IULIAN S.R.L., cu sediul în Craiova, Sat Brătuleni, str. Alee Arh. Duliu Marcu nr. 11, județul Dolj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/2014/2018, având CUI 39904727, reprezentată prin administrator Uscatu Nicolae Iulian, lider al asocierii S.C. UMN IULIAN S.R.L. – S.C. ALMER PROIECT S.R.L., împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică organizată de către JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI), cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 89, județul Mehedinți, din cadrul procedurii simplificată, desfășurată online, în vederea încheierii contractului de lucrări, având ca obiect ” Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul "DJ 564/DJ 606 - Realizare accese la proprietăți și rigole UAT Jiana"”, se solicită anularea adresei cu nr. 961/28.01.2021 privind comunicarea rezultatului procedurii și reevaluarea ofertei sale în conformitate cu Fișa de date. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: ......................................................................................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1

§ 2

Admite contestația formulată de către S.C. UMN IULIAN S.R.L., cu sediul în Craiova, Sat Brătuleni, str. Alee Arh. Duliu Marcu nr. 11, județul Dolj, lider al asocierii S.C. UMN IULIAN S.R.L. – S.C. ALMER PROIECT S.R.L., în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI), cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 89, județul Mehedinți. Anulează, în parte, procesul verbal nr. 618/20.01.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, raportul procedurii nr. 952/28.01.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de asocierea S.C. UMN IULIAN S.R.L. – S.C. ALMER PROIECT S.R.L. și la declararea ofertei câștigătoare a procedurii de atribuire. Obligă JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI) ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea propunerii financiare prezentate de asocierea S.C. UMN IULIAN S.R.L. – S.C. ALMER PROIECT S.R.L. și stabilirea unui nou rezultat al procedurii, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 42.485 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația cu nr. 23/03.02.2021, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5859/04.02.2021, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI ...., reprezentată prin administrator ..., lider al asocierii ..., împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică organizată de către ..., cu sediul în ..., din cadrul procedurii simplificată, desfășurată online, în vederea încheierii contractului de lucrări, având ca obiect ” Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru obiectivul "..."”, se solicită anularea adresei cu nr. 961/28.01.2021 privind comunicarea rezultatului procedurii și reevaluarea ofertei sale în conformitate cu Fișa de date. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de faţă, prin care ofertantul ..., lider al asocierii ..., critică rezultatul procedurii de achiziție publică antemenționată, solicitând anularea comunicării privind rezultatul procedurii cu nr. 961/28.01.2021 și reevaluarea ofertei sale în conformitate cu Fișa de date. Pe fond, prin contestația cu nr. 23/03.02.2021, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5859/04.02.2021, ... arată că prin adresa cu nr. 961/28.01.2021 s-a precizat faptul că elementele de preț ale ofertei depuse de către acesta, în asociere, sunt aparent neobișnuit de scăzute raportat la preturile pieței, utilizând ca și referință în acest sens și cotația bursei de mărfuri, 1

§ 2

oferta ..., fiind declarată neconformă, motivat de faptul că mixtura asfaltică tip BA16 are un preț de 326 lei/tonă față de 290 lei/tonă, ofertat de contestator. Contestatorul menționează că, prin adresa nr. 124/07.01.2021, autoritatea contractantă a solicitat „clarificări cu privire la prețul ofertat, având în vedere că acesta reprezintă 78,71% din valoarea estimată. Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat.” Prin adresa cu nr. 7/12.01.2021, ..., a răspuns solicitării de clarificare, în conformitate cu art. 210, alin. (2) din Legea nr. 98/2016, însoțită de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Prin adresa numărul 505/18.01.2021, autoritatea contractanta a solicitat clarificări cu privire la faptul că „În urma analizei Formularelor F3 - „Lista cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări" comisia de evaluare nu a regăsit costurile privind transportul tuturor cantităților de materiale ce urmează a fi aprovizionate și puse în opera", solicitare la care contestatorul a răspuns prin adresa cu nr. 13/19.01.2021. În comunicarea rezultatului procedurii cu nr. 961/28.01.2021, autoritatea contractantă a transmis faptul că oferta asocierii ..., a fost declarată neconformă, precizând faptul că elementele de preț ale ofertei depuse sunt aparent neobișnuit de scăzute raportat la preturile pieței, utilizând ca și referință în acest sens și cotația bursei de mărfuri, declarând astfel oferta contestatorului ca fiind neconformă, motivând că mixtura asfaltică tip BA16 are un preț de 326 lei/tonă față de cel ofertat de ..., de 290 lei/tonă. Față de cele prezentate în comunicarea nr. 961/28.01.2021, contestatorul face următoarele precizări: Referitor la singurul material pe care autoritatea contractantă a considerat că are prețul deosebit de scăzut, respectiv mixtura asfaltică tip BA16, circa 100 tone, valoarea acestuia este de aproximativ 29.000 lei din totalul ofertei de 1.890.955.59 lei fără TVA, reprezentând circa 2% din valoare ofertei ..., material pentru care a fost prezentată oferta preț cu nr. 6363/11.11.2020, emisă de către ..., cu transportul inclus în suma de 290 lei/tonă. Autoritatea contractantă nu a făcut demersurile necesare pentru lămurirea aspectelor neclare și nici nu a prezentat motivele pentru care 2

§ 3

nu a luat aceasta ofertă în considerare, marginalizându-se doar sa spună ca, din consultarea bursei de mărfuri aceasta a identificat un preț de 326 lei/tonă, fără a solicita, deși avea posibilitatea informării în mod direct de la emitentul ofertei, respectiv ... Contestatorul consideră ca autoritatea contractantă nu a avut o atitudine activa în elucidarea aspectelor neclare și a luat o decizie bazată pe elemente neclare și neconcludente. Faptul că pe bursa de mărfuri există un preț mai mare, nu justifică faptul că ..., nu se poate aproviziona la alte preturi decât cele de pe bursa de mărfuri, susține acesta. Mai mult, în cadrul adresei nr. 7/12.01.2021, contestatorul afirmă că a precizat, în conformitate cu art. 210, alin.(2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, „soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor;" faptul că materialele și utilajele folosite în execuția lucrărilor au preturi de cost preferențiale datorită negocierilor și identificarea celor mai bune surse de aprovizionare. De asemenea, în cadrul ofertei depuse se regăsește certificatul de conformitate pentru mixtura asfaltică al furnizorului ..., conform cărora acestea întrunesc standardele aplicabile în acest domeniu, arată contestatorul. Față de cele prezentate, contestatorul solicită anularea adresei cu nr. 961/28.01.2021 și a actelor subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale ținând cont de documentele transmise. Prin adresa cu nr. 1478/09.02.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 6526/09.02.2021, autoritatea contractantă ... a formulat punct de vedere asupra contestației formulată de ... din prezenta cauză, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere următoarele considerente. Referitor la motivul respingerii ofertei, criticat de contestator - oferta este considerată neconformă în baza art. 136, alin. 3 din HG nr. 395/2016 „în cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă", autoritatea contractantă opinează că, în mod corect, comisia de evaluare a ofertelor a reținut acest aspect. Astfel, în urma analizării ofertei financiare, a documentelor transmise în urma solicitărilor de clarificări, a bursei de mărfuri pentru materiale de construcții precum și a prețurilor pieței materialelor de construcții, comisia de evaluare a constatat următoarele: Elementele de preț ale ofertei sunt aparent neobișnuit de scăzute raportat la preturile pieței, utilizând ca referință în acest sens și cotația bursei de mărfuri. Mai mult decât atât, preturile elementelor din cadrul ofertei sunt aparent neobișnuit de scăzute raportat la preturile pieței avand în vedere și faptul că acestea includ prețul transportului pană la șantier conform declarației transmisă prin adresa nr. 13/19.01.2021. 3

§ 4

A fost oferit drept exemplu, nu cum a fost specificat de contestator ca fiind singurul material cu prețul deosebit de scăzut: în oferta de preț nr. 6363/11.11.2020 furnizorul ... cu sediul în ... va transmite oferta de preț pentru următoarele materiale: - Mixtura asfaltica tip BA 16 la un preț de 290,0 lei/tona „loco ..." (transport inclus). Cel mai mic preț pe piața de profil, studiind bursa de mărfuri, pentru mixtura asfaltica tip BAI6, este de 326,0 lei/tona (fără transport). - emulsie bituminoasă la un preț de 896,255 lei/tonă „loco ..." (transport inclus). Cel mai mic preț pe piața de profil, studiind bursa de mărfuri, pentru emulsia bituminoasă, este de 1.240,0 lei/tona (fără transport). - Beton de ciment la un preț de 290,0 lei /mc „loco ..." (transport inclus). Prețul pe piața de profil, studiind bursa de mărfuri, pentru beton rutier, este de 383,33 lei/mc (fără transport). Avand în vedere distanta de transport foarte mare (aproximativ 140 km), de la ... (Jud. Olt) pană la ... (...), transportul de beton sau de mixturi asfaltice, nu este posibil a fi efectuat în condiții optime de calitate, ținând cont de cerințele impuse de normativele aflate în vigoare, respectiv CP 012/1-2007 - Cod de practica pentru producerea betonului și NORMATIV MIXTURI ASFALTICE EXECUTATE LA CALD. CONDIŢII TEHNICE PRIVIND PROIECTAREA, PREPARAREA și PUNEREA ÎN OPERĂ - Indicativ AND 605. Totodată, comisia de evaluare a avut în vedere prețul total al transportului rutier al materialelor stabilit de către proiectantul care a întocmit devizele generale pe obiecte de lucrări, parte integrantă a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), acesta fiind de 261.748,92, raportat la o distanta de 40 de km, precizează autoritatea contractantă. Asocierea ... a ofertat un preț total al transportului rutier de aproximativ 600 de lei. Comisia de evaluare a constatat că oferta nu poate fi reală ținând cont de faptul că prețul materialelor ofertate este mai mic decât prețul bursei de mărfuri și al pieței de profil, preț care cuprinde și transportul pe o distanta de aproximativ 140 km, așa cum declară ofertantul. Astfel, autoritatea contractantă consideră că au fost făcute toate demersurile necesare pentru lămurirea aspectelor neclare, contrar spuselor contestatorului, solicitând în repetate rânduri clarificări cu privire la toate aspectele necesare în luarea deciziei de declarare a ofertei ca fiind neconforme, comisia de evaluare având totodată o atitudine activă. Astfel, prin adresa nr. 124/07.01.2021 s-au solicitat clarificări cu privire la prețul ofertat, având în vedere că acesta reprezenta 78,71% din valoarea estimată în baza art.210, alin (1) din Legea nr. 98/2016: "Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; 4

§ 5

b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. În răspunsul la clarificări se vor avea în vedere și prevederile art. 136 din H.G. nr. 395/2016 , iar explicațiile aduse de ofertant vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art.210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și, după caz, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru, etc.” Or, prin adresa nr. 7/12.01.2021 ofertantul a răspuns superficial, menționând: "Materialele și utilajele folosite în execuția lucrărilor au preturi de cost preferențiale datorită negocierilor și identificarea celor mai bune surse de aprovizionare". Autoritatea contractantă opinează că această justificare nu este suficientă pentru a satisface cerințele art. 136 din H.G. nr. 395/2016, nu sunt aduse dovezi concludente privind elementele prevăzute în art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Comisia de evaluare a ofertelor a constatat că răspunsul ofertantului la solicitările de clarificări nu este concludent, și a considerat, în mod corect, oferta ca fiind neconformă, conform art. 136, alin. 3 din HG nr. 395/2016. Așadar, comisia de evaluare a aplicat întocmai prevederile legale în domeniu, cu respectarea tuturor principiilor ce stau la baza derulării unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie publică, apreciază autoritatea contractantă. Luând în considerare cele expuse, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată de operatorul economic ..., ca nefondată. Prin adresa nr. 37/15.02.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 7521/15.02.2021, ..., lider al asocierii ..., a formulat ”completare la contestația nr. 23/03.02.2021”, cu privire la punctul de vedere formulat de către autoritatea contractantă, aducând următoarele precizări: 1. În adresa/comunicarea nr. 961/28.01.2021, autoritatea contractantă a precizat faptul că oferta asocierii ... este neconformă prin motivarea faptului ca prețul pentru mixtura asfaltică tip BA16 este unul deosebit de scăzut, raportat la preturile pieței, utilizând ca și referință în acest sens și cotația bursei de mărfuri. În cadrul punctului de vedere nr. 1478/09.02.2021, autoritatea contractantă precizează faptul că mai multe materiale de construcții au fost regăsite în oferta de preț nr. 6363/11.11.2020 cu elemente de preț aparent neobișnuit de scăzute, acestea nefiind menționate în comunicare, si, pe cale de consecință, contestatorul solicită ca acestea să nu fie luate în considerare. 5

§ 6

Contestatorul afirmă faptul că aceste informații nu sunt real susținute, în acest sens depunând documente din contabilitate, care atestă faptul că ... se aprovizionează cu materiale la preturi mult mai mici decât cele identificate în oferta. Mai mult, autoritatea contractantă, în cadrul punctului de vedere, compară prețul pentru Beton de ciment C25/30 de 290 lei/mc, cu prețul pentru Beton rutier BCR, material ce nu se regăsește în documentația de atribuire. În susținerea prețului primit din partea furnizorului de materiale pentru Beton de ciment C25/30, contestatorul transmite facturile cu nr. 5661/09.12.2020 și nr. 5659/05.12.2020 de la ..., emise către ... pentru alte lucrări realizate, din care reiese în mod clar că raportările făcute de către autoritatea contractanta nu sunt relevante. Mai mult, la o simplă căutare pe GOOGLE, se pot identifica prețuri mai mici decât cele prezentate de către autoritatea contractantă pentru Beton de ciment C25/30, în acest sens contestatorul atașând capturi de ecran. De asemenea în susținerea ofertei de preț depuse, ... atașează și factura emisa de către emitentul ofertei de preț nr. 6363/11.11.2020, respectiv ... către contestator pentru o alta lucrare, factura ce susține prețul oferit pentru mixtura asfaltică BA16. 2. Referitor la distanta de transport, aceasta este apreciată în mod eronat de către autoritatea contractantă, luând în calcul adresa sediului social și anume ... (Județul Olt), al furnizorului de materiale, ..., și nu adresa punctului de lucru, mai exact locul de unde se vor livra materialele, și anume ..., precizează contestatorul. Mai mult, în cadrul ofertei depuse, la pag 100 din fișierul „Propunere tehnica part 2" depus de către ..., se regăsește Certificatul de conformitate a controlului producției în fabrica pentru Beton asfaltic, unde este specificată adresa unității de producție, și anume: .... De asemenea ... a răspuns în conformitate cu art. 210, alin.(1), din Legea nr. 98/2016, solicitărilor de clarificare transmise prin adresa nr. 124/07.01.2021, răspuns menționat de către autoritatea contractantă în punctul de vedere nr.1478/09.02.2021 "Materialele și utilajele folosite în execuția lucrărilor au preturi de cost preferențiale datorită negocierilor și identificarea celor mai bune surse de aprovizionare." și a fost transmis cu privire la soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor, răspuns susținut de către ofertele de preț atașate la adresa nr. 7/12.01.2021. Concluzionând, ... solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, având în vedere că motivele invocate de către autoritatea contractantă nu se susțin.

§ 7

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o achiziție publică, organizată prin procedură simplificată, în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect ”Proiectare, asistență tehnică și execuție 6

§ 8

lucrări pentru obiectivul "..."”, cod CPV ... (Rev.2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare nr. .... Potrivit anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului de achiziţie publică de lucrări pentru Lotul nr. 1 este de ..., fără T.V.A. Potrivit procesului-verbal privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare cu nr. 16645/14.12.2020, în procedura în cauză au depus oferte două asocieri, respectiv: 1. Asocierea ... și 2. Asocierea ..., ... fiind contestator în prezenta cauză. Conform adresei de comunicare a rezultatului procedurii cu nr. 961/28.01.2021, oferta asocierii ... a fost declarată neconformă în baza art.136, alin.(3) din HG nr. 395/2016. Procedând la soluționarea contestației formulate de ..., în calitate de lider al asocierii ..., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la motivul care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei prezentate de acest ofertant. Sub acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă ... a transmis către asocierea ... adresa nr. 961/28.01.2021, de comunicare a rezultatului procedurii, în cuprinsul căreia a precizat următoarele: „În urma analizării ofertei dumneavoastră financiare, a documentelor transmise în urma solicitărilor de clarificări, a bursei de mărfuri pentru materiale de construcții precum și a prețurilor pieței materialelor de construcții, comisia de evaluare a constatat următoarele: - Elementele de preț ale ofertei sunt aparent neobișnuit de scăzute raportat la preturile pieței, utilizând ca referință în acest sens și cotația bursei de mărfuri. Mai mult decât atât, prețurile elementelor din cadrul ofertei sunt aparent neobișnuit de scăzute raportat la prețurile pieței având în vedere și faptul că acestea includ prețul transportului până la șantier conform declarației transmisă prin adresa nr. 13 din 19.01.2021. Exemplu: în oferta de preț nr. 6363/11.11.2020 furnizorul ... cu sediul in ... vă transmite oferta de preț pentru următoarele materiale: - Mixtură asfaltică tip BAI6 la un preț de 290,0 lei/tona „loco ...". Cel mai mic preț pe piața de profil, studiind bursa de mărfuri, pentru mixtura asfaltică tip BAI 6, este de 326,0 lei /tona (fără transport). Astfel, comisia de evaluare a declarat oferta ca fiind neconformă în baza art. 136, alin. (3) din HG 395/2016 „în cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă”. Raportat la motivul de respingere, așa cum acesta a fost indicat în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, Consiliul reține că în etapa de evaluare a propunerilor financiare, apreciind că prețul ofertat de asocierea ... este neobișnuit de scăzut, comisia de evaluare a transmis către asocierea contestatoare adresa nr. 124/07.01.2021, în cuprinsul căreia a precizat că „În baza art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 se solicită clarificări cu privire la prețul ofertat, având în vedere că 7

§ 9

acesta reprezintă 78,71 % din valoarea estimată. Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de ajutor de stat. În răspunsul la clarificări se vor avea în vedere și prevederile art. 136 din H.G. nr. 395/2016 iar explicațiile aduse de ofertant vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și, după caz, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru, etc.”. Se reține că asocierea în cauză a răspuns prin adresa nr. 7/12.01.2021, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 348/13.01.2021, în care a menționat următoarele: „Având în vedere solicitarea dvs. de clarificări vă transmitem următoarele: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; Vă atașăm la prezenta adresă: 1. Pentru serviciile de proiectare a tuturor studiilor, etc.: - justificarea prețului pentru serviciile furnizate: proiectare; documentații

§ 10

tehnice

§ 11

în

§ 12

vederea

§ 13

obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor; asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor și pentru participarea proiectantului la faze determinante; 2. Pentru lucrările care urmează a se executa: - formularele F3 pentru categoriile de lucrări: șanțuri și rigole, trotuare, amenajare acces proprietăți, amenajare drumuri laterale, podețe laterale; - ofertele de preț pentru materiale, utilaje și transport cuprinse în lucrare. În ceea ce privește costul manoperei, execuție lucrări, este calculat la 18 lei/ora, superior salariului minim pe economie în domeniul construcțiilor, de 17,928 lei/ora. b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; 1. Pentru serviciile de proiectare, a tuturor studiilor etc: Asocierea deține echipamente performante de printare cu costuri de întreținere reduse, cheltuielile cu service-ul și consumabilele sunt cele mai scăzute de pe piață și cu o productivitate ridicată, softurile folosite permit economii importante de timp. Costurile de transport sunt foarte scăzute, asocierea folosind în principal autoturisme cu consum redus de combustibil. 8

§ 14

2. Pentru lucrările care urmează a se executa: Materialele și utilajele folosite în execuția lucrărilor au prețuri de cost preferențiale datorită negocierilor și identificarea celor mai bune surse de aprovizionare. c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; 1. Pentru serviciile de proiectare, a tuturor studiilor, etc: În cadrul propunerii tehnice a fost prezentat: metodologia de prestare a serviciilor, pentru fiecare etapă a proiectării tehnice și a serviciilor de asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor. În cadrul metodologiei, pentru fiecare etapă s-a descris organizarea și mobilizarea prestatorului, activitățile ce se vor realiza, conformarea cu cerințele achizitorului descrise în caietul de sarcini, resursele umane alocate cu specializarea / calificarea / atestarea acestora, resursele tehnice alocate, atestări / autorizații necesare, timpii necesari pentru fiecare activitate. Asocierea folosește softuri și echipamente performante hardware capabile să asigure o productivitate ridicată. De asemenea, asocierea beneficiază de echipamente performante cu costuri reduse ale consumabilelor precum și costuri de întreținere reduse. 2. Pentru lucrările care urmează a se executa: În cadrul propunerii tehnice a fost prezentat: abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor. În cadrul metodologiei s-au descris activitățile ce se vor realiza, conformarea cu cerințele achizitorului descrise în caietul de sarcini, resursele umane alocate, resursele tehnice alocate, atestări/autorizații necesare pentru fiecare activitate. De asemenea, asocierea beneficiază de echipamente/utilaje performante ce au tarif preferențial, eliminând timpii morți în execuția lucrărilor, asigurând astfel un nivel de productivitate ridicat. d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016; Respectarea obligațiilor privind protecția muncii și nivelul de salarizare al forței de muncă. În cadrul propunerii tehnice din cadrul ofertei depuse de Asocierea ... ne-am asumat respectarea obligațiilor relevante din domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă, respectarea timpului de lucru, asigurându-se toate măsurile privind respectarea obligațiilor de mediu, SSm și al relațiilor de muncă. În cadrul propunerii tehnice este atașată declarația privind respectarea legislației privind condițiile de mediu, social și cu privire la relațiile de muncă de membrii asocierii și subcontractant. e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 218; Asocierea va respecta obligațiile prevăzute la art. 218. f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de ajutor de stat. Nu este cazul”, prezentând anexat, fundamentarea economică a modului de formare a prețurilor raportat la serviciile prestate, declarațiile de disponibilitate a persoanelor implicate și costurile aferente, registrul salariați, centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte (F3), oferta de preț utilaje nr. 6361/11.11.2020, loco ..., emisă de ... ..., oferta de preț pentru transport pământ sau moloz nr. 6362/11.11.2020 loco ..., emisă de ... și oferta de preț pentru materiale nr. 6363/11.11.2020, loco ..., emisă de ... 9

§ 15

Consiliul are în vedere că răspunsul transmis de către ofertantul în cauză a fost analizat de membrii comisiei de evaluare în cadrul ședinței de evaluare din data de 18.01.2021, în cuprinsul procesului verbal nr. 504/18.01.2021 fiind consemnat că sunt necesare clarificări suplimentare, astfel că, prin adresa nr. 505/18.01.2021, autoritatea contractantă a solicitat asocierii în cauză următoarele clarificări: „1. În urma analizei Formularelor F3 – Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări, comisia de evaluare nu a regăsit costurile privind transportul tuturor cantităților de materiale ce urmează a fi aprovizionate și puse în operă. 2. În urma analizei Formularelor F3 – Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări, comisia de evaluare a constatat diferențe cantitative nejustificat de mici față de listele de cantități puse la dispoziția ofertanților prin Dali”. Prin adresa nr. 13/19.01.2021, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 617/20.01.2021, ofertantul în cauză a precizat că „1. (...) asocierea ... beneficiază de condiții favorabile pentru furnizarea produselor și executarea lucrărilor având costuri preferențiale datorită negocierilor și identificarea celor mai bune surse de aprovizionare. La adresa nr. 7/12.01.2021 s-a atașat oferta de preț pentru materialele ce urmează a fi aprovizionate și puse în operă, în cadrul căreia este precizat că prețul oferit include și transportul, loco .... 2.(...) Având în vedere că în solicitarea de clarificare nu se specifică în mod clar ce se dorește a se prezenta, vă transmitem următoarele: - Asocierea a întocmit Formularele F3 – Lista cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări, în baza antemăsurătorilor realizate în faza de ofertare, realizate în baza părților desenate și a detaliilor de execuție din cadrul documentației de atribuire. - Planșele au fost însușite de către verificator atestat de proiecte. În concluzie, noi am făcut propriile noastre măsurători, pe baza părților desenate din cadrul documentației de atribuire, ce, în opinia noastră, reflectă mult mai bine realitatea. Listele de cantități puse la dispoziția ofertanților prin DALI, conform HG 907/2016 sunt estimative. De asemenea, în cadrul listelor de cantități din DALI, au fost identificate anumite erori: - în partea scrisă, la pagina 29, se specifică lungimea totală a trotuarului de 739 m cu o lățime de 1 m, rezultând astfel 739 m de borduri prefabricate din beton, iar lista de cantități puse la dispoziția ofertanților prin DALI art. 1.2.17 – apare 796 m. - în cadrul devizului: Podețe laterale din DALI este prevăzută zidărie uscată în drenuri la culei și zid sprijin din piatră brută rocă sedimentară, lucrare ce nu este identificată pe planșa de detaliu. - conform detaliului de execuție, rigolele și șanțurile se pozează pe un pat de nisip de 5 cm având aceeași suprafață cu cel din beton de 10 cm, iar în Lista de cantități din DALI, la art. 1.1.5 stratul de nisip este de -14035.1 mp și la art. 1.1.9 turnare beton -1195.68 mc. - Listele de cantități finale sunt cele ce vor rezulta în urma elaborării Proiectului Tehnic și asocierea își asumă proiectarea și execuția cu încadrarea în valorile ofertate”. Acest răspuns a fost analizat în cadrul ședinței de evaluare din data de 20.01.2021, în cuprinsul procesului verbal nr. 618/20.01.2021, 10

§ 16

încheiat cu această ocazie, fiind consemnat cele precizate și în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii. Analizând modul în care membrii comisiei de evaluare au analizat propunerea financiară prezentată de asocierea ..., prin raportare la prevederile documentației de atribuire, la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și la susținerile părților, Consiliul constată că, în mod eronat, aceștia au procedat la respingerea ofertei depuse de ofertantul în cauză pentru motivul invocat în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, având în vedere considerațiile prezentate în cele ce urmează. Astfel, Consiliul are în vedere că deși membrii comisiei de evaluare au apreciat că prețul ofertat de asocierea în cauză, de 78,71% din valoarea estimată, este neobișnuit de scăzut, fapt ce a condus la aplicarea prevederilor art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 prin solicitarea de clarificări cu privire la modul de constituire a prețului ofertat, aceștia nu au analizat în mod corespunzător răspunsurile transmise de ofertant în acest sens. Raportat la acest aspect, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare prevederile art. 136 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora „(1) În situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la preturile pieței, utilizându-se ca referință în acest sens informații cum ar fi buletine statistice, sau cotații ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicații cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. (2) Explicațiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum și, după caz, documente privind preturile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă” și constată că o ofertă poate fi considerată neconformă în cazul în care nu sunt prezentate informațiile sau documentele solicitate de comisia de evaluare sau în cazul în care prin conținutul acestora nu se justifică nivelul scăzut al prețului ofertat. Or, din această perspectivă, se constată că prin demersurile efectuate, comisia de evaluare a stabilit doar că unele elemente din prețul ofertat de asocierea ... sunt neobișnuit de scăzute raportat la prețul pieței, utilizând ca referință in acest sens si cotația bursei de mărfuri, fără a stabili că, prin prețul ofertat, ofertantul în cauză nu poate îndeplini contractul în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. Consiliul are în vedere că legislația aplicabilă în materia achizițiilor publice nu interzice atribuirea contractului de achiziție publică la o valoare mai mică de 80% din cea estimată și anunțată de autoritate, 11

§ 17

cum este prețul contestatoarei (78,71% din valoarea estimată). Dimpotrivă, respectiva legislație promovează libera concurență între operatorii economici, ca premisă a cheltuirii cât mai economicoase a fondurilor publice, respectiv a obținerii obiectului supus competiției la costuri cât mai reduse. Sub acest aspect, Consiliul are în vedere că prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 urmăresc să prevină situațiile în care autoritatea atribuie contractul unui ofertant ce nu este în măsură să îl execute în limitele pe care și le-a asumat prin ofertă, dispoziția legală fiind edictată în favoarea autorităților contractante, pentru protejarea lor (respectiv a bugetelor publice pe care le gestionează și a serviciilor publice pe care le prestează), iar nu ca armă în mâna acelorași autorități de excludere de la licitații a anumitor ofertanți. Cu alte cuvinte, chiar dacă o ofertă are costuri/tarife deosebit de scăzute, cum sunt și cele reținute de autoritate pentru Mixtura asfaltica tip BAI6, emulsia bituminoasă și beton de ciment, ea nu poate fi respinsă decât dacă se probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că, din cauza acelor prețuri, nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Or, sub acest aspect, se reține că, nici prin procesul verbal de evaluare a propunerilor financiare și adresa de comunicare a rezultatului procedurii și nici prin argumentele din punctul de vedere, autoritatea achizitoare nu a reușit să facă o asemenea dovadă în fața Consiliului. Este atât logic, cât și foarte probabil ca, la licitații, ofertanții să propună prețuri mai mari la unele articole și, eventual, în compensare, mai mici la altele, politica de prețuri ținând de fiecare ofertant în parte și de condițiile cererii și ofertei. Faptul că asocierea ... a înregistrat unele costuri/tarife pe care autoritatea le găsește neacoperitoare ori insuficient descrise nu semnifică ipso facto că acesta nu are capacitatea de a executa contractul în parametrii de calitate doriți. Consiliul apreciază că răspunsul punctual de justificare dat de ofertant cu nr. 7/12.01.2021 a fost pe măsura solicitării de ordin general a autorității și, în același timp, în limitele exigențelor de legalitate și temeinicie pentru a fi considerat suficient și credibil, ofertantul detaliind și asumându-și costurile/tarifele ofertate, iar în măsura în care autoritatea contractantă a avut neclarități cu privire la conținutul răspunsului, se impunea ca aceasta să solicite clarificări detaliate cu privire la aspectele invocate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, mai ales că solicitarea privind justificarea prețului ofertat a avut un caracter general. Cu privire la faptul că prețurile la materiale includ și prețul de transport al acestora la locul în care acestea vor fi puse în operă, Consiliul are în vedere că în măsura în care în cuprinsul ofertelor emise de furnizori este prevăzut că prețurile ofertate sunt „loco ...” se înțelege că furnizorul se angajează să suporte cheltuielile cu transportul respectivelor materiale, iar în cazul în care a considerat că se impune o anumită detaliere referitoare la distanțele de transport, așa cum se invocă în cuprinsul punctului de vedere nr. 6526/09.02.2021, autoritatea 12

§ 18

contractantă trebuia să formuleze o nouă solicitare de clarificări în acest sens. În acest context, se constată că se impunea ca autoritatea să manifeste un minim și rezonabil rol activ în a primi de la ofertant informațiile, analizele și documentele de care se prevalează. Prin urmare, în contextul înfățișat, argumentele aduse de autoritate nu pot fi validate de Consiliu pentru respingerea ofertei depuse de asocierea ... Pe de altă parte, autoritatea are obligația să respecte principiul legal al eficienței utilizării fondurilor publice, iar nu să respingă o ofertă al cărei preț, chiar dacă ar fi neobișnuit de scăzut, poate fi unul justificabil și real, și care nu influențează executarea obligațiilor contractuale asumate. Cu alte cuvinte, pentru a putea fi respinsă o ofertă cu un preț neobișnuit de scăzut, în contextul legal aplicabil, autoritatea trebuie să demonstreze că ofertantul nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Din norma legală aplicabilă se observă că, pentru respingerea ofertei, simplul preț neobișnuit de scăzut al ei este o condiție obligatorie, însă nu și suficientă, legiuitorul impunând pe lângă aceasta și condiția ca ofertantul să nu poată asigura executarea corespunzătoare a contractului licitat, condiție a cărei îndeplinire trebuie probată de cel care o invocă. Astfel fiind, Consiliul nu poate reține incidența în speță a art. 136 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora „În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă”, invocate de autoritatea contractantă în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a solicitat ofertantului în cauză „explicații cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire”, așa cum se impune la art. 136 alin. (1) din același act normativ. Consiliul constată că se impunea o revenire cu întrebări corespunzătoare din partea comisiei de evaluare, deoarece răspunsul detaliat primit apare a fi neconvingător pentru autoritate, care are obligația să asigure ofertanților toate condițiile pentru ca aceștia să își poată justifica și proba conformitatea și prețul ofertei. Solicitarea comisiei de evaluare trebuie să fie clară, precisă și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă fundamentarea de preț dorită, rezultând că autoritatea trebuia să solicite expres documente precis identificate și lămuriri despre componentele ofertei care o interesau. Pornind de la cele constatate, nimic nu împiedica autoritatea să revină și să solicite exact asocierii în cauză toate documentele și analizele de preț justificative de care are nevoie, astfel încât aceasta să cunoască ce anume dorește autoritatea și, în consecință, ce trebuie să îi prezinte, pentru a nu mai exista îndoieli sau neclarități. În contextul de fapt și de drept anterior prezentat, Consiliul constată că propunerea financiară prezentată de asocierea ... nu a fost evaluată cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile în materia 13

§ 19

achizițiilor publice, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator în acest sens. Acestea fiind, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ..., în calitate de lider al asocierii ..., în contradictoriu cu .... Anulează, în parte, procesul verbal nr. 618/20.01.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, raportul procedurii nr. 952/28.01.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de asocierea ... și la declararea ofertei câștigătoare a procedurii de atribuire. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea propunerii financiare prezentate de asocierea ... și stabilirea unui nou rezultat al procedurii, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., lider al asocierii ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în .... Anulează, în parte, procesul verbal nr. 618/20.01.2021 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, raportul procedurii nr. 952/28.01.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de asocierea ... și la declararea ofertei câștigătoare a procedurii de atribuire. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea propunerii financiare prezentate de asocierea ... și stabilirea unui nou rezultat al procedurii, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.