Decizie 276/2021
Decizie CNSC2021_276_2020_Decizie_276.pdf, BO2021_276_2020_BO2021_276.pdf
Document CNSC
TERCONFINSTAL SERVICII SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BRASOV
Decizia CNSC nr. 276/C5/2973/2974 din 08.02.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Reparaţii în regim de urgenţă la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Braşov”, cod CPV 45300000-0 (Rev.2), atribuit prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, de către MUNICIPIUL BRAȘOV, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Brașov, bd. Eroilor nr. 8, județul Brașov și a solicitat anularea actului atacat, precum și a altor acte administrative care au stat la baza emiterii acestuia. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a transmis prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin Poșta Română, contestația nr. 4/29.12.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 58382/30.12.2020 și, respectiv, sub nr. 66/04.01.2021, care formează obiectul Dosarului nr. 2974/2020, prin care TERCONFINSTAL SERVICII SRL, cu datele de identificare de mai sus, a contestat adresa nr. 132060/28.12.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de reofertare în vederea încheierii unui contract subsecvent aferent…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de TERCONFINSTAL SERVICII SRL (Dosar nr. 2973/2020 și Dosar nr. 2974/2020), în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL BRAȘOV. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.Verifică pasajul în context →
„Acord cadru cu mai mulți operatori (...) Numărul maxim preconizat de participanți la acordul-cadru: 3 Contractele subsecvente se atribuie prin reluarea competiției: Da”. Din conținutul caietului de sarcini elaborat pentru atribuirea acordului-cadru, rezultă că autoritatea contractantă a precizat, la cap. IV. „Criterii de atribuire al acordului-cadru și al contractelor subsecvente”, următoarele: «* Criteriul de atribuire pentru contractele subsecvente este „prețul cel mai scăzut”. În vederea atribuirii contractelor subsecvente, evaluarea se va face în favoarea ofertei cu prețul cel mai scăzut pe lucrare. Prețurile unitare nu vor depăși prețul unitar adjudecat din propunerea financiară în baza căreia s-a încheiat acordul-cadru, dar vor putea fi îmbunătățite conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare”. Din conținutul acordului-cadru nr. 155/50110/31.05.2019, Consiliul reține următoarele prevederi relevante speței: «6.3 Prețurile unitar…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_276_2020_Decizie_276.pdf, BO2021_276_2020_BO2021_276.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 276/C5/2973/2974 Data: 08.02.2021 Prin contestația nr. 3/29.12.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin Poșta Română, înregistrată la Consiliu sub nr. 58381/30.12.2020 și, respectiv, sub nr. 65/04.01.2021, care formează obiectul Dosarului nr. 2973/2020, TERCONFINSTAL SERVICII SRL, cu sediul în municipiul Brașov, bd. Victoriei nr. 10, bl. 43, sc. A, ap. 26, județul Brașov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J08/1761/2009, având CIF RO 26360224, reprezentată legal prin Cojocaru Otilia Mihaela, în calitate de Director General, a contestat adresa nr. 132101/28.12.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de reofertare în vederea încheierii unui contract subsecvent aferent acordului-cadru de lucrări nr. 155/50110/31.05.2019, având ca obiect „Reparaţii în regim de urgenţă la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Braşov”, cod CPV 45300000-0 (Rev.2), atribuit prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, de către MUNICIPIUL BRAȘOV, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Brașov, bd. Eroilor nr. 8, județul Brașov și a solicitat anularea actului atacat, precum și a altor acte administrative care au stat la baza emiterii acestuia. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a transmis prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin Poșta Română, contestația nr. 4/29.12.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 58382/30.12.2020 și, respectiv, sub nr. 66/04.01.2021, care formează obiectul Dosarului nr. 2974/2020, prin care TERCONFINSTAL SERVICII SRL, cu datele de identificare de mai sus, a contestat adresa nr. 132060/28.12.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de reofertare în vederea încheierii unui contract subsecvent aferent acordului-cadru de 1/14
lucrări nr. 155/ 50110/31.05.2019, având ca obiect Reparaţii în regim de urgenţă la unitățile de învățământ din Municipiul Brașov”, atribuit prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, de către aceeași autoritate contractantă și a solicitat anularea actului atacat, precum și a altor acte administrative care au stat la baza emiterii acestuia. În temeiul art. 17 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a procedat la conexarea celor 2 (două) contestații. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de TERCONFINSTAL SERVICII SRL (Dosar nr. 2973/2020 și Dosar nr. 2974/2020), în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL BRAȘOV. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
2/14
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor secto....e și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 276/C5/2973/2974 Data: 08.02.2021 Prin contestația nr. 3/29.12.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin Poșta Română, înregistrată la Consiliu sub nr. 58381/30.12.2020 și, respectiv, sub nr. 65/04.01.2021, care formează obiectul Dosarului nr. 2973/2020, ....SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ..., în calitate de Director General, a contestat adresa nr. 132101/28.12.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de reofertare în vederea încheierii unui contract subsecvent aferent acordului-cadru de lucrări nr. 155/50110/31.05.2019, având ca obiect „Reparaţii în regim de urgenţă la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Braşov”, cod CPV 45300000-0 (Rev.2), atribuit prin „licitaţie deschisă”, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, de către ...., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ...., ... și a solicitat anularea actului atacat, precum și a altor acte administrative care au stat la baza emiterii acestuia. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a transmis prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin Poșta Română, contestația nr. 4/29.12.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 58382/30.12.2020 și, respectiv, sub nr. 66/04.01.2021, care formează obiectul Dosarului nr. 2974/2020, prin care ....SRL, cu datele de identificare de mai sus, a contestat adresa nr. 132060/28.12.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de reofertare în vederea încheierii unui contract subsecvent
aferent
acordului-cadru
de
lucrări
nr.
155/ 50110/31.05.2019, având ca obiect Reparaţii în regim de urgenţă la unitățile de învățământ din ....”, atribuit prin „licitaţie deschisă”, online, 1/14
fără etapă finală de licitaţie electronică, de către aceeași autoritate contractantă și a solicitat anularea actului atacat, precum și a altor acte administrative care au stat la baza emiterii acestuia. În temeiul art. 17 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a procedat la conexarea celor 2 (două) contestații. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației care formează obiectul Dosarului nr. 2973/2020, ....SRL aduce la cunoștință că oferta sa a fost declarată inacceptabilă, în timp ce oferta depusă de ....SRL a fost declarată câștigătoare. Contestatoarea susține că a respectat prețurile unitare acceptate de autoritatea contractantă prin încheierea și semnarea Acordului-cadru nr. 155/50110/31.05.2019, acord ce a avut la bază o propunere financiară neschimbată pe toata perioada contractuală de 4 ani. Astfel, contestatoarea arată că, prin acordul-cadru de executări lucrări nr. 155/50110/31.05.2019, s-au stabilit o serie de clauze contractuale care, de la momentul semnării şi până la data de 24.12.2020, au fost respectate de către toate părțile implicate, respectiv, pe de o parte, .... și, pe de altă parte, ....SRL cu terții susținători, ....SRL cu terţii susţinători şi subcontractanții şi .... SRL, cu subcontractanţii .... SRL şi ....SRL. Contestatoarea aduce la cunoștință că, potrivit art. 7 „Derularea acordului-cadru”, pct. 7.4. din acordul cadru, „Preţurile unitare adjudecate sunt ferme, fixe și exprimate în lei şi nu se vor modifica pe toată perioada de derulare a prezentului acord-cadru”. În continuare, ....SRL opinează că societatea declarată câștigătoare a modificat prețurile, în sensul scăderii acestora, cu toate că nu a intervenit nicio cauză care să determine scăderea prețurilor unitare (modificare substanțială a indicelui de inflație) astfel încât oferta depusă de ....SRL a ajuns să fie subevaluată. Sub acest aspect, contestatoarea consideră că se impune a se verifica cum şi în ce modalitate ....SRL a fost declarată câștigătoare, în condiţiile în care „s-au jonglat preţurile”, astfel încât aceasta să fie cu peste 30% (116.632,52 lei fără TVA), mai puţin faţă de valoarea estimată (167.302,17 lei fără TVA). În acest sens, se face trimitere la art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă nu a respectat prevederile legale, întrucât nu a efectuat verificări în ceea ce privește respectarea prețurilor unitare ofertate de către societatea declarată câștigătoare. Față de cele mai sus menționate, contestatoarea solicită anularea actului autorității contractante de stabilire a ofertei câştigătoare, precum şi a altor acte administrative care au stat la baza emiterii acestuia. În dovedirea contestației care formează obiectul Dosarului nr. 2973/2020, ....SRL a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. 2/14
Prin adresa nr. 409/2973/C5/05.01.2021, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii, în cuantum de 3.346,04 lei. De asemenea, Consiliul a mai solicitat contestatoarei să transmită dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestației depusă la Consiliu, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. ....SRL a transmis dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestației depusă la Consiliu, prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 629/06.01.2021. În susținerea contestației care formează obiectul Dosarului nr. 2974/2020, ....SRL aduce la cunoștință că oferta sa a fost declarată inacceptabilă, în timp ce oferta depusă de .... SRL a fost declarată câștigătoare. Contestatoarea susține că a respectat prețurile unitare acceptate de autoritatea contractantă prin încheierea și semnarea Acordului-cadru nr. 155/50110/31.05.2019, acord ce a avut la bază o propunere financiară neschimbată pe toată perioada contractuală de 4 ani. Astfel, contestatoarea arată că, prin acordul-cadru de executări lucrări nr. 155/50110/31.05.2019, s-au stabilit o serie de clauze contractuale care, de la momentul semnării şi până la data de 24.12.2020, au fost respectate de către toate părțile implicate, respectiv ...., pe de o parte și, pe de altă parte, ....SRL cu terții susținători, ....SRL cu terţii susţinători şi subcontractanții şi .... SRL, cu subcontractanţii .... SRL şi ....SRL. Contestatoarea aduce la cunoștință că, potrivit art. 7 „Derularea acordului cadru”, pct. 7.4. din acordul cadru, „Preţurile unitare adjudecate sunt ferme, fixe și exprimate în lei şi nu se vor modifica pe toată perioada de derulare a prezentului acord-cadru”. În continuare, ....SRL opinează că societatea declarată câștigătoare a modificat prețurile, în sensul scăderii acestora, cu toate că nu a intervenit nicio cauză care să determine scăderea prețurilor unitare (modificare substanțială a indicelui de inflație), astfel încât oferta depusă de .... SRL a ajuns să fie subevaluată. Sub acest aspect, contestatoarea consideră că se impune a se verifica cum şi în ce modalitate .... SRL a fost declarată câștigătoare, în condiţiile în care „s-au jonglat preţurile”, astfel încât aceasta să fie cu peste 1% (598.114,54 lei fără TVA), mai puţin faţă de valoarea estimată (603.6622,98 lei fără TVA). În acest sens, se face trimitere la art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă nu a respectat prevederile legale, întrucât nu a efectuat verificări în ceea ce privește respectarea prețurilor unitare ofertate de către societatea declarată câștigătoare. Față de cele mai sus menționate, contestatoarea solicită anularea actului autorității contractante de stabilire a ofertei câştigătoare, precum şi a altor acte administrative care au stat la baza emiterii acestuia. 3/14
În dovedirea contestației care formează obiectul Dosarului nr. 2974/2020, ....SRL a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 26/2974/C10/04.01.2021, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii, în cuantumul stabilit de lege. Prin adresa nr. 411/2974/C5/05.01.2021, Consiliul a revenit la adresa nr. 26/2974/C10/04.01.2021 și a comunicat contestatoarei cuantumul cauțiunii aferente dosarului nr. 2974/2020 ca fiind 12.073 lei. ....SRL a transmis dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestației depusă la Consiliu, prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 630/06.01.2021. Prin adresa transmisă în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 636/06.01.2021, ....SRL a depus la dosarul cauzei pentru contestațiile care fac obiectul Dosarul nr. 2973/2020 și a Dosarului nr. 2974/2020, în original, Recipisa de consemnare nr. 1/05.01.2021, eliberată de BCR – Sucursala Brașov, în sumă de 24.146,52 lei. Prin adresa nr. 1457/2973/2974/C5/11.01.2021, Consiliul a solicitat autorității contractante ...., înaintarea dosarului achiziției publice, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 101/2016, ofertele depuse de contestatoare și de ofertantul declarat câștigător, precum și dovezi privind publicarea în SEAP a contestației și transmiterea punctului de vedere către contestatoare. Autoritatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e- mail), dosarul achiziției publice aferent fiecărei lucrări ce urmează a fi executată ca urmare a încheierii contractelor subsecvente a căror atribuire este contestată în prezentele cauze, corespondența fiind înregistrată la Consiliu sub nr. 3362/21.01.2021, iar prin adresa transmisă prin mijloace-electronice, înregistrată la Consiliu sub nr. 3484/21.01.2021,
a transmis
anexele
acordului-cadru
nr. 155/51110/31.05.2019. Prin adresa nr. 7317/25.01.2021, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 4100/26.01.2021, autoritatea contractantă .... a transmis punctul de vedere referitor la contestațiile formulate de ....SRL, prin care a precizat faptul că a derulat procedura de atribuire a celor 2 contacte subsecvente cu respectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 110 din HG nr. 395/2016. Autoritatea contractantă precizează că a analizat în mod corect fiecare ofertă cu respectarea principiilor care guvernează legislația achizițiilor publice, cu respectarea criteriilor de calificare și a cerințelor caietului de sarcini și aplicând corect criteriul de atribuire, potrivi art. 110 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, ofertanții având dreptul ca în procesul de reeofertare să modifice elementele/condițiile care fac obiectul reluării competiției numai în sensul îmbunătățirii acestora și fără să afecteze elementele/condițiile stabilite. În final, autoritatea contractantă solicită respingerea celor 2 contestații ca netemeinice și nelegale. 4/14
Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 436/27.01.2021, autoritatea contractantă a precizat, în completarea punctului de vedere că au fost încheiate până la acest moment, a 7 contracte subsecvente acordului-cadru. Prin adresa nr. 27/29.01.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 4935/29.01.2021, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), contestatoarea a înaintat „Note scrise”, în cadrul cărora, în replică la punctul de vedere al autorității contractante, susține, invocând art. 7.4 și art. 9.3 din acordul-cadru, că prețurile practicate de ofertantul declarat câștigător sunt neobișnuit de scăzute în raport de serviciile ce urmează a fi prestate. Contestatoarea consideră, raportat la art. 110 alin. (2) și (5) din HG nr. 395/2016, că era necesar ca invitația de reofertare să facă referire la informații privind elementele/condițiile care fac referire la obiectul reluării competiției și criteriul de atribuire/factorii de evaluare care urmează să fie aplicați pentru stabilirea operatorului economic căruia îi va fi atribuit contractul, pentru ca operatorul economic să poată face o astfel de modificare a elementelor/condițiilor. Astfel, contestatoarea consideră că atât timp cât, prin invitația de reofertare, se arată că se va depune o propunere financiară în vederea atribuirii unui contract subsecvent acordului-cadru nr. 15550110/31.05.2019, iar acordul-cadru prevede că prețurile sunt ferme și nu se vor modifica pe perioada de derulare a acordului-cadru (48 luni), este nelegal ca fiecare operator economic să modifice prețurile unitare pe toată perioada celor 48 luni. În final, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă nu a fost interesată să obțină informații de la beneficiarii finali ai lucrărilor executate de cele două societăți declarate câștigătoare pentru a vedea „în ce măsură au fost sau vor fi îmbunătățite elementele/condițiile”. Originalul dosarului achiziției a fost comunicat Consiliului prin poștă, fiind înregistrat la CNSC sub nr. 5492/03.02.2021. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, în baza acordului-cadru nr. 155/50110/31.05.2019, încheiat cu 3 operatori economici, ca urmare a finalizării procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, derulată în baza anunțului de participare nr. ...., publicat în SEAP la data de ..., a inițiat procedura de încheiere a două contracte subsecvente, după cum urmează: - contractul subsecvent de lucrări având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Brașov”, prin invitațiile nr. 130737/22.12.2020/IA, nr. 130740/ 22.12.2020/IA și nr. 130743/22.12.2020/IA, transmise celor 3 promitenți executanți ai acordului-cadru, stabilind data limită pentru transmiterea „ofertelor financiare” la 24.12.2020 ora 10:00 și valoarea estimată a contractului subsecvent, fără TVA, de 167.302,17 lei, contractul urmând să se atribuie ofertantului care va prezenta oferta cu „prețul cel mai scăzut”; 5/14
- contractul subsecvent de lucrări având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la unitățile de învățământ din Municipiului Brașov”, prin invitațiile nr. 130903/22.122.2020/IA, nr. 130911/ 22.12.2020/IA, nr. 130914/22.122.2020/IA, transmise celor 3 promitenți executanți ai acordului-cadru, stabilind data limită pentru transmiterea „ofertelor financiare” la 24.12.2020 ora 10:00 și valoarea estimată a contractului subsecvent, fără TVA, de 603,662,98 lei, contractul urmând să se atribuie ofertantului care va prezenta oferta cu „prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii de atribuire a contractului subsecvent de lucrări având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Brașov”, au depus propuneri financiare 2 ofertanți, respectiv ....SRL și ....SRL (aspect consemnat în procesul verbal nr. 131788/24.12.2020), iar pentru atribuirea contractului subsecvent de lucrări având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la unitățile de învățământ din Municipiului Brașov”, au depus oferte 2 ofertanți, respectiv ....SRL și .... SRL (aspect consemnat în procesul verbal nr. 131969/24.12.2020). După evaluarea propunerilor financiare primite și aplicarea criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, autoritatea contractantă a stabilit, așa cum rezultă din conținutul proceselor verbale nr. 131788/24.12.2020 și nr. 131969/24.12.2020, următoarele rezultate: În legătură cu contractul subsecvent de lucrări având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Brașov”: autoritatea contractantă a declarat câștigătoare oferta depusă de ....SRL cu o valoare ofertată de 116.632,52 lei, fără TVA, oferta contestatoarei fiind respinsă, ca inacceptabilă, în temeiul art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016; În legătură cu contractul subsecvent de lucrări având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la unitățile de învățământ din Municipiului Brașov”: autoritatea contractantă a declarat câștigătoare oferta depusă de .... SRL cu valoare ofertată de 598.114,54 lei, fără TVA, oferta contestatoarei în valoare de 603.662,98 lei fără TVA, fiind declarată necâștigătoare. Nemulțumit de aceste rezultate, ofertantul ....SRL a depus contestațiile care formează obiectul dosarelor nr. 2973/200 și nr. 2974/2020. Atașat celor 2 contestații, autoarea acestora a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, în sensul că a depus, în legătură cu ambele contestații, recipisa de consemnare nr. RO–PA-90112/05.01.2021, emisă de BCR Sucursala Brașov, în sumă de 24.146,52 lei. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește contestația formulată de ....SRL care face obiectul Dosarului nr. 2973/2020, Consiliul constată următoarele: 6/14
Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea autoarei acesteia atât de decizia de stabilire a ofertantului câștigător al contractului subsecvent având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Brașov”, contestatoarea susținând că acesta și-a modificat prețurile, în sensul scăderii acestora, deși nu a intervenit nicio cauză care să determine scăderea prețurilor unitare, considerând necesar să se verifice modalitatea în care ofertantul declarat câștigător a scăzut prețurile. Din conținutul procesului verbal nr. 131788/24.12.2020, rezultă că prețurile ofertate de cei doi promitenți executanți ai acordului-cadru, care au depus ofertă în legătură cu contractul subsecvent „Lucrări de reparații în regim de urgență la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Brașov”, au fost următoarele: - ... SRL – 116.632,52 lei, fără TVA; - ....SRL – 168.067,23 lei, fără TVA. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că în legătură cu oferta propunerea financiară a contestatoarei, în valoare de 168.067,23 lei, în cadrul procesului verbal nr. 131788/ 24.12.2020, s-a reținut că „oferta depășește valoarea estimată a contractului subsecvent de 167.302,17 lei fără TVA, având un preț de 168.067,23 lei, la care se adaugă cota legală de TVA. Se constată că oferta depusă de promitentul executant ....SRL (...) depășește valoarea estimată a contractului, cu suma de 765,06 lei fără TVA, pe cale de consecință oferta este respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016 (...). Având în vedere cele de mai sus (...) oferta depusă de promitentul executant ....SRL (...) este respinsă (...), întrucât propunerea financiară depășește valoarea estimată a contractului subsecvent (...) comunicată prin invitația la reofertare și nu există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractantului de achiziție publică”. Decizia de respingere a ofertei contestatoarei precum și cea de stabilire a ofertantului declarat câștigător au fost comunicate contestatoarei, prin adresa nr. 132101/28.12.2020/IA, act atacat în prezenta cauză. În ceea ce privește decizia de respingere a ofertei contestatoarei Consiliu constată că propunerea financiară a acesteia, în valoare de 168.067,3 lei fără TVA, depășește, într-adevăr, valoarea estimată pentru acest contract, de 167.302,17 lei fără TVA, comunicată în cadrul invitației la reofertare, prin intermediul contestației, autoarea acesteia necombătând motivul de respingere a ofertei sale, situație în care prezenta contestație apare și ca fiind lipsită de interes, întrucât autoarea acesteia nu justifică un interes actual conform dispozițiilor art. 33 din Codul de procedură civilă, neavând șansa de a câștiga încheierea contractului subsecvent având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Brașov”. Analizând critica autoarei contestației referitoare la prețul ofertat de operatorul economic declarat câștigător, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere considerentele care urmează: 7/14
Din documentele depuse la dosarul cauzei și a verificărilor efectuate de Consiliu în SEAP, rezultă că, pentru executarea lucrărilor având ca obiect „Reparații în regim de urgență la clădirile proprietatea Municipiului Brașov”, autoritatea contractantă a inițiat, prin anunțul de participare nr. CN1006546/19.11.2018, o licitație deschisă, finalizată, după aplicarea criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, prin încheierea acordului-cadru nr. 155/50110/31.05.2019 cu trei operatori economici (promitenți executanți), respectiv: - ... SRL – Promitent – executat 1 (cu terții susținători ... SRL, TC ... SRL); - ....SRL - Promitent – executat 2; - .... SRL Promitent – executat 3. În cadrul fișei de date a achiziției, elaborată în cadrul acestei proceduri de atribuire, la pct. IV.1.3 Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziții s-au menționat următoarele:
„Acord cadru cu mai mulți operatori (...) Numărul maxim preconizat de participanți la acordul-cadru: 3 Contractele subsecvente se atribuie prin reluarea competiției: Da”. Din conținutul caietului de sarcini elaborat pentru atribuirea acordului-cadru, rezultă că autoritatea contractantă a precizat, la cap. IV. „Criterii de atribuire al acordului-cadru și al contractelor subsecvente”, următoarele: «* Criteriul de atribuire pentru contractele subsecvente este „prețul cel mai scăzut”. În vederea atribuirii contractelor subsecvente, evaluarea se va face în favoarea ofertei cu prețul cel mai scăzut pe lucrare. Prețurile unitare nu vor depăși prețul unitar adjudecat din propunerea financiară în baza căreia s-a încheiat acordul-cadru, dar vor putea fi îmbunătățite conform Legii 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările şi completările ulterioare”. Din conținutul acordului-cadru nr. 155/50110/31.05.2019, Consiliul reține următoarele prevederi relevante speței: «6.3 Prețurile unitare ale primului contract subsecvent ce se atribuie în baza prezentului acord-cadru sunt tarifele unitare adjudecate prevăzute în ofertele financiare prevăzute în SEAP și în Anexele nr. 1, 2 si 3, părți integrante din prezentul acord-cadru, (...). 6.4 Prețurile unitare adjudecate sunt ferme, fixe, exprimate în lei şi nu se vor modifica pe toată perioada de derulare a primului contract subsecvent atribuit în baza prezentului acord-cadru. 6.5 După finalizarea primului contract subsecvent atribuit în baza prezentului acord-cadru tarifele unitare adjudecate pot fi ajustate în condițiile art. 16 „Ajustarea prețurilor” din prezentul acord-cadru. (...) 7.1. Primul contract subsecvent ce se atribuie în baza prezentului acord-cadru se încheie cu promitentul-executant clasat pe primul loc in clasamentul ofertelor câștigătoare stabilit la finalizarea procedurii de atribuire a prezentului acord-cadru, la valoarea prețurilor unitare adjudecate conform ofertei financiare nr. atribuit în SEAP: ... și prevăzute în Anexa nr. 1 privind cantitățile maxime și tarifele unitare 8/14
pentru executarea lucrărilor în regim de urgență la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Braşov, părți integrante din prezentul acord- cadru. 7.4. Prețurile unitare adjudecate sunt ferme, fixe şi exprimate în lei şi nu se vor modifica pe toată perioada de derulare a prezentului acord- cadru. 7.5. După primul an de derulare a prezentului acord-cadru tarifele unitare adjudecate pot fi actualizate prin ajustare în condițiile art. 16 „Ajustarea prețurilor" din prezentul acord-cadru. 7.6. După finalizarea primului contract subsecvent atribuit în baza prezentului acord-cadru, atribuirea contractelor subsecvente în baza prezentului acord-cadru se realizează cu reluarea competiţiei între promitenţii-executanţi care sunt parte la prezentul acord-cadru, pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, cu cel puţin 30 de zile anterior încetării duratei contractului subsecvent în vigoare, astfel: a) în fiecare an sau ori de câte ori promitentul-achizitor decide achiziționarea lucrărilor care fac obiectul prezentului acord-cadru, se vor încheia contracte subsecvente între promitentul-achizitor și promitentul-executant care a prezentat prețul cel mai mic în urma reofertării. Preţul stabilit în urma reofertării rămâne neschimbat pe toată durata contractului subsecvent. b) pentru fiecare contract subsecvent care urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă transmite, ori de câte ori decide achiziționarea lucrărilor care fac obiectul prezentului acord-cadru, (...) concomitent o invitație de participare la reofertare către toţi operatorii economici semnatari ai prezentului acord-cadru, consultă în scris operatorii economici parte la acordul-cadru respectiv care sunt capabili să execute contractul; c) autoritatea contractantă stabilește o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului subsecvent, ţinând seama de elemente specifice precum complexitatea obiectului contractului şi timpul necesar pentru transmiterea ofertelor; d) ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă; e) autoritatea contractantă atribuie fiecare contract ofertantului care prezintă oferta cea mai avantajoasă, desemnată prin aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare menționați în documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru. (...) Art. 9. Prețul acordului-cadru 9.1. Prețurile unitare pentru lucrările executate sunt prețurile prevăzute în ofertele financiare depuse în SEAP și în Anexele nr. 1, 2 si 3 privind cantitățile maxime și tarifele unitare pentru executarea lucrărilor în regim de urgență (...). 9.2 Pentru fiecare contract subsecvent care va fi atribuit în baza prezentului acord-cadru, prețurile unitare pentru fiecare lucrare executată vor fi înscrise în contractul subsecvent atribuit. 9/14
Prețurile unitare pentru fiecare lucrare executată nu pot fi mai mari decât cele menționate și precizate în ofertele financiare și în anexele prevăzute la art. 9.1 din prezenta secțiune, părți integrante din prezentul acord-cadru”. În analizarea acestei critici, Consiliul constată ca fiind incidente următoarele dispoziții legale: - Art. 118 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016: „(1) În cazul în care acordul-cadru este încheiat cu mai mulţi operatori economici, acordul-cadru se execută în unul dintre următoarele moduri: (...)
b) cu reluarea competiţiei între operatorii economici care sunt parte la acordul-cadru, în cazul în care acordul-cadru nu stabileşte toţi termenii şi condiţiile care reglementează execuţia lucrărilor, prestarea serviciilor şi furnizarea produselor care constituie obiectul său; - Art. 119 din Legea nr. 98/2016: „În cazurile prevăzute la art. 118 alin. (1) lit. b) şi c), autoritatea contractantă reia competiţia pe baza aceloraşi termeni şi condiţii aplicate pentru atribuirea acordului-cadru, detaliate acolo unde este necesar şi completate dacă este cazul cu alţi termeni şi condiţii prevăzute în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru, şi cu respectarea următoarelor reguli procedurale: a) pentru fiecare contract care urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă consultă în scris operatorii economici parte la acordul-cadru respectiv care sunt capabili să execute contractul; b) autoritatea contractantă stabileşte o perioadă suficientă pentru depunerea ofertelor pentru atribuirea contractului, ţinând seama de elemente specifice precum complexitatea obiectului contractului şi timpul necesar pentru transmiterea ofertelor; c) ofertele se depun în scris, iar acestea nu vor fi deschise până la expirarea perioadei stabilite de autoritatea contractantă; d) autoritatea contractantă atribuie fiecare contract ofertantului care prezintă oferta cea mai avantajoasă, desemnată prin aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare menţionaţi în documentaţia de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru.”; - art. 110 alin. (3) din HG nr. 395/2016: „(3) În condiţiile art. 118 din Lege, în cazul în care acordul-cadru este încheiat cu mai mulţi operatori economici, iar contractele subsecvente urmează să fie atribuite prin reluarea competiţiei, autoritatea contractantă are obligaţia, ori de câte ori decide achiziţionarea produselor/ serviciilor/lucrărilor care fac obiectul acordului respectiv, să transmită concomitent o invitaţie de participare la reofertare către toţi operatorii economici semnatari ai acordului-cadru. (2) Invitaţia la reofertare trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a) cu privire la cantităţile şi elementele specifice care vor face obiectul contractului ce urmează să fie atribuit;
b) cu privire la elementele/condiţiile care fac obiectul reluării competiţiei şi criteriul de atribuire/factorii de evaluare 10/14
care urmează să fie aplicaţi pentru stabilirea operatorului economic căruia îi va fi atribuit contractul, astfel cum s-a prevăzut în documentaţia de atribuire elaborată pentru încheierea acordului- cadru;
c) cu privire la modul în care se depune/transmite noua ofertă şi data-limită până la care operatorii economici au dreptul de a depune/transmite noua ofertă.
(3) Elementele care pot face obiectul reofertării se pot referi la preţ, termene de livrare/prestare/execuţie, caracteristici tehnice, nivel calitativ şi de performanţă, în măsura în care au fost prevăzute în documentaţia de atribuire.
Astfel, coroborând prevederile legale citate anterior, cu informațiile din invitația de participare la reofertare, rezultă că, în speță, autoritatea contractantă a stabilit, încă de la inițierea procedurii de atribuire a acordului-cadru, faptul că va încheia contractele subsecvente aferente acordului-cadru prin reluarea competiției, elementul care face obiectul reofertații fiind prețul [art. 7.6 din acordul-cadru – „se vor încheia contracte subsecvente între promitentul-achizitor și promitentul- executant care a prezentat prețul cel mai mic în urma reofertării. Preţul stabilit în urma reofertării (...)”]. Consiliul nu poate reține susținerea contestatoarei referitoare la faptul că, potrivit art. 7.4 din acordul-cadru, prețurile unitare nu puteau fi modificate, având în vedere prevederile coroborate ale documentației de atribuire aferente încheierii acordului-cadru, în care se precizează, în mod expres, faptul că elementul de reofertare pentru atribuirea contractelor subsecvente va fi prețul. În cazul în care contestatoarea aprecia că prețul nu poate fi element al reofertării trebuia să atace în cadrul termenului legal, invitația la reofertare, în stadiul actual al procedurii de atribuire orice critică cu privire la acest aspect fiind tardivă. Astfel, Consiliul reține, contrar susținerilor contestatoarei, ca relevant faptul că, în cadrul invitației la reofertare transmisă promitenților-executanți, autoritatea contractantă a indicat în mod clar elementul care face obiectul reofertării, precizând următoarele: «În temeiul prevederilor art. 119 din Legea nr. 98/2016 (...) coroborat cu art. 110 din HG nr. 395/2016 (...) vă invită să depuneți o ofertă financiară în vederea atribuirii unui contract subsecvent (...). Oferta financiară va fi depusă până la data de (...) și va cuprinde prețurile unitare/lucrare fără TVA, prețul total în lei (...) și valoarea totală a ofertei fără TVA (...) fără a depăși prețurile unitare ofertate în cadrul procedurii de atribuire a acordului-cadru. Contractul subsecvent se va atribui operatorului economic care va prezenta oferta cu „prețul cel mai scăzut” în urma reofertării».
De asemenea, în analizarea criticii în discuție, Consiliul apreciază relevante următoarele dispoziții legale: art. 210 din Legea nr. 98/2016: „ (1) În cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita 11/14
ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele menţionate la alin. (2). (4) Autoritatea contractantă respinge întotdeauna o ofertă atunci când constată că aceasta are un preţ neobişnuit de scăzut deoarece nu respectă obligaţiile prevăzute la art. 51 alin. (1). (5) Atunci când autoritatea contractantă constată că o ofertă are un preţ neobişnuit de scăzut deoarece ofertantul beneficiază de un ajutor de stat, oferta respectivă poate fi respinsă doar din acest motiv numai dacă, în urma clarificărilor solicitate, ofertantul nu a putut demonstra, într-un termen corespunzător stabilit de autoritatea contractantă, că ajutorul de stat a fost acordat în mod legal. (6) În cazul în care autoritatea contractantă respinge o ofertă pentru motivul prevăzut la alin. (5), va informa Comisia Europeană după consultarea cu Consiliul Concurenţei”. - art. 136 din HG nr. 395/2016: „(1) În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. (2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi mate....e, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod 12/14
corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă”. Având în vedere că legislația actuală, spre deosebire de legislația anterioară (OUG nr. 34/2006 și HG nr. 925/2006), nu definește ofertele cu preț neobișnuit de scăzut prin stabilirea unui procent din valoarea estimată, Consiliul reţine că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, „preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei”, aspect care este susţinut şi de propunerile financiare depuse de ofertanții participanți la procedură. În acest context, Consiliul apreciază că propunerile financiare depuse în cadrul procedurii de atribuire reflectă eforturile operatorilor economici de a depune oferte competitive şi preocupările lor pentru controlul şi optimizarea costurilor iar, în speță autoritatea contractantă nu a considerat că oferta depusă de ... SRL are un preț aparent neobișnuit de scăzut, astfel încât aceasta nu a făcut verificări referitoare la acest aspect. În speță, membrii comisiei de evaluare nu au considerat că oferta depusă de ... SRL are un preț aparent neobișnuit de scăzut, astfel că nu au făcut verificările dispuse de art. 210 din Legea nr. 98/2016. Pe de altă parte, Consiliul constată că autoarea contestației nu a făcut dovada faptului că acest preț este neobișnuit de scăzut prin raportare la prețurile pieței [art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016], nedepunând la dosar niciun mijloc de probă prin care să dovedească prețurile pieței deși, conform dispozițiilor art. 249 Codul de procedură civilă „Cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, această regulă fiind exprimată prin adagiul „actori incubit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). În speță, Consiliul apreciază că având incidență principiul asumării răspunderii stipulat art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia entitatea contractantă este responsabilă pentru deciziile şi acțiunile realizate în procesul de achiziție. Concluzionând, în ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la prețul ofertat de ofertantul declarat câștigător, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....SRL (Dosar nr. 2973/2020) în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..... În ceea ce privește contestația formulată de ....SRL care face obiectul Dosarului nr. 2974/2020, Consiliul constată următoarele: Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea autoarei acesteia de decizia de stabilire a ofertantului câștigător al contractului subsecvent având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la unitățile de învățământ din Municipiului Brașov”, contestatoarea susținând că acesta și-a modificat prețurile, în sensul scăderii acestora, deși nu a 13/14
intervenit nicio cauză care să determine scăderea prețurilor unitare, considerând necesar să se verifice modalitatea în care ofertantul declarat câștigător a scăzut prețurile. Din conținutul procesului verbal nr. 131969/24.12.2020, rezultă că prețurile ofertate de cei doi promitenți executanți ai acordului-cadru, care au depus ofertă în legătură cu contractul subsecvent „Lucrări de reparații în regim de urgență la unitățile de învățământ din Municipiului Brașov”, au fost următoarele: - ....SRL – 603.662,98 lei, fără TVA; - .... SRL – 598.114,54 lei, fără TVA. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în cadrul procesului verbal nr. 131969/24.12.2020 al ședinței de evaluare a ofertelor transmise în urma reofertării în vederea încheierii contractului subsecvent având ca obiect „Lucrări de reparații în regim de urgență la clădirile aflate în proprietatea Municipiului Brașov”, după aplicarea criteriului de atribuire indicat în invitația la reofertare („prețul cel mai scăzut”) s-a stabilit ca fiind câștigătoare oferta depusă de .... SRL. Analizând critica autoarei contestației referitoare la prețul ofertat de operatorul economic declarat câștigător, .... SRL, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în speță fiind relevante considerentele prezentate la paginile 8-13 ale prezentei decizii, în condițiile în care criticile contestatoarei sunt aceleași cu cele formulate în cadrul contestației ce face obiectul Dosarului nr. 2973/2020, analizat anterior. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....SRL (Dosar nr. 2974/2020), în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de ....SRL (Dosar nr. 2973/2020 și Dosar nr. 2974/2020), în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE MEMBRU MEMBRU ... 14/14
Redactat în 4 exemplare originale, conține 14 pagini. 15/14
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.