AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2285/2025

SC VODAFONE ROMANIA SA în contradictoriu cu PRIMARIA ARICESTII RAHTIVANI

Decizia CNSC nr. 2285/C4/1480 din 07.08.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2285/C4/1480 din 07.08.2025

Data din document
2025-08-07
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Ariceștii Rahtivani - proiectare DALI și asistență tehnică, consultanță depunere cerere finanțare AFM, etapa II”, anunț de participare simplificat nr. SCN1155260/30.10.2024, s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire și a raportului procedurii, din care rezultă că oferta Vodafone România SA a fost declarată inacceptabilă și neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea deciziei prin care oferta depusă de Vodafone România SA, a fost declarată neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire și raportului procedurii, din care rezultă că oferta depusă de Euro-Audit Service SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare, Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA ARICEȘTII RAHTIVANI, anulează raportul procedurii nr. (RI45)394/17.04.2025 cu privire la evaluarea propunerilor tehnice și dispune reevaluarea acestora în conformitate cu considerentele prezentei decizii, în termen de 20 de zile de la primirea acesteia. Respinge cererea de intervenție formulată de SC EURO-AUDIT SERVICE SRL, inclusiv cu privire la solicitarea de acordare de cheltuieli de judecată. Obligă autoritatea contractantă la plata către SC VODAFONE ROMÂNIA SA a sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2285/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 26748Data înregistrării: 2025-04-25
ContestatorSC VODAFONE ROMANIA SACUI 8971726
Autoritate contractantăPRIMARIA ARICESTII RAHTIVANICUI 2842927

2025_2285_2025_Decizie_2285.pdf, BO2025_2285_2025_BO2025_2285.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.274 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2285/C4/1480 Data: 07.08.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26748/25.04.2025, formulată de SC VODAFONE ROMÂNIA SA, cu sediul în București, Globalworth Tower, str. Barbu Văcărescu nr. 201, cod poștal 020276, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J/40/9852/1996, CUI RO8971726, reprezentată legal de Ștefan-Emil Nacu și convențional prin STAICU DANIELA – CABINET DE AVOCAT, cu sediul în București, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), strada Barajul Argeș nr. 8A, corp C3, etaj 1, apartament nr. 3105, sector 1, împotriva rezultatului procedurii adoptat de către PRIMĂRIA ARICEȘTII RAHTIVANI, cu sediul în localitatea Ariceștii Rahtivani, strada Neagoe Basarab nr. 249, jud. Prahova, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Ariceștii Rahtivani - proiectare DALI și asistență tehnică, consultanță depunere cerere finanțare AFM, etapa II”, anunț de participare simplificat nr. SCN1155260/30.10.2024, s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire și a raportului procedurii, din care rezultă că oferta Vodafone România SA a fost declarată inacceptabilă și neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea deciziei prin care oferta depusă de Vodafone România SA, a fost declarată neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire și raportului procedurii, din care rezultă că oferta depusă de Euro-Audit Service SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare, Pagina 1 din 3

§ 2

aflându-se pe primul loc în clasament, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea deciziei prin care oferta depusă de Euro-Audit Service SRL a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a actelor subsecvente; - anularea raportului procedurii; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertelor depuse de Vodafone România SA și Euro-Audit Service SRL; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în temeiul art. 29 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; - asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, inclusiv, la oferta depusă de Euro- Audit Service SRL. Cu adresa nr. 371/05.05.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 28889/06.05.2025, SC Euro-Audit Service SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, jud. Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J15/954/2004, CUI RO16869469, a formulat cerere de intervenție în interesul autorității contractante, în cauza care formează obiectul dosarului nr. 1480/C4/2025, prin care solicită admiterea acesteia, respingerea contestației formulată de către Vodafone România SA, menținerea ca fiind temeinică și legală decizia autorității contractante de declarare drept câștigătoare a ofertei SC Euro-Audit Service SRL, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de soluționare ocazionate de prezenta procedură. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA ARICEȘTII RAHTIVANI, anulează raportul procedurii nr. (RI45)394/17.04.2025 cu privire la evaluarea propunerilor tehnice și dispune reevaluarea acestora în conformitate cu considerentele prezentei decizii, în termen de 20 de zile de la primirea acesteia. Respinge cererea de intervenție formulată de SC EURO-AUDIT SERVICE SRL, inclusiv cu privire la solicitarea de acordare de cheltuieli de judecată. Obligă autoritatea contractantă la plata către SC VODAFONE ROMÂNIA SA a sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pagina 2 din 3

§ 3

Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 5 exemplare originale, conține 36 (treizeci și șase) pagini. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 112.387 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../C4/... Data: ..... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..... formulată de ...., cu sediul în ....., ...., str. .... ...., cod poștal .... ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ...., CUI ...., reprezentată legal de ...... și convențional prin ......, cu sediul în ...., ....., ... ... nr. .., corp.., ..., apartament nr. ... .... împotriva rezultatului procedurii adoptat de către ...., cu sediul în localitatea ...., strada ... nr. ..., jud. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „.....”, anunț de participare simplificat nr. ......, s-a solicitat: - anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire și a raportului procedurii, din care rezultă că oferta ....a fost declarată inacceptabilă și neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea deciziei prin care oferta depusă de ...., a fost declarată neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire și raportului procedurii, din care rezultă că oferta depusă de .... a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare, aflându-se pe primul loc în clasament, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum și a actelor subsecvente; - anularea deciziei prin care oferta depusă de .... a fost declarată admisibilă, conformă și câștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a actelor subsecvente; - anularea raportului procedurii; Pagina 1 din 35

§ 2

- obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertelor depuse de ....și ....; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în temeiul art. 29 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de procedură civilă; - asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, inclusiv, la oferta depusă de ..... Cu adresa nr. ....., înregistrată la Consiliu sub nr. ......, SC ...., cu sediul în .... str. .... nr. 7, jud. ....., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ...., CUI ...., a formulat cerere de intervenție în interesul autorității contractante, în cauza care formează obiectul dosarului nr. ...., prin care solicită admiterea acesteia, respingerea contestației formulată de către ...., menținerea ca fiind temeinică și legală decizia autorității contractante de declarare drept câștigătoare a ofertei SC ...., obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de soluționare ocazionate de prezenta procedură. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ....reclamă decizia autorității contractante, ...., de respingere ca inacceptabilă și neconformă a ofertei sale, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, învederând că evaluarea realizată de către autoritatea contractantă este nelegală, susținere ce consideră că este confirmată pe deplin de documentele existente la dosarul achiziției, din cuprinsul cărora reiese că autoritatea contractantă nu a analizat în mod temeinic oferta sa și răspunsurile prezentate la solicitările de clarificări. Totodată, consideră că în mod eronat oferta depusă de .... a fost declarată ca fiind conformă, raportat la faptul că aceasta se impunea a fi declarată neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, pentru neîndeplinirea cerințelor caietului de sarcini. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[....] Adresa ..... postat de autoritate în SEAP la data de .... în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ...... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Pagina 2 din 35

§ 3

În punctul său de vedere nr. ...., înregistrat la Consiliu cu nr. ...., autoritatea contractantă susține în apărare că prin evaluarea realizată, cât și prin solicitările de clarificări adresate, comisia de evaluare a încercat să prezinte în mod cât mai clar și exhaustiv, astfel încât ofertanții să aibă posibilitatea de a furniza un răspuns corect și nicidecum nu s-a dorit să dea dovadă de rea credință. Față de susținerile prezentate în contestație, autoritatea contractantă solicită Consiliului să analizeze grilele de evaluare ale propunerilor tehnice, solicitările de clarificări adresate și comunicările privind rezultatul procedurii, în contextul cărora s-au explicat exhaustiv motivele pentru care comisia de evaluare nu a fost edificată, și în raport cu care solicită constatarea faptului că această contestație este netemeinică. Având în vedere prevederile art. 611 alin. (1) și (7) din Legea nr.101/2016, potrivit căruia persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie în prealabil o cauțiune, consideră că a suferit un prejudiciu prin formularea unei contestații nefondate și cheltuieli suplimentare, motiv pentru care va solicita, ulterior, reținerea cauțiunii. Motivarea integrală a punctului de vedere se regăsește în fișierul „Document: [....] .....”, postat de autoritate în SEAP la ...., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Prin cererea de intervenție formulată, SC .... învederează că decizia autorității contractante de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei sale este una corectă, iar contestația formulată de către ....este reprezentată de pure speculații, nefiind susținută de niciun mijloc de probă. Motivarea integrală a cererii de intervenție se regăsește în fișierul „Document: [....] cerere de interventie.pdf.p7”, postat de autoritate în SEAP la .... în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ...., contestatoarea a depus concluzii scrise, în care precizează că își menține contestația integral, atât în ceea ce privește excluderea sa, cât și în ceea ce privește oferta câștigătoare, învederând că prin intermediul concluziilor scrise face referire doar la oferta câștigătoare, cu privire la unele dintre critici. În replică, .... a depus concluzii scrise nr. ...., înregistrate la Consiliu cu nr. .... în raport de concluziile scrise comunicate de către ...., în care precizează că își menține în integralitate cererea de intervenție, pentru considerentele prezentate în aceasta și prin concluziile scrise. Cu adresa nr. ....., înregistrată la Consiliu cu nr. ...., autoritatea contractantă a formulat concluzii scrise, prin care solicită respingerea contestației formulată de ...., ca netemeinică. Cu adresa nr. ...., înregistrată la Consiliu cu nr. ...., .... a formulat concluzii scrise. După depunerea contestației, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în cuantum de ...... lei, prin consemnarea la CEC Bank – ... a sumei respective, conform recipisei de consemnare nr. ... din ..., pentru contestația aferentă procedurii organizată de către ..... Cauțiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 61 1 alin. Pagina 3 din 35

§ 4

(5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ...., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Ariceștii Rahtivani - proiectare DALI și asistență tehnică, consultanță depunere cerere finanțare AFM, etapa II”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ...., împreună cu documentația de atribuire. Valoarea estimată a contractului este de .... lei, criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”. Conform declarației de participare publicată în SEAP în data de ...., au depus oferte 2 operatori economici, respectiv .... – contestatoarea din prezenta cauză și SC .... intervenienta din dosar. Conform raportului procedurii nr. (...., oferta depusă de .... a fost respinsă, ca neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, şi inacceptabilă, conform art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016 întrucât o parte din răspunsurile la solicitările de clarificări nu au fost concludente, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de SC .... Împotriva acestui rezultat, .... a formulat prezenta contestație, în care critică atât respingerea ofertei sale, cât și evaluarea ofertei câștigătoarei, despre care susține că trebuia respinsă ca nefondată. Se constată și primirea în data de .... a cererii de intervenție nr. ....., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., formulată de SC ...., la analiza condițiilor de formulare a căreia, în raport cu prevederile în vigoare ale art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, se observă admisibilitatea ei în principiu: (3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației. (4) Cererea de intervenție se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia. SC .... are calitatea de câștigătoare a procedurii de atribuire, are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină, prin promovarea cererii, constând în menținerea poziției de câștigătoare, motiv pentru care, în conformitate cu art. 65 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul încuviințează în principiu cererea de intervenție, formulată în interiorul termenului de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației (....). Interesul intervenientei de a își păstra poziția și de a semna contractul care i-a fost atribuit este unul legitim, născut, personal și actual (condiții enumerate la art. 33 C. proc. civ.). Din parcurgerea cuprinsului cererii intervenientei, se vădește că este în sensul sprijinirii poziției autorității contractante, fără nicio pretenție diferită de a acesteia Pagina 4 din 35

§ 5

(respingerea contestației), cu privire la actele atacate în prezenta procedură administrativ-jurisdicțională. Pe fondul cauzei, prima critică din contestație vizează anularea măsurii eliminării din competiție a ofertei ...., anulare pe care o pretinde reclamanta, pretenție găsită a fi fondată de către forul administrativ de jurisdicție. Ceea ce frapează în prezenta speță este meticulozitatea nefirească, minuțiozitatea exagerată a autorității contractante în identificarea și expunerea de cauze punctuale de respingere a ofertei contestatoarei, axate pe modalitatea formală în care a fost întocmită propunerea tehnică, iar nu pe considerente de substanță, care eventual ar afecta în concret viitoarea executare a contractului. Adresa nr. ...., de comunicare a rezultatului procedurii se „întinde” pe nu mai puțin de 15 de pagini, desfășurare întâlnită extrem de rar, neuzuală, scoțând în evidență intenția de a respinge oferta cu orice preț, pentru orice mică deficiență. În speță și în general, organizatoarea oricărei licitații este datoare să își exercite în mod efectiv și corect rolul activ, ieșind de sub imperiul formalismului exagerat, interpretării strict textuale a regulilor, analizând oferta în ansamblul său, ca un tot unitar și sistematic, iar nu doar prin prisma unei anumite forme, care nu poate prevala asupra fondului. Neluarea în considerare a răspunsului de clarificare dat de asocierea ofertantă, urmare a solicitării autorității contractante nr. .... ar dovedi o atitudine impregnată de un formalism rigid și fără suport rațional, de care legiuitorul s-a îndepărtat, dovadă fiind chiar dispozițiile art. 134 și 135 din normele metodologice anexate Hotărârii Guvernului nr. 395/2016, care admit existența și corectarea abaterilor tehnice minore și a viciilor de formă. Propunerea tehnică a contestatoarei include peste 1300 de file, volum considerabil care poate determina apariția de erori, constând inclusiv în includerea unor proceduri de execuție mai puțin detaliate sau aplicate lucrărilor licitate. Imperativul menținerii ofertei în competiție trebuie să fie abordat cu flexibilitatea admisă chiar de lege și fără formalism excesiv. Consiliul apreciază că răspunsul punctual de clarificare dat de contestatoare a fost pe măsura solicitării autorității și, în același timp, în limitele exigențelor de legalitate și temeinicie pentru a fi considerat suficient și credibil. Explicațiile aduse se referă tocmai la întrebările autorității și nu au nimic neconcludent, în absența unei probe contrare din partea autorității. Nu există niciun indiciu care să susțină opinia că respectivul răspuns se sustrage întrebărilor exprese ale autorității ori că ar fi neconcludent. În Hotărârea sa din 10 octombrie 2013, cauza C- 336/12, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Østre Landsret (Danemarca), prin decizia din 4 iulie 2012, în procedura Ministeriet for Forskning, Innovation og Videregående Uddannelser împotriva Manova A/S, Curtea Europeană de Justiție a consemnat: 37. În sfârșit, în general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce privește posibilitatea de a solicita candidaților să își clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidații în mod egal și loial, astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecție a ofertelor și în raport cu rezultatul acesteia, că Pagina 5 din 35

§ 6

solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat candidatul sau candidații cărora le-a fost adresată (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 41). 38. Această concluzie, care privește ofertele prezentate de ofertanți, poate fi transpusă în cazul dosarelor de candidatură depuse în cadrul etapei de preselecție a candidaților la o procedură restrânsă. 39. Astfel, autoritatea contractantă poate solicita ca datele care figurează într-un astfel de dosar să fie corectate sau completate punctual, în măsura în care o asemenea cerere privește elemente sau date, precum bilanțul publicat, a căror anterioritate în raport cu expirarea termenului stabilit pentru depunerea candidaturii poate fi verificată în mod obiectiv. Scopul art. 134 alin. (1) din norme este de a conferi autorităților contractante o marjă de flexibilitate în contextul aprecierii neregularităților pur formale, astfel încât să nu excludă ofertanții eligibili. Datele referitoare la ofertă pot fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alți, C-599/10, EU:C:2012:191, punctul 40, și Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C-324/14, EU:C:2016:214, punctul 63). Mutatis mutandis, conform principiului proporționalității, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională - justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Cu privire la testul de proporționalitate, a se vedea și Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013. Prin urmare, aprecierea autorității că răspunsul este neconcludent este nefondată. În cauză, persistența anumitor nelămuriri nu poate avea drept consecință sancționarea societății respondente cu excluderea de la procedură, prin respingerea ofertei sale, ci clarificarea îndoielilor care persistă. O sancțiune cu excluderea ar fi mult prea drastică față de deficiența strict formală care a cauzat-o, motiv pentru care, prin aplicarea ei, s-ar putea reține că autoritatea se abate de la principiul proporționalității derulării achiziției publice, pe care este obligată să îl respecte în temeiul art. 49 din lege. Autoritatea/entitatea are obligația să asigure ofertanților toate condițiile pentru ca aceștia să își poată justifica și proba conformitatea ofertei. Inclusiv instanțele judecătorești acționează în această direcție, exempli gratia fiind decizia nr. 387 din 16 Pagina 6 din 35

§ 7

februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în care instanța a statuat că „reprezintă o atitudine total abuzivă declararea unei oferte ca fiind neconformă pentru anumite aspecte evident minore raportat la complexitatea de ansamblu a ofertei și la multitudinea de date pretinse de aceasta”. Autoritatea achizitoare, prin lunga pledoarie a sa, nu a demonstrat că oferta în discuție, remediabilă, nu poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Chiar dacă în justificarea construcției ofertei s-au înregistrat unele neconcordanțe sau insuficiente descrieri, imputate asocierii, oferta nu poate fi respinsă ca neconformă decât dacă se probează dincolo de orice îndoială rezonabilă că, din cauza acelor pretinse deficiențe de redactare a ei, nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Răspunsurile primite de la ofertantă au fost plauzibile, iar informațiile corectabile. Nici prin argumentele din punctul de vedere și nici prin mijloacele de probă depuse, autoritatea reclamată nu a reușit să facă, în fața Consiliului, dovada neconformității ofertei sau a imposibilității de remediere a datelor inițiale. Principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 5 mai 1998, National Farmers’ Union și alții, C-157/96, pct. 60). În general, proporționalitatea constă într-o examinare a corespondenței dintre obiectivul sau obiectivele stabilite și mijlocul sau mijloacele alese în acest scop. Pentru a se respecta principiul proporționalității, măsurile adoptate trebuie să fie adecvate pentru realizarea obiectivelor legitime și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate (atunci când există mijloace alternative de reglementare, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare), iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (echilibru intern sau proporționalitate stricto sensu). A se vedea și hotărârile Jippes și alții (C- 189/01, EU:C:2001:420, punctul 81), Agrana Zucker (C-309/10, EU:C:2011:531, punctul 42), Schaible (C-101/12, EU:C:2013:661, punctul 29) sau Léger (C-528/13, EU:C:2015:288, punctul 58). Impactul necorelărilor expuse de autoritate în îndeplinirea viitorului contract nu a fost determinat de autoritate, putând fi nul sau insignifiant, mai cu seamă că nu există vreo diferența valorică. Argumentele autorității nu aveau forța necesară pentru a conduce la respingerea unei propuneri tehnice de o asemenea complexitate, necorelările fiind ușor de depășit de autoritate, eventual prin solicitarea unei noi clarificări, în care să indice abaterile sesizate și să ceară noi Pagina 7 din 35

§ 8

explicații sau acordul pentru corectarea lor. Posibilitatea autorității de a cere clarificări ofertanților urmărește să permită evaluarea temeinică a acestora și să prevină situațiile în care autoritatea atribuie contractul unui ofertant ce nu este în măsură să îl execute în limitele pe care și le-a asumat prin ofertă. Relevantă este și abordarea Tribunalului de la Luxemburg din hotărârea pronunțată la 10 decembrie 2009 în cauza T-195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva Comisiei Europene: 59. În sfârșit, revine, în definitiv, Tribunalului sarcina de a stabili dacă răspunsurile unui candidat la o cerere de clarificări prezentată de autoritatea contractantă pot fi calificate drept precizări cu privire la conținutul ofertei respectivului candidat sau dacă răspunsurile menționate depășesc acest cadru și modifică substanța ofertei în raport cu condițiile prevăzute în caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea Esedra/Comisia, punctul 49 de mai sus, punctul 52). 60. În cazul de față, trebuie mai întâi să se stabilească dacă, în cazul în care un candidat a omis să indice, în devizul recapitulativ care însoțește oferta sa, prețul oferit pentru un post, condiția prevăzută la punctul 25 din anexa administrativă la caietul de sarcini trebuie interpretată în sensul că această ofertă trebuie respinsă în mod imperativ, astfel cum susține, în esență, reclamanta, sau în sensul că aceasta nu poate fi respinsă atunci când omisiunea materială în cauză se explică în mod simplu, iar prețul care lipsește poate fi dedus cu ușurință și în mod sigur din prețul oferit pentru un alt post din devizul recapitulativ menționat mai sus, astfel cum arată Comisia. 61. În această privință, trebuie arătat că această condiție prevăzută la punctul 25 din anexa administrativă la caietul de sarcini urmărește să furnizeze autorității contractante, în speță Comisia, o explicație detaliată cu privire la modul în care prețul global oferit pentru contractul de achiziții publice în cauză de fiecare candidat se descompune în prețuri individuale pentru diferitele lucrări cuprinse în acest contract de achiziții publice. 62. Este necesar să se considere de asemenea că, ținând cont de clarificările furnizate de părți în ședință cu privire la acest subiect, obligația fiecărui candidat de a indica un preț pentru toate posturile din devizul recapitulativ urmărește să permită verificarea cu ușurință de către Comisie a caracterului exact al prețului global oferit de fiecare ofertant, precum și a caracterului normal al acestui preț, în conformitate cu articolul 139 alineatul (1) din regulamentul de executare. În sfârșit, această obligație urmărește să faciliteze adaptarea respectivului preț global oferit pentru contractul de achiziții publice în cauză în ipoteza în care ar fi necesare lucrări suplimentare ulterior atribuirii contractului de achiziții publice menționat, în cadrul executării acestuia. 63. Or, realizarea obiectivelor menționate mai sus, în ceea ce privește condiția prevăzută la punctul 25 din anexa administrativă la caietul de sarcini, nu este sub nicio formă pusă sub semnul întrebării de interpretarea acestei dispoziții care a fost reținută de Comisie, potrivit căreia o ofertă nu este incompletă și nu trebuie respinsă dacă prețul care lipsește pentru un anumit post poate fi dedus cu certitudine din prețul indicat pentru un alt post în același deviz recapitulativ sau, cel puțin, după obținerea unor precizări din partea autorului ofertei cu privire la conținutul acesteia. 64. Astfel, după cum subliniază Comisia, în această ultimă ipoteză, nu este vorba despre introducerea unui nou preț oferit pentru postul referitor la devizul recapitulativ vizat, ci de o simplă precizare cu privire la conținutul ofertei, potrivit căreia prețul oferit pentru un anumit post trebuie înțeles ca fiind de asemenea propus pentru orice alt post cu conținut identic sau asemănător. 65. Într-un astfel de caz, interpretarea pur literală și strictă a condiției prevăzute la punctul 25 din anexa administrativă la caietul de sarcini, preconizată de reclamantă, ar conduce, din cauza unor omisiuni sau a unor erori materiale vădite și nesemnificative, la respingerea unor oferte avantajoase din punct de vedere economic, ceea ce, după cum arată în mod întemeiat Comisia, nu este, în definitiv, conciliabil cu „principiul economiei” menționat la articolul 27 din regulamentul financiar. Legiuitorul admite faptul că ofertele pot conține erori, abateri sau vicii ce pot fi corectate. Dacă legiuitorul ar fi vrut să elimine orice ofertă care conține erori, abateri sau vicii, textele legale menționate nu își mai găseau locul în hotărârea Guvernului evocată. Autoritatea contractantă nu precizează nici în solicitarea de clarificări și nici în comunicarea privind rezultatul procedurii pentru care Pagina 8 din 35

§ 9

activitate/activități nu a fost depusă metodologia de execuție, cu atât mai mult cu cât prevederile caietului de sarcini prezintă o listă „exemplificativă” cu „activități care pot fi/sunt incluse în scopul contractului de lucrări”, așa cum se precizează la pag. 15-16 din caietul de sarcini: 6.1.1 Execuția lucrărilor 6.1. Cerințe privind elaborarea propunerii tehnice 1) Prezentarea modului de realizare a lucrărilor prin care ofertantul va demonstra că va executa toate lucrările prevăzute în documentația de atribuire cu respectarea tuturor prevederilor caietului de sarcini; Grad de detaliere solicitat: În acest capitol al propunerii tehnice ofertantul trebuie să documenteze metodologia de execuție a lucrărilor, prin raportare la informații tehnice complete privind viitoarea lucrare și la cerințele tehnice, economice și tehnologice ale beneficiarului, așa cum sunt acestea incluse în părțile scrise și părțile desenate cuprinse în volumele incluse în Caietul de sarcini; Lista de mai jos este exemplificativă și cuprinde activități care pot fi/sunt incluse în scopul contractului de lucrări 1) lucrări pregătitoare; 2) obținere autorizații/permise de lucru/acces pentru executarea lucrărilor; 3) pregătirea amplasamentului; 4) pregătirea șantierului; 5) activități de punere în opera a documentației tehnice (așa cum sunt incluse în caietele de sarcini pe specialități din proiectul tehnic); 6) controlul calității lucrărilor executate; 7) activități legate de recepția la terminarea lucrărilor; 8) activități legate de recepția finală la expirarea perioadei de garanție de bună execuție; 9) managementul schimbărilor cantitative sau calitative în timpul execuției lucrărilor; 10) impactul asupra comunității locale/măsuri pentru dezvoltarea comunității locale în arealul geografic/ regiunea în care se desfășoară lucrările. În cadrul acestui capitol ofertantul va descrie abordarea generală și Metodologia pentru realizarea execuției lucrărilor, inclusiv toate descrierile detaliate pentru metodele de lucru aferente componentelor majore ale lucrărilor și care va conține obligatoriu următoarele documente: Consiliul reține că în răspunsul său, .... a precizat părțile din ofertă unde se descrie abordarea generală și Metodologia pentru realizarea execuției lucrărilor, respectiv: Pentru metodologia de executie a lucrarilor am prezentat in cadrul ofertei tehnice, documentul Propunere tehnica Comuna Aricestii Rahtivani.pdf capitolele Modul de realizare a lucrarilor (pag. 4÷25) si Corespondenta cu documentatia de atribuire (pag. 104÷114), unde am detaliat activitățile incluse în scopul realizarii contractului de lucrări, astfel: - Pentru lucrări pregătitoare indicam pag. 110÷111 - Responsabilități asociate lucrărilor pregătitoare; - Pentru obținere autorizații/permise de lucru/acces pentru executarea lucrărilor indicam pag. 111 - Responsabilități legate de obținerea permiselor de lucru și a permiselor de acces; - Pentru pregătirea amplasamentului si pregătirea șantierului indicam pag. 111÷112 - Responsabilități asociate pregătirii șantierului si Responsabilități asociate organizării de șantier a Contractantului si pag. 7-8 - Adecvarea la constrangerile fizice impuse de amplasamentul investitiei; - Pentru activități de punere în opera a documentației tehnice indicam pag. 112÷113 - Responsabilități legate de punerea în opera a documentației tehnice si pag. 7÷24 - Metodologia de executie; - Pentru controlul calității lucrărilor executate indicam pag. 113 - Responsabilități legate de controlul calității lucrărilor executate si pag. 67÷96 - Planul de management si control al calitatii; - Pentru activități legate de recepția la terminarea lucrărilor si activități legate de recepția finală la expirarea perioadei de garanție de bună execuție indicam pag. 25 - Testare şi punere în funcțiune, Receptia la terminarea lucrarilor, Receptia finala si pag. 92÷96 - Planul de control al calitatii, verificari si încercari; - Pentru managementul schimbărilor cantitative sau calitative în timpul execuției lucrărilor - indicam pag. 107 - Responsabilitățile cu caracter general – „Executarea și documentarea corespunzătoare a tuturor schimbărilor (Modificări) solicitate de către Autoritatea Contractanta pe durata derulării Contractului” si Responsabilitatile personalului de specialitate pentru responsabil contract (pag.37) si pentru responsabil lucrare (pag.38) – „Asigura controlul schimbarilor aprobate prin proiect”. Schimbarile Pagina 9 din 35

§ 10

cantitative sau calitative in timpul executiei lucrarilor se realizeaza doar ca urmare a dispozitiilor de santier cu respectarea prevederilor legale si a cerintelor documentatie de atribuire. - Pentru impactul asupra comunității locale/măsuri pentru dezvoltarea comunității locale în arealul geografic/ regiunea în care se desfășoară lucrările indicam pag. 3 – „Imbunatatirea sistemului de iluminat public va crea cadrul de dezvoltare al unei localitati moderne prin sporirea sigurantei traficului, a cetatenilor, prin cresterea confortului si orientarii in teren, prin cresterea beneficiilor aduse de intensificarea activitatii umane in exterior dincolo de lasarea intunericului” În ceea ce privește pct. b) „Nu s-a identificat un Memoriu tehnic” din comunicarea rezultatului procedurii (pag. 7) care pare a fi al doilea motiv de respingere a ofertei, Consiliul constată că motivarea de la acest punct este identică cu cea privind lipsa Metodologiei de execuție, (inclusiv erorile gramaticale sau de ortografie). Redăm mai jos această motivare, care se găsește atât la pag. 3-7, cât și la pag. 7-11: Decizia comisiei de evaluare: Comisia de evaluare nu a identificat o metodologie de lucru de execuție a lucrărilor prin raportare la informații tehnice complete privind viitoarea lucrare și la cerințele tehnice, economice și tehnologice ale beneficiarului, așa cum sunt acestea incluse în părțile scrise și părțile desenate, respectiv activitățile de punere în opera a documentației tehnice (așa cum sunt incluse în caietele de sarcini pe specialități din proiectul ethnic). Astfel cum s-a precizat în cadrul Caietului de sarcini: ”Prezentarea modului de realizare a lucrărilor prin care ofertantul va demonstra că va executa toate lucrările prevăzute în documentația de atribuire cu respectarea tuturor prevederilor caietului de sarcini; În acest capitol al propunerii tehnice ofertantul trebuie să documenteze metodologia de execuție a lucrărilor, prin raportare la informații tehnice complete privind viitoarea lucrare și la cerințele tehnice, economice și tehnologice ale beneficiarului, așa cum sunt acestea incluse în părțile scrise și părțile desenate cuprinse în volumele incluse în Caietul de sarcini;… Lista de mai jos este exemplificativă și cuprinde activități care pot fi/sunt incluse în scopul contractului de lucrări 5) activități de punere în opera a documentației tehnice (așa cum sunt incluse în caietele de sarcini pe specialități din proiectul tehnic);…. În cadrul acestui capitol ofertantul va descrie … Metodologia pentru realizarea execuției lucrărilor, inclusiv toate descrierile detaliate pentru metodele de lucru aferente componentelor majore ale lucrărilor și care va conține obligatoriu următoarele documente:… 1)Memoriu tehnic, în care se vor descrie detaliat metodele de lucru propuse,… Nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat… NOTĂ GENERALĂ: Vor fi luate în considerare numai acele metodologii …. care conțin informații detaliate, complete și aplicabile. 1. Informații detaliate, complete și aplicabile sunt considerate informațiile care, pe lângă caracterul general de enunț, prezintă descrieri, explicații, date concrete, adaptate la necesitățile proiectului. 2. Informații sumare, incomplete sau neaplicabile sunt considerate informațiile cărora le lipsesc notele explicative și care au doar un caracter enunțiativ și/sau enumerativ, fără referință și identificări în proiectul propus, chiar dacă sunt în conformitate cu legislația în vigoare. Lipsa oricărei descrieri de mai sus sau descrierea incompletă are ca efect respingerea ofertei ca neconformă (după transmiterea unei solicitări de clarificări și primirea unui răspuns la aceasta) iar în cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice ori prezentarea acestuia în forma incompletă/necorespunzător solicitărilor, Autoritatea Contractanta va descalifica oferta ca fiind neconforma, fără a solicita prezentarea documentelor/informațiilor lipsă. Nu este permisă completarea ulterioara a propunerii tehnice cu alte documente/informații, neprezentarea propunerii tehnice în conformitate cu cerințele din prezentul caiet de sarcini și documentația de atribuire va conduce la descalificarea ofertantului, iar eventualele solicitări de clarificări vor viza doar aspecte de forma sau de confirmare/detaliere a informațiilor/documentelor deja prezentate.” Raportat la aceste cerințe, comisia de evaluare nu a identificat descrierea TUTUROR activităților ce urmează a fi puse în operă. Nu s-a identificat o metodologie de lucru în conformitate cu cerințele Caietului de sarcini. Prezentările identificate, reprezintă aspecte de ordin general fără să identifice soluțiile, în mod particular la prezentul obiectiv de investiții. Pagina 10 din 35

§ 11

Nu se identifică descrierea modului de realizare a tuturor activităților contractului și nicio evidenținere a succesiunii cronologice a acestora, raportat la tronsoanele de stradă, astfel cum sunt prevăzute tipurile de activități din cadrul Proiectului tehnic de execuție Ex: Pentru fiecare tronson de stradă, tipuri de aparate de iluminat, unde vor fi amplasate, înălțimea, spațierea între acestea, tipuri stâlpi (existenți/ noi), flux luminos, putere nominală, tipuri de cabluri, clasele de iluminat în care vor fi încadrate, surse LED și integrare într-un sistem inteligent de management prin telegestiune. Prezentarea modului de demontare a vechilor echipamente; montarea noilor aparate de iluminat public (ex.izolație, echipare, grad de protecție, legături electrice la rețeaua de iluminat public; lucrări de demontare a aparatelor de iluminat existente; lucrări de montare a consolelor, verificări, măsurători, probe, etc.) Prin răspunsul prezentat, ofertantul face trimitere la informațiile/documentele din cadrul ofertei tehnice deja identificate pe parcursul evaluării, care au caracter general și fără a aborda date concrete, adaptate la specificațiile proiectului. În cadrul cap. Metodologia pentru realizarea lucrărilor pg.4-25 se prezintă informații de ordin general. Conform solicitărilor AC, în acest capitol al propunerii tehnice, ofertantul trebuia să descrie modul in care intenționează să execute toate activitățile solicitate prin Documentația de Atribuire astfel încât sa fie asigurate condițiile ca lucrările sa fie realizate la parametrii calitativi solicitați și să fie finalizate in termenul limită solicitat, prezentând cel puțin următoarele informații: abordarea generala si coordonarea activităților, detalierea modului de execuție a principalelor activități care fac obiectul contractului, detalierea lucrărilor pregătitoare și de organizare a Șantierului pe tot parcursul execuției, structura organizatorica a personalului implicat in realizarea contractului, adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării și prezentarea metodologiilor de execuție a unor lucrări speciale sau in condiții climatice nefavorabile, si orice alte informații considerate relevante in acest scop conform solicitărilor din modelul de Propunere Tehnică. Nu se poate reține că aspectele identificate în cadrul ofertei tehnice și menționate la nivelul grilei de evaluare reprezintă o metodologie de lucru. Metodologia de lucru cu referire specifică/particulară la obiectele contractului, astfel cum a fost solicitată ar fi trebuit să cuprindă abordarea sa si metodologia pentru implementarea lucrarilor inclusiv descrierea detaliata a metodelor de lucru pentru elementele lucrarilor de constructie si inclusiv programul propus de acesta pentru activitati. Trebuiau prezentate descrieri ale operatiunilor componente, care să surprindă succesiunea exactă a activităților, precum și intervalele de timp, resurse, utilaje, transport în care ofertantul propune sa fie efectuate lucrarile. Astfel, informațiile din cadrul ofertei nu trebuie să fie aleatorii și dispersate, acestea trebuie să reflecte o planificare și o succesiune a activităților/subactivităților, raportate la resursele tehnice și umane disponibilizate. Prin răspunsul prezentat, ofertantul face trimitere la aceleași aspecte deja identificate în evaluarea inițială. Cu toate acestea, experții nu au identificat descrieri detaliate ale lucrării, care să vizeze modul de organizare a lucrărilor, respectiv un plan/metodologie de lucru/program de realizare a lucrărilor. Prezentările identificate, nu pot fi reținute ca fiind opozabile unui plan de lucru/metodologii de lucru, dat fiind faptul că reprezintă aspecte de ordin general de natura prcedurilor tehnice de execuție (după cum și confirm în cadrul răspunsului la solicitările de clarificări), fără să identifice procedee, etape, metode, în mod particular la oprezentul obiectiv de investiții. Sensul unei metodologii de lucru este acela de a oglindi, în mod detaliat, succesiunea logică a activităților contractului, cu luarea în considerare a fiecărei activități specifice din cadrul obiectelor de lucru. Ori simpla prezentare a unor noțiuni generale, preluări ale unor proceduri tehnice de execuție/caiete de sarcini, nu conduce la ideea că ofertantul a înțeles specificitatea activităților, a metodelor ce trebuie aplicate, motivat și de faptul că în toate descrierile nu se regăsește nicio referire specifică/particulară la obiectele contractului, la succesiunea activităților și subactivităților, ca soluție emisă de proiectantul lucrărilor și nicio abordare proprie. Nu se prezintă propria planificare de lucru/metodologie de lucru/program de realizare a lucrărilor a executantului, raportat la activitățile de construcție propriu-zise descrise în caietul de sarcini. Secțiunea cuprinde o enumerare a unor tehnologii generale de execuție, fără a fi adaptate la situația particulară ofertată. Astfel că ofertantul nu prezintă abordarea proprie privind modul de realizare a lucrărilor care să demonstreze înțelegerea prevederilor documentației tehnice și a caietelor de sarcini și abilitatea de a transpune progresul activităților într-un plan de lucru fezabil. Ofertantul este obligat să prezinte o propunere tehnică din care să reiasă abordarea din punct de vedere proces tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor precum și prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) raportat la numărul de personal ce va fi disponibilizat iar propunerea tehnică trebuie sa reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevazute în acesta. AC a solicitat planificarea activităților contractului prin care ofertantul să indice toate etapele esențiale de realizare a activităților și metodele de lucru. Planul propus să utilizeze un nivel al detaliului care să arate activitățile cu legături bine definite cu fiecare fază, pachet de lucru și activități în pachetul de lucru. Documentele prezentate în cadrul ofertei nu pot fi considerate ca fiind complete întrucât nu sunt prezentate activități corelate cu resurse (materiale, umane…) și etape, raportate strict la obiectele din cadrul viitorului contract. Pagina 11 din 35

§ 12

Simpla iterare a cerințelor autorității contractante, nu scutește ofertantul de întocmirea unei oferte tehnice și de prezentarea unei abordări proprii și complete a metodologiei propuse. Astfel, oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, iar elementele consemnate în documentele depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile şi admise, fără probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esenţiale ale propunerii tehnice, a căror realitate trebuie să fie verificată în evaluareşi confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorităţii contractante. Descrierile detaliate ale lucrărilor se axează pe activitatile de constructie si include descrieri ale tuturor operatiunilor componente principale, surprinzand succesiunea exacta a activitatilor precum si intervalele de timp in care ofertantul propune sa fie efectuate lucrarile, prezentandu-se tehnologiile de executie pentru toate lucrarile si operatiunile de baza sau intermediare ce conduc la realizarea integrala a lucrarilor in concordanta cu prevederile listelor cu cantitati de lucrari existente in documentatia de atribuire. O expunere detaliata a celor de mai sus demonstrează experienta ofertantului in aplicarea tehnologiilor in mod curent in activitatea de executie a lucrarilor de natura si complexitatea impusa. Cerințele din documentația de atribuire privind prezentarea metodologiei de lucru au fost formulate tocmai pentru ca ofertanții să prezinte propria viziune asupra abordării tehnologice a tuturor lucrărilor, materialelor și etapelor din cadrul execuției. Descrierile detaliate ale lucrărilor, planificarea de lucru, presupun o descrierea proprie și completă a modului de execuție a lucrărilor de către ofertant pe baza informațiilor din DA, nu o preluare selectivă a unor activități generale de natura unor proceduri tehnice de lucru sau preluarea precizărilor din memorial proiectului tehnic de execuție. Metodologia de execuție proprie și planul propriu propus trebuiau incluse în ofertă, astfel încât, pe baza lor, să se poată verifica modul de înțelegere de către ofertant a documentației de atribuire. Fiecare obiectiv comportă anumite metode și caracteristici distincte și nu pot fi tratate printr-o abordare generală. Raportat la aceste precizări, experții nu au identificat nici descrierea lucrarilor de baza si a celor rezultate ca necesare de efectuat in urma realizarii lucrarilor de baza (conform Pth) și nici descrieri ale metodelor de lucru abordate in activitatile de executie a lucrarilor pentru toate constructiile, raportat în mod obiectiv la prezentul proiect. Așadar nu s-a identificat: -descrierea fiecărei etape din contract în ordinea cronologică de realizare a activităților; -descrierea modului de lucru pentru fiecare etapă din contract căreia să i se asociază; -resursele utilizate pentru fiecare activitate și metodele de lucru, etc. Într-o astfel de situație, Consiliul constată că, în fapt, autoritatea contractantă nu a prezentat cel de-al doilea motiv de respingere, privind inexistența Memoriului tehnic, caz în care acest motiv de respingere a ofertei contestatoarei nu a fost comunicat și nu este opozabil ofertei contestatoarei. În ceea ce privește cel de-al 3-lea și ultim motiv de respingere a ofertei prezentată de ...., Consiliul reține că motivul de respingere a ofertei contestatoarei a fost cel din solicitarea de clarificări și anume: „Nu s-au identificat PTE pentru: -realizare linie electrica subteranta de tip les si fundatii pentru stalpi. Conform Pth: Se vor respectă distanţele minime prescrise de normativul NTE007/08/00 între cabluri şi diversele reţele de tip LES (pozare subterană) şi/sau LEA (conductoare aeriene)-pg.48; se vor marca şi îngrădi toate gropile săpate în vederea pozării cablului subteran-pg.55 -testare, verificare si punere provizorie in functiune -punere in functiune si receptia lucrarii.” Consiliul constată că în caietul de sarcini nu au fost enumerate PTE care urmează să se prezinte. Așa cum a fost reținut anterior, la pag. 15-16 au fost prezentată o listă exemplificativă de activități, între care nu se găsește niciuna dintre activitățile pentru care se solicită aceste PTE. De asemenea, la pag. 17 din caietul de sarcini se prevede: „Procedurile tehnice de execuție trebuie să acopere toată plaja de lucrări/operațiuni necesare în execuția contractului, pe obiecte, pentru toate categoriile de lucrări ce se vor executa; acestea vor trebui să fie adaptate exact la cerințele și cantitățile din documentația de atribuire, nefiind acceptate proceduri/instrucțiuni de execuție cu caracter general, Pagina 12 din 35

§ 13

și vor trebui să cuprindă la nivel minimal”, fără a se enumera care sunt procedurile tehnice care trebuie prezentate. La pag. 2 din proiectul tehnic (document „....PTh SSV.pdf.p7s”), parte a documentației de atribuire publicată în SEAP se găsește tabelul „Program pentru controlul calității lucrărilor de instalații electrice în conformitate cu Legea nr. 10/1995, normativ C56-02, norme și normative tehnice în vigoare”, semnat și ștampilat de proiectantul SC ...., având următorul conținut: Nr. crt. Lucrări ce se controleaza, se verifica sau se recepţionează Documentul scris care se incheie : P.V.-proces verbal PVRTL-proces verbal recepţie Ia terminarea lucrărilor SEMNATAR: B- Beneficiar E- Executant P- Proiectant I - Inspector Numărul si data actului incheiat 0 1 2 3 4 1. Predare - primire front de lucru P.V. B, E, P 2. Recepţia si verificarea materialelor si a echipamentelor utilizate in execuţie P.V. B, E, P 3. Stabilirea traseelor lucrări instalatii electrice si verificare concordanta conform proiect P.V. B, E, 4. Montarea aparatelor de iluminat noi Proiectate, inclusiv accesorii P.V. B, E, 5 Montare sistem de telegestiune, inclusiv accesorii P.V. B, E, 6. Proba de punere sub tensiune si control funcţionare P.V. B, E, P 7. Verificarea execuţiei lucrărilor conform proiect si recepţia la terminarea lucrărilor prevăzute in contract P.V.R.T.L. B, E, P, I În ceea ce privește PTE pentru „realizare linie electrică subterană de tip les și fundații pentru stâlpi”, Consiliul va reține susținerea contestatoarei, conform căreia aceste activități nu sunt incluse în obiectul contractului, nefiind prevăzute în proiectul tehnic, susținere care nu a fost infirmată de autoritatea contractantă. „Testarea, verificarea și punere provizorie în funcțiune” nu se regăsește printre lucrările care fac obiectul verificării calității, iar lucrarea „punere în funcțiune și recepția lucrării” nu se regăsește ca atare în tabelul de mai sus, ci ca două lucrări: „punere sub tensiune ți control funcţionare” și „verificarea execuţiei lucrărilor conform proiect si recepţia la terminarea lucrărilor prevăzute in contract”. Mai mult, Consiliul consideră că autoarea contestației a răspuns concludent la solicitarea de clarificări, indicând paginile din ofertă în care se regăsesc informațiile solicitate: In cadrul ofertei tehnice, documentul Propunere tehnica Comuna Aricestii Rahtivani.pdf am prezentat Metodologia de executie (pag. 7÷27) care contine procedurile tehnice de executie pentru lucrări/ Pagina 13 din 35

§ 14

operațiuni necesare în execuția contractului si Planul de control al calitatii, verificari si încercari (pag. 92÷96) care contine Metodologia pentru executia testelor si verificarilor de calitate pentru lucrarile executate. Astfel, pentru testare, verificare si punere provizorie in functiune indicam pag. 25 - Testare şi punere în funcțiune si pag. 93÷96 - Metodologia pentru executia testelor si verificarilor de calitate pentru lucrarile executate. Totodata, in cadrul procedurilor tehnice de executie prezentate in cadrul ofertei, la pct.7 sunt mentionate tipul de inregistrari pentru fiecare procedura in parte. Pentru punere in functiune si receptia lucrarii indicam pag. 25 - Testare şi punere în funcțiune, pag. 93÷96 - Metodologia pentru executia testelor si verificarilor de calitate pentru lucrarile executate si pag.25 - Receptia la terminarea lucrarilor si Receptia finala. Pe de altă parte, Consiliul constată că autoritatea contractantă a solicitat prezentarea a 3 documente cu conținut foarte asemănător, respectiv (i) metodologia de execuție, (ii) memoriul tehnic și (iii) procedurile tehnice de execuție. Nici măcar prin punctul de vedere, autoritatea contractantă nu justifică pentru ce avea nevoie de 3 astfel de documente și care sunt caracteristicile specifice fiecăruia dintre acestea. Elementele considerate lipsă de către autoritate nu a fost cerute în mod expres ofertanților, deci lipsa nu putea determina respingerea ofertelor. Pe de altă parte, ele sunt aspecte formale, simple descrieri, fără nicio relevanță concretă în buna execuție a contractului. Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este abundentă în sensul că motivarea unei hotărâri nu constituie o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, care se circumscrie și noțiunii de proces echitabil în condițiile statornicite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3.827 din 28 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 9 august 2022). „Trebuie ca instanţa de judecată să examineze şi să dea un răspuns argumentat problemelor esenţiale de fapt şi de drept care se pun în cauza dedusă judecăţii, în principiu, şi gruparea argumentelor fiind admisibilă, atât timp cât instanţa răspunde acestora, chiar printr-un considerent comun.” – Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia I civilă, decizia nr. 2.563 din 12 decembrie 2023, disponibilă pe portalul de jurisprudență al Înaltei Curți, ex multis. Principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C-19/00, pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN și Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie într-adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea Universale-Bau și alții, C-470/99, pct. 91, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). Față de ansamblul considerentelor expuse, se reține că evaluarea ofertei .... s-a bazat pe o interpretare formalistă și exagerată a comisiei, Pagina 14 din 35

§ 15

ceea ce conduce la nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare și, pe cale de consecință, în limita celor reținute mai sus, criticile societății contestatoare apar a fi fondate. În continuare, Consiliul va analiza criticile contestatoarei cu privire la oferta declarată câștigătoare, păstrând numerotarea din contestație. 1)-3) Referitor la criticile privind metodologia de lucru, memoriul tehnic și procedurile tehnice de execuție, deși contestatoarea critică cerințele de conformitate ale propunerii tehnice, criticile nu sunt argumentate, contestatoarea mărginindu-se să reproducă unele prevederi ale documentației de atribuire, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., care impun părților să susțină cu argumente și mijloace de probă cele ce afirmă în fața Consiliului. Contestația trebuie să cuprindă motivarea integrală a ei, în fapt și în drept, iar autoarea ei are obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile în mod corect și complet, fără a denatura sau omite informațiile care îi sunt cunoscute [art. 15 alin. (2) din lege]. Consiliul nu se poate substitui autoarei sesizării în ce privește invocarea motivelor concrete de nelegalitate a actelor atacate. Sesizarea trebuie realizată cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, iar una dintre acestea este tocmai motivarea, care servește la determinarea exactă a obiectului judecății administrative, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării. Altminteri, judecata ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condițiile actualei legislații. Motivarea trebuie să explice într-un mod rezonabil pretinsa relație de contrarietate dintre actele atacate ale autorității contractante și normele legale de referință, nu doar să afirme existența unei pretinse încălcări, neindividualizate în concret. Reclamanta nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare in integrum a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertei concurente pe bază de supoziții, în speranța că poate se descoperă ceva, Consiliul nefiind nici organ de control și nici supracomisie de evaluare, ci organ administrativ- jurisdicțional, care se pronunță în limitele motivelor de nelegalitate și netemeinicie a actelor autorităților contractante pe care le reclamă persoanele vătămate. Criticile pe care le expune se bizuie exclusiv pe supoziții, reclamanta neavând cunoștință de conținutul ofertei declarate câștigătoare. Susținerile sunt eminamente de ordin general și fără legătură cu datele și documentele concrete din oferta ..... Simplul fapt al copierii unor cerințe ale documentației de atribuire nu înseamnă nici motivarea contestației și, implicit, nici nu poate conduce la admiterea ei. Obligația de a motiva contestația este expres prevăzută de legea specială (art. 10 lit. f din Legea nr. 101/2016), dar și de dreptul comun, respectiv de Codul de procedură civilă la art. 194, Cererea de chemare în judecată va cuprinde:[…] d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Persoana care se consideră vătămată printr-un act al autorității contractante trebuie să îl atace în intervalul temporal legal de formulare a contestației, iar în cuprinsul acesteia trebuie să releve motivele pentru Pagina 15 din 35

§ 16

care dorește desființarea actelor presupus vătămătoare. Toate argumentele pe care se întemeiază calea de atac trebuie expuse de la început Consiliului, cu titlu de excepție admițându-se posibilitatea revizuirii contestației după data depunerii sale, însă nu mai târziu de expirarea termenului de contestare. Cu alte cuvinte, contestația trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate şi netemeinicie a actelor atacate – motivele pe care se bazează calea de atac, iar nu să fie o formă fără fond. Totodată, contestatorul nu poate profita ulterior, pe calea concluziilor scrise sau a unor noi adrese indiferent de denumirea lor, cu prezentarea punctuală a criticilor sau prezentarea unora noi. Pe de o parte, contestatoarea solicită ca în analiza ofertei sale să se țină seama de răspunsul la solicitarea de clarificări și, pe de altă parte, solicită ca oferta SC .... să fie analizată cu maximă exigență și pentru pretinse mici erori sau neconformități să fie declarată neconformă, fără a-i da șansa să completeze sau să lămurească unele aspecte prin solicitarea de clarificări. Având în vedere considerentele de mai sus, inclusiv cele cu privire la oferta contestatoarei, și cu aplicarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și proporționalității, Consiliul va respinge aceste critici. 4) Neîndeplinirea cerinței de la pct. 3.4 din fișa tehnică nr. 4 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieşiri monofazate/trifazate, respectiv: Punctul de aprindere dotat cu sistem de telegestiune va fi fabricat sub supravegherea unui organism acreditat. Se va prezenta licenţa de utilizare a mărcii de conformitate emisă de către organismul acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013, care efectuează controlul producţiei. Intervenienta susține că la pag. 228 din fișierul „455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2.pdf” se găsește Licența de utilizare a mărcii eliberată de laboratorul acreditat OICPE în baza standardului SR EN ISO/CEI17065/2013. Verificând susținerile intervenientei, Consiliul constată că la pagina respectivă se găsește documentul Licență, având nr. 1201/19.04.2024, eliberat de OICPE – organism independent pentru certificarea produselor electrice, cu privire la dreptul de utilizare a Mărcii de conformitate pentru Punct de aprindere multifuncțional (gateway/telegestiune) trifazat cu ieșire trifazată/monofazată. La acest punct din fișa tehnică nu se solicita acreditarea organismului de certificare, dar pentru alte certificate de conformitate eliberate de acest organism pe antetul său este precizat că este acreditat pentru certificare RENAR SR ISO CEI 17065:2013 având certificatul de acreditare PR 017. De asemenea conform site-ului organismului de certificare https://www.oicpe.ro „OICPE este organism independent de certificare a produselor electrice şi electronice ce respectă cerinţele standardului SR EN ISO/CEI 17065”. Constatând că cerința de la pct. 3.4 din fișa tehnică nr. 4 a fost îndeplinită, Consiliul va respinge această critică. 5). Neîndeplinirea următoarelor cerințe ale fișelor tehnice: - pct. 1.12 din Fişa tehnică nr. 2 Utilajul, echipamentul tehnologic: Controller punct luminos, Pagina 16 din 35

§ 17

- pct. 1.5 din Fișa tehnică nr. 3 Utilajul, echipamentul tehnologic: Senzor multifuncțional, - pct. 1.19 din Fișa tehnică nr. 4 Utilajul, echipamentul tehnologic: Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate, Contestatoarea susține că la aceste puncte din fișele tehnice s-a solicitat ca tipul de comunicație să fie power line communication (prin cablurile de alimentare cu energie electrică), iar oferta prezentată cuprinde un alt tip de comunicație. Consiliul reține că cerința invocată de contestatoare este în: - Fișele tehnice nr. 2 și 3: Tip comunicaţie: fară costuri legate de transmisiunea de date: tehnologie de comunicaţii pe linia de alimentare care utilizează cablurile de alimentare pentru a primi date şi a trimite comenzi (Power Line Communication sau similar) - Fișa tehnică nr. 4 Tip comunicaţie cu CMS: fară costuri legate de transmisiunea de date, tehnologie de comunicaţii în frecvenţă radio liberă cu rază lungă cuprinsă în intervalul 863-873 MHz; O primă constatare a Consiliului este aceea că în Fișa tehnică nr. 4 nu se solicită comunicație power line communication, ci comunicații în frecvenţă radio liberă. Totodată, în fișele tehnice nr. 2 și 3 se face precizarea ca tipul de comunicație să fie fără costuri legate de transmisia de date, iar comunicarea să fie cea prevăzută în paranteze, respectiv „Power Line Communication sau similar”. Prin urmare se acceptă nu doar Power Line Communication, ci și un tip de comunicație similar, respectiv fără costuri. Rezumând, se acceptă atât comunicație Power Line Communication, ci și orice alt tip de comunicație care nu implică costuri. În consecință, Consiliul va respinge criticile pentru toate cele 3 fișe tehnice invocate. 6. Neîndeplinirea cerințelor privind temperatura de funcționare impuse prin pct. 1.7 din Fișa tehnică nr. 2 Utilajul, echipamentul tehnologic: Controler punct luminos – 1.7 Temperatura de funcţionare: interval minim -40 ...+50°C; echipamentele ofertate având intervalul de funcționare -25 ... +50°C. Consiliul constată că în Fișa tehnică nr. 2 (pag. 1 din fișierul 455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2.pdf) ofertanta SC .... a prevăzut îndeplinirea cerinței astfel: „- 40 … +85 C Conform fisa tehnica controler – pag. 5”. În aceeași fișă tehnică, la pct. 1.7 «Montaj: Soclu de tip „plug and play” (NEMA / ZHAGA sau similar)», ofertantul a prevăzut: Dispozitvul ZHAGA ofertat are soclu de tip “plug and play” Conform fisa tehnica controler – pag. 5». De asemenea, la pag. 5 din fișierul 455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2.pdf, produsul oferta de SC ...., Controlerul de corp tip FRE 24 ZHAGA prezintă „Temperatura de funcționare: interval minim -40 ...+85°C”. Acest interval de temperatură se regăsește în toate documentele ofertei cu privire la Controlerul de corp tip FRE 24 ZHAGA. Este adevărat că între documentele aflate în ofertă se regăsesc și documente pentru alte tipuri de controller, și anume tip FRE-220-NEMA, Pagina 17 din 35

§ 18

FRE-220-M, FRE-220-P și FRCM, care nu au fost ofertate și pentru care există documente din care reiese un interval de temperatură începând de de la -25°C și nu de la -40°C. Consiliul reține că niciunul dintre aceste controlere nu a fost ofertat, iar pentru Controlerul de corp tip FRE 24 ZHAGA domeniul de temperatură este -40 ...+85°C, îndeplinind cerința fișei tehnice. În consecință, Consiliul va respinge această critică. 7. Neîndeplinirea cerințelor de la punctul 1.14 din Fișa tehnică nr. 1 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Aparat de iluminat stradal cu LED, de la punctul 1.10 din Fișa tehnică nr. 2 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Controller punct luminos și de la punctul 1.16 din Fișa tehnică nr. 4 (Gateway), privind inscripționarea produsului „prin gravare, poansonare sau orice altă metodă care să asigure citirea pe toată durata de viață a aparatului (100.000 ore), un cod QR prin scanarea căruia vor fi

§ 19

oferite

§ 20

principalele

§ 21

informatii

§ 22

despre

§ 23

aparatul

§ 24

de iluminat/controller/gateway) (cod produs, producător, etc). Se vor prezenta mijloace dc proba privind durabilitatea codului QR pe toata durata de viață a aparatului dc iluminat, cu luarea în calcul a condițiilor de exploatare.” Contestatoarea susține că SC .... a ofertat echipamente cu etichetă autoadezivă pe care se află inscripționat codul QR, și nu echipamente care au inscripționat codul QR. Consiliul reține că în fișele tehnice respective, ofertantul a prevăzut îndeplinirea acestor cerințe. Redăm mai jos cele consemnate în fișa tehnică a controllerului, cu mențiunea că pentru aparatul de iluminat și gateway s-a consemnat în mod similar îndeplinirea cerinței, mai puțin sintagma „sau orice alta metoda”: „Controlerul are inscripționat, prin gravare sau orice alta metoda care asigura citirea pe toata durata de viata a aparatului (100.000 ore), un cod QR prin scanarea caruia vor fi oferite principalele informatii despre aparatul de iluminat”. Totodată în fișele tehnice a atașat fotografii cu codul QR, din care nu reiese că codul QR este gravat, ci pare a fi, mai degrabă o etichetă aplicată, mai ales în cazul controllerului și gateway- ului. Deși cerința mai are și o a doua parte și anume: „Se vor prezenta mijloace de proba privind durabilitatea codului QR pe toata durata de viață a aparatului de iluminat, cu luarea in calcul a condițiilor de exploatare”, contestatoarea nu a prezentat nicio astfel de probă, motivând în cererea de intervenție că autoritatea contractantă nu a indicat condițiile de exploatare, de parcă ofertantul nu ar fi efectuat nicio astfel de lucrare în țară și nu cunoștea condițiile meteo dintr-o localitate aflată la 40 km de sediul său și condițiile generale de exploatare ale unui sistem de iluminat dintr-o localitate rurală, în care iluminatul se pornește la lăsarea serii și se oprește aproape de răsăritul soarelui. Deși autoritatea contractantă a anticipat această scuză a ofertantului și s-a culpabilizat că nu a indicat condițiile de exploatare, Consiliul consideră că acest motiv nu poate fi luat în considerare la reevaluare, cu atât mai mult că acest motiv, chiar ridicol fiind, nu a fost prezentat în ofertă. Dacă acest motiv ar fi fost prezentat în cadrul ofertei, acesta era un motiv Pagina 18 din 35

§ 25

mult mai solid de respingere a ofertei pentru neînțelegerea obiectului contractului decât cele pentru care a fost respinsă oferta contestatoarei. În consecință, critica va fi admisă, urmând ca autoritatea contractantă să reevalueze modul de îndeplinire a acestei cerințe sub ambele aspecte: dovada gravării codului QR și dovada durabilității codului QR. 8) Neîndeplinirea cerințelor pct. 3.5 din Fișa tehnică nr. 5 Utilajul, echipamentul tehnologic: Sistem de telegestiune iluminat public, privind prezentarea auditului de penetrare pentru aplicația informatică, întocmit conform Legii nr. 362/2018, nu mai vechi de 90 de zile raportat la data prezentării, care să ateste soluționarea vulnerabilităților de securitate cibernetică identificate. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul constată că la pag. 559- 579 din fișierul 455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2.pdf se găsește documentul Raport de audit calificat NIS (362/2018) cu teste de penetrare pentru FLASHNET - Număr de înregistrare: REDT-1104, îndeplinind astfel cerința în cauză, motiv pentru care această critică va fi respinsă. 9) Neîndeplinirea cerințelor de la punctul 1.41 din Fișa tehnică nr. 5: Accesul se face pe baza de Nume Utilizator, Parola si Autentificare în Doi Paşi, cu generare de cod de acces unic, prin email si/sau SMS. Contestatoarea susține că ofertanta declarată câștigătoare a ofertat un echipament care nu permite autentificarea în doi pași, ci doar modalitatea de acces la interfața WEB doar pe bază de utilizator și parolă, fără autentificare în doi pași. În probațiune a depus extras din Decizia nr. 66R/05.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. 365/43/2024. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul reține că la pag. 483 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2” se găsește Fișa tehnică nr. 5 asumată prin ștampilă și semnătură olografă de producătorul Flashnet, prin care producătorul își asumă îndeplinirea cerinței de la pct. 1.41 astfel cum a fost indicată în fișa tehnică a proiectantului, iar la pag. 493-495 se găsește documentul Fișă Tehnică Sistem de gestiune, semnată și ștampilată de Flashnet, în care, la penultimul rând de specificații, se menționează: Stocarea și prelucrarea datelor se face pe un server local, cu circuit închis, fără costuri suplimentare pentru servicii tip cloud sau cloud computing. Accesul se face pe bază de Nume Utilizator, Parolă și Autentificare în Doi Paşi, cu generare de cod de acces unic, prin email și/ sau SMS. STI are în componenţa sa echipamente care, prin funcţionarea lor, nu generează costuri suplimentare pentru citirea şi transmiterea datelor. În consecință, Consiliul va constata îndeplinirea cerinței în cauză, cu consecința respingerii acestei critici. 10) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 3.2 din Fișa tehnică nr. 2 (Controller), contestatoarea susținând că ofertantul câștigător nu a prezentat certificatul de conformitate care să confirme respectarea standardelor indicate la acest punct, respectiv: (...) SR EN 61347- 1:2015, SR EN 61347-2-11:2003 + AC:2015+A1:2019 emis de un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013. Pagina 19 din 35

§ 26

3.2 Se va prezenta certificat de conformitate conform directivelor esenţiale UE ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN 61347-1:2015, SR EN 61347-2-11:2003 + AC:2015 + A1:2019 emis de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013; Se va prezenta acreditarea organismului de certificare. Consiliul constată că la pct. 3.2 din Fișa tehnică nr. 2 de la pag. 1 a fișierului 455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2.pdf, ofertanta SC .... a prevăzut îndeplinirea cerinței prin documentul anexat de la pag. 43, acolo unde se află Certificatul de Conformitate nr. ..... emis de OICPE - organism independent pentru certificarea produselor electrice, pentru produsul Controller iluminat electric model FRE-24- Zhaga InteliLIGHT, producător Flashnet SA, prin care se confirmă certificare în baza mai multor standarde, inclusiv SR EN 61347-1-2015+A12021 și SR EN 61347-2- 11.2003+AC:2015+A1:2019. Consiliul constată, astfel, că SC .... a prezentat un certificatul de conformitate emis în baza standardelor invocate în contestație. Deși în fișa tehnică s-a solicitat prezentarea acreditării organismului de certificare, SC .... nu face referire la depunerea unui astfel de document, și nici Consiliul nu la regăsit în documentele ofertei, se impune, ca pe calea solicitărilor de clarificări, ofertantul să depună un astfel de document. Până la depunerea dovezii irefutabile cu privire la acreditarea organismului de certificare în conformitate cu standardul SR EN ISO/CEI 17065:2013, Consiliul are în vedere că pe antetul certificatului de conformitate este precizat că organismul de certificare este acreditat pentru certificare RENAR SR ISO CEI 17065:2013 având certificatul de acreditare PR 017. De asemenea conform site-ului organismului de certificare https://www.oicpe.ro „OICPE este organism independent de certificare a produselor electrice şi electronice ce respectă cerinţele standardului SR EN ISO/CEI 17065”. 10.1) Neîndeplinirea cerințelor de la punctul 3.4 (Nota Consiliului – se invocă în fapt pct. 3.2 și 3.3 din fișa tehnică) din Fișa tehnică nr. 1 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Aparat de iluminat stradal cu LED, contestatoarea susținând că ofertantul declarat câștigător nu a depus certificatele ENEC și ENEC PLUS care să confirme standardele indicate în fișă și nici nu au fost depuse acreditările organismelor de certificare. 3.2 Se va prezenta certificat ENEC ce va confirma respectarea următoarelor standarde: EN 60598- 1:2015, SR EN 60598- 2-3:2003 + Al:2011 emis de către un organism de certificare acreditat. Se va prezenta acreditarea organismului de certificare. 3.3 Se va prezenta certificat ENEC Plus ce va confirma respectarea următoarelor standarde: EPRS 003, EN 62722- 2-1:2016 emis de către un organism de certificare acreditat. Se va prezenta acreditarea organismului de certificare. Pagina 20 din 35

§ 27

Consiliul constată că la pag. 14 (în varianta originală) și la pag. 26, în traducere, din fișierul 455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1.pdf se găsește Certificatul nr. HN 69291141, emis de TÜVRheinland la data de 18.04.2024 care certifică faptul că produsul (Corp de iluminat stradal (iluminat stradal cu Led) tip EA-LD...a fost testat în conformitate cu Standardele EN 60598-2- 3:2001+A1 și EN IEC 60598-1:2021+A1. De asemenea la pag. 38 (în original) și la pag. 47, în traducere, din fișierul 455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1.pdf se găsește Certificatul nr. H+ 69291177, emis de TÜVRheinland la data de 9.04.2024 care certifică faptul că produsul (Corp de iluminat stradal (iluminat stradal cu Led) tip EA-LD -xxx-Sx-ya fost testat în conformitate cu Standardele PD EPRS 003:2018-05 (pe baza EN 62722-2-1:2016). Totodată la pag. 537 din același fișier se regăsește certificatul de acreditare al laboratorului emitent, prezentat doar în varianta originală (limba engleză), fără traducere în limba română, din care reiese că laboratorul este acreditat în conformitate cu EN-ISO/IEC 17065. Totuși, pentru îndeplinirea integrală a prevederilor pct. 3.2 și 3.3 din Fișa tehnică nr. 1 se impune, ca pe calea clarificărilor, autoritatea contractantă să solicite SC .... depunerea acreditării laboratorului și în traducere în limba română, așa cum se prevede la pct. 6.1 Cerințe privind elaborarea propunerii financiare lit. „b) documentele emise sau redactate în altă limbă decât limba română trebuie să fie însoțite de traducere autorizată în limba română” de la pag. 23 din caietul de sarcini. 11) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 3.13 din Fișa tehnică nr. 1 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Aparat de iluminat stradal cu LED, contestatoarea susținând că SC .... nu a prezentat raportul de testare fotometrică, ci a prezentat un raport pentru familia de produse. În probațiune a depus Raportul de testare „Of IES LM-84-14” netradus pentru produsul „LED straight light” model EA-LED - 016-Sx, aparținând SC ...., fără a motiva în niciun fel de unde rezultă faptul că acest raport nu este pentru întregul produs și nici motivele pentru care un raport pentru familia de produse nu ar îndeplini cerința de la punctul 3.13 din Fișa tehnică nr. 1. În lipsa dovezii/motivării contestatoarei, în conformitate cu prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, Consiliul constată că în prezenta procedură, SC .... a depus la pag. 471-479, în forma originală, și la pag. 480-488, în traducere în limba română din fișierul 455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1.pdf se găsește Raportul de încercare „din IES LM-84-14”, pentru produsul „Iluminat stradal cu LED” model EA-LED - 030-Sx, aparținând SC ...., prin care acest ofertant a dovedit îndeplinirea cerinței de la punctul 3.13 din Fișa tehnică nr. 1 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Aparat de iluminat stradal cu LED, motiv pentru care critica va fi respinsă ca nefondată. 12) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 3.11 din Fișa tehnică nr. 1 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Utilajul, echipamentul tehnologic: Pagina 21 din 35

§ 28

Aparat de iluminat stradal cu LED, contestatoarea neprezentând raport de testare pentru verificarea rezistentei la vibrații care sa confirme respectarea Standardului SR EN 60068-2-6:2008. În probațiune depune un raport de testare privind „încercarea de temperatură ridicată și scăzută”, în care este subliniat standardul în conformitate cu care se face testarea, respectiv IEC 60068-2-14:2009, document de care Consiliul nu va ține seama, întrucât nu este un raport de testare a rezistenței la vibrații, așa cum s-a solicitat. Totodată această prin această susținere, autoarea contestației încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: „Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite informaţiile care le sunt cunoscute”. Întrucât acest raport este puțin lizibil, Consiliul l-a vizualizat în cadrul exemplarului de contestație transmis prin poșta electronică, în care a putut mări imaginea, astfel încât certificatul să poată fi vizualizat corespunzător. Acest exemplar din contestație a fost atașat dosarului achiziției, transmis pe stick. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul constată că la pag. 421- 431, în limba engleză, și la pag. 432-442 în limba română din fișierul 455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1.pdf se găsește Raportului de testare pentru vibrații, efectuat în baza Standardului SR EN 60068-2-6:2008, pentru produsul Lumină stradală cu LED model EA-LD-050-SX-Y, care confirmă îndeplinirea cerinței de produsul ofertat, cu consecință respingerii acestei critici. 13) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 1.12 (Nota Consiliului – în contestație sunt citate prevederile pct. 1.14) din Fișa tehnică nr. 1 – Utilajul, echipamentul tehnologic: Aparat de iluminat stradal cu LED, susținând, fără vreo motivare/dovadă că placa LED nu este prevăzută cu senzor. Mai mult, Consiliul constată că la pct. 1.14 din Fișa tehnică nr. 1, asumată prin ștampilă și semnătura olografă a producătorului SHENZHEN BBIER LIGHTING de la pag 1-6 din fișierul “455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1” se confirma îndeplinirea acestei cerințe. În fișa tehnică nu s-a solicitat un mod anume de îndeplinire a acestei cerințe. În lipsa acestei solicitări, asumarea de către producător a îndeplinirii fișei tehnice F5 prin ștampilă și semnătura sa olografă reprezintă o dovadă a îndeplinirii cerinței în cauză. 14) Neîndeplinirea cerinței de la pct. 3.1 din Fișa tehnică nr. 3 – Utilajul, echipamentul tehnologic: Senzor multifuncțional, susținând că nu a fost depusă fișa tehnică emisă de producător. Consiliul constată că la pag. 207-209 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2”, a fost depusă Fișa tehnică nr. 3, semnată de SC ...., în calitate de ofertant, iar la pag. 214 din același fișier se găsește documentul Fisa tehnica Senzor Multifunctional, semnată de SC ...., în calitate de producător. Prin urmare, SC .... are atât calitatea de ofertant, cât și cea de producător pentru senzorul multifuncțional, iar prin documentul Fisa Pagina 22 din 35

§ 29

tehnica Senzor Multifunctional, asumată prin semnătură olografă și ștampilă a îndeplinit cerința în cauză, motiv pentru care critica va fi respinsă. 15) Neîndeplinirea cerinței de la pct. 3.2 din Fișa tehnică nr. 3 – Utilajul, echipamentul tehnologic: Senzor multifuncțional, Contestatoarea susținând că senzorul propus de ofertantul SC .... nu acoperă toate standardele solicitate: 3.2 Se va prezenta certificat de conformitate ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN 62368- 1:2020 + Al 1:2020 + AC:2020, SR EN 61000-6- 3:2007 + Al:2011 + AC:2012, SR EN 55032:2015 + AC:2016, SR EN 55011:2016 + Al:2017, SR EN IEC 61000-3-2:2019, SR EN 61000-3-3:2014, SR EN IEC 61000-6-1:2019, SR EN 55035:2017, SR EN 61000-4- 2:2009, SR EN 61000-4-3:2006 + A 1:2008 + A2:2011, SR EN 61000-4-4:2013, SR EN 61000-4-5:2015, SR EN 61000-4-6:2014, SR EN 61000-4-8:2010, SR EN 61000-4-11:2005, SR EN 60068-2-1:2007, SR EN 60068-2-2:2008, SR EN 62262:2004, SR EN 60529:1995 + Al:2003 + A2:2015 + AC:2017 + AC:2019 emis de către un organism de certificare Contestatoarea susține că senzorul propus de ofertantul SC .... nu acoperă următoarele standarde: SR EN 61000-6 3:2007 + A1:2011 + AC:2012; SR EN 55011:2016 + A1:2017; SR EN 55011:2016 + A1:2017; SR EN IEC 61000-6-1:2019; SR EN 61000-42:2009, SR EN 61000-4-3:2006 + Al:2008 + A2:2011, SR EN 61000-4-4:2013, SR EN 61000-4- 5:2015, SR EN 61000-4-6:2014, SR EN 61000-4-8:2010, SR EN 61000-4-11:2005 Deși enumeră 11 standarde care nu sunt acoperite, astea sunt, în fapt, doar 10 standarde, întrucât standardul SR EN 55011:2016 + A1:2017 a fost scris de două ori. 7 dintre aceste standarde se regăsesc ca atare sau în variante ale standardelor mai recente în anexa la Certificatul de conformitate nr. ....de la pag. 212-213 din fișierul „455.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2.pdf”. Acestea sunt următoarele: SR EN IEC 61000-6-1:2019; SR EN 61000-42:2009, SR EN 61000-4-4:2013, SR EN 61000-4- 5:2015, SR EN 61000-4-6:2014, SR EN 61000-4-8:2010, Pagina 23 din 35

§ 30

SR EN 61000-4-11:2005 2 dintre standarde, respectiv SR EN 61000-6 - 3:2007 + A1:2011 + AC:2012 și SR EN 55011:2016 + A1:2017 nu se regăsesc în certificatul și anexa în cauză. Pentru un standard, respectiv SR EN 61000-4-3:2006 + Al:2008 + A2:2011 rămâne ca autoritatea contractantă să stabilească echivalența acestuia cu standardul prezentat de ofertant și anume SR EN IEC 61000- 4-3:2020. În consecință, autoritatea contractantă va reevalua oferta SC .... cu privire la aceste ultime 3 standarde din Certificatul de conformitate nr. ....respectiv Standardele SR EN 61000-6 - 3:2007 + A1:2011 + AC:2012 și SR EN 55011:2016 + A1:2017. 16) Neîndeplinirea cerinței de la pct. 1.13 din Fișa tehnică nr. 2 Utilajul, echipamentul tehnologic: Controller punct luminos, susținând că dimmingul din soluția ofertată SC .... nu se face în trepte, ci linear. 1.13 Interval dimming: minim 10 trepte de dimming; Contrar susținerilor contestatoarei, dar și a autorității contractante și chiar a intervenientului, SC .... a prevăzut în Fișa tehnică nr. 2 Utilajul, echipamentul tehnologic: Controler punct luminos de la pag. 1 din fișierul 55.07 Propunere tehnica ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2.pdf îndeplinirea cerinței „Interval dimming: minim 10 trepte de dimming. Conform fisa tehnica controler – pag. 5”. În Fișa tehnică Controller de corp (pag. 5 din același document) în al 4-lea rând se specifică: „Minim 10 trepte de dimming”. Cum acest document este însușit prin ștampilă și semnătură olografă de producătorul Flashnet, Consiliul constată că SC .... a făcut dovada îndeplinirii cerinței de la pct. 1.13 din Fișa tehnică nr. 2 Utilajul, echipamentul tehnologic: Controller punct luminos, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, această critică. Mai mult, solicitând un număr minim de trepte de dimming, fără a limita numărul acestora, autoritatea contractantă acceptătă, în fapt, o valoare infinită a treptelor. Toate valorile din domeniul respectiv îndeplinesc cerința autorității contractante, de a fi cel puțin 10 trepte. Cu cât numărul treptelor este mai mare, cu atât graficul valorilor care fac obiectul dimming-ului se apropie de linearitate, ceea ce, în fapt, este varianta cea mai bună calitativ cu privire la treptele de dimmnig. Este și cazul criticat în contestație. Prin urmare, Consiliul va respinge această critică. 17) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 3.7 din Fișa tehnică nr. 2 Utilajul, echipamentul tehnologic: Controller punct luminos, susținând că Raportul prezentat nu cuprinde standardele: SR EN IEC 61000-6-1:2019, SR EN 61000-6-3:2007 + A1:2011 + AC:2012, SR EN 55011:2016+A1:2017. 3.7 Se va prezenta raport de testare pentru evaluarea pericolului luminii albastre pentru aparatul de iluminat ce va confirma respectarea standardului IEC TR 62778:2014 emis de un laborator acreditat; Se va prezenta acreditarea laboratorului. Raportul de testare va evalua intregul aparat de iluminat, nu numai sursele LED. Pagina 24 din 35

§ 31

SC .... susține că dovada îndeplinirii cerinței de la pct. 3.7 se găsește la pag. 44, 66 și 68 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2”. Consiliul reține că la pag. 44 se găsește anexa la Certificatul de conformitate nr. 1206/27.06.2024 pentru produsul Controller iluminat public, din care reiese că au fost utilizate o mulțime de normative pentru încercări, între care și cele 2 indicate de contestatoare, respectiv SR EN 5501:2016+A1:2017 și SR EN IEC 61000-6-1:2019. Urmează ca autoritatea contractantă să verifice dacă versiunea mai nouă a standardului SR EN IEC 61000-6-3, respectiv SR EN IEC 61000-6-3: 2019, după care a fost efectuate încercările produsului ofertat cuprinde și modificările standardului solicitat SR EN 61000-6-3:2007 + A1:2011 + AC:2012. 18) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 3.7 din Fișa tehnică nr. 1 Utilajul, echipamentul tehnologic: Aparat de iluminat stradal cu LED, contestatoarea susținând că SC .... nu a prezentat raportul de testare nu a prezentat raportul de testare pentru confirmarea pericolului luminii albastre, care să confirme respectarea standardului IEC TR 62778:2014 Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul constată că la pag. 443- 456, în limba engleză, și la pag. 457-470, în traducere în limba română din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1” se găsește Raportul de testare IEC TR 62778:2014 pentru evaluarea pericolului luminii albastre pentru lămpile model EA-LD-320-SX-Y, prin care se dovedește îndeplinirea cerinței în cauză de către produsul ofertat, astfel încât critica va fi respinsă. 19) Neîndeplinirea cerințelor de la punctul 3.12 din Fișa tehnică nr. 1 Utilajul, echipamentul tehnologic: Aparat de iluminat stradal cu LED, respectiv neprezentarea de către „ELBA COM” a raportul de testare pentru determinarea coeficienților aerodinamici specifici aparatelor de iluminat stradale prin încercări în tunelul de vânt. 3.12Se va prezenta raport de testare pentru determinarea coeficienţilor aerodinamici specifici aparatelor de iluminat stradale prin încercări în tunelul de vânt. Testul va fi efectuat pentru cel puţin 5 poziţii de încercare. Testul se va realiza în condiţii de vânt de minim 180 km/h. Consiliul consideră evident că denumirea „ELBA COM” prezentă în cadrul criticii reprezintă o eroare materială, fără influență în soluționarea criticii. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul constată că la pag. 490- 499 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1” se găsește Raportul de încercări nr. 324/24.06.2022 privind determinarea rezistenței aerodinamice specifice corpurilor de iluminat stradal prin încercări în tunelul de vânt, pentru aparatul de iluminat stradal cu Led tip EA-LD-50w-S3, echipat cu controler pentru iluminat public [10...90]W, astfel încât susținerea Pagina 25 din 35

§ 32

contestatoarei, potrivit căreia ofertanta câștigătoare nu ar deține un astfel de raport va fi respinsă ca nefondată 20) Neîndeplinirea cerințelor de la punctele 3.2, 3.3, 3.4 și 3.5 din Fișa tehnică nr. 2, contestatoarea susținând că SC .... nu a depus rapoartele și certificatele solicitate și nici acreditările organismului de certificare. 3.2 Se va prezenta certificat de conformitate conform directivelor esenţiale UE ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN 61347-1:2015, SR EN 61347-2-11:2003 + AC:2015 + A1:2019 emis de către un organism de certificare acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013; Se va prezenta acreditarea organismului de certificare. 3.3 Se va prezenta certificat de conformitate privind directiva RoHS 2011/65/CE emis de către un organism de certificare acreditat. Se va prezenta acreditarea organismului de certificare. 3.4 Se va prezenta raport de testare privind directiva RoHS 2011/65/CE ce va confirma respectarea standardului SR EN 62321-1:2014, emis de un laborator acreditat; Se va prezenta acreditarea laboratorului. 3.5 Se va prezenta raport de testare ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN 61347-1:2015 şi SR EN 61347- 2-11:2003 + AC:2015 + Al :2019, privind securitatea în funcţionare, emis de un laborator acreditat; Se va prezenta acreditarea laboratorului. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul constată că la pag. 43 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2” se găsește Certificatul de conformitate nr. 1206/27.06.2024 pentru Controller iluminat public FRE- 24-Zhaga InteliLIGHT, emis de ICPE, din care rezultă că certificarea s-a făcut în baza mai multor standarde, inclusiv SR EN 61347-1:2015 +A1:2021 și SR EN 61347-2-11:2003 + AC:2015 + A1:2019. Din anexa la acest certificat reiese că au fost utilizate standardele SR EN 61347- 1:2015 + A1:2021 și SR EN 61347-2-11:2003 + AC:2015 + A1:2019, respectiv cele indicate la pct. 3.2 din fișa tehnică nr. 2. Așa cum s-a prevăzut la pct. 10) din prezentele considerente, urmează ca, în urma solicitării de clarificări din partea autorității contractante, SC .... să facă dovada acreditării organismului de certificare. La pag. 137 din același fișier se găsește Certificatul de conformitate nr. 26338P/2024 din 30.08.2024, emis de CERTIND SA pentru Controller iluminat public FRE-24-Zhaga InteliLIGHT, prin care se atestă că produsul în cauză respectă cerințele aplicabile din directiva RoHS. La pagina următoare din același fișier se găsește Certificatul de acreditare nr. SM 041 pentru CERTIND SA, emis de RENAR SA, fiind, astfel, îndeplinite cerințele de la pct. 3.4 din Fișa tehnică nr. 2. La pag. 147-205 din același fișier se găsește raportul de încercări nr. TR2535656/28.08.2024, emis de SGS, pentru Controller iluminat public FRE-24-Zhaga InteliLIGHT, netradus în limba română, prin care se confirmă că rezultate analizate sunt în conformitate cu „Directive (EU) Pagina 26 din 35

§ 33

2015/863 amending Anexnex II to Directive 2011/65/EU”, prin urmare o ediție mai nouă a directivei solicitate, precum și faptul că „The maximum permissible limit is quoted from RoHS Directive (EU) 2015/863. IEC 62321 series is equivalent to EN 62321 series”. Raportul de testare confirmă că a fost executat în conformitate cu directiva RoHS 2011/65/CE, precum și respectarea seriei de standarde EN 62321, deci și a standardului SR EN 62321-1:2014. La pag. 206 din același fișier se găsesște certificatul de acreditare al organismului de certificare SGS. Totodată, la pag. ... din același fișier se găsește raportul de încercări nr. 173/08.06.2024, emis de ICPE în conformitate cu SR EN 61347- 1:2015+A1:2021 și SR EN 61347-2-11:2003 + AC:2015 + A1:2019, emis de ICPE privind produsul Controller iluminat public FRE-24-Zhaga InteliLIGHT, fiind, astfel, îndeplinită cerința de la pct. 3.4 din Fișa tehnică nr. 2. Așa cum s-a prevăzut la pct. 10) din prezentele considerente, urmează ca, în urma solicitării de clarificări din partea autorității contractante, SC .... să facă dovada acreditării organismului de certificare ICPE 21) Neîndeplinirea cerințelor de la punctul 3.13 din Fișa tehnică nr. 1, contestatoarea susținând că SC .... nu a depus raportul fotometric pentru întreg aparatul, ci pentru familia de produse. Consiliul constată că această critică a fost formulată și la pct. 11) din contestație, când fost respinsă ca nefondată. Aceasta vine și pe fondul modului dezordonat de formulare a criticilor, amestecând fișele tehnice, precum și ordinea rândurilor din acestea într-un mod total aleatoriu. Prin urmare și această critică va fi respinsă. 22) Neîndeplinirea cerinței de la pct. 1.8 din Fișa tehnică nr. 2 -Controller punct luminos, contestatoarea susținând că din rapoartele de testare reiese un consum propriu de 3/6W, iar din fișa de catalog 6 W. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul reține că la pag. 1 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2” se găsește Fișa tehnică nr. 2 asumată prin ștampilă și semnătură olografă atât de ofertantul SC ...., cât și de producătorul FLASHNET, prin care se asumă îndeplinirea acestei cerințe „Conform fisa tehnica controler – pag. 5”, iar la pag 5 din același fișier se găsește „Fișa tehnică Controller de corp”, în care pe ultimul rând de la această pagină se specifică: „Consum propriu in functionare: maxim 1W”. În fișa tehnică nu s-a solicitat un mod anume de îndeplinire a acestei cerințe. În lipsa acestei solicitări, asumarea de către producător a îndeplinirii fișei tehnice F5 prin ștampilă și semnătura sa olografă reprezintă o dovadă a îndeplinirii cerinței în cauză. Pagina 27 din 35

§ 34

Mai mult, din extrasul de la paragraful 45 din contestație, reiese că puterea de 3W nu a fost luată în considerare de autoritatea contractantă din acea procedură, pe motiv că aceasta nu reprezintă rezultatul unei testări reieșită dintr-un raport de testare. În concluzie, Consiliul constată îndeplinirea cerinței de pct. 1.8 din Fișa tehnică nr. 2 -Controller punct luminos, motiv pentru care Consiliul va respinge această critică. 23) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 1.11 din Fișa tehnică nr. 1 – Aparat de iluminat cu LED 1.11 Putere instalată: Tip 1: maxim 53W - în regim nedimat; Tip 2: maxim 60W - în regim nedimat; Tip 3: maxim 100W- în regim nedimat Contestatoarea susține că certificatele de conformitate și rapoartele de testare prezentate nu acoperă modelele cu puterea de 22W, ci modelele EA-LD-022-SX cu puterea de 100 W și EA-LD-045-SX cu puterea de 225 W. Consiliul constată că cerința de la pct. 1.11 din Fișa tehnică nr. 1 – Aparat de iluminat cu LED nu este cea indicată de contestatoare, ci următoarea: 1.11 Putere instalată: Tip 1: maxim 22W - în regim nedimat; Tip 2: maxim 60W - în regim nedimat; Contestatoarea susține că certificatele de conformitate și rapoartele de testare prezentate nu acoperă modelele cu puterea de 22W, ci modelele EA-LD-045-SX cu puterea de 225 W. Contrar susținerilor contestatoarei, în Fișa tehnică de la pag. 9 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1” se indică o putere de 22 W pentru modelul EA- LD-022-S2. De asemenea, potrivit Certificatului nr. HN 69291141 0001, emis de TŰVRheinland și anexei sale, de la pag. 26-37 din același fișier, produsul EA-LD-022-SX are puterea de 22W, fiind îndeplinită, astfel, cerința fișei tehnice cu privire la această putere. Întrucât cu privire la puterea de 60 W, contestatoarea nu a făcut vreo referire, înseamnă că aceasta nu a făcut obiectul criticii nu va fi analizată de Consiliu. Prin urmare, Consiliul va respinge criticile de la acest punct din contestație. 24) Neîndeplinirea cerințelor de la punctele 3.10 din Fișa tehnică nr. 1, de la punctele 1.6 și 3.9 din Fișa tehnică nr. 2, de la punctul 1.13 din Fișa tehnică nr. 4 Fișa tehnică nr. 2, de la punctul 1.13 din Fișa tehnică nr. 4, întrucât nu au fost depuse documente privind valoarea indicată pentru rezistența la impact și nici acreditările laboratoarelor care au emis rapoartele testare. Pagina 28 din 35

§ 35

Cerințele criticate sunt următoarele: 3.10Se va prezenta raport de testare pentru gradul de protecţie minim IK09 ce va confirma respectarea urmatoarelor standarde: SR EN 62262:2004, emis de un laborator acreditat; Se va prezenta acreditarea laboratorului. 1.6 Rezistenţă la impact: minim IK09; 3.9 Se va prezenta raport de testare pentru gradul de protecţie minim IK09 ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN 62262:2004, emis de un laborator acreditat; Se va prezenta acreditarea laboratorului. 1.13 Grad de protecţie la impact: IK10; Consiliul constată că îndeplinirea cerinței de la pct. 3.10 din Fișa tehnică nr. 1 - Aparat de iluminat cu LED, este dovedită prin depunerea documentelor solicitate la pag. 400-419 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1” a Raportului de testare nr. LCSB12083023S, emis de Laboratorul de testare a conformității Shenzhen Southern LCS Ltd. pentru produsul Lumină stradală cu LED, iar acreditarea laboratorului se găsește la pag. 538-539 din același fișier. Îndeplinirea cerințelor de la pct. 1.6 și 3.9 din Fișa tehnică nr. 2 - Controler punct luminos rezultă din raportul de încercări nr. 252/25.06.2024, privind „verificarea gradului de protecție asigura prin carcasele echipamentelor electrice împotriva impacturilor mecanice din exterior (IK10) în conformitate cu SREN 62262:2024, pentru produsul Controler iluminat public FRE-24-ZHAGA inteliLIGHT, emis de OICPE, de la pag. 45-49 din fișierul “455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2”. Dovada îndeplinirii cerinței de la pct. 1.13 din Fișa tehnică F5 nr. 4 este reprezentată de raportul de încercări nr. 151/18.04.2024, privind „verificarea gradului de protecție asigurat prin carcase împotriva impacturilor mecanice din exterior conform cu SR EN 62262:2024, pentru

§ 36

produsul

§ 37

Punct

§ 38

de

§ 39

aprindere

§ 40

multifuncțional (Gateway/telegestiune) tip trifazat cu ieșire trifazată, emis de OICPE, de la pag. 390-394 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2”. Așa cum s-a stabilit anterior, SC .... urmează să depună acreditarea laboratorului. 25) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 3.8 din Fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat cu LED, contestatoarea susținând că nu a fost depus nici raportul de testare și nici acreditarea laboratorului. Pagina 29 din 35

§ 41

3.8 Se va prezenta raport de testare privind Directiva de Compatibilitate Electromagnetică ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN IEC 55015:2019 + A11:2020; SR EN 61000-3-3:2014 + Al:2019 + A2:2021 + A2:2021/AC:2022; SR EN IEC 6100-3-2:2019; SR EN 61547:2010, emis de un laborator acreditat; Se va prezenta acreditarea laboratorului. Consiliul constată că la pag. 236 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1” se găsește raportul de testare EMC pentru produsul Lumnă stradală cu Led, emis de Laboratorul Shenzhen Soutehem LCS Ltd, privin respectarea următoarelor standarde: EN IEC 55015:2019+A11:2020 EN IEC 61000-3-2:2019+A1:2021 EN 61000-3-3:2013+A1:2019+A2:2021 EN IEC 61547:2023 Așa cum se vede, standardele EN IEC 55015:2019+A11:2020 și EN IEC 61547:2023 sunt în forma solicitată în fișa tehnică, cerința privind standardul SR EN IEC 6100-3-2:2019 a fost îndeplinită prin prezentarea unui standard cu modificare ulterioară, deci într-o formă mai nouă a standardului. Urmează ca autoritatea contractantă să verifice dacă prevederile standardului solicitat, SR EN 61000-3-3:2014 + Al:2019 + A2:2021 + A2:2021/AC:2022 sunt îndeplinite în mod similar de standardul EN 61000-3-3:2013+A1:2019+A2:2021, enumerat în raportul de testare prezentat de ofertant. 26) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 1.15 din Fișa tehnică nr. 2, contestatoarea susținând că SC .... nu a depus capturile de ecran. Cerința de la pct. 1.15 din fișa tehnică este următoarea: 1.15 Parametri tehnici şi de stare monitorizaţi: - Starea în care se află aparatul de iluminat: pornit/oprit; - Starea şi calitatea comunicaţiei; -Temperatură; - Număr ore de funcţionare; - Reglare flux luminos - Factor de putere; - Frecvenţa; - Tensiune; - Putere activă; - Putere reactivă; - Putere aparentă; - Intensitatea curentului electric; - Energie activă; - Energie aparentă; - Energie reactivă; - Total energie activă; - Total energie aparentă; - Total energie reactivă; - Localizare - Coordonatele GPS (long/lat); - Gradul de inclinare al aparatului de iluminat; Pagina 30 din 35

§ 42

-Nivelul de vibraţii al aparatului de iluminat; -Alerta de impact (ex.: accident rutier care a determinat modificarea poziţiei stâlpului pe care este montat aparatul de iluminat); -Nivel iluminare ambientală (fotocelulă); Se vor prezenta capturi de ecran din aplicaţia de telegestiune care să demonstreze afişarea parametrilor de mai sus. Contestatoarea nu a indicat care dintre capturi nu se găsesc, ci, la modul general, că „nu au fost depuse capturile de ecran”. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul constată că la pag. 590- 744 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2”, deci pe 155 de pagini se găsesc doar capturi de ecran, SC .... îndeplinind, astfel, cerința în cauză, motiv pentru care critica va fi respinsă. 27) Neîndeplinirea cerințelor de la punctul 3.1 din Fișa tehnică nr. 2, contestatoarea susținând că nu a fost prezentată fișa tehnică emisă de producător și nici capturi de ecran. 3.1 Se va prezenta fişă tehnică emisă de producător din care să reiasă îndeplinirea cerinţelor; si capturi de ecran pentru cerinţele 1.14 si 1.15 Contrar susținerilor contestatoarei, la pag. 5 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2” se găsește Fișa tehnică Controller de corp, ștampilată și semnată olograf de producătorul Flashnet SA, iar la pag. 590-744 din același fișier se găsesc capturile de ecran, fiind, astfel, îndeplinită cerința în cauză, motiv pentru care critica va fi respinsă. 28) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 3.1 din Fișa tehnică nr. 4, contestatoarea susținând că nu a fost prezentată fișa emisă de producător și nici capturi de ecran. 3.1 Se va prezenta fişă tehnică emisă de producătorul punctului de aprindere din care să reiasă îndeplinirea cerinţelor; si capturi de ecran pentru îndeplinirea cerinţelor 1.19 si 1.20. Consiliul constată că la pag. 217 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2” se găsește Fişa tehnică nr. 4 Utilajul, echipamentul tehnologic: Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate, semnată olograf și ștampilată de SC .... , în calitate de ofertant și de Flashnet SA, iar la pag. 222 se găsește Fisa tehnică - Punct aprindere trifazat, emisă de SC ...., în calitate de producător. Nici în documentul de la pag. 217, respectiv Fişa tehnică nr. 4 Utilajul, echipamentul tehnologic: Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate și nici în punctul de vedere al autorității sau în cererea de intervenție nu se face vreo referire la depunerea capturilor de ecran și nici Consiliul nu a identificat aceste capturi. În această situație, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să reevalueze oferta depusă de SC .... sub acest aspect. Pagina 31 din 35

§ 43

29) Neîndeplinirea cerințelor de la punctul 5.2 din Fișa tehnică nr. 5 (telegestiune), contestatoarea susținând că oferta depusă de SC .... nu îndeplinește cerințele privind contul DEMO, respectiv nu a indicat datele de autentificare, user și parolă, iar linkul indicat nu funcționează, fără a prezenta vreo dovadă în acest sens. 5.2 Autoritatea contractantă va putea verifica principalele funcţionalităţi ale sistemului de telegestiune. In acest sens, se va pune la dispoziţia autorităţii contractante un cont demo în aplicaţia de telegestiune ofertată, disponibila in magazinele Play şi AppStore, cât şi în format web-based, pentru a putea fi verificată corespondenţa cerinţelor din documentaţia de atribuire cu sistemul ofertat. Se vor prezenta datele de autentificare (user şi parola) şi linkul pentru rularea contului demo. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul constată că la pag. 483- 492 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2” se găsește documentul Fişă tehnică nr. 5 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Sistem de telegestiune iluminat public, în care a fost precizat linkul pentru rularea contului DEMO, precum și userul și parola. Deși, potrivit prevederilor art. 249 din Codul de procedură civilă, contestatoarea trebuia să dovedească cele susținute, autoarea contestației nu a adus nicio dovadă în acest sens. Autoritatea contractantă susține că a verificat contul DEMO și acesta funcționează normal. Inclusiv Consiliul a verificat susținerea contestatoarei și a constatat că accesând link-ul respectiv apare interfața inteliLIGHT® pentru cont (user și parolă), prin urmare link-ul respectiv funcționează. În consecință, Consiliul va respinge această critică. 30) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 1.41 din Fișa tehnică nr. 5, pe motiv că SC .... a ofertat un echipament care nu permite autentificarea în 2 pași. Deși în petit susține neîndeplinirea cerinței de la punctul 1.41 din Fișa tehnică nr. 5, contestatoarea invocă, în fapt, prevederea de la pct. 1.41 din Fișa tehnică nr. 4, or Fișa tehnică nr. 4 nu are punctul 1.41. Prin urmare, Consiliul va considera că această critică se referă, într- adevăr la punctul 1.41 din Fișa tehnică nr. 5. Or această critică a fost analizată la punctul 9 din prezentele considerații (pag. 22 din prezenta decizie), fiind respinsă. 31) Neîndeplinirea cerinței de la punctul 1.17 din Fișa tehnică nr. 1 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Aparat de iluminat stradal cu LED, pct. 1.16 din Fișa tehnică nr. 2 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Controller punct luminos, și pct. 1.20 din Fișa tehnică nr. 4 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate, contestatoarea susținând că aplicațiile sunt independente, iar ofertantul nu poate controla dacă aplicațiile se vor mai sau dacă vor fi gratuite. Pagina 32 din 35

§ 44

Consiliul are în vedere că în cuprinsul documentației de atribuire nu a fost prevăzută o astfel de cerință cu privire la aplicația mobilă solicitată. Redăm, în acest sens, prevederile celor 3 fișe tehnice care fac obiectul criticii: 1.17 Se va pune la dispoziţia beneficiarului o aplicaţie mobilă gratuită, disponibila în Google Play şi AppStore. Se va indica numele aplicaţiei şi modul de accesare a acesteia, iar autoritatea contractantă va verifica funcţionalitatea conform cerinţelor de mai jos. Aplicaţia va avea minim două funcţiuni principale: a) furnizare de date unice despre aparatul de iluminat; b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat; 1.16 Se va pune la dispoziţia beneficiarului o aplicaţie mobilă gratuită, disponibilă în Google Play şi AppStore. Se va indica numele aplicaţiei şi modul de accesare a acesteia, iar autoritatea contractantă va verifica funcţionalitatea conform cerinţelor de mai jos. Aplicaţia va avea minim două funcţiuni principale: a) furnizare de date unice despre controller; b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat; 1.20 Se va pune la dispoziţia beneficiarului o aplicaţie mobilă gratuită, disponibilă în Google Play şi AppStore. Se va indica numele aplicaţiei şi modul de accesare a acesteia, iar autoritatea contractantă va verifica funcţionalitatea conform cerinţelor de mai jos. Aplicaţia va avea minim două funcţiuni principale: a) furnizare de date unice despre punctul de aprindere; b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat; Nu există specificat nicăieri în documentația de atribuire ca aplicația să nu fie independentă, ci să aparțină furnizorului, așa cum a fost motivată decizia de respingere a ofertei SC .... în comunicarea rezultatului, invocată drept probă de contestatoare. Prin urmare, Consiliul va respinge, ca nefondată, această critică 32) Neîndeplinirea cerințelor prevăzute la punctele 3.5 și 3.6 din Fișa tehnică nr. 4, contestatoarea susținând că SC .... nu a depus rapoartele și certificatele solicitate și nici acreditările organismului de certificare. 3.5 Se va prezenta raport de testare a punctului de aprindere dotat cu sistem de telegestiune ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN 61439-1:2012, SR EN 61439-5:2015, emis de un laborator acreditat; Se va prezenta acreditarea laboratorului. 3.6 Se va prezenta raport de testare a punctului de aprindere dotat cu sistem de telegestiune ce va confirma respectarea următoarelor standarde: SR EN 61439-1:2012 - Anexa J, pct. J 9.4.3 şi pct. J 9.4.4 emis de un laborator acreditat; Se va prezenta acreditarea laboratorului. Pagina 33 din 35

§ 45

Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul costată că la pag. 234- 289 din fișierul „455.07 Propunere tehnica documente ....EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2” se găsește raportul de încercări nr. 126/17.04.2024 emis de OICPE, privind încercările de conformitate cu standardele SR EN 61439-1:2021+A1 și SR EN 61439-5:2015 pentru produsul „punct de aprindere multifuncțional (gateway/telegestiune) tip trifazat cu ieșire trifazată”. Consiliul constată că cerința de la pct. 3.5 este îndeplinită cu privire la standarde, încercările fiind făcute cu privire la standardul solicitat (SR EN 61439-5:2015), și cu privire la o ediție mai actuală a standardului SR EN 61439-1:2012, respectiv SR EN 61439-1:2021+A1. Totodată la pag. 346-361 din același fișier se găsește raportul de încercări nr. 124/10.042024 privind „încercări de conformitate cu SR EN IEC 61439-1:2021+AC:2022 anexa J, pct. J 9.4 și J 10.12 cu privire la același produs. Consiliul constată că prin acest document a fost îndeplinită cerințe cu privire la standarde, SR EN IEC 61439-1:2021+AC:2022 fiind o variantă mai nouă și îmbunătățită a standardului SR EN 61439-1:2012, solicitat, iar pct. J 9.4 cuprinde și punctele J 9.4.3 şi pct. J 9.4.4. Ambele rapoarte de testare au fost efectuate de OICPE, pentru care, așa cum s-a stabilit anterior, SC .... urmează să depună certificatul de acreditare. Având în vedere toate motivele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de SC .... în contradictoriu cu ...., va anula raportului procedurii nr. (RI45)394/17.04.2025 cu privire la evaluarea propunerilor tehnice și va dispune reevaluarea acestora în conformitate cu considerentele de mai sus, în termen de 20 de zile de la primirea deciziei. Ținând cont de admiterea contestației, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de SC ...., inclusiv cu privire la solicitarea de acordare de cheltuieli de judecată. Referitor la solicitarea contestatoarei .... privind obligarea autorității contractante la plata de cheltuieli de judecată, Consiliul va reține că, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. Cheltuielile reclamate, în cuantum de 10.710 lei, reprezintă „Onorariu avocat - contract de asistență juridică seria B 3866855 din 19.12.2024”, facturate cu factura nr. SD 0233/05.06.2025 și achitate cu OP nr. E2E/06.06.2025, emis de UniCreditBank. În conformitate cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă: „Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând Pagina 34 din 35

§ 46

seama şi de circumstanţele cauzei”, Consiliul va reduce cheltuielile de judecată la suma de ....lei, motivat de faptul că onorariul avocațial este vădit disproporţionat în raport cu numărul mic de critici admise raportat la totalul criticilor formulate. Prin urmare, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la plata către .... a sumei de .... lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC .... în contradictoriu cu ...., anulează raportul procedurii nr. (.... cu privire la evaluarea propunerilor tehnice și dispune reevaluarea acestora în conformitate cu considerentele prezentei decizii, în termen de 20 de zile de la primirea acesteia. Respinge cererea de intervenție formulată de SC ...., inclusiv cu privire la solicitarea de acordare de cheltuieli de judecată. Obligă autoritatea contractantă la plata către .... a sumei de ....lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 35 din 35

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.