AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1172/2016

PROTECTCHIM SRL în contradictoriu cu JUDETUL VALCEA

Decizia CNSC nr. 1172/C4/1325 din 01.07.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1172/C4/1325 din 01.07.2016

Data din document
2016-07-01
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „achiziţia publică de lucrări şi dotări în cadrul proiectului Mirajul Oltului - extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti - Căciulata”, cod CPV 45000000-7, s-a solicitat: - obligarea autorităţii contractante la încheierea unui act adiţional la contractul de lucrări în cauză, având ca obiect prelungirea termenului pentru finalizarea lucrărilor. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC PROTECTCHIM SRL formulată în contradictoriu cu JUDEŢUL VÂLCEA (prin CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA). 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC PROTECTCHIM SRL formulată în contradictoriu cu JUDEŢUL VÂLCEA (prin CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA). 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1172/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 18658Data înregistrării: 2016-06-21
ContestatorPROTECTCHIM SRLCUI 15249523
Autoritate contractantăJUDETUL VALCEA

2016_1172_2016_Decizie_1172.pdf, BO2016_1172_2016_BO2016_1172.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.001 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1172/C4/1325 Data: 01.07.2016 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 18658 din 21.06.2016, depusă de SC PROTECTCHIM SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Uzinei nr. 71, judeţul Vâlcea, având CUI 15249523, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat "Laura Cumanov", cu sediul în Bucureşti, str. Emil Gârleanu nr. 7, bl. A3, sc. 1, ap. 2, parter, sector 3, formulată împotriva refuzului autorităţii contractante JUDEŢUL VÂLCEA (prin CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA), cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. General Praporgescu nr. 1, judeţul Vâlcea, de a încheia actul adiţional la contractul de lucrări nr. 15317/10.12.2012, având ca obiect „achiziţia publică de lucrări şi dotări în cadrul proiectului Mirajul Oltului - extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti - Căciulata”, cod CPV 45000000-7, s-a solicitat: - obligarea autorităţii contractante la încheierea unui act adiţional la contractul de lucrări în cauză, având ca obiect prelungirea termenului pentru finalizarea lucrărilor. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC PROTECTCHIM SRL formulată în contradictoriu cu JUDEŢUL VÂLCEA (prin CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA). 1

§ 2

Pe cale de consecinţă, aplicând dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Vâlcea, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Fără pronunţare asupra fondului cauzei. Fără cale de atac, conform art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit căruia: „Decizia de declinare a competenţei Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicţională competent”. Redactată în 5 (cinci) exemplare, conţine 4 (patru) pagini. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 75.059 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 404/06.06.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ..., depusă de SC ... SRL, cu sediul în ...., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerţului ..., reprezentată legal de director Dragoş Ioan, privind procedura de cerere de oferte pentru atribuirea contractului de lucrări "...", cod CPV ..., cu data limită de depunere a ofertelor ..., organizată de COMUNA ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat, în principal: - constatarea unor erori grave în cursul procedurii de achiziţie publică, cu consecinţa anulării procedurii; în subsidiar: - anularea comunicării rezultatului procedurii, transmisă prin adresa nr. 1481/26.05.2016, a raportului procedurii (dacă există), deoarece până la data formulării prezentei contestaţii nu a luat la cunoştinţă despre existenţa acestui document şi a tuturor actelor subsecvente acestuia; - constatarea faptului că răspunsurile la clarificări sunt concludente şi complete, pe baza lor putând fi identificate toate elementele ofertei, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere financiar; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, a cerinţelor şi regulilor impuse prin documentaţia de atribuire, precum şi a celor solicitate mai sus; - emiterea unui nou rezultat al procedurii cu respectarea legislaţiei în materie în vigoare. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 1

§ 2

Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ofertantul SC ... SRL reclamă decizia autorităţii contractante de respingere ca inaccepatbilă a ofertei sale, în cadrul procedurii de atribuire menţionată în partea introductivă. Contestatoarea susţine că a participat cu ofertă, în calitate de ofertant, iar în data de 26.05.2016 a fost informată prin adresa nr. 1481 că oferta sa a fost respinsă, ca fiind inacceptabilă, fără a se întocmi Raportul procedurii, respectiv fără a se respecta procedura legală prevăzută de OUG nr. 34/2006, cu completările şi modificările ulterioare. Contestatoarea, în încercarea de soluţionare amiabilă a diferendului ivit, respectiv reexaminarea adresei nr. 1481 din 26.05.2016 ce i-a fost comunicată la aceeaşi dată, ţinând seama de prevederile art. 6, cap. II, coroborate cu prevederile art. 69 alin. (2) din cuprinsul Legii nr. 101/2016, a formulat către autoritatea contractantă o notificare prealabilă solicitând anularea adresei şi a tuturor actelor subsecvente şi dispunerea de măsuri de remediere, precum şi reevaluarea ofertei depuse în cadrul procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a cerinţelor impuse prin documentaţia de atribuire. La data de 01.06.2016, autoritatea contractantă i-a comunicat răspunsul la notificarea prealabilă, îndicându-se, în mod surprizător, ofertanţii care au depus garanţia de participare la procedura de achiziţie publică, fără a specifica ofertele acestora, precum şi oferta câştigătoare. Erorile comisiei în timpul procedurii: În acest sens, prin erorile din domeniul achiziţiilor publice, contestatoarea înţelege acele încălcări ale normelor (principiilor) privind achiziţiile publice, indiferent de stadiul procedurii sau de prejudiciul pe care acestea le generează în bugetul public sau privat. a) Nerespectarea termenelor prevăzute în normele privind achiziţia publică: În conformitate cu prevederile art. 206 alin. (1) din OUG nr. 34/2006: "Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatului concursului de soluţii, ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiei ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu sde 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăntrul termenului prevăzut la art. 200". În cazul procedurii de faţă, desfăşurată online, autoritatea contractantă a confundat, rezultatul procedurii cu rezultatul admisibilităţii ofertelor. b) Evaluarea incorectă a ofertei, care are ca rezultat respingerea unei oferte conforme: Ofertele trebuie să fie evaluate în conformitatea cu cerinţele din specificaţiile tehnice, care sunt precizate în anunţul de participare. 2

§ 3

Astfel, autoritatea contractantă a transmis către contestatoare, în calitate de ofertantă, comunicarea privind rezultatul respingerii ofertei, deşi OUG nr. 34/2006 nu impunea la acel moment acest fapt, deoarece nu acesta este momentul final al procedurii, ci este doar unul intermediar. Ofertele care sunt neconforme cu acele cerinţe ale autorităţii cotractante, care nu sunt supuse unor norme în vigoare la data prezentării ofertei, nu ar trebui să fie respinse. Comisia de evaluare mai are încă de analizat propunerea financiară, aşa cum bine se poate observa din cuprinsul cererii de ofertă de preţ şi a invitaţiei de participare cu nr. 383240, prin care se relevă aspecte privind acordul-cadru, precizate în detaliu şi anexate contestaţiei. Prin urmare, comisia de evaluare trebuie să declare ofertanţii respinşi, necâştigători, precum şi ofertantul câştigător. Transmiţând o comunicare în această etapă intermediară, comisia nu face altceva decât să ducă în eroare ofertantul. Contestatoarea arată că, aşa cum se ştie, comisia de evaluare are obligaţia ca, în urma finalizării verificării cerinţelor de calificare, să introducă în SEAP numele ofertanţilor ale căror oferte sunt admisibile, precum şi ale ofertanţilor ale căror oferte au fost declarate inacceptabile sau neconforme - art. 21 alin. (2) din HG nr. 1660/2006. În acest moment, SEAP informează operatorii economici despre admisibilitatea/ inacceptabilitate ori neconformitatea ofertei depuse. Totodată, contestatoarea susţine că, în cadrul procedurii online, s-au încălcat prevederile art. 25 alin. (1) din HG nr. 1660/2006: "Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite în SEAP rezultatul procedurii de atribuire, în termen de cel mult 10 zile de la data la care sistemul informatic permite accesul autorităţii contractante la informaţiile prevăzute la art. 22 alin. (2)". c) Eşuarea în a informa participanţii despre rezultatul procedurii: Contestatoarea, în încercarea de soluţionare amiabilă a diferendului ivit, respectiv reexaminarea adresei cu nr. 1481 din 26.05.2016, comunicată la aceeaşi dată, ţinând seama de prevederile art. 6, cap. II, coroborate cu prevederile art. 69 alin. (2) din cuprinsul Legii nr. 101/2016, intrată în vigoare la data de 26.05.2016, a formulat către autoritatea contractantă o notificare prealabilă, solicitând anularea adresei şi a tuturor actelor subsecvente şi dispunerea de măsuri de remediere, precum şi reevaluarea ofertei depusă în cadrul procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a cerinţelor impuse prin documentaţia de atribuire. La data de 01.06.2016, autoritatea contractantă i-a comunicat în mod surprinzător ofertanţii care au depus garanţia de participare la procedura de achiziţie publică, fără a specifica ofertele acestora, precum şi oferta câştigătoare. Neinformarea sa în calitate de ofertant necâştigător asupra avantajelor relative ale ofertei câştigătoare contravine legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice. În conformitate cu prevederile art. 207 alin. (2) lit. c) din OUG nr. 34/2006, în comunicare se va înscrie fiecărui ofertant care a prezentat o 3

§ 4

ofertă care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord- cadru. Contestatoarea consideră incorect a se transmite ofertanţilor respinşi doar decizia autorităţii asupra ofertei depuse de ei. La fel de incorectă este comunicarea către contestatoare doar a numelui ofertantului câştigător, mai ales prin intermediul unui răspuns, în cazul ei prin răspunsul la notificarea prealabilă, şi preţului oferit de către acesta, fără a se comunica, cum este în cazul de faţă a aplicării criteriului de atribuire a "ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic" şi avantajele tehnice ce au fost punctate. Neprecizarea acestor elemente de comunicare a rezultatului procedurii nu permite ofertantului respins să cunoască ce elemente din propunerea sa nu i-au permis să fie pe primul loc. Neinformarea ofertanţilor/candidaţilor respinşi asupra motivelor respingerii, contravine prevederilor art. 207 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, care specifică: "În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: a) fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini". În opinia contestatoarei, încălcările legate de evaluare a ofertelor pot fi remediate prin reluarea procesului de evaluare, urmată de o selecţie a celei mai bune oferte. d) Eşuarea în a informa participanţii despre termenul de a depune contestaţie în conformitate cu legislaţia în vigoare: Neinformarea ofertanţilor respinşi asupra datei limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, conform procedurii de achiziţie intrată în vigoare în momentul formulării contestaţiei şi nu a unei proceduri deja abrogată, are drept consecinţă ducerea acestora în eroare. Deşi pare un aspect minor, comunicarea privind rezultatul precedurii trebuie să conţină acest termen, aşa cum prevede art. 207 alin. (2) lit. d) din OUG nr. 34/2006. Referitor la termenul menţionat, se poate constata că autoritatea contractantă nu a specificat în adresă procedura plângerii prealabile prevăzute de prevederile art. 6, cap. II coroborate cu prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, intrată în vigoare la data de 26 mai 2016, plângere obligatorie sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă. 4

§ 5

Contestatoarea consideră că, odată ce este luată o deciziei cu privire la selectarea ofertei câştigătoare, autoritatea contractantă are obligaţia de a notifica toţi operatorii economici interesaţi de rezultatul procedurii. Această obligaţie urmăreşte să ofere participanţilor la procedură posibilitatea de a contesta decizia autorităţii contractante în cazul în care consideră că aceasta este eronată. În conformitate cu Directiva UE privind căile de atac, autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica decizia de atribuire fiecărui ofertant şi candidat interesat, împreună cu un rezumat al motivelor relevante pentru care a fost selectată o ofertă în detrimentul celorlalte şi cu o declaraţie precisă cu privire la aplicarea termenului suspensiv. Eşecul de a comunica rezultatul procedurii reprezintă, în opinia sa o încălcare gravă a normelor privind achiziţiile publice, întrucât face iluzorie posibilitatea de a contesta o decizie a autorităţii contractante, în special în cazul în care această abatere este corelată cu incapacitatea de a respecta regulile privind termenul. În subsidiar, contestatoarea solicită anularea comunicării rezultatului procedurii, transmis prin adresa nr. 1481/26.05.2016 din următoarele considerente: a) solicitarea de clarificări în baza ofertei pentru participarea la procedura de atribuire, conform adresei nr. 1384/17.05.2016: "Având în vedere că potrivit formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru depus de către dvs., tariful mediu orar este de 6,80 lei/oră pentru fiecare categorie de muncitori, tarif care respectă tariful orar de 6,225 lei/oră, potrivit HG nr. 1091/2014, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, valabil până la data limită de depunere a ofertelor (22.01.2016), iar potrivit Hotărârii nr. 1017 din 30 decembrie 2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 01.05.2016 tariful orar este de 7,382 lei/oră, comisia de evaluare vă solicită să justificaţi modul în care veţi îndeplini condiţia privind nivelul minim al tarifului orar obligatoriu de 7,382 lei/oră, începând cu data de 01.05.2016", este nelegală şi abuzivă, întrucât informaţiile solicitate nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte preţul aparent neobişnuit de scăzut. În plus, solicitarea limitează dreptul contestatoarei de a prezenta justificări strict la oferta tehnică şi financiară propusă. b) solicitarea de clarificări, în contextul în care nivelul de salarizare nu este situat sub minimul legal nu prezintă relevanţă. Prevederile art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 condiţionează solicitarea de clarificări în sensul justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut, de caracterul semnificativ al justificărilor solicitate, în sensul că acestea trebuie să prezinte relevanţă în contextul aparenţei unui preţ noobişnuit de scăzut. Astfel, având în vedere faptul că tarifele orare prezentate în cadrul ofertei se situează peste minimul admis de lege, este fără putinţă de tăgadă că aceste elemente nu prezintă aparenţa unui preţ neobişnuit de scăzut, solicitarea de clarificări în acest sens fiind lipsită de relevanţă. 5

§ 6

Prin adresa nr. 351/19.05.2016, depusă în SEAP, fişierul cu semnătură electronică extinsă "clarificare 8.pdf.p7m", înregistrată la sediul autorităţii contractante cu nr. 1447/23.05.2016, contestatoarea a răspuns solicitării de mai sus, învederând comisiei de evaluare faptul că: "Oferta financiară a fost întocmită cu respectarea condiţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1091 din 10 decembrie 2014, în vigoare la data limită de depunere a ofertei. Această hotărâre stabileşte salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 1050 lei/lună, respectiv 6,225 lei/oră. Prin urmare, oferta noastră privind tariful mediu orar de 6,80 lei/oră, conform Formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, privind nivelul de salarizare al forţei de muncă, respectă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1091 din 10 decembrie 2014. Având în vedere că la data de 1 mai 2016 au intrat în vigoare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1017 din 30 decembrie 2015, referitor la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 7,382 lei/oră, în valoarea de 16620,12 lei, va fi asigurată cota parte din suma cheltuielilor indirecte de 5% şi profitul de 3% a acestei lucrări, fără a se depăşi valoarea ofertată". Riscul angajării forţei de muncă face parte din riscurile antreprenorului şi contestatoarea este dispusă să şi-l asume în cazul semnării contractului. Refuzul autorităţii contractante de a lua în considerare aceste clarificări este nejustificat şi abuziv, negăsindu-şi sub nicio formă susţinerea în conţinutul art. 36 alin. (3) din HG nr. 925/2006, aşa cum eronat încearcă să sugereze autoritatea contractantă şi încălcând flagrant prevederile art. 202 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Astfel, art. 36 alin. (3) din HG nr. 925/2006 nu poate fi interpretat altfel decât prin prisma legislaţiei primare, respectiv a art. 202 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Mai mult, prin solicitarea de clarificări suplimentare exclusive contestatoarei cu privire la un tarif orar ce depăşeşte limita legală, autoritatea contractantă încalcă şi principiul tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006, o astfel de clarificare suplimentară apărând justificată în cazul tuturor ofertanţilor, dacă s-ar aplica raţionamentul autorităţii contractante. Raţiunea legiuitorului rezultă în mod vădit din prevederile art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006, care fac referire la un preţ neobişnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini. Or, de vreme ce tariful orar menţionat de contestatoare prin răspunsul la clarificările solicitate este suportat din profitul societăţii (detaliat în răspunsul la solicitările menţionate mai sus), este fără putinţă de tăgadă că nu se poate pune problema neîndeplinirii contractului la parametrii solicitaţi prin caietul de sarcini. Autoritatea contractantă nu ar trebui să lipsească de efecte clarificările transmise de contestatoare, aşa cum procedează când afirmă că "nu poate accepta oferta (...), indiferent de promisiunea dvs. că respectiva creştere salarială va fi suportată din profilul societăţii şi din cheltuielile indirecte". 6

§ 7

c) Elementele solicitate de autoritatea contractantă reprezintă în fapt o defalcare mai detaliată a propunerii financiare corespunzătoare Formularului C7, defalcare pe care aceasta ar fi trebui să o solicite în cadrul documentaţiei de atribuire. Faptul că autoritatea contractantă nu a fost suficient de diligentă încât să ceară această detaliere, nu consituie sub nicio formă temei pentru solicitarea ulterioară a acesteia, în cadrul procesului de evaluare. Propria culpă a autorităţii contractante nu poate servi acesteia drept temei pentru remedierea unor lipsuri ale documentaţiei de atribuire pe parcursul evaluării ofertelor, prin solicitarea de informaţii şi documente suplimentare pe cale de clarificări. Încercările autorităţii contractante de a justifica solicitarea acestor informaţii prin faptul că acestea ar trebui luate în considerare la propunerea de ofertă, la nivel intern, în cadrul societăţii nu pot fi reţinute. Astfel, caracterul disproporţionat şi abuziv al solicitării de clarificări se analizează în mod evident prin prisma prevederilor documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în vigoare la data ofertei, iar nu a ceea ce ar trebui să se aplice în viitor. Acest argument nu face decât să întărească lipsa de temeinicie a solicitării de clarificări. Precizează faptul că prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1017 din 30 decembrie 2015, referitor la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 7,382 lei/oră nu erau în vigoare la data procedurii de cerere de oferte, fapt ce este confirmat de fişa de date a achiziţiei/documentaţia de atribuire, unde nu era precizat acest aspect. Din momentul intrării sale în vigoare, actul normativ guvernează pe deplin relaţiile sociale, în sensul că este obligatoriu şi se aplică numai pentru viitor, neavând caracter retroactiv. Astfel, decizia comisiei de a respinge oferta contestatoarei este nelegală şi abuzivă, întrucât informaţiilor solicitate li s-au dat un răspuns relevant în ceea ce priveşte "preţul aparent neobişnuit de scăzut". În plus, salarizarea nu este situată sub minimul legal, la data depunerii ofertei fiind în concordanţă cu Fişa de date. Prevederile art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 condiţionează solcitarea de clarificări în sensul justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut, de caracterul semnificativ al justificările solicitate, în sensul că acestea trebuie să prezinte relevanţă în contextul aparenţei unui preţ neobişnuit de scăzut. Potrivit prevederilor art. 33 din OUG nr. 34/2006: "autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire" şi care să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici. Informaţiile solicitate pe cale de clarificări reprezintă, de fapt, o extindere faţă de cerinţele prevăzute în cadrul documentaţiei de atribuire, pentru motivul că solicitările de clarificare nu au fost menţionate ca atare nici în fişa de date a achiziţiei şi nici în caietul de sarcini. 7

§ 8

Clarificările transmise prin adresa nr. 351/19.05.2016 şi înregistrată la sediul autorităţii contractante sub nr. 1447/23.05.2016 au urmărit rezolvarea acestei situaţii incerte şi eliminarea oricăror dubii în ceea ce priveşte preţul ofertat. În consecinţă, răspunsul a fost focalizat pe specificul subiectulu: solicitare de clarificări în cadrul procesului de examinare şi evaluare a ofertei prezentate şi s-a limitat exclusiv la elemenetele reprezentative ca impact într-o eventuală situaţie de subevaluare şi pentru că există certitudinea că sunt sustenabile din punct de vedere financiar. De asemenea, a precizat în mod explicit că diferenţa de manoperă va fi suportată de către executant, riscul plăţii salariului forţei de muncă făcând parte dintre riscurile antreprenorului, care trebuie să şi-l asume în cazul semnării contractului. Conţinutul documentaţiei de atribuire, aşa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economic participanţi la procedură, care au obligaţia de a îşi elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 170 din OUG nr. 34/2006), cât şi pentru autoritatea contractantă, acesta fiind obligată ca în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică să respecte atât dispoziţiile legale aplicabile în acest domeniu, cât şi prevederile propriei documentaţii de atribuire, care stabileşte regulile ce trebuie respectat de ambele părţi în derularea procesului competitiv. Potrivit art. 34 alin. (1) şi (3) din HG nr. 925/2006: "În cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire, a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestor criterii de către fiecare ofertant în parte" şi propunerea financiară trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Având în vedere cerinţele simpliste şi generaliste din cadrul documentaţiei de atribuire elaborată de către însăşi autoritatea contractantă, coroborat cu motivul solicitărilor de clarificări, contestatoarea constată faptul că autoritatea contractantă nu a evaluat acestă ofertă în mod pertinent, încercând în acest moment să adauge cerinţe de calificare şi selecţie noi executantului, prevalându-se de o cerinţă legală care trebuie imperativ respectată de către operatorul economic, în calitatea sa de angajator, independent de preţul de achiziţie prevăzut de către autoritatea contractantă. Faptul că preţul ofertei era aparent neobişnuit de scăzut nu poate duce automat la respingerea ei ca inacceptabilă, ci doar în măsura în care justificările primite de la ofertant sunt considerate nerelevante, fiind înlăturate motivat de către comisia de evaluare. În acest sens, reiterează din "Jurisprudenţa comentată în materia achiziţiilor publice", Decizia nr. 2615 din 11 ocrombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care precizează că "potrivit art. 202 alin. (1) din ordonanţă, oferta prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 85% din valoarea 8

§ 9

estimată a contractului respectiv [...]. Acelaşi articol prevede că, în astfel de situaţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita oferatntului, în scris şi înante de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii şi precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv, cu luare în considerare a justificărilor primite de la ofertant, îndeosebi cele care se referă la: - fundamentarea economică a modului de formare a preţului, aferent metodelor de execuţie utilizate, procesului de producţie sau serviciilor prestate; - soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor, pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor; - originalitatea ofertei din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini; - respectarea dispoziţiilor privind protecţia muncii şi condiţiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor; - posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. În speţă, deşi autoritatea contractantă a respectat prevderile art. 202 alin. (1) teza I, în sensul că a solicitat ofertantului a cărui ofertă prezenta un preţ neobişnuit de scăzut detalii şi precizări cu privire la ofertă, acesta nu a respectat decât formal prevederile tezei a II-a alin. (1) şi alin. (2) ale articolului menţionat anterior, astfel cum corect a reţinut şi Consiliul. Deşi în procesul-verbal se face menţiune despre faptul că documentele transmise de către ofertantă au fost analizate de comisia de evaluare, nu sunt prezentate motivele pentru care acestea nu au fost luate în considerare, în condiţile în care se refereau la fundamentarea economică a modului de formare a preţului, aferent metodelor de execuţie utilizate, procesului de producţie sau serviciilor prestate şi la soluţiile tehnice adoptate pentru executarea şi furnizarea produselor. Aşadar, faptul că preţul era aparent neobişnuit de scăzut prin raportare la valoarea estimată a contractului nu poate duce automat la respingerea ofertei ca inacceptabilă, ci doar în măsura în care justificările primite de la ofertant nu sunt considerate relevante, fiind inlăturate motivat de comisia de evaluare". Concluzionând, consideră că obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, a cerinţelor şi regulilor impuse prin documentaţia de atribuire şi emiterea unui nou rezultat al procedurii cu respectarea legislaţiei în materie în vigoare, apare ca o măsură necesară, având în vedere că: - valoarea manoperei ofertate de către contestatoare nu prezintă aparenţa unui preţ neobişnuit de scăzut; - a răspuns solicitării de clarificări, arătând faptul că tariful orar pentru manoperă corespunde legislaţiei în vigoare la data depunerii ofertei; - a răspuns solicitării de clarificări, arătând faptul că tariful orar pentru manoperă, conform HG nr. 1017 din 30 decembrie 2015: "referitor 9

§ 10

la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 7,382 lei/oră, diferenţa de manoperă de 0,582 lei/oră între tariful mediu orar de 6,60 lei/oră ofertat şi tariful minim orar pe ţară garantat de 7,382 lei/oră, în valoare de 16620,12 lei, va fi asigurat cotă parte din suma cheltuielilor indirecte de 5% şi profitul de 3% a acestei lucrări, fără a se depăşi valoarea ofertată"; - art. 202 alin. (2) lit. d) din OUG nr. 34/2006 impune autorităţii contractante obligaţia de a lua în considerare justificările primite de la ofertanţi, în special cele referitoare la respectarea dispoziţiilor privind protecţia muncii şi condiţiile de lucru aplicabile pentru execurtarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produsului; - având în vedere natura informaţiilor solicitate contestatoarei, care nu se circumscriu justificării preţului aparent neobişnuit de scăzut, aceste clarificări trebuiau solicitate tuturor ofertanţilor, indiferent dacă aceştia au prezentat un preţ aparent neobişnuit de scăzut sau nu; - solicitarea de clarificări este excesivă şi disproporţionată atât faţă de prevederile art. 202 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, cât şi de cerinţele documentaţiei de atribuire; - precizarea detaliată a manoperei nu constituie o solicitare de natură a se circumscrie justificării preţului aparent neobişnui de scăzut, ci o cerinţă legată de modul de prezentare a propunerii financiare, ci ar fi trebuit inserată de la bun început în documentaţia de atribuire. Pentru toate considerentele expuse atât prin contestaţie, cât şi prin notificarea prealabilă, solicită Consiliului admiterea contestaţiei şi, în consecinţă, să dispună: 1. Constatarea unor erori grave în cursul procedurii de achiziţie publică, cu consecinţa anulării procedurii. 2. În subsidiar: a) anularea comunicării rezultatului procedurii, transmisă prin adresa nr. 1481/26.05.2016, a raportului procedurii (dacă există), deoarece până la data formulării prezentei contestaţii nu a luat la cunoştinţă despre existenţa acestuia, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestuia; b) constatarea faptului că răspunsurile la clarificări sunt concludente şi complete, pe baza lor putând fi identificate toate elementele ofertei, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere financiar; c) obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor, cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, a cerinţelor şi regulilor impuse prin documentaţia de atribuire, precum şi a celor solicitate mai sus de către contestatoare; d) emiterea unui nou rezultat al procedurii, cu respectarea legislaţiei în vigoare. În punctul său de vedere nr. 1587/07.06.2016 asupra contestaţiei, înregistrat la Consiliu cu nr. 17768/10.06.2016, autoritatea contractantă susţine, în apărare, următoarele: La prezenta procedură, s-a depus la sediul autorităţii contractante dovada constituirii garanţiei de participare, în original, însoţită de 10

§ 11

scrisoarea de înaintare în termenul limită de 22.01.2016, ora 15:00, din partea următorilor ofertanţi: 1. SC ... SRL. În urma evaluării ofertelor depuse la procedura de achiziţie publică, astfel cum rezultă din raportul procedurii, comisia de evaluare a stabilit drept câştigătoare a contractului de achiziţie publică având ca obiect execuţie lucrări „...", oferta depusă de SC ... SRL, cu o propunere financiară de 3.538.204,86 lei fără TVA, din care cheltuieli diverse şi neprevăzute 159.797,01 lei. În ceea ce priveşte contestaţia formulată de către SC ... SRL, împotriva rezultatului procedurii având ca obiect atribuirea contractului de lucrări, autoritatea arată următoarele: În urma analizării şi evaluării ofertei la procedura mai sus menţionată, comisia de evaluare a respins oferta depusă de SC ... SRL, în baza art. 81 din HG 925/2006, deoarece aceasta a fost declarată inacceptabilă, raportat la dispoziţiile art. 36 alin. (1), lit. f) din HG nr. 925/2006 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „în urma verificărilor prevăzute la art. 202 şi 203 din ordonanţa de urgenţă se constată că oferta are un preţ neobişnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi furnizat/prestat/executat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini", deoarece potrivit art. 36^1 alin. (4) din acelaşi act normativ: „În cazul în care ofertantul nu prezintă informaţiile solicitate sau aceste informaţii nu pot justifica preţul aparent neobişnuit de scăzut, oferta intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (1) lit. f)". Prin adresa de răspuns la solicitarea de clarificări nr. 351 din 19.05.2016, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 1447 din 23.05.2016, contestatoarea a prezentat informaţii care nu pot justifica preţul aparent neobişnuit de scăzut ofertat, referitor la salariul minim brut garantat pe ţară, prevăzut în formularul C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru. La întocmirea ofertei financiare privind formularul C7- Lista consumurilor cu mâna de lucru, contestatoarea a aplicat tariful mediu de 6,80 lei/oră, respectând Hotărârea nr. 1091/2014, conform căreia nivelul minim de salarizare brut pe ţară garantat este de 1050 lei/lună, reprezentând 6,225 lei/oră, dar nu a respectat Hotărârea în vigoare nr. 1017/2015, conform căreia nivelul minim de salarizare brut pe ţară garantat începând cu data de 01.05.2016 este de 1250 lei/lună, reprezentând 7,382 lei/oră. Prin adresa de răspuns la solicitarea de clarificări nr. 1384 din 17.05.2016, înregistrată la sediul autorităţii contractante cu nr. 1447 din 23.05.2016, contestatoarea a afirmat că: "Oferta financiară a fost întocmită cu respectarea condiţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1091 din 10 decembrie 2014, în vigoare la data limită de depunere a ofertei". Prin participarea la procedura de achiziţie publică, contestatoarea trebuia să respecte legislaţia specifică în materia dreptului muncii, în vigoare la data limită pentru depunerea ofertelor (22.01.2016), având libertatea de a 11

§ 12

prevedea propriile norme de salarizare care însă să asigure cel puţin salariul minim garantat. Astfel, conform dispoziţiilor art. 164 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, „(1) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de baza minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat. Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să îşi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este adus la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului" În conformitate cu prevederile HG nr. 1017/2015: „Art. 1. - Începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră. Art. 2. - (1) Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre de guvern, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune". Comisia de evaluare nu poate accepta oferta contestatoarei în aceste condiţii, indiferent de "promisiunea" că respectiva creştere salarială va fi suportată din profitul societăţii şi din cheltuielile indirecte, în condiţiile în care HG nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost publicată în Monitorul Oficial partea a-I-a nr. 987 din 31 decembrie 2015, deci cu mult timp înainte faţă de data limită de depunere a ofertelor (22.01.2016), ofertanţii având obligaţia de a o lua în considerare, aplicarea ei fiind certă începând cu data de 01.05.2016. Având în vedere că dispoziţiile art. 171 din OUG nr. 34/2006 prevăd că „Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă", începând cu 1 mai 2016 când salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră, oferta nu mai respectă această cerinţă. Perioada de valabilitate a ofertelor fiind de 90 zile, prelungită ulterior până la 21.06.2016, în mod cert după 1 mai 2016 oferta nu mai are caracter ferm, fiind necesar să se modifice tariful la manoperă conform 12

§ 13

dispoziţiilor HG nr. 1017/2015, prevederi care sunt obligatorii pentru angajatori. Cum HG nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost publicată în Monitorul Oficial partea a-I-a nr. 987 din 31 decembrie 2015, deci înainte de data limită de depunere a ofertelor (22.01.2016), contestatoarea avea obligaţia ca la întocmirea propunerii financiare să aibă în vedere prevederile acesteia, în contextul în care, perioada de realizare a contractului este de 12 luni. Preţurile din ofertă trebuie să fie valabile (şi realiste) pentru întreaga perioadă de realizare a contractului, cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă a precizat expres că nu acceptă ajustarea preţului contractului. Precizăm faptul că, în luarea deciziei respingerii ofertei depuse de contestatoare, comisia de evaluare a avut în vedere decizia Consiliu nr. 656/C4/620,627 din 21.04.2016 exprimată într-o speţă similară, pe care o anexăm prezentului răspuns. Contrar criticilor contestatoarei, autoritatea contractantă arată că a analizat propunerile financiare depuse de ofertanţi, a finalizat procedura de atribuire prin întocmirea raportului procedurii şi aprobarea acestuia de către reprezentantul legal şi a transmis comunicările privind rezultatul procedurii atât ofertantului câştigător, cât şi ofertanţilor necâştigători. Totodată nu pot fi reţinute criticile contestatoarei potrivit cărora „neinformarea noastră în calitate de ofertant necâştigător asupra avantajelor relative ale ofertei câştigătoare contravine legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice''' şi „este incorect a transmite ofertanţilor respinşi doar decizia autorităţii asupra ofertei depuse de ei" doarece, potrivit art 207 din OUG 34/2006, în vigoare la data transmiterii comunicărilor, „(1) în cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertantul/ofertanţii câştigător/câştigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate. (2) In cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: a) fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini; c) fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru; 13

§ 14

d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuţi la lit. a) - c), data- limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art. 256^2 alin. (1) ". Arată faptul că autoritatea contractantă nu a comunicat contestatoarei datele prevăzute la art. 207, alin. (2), lit. c) din OUG 34/2006 deoarece aceasta nu a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, oferta fiind declarată inacceptabilă, raportat la dispoziţiile art. 36 alin. (1), lit. f) din HG 925/2006. Totodată, autoritatea contractantă susţine că a respectat întrutotul prevederile art. 207, alin. 2 din OUG 34/2006, în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii, fiindu-i aduse la cunoştinţă contestatoarei motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, fiind detaliate argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă, precum şi termenul până la care avea dreptul de a depune contestaţie. Din aceste motive consideră că evaluarea realizată de către comisia de evaluare este corectă, iar criticile contestatoarei cu privire la evaluarea ofertei sunt nefondate. Raportat la cele de mai sus, solicită ca prin decizia care se va pronunţa să se dispună respingerea contestaţiei formulată de către SC ... SRL ca nefondată, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016 şi pe cale de consecinţa să se dispună continuarea procedurii de achiziţie publică conform raportului procedurii. Analizând documentele existente la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: Pentru atribuirea contractului de achiziţie având ca obiect „ ...”, COMUNA ... în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura cerere de oferte online prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. ... din ..., odată cu care a postat şi documentaţia de atribuire. Cu ocazia deschiderii celor opt oferte depuse, autoritatea contractantă a întocmit procesul-verbal nr. 1 din 26.01.2016, iar rezultatul evaluării lor a fost consemnat în raportul procedurii nr. 1466 din 25.05.2016. Nemulţumită de rezultatul procedurii de atribuire (ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 1481 din 26.05.2016), SC ... SRL a formulat prezenta contestaţie, solicitând, în principal: - constatarea unor erori grave în cursul procedurii de achiziţie publică, cu consecinţa anulării procedurii; în subsidiar: - anularea comunicării rezultatului procedurii, transmisă prin adresa nr. 1481/26.05.2016, a raportului procedurii (dacă există), deoarece până la data formulării prezentei contestaţii nu a luat la cunoştinţă despre existenţa acestui document şi a tuturor actelor subsecvente acestuia; - constatarea faptului că răspunsurile la clarificări sunt concludente şi complete, pe baza lor putând fi identificate toate elementele ofertei, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere financiar; - obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, a cerinţelor şi regulilor impuse prin documentaţia de atribuire, precum şi a celor solicitate mai sus; 14

§ 15

- emiterea unui nou rezultat al procedurii cu respectarea legislaţiei în materie în vigoare. În conformitate cu prevederile art. 236 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Procedurilor de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică legea în vigoare la data iniţierii procedurii de atribuire. În acelaşi timp, conform prevederilor art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare. În condiţiile în care aceste două legi au intrat în vigoare la data de 26.05.2016, iar contestaţia a fost formulată la data de 06.06.2016 şi înregistrată la Consiliu la 06.06.2016 cu nr. ..., soluţionarea contestaţiei se supune prevederilor Legii nr. 101/2016. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentaţia de atribuire, alcătuită din fişa de date, caietul de sarcini, formularele necesare şi modelul contractului de execuţie, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanţii şi-au însuşit documentaţia de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripţiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ şi fiscal). Astfel cum un contract constituie legea părţilor, şi documentaţia de atribuire, întovărăşită de clarificările postate în SEAP, are aceeaşi valoare pentru părţi, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În stabilirea legalităţii respingerii ofertei contestatoarei, Consiliul este ţinut de a analiza motivele avute în vedere de autoritatea contractantă. Astfel, prin adresa nr. 1481 din 26.05.2016, autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei că oferta sa a fost respinsă, din următoarele considerente: “Comisia de evaluare v-a solicitat cu adresa nr. 1384/17.05.2016 clarificări cu privire la formularul C7 Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru. Dvs. aţi răspuns în termenul stabilit (20.05.2016), depunând în SEAP fişierul cu semnătură electronică extinsă „clarificare 8.pdf.p7m” cu adresa nr. 351/19.05.2016, înregistrată la sediul autorităţii contractante cu nr. 1447/23.05.2016. Dvs. aţi precizat în adresa de răspuns următoarele: „Oferta financiară a fost întocmită cu respectarea condiţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1091 din 10 decembrie 2014, în vigoare la data limită de depunrere a ofertei. Această Hotărâre stabileşte salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 1050 lei/lună, respectiv 6,225 lei oră. Prin urmare, oferta noastră privind tariful mediu orar de 6.80 lei/oră, conform Formularului C7 — Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, privind nivelul de salarizare al forţei de muncă, respectă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1091 din 10 decembrie 2014. 15

§ 16

Având în vedere că la data de 1 mai 2016 au intrat în vigoare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1017 din 30 decembrie 2015, referitor la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 7,382 lei/oră, diferenţa de manoperă de 0,582 lei/oră între tariful mediu orar de 6,80 lei/oră ofertat de noi şi tariful minim orar pe ţară garantat în plată de 7,382 lei/oră, în valoare de 16620,12 lei, va fi asigurată cotă parte din suma cheltuielilor indirecte de 5% şi profitul de 3% a acestei lucrări fără a se depăşi valoarea ofertată. Valoarea ofertei noastre fără diverse şi neprevăzute este de 2.750.923,92 lei, din care cheltuieli indirecte şi profit sunt în sumă totală de 127180,95 + 80124,00 = 207304,95 lei. În cele ce urmează, se detaliază modul de calcul al valoarii diferenţei de manoperă de 16620,12 lei: Total număr ore conform Formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, privind nivelul de salarizare al forţei de muncă - 23241,57 ore - 23241,57 ore, 0,582 lei/oră = 13526,59 lei Se calculează cheltuielile directe: • CAS 15,8% 0,158x 13526,59 lei = 2137,20 lei -CASS 5,2% 0,052 x 13526,59 lei = 703,38 lei • Soma/ 0,5% 0,005 x 13526,59 lei = 67,63 lei • Fond de risc 0,27%, 0,0027x 13526,59 lei = 36,52 lei • Fond de garantare 0,25% 0,0025 x 13526,59 lei = 33,82 lei • Concedii şi indemnizaţii 0,85%, 0,0085 x 13526,59 lei = 114,98 lei Total 16620,12 lei”. Analizând răspunsul ofertantului, comisia de evaluare a constatat şi a decis următoarele: Prin adresa de răspuns la solicitarea de clarificări nr. 1384/17.05.2016, înregistrată la sediul autorităţii contractante cu nr. 1447/23.05.2016. dvs. aţi afirmat că: "Oferta financiară a fost intocmită cu respectarea condiţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1091 din 10 decembrie 2014, in vigoare la data limită de depunere a ofertei". Prin participarea la procedura de achiziţie publică, dvs. trebuia să respectaţi legislaţia specifică în materia dreptului muncii, în vigoare la data limită pentru depunerea ofertelor (22.01.2016). având libertatea de a prevedea propriile norme de salarizare care însă să asigure cel puţin salariul minim garantat. Astfel, conform dispoziţiilor art. 164 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, „(1) Salariul de baza minim brut pe tară garantat in plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotarare a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. In cazul in care programul normal de muncă este. potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de baza minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat. (2) Angaiatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de baza minim brut orar pe ţară. (3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul in care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să işi des făşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei. (4) Salariul de baza minim brut pe ţară garantat in plată este adus la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului" în conformitate cu prevederile HG nr. 1017/2015, .Art. 1. - începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7.382 lei oră. Art. 2. - (1) Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenţie şi s c sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre de guvern, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune". 16

§ 17

Comisia de evaluare nu poate accepta oferta dvs. în aceste condiţii, indiferent de "promisiunea" dvs. că respectiva creştere salarială va fi suportată din profitul societăţii şi din cheltuielile indirecte, în condiţiile în care HG nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost publicată în Monitorul Oficial partea a-l-a nr. 987 din 31 decembrie 2015, deci cu mult timp înainte faţă de data limită de depunere a ofertelor (22.01.2016), ofertanţii având obligaţia de a o lua în considerare, aplicarea ei fiind certă începând cu data de 01.05.2016. La întocmirea ofertei financiare privind formularul C7- Lista consumurilor cu mâna de lucru, dvs. aţi aplicat tariful mediu de 6,80 lei/oră respectând Hotărârea nr. 1091/2014, conform căreia nivelul minim de salarizare brut pe ţară garantat este de 1050 lei/lună, reprezentând 6,225 lei/oră, dar nu aţi respectai Hotărârea în vigoare nr. 1017/2015, conform căreia nivelul minim de salarizare brut pe ţară garantat începând cu data de 01.05.2016 este de 1250 lei/lună, reprezentând 7,382 lei/oră. Însă, cum dispoziţiile art. 171 din OUG nr. 34/2006 prevăd că „Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă", începând cu 1 mai 2016 când salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră, oferta nu mai respectă această cerinţă. Perioada de valabilitate a ofertelor fiind de 90 zile, prelungită ulterior până la 21.06.2016, în mod cert după 1 mai 2016 oferta nu mai are caracter ferm, fiind necesar să se modifice tariful la manoperă conform dispoziţiilor HG nr. 1017/2015. prevederi care sunt obligatorii pentru angajatori. Cum HG nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost publicată în Monitorul Oficial partea a-l-a nr. 987 din 31 decembrie 2015, deci înainte de data limită de depunere a ofertelor (22.01.2016), dvs. aveaţi obligaţia ca la întocmirea propunerii financiare să aveţi în vedere prevederile acesteia, în contextul în care, perioada de realizare a contractului este de 12 luni. Preţurile din ofertă trebuie să fie valabile (şi realiste) pentru întreaga perioadă de realizare a contractului, cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă a precizat expres că nu acceptă ajustarea preţului contractului. Conform art. 255 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, aveţi dreptul să depuneţi contestaţie în termen de 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a prezentei comunicări (art. 2562 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006). Criticile contestatoarei privind nerespectarea de către autoritatea contractantă a normelor privind achiziţiile publice cu referire la derularea procedurii sunt considerate de Consiliu nefondate. Astfel, în ceea ce priveşte afirmaţiile contestatoarei că la momentul comunicării adresei nr. 1481/26.05.2016 privind rezultatul procedurii de atribuire autoritatea contractantă nu întocmise raportul procedurii, Consiliul constată netemeinicia acestora. Conform documentelor existente la dosarul cauzei raportul procedurii de atribuire a fost întocmit, aprobat şi înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 1466/25.05.2016, înainte de data de 26.05.2016 când i s-a comunicat rezultatul procedurii. Prin urmare, autoritatea contractantă a transmis contestatoarei rezultatul final al procedurii de atribuire şi nu un rezultat intermediar. Referitor la nerespectarea prevederilor art. 207 alin. (2) lit. c) din OUG nr. 34/2006, Consiliul constată netemeinicia criticilor contestatoarei. Prevederile art. 207 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 impun: În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a 17

§ 18

căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: a) fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini; c) fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru. d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuţi la lit. a)-c), data- limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art. 2562 alin. (1). Conform adresei nr. 1481 din 26.05.2016 privind comunicarea rezultatului procedurii, oferta contestatoarei a fost respinsă ca inacceptabilă. Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) şi d) din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă avea obligaţia de a-i comunica contestatoarei motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, precum şi data-limită până la care au dreptul de a depune contestaţie. Aşa cum s-a arătat mai sus, autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei motivul pentru care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă (nerespectarea la întocmirea propunerii financiare a prevederilor HG nr. 1017/2015 privind salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată) şi termenul de 5 zile de contestare a actului considerat nelegal. Prevederile de la lit. c), invocate de contestatoare sunt aplicabile ofertelor admisibile, situaţie în care nu se încadrează oferta sa. Criticile contestatoarei referitoare la faptul că autoritatea contractantă nu a specificat în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, procedura plângerii prealabile prevăzute de prevederile art. 6, cap. II coroborate cu prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, intrată în vigoare la data de 26 mai 2016, deşi aparent întemeiate, vor fi respinse de Consiliu deoarece această omisiune nu i-a creat contestatoarei niciun prejudiciu, contestaţia fiind depusă cu respectarea prevederilor Legii nr. 101/2016. Criticile contestatoarei privind caracterul nelegal şi abuziv al adresei de solicitare clarificări nr. 1384/17.05.2016 sunt considerate de Consiliu tardive. În conformitate cu prevederile art. 2562 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 34/2006, Persoana vătămată poate sesiza Consiliul Naţional de 18

§ 19

Soluţionare a Contestaţiilor în vederea anulării actului şi/sau recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de: b) 5 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, despre un act al autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art. 23 şi ale cap. II secţiunea a 2-a, este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2). Termenul de 5 zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului adresei nr. 1384/17.05.2016 a expirat la data de 23.05.2016, astfel că criticile din contestaţia nr. 404/06.06.2016 au fost formulate mult peste termenul legal, motiv pentru care nu vor fi analizate de Consiliu. Criticile contestatoarei formulate împotriva respingerii ofertei sale ca inacceptabilă pentru nerespectarea în cadrul propunerii financiare a reglementărilor obligatorii referitoare la condiţiile specifice de muncă şi de protecţie a muncii (utilizarea unui tarif la manoperă sub nivelul celui stabilit prin HG nr. 1017/2015), sunt considerate de Consiliu nefondate. Conform dispoziţiilor art. 164 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, (1) Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzator programului normal de muncă, se stabileşte prin hotarare a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de baza minim brut pe ţară la numarul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat. (2) Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de baza minim brut orar pe ţară. (3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să îşi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei. (4) Salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plată este adus la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului. În conformitate cu prevederile HG nr. 1017/2015, Art. 1. - Începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră. Art. 2. - (1) Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre de guvern, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune. În conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) din HG nr. 925/2006, Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare 19

§ 20

ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. De asemenea, conform prevederilor art. 35 din acelaşi act normativ, pe parcursul analizării şi verificării documentelor prezentate de ofertanţi, comisia de evaluare are dreptul de a solicita oricând clarificări sau completări ale documentelor prezentate de aceştia pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 176 din ordonanţa de urgenţă, sau pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. Totodată, prevederile art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 prevăd: (1) În cazul unei oferte care are un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului, în scris şi înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii şi precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv. (11) O ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când preţul ofertat, fără T.V.A., reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv. Valoarea propunerii financiare din oferta contestatoarei este de 2.881.487,80 lei, reprezentând 70,6% din valoarea estimată (4.081.424 lei), motiv pentru care autoritatea contractantă avea obligaţia de a solicita justificarea preţului ofertat. Astfel, prin adresa nr. 1384/17.05.2016 autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei clarificări, respectiv: Având în vedere că potrivit formularului C7 – lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru depus de către dvs., tariful mediu orar este de 6,80 lei/oră pentru fiecare categorie de muncitori, tariff care respectă tariful orar de 6,225 lei/oră potrivit HG nr. 1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, valabil la data limită de depunere a ofertelor (22.01.2016), iar potrivit Hotărârii nr. 1017 din 30 decembrie 2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 01.05.2016 tariful orar este de 7,382 lei/oră, Comisia de evaluare vă solicită să justificaţi modul în care veţi îndeplini condiţia privind nivelul minim al tarifului orar obligatoriu de 7,382 lei/oră, începând cu data de 01.05.2016." Prin adresa de răspuns nr. 351/19.05.2016, contestatoarea a precizat cu referire la acest aspect: Răspuns: Oferta financiară a fost întocmită cu respectarea condiţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1091 din 10 decembrie 2014, în vigoare la data limită de depunrere a ofertei. Această Hotărâre stabileşte salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 1050 lei/lună, respectiv 6,225 lei oră. Prin urmare, oferta noastră privind tariful mediu orar de 6.80 lei/oră, conform Formularului C7 — Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, privind nivelul de salarizare al forţei de muncă, respectă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1091 din 10 decembrie 2014. Având în vedere că la data de 1 mai 2016 au intrat în vigoare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1017 din 30 decembrie 2015, referitor la salariul de bază 20

§ 21

minim brut pe ţară garantat în plată de 7,382 lei/oră, diferenţa de manoperă de 0,582 lei/oră între tariful mediu orar de 6,80 lei/oră ofertat de noi şi tariful minim orar pe ţară garantat în plată de 7,382 lei/oră, în valoare de 16620,12 lei, va fi asigurată cotă parte din suma cheltuielilor indirecte de 5% şi profitul de 3% a acestei lucrări fără a se depăşi valoarea ofertată. Valoarea ofertei noastre fără diverse şi neprevăzute este de 2.750.923,92 lei, din care cheltuieli indirecte şi profit sunt în sumă totală de 127180,95 + 80124,00 = 207304,95 lei. În cele ce urmează, se detaliază modul de calcul al valoarii diferenţei de manoperă de 16620,12 lei: Total număr ore conform Formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, privind nivelul de salarizare al forţei de muncă - 23241,57 ore - 23241,57 ore, 0,582 lei/oră = 13526,59 lei Se calculează cheltuielile directe: • CAS 15,8% 0,158x 13526,59 lei = 2137,20 lei •CASS 5,2% 0,052 x 13526,59 lei = 703,38 lei • Soma/ 0,5% 0,005 x 13526,59 lei = 67,63 lei • Fond de risc 0,27%, 0,0027x 13526,59 lei = 36,52 lei • Fond de garantare 0,25% 0,0025 x 13526,59 lei = 33,82 lei • Concedii şi indemnizaţii 0,85%, 0,0085 x 13526,59 lei = 114,98 lei Total 16620,12 lei”. În cadrul propunerii financiare din oferta depusă în procedură (conform formularului C7-Lista consumurilor cu mâna de lucru), contestatoarea a utilizat un tarif mediu pentru manoperă de 6,80 lei/oră. Consiliul are în vedere că data limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilită iniţial pentru ziua de 19.01.2016 (decalată ulterior la 22.01.2016), iar durata de realizare a contractului a fost precizată ca fiind 12 luni începând cu data atribuirii contractului/emiterii ordinelor de începere a lucrărilor. De asemenea, prin documentaţia de atribuire (fişa de date a achiziţiei) cu referire la ajustarea preţului contractului autoritatea contractantă a precizat NU. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că HG nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost publicată în Monitorul Oficial partea a-I-a nr. 987 din 31 decembrie 2015. Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (2) din HG nr. 1091/2014, din care rezultă că începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe oră garantat în plată se stabileşte la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168.667 ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră, Consiliul constată că la data deschiderii ofertelor, respectiv 22.01.2016 oferta contestatoarei respecta salariul minim brut pe ţară garantat în plată, ofertând un tarif mediu pentru manoperă de 6,80 lei/oră. Pe de altă parte, HG nr. 1017/2015 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fiind publicată în Monitorul Oficial partea a-I-a nr. 987 din 31 decembrie 2015, deci înainte de deschiderea ofertelor, contestatoarea avea obligaţia ca la întocmirea propunerii financiare să aibă în vedere prevederile acesteia (tariful minim orar pe ţară garantat în plată de 7,382 lei/oră), în contextul în care, perioada de realizare a contractului este de 12 luni. Preţurile din ofertă trebuie să fie valabile (şi realiste) pentru întreaga perioadă de realizare a contractului, cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă a precizat expres că nu acceptă ajustarea preţului contractului. 21

§ 22

Relevantă în acest sens este decizia civilă nr. 3579 din 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv: „Analizând criticile petentei din cuprinsul plângerii, Curtea constată că petenta a recunoscut că în devizul detaliat, prezentat în dosarul achiziţiei, în cadrul cheltuielilor salariale şi aferente salariilor ce au fost luate în considerare la calculul preţului ofertei pentru întreaga perioadă de derulare a contractului, a avut în vedere exclusiv valoarea salariului de încadrare de 850 lei. Conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 1 Ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră. Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră. În aceste condiţii, Curtea constată, aşa cum corect au reţinut atât Consiliul, cât şi autoritatea contractantă, că petenta nu a respectat prevederile art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 871/2013, respectiv că, începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 lei lunar. Curtea consideră că sunt nefondate criticile petentei privind incidenţa art. 6 alin. (1) prima teză C. civ., potrivii căruia legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) prevăd în mod obligatoriu termenul de 1 iulie 2014 pentru majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat la 900 lei lunar, astfel că nu se poate considera, astfel cum eronat a susţinut petenta, că ar fi un eveniment viitor, incert la data depunerii ofertei, neavând convingerea aplicabilităţii lor. În cauză, la momentul elaborării ofertei, contestatorul avea obligaţia aplicării Hotărârii Guvernului nr. 871/2013, respectiv să ia în considerare atât valoarea salariului minim brut de 850 lei, aplicabilă înainte de data de 01.07.2014, cât şi valoarea salariului minim brut de 900 lei, aplicabilă începând cu această dată, astfel încât referirile privind cheltuielile salariale ce urmau a fi efectuate ulterior acestei date trebuiau să se raporteze la valoarea de 900 lei. În consecinţă, petenta avea obligaţia ca, la întocmirea propunerii financiare, să ia în considerare prevederile referitoare la stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pe toată perioada de derulare a contractului ce face obiectul procedurii de achiziţie publică, motiv pentru care Curtea, în concordanţă cu cele reţinute şi de Consiliu, constată că sunt nefondate criticile petentei, întrucât, în mod întemeiat, comisia de evaluare a apreciat că oferta financiară prezentată de petentă vine în contradicţie cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 871/2013.” Susţinerile contestatoarei că nu avea obligaţia de a respecta prevederile HG nr. 1017/2015 la întocmirea ofertei, deoarece, prin fişa de date a achiziţiei autoritatea contractantă nu a indicat în mod expres respectarea acestui act normativ (nu era în vigoare la data publicării în SEAP a invitaţiei de participare), sunt considerate de Consiliu nefondate. Prin fişa de date a achiziţiei, la cap. IV.4.2) „Modul de prezentare a propunerii financiare”, autoritatea contractantă a precizat: La elaborarea propunerii financiare, ofertantul va lua în calcul eventualele deduceri dacă sunt sub efectul unei legi, toate cheltuielile pe care le implică îndeplinirea obligaţiilor contractuale, precum şi marja de profit. Ofertantul va include, în cadrul propunerii financiare, toate şi orice costuri legate de: - execuţia categoriilor de lucrări prevăzute în listele de cantităţi, întocmirea instrucţiunilor de întreţinere şi exploatare... 22

§ 23

De asemenea, autoritatea contractantă a precizat că: Se vor respecta condiţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări. Se va prezenta o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens (Formular nr. 24). Informaţii detaliate privind reglementarile care sunt în vigoare la nivel naţional şi se referă la condiţiile de muncă şi protecţia muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, se pot obţine de la inspecţia Muncii sau de pe site-ul: http://www.inspectmun.ro /legislatie/legislatie.html. Prin urmare, contestatoarea avea obligaţia de a-şi întocmi oferta cu luarea în considerare a tuturor costurilor ce concură la îndeplinirea contractului, costuri ce trebuie să fie reale şi în concordanţă cu legislaţia în vigoare. Tariful de manoperă este componentă a propunerii financiare, iar prin solicitarea de clarificări nr. 1384/17.05.2016 autoritatea contractantă a respectat dispoziţiile art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. De asemenea, afirmaţiile contestatoarei că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări a precizat că diferenţa de manoperă va fi suportată de către executant, riscul plăţii salariului forţei de muncă făcând parte din riscurile antreprenorului care trebuie să şi-l asume în cazul semnării contractului, nu pot fi luate în considerare de Consiliu. Autoritatea contractantă avea obligaţia de a aplica aceeaşi măsură în evaluarea tuturor ofertelor, motiv pentru care prin acceptarea suportării diferenţei de costuri din alte surse ale ofertantului ar fi dus în mod cert la avantajarea contestatoarei fiind aplicabile dispoziţiile art. 201 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, care prevăd: Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. Prin acceptarea răspunsului contestatoarei autoritatea contractantă ar fi încălcat principiile statuate la art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 precum şi scopul acesteia aşa cum este precizat la alineatul (1) al aceluiaşi articol: a) promovarea concurenţei între operatorii economici; b) garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea operatorilor economici; c) asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică. Referitor la presupusa încălcare a principiului tratamentului egal prin solicitarea de clarificări suplimentare doar contestatoarei, Consiliul constată că aceasta se află în eroare. Autoritatea contractantă a solicitat clarificări tuturor ofertanţilor ale căror propuneri tehnice au fost considerate admisibile, iar toţi ofertanţii ale căror oferte au fost considerate admisibile au inclus în cadrul propunerii financiare un tarif pentru manoperă de peste 8,0 lei/oră, mai mare decât cel impus de HG nr. 1017/2016, de 7,382 lei/oră. Având în vedere cele prezentate, Consiliul consideră corectă decizia autorităţii contractante de respingere a ofertei contestatoarei din acest punct de vedere. Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2066, se va respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu COMUNA .... 23

§ 24

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată, contestaţia SC ... SRL nr. 404/06.06.2016, în contradictoriu cu COMUNA .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 exemplare, conţine 24 pagini. 24

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.