AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1518/2026

ALSTOM TRANSPORT SA în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE "CFR" - SA

Decizia CNSC nr. 1518/C8/1297, 1365 din 13.05.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1518/C8/1297, 1365 din 13.05.2026

Data din document
2026-05-13
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții: Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar - Lucrări de semnalizări feroviare pentru implementarea ERTMS nivel 2 și gestionarea traficului feroviar LOT 2-Predeal-Buftea și LOT 3 Chitila –Pajura – București Băneasa – Pantelimon – Lehliu – Fetești - Constanța”, următoarele contestații: I. contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 24482/06.04.2026 (dosar nr. 1297), prin care s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 17/2/814/27.03.2026, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 17/2/819/27.03.2026, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc excluderea ofertei contestatorului depusă pentru lotul 1 (tronsonul Predeal- Buftea), obligarea entității contractante…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile formulate de ALSTOM TRANSPORT SA în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție depusă de HITACHI RAIL ROMANIA SRL, în dosarul nr. 1365. Admite cele două contestații și anulează Raportul procedurii nr. 17/2/814/27.03.2026 și Raportul procedurii nr. 17/2/862/01.04.2026, în partea ce privește evaluarea ofertelor asocierii SIGNALX. Obligă entitatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, să reevalueze ofertele depuse de asocierea SIGNALX la loturile 1 și 2, conform motivării de mai sus. Respinge ca nedovedite cererile ALSTOM TRANSPORT SA de obligare a entității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție depusă de HITACHI RAIL ROMANIA SRL în dosarul nr. 1365. Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

a unei intervenții accesorie, deoarece sprijină poziția autorității contractante, în sensul respingerii contestației formulate de .... Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că ..., în calitate de ofertant câștigător al lotului 2, a solicitat respingerea contestației formulate de ... (dosar nr. 1365), Consiliul admite, în principiu, cererea de intervenție, astfel cum a fost calificată. Preliminar, Consiliul constată că ... a înaintat, în original, recipisele de consemnare a cauțiunii: - nr. 212247973/1 din data de 02.04.2026, în sumă 2.000.000 lei, emisă de CEC Bank (pentru contestația care face obiectul dosarului nr. 1297/2026); - nr. 212261826/1 din data de 08.04.2026, în sumă de 2.000.000 lei, emisă de CEC Bank ( pentru contestația care face obiectul dosarului nr. 1365/2026). Din analiza susținerilor părților și…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1518/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 24482, 25896Data înregistrării: 2026-04-06
ContestatorALSTOM TRANSPORT SACUI 6640696
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE "CFR" - SA

2026_1518_2026_Decizie_1518.pdf, BO2026_1518_2026_BO2026_1518.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.671 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1518/C8/1297, 1365 Data: 13.05.2026 Societatea ALSTOM TRANSPORT SA, cu sediul social în București, str. Răzoare nr. 32, etaj 2, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/22347/1994, având CUI 6640696, reprezentată legal prin Șerban Iorga – împuternicit, și convențional prin avocat Oana Gavrilă, cu sediul profesional în București, str. Matei Basarab nr. 13-15, clădirea Hub Design, etaj 3, sector 3, sediu unde solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, în calitate de lider al asocierii SIGNALX, compusă din ALSTOM TRANSPORT SA, SAN ELECTROTERM GRUP SRL, A&S TURISM CONSTRUCT SRL, TEMA ENERGY SA și SYSCOM ENGINEERING AD, a depus, în cadrul procedurii de licitație deschisă (CN1083081), organizată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA, cu sediul în București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții: Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar - Lucrări de semnalizări feroviare pentru implementarea ERTMS nivel 2 și gestionarea traficului feroviar LOT 2-Predeal-Buftea și LOT 3 Chitila –Pajura – București Băneasa – Pantelimon – Lehliu – Fetești - Constanța”, următoarele contestații: I. contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 24482/06.04.2026 (dosar nr. 1297), prin care s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 17/2/814/27.03.2026, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 17/2/819/27.03.2026, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc excluderea ofertei contestatorului depusă pentru lotul 1 (tronsonul Predeal- Buftea), obligarea entității contractante la continuarea procedurii cu Pagina 1 din 3

§ 2

stabilirea caracterului adecvat al ofertei contestatorului și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei contestații. II. contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 25896/09.04.2026 (dosar nr. 1365), prin care s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 17/2/862/01.04.2026, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc excluderea ofertei contestatorului depusă pentru lotul 2 (tronsonul Chitila-Constanța), obligarea entității contractante la continuarea procedurii, cu stabilirea caracterului adecvat al ofertei contestatorului și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei contestații. Prin cererea de intervenție formulată în cadrul dosarului nr. 1365/2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 29618/23.04.2026, HITACHI RAIL ROMANIA SRL, cu sediul în București, șoseaua Orhideelor nr. 15A, etaj 7-9, South Tower, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2006014801400, având CUI RO19024418, REPREZENTATĂ LEGAL PRIN Claudiu –Vasile Seicean – director general și de Cristian Pîrcălabu – director financiar și convențional prin SCA Țuca Zbârcea și Asociații, cu sediul în București, Șoseaua Nicolae Titulescu nr. 4-8, clădirea America House, intrarea Aripa de Vest, etaj 8, sector 1, adresă unde se solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție, atât în principiu cât și pe fond și, pe cale de consecință, respingerea contestației depuse de ALSTOM TRANSPORT SA. Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul a procedat la conexarea contestațiilor formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile formulate de ALSTOM TRANSPORT SA în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție depusă de HITACHI RAIL ROMANIA SRL, în dosarul nr. 1365. Admite cele două contestații și anulează Raportul procedurii nr. 17/2/814/27.03.2026 și Raportul procedurii nr. 17/2/862/01.04.2026, în partea ce privește evaluarea ofertelor asocierii SIGNALX. Obligă entitatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, să reevalueze ofertele depuse de asocierea SIGNALX la loturile 1 și 2, conform motivării de mai sus. Respinge ca nedovedite cererile ALSTOM TRANSPORT SA de obligare a entității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție depusă de HITACHI RAIL ROMANIA SRL în dosarul nr. 1365. Pagina 2 din 3

§ 3

Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 72.718 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1518/C8/1297, 1365 Data: 13.05.2026 Societatea ...., cu sediul social în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având ..., reprezentată legal prin ... – împuternicit, și convențional prin avocat ..., cu sediul profesional în ...., sediu unde solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, în calitate de lider al asocierii ..., compusă din .., ...., a depus, în cadrul procedurii de licitație deschisă (C...), organizată de ...” SA, cu sediul în București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții: Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar - Lucrări de semnalizări feroviare pentru implementarea ERTMS nivel 2 și gestionarea traficului feroviar LOT 2- Predeal-Buftea și LOT 3 Chitila –Pajura – București Băneasa – Pantelimon – Lehliu – Fetești - Constanța”, următoarele contestații: I. contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 24482/06.04.2026 (dosar nr. 1297), prin care s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 17/2/814/27.03.2026, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 17/2/819/27.03.2026, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc excluderea ofertei contestatorului depusă pentru lotul 1 (tronsonul Predeal- Buftea), obligarea entității contractante la continuarea procedurii cu stabilirea caracterului adecvat al ofertei contestatorului și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei contestații. II. contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 25896/09.04.2026 (dosar nr. 1365), prin care s-a solicitat anularea raportului procedurii nr. 17/2/862/01.04.2026, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc excluderea ofertei Pagina 1 din 21

§ 2

contestatorului depusă pentru lotul 2 (tronsonul Chitila-Constanța), obligarea entității contractante la continuarea procedurii, cu stabilirea caracterului adecvat al ofertei contestatorului și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei contestații. Prin cererea de intervenție formulată în cadrul dosarului nr. 1365/2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 29618/23.04.2026, ... SRL, cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având ..., reprezentată legal prin .... – director general și de .... – director financiar și convențional prin ...., in...., adresă unde se solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, s-a solicitat admiterea cererii de intervenție, atât în principiu cât și pe fond și, pe cale de consecință, respingerea contestației depuse de .... Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul a procedat la conexarea contestațiilor formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzelor de față, constată următoarele: Prin contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. 1297/2026 și nr. 1365/2026 și care vizează lotul 1 (dosar 1297) și lotul 2 (dosar 1365) ale procedurii, .... critică deciziile entității contractante de a-i respinge, ca neadecvate, ofertele depuse în cadrul fiecăruia din cele două loturi, apreciind ca nelegal motivul invocat în luarea acestor decizii, și anume, existența unei situații pretins generatoare de conflict de interese, născută în legătură cu dl. Dedu Eugen, actual angajat al său, care, în trecut, a deținut calitatea de salariat în cadrul .... Potrivit contestatorului, acest aspect a făcut obiectul unor solicitări de clarificări, ocazie cu care, prin răspunsul transmis, a învederat entității contractante faptul că, din punctul său de vedere, situația nu poate fi încadrată în sfera conflictului de interese, neexistând concomitența impusă de lege între exercitarea unei atribuții în cadrul entității contractante și existența unui interes născut din relația dintre persoana vizată și operatorul economic .... și neexistând nici vreo legătură contractuală tehnică și financiară a persoanei vizate cu procedurile de atribuire desfășurate de CFR, inclusiv cea din prezenta cauză. În opinia contestatorului, simpla succesiune a raporturilor de colaborare nu poate fundamenta existenta unui conflict de interese, în absența dovedirii premisei legale, constând în aptitudinea persoanei vizate de a obține, cu încălcarea atribuțiilor sale în cadrul entității contractante, un beneficiu nejustificat în favoarea operatorului economic .... În plus, dl. Dedu Eugen nu deține nicio atribuție/funcție în cadrul ... care să privească prezenta procedură de licitație sau derularea, ulterioară, a contractului supus atribuirii, ceea ce exclude riscul denaturării concurenței. Pagina 2 din 21

§ 3

Mai mult decât atât, entitatea contractantă nu a probat existența vreunui avantaj posibil a fi fost obținut ca urmare a implicării formale a persoanei menționate în desfășurarea procedurii de atribuire. Existența semnăturii dlui Dedu Eugen asupra caietului de sarcini nu demonstrează implicarea sa în elaborarea propriu-zisă a documentației de atribuire și, cu atât mai puțin, aptitudinea acestei circumstanțe de a crea un eventual avantaj ... Motivările integrale ale celor două contestații se regăsesc în fișierele „[CN1083081/00321]

§ 4

Contestatie

§ 5

Lot

§ 6

2_ERTMS.pdf.p7s”

§ 7

și „[CN1083081/00322] Contestatie Lot3 ERTMS.pdf.p7s”, postate de autoritate în SEAP, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. CN1083081. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, în condițiile în care cele două contestații pot fi vizualizate liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întregile contestații. Prin punctele de vedere, înregistrate la Consiliu cu nr. 25969/09.04.2026 și nr. 26446/14.04.2026, entitatea contractantă a solicitat respingerea celor două contestații, motivat de aspectele redate în continuare. În cadrul etapei de pregătire a procedurii dl Eugen Marius DEDU, angajat pana în data de 29.06.2025 la ....., în calitate de Director Implementare Proiecte cu Finanțare Externă (contrar prezentării contestatorului precum că dl Dedu a fost un simplu salariat) a semnat caietul de sarcini și referatul de necesitate pentru prezenta procedură. Ulterior publicării anunțului de participare, dl. Dedu s-a angajat imediat după încetarea relației de muncă cu ... la ..., care participa în calitate de ofertant lider la prezenta procedura (anunțul de participare a fost publicat in data de 04.07.2025, iar dl Dedu Eugen a fost angajat la .... SA în data de 30.06.2025). În realitate, dl Dedu semnase contractul cu . cu mult înainte de aceasta dată, cel puțin cu perioada de preaviz (45 de zile). Mai mult negocierea unui astfel de transfer nu durează 3 zile cum dorește contestatorul să sugereze. Ofertantul Asocierea ...a declarat „DA" în declarația DUAE depusă pentru A... Transport SA (lider de asociere), la pct. C: MOTIVE LEGATE DE INSOLVENȚĂ, CONFLICT DE INTERESE SAU ABATERI PROFESIONALE, „Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice". Cu privire la acest aspect au fost solicitate clarificări, iar din analiza răspunsului ofertantului s-a concluzionat faptul că ofertantul Asocierea ....se află în sfera de incidență a conflictului de interese întrucât dl. Eugen Marius DEDU a fost angajat până în data de 29.06.2025 la Compania Națională de Căi Ferate „CFR"- SA., unde a deținut funcția de Director Direcția Implementare Proiecte cu Finanțare Externă, fiind o persoana cu funcții de decizie în cadrul companiei. Semnarea caietului de sarcini și a referatului de necesitate nu este o simplă formalitate - este un moment în care responsabilitatea și controlul se concretizează. Prin aceste acte, persoana aflată în funcție de conducere validează practic întreaga documentație tehnică, având un control real Pagina 3 din 21

§ 8

asupra conținutului acesteia și, implicit, posibilitatea de a influența cerințele procedurii. Prin pregătirea caietului de sarcini, persoana menționată a influențat direct procesul de achiziție. Angajarea sa ulterioară (începând cu 30.06.2025, iar procedura de atribuire a fost lansată în 04.07.2025) în cadrul societății ..., care a depus oferta a compromis principiile imparțialității și transparenței deciziei publice, esențiale în prevenirea conflictului de interese. Procesul de licitație nu mai poate fi considerat echitabil, având în vedere că o persoană din interiorul Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR"- SA putea facilita indirect un avantaj pentru o anumită companie. Conform Legii nr. 99/2016, conflictul de interese vizează orice situație în care persoanele implicate în derularea procedurii pot influența rezultatul acesteia, inclusiv în etapa de pregătire. Or, momentul relevant pentru nașterea conflictului de interese este cel în care persoana avea posibilitatea reală de influență, respectiv anterior lansării procedurii. Faptul că ulterior dl. Eugen Dedu a devenit angajat al operatorului economic ulterior, nu înlătură conflictul, ci confirmă existența unui posibil interes privat susceptibil de a afecta imparțialitatea procesului. Nu este necesar ca acesta să fi participat ulterior la evaluarea ofertelor sau la implementarea contractului, este suficient că, în faza inițială, a contribuit la stabilirea regulilor jocului, având astfel potențialul de a genera un avantaj, chiar indirect, pentru un anumit operator economic. Prin cererea de intervenție ce vizează contestația din dosarul nr. 1365/2026, ..., în calitate de ofertant câștigător, solicită, în primul rând, respectarea caracterului confidențial al ofertei sale, și respingerea cererii contestatorului de e avea acces la aceasta. Pe fond, solicită respingerea contestației formulate de ..., apreciind, în esență, că entitatea contractantă a respectat întocmai cadrul legal aplicabil conflictului de interese aplicabil în achizițiile sectoriale. În sprijinul legalității evaluării, face trimitere la Avizul conform emis de ANAP care, consideră că nu ar fi fost emis dacă evaluarea nu ar fi fost legală. De asemenea, precizează că, din punctul său de vedere, conflictul de interese nu presupune o suprapunere temporală și că, în condițiile în care dl. Eugen Marius DEDU a semnat caietul de sarcini, în calitate de Director al Direcției Implementare de Proiecte cu Finanțare Externă, aceasta este o implicare directă în procedură, conflictul de interese fiind evident. Afirmațiile contestatorului, legate de inexistența unui avantaj competitiv, sunt neîntemeiate în condițiile în care avantajul nu ține de accesul la documentele publicate, ci constă în cunoașterea unor elemente nepublice. Ca urmare a studierii dosarului constituit la Consiliu, contestatorul ... a depus Concluziile scrise, înregistrate la Consiliu cu nr. 31832/04.05.2026, iar intervenientul ... a depus Concluziile scrise înregistrate la Consiliu cu nr. 32554/05.05.2025, fiecare reluând, în mare parte, argumentația din cadrul contestației, respectiv a cererii de intervenție, menținându-și, în totalitate, cererile inițiale. Față de contestația depusă ... (dosar nr. 1365), a formulat cerere de intervenție .... Consiliul apreciază că această cerere prezintă natura juridică Pagina 4 din 21

§ 9

a unei intervenții accesorie, deoarece sprijină poziția autorității contractante, în sensul respingerii contestației formulate de .... Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că ..., în calitate de ofertant câștigător al lotului 2, a solicitat respingerea contestației formulate de ... (dosar nr. 1365), Consiliul admite, în principiu, cererea de intervenție, astfel cum a fost calificată. Preliminar, Consiliul constată că ... a înaintat, în original, recipisele de consemnare a cauțiunii: - nr. 212247973/1 din data de 02.04.2026, în sumă 2.000.000 lei, emisă de CEC Bank (pentru contestația care face obiectul dosarului nr. 1297/2026); - nr. 212261826/1 din data de 08.04.2026, în sumă de 2.000.000 lei, emisă de CEC Bank ( pentru contestația care face obiectul dosarului nr. 1365/2026). Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: .., în calitate de entitate contractantă, a organizat o procedură de licitație deschisă (C...), în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții: Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar - Lucrări de semnalizări feroviare pentru implementarea ERTMS nivel 2 și gestionarea traficului feroviar LOT 2-Predeal-Buftea și LOT 3 Chitila-Pajura-București Băneasa-Pantelimon-Lehliu-Fetești-Constanța”. Valoarea estimată a lotului 1 – „LOT 2 - Lucrări de semnalizări feroviare pentru implementarea ERTMS nivel 2 și gestionarea traficului feroviar pe tronsonul Predeal-Buftea”, este de 701.333.706,50, iar cea a lotului 2 – „LOT 3 - Lucrări de semnalizări feroviare pentru implementarea ERTMS nivel 2 și gestionarea traficului feroviar pe tronsonul Chitila – Pajura – București Băneasa - Pantelimon – Lehliu – Fetești – Constanța”, este de 1.227.844.063,53 lei. Nemulțumit de rezultatul procedurii de atribuirii al lotului 1 și de cel al lotului 2, ... (denumit în continuare „...”) a formulat câte o contestație, în calitate de lider al asocierii ... - San Ele... (denumită în continuare „asocierea ..."). La cele două loturi, adresa de comunicare a rezultatului proceduri, privind respingerea ofertei ... are conținut similar: În conformitate cu prevederile art. 228, alin (1) din Legea nr. 99/2016 cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm faptul că oferta depusă de dumneavoastră la procedura menționată mai sus, conform raportului procedurii nr. 17/2/814/27.03.2026 a fost respinsă ca neadecvată în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (3), art. 180 alin. (1) Ut. e) și art. 228 alin. (6) din Legea nr. 99/2016, coroborat cu art. 143 alin 1) din H.G. 394/2016. În conformitate cu prevederile art. 228, alin (2), lit. b) din Legea nr. 99/2016 vă comunicăm motivele respingerii ofertei dumneavoastră, în conformitate cu cele consemnate de comisia de evaluare după cum urmează: Pagina 5 din 21

§ 10

-La întrebarea nr. 3 din solicitarea de clarificați nr. 17/2/2979/06.11.2025 (Proces verbal nr. 5 înregistrat cu nr. 17/2/2978/06.11.2025), cu termen limită de răspuns 12.11.2025 s-au solicitat clarificări ofertantului Asocierea .....formata din ... cu privire la următoarele aspecte: „Având in vedere Declarația DUAE depusa pentru ... SA (Lider de asociere) unde la pct. C: MOTIVE LEGATE DE INSOLVENȚĂ, CONFLICT DE INTERESE SAU ABATERI PROFESIONALE, „Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice" ați declarat DA DA Răspunsul dumneavoastră: Având in vedere că: -dl Eugen Dedu este listat la capitolul III. 1.1.a Situația personală a candidatului sau ofertantului, subcapitolul IV. Informații privind neîncadrarea în prevederile art. 73 din Legea 99/2016 din FDA -dl Eugen Dedu semnat un contract individual de muncă cu ... pe 30.06.2025 -dl Eugen Dedu a încetat relațiile de muncă cu AC. in data de 29.062025 -procedura de atribuire a fost publicata în data de 04.07.2025 Am declarant DA, pentru că situația de fapt expusă mai sus ar putea crea percepția unui conflict de interese potențial Cu toate acestea, în realitate, NU există niciun conflict de interes in sensul art. 73 din Legea 99/2016, pentru următoarele considerente: -dl Dedu a înceta să mai aibă vreo funcție sau influență în cadrul A.C, în momentul în care a fost angajat de Ofertant, iar din momentul angajării nu a avut. nu are niciun rol în procesul de ofertare și nu va avea niciun rol în gestionarea proiectului vizat de licitație. Conflictul de interese presupune un risc real de influențare a procedurii. Dacă dl Dedu nu mai avea nicio legătură cu AC în momentul angajării, nu participă la ofertare și nici nu va avea niciun rol în gestionarea proiectului vizat de procedura de atribuire, nu se poate considera că exista un conflict de interes în sensul art. 73 din Legea 99/2016, -Dl Dedu nu avea la data pregătirii procedurii niciun interes financiar, patrimonial sau personal în cadrul Ofertantului. Angajarea ulterioară și pentru un alt proiect in cadrul Ofertantului, nu echivalează cu un interes în procedura în cauză. -dl Dedu a fost angajat pentru un alt proiect, fără nicio legătură cu procedura de față, Nu a contribuit, nici formal, nici informai, la pregătirea sau evaluarea ofertei ....m ... SA pentru aceasta procedură. Legea sancționează influenta sau interferența în procedura de atribuire în cauză. Pentru că atribuțiile dlui Dedu sunt complet separate, nu există impact procedural. Si ținând cont de faptul ca: • Potrivit informațiilor disponibile Entității contractante, dl. Dedu Eugen Marius a deținut funcția de Director Implementare Proiecte cu Finanțare Externa în cadrul ..., funcție cu atribuții directe în elaborarea documentației aferente prezentei proceduri de achiziție (inclusiv semnarea documentelor din cadrul documentației de atribuire- caiete de sarcini, referat de necesitate etc); • Relațiile de muncă ale dlui Dedu Eugen Marius cu ..., au încetat la data de 29.06.2025, iar la data de 30.06.2025 acesta a încheiat un contract individual de muncă cu .... ; • Procedura de atribuire a fost publicată în SEAP la data de 04.07.2025. Comisia de evaluare consideră că există o situație potențial generatoare de conflict de interese, în sensul art. 72 si art. 73 din Legea nr. 99/2016, coroborat cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. ll) din același act normativ, precum și cu recomandările îndrumarului ANAP privind conflictele de interese (secțiunea 2.9 — relații de muncă și colaborare "). In acest context, vă solicităm în conformitate cu art. 75 alin. (1) si (2) să transmiteți în scris, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea prezentei Pagina 6 din 21

§ 11

solicitări, punctul dumneavoastră de vedere complet privind situația menționată, respectiv până la data de 12.11.2025." „Fata de răspunsul ofertantului la întrebarea nr. 3 din solicitarea de clarificări nr. 17/2/2979/06.11.2025 referitor la Declarația DUAE depusa pentru . Transport SA (Lider de asociere) unde la pct. C: MOTIVE LEGATE DE INSOLVENȚĂ, CONFLICT DE INTERESE SAU ABATERI PROFESIONALE, „Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice" ofertantul a bifat DA, comisia de evaluare a constatat următoarele: Ofertantul ... atașat răspunsului a transmis Anexa 3 care cuprinde: - fișa postului pentru Manager de proiect din data de 01.07.2025 pentru dl Dedu Eugen

§ 12

Marius -organigramă interna .si organigramă proiect (Cluj Metro LINEI Project Management Plan) -Nominalizare Director Adjunct de Proiect- „ începând cu 01 Noiembrie 2025, Eugen Marius DEDU, PM AFC/PSD Cluj Metro Project este numit în funcția de Director Adjunct de Proiect pentru același proiect"; Din analiza documentului DUAE si din Răspunsul ofertantului comisia de evaluare remarca faptul ca ofertantul Asocierea ....se afla in sfera de incidența a conflictului de interese întrucât dl. Eugen Marius DEDU a fost angajat pana in data de 29.06.2025 la ....., unde a deținut funcția de Director Direcția Implementare Proiecte cu Finanțare Externă, Direcție inițiatoare a procedurii de atribuire; Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale la art 3 alin. (1) lit. ll definește factorii decizionali astfel: „ll) persoane cu funcții de decizie - conducătorul entității contractante, membrii organelor decizionale ale entității contractante care au legătură cu procedura de atribuire, precum și orice alte persoane din cadrul entității contractante ce pot influența conținutul documentelor achiziției și/sau desfășurarea procedurii de atribuire; Astfel, noțiunea de funcție de decizie include nu doar persoanele care semnează documente formale în numele entității contractante, ci și pe acelea care, prin poziția ocupată, pot influența deciziile privind necesitatea, obiectul, conținutul tehnic sau financiar al achiziției publice. In Fisa de date publicata in SEAP pentru prezenta procedura de atribuire la Cerința nr. 1: a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului, pct IV sunt trecute persoanele cu funcție de decizie din cadrul companiei, printre care figurează si dl. Eugen Marius DEDU, deci toti operatorii economici interesati sa depună oferta au fost informați in mod public. Astfel, conform art. 72 din Legea nr. 99/2016 „In sensul prezentei legi, prin conflict de interese se înțelege orice situație în care personalul entității contractante sau al unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele entității contractante care sunt implicați în desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea sau independența lor în contextul procedurii de atribuire. În temeiul prevederilor art. 71—75 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, având în vedere obligația entității contractante de a preveni, identifica și remedia situațiile de conflict de interese în scopul asigurării tratamentului egal și al evitării denaturării concurenței, comisia de evaluare a analizat informațiile și documentele disponibile referitoare la implicarea domnului Dedu Eugen Marius, Pagina 7 din 21

§ 13

fost Director Implementare Proiecte cu Finanțare Externă în cadrul entității contractante, în contextul relației acestuia cu ofertantul ..., lider al .... Având in vedere faptul ca: • Dl. Eugen Marius DEDU a avut funcție de decizie în cadrul entității contractante (.....), conform art. 3 alin. (1) lit. ll) din Legea 99/2016, fiind Director Direcția Implementare Proiecte cu Finanțare Externă pana in data de 29.06.2025, direcție inițiatoare a procedurii de atribuire; • A fost implicat direct în elaborarea documentației aferente prezentei procedurii de atribuire, dl. Dedu a semnat Referatul de necesitate si Caietele de sarcini aferente prezentei proceduri si a avut acces la informații care nu sunt publice (de ex. buget, cerințe interne), putând stabili cerințele din caietele de sarcini si criteriile de calificare. • Faptul că dl. Dedu s-a angajat imediat după încetarea relației de muncă la CNCF ..., respectiv in data de 01.07.2025 la un ofertant care participă exact la aceasta procedură (... SA.-Lider al Asocierii ....) există o legătură clară între entitatea contractantă și operatorul economic prin intermediul unei persoane care a avut rol decizional, situație potențial generatoare de conflict de interese • Lansarea procedurii de atribuire in data de 04.07.2025 Comisia de evaluare constata ca: - Există o situație potențial generatoare de conflict de interese, întrucât persoana care a avut un rol direct și determinant în elaborarea documentației de atribuire a devenit, imediat după încetarea contractului de muncă, angajat al unui ofertant ce este participant la procedura respectivă. - Această circumstanță compromite aparent imparțialitatea procedurii intrând în sfera de aplicare preventivă a art. 72 din Legea 99/2016, care impune evitarea oricărei situații de natură să afecteze integritatea procesului; - Conflictul de interese reprezintă orice situație în care o persoană implicată într-un proces decizional, de control sau de execuție se află într-o poziție în care interesele sale personale, economice, financiare sau profesionale pot influența sau părea că influențează modul în care își îndeplinește atribuțiile de serviciu. Cu alte cuvinte, conflictul de interese apare atunci când o persoană poate utiliza funcția, competențele sau informațiile de care dispune, pentru a obține un avantaj propriu sau pentru a favoriza o parte anume, în detrimentul obiectivitătii și imparțialității deciziei. Prin urmare, chiar dacă nu mai este salariat al .... „ CFR "- SA, există o incompatibilitate moral-juridică între rolul anterior și cel actual asupra procedurii chiar dacă dl. Dedu nu este implicat actualmente in procedură din partea ..., fiind angajat pe un alt proiect, dar dumnealui a putut influenta procedura anterior. Conform prevederilor Legii 99/2016 și anume : • Art. 71 - entitatea contractantă are obligația de a preveni și remedia orice situație de conflict de interese; • Art. 72 — conflictul de interese există atunci când persoane care pot influența rezultatul procedurii au, direct sau indirect, un interes personal, financiar, economic sau de altă natură care poate compromite imparțialitatea; • Art. 73 alin. (1) lit. c) și d) - constituie situații potențial generatoare de conflict de interese: - existența unei persoane care a elaborat documentația și are relații profesionale ulterioare cu un ofertant; - existența unei legături între ofertant și persoane cu funcții de decizie din cadrul entității contractante; Pagina 8 din 21

§ 14

• Art. 74 — interzice ca ofertantul declarat câștigător să angajeze sau să încheie înțelegeri cu foști angajați ai entității contractante care au fost implicați în procedură, pe o perioadă de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea rezilierii de drept; • Art. 75 alin. (3) — dacă se constată existența conflictului de interese, entitatea contractantă adoptă măsuri pentru eliminarea circumstanțelor care l-au generat, inclusiv eliminarea ofertantului aflat în relație cu persoanele cu funcții de decizie. Totodată, conform îndrumarului pentru Autoritățile Contractante privind Conflictele de Interese în Achizițiile Publice (ANAP—BEI, 2017), conflictul de interese se apreciază prin raportare la influența exercitată în etapele de pregătire a achiziției, iar faptul că persoana respectivă nu mai este implicată formal la data derulării procedurii nu înlătură riscul de influență și denaturare a concurenței. Faptul că dl. Dedu Eugen Marius nu este în prezent implicat în derularea procedurii de atribuire nu are relevanță determinantă în analiza conflictului de interese. De asemenea conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile publice, procedura de atribuire trebuie să se desfășoare cu respectarea principiului tratamentului egal și al integrității procedurii. Situația analizată este de natură să afecteze percepția de corectitudine a procesului de atribuire și să creeze un avantaj competitiv nejustificat pentru operatorul economic .... SA. .-Lider al Asocierii S.... Astfel, dl Dedu Eugen Marius are implicare directă în elaborarea documentației de atribuire, în calitate de persoană cu funcție de decizie, iar pe parcursul procesului de evaluare Comisia de evaluare are obligația legală de a preveni și elimina orice situație reală, aparentă sau potențială de conflict de interese. Oferta depusă de Ofertantul - Asocierea ... formata din S.C. .... este respinsă, în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. (3), art. 180 alin. (1) lit e) și art. 228 alin. (6) din Legea nr. 99/2016, întrucât operatorul economic se află într-o situație de conflict de interese care nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puțin severe. In aplicarea acestor dispoziții legale și în temeiul art. 143 alin. (1) din H.G. nr. 394/2016, comisia de evaluare hotărăște respingerea ofertei ca măsură necesară pentru eliminarea circumstanțelor generatoare de conflict de interese, protejarea interesului public și menținerea principiului tratamentului egal al operatorilor economici, neexistând alte modalități alternative care să asigure imparțialitatea procedurii." Totodată, vă informăm că, în conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare procedura de atribuire a contractului de achiziție sectorială având ca obiect „Proiectare și Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții: LOT 1 - Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal - București - Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar - LOT 2 - Lucrări de semnalizări feroviare pentru implementarea ERTMS nivel 2 și gestionarea traficului feroviar pe tronsonul Predeal-Buftea " a fost anulată, intrucat nu a fost depusa nici o oferta admisibila. (...) Având în vedere că cele două contestații privesc același motiv de respingere, Consiliu le va analiza împreună. În esență, oferta asocierii ... a fost respinsă, la cele două loturi, din cauza conflictului de interese generat de dl. Eugen Marius Dedu, care, din data de 30.06.2025 este angajat al asociatul ..., persoana respectivă fiind, până la data de 29.06.2025, angajat al ..., unde a semnat referatul de Pagina 9 din 21

§ 15

necesitate și caietul de sarcini din prezenta procedură de atribuire (cu anunțul de participare publicat în data de 04.07.2025). Consiliul reține că, în anunțul de participare/III.1.1) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, inclusiv cerințele privind înscrierea in registrele profesionale sau comerciale/ IV. Informații privind neîncadrarea în prevederile art. 73 din Legea 99/2016 este menționat, ca persoană cu funcție de decizie, „Dedu Eugen Marius –Dir. Implem. Proiecte cu Fin. Ex.”. În soluționare, sunt relevante următoarele prevederi din Legea nr. 99/2016: „Art. 72. - În sensul prezentei legi, prin conflict de interese se înțelege orice situație în care personalul entității contractante sau al unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele entității contractante care sunt implicați în desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea sau independența lor în contextul procedurii de atribuire. Art. 73. - (1) Reprezintă situații potențial generatoare de conflict de interese orice situații care ar putea duce la apariția unui conflict de interese în sensul art. 72, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu exemplificativ: a) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a persoanelor care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți/candidați, terți susținători sau subcontractanți propuși ori a persoanelor care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanți/candidați, terți susținători sau subcontractanți propuși; b) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane care este soț/soție, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanți/candidați, terți susținători ori subcontractanți propuși; c) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii rezonabile/informații concrete că poate avea, direct sau indirect, un interes personal, financiar, economic ori de altă natură, sau se află într-o altă situație de natură să îi afecteze independența și imparțialitatea pe parcursul procesului de evaluare; d) situația în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/ subcontractantul propus/terțul susținător are drept membri în cadrul consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare și/sau are acționari ori asociați semnificativi persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie în cadrul entității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire; e) situația în care ofertantul/candidatul a nominalizat printre principalele persoane desemnate pentru executarea contractului persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie în cadrul entității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire. (2) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. d), prin acționar sau asociat semnificativ se înțelege persoana care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă deținătorului cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. Art. 74. - Ofertantul declarat câștigător cu care entitatea contractantă a încheiat contractul sectorial nu are dreptul de a angaja sau încheia orice alte înțelegeri privind prestarea de servicii, direct sau indirect, în scopul îndeplinirii contractului sectorial, cu persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor depuse în cadrul unei Pagina 10 din 21

§ 16

proceduri de atribuire sau angajați/foști angajați ai entității contractante sau ai furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire cu care entitatea contractantă/furnizorul de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire a încetat relațiile contractuale ulterior atribuirii contractului sectorial, pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea rezoluțiunii ori rezilierii de drept a contractului respectiv. Art. 75. - (1) În cazul în care entitatea contractantă identifică o situație potențial generatoare de conflict de interese în sensul art. 72, aceasta are obligația de a întreprinde orice demersuri necesare pentru a stabili dacă situația respectivă reprezintă o situație de conflict de interese și de a prezenta candidatului/ofertantului aflat în respectiva situație o expunere a motivelor care, în opinia entității contractante, sunt de natură să ducă la un conflict de interese. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), entitatea contractantă va solicita candidatului/ofertantului transmiterea punctului său de vedere cu privire la respectiva situație. (3) În cazul în care, în urma aplicării dispozițiilor alin. (1) și (2), entitatea contractantă stabilește că există un conflict de interese, adoptă măsurile necesare pentru eliminarea circumstanțelor care au generat conflictul de interese, dispunând măsuri precum: înlocuirea persoanelor responsabile cu evaluarea ofertelor, atunci când le este afectată imparțialitatea, acolo unde este posibil, sau eliminarea ofertantului/candidatului aflat în relație cu persoanele cu funcții de decizie din cadrul entității contractante.” Entitatea contractantă susține că, prin pregătirea caietului de sarcini, persoana menționată a influențat direct procesul de achiziție, a compromis principiile imparțialității și transparenței deciziei publice, esențiale în prevenirea conflictului de interese, și putea facilita indirect un avantaj pentru o anumită companie. Astfel, în opinia achizitorului, există un posibil interes privat, susceptibil de a afecta imparțialitatea procesului. În aprecierea conflictului de interese, entitatea contractantă arată că dl. Dedu este persoană cu funcție de decizie, întrucât ar fi aplicabilă definiția de la art. 3 alin. (1) lit. ll) din Legea nr. 99/2016: „persoane cu funcții de decizie - conducătorul entității contractante, membrii organelor decizionale ale entității contractante care au legătură cu procedura de atribuire, precum și orice alte persoane din cadrul entității contractante ce pot influența conținutul documentelor achiziției și/sau desfășurarea procedurii de atribuire”. În adresa de comunicare a rezultatului procedurii definiția de mai sus este explicată astfel: „noțiunea de funcție de decizie include nu doar persoanele care semnează documente formale în numele entității contractante, ci și pe acelea care, prin poziția ocupată, pot influența deciziile privind necesitatea, obiectul, conținutul tehnic sau financiar al achiziției publice.”. Consiliu nu poate valida toate aceste argumente, deoarece sunt doar speculații, fără nicio dovadă în acest sens. Entitatea doar declară că dl. Dedu poate influența, putea facilita, însă fără a demonstra că persoana menționată a influențat direct procesul de achiziție, că ar fi întocmit caietul de sarcini pentru un anume operator. Pe de o parte, a aprecia că o singură persoană (care a semnat referatul de necesitate și caietul de sarcini) poate influența „deciziile privind necesitatea, obiectul, conținutul tehnic sau financiar al achiziției publice”, înseamnă a ignora participarea unei echipe multidisciplinare la procesul de planificare și organizare a procedurii de atribuire. Mai mult decât atât, trebuie amintit faptul că „deciziile privind necesitatea, obiectul, conținutul tehnic sau financiar al achiziției publice”, aparțin conducătorului entității contractante, nu semnatarului caietului de Pagina 11 din 21

§ 17

sarcini, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 99/2016: „Etapa de planificare/pregătire a unui proces de achiziție publică se inițiază prin identificarea necesităților şi elaborarea referatelor de necesitate şi se încheie cu aprobarea de către conducătorul entității contractante/unității de achiziții centralizate a documentației de atribuire, inclusiv a documentelor-suport, şi, după caz, a strategiei de contractare pentru procedura respectivă.”. La momentul elaborării procedurii de atribuire, într-adevăr, dl. Dedu, avea calitatea de persoană cu funcție de decizie. Însă, odată cu încetarea raportului contractual cu ..., este de la sine înțeles că nu mai poate fi considerată persoană cu funcție de decizie. Faptul că dl. Dedu figurează în anunțul de participare, publicat în data de 04.07.2025, la criteriul de calificare „Capacitatea de exercitare a activității profesionale”, la persoane cu funcție de decizie, nu înseamnă că acesta este angajat la entitatea contractantă. De altfel, chiar și la momentul emiterii de către CNSC a prezentei decizii, există această informație în anunțul de participare. Tocmai pentru că entitatea contractantă nu a clarificat anunțul de participare (nu a publicat nicio erată, în sensul eliminării mențiunii „Dedu Eugen Marius –Dir. Implem. Proiecte cu Fin. Ex”), ....a dat dovadă de transparență și diligență, introducând în DUAE explicațiile redate anterior (prezentate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii). Prin urmare, din data de 30.06.2025 (când a fost angajat de ...), dl. Dedu, prin poziția ocupată, nu mai poate influența deciziile luate de achizitor, referitor la procedura de atribuire, cu atât mai mult cu cât activitatea sa actuală privește un alt contract decât cel supus atribuirii. Deși acest aspect a fost menționat atât în DUAE, dar și în răspunsul față de solicitarea de clarificare, comisia de evaluare nu l-a luat în considerare. Consiliul constată a fi nelegală decizia de respingere a ofertei (depuse la fiecare lot), întrucât, pentru a decide că o persoană se află întru-un conflict de interese, achizitorul trebuia să verifice dacă se întrunesc condițiile cumulative de la art. 72 din Legea nr. 99/2016: - persoanele respective să dețină funcție de decizie în cadrul entității contractante și să fie implicate în desfășurarea achiziției publice sau să poată influența rezultatul acesteia, aflați în exercitarea atribuțiunilor funcției; - imparțialitatea în luarea deciziei adoptate în exercitarea funcției; - existența interesului personal al persoanelor cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea achiziției sau care pot influența rezultatul acesteia. Aceste condiții se regăsesc și în documentul „Îndrumar pentru Autoritățile Contractante privind Conflictele de Interese în procesele de achiziții publice, în baza legislației naționale privind achizițiile publice şi a Strategiei Naționale în domeniul Achizițiilor Publice”, din data de 30.04.2017, realizat de Banca Europeană de Investiții, publicat în site-ul ANAP, la adresa https://anap.gov.ro/ro/wp-content/uploads/2017/03/CoI- Guide-Final-Version-17082017-agreed-with-ANAP-TT_v1.pdf, la pag. 14 (cele de mai jos fiind aplicabile și prevederilor din Legea nr. 99/2016): «2. Definiții relevante/explicarea unor termeni 2.1 Conflictul de interese Așa cum am arătat în secțiunile anterioare, conflictul de interese are multiple definiții în dreptul internațional, european și național (în dreptul administrativ și Pagina 12 din 21

§ 18

cel penal din România), neexistând în acest moment o definiție unică, conflictul de interese fiind o instituție juridică complexă, ce reunește atât norme de drept penal, cât și de drept administrativ. Definiția relevantă pentru scopul prezentului Îndrumar, cea cu care vor opera autoritățile contractante în identificarea conflictului de interese, este însă cea preluată din Directivă, prevăzută în art. 59 și următoarele din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice (“Legea nr. 98/2016“). Astfel, prin conflict de interese se înțelege: “orice situație în care membrii personalului autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea ori independența lor în contextul procedurii de atribuire”. În continuare, în art. 60, al. 1 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, se specifică faptul că ”reprezintă situații potențial generatoare de conflict de interese orice situații care ar putea duce la apariția unui conflict de interese în sensul art. 59”. Conflictul de interese de natură administrativă comportă trei elemente componente: - persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea achiziției publice sau care pot influența rezultatul acesteia aflați în exercitarea atribuțiunilor funcției; - imparțialitatea în luarea deciziei adoptate în exercițiul funcției; - interesul personal al persoanelor cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea achiziției sau care pot influența rezultatul acesteia.”» În cauza de față, cele trei condiții ale art. 72 nu sunt îndeplinite cumulativ, deoarece, la momentul publicării anunțului de participare, dl Dedu nu mai avea funcție de decizie la ..., implicit nu mai poate fi pusă în discuție afectarea imparțialității sale în procedura de atribuire. Cât privește argumentul că a fost compromisă imparțialitatea prin faptul că persoana în cauză a stabilit cerințele din caietele de sarcini și criteriile de calificare, iar ulterior s-a angajat la ..., Consiliul constată lipsa unor dovezi în acest sens. În primul rând, așa cum s-a arătat mai sus, documentația de atribuire a fost întocmită de o echipă, nu doar de o singură persoană. În al doilea rând, susținerile achizitorului nu sunt însoțite de absolut nicio probă. Afectarea imparțialității persoanei, respectiv conflictul de interese nu poate fi prezumat, ci trebuia demonstrat. Pentru a considera că există un conflict de interese, conform art. 72, comisia de evaluare trebuia să demonstreze că persoana respectivă, angajată a achizitorului în funcție de decizie are, concomitent, un interes în legătură cu rezultatul procedurii de atribuire. Mai mult im/parțialitatea persoanei impunea verificarea pretinsului conflict de interese, aprecierea unor probe, nu doar reținerea unor fapte. Succesiunea de fapte trebuia să fie urmată de examinare aprofundată din partea entității. În lipsa acestor dovezi, entitatea contractantă a respins ofertant pe baza unor considerente Pagina 13 din 21

§ 19

străine procedurii de atribuire (a se vedea în acest sens, Hotărârea CJUE, din data de 12 martie 2015, C538/13, eVigilo Ltd împotriva Priešgaisrinės, ECLI:EU:C:2015:166, pct. 35, 37 și 43). Așadar, sunt străine de procedura de atribuire argumentele că persoana menționată ar fi stabilit cerințele din caietele de sarcini și criteriile de calificare (cum se precizează în adresa de respingere a ofertei), pentru a favoriza un ofertant, entitatea contractantă neavând nicio dovadă în acest sens. În Îndrumarul emis de BEI (pag. 14), se prezintă, în Tabelul nr. 1: exemple de situații de conflict de interese conform art. 60 și următoarele din Legea nr. 98/2016 (prevederi echivalente fiind la art. 74 și următoarele din Legea nr. 99/2016), dar exemplele privesc situațiile intervenite după încetarea raporturilor de muncă cu autoritatea contractantă, în cele 12 luni de la încheierea contractului. Prevederile Legii nr. 99/2016 nu fac referire la cazurile în care un angajat al achizitorului a fost angajat de ofertant anterior semnării contractului. Cu atât mai puțin legea nu sancționează situația angajării de către ofertant a persoanei care a participat la elaborarea documentației de atribuire, anterior publicării anunțului de participare. În același sens, sunt și explicațiile oferite de BEI, la pag. 27 din Îndrumar/2.9 Relații de muncă și de colaborare, relații comerciale: «Art. 61 din Legea nr. 98/2016 sancționează situația în care ofertantul declarat câștigător cu care autoritatea contractantă a încheiat contractul de achiziție publică angajează sau încheie orice alte înțelegeri privind prestarea de servicii, direct ori indirect, în scopul îndeplinirii contractului de achiziție publică, cu ”persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor depuse în cadrul unei proceduri de atribuire ori angajați/foști angajați ai autorității contractante sau ai furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire cu care autoritatea contractantă/furnizorul de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire a încetat relațiile contractuale ulterior atribuirii contractului de achiziție publică, pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea rezoluțiunii ori rezilierii de drept a contractului respectiv”. Migrația funcționarilor publici (în sensul prezentului Îndrumar – a persoanelor cu atribuții în ce privește un proces de achiziție publică) din sectorul public în sectorul privat (fenomen cunoscut sub denumirea de Pantouflage32 - așa numitele situații de „ușă turnantă”) poate fi, așa cum se detaliază mai sus, o situație posibil generatoare de conflicte de interese în anumite circumstanțe (atunci când se poate presupune că interesul privat al persoanelor cu funcție de decizie - un nou loc de muncă, un venit suplimentar - primează, în detrimentul interesului public, prin decizia lipsită de imparțialitate a acestora, în procesul de achiziții publice). Migrația acestora în sectorul privat este în aceste condiții considerată ca fiind de natură să genereze conflicte de interese. Această noțiune este notată și în Strategia Națională Anticorupție ca indicator al conflictelor de interese și corupției, acordându-i-se o atenție specială. Astfel, se consideră că, în aceste situații de migrație din sectorul public în sectorul privat, deciziile persoanelor cu funcții de decizie din cadrul autorităților contractante în procesul de achiziții publice pot fi influențate de speranța de a obține un nou loc de muncă (sau o relație de colaborare remunerată) într-o întreprindere privată, într-un mod care poate denatura concurența. Exemplu: O persoană cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante eliberează informații privilegiate pentru un ofertant, în cadrul unei achiziții publice, ofertant ce va deveni ulterior viitorul său angajator sau colaborator în sectorului privat, într-un mod care denaturează concurența.”» Pagina 14 din 21

§ 20

Tocmai pentru verificarea incidenței unui conflict de interes, la pag. 58-59 din Îndrumar, s-au pus la dispoziția achizitorilor liste de verificare: «Anexa 2: Listă de verificare a conflictului de interese în procesul de achiziții publice LISTĂ DE VERIFICARE A CONFLICTULUI DE INTERESE în procesul de achiziții publice „15. este angajat/ă sau prestează servicii contractorului/subcontractorului fiind o/un fost/ă angajat/ă a autorității contractante sau a furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire cu care autoritatea contractantă/furnizorul de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire a încetat relațiile contractuale ulterior atribuirii contractului de achiziție publică, pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului.”» Deși entitatea contractantă susține că definiția conflictului de interese privește situația „când o persoană poate utiliza funcția, competențele sau informațiile de care dispune, pentru a obține un avantaj propriu sau pentru a favoriza o parte anume, în detrimentul obiectivității și imparțialității deciziei”, achizitorul nu a probat existența unui avantaj competitiv obținut de ..... Faptul că dl. Dedu a avut acces la anumite documente/informații nepublicate în SEAP (buget, strategia de contractare, cerințe interne etc.) nu înseamnă că ofertantul a fost avantajat. Trebuie amintit că Legea nr. 99/2016 obligă entitatea contractantă să publice în SEAP toate documentele aferente procedurii de atribuire, astfel încât potențialii ofertanții să primească informații complete. Implicit orice modificare sau clarificare trebuia pusă, de îndată, la dispoziția operatorilor economici. În acest sens este și Hotărârea din 29 ianuarie 2014, European Dynamics Belgium și alții/EMA, T-158/12, EU:T:2014:36, punctul 60: „Principiul transparenței presupune, în plus, ca toate informațiile tehnice relevante pentru buna înțelegere a anunțului de participare sau a caietului de sarcini să fie puse, de îndată ce este posibil, la dispoziția tuturor întreprinderilor participante la o procedură de achiziții publice, astfel încât, pe de o parte, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și care dau dovadă de o diligență normală să înțeleagă conținutul exact al acestora și să le interpreteze în același fel și, pe de altă parte, să dea posibilitatea autorității contractante să verifice dacă ofertele lor corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză”. Susținerea achizitorului (dar și a intervenientului, în dosarul nr. 1365) că ... prin dl. Dedu, a avut acces la elemente nepublicate, care i-ar fi creat un avantaj în întocmirea ofertei, arată, în fapt, culpa entității contractante de a nu publica în SEAP toate documentele necesare întocmirii ofertei. Însă, chiar ... arată explicit că documentele la care a avut acces persoana reclamată nu sunt dintre cele care ar fi trebuit publicate de entitatea contractantă, respectiv dintre cele de care ar fi avut nevoie operatorii economici în construirea ofertei. Prin urmare, argumentele achizitorului privind pretinsa avantajare a ofertantului sunt infirmate chiar de acesta. În plus, documentația de atribuire a fost clarificată. Dacă operatoriii economici interesați de participarea la procedura de atribuire ar fi fost vătămați de lipsa unor informații/documente ar fi avut dreptul să o conteste, ceea ce nu s-a întâmplat. Faptul că oferta intervenientului a fost declarată admisibilă (în dosarul nr. 1365), demonstrează că au fost puse la dispoziția operatorilor economici toate documentele necesare ofertării. Pagina 15 din 21

§ 21

Pentru a pretinde că ofertantul, în întocmirea ofertei, a beneficiat de cunoașterea mai multor informații (din strategia de contractare, buget etc.) achizitorul trebuia să probeze susținerea sa. De altfel, din jurisprudența CJUE (Hotărârea din 13.10.2015, cauza T- 403/12, ECLI:EU:T:2015:774, pct. 79-80) reiese că, pentru a determina riscul de conflict de interese, autoritatea contractantă are obligația evaluării, în concret, a situației ofertantului, dar și a ofertei acestuia: „79 Reiese din jurisprudența menționată la punctele 74-78 de mai sus că raționamentul în ceea ce privește riscul de conflict de interese impune o apreciere concretă, pe de o parte, a ofertei și, pe de altă parte, a situației ofertantului în cauză și că excluderea acestui ofertant este un remediu care urmărește să garanteze respectarea principiilor transparenței și egalității de șanse a ofertanților. 80 Pentru a determina dacă, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 94 din Regulamentul financiar, este necesar, prin urmare, să se examineze, în cadrul unei analize obiective care face abstracție de intențiile reclamantei, dacă riscul de conflict de interese reiese din situația acesteia din urmă și dintr-

§ 22

o apreciere concretă a ofertei

§ 23

sale.”. Din procesul de analizare a ofertei ..., Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu au analizat nici propunerea tehnică, dar nici propunerea financiară, depuse de acesta, deci nu au avut posibilitatea să identifice în ofertă acele informați care să-i fi produs un avantaj asocierii ...., în construirea ofertei. Așadar, a pretinde că ... ar fi beneficiat de informații suplimentare, că a fost avantajat în construirea ofertei, dar fără nicio analiză a ei, sub aspect tehnic și financiar, din partea comisiei de evaluare, demonstrează, fără niciun dubiu, că respingerea ofertei s-a bazat doar pe supoziții, nu pe probe certe. Era de datoria entității contractante să demonstreze că pretinsul conflict de interese ar fi condus la o concurență neloială. În acest sens este și Hotărârea Tribunalului din 12 februarie 2019, Vakakis/Comisia, T-292/15, ECLI:EU:T:2019:84: „45: „[…] În conformitate cu «Ghidul practic privind procedurile de contractare pentru acțiunile externe ale Uniunii Europene», un ofertant aflat în situație de conflict de interese trebuie exclus de la procedura de achiziții, cu excepția cazului în care se face dovada că acest fapt nu constituie o concurență neloială.[...].” Entitatea contractantă avea obligația să identifice, în oferta ...., pretinsul avantaj, pentru a decide, întemeiat, că ofertantul ar fi beneficiat de informații suplimentare, față de restul operatorilor economici, dar și pentru a demonstra că ofertantul a distorsionat concurența. În mod similar s-a pronunțat Curtea de Apel Cluj, prin Hotărâre nr. 270/2020 din 03.03.2020, cod RJ 37e8deg4: „(...) nici în decizia CNSC dar nici în contestația formulată nu se indică în concret care este modalitatea în care concurența a fost distorsionată mai exact care este avantajul pe care l-a obținut doar XXX și nu alți operatori economici implicati în prezenta procedura. Astfel, pentru ipoteza nedovedită a preluării caietului de sarcini în cel actual nu se arată care este acest avantaj în conditiile în care acest caiet de sarcini actual a fost pus la dispoziția tuturor ofertanților, nu a fost contestat de niciunul din ei, niciunul nu a cerut un termen suplimentar pentru pregătirea ofertei. Nu a existat nicio informație suplimentară comunicată de autoritatea contractantă, cunoscută doar de XXX și necunoscută de ceilalți participanți la procedură. Altfel spus, o participare (nedovedită) a XXX la elaborarea caietului de sarcini actual nu afectează Pagina 16 din 21

§ 24

concurența, întrucât acest caiet de sarcini ce creiona regulile de ofertare a fost pus la dispoziția tuturor ofertanților, care nu l-au contestat, l-au înțeles, nesolicitând lămuriri și au apreciat că au un timp suficient pentru elaborarea ofertei în conformitate cu aceste reguli. (...) Concurența nu a fost distorsionată nici din perspectiva faptului că XXX ar fi avut mai mult timp la dispoziție pentru pregătirea ofertei, întrucât niciun ofertant nu a semnalat niciodată insuficiența timpului avut la dispoziție, nu a cerut nicio prelungire de termene, nu a semnalat nicio neclaritate a documentației. În concluzie, ofertanții participanti au fost tratati în mod egal de către autoritatea contractantă în procedura de primire a ofertelor și cu ocazia evaluării ofertelor. Nicio probă administrată în cauză nu demonstrează încălcarea principiului tratamentului egal. Operatorii economici interesați au cunoscut integral documentația de atribuire, niciun element relevant al acesteia nu a fost necomunicat celorlati ofertanti ci doar către XXX, iar timpul pentru pregătirea ofertelor a fost apreciat de ofertanți ca fiind unul satisfăcător. (...) Potrivit Directivei și dispozițiilor din legislația națională, conlucrarea este permisă fiind însă impuse două categorii de măsuri care trebuie luate într-o astfel de situație pentru a contraca efectele acestei conclucrări. #### vorba de comunicarea către ceilalți candidați și ofertanți a informațiilor relevante care au fost transmise în contextul participării candidatului sau ofertantului la pregătirea procedurii de achiziție sau care decurg din această participare și stabilirea unor termene adecvate pentru primirea ofertelor. În speță nu există însă nicio informație relevantă comunicată doar către XXX, iar termenele stabilite au fost apreciate de ofertanți ca fiind adecvate.” Prin urmare nu există pretinsul avantaj de care ar fi beneficiat ....M, respectiv asocierea .... Concluzia comisiei de evaluare, că excluderea ofertei a intervenit „întrucât persoana care a avut un rol direct și determinant în elaborarea documentației de atribuire a devenit, imediat după încetarea contractului de muncă, angajat al unui ofertant ce este participant la procedura respectivă.”, nu se regăsește în dispozițiile Legii nr. 99/2016, printre situațiile generatoare de conflict de interese. Chiar dacă exemplele nu sunt limitative, nu se poate interpreta în alt sens decât cel prevăzut de lege. Comisia de evaluare nu are o certitudine, ci este subiectivă, în această analiză - „Această circumstanță compromite aparent imparțialitatea procedurii”. Nici argumentele următoare nu susțin analiza comisiei - „Conflictul de interese reprezintă orice situație în care o persoană implicată într-un proces decizional, de control sau de execuție se află într-o poziție în care interesele sale personale, economice, financiare sau profesionale pot influența sau părea că influențează modul în care își îndeplinește atribuțiile de serviciu.” La momentul elaborării documentației de atribuire dl Dedu nu era angajat al ... și nici A... nu avea depusă vreo ofertă sau declarată intenția de ofertare la o procedură (de altfel, inexistentă), iar pretinsa influență nu este dovedită. De asemenea, comisia de evaluare a reinterpretat și prevederile de la art. 73 alin. (1) lit. c) și d), susținând următoarele: „constituie situații potențial generatoare de conflict de interese: - existența unei persoane care a elaborat documentația și are relații profesionale ulterioare cu un ofertant; - existența unei legături între ofertant și persoane cu funcții de decizie din cadrul entității contractante”. Pagina 17 din 21

§ 25

Dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. c) se referă la conflictul de interese ce poate apărea pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor, deci privește persoanele care participă la evaluarea ofertelor și care pot avea un interes sau se află într-o altă situație de natură să le afecteze independența și imparțialitatea pe parcursul procesului de evaluare

§ 26

[„c) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii rezonabile/informații concrete că poate avea, direct sau indirect, un interes personal, financiar, economic ori de altă natură, sau se află într-o altă situație de natură să îi afecteze independența și imparțialitatea pe parcursul procesului de evaluare”]. Dispozițiile de la lit. c) nu privesc, sub nicio formă, procesul de planificare a procedurii de atribuire, nici cel de elaborare a documentației de atribuire, deci nu se aplică persoanelor care au participat la aceste etape. Și față de prevederile de la art. 73 alin. (1) lit. d) comisia de evaluare a prezentat o interpretare proprie, situația ..... neîncadrându-se în aceste dispoziții ale legii. Situațiile de la lit. d) privesc, la fel ca la lit. c), procesul de evaluare, făcându-se referire la cazul în care ofertantul are în conducerea sa persoane care sunt în anumite relații cu persoane cu funcții de decizie în cadrul entității contractante [„situația în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul propus/terțul susținător are drept membri în cadrul consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare și/sau are acționari ori asociați semnificativi persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie în cadrul entității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire„]. Însă, cazul supus analizei privește un ofertant care nu are nicio relație cu persoane din cadrul entității contractante. Faptul că dl. Dedu figurează în anunțul de participare, ca persoană cu funcție de decizie, nu înseamnă că acesta este angajat la entitatea contractantă. Chiar achizitorul arată explicit că persoana în cauză nu mai este angajata companiei încă din data de 30.06.2025. La momentul evaluării ofertei, dl Dedu nu avea nicio funcție în cadrul ..... Comisia de evaluare apreciază că lit. d) s-ar referi la situația ofertantului care are în conducerea sa persoane care au fost în anumite relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie în cadrul entității contractante. Diferența de interpretare este temporală: lit. d) privește situația ofertantului la momentul evaluării ofertei acestuia, în timp ce comisia de evaluare se referă la situația ofertantului anterior publicării anunțului de participare, deci situație inexistentă în Legea nr. 99/2016. Entitatea contractantă a considerat că simpla existență a unei „legături clare” între achizitor și operatorul economic este suficientă pentru a decide asupra incidenței unui real conflict de interese. Or, așa cum a arătat mai sus Consiliul, excluderea ofertantului intervine doar dacă este dovedită compromiterea imparțialității persoanei și, totodată, demonstrat interesul acesteia în rezultatul procedurii de atribuire. Prin urmare, este nelegală respingerea ofertelor contestatorului prin raportare la art. 73 alin. (1) lit. c) și d), întrucât situația dl Dedu (implicit al asocierii S..) nu se încadrează în niciuna dintre acestea. Pagina 18 din 21

§ 27

Nelegală este și respingerea ofertei, la cele două loturi, în baza art. 74, întrucât dl. Dedu (respectiv oferta ...) nu se află nici în această situație. La art. 74, legiuitorul a instituit interdicția ca, timp de 12 luni de la data încheierii contractului, ofertantul câștigător să angajeze persoane care au fost implicați în procedura de atribuire [„Ofertantul declarat câștigător cu care entitatea contractantă a încheiat contractul sectorial nu are dreptul de a angaja sau încheia orice alte înțelegeri privind prestarea de servicii, direct sau indirect, în scopul îndeplinirii contractului sectorial, cu persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor depuse în cadrul unei proceduri de atribuire sau angajați/foști angajați ai entității contractante sau ai furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire cu care entitatea contractantă/furnizorul de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire a încetat relațiile contractuale ulterior atribuirii contractului sectorial, pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea rezoluțiunii ori rezilierii de drept a contractului respectiv.”]. Deși achizitorul redă prevederile art. 74 [„Art. 74 — interzice ca ofertantul declarat câștigător să angajeze sau să încheie înțelegeri cu foști angajați ai entității contractante care au fost implicați în procedură, pe o perioadă de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea rezilierii de drept”], totuși consideră că ofertantul se află în această situație și o respinge pentru existența conflictului de interese. Consiliul nu poate valida nici aceste argumente, întrucât .... nu a fost declarat câștigător. Implicit nu se poate pune în discuție nici intervalul de 12 luni, de la „încheierea contractului”, oferta fiind respinsă, în niciun caz declarată admisibilă. Motivul de respingere fiind lipsit de logică, sub acest aspect, abia prin punctul de vedere achizitorul explică aplicare art. 74: „Deși norma reglementează explicit situația ulterioară atribuirii contractului, rațiunea acesteia este pe deplin aplicabilă și în prezenta cauză, unde interferența dintre cele două calități - cea de factor decizional în etapa de pregătire și cea de angajat al ofertantului - s-a produs chiar anterior depunerii ofertelor. Cu alte cuvinte, dacă legiuitorul interzice o asemenea relație chiar și după finalizarea procedurii, cu atât mai mult trebuie sancționată o situație în care această legătură există încă din faza de configurare a cerințelor.” Nici aceste argumente nu pot fi reținute de Consiliu, întrucât entitatea contractantă nu are dreptul de a evalua ofertele după reguli proprii, pentru care nu există dispoziții legale. A considera că art. 74 (care face referire explicită la etapa de după semnarea contractului) se aplică și etapei anterioare publicării anunțului de participare, ar însemna o anulare a celor statuate de legiuitor. Obligația de respectare a Legii nr. 99/2016 revine deopotrivă ofertanților, dar și entității contractante. De asemenea, nici invocarea art. 75 alin. (3) nu poate fi considerată temei de drept în respingerea ofertei, întrucât ..., prin ...și dl. Dedu, nu se află în relație cu persoanele cu funcții de decizie, cum s-a reținut în adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Potrivit acestor explicații, oferta ... a fost respinsă pentru că se află în relație cu dl. Dedu, care, în anunțul de participare, este menționat ca persoană cu funcție de deciziei la .... Însă, este lipsită de logică această argumentare, întrucât tocmai achizitorul a arătat, în aceeași adresă, că dl. Dedu nu mai este angajatul CFR SA, încă din data de 30.06.2025. Dispozițiile art. 75 alin. (3) privesc Pagina 19 din 21

§ 28

situația ofertantului la momentul evaluării/depunerii ofertei, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății. Dispozițiile de la art. 75 sunt în aplicarea art. 72, și fac referire la personalul entității contractante care este implicat în desfășurarea procedurii de atribuire sau care poate influența rezultatul și care are un interes, ce i-ar compromite imparțialitatea sau independența, în contextul procedurii de atribuire. Însă, încă dinainte de publicarea anunțului de participare dl. Dedu nu mai era angajat al ..., deci nu mai este personal al entității contractante, implicit nu este nici implicat în procedură și nici nu poate influența rezultatul ei. Faptul că numele persoanei în cauză este menționat în anunțul de participare, la persoane cu funcții de decizie, nu poate constitui motiv de respingere. Și de această dată, în aplicarea art. 75 alin. (3), achizitorul a reinterpretat, nepermis legea, inclusiv art. 72, considerând că persoana care a deținut funcție de decizie din cadrul entității contractante (deși art. 75 alin. (3) face referire la persoane care dețin funcție de decizie) poate influența rezultatul procedurii de atribuire, deși dl. Dedu nu mai lucrează la ...” SA, iar pretinsa influențare nu a fost dovedită. Marja de apreciere de care dispune entitatea contractantă, în ceea ce privește stabilirea unei situații generatoare de conflict de interese, nu trebuie să depășească limitele legii. Deciziile achizitorului trebuie să se bazeze pe reglementările Legii nr. 99/2016, nu pe interpretări proprii. Elementele verificabile care au stat la baza respingerii ofertelor și invocate de achizitor sunt doar cele legate de momentul încetării raportului de muncă al dl. Dedu cu ..., începerea activității la .... și data publicării anunțului de participare, neexistând nicio certitudine privind avantajarea ofertantului, distorsionarea concurenței sau parțialitatea respectivei persoane. În concluzie, Consiliul constată că decizia de respingere a ofertelor .., la cele două loturi, este lipsită de dovezi concrete, fiind bazată doar pe supoziții. Simpla împrejurare că persoana reclamată a participat la întocmirea caietului de sarcini nu este suficientă pentru a se considera incidența unui conflict de interese, dar nici pretinsul avantaj creat asocierii ofertante .... Sarcina probării conflictului de interese revenea celui care a invocat-o, respectiv entității contractante, în temeiul art. 249 din Cod.proc.civ, nu ofertantului. Drept urmare, este nelegală respingerea ofertelor depuse de asocierea .. la loturile 1 și 2, pentru motivele invocate de entitatea contractantă în adresele nr. 17/2/819/27.03.2026 (lotul 1) și nr. 17/2/886/02.04.2026 (lotul 2). Astfel, revine comisiei de evaluare obligația de a continua procedura de atribuire, cu luarea în considerare a ofertelor asocierii S.., la loturile 1 și 2. Văzând toate cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite cele două contestații și va anula Raportul procedurii nr. 17/2/814/27.03.2026 și Raportul procedurii nr. 17/2/862/01.04.2026, precum și actele anterioare și subsecvente acestora, în partea ce privește evaluarea ofertelor ..., depuse la loturile 1 și 2. Va obliga entitatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, Pagina 20 din 21

§ 29

să reevalueze ofertele depuse de asocierea .. la loturile 1 și 2, conform motivării de mai sus. Privitor la cererile .. de obligare a entității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul le va respinge ca nedovedite. Pe cale de consecință, respinge cererea de intervenție depusă de ... în dosarul nr. 1365. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează contestațiile formulate de ... în contradictoriu cu .... Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție depusă de ..., în dosarul nr. 1365. Admite cele două contestații și anulează Raportul procedurii nr. 17/2/814/27.03.2026 și Raportul procedurii nr. 17/2/862/01.04.2026, în partea ce privește evaluarea ofertelor asocierii .... Obligă entitatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, să reevalueze ofertele depuse de asocierea ... la loturile 1 și 2, conform motivării de mai sus. Respinge ca nedovedite cererile ... de obligare a entității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție depusă de .... în dosarul nr. 1365. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua deciziei, Cătălin Zaharia Redactată în 5 exemplare Pagina 21 din 21

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.