AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 642/2025

CONCRET CAD SRL în contradictoriu cu ORASUL CUGIR

Decizia CNSC nr. 642/C2/603 din 12.03.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 642/C2/603 din 12.03.2025

Data din document
2025-03-12
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii cadastrale pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în sectoarele cadastrale în vederea înscrierii imobilelor în sistemul integral de cadastru și carte funciară, aparținând UAT, Orașul Cugir, județul Alba – Sesiunea XII de Finanțare, s-au solicitat următoarele: - admiterea contestației; - anularea raportului procedurii nr. 4592/18.02.2024, a comunicărilor privind rezultatul procedurii, precum și a actelor subsecvente în ceea ce privește evaluarea ofertei declarată câștigătoare depusă MERCURY GEOSYSTEM SRL; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea prevederilor legale din Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, prin declararea ofertei depusă de MERCURY GEOSYSTEM SRL ca nefiind admisibilă, fiind o ofertă inacceptabilă și neconformă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de CONCRET CAD SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL CUGIR, și anulează procedura de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 642/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 12111Data înregistrării: 2025-02-25
ContestatorCONCRET CAD SRLCUI 28176474
Autoritate contractantăORASUL CUGIR

2025_642_2025_Decizie_642.pdf, BO2025_642_2025_BO2025_642.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.507 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 642/C2/603 Data: 12.03.2025 Prin contestația nr. 33/25.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 12111/25.02.2025, formulată de CONCRET CAD SRL, cu sediul în Dumbrăvița, str. Arieșeni nr. 5, județul Timiș, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J35/538/2011, având CUI RO 28176474, reprezentată legal de Constantin Sorin Alin - administrator, împotriva raportul procedurii nr. 4592/18.02.2025, precum și a comunicării rezultatului procedurii nr. 4769/19.02.2025, emise de ORAȘUL CUGIR, cu sediul în Cugir, str. I. L. Caragiale nr.1, județul Alba, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect Servicii cadastrale pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor în sectoarele cadastrale în vederea înscrierii imobilelor în sistemul integral de cadastru și carte funciară, aparținând UAT, Orașul Cugir, județul Alba – Sesiunea XII de Finanțare, s-au solicitat următoarele: - admiterea contestației; - anularea raportului procedurii nr. 4592/18.02.2024, a comunicărilor privind rezultatul procedurii, precum și a actelor subsecvente în ceea ce privește evaluarea ofertei declarată câștigătoare depusă MERCURY GEOSYSTEM SRL; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea prevederilor legale din Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, prin declararea ofertei depusă de MERCURY GEOSYSTEM SRL ca nefiind admisibilă, fiind o ofertă inacceptabilă și neconformă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2

§ 2

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de CONCRET CAD SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL CUGIR, și anulează procedura de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 21.021 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ...., împotriva raportul procedurii nr. ..., precum și a comunicării rezultatului procedurii nr. ..., emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect ..., s-au solicitat următoarele: - admiterea contestației; - anularea raportului procedurii nr. ..., a comunicărilor privind rezultatul procedurii, precum și a actelor subsecvente în ceea ce privește evaluarea ofertei declarată câștigătoare depusă ...; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea prevederilor legale din Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, prin declararea ofertei depusă de ... ca nefiind admisibilă, fiind o ofertă inacceptabilă și neconformă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ..., prin care ... critică comunicarea rezultatului procedurii nr. ..., precum și raportul procedurii nr. ..., emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În motivarea contestației, contestatorul prezintă un scurt istoric al procedurii arătând că, prin comunicarea nr. ..., i s-a adus la cunoștință Pagina 1 din 8

§ 2

faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă, clasându-se pe locul 2, oferta declarată câștigătoare fiind cea depusă de .... Față de acest rezultat, contestatorul semnalează faptul că, în urma studierii dosarului achiziției la autoritatea contractantă a constatat următoarele: 1. Pentru evaluarea tehnică, în raportul procedurii există un dublu standard în ceea ce privește evaluarea propunerilor tehnice, adică autoritatea contractantă nu poate încheia contract de prestării servicii cu un termen peste data de ..., și totuși, din oferta prezentată de ... reiese că durata contractului este de 28 luni de la semnarea acestuia și că, în data de ..., va preda livrarea nr. 2, fără a lua în considerare și alte etape, conform Ordinului nr. 819/2016, emis de Președintele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. ... s-a rezumat la a copia exact caietul de sarcini prin metoda copy/paste, la majoritatea etapelor fără a detalia procedura tehnică aplicată în procesul de înregistrare sistematică a imobilelor în cartea funciară. Inclusiv pentru graficul de prestare servicii/termenele pentru execuția lucrărilor, este copiat tabelul de la pct.5 din caietul de sarcini, singura contribuție adusă de către ofertantul ... asupra ofertei tehnice fiind de a șterge de la pct. 7 Durata contractului (din caietul de sarcini) textul: „de finanțare cu ...". Având în vedere prevederile din Anexa 1 la Ordinul 1017/20.02.2019, emis de Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Secțiunea II - Instrucțiuni pentru candidați/ofertanți, 3. Instrucțiuni privind oferta, A. Modul de prezentare a propunerii tehnice; „(...) Nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia (...)", contestatorul apreciază că ... a declarat, în mod greșit, prin procesul verbal cu nr. ..., oferta depusă de ofertantul ... ca fiind admisibilă. 2. Pentru evaluarea financiară, oferta depusă de ..., în valoare de ... lei, reprezintă un procent de 72,72% din valoarea estimată a achiziției, fiind declarată admisibilă și câștigătoarea fără a se ține cont de faptul că oferta financiară trebuie respinsă atunci când aceasta are un preț neobișnuit de scăzut ce reprezintă, conform prevederilor legal, mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului. În conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 136 din HG nr. 395/2016, ofertantul ... trebuia să justifice și să demonstreze prin documente fundamentarea prețului neobișnuit de scăzut. În acest caz, comisia de evaluare avea obligația de a solicita justificarea prețului ce reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a achiziției. Pagina 2 din 8

§ 3

3. Prin adresa nr...., s-a solicitat ofertantului declarat câștigător verificarea documentelor suport/dovezilor pentru demonstrarea informațiilor din DUAE, inclusiv Partea IV Criterii de selecție. Ofertantul ... nu a demonstrat în totalitate aspectele solicitate, autoritatea contractantă revenind prin solicitarea de clarificare cu nr. ..., prin care se cerea ca acesta să facă dovada cerinței din Secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională. Ofertantul ... a prezentat contractul de servicii nr. 14417, încheiat între Primăria ... și ... „Finanțare VIII" și Proces verbal de recepție cantitativă și calitativă emis de ..., fără să atașeze Procesul verbal de Acceptanță încheiat între ... și Primăria ..., de unde trebuia să rezulte valoarea reală executată a contractului. Din răspunsul transmis de ... rezultă că acesta și-a modificat documentele susținute în Formularul 8, prezentând un contract diferit față de cel inițial, mai exact, contractul nr. ..., semnat între ... și Primăria Comunei Întregalde, atașând de data aceasta și procesul verbal de acceptanță, Livrare 1, respectiv Livrare 2, eliberat de Comuna Întregalde, din care reiese suma reală executată. Față de cele de mai sus, contestatorul apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 134 alin. 6 din HG nr. 395/2016, precum și cele ale art. 209 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, avantaj constând în transformarea ofertei ... dintr-o ofertă neconformă într-o ofertă conformă și ulterior câștigătoare, fără respectarea principiilor tratamentului egal și al transparenței. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ...., ... solicită respingerea contestației ... ca neîntemeiată din următoarele considerente: 1. Conform art. 5 al Contractului de finanțare nr. ...: „Contractul de finanțare intră în vigoare de la data semnării lui de către ambele părți și are valabilitatea de 28 de luni de la data semnării” și astfel termenul de 28 de luni al contractului de finanțare începe să curgă de la data semnării lui de ..., doar aceasta putând fi considerată data semnării lui de către ambele părți și nu data de ... (data semnării lui de către ...), dată pe care contestatorul o consideră data de referință de la care începe să curgă acest termen de 28 de luni. Prin raportare la data de „Livrare nr. 2"- ... și ținând cont de faptul că în modelul contractului de achiziție publică de servici de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară - FINAȚAREA XII se specifică faptul că „durata contractului (...) nu va depăși data limită a contractului pentru finanțare (...)" este de la sine înțeles că specificarea de către unii ofertanți a datei de predare a Livrării nr. 2 la data de ... se încadrează în termenul de valabilitate al Contractului de finanțare care se încheie în data de 03.04.2027, fiind astfel respectate prevederile Ordinului nr. Pagina 3 din 8

§ 4

819/2016, chiar dacă în cadrul documentelor achiziției există anumite necorelări în acest sens. Cu privire la critica formulată de contestator referitoare la faptul că oferta tehnică a ofertantului ... se bazează pe metoda copy/paste, organizatoarea procedurii învederează că Ordinul nr. 1017/20.02.2019 a fost abrogat și chiar dacă o parte din prevederile acestuia au fost preluate de Ordinul nr. 1554/2023, oferta ... nu poate fi considerată inacceptabilă, neconformă sau neadecvată pentru acest motiv. 2. În ce privește faptul că oferta ... are un preț neobișnuit de scăzut, autoritatea contractantă subliniază că, prevederile art. 136 alin. (4) din HG nr. 395/2016, care stipulează faptul că: „în sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv", trebuie să beneficieze de o interpretare extinsă și totodată punctuală, în sensul că nu întotdeauna un preț, în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, situat sub pragul de 80% este un preț neobișnuit de scăzut. Or, în raport de obiectul punctual al contractului, care este în esență unul de servicii cadastrale, prețul poate să depindă de mai mulți factori atât de ordin obiectiv, cât și de ordin subiectiv, iar comisia de evaluare a evaluat propunerile financiare și sub aspectul asigurării faptului că prețul nu este neobișnuit de scăzut. În cadrul procesului-verbal nr. ... se stipulează faptul că „prețurile propuse și componentele acestora nu sunt neobișnuit de scăzute în raport cu ce urmează a fi prestat astfel încât asigură îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini nr. ..., parte integrantă din documentația de atribuire". 3. Referitor la susținerile conform cărora prin solicitarea de clarificări nr. ... a determinat apariția unui avantaj evident în favoarea ..., autoritatea contractantă arată că, prin raportare la prevederile art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, ofertantul ... a bifat cu „DA" în cadrul formularului DUAE la „Partea a IV: Criterii de selecție" îndeplinirea tuturor criteriilor de selecție impuse, motiv pentru care, la etapa de evaluare a documentelor justificate, i-a solicitat ofertantului să demonstreze informațiile declarate la nivel de DUAE. În urma analizării de către comisia de evaluare a documentelor transmise de ofertant pentru demonstrarea cerinței privind experiența prin contracte cu obiect similar procedurii ce face obiectul prezentei, a reieșit că ... îndeplinește cerința prin contractul nr. ...., încheiat cu ... și contractul nr. ..., încheiat cu .... Ofertantul declarat câștigător a realizat lucrări similare cu cele care fac obiectul prezentei achiziții publice în perioada anterioară datei limită de depunere a ofertei ...., iar prin solicitările de clarificări nu i s-a creat acestuia nici un fel de avantaj. Pagina 4 din 8

§ 5

În concluzie, în conformitate cu principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și pentru toate motivele prezentate, autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea contestației ..., cu consecința menținerii actelor atacate ca fiind temeinice și legale. În drept, se invocă prevederile art. 18 din Legea nr. 101/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. .... formulează concluzii scrise prin care prezintă argumente de natură să susțină criticile din contestație și să combată apărările autorității. ... a constituit cauțiunea în cuantum de .... Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritatea contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, a contractului având ca obiect ... prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. SCN .... Valoarea estimată a contractului este de ... lei, iar criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. În cadrul procedurii au fost primite 5 oferte, în urma evaluării cărora a fost încheiat raportul procedurii nr...., prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de ..., cu o propunere financiară de ... lei, în timp ce oferta contestatorului se află clasată pe locul 2, cu o propunere financiară de .... lei. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, pentru motivele evocate în cele ce preced, ... a depus contestația de față, prin care critică decizia de desemnare a ofertei desemnată câștigătoare. În soluționare, cu privire la prima critică de pretinsă nelegalitate potrivit cu care, deși contractul nu poate avea o durată care să depășească data de ..., autoritatea contractantă a acceptat propunerea tehnică a ... conținând o durată a contractului de 28 de luni de la semnare, cu dată de predare a Livrării 2 – ..., Consiliul reține a avea relevanță prevederile: - cap. II.2.7 – Durata contractului, concesiunii, a acordului-cadru sau a sistemului dinamic de achiziții din fișa de date, unde apare precizarea: Durata în luni: 28, - pct. 5 – Termenele estimate pentru execuția lucrărilor din caietul de sarcini, unde se precizează următoarele: Nr. crt. Descriere activitate Responsabil

§ 6

de activitate Data finalizării 1 Analiză date, recunoaștere teren, stabilire soluție tehnică de realizare a lucrărilor prestator 01.02.2025 Pagina 5 din 8

§ 7

2 Derularea lucrărilor de specialitate prestator 01.07.2025 3 Livrarea nr. 1 – documente tehnice ale cadastrului – copie spre publicare prestator 01.01.2026 4 Livrarea nr. 2 – documente tehnice ale cadastrului – copie finală prestator ... - pct. 7 – Durata contractului, având conținutul: Durata contractului pentru „Realizarea lucrărilor de înregistrare sistemică a imobilelor în sectoarele cadastrale în vederea înscrierii imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, aparținând UAT ... județul Alba” este de 28 de luni de la semnarea Contractului de finanțare cu ..., .... De asemenea, relevanță prezintă Contractul de finanțare încheiat între OCPI și ..., înregistrat la prima dintre instituții sub nr. ..... Contractul de finanțare intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți și are valabilitate de 28 de luni de la data semnării. Față de această ultimă prevedere a contractului de finanțare, Consiliul reține că, întocmai cum arată contestatorul, durata contractului obiect al procedurii de față nu putea depăși data de .... Cele 28 de luni care au început să curgă la data de ... – data perfectării contractului de finanțare, se împlinesc la data de .... Deși pct. 7 - Durata contractului din caietul de sarcini este în acord cu cele ce stabilite la nivelul contractului de finanțare, nu același lucru se poate spune despre prevederile de la pct. 5 – Termenele estimate pentru execuția lucrărilor din caietul de sarcini, potrivit cu care la data de ... are loc Livrarea 2 către autoritatea contractantă, și prevederile fișei de date, potrivit cu care durata contractului ce se va încheia este de 28 de luni. În cauză prezintă relevanță și prevederile formularului de contract pct. 4 – Durata și executarea contractului conform cărora durata contractului nu va depăși data limită a contractului de finanțare, indicată a fi ...., dar și și următoarele prevederi regăsite la pct. 5 – Prețul contractului și modalități de plată din formularul de contract: Conform acestor ultime prevederi, plata serviciilor se face de autoritatea contractantă în termen de 30 de zile de la data semnării și înregistrării procesului-verbal de acceptanță, operațiuni care se vor derula ulterior datei de ..., de finalizare a contractului conform contractului de finanțare. Pagina 6 din 8

§ 8

Din coroborarea tuturor prevederilor enunțate, Consiliul observă o necorelare evidentă între documentele procedurii, respectiv între fișa de date, caietul de sarcini și formularul de contract în ceea ce privește durata contractului care, astfel, este diferită în cazul fiecăruia dintre cele 3 documente. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că nu există vreo solicitare de clarificări sau clarificare din oficiu care să fi avut ca obiect corelarea documentelor procedurii privind durata contractului. În acest context, documentația de atribuire a rămas definitivă în forma în care a fost elaborată, inclusiv sub aspectul prevederilor enunțate a căror forță obligatorie este egală fără a exista posibilitatea acordării prevalenței unor prevederi în raport cu altele fiind exclusă. Reglementează în acest sens dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016 și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Documentația de atribuire este obligatorie nu doar pentru ofertanți la întocmirea ofertelor, ci și pentru autoritatea contractantă în etapa de evaluare a ofertelor, relevante în acest sens fiind dispozițiile art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Și jurisprudența europeană este constată în acest sens, de interes fiind considerentele reținute de CJUE în cauza C-42/13: 42. Or, Curtea a hotărât deja că unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, astfel încât aceasta ar avea obligația să excludă de la o achiziție un operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă în documentele acestei achiziții sub sancțiunea excluderii (a se vedea în acest sens Hotărârea Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40). 43. Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18. Așadar, în speța de față, date fiind informațiile contradictorii ale documentației de atribuire privind durata contractului este cert că respectarea unora conduce la nerespectarea altora. Cu alte cuvinte, respectarea fișei de date reprezintă o nesocotire a prevederilor caietului de sarcini și a formularului de contract. Această situație se întâlnește și la nivelul ofertei câștigătoare, ... respectând în cadrul propunerii sale tehnice fișa de date, în sensul în care a ofertat o durată a contractului de 28 de luni, nu și caietul de sarcini în care se precizează că durata contractului este de 28 de luni începând cu data de ..., și nici formularul de contract în care se precizează cu durata contractului este de 28 de luni începând cu 20.12.2024. Dată fiind însă situația documentației de atribuire, Consiliul nu poate reține o culpă a ... la întocmirea ofertei, așa cum încearcă să acrediteze contestatorul, singura culpabilă fiind, în fapt, autoritatea Pagina 7 din 8

§ 9

contractantă care nu a realizat o corelare a prevederilor documentației de atribuire. Necorelarea în discuție produce efecte în lanț, respectiv nu doar comisia de evaluare a fost pusă în imposibilitatea de evaluare a ofertelor, ci și Consiliul se află în imposibilitatea de a cenzura evaluarea înfăptuită din perspectiva dorită de contestator. Deficiența documentației de atribuire nu poate fi surmontată nici pe calea unei solicitări de clarificări din etapa de evaluare a ofertelor, obligația comisiei de evaluare în această etapă, după cum s-a arătat deja, fiind aceea a respectării întocmai a regulilor pe care singură le-a stabilit la nivelul documentației de atribuire. În concluzie, dat fiind stadiul procedurii de atribuire, în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere a procedurii de atribuire, pe de o parte, iar, pe de altă parte, imposibilitatea evaluării respectiv a efectuării controlului de legalitate asupra deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare, Consiliul determină că singura măsură care poate fi dispusă este aceea a anulării procedurii de atribuire. Temeiul legal al acestei măsuri este constituit de dispozițiile art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2106, potrivit cu care: (7) În cazul admiterii contestației, dacă se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, Consiliul dispune anularea procedurii de atribuire. Date fiind cele ce preced, analiza celorlalte critici ale contestatorului nu va mai fi efectuată, fiind lipsită de orice utilitate câtă vreme nu aduce un beneficiu contestatorului. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept expuse, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (7) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația și va anula procedura de atribuire. Decizia este obligatorie pentru părți, în temeiul art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de ..., în contradictoriu cu ..., și anulează procedura de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 8 din 8

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.