Decizie 154/2025
Decizie CNSC2025_154_2024_Decizie_154.pdf, BO2025_154_2024_BO2025_154.pdf
Document CNSC
ELBA COM SA | URBIOLED SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL MEDIAS
Decizia CNSC nr. 154/C9/4217, 4224 din 21.01.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Modernizarea sistemului de iluminat public prin creşterea eficienţei energetice, Etapa II - cartier Gura Câmpului, Gloria, Aurel Vlaicu - execuţie lucrări, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev.2), de MUNICIPIUL MEDIAȘ, cu sediul în Mediaș, str. Corneliu Coposu nr. 3, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată și: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere corespunzătoare, prin eliminarea cerințelor tehnice excesive și discriminatorii, dezvoltate în cele ce urmează, respectiv modificarea lor conform mențiunilor sale, în baza normelor legale sau standardelor aplicabile în domeniu; - în subsidiar, în situația în care nu este posibilă remedierea actului atacat, obligarea autorității contractante să dispună anularea întregii proceduri. Cu titlu preliminar, solicită, în temeiul art. 22 al Legii nr. 101/2016, pân…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ELBA-COM SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL MEDIAȘ, și obligă autoritatea contractantă la înlocuirea standardului EN50581 cu standardul EN 63000:2019 și la eliminarea standardului SR EN 60598-2-5, din fișele tehnice nr. 1 și 2. Pagina 2 din 4Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_154_2024_Decizie_154.pdf, BO2025_154_2024_BO2025_154.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 154 /C9/4217, 4224 Data: 21.01.2025 Prin contestația nr. 102/ADM/03.12.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 78029/04.12.2024, care face obiectul dosarului nr. 4217/2024, depusă de ELBA-COM SA, cu sediul în Timişoara, spl. Nicolae Titulescu nr. 14, județul Timiş și adresa de corespondență în localitatea Ghiroda, Calea Lugojului nr. 126, județul Timiş, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J35/559/2000, având CUI RO13108765, reprezentată prin Horia Tirfu, director general, privind procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Modernizarea sistemului de iluminat public prin creşterea eficienţei energetice, Etapa II - cartier Gura Câmpului, Gloria, Aurel Vlaicu - execuţie lucrări, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev.2), de MUNICIPIUL MEDIAȘ, cu sediul în Mediaș, str. Corneliu Coposu nr. 3, județul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată și: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere corespunzătoare, prin eliminarea cerințelor tehnice excesive și discriminatorii, dezvoltate în cele ce urmează, respectiv modificarea lor conform mențiunilor sale, în baza normelor legale sau standardelor aplicabile în domeniu; - în subsidiar, în situația în care nu este posibilă remedierea actului atacat, obligarea autorității contractante să dispună anularea întregii proceduri. Cu titlu preliminar, solicită, în temeiul art. 22 al Legii nr. 101/2016, până la soluționarea contestației, să se dispună, pe calea unei încheieri pronunțate în cauză, suspendarea procedurii. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 78058/04.12.2024, care face obiectul dosarului nr. 4224/2024, depusă de URBIOLED SRL, cu sediul social în situat comuna Valea Lupului, str. Victoriei nr. 69, judeţul Iaşi, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J22/1956/2016, având CUI RO32614831, reprezentată legal prin administrator Ciotir Ana-Maria şi convenţional prin Staicu Daniela - Cabinet de avocat, cu Pagina 1 din 4
sediul în Bucureşti, sectorul 1, ansamblul rezidenţial WIN Herăstrău (la recepţie), Barajul Argeş nr. 8A, Corp C3, etaj 1, ap. 3105, ales pentru comunicarea actelor de procedură, privind aceeași procedură simplificată, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţie şi, pe cale de consecinţă: - în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea contestaţiei; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentaţiei de atribuire contestate şi a eliminării cerinţelor restrictive; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei; - în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, acces la dosarul constituit la Consiliu. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. 4217/2024 și 4224/2024 au fost conexate, pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. Prin Încheierea nr. 4026/C9/4217, 4224/13.12.2024, Consiliul a respins, ca rămase fără obiect, cererile de suspendare a procedurii de atribuire, formulate de ELBA-COM SA și URBIOLED SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ELBA-COM SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL MEDIAȘ, și obligă autoritatea contractantă la înlocuirea standardului EN50581 cu standardul EN 63000:2019 și la eliminarea standardului SR EN 60598-2-5, din fișele tehnice nr. 1 și 2. Pagina 2 din 4
Modificările/remedierile vor fi efectuate în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile, și vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici prin publicarea lor în SEAP în cadrul aceluiași termen. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondate, celelalte solicitări din cuprinsul contestației ELBA-COM SA, inclusiv pe cea privind anularea procedurii. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de URBIOLED SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL MEDIAȘ, și obligă autoritatea contractantă la eliminarea cerinței privind efectuarea probei practice; eliminarea prezentării atestatului ANRE tip A; înlocuirea standardului ROHS EN 50581 cu standardul aferent în vigoare; eliminarea standardului SR EN 60598-2-5; înlocuirea standardului IEC/EN 60598-1 din cadrul fișei tehnice nr. 2 cu standardul IEC/EN 62262; modificarea fișelor tehnice în sensul permiterii ofertării de aparate de iluminat care au deschiderea compartimentului optic şi accesorii electrice chiar şi prin intermediul unor unelte și corelarea cerinţelor atât pentru fişa tehnică nr. 1, cât şi pentru fişa tehnică nr. 2; eliminarea cerințelor referitoare la Inchiderea compartimentului accesorii electrice se va face in minim 4 puncte de fixare. Fixarea se va face in minim doua cleme de inchidere; eliminarea cerinței referitoare la butonul fizic de comandă și permiterea ofertării și a altor soluții constructive; eliminarea certificării ISO/IEC 27001 pentru aplicația de telegestiune ofertată. Modificările/remedierile vor fi efectuate în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile, și vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici prin publicarea lor în SEAP în cadrul aceluiași termen. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate, celelalte solicitări din contestația formulată de URBIOLED SRL, inclusiv solicitarea de anulare a procedurii. Respinge solicitarea URBIOLED SRL privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor determinate de soluționarea litigiului. Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea autorității contractante privind obligarea contestatoarelor la plata de despăgubiri. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 4
Pagina 4 din 4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 102/ADM/03.12.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 78029/04.12.2024, care face obiectul dosarului nr. .../2024, depusă de ... SA, cu sediul în ... și adresa de corespondență în ..., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ..., având CUI RO..., reprezentată prin ..., director general, privind procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Modernizarea sistemului de iluminat public prin creşterea eficienţei energetice, Etapa II - cartier Gura Câmpului, Gloria, Aurel Vlaicu - execuţie lucrări, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev.2), de MUNICIPIUL ..., cu sediul în ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată și: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere corespunzătoare, prin eliminarea cerințelor tehnice excesive și discriminatorii, dezvoltate în cele ce urmează, respectiv modificarea lor conform mențiunilor sale, în baza normelor legale sau standardelor aplicabile în domeniu; - în subsidiar, în situația în care nu este posibilă remedierea actului atacat, obligarea autorității contractante să dispună anularea întregii proceduri. Cu titlu preliminar, solicită, în temeiul art. 22 al Legii nr. 101/2016, până la soluționarea contestației, să se dispună, pe calea unei încheieri pronunțate în cauză, suspendarea procedurii. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 78058/04.12.2024, care face obiectul dosarului nr. .../2024, depusă de ... SRL, cu sediul social în situat ..., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ..., având CUI RO..., reprezentată legal prin administrator ... şi convenţional prin ... - Cabinet de avocat, cu sediul în ...., ales pentru comunicarea actelor de procedură, privind aceeași procedură simplificată, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţie şi, pe cale de consecinţă: Pagina 1 din 59
- în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea contestaţiei; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante să dispună măsuri de remediere în sensul modificării prevederilor documentaţiei de atribuire contestate şi a eliminării cerinţelor restrictive; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016, dacă se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea contestaţiei; - în temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, acces la dosarul constituit la Consiliu. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2024 și .../2024 au fost conexate, pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. Prin Încheierea nr. 4026/C9/..., .../13.12.2024, Consiliul a respins, ca rămase fără obiect, cererile de suspendare a procedurii de atribuire, formulate de ... SA și ... SRL. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor conexate de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care ... SA (în dosarul nr. .../2024) și ... SRL (în dosarul nr. .../2024) critică unele prevederi ale documnetației de atribuire, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Dosarul nr. .../2024: În cadrul motivelor de nelegalitate constatate în cadrul documentației de atribuire publicate în SEAP, ... SA a susținut că, în conformitate cu prevederile legale în materie „Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”, respectiv ... "să aibă legătură cu obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru și să fie proporționale prin raportare la valoarea și obiectivele acestuia”. În cadrul documentației a identificat anumite cerințe care încalcă aceste norme legale, aspecte pe care le va dezvolta în cele ce urmează. PUNCTUL 1 - Modificarea/eliminarea cerințelor Pagina 2 din 59
Referitor la cerința din fișa tehnică nr. 2, Aparat de iluminat tip LED AIL 7 arată că se solicită: 1.5 Dimensiuni aparat de iluminat: forma circulară, tronconică, ΦxH:500mm/450mm (+/-10%) Impunerea unor dimensiuni specifice, cum ar fi forma circulară, tronconică, cu un diametru de 500 mm și o înălțime de 450 mm (+/- 10%), susține că poate fi considerată o cerință restrictivă deoarece, în conformitate cu principiile fundamentale ale achizițiilor publice stabilite prin Legea nr. 98/2016, impunerea unei singure variante constructive în cadrul fișei tehnice nr. 1 a aparatului de iluminat aferent licitației, restrânge semnificativ concurența și exclude posibilitatea de participare a unui număr mare de potențiali ofertanți. De asemenea, impunerea unei singure variante constructive poate fi considerată o încălcare a principiului de concurență, care este esențial pentru obținerea celor mai eficiente soluții la prețurile cele mai avantajoase pentru autoritățile publice. Solicită Consiliului să constate că prin "strecurarea" acestei cerințe în fișa tehnică nr. 2, autoritatea contractantă nu face nimic altceva decât să limiteze nelegal concurența. Acest fapt poate fi demonstrat chiar prin fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal de TIP AIL 1, 2, 3, 4, 5, 6, unde nu sunt impune nici dimensiuni și nici forma corpurilor. Autoritatea contractantă a introdus special fișa tehnică nr. 2 care se presupune că reprezintă fișa tehnică tot a unui aparat de iluminat de stradal conform cerinței 2.1 "Distribuția luminoasă va fi de tip asimetric stradal..." Prin fișa tehnică nr. 2 pentru Aparatul de iluminat tip LED AIL 7, autoritatea a introdus mai multe cerințe în scopul limitării ofertanților la procedură și, totodată, cerințele nu sunt în concordanță cu fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal tip LED AIL 1, 2, 3, 4, 5, 6. Va prezenta aceste neconcordanțe în cele ce urmează: Extras din fișa tehnică nr. 2 Dimensiuni aparat de iluminat: forma circulara, tronconică, ΦxH:500mm/450mm (+/-10%) Extras din fișa tehnică nr. 1 1.4 Dimensiuni aparat de iluminat LxlxH: nu sunt impuse 1.5 Greutate: nu se impune Extras din fișa tehnică nr. 2 2.9 Temperatura de culoare Tc=2200-3000K Extras din fișa tehnică nr. 1 2.6 Temperatura de culoare Tc≤4000K, indicele de redare al culorilor Ra≥70 În aceeași ordine de idei, pentru un iluminat uniform, temperatura de culoare ar trebui să fie identică. Extras din fișa tehnică nr. 2 3.2 Difuzor din sticla sau policarbonat: Extras din fișa tehnică nr. 1 Pagina 3 din 59
3.2 Difuzor din sticla tratata termic, securizată, plană sau curbată Extras din fișa tehnică nr. 2 4. 2 Driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieșire maxim 900mA Extras din fișa tehnică nr. 1 4. 2 Driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieșire maxim 1050mA Extras din fișa tehnică nr. 2 4.9 Funcționare la Ta= -30 +55° C Extras din fișa tehnică nr. 1 4.8 Funcționare la Ta= -30 +50° C Conform documentului Memoriu PT Modernizare Sist ILUMINAT PUBLIC AFM3 ..., pagina 27, aparatele de iluminat de tip AIL 7- LED 33W vor fi montate pe Str. Socului din Municipiul .... Accesând motorul de căutare Google Maps, pentru vizualizarea străzii respective se constată că aparatele de iluminat de pe această stradă sunt tot de tip stradal acest lucru făcând și mai evidentă situația în fapt, și mai exact, că autoritatea contractantă a introdus în documentația de atribuire o a două fișa tehnică prin care au fost incluse specificații restrictive și neconcordanțe cu prima fișa tehnică. Mai mult decât atât, numărul corpurilor de iluminat AIL 7 este extrem de redus (7 bucăți) și vin montate pe o singură stradă. Puterea acestuia este nu cu mult mai mare decât a aparatului de iluminat AIL 5, și nu cu mult mai mică decât a aparatului de iluminat AIL 4, așa cum se poate observa din captura de ecran extrasă din documentația de atribuire de la pagina 28. (Aparatele de iluminat de tip AIL 5- LED 32W; Aparatele de iluminat de tip AIL 4- LED 36W). Prin contestație, solicită obligarea autorității contractante la adoptarea unor măsuri de remediere privind corelarea cerințelor celor două fișe tehnice, dat fiind faptul că aparatele de iluminat trebuie să funcționeze în aceleași condiții sau prin renunțarea totală a fișei tehnice nr. 2 Aparat de iluminat tip LED AIL 7 și includerea acestuia în fișa tehnică nr. 1, aceasta devenind Fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal de TIP AIL 1, 2,3, 4, 5, 6, 7. PUNCTUL 2 - Modificarea cerinței Referitor la cerința din fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal de TIP AIL 1, 2, 3, 4, 5, 6, se cere: 6.5 Se va prezenta declarație RoHS care va confirma respectarea standardului: EN 50581. Solicită eliminarea/modificarea acestei cerințe din fișa tehnică nr. 2, întrucât acesta impune respectarea unui standard anulat, mai exact a standardului SR EN 50581. În demonstrarea acestui fapt atașează o captură de ecran cu demonstrarea celor mai sus menționate. PUNCTUL 3 - Modificarea cerinței Referitor la cerința din fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal de TIP AIL 1, 2, 3, 4, 5, 6 se cere: 6.9 Se va prezenta raport de testare Pagina 4 din 59
măsurători electrice, care va confirma respectarea standardului IEC 61000-3-2. Conform principiilor generale ale dreptului comunitar, precum și normelor naționale care guvernează achizițiile publice, este esențial ca orice cerință tehnică să fie relevantă și proporțională cu obiectul contractului de achiziție publică. Standardul IEC 61000-3-2 care reglementează limitarea armonicelor injectate în rețea de echipamentele electrice, nu este adecvat pentru a evalua calitatea optică sau de durabilitate a corpurilor de iluminat stradal. Standardul vizat nu are ca obiect testarea măsurătorilor electrice sau evaluarea parametrilor esențiali specifici iluminatului public, fiind astfel neadecvat și excesiv în contextul prezent. Prin urmare, solicită obligarea autorității contractante la modificarea acestui punct din fișa tehnică a aparatelor de iluminat prin înlocuirea standardului IEC 61000-3-2 cu standardele relevante SR EN IEC 60598-1 și SR EN IEC 60598-2-3 prin care se realizează cu adevărat conformitatea măsurătorilor electrice (curent, tensiune, putere, factor de putere) și care sunt specifice pentru corpurile de iluminat stradal. Aceasta va asigura conformitatea cu obiectivele licitației de a achiziționa produse adecvate și de calitate, respectând în același timp principiile fundamentale ale achizițiilor publice. PUNCTUL 4 - Modificarea/eliminarea cerinței Referitor la cerința din fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal de TIP AIL 1, 2, 3, 4, 5, 6 se cere: 6.10 Se va prezenta raport termic, care va confirma respectarea următoarelor standarde: EN 60598-2-3 și EN 60598-2-5. Prin contestație, solicită eliminarea standardului EN 60598-2-5 din cerința de la punctul 6.10 din fișa tehnică nr. 2 , întrucât acesta se referă la o cu totul altă categorie de produse care nu fac obiectul prezentului contract și, mai exact, standardul SR EN 60598-2-5 este standard pentru familia de proiectoare (Corpuri de iluminat. Partea 2-5: Condiții speciale. Proiectoare). Conform proiectului tehnic de execuție, nu au fost identificate corpuri de iluminat de tip proiector care trebuie ofertate și care să respecte standardul amintit, astfel impunerea respectării acestui standard este irelevantă. Punctul 5 - Modificarea cerinței Referitor la cerințele din fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal de TIP AIL 1, 2, 3, 4, 5, 6 se cere: 3.6 Preferabil, compartimentul accesorii electrice se va deschide din partea de jos, pentru a evita pătrunderea apei în cazul apariției precipitațiilor în timpul intervenției. Se vor prezenta documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj pentru demonstrarea cerinței; 3.7 Compartimentul accesorii electrice va fi prevăzut cu un dispozitiv pentru menținerea capacului în poziția „DESCHIS" pe durata realizării intervențiilor, preferabil. Închiderea compartimentului accesorii electrice se va face în minim 4 puncte de Pagina 5 din 59
fixare. Fixarea se va face în minim două cleme de închidere. Se vor prezenta documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj pentru demonstrarea cer. Având în vedere prevederile legislației privind achizițiile publice, în special principiile proporționalității și nediscriminării, precum și cerințele specifice de siguranță pentru corpurile de iluminat de clasa de izolație, solicită obligarea autorității la modificarea cerințelor prevăzute la punctele 3.6 și 3.7 din fișa tehnică nr. 1, din următoarele motive: Lipsa justificării tehnice adecvate pentru cerințele restrictive: Cerințele care impun deschiderea compartimentului accesoriilor electrice în partea de jos, utilizarea unui număr minim de patru puncte de fixare (două balamale și două cleme) și menținerea capacului în poziție deschisă nu sunt fundamentate pe o justificare tehnică clară privind necesitatea lor sau impactul asupra funcționalității ori siguranței produsului. Restrângerea nedreaptă a competiției prin specificații tehnice restrictive: Aceste cerințe pot limita participarea operatorilor economici care oferă soluții echivalente, conforme cu standardele aplicabile. Conformitatea produsului cu cerințele de siguranță este deja garantată prin aplicarea standardelor tehnice în vigoare, fără a fi necesară impunerea unor specificații care favorizează implicit un anumit tip de produs sau producător. Solicitarea de soluții echivalente și justificate: Acceptarea unor soluții alternative care asigură același nivel de protecție împotriva factorilor de mediu (ex. penetrarea apei) și o rezistență echivalentă a sistemului de închidere ar respecta principiul tratamentului egal și ar permite competiția liberă în cadrul procedurii de achiziție. În cazul în care nu se procedează la modificarea sau eliminarea acestor cerințe, solicită clarificarea următoarelor aspecte: a) Siguranța în timpul intervențiilor de mentenanță Solicită prezentarea unei justificări tehnice detaliate care să explice de ce deschiderea în partea de jos a compartimentului este necesară, în special în contextul operațiunilor efectuate în condiții de precipitații. Această cerință poate crește riscul de electrocutare pentru personalul de întreținere, în special în cazul corpurilor de iluminat de clasa I de izolație, care necesită împământare. Menționează că riscul invocat în documentație nu este fundamentat de o normă tehnică aplicabilă. În acest sens, invocă art. 27 și art. 41 din Ordinul ANRE nr. 34/2021 de aprobare a Normei tehnice privind stabilirea cerințelor pentru executarea lucrărilor sub tensiune în instalații electrice. Chiar dacă deschiderea compartimentului accesoriilor electrice se face în partea de jos, în cazul intervențiilor pe timpul ploii, se pierde gradul de protecție IP66. Apa sub forma de stropi, condens, sau prin bătaia vântului poate pătrunde în zona aparataj și poate defecta lampa (scurt circuit). Pătrunderea apei în componentele electrice poate cauza Pagina 6 din 59
scurtcircuite sau coroziunea acestora, reducând durabilitatea și eficiența lor. Acest aspect poate duce la defectări premature ale echipamentului, necesitând înlocuiri costisitoare sau reparații complicate. În aceeași ordine de idei, efectuarea reparațiilor în condiții nefavorabile poate afecta calitatea și precizia intervențiilor. b) Restricțiile tehnice și justificarea lor În primul rând, prin această cerință se impune o singură variantă constructivă a corpurilor de iluminat (deschiderea compartimentului accesorii electrice doar în partea de jos), fapt care este menit sa restrângă neloial concurența. Specificațiile privind numărul minim de puncte de fixare (două balamale și două cleme) sunt nejustificat restrictive, împiedicând ofertarea unor soluții inovatoare sau echivalente. În plus, cerința referitoare la menținerea capacului în poziție deschisă este redundantă, întrucât forța gravitațională îndeplinește această funcție în mod natural. Solicită o clarificare cu privire la necesitatea obiectivă a acestor cerințe. Punctul 6 - Modificarea cerinței Referitor la cerința din fișă tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal de TIP AIL 1, 2, 3, 4, 5, 6, se cere: 2.8 Sistemul de montaj va fi dual, preferabil fără adaptor, permițând montarea atât pe braț cât și în cap de stâlp, iar inclinarea va fi ajustabila pentru minim următoarele intervale cu 2 g pas din 5° în 5°; Montaj pe consola: -15°-+15° Montaj în cap de stâlp: -10° - +30° Se vor prezenta documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj pentru demonstrarea cerinței. Cerința va fi punctata conform fișei de date. Având în vedere principiile proporționalității și nediscriminării, precum și necesitatea respectării criteriilor de siguranță și eficiență în procesul de achiziție publică, solicită modificarea intervalului prevăzut pentru sistemul de montaj în cap de stâlp, după cum urmează: • Montaj în cap de stâlp: de la -10° la +30° la -15° la +15°, interval identic cu cel solicitat pentru montajul pe consola. Argumente pentru modificare: 1. Restricționarea accesului la soluții tehnice conforme și eficiente Cerința privind intervalele mari de ajustare a unghiului pentru montaj (în special pentru montaj în cap de stâlp, de până la +30°) exclude soluții tehnice conforme, dar care prezintă design-uri diferite și eficiente. Această specificație, în forma actuală, limitează accesul ofertanților care ar putea propune soluții alternative, conforme cu standardele de siguranță și performanță aplicabile. 2. Impactul negativ al unghiurilor mari asupra BUG (Backlight, Uplight, Glare) Unghiurile mari de ajustare (>15°) pot avea un impact negativ semnificativ asupra BUG, în special prin creșterea riscului de orbire (glare). Acest aspect afectează confortul vizual al participanților la trafic Pagina 7 din 59
și compromite uniformitatea iluminatului, ceea ce contravine obiectivelor privind siguranța rutieră și calitatea iluminatului public. 3. Lipsajustificării tehnice clare pentru intervalele mari Nu există o justificare tehnică documentată pentru cerința unor intervale de ajustare atât de mari. În condițiile în care design-ul majorității soluțiilor tehnice disponibile pe piață asigură intervale mai restrânse (dar suficiente pentru adaptabilitate), aceste specificații suplimentare impuse de documentație nu sunt proporționale cu obiectivul urmărit și pot fi considerate restrictive. 4. Respectarea proporționalității și a principiilor achizițiilor publice Modificarea propusă (limitarea intervalelor la valori mai reduse) permite menținerea unei licitații corecte, încurajând participarea mai multor ofertanți, fără a compromite obiectivele legate de siguranță și funcționalitate. Solicită obligarea autorității contractante la ajustarea cerințelor specificate, astfel încât intervalele de ajustare să fie limitate la valorile propuse mai sus, respectând astfel principiile de proporționalitate, nediscriminare și competitivitate în procesul de achiziție publică. Aceste modificări vor asigura o selecție bazată pe performanța reală a produselor și pe respectarea normelor de siguranță, fără a impune limitări nejustificate. Punctul 7 - Modificarea cerinței Referitor la cerințele din fișă tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal de TIP AIL 1, 2,3, 4, 5, 6, în baza principiilor proporționalității, tratamentului egal și nediscriminării prevăzute de legislația în vigoare privind achizițiile publice, solicită eliminarea cerințelor specificate la punctul 5 (5.1/5.2/5.3/5.4/5.5/5.6) din cadrul fișelor tehnice nr. 1 și nr. 2, pentru următoarele motive: 1. Lipsa justificării tehnice și economice pentru cerința furnizării unei aplicații dedicate Cerința de a furniza o aplicație dedicată pentru gestionarea documentației și a informațiilor despre echipamente nu este justificată tehnic sau economic, având în vedere următoarele: Funcționalitățile solicitate pot fi îndeplinite cu succes prin utilizarea aplicației de telegestiune deja solicitate în cadrul documentației de atribuire sau prin etichetarea echipamentelor cu coduri QR. Aceste coduri pot direcționa către documentația tehnică (stocată pe un server cloud sau website-ul producătorului), fiind o soluție eficientă și accesibilă; Gestionarea documentației prin platforme existente nu necesită dezvoltarea suplimentară de aplicații, ceea ce reduce costurile și elimină necesitatea alocării resurselor suplimentare din partea ofertanților. 2. Costuri ridicate și lipsa unei utilități practice pe termen lung Pagina 8 din 59
Dezvoltarea, implementarea și întreținerea unei aplicații dedicate implică costuri suplimentare, atât pentru producător, cât și pentru beneficiar, fără a oferi un avantaj practic: Actualizările frecvente și suportul tehnic necesar pentru o astfel de aplicație pot complica utilizarea acesteia, în special pe durata perioadei de garanție (de minimum 5 ani) și ulterior, când beneficiarul trebuie să asigure mentenanța echipamentelor; După expirarea perioadei de garanție, tehnologia actuală poate deveni învechită, iar echipamentele și soluțiile tehnice disponibile pe piață vor evolua. Această cerință devine, astfel, nepractică și imposibil de implementat în mod eficient. 3. Suprapunerea funcționalităților cerute cu sistemele deja solicitate Cerința de a introduce manual locația aparatului de iluminat este redundantă, întrucât sistemele de telegestiune solicitate includ funcționalități GPS, care permit identificarea exactă a coordonatelor aparatului de iluminat. Introducerea unor astfel de cerințe impune o sarcină suplimentară asupra personalului autorizat ANRE care efectuează instalarea aparatelor de iluminat. Utilizarea dotărilor standard pentru implementarea acestor cerințe implică riscuri suplimentare de erori și costuri nejustificate. 4. Restricționarea competiției și a participării unor ofertanți cu soluții eficiente Impunerea cerinței de furnizare a unei aplicații dedicate reprezintă o condiție restrictivă, care limitează participarea producătorilor ce pot oferi soluții alternative, tehnic și economic mai eficiente, și care sunt conforme cu toate standardele aplicabile. Ține să precizeze că, dacă în urma contestații, autoritatea contractantă va adopta măsura de remediere privind păstrarea ambelor fișe tehnice pentru aparatele de iluminat stradale și corelarea cerințelor amintite la punctul 1, restul punctelor, punctul 2 - punctul 7, din cadrul contestației vor fi aplicabile și pentru fișa tehnică nr. 2 Aparat de iluminat tip LED AIL 7. Pentru toate considerentele expuse, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. 21652/19.12.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 82571/19.12.2024, Municipiul ... formulează punct de vedere prin care solicită respingerea contestaţiei formulată de ... SA. Pagina 9 din 59
Referitor la cerinţele referitoare dimensiunile aparatului de iluminat tip LED AIL7, arată că documentaţia de atribuire a fost elaborată cu respectarea tuturor prevederilor în materia achiziţiilor publice. Mai mult, documentaţia de atribuire respectă modelul de documentaţie standardizată pentru execuţie de lucrări, disponibilă la https:// achizitiipublice.gov.rO/matrix/cell/71/1, inclusiv în ceea ce priveşte factorii de evaluare. Configuraţia aparatelor propuse în proiectul tehnic de execuţie a fost analizată de reprezentanţii serviciului tehnic al primăriei, aprobată de autoritatea de implementare AFM şi adoptată în urma hotărârii de consiliu prin care s-a validat proiectul încă de la faza DALI. Consideră că sunt diverse produse care îndeplinesc cerinţele menţionate, acestea nefiind nişte cerinţe speciale sau care necesită o construcţie specifică unui anumit producător. Nu se doreşte pentru aparatele de iluminat ornamentale montarea aceluiaşi tip de aparat de iluminat ca cel stradal tocmai datorită faptului că nu se integrează în peisajul urbanistic al zonelor. Această cerinţă nu este restrictivă, pe piaţă existând numeroşi producători care au această formă constructivă. Autoritatea nu admite modificarea soluţiilor tehnice care nu au un fundament serios asupra proiectului ce se doreşte a fi implementat. Privind dimensiunile aparatului de iluminat ornamental solicitate acestea reprezintă dimensiuni maxime, ofertanţii putând oferta aparate cu diametru maxim 500 mm ± 10 mm şi înălţime maximă 450 mm ± 10 mm. Se poate observa că dimensiunile stabilite au un caracter maximal, fapt care demonstrează încadrarea dimensiunilor într-un interval de valori, cu o toleranţă de (± 10%), iar nu dimensiuni fixe şi precise menite să favorizeze un anumit ofertant sau alese în mod arbitrar, astfel cum în mod nejustificat afirmă contestatoarea. Acceptarea unor forme de bază a aparatelor de iluminat tip AIL 7 nu s-ar mai încadra în arhitectura străzii unde au fost alese aceste aparate de iluminat, astfel, pentru locaţia stabilită a aparatelor de iluminat ar strica arhitectura gândită la nivelul municipiului. Proiectul nu prevede înlocuirea aparatelor existente cu aceeaşi formă ca cele existente, ci şi legat de planul urbanistic al autorităţii contractante în corelare cu anumite străzi care intervin şi în proiectul de faţă. Produsul AIL 7 are o fişă tehnică separată pentru că, prin caracteristicile sale tehnice, are nevoie, faţă de celelalte tipuri de AIL, de condiţii diferite de prezentare şi montaj pentru a funcţiona conform parametrilor tehnici: aparatul să aibă forma circulară, tronconică. 0xH:500mm/450mm (+/-10%), temperatura de culoare Tc=2200- 3000K, difuzor de sticlă sau policarbonat etc. Atât caracteristicile tehnice ale aparatului de iluminat tip LED AIL 7 cât şi ale celorlalte aparate de iluminat LED respectă obiectivitatea care trebuie să însoţească caracteristicile unui produs, contestatoarea Pagina 10 din 59
neafirmând vreo nemulţumire fată de caracteristicile diferite ale acestor LED-uri AIL 7, ci de faptul că au o fişă tehnică separată. Obiectul investiţiei reprezintă execuţia de lucrări, conform unui proiect tehnic avizat şi aprobat prin HCL, precum şi de autoritatea finanţatoare, Administraţia Fondului de Mediu (AFM). În aceste condiţii, nu se poate accepta implementarea unor soluţii constructive alternative. Prin Fişa tehnică nr. 2, aferentă unor corpuri de iluminat tip AIL 7, nu se restrânge concurenţa. Proiectul tehnic de iluminat prevede 7 tipuri de corpuri de iluminat AIL LED, amplasate diferit la locaţiile stradale ale proiectului: corpurile de iluminat tip AIL 7 au o fişă tehnică diferită datorită caracteristicilor sale tehnice, iar aceste aparate de iluminat tip LED implică o performanţă, sustenabilitate şi o configuraţie aparte, restul aparatelor de iluminat tip AIL LED 1 + 6 pot intra în acelaşi lot tehnic de condiţii, achizitoarea sistematizând tehnic produsele. Solicită Consiliului să nu dea curs cererii contestatoarei pentru a putea păstra calitatea ridicată a produselor care vor fi ofertate precum şi peisajul urbanistic al zonelor în care se vor monta. Referitor la eliminarea/modificarea cerinţei privind respectarea unui standard anulat EN50581, consideră că cerinţa referitoare la standardele indicate putea fi lămurită prin intermediul unei solicitări de clarificări, neconstituind un punct de contestaţie. Prin măsurile de remediere se va înlocui cerinţa referitoare la standardul în cauză din EN50581 în EN 63000:2019, aplicabil la data procedurii. Aduce la cunoştinţa Consiliului și contestatoarei că va transmite spre publicare măsuri de remediere, prin care se va înlocui cerinţa referitoare la standardul în cauză din EN50581, în EN63000:2019, aplicabil la data procedurii. Referitor la modificarea cerinţei privind IEC 61000-3-2 arată că standardul IEC 61000-3-2:2018 se referă la limitarea curenţilor armonici injectaţi în sistemul public de alimentare. Acesta specifică limitele componentelor armonice ale curentului de intrare care pot fi produse de echipamente testate în condiţii specificate. Se aplică echipamentelor electrice şi electronice care au un curent de intrare nominal de până la 16A inclusiv pe fază şi sunt destinate a fi conectate la sistemele publice de distribuţie de joasă tensiune. Scopul respectării limitelor de emisii pentru curenţii armonici este de reducere a distorsiunii armonice a curentului din reţea cauzată de echipamentele electrice şi electronice şi asigurarea compatibilităţii echipamentelor cu sistemele de alimentare publice, astfel încât să fie menţinută calitatea energiei electrice. Standardul aprobat la nivel european asigură o calitate şi durabilitate unei lucrări, astfel acesta nu poate fi considerat neadecvat şi excesiv. Standardele despre care face vorbire contestatoarea, SR EN IEC 60598-1 şi SR EN IEC 60598- 2-3, fac parte dintr-o serie mult mai amplă Pagina 11 din 59
de standarde privind corpurile de iluminat, care acoperă toate particularităţile şi cerinţele necesare comercializării şi utilizării acestora, cunoscută sub indicativul IEC 60598 şi reglementează cerinţele generale şi testele pentru corpurile de iluminat cu accent pe rezistenţa la temperaturi, materialele utilizate şi rezistenţa mecanică. Aceste standarde se regăsesc atât în fişa tehnică 1 (pct. 6.4, 6.7), cât şi în fişa tehnică 2 (punct 8.7, 8.8), aferentă corpurilor de iluminat de tip LED şi nu trebuie înlocuit niciun standard cu altul, cele două standarde 60598 şi 61000 completându-se în funcţie de condiţiile de utilizare. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive respectiv a standardului EN60598-2-5, precizează că au fost menţionate ambele părţi ale acestuia, respectiv Partea 2-3, cât şi Partea 2-5, ambele fiind aplicabile corpurilor de iluminat stradal, indiferent de tipul constructiv al acestora, fiind un standard generic care se referă în primul rând la aparatele/corpurile de iluminat. Solicitarea standardului EN 60598-2-5 nu reprezintă o cerinţă restrictivă. Nu înţelege reclamaţia contestatoarei, având în vedere că acest standard este unul generic şi se referă la aparatele de iluminat: "SR EN 60598-2-5:2016. Corpuri de iluminat, partea 2-5: Condiţii speciale. Acest standard specifică cerinţele pentru proiectoarele echipate cu surse de lumină electrice alimentate la o tensiune care nu depăşeşte 1 000 V" Menţionează că ambele standarde, atât SR EN 60598-2-3 și SR EN 60598-2-5 sunt standarde specifice corpurilor de iluminat pentru şosele, străzi şi alte aplicaţii ale iluminatului public exterior, iluminării tunelurilor, corpurilor de iluminat integrate în stâlpi la o înălţime totală minimă deasupra solului de 2,5 m, echipate cu surse electrice de lumină a căror tensiune de alimentare nu depăşeşte 1000 V. Apreciază că nu se impune modificarea cerinţei, solicită Consiliului să constate lipsa de fundament şi lipsa justificărilor aferente criticilor formulate de contestatoarw cu privire la eliminarea cerinţei. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impune deschiderea aparatului în partea de jos (punctul 3.6 din Fişa tehnică nr. 1), respectiv eliminarea cerinţei de închidere a compartimentului accesorii electrice se va face în min. 4 puncte de fixare (punctul 3.7 din Fişa tehnică nr. 2) În documentaţia de atribuire nu a fost impus deschiderea compartimentului accesorii electrice pentru AIL 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 în partea de jos, aşa cum clar se regăseşte la punctul 3.6 din Fişa tehnică nr. 1, fiind specificat „Preferabil". Astfel nu a fost impus doar ofertarea de aparate de iluminat cu deschidere în partea de jos, acceptându-se şi soluţia de deschidere în partea de sus. Pentru aparatul AIL 7 nu se poate accepta deschiderea în partea de sus, deoarece aparatul de iluminat are montajul suspendat din partea centrală, astfel tehnic este imposibil ca aparatul de iluminat să se poată Pagina 12 din 59
deschide în partea de sus din moment ce în partea de sus se află prinderea aparatului de iluminat (sistemul de montaj). Contestatoarea nu demonstrează o modalitate prin care se restrânge concurenţa, iar aceasta nu indică o altă soluţie constructivă care ar putea îndeplini condiţiile de închidere şi care ar putea asigura etanşeitatea necesară pentru aparatele ofertate. Critica adresată nu are un fundament demonstrat și autoritatea contractantă consideră că o altă soluţie de închidere ar duce la deteriorarea în timp a aparatelor. Cerinţa prevede fixarea în minimum 4 puncte pentru a asigura o etanşeitate a aparatului de iluminat şi o manevrare a acestuia mai rapidă şi mai uşoară în timpul intervenţiilor necesare pe durata de viaţă a aparatelor de iluminat. Mecanismul de închidere cu 4 puncte de fixare (exemplu 2 cleme şi 2 balamale) reprezintă o soluţie care conferă rapiditate la orice intervenţie pe toată durata de viaţă a aparatelor de iluminat, soluţie care oferă costuri operaţionale reduse şi ajută la întreţinerea şi intervenţia asupra aparatelor de iluminat într-un mod mai rapid şi mai facil, deoarece timpii de intervenţie asupra aparatelor de iluminat este mai redus. Referitor la modificarea cerinţelor privind intervalului prevăzut pentru sistemul de montaj, la stâlp, arată că diferenţa intervalelor solicitate pentru montajul pe consolă şi montajul în cap de stâlp provine din faptul că unghiul consolei asigură deja 10÷15 grade, iar în cazul montării în cap de stâlp, nemaiavând acest unghi al consolei va fi necesară înclinarea aparatului de iluminat suplimentar cu 15 grade pentru a ajunge la acelaşi unghi de montare ca în cazul montării pe consolă. Cerinţa a avut în vedere investiţiile care se vor realiza în viitor pentru regenerarea urbană care vor include inclusiv schimbarea stâlpilor. Pe piaţa de profil există numeroşi producători care permit reglarea unghiului mai mult de 15 grade: Lug, Schreder, Philips, Urbio etc. Pe de altă parte, autoritatea contractantă nu poate admite modificarea soluţiilor tehnice în această etapă a procedurii de atribuire, fără un fundament tehnic, deoarece acest lucru implică acceptarea şi a ofertelor alternative. Solicită respingerea şi acestui punct contestat. Referitor la modificarea/eliminarea cerinţei de la pct. 5 din Fişa Tehnică nr. 1 şi 2, autoritatea contractantă precizează că urmăreşte implementarea unui sistem atât performant şi de calitate, cât şi unul ce oferă soluţii de întreţinere şi mentenanţă cât mai facile şi care nu produce costuri majore de operare şi întreţinere. Aşa cum s-a explicat şi în cadrul documentaţiei tehnice, aplicaţia solicitată în fişa tehnică nr. 1 (corpuri de iluminat tip AIL 1, 2, 3, 4, 5 şi 6) şi fişa tehnică 2 (corpuri de iluminat tip AIL 7), unde, la capitolul 5 „Mentenanţă şi întreţinere" sunt descrise caracteristici cu rol de Pagina 13 din 59
întreţinere şi mentenanţă, respectiv un rol distinct de cel al aplicaţiei de telegestiune şi anume control, configurare şi raportare. Menţionează că cerinţa este una absolut normală în era digitală, majoritatea producătorilor din industria de iluminat oferind o astfel de opţiune. Solicitarea aplicaţiei mobile pentru aparatele de iluminat nu este una restrictivă, aplicaţii ale aparatului de iluminat au marii producători de aparate de iluminat din piaţă precum Philips, Zumtobel, Schreder, Thorn, Urbio etc. Sunt mai multe produse pe piaţă de profil care pot să fie utilizate în proiectul său. Din acest motiv, consideră că s-a formulat o critică nefundamentată şi care nu se bazează pe o analiză serioasă a produselor din piaţă. Aplicaţia mobilă a aparatelor de iluminat nu dublează cerinţele solicitate prin sistemul de telegestiune, având ca utilitate pentru mentenanţa şi întreţinere şi pentru a fi folosită de către electricienii de intervenţie asupra sistemului de iluminat public, nefiind necesare cunoştinţe avansate pentru a folosi sistemul de telegestiune. Aplicaţia are rolul de a fi utilizată într-un mod uşor şi rapid astfel încât să fie găsite rapid codurile pieselor de schimb, să poată fi introduse note referitoare la ansamblu (tip stâlp, număr stâlp), date despre istoricul operaţiilor de mentenanţă şi reconfigurarea efectuată, date care nu sunt solicitate în sistemul de telegestiune. Sistemul de telegestiune este limitat datorită perioadei de transmisie, iar aplicaţia mobilă a aparateior de iluminat nu are această restricţie, putând fi utilizată de echipele de mentenanţă pe toată durata de viaţă a aparatelor de iluminat. În concluzie, autoritatea contractantă apreciază contestaţia formulă de ... SA ca fiind nejustificată, motivele enumerate neavând o baza reală. Solicită Consiliului să respingă contestaţia ca netemeinică şi nefondată şi, având în vedere paguba iminentă care se poate produce în contul autorităţii (extinderea termenelor de implementare a proiectului care generează depăşirea termenului limită de implementare şi, implicit, pierderea finanţării), solicită obligarea contestatoarei la plata de despăgubiri pentru timpul alocat analizei şi formulării punctului de vedere aferente contestaţiei. Dosarul nr. .../2024: Pagina 14 din 59
Motivele de fapt și de drept pentru modificarea documentaţiei de atribuire, în sensul eliminării cerinţelor restrictive Cu privire la cerinţa restrictivă privind proba practică, solicită, în principal, eliminarea acestei cerinţe, cu motivarea că, proba practică implică şi prezentarea mostrelor, fiind practic un criteriu de calificare. Având în vedere că este vorba despre un criteriu de calificare, acesta trebuia inclus în anunţul de participare, însă, în prezentul caz, cerinţa a fost inclusă doar în caietul de sarcini şi fişele tehnice; în subsidiar, având în vedere că au fost solicitate rapoarte de testare/fişe tehnice, certificate de conformitate, cerinţa privind proba practică are rolul doar de a restrânge concurenţa, sens în care se impune eliminarea acesteia. În final, învederează Consiliului că proba practică implică şi livrarea de materiale/mostre, un cost suplimentar pentru ofertanţi, prin urmare, în cazul în care se menţine această cerinţă, solicită să se accepte ca proba practică care implică, inclusiv, prezentarea mostrelor, să se efectueze doar de către ofertantul declarat câştigător, cu înregistrare video şi audio, pentru a elimina eventualele aprecieri subiective efectuate de către comisia de evaluare. În plus, învederează Consiliului că proba practică implică şi livrarea de materiale/mostre care nu fac obiectul procedurii, în consecinţă, acesta reprezintă un argument suplimentar pentru eliminarea cerinţei. Menționează că realizarea probei practice implică şi prezentare mostrelor, această cerinţă fiind indicată în cuprinsul proiectului tehnic/ fişelor tehnice, ci nu în anunţul de participare simplificat. În considerarea dispoziţiilor art. 179 litera l) din Legea nr. 98/2016, solicitările de mostre (de către achizitor) au natura unor cerinţe care să probeze capacitatea tehnică a ofertantului de a executa viitorul contract, şi nu conformitatea produselor propuse cu cerinţele de la nivelul fişelor tehnice. Or, normele de aplicare a Legii, aprobate prin HG nr. 395/2016, interzic includerea criteriilor de calificare în conţinutul caietului de sarcini sau a documentelor descriptive, sub sancţiunea neluării lor în seamă (fiind considerate clauze nescrise), prin art. 30 alin. (6). Astfel, în absenţa oricărei menţiuni, din cuprinsul anunţului de participare, privind obligativitatea prezentării mostrelor, apreciază că se impune anularea acestei cerinţe. Pentru soluţionarea acestei critici, indică extrase relevante din documentaţia de atribuire. În sensul eliminării cerinţei, precizează următoarele argumente: Autoritatea contractantă a solicitat, cumulativ, prin documentaţia de atribuire, declaraţie de conformitate a produselor, dar şi prezentarea de rapoarte de testare, rapoarte de conformitate, fişe tehnice etc. În condiţiile arătate, obligaţia realizării unei probe practice, reprezintă o cerinţă disproporţionată, astfel că, cerinţa în analiză, reprezintă un Pagina 15 din 59
obstacol nejustificat în calea operatorilor economici interesaţi să participe la procedură, care generează costuri suplimentare. Jurisprudenţial, în sensul eliminării cerinţei, precizează următoarele argumente: Decizia Consiliului nr. 1840/C7/1591/03.07.2024; Decizia civilă nr. 88 pronunțată de Curtea de Apel Timişoara în şedinţa publică din 18 ianuarie 2024 în cadrul dosarul nr. 10/59/2024; Decizia Consiliului nr. 2549/C8/2587, 2589/05.12.2022; Decizia Consiliului nr. 1810/C10/1142/ 01.07.2024. 2. Solicită eliminarea cerinţei restrictive privind prezentarea atestatului ANRE tip A şi completarea cerinţei prin acceptarea atestatelor ANRE tip C1A, C2A Face precizarea că atestatul C2A cuprinde inclusiv competenţele atestatelor de tip Be, Bi, A2 şi A1; Pentru soluţionarea acestei critici, indică un extras relevant din Fişa de date. Consideră restrictivă solicitarea atestatului ANRE tip A. Menționează că, pentru montarea aparatelor de iluminat și a sistemului de telegestiune, Atestatul ANRE tip B sau tip C2A este suficient și acoperitor. În sensul susţinerilor sale, indică şi Măsurile de remediere adoptate de Municipiul Iaşi, în Dosarul nr. 2688/C3/2024. Jurisprudenţial, invocă Decizia Consiliului nr. 2542/C3/2657, 2680, 2688/09.09.2024, rămasă definitivă prin nerecurare. Cu referire la cerinţele restrictive privind impunerea unor valori excesive pentru intervalul de temperatură - solicită diminuarea valorii maxime impusă, de la + 55 - la maxim 50 şi efectuarea modificărilor în tot cuprinsul documentaţiei Practic, solicită uniformizarea cerinţei din fișa tehnică nr. 2 cu cerințele din fișa tehnică nr. 1, respectiv +50oC. Indică extrase din documentația de atribuire. Prin urmare, solicită uniformizarea cerința din fișa tehnică nr. 2 cu cerințele din fișa tehnică nr. 1, respectiv +50oC Inutilitatea cerinţei Conform datelor publice, cea mai mare temperatură din România a fost istoric înregistrată la Ion Sion, județul Brăila, cu valoarea 44,5 de grade Celsius (pe timpul zilei), fiind considerată temperatura maximă absolută înregistrată la noi în țară. Face precizarea că specificația tehnică se referă la temperatura mediului ambiant ("funcționare normală"), nu la temperatura interioară a aparatului de iluminat. Raportat la datele istorice, rezultă că, prin impunerea funcționării aparatului de iluminat la temperaturi de +60/+70oC se restricționează în mod artificial participarea la procedură a ofertanților, cerința fiind una inutilă, dat fiind faptul că niciodată nu au fost înregistrate astfel de temperaturi în România. Pagina 16 din 59
Diversitatea soluţiilor potențiale Majoritatea producătorilor de corpuri de iluminat stradal cu LED, precum Schreder, Philips, IGuzzini şi Thorn, specifică temperaturi maxime de operare de până la + 45-50°C. Această discrepanţă arată că o cerinţă de +55°C depăşeşte parametrii standard ai pieței de iluminat, într-un mod nejustificat. Jurisprudenţial, invocă Decizia nr. 1948/C1/1698/12.07.2024. Solicită eliminarea cerinţelor restrictive - în sensul corelării cerinţelor cu legislaţia în vigoare: standardul indicat de autoritatea contractantă este expirat, în consecinţă, solicită să se accepte declaraţie RoHs conform directivei 2011/65/UE Pentru soluţionarea acestei critici, redă un extras relevant din documentaţia de atribuire (extras PT pag. 45, 50, fișa tehnică nr. 2 Aparat de iluminat tip LED AIL 7 Standardul este expirat - solicită sa accepte declaratie Rohs conform diretivei 2011/65/U În sensul susţinerii sale, indică următorul extras relevant: ROHS: EN 50581:2012 REPLACED BY EN IEC 63000:2018 Jurisprudenţial, indică şi Decizia nr. 2919/C7/3215/3221. Cu referire la cerinţa restrictivă care vizează modul de comunicaţie, prin care sunt impuse sistemele de comunicaţie GSM/RF/MESH, solicită, în principal, eliminarea acestor cerinţe restrictive, cu motivarea că cerinţele prin care se impune un anumit tip de transmisie nu este justificată, prin urmare, apreciază că se impune completarea cerinţelor cu acceptarea şi altor tehnologii de comunicaţie care să asigure nevoile autorităţii contractante. De asemenea, solicită să se indice sintagma "sau echivalent". În subsidiar, solicită acceptarea şi a unor tehnologii de comunicaţie care să cuprindă concentratoare de date. Un argument suplimentar pentru eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impun sisteme de comunicaţie rezultă şi din faptul că sistemele de comunicaţie impuse nu sunt compatibile. În concret, cerinţele prin care se impun RF/MES intră în contradicţie cu cerinţa anterioară prin care se impune GSM, cu menţiunea că GSM nu permite mediile intermediare în comunicarea cu serverul. Ori, în cazul întreruperii comunicației directe, unul din nodurile care are comunicația prin GSM activă devine un mediu intermediar pentru celelalte module care comunică prin RF cu el. Prin urmare, atât această cerință cât și cea legată de utilizarea mediilor intermediare ar trebui completate de mențiunile "sau prin tehnologii și topologii de retea echivalente, cu sau fara medii intermediare". Pentru soluţionarea acestei critici, indică un extras relevant din documentaţia de atribuire, respectiv pag 32 din PT și fișa tehnică nr. 3 - Sistem de telegestiune. Pagina 17 din 59
Jurisprudenţial, în sensul susţinerii sale, indică Decizia nr. 1840/C7/1591 din 03.07.2024. Apreciază că impunerea unui anumit tip de transmisie, respectiv GSM/RF, reprezintă o cerinţă restrictivă prin raportare la următoarele considerente: Acest tip de comunicaţie implică mai multe costuri pentru autoritatea contractantă; potrivit cerinţei expusă prin documentaţia de atribuire, entitatea contractantă impune un anumit tip de transmisie, respectiv GSM/RF pentru controlul de la distanţă a aparatului de iluminat; Existenţa unei astfel de cerinţe exclude alte tehnologii de comunicaţii care ar putea fi mai eficiente sau mai potrivite în anumite situaţii. Utilizarea exclusivă a transmisiei RF sau GSM poate să nu fie cea mai eficientă opţiune în toate scenariile. De exemplu, tehnologia PLC beneficiază de infrastructura de cablare electrică existentă, permiţând transmiterea datelor şi controlul prin intermediul reţelei de curent electric. Astfel, o cerinţă rigidă care exclude PLC limitează implementarea unei soluţii mai eficiente din punct de vedere energetic şi a resurselor și nu permite alegerea celei mai bune opțiuni de comunicare din zona de instalare a sistemului de telegestiune; Cerinţa exclude aplicaţiile sau utilizările care ar putea beneficia de alte tipuri de comunicaţii, cum ar fi comunicaţiile prin cablu, comunicaţiile pe internet sau alte tehnologii emergente de comunicaţii; Cerinţa limitează baza de furnizori şi soluţii disponibile, deoarece nu toţi furnizorii sau dezvoltatorii pot oferi module de control care funcţionează exclusiv cu transmisia GSM/RF; Utilizarea numai a transmisiilor GSM sau RF poate fi limitată de acoperirea reţelei sau de alte constrângeri tehnice asociate cu aceste tehnologii. Acest lucru poate afecta disponibilitatea și fiabilitatea sistemului în anumite locaţii. Aşa cum se învederează în art. 166 din Legea nr. 99/2016, este interzis a se indica o anumită specificaţie tehnică/tehnologie de fabricaţie legată de proiectare, calculare şi execuţia lucrărilor şi la utilizarea produselor fără a fi însoţită de menţiunea „sau echivalent"; având în vedere că se pot utiliza şi alte protocoale de comunicaţie, contestatoarea solicită eliminarea cerinţei în discuţie, sau, în subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că nu se impune eliminarea acesteia, solicită obligarea autorităţii contractante la reformularea prevederilor din fişa tehnică, prin introducerea, după sintagma transmisie GSM, a menţiunii „sau echivalent", conform prevederilor legale. Jurisprudenţial, indică: a) Decizia nr. 1840/C7/1591/03.07.2024; b) Decizia nr. 1991/C9/21032, 2104/25.08.2023; c) Decizia nr. 2919/C7/3215/3221; d) Decizia nr. 2289/C9/2445/01.11.2022; Pagina 18 din 59
e) Decizia nr. 2549/C8/2587, 2589/05.12.2022; f) Decizia nr. 1311/C9 /1268. 1274 din 12.06.2023; g) Decizia nr. 530/C1/223 din 09.03.2023. Totodată, o confirmare suplimentară a faptului că cerinţa contestată este una nelegală, o reprezintă şi faptul că, într-o procedură similară, în care a fost formulată o critică identică celei din prezenta speţă, autoritatea contractantă, Primăria Oraşului Năsăud, a comunicat că înţelege să adopte măsuri de remediere, astfel cum rezultă din punctul de vedere nr. 27777/10.06.2024, transmis în dosarul nr. 1800/C5/2024. Eliminarea cerinţei restrictive care vizează senzorii de ploaie - solicită eliminarea cerinţei şi eliminarea echipamentelor Învederează Consiliului că, nicăieri, în proiectul tehnic și în caietul de sarcini, nu este mentionat acest senzor de ploaie ca echipament ce va fi achiziționat prin intermediul procedurii și ce necesită a fi ofertat. Prin urmare, singura concluzie este că demonstrarea acestei cerințe are ca rol favorizarea unei anumite soluții de telegestiune. În acest sens, redă un extras din documentaţia de atribuire (PT - pag 54, fișa tehnică nr. 3 - Sistem de telegestiune). Solicită eliminarea cerinţei şi echipamentul în sine, acestea fiind incluse pentru a favoriza o anumită soluție de telegestiune. Solicită eliminarea cerinţelor restrictive prin care îndeplinirea unor standarde care nu au aplicabilitate în prezenta procedură, în concret, eliminarea standardului: EN 60598-2-5. Pentru soluţionarea acestei critici, indică extrase relevante din documentaţia de atribuire (PT - pag 45, fișa tehnică nr. 2 - Aparat de iluminat tip LED AIL 7). Argumente pentru eliminarea cerinţei: Acest standard se aplică în mod specific proiectoarelor de iluminat și nu iluminatului stradal. Solicită eliminarea cerinţelor restrictive prin care se solicită rapoarte de testare în conformitate cu standarde IK Solicită eliminarea standardul EN 60598 - acest standard nu este pentru rezistenta la impact, iar în acest context, solicită să se accepte ca și în fișa tehnică nr. 1 - Aparat de iluminat stradal tip LED AIL 1,2,3,4,5 și 6 standardul EN 62262. Pentru soluţionarea acestei critici, indică un extras relevant din documentaţia de atribuire (PT - pag 46, fișa tehnică nr. 2 - Aparat de iluminat tip LED AIL 7). Solicită eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impun caracteristici precum forma, dimensiunile și toleranţa Solicită să se accepte o altă formă constructivă și o altă toleranță O formă circulară sau tronconică poate să nu direcţioneze lumina în mod optim către suprafaţa dorită. Distribuţia luminii este mai greu de controlat comparativ cu formele dreptunghiulare sau pătrate, care pot ghida lumina mai precis (de exemplu, pe drumuri sau trotuare); Pagina 19 din 59
Aparatele de iluminat LED generează căldură, iar disiparea termică este esenţială pentru a preveni supraîncălzirea. O formă circulară poate limita suprafaţa disponibilă pentru radiatoare eficiente sau poate îngreuna integrarea lor în design; Forma tronconică poate necesita mai mult spaţiu pentru integrarea componentelor interne (driver LED, module LED, radiatoare); Pe piață sunt mai mulți producători de astfel de echipamente, dar cu dimensiuni mai mici. Pentru soluţionarea acestei critici, indică extrase relevante din documentaţia de atribuire (PT - pag 46, fișa tehnică nr. 2 - Aparat de iluminat tip LED AIL 7). Învederează Consiliului că necesitatea autorităţii este de a obţine o eficienţă luminoasă cu un anumit consum energetic. În lipsa unei justificări de natură tehnică și funcţională nu se poate exclude propunerea unor elemente similare. Jurisprudenţial, indică Decizia Consiliului nr. 915/C3/630/ 05.05.2021. Solicită eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impune deschiderea fără unelte și permiterea "chiar și prin intermediul unor unelte", aşa cum se solicită la punctele 3.4 și 3.5 din fișa tehnică nr. 1 - Aparat de iluminat stradal tip LED AIL 1,2,3,4,5 și 6. Practic, în temeiul art. 20 din HG nr. 395/2016, solicită uniformizarea cerinţei. Pentru soluţionarea acestei critici, indică un extras relevant din documentaţia de atribuire, respectiv PT - pag 41, 42 și 47, fișa tehnică nr. 1 - Aparat de iluminat stradal tip LED AIL 1,2,3,4,5 și 6, fișa tehnică nr. 2 - Aparat de iluminat tip LED AIL7. Subliniază că dorește uniformizarea cerinței. Solicită eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impune deschiderea aparatului în partea de jos și să se accepte şi în partea superioară. Pentru soluţionarea acestei critici, indică un extras relevant din documentaţia de atribuire, respectiv PT – pag 42 și 47. Contestatoarea susține că: interventiile nu se pot face în cazul precipitatiilor indiferent de cum se deschide aparatul de iluminat; siguranţa la manipulare: deschiderea în partea inferioară creşte riscul ca anumite componente să cadă în timpul intervenţiei, ceea ce poate duce la accidente; distribuţia greutăţii: multe aparate de iluminat sunt proiectate pentru a distribui greutatea uniform, iar o deschidere inferioară poate afecta acest echilibru, mai ales la aparatele suspendate; integritatea structurii: dacă deschiderea este în partea inferioară, există un risc mai mare de slăbire a structurii de susţinere a aparatului. Greutatea componentelor interne poate exercita o presiune mai mare asupra punctelor de prindere, crescând riscul de avarii; întreţinere dificilă: în cazul unei deschideri inferioare, curăţarea sau înlocuirea componentelor devine dificilă, mai ales dacă aparatul este montat la Pagina 20 din 59
înălţime, necesitând poziţii incomode de lucru şi riscând accidente pentru personalul de întreţinere. Solicită eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impune închiderea compartimentului Cerinţa suplimentară pentru balamale şi cleme nu doar că este redundantă pentru protecţie, dar complică şi întreţinerea, crescând costurile operaţionale fără un beneficiu clar în ceea ce priveşte durabilitatea aparatului Această specificaţie impune producătorilor să adopte un anumit tip de mecanism de închidere, ceea ce poate restrânge inovaţia şi diversitatea în proiectarea aparatelor de iluminat. Implementarea unui sistem de închidere cu patru puncte, incluzând două balamale şi două cleme, poate necesita materiale şi procese de fabricaţie suplimentare, ceea ce poate duce la costuri mai mari de producţie şi, implicit, la preţuri mai ridicate pentru consumatori. Aparatele de iluminat care nu respectă această cerinţă specifică conform caietului de sarcini vor fi excluse, chiar dacă îndeplinesc toate celelalte standarde de performanţă şi siguranţă. Solicită eliminarea cerinţelor restrictive care vizează driverul - eliminarea cerinţei prin care se impune ca driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieşire maximum 900Ma, din mai multe motive: restricționează flexibilitatea tehnică: limitarea curentului de ieșire la 900mA împiedică utilizarea unor soluții de iluminat care pot funcționa eficient la curenți mai mari, adaptându-se mai bine la cerințele luminotehnice și de consum energetic; ignoră rezultatul final: cerința ar trebui să se concentreze pe îndeplinirea parametrilor luminotehnici și a consumului energetic total, nu pe impunerea unei limite arbitrare de curent. Rezultatul final este cel care contează, nu modul specific de realizare a acestuia; exclude soluții eficiente și inovatoare: unele corpuri de iluminat și drivere performante sunt proiectate să funcționeze optim la curenți mai mari, ceea ce poate duce la o eficiență luminoasă și energetică mai bună. Limitarea poate exclude soluții tehnologice moderne care oferă beneficii superioare; nu ține cont de diversitatea aplicațiilor: în functie de tipul de LED-uri utilizate, configurarea curentului de ieșire optim poate varia. O cerință rigidă limitează adaptabilitatea la diverse configurații și scenarii de instalare; implica costuri suplimentare inutile: pentru a respecta această limită, ofertanții ar putea fi nevoiți să propună configurații mai complexe sau să utilizeze drivere și module mai scumpe, crescând astfel costurile fără un beneficiu clar pentru proiect. Solicită completarea următoarelor cerințe cu mențiunea "sau prin mecanisme echivalente", cerința de autentificare în doi pași fiind deja o măsură suplimentară de securitate. Cerința ar trebui completată de menţiunea "sau prin mecanisme echivalente", cazul în sine este unul ciudat, deoarece, din punct de vedere legal, nu pot exista situații în care sunt delegate două entități Pagina 21 din 59
diferite / doi utilizatori pentru monitorizarea și mentenanța sistemului de iluminat public. Eliminarea cerinţelor restrictive privind rolurile alocate în sistem Cerința face referirea la demonstrarea modului de configurare a unor echipamente ce nu fac obiectivul acestei proceduri, și, în plus, se cere realizarea acestor operațiuni printr-un procedeu specific, fără posibilitatea de a oferi mecanisme echivalente de realizare ale acestor configurări. Eliminarea cerinţelor restrictive privind butonul fizic de comandă, aceasta fiind inclusă pentru a favoriza o anumită soluție de telegestiune. Similar cu senzorul de ploaie, nicăieri în proiectul tehnic și în caietul de sarcini nu este menționat acest buton fizic ca echipament ce va fi achiziționat prin intermediul acestei proceduri și ce necesită a fi ofertat. În completare, această funcționalitate poate fi realizată și prin intermediul platformei de software, prin utilizarea unui buton virtual configurat de beneficiar, care este protejat prin acces securizat cu nume de utilizator și parolă sau chiar prin autentificare în doi pași, spre deosebire de utilizarea unui buton fizic care poate fi acționat din greșeală sau de persoane neautorizate, fapt ce intră în conflict cu unele cerințe din caietul de sarcini prin care se pune accent pe securitate, cum este cerința de autentificare în doi pași prin utilizarea unui cod primit prin email sau SMS. Eliminarea cerinţelor restricitive prin care se solicită ISO 27001 pentru aplicaţie Standardul ISO 27001 se aplică pe societate, în baza codului CAEN și nu pe produs. Aplicația de telegestiune este dezvoltată conform codului Solicită eliminarea cerinţei privind coeficientul De, consum anual privind valoarea impusă pentru puterea instalată Consideră ca utilizarea unor puteri nominale diferite pentru echipamentele de iluminat public, adaptate specific fiecărei situații, este justificata atât timp cât parametrii luminotehnici solicitați (M2-M5, P1, C2-C4) sunt respectați integral pentru fiecare clasă de iluminat, în conformitate cu standardele aplicabile. Consumul total de energie nu depășește valoarea maximă de 231,877.10 KW stabilită prin documentatia de atribuire. În acest mod, soluția tehnică propusă permite o optimizare energetică și funcțională, răspunzând cerințelor reale ale fiecărui amplasament, fără a afecta performantele globale ale sistemului, încadrarea în consumul maxim și conformitatea totală a ofertei. Conform enunțului din cerere, elementul critic este consumul maxim de energie al sistemului de iluminat public. Prin urmare, atât timp cât soluția tehnică propusă de ofertant respectă limitele de consum energetic anual și parametrii luminotehnici pentru toate situațiile tip, aceasta ar trebui să fie considerata conformă; insistența asupra utilizării unor puteri fixe pentru fiecare situație poate limita posibilitatea Pagina 22 din 59
ofertanților de a oferi soluții inovatoare și eficiente energetic, contravenind principiului de a obține cel mai bun raport cost-calitate. În considerarea motivelor de fapt şi de drept prezentate, solicită admiterea contestaţiei. Prin adresa nr. 21650/19.12.2024, înregistrată ,la Consiliu cu nr. 82572/23.12.2024, autoritatea contractantă formulează punct de vedere prin care solicită respingerea contestaţiei nr. 78058/04.12.2024 formulată de contestatoarea ... SRL. Referitor la cerinţele referitoare la proba practică, arată că documentaţia de atribuire a fost elaborată cu respectarea tuturor prevederilor în materia achiziţiilor publice. Mai mult, documentaţia de atribuire respectă modelul de documentaţie standardizată pentru execuţie de lucrări, disponibilă la https://achizitiipublice.gov ro/matrix/cell/71/1 inclusiv în ceea ce priveşte factorii de evaluare. Cerinţa privind proba practică nu este nici cerinţă de calificare, nici criteriu de selecţie, fiind o cerinţă a caietului de sarcini, iar nemenţionarea acesteia în anunţul de participare nu atrage aplicabilitatea prevederilor art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Prin proba practică, nu au fost solicitate prezentarea unor mostre, neexistând această specificaţie în documentaţia de atribuire, deoarece produsele nu se vor reţine în urma efectuării probei practice. Faţă de motivarea contestatoarei prin care afirmă că, prin rapoartele de testare, se dovedeşte îndeplinirea cerinţelor, achizitoarea menţionează că niciun raport de testare nu va putea demonstra funcţionarea întregului ansamblu de elemente interconectate reprezentate de scenariile care au fost propuse prin sistemul de telegestiune. Rapoartele de testare sunt pentru fiecare produs în parte, nu pentru întregul ansamblu, astfel, rapoartele de testare se referă fie doar la aparatele de iluminat, fie doar la sistemul de telegestiune, însă nu există vreun raport de testare care să se referă la tot ansamblul de iluminat ofertat şi anume ansamblul format din aparate de iluminat şi sistem telegestiune. Funcţionarea acestora împreună nu poate fi dovedită prin rapoarte de testare, certificate de conformitate. Prin intermediul probei practice se doreşte verificarea unor funcţionalităţi care nu se pot regăsi în rapoartele de testare, iar scopul acesteia nu se suprapune cu scopul pentru care se solicită depunerea unor fişe tehnice sau depunerea unor rapoarte de testare. Susţine, de asemenea, că proba practică nu reprezintă o cerinţă restrictivă, ci, din contră, ar trebui să reprezinte o cerinţă obişnuită pentru orice operator care ofertează soluţii tehnice viabile şi produse conforme. Prin solicitarea probei practice se doreşte atât oferirea unui tratament egal tuturor participanţilor, cât şi asigurarea prin metode echilibrate, clare, transparente şi egale pentru toţi participanţii la procedură, ca sistemul achiziţionat este unul funcţional în totalitate şi respectă cerinţele tehnice Pagina 23 din 59
de funcţionare, în vederea respectării parametrilor tehnici şi ai indicatorilor de proiect ce au la bază sursa de finanţare. Faţă de motivul invocat, solicită respingerea criticii, deoarece operatorii prezenţi la proba practică vor lua înapoi echipamentele aduse. Prin proba practică nu se efectuează o verificare a caracteristicilor constructive, ci se efectuează o verificare a funcţionalităţii sistemului de telegestiune. Faţă de critica conform căreia, pentru proba practică, s-ar fi solicitat materiale care nu fac obiectul prezentei proceduri, autoritatea contractantă menţionează că a fost solicitat ofertarea unui sistem de telegestiune şi a fost specificat faptul că „sistemul propus este compus din modul de control instalat pe aparatul de iluminat, aplicaţia sistemului de telegestiune şi interfaţa utilizator" precum şi funcţionalitatea sistemului de iluminat public şi prin folosirea senzorilor (ex. de mişcare, prezenţă, mediu, ploaie etc.) au fost solicitaţi prin Fişa tehnică punctul 2.4, 2.6. Aşadar, nu se poate reţine afirmaţia contestatoarei potrivit căreia senzorii nu au fost solicitaţi pentru a demonstra funcţionalitatea sistemului ofertat. Autoritatea afirmă că are nevoie de o modalitate prin care să verifice dacă produsele există, au configuraţiile prezentate, funcționalitățile solicitate și îndeplinesc cerinţele caietului de sarcini. Referitor la cerinţele aferente Atestatelor ANRE, arată că va transmite spre publicare măsuri de remediere prin care se va elimina cerinţa de prezentare a atestatului de tip A. Referitor la cerinţele restrictive privind impunerea unor valori excesive pentru intervalul de temperatură, solicită diminuarea valorii maxime impusă, de la (+) 55 gr. la maxim (+) 50 gr. şi efectuarea modificărilor în tot cuprinsul documentaţiei. Din cele expuse de contestatoare, se observă că aceasta încurcă temperatura ambientală măsurată în condiţii standard, la umbră, cu temperatura de funcţionare a aparatelor de iluminat. În momentul intervenţiilor pe timp de zi, temperatura de funcţionare a acestora nu este doar temperatura măsurată la umbră, ci reprezintă temperaturi mult mai mari, deoarece aparatul de iluminat nu este la umbră, iar acesta se încălzeşte. De asemenea, temperatura de funcţionare creşte şi datorită încălzirii driverului care emite temperaturi ridicate în momentul funcţionării, astfel temperaturile ajung să depăşească 55 grade, neavând nicio relevanţă temperatura măsurată la umbră cu temperatura de funcţionare a aparatului de iluminat care stă în soare și care este încălzit și de driver nu doar de soare. Astfel, cerința nu este nicidecum inutilă cum declară contestatoarea, deoarece solicitarea ca aparatul de iluminat stradal să funcţioneze până la o temperatură de +55°C este justificată de creşterea temperaturii interne din timpul funcţionării, expunerea directă Pagina 24 din 59
la radiaţia solară, respectarea standardelor internaţionale şi a cerinţelor de durabilitate. Se poate observa că există mai multe tipuri de produse care îndeplinesc cerinţa referitoare la plaja de temperatură de funcţionare, ofertanţii având posibilitatea de a oferta diferite modele de produse care îndeplinesc aceasta cerinţă. Solicită respingerea şi acestui punct contestat. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive - în sensul corelării cerinţelor cu legislaţia în vigoare: standardul indicat de autoritatea contractantă este expirat, în consecinţă, solicită să se accepte declaraţie RoHs conform directivei 2011/65/UE. Autoritatea contractantă consideră că cerinţa referitoare la standardele indicate putea fi lămurită prin intermediul unei solicitări de clarificări neconstituind un punct de contestaţie. În concluzie, aduce la cunoștință că va transmite spre publicare măsuri de remediere, prin care se va înlocui cerinţa referitoare la standardul în cauză din EN50581, în EN63000:2019, aplicabil la data prezentei proceduri. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impun sisteme de comunicaţie, autoritatea contractantă consideră că participarea posibililor ofertanţi nu a fost restrânsă, deoarece, aşa cum se regăseşte şi în critica contestatoarei, ofertanţii au posibilitatea alegerii de echipamente care să asigure transmisia prin GMS, RF sau MESH. Cerinţa privind modul de transmisie nu face referire la caracteristicile unui produs care ar putea fi oferit doar de un anumit producător de echipamente cu transmisie GSM/ RF/ MESH sau la un anumit furnizor de servicii de telefonie mobilă, ci se referă la tehnologii de transmitere a datelor utilizate pe piaţă. Astfel, cu privire la disponibilitatea pe piaţă a acestor modalităţi de comunicare, nu se poate reţine caracterul restrictiv al cerinţei analizate, ofertanţii având posibilitatea de a oferta echipamente care funcţionează pe oricare dintre reţelele de telefonie mobilă cu acoperire în aria teritorială administrată de autoritatea contractantă. În cadrul documentaţiei de atribuire nu a fost impusă folosirea unei reţele de telefonie mobilă. Costurile și condiţiile unei soluţii cu comunicare directă au fost evaluate și sunt foarte clar menţionate în cadrul documentaţiei de atribuire, prin urmare nu există niciun risc pentru autoritatea contractă la finalul implementării proiectului ca anumite costuri de comunicaţie sau soft să nu fie acoperite pe perioada solicitată, pentru transmisia de date GSM, în vederea respectării temei de proiectare şi obţinerii unui sistem de telegestiune robust şi fiabil care să folosească protocoale de comunicaţie deschise, existente şi uşor de folosit şi implementat, pentru reducerea costurilor de instalare şi exploatare. Pagina 25 din 59
La momentul întocmirii proiectului, a fost analizată situaţia din teren la nivelul municipiul ..., iar în baza situaţiei din teren s-a ales această soluţie, respectiv utilizarea unui sistem de telegestiune care să folosească una din transmisiile GSM/ RF/ MESH. Contrar celor enunţate de contestatoare privind tehnologia PLC aceasta nu a fost aleasă tocmai din următoarele considerente: - pentru folosirea tehnologiei PLC care utilizează reţeaua de alimentare cu energie electrică era necesar ca reţeaua de iluminat public existentă să fie independentă de reţeaua de furnizare a energiei electrice şi să aparţină autorităţii contractante. Însă, în acest caz, reţeaua de alimentare cu energie electrică existentă aparţine distribuitorului de energie electrică zonal şi, pe aceeaşi reţea, sunt racordaţi şi alți consumatori (ex. casnici sau industriali). În cazul în care s-ar alege o astfel de soluţie, ar fi necesare intervenţii pe o reţea care nu aparţine autorităţii contractante pentru instalarea sistemului, iar în caz de defecţiuni, operatorul de iluminat public nu ar avea posibilitatea de a interveni fără aprobarea distribuitorului de energie/proprietarul reţelei existente; - folosirea tehnologiei PLC ar fi presupus utilizarea unui sistem de cabluri de date instalate în paralel cu reţeaua electrică, lucru care ar implica costuri suplimentare mari, iar aceste costuri nu se înscriu în linia costurilor eligibile menţionate de finanţator în ghidul de finanţare în alegerea soluţiei de comunicare au fost cerificare acoperirea 3G si 4G din partea mai multor furnizori precum ..., ... si .... Având în vedere cele prezentate mai sus, se constată că soluţiile optime şi posibile de utilizat în acest proiect sunt transmisiile fără fir, utilizând sisteme GSM (3G, 4G, 5G) şi/sau RF şi/sau MESH. Dat fiind faptul că doar aceste trei tipuri de comunicaţie sunt potrivite nevoilor autorităţii contractante, a intervenit obligaţia de a le menţiona în mod expres. Menţionează că reţelele de transmisie GSM nu sunt reţele proprietar, nu sunt specifice unuia sau anumitor producători şi sunt disponibile în mod deschis pentru ofertanţi/producători. Jurisprudenţial, indică Decizia civilă nr. 88 prin care s-a soluționat dosarul nr. 10/59/2024-04.01.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timişoara. Condiţia tehnică impusă prin fişele tehnice nu este una restrictivă, o multitudine de producători de sisteme de telegestiune folosind transmisia de date folosind transmisia GSM/RF. Utilizarea unei tehnologii PLC ar presupune costuri suplimentare pentru autoritatea contractantă, deoarece ar fi nevoie de o nouă avizare a proprietarului reţelelor electrice şi costuri suplimentare pentru trasarea reţelelor de cablu. Ofertanţii pot alege din multitudinea de soluţii existente pe piaţă, care îndeplinesc cerinţele caietului de sarcini şi nu trebuie să încerce să impună autorităţii contractante un anumit tip de sistem. Pagina 26 din 59
Arată că societatea contestatoare deţine şi utilizează tehnologia RF, în consecinţă, nu poate fi vorba de restricţionarea acestuia de a participa la prezenta procedură de achiziţie. Referitor la afirmaţia contestatoarei „Autoritatea contractantă are obligaţia de a descrie în mod corespunzător ceea ce urmăreşte să obţină, soluţia urmând a fi prezentată de ofertanţi.", autoritatea contractantă atrage atenţia că acest lucru s-a realizat la conturarea temei de proiectare, iar proiectul tehnic reprezintă exact soluţia dată de un operator economic de specialitate. Nu suntem în situaţia unui concurs de soluţii în care ofertanţii să vină cu propuneri care să includă şi soluţii tehnice personalizate. Autoritatea contractantă precizează că are în vedere că nici sistemele de tip GSM şi nici cele de tip RF nu sunt sisteme proprietare, că ambele tehnologii sunt accesibile, că nu sunt specifice anumitor producători. În condiţiile în care se urmăreşte transmiterea datelor în cloud, este utilă reţeaua GSM, iar semnalul Wi-fi folosește radiofrecvența. Este neîndoielnic că informaţiile se transmit către sistemele de telegestiune ale oraşului, unele fiind deja în exploatare, astfel că autoritatea trebuie să se asigure de integrarea noilor componente în sistemul deja existent. Referitor la eliminarea cerinţelor care vizează senzorii de ploaie, arată că, în proiectul tehnic, nu este menţionat senzorul de ploaie, chiar aceasta pune extras din proiectul tehnic privind cerinţa. Autoritatea contractantă menţionează că, în documentaţia de atribuire, nu se solicită ofertarea acestor senzori, însă sistemul de telegestiune ofertat va avea capacitatea de a comunica şi comanda viitori senzori care ar putea fi integraţi în sistemul de iluminat public. Autoritatea contractantă are ca obiectiv integrarea sistemului de telegestiune pentru iluminat, împreună cu alte sisteme similare, într-un singur sistem de control Smart City. Astfel, solicitarea nu este una restrictivă şi nu prevede ofertarea de senzori, ci posibilitatea sistemului de telegestiune de a comunica şi de a putea integra în viitor senzori, fără alte costuri suplimentare. Se poate observa că obiectivul privind integrarea sistemului de telegestiune pentru iluminat împreună cu alte sisteme similare într-un singur sistem de control Smart City, respectiv senzorii de ploaie componentă a SIP, nu a fost proiectat să favorizeze o anumită soluţie de telegestiune sau aleasă în mod arbitrar, astfel cum în mod nejustificat afirmă contestatoarea. Faptul că cerinţa din documentaţia de atribuire nu poate fi respectată de un anumit produs, nu conferă în mod automat acelei cerinţe un caracter restrictiv. Era de datoria contestatoarei să demonstreze că această cerinţă favorizează o anumită soluţie de telegestiune care nu poate fi îndeplinită decât de un anumit producător. Astfel în lipsa unor elemente concrete care să ateste caracterul restrictiv al cerinţei, mai ales că sarcina probei revine celui Pagina 27 din 59
care reclamă (actor incubit probatio), apreciază că nu se impune modificarea cerinţei. Contrar afirmaţiei contestatoarei, justificarea caracterului restrictiv a cerinţei trebuia să se regăsească în conţinutul contestaţiei, prin urmare, în lipsa unor elemente concrete care să ateste caracterul restrictiv al cerinţei, achizitoarea apreciază că nu se impune modificarea cerinţei și solicită Consiliului să constate lipsa de fundament şi lipsa justificărilor aferente criticilor formulate. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se solicită îndeplinirea unor standarde care nu au aplicabilitate în prezenta procedură, arată că, în privinţa eliminării standardului SR EN 60598, în cadrul documentaţiei de atribuire, sunt solicitate ambele părţi ale acestuia, respectiv Partea 2-3, cât şi Partea 2-5, acestea sunt aplicabile corpurilor de iluminat stradal, indiferent de tipul constructiv al acestora, fiind un standard generic care se referă în primul rând la aparatele/corpurile de iluminat. Solicitarea standardului EN 60598-2-5 nu reprezintă o cerinţă restrictivă, nu înţelege reclamaţia contestatoarei, având în vedere că acest standard este unul generic, şi se referă la aparatele de iluminat: "SR EN 80598-2-5:2016. Corpuri de iluminat, partea 2-5: Condiţii speciale. Acest standard specifică cerinţele pentru proiectoarele echipate cu surse de lumină electrice alimentate la o tensiune care nu depăşeşte 1000 V". Menţionează că ambele standarde, atât SR EN 60598-2-3 și SR EN 60598-2-5, sunt standarde specifice corpurilor de iluminat pentru șosele, străzi şi alte aplicaţii ale iluminatului public exterior; iluminării tunelurilor; corpurilor de iluminat integrate în stâlpi la o înălţime totală minimă deasupra solului de 2,5 m, echipate cu surse electrice de lumină a căror tensiune de alimentare nu depăşeşte 1000 V. Aparatele de iluminat ce nu respectă aceste standarde, reprezintă un risc în utilizare, nefiind testate pentru a asigura funcţionarea la parametri şi în siguranţă, pentru aplicaţiile pentru care au fost stabilite să funcţioneze. În urma celor expuse, unde se regăsesc doar extrase din fişele tehnice şi din cuprinsul standardului, apreciază că nu se impune modificarea cerinţei și solicită Consiliului să constate lipsa de fundament şi lipsa justificărilor aferente criticilor formulate de contestator cu privire la eliminarea cerinţei. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se solicită rapoarte de testare în conformitate cu standardele IK, menţionează că eliminarea acestei cerinţe ar însemna încălcarea prevederilor Ordinul 1947/13.07.2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1866/2.021 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public - publicat la 22.07.2022. Această Pagina 28 din 59
investiţie se realizează în baza finanţării obţinute, iar conform articolul 11 din ghid de solicită o rezistenţă la impact a aparatelor de iluminat. Standardul IEC EN 60598-1 este un standard care reglementează cerinţele generale şi testele pentru corpurile de iluminat, incluzând siguranţa electrică, rezistenţa la temperaturi, materialele utilizate şi rezistenţa mecanică. Rezistenţa la impact este evaluată ca parte a unui set general de cerinţe. Scopul său este să asigure siguranţa şi funcţionarea generală a produsului în diferite condiţii de utilizare. Doar prin faptul că un anumit ofertant consideră, fără a se informa despre o anumită cerinţă/standard, nu constituie în mod automat şi o cerinţă restrictivă. Prin urmare, standardul EN 60598-1 face referire inclusiv la rezistenţa la impact a aparatelor de iluminat, rezultă că aceasta nu este o cerinţă restrictivă, acest standard existând la nivelul Uniunii Europene. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impun caracteristici precum forma, dimensiunile și toleranța, autoritatea contractantă consideră că modalitatea de configuraţie şi caracteristicile tehnice ale aparatelor propuse prin proiectul tehnic de execuţie, ca parte definitorie a documentaţiei de atribuire, a fost analizată de reprezentanţii serviciului tehnic al autorităţii privind îndeplinirea cerinţelor de arhitectură urbanistică, aprobată de autoritatea de implementare AFM şi adoptată în urma unei hotărâri ale consiliu local care a validat proiectul încă de la faza DALI. Astfel, în condiţiile în care specificaţiile tehnice din proiectul tehnic/caietul de sarcini/fişele tehnice reproduc, practic, soluţiile tehnice stabilite de proiectant în proiectul tehnic, autoritatea contractantă susţine că verificarea dosarului de finanţare de către AFM este de natură să confirme caracterul nediscriminatoriu al cerinţelor solicitate prin proiectul tehnic şi fişele tehnice ale echipamentelor. Se poate observa din cuprinsul contestaţiei că descrierea diverselor produse/echipamente care îndeplinesc cerinţele menţionate nu pot fi definite ca nişte cerinţe speciale sau care necesită o construcţie specifică a unui anumit producător. Chiar contestatoarea dovedeşte că pe piaţa de profil se regăsesc mai mulţi producători/furnizori a căror produse se încadrează în forma solicitată. Această cerinţă nu este considerată a fi restrictivă atât timp cât pe piaţa de profil există numeroşi producători/furnizori care au această formă constructivă. Autoritatea nu admite modificarea soluţiilor tehnice care nu au un fundament serios asupra proiectului ce se doreşte a fi implementat. Precizează că dimensiunile aparatului de iluminat ornamental solicitat reprezintă dimensiuni maxime, astfel, ofertanţii putând oferta aparate cu diametru maxim 500 mm±10 mm şi înălţime maximă 450 mm±10 mm. Chiar din produsele exemplificate se observă existenţa unor produse care se încadrează în intervalul de dimensiuni solicitate. Pagina 29 din 59
Se poate observa că dimensiunile stabilite au un caracter maximal, fapt care demonstrează încadrarea dimensiunilor într-un interval de valori, cu o toleranţă de (± 10%), iar nu dimensiuni fixe şi precise, menite să favorizeze un anumit ofertant sau alese în mod arbitrar, astfel cum în mod nejustificat afirmă contestatoarea. Acceptarea unor forme de bază a aparatelor de iluminat tip AIL 7 nu s-ar mai încadra în arhitectura străzii, a zonelor cu o structură arhitecturală specifică, unde au fost alese aceste aparate de iluminat, astfel, pentru locaţia stabilită a aparatelor de iluminat nu s-ar încadra în arhitectura gândită la nivelul Municipiului .... Aşa cum se poate observa, sunt mai multe produse pe piaţa de profil care pot să fie utilizate în proiect. Din acest motiv, consideră că ... SRL a transmis o critică nefundamentată şi care nu se bazează pe o analiză serioasă a produselor/echipamentelor din piaţă. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impun deschiderea fără unelte, menţionează că această cerinţă nu îndeplineşte condiţiile cumulative pentru emiterea unei contestaţii, deoarece o greşeală/eroare/necorelare a unor informaţii din documentaţia de atribuire putea fi corectată/remediată în urma unei solicitări de clarificare, pe care contestatoarea ar fi putut să o depună. Astfel, prin măsurile de remediere care vor fi transmise spre publicare în SEAP, se vor corela cerinţele atât pentru fişa tehnică nr. 1, cât şi pentru fişa tehnică nr. 2, în sensul că se permite ofertarea de aparate de iluminat care au deschiderea compartimentului optic şi accesorii electrice chiar şi prin intermediul unor unelte. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impun deschiderea aparatului în partea de jos, solicită să se accepte şi în partea superioară, autoritatea contractantă arată că, în documentaţia de atribuire, nu s-a impus o deschidere a compartimentului de accesorii electrice pentru AIL 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 în partea de jos, aşa cum clar se regăseşte la punctul 3.6 din fişa tehnică nr. 1 unde este specificat „Preferabil". Astfel, se constată că nu a fost impus doar ofertarea de aparate de iluminat cu deschidere în partea de jos, acceptându-se şi soluţia de deschidere în partea de sus. Pentru aparatul de tip AIL 7 nu se poate accepta o configuraţie a aparatului cu deschiderea în partea de sus, deoarece acesta are caracteristicile de montaj suspendat în partea centrală, astfel, tehnic este imposibil ca aparatul de iluminat să se poată deschide în partea de sus, din moment ce în partea de sus se află prinderea aparatului de iluminat (sistemul de montaj). Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impune închiderea compartimentului, configuraţia aparatelor propuse în proiectul tehnic de execuţie a fost elaborată de o echipă de specialişti care au analizat soluţiile care sunt pretabile situaţiei existente în teren, Pagina 30 din 59
care să asigure îndeplinirea necesităţilor care au condus la demararea şi aprobarea spre finanţare a proiectului. Autoritatea contractantă este de acord cu corectarea unor greşeli/erori, însă nu pot fi admise modificări de soluţii tehnice care au fost considerate eligibile şi aprobate de finanţator, iar acestea nu au un fundament tehnic care să afecteze proiectul ce se doreşte a fi implementat. Autoritatea contractantă nu poate admite modificarea soluţiilor tehnice în această etapă a procedurii de atribuire, fără un fundament tehnic, deoarece implică acceptarea de către autoritatea contractantă şi a ofertelor alternative. Critica adresată nu are un fundament demonstrat și achizitoarea consideră că o altă soluţie de închidere ar duce la deteriorarea în timp a aparatelor. Cerinţa prevede fixarea în minim 4 puncte pentru a asigura o etanşeitate a aparatului de iluminat şi o manevrare a acestuia mai rapidă şi mai uşoară în timpul intervenţiilor necesare pe durata de viaţă a aparatelor de iluminat. Referitor la eliminarea cerinţelor restrictive prin care se impune ca driver-ul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieşire max. 900 mA, solicitarea criticată prevede „posibilitatea de ajustare a curentului de ieşire maxim 900 mA". Nu a fost impus un curent de ieşire al driverului, ci o posibilitate de ajustare a acestuia, iar posibilitatea de ajustare a curentului de ieşire nu implică niciun cost suplimentar, în cadrul investiţiei se realizează implementarea de aparate de iluminat şi sistem de telegestiune, iar funcţionarea sistemului de telegestiune presupune tocmai ajustarea curentului de ieşire pentru a obţine economii de energie. Această cerinţă nu poate fi considerată o cerinţă restrictivă din moment ce reprezintă tocmai scopul folosirii sistemului de telegestiune. Completarea unor cerinţe cu sintagma „sau prin mecanisme echivalente". Conform proiectului tehnic și a documentaţiei de atribuire, această cerinţă este una necesară și firească, fiind prevăzută în scopul evitării erorilor de comandă şi control, care pot fi deţinute de diferiţi utilizatori (spre exemplu: reprezentaţii tehnici din partea autorităţii contractante, reprezentanţii operatorului economic delegat pentru întreţinerea şi menţinerea sistemului de iluminat public, utilizatori permişi doar pentru vizualizarea sistemului de iluminat public, etc.). În concret, cerinţa nu face referire la modul de configurare al echipamentelor, ci face referire la modul de afişare în interfaţa/softul de telegestiune al echipamentelor ofertate. Prin această cerinţă, autoritatea contractantă afirmă că doreşte o interfaţă de telegestiune care poate personaliza modul de acces şi de vizualizare a echipamentelor existente pentru fiecare utilizator în parte, în funcţie de atribuţiile şi limitările pe care le are şi în funcţie de zonele de care sunt responsabili. Pagina 31 din 59
Completarea sintagmei cu "sau prin mecanisme echivalente" nu ar avea nici o logică, deoarece această cerinţă poate fi îndeplinită prin accesul utilizatorului, adică la crearea unui user în cadrul sistemului de telegestiune, iar completarea cu mecanisme echivalente nu ar avea nici o relevanţă în îndeplinirea cerinţei. Cerinţa devine impetuos necesară pentru a putea proteja integritatea sistemului de iluminat şi a minimiza efectele posibilelor incidente de funcţionare cauzate de erorile umane în operarea sistemului. În momentul de faţă, delegarea sistemului de iluminat public nu este realizată, folosindu-se diferite firme pentru întreţinerea acestuia, astfel, sunt situaţii când, pe anumite străzi intervine o firmă, iar pe alte străzi o societate diferită, astfel nu este nimic ciudat prin faptul că o firmă să aibă acces doar la străzile care intervin. Eliminarea cerinţelor restrictive privind rolurile alocate în sistem Această cerinţă este una necesară şi firească, fiind prevăzută în scopul evitării erorilor de comandă şi control, care pot fi deţinute de diferiţi utilizatori (spre exemplu: reprezentaţii tehnici din partea autorităţii contractante, reprezentanţii operatorului economic delegat pentru întreţinerea şi menţionarea sistemului de iluminat public, utilizatori permişi doar pentru vizualizarea sistemului de iluminat public, etc.). În concret, cerinţa nu face referire la modul de configurare al echipamentelor, ci face referire la modul de afişare în interfaţa/softul de telegestiune al echipamentelor ofertate. Prin această cerinţă, autoritatea contractantă doreşte o interfaţă de telegestiune prin care se poate personaliza modul de acces şi de vizualizare ale echipamentelor existente pentru fiecare utilizator în parte, în funcţie de atribuţiile şi limitările care le are şi în funcţie de zonele de care sunt responsabili. Afişarea în interfaţa/softul de telegestiune fac obiectul acestei proceduri, interfata utilizatorului este interfața folosită de autoritatea contractantă în gestionarea sistemului de iluminat public, crearea de utilizatori în sistemul de telegestiune nu reprezintă un procedeu specific, constituind o normalitate şi o necesitate în gestionarea sistemului de iluminat public. Eliminarea cerinţelor restrictive privind butonul fizic de comandă Referitor la solicitarea privind butonul fizic de comandă şi a schemei de legături, aceasta se regăseşte în cadrul proiectului tehnic, contrar afirmaţiilor contestatorei, aceasta fiind o funcţionalitate a sistemului de telegestiune care poate fi folosită în situaţiile de urgenţă, prin creşterea nivelul de iluminat la 100%, de exemplu: în cazul unui accident, prin pornirea la 100% a zonei respective. Scopul autorităţii contractante este achiziţionarea unui sistem de telegestiune modern care va avea capacitatea în viitor de a integra alte soluţii „smart", fără a fi necesară o altă investiţie pentru a înlocui sistemul de telegestiune Pagina 32 din 59
achiziţionat. Există numeroşi producători pentru buton fizic de comandă, nefiind specifică unui singur producător sau a sistemului de telegestiune. Se doreşte integrarea sistemului de telegestiune pentru iluminat împreună cu alte sisteme similar într-un sistem de control Smart City, iar posibilitatea existenţei acestui buton într-un centru de comandă al oraşului, care prevede toate soluţiile de la nivelul oraşului, nu poate fi apăsat din greşeală, deoarece va putea fi apăsat doar de oamenii din centru de comandă, în situaţii de urgenţă. Eliminarea cerinţelor restrictive prin care se solicită ISO 27001 pentru aplicaţie Certificatul ISO 27001 este un standard internaţional pentru managementul securităţii informaţiei. Acesta se aplică producătorului sistemului de telegestiune şi inclusiv aplicaţiei de telegestiune, aplicaţie care este parte din sistemul de management al securităţii informaţiei. Astfel, toate procesele asociate cu dezvoltarea, operarea, întreţinerea şi protecţia aplicaţiei vor respecta cerinţele standardului, certificarea asigură implementarea măsurilor adecvate pentru confidenţialitate, integritate şi disponibilitate. Aplicaţia de telegestiune este un element critic al sistemului de iluminat public, astfel este necesar ca aceasta să aibă toate măsurile luate pentru protejarea sistemului de iluminat. Această protejare se face tocmai prin certificarea ISO 27001/2013 a aplicaţiei. Faptul că ofertantul are certificarea ISO 27001 nu va asigura că sistemul de telegestiune ofertat este sigur şi protejat, informaţiile sistemului de telegestiune la nivelul localităţilor devin date publice necesare a fi securizate. Sistemul de telegestiune trebuie să fie un sistem protejat împotriva atacurilor cirbernetice. Eliminarea cerinţei privind coeficientul De, consum anual - solicită eliminarea cerinţei privind valoarea impusă pentru puterea instalată, autoritatea contractantă arată că nu poate elimina cerinţa privind coeficientul De, consumul anual sau valoarea impusă pentru puterea instalată. Aceşti factori au stat la baza obţinerii unei finanţării nerambursabile, conform ghidului de finanţare şi anume Ordinul 1947/13.07.2022 pentru modificarea anexei la Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1866/2021 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public - publicat la 22.07.2022. Punctajul oferit în obţinerea finanţării a fost pe baza puterii instalate totale şi pe baza consumului de energie, astfel, orice ofertă care depăşeşte puterea totală instalată sau consumul de energie ar duce la pierderea finanţării proiectului. Cel mai important criteriul al investiţiei de faţă este implementarea unui sistem de iluminat care să nu depăşească puterea instalată şi consumul de energie din cadrul proiectului tehnic, deoarece ar însemna Pagina 33 din 59
că nu se mai fac economii de energie şi ar duce la pierderea finanţării acestuia, întrucât nu ar mai fi atinse obiectivele stabilite de eficienţă energetică prin economia de energie electrică consumată. Tocmai calculul coeficientului De prezintă soluţia ofertată cea mai eficientă și, sub acest considerent, contestatoarea nu îşi motivează critica, ci doar redă propriile interpretări asupra cerinţelor solicitate, fără a se folosi de oportunitatea de solicitare a unor eventuale solicitări de clarificări. În concluzie, contestaţia formulă nu este justificată, motivele enumerate neavând o baza reală. Solicită Consiliului ca, luând în considerare cele precizate în punctul de vedere, să respingă contestaţia ca netemeinică şi nefondată şi să oblige societatea contestatoare la plata de despăgubiri pentru timpul alocat pentru analiza şi formularea punctului de vedere, respectiv respingerea obligativităţii de plată de către autoritatea contractantă a unor presupuse cheltuieli ocazionate de judecarea contestaţiei. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise cu adresele înregistrate la Consiliu sub nr. 82571/23.12.2024 și 83585/ 31.12.2024. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 2130/15.01.2025, ... SRL transmite renunțarea la studiul dosarului nr. .../2024. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Modernizarea sistemului de iluminat public prin creşterea eficienţei energetice, Etapa II - cartier Gura Câmpului, Gloria, Aurel Vlaicu - execuţie lucrări, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev.2), MUNICIPIUL ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN.../26.11.2024. Din informațiile anunțului simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este de 3.921.400,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 22.01.2025, ora 15:00. Procedura este suspendată. Nemulțumite fiind de unele prevederi ale documentației de atribuire, ... SA și ... SRL au depus contestațiile în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea ... SA a constituit cauțiunea în sumă de 35.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210832594/1 eliberată de CEC Bank – Sucursala Timișoara, la data de 05.12.2024. Contestatoarea ... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 35.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210840635/1 eliberată de CEC Bank – Sucursala Iași, la data de 09.12.2024. Pagina 34 din 59
Trecând la soluționarea contestațiilor formulate de ... SA și ... SRL, Consiliul constată că, prin acestea, sunt aduse critici anumitor cerințe din caietul de sarcini, solicitându-se eliminarea sau modificarea lor. În soluționarea contestațiilor, Consiliul se va raporta la următoarele dispoziții legale privind achizițiile publice: din Legea nr. 98/2016: - art. 3 alin. (1) lit. rr) - specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante; - art. 154 - Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire; - art. 155 alin. (6) - Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici; - 156 alin. (2) – cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016: - art. 20 alin. (10) - Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”. Astfel, raportat la prevederile legale anterior menționate, Consiliul reține că documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a acesteia, iar prevederile documentației de atribuire nu trebuie să restricționeze, în mod nejustificat, participarea operatorilor economici interesați la procedura de atribuire. Prin urmare, necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul său, însă îi revine acesteia obligația de a justifica atât oportunitatea inițierii procedurii de atribuire cât și stabilirea specificațiilor tehnice. Drepturile autorităților contractante la care s-a făcut referire mai sus trebuie exercitate cu bună credință, iar nu cu scopul de a limita sau restricționa accesul la procedură, de natură a restrânge concurența între agenții economici, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică – nediscriminarea și tratamentul egal. Pagina 35 din 59
Pe de altă parte, Consiliul are în vedere că prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice nu obligă autoritatea contractantă să accepte produse care nu corespund necesităților sale, astfel că acesta nu poate fi sancționată pentru refuzul de a nu aduce modificări cerințelor tehnice ori altor prevederi ale documentației, atâta timp cât acestea îi satisfac interesele, achizitoarea fiind singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Așadar, modificarea sau cenzurarea caracteristicilor tehnice solicitate poate face obiectul contestării de către operatorii economici interesați în situația încălcării de către autoritate a ipotezelor date de cele două temeiuri de drept citate mai sus (art. 155 alin. 6 și art. 156 alin. 2 din Legea nr 98/2016). Curtea de Apel Oradea în cuprinsul Hotărârii nr. 282/15.04.2022 a reținut următoarele: ”Cum autoritatea contractantă îşi cunoaşte cel mai bine nevoile iar principiul libertăţii contractuale implică cerinţa ca acesteia să nu îi fie impusă încheierea unui contract în alte condiţii sau cu privire la alte produse decât are nevoie, Curtea constată că nu se impune modificarea documentaţiei de atribuire în sensul de a solicita ca produsul achiziţionat să poată îndeplini şi funcţia de curăţare, atât timp cât autoritatea contractantă îşi doreşte un astfel de produs. (...) Sub acest aspect, aşa cum s-a arătat anterior, Curtea are în vedere faptul că autoritatea contractantă îşi cunoaşte cel mai bine nevoile, neputând fi obligată să solicite un produs care nu îi satisface nevoile pentru care doreşte să îl folosească”. Din economia celor redate rezultă că regula o reprezintă situația în care necesitatea sau oportunitatea achiziționării la un anumit nivel de performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii de către autoritate a unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia sa de achiziție. În consecință, pentru a impune anumite specificații tehnice în prezenta cauza este necesară stabilirea rolului impunerii acestora prin raportare la necesităţile achizitoarei. De asemene, Curtea de Apel Ploiești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 2004 din 12 decembrie 2016, a reținut că necesitatea sau oportunitatea unei anumite achiziții este stabilită de fiecare autoritate contractantă, în funcție de necesitățile obiective și particularitățile comunicate de compartimentele din cadrul său. Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit Pagina 36 din 59
fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității. Curtea de Apel Alba Iulia în Decizia nr. 511/2022, în dosarul nr. 264/57/2022, a statuat următoarele: Or, absenţa unei astfel de obligaţii este corectă, întrucât autoritatea contractantă trebuie să evalueze fiecare procedură de achiziţie publică, în parte, şi să aleagă modalitatea de organizare a procedurii aplicabile şi de întocmire a documentaţiei de atribuire, care să asigure cel mai bine atingerea scopului urmărit prin încheierea contractului şi o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Fragmentarea obiectului contractului, în vederea asigurării accesului sporit al ofertanţilor la procedură şi libera competiţie dintre aceştia, nu poate constitui singurul deziderat al procedurii de achiziţie publică, autoritatea contractantă fiind aceea care stabileşte, în funcţie de condiţiile concrete, toate detaliile procedurii de atribuire, în scopul realizării unei cât mai eficiente utilizări a fondurilor publice si a satisfacerii intereselor sale. Aşa fiind, în lipsa unor dispoziţii legale exprese şi imperative, revine autorităţii contractante rolul de a asigura un echilibru între interesele sale (în condiţiile în care regula este aceea a priorităţii interesului publice, în dauna celui privat, al operatorilor economici) modalitatea de atingere a acestora - ceea ce presupune stabilirea obiectului contractului, a documentaţiei şi a întregii proceduri de atribuire precum şi respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice. Prin urmare, contestatoarele, în susținerea demersului lor la Consiliu, au obligația de a proba caracterul restrictiv al specificațiilor tehnice, prin prezentarea unor mijloace de probă pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Trecând de aceste considerații generale și analizând prima contestație formulată în cadrul procedurii de ... SRL, Consiliul constată că, la punctul 1 din contestație, se critică achiziționarea tipului de aparat de iluminat AIL 7 pentru care a fost prevăzută fișa tehnică 2, cuprinzând cerințe apreciate a limita participarea la procedură a operatorilor economici. În primul rând, se reține că, în punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat că Sunt diverse produse care îndeplinesc cerinţele menţionate, acestea nefiind nişte cerinţe speciale sau care necesită o construcţie specifică unui anumit producător. Chiar contestatara dovedeşte faptul că pe piaţă sunt mai mulţi producători care au forma solicitată, având în vedere faptul că aceste aparate sunt de tip pietonal forma aceasta a fost aleasă şi adoptată prin hotărâre de consiliu local şi a fost aleasă pentru a fi corelată şi pentru a se integra în peisajul urbanistic al zonelor în care se vor monta. Nu se doreşte pentru aparatele de iluminat ornamentale montarea aceluiaşi tip de aparat de iluminat ca cel stradal tocmai datorită faptului că nu se integrează în peisajul urbanistic al zonelor. Această cerinţă nu este restrictivă pe piaţă existând numeroşi producători care au aceasta forma constructivă. Autoritatea nu admite modificarea soluţiilor tehnice care nu au un fundament serios asupra proiectului ce se doreşte a fi implementat. Așadar, pe de o parte, există justificarea din partea achizitoarei de a achiziționa, pentru o anumită stradă, aparat de iluminat tip LED AIL 7, iar pe de altă parte, se constată lipsa unor motive din partea contestatoarei pentru care s-ar aprecia că autoritatea contractantă Pagina 37 din 59
trebuie să achiziționeze doar aparate de iluminat stradal de tip AIL 1,2, 3, 4, 5, 6. Faptul că, în cadrul fișei tehnice nr. 1, nu au fost impuse anumite cerințe, dar au fost impuse în cadrul fișei tehnice nr. 2 nu poate conduce automat la soluția propusă de petentă de eliminare a fișei tehnice nr. 2 și achiziționarea doar a aparatelor descrise la fișa tehnică nr. 1. Astfel fiind, Consiliul va analiza punctual specificațiile tehnice criticate din cadrul fișei tehnice nr. 2, considerând că nu este necesară eliminarea acestei fișe tehnice din documentația de atribuire. Analizând specificațiile criticate (forma circulară, tronconică, dimensiune: ΦxH:500mm/450mm (+/-10%), temperatura de culoare, difuzor din sticlă sau policarbonat, driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieșire maxim 900mA, funcționare la Ta=- 30+550C, se poate observa că nu este adusă nicio argumentare și nu este depusă nicio probă în susținerea caracterului restrictiv al specificațiilor criticate, fiind invocat simplul motiv că nu corespunde cu cele din fișa tehnică nr. 1. Or, o astfel de motivare nu poate determina concluzia că specificațiile indicate restricționează participarea la procedură a operatorilor economici. În lipsa unei minime argumentării a caracterului restrictiv al cerințelor, se constată caracterul nefondat al criticilor vizavi de fișa tehnică nr. 2. La punctul 2 din contestația s-a solicitat eliminarea din fișa tehnică nr. 1 a referirii la standardul anulat SR EN 50581. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a susținut că Această cerinţă la care se face referire nu constituie un motiv de contestare a documentaţiei, deoarece aceasta ar fi putut să fie corectată în urma unei solicitări de clarificare pe care contestatara ar fi putut să o depună, urmând ca autoritatea contractantă să remedieze cerinţele solicitate. Astfel prin măsurile de remediere se va înlocui cerinţa referitoare la standardul în cauză din EN50581 în EN 63000:2019, aplicabil la data prezentei proceduri. Mai întâi, vizavi de posibilitatea transmiterii unei adrese de clarificări și nu a unei contestații este de reținut că depunerea contestației nu este condiționată de adresarea unor clarificări autorității contractante referitoare la cerințele criticate. Pe de altă parte, pentru formularea contestației este necesară respectarea termenului prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 indiferent de adresarea sau nu a unor solicitări de clarificări, astfel că aducerea în discuție a lipsei adresării unor clarificări nu este judicioasă în cauză. În ceea ce privește luarea unor măsuri de remediere în sensul înlocuirii cerinței referitoare la standardul în cauză din EN50581 în EN 63000:2019, aplicabil la data procedurii, Consiliul constată că nu au fost publicate în SEAP măsurile de remediere la care se face referire, astfel că autoritatea contractantă va fi obligată la publicarea remedierii amintite. Pagina 38 din 59
La punctul 3 din contestație se solicită modificarea fișei tehnice nr. 1 prin înlocuirea standardului IEC 61000-3-2 cu standardele relevante SR EN IEC 60598-1 și SR EN IEC 60598-2. Cum a arătat și autoritatea contractantă în punctul său de vedere și cum rezultă și din informațiile similare existente pe internet, standardul IEC 61000-3-2:2018 se referă la limitarea curenţilor armonici injectaţi în sistemul public de alimentare. Acesta specifică limitele componentelor armonice ale curentului de intrare care pot fi produse de echipamente testate în condiţii specificate. Se aplică echipamentelor electrice şi electronice care au un curent de intrare nominal de până la 16 A inclusiv pe fază şi sunt destinate a fi conectate la sistemele publice de distribuţie de joasă tensiune. Scopul respectării limitelor de emisii pentru curenţii armonici este de: reducere a distorsiunii armonice a curentului din reţea cauzată de echipamentele electrice şi electronice şi asigurarea compatibilităţii echipamentelor cu sistemele de alimentare publice, astfel încât să fie menţinută calitatea energiei electrice. Se poate observa că, prin contestație, s-a susținut că standardul nu este adecvat pentru a evalua calitatea optică sau de durabilitate a corpurilor de iluminat stradal, or, cum a explicat și achizitoarea, standardul nu a fost impus pentru aceste motive, ci pentru reducere a distorsiunii armonice a curentului din reţea cauzată de echipamentele electrice şi electronice şi asigurarea compatibilităţii echipamentelor cu sistemele de alimentare publice, astfel încât să fie menţinută calitatea energiei electrice. Așadar, contestatoarea solicită eliminarea unui standard prin raportare la anumite verificări care se urmăresc a fi obținute, însă standardul a fost impus pentru alte motive, detaliate în punctul de vedere. Nu au fost aduse contraargumente de către autoarea contestației a fundamentarea transmisă. Astfel fiind, se constată caracterul nefondat al criticilor. De asemenea, la punctul 4 din contestație s-a solicitat eliminarea standardului EN 60598-2-5, întrucât acesta privește familia de proiectoare. Cum a indicat și autoritatea contractantă "SR EN 60598-2-5:2016 privește Corpuri de iluminat, partea 2-5: Condiţii speciale. Acest standard specifică cerinţele pentru proiectoarele echipate cu surse de lumină electrice alimentate la o tensiune care nu depăşeşte 1 000 V". Se constată astfel a fi întemeiate criticile contestatoarei, standardul făcând referire la proiectoare. Autoritatea contractantă nu a justificat impunerea standardului și în privința părții 2-5, astfel că este necesară eliminarea lui din fișa tehnică nr. 1. La punctul 5 din contestație sunt criticate cerințele de la pct. 3.6 și 3.7 din fișa tehnică nr. 1. Cerințele sunt: 3.6 Preferabil, compartimentul accesorii electrice se va deschide din partea de jos, pentru a evita patrunderea apei in cazul aparitiei precipitatiilor in timpul interventiei. Se vor prezenta documente, fise tehnice si instructiuni de montaj pentru demonstrarea cerintei. Pagina 39 din 59
3.7 Compartimentul accesorii electrice va fi prevazut cu un dispozitiv pentru mentinerea capacului in pozitia „DESCHIS” pe durata realizarii interventiilor, preferabil. Inchiderea compartimentului accesorii electrice se va face in minim 4 puncte de fixare. Fixarea se va face in minim doua cleme de inchidere. Se vor prezenta documente, fise tehnice si instructiuni de montaj pentru demonstrarea cerintei. Astfel cum a explicat și autoritatea contractantă, în documentaţia de atribuire, nu a fost impus deschiderea compartimentului accesorii electrice pentru AIL 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 în partea de jos, în Fişa tehnică nr. 1 este specificat „Preferabil". Așadar, nu a fost impusă doar ofertarea de aparate de iluminat cu deschidere în partea de jos, acceptându-se şi soluţia de deschidere în partea de sus. Cuvântul ”preferabil” în niciun caz nu conduce la obligativitatea deschiderii compartimentului în partea de jos. Pentru aparatul AIL 7, autoritatea contractantă susține că nu se poate accepta deschiderea în partea de sus deoarece aparatul de iluminat are montajul suspendat din partea centrală, astfel tehnic este imposibil ca aparatul de iluminat să se poată deschide în partea de sus din moment ce în partea de sus se află prinderea aparatului de iluminat (sistemul de montaj). Contestatoarea nu a demonstrat, pentru aparatul AIL 7, că poate fi acceptată o altă soluţie constructivă care ar putea îndeplini condiţiile de închidere şi care ar putea asigura etanşeitatea necesară pentru aparatele ofertate. În punctul său de vedere, achizitoarea a adus explicațiile necesare vizavi de aparatul AIL 7, astfel că justificarea tehnică detaliată solicită de operatorul economic nu se impune, în condițiile în care nu s-a demonstrat caracterul restrictiv al cerinței. Astfel fiind, criticile sunt nefondate. La punctul 6 din contestație se solicită modificarea cerinței de la pct. ”2.8” din fișa tehnică nr. 1 potrivit căreia: Sistemul de montaj va fi dual, preferabil fara adaptor, permitand montarea atat pe brat cat si in cap de stalp, iar inclinarea va fi ajustabila pentru minim urmatoarele intervale cu pas din 5⁰ in 5⁰: Montaj pe consola: - 15º - +15⁰ Montaj in cap de stalp: -10⁰ - +30⁰. Se vor prezenta documente, fise tehnice si instructiuni de montaj pentru demonstrarea cerintei. Cerinta va fi punctata conform fisei de date. În punctul său de vedere asupra contestației, autoritatea contractantă a justificat impunerea cerinței, astfel: Diferenţa intervalelor solicitate pentru montajul pe consolă şi montajul în cap de stâlp provine din faptul că unghiul consolei asigură deja 10-5-15 grade, iar în cazul montării în cap de stâlp nemaiavând acest unghi al consolei va fi necesară înclinarea aparatului de iluminat suplimentar cu 15 grade pentru a ajunge la acelaşi unghi de montare ca în cazul montării pe consolă. Cerinţa a avut în vedere investiţiile care se vor realiza în viitor pentru regenerarea urbană care vor include inclusiv schimbarea stâlpilor. Pe piaţa de Pagina 40 din 59
profil există numeroşi producători care permit reglarea unghiului mai mult de 15 grade printre care amintim: Lug, Schreder, Philips, Urbio etc. Analizând contestația, Consiliul constată că ... SA face simple afirmații fără a prezenta argumente tehnice și probe în susținerea celor afirmate. S-a susținut, de exemplu, că sunt excluse soluții tehnice conforme, dar care prezintă design-uri diferite și eficiente, fără însă a indica acele soluții tehnice și cum ar acoperi cerințele achizitoarei. Mai mult, se face referire la lipsa unor justificări tehnice pentru intervalele mari impuse, însă, ulterior comunicării acestor explicații, prin intermediul punctului de vedere, societatea contestatoare nu a răspuns cu contraargumentând tehnice și concrete. La punctul 7 din contestație s-au criticat specificațiile tehnice de la pct. 5 (5.1/5.2/5.3/5.4/5.5/5.6) referitoare la furnizarea unei aplicații dedicate: 5.1 Producatorul va pune la dispozitia beneficiarului o aplicatie mobila gratuita (distincta fata de aplicatia de telegestiune). Aplicatia va functiona preferabil pe sistem browser web sau minim aplicatie mobila ce va putea fi descarcata din magazinele Google Play, Apple Store si App Gallery. Se va indica numele aplicatiei si modul de accesare a acesteia, iar autoritatea contractanta va verifica functionalitatea conform cerintelor de mai jos. 5.2 Aplicatia va avea minim doua functiuni principale: a) furnizare de date unice despre aparatul de iluminat b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat 5.3 Aplicatia va furniza minim urmatoarele date ale aparatului de iluminat (…) 5.4 Aplicatia va permite introducerea a minim urmatoarelor date suplimentare despre ansamblul de iluminat: (…) 5.5 Aplicatia va recunoaste individual fiecare aparat de iluminat prin cel putin una din urmatoarele variante: (…) 5.6 Se va furniza in cadrul propunerii tehnice aplicatia gratuita si un cod serial/cod QR/cod de bare a unui aparat existent, pentru verificarea functiunilor solicitate. Aceasta vor trebui sa respecte intru totul solicitarile. În punctul său de vedere asupra contestației, autoritatea contractantă și-a justificat cerința astfel: (…) aplicaţia solicitată va fi folosită preponderent de echipele de intervenţie şi mentenanţă, pentru a realiza activităţile descrise în fişa tehnică. Astfel vor folosi o aplicaţie dedicată, care are un rol clar şi specific activităţii acestora. Autoritatea are în vedere folosirea pentru serviciul de întreţinere a unei aplicaţii simplificate, fără ca echipele de intervenţie să fie nevoite sa acceseze sistemul de telegestiune, existând riscuri de utilizare neconforma a acestuia. Menţionăm că cerinţa este una absolut normală în era digitală, majoritatea producătorilor din industria de iluminat oferind o astfel de opţiune. Nu ne limităm la industria de iluminat, aceste opţiuni fiind practic universale în toate industriile, exact în scopul solicitat de către autoritatea contractantă. Pagina 41 din 59
Solicitarea aplicaţiei mobile pentru aparatele de iluminat nu este una restrictivă, aplicaţii ale aparatului de iluminat au marii producători de aparate de iluminat din piaţă precum Philips, Zumtobel, Schreder, Thorn, Urbio etc. sunt mai multe produse pe piaţă de profil care pot să fie utilizate în proiectul nostru. Din acest motiv considerăm că contestatara a transmis o critică nefundamentată şi care nu se bazează pe o analiză serioasă a produselor din piaţă. Așadar, pe de o parte, există o fundamentare a autorității contractante vizavi de cerința impusă, iar pe de altă parte, ... SRL nu demonstrat în concret că solicitarea furnizării unei aplicații dedicate este restrictivă sau dublată de cerința privind furnizarea aplicației de telegestiune. Susținerile din contestație au un caracter general/formal nefiind însoțite de argumente tehnice și probe prin care să fie combătute justificările aduse de achizitoare. În considerarea celor prezentate, dat fiind că s-a constatat caracterul întemeiat al criticilor referitoare la necesitatea eliminării standardelor ROHS EN 50581 și SR EN 60598-2-5, din fițele tehnice nr. 1 și 2, Consiliul va obliga achizitoarea la luarea acestor măsuri de remediere a documentației de atribuire. Vor fi respinse ca nefondate restul solicitărilor din cadrul contestației formulate de ... SA. Va fi respinsă solicitarea de anulare a procedurii, putând fi dispuse măsuri de remediere în sensul celor de mai sus. Trecând în continuare la analiza celei de-a doua contestații formulate în cadrul procedurii de ... SRL, Consiliul constată că o primă critică din contestație privește eliminarea solicitării probei practice. Se reține că, în proiectul tehnic, la pag. 59 (pdf) s-a prevăzut: Conditii privind demonstarea conformitatii prin proba practica Autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a realiza o proba practica la momentul evaluarii tehnice, prin care se va demonstra indeplinirea tuturor caracteristicilor/functionalitatilor solicitate prezentate in documentul "Proba Practica"; ofertantii isi asuma ca la proba practica vor putea fi demonstrate caracteristicile/ functionalitatile solicitate. De asemenea, s-a prevăzut: Modulul nu necesita nicio programare sau comisionare — este de tip “plug & play”. Odata corpul alimentat electric, serverul va recunoaste, comunica si pozitiona automat corpul de iluminat pe harta online.Respectarea solicitarilor se va putea verifica la proba practica. (…) Modulul de control comunica cu driverul aparatului de iluminat prin protocoalele de comunicare DALI, DALI2, 1-10V sau D4I;Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. Modulul de control poate controla prin protocolul DALI/DALI2 cel putin doua dispozitive (drivere electronice, relee DALI, etc); Se va prezenta o schema detaliata a sistemului de control, in care se va ilustra in mod evident, componetele, legatuile electrice intre acestea, tipul de semnal sau alimentare Pagina 42 din 59
pentru fiecare legatura electrica. Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. (…) Modulul de telegestiune va avea o sursa interna de alimentare proprie de rezerva (ex: baterie interna), independenta de reteaua de alimentare a sistemului de iluminat, ce va permite ca, in cazul unei intreruperi neasteptate a tensiunii, acesta sa transmita ultima inregistrare prin care sa anunte data si ora intreruperii tensiunii, inainte ca aparatul de iluminat sa fie alimentat din nou. Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. Interfata utilizator Accesul in interfata utilizator se va face prin accesarea unui browser web fara a fi necesara instalarea de aplicatii suplimentare. Accesul se va face in mod obligatoriu minim din Microsoft Edge, Google Chrome si Safari. Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. Accesul in interfata web se face pe baza de nume Utilizator, Parola si autentificare in doi pasi cu generare cod de acces unic transmis prin email sau sms. Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. Afișarea informațiilor în interfața utilizator web se va face în limba română.Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. În fișa tehnică nr. 3 – sistem de telegestiune, cu titlu de exemplu, pentru proba practică, s-a prevăzut: Modulul nu necesita nicio programare sau comisionare — este de tip “plug & play”. Odata corpul alimentat electric, serverul va recunoaste, comunica si pozitiona automat corpul de iluminat pe harta online. Respectarea solicitarilor se va putea verifica la proba practica. (…) Modulul de control comunica cu driverul aparatului de iluminat prin protocoalele de comunicare DALI, DALI2, 1-10V sau D4I;Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. Modulul de control poate controla prin protocolul DALI/DALI2 cel putin doua dispozitive (drivere electronice, relee DALI, etc); Se va prezenta o schema detaliata a sistemului de control, in care se va ilustra in mod evident, componetele, legatuile electrice intre acestea, tipul de semnal sau alimentare pentru fiecare legatura electrica. Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. (…) Modulul de telegestiune va avea o sursa interna de alimentare proprie de rezerva (ex: baterie interna), independenta de reteaua de alimentare a sistemului de iluminat, ce va permite ca, in cazul unei intreruperi neasteptate a tensiunii, acesta sa transmita ultima inregistrare prin care sa anunte data si ora intreruperii tensiunii, inainte ca aparatul de iluminat sa fie alimentat din nou. Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. (…) Autoritatea contractanta isi rezerva dreptul de a realiza o proba practica la momentul evaluarii tehnice, prin care se va demonstra indeplinirea tuturor caracteristicilor/functionalitatilor solicitate prezentate in documentul "Proba Pagina 43 din 59
Practica"; ofertantii isi asuma ca la proba practica vor putea fi demonstrate caracteristicile/functionalitatile solicitate. De asemenea, în fișa tehnică nr. 3, s-a solicitat: Se va prezenta declarație de conformitate a produselor cu cerințele esențiale prevăzute de directivele Uniunii Europene ( marca CE ) pentru modulele de telegestiune. NOTA: Pentru demonstrarea indeplinirii fiecarei cerinte, din formularul F5 se vor prezenta (brosuri, instructiuni de montaj, poze, rapoarte de testare, fise tehnice etc), cu indicarea paragrafului, numarului de pagina, respectiv a tipului de document, din care rezulta indeplinirea cerintei. Fara prezentarea acestei corespondente, cerinta va rezulta ca fiind neindeplinita si duce la descalificarea ofertantului. În susținerea solicitării sale de eliminare a cerinței privind proba practică, contestatoarea a invocat deciziile Consiliului nr. 2549/C8/2587, 2589 din 05.12.2022, rămasă definitivă prin nerecurare; 1840/C7/1591 din 03.07.2024; decizia nr. 1810/C10/1142 din 01.07.2024, rămasă definitivă prin nerecurare, hotărârea nr. 88/2024 din 18.01.2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în cadrul dosarului nr. 10/59/2024. În deciziile amintite, s-a reținut, necesitatea eliminării probei practice. Este de amintit că, în decizia nr. 2549/C8/2587, 2589 din 05.12.2022, în referire la proba practică, Consiliul s-a pronunțat astfel: În referire la solicitarea contestatoarei de eliminare a cerinței prin care s-a instituit obligația realizării unei probe practice, Consiliul o va admite, pentru considerentele ce urmează. Consiliul reține că autoritatea contractantă a solicitat, cumulativ, prin documentația de atribuire, declarație de conformitate a produselor, dar și prezentarea de capturi de ecran, prezentarea unui cont demo pentru verificarea îndeplinirii funcțiilor solicitate prin fișa tehnică, rapoarte de testare, rapoarte de compatibilitate electromagnetică, raport termic, etc., elemente prin care să verifice îndeplinirea funcțiilor solicitate prin documentația de atribuire; în condițiile arătate, obligația realizării unei probe practice, reprezintă o cerință disproporționată, realizarea unei probe practice fiind echivalentă cu solicitarea de a prezenta un cont demo pentru verificarea capacităților tehnice ale produselor solicitate, astfel că, cerința în analiză, reprezintă un obstacol nejustificat în calea operatorilor economici interesați să participe la procedură. În cauză, Consiliul are în vedere că, în punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat scopul instituirii acesteia. Sunt de reținut din punctul de vedere următoarele considerații: (...) Faţă de motivarea contestatoarei prin care afirmă faptul că prin rapoartele de testare se dovedeşte îndeplinirea cerinţelor, menţionăm faptul că niciun raport de testare nu va putea demonstra funcţionarea întregului ansamblu de elemente interconectate reprezentate de scenariile care au fost propuse prin sistemul de telegestiune. Rapoartele de testare sunt pentru fiecare produs în parte nu pentru întregul ansamblu astfel rapoartele de testare se referă fie doar la aparatele de iluminat fie doar la sistemul de telegestiune, însă nu există vreun raport de testare care să se referă la tot ansamblul de iluminat ofertat şi anume ansamblul format din aparate de Pagina 44 din 59
iluminat şi sistem telegestiune. Funcţionarea acestora împreună nu poate fi dovedită prin rapoarte de testare, certificate de conformitate. Prin intermediul probei practice se doreşte verificarea unor funcţionalităţi care nu se pot regăsi în rapoartele de testare, iar scopul acesteia nu se suprapune cu scopul pentru care se solicită depunerea unor fişe tehnice sau depunerea unor rapoarte de testare. (…) Solicitarea ca proba practică să efectueze doar de către ofertantul desemnat câştigător nu poate fi primită, deoarece, pentru a desemna un operator ca fiind câştigător, comisia de evaluare trebuie să îl declare conform din punct de vedere tehnic şi financiar. (…) Faţă de motivul invocat solicităm respingerea criticii deoarece aşa cum am arătat deja că nu a fost solicitată predarea vreunei mostre, operatorii prezenţi la proba practică vor lua înapoi echipamentele aduse nu vor fi predate. Prin proba practică nu se efectuează o verificare a caracteristicilor constructive ci se efectuează o verificare a funcţionalităţii sistemului de telegestiune. Faţă de critica conform căreia pentru proba practică s-ar fi solicitat materiale care nu fac obiectul prezentei proceduri menţionăm faptul că a fost solicitat ofertarea unui sistem de telegestiune şi a fost specificat faptul că „sistemul propus este compus din modul de control instalat pe aparatul de iluminat, aplicaţia sistemului de telegestiune şi interfaţa utilizator" precum şi Funcţionalitatea sistemului de iluminat public şi prin folosirea senzorilor (ex. de mişcare, prezenţă, mediu, ploaie, etc.) au fost solicitaţi prin Fişa tehnică punctul 2.4, 2.6. Aşadar, nu se poate reţine afirmaţia contestatoarei potrivit căreia senzorii nu au fost solicitaţi pentru a demonstra funcţionalitatea sistemului ofertat. Consiliul constată a fi corecte susținerile achizitoarei, în sensul în care prin intermediul probei practice urmărește să verifice funcționalitatea întregului sistem. Pe de altă parte, însă, ținând seama de multitudinea documentelor pe care trebuie să le prezinte operatorii economici pentru demonstrarea specificațiilor tehnice din caietul de sarcini și a putea fi verificate în mod real toate funcţiile aplicaţiei solicitate în documentaţia de atribuire, impunerea pentru operatorii economici a demonstrării, la momentul evaluării propunerilor tehnice, a funcționalității sistemului este o măsură disproporționată. Mai mult, chiar obligația contractantului este punerea la dispoziție a unui sistem funcțional, în caz contrar neputând fi recepționat. Or, a crea o situație împovărătoare financiar pentru toți operatorii economici aflați în faza de evaluare etapa tehnică este o măsură nejustificată. Într-adevăr, spre deosebire de alte proceduri, nu a fost impusă în sarcina ofertanților prezentarea unui cont demo pentru demonstrarea îndeplinirii specificațiilor tehnice, însă nici nu poate fi ignorat aspectul esențial că funcționalitatea întregului sistem ține mai mult de etapa de recepție a acestuia, nu de demonstrare a conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini. Mai mult, cum s-a arătat anterior, cerința este impusă în sarcina tuturor operatorilor economici care au Pagina 45 din 59
acces în etapa de evaluare tehnică pentru verificarea unor elemente de funcționalitate a întregului sistem furnizat, elemente care țin de etapa de executare a contractului. Apreciind că proba practică este o măsură suplimentară care ține mai mult de partea de executare a contractului decât de evaluare a propunerilor tehnice, Consiliul constată că este necesar ca autoritatea contractantă să elimine din cadrul documentației de atribuire cerința privind efectuarea probei practice. La pct. 2 din contestație s-a solicitat eliminarea cerințelor restrictive privind prezentarea atestatului ANRE tip A și completarea cerinței prin acceptarea atestatelor ANRE tip C1A și C2A. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a susținut că, prin măsurile de remediere, se va renunţa la atestatul ANRE de tip A. Întrucât nu au fost publicate până la data pronunțării măsurile de remediere, Consiliul va admite solicitarea operatorului economic contestator privind eliminarea atestatului ANRE tip A, urmând a fi prevăzute atestatele raportat la domeniile acoperitoare în cauză. O altă critică din contestație (pct. 3) privește solicitarea diminuării valorii pentru intervalul de temperatură. Se reține că, accesând link-urile la care s-a făcut trimitere în punctul de vedere asupra contestației, Consiliul a constatat că există mai multe produse al căror interval de temperatură de funcționare Ta este de la „-400C” până la ”+550C”, astfel că nu poate fi reținut caracterul restrictiv al cerinței. În al doilea rând, dat fiind că producătorii aparatelor de iluminat stabilesc o anumită temperatură de funcționare nu se poate reține inutilitatea cerinței, cum în mod greșit invocă societatea contestatoare. Pe de altă parte, întrucât fișele tehnice nr. 1 și nr. 2 privesc produse diferite nu este justificată solicitarea de uniformizare a cerinței. În plus, câtă vreme există aparate de iluminat cu o temperatură de funcționare de până la ”+550C”, este evident că în această valoarea maximă se încadrează și cele pentru care producătorii stabilesc valoarea de ”+500C”. În ceea ce privește decizia invocată ca jurisprudență (1948/C1/1698 din 12.07.2024) se constată că aceasta privește un interval de temperatură mult mai mare, de la ”-400C” până la ”+800C”, astfel că nu este relevantă în speță. Vizavi de solicitarea de eliminare a standardului ROHS EN 50581 (pct. 4 din contestație), autoritatea contractantă a fost de acord cu eliminarea acestuia și înlocuirea lui cu standardul în vigoare, astfel că va fi obligată autoritatea contractantă la efectuarea acestor remedieri în cadrul fișelor tehnice. Cu referire la cerința care vizează modul de comunicație prin care sunt impuse sistemele de comunicație GSM/RF/MESH, societatea contestatoare a solicitat eliminarea acestora și, în subsidiar, acceptarea Pagina 46 din 59
și a unor tehnologii de comunicație care să cuprindă concentratoarea de date (pct. 5 din contestație). În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat că participarea posibililor ofertanţi nu a fost restrânsă, deoarece aşa cum se regăseşte şi în critica contestatoarei, ofertanţii au posibilitatea alegerii de echipamente care să asigure transmisia prin GMS, RF sau MESH. Cerinţa privind modul de transmisie nu face referire la caracteristicile unui produs care ar putea fi oferit doar de un anumit producător de echipamente cu transmisie GSM/ RF/ MESH sau la un anumit furnizor de servicii de telefonie mobilă, ci se referă la tehnologii de transmitere a datelor utilizate pe piaţă. (…) La momentul întocmirii proiectului, a fost analizată situaţia din teren la nivelul Municipiul ..., iar în baza situaţiei din teren s-a ales această soluţie, respectiv utilizarea unui sistem de telegestiune care să folosească una din transmisiile GSM/ RF/ MESH. Contrar celor enunţate de contestatoare privind tehnologia PLC aceasta nu a fost aleasă tocmai din următoarele considerente: - Pentru folosirea tehnologiei PLC care utilizează reţeaua de alimentare cu energie electrică era necesar ca reţeaua de iluminat public existentă să fie independentă de reţeaua de furnizare a energiei electrice şi să aparţină autorităţii contractante. Însă, în acest caz, reţeaua de alimentare cu energie electrică existentă, aparţine distribuitorului de energie electrică zonal şi pe aceeaşi reţea sunt racordaţi şi alte tipuri de consumatori (ex. casnici sau industriali). În cazul în care s-ar alege o astfel de soluţie ar fi necesare intervenţii pe o reţea care nu aparţine autorităţii contractante pentru instalarea sistemului, iar în caz de defecţiuni operatorul de iluminat public nu ar avea posibilitatea de a interveni fără aprobarea distribuitorului de energie/ proprietarul reţelei existente; - Folosirea tehnologiei PLC ar fi presupus utilizarea unui sistem de cabluri de date instalate în paralel cu reţeaua electrică lucru care ar implica costuri suplimentare mari, iar aceste costuri nu se înscriu în linia costurilor eligibile menţionate de finanţator în ghidul de finanţare în alegerea soluţiei de comunicare au fost cerificare acoperirea 3G si 4G din partea mai multor furnizori precum ..., ... si .... Sursă: https://www. ....ro/servicii/harta-de-acoperire-mobil Sursă: https://www.dipi.ro/asistenta/acopehre-servicii-portabilitate/acoperire-servicii Sursă: https://www.oranqe.ro/acoperire/harta-acoperire- retea/? srsltid=AfmBOopJirCmobm8YeslMQANkB-zlltWkak-PsvdRbWMLIQ2Prtl1tvC Având în vedere cele prezentate mai sus se constată că soluţiile optime şi posibile de utilizat în acest proiect sunt transmisiile fără fir, utilizând sisteme GSM (3G, 4G, 5G) şi/sau RF şi/sau MESH. Dat fiind faptul că doar aceste trei tipuri de comunicaţie sunt potrivite nevoilor autorităţii contractante, a intervenit obligaţia de a le menţiona în mod expres. A fost invocată în susținere Decizia civilă nr. 88 (dosar nr. 10/59/2024-04.01.2024) a Curții de Apel Timişoara, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal. Prin hotărârea amintită instanța a admis în parte plângerea formulată de petenta ... SRL, împotriva Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2960/3121/3130 din 15.12.2023, în contradictoriu cu intimatele MUNICIPIUL Pagina 47 din 59
REŞIŢA şi ... S.A. Modifică în parte Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2960/3121/3130 din 15.12.2023, în sensul obligării Municipiului Reşiţa să elimine din documentaţia de atribuire cerinţa privind proba practică. În decizia nr. 2960/3121/3130 din 15.12.2023, vizavi de tipurile de comunicație, s-a stabilit: Astfel, vizavi de tipurile de comunicație (GSM și RF), se constată că achizitoarea a permis tipuri GSM și RF, așadar nu doar soluțiile tip RF, care implică folosirea unor dispozitive numite concentrator de date, cum eronat susține contestatorul, lăsând așadar la latitudinea operatorilor economici tipul de soluție aleasă. Mai mult, prin măsura de remediere din data de 10.11.2023, Municipiul Reșița a precizat că „rețelele de transmisie GSM nu sunt rețele proprietar, nu sunt specifice unuia sau anumitor producători și sunt disponibile în mod deschis pentru ofertanți/producători. (...) indiferent de soluția adoptată, transmisie direct în cloud sau utilizare de concentratori, informația trebuie să fie transmisă către aplicația de telegestiune tot prin intermediul rețelelor GSM. (...) Condiția tehnică impusă prin proiectul tehnic și fișele tehnice nu este una restrictivă, o multitudine de producători de sisteme de telegestiune folosind transmisia de date prin GSM/RF. Contrar celor afirmate de contestator, autoritatea contractantă nu interzice folosirea concentratoarelor de date, așa cum clar se menționează în cerința 1.11 din Fișa tehnică nr. 2, acceptându-se acest tip de transmisie atât timp cât aceasta se face fără folosirea de elemente suplimentare, față de modulul de telegestiune montat pe aparatul de iluminat.” De asemenea, este relevant de punctat și faptul că la pct. 4 din adresa nr. 79581/ 14.11.2023, autoritatea contractantă a răspuns că „Nu se interzice folosirea concentratoarelor de date, acest lucru fiind evident la pct. 1.11 din fișa tehnică.Cerința rămâne neschimbată”, motiv pentru care Consiliul respinge criticile aduse de ... S.A. sub acest aspect. Așadar, față de cerința de mai sus, instanța a păstrat decizia Consiliului. Analizând documentația de atribuire elaborată în cauză, Consiliul constată că, prin aceasta, s-au permis ambele tipuri de comunicație (GSM.LT-IOT și RF). Mai mult, s-a făcut precizarea că Preferabil, modulele vor comunica intre ele in mod direct, fara medii intermediare, printr- o retea de comunicatie locala pe orizontala whireless, de tip radio. Totodată, se are în vedere că achizitoarea și-a argumentat soluția de a nu accepta folosirea tehnologiei PLC care utilizează reţeaua de alimentare cu energie electrică deoarece ar fi fost necesar ca reţeaua de iluminat public existentă să fie independentă de reţeaua de furnizare a energiei electrice şi să aparţină autorităţii contractante. Însă, în acest caz, reţeaua de alimentare cu energie electrică existentă, aparţine distribuitorului de energie electrică zonal şi pe aceeaşi reţea sunt racordaţi şi alte tipuri de consumatori (ex. casnici sau industriali). Vizavi de jurisprudența invocată de contestatoare este de amintit că, în primul rând, în cauză, au fost permise cele două tipuri de comunicație și, în al doilea rând, achizitoarea și-a fundamentat soluția impusă. Pagina 48 din 59
Așadar, pe de o parte, în analiza sa, Consiliul a circumstanțiat datele speței raportat la ceea ce s-a justificat, iar pe de altă parte, contestatoarea nu a demonstrat că tehnologiile indicate nu ar fi acoperite de mai mulți producători de sisteme de telegestiune. Concluzionând asupra susținerilor părților, apreciind fundamentată decizia achizitoarei, Consiliul va respinge, ca nefondate, solicitările de la pct. 5 din contestație. O altă solicitare a ... SRL a fost de eliminare a cerinței restrictive care vizează senzorii de ploaie (pct. 6 din contestație). Contestatoarea a solicitat eliminarea cerinţei şi echipamentul in sine, acestea fiind incluse pentru a favoriza o anumie solutie de telegestiune, susținând că Nicaieri in proiectul tehnic si in caietul de sarcini nu este mentionat acest senzor de ploaie ca echipament ce va fi achizitionat prin intermediul acestei proceduri si ce necesita a fi ofertat. Prin urmare singura concluzie este ca demonstrarea acestei cerinte are ca rol favorizarea unei anumite solutii de telegestiune. Mai întâi, este de observat, cum a sesizat și achizitoarea, informațiile contradictorii prezentate de petentă. Astfel, deși susține că nu ar fi cerința în proiectul tehnic, redă extras cu cerința chiar din proiectul tehnic (pag. 54 - Aparatele vor putea functiona pe baza unor comenzi primite de la senzori de ploaie conectati fizic la acestia). Totodată, trebuie ținut seama și de explicațiile din punctul de vedere potrivit cărora Autoritatea contractantă are ca obiectiv integrarea sistemului de telegestiune pentru iluminat împreună cu alte sisteme similare într-un singur sistem de control Smart City. Astfel solicitarea nu este una restrictivă şi nu prevede ofertarea de senzori, cu posibilitatea sistemului de telegestiune de a comunica şi de a putea integra în viitor senzori, fără alte costuri suplimentare. În lipsa unei argumentări probatorii care să demonstreze caracterul restrictiv al cerinței, față de fundamentarea transmisă de achizitoare, Consiliul apreciază nefondate criticile. În privința solicitării de eliminare a standardului SREN 60598-2-5 (pct. 7 din contestație) rămân valabile cele reținute în motivarea contestației formulate de Elba –Com SRL, urmând a fi eliminat standardul. Solicitarea de la pct. 8 din contestație privește eliminarea cerințelor restrictive prin care se solicită rapoarte de testare în conformitate cu standardele IK. În fișa tehnică nr. 2, cerința 8.8 este: Se va prezenta raport de testare a rezistentei la impact IK ce va confirma indeplinirea valorii minime solicitate. Testul va fi in conformitate cu: IEC / EN 60598-1. Vizavi de standardul în discuție, cum a sesizat și autoritatea contractantă este un standard care reglementează cerinţele generale şi testele pentru corpurile de iluminat, incluzând siguranţa electrică, rezistenţa la temperaturi, materialele utilizate şi rezistenţa mecanică; Rezistenţa la impact Pagina 49 din 59
este evaluată ca parte a unui set general de cerinţe. Scopul său este să asigure siguranţa şi funcţionarea generală a produsului în diferite condiţii de utilizare. Se reține, de asemenea, că, în fișa tehnică nr. 1, la cerința nr. 6.8 s-a solicitat prezentarea raportului de testare a rezistentei la impact IK ce va confirma indeplinirea valorii minime solicitate. Testul va fi in conformitate cu: IEC/EN 62262. Standardul IEC/EN 62262 face referire la Grade de protecţie asigurate prin carcasele echipamentelor electrice împotriva impacturilor mecanice din exterior (cod IK). Acest standard descrie un sistem de clasificare a gradelor de protecţie, asigurate prin carcasele echipamentelor electrice, împotriva impacturilor mecanice exterioare. Având în vedere că există un standard specific privind gradul de protecție împotriva impacturilor (cod IK) solicitat și în cadrul fișei tehnice nr. 1, în lipsa unor argumente din partea contestatoarei vizavi de necesitatea raportării pentru aparatul de iluminat AIL 7 la un standard general, nu la cel specific pentru rezistența la impact IEC/EN 62262, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să înlocuiască standardul IEC / EN 60598-1 prevăzut în cadrul fișei tehnice nr. 2 cu standardul IEC/EN 62262. O altă solicitare din contestație (pct. 9) privește eliminarea cerințelor restrictive prin care se impun caracteristici precum formă, dimensiune și toleranță. Este indicat extras din fișa tehnică nr. 2, cerința 1.5 - Dimensiuni aparat de iluminat: forma circulara, tronconica. ΦxH:500mm/450mm (+/-10%). În punctul său de vedere, autoritatea contractantă și-a fundamentat alegerea formei și a dimenisunilor aparatului descris prin fișa tehnică nr. 2 astfel: Această cerinţă nu este considerată a fi restrictivă atât timp cât pe piaţa de profil există numeroşi producători/furnizori care au această formă constructivă. Autoritatea nu admite modificarea soluţiilor tehnice care nu au un fundament serios asupra proiectului ce se doreşte a fi implementat. Precizăm că dimensiunile aparatului de iluminat ornamental solicitat reprezintă dimensiuni maxime astfel ofertanţii putând oferta aparate cu diametru maxim 500 mm ±10 mm şi înălţime maximă 450 mm± 10 mm. Chiar din produsele exemplificate se observă existenţa unor produse care se încadrează în intervalul de dimensiuni solicitate. Rezultă faptul că cerinţa din documentaţia de atribuire nu poate fi respectată doar de un anumit produs, nu conferă în mod automat acelei cerinţe un caracter restrictiv. Era de datoria contestatoarei să demonstreze că această cerinţă nu poate fi îndeplinită decât de un anumit producător. Astfel în lipsa unor elemente concrete care să ateste caracterul restrictiv al cerinţei, mai ales că sarcina probei revine celui care reclamă (actor incubit probatio), apreciem că nu se impune modificarea cerinţei. > Se poate observa că dimensiunile stabilite au un caracter maximal, fapt care demonstrează încadrarea dimensiunilor într-un interval de valori, cu o toleranţă de (± 10%), iar nu dimensiuni fixe şi precise menite să favorizeze Pagina 50 din 59
un anumit ofertant sau alese în mod arbitrar, astfel cum în mod nejustificat afirmă contestatoarea. Acceptarea unor forme de bază a aparatelor de iluminat tip AIL 7 nu s-ar mai încadra în arhitectura străzii, a zonelor cu o structură arhitecturală specifică, unde au fost alese aceste aparate de iluminat, astfel pentru locaţia stabilită a aparatelor de iluminat nu s-ar încadra în arhitectura gândită !a nivelul Municipiului .... Vizavi de decizia invocată de contestatoare ca jurisprudență (915/C3/630 din 05.05.2021) este de remarcat că, prin această decizie, a fost eliminată forma stâlpului de iluminat, nu a aparatului de iluminat. Pe de altă parte, cum a sesizat și achizitoarea, chiar contestatoarea redă extrase cu produse având forma impusă prin fișa tehnică. În ceea ce privește dimensiunile, se constată că nu au fost impuse dimensiuni fixe, ci dimensiunile maximale, cu toleranță (± 10%). Societatea contestatoare a indicat produse cu dimensiuni care depășesc valorile impuse, însă nu a demonstrat caracterul restrictiv al acestora, astfel că se constată caracterul nefondat al criticilor, ținând sema și de explicațiile autorității contractante. Vizavi de solicitarea de la pct. 10 din contestație, vizând eliminarea cerințelor restrictive prin care se impune deschiderea fără unelte, autoritatea contractantă a menționat că, prin măsurile de remediere care vor fi transmise spre publicare în SEAP se vor corela cerinţele atât pentru Fişa tehnică nr. 1, cât şi pentru Fişa tehnică nr. 2, în sensul că se permite ofertarea de aparate de iluminat care au deschiderea compartimentului optic şi accesorii electrice chiar şi prin intermediul unor unelte. Nefiind publicate, până la data pronunțării decizie, măsurile de remediere, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la publicarea acestora conform celor susținute prin punctul de vedere. De asemenea, în cadrul contestației, s-a solicitat, la pct. 11, eliminarea cerințele restrictive prin care se impune deschiderea aparatului în partea de jos, acceptarea deschiderii și în partea superioară. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat că, în documentaţia de atribuire nu s-a impus o deschidere a compartimentului de accesorii electrice pentru AIL i, 2, 3, 4, 5 şi 6 în partea de jos, aşa cum clar se regăseşte la punctul 3.6 din Fişa tehnică nr.1 unde este specificat „Preferabil". Astfel se constată că nu a fost impus doar ofertarea de aparate de iluminat cu deschidere în partea de jos, acceptându-se şi soluţia de deschidere în partea de sus. Pentru aparatul de tip AIL 7 nu se poate accepta o configuraţie a aparatului cu deschiderea în partea de sus, deoarece acesta are caracteristicile de montaj suspendat în partea centrală, astfel tehnic este imposibil ca aparatul de iluminat să se poată deschide în partea de sus din moment ce în partea de sus se află prinderea aparatului de iluminat (sistemul de montaj). Pagina 51 din 59
Ținând seama de faptul că, pentru fișa tehnică nr. 1, s-a menționat că este preferabil să fie deschise compartimentele de accesorii în partea de jos, așadar, a fost permisă și ofertarea unor alte variante de deschidere, iar pentru fișa tehnică nr. 2, explicațiile achizitoarei demonstrează alegerea soluției din punct de vedere tehnic, Consiliul nu va dispune eliminarea cerinței. Mai mult, pentru construcția cerută la fișa tehnică nr. 2, societatea contestatoare nu a demonstrat și nu a combătut din punct de vedere tehnic argumentele achizitoarei. În cadrul pct. 12 din contestație s-a solicitat eliminarea cerințelor restrictive prin care se impune închiderea compartimentului. S-a susținut că Cerinţa suplimentară pentru balamale şi cleme nu doar că este redundantă pentru protecţie, dar complică şi întreţinerea, crescând costurile operaţionale fără un beneficiu clar în ceea ce priveşte durabilitatea aparatului Această specificaţie impune producătorilor să adopte un anumit tip de mecanism de închidere, ceea ce poate restrânge inovaţia şi diversitatea în proiectarea aparatelor de iluminat. Implementarea unui sistem de închidere cu patru puncte, incluzând două balamale şi două cleme, poate necesita materiale şi procese de fabricaţie suplimentare, ceea ce poate duce la costuri mai mari de producţie şi, implicit, la preţuri mai ridicate pentru consumatori. Aparatele de iluminat care nu respectă această cerinţă specifică conform caietului de sarcini vor fi excluse, chiar dacă îndeplinesc toate celelalte standarde de performanţă şi siguranţă. Cerinţa impune un design specific, ceea ce exclude din competiţie un număr semnificativ de producători care oferă soluţii alternative de calitate. Cerința impusă în fișele tehnice nr. 1 și 2 este: Compartimentul accesorii electrice va fi prevazut cu un dispozitiv pentru mentinerea capacului in pozitia „DESCHIS” pe durata realizarii interventiilor, preferabil. Inchiderea compartimentului accesorii electrice se va face in minim 4 puncte de fixare. Fixarea se va face in minim doua cleme de inchidere. Se vor prezenta documente, fise tehnice si instructiuni de montaj pentru demonstrarea cerintei. Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a susținut, din punct de vedere tehnic, impunerea acestei soluții contructive (Inchiderea compartimentului accesorii electrice se va face in minim 4 puncte de fixare. Fixarea se va face in minim doua cleme de inchidere). Relevant pentru achizitoare era atingerea scopului de a se asigura o etanșeitate a aparatului de iluminat şi o manevrare a acestuia mai rapidă şi mai uşoară în timpul intervenţiilor necesare pe durata de viaţă a aparatelor de iluminat, nu să stabilească numărul de puncte de fixare și de cleme cu care să fie atins un astfel de scop. Autoritatea contractantă va fi obligată să elimine cerințele referitoare la Inchiderea compartimentului accesorii electrice se va face in minim 4 puncte de fixare. Fixarea se va face in minim doua cleme de inchidere. În cazul în care apreciază necesar poate impune cerințe suplimentare vizavi de asigurarea scopului său, prezentat în punctul de vedere. Pagina 52 din 59
La pct. 13 din contestație s-a solicitat eliminarea cerinței restrictive prin care se impune ca driverul să aibă posibilitatea de ajustare a curentului de ieșire maximum 900mA. În punctul de vedere, s-a explicat că Nu a fost impus un curent de ieşire al driverului, ci o posibilitate de ajustare a acestuia, contrar celor invocate de către contestară, iar posibilitatea de ajustare a curentului de ieşire nu implică niciun cost suplimentar, în cadrul investiţiei se realizează implementarea de aparate de iluminat şi sistem de telegestiune, iar funcţionarea sistemului de telegestiune presupune tocmai ajustarea curentului de ieşire pentru a obţine economii de energie. Astfel dacă aparatele de iluminat nu au această posibilitate de ajustare a curentului de ieşire prin sistemul de telegestiune practic sistemul de telegestiune devine nul şi nu se poate folosi astfel scopul acestei investiţii nerealizând-se. Această cerinţă nu poate fi considerată o cerinţă restrictivă din moment ce reprezintă tocmai scopul folosirii sistemului de telegestiune. Contestatara în necunoştinţă de cauză şi neînţelegerea cerinţei consideră cerinţa ca fiind restrictivă, însă în documentaţia de atribuire nu a fost impusă limitarea curentului de ieşire, ci a fost solicitată o posibilitate de ajustare a acestuia. Mai întâi, este de observat că susținerile din contestație sunt de ordin general și fac referire la împiedicarea utilizării unor soluții de iluminat care pot funcționa eficient la curenți mai mari. Nu au fost indicate care ar fi alte limite maxime care ar trebui impuse pentru ajustarea curentului de ieșire și cum este restricționată participarea la procedură a operatorilor economici prin limitele impuse de achizitoare. De asemenea, fiind vorba despre aparate de iluminat diferite și neaducându-se critici concrete pentru necesitatea uniformizării cerinței, Consiliul va respinge și solicitarea adresată în acest sens. Referitor la solicitarea de completarea cu sintagma ”sau prin mecanisme echivalente”, cerința criticată este următoarea: 2.13 din fișa tehnică nr. 3: Posibilitatea ca utilizatorilor definiti sa li se permita accesul doar la o anumita parte dintre aparatele integrate. De exemplu, un utilizator responsabil pentru gestionarea unei anumite strazi/zone, va avea acces doar la aparatele ce deservesc acea strada/zona si le va vedea in interfata doar pe acestea, fara sa ii fie afisate si restul aparatelor din sistemul de telegestiune. Respectarea solicitarilor se va putea verifica la proba practica. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat că, în concret, cerinţa nu face referire la modul de configurare al echipamentelor, ci face referire la modul de afişare în interfaţa/softul de telegestiune al echipamentelor ofertate. Prin această cerinţă autoritatea contractantă doreşte o interfaţă de telegestiune care poate personaliza modul de acces şi de vizualizare ale echipamentelor existente pentru fiecare utilizator în parte în funcţie de atribuţiile şi limitările care le are şi în funcţie de zonele de care sunt responsabili. Completarea sintagmei cu "sau prin mecanisme echivalente" nu ar avea nici o logică, deoarece această cerinţă poate fi îndeplinită prin accesul Pagina 53 din 59
utilizatorului, adică la crearea unui user în cadrul sistemului de telegestiune, iar completarea cu mecanisme echivalente nu ar avea nici o relevanţă în îndeplinirea cerinţei. În cadrul autorităţii contractante, de gestionarea sistemului de iluminat public nu se ocupă doar o singură persoană, astfel prin definirea unor anumiţi useri (oameni care vor gestiona), la care să aibă acces, permite o gestionare mai uşoară a sistemului de telegestiune. Crearea unor scheme logice în aplicaţia de telegestiune solicitate la punctul 2.13 nu poate fi îndeplinită prin aceste mecanisme echivalente deoarece acestea se realizează în cadrul sistemului de telegestiune pentru funcţionarea sistemului de iluminat public. Față de explicațiile aduse de autoritatea contractantă și de scopul impunerii cerinței adăugarea mențiunii la care face referire contestatoarea nu se justifică. Nu se poate concluziona ce anume înțelege ofertanta să propună într-un mod echivalent, câtă vreme cerința privește accesul doar la o parte dintre aparatele integrate, în sensul accesului în interfață al unor utilizatori (utilizator responsabil) doar la aparatele care deservesc o anumită stradă/zonă. Astfel fiind, Consiliul nu va dispune modificarea cerinței. Vizavi de solicitarea de eliminare a cerințelor restrictive privind rolurile alocate (pct. 15 din contestație), contestatoarea a invocat cerința din fișa tehnică nr. 3: Interfata utilizator permite definirea de utilizatori în funcție de rolurile alocate de către administratorul sistemului, minim pentru 5 nivele predefinite. Preferabil, administratorul poate crea roluri suplimentare cu functii de acces adaptate la nevoile uilizatorului si alese de catre administrator. Raportat la explicațiile aduse de achizitoare: Această cerinţă este una necesară şi firească, fiind prevăzută în scopul evitării erorilor de comandă şi control, care pot fi deţinute de diferiţi utilizatori (spre exemplu: reprezentaţii tehnici din partea autorităţii contractante, reprezentanţii operatorului economic delegat pt. întreţinerea şi menţionarea sistemului de iluminat public, utilizatori permişi doar pt. vizualizarea sistemului de iluminat public, etc.). În concret, cerinţa nu face referire la modul de configurare al echipamentelor, ci face referire la modul de afişare în interfaţa/ softul de telegestiune al echipamentelor ofertate. însă nu se înțelege precizarea societății contestatoare că modul de confirgurare al echipamentelor nu face obiectul procedurii. De asemenea, nu se poate concluziona ce anume înțelege ofertanta să propună într-un mod echivalent. Astfel fiind, Consiliul nu va dispune modificarea cerinței. Vizavi de solicitarea de eliminare a cerințelor restrictive privind butonul fizic de comandă (pct. 16 din contestație), contestatoarea a invocat fișa tehnică 3, cerința: Pentru cazuri exceptionale in care este necesara actiune rapida, sistemul va beneficia de un buton fizic de comanda rapida. Butonul va controla un numar de minim 50 de aparate stabilite de beneficiar iar prin apasarea sa va creste nivelul de iluminat la 100%, indiferent de nivelul de dimming la care se afla in momentul respectiv. Se va prezenta Pagina 54 din 59
fisa tehnica a butonului si schema de legaturi Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a menționat că cerința se regăseşte în cadrul proiectului tehnic, contrar afirmaţiilor contestatoarei care specifică faptul că nicăieri nu este menționat. S-a adăugat: Aceasta fiind o funcţionalitate a sistemului de telegestiune care poate fi folosită în situaţiile de urgenţă prin creşterea nivelul de iluminat la 100%, de exemplu: în cazul unui accident prin pornirea la 100% a zonei respective. Scopul autorităţii contractante este achiziţionarea unui sistem de telegestiune modern care va avea capacitatea în viitor de a integra alte soluţii „smart" fără a fi necesară o altă investiţie pentru a înlocui sistemul de telegestiune achiziţionat. Există numeroşi producători pentru buton fizic de comandă, nefiind specifică unui singur producător sau a sistemului de telegestiune. Se doreşte integrarea sistemului de telegestiune pentru iluminat împreună cu alte sisteme similar într-un sistem de control Smart City, iar posibilitatea existenţei acestui buton într-un centru de comandă al oraşului, care prevede toate soluţiile de la nivelul oraşului, nu poate fi apăsat din greşeală, deoarece va putea fi apăsat doar de oameni din centru de comandă în situaţii de urgenţă. Față de fundamentările aduse de achizitoare, o eliminare integrală a cerinței nu se impune. Cerința a fost prevăzută în proiectul tehnic la pag. 58 (format pdf). Pe de altă parte, având în vedere susținerile contestatoarei potrivit cărora aceasta functionalitate poate fi realizata si prin intermediul platformei de software, prin utilizarea unui buton virtual configurat de beneficiar, care este protejat prin access securizat cu nume de utilizator si parola sau chiar prin autentificare in doi pasi, spre deosebire de utilizarea unui buton fizic care poate fi actionat din greseala sau de persoane ne autorizate, fapt ce intra in conflict cu unele cerinte din caietul de sarcini prin care se pune accent pe Securitate, cum este cerinta de autentificare in doi pasi prin utilizarea unui cod primit prin email sau SMS, Consiliul apreciază că relevant pentru achizitoare este atingerea scopului său de intervenție în cazuri excepționale și asigurare a creșterii nivelului de iluminat la 100%, indiferent de nivelul de dimming la care se află în momentul respectiv, lăsând la latitudinea operatorilor economici soluția constructivă. Consiliul a avut în vedere că societatea contestatoare a propus și o altă soluție pentru atingerea obiectivului autorității. Astfel fiind, autoritatea contractantă va fi obligată să elimine cerințele referitoare la butonul fizic de comandă și să permită ofertarea și a altor soluții constructive pentru atingerea scopului impus. O altă solicitare a contestatoarei privește eliminarea cerințelor restrictive prin care se solicită ISO 27001 pentru aplicație (pct. 17 din contestație). S-a susținut că certificarea ISO 27001 privește operatorul economic, nu un produs. Pagina 55 din 59
În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a susținut că certificatul ISO 27001 este un standard internaţional pentru managementul securităţii informaţiei. Acesta se aplică producătorului sistemului de telegestiune şi inclusiv aplicaţiei de telegestiune, aplicaţie care este parte din sistemul de management al securităţii informaţiei. Astfel toate procesele asociate cu dezvoltarea, operarea, întreţinerea şi protecţia aplicaţiei vor respecta cerinţele standardului, certificarea asigură implementarea măsurilor adecvate pentru confidenţialitate, integritate şi disponibilitate. Contrar susținerilor autorității contractante certificarea cu privire la respectarea cerințelor standardului ISO/IEC 27001 - sistem de management al securității informației privește organizația (operatorul economic), și nu o anumită aplicație. Astfel fiind, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la eliminarea cerinței. Pe de altă parte, în situația în care apreciază necesară impunerea unor cerințe prin intermediul cărora să se asigure că sistemul de telegestiune trebuie să fie un sistem protejat împotriva atacurilor cibernetice poate fi completată documentația de atribuire în acest sens. O ultimă solicitare din contestație privește eliminarea cerinței privind coeficientul De, consum anual; solicită eliminarea cerinței privind valoarea impusă pentru puterea instalată. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat că Cel mai important criteriu al investiţiei de faţă este implementarea unui sistem de iluminat care să nu depăşească puterea instalată şi consumul de energie din cadrul proiectului tehnic, deoarece ar însemna faptul că nu se mai fac economii de energie şi ar duce la pierderea finanţării acestuia, deoarece nu ar mai fi atinse obiectivele stabilite de eficienţă energetică prin economia de energie electrică consumată. Tocmai calculul coeficientului De prezintă soluţia ofertată cea mai eficientă. Și sub acest considerent, contestatorul nu îşi motivează critica, ci doar redă propriile interpretări asupra cerinţelor solicitate, fără a se folosi de oportunitatea de solicitare a unor eventuale solicitări de clarificări. Consiliul constată că societatea contestatoare prezintă informații de ordin general, fără a indica în concret cum anume ce anume urmărește să oferteze și cum anume este restricționată participarea sa la procedură prin cerințele impuse. Astfel fiind, ținând seama și de explicațiile achizitoarei, va fi respinsă solicitarea de eliminare a cerințelor amintite. În considerarea celor prezentate, admite, în parte, contestația Urbioed SRL și obligă autoritatea contractantă la eliminarea cerinței privind efectuarea probei practice; eliminarea prezentării atestatului ANRE tip A; înlocuirea standardului ROHS EN 50581 cu standardul aferent în vigoare; eliminarea standardului SR EN 60598-2-5; înlocuirea standardului IEC/EN 60598-1 din cadrul fișei tehnice nr. 2 cu standardul IEC/EN 62262; modificarea fișelor tehnice în sensul permiterii ofertării de aparate de iluminat care au deschiderea compartimentului optic şi accesorii electrice chiar şi prin intermediul unor unelte și corelarea Pagina 56 din 59
cerinţelor atât pentru fişa tehnică nr. 1, cât şi pentru fişa tehnică nr. 2; eliminarea cerințelor referitoare la Inchiderea compartimentului accesorii electrice se va face in minim 4 puncte de fixare. Fixarea se va face in minim doua cleme de inchidere; eliminarea cerinței referitoare la butonul fizic de comandă și permiterea ofertării și a altor soluții constructive; eliminarea certificării ISO/IEC 27001 pentru aplicația de telegestiune ofertată. Va fi respinsă solicitarea de anulare a procedurii dat fiind că pot fi dispuse măsuri de remediere conform celor de mai sus. Vizavi de solicitarea de studiere a dosarului, se reține că, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 2130/15.01.2025, ... SRL a transmis renunțarea la studiul dosarului nr. .../2024. În ceea ce privește solicitarea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor determinate de soluționarea litigiului, aceasta va fi respinsă, nefiind depuse, până la pronunțarea deciziei, dovezi în susținerea cererii. Referitor la solicitarea autorității contractante privind obligarea societăților contestatoare la plata de ”despăgubiri” pentru timpul alocat pentru analiza şi formularea punctului de vedere, Consiliul o va respinge, ca inadmisibilă, nefiind în competența Consiliului soluționarea cererilor de despăgubiri. Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile, iar potrivit art. 611 alin. (5) din lege Cauţiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii Consiliului. Cauţiunea nu se restituie celui care a depus-o în măsura în care autoritatea contractantă face dovada că asupra acesteia a formulat cerere în faţa instanţei pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și Pagina 57 din 59
funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ... SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ..., și obligă autoritatea contractantă la înlocuirea standardului EN50581 cu standardul EN 63000:2019 și la eliminarea standardului SR EN 60598-2- 5, din fișele tehnice nr. 1 și 2. Modificările/remedierile vor fi efectuate în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile, și vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici prin publicarea lor în SEAP în cadrul aceluiași termen. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondate, celelalte solicitări din cuprinsul contestației ... SA, inclusiv pe cea privind anularea procedurii. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ..., și obligă autoritatea contractantă la eliminarea cerinței privind efectuarea probei practice; eliminarea prezentării atestatului ANRE tip A; înlocuirea standardului ROHS EN 50581 cu standardul aferent în vigoare; eliminarea standardului SR EN 60598-2-5; înlocuirea standardului IEC/EN 60598-1 din cadrul fișei tehnice nr. 2 cu standardul IEC/EN 62262; modificarea fișelor tehnice în sensul permiterii ofertării de aparate de iluminat care au deschiderea compartimentului optic şi accesorii electrice chiar şi prin intermediul unor unelte și corelarea cerinţelor atât pentru fişa tehnică nr. 1, cât şi pentru fişa tehnică nr. 2; eliminarea cerințelor referitoare la Inchiderea compartimentului accesorii electrice se va face in minim 4 puncte de fixare. Fixarea se va face in minim doua cleme de inchidere; eliminarea cerinței referitoare la butonul fizic de comandă și permiterea ofertării și a altor soluții constructive; eliminarea certificării ISO/IEC 27001 pentru aplicația de telegestiune ofertată. Modificările/remedierile vor fi efectuate în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale aplicabile, și vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici prin publicarea lor în SEAP în cadrul aceluiași termen. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondate, celelalte solicitări din contestația formulată de ... SRL, inclusiv solicitarea de anulare a procedurii. Respinge solicitarea ... SRL privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor determinate de soluționarea litigiului. Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea autorității contractante privind obligarea contestatoarelor la plata de despăgubiri. Pagina 58 din 59
Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 59 din 59
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.