AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 489/2026

PORSET SRL | AUTOPRIMA SERV SRL | VINCI GROUP AG SRL în contradictoriu cu ORASUL MACIN JUDETUL TULCEA

Decizia CNSC nr. 489/C10/5140,5141,116,132 din 19.02.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 489/C10/5140,5141,116,132 din 19.02.2026

Data din document
2026-02-19
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Proiectare și execuţie - Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere Privind Eliminarea Traficului Greu din Oraşul Măcin”, cod CPV 45233120-6, de către ORAȘUL MĂCIN, cu sediul în localitatea Măcin, str. Florilor nr. 1, județul Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Admiterea contestaţiei. 2. Dispunerea măsurii provizorii de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestației. și, în principal: 3. Constatarea săvârşirii de către autoritatea contractantă de grave şi numeroase încălcări ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice în vigoare la elaborarea anunţului de participare şi a documentaţiei de atribuire, prin impunerea de cerinţe şi reguli nelegale, excesive şi abuzive, menite să restricţioneze în mod nejustificat libera concurenţă dintre operatorii economici de profil, cu consecinţa afectării eficienţei economice şi sociale în realizarea procesului de achiziţie a serviciilor si lucrărilor din obiectul contractului. 4. Obli…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația PORSET SRL (dosar 5140/2025), precum și contestația AUTOPRIMA SERV SRL (dosar 5141/2025), în contradictoriu cu ORAȘUL MĂCIN, autoritate contractantă în procedura de atribuire inițiată cu anunțul de participare nr. CN1088408/18.12.2025, privitor la cerințele documentației de atribuire și: - elimină condiția de participare formulată la nivelul fișei de date a achiziției, precum și a oricărei alte secțiuni a documentației de atribuire: Nivel minimal: Se considera nivel minimal impus in caietul de sarcini participarea ca sef de santier în cadrul a cel puțin 3 contracte; - obligă la modificarea condiției de punctare, fie prin eliminarea sintagmei ”drumurilor locale și/sau drumurilor comunale”, fie prin adăugarea condiției, cumulative, ca acele lucrări să fi fost din ”clasa tehnică III”; - elimină subfactorii de evaluare (Inginer topograf” și, respectiv ”Devizist”), invocate la punctele 6.2.4 și 6.2.5; - elimină, din cadrul factorului de ev…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 489/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 91486, 91488, 2688, 3106Data înregistrării: 2025-12-30
ContestatorPORSET SRL | AUTOPRIMA SERV SRL | VINCI GROUP AG SRLCUI 13530823
Autoritate contractantăORASUL MACIN JUDETUL TULCEACUI 3839156

2026_489_2025_Decizie_489.pdf, BO2026_489_2025_BO2026_489.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.626 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 489/C10/5140,5141,116,132 Data: 19.02.2026

§ 2

I. Prin contestația nr. 27/29.12.2025 înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 91486/30.12.2025, depusă de PORSET SRL, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Magnoliei nr. 52, județul Satu Mare, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J2020000052308, având CUI 13530823, reprezentată legal de administrator Luca Simion, împotriva documentației de atribuire publicată în SEAP prin anunțul de participare nr. CN1088408/18.12.2025, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuţie - Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere Privind Eliminarea Traficului Greu din Oraşul Măcin”, cod CPV 45233120-6, de către ORAȘUL MĂCIN, cu sediul în localitatea Măcin, str. Florilor nr. 1, județul Tulcea, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Admiterea contestaţiei. 2. Dispunerea măsurii provizorii de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestației. și, în principal: 3. Constatarea săvârşirii de către autoritatea contractantă de grave şi numeroase încălcări ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice în vigoare la elaborarea anunţului de participare şi a documentaţiei de atribuire, prin impunerea de cerinţe şi reguli nelegale, excesive şi abuzive, menite să restricţioneze în mod nejustificat libera concurenţă dintre operatorii economici de profil, cu consecinţa afectării eficienţei economice şi sociale în realizarea procesului de achiziţie a serviciilor si lucrărilor din obiectul contractului. 4. Obligarea autorităţii contractante la corectarea anunţului de participare şi a documentaţiei de atribuire prin ajustarea cerinţelor excesive şi eliminarea regulilor nelegale şi inadecvate de natura a restricţiona în mod Pagina 1 din 6

§ 3

nejustificat concurenţa reală din cadrul procedurii de atribuire. 5. Obligarea autorităţii contractante la prelungirea perioadei de elaborare a ofetelor cu o perioadă de timp rezonabilă, proporţională cu complexitatea fundamentării realiste a ofertelor privind prestarea serviciilor şi execuţia lucrărilor din obiectul contractului. în subsidiar: 6. Anularea procedurii de atribuire. II. Prin contestația datată 29.12.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 91488/30.12.2025, depusă de AUTOPRIMA SERV SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, Bld. Mamaia nr. 181 bis, județul Constanţa, înregistrată la ORCT Constanţa sub nr. J13/560/1999, având CUI/CIF RO 11394440, reprezentată legal de Director General - Balagiu Adrian, cu sediul ales în prezenta procedură la sediul profesional al FOLODI A. DORIN MIHAI - CABINET DE AVOCAT, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Onisifor Ghibu nr. 1, et. 3, ap. 14, județul Cluj, împotriva documentației de atribuire din cadrul aceleiași proceduri de atribuire, elaborată de către ORAȘUL MĂCIN, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - În temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea prezentei procedurii de atribuire, până la soluţionarea contestaţiei formulate. - În principal, 1. În temeiul art. 26 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea Autorităţii contractante să dispună măsuri de remediere, în sensul modificării prevederilor documentaţiei de atribuire contestate şi a eliminării cerinţelor restrictive şi nelegale. 2. În temeiul art. 103 alin. 4 din HG. 395/2016, obligarea Autorităţii contractante la stabilirea unui nou termen, rezonabil, pentru depunerea ofertelor, astfel încât toţi ofertanţii interesaţi să aibă posibilitatea de a pregăti ofertele în acord cu documentaţia de atribuire actualizată ca urmare a soluţionării prezentei contestaţii. În subsidiar, 3. În temeiul art. 26 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 101/2016, în cazul în care Consiliul va aprecia că nu este posibilă remedierea documentaţiei de atribuire, se solicită anularea procedurii, urmând ca Autoritatea Contractantă să întocmească o nouă documentaţie de atribuire, cu luarea în considerare a argumentelor din decizia ce urmează a fi pronunţată. Corelativ cu, 4. În temeiul art. 26 alin. 9 din Legea nr. 101/2016, obligarea Autorităţii contractante la plata, în favoarea contestatorului, a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecare prezentului litigiu, în cuantumul şi specificaţia pe care le va preciza ulterior, în temeiul art. 451 şi urm. din Codul de procedură civilă. III. Prin contestația nr. 19/16.01.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 2688/19.01.2026, depusă de VINCI GROUP AG SRL, cu sediul în localitatea Slobozia, Bd. Matei Basarab nr. 87, bloc MB13, scara D, Parter, judeţul Ialomiţa, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J21/346/2014, având cod fiscal RO33607530, reprezentată convenţional prin Cabinet de Avocat Constantin Marius, cu Pagina 2 din 6

§ 4

sediul procesual ales în Slobozia, B-dul Cosminului, Bl. BN3, parter, județul Ialomiţa, împotriva Răspunsului consolidat al autorităţii contractante nr. 126/09.01.2025, publicat în platforma S.E.A.P. la data de 12.01.2025, din cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de către ORAȘUL MĂCIN, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Suspendarea procedurii de atribuire, până la remedierea integrală a nelegalităţilor constatate, în scopul prevenirii producerii unor efecte ireversibile asupra concurenţei şi al garantării utilizării eficiente a fondurilor publice; 2. Admiterea contestaţiei, ca întemeiată şi legal formulată; 3. Anularea în parte a răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, în măsura în care acesta introduce cerinţe noi, interpretări obligatorii sau completări substanţiale ale documentaţiei de atribuire, cu încălcarea principiilor transparenţei, proporţionalităţii şi tratamentului egal; 4. Obligarea autorităţii contractante la eliminarea sau reformuiarea cerinţelor care nu pot fi verificate în mod obiectiv şi care generează efecte de restrângere artificială a concurenţei, inclusiv, dar fără a se limita la, cerinţele privind randamentul utilajelor, corelarea acestora cu factorii de evaluare şi nivelul excesiv de detaliere impus graficului de execuţie; 5. Obligarea autorităţii contractante la asigurarea unui cadru concurenţial real şi efectiv, prin stabilirea unor cerinţe clare, previzibile şi proporţionale, apte să permită participarea unui număr cât mai larg de operatori economici şi comparabilitatea reală a ofertelor; 6. Luarea act de conduita procedurală nelegală a autorităţii contractante, constând în netransmiterea dosarului achiziţiei către CNSC, conduită care a lipsit de efect util cererea de suspendare şi a afectat grav exercitarea controlului jurisdicţional; 7. Dispunerea oricăror alte măsuri pe care Consiliul le va aprecia necesare pentru restabilirea legalităţii, a tratamentului egal şi a concurenţei efective în cadrul procedurii de atribuire. 8. Anularea procedurii de atribuire, în ipoteza în care Consiliul va constata că nelegalităţile identificate sunt de natură să afecteze în mod grav şi ireversibil caracterul concurenţial al procedurii şi nu pot fi remediate prin măsuri corective proporţionale. IV. Prin contestația datată 19.01.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3106/20.01.2026, depusă de AUTOPRIMA SERV SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, Bld. Mamaia nr. 181 bis, județul Constanţa, înregistrată la ORCT Constanţa sub nr. J13/560/1999, având CUI/CIF RO 11394440, reprezentată legal de Director General - Balagiu Adrian, cu sediul ales în prezenta procedură la sediul profesional al FOLODI A. DORIN MIHAI - CABINET DE AVOCAT, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Onisifor Ghibu nr. 1, et. 3, ap. 14, județul Cluj, împotriva Răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, conferit prin Adresa nr. 126/09.01.2026, publicată în SEAP la data de 09.01.2026, din cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de către ORAȘUL MĂCIN, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. În temeiul art. 26 alin. 2 lit. c) raportat și la alin. 7 din Legea nr. 101/2016, anularea procedurii, urmând ca Autoritatea Contractantă să întocmească o noua documentaţie de atribuire, cu luarea în considerare a Pagina 3 din 6

§ 5

considerentelor din Decizia ce urmează a fi pronunţată. În subsidiar, 2. Anularea în parte a Răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, conferit prin Adresa nr. 126 din 09.01.2026; 3. În temeiul art. 26 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea Autorităţii contractante la reevaluarea parţială a răspunsurilor conferite prin Adresa nr. 126 din 09.01.2026, la Solicitările de clarificare adresate, cu consecinţa admiterii acestora, astfel cum au fost formulate. 4. În temeiul art. 103 alin. 4 din HG. 395/2016, obligarea Autorităţii contractante la stabilirea unui nou termen, rezonabil, pentru depunerea ofertelor, astfel încât toţi ofertanţii interesaţi să aibă posibilitatea de a pregăti ofertele în acord cu documentaţia de atribuire actualizată ca urmare a soluţionării corecte a răspunsurilor la Solicitările de clarificare adresate. Corelativ cu, 5. În temeiul art. 26 alin. 9 din Legea nr. 101/2016, obligarea Autorităţii contractante la plata, în favoarea contestatorului, a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantumul şi specificaţia pe care le va preciza ulterior, în temeiul art. 451 şi urm. din Codul de procedură civilă. Prin Încheierea nr. 71/C10/5140,5141/14.01.2026, Consiliul s-a pronunțat asupra cererilor de suspendare a procedurii, din cuprinsul contestațiilor formulate de PORSET SRL și AUTOPRIMA SERV SRL, pe care le-a admis. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele 4 (patru) contestații au fost conexate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația PORSET SRL (dosar 5140/2025), precum și contestația AUTOPRIMA SERV SRL (dosar 5141/2025), în contradictoriu cu ORAȘUL MĂCIN, autoritate contractantă în procedura de atribuire inițiată cu anunțul de participare nr. CN1088408/18.12.2025, privitor la cerințele documentației de atribuire și: - elimină condiția de participare formulată la nivelul fișei de date a achiziției, precum și a oricărei alte secțiuni a documentației de atribuire: Nivel minimal: Se considera nivel minimal impus in caietul de sarcini participarea ca sef de santier în cadrul a cel puțin 3 contracte; - obligă la modificarea condiției de punctare, fie prin eliminarea sintagmei ”drumurilor locale și/sau drumurilor comunale”, fie prin adăugarea condiției, cumulative, ca acele lucrări să fi fost din ”clasa tehnică III”; - elimină subfactorii de evaluare (Inginer topograf” și, respectiv ”Devizist”), invocate la punctele 6.2.4 și 6.2.5; - elimină, din cadrul factorului de evaluare P2.- Metodologia de implementare a contractului si programul de lucrari (Graficul Gantt) in corelare cu resursele materiale, tehnice, si umane utilizate, a descrierii resurselor tehnice; - elimină ultima coloană a tabelului din Anexa 3 la Formularul 11; Pagina 4 din 6

§ 6

- elimină sintagma ”deviz”, precum și expresia ”alocarea de resurse pe fiecare activitate și fază în parte”; - obligă la redefinirea cerinței privind cuprinderea informațiilor despre organizarea de șantier, prin eliminarea lor din formularul de prezentare a propunerii tehnice; - obligă la modificarea cerinței prezentării managementului de trafic în sensul că obligația incumbă doar viitorului contractant; - elimină, din cuprinsul punctului 4 al formularului de prezentare a propunerii tehnice, a obligațiilor de prezentare a traseului în plan, a profilului longitudinal, a profilelor transversal și a planșelor CAD, precum și a structurii rutiere; - obligă la indicarea sursei finanțării; - obligă la reformularea clauzei tip 10.1; - elimină Descrierea, reprezentarea grafica si planificare executiei lucrarii (Graficul de esalonare calendaristica Gantt) in baza resurselor materiale, tehnice și umane utilizate, așa cum este dezvoltată în caietul de sarcini (”prin descrierea TUTUROR activitatilor si sub-activitatilor care compun executia lucrarilor prevazute in Documentatia Tehnica”), pentru care s-ar aloca 15 puncte, și obligă autoritatea contractantă la a reformula condițiile de acordare a punctajului aferent subfactorului P2.- Metodologia de implementare a contractului si programul de lucrari (Graficul Gantt) in corelare cu resursele materiale, tehnice, si umane utilizate; - elimină obligația de a se prezenta declarații de disponibilitate ”legalizate la notar”; - elimină subfactorul de evaluare ”Devizist”; - obligă autoritatea contractantă să reformuleze condițiile contradictorii, privind acceptarea sau nu a clarificărilor la oferte; - obligă autoritatea contractantă să indice momentul prezentării reviziilor pentru utilaje și echipamente; - elimină subclauza contractuală 50.4, privind termenul de plată; - elimină formularea ”în circumscripția căruia se află sediul Beneficiarului” din clauza 70.6 a acordului contractual; - elimină expresia ”care nu va fi la o distanță mai mare de 10 km de locul execuției lucrărilor”. Obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform celor statuate mai sus, în 15 zile de la primirea deciziei, dar și la stabilirea unui nou termen de ofertare, egal cu termenul minim prevăzut de lege pentru publicarea anunțului de participare. Respinge, ca nefondate, celelalte cereri îndreptate de cele două contestatoare împotriva documentației de atribuire. Respinge, ca nefondată, excepția de tardivitate a contestației VINCI GROUP SRL (Dosar nr. 116/2026), invocată de ORAȘUL MĂCIN. Admite, în parte, contestația formulată de VINCI GROUP AG SRL în contradictoriu cu ORAȘUL MĂCIN, obligând autoritatea contractantă la modificarea răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, prin: - reformularea condițiilor contradictorii, privind acceptarea sau nu a clarificărilor asupra ofertelor, care au făcut și obiectul întrebării 40; - ignorarea răspunsului de clarificarea nr. 37, privind participarea verificatorilor de proiecte, ce a fost anulat. Pagina 5 din 6

§ 7

Respinge celelalte cereri ale contestatorului VINCI GROUP AG SRL, ca nefondate. Respinge excepția de tardivitate a contestației AUTOPRIMA SERV SRL împotriva răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026 (dosar nr. 132/2026), invocată de autoritatea contractantă. Admite, în parte, contestația formulată de AUTOPRIMA SERV SRL, cu modificarea răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, ca urmare a anulării clarificărilor emise sub nr. 2, 3, 55, 37, 44 și 110 și constatând caracterul ambiguu al clarificărilor nr. 96 și 98. Respinge celelalte cereri ale contestatorului AUTOPRIMA SERV SRL, din contestația formulată împotriva răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026. Fără cheltuieli de susținere a contestațiilor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 8

Pagina 6 din 6

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 204.280 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .... Data: ......

§ 2

I. Prin contestația nr. ..... înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., depusă de ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., str. ...., județul ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal de administrator ........., împotriva documentației de atribuire publicată în SEAP prin anunțul de participare nr. ...., privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuţie - Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere Privind Eliminarea Traficului Greu din Oraşul .........”, cod CPV 45233120-6, de către .........., cu sediul în localitatea ........., str. ...., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Admiterea contestaţiei. 2. Dispunerea măsurii provizorii de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestației. și, în principal: 3. Constatarea săvârşirii de către autoritatea contractantă de grave şi numeroase încălcări ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice în vigoare la elaborarea anunţului de participare şi a documentaţiei de atribuire, prin impunerea de cerinţe şi reguli nelegale, excesive şi abuzive, menite să restricţioneze în mod nejustificat libera concurenţă dintre operatorii economici de profil, cu consecinţa afectării eficienţei economice şi sociale în realizarea procesului de achiziţie a serviciilor si lucrărilor din obiectul contractului. 4. Obligarea autorităţii contractante la corectarea anunţului de participare şi a documentaţiei de atribuire prin ajustarea cerinţelor excesive şi eliminarea regulilor nelegale şi inadecvate de natura a restricţiona în mod nejustificat concurenţa reală din cadrul procedurii de atribuire. 5. Obligarea autorităţii contractante la prelungirea perioadei de Pagina 1 din 61

§ 3

elaborare a ofetelor cu o perioadă de timp rezonabilă, proporţională cu complexitatea fundamentării realiste a ofertelor privind prestarea serviciilor şi execuţia lucrărilor din obiectul contractului. în subsidiar: 6. Anularea procedurii de atribuire. II. Prin contestația datată 29.12.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., depusă de ......... SRL, cu sediul social în municipiul ........., ...., județul ........., înregistrată la ORCT ......... sub nr. ........., având CUI/CIF RO ........., reprezentată legal de Director General - ........., cu sediul ales în prezenta procedură la sediul profesional al ........., situat în municipiul ........., împotriva documentației de atribuire din cadrul aceleiași proceduri de atribuire, elaborată de către .........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - În temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea prezentei procedurii de atribuire, până la soluţionarea contestaţiei formulate. - În principal, 1. În temeiul art. 26 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea Autorităţii contractante să dispună măsuri de remediere, în sensul modificării prevederilor documentaţiei de atribuire contestate şi a eliminării cerinţelor restrictive şi nelegale. 2. În temeiul art. 103 alin. 4 din HG. 395/2016, obligarea Autorităţii contractante la stabilirea unui nou termen, rezonabil, pentru depunerea ofertelor, astfel încât toţi ofertanţii interesaţi să aibă posibilitatea de a pregăti ofertele în acord cu documentaţia de atribuire actualizată ca urmare a soluţionării prezentei contestaţii. În subsidiar, 3. În temeiul art. 26 alin. 2 lit. c) din Legea nr. 101/2016, în cazul în care Consiliul va aprecia că nu este posibilă ........., se solicită anularea procedurii, urmând ca Autoritatea Contractantă să întocmească o nouă documentaţie de atribuire, cu luarea în considerare a argumentelor din decizia ce urmează a fi pronunţată. Corelativ cu, 4. În temeiul art. 26 alin. 9 din Legea nr. 101/2016, obligarea Autorităţii contractante la plata, în favoarea contestatorului, a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecare prezentului litigiu, în cuantumul şi specificaţia pe care le va preciza ulterior, în temeiul art. 451 şi urm. din Codul de procedură civilă. III. Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., depusă de ......... SRL, cu sediul în localitatea ........., ...., judeţul ........., înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. ........., având cod fiscal ....., reprezentată convenţional prin Cabinet de Avocat ........., cu sediul procesual ales în ........., ... județul ........., împotriva Răspunsului consolidat al autorităţii contractante nr. 126/09.01.2025, publicat în platforma S.E.A.P. la data de 12.01.2025, din cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de către . ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Suspendarea procedurii de atribuire, până la remedierea integrală a nelegalităţilor constatate, în scopul prevenirii producerii unor efecte Pagina 2 din 61

§ 4

ireversibile asupra concurenţei şi al garantării utilizării eficiente a fondurilor publice; 2. Admiterea contestaţiei, ca întemeiată şi legal formulată; 3. Anularea în parte a răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, în măsura în care acesta introduce cerinţe noi, interpretări obligatorii sau completări substanţiale ale documentaţiei de atribuire, cu încălcarea principiilor transparenţei, proporţionalităţii şi tratamentului egal; 4. Obligarea autorităţii contractante la eliminarea sau reformuiarea cerinţelor care nu pot fi verificate în mod obiectiv şi care generează efecte de restrângere artificială a concurenţei, inclusiv, dar fără a se limita la, cerinţele privind randamentul utilajelor, corelarea acestora cu factorii de evaluare şi nivelul excesiv de detaliere impus graficului de execuţie; 5. Obligarea autorităţii contractante la asigurarea unui cadru concurenţial real şi efectiv, prin stabilirea unor cerinţe clare, previzibile şi proporţionale, apte să permită participarea unui număr cât mai larg de operatori economici şi comparabilitatea reală a ofertelor; 6. Luarea act de conduita procedurală nelegală a autorităţii contractante, constând în netransmiterea dosarului achiziţiei către CNSC, conduită care a lipsit de efect util cererea de suspendare şi a afectat grav exercitarea controlului jurisdicţional; 7. Dispunerea oricăror alte măsuri pe care Consiliul le va aprecia necesare pentru restabilirea legalităţii, a tratamentului egal şi a concurenţei efective în cadrul procedurii de atribuire. 8. Anularea procedurii de atribuire, în ipoteza în care Consiliul va constata că nelegalităţile identificate sunt de natură să afecteze în mod grav şi ireversibil caracterul concurenţial al procedurii şi nu pot fi remediate prin măsuri corective proporţionale. IV. Prin contestația datată 19.01.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., depusă de ......... SRL, cu sediul social în municipiul ........., ..., județul ........., înregistrată la ORCT ......... sub nr. ........., având CUI/CIF RO ........., reprezentată legal de Director General - ........., cu sediul ales în prezenta procedură la sediul profesional al ........., situat în municipiul ........., împotriva Răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, conferit prin Adresa nr. 126/09.01.2026, publicată în SEAP la data de 09.01.2026, din cadrul aceleiași proceduri de atribuire, organizată de către ORAȘUL ........., în calitate de autoritate contractantă, s- a solicitat: 1. În temeiul art. 26 alin. 2 lit. c) raportat și la alin. 7 din Legea nr. 101/2016, anularea procedurii, urmând ca Autoritatea Contractantă să întocmească o noua documentaţie de atribuire, cu luarea în considerare a considerentelor din Decizia ce urmează a fi pronunţată. În subsidiar, 2. Anularea în parte a Răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, conferit prin Adresa nr. 126 din 09.01.2026; 3. În temeiul art. 26 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea Autorităţii contractante la reevaluarea parţială a răspunsurilor conferite prin Adresa nr. 126 din 09.01.2026, la Solicitările de clarificare adresate, cu consecinţa admiterii acestora, astfel cum au fost formulate. 4. În temeiul art. 103 alin. 4 din HG. 395/2016, obligarea Autorităţii Pagina 3 din 61

§ 5

contractante la stabilirea unui nou termen, rezonabil, pentru depunerea ofertelor, astfel încât toţi ofertanţii interesaţi să aibă posibilitatea de a pregăti ofertele în acord cu documentaţia de atribuire actualizată ca urmare a soluţionării corecte a răspunsurilor la Solicitările de clarificare adresate. Corelativ cu, 5. În temeiul art. 26 alin. 9 din Legea nr. 101/2016, obligarea Autorităţii contractante la plata, în favoarea contestatorului, a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în cuantumul şi specificaţia pe care le va preciza ulterior, în temeiul art. 451 şi urm. din Codul de procedură civilă. Prin Încheierea nr. ...., Consiliul s-a pronunțat asupra cererilor de suspendare a procedurii, din cuprinsul contestațiilor formulate de ......... SRL și ......... SRL, pe care le-a admis. În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cele 4 (patru) contestații au fost conexate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care ......... SRL, ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL, reclamă documentația de atribuire, solicitând cele de mai sus. I. În ce privește contestația formulată de ......... SRL, contestatorul învederează că, după înscrierea la procedură şi studiul documentelor achiziţiei, a constatat că acestea conţin cerinţe şi reguli nelegale, disproporţionate, restrictive şi descurajante pentru participarea operatorilor economici la procedură, a căror corectare/remediere depăşeşte cadrul „clarificărilor" referitoare la documentaţia de atribuire. Contestatorul critică următoarele cerințe ale documentației de atribuire: -la pct. 6.1 din contestație, faptul că Factorului de evaluare „Preţul ofertei - Componenta financiara" i-a fost atribuită ponderea de 45% din punctajul total de 100 de puncte acordabil ofertelor prin încălcarea mai multor dispoziţii legale. -la pct. 6.2.1 din contestație, contestatorul critică cerinţa comună, pentru toţi cei 6 specialişti, conform căreia: „Nivel minimal: Participarea ca (...) în cadrul a cel puţin 3 contracte (contracte de servicii şi/sau contracte de proiectare şi execuţie lucrări) in care sa fi prestat activitati de (...). Sub acest nivel considerat minima! oferta va fi declarata neconforma". -la pct. 6.2.2 din contestație se regăsește critica ce vizează faptul că în reglementarea art. 12 din aceeaşi Instrucţiune nr. 1/2017, „Nivelul minimal" impus la „cel puţin 3 contracte”, dar şi pragul de „implicare in 10 sau mai multe contracte (contracte de servicii şi/sau contracte de proiectare şi execuţie lucrări) in care sa fi prestat activitati de (...) pentru drumurilor locale si/sau drumurilor comunale si/sau drumurilor judeţene si/sau drumurilor naţionale", pentru acordarea punctajului maxim de 5 puncte aferente experienţei specifice fiecăruia dinte cei 6 specialişti este prohibitiv pentru specialiştii tineri, deţinători de reale calificări şi competenţe în domeniile lor de activitate, inclusiv competenţe de utilizare şi operare a tehnicii informatice Pagina 4 din 61

§ 6

de calcul, favorizând, dar şi obligând totodată, la implicarea în echipa de proiect de specialişti trecuţi de vârsta de 45-50 de ani, fiind încălcate astfel reglementările art. 189 alin. (1)-(2) din Legea nr. 98/2016. -la pct. 6.2.3 din contestație, se arată că, în raport de precizarea Studiului de fezabilitate conform obiectivul de investiţii se încadrează în CLASĂ TEHNICĂ - III, în cadrul căreia, conform Normelor tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor aprobate prin Ordinul MT nr. 1296/2017, sunt incluse drumuri naţionale europene, drumuri naţionale principale şi drumuri judeţene; includerea experienţei specifice a specialiştilor dobândită prin activităţi derulate în lucrările de „drumuri locale si/sau drumuri comunale" nu prezintă, în opinia contestatorului, nicio relevanţă pentru realizarea contractului din obiectul procedurii, deoarece caracter de similaritate pot prezenta lucrările de drumuri judeţene şi superioare acestora, atari includeri fiind contrare dispoziţiilor legale incidente. -la pct. 6.2.4 din contestație se arată că, în raport de dispoziţiile art. 12 Nota (ii) din Instrucţiunea ANAP nr. 1/2017 conform cărora „(ii) Experţii precizaţi la art. 3 alin, (3), care prin obţinerea certificării obţin implicit şi competenţele necesare desfăşurării activităţii în cauză, nu pot fi utilizaţi ca factori de evaluare, având în vedere faptul că, odată obţinut un nivel de certificare, se apreciază că rezultatele obţinute în urma prestaţiilor acestora nu pot fi diferite, din punct de vedere calitativ, într-o măsură semnificativă, utilizarea subfactorului de evaluare „inginer topograf (minim categoria B) - Specialistul responsabil cu măsurătorile si ridicările topografice 5%" este nelegală, autorizarea/certificarea nivelurilor de calificare şi competenţă ale respectivilor experţi fiind certificată de entităţile competente conform prevederilor art. 4 din Regulamentul privind autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 107/2010. -la pct. 6.2.5 din contestație, cu privire la subfactorul de evaluare „Devizist - Specialistul desemnat de elaboratorul proiectului, cu experienţa, in întocmirea listelor de cantitati 5%”, contestatorul precizează că orice proiectant are competenţa şi execută efectiv, printre alte documentaţii, şi activitatea de „întocmire a listelor de cantitati” prin utilizarea soft-ului specializat - programul de devize. -contestatorul susține că limitarea „la nivelul a minim 1 maxim 2 contracte care sa fi inclus executarea de lucrări similare executate în ultimii 5 ani” a valorii experienţei simiiare în execuţia de iucrări de 71.000.000 lei, fără TVA, precum şi la nivelul a „maxim 2 contracte" executate în ultimii 3 ani ca experienţă similară în prestarea de servicii de proiectare în valoare de 3.200.000 lei, fără TVA, este excesivă şi disproporţionată în raport cu lucrările repetitive corespunzătoare celor 3 tipuri de profiluri transversale şi a celor 3 amenajări sub formă de intersecţie giratorie, care constituie lucrările cu ponderea determinantă din cadrul contractului. -la pct. 8 din contestație, se critică neutilizarea Registrului utilajelor – etapa finală; se arată că, deşi Autoritatea a impus cerinţe minime de calificare cu privire la prezentarea accesului la diverse utilaje şi echipamente, la pct. 11.1 al fişei de date referitor la „Formularul utilajelor disponibile pentru contract - Achiziţia se refera la un proiect in care se solicita operatorilor Pagina 5 din 61

§ 7

economici sa declare utilajele pe care le vor utiliza in derularea contractului (Conform HG NR. 342/2022) ", autoritatea contractantă a ales opţiunea „Nu". -în ceea ce priveşte cerinţele caietului de sarcini, contestatorul reține că prin caietul de sarcini, pagina 5/66, se solicită: „Verificarea proiectului tehnic precum si toate cheltuielile aferente acestei activitati cad in sarcina Antreprenorului", context în care solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă să menţioneze în mod clar şi precis suma aferentă serviciilor de verificare tehnică, conform devizului Studiu de Fezabilitate (SF), dar şi categoriile de verificatori care trebuie să fie implicate, pentru a evita orice interpretare subiectivă. -contestatorul afirmă că din Planul general al Studiului de Fezabilitate, parte desenata, nu ar rezulta că proiectul de varianta ocolitoare, ar intersecta municipiul sau lucrări de apă/canalizare ce se execută în acesta, traseul fiind unul foarte clar, departe de oraşul în sine, acesta fiind şi scopul unei astfel de variante ocolitoare, astfel că solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă să prezinte în mod clar la ce proiecte, actuale şi viitoare, face referire şi care ar putea afecta derularea prezentului proiect şi să indice în mod explicit unde vor fi incluse costurile aferente acestor proiecte, având în vedere că acestea nu sunt prevăzute în bugetul Studiului de Fezabilitate, neexistând nicio valoare estimată pentru adaptarea la amplasament. -dat fiind faptul că tipul contractului pentru care s-a organizat procedura de atribuire este contract de proiectare şi execuţie, iar, la etapa elaborării ofertelor, nu există liste de cantităţi care să genereze extrase cu consumul de utilaje (Formular C6-C9), ofertanţii şi autoritatea contractantă nu pot analiza randamentul unor utilaje care nu sunt şi nici nu se pot identifica cu maxima precizie şi rigoare în absenţa proiectului tehnic, care urmează a se elabora în derularea contractului, contestatorul solicită obligarea autorităţii contractante la eliminarea respectivei cerinţe din detalierea factorului de evaluare, fiind evident o cerinţă abuzivă, care favorizează în mod nejustificat elaboratorul Studiului de Fezabilitate, care deţine antemăsurătorile în a căror bază a determinat valoarea devizului general. -referitor la secţiunea documentaţiei de atribuire „FORMULARE", contestatorul reține că într-un mod total atipic, după ce în secţiunea formulare s-a inclus Formularul 1A - GARANŢIE DE PARTICIPARE, conţinând precizarea cu privire la emitent la modul: „(denumirea institutiei de credit/instituţii financiare nebancare/societatii de asigurare)", în cadrul secţiunii în discuţie s-a introdus un nou formular, intitulat Formularul 1B - ASIGURARE DE GARANŢIE DE PARTICIPARE, din care s-ar putea deduce că - pe lângă garanţie, al cărei instrument a fost prevăzut a fi, printre alţii, şi „societatii de asigurare", s-ar impune prezentarea şi a unei asigurări de garanţie. Or, un astfel de mod de a se proceda este contrar reglementărilor art. 36 alin. (5)-(6) din HG nr. 395/2016. Astfel, se solicită obligarea autorităţii contractante, fie la corectarea explicitativă corelarea celor două formulare, fie la eliminarea Formularul 1B - ASIGURARE DE GARANŢIE DE PARTICIPARE. -în privinţa Formularul 2A GARANŢIE DE BUNA EXECUŢIE si Formularul 2B ASIGURARE DE GARANŢIE PRIVIND BUNA EXECUŢIE, contestatorul solicită eliminarea acestora din secţiunea dedicată a documentaţiei de atribuire, din următoarele motive: Pagina 6 din 61

§ 8

-în condiţiile în care valoarea GBE a fost impusă prin acordul contractual la valoarea de „10% din Preţul Contractului, LEI fara TVA", iar formularul conţine referinţe la „orice sumă sau sume care nu depăşesc în total valoarea de ... lei („Valoarea garantată devine evident că autoritatea contractantă va cunoaşte preţurile ofertelor anterior decriptării valorii propunerilor financiare de către sistemul SEAP; -solicitarea prezentării, la depunerea ofetelor, de instrumente de garantare reprezentând GBE este flagrant contrară dispoziţiilor art. 39 alin. (3) din HG nr. 395/2016. -referitor la Anexa 3 a Formularului nr. 11 - „Lista furnizorilor de materiale de constructie principale, indicate in cadrul caietului de sarcini", contestatorul solicită obligarea autorităţii contractante la eliminarea ultimei coloane a tabelului intitulată „Valoarea prestaţiilor Furnizorului materiale constructie (lei fara TVA)", din următoarele motive: -furnizorii livrează materiale de construcţii necesare punerii în operă în cadrul lucrărilor executate de petent, fără a efectua vreo prestaţie de alte servicii; -la momentul ofertării nu sunt emise listele de cantităti si extrasele de materiale – Formularele C6, ofertarea efectuându-se pe bază de stadii comasate de lucrări exprimate în unităţi de măsură de suprafeţe şi volume de lucrări, tonaje de materiale etc., la preţuri care se practică pe piaţa de profil şi în relaţiile derulate cu furnizorii noştri tradiţionali. -față de cerințele din Formularul de ofertă, pag. 43, contestatorul reține că autoritatea contractantă, deşi nu solicită în mod direct prezentarea listelor de cantităţi, maschează această cerinţă prin solicitarea de a se elabora graficul de execuţie la nivel de deviz de lucrări (Formular F3), care să includă şi alocarea de resurse (extrase individuale de tip C6, C7, C8 şi C9), precum şi fundamentarea preţurilor unitare din anexa de grafic de preţuri, fa nivel unitar, deci unitate de măsură pe articol de deviz. În consecinţă, petentul solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă la: 1. Eliminarea prezentării graficului de execuţie la nivel de deviz, înlocuindu-l cu sintagma „categorie de lucrări", conform formularelor anexă la propunerea financiară; 2. Eliminarea alocării de resurse la nivel de grafic; 3. Eliminarea fundamentării preţurilor ia nivel de articole de deviz, acestea urmând a fi elaborate doar în faza proiectului tehnic, şi nicidecum în etapa de ofertare. -în privinţa cerinţelor impuse prin pct. VIII „ORGANIZAREA DE ŞANTIER SI SURSE DE MATERIALE" din Formularul nr. 12 - PROPUNEREA TEHNICA EXECUŢIE LUCRĂRI, în condiţiile în care traseul variantei ocolitoare este în extravilanul localităţii - efectiv pe câmp - iar lungimea totală a centurii este de 6.955,50 m, contestatorul apreciază că devine evident că autoritatea contractantă are posibilitatea reală de punere la dispoziţie a unei suprafeţe de teren pentru organizarea de şantier, fără a fi fost nevoie de precizarea ridicolei distanţe de 10 km, şi nici rigoarea de asigurare de către ofertanţi a „posibilităţii de utilizare a terenului afectat (contracte de închiriere, angajamente de punere la dispoziţie)". Astfel se solicită obligarea autorității contractante la eliminarea unor astfel de reguli speculative şi la identificarea zonei organizării de şantier pe Pagina 7 din 61

§ 9

care să o pună la dispoziţie fie şi prin perceperea unei taxe de utilizare a terenului pe timpul execuţiei lucrărilor, identică oricăruia dintre ofertanții care va deveni contractant. Contestatorul apreciză speculativă şi abuzivă inclusiv cerinţa de prezentare a unui „scenariu de lucru propus pentru asigurarea pazei perimetrului/amprizei şantierului, întocmit conform Legii nr. 333/2003", prin care obligă ofertanții în mod nejustificat la contractarea de servicii de pază cu societăţi de profil în situaţia în care o astfel de cheltuială este nejustificată. În sinteză, se solicită CNSCsă dispună: 1. Eliminarea prevederii privind distanţa maximă de 10 km şi obligativitatea prezentării documentelor care să confirme disponibilitatea terenului la momentul depunerii ofertei; 2. Stabilirea uneia sau mai multor locaţii de amplasare a organizării de şantier; 3. Eliminarea cerinţei privind identificarea locurilor de colectare a reziduurilor, deoarece acestea sunt deja reglementate prin Certificatul de Urbanism emis de autoritatea locală; 4. Eliminarea sintagmei „întocmit conform Legii nr. 333/2003" în privinţa asigurării planului de pază a şantierului. -referitor la punctul XI. Management de trafic, contestatorul opinează că prezentarea unui management complex al traficului rutier nu este necesară şi reprezintă o cerinţă nejustificată şi abuzivă, deoarece lucrarea nu se desfăşoară pe drum existent, care să necesite execuţia lucrărilor pe benzi de circulaţie sau pe acostamente; prin urmare, se solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă la eliminarea acestui capitol din documentaţia de atribuire. -referitor la punctul XII. Proces verbal de vizitare amplasament, contestatorul solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă să clarifice acest aspect în sensul că vizitarea amplasamentului va rămâne facultativă, cerinţă fiind una restrictivă mai ales pentru operatorii economici din ţările memebre UE, pentru eliminarea oricărui dubiu ce poate interveni la momentul evaluării oferterlor. -referitor la punctul 4 din modalitatea de prezentare a propunerii tehnice de proiectare: 4 SCHIŢA DE PROIECT, contestatorul arată că autoritatea contractantă depăşeşte în mod vădit cadrul legal aplicabil şi solicită documente care fac parte în mod exclusiv din conţinutul proiectului tehnic, conform HG nr. 907/2016. Aceste prevederi reprezintă, în mod evident, documente care fac parte din părţile desenate ale proiectului tehnic, fiind un copy-paste dintr-o altă documentaţie, aspect uşor de observat inclusiv prin referirea eronată la „fiecare stradă", deşi obiectul contractului vizează o singură axă de drum (variantă ocolitoare). Astfel, contestatorul solicită CNSC: 1. Să oblige autoritatea contractantă la eliminarea integrală a cerinţelor privind prezentarea traseului în plan, profilului longitudinal, profilelor transversale şi planşelor CAD din cadrul propunerii tehnice; 2. Să elimine cerinţa privind prezentarea structurii rutiere şi a specificaţiilor materialelor la acest moment procedural; 3. Să constate că solicitarea acestor documente încalcă HG nr. 907/2016, principiile proporţionalităţii, tratamentului egal şi transparenţei, precum şi obiectul contractului de proiectare şi execuţie. Pagina 8 din 61

§ 10

-față de cerința prin care autoritatea contractantă solicită în mod obligatoriu prezentarea unei declaraţii de acceptare a clauzei suspensive, petentul solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă la precizarea exactă a sursei finanţării sau, după caz, a posibilei finanţări, în cazul în care există o cerere depusă în acest sens. -se reține că prin formularul de propunere tehnică de execuţie se solicită Prezentarea contextului, obiectivelor şi a rezultatelor aşteptate ale contractului, contestatorul solicitând obligarea Autorității la eliminarea acestei cerinţe din documentaţia de atribuire, aceasta fiind nejustificată şi abuzivă în etapa de ofertare. -referitor la punctul XV. Prezentarea tuturor autorizatiilor/ certificatelor necesare execuţiei tuturor categoriilor de lucrări si serviciilor din cadrul prezentului obiectiv, contestatorul afirmă că această cerinţă este formulată în mod generic şi nedetaliat, fără a preciza care sunt autorizaţiile/certificatele solicitate şi pentru ce categorii de lucrări, fapt ce generează ambiguitate şi riscul unor interpretări subiective în etapa de evaluare a ofertelor. -contestatorul reține că, potrivit condiţiilor speciale din acordul-cadru de contract, autoritatea contractantă introduce obligaţii excesive şi costuri suplimentare, străine obiectului procedurii de atribuire, transferând în mod abuziv şi integral către ofertant propriile sale obligaţii legale, în special cele privind obţinerea, prelungirea şi menţinerea în valabilitate a Autorizaţiei de construire, precum şi plata taxelor şi tarifelor aferente avizelor şi acordurilor ce se impun a fi reînointe: CLAUZA 10 - Autorizaţii si Asistenta privind Legea Sub-clauza10.1 - Responsabilitati privind Autorizaţiile de Construire. Astfel, se solicită CNSC: 1. Să constate caracterul abuziv, restrictiv şi nelegal al Clauzei 10 - Sub- clauza 10.1 din acordul-cadru; 2. Să oblige autoritatea contractantă la modificarea clauzei, în sensul limitării obligaţiilor antreprenorului exclusiv la întocmirea documentaţiilor tehnice necesare, fără transferul obligaţiei de obţinere, prelungire, menţinere în valabilitate şi plată a taxelor aferente Autorizaţiei de Construire; sau, în subsidiar, Să dispună eliminarea integrală a acestei clauze, ca fiind contrară ordinii legale a obligaţiilor contractuale şi principiilor care guvernează achiziţiile publice. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[... 4.pdf”, postat de autoritate în SEAP la 26.01.2026, ora 12:10, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ..... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin adresa nr. ... înregistrată la Consiliu sub nr. ..., autoritatea contractantă a formulat punct de vedere la contestația depusă de ......... SRL, precizând următoarele: Pagina 9 din 61

§ 11

Autoritatea contractant susține că nu a utilizat niciun criteriu de calificare care să nu fie prevazut de legislatia in vigoare, care sa nu aiba relevanta in raport cu natura si complexitatea contractului si in niciun caz criteriile stabilite la nivelul anuntului de participare nu au avut ca scop restrangerea concurentei. În ce privește critica referitoare la ponderea de 45% din punctajul de 100 de puncte, aferent componentei financiare, Autoritatea precizează că contestatarul in fapt contesta faptul ca ponderea componentei financiare a fost stabilita la 45% in loc de 40% din punctajul total acordat factorilor de evaluare, invocand incalcari ale prevederilor legale care sunt abrogate cum ar fi art. 32 alin. (7) din HG 395/2016. Mai mult decat atat, contestatarul invoca faptul ca sunt incalcate prevederile art. 32 alin. (6) din HG nr. 395/2016 coroborate cu art. 187 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 98/2016, cu toate ca prezentul proiect nu se incadreaza nici in categoria proiectelor de infrastructură de transport transeuropene si nici in categoria drumurilor judetene dupa cum clar sunt mentionate in art. 187 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Prezentul proiect chiar daca este de clasa tehnica III, conform studiului de fezabilitate, momentant acest proiect este un drum local nou care are scopul de a elimina traficul greu din Orasul .......... Referitor la critica privind cerinţa comună, pentru toţi cei 6 specialişti, Autoritatea subliniază că, aşa cum rezultă din documentaţia de atribuire, cerinţa respectivă este ruptă din context, această menţiune fiind prezentată în cadrul capitolului privind algoritmul de calcul aferent factorilor de evaluare privind experţii şi nicidecum ca cerinţă de calificare. Astfel, în cadrul anunţului de participare, cu privire la factorii de evaluare privind experţii, autoritatea contractantă nu a impus cerinţe speciale cum ar fi vechimea expertului, specializarea acestuia, certificări speciale, însă a încercat să se asigure ca ofertanţii ce urmează să depună oferte deţin un personal cu experienţă care a mai executat în trecut astfel de proiecte. Totodată, a decis să acorde un punctaj suplimentar experţilor propuşi pe poziţia solicitate, direct proporţional cu numărul de contracte în care au fost implicaţi. Mai mult decât atât, în contractele în care componenta de servicii vizează prestaţii intelectuale, experienţa profesională a experţilor certificati în baza unei legi poate fi solicitată ca şi factor de evaluare, aşa cum rezultă din prevederile art. 3 alin. 6 din Instrucţiunea 1/2017. Față de critica de la pct. 6.2.2 din contestație, Autoritatea menționează că, legislaţia achiziţiilor publice permite alegerea unor factori de evaluare care să puncteze experienţa personalului desemnat pentru executarea contractului, indicând art. 187 alin. 5 din legea nr. 98/2016, art. 32 din HG nr. 395/2016, art. 12 nota iv) din Instrucţiunea 1/2017. Astfel, legislaţia terţiara recomandă stabilirea unor intervale de acordare a punctajelor, şi nu o formulă matematică de forma: Punctaj = a x nr. proiecte +b, sau altfel spus, fiecare proiect in plus să contribuie cu acelaşi punctaj. O alta concluzie este aceea că acordarea punctajului din prezenta procedură urmează recomandarea din instrucţiune, astfel încât nu exista niciun temei legal pentru infirmarea acestuia. În ce privește critica prevăzută la pct. 6.2.3, Autoritatea susține că prin documentaţia de atribuire se prevede pentru fiecare expert solicitat ca factor Pagina 10 din 61

§ 12

de evaluare ca demonstrarea experienţei similare să se facă prin prezentarea contractelor încheiate pentru proiectarea aferentă drumurilor locale si/sau drumurilor comunale si/sau drumurilor judeţene si/sau drumurilor naţionale. Experienţa solicitată pentru fiecare expert în parte demonstrată prin prezentarea unor contracte de proiectare şi execuţie proiecte de drumuri a fost formulată tocmai pentru a permite cât mai multor operatori economici să participe la prezenta procedură. De asemenea, prezentul proiect nu vizeaza un drum national sau judetean, dupa cum mentioneaza contestatorul, prezentul proiect este reprezentat de catre construirea unui drum local pentru eliminarea traficul greu din Orasul .......... Referitor la critica prevăzută la pct. 6.2.4, Autoritatea face precizarea că în cazul contractelor al căror obiect cuprinde servicii intelectuale, pentru implementarea acestora cu succes în orizontul de timp stabilit, autoritatea contractantă poate stabili factori de evaluare referitori la experţii-cheie (inclusiv experţi-cheie menţionaţi la art. 3, alin (3) din Instrucţiune - de exemplu: arhitect cu drept de semnătură, specialist ANRE, inginer topomentrist, etc.) a căror experienţă profesională poate influenţa, în mod direct, calitatea executării contractului şi, prin urmare, valoarea economică a ofertei. Altfel spus, în cazul contractelor al căror obiect de achiziţie cuprinde servicii intelectuale, autoritatea/entitatea contractantă are dreptul să formuleze factori de evaluare referitori la experienţa profesională a experţilor-cheie, inclusiv cu privire la specialiştii certificaţi în baza unui act normativ. Mai mult decât atât, aşa cum autoritatea arată şi prin strategia de contractare, în justificarea acestui factor de evaluare, inginerul topagraf se încadrează in categoria experţilor cheie descrişi in cadrul Instructiunii ANAP nr. 1/2017, art. 3, întrucât activitatea ce urmează a fi desfăşurata de către acesta are un impact major in rezultatul contractului datorita faptului ca acesta expert este responsabil de efectuarea ridicărilor topografice pe baza cărora se poate realiza proiectul tehnic, si de asemenea de a verifica corectitudinea lucrărilor. Față de critica privind 6.2.5 din contestație, Autoritatea susține că nu a încălcat prevederile legale în vigoare, a stabilit un factor de evaluare care are legătură directă atât cu activitatea de proiectare care urmează a fi realizată în cadrul viitorului contract şi mai mult decât atât acest expert este foarte important şi la momentul întocmirii propunerii financiare de către ofertanţi. Astfel, în cadrul anunţului de participare, cu privire la acest factor de evaluare, autoritatea contractantă nu a impus cerinţe speciale cum ar fi vechimea expertului, specializarea acestuia, certificări speciale, însă a încercat să se asigure ca ofertanţii ce urmează să depună oferte deţin un personal cu experienţă care a mai executat în trecut astfel de proiecte. Totodată, a decis să acorde un punctaj suplimentar experţilor propuşi pe poziţia de devizist, direct proporţional cu numărul de contracte în care a fost implicat. Nu în ultimul rând, Autoritatea subliniază faptul că nu există dispoziţii legale care să interzică solicitarea unui expert cum este devizistul. Mai mult decât atât, în contractele în care componenta de servicii vizează prestaţii intelectuale, experienţa profesională a experţilor certificată în baza unei legi Pagina 11 din 61

§ 13

poate fi solicitată ca şi factor de evaluare aşa cum rezultă din prevederile art. 3 alin. 6 din Instrucţiunea 1/2017. În ce privește critica de la pct. 7 din contestație, Autoritatea punctează faptul că prin strategia de contractare, a arătat că a decis limitarea numărului de 2 contracte de lucrări ce pot fi prezentate pentru dovedirea experienţei similare, deoarece există riscul ca posibilii ofertanţi să prezinte contracte foarte mici, fapt ce ar distorsiona criteriul de similaritate al lucrărilor. Totodată prin introducerea acestui criteriu autoritatea contractanta a lărgit spectrul posibililor ofertanţi si nu a decis limitarea demonstrării capacităţilor tehnice a acestora prin limitarea la un singur contract pentru demonstrarea experienţei similare, astfel autoritatea a luat in calcul si participarea unor ofertanţi care au executat pana in prezent lucrări de o complexitate si o valoare mai mica decât cea a contractului ce urmează a fi atribuit. Față de critica privind neutilizarea registrului reglementat de HG nr. 342/2022, Autoritatea învederează că nu consideră că a incalcat vreo prevedere legala prin faptul ca nu a utilizat facilitatea SEAP cu privire la registrul electronic de utilaje, criteriul de calificare si selectie utilizat in ceea ce priveste utilajele si echipamentele este unul care respecta prevederile art. 172-179 din Legea 98/2016 privind capacitatea tehnica, prin urmare solicită CNSC sa constate caracterul nefondat al criticii contestatorului. CRITICI PRIVIND CERINŢELE DIN CAIETUL DE SARCINI Referitor la critica prevăzută la pct. 9 din contestație, în ceea ce priveste categoriile de verificatori, Autoritatea afirmă că, prin adresa cu măsurile de remediere nr. 127/12.01.2026, publicată in SEAP in data de 12.01.2026, aceasta a mentionat categoriile verificatorilor de proiecte minim necesare in cadrul contractului. Față de critica prevăzută la pct. 10 din contestație, ce face trimitere la prevederea caietului de sarcini de la pct. 3.2 pag. 6, Autoritatea susține că dispune măsuri de remediere în sensul eliminării acesteia, menţiunile fiind o eroare de redactare. În acest context, cu privire la această critică, autoritatea contractantă a emis Raspunsul consolidat la clarificari nr. 126/09.01.2026, respectiv Raspunsul nr. 28. Față de critica de la pct. 11, Autoritatea precizează că contestatorul a interpretat eronat prevederile documentaţiei de atribuire prin care se prezintă algoritmul de calcul la acest factor de evaluare. De asemenea, în ceea ce priveşte inexistenţa "liste de cantităţi care sa genereze extrase cu consumul de utilaje (Formular C6-C9)" acesta este specifică contractelor de proiectare şi execuţie, însă lipsa listelor de cantităţi nu înseamnă că ofertanţii nu au informaţii cu privire la cantităţile ce urmează a se executa în cadrul proiectului, aceste cantităţii rezultând din analiza studiului de fezabilitate şi în raport de care ofertanţii pot cuantifica valoric lucrările care urmează a fi realizate în cadrul viitorului contract şi completa Anexa 1 la Formularul nr. 11 (Formularul de ofertă). Nefondată este şi susţinerea potrivit căreia "solicitam obligarea autorităţii contractante la eliminarea respectivei cerinţe din detalierea factorului de evaluare, fiind evident o cerinţă abuziva, care favorizează în mod nejustificat elaboratorul Studiului de Fezabilitate, care deţine Pagina 12 din 61

§ 14

antemăsurătorile în a căror baza a determinat valoarea devizului general", întrucât atât operatorul economic care a întocmit studiul de fezabilitate cât şi ceilalţi potenţiali ofertanţi au aceleaşi informaţii la momentul întocmirii ofertelor. În acest sens, Autoritatea subliniază că în fişierul 9. VIZA OCPI.rar.p7s postat pe SEAP se regăsesc studiul topografic complet în format dwg, fiind pus la dispoziţia potenţialilor ofertanţi întreg studiul de fezabilitate (SF). Referitor la critica de la pct. 12 din contestație, Autoritatea precizează că aceasta vizează formularele 1A şi 1B privind garanţia de participare. Din lecturarea acestor formulare rezultă că prin formularul 1B nu se impune prezentarea în cadrul ofertei pe lângă garanţia de participare şi a unei asigurări cum greşit susţine contestatorul, aspect pentru care Autoritatea solicită respingerea acestei critici. Față de critica de la pct. 13., care vizează Formularul 2A GARANTIE DE BUNA EXECUŢIE și Formularul 2B ASIGURARE DE GARANTIE PRIVIND BUNA EXECUŢIE, Autoritatea învederează că nu a solicitat prin documentatia de atribuire prezentarea odata cu oferta a garantiei de buna executie respectiv a formularelor 2A sau 2B. Formularul 2A sau 2B se va prezenta doar de catre ofertantul declarat castigator. Privitor la critica de la pct. 14, care vizează eliminarea Anexei 3 la formularul 11 privind lista de preţuri, Autoritatea susține că, potrivit documentației de atribuire, ofertanţii sunt obligaţi să menţioneze furnizorii principalelor materiale identificate ca urmare a analizării SF şi a documentaţiei descriptive postate pe SEAP, în baza căreia îşi întocmeşte oferta cât şi furnizorii principalelor materiale indicate prin caietul de sarcini. Mai mult, Autoritatea subliniază că nu a solicitat informatii cu privire la materialele principale, ci doar a solicitat Lista furnizorilor acestor materiale principale. Față de critica de la pct. 15, care vizează modalitatea de întocmire a graficului Gantt şi a fundamentării preţului la nivel de deviz, Autoritatea precizează că aceasta trebuie interpretată în raport şi de prevederile caietului de sarcini cap. 10.1 şi 10.2, care enumeră resursele tehnice şi umane minime necesare executării contractului coroborate cu prevederile regăsite în cadrul algoritmului de calcul la factorul de evaluare privind graficul Gantt. Astfel, graficul trebuie întocmit având în vedere resursele identificate din analiza studiului de fezabilitate cu referire cel puţin la cele menţionate prin caietul de sarcini. Contrar susţinerilor din contestaţie, Autoritatea arată că, la pag. 53 -56, cap. 3 din caietul de sarcini, este prezentat algoritmul de calcul pentru respectivul factor de evaluare, cu privire la resurse, și precizează faptul că acestea se raportează cel puţin la cele minime solicitate prin caietul de sarcini, nu la cele ce vor fi stabilite prin proiectul tehnic. Referitor la critica de la pct. 16, privind prevederile din formularul de propunere tehnică de la pct. VIII. ORGANIZAREA DE SANTIER SI SURSE DE MATERIALE, Autoritatea susține că această cerinţă respectă dispoziţiile legale incidente întrucât în cadrul documentaţiei autoritatea a explicat clar cerinţa respectivă, cerinţă care a fost solicitată pentru ca aceasta să se asigure că viitorul antreprenor are capacitatea de a derula contractul ce urmează a se încheia în condiţii optime. Pagina 13 din 61

§ 15

Faptul că varianta ocolitoare este în extravilanul localităţii nu înseamnă că autoritatea dispune de un teren pe care să-l pună la dispoziţie pentru organizarea de şantiere şi chiar dacă ar dispune de un astfel de teren nu poate fi obligată să facă acest lucru. De asemenea, în contextul în care autoritatea contractantă doreşte să se asigure că viitorul ofertant poate să execute în condiţii optime şi de siguranţă contractul ce urmează a se încheia, este justificată solicitarea privind prezentarea scenariul de lucru propus pentru asigurarea pazei perimetrului/amprizei şantierului, întocmit conform Legii nr. 333/2003. În ce privește critica de la pct. 17, care vizează prevederile din formularul de propunere tehnic de la pct.XI. Management de trafic, Autoritatea precizează că această cerinţă respectă dispoziţiile legale incidente întrucât în cadrul documentaţiei autoritatea a explicat clar cerinţa respectivă. Chiar daca locatia viitorului proiect este in „camp" dupa cum sustine contestatorul, accesul la acest camp se face prin intermediul a 2 drumuri nationale, pentru care este necesar un plan de management al traficului, mai mult cu cat, urmeaza a fi efecuate lucrari de racordare in aceste drumuri nationale care nu pot fi facute fara un plan de management al traficului. Față de critica de la pct. 18, care vizează prevederile din formularul de propunere tehnic de la pct.XII Procesul verbal de vizualizare a amplasamentului, Autoritatea afirmă că susţinerile contestatorului sunt nefondate întrucât cele două informaţii nu sunt contradictorii, în cazul fişei de date la pct. indicat sunt enumerate informaţiile care se menţionează în cadrul propunerii tehnice, iar în formularul 12 la pct. XII se preved e cum se face vizita amplasamentului. Prin urmare, din aceste informaţii rezultă fără putinţă de tăgadă că doar în situaţia în care ofertantul optează pentru efectuarea vizitei amplasamentului acesta are obligaţia de a prezenta procesul verbal în cadrul propunerii tehnice, în caz contract sus ţine că nu este cazul prezentării acestui proces verbal nefiind efectuată vizita amplasamentului. De asemenea, prin raspunsul consolidat la clarificari nr. 126/09.01.2026, autoritatea contractanta a clarificat prin raspunsul nr. 57, faptul ca vizita in amplasament nu este obligatorie, procesul verbal va fi prezentat in cadrul propunerii tehnice doar de catre ofertantii care au efectuat vizita in amplasament. Referitor la critica de la pct. 19, care vizează prevederile documentaţiei de atribuire prin care se solicită schiţa de proiect, Autoritatea menționeaă că această cerinţă nu este excesivă deoarece având în vedere tipologia contractului care urmează a fi derulat de tipul „proiectare şi execuţie", la momentul depunerii ofertelor, ofertanţii pentru a putea cuantifica valoric lucrările care urmează a fi realizate în cadrul viitorului contract trebuie să întocmească o schiţă a proiectului, deoarece nu există liste de cantităţi puse la dispoziţie de către autoritatea contractantă. Prin intermediul acestei schiţe de proiect, în mod normal devizistul, ar trebui să extragă cantităţile de lucrări care urmează a fi realizate în cadrul proiectului. În baza cantităţilor de lucrări rezultate din schiţa proiectului, ofertanţii au posibilitatea cuantificării valorice a lucrărilor şi astfel pot completa Anexa 1 la Formularul nr. 11 (Formularul de ofertă). Pagina 14 din 61

§ 16

Mai mult decât atât, nu a fost solicitat un proiect tehnic de execuţie, ci a fost solicitat o schiţă de proiect care oricum trebuia să fie făcută pentru a se putea întocmi oferta financiară. De asemenea, contrar sustinerilor contestatorului, autoritatea contractanta nu a solicitat in nicun caz Proiectul tehnic la etapa de depunere a ofertelor, dupa cum reiese din documentatia de atribuire. Privitor la critica de la pct. 20, care priveşte prevederile fişei de date 111.1.7) Principalele condiţii de finanţare si modalităţi de plata si/sau trimitere la dispoziţiile relevante care le reglementează: Fonduri bugetare, autoritatea contractantă susține că a trecut la acest capitol sursa de finanţare ca fiind bugetară deoarece sistemul SEAP nu iti permite selectarea unei surse de finantare cum este cazul prezentului proiect si anume sub rezerva unei clauze suspensive. În acest context cu privire la această critică, autoritatea contractantă prin raspunsul consolidat la clarificari nr. 126/09.01.2026, respectiv Raspunsul nr. 1 si nr.76 a clarificat aspectele legate de finantare acestui proiect si anume ca in caest moment nu exista un contract de finantare pentru acest obiectiv, acesta fiind si motivul pentru exista o clauza suspensiva pentru incheierea contractului de achizitie publica. Față de critica de la pct. 21, care vizează prevederea din documentaţia de atribuire privind "Prezentarea contextului, obiectivelor şi a rezultatelor aşteptate ale contractului", Autoritatea subliniază că, prin simplu fapt ca in cadrul HG 907/2016 s-ar regasi ca cerinte pentru proiectul Tehnic, contextul, obiectivele si rezultatele asteptate, ar trebui sa se renunte la o cerinta din documentatia de atribuire, aspect considerat neconcludent de catre autoritatea contractanta. Mai mult in cadrul continutului proiectului tehnic mentionat mai sus, nu se regaseste niciun capitol cu privire la contextul, obiectivele si rezultatele asteptate, dupa cum sustine contestatorul, si chiar daca ar exista un asemnea capitol, nu denota ca sunt incalcate anumite prevederi legale prin utilizarea acestei cerinte in documentatia de atribuire. Faţă de aceste considerente, se solicită respingerea acestei critici ca nefondată. Privitor la critica de la pct. 22, care vizează prevederea din documentaţia

§ 17

de

§ 18

atribuire

§ 19

privind

§ 20

"Prezentarea

§ 21

tuturor autorizaţiilor/certificatelor necesare execuţiei tuturor categoriilor de lucrări si serviciilor din cadrul prezentului obiectiv", autoritatea contractanta susține că a luat masuri de remediere prin adresa nr. 127/12.01.2026, publicata in SEAP in data de 12.01.2026. Prin intermediul adresei, autoritatea contractantă a eliminat cerinta cu privire la prezentarea tuturor autorizaţiilor/certificatelor, prevăzută la cap. IV.4.1.a) - Modul de prezentare a propunerii tehnice din Fişa de date/Anunţul de participare". În referire la critica de la pct. 23, care vizează prevederea clauzei 10.1 din condiţiile speciale pe execuţie, Autoritatea susține că această clauză corespunde cu clauza 10.1 din modelul de contract prevăzut în HG nr. 1/2018, Anexa 2, aplicabil în prezenta procedură. În acest context se impune respingerea acestei critici ca nefondată. Faţă de toate aceste considerente, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulate de ......... S.R.L., ca nefondată şi, pe cale Pagina 15 din 61

§ 22

de consecinţă menţinerea documentaţiei de atribuire astfel cum a fost întocmită, clarificată şi remediată, prin măsurile de remediere dispuse ca urmare a prezentei contestaţii. Cu adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ......... SRL depune răspuns la punctul de vedere al autorității contrctante prin care reiterează solicitarea de admitere a contestației așa cum aceasta a fost formulată, deoarece, din apărările prezentatte de autoritatea contractantă, rezultă faptul că, prin modul de formulare a anumitor cerințe și rigori, se urmărește, în fapt, distorsionarea rezultatului procedurii spre dirijarea acestuia către un anumit ofertant. II. În ce privește contestația formulată de ......... SRL, contestatorul critică cerințele documentației de atribuire, apreciate abuzive, restrictive și nerezonabile, după cum urmează: -referitor la experienţa similară - cerinţa expusă la cap. III.l.3.a) - Capacitatea tehnică și/sau profesională din Fișa de date/Anunţul de participare, Autoritatea a stipulat, printre altele, cu privire la prezentarea de „contracte de achiziţie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat", la pag. 11, paragraful 3 din Fișa de date, următoarea menţiune: "Nu se vor lua in calcul servicii de proiectare pentru lucrari de intretinere si nici faze inferioare ale proiectarii precum Elaborarea Studiului de fezabilitate si/sau DALI". Contestatorul susține că Autoritatea trebuie, fie să elimine din cerinţă, limitarea: „Nu se vor lua in calcul servicii de proiectare pentru lucrari de intretinere si nici faze inferioare ale proiectarii precum Elaborarea Studiului de fezabilitate si/sau DALI.", fie, să modifice cerinţa în sensul în care documentaţiile SF/DALI să fie luate în calcul pentru dovedirea criteriului referitor la experienţa similară aferentă fazei de proiectare. -referitor la cerinţa privind norma de poluare minim Euro 6 pentru autobasculante din Fişa de date/Anunţul de participare, cap. III.1.3.a) - Capacitatea tehnică si/sau profesională, pag. 18, punctul 8, Autoritatea a prevăzut următoarea cerinţă minimă obligatorie: "Ofertantul trebuie sa demonstreze ca are la dispozitie / are acces la urmatoarele utilaje, instalatii si echipamente tehnice pentru executia lucrarilor: (...) 8. Autobasculanta - minim 10 bucati, Norma de poluare minim EURO 6 (...)". Contestatorul învederează că cerinţa impusă este abuzivă şi nejustificată întrucât circulaţia pe drumurile publice a autobasculantelor ce deţin norma minima de poluare sub Euro 6 este permisă, sens în care cerinţa trebuie eliminată din Fişa de date şi din Caietul de sarcini. -referitor la cerinţa Schiţei de proiect din cap. IV.4.1.b) - Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fișa de date/Anunţul de participare, Autoritatea a prevăzut următoarea cerinţă obligatorie: „I. Prezentarea graficului de prestare a serviciilor de proiectare si descrierea metodologiei de lucru care va cuprinde minim următoarele informaţii: (...) 4. Schiţa de Proiect - Descrierea proiectului - Traseul în plan - Profilul longitudinal - Descrierea structură rutieră. Notă: Cerinţa nu se consideră îndeplinită prin simpla prezentare a planşelor puse la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă. Ofertanţii au obligaţia de a prezenta propriile planşe realizate prin intermediul soft-urilor de ediţie CAD sau echivalent." Pagina 16 din 61

§ 23

Contestatorul menționează faptul că autoritatea contractantă nu a pus la dispoziţia ofertanţilor studiul topografic complet în format dwg (editabil) şi inventarele de coordonate, nici nu a fost pus la dispoziţie întregul SF, inclusiv planşele desenate, în format dwg, şi nici documentaţia DALI (în format editabil, iar partea desenată în format dwg) - fapt care creează un avantaj nejustificat persoanei care a elaborat DALI-ul, faţă de restul potenţialilor ofertanţi, sens în care contestatorul şi toţi ceilalţi potenţiali ofertanţi sunt în imposibilitate obiectivă să procedeze la întocmirea corespunzătoare a ofertei, inclusiv a Schiţei de proiect, în condiţiile impuse, în prezent, de documentaţia de atribuire. -referitor la cerinţa prezentării tuturor autorizaţiilor/certificatelor, prevăzută la cap. IV.4.1.a) - Modul de prezentare a propunerii tehnice din Fișa de date/Anunţul de participare, Autoritatea a prevăzut următoarea cerinţă obligatorie: „XV. Prezentarea tuturor autorizatiilor/certificatelor necesare executiei tuturor categoriilor de lucrari si serviciilor din cadrul prezentului obiectiv. " Raportat la prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, raportat la art. 20 alin. 2 din HG nr. 395/2016, contestatorul arată faptul că această cerinţă nu se poate realiza şi este abuzivă deoarece este vorba despre un contract de proiectare şi execuţie a unei infrastructuri rutiere, iar autorizaţiile şi certificatele necesare execuţiei tuturor categoriilor de lucrări pentru obiectiv, deci proiectare şi execuţie lucrări, este imposibil de stabilit anterior. -referitor la cerinţa reprezentării în graficul Gantt a resurselor pe fiecare activitate şi fază în parte, contestatorul reține că, potrivit algoritmului de calcul, expuse pe scurt în Fişa de date, iar, pe larg, în cuprinsul Caietului de sarcini, la cap. 13, pag. 53 - 56, în ceea ce priveşte modul de întocmire al Graficului Gantt, Autoritatea a prevăzut necesitatea identificării "resurselor pe fiecare activitate si fază în parte", omiţând, din nou, ca şi la punctul anterior, faptul că ne aflăm într-o procedură publică ce are ca obiect încheierea unui contract de achiziţie publică de proiectare şi execuţie şi NU doar unul de execuţie, care se presupune că are deja anterior un proiect tehnic aprobat, în prealabil, de Autoritate. Astfel, cantităţile exacte de resurse, cel puţin pentru faza de execuţie a Proiectului, nu pot fi alocate decât după finalizarea si aprobarea proiectului tehnic. -referitor la cerinţa de la pct. 13, lit. P2 din Caietul de sarcini - Metodologia de implementare a contractului și programul de lucrări (Graficul Gantt) în corelare cu resursele materiale, tehnice, și umane utilizate, Autoritatea a prevăzut următoarea cerinţă obligatorie: „În vederea obtinerii celor 15 de puncte acordate, metodologia de implementare a contractului precum si Programul de lucrari va trebui sa contina cel putin urmatoarele elemente: a) descrierea TUTUROR activitatilor si sub-activitatilor care compun executia lucrarilor prevazute in Documentatia Tehnica (Specificatii, Specificatii Tehnice - Caiete de Sarcini și Piese desenate), în succesiunea și/sau ordinea normala a acestora, și în corelare INTEGRALA cu resursele tehnice, materiale și umane (forta de munca) necesare realizarii executiei lucrarilor, prezentandu-se si urmatoarele informatii: (...) - prezentarea traseelor de la sursa la şantier pentru principalele materiale utilizate si Pagina 17 din 61

§ 24

anume: bitum, agregate, materiale de umplutura pentru terasamente, ciment, fier-beton, elemente prefabricate, armaturi, beton." Contestatorul precizează că lianţii bitum şi ciment se folosesc în staţiile de preparare a mixturilor asfaltice, respectiv betoane, astfel că este necesară eliminarea cerinţei referitoare la aceste două materiale din Caietul de sarcini întrucât prezentarea traseelor se poate realiza doar pentru materialul finit, respectiv mixturi asfaltice şi betoane de ciment. -referitor la cerinţa privind randamentul resurselor tehnice, stipulată la pct. 13, lit. P2 din Caietul de sarcini - Metodologia de implementare a contractului și programul de lucrări (Graficul Gantt) în corelare cu resursele materiale, tehnice, și umane utilizate, Autoritatea a prevăzut următoarea cerinţă obligatorie: „În vederea obtinerii celor 15 de puncte acordate, metodologia de implementare a contractului precum si Programul de lucrari va trebui sa contina cel putin urmatoarele elemente: a) descrierea TUTUROR activitatilor si sub-activitatilor care compun executia lucrarilor prevazute in Documentatia Tehnica (Specificatii, Specificatii Tehnice - Caiete de Sarcini si Piese desenate), in succesiunea si/sau ordinea normala a acestora, si in corelare INTEGRALA cu resursele tehnice, materiale si umane (forta de munca) necesare realizarii executiei lucrarilor, prezentandu-se si urmatoarele informatii: (...) - resursele tehnice (echipamentele/ utilaje/aparatele/instalatiile) necesare realizarii executiei Lucrarilor (cel putin echipamentele/ utilajele/ instalatiile/aparatele minim solicitate prin Specificatii) precum si prezentarea randamentului real al acestora." Contestatorul arată că autoritatea contractantă a impus cerinţa descrierii, în cadrul Propunerii tehnice, a randamentului real al resurselor tehnice necesare execuţiei lucrărilor, fără însă a detalia cum se stabileşte acest randament real; astfel, cerinţa impusă este incompletă, raportat la prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, dar și la cele ale art. 20 alin. 2 din HG nr. 395/2016, întrucât nu detaliază dacă randamentul se referă la situaţia tehnică bunului din documentele de fabricaţie sau la situaţia actuală a acestora. -referitor la cerinţa obligatorie privind materialele, stipulată la cap. 10.3 din Caietul de sarcini, Autoritatea a impus următoarea cerinţă: „Materialele utilizate la executarea lucrarilor: la executarea lucrarilor se vor utiliza numai material specificate prin proiect care vor fi insotite de documente conform prevederilor H.G.nr.668/2017, iar inaintea de punere in opera se vor face verificări vizuale, materialele necorespunzătoare fiind inlaturate", şi a definit ipotetic „Lista principalelor materiale care urmează a fi utilizate in cadrul proiectului: - Strat de legatura, - strat de uzura, - strat de baza (...)". Cerinţa este excesivă pentru că obligă potenţiali ofertanţi să detalieze în Propunerea tehnică condiţiile concrete de transport ale betonului de ciment, peste limitele impuse de normativul în vigoare. Cât timp respectarea procedurii de transport, în condiţiile actuale din Caietul de sarcini, respectă normativul, nu este necesară o informarea suplimentară a Autorităţii contractante. -referitor la cerinţele obligatorii, stipulate la cap. 10.2 din Caietul de sarcini, privind personalul, Autoritatea a prevăzut următoarea cerinţă: Pagina 18 din 61

§ 25

"Se va asigura personalul calificat pentru desfasurarea contractului. Se va prezenta modalitatea de asigurare a accesului la specialistii necesari (prezentand documente in acest sens, care sa ateste accesul la specialisti respectivi) si obligatorii in vederea verificarii nivelului de calitate corespunzator cerintelor fundamentale aplicabile lucrarilor cuprinse in obiectul contractului, in conformitate cu prevederile Legii 10/1995 si a altor legi incidente, in cazul in care specialistii propusi pentru executarea contractului nu sunt angajati ai ofertantului acestia vor prezenta pentru specialisti declaratii de disponibilitate legalizate la notar (sa aplica inclusiv persoanelor propuse ca factori de evaluare). Se vor respecta conditiile de mediu, social si cu privire la relatiile de munca pe toata durata de indeplinire a contractului de lucrari". În esenţă, Autoritatea a solicitat, prin documentaţia de atribuire ca, pentru orice specialist propus în procedură şi care nu este angajat al ofertantului, să prezinte o declaraţie de disponibilitate legalizată la notar. Contestatorul apreciază că, condiţia de prezentare a declaraţiei, legalizată la notar, reprezintă o cerinţă excesivă, nerezonabilă, nejustificată şi contrară principiului proporţionalităţii, deoarece solicitarea este subordonată unei forme nereglementate legal. -referitor la cerinţa obligatorie referitoare la Devizist, în primul rând, petentul contestă aspectul referitor la necesitatea şi corectitudinea stabilirii factorului de evaluare, respectiv a Devizistului, caz în care cerinţa este disproporţionată, fiind restrictivă şi contravenind prevederilor art. 32 alin. (2) şi (8) din HG nr. 395/2016, deoarece specialistul nu este impus de nicio normă în vigoare pentru desfăşurarea proiectului şi nici nu există vreo obligaţie legală ca acesta să fie prezent în cadrul proiectului. -în al doilea rând, conform fişei de date şi caietului de sarcini, experienţa similară a Devizistului se calculează în funcţie de următoarele documente prezentate de către ofertant în oferta tehnică: (...) „- recomandări sau orice alte documente care pot certifica în mod corespunzător calificarea si expertiza corespunzătoare a personalului (nu este suficientă o simplă recomandare dată de către angajatorul expertului). În cazul în care nu este posibilă o recomandare de la beneficiarul proiectului/lucrării respective, ofertanţii pot prezenta contractele dintre angajatorul expertului si beneficiarul contractului însoţit de planse, documente, etc. de unde să reiasă calitatea avută de către expert în cadrul contractului respectiv." Se apreciază cerinţa restrictivă şi contrară activităţii Devizistului care desfăşură activitatea pentru ofertantul câştigător şi nu intră în contact cu Autoritatea contractantă. Orice documente realizate de Devizist aparţin ofertantului câştigător şi sunt semnate DOAR de ofertant şi de AC, personal şi prin dirigintele de şantier. Nicio normă legală nu stabileşte, nici măcar practica uzuală, ca Devizistul să semneze acte sau să intre în contact cu AC, pentru a se justifica o recomandare din partea Beneficiarului final. -referitor la cerinţa prezentării Listei furnizorilor de materiale de construcţii, stipulată în cap. IV4.1 lit. a), pct. XIII din Fișa de date, în Caietul de sarcini, precum și în Anexa 3 la Formularul nr. 11 - Modul de prezentare a propunerii tehnice, Autoritatea a impus cerinţa de a se prezenta Lista furnizorilor de materiale de construcţii, cu indicarea furnizorului, a tipului şi a cantităţilor materialelor de construcţii. Pagina 19 din 61

§ 26

Contestatorul susține că atât timp cât Listele de cantităţi vor exista abia după finalizarea fazei de proiectare, respectiv după aprobarea proiectului tehnic de către Beneficiar, implicit și a părţilor scrise din acesta, rezultă că doar după acest moment se va putea întocmi Lista furnizorilor de materiale, care să îi identifice pe aceştia si materialele aferente furnizate. -referitor la lipsa corelării situaţiilor de respingere a ofertelor, cerință prevăzută în cadrul Caietului de sarcini, la pag. 48, Autoritatea a prevăzut următoarele: Ofertele care nu indeplinesc cerintele documentatiei de atribuire sau care nu sunt detaliate si corelate vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic. ca. Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata in privinta documentelor ofertei, in raport cu documentatia de atribuire, ori cu prevederile legislatiei in vigoare va conduce la respingerea ofertei. Prin urmare, in cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice si/sau completarea gresita a unui document ori neprezentarea acestuia in forma solicitata sunt incidente prevederile de mai sus. Se apreciază faptul că această cerință, care înglobează o situaţia de respingere a ofertei, pe orice aspect, este nelegală, abuzivă şi contrară prevederilor art. 134 alin. 7, 8, 9, 10 din HG nr. 395/2016. -referitor la cerinţa ofertării unui material care nu există, contestatorul arată că în cadrul poziţiei 14 din Lista de preţuri încărcată de Autoritate, aceasta a prevăzut necesitatea ofertării materialului AB32.5 - 8 cm, dar acesta nu este prevăzut niciunde în normativele în vigoare şi nici în alt loc din documentaţia de atribuire, sens în care se impune eliminarea acestui material din Listă, fiind vorba de un material inexistent. -referitor la cerinţa prezentării reviziilor pentru utilaje şi echipamente, prevăzută în cadrul Caietului de sarcini, la pag. 42 (pct. 10.1 Cerinţe minimale privind echipamentele/ utilajele necesare execuţiei lucrărilor), Autoritatea a prevăzut următoarele: „Toate echipamentele trebuie sa fie in stare de functionare avand reviziile facute la zi (iCECON, ITP, autorizatii, etc). (...)". Prin cerinţa impusă, Autoritatea solicită ca toate echipamentele să aibă anumite revizii realizate la zi, dar fără a indica care sunt reviziile acceptate de autoritate raportat la echipamentele indicate la art. 10.1.. AC a solicitat ca doar echipamentele să aibă anumite revizii realizate la zi, iar nu şi utilajele, sens în care enumerarea realizată este impusă nejustificat, eronată şi incompletă, pe motiv că un echipament (ex. perie mecanică) nu poate avea ITP, raportat la art. 3 din OG nr. 81/2000. -referitor la clauza contractuală din Modelul de Acord contractual, privind modalitatea de plată a facturilor, și nelegalitatea Formularului nr. 16, art. 50.4 din Acordul contractual de proiectare şi execuţie, Autoritatea a prevăzut următoarea clauză: Achizitorul are obligaţia de a efectua plata către prestator, la valoarea serviciilor/ lucrărilor executate si acceptate conform contractului, în termen de 5 zile de la data încasării subvenţiilor de la finantatorul proiectului", clauză contractuală nelegală şi abuziv impusă de autoritatea contractantă, raportat la prevederile Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante. -referitor la clauza contractuală din Modelul de Acord contractual, privind stabilirea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată, art. 70.6 Pagina 20 din 61

§ 27

din Acordului Contractual de proiectare și execuţie, Autoritatea a prevăzut următoarea clauză: „Exceptand cazurile in care disputele se solutioneaza pe cale amiabila, procesele si cererile care decurg din executarea contractului (implementarea, modificarea, interpretarea contractului), precum si cele care decurg din rezilierea, rezolutiunea, denuntare unilaterala sau incetarea anticipata a contractului se solutioneaza in prima instanta, de urgenta si cu precadere de catre sectia contencios administrativ a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul Beneficiarului." Clauza contractuală de atribuire a competenţei teritoriale exclusiv în favoarea instanţelor de la sediul Beneficiarului este în contradicţie cu prevederile imperative ale art. 53 din Legea nr. 101/2016. -referitor la prezentare în Propunerea tehnică a Procesului verbal de vizitare amplasament, pct. 11.1.a) din Caietul de sarcini, Autoritatea impune necesitatea în cadrul Propunerii tehnice a prezentării Procesului verbal de vizitare amplasament, cerinţă care este abuzivă şi nelegală. În cadrul Formularului nr. 12 se menţionează: "Autoritatea contractanta informeaza ca, data fiind locatia de executie a lucrarilor precum si faptul ca contractual ce urmeaza a fi atribuit este de tipul proiectare si executie, pentru intelegerea obiectivului propus prin caietul de sarcini, operatorii economici interesati pot efectua vizita de amplasament. Autoritatea contractanta recomandă vizitarea amplasamentului. Operatorii economici interesaţi îşi vor manifesta intenţia de vizitare a amplasamentului cu maximum 3 zile înainte de data limită de solicitare de clarificări menţionată în Fişa de date. Autoritatea contractantă va anunţa Operatorii economici cu privire la data şi ora la care va avea loc vizitarea amplasamentului împreună cu un reprezentant al său. In cazul in care ofertantii detin un Proces verbal de vizitare a amplasamentului acesta va fi prezentat in cadrul propunerii tehnice si va fi contrasemnat de catre un reprezentant al Beneficiarului". Cerinţa din CS este în contradicţie cu cea din Formularul nr. 12 întrucât prima stabileşte obligaţia prezentării Procesului verbal de vizitare amplasament, fără indicarea vreunor excepţii, dar descrierea din Formular prevede posibilitatea realizării unei vizite de amplasament. -referitor la impunerea cerinţei referitoare la stabilirea locaţiei Organizării de şantier, pct. VIII.A din Formularul 12 şi în Caietul de sarcini, Autoritatea impune următoarea condiţie: "Ofertantul va prezenta modalitatea de realizare a organizarii de santier (care nu va fi la o distanta mai mare de 10 km de locul executiei lucrarilor)". Se apreaciază cerinţa restrictivă şi limitează accesul ofertanţilor la procedura de achiziţii, sens în care se impune a fi eliminată. Consideră petentul că limitarea distanţei până la care se poate stabili/prezenta locaţia Organizării de şantier nu este atributul AC cât timp aceasta nu oferă, încă de la acest moment. locaţia şi terenul aferent activităţilor specifice. -referitor la impunerea cerinţei referitoare la corelarea proiectului cu alte proiecte, în cadrul documentaţiei de atribuire, Autoritatea impune ofertanţilor următoarea cerinţă: „Antreprenorul se obligă să coreleze prezentul proiect cu proiectele (ie apa si canalizare aflate in execuţie, astfel încât să nu fie necesară demolarea niciunei dintre lucrările executate în cadrul fiecărui proiect. Antreprenorul nu Pagina 21 din 61

§ 28

va începe execuţia lucrărilor pe acele străzi pe care cele două proiecte vor avea impact decât abia după finalizarea lucrărilor de apă şi canalizare. Proiectantul va corela proiectul tehnic de drum cu proiectele tehnice de apă şi canalizare precum şi cu alte proiecte aflate în derulare astfel încât toate lucrările să fie realizate în bune condiţii şi să njii apară probleme tehnice în acele zone în care proiectele se desfaşoară în comun”. Se considecă de către petent cerinţă incompletă şi nelegală, raportat la art. 154 din Legea achiziţiilor şi art. 20 din HG nr. 395/2016, întrucât se impune ca proiectul care face obiectul prezentei achiziţii, în special cu referire la durata de execuţie a prezentului proiect (condiţionată începerea) şi cu privire la structura de execuţie, să fie adaptat cu proiectele de apa şi canalizare în execuţie, FĂRĂ să se pune la dispoziţie o situaţie de lucrări pentru acele proiecte, planşe, schiţe, indicarea de lucrări executate, durate de execuţie şi de finalizare, măcar ipotetică, a proiectelor de apă-canalizare. Pentru toate argumentele expuse mai sus, ......... SRL solicită admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. ... înregistrată la CNSC cu nr. ...., autoritatea contractantă formulează punct de vedere la contestația depusă de ......... SRL, învederând următoarele: În referire la critica privind (i) Referitor la experienţa similară - cerinţa expusă la cap. III.1.3.a) - Capacitatea tehnică şi/sau profesională din Fişa de date/Anunţul de participare, Autoritatea susține că cerinţa criticată respectă prevederile art. 179 lit. b) din Legea nr. 98/2016 cât şi prevederile art. 2 din îndrumarea nr. 2/2017. Mai mult, prin fişa de date, autoritatea contractantă a respectat şi dispoziţiile art. 5 alin. 2 din Îndrumarea anterior menţionată, explicând ce se înţelege prin "similaritatea obiectului contractului". În referire la critica privind (ii) Referitor la cerinţa privind norma de poluare minim Euro 6 pentru autobasculante din Fişa de date/Anunţul de participare, autoritatea precizează că a luat măsuri de remediere prin adresa nr. 127/12.01.2026, publicată în SEAP în data de 12.01.2026. Prin intermediul adresei, Autoritatea Contractantă a eliminat cerinţele cu privire la bena termoizolanta si norma de poluare Euro 6 aferente autobasculantelor. În referire la critica privind (iii) Referitor la cerinţa Schiţei de proiect din cap. IV. 4.1.b) - Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date/Anunţul de participare, Autoritatea subliniază că, contrar acestor susţineri sunt informaţiile regăsite pe SEAP, în cadrul cărora în fişierul 9. VIZA OCPI.rar.p7s se regăsesc studiul topografic complet în format dwg, fiind pus la dispoziţia potenţialilor ofertanţi întreg studiul de fezabilitate (SF). De asemenea, prin contestaţia formulată în susţinerea acestei critici se menţionează că "Autoritatea contractantă solicită, implicit, ofertanţilor elaborarea şi depunerea, în cadrul ofertei, a Schiţei de proiect, care, în realitate, reprezintă Proiectul tehnic ce trebuie realizat în baza contractului de achiziţie publică care se atribuire (parte integrată a contractului care se doreşte a fi atribuit)", afirmaţii care, în opinia Autorității, nu au nicio justificare temeinică, fiind doar o încercare de eliminare a cerinţei pentru a-şi uşura munca la întocmirea ofertei. În referire la critica privind (iv) Referitor la cerinţa prezentării tuturor autorizaţiilor/certificatelor, prevăzută la cap. IV.4.1.a) - Modul de prezentare a propunerii tehnice din Fişa de date/Anunţul de participare", autoritatea Pagina 22 din 61

§ 29

contractantă înţelege să dispună măsură de remediere în sensul eliminării acesteia. Astfel, prin intermediul adresei nr. 127/12.01.2026, publicată în SEAP în data de 12.01.2026, autoritatea contractantă a eliminat cerinţa cu privire la prezentarea tuturor autorizaţiilor/certificatelor, prevăzută la cap. IV.4.1. a) - Modul de prezentare a propunerii tehnice din Fişa de date/Anunţul de participare. În referire la critica privind(v) Referitor la cerinţa reprezentării în graficul Gantt a resurselor pe fiecare activitate şi fază în parte, Autoritatea susține că, contrar susţinerilor din contestaţie, la pag. 53-56, cap. 3 din caietul de sarcini este prezentat algoritmul de calcul pentru respectivul factor de evaluare, în cadrul căruia autoritatea precizează cu privire la resurse faptul că acestea se raportează cel puţin la cele minime solicitate prin caietul de sarcini. Prin urmare, susţinerile contestatorului de la acest punct sunt nefondate, întrucât documentaţia de atribuire nu face referire la resursele tehnice şi umane ce urmează a fi stabilite ca urmare a întocmirii proiectului tehnic ci la resursele minime prevăzute prin caietul de sarcini ca fiind necesare executării contractului. În referire la critica privind (vi) Referitor la cerinţa reprezentării în graficul Gantt a unor lucrări neprecizate, Autoritatea învederează că menţiunea din formularul de propunere tehnică nr. 12, pct. B subpct. I, potrivit căreia "Programul de execuţie (diagrama Gantt) pe luni calendaristice, la nivel de categorie de lucrări (deviz), care sa ilustreze succesiunea tehnologica de realizare a lucrărilor, ordinea si derularea în timp a activităţilor pe care ofertantul propune sa le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor, în special: - (.....), - activităţile de interfatare cu lucrările existente si operarea acestora", reprezintă o eroare de redactare întrucât nu există astfel de lucrări. De altfel, acest aspect rezultă şi din informaţiile comunicate în continuare cu privire la alocarea de resurse pe fiecare activitate si faza in parte pentru care se precizează că "2. Reprezentarea grafica a activităţilor de interfaţare cu lucrările existente si operarea acestora (daca este cazul);". În acest context cu privire la această critică, autoritatea contractantă prin răspunsul consolidat la clarificari nr. 126/09.01.2026, respectiv Răspunsul nr. 21, a eliminat cerinţa aferenta graficului Gantt cu privire la Reprezentarea grafica a activitatilor de interfatare cu lucrările existente si operarea acestora (daca este cazul). În referire la critica privind (vii) Referitor la cerinţa de la pct. 13, lit. P2 din Caietul de sarcini, Autoritatea susține că prin răspunsul consolidat la clarificari nr. 126/09.01.2026, respectiv Răspunsul nr. 31, a clarificat materialele principale pentru care trebuie prezentat un traseu și anume: - Strat de legătură (Mixtura asfaltica BAD22) - strat de uzura (Mixtura asfaltica MASF16) - strat de baza (Mixtura asfaltica AB31.5) - emulsie bitum, - beton, - piatra sparta, - nisip, - rigole, Pagina 23 din 61

§ 30

- indicatoare, - parapet Fiind eliminat atât bitumul cât și cimentul din lista materialelor pentru care ofertanţii trebuie să prezinte analize de traseu. În referire la critica privind (viii) Referitor la cerinţa de la pct. 13, lit. P2 din Caietul de sarcini, autoritatea dispune măsură de remediere în sensul că "prevederile documentaţiei de atribuire de la cap. 13 Criteriul de atribuire/grila de acordare a punctajului", privind „prezentarea randamentului real al acestora" se refera la randamentul utilajului stabilit de producător. În acest context, autoritatea contractantă, prin răspunsul consolidat la clarificări nr. 126/09.01.2026, respectiv Răspunsul nr. 32, a clarificat documentele care pot fi prezentate pentru demonstrarea randamentului real al utilajelor și anume: „Ofertantii pot prezenta orice tip de document din care rezulta randamentul resursei tehnice respective, cum ar fi: fisa tehnica emisa de catre producător; certificat emis de catre un institut/societate/firma/entitate autorizata sa stabileasca sau sa masoare caracteristicile resursei tehnice; autorizatie; aviz; etc". În referire la critica privind (ix) Referitor la cerinţa obligatorie privind materialele, stipulată la cap. 10.3 din Caietul de sarcini, autoritatea susține că din analiza acestei cerinţe rezultă că aceasta cerinţă este o cerinţă de execuţie care urmează a fi verificată după întocmirea proiectului tehnic, la momentul punerii în operă; faptul că autoritatea menţionează care este lista principalelor materiale ce urmează a fi utilizate în cadrul proiectului, nu face altceva decât să se asigure că ofertanţii vor avea in vedere în descrierea din propunerea tehnică privind respectarea normativelor aplicabile cu privire la aceste materiale şi din punct de vedere al corelării intre condiţiile meteo, mijloace de transport si distanta dintre staţia de preparare mixturi asfaltice si locul de punere in opera. În referire la critica privind (x) Referitor la cerinţele obligatorii, stipulate la cap. 10.2 din Caietul de sarcini, privind personalul, Autoritatea învederează că nu există dispoziții legale care să interzică solicitarea unei astfel de cerințe. În referire la critica privind (xi) Referitor la cerinţa obligatorie referitoare la Devizist, Autoritatea face precizarea că, din documentele solicitate pentru demonstrarea experienţei expertului - devizist, prevăzute în caietul de sarcini rezultă că aceasta nu a solicitat doar recomandări din partea beneficiarilor finali, ci orice documente din care să rezulte că respectivul expert a participat în cadrul respectivului proiect în calitate de devizist, astfel că cerinţa nu este restrictivă. Cu privire la această critică, autoritatea contractantă consideră că nu a încălcat prevederile legale în vigoare, a stabilit un factor de evaluare care are legătură directă atât cu activitatea de proiectare care urmează a fi realizată în cadrul viitorului contract şi mai mult decât atât, acest expert este foarte important şi la momentul întocmirii propunerii financiare de către ofertanţi. În referire la critica privind (xii) Referitor la cerinţa prezentării Listei furnizorilor de materiale de construcţii, stipulată în cap. IV4.1 lit. a), pct. XIII din Fişa de date, în Caietul de sarcini, precum şi în Anexa 3 la Formularul nr. II, Autoritatea precizează că, contrar susţinerilor contestatoarei sunt informaţiile din caietul de sarcini Anexa 3, Formularul nr. 11 în cadrul căruia Pagina 24 din 61

§ 31

se prevede că ofertanţii vor menţiona în cadrul acestui formular furnizorii de materiale de construcţie identificaţi la momentul elaborării ofertei şi în mod special furnizorii materialelor principale de construcţie aşa cum au fost acestea indicate în cadrul Caietului de Sarcini. În referire la critica privind (xiii) Referitor la lipsa corelării situaţiilor de respingere a ofertelor, Autoritatea învederează că susţinerile contestatoarei sunt nefondate întrucât Nota nr. 3 prevede situaţiile de excepţie prevăzute de dispoziţiile art. 134 alin. 7, 8, 9 şi 135 din HG nr. 395/2016, potrivit cărora corectarea propunerii tehnice este permisă în situaţia în care acesta reprezintă o abatere tehnică minoră sau un viciu de formă, astfel cum este reglementată de lege. În referire la critica privind (xiv) Referitor la cerinţa ofertării unui material care nu există, autoritatea contractantă afirmă că a remediat eroarea de tehnoredactare de la nivelul documentaţiei de atribuire, astfel prin răspunsul consolidat la clarificări nr. 126/09.01.2026, respectiv Răspunsul nr. 16, a clarificat faptul că stratul de bază în fapt este AB 31.5 în grosime de 8 cm. În referire la critica privind (xv) Referitor la cerinţa prezentării reviziilor pentru utilaje şi echipamente, Autoritatea precizează că respectiva cerinţă este aferentă capitolului "10.1 Cerinţe minimale privind echipamentele/ utilajele necesare execuţiei lucrărilor", astfel că acesta vizează întreaga dotare tehnică, respectiv atât echipamentele cât şi utilajele, întrucât prin acesta se urmăreşte ca ofertanţii să dovedească că respectivele dotării tehnice sunt în stare de funcţionare. De asemenea, din enumerarea menţionată (ICECON, ITP, autorizaţii, etc.) rezultă că autoritatea a lăsat la aprecierea ofertanţilor documentele ce urmează a fi prezentate pentru fiecare echipament/utilaj, în parte, însă doreşte să rezulte că acestea sunt la momentul ofertării în stare de funcţionare. Nefondată este apreciată şi susţinerea contestatoarei potrivit căreia "în plus, este posibil ca unii ofertanţi să nu utilizeze echipamentul la data ofertării, din lipsă de activitate, şi care să nu aibă revizia la zi, dar totuşi să o obţină revizia impusă de legislaţie anterior/concomitent cu momentul începerii lucrărilor" întrucât în momentul în care un echipament/utilaj nu are revizia la zi la momentul ofertării nu se poate susţine îndeplinirea cerinţei de a deţine la acel moment a respectivului echipament în stare de funcţionare. În referire la cerinţa privind (xvi) Referitor la clauza contractuală din Modelul de Acord contractual, privind modalitatea de plată facturilor, şi nelegalitatea Formularului nr. 16, autoritatea contractantă a decis modificarea clauzei 50.4 întrucât prezentul obiectiv nu este finanțat din bugetul propriu al autorității contractante și se caută o sursă de finanţare pentru acesta. Autoritatea contractantă susține că nu poate confirma respectarea termenelor din Legea 72/2013, acesta fiind și motivul pentru care a fost modificată clauza 50.4 din modelul de contract. Totodată, autoritatea contractantă afirmă că nu își poate asuma plata unor eventuale penalități de întârziere a plăţilor atât timp cât finanţatorul nu efectuează la timp transferurile către autoritatea contractantă. În referire la critica privind (xvii) Referitor la clauza contractuală din Modelul de Acord contractual, privind stabilirea competenţei teritoriale a Pagina 25 din 61

§ 32

instanţelor de judecată, Autoritatea susține că este nefondată întrucât dispoziţiile indicate de contestatoare, aşa cum și aceasta recunoaşte prevede o competenţă alternativă; astfel autoritatea pentru a diminua costurile cu deplasările consilierilor juridice la alte instanţe decât cele de la sediul acesteia şi a putea gestiona mai bine dosarele aflate pe rol (existând posibilitatea ca consilierul juridic sa aibă in aceeaşi zi mai multe dosare, ceea ce ar presupune imposibilitatea reprezentării intereselor autorităţii in toate dosarele dacă acestea s-ar afla pe rolul instantelor din localităţii diferite) şi implicit a cheltuielilor publice a prevăzut competenţa soluţionării dosarelor privind derularea contractelor la instanţele unde acesta îşi are sediul social. În referire la critica privind (xviii) Referitor la prezentare in Propunerea tehnica a Procesului verbal de vizitare amplasament, Autoritatea consideră că susţinerile contestatorului sunt nefondate întrucât cele două informaţii nu sunt contradictorii, în cazul caietului de sarcini la pct. indicat sunt enumerate informaţiile care se menţionează în cadrul propunerii tehnice, iar în formularul 12 la pct. XII se prevede cum se face vizita amplasamentului şi se precizează expres "În cazul in care ofertanţii deţin un Proces verbal de vizitare a amplasamentului acesta va fi prezentat in cadrul propunerii tehnice si va fi contrasemnat de către un reprezentant al Beneficiarului". De asemenea prin răspunsul consolidat la clarificări nr. 126/09.01.2026, autoritatea contractantă a clarificat prin răspunsul nr. 57, faptul că Vizita in amplasament nu este obligatorie, procesul verbal va fi prezentat în cadrul propunerii tehnice doar de către ofertanţii care au efectuat vizita în amplasament. În referire la critica privind (xix) Referitor la impunerea cerinţei referitoare la stabilirea locaţiei Organizării de şantier, Autoritatea susține că această cerinţă respectă dispoziţiile legale incidente întrucât în cadrul documentaţiei autoritatea a explicat clar cerinţa respectivă, cerinţă care a fost solicitată pentru ca acesta să se asigure că viitorul antreprenor are capacitatea de a derula contractul ce urmează a se încheia în condiţii optime. Nefondată este apreciată şi susţinerea potrivit căreia "cerinţa este incompletă pentru că nu se tratează modalitatea de stabilire a distanţei, raportat la faptul că există diferenţe de calcul a celor 10 km, dacă ne raportăm la distanţa rutieră sau aeriană - aspecte neindicate şi lipsă din documentaţia de atribuire", întrucât este evident că distanţa a fost stabilită privind distanţa rutieră şi nicidecum aeriană. În referire la critica privind (xx) Referitor la impunerea cerinţei referitoare la corelarea proiectului cu alte proiecte, prevederea caietului de sarcini de la pct. 3.2 pag. 6, autoritatea contractantă dispune măsuri de remediere în sensul eliminării acestei, menţiunile fiind o eroare de redactare. În acest context cu privire la această critică, autoritatea contractantă prin răspunsul consolidat la clarificări nr. 126/09.01.2026, respectiv Răspunsul nr. 28 a eliminat din cadrul documentaţiei de atribuire paragraful: Antreprenorul se obliga sa coreleze prezentul proiect cu proiectele de apa si canalizare aflate in execuţie, astfel incat sa nu fie necesara demolarea niciunei dintre lucrările executate in cadrul fiecărui proiect. Antreprenorul nu va incepe execuţia lucrărilor pe acele străzi pe care cele doua proiecte vor avea impact decât abia dupa finalizarea lucrărilor de apa si canalizare. Proiectantul va corela proiectul tehnic de drum cu proiectele tehnice de apa Pagina 26 din 61

§ 33

si canalizare astfel incat ambele lucrări sa fie realizate in bune condiţii si sa nu apara probleme tehnice pe acele străzi pe care cele doua proiecte se desfasoara in comun. În referire la cerinţa privind (xxi) Referitor la impunerea cerinţei care nu converg obiectivelor referitoare la proiectare şi execuţie, autoritatea contractantă apreciază că această critică se impune a fi respinsă întrucât aşa cum chiar contestatoarea recunoaşte, cerinţele criticate vizează parte de execuţie a proiectului fiind solicitate expres în cadrul Formularului 12 ce vizează propunerea tehnică de execuţie pentru a demonstra autorităţii contractante că viitorul antreprenor are capacitatea de a executa lucrările prevăzute în studiul de fezabilitate în condiţii optime de calitate. Faţă de toate aceste considerente, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei formulate de ......... SRL, ca nefondată şi, pe cale de consecinţă menţinerea documentaţiei de atribuire astfel cum a fost întocmită, clarificată şi remediată prin măsurile de remediere dispuse ca urmare a prezentei contestaţii. III. În ce privește contestația depusă de ......... SRL, contestatorul critică răspunsul consolidat nr. ...., publicat în SEAP la data de 12.01.2025, învederând că autoritatea contractantă a introdus nelegal cerinţa privind randamentul utilajelor prin răspunsul consolidat la solicitarea de clarificări nr. 32, mai exact, autoritatea a consacrat în mod oficial o cerinţă nouă, care nu rezulta în mod clar și precis din documentaţia de atribuire iniţială, respectiv obligaţia ofertanţilor de a indica şi dovedi randamentul utilajelor utilizate în execuţia lucrărilor, inclusiv prin documente emise de entităţi pretins autorizate, fără ca aceste entităţi să fie definite sau recunoscute de un cadru normativ aplicabil. Se reține că în documentaţia de atribuire iniţială, autoritatea contractantă solicita exclusiv „prezentarea randamentului real al acestora", fără a indica natura, forma sau tipologia documentelor prin care acest randament ar urma să fie dovedit. Ori, prin răspunsul consolidat contestat, autoritatea contractantă adaugă în mod explicit la documentaţia de atribuire, solicitând că „Ofertanţii pot prezenta orice tip de document din care rezultă randamentul resursei tehnice respective, cum ar fi: fişa tehnică emisă de către producător; certificat emis de către un institut/societate/firma/entitate autorizată să stabilească sau să măsoare caracteristicile resursei tehnice; autorizaţie; aviz; efc.". Contestatorul susține că Autoritatea a modificat substanţial cerinţele privind graficul Gantt prin clarificări, deşi documentaţia de atribuire iniţială prevedea, la nivel general, prezentarea unui grafic Gantt, prin răspunsurile consolidate la solicitările de clarificări, în special prin răspunsurile nr. 22, 32 şi 40, aceasta impunând o reinterpretare oficială extensivă a acestei cerinţe. Cu privire la acest aspect, se arată faptul că această reinterpretare obligă ofertanţii la alocarea detaliată a resurselor materiale, umane şi de utilaje, la corelarea strictă a activităţilor cu randamentele utilajelor, justificate prin prezentarea unor documente justificative de o anumită natură, inclusiv documente emise de entităţi pretins autorizate, şi confirmă sancţiunea respingerii automate pentru orice necorelare sau omisiune. Pagina 27 din 61

§ 34

Contestatorul apreciază că prin actul contestat, Autoritatea instituie o sancţiune de respingere automată a ofertelor; astfel prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 40, autoritatea contractantă confirmă că orice necorelare, omisiune sau abatere conduce automat la respingerea ofertei, fără posibilitatea clarificării acesteia. O asemenea interpretare elimină aplicabilitatea art. 134 din HG nr. 395/2016 şi instituie o sancţiune disproporţionată, care adaugă la lege şi permite eliminări arbitrare, în contradicţie cu practica CNSC. Contestatorul reține menţinerea formalismului excesiv privind legalizarea notarială, astfel, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 34, autoritatea contractantă menţine cerinţa legalizării notariale a declaraţiilor de disponibilitate, formalism excesiv care nu este prevăzut de legislaţia achiziţiilor publice şi care restrânge nejustificat accesul operatorilor economici. Totodată, contestatorul remarcă adăugarea nelegală a obligaţiei privind verificatorii de proiect; astfel prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 37, autoritatea contractantă impune în mod explicit obligaţia nominalizării verificatorilor de proiect ca subcontractanţi, obligaţie care nu rezultă din documentaţia de atribuire iniţială şi care constituie o modificare substanţială a cerinţelor de participare. În documentaţia de atribuire iniţială, verificatorii de proiect erau trataţi exclusiv ca specialişti implicaţi în procesul de verificare tehnică a proiectului, fără a fi calificaţi ca operatori economici participanţi la executarea contractului şi fără a li se atribui un rol contractual distinct. Prin calificarea acestora, ulterior publicării documentaţiei, drept subcontractanţi, autoritatea contractantă modifică în mod esenţial regimul juridic aplicabil verificatorilor de proiect, transformând o activitate de verificare independentă, reglementată de legislaţia specifică în domeniul calităţii în construcţii, într-o activitate integrată în mod forţat în structura contractuală a raportului de achiziţie publică. Contestatorul apreciază că modul de formulare şi menţinere a cerinţelor contestate este de natură să producă efecte reale de restrângere a concurenţei pe piaţa relevantă a serviciilor şi lucrărilor de infrastructură rutieră, drept pentru care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. ...., înregistrată la CNSC cu nr. ...., autoritatea contractantă depune punct de vedere la contestația formulată de ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, pentru următoarele motive: Autoritatea contractantă invocă excepția tardivității contestației, arătând că, din contestaţie rezultă că actul contestat este răspunsul consolidat al autorităţii nr. 126/09.01.2026 postat pe SEAP pe data de 12.01.2026, întrebările 22, 32, 34, 37 şi 40, însă din motivarea acesteia reiese că este criticată, de fapt, documentaţia de atribuire, întrucât prin răspunsurile la respectivele întrebări autoritatea nu modifică prevederile documentaţiei. Din analiza răspunsurilor la clarificări astfel cum au fost formulate se constată faptul că prin acestea autoritatea nu a eliminat/modificat/completat cerinţa a cărei lămurire se solicită, ci a menţinut cerinţele astfel cum au fost formulate aducând lămuriri, în raport de întrebarea formulată. Pagina 28 din 61

§ 35

Se arată că documentaţia de atribuire a fost postată pe SEAP pe data de 18.12.2025. De asemenea, contestaţia formulată de societatea ......... S.R.L., a fost transmisă autorităţii contractante pe data de 16.01.2026, cu nesocotirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. În prezenta speţă, deşi se susţine că se contestă răspunsul consolidat nr. 126/09.01.2026 postat pe SEAP pe data de 12.01.2026, în ceea ce priveşte răspunsurile la întrebările 22, 32, 34, 37 şi 40, se critică, de fapt, documentaţia de atribuire, întrucât aşa cum se poate observa prin răspunsurile la respectivele întrebări autoritatea a menţinut decizia astfel cum a fost formulată. În contextul în care prevederile documentaţiei de atribuire puteau fi contestate până la datat de 29.12.2025, răspunsul autorităţii prin care aceasta menţine cerinţele lămurite prin răspunsurile la întrebările nr. 22, 32, 34, 37 şi 40 nu îl poate repune pe contestator în termenul de contestare a documentaţiei. Faţă de aceste considerente, Autoritatea solicită admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate de ......... SRL, şi pe cale de consecinţă respingerea acesteia ca fiind tardiv formulată. În ceea ce priveşte cererea de suspendare, aceasta a rămas fără obiect, întrucât autoritatea contractantă a suspendat procedura de atribuire în data de 19.01.2026, ca urmare a încheierii CNSC nr. .... până la soluţionarea celorlalte 2 contestații primite în cadrul procedurii de achiziţie. Cu adresa nr. .... înregistrată la CNSC sub nr. ...., ......... SRL depune note scrise ca urmare a punctului de vedere al autorității contractante, prin care reiterează solicitările sale din contestație privind admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. În ceea ce privește excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă, contestatorul susține că apărările Autorității sunt eronate, întrucât prin Răspunsul consolidat nr. 126/09.01.2026, publicat în SEAP la data de 12.01.2026, sunt introduse obligații concrete, cu impact direct asupra modului de întocmire și evaluare a ofertelor. IV. În ce privește contestația înregistrată la CNSC sub nr. ..., formulată de ......... SRL împotriva Răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, conferit prin Adresa nr. 126/09.01.2026, publicată în SEAP la data de 09.01.2026, contestatorul învederează următoarele: Contestatorul solicită anularea procedurii, fiind incidentă situaţia prevăzută de art. 212 alin. (1) lit. c) prima teză din Legea nr. 98/2016, în sensul în care încălcări grave ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire și nu pot fi adoptate remedieri fără încălcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. (i) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 2, contestatorul susține că ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii să indice dacă un CV al expertului poate atesta experienţa minimală solicitată. La această clarificare, Autoritatea a răspuns: „diplome de studii/ adeverinţe de absolvire/licenţă sau/ori certificate de participare/de absolvire cursuri", răspunsul fiind în contradicţie cu cele stabilite în algoritmul de calcul din Fişa de date. Pagina 29 din 61

§ 36

Cât timp, în cadrul Fişei de date, la toţi experţii, avem înşiruite patru (4) modalităţi de a se realiza dovada experienţei similare, iar, în cadrul Răspunsului, Autoritatea indică doar două documente acceptate, rezultă că a operat implicit o modificare a Fișei de date. (ii) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 3 și 55, contestatorul apreciază că Autoritatea modifică Fişa de date prin răspunsul dat, fără a proceda la publicarea unei erate în acest sens la Fişa de date iniţială, prin expunerea explicită şi coroborată cu Răspunsul la clarificarea nr. 2 a faptului că se acceptă doar două tipuri de documente pentru dovedirea experienţei similare pentru Devizist, fără acceptarea singulară a CV-urilor indicate, enumerativ şi nu cumulativ, în Fişa de date. (iii) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 7 si 54, în cadrul cap. III.1.3.a) - Capacitatea tehnica si/sau profesionala din Fişa de date/Anunţul de participare al achiziţiei, Autoritatea contractantă a prevăzut, ca cerinţă obligatorie, prestarea de servicii similare de proiectare/executarea de lucrări similare, de către ofertanţii participanţi. Astfel, Autoritatea a stipulat, printre altele, cu privire la prezentarea de „contracte de achiziţie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat", la pag. 11, paragraful 3 din Fişa de date, următoarea menţiune: "Nu se vor lua în calcul servicii de proiectare pentru lucrări de întreţinere şi nici faze inferioare ale proiectării precum Elaborarea Studiului de fezabilitate şi/sau DALI". Faţă de această cerinţă, ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii eliminarea acestei cerinţe din Fisa de date și din Anunţ întrucât este disproporţionată și afectează concurenţa. La această clarificare, Autoritatea a răspuns: „Câştigătorul va trebui sa realizeze un proiect tehnic şi nu un studiu de fezabilitate sau DALI, documentaţie care este net superioara din punct de vedere tehnic unui Studiu de Fezabilitate sau DALI". Justificarea nelegalităţii acestei cerinţe este indicată şi în cadrul Contestaţiei care face obiectul dosarului nr. ..., la care petentul face trimitere, dar pentru edificare precizeaz şi faptul că natura serviciilor este cu certitudine similară, proiectul tehnic detaliind informaţiile cuprinse în SF/DALI. (iv) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 17, în cadrul art. 50.4 din Acordul contractual de proiectare și execuţie, Autoritatea a prevăzut următoarea clauză: „Achizitorul are obligaţia de a efectua plata către prestator, la valoarea serviciilor/ lucrărilor executate si acceptate conform contractului, în termen de 5 zile de la data încasării subvenţiilor de la finanţatorul proiectului." Faţă de această cerinţă, ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii eliminarea acestei cerinţe din proiectul Contractului întrucât este contrară prevederilor Legii nr. 72/2013 si a HG nr. 1/2018. La această clarificare, Autoritatea a răspuns: Având în vedere că prezentul obiectiv nu este finanţat din bugetul propriu al Autorităţii Contractante si se caută o sursă de finanţare pentru acesta, nu putem confirma respectarea termenelor din Legea 72/2013, acesta fiind şi motivul pentru care a fost modificată clauza 50.4 din modelul de contract. Autoritatea Contractantă nu îşi poate asuma plata unor eventuale penalităţi Pagina 30 din 61

§ 37

de întârziere a plăţilor atât timp cât finanţatorul nu efectuează la timp transferurile către autoritatea contractanta. Justificarea nelegalităţii acestei clauze contractuale este indicată şi în cadrul Contestaţiei care face obiectul dosarului nr. ..... (v) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 22 şi 46, prin Răspunsul dat, Autoritatea impune ca ofertanţii să procedeze la întocmirea unui grafic Gantt care să cuprindă resursele materiale, umane şi utilajele, inclusiv transportul materialelor. Contestatorul apreciază că, atât timp cât SF-ul pus la dispoziţie de Autoritate nu stabileşte care este soluţia tehnică propusă şi tehnologia de execuţie, rezultă că ofertantul este în imposibilitate obiectivă să realizeze un grafic Gantt în care să cuprindă toate cerinţele Autorităţii. (vi) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 27, în cadrul cap. IV.4.1.a) - Modul de prezentare a propunerii tehnice (pct. XIII), în Caietul de Sarcini si în Anexa 3 la Formularul nr. 11, Autoritatea a impus cerinţa de a se prezenta Lista furnizorilor de materiale de construcţii, cu indicarea furnizorului, a tipului şi a cantităţilor materialelor de construcţii. Contestatorul susține că cerinţa din documentaţia de atribuire este contrară recomandărilor ANAP, raportat la specificul contractului, şi excesivă, fapt care reduce concurenţa, din perspectiva faptului că se solicită mascat realizarea PT (neaprobat de entităţile în drept) pentru a se putea completa lista, în forma solicitată. (vii) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 32 și 53, operatorii economici au solicitat Autorităţii să indice care sunt documentele care trebuie depuse pentru a demonstra randamentul real al resurselor tehnice. Contestatorul subliniază că modalitatea de prezentare a randamentului resurselor tehnice nu era definită iniţial în documentaţia de atribuire, sens în care, prin Răspunsul la solicitarea de clarificări, Autoritatea a completat şi a modificat în mod corelativ documentaţia de atribuire cu o nouă cerinţă care trebuie îndeplinită de potenţialul ofertant. Se punctează faptul că, în cadrul Punctului de vedere al autorităţii contractante, pag. 24, depus la dosarul nr. ..., se reţine o contradicţie: Prima dată, Autoritatea stabileşte faptul că remedierea priveşte randamentul real stabilit de producător: In acest sens, autoritatea dispune măsură de remediere în sensul că "prevederile documentaţiei de atribuire de la cap. 13 Criteriul de atribuire/grila de acordare a punctajului", privind "prezentarea randamentului real al acestora" se referă la randamentul utilajului stabilit de producător. Ulterior, indică că a stabilit cum se face dovada randamentului, respectiv prin cele expuse la Răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 32. Or, cât timp Autoritatea indică în cadrul Punctului de vedere al autorităţii contractante, pag. 24, depus la dosarul nr. 5141/2025, că randamentul real se referă la randamentul stabilit de producător, rezultă că nu se poate face dovada randamentului cu alte acte decât cu cele emise de producător, sens în care Răspunsul la clarificări este completat cu acte care să permită Autorităţii descalificarea unor potenţiali ofertanţi în mod discreţionar, contrar principiului transparenţei. Pagina 31 din 61

§ 38

(viii) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 25 şi 56, ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii să comunice când se poate efectiv realiza vizionarea amplasamentului, raportat la cererile depuse. La această clarificare, Autoritatea a răspuns: „Vizita în amplasament putea fi efectuata cu 3 zile înainte de data limită de solicitare de clarificări menţionată în Fişa de date." Contestatorul învederează Consiliului că atitudinea Autorităţii este contrară propriei documentaţii de atribuire, respectiv prin Adresa nr. 199/13.01.2026 (Anexa 2) se comunică petentului de Autoritatea contractantă faptul că: "vizita putea fi efectuată cu 20 zile înaintea datei limită de depunere a ofertelor". Or, în cadrul Formularului nr. 12 se specifică că "operatorii economici interesaţi îşi vor manifesta intenţia de vizitare a amplasamentului cu maximum 3 zile înainte de data limită de solicitare de clarificări menţionată în Fişa de date", iarcontestatorului i se comunică că "vizita putea fi efectuată cu 20 zile înainatea datei limită de depunere a ofertelor", sens în care poziţia Autorităţii este confuză şi lipsită de o corelare cu documentaţia de atribuire şi în răspunsurile comunicate ulterior. (ix) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 34, ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii să permită depunerea declaraţiilor de disponibilitate în formă scrisă, fără legalizare notarială. La această clarificare, Autoritatea a răspuns: „Având experienţa din procedurile anterioare, Autoritatea Contractanta nu este de acord cu solicitarea posibilului ofertant." Contestatorul apreciază că menţinerea cerinţei din documentaţia de atribuire, prin răspunsul oferit, reprezintă o solicitare excesivă, nerezonabilă, nejustificată şi contrară principiului proporţionalităţii, deoarece solicitarea este subordonată unei forme nereglementate legal. (x) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 35, în cadrul Caietului de sarcini, la pag. 42 (pct. 10.1 Cerinţe minimale privind echipamentele/ utilajele necesare execuţiei lucrărilor), Autoritatea a prevăzut următoarele: „Toate echipamentele trebuie sa fie în stare de funcţionare având reviziile făcute la zi (CECON, ITP, autorizaţii, etc). (...)" Faţă de această cerinţă, ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii să clarifice noţiunea privind „reviziile la zi". Contestatorul reține că răspunsul este incomplet raportat la cele indicate la răspunsul la clarificări nr. 8, la care se stabileşte că doar ofertantul câştigător va prezenta documentele aferente echipamentelor (doar pentru acestea fiind stabilită obligaţia de revizie la zi prin DA), întrucât nu clarifică care este momentul la care se raportează revizia la zi, respectiv data ofertării sau la data prezentării documentelor suport DUAE de către ofertantul câştigător. (xi) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 36 si 48, în cadrul documentaţiei de atribuire, respectiv în special la pct. VIII.A din Formularul 12 şi în Caietul de sarcini, Autoritatea impune următoarea condiţie: "Ofertantul va prezenta modalitatea de realizare a organizării de santier (care nu va fi la o distanţa mai mare de 10 km de locul execuţiei lucrarilor)". Faţă de această cerinţă, ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii să clarifice cum se raportează distanţa de 10 km raportat la locul executării lucrărilor. Pagina 32 din 61

§ 39

La această clarificare, Autoritatea a indicat următoarele: „Terenul aferent organizării de şantier nu va fi pus la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă, acesta este responsabilitatea fiecărui ofertant în parte. Distanţa se calculează rutier pâna la cel mai apropiat punct al investiţiei." Contestatorul apreciază că răspunsul Autorității modifică şi completează documentaţia de atribuire şi instituie o cerinţă diferită incompletă. (xii) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 37, Autoritatea a răspuns că solicită „Intrucat activitatea de verificare este una dintre activitatile principale ale viitorului contract, verificatorii de proiect trebuie sa fie declarati si nominalizati ca subcontractanti de la depunerea ofertelor." Contestatorul afirmă că, atât timp cât în documentaţia de atribuire iniţială verificatorul de proiecte nu este identificat ca fiind un operator economic participant la procedura de executare a contractului, rezultă că modificarea operată prin Răspunsul la clarificări este o modificare la informaţiile deja publicate, care impuneau publicarea unui anunţ de tip erată, cu cel puţin 3 zile lucrătoare anterior datei de depunere a ofertelor - fapt nerealizat de Autoritate. (xiii) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 40, în cadrul Caietului de sarcini, la pag. 48, Autoritatea a prevăzut următoarele: „Ofertele care nu indeplinesc cerintele documentatiei de atribuire sau care nu sunt detaliate si corelate vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic. Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata in privinta documentelor ofertei, in raport cu documentatia de atribuire, ori cu prevederile legislatiei in vigoare va conduce la respingerea ofertei”. Faţă de această cerinţă, ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii să elimine cerinţa din documentaţia de atribuire. La această clarificare, Autoritatea a răspuns că: „Nu se accepta eliminarea Notei 8, nu consideram ca este restrictiva si nu incalca prevederile art. 134 alin. 7, 8, 9, 10 din HG nr. 395/2016 (...)". Contestatorul susține că justificarea nelegalităţii acestei cerinţe este indicată şi în cadrul contestaţiei care face obiectul dosarului nr. .... (xiv) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 41, în cadrul art. 70.6 din Acordului Contractual de proiectare si execuţie, Autoritatea a prevăzut următoarea clauză: „Exceptand cazurile in care disputele se solutioneaza pe cale amiabila, procesele si cererile care decurg din executarea contractului (implementarea, modificarea, interpretarea contractului), precum si cele care decurg din rezilierea, rezolutiunea, denuntare unilaterala sau incetarea anticipata a contractului se solutioneaza in prima instanta, de urgenta si cu precadere de catre sectia contencios administrativ a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul Beneficiarului." Faţă de această cerinţă, ofertanţii au solicitat clarificări, respectiv au cerut Autorităţii să elimine cerinţa din documentaţia de atribuire. La această clarificare, Autoritatea a răspuns că: „Nu se accepta eliminarea cerintei deoarece aceasta a fost formulata pentru a reduce cheltuielile publice privind deplasarea consilierilor juridici ai autoritatii contractante la instanţele din alte localităţi." Justificarea nelegalităţii acestei cerinţe este indicată şi în cadrul contestaţiei care face obiectul dosarului nr. ..... (xv) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 44 şi 110, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 44, Autoritatea a respins solicitarea de prelungire Pagina 33 din 61

§ 40

a termenului de depunere a ofertelor, care era mai mult decât justificată şi întemeiată. (xvi) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 57. Prin solicitarea de clarificări nr. 57 s-a precizat: "Va rugam, a elimina cerinţa privind prezentarea în cadrul propunerii tehnice a "proces verbal de vizitare amplasament." La această clarificare, Autoritatea a răspuns: „Vizita în amplasament nu este obligatorie, procesul verbal va fi prezentat în cadrul propunerii tehnice doar de către ofertanţii care au efectuat vizita în amplasament." Autoritatea a prevăzută că, în Propunerea tehnică, ofertantul trebuie să includă, la pct. XII, procesul-verbal de vizitare amplasament, rezultă că aceasta este o cerinţă esenţială, în forma redactată, care nu a fost prevăzută facultativ, sens în care, pentru corelarea informaţiilor din documentaţia de atribuire, trebuia să publice un anunţ de tip erată, referitor la pct. 11.1.a) din Caietul de sarcini, prin care să arate că, în prezentarea propunerii tehnice, procesul-verbal de vizită de amplasament nu este obligatoriu sau să elimine cerinţa, menţinând-o pe cea care stabileşte doar caracterul facultativ al vizitei. (xvii) Referitor la solicitările de clarificări nr. 88, 95 si 100, reamintește că i s-au solicitat Autorităţii să pună la dispoziţie anumite planşe/acte, dar pe care aceasta le consideră lipsite de utilitate, sens în care a refuzat publicarea lor. (xiii) Referitor la solicitarea de clarificări nr. 96 şi 98, prin solicitarea de clarificări nr. 96 şi 98, s-a precizat faptul că avizele Distrigaz Sud şi e- Distribuţie Dobrogea sunt expirate, sens în care se solicită depunerea avizelor în perioada de valabilitate. La aceste clarificări, Autoritatea a răspuns: „Prelungirea avizului (...) va fi pus la dispozitie la semnarea contractului de lucrari. Conditiile din aviz raman neschimbate." Contestatorul apreciază că se impune obligarea autorităţii contractante să pună la dispoziţie Avizele în perioadă de valabilitate, în viitoarea procedură, întrucât prezenta procedură se impune a fi anulată pe acest motiv. Pentru toate argumentele expuse mai sus, contestatorul solicită admiterea contestaţii, astfel cum aceasta a fost formulată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoritatea contractantă depune punct de vedere la contestația FN/19.01.2026, formulată de ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă invocă excepția tardivității contestației, precizând că, din contestaţia formulată, rezultă că actul contestat este răspunsul consolidat al autorităţii nr. 126/09.01.2026 postat pe SEAP pe data de 12.01.2026, întrebările 2, 3, 7, 22, 25, 27. 32, 34. 35. 36, 37, 40, 44. 46. 48. 53, 54, 55, 56, 88, 95, 96, 98, 100 si 110, însă din motivarea acesteia reiese că este criticată de fapt, documentaţia de atribuire, întrucât prin răspunsurile la respectivele întrebări autoritatea nu modifică prevederile documentaţiei. Astfel, documentaţia de atribuire a fost postată pe SEAP la data de 18.12.2025, iar contestaţia formulată de ......... SRL a fost transmisă Pagina 34 din 61

§ 41

autorităţii contractante pe data de 19.01.2026, cu nesocotirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. În contextul în care prevederile documentaţiei de atribuire puteau fi contestate până la datat de 29.12.2025, Autoritatea consideră că răspunsul său prin care menţine cerinţele lămurite prin răspunsurile la întrebările nr. 2, 3, 7, 22, 25, 27, 32, 34, 35, 36, 37, 40. 44, 46, 48, 53, 54, 55, 56, 88, 95, 96, 98, 100 si 110, nu îl poate repune pe contestator în termenul de contestare a documentaţiei. Faţă de aceste considerente, autoritatea contractantă solicită admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate de ......... SRL, şi pe cale de consecinţă, respingerea acesteia ca fiind tardiv formulată. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211974185/1 din 30.12.2025, emisă de ... Bank SA – Sucursala ........., în valoare de 220.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211958470/1 din 23.12.2025, emisă de ... Bank SA – Sucursala ........., în valoare de 220.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ...., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212037411/1 din 16.01.2026, emisă de ... Bank SA – Sucursala ........., în valoare de 220.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212051950/1 din 21.01.2026, emisă de ... Bank SA – Sucursala ........., în valoare de 220.000,00 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzelor conexe, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractaului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare și execuţie - Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere Privind Eliminarea Traficului Greu din Oraşul .........”, cod CPV 45233120-6. În acest sens, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr....criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț” și termenul limită pentru depunerea ofertelor 19.01.2026, ora 15:00. Împotriva documentației de atribuire, dar și a unora dintre răspunsurile de clarificare a acesteia, ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL au formulat contestațiile care formează obiectul dosarelor conexate nr. ..... Prin Încheierea nr. ...., Consiliul s-a pronunțat asupra cererilor de suspendare a procedurii, din cuprinsul contestațiilor formulate de ......... SRL și ......... SRL (cauzele cu nr. ....), pe care le-a admis. Astfel fiind, la momentul actual, procedura de atribuire este suspendată. Consiliul are în vedere și faptul că autoritatea contractantă, după primirea primelor 3 contestații, a emis documente noi, de modificare și/sau clarificare a documentației de atribuire, prin postarea în SEAP a documentelor intitulate: ”răspuns consolidat 1”, din 09.01.2026; ”răspuns consolidat completare”, din 12.01.2026 și ”măsuri de remediere”, din 12.01.2026. După Pagina 35 din 61

§ 42

publicarea acestor măsuri, împotriva conținutului lor, considerat incomplet sau contrar legii, ......... SRL a formulat o nouă contestație. Prin urmare, în soluționarea cauzelor, Consiliul va avea în vedere conținutul modificat/clarificat al documentației de atribuire, în raport cu cererile contestatorilor. Dosar nr. ... Prin contestație, ......... SRL formulează mai multe de solicitări/critici de modificare a conținutului documentației de atribuire, apreciind că acestea sunt contrare legislației din domeniu, întrucât sunt fie nenecesare, fie abuzive sau disproporționate, în raport cu obiectul achiziției și cu modalitatea de organizare a procedurii de atribuire. Consiliul ia act de faptul că, prin măsurile de remediere cuprinse în răspunsul consolidat din data de 09.01.2026, invocate prin punctul de vedere la contestație, autoritatea contractantă a eliminat sau modificat unele reguli din documentația de atribuire regăsite la punctele (comune contestației și punctului de vedere la aceasta): - 9 (mențiunea 5 din ”măsuri de remediere”, din 12.01.2026, că ”Verificatorii de proiect minim necesari trebuie sa fie autorizati pe domeniile A4, B2, D”); - 10 (cerința privind corelarea cu alte proiecte de apă și canalizare a fost eliminată, prin răspunsul nr. 28 din 09.01.2026 - răspunsul consolidat); - 15 (cerinta „f) Modul de constituire al fiecarui pret unitar utilizat in cadrul listei de preturi, la nivel de material, manopera, uitilaj si transport, din care sa reiasa inclusiv procentul de profit si procentul cheltuielilor indirecte.” din cadrul capitolului IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, a fost eliminată); - 18 (răspunsul 57 din 09.01.2026, care confirmă caracterul neobligatoriu al vizitei amplasamentului lucrărilor); - 22 (prin adresa cu măsuri de remediere nr. 127/12.01.2026, se elimină cerința IV.4.1.a) – Modul de prezentare a propunerii tehnice din Fișa de date XV.Prezentarea tuturor autorizatiilor/certificatelor necesare executiei tuturor categoriilor de lucrari si serviciilor din cadrul prezentului obiectiv). În consecință, Consiliul constatând intervenția acestor modificări, operate în documentația de atribuire, parte din cererile contestatorului au rămas fără obiect, autoritatea contractantă acceptând acele modificări. Rămân în dispută toate celelalte cerințe ale contestatorului, ce urmează a fi analizate punctual. În privința mențiunii privitoare la experiența profesională a personalului cheie (puntul 6.2.1.), Consiliul constată că, în fapt, ea privește acceptarea sau nu a ofertei, în cazul ne/îndeplinirii condiției ca personalul în cauză să fi participat la minim 3 proiecte similare: Nivel minimal: Se considera nivel minimal impus in caietul de sarcini participarea ca sef de santier în cadrul a cel puțin 3 contracte, in care sa fi prestat activitati de sef de santier in cadrul unor proiecte de drum. Sub acest nivel considerat minimal oferta va fi declarata neconforma. Sub acest nivel considerat minimal oferta va fi declarata neconforma. Pe de o parte, cerința în cauză nu este menționată la capacitatea tehnică și sau profesională, ci este disimulată, drept condiție de punctare a ofertei, în secțiunea specifică algoritmului de punctare, aferent factorilor de Pagina 36 din 61

§ 43

evaluare, dar și cu trimitere la condițiile din caietul de sarcini. Pe lângă modul netransparent de inserare a sa în fișa de date a achiziției, modul de formulare a condiției de acceptare a ofertei, pe baza experienței minime a personalului de specialitate (minim 3 proiecte), reprezintă un veritabil criteriu de calificare, interzis prin dispozițiile alineatului (4) ar art. 32 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016: Autoritatea contractantă nu poate folosi organizarea/calificarea şi/sau experienţa personalului desemnat pentru a efectua activităţile contractului, respectiv cel precizat la alin. (3), ca parte a procesului de calificare şi selecţie în cadrul procedurii de atribuire a respectivului contract. În consecință, Consiliul va admite solicitarea contestatorului ......... SRL și va elimina condiția de participare formulată la nivelul fișei de date a achiziției, precum și a oricărei alte secțiuni a documentației de atribuire: Nivel minimal: Se considera nivel minimal impus in caietul de sarcini participarea ca sef de santier în cadrul a cel puțin 3 contracte, in care sa fi prestat activitati de sef de santier in cadrul unor proiecte de drum. Sub acest nivel considerat minimal oferta va fi declarata neconforma. Sub acest nivel considerat minimal oferta va fi declarata neconforma. Privind acordarea punctajului suplimentar maxim (5 puncte) pentru experiența personalului de specialitate care ar fi participat la executarea, în precedent, la 10 sau mai multe contracte similare, care au avut ca obiect drumuri locale/comunale/județene, Consiliul constată că algoritmul de calcul a fost stabilit pe niveluri de implicare/număr crescând de contracte executate în precedent. Între aceste grupe de contracte, punctajul suplimentar ce va fi acordat experților care au participat în acestea, nu există o disproporție care să releve caracterul abuziv al modului de acordare a puntajului maxim. Astfel, Consiliul consider că nu se relevă o încălcare evidentă a prevederilor art. 189 alin. (1)-(2) din Legea nr. 98/2016: (1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori de evaluare care să conducă la o libertate de apreciere nelimitată. (2) În sensul alin. (1), factorii de evaluare utilizaţi de autoritatea contractantă trebuie să asigure o concurenţă reală între operatorii economici şi să fie însoţiţi de prevederi care să permită verificarea efectivă a informaţiilor furnizate de către ofertanţi, în scopul aplicării factorilor de evaluare. Astfel fiind, Consiliul va respinge, ca nefondată, cererea de constatare a caracterului disproporționat al algoritmului de punctare (punctul 6.2.2 din contestație). În privința tipului de experiență profesională a experților care atrag punctaj suplimentar, Consiliul consideră că, în fapt, tipul de lucrări executate în precedent trebuie să fie raportat la acel avantaj efectiv pe care îl urmărește achizitorul, în sensul de experiență specifică în execuția unor lucrări cu complexitate similar sau superioară, dar care rezultă din categoria de lucrări, nu din titlul contractului pe baza cărora au fost executate. Consiliul are în vedere că, deși autoritatea contractantă a definit actualul proiect ca privind un drum de interes local, în fapt, categoria lui de importanță ar trebui să fie relevantă (clasa tehnică III, conform documentației de atribuire), întrucât un drum comunal sau local, din experința expertului, care ar cuprinde lucrări sub nivelul tehnic al celor care urmează a fi executate, nu ar putea reprezenta un avantaj, pentru a Pagina 37 din 61

§ 44

beneficia de punctaj suplimentar. Astfel fiind, raportat la amintitele prevederi ale art. 189 alin. (1)-(2) din Legea nr. 98/2016, Consiliul consideră că experința profesională obținută în lucrări aferente ”drumurilor locale și/sau drumurilor comunale” poate fi acceptată cu condiția ca ea să rezulte din lucrări similar ca nivel tehnic – clasa tehnică III, formularea actuală fiind contrară dispozițiilor art. 32 alin. (8) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 395/2016: Atunci când stabileşte factorii de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori care: a) nu au o legătură directă cu natura şi obiectul contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit; b) nu reflectă un avantaj pe care autoritatea contractantă îl poate obţine prin utilizarea factorului de evaluare respectiv. Admițând cererea contestatorului (punctul 6.2.3), Consiliul va obliga autoritatea contractantă la modificarea condiției de punctare, fie prin eliminarea sintagmei ”drumurilor locale și/sau drumurilor comunale”, fie prin adăugarea condiției, cumulative, ca acele lucrări să fi fost din ”clasa tehnică III”. Cât privește folosirea subfactorilor de evaluare ”Inginer topograf” și, respective ”Devizist”, Consiliul consideră că solicitările contestatorului de eliminare a lor sunt întemeiate. Raportat la obiectul achiziției și tipul prestațiilor acestora, activitatea individuală a acestor experți nu prezintă un avantaj evident pentru autoritatea contractantă. Activitatea de proiectare, ce va fi supusă și analizei verificatorilor de proiect, se va finaliza cu o documentație tehnică completă, pusă la dispoziție de antreprenor, care are libertatea de a se organiza în sensul obținerii celor mai bune rezultate (tocmai pentru că are și responsabilitatea execuției lucrărilor pe baza proiectului ethnic în sine). Or, activitatea topografului este marginală, în raport cu caracteristicile viitoarelor lucrări și ale contractului de execuție a lor, nefiind relevate activități care, prin natura lor, ar pune contractual sub riscul de întârziere sau al erorilor de poziționare. De asemenea, rolul devizistului nu este determinant în acceptarea viitoarelor liste de cantități, parte de PT sau în respingerea/admiterea situațiilor de lucrări. În fapt, documentația tehnică ce va livrată de Antreprenor va fi în întregime asumată de acesta, nu pe bucăți, iar verificarea și acceptarea situațiilor de lucrări, la nivelul antreprenorului, este parte a managementului de calitate al acestuia, în timp ce analiza la nivelul achizitorului este asigurată de personal propriu și/sau dirigintele de șantier/supervizorul lucrărilor. În consecință, Consiliul consideră că cele două poziții nu reflectă un avantaj evident pentru achizitor, pentru a fi incluse în categoria subfactorilor de evaluare, motiv pentru care sunt contrare regulilor din sus evocatele prevederi ale art. 189 alin. (1)-(2) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 32 alin. (8) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 395/2016. Pentru aceste motive, Consiliul va admite cererile de eliminare a celor doi subfactori de evaluare (Inginer topograf” și, respectiv ”Devizist”), invocate la punctele 6.2.4 și 6.2.5 și va obliga autoritatea contractantă la modificarea fișei de date a achiziției, în secțiunea aferentă a documentației de atribuire - II.2.5 Criterii de atribuire. Văzând criticile contestatorului privind numărul de contracte ce trebuie Pagina 38 din 61

§ 45

prezentate drept experiență similară, pentru a fi îndeplinit criteriul de calificare specific, Consiliul constată că, în fapt, autoritatea contractantă nu a impus ca din acestea să rezulte un număr de sensuri giratorii sau tipurile de profiluri transversale. Conform secțiunii specifice a fișei de date a achiziției (III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala), autoritatea contractantă acceptă, ca fiind relevante demonstrării experienței similare a operatorilor economici intervenții cu catracteristici generale similare, fără a preciza tipul de lucrări ce intră în componența respectivelor lucrări: Ofertantii pot prezenta o experienta similara privind lucrarile in urmatoarele domenii: reabilitarea primara si/sau reparatie capital si/sau lucrari de executie si/sau modernizare aferente drumurilor locale si/sau drumurilor comunale si/sau drumurilor judetene si/sau drumurilor nationale si/sau drumurilor expres si/sau autostrazi. Prin urmare, Consiliul va respinge solicitarea contestatorului, vizând modificarea experienței similare, ca nefondată. Consiliul consideră nefondată, de asemenea și solicitarea eliminării cerinței de dotare (din cadrul aceleiași secținu III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala), bazată pe faptul că autoritatea contractantă nu a utilizat, la editarea documentației de atribuire (fișa de date și DUAE), Registrul utilajelor, echipamentelor şi instalaţiilor de care pot dispune operatorii economici în vederea participării la procedurile de achiziţie publică/sectorială din domeniul proiectelor de infrastructură de transport, înfiițat prin HG nr. 342/2022 privind aprobarea mecanismului pentru crearea şi utilizarea bazei de date cu utilaje şi echipamente. Amintitul registru electronic reprezintă un instrument, neobligatoriu, de pregătire a documentației, prin intermediul SEAP, dar și de verificare a disponibilității efective a unor utilaje și echipamente declarate de operatorii economici, în cadrul procedurilor și lucrărilor publice la care participă. Consiliul va respinge, ca atare, solicitarea contestatorului de eliminare a cerinței de calificare ce privește dotarea ofertanților. În privința absenței informațiilor privind valoarea asociată serviciilor ce vor fi asigurate pentru activitatea verificatorilor de proiect, Consiliul ia act de faptul că autoritatea contractantă a decis să facă aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Regulamentul de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor aprobat prin HG nr. 925/1995: În aplicarea prevederilor alin. (2), serviciile de verificare tehnică a proiectelor pot fi contractate de către investitor/proprietar/administrator, după caz, separat sau împreună cu serviciile de proiectare, cu respectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, înțelegând să achiziționeze aceste servicii împreună cu cele de proiectare, autoritatea contractantă nu are o obligație specifică, de defalcare a tipurilor de prestații și de dimensionare a bugetului aferent serviciilor de verificare în mod distinct. În această manieră, analiza valorii serviciilor de proiectare și, după caz, decontarea acestora, se vor asigura în comun, astfel că este nefondată solicitarea de obligare la menționarea unei sume care să fie destinată, exclusiv, verificatorilor de proiect tehnic. Cu privire la punctarea suplimentară a ofertelor pentru descrierea execuției lucrărilor care să conțină și randamentul real al echipamentelor/ Pagina 39 din 61

§ 46

utilajelor/aparatelor minim solicitate, Consiliul constată că, în fapt, autoritatea contractantă a avut în vedere acele dotări minimale impuse prin caietul de sarcini, independent de resursele tehnice ce ar rezulta din întocmirea listelor de cantități și a consumurilor specifice, ce vor fi detaliate după finalizarea, de către antreprenor (prin proiectantul său), a documentației de proiectare tehnică. Or, existând posibilitatea ca, pe baza propriilor soluții tehnice propuse de ofertant, dar și a consumurilor specifice, prezentarea randamentelor unora dintre utilaje, prin ofertă, să nu fie un avantaj efectiv al achizitorului, ci un angajament formal al operatorilor economici, care ar fi anulat la momentul finalizării proiectului tehnic, executarea contractului nefiind afectată de acest subfactor de evaluare, este evident că regula în cauză a fost stabilită contrar prevederilor art. 189 alin. (1)-(2) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 32 alin. (8) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 395/2016, evocate anterior. Drept care, Consiliul admite cererea contestatorului ......... SRL și elimină, din cadrul factorului de evaluare P2.- Metodologia de implementare a contractului si programul de lucrari (Graficul Gantt) in corelare cu resursele materiale, tehnice, si umane utilizate, a descrierii resurselor tehnice alocate lucrărilor. În privința obligației de a întocmi formularele aferente garanției de participare/de execuție, Consiliul constată că fișa de date a achiziției prevede, explicit, în secțiunea III.1.6.a) Garantie de participare:”De completat Formularul nr. 1A/B”, iar în secțiunea III.1.6.b) Garantie de buna executie: ”Suma initiala care se depune de catre contractant nu trebuie sa fie mai mica de 0,5% - Formular 2 A/B”. Prin urmare, deși formularele 1B și 2B au titulaturi de tipul ”asigurare de garanție…”, în fapt, ele privesc posibilitatea ca cele două garanții să fie prezentate prin polite la o societate de asigurări și nu o obligație cumulativă, de asigurare a garanției deja constituite. De asemenea, nu rezultă, din aceste reguli, nici obligația ca ofertanții să prezinte o garanție de bună execuție, ci doar contractantul. Astfel că, vor fi respinse, ca nefondate, solicitările contestatorului privind corectarea documentației de atribuire, în privința formularelor specifice garanțiilor, identificate sub punctele 12 și 13 din contestație. Este întemeiată solicitarea contestatorului de a se elimina condiția, disproporționată, în raport cu obiectul contractului, de a se prezenta valoarea materialelor/prestațiilor Furnizorului materiale constructie din formularul Lista furnizorilor de materiale de constructie principale, indicate in cadrul caietului de sarcini (anexa 3 la Formularul 11), în condițiile în care nu sunt cunoscute cantitățile efective de material și valorile acestora, ori importanța unora dintre acestea, în asigurarea finalizării în termen a lucrărilor, nefiind definitivată documentația tehnică (ce urmează a fi asigurată de viitorul contractant). De altfel, autoritatea contractantă se apără invocând un drept de informare cu privire la originea materialelor, fără a justifica nevoia de a cunoaște care sunt, de fapt, avantajele cunoașterii valorii, individuale, a fiecărui material de construcție, anterior analizei modului de întocmire a propunerii financiare. Drept care, Consiliul admite solicitarea contestatorului ......... SRL și elimină ultima coloană a tabelului din cuprinsul Anexei 3 la Formularul 11, Pagina 40 din 61

§ 47

privind valoarea materialelor și/sau prestațiilor furnizorilor principalelor materiale. Privitor la lipsa de utilitate ca, respectând cele impuse prin formularul de ofertă, să fie prezentat și Programul de execuție (diagrama GANTT), la nivel de categorie de lucrări (deviz), dar cu alocarea de resurse pe fiecare activitate și fază în parte, Consiliul consideră întemeiate susținerile contestatorului, care reclamă faptul că autoritatea contractantă maschează solicitarea listelor de cantități și a consurmurilor specifice – din extrase de resurse. În fapt, prezentarea unor asemenea informații relevă nevoia de dezvoltare a documentației autorității contractante, dar care este obiect al prestațiilor viitorului contractant, nu obligație de ofertare. De alfel, în apărarea sa, autoritatea contractantă pretinde că, din modul de detaliere a algoritmului de punctare aferent descrierii modului de alocare a resurselor, ar trebui să se deducă faptul că este interesată în obținerea unui grafic în care să fie implicate numai resursele indicate chiar de caietul de sarcini și nu la cele ce vor fi determinate/stabilite prin proiectul tehnic. Or, aceste susțineri conduc la aprecierea că, în fapt, autoritatea contractantă ar fi interesată de capacitatea ofertantului de a realiza, prin ofertă, o descriere a activităților, nu de obținerea unui avantaj evident, în viitoarea execuție a contractului, corelativ factorului de evaluare stabilit. În consecință, se probează caracterul disproporționat al cerințelor de prezentare a graficului de execuție la nivel de deviz, fiind suficientă, pentru etapa de ofertare, prezentarea unui grafic la nivel de categorie de lucrări, corelate cu formularele aferente propunerii financiare. De asemenea, solicitarea de alocare a resurselor la nivel de grafic este lipsită de utilitate, în raport cu nevoia de evaluare a conformității ofertei. Prin urmare, Consiliul va admite cererile contestatorului (formulate la punctul 15 al contestației) și va elimina sintagma ”deviz”, precum și expresia ”alocarea de resurse pe fiecare activitate și fază în parte”, din regula de întocmire a programului de execuție (diagrama Gantt), ca parte a propunerii tehnice. În privința regulilor privind organizarea de șantier, incluse în formularul de prezentare a propunerii tehnice, Consiliul constată că divergențele părților privesc nivelul de detaliu pe care operatorii economici trebuie să-l cuprindă în ofertă, deși la acest moment nu se cunosc caracteristicile specifice ale viitorului amplasament, ce nu a fost predat viitorului antreprenor, pentru a se identifica limitele în care este posibilă organizarea de șantier. Deși autoritatea contractantă arată că nu pune la dispoziție un teren ce poate fi amenajat ca organizare de șantier, nu neagă posibilitatea, evocată de contestator, de a fi utilizată, cu această destinație, chiar o parte din terenul destinat viitoarelor lucrări. Mai mult, Consiliul constată că, în cuprinsul DECIZIEI ETAPEI DE ÎNCADRARE Nr. 506 din 17.12.2024 emisă de Agenția Județeană pentru Protecția Mediului ........., postată în SEAP, chiar autoritatea contractantă a propus autorității de mediu ca: Organizarea de şantier se va realiza în oraşul ........., str. Petru Rares, nr. 24, jud. ........., Nr.Cad. 32965, CF 32965, T 13, Cc 308. Se va utiliza o platformă pietruită existentă pentru depozitarea temporară a materialelor şi o toaletă ecologică pentru personalul de execuţie. Asigurarea necesarului de apă pentru personal se va realiza prin utilizarea apei potabile îmbuteliate. Organizarea de şantier va fi dotată cu Pagina 41 din 61

§ 48

pubele pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Una dintre condițiile de emitere a deciziei, stabilită de autoritatea de mediu, în amintita DECIZIE, a fost următoarea: c) organizarea de şantier pentru lucrările prevăzute prin proiect va fi amplasată în incinta amplasamentului şi se va avea în vedere următoarele: ■ organizarea de şantier va ocupa suprafeţe cât mai reduse; ■ organizarea de şantier se va realiza astfel încât impactul generat de aceasta asupra factorilor de mediu locali, pe timpul derulării lucrărilor prevăzute prin proiect, să fie cât mai redus; [...] h) deşeurile rezultate în perioada de construcţie vor fi gestionate conform prevederilor art. 49, alin. (9) şi art. 17, alin. (7) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor[...]. Astfel, este evident că autoritatea contractantă cunoaște restricțiile de mediu pentru amenajarea organizării de șantier, motiv pentru care era obligată să informeze ofertanții cu privire la acestea. De asemenea, în fața Consiliului, avea obligația de a expune motivele pretinsei imposibilități de punere la dispoziție a unui amplasament, precum și motivele refuzului ca acesta să fie chiar în incinta amplasamentului lucrărilor, conform obligațiilor ce rezultă din prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite informaţiile care le sunt cunoscute. Consiliul are în vedere și că, prin documentul CONDIȚIILE SPECIALE PENTRU CONTRACT, CLAUZA 9 - Acces pe Santier. Sub-clauza 9.1 - Termene si sectoare pentru punerea la dispozitie a Santierului, autoritatea contractantă a stabilit următoarele: Beneficiarul va asigura Antreprenorului accesul pe Șantier și va pune Șantierul la dispoziția Antreprenorului în termen de maxim 3 luni de la Data de Incepere a Activitatii de Proiectare, fie integral, fie separat pentru fiecare Sector de lucrari in parte prevazut in Acordul contractual. Beneficiarul are posibilitatea de a acorda accesul pe Santier si punerea in posesie a Santierului si etapizat, pe Sectoare,[…]. Prin urmare, în condițiile în care autoritatea contractantă însăși, la data primirii ofertelor, pretinde că nu poate pune la dispoziție amplasamentul lucrărilor, este lipsit de utilitate ca, anterior finalizării documentațiilor privind proiectarea, ofertanții să simuleze organizarea de șantier, prin schițe și/sau documente care să prezinte locația lui, să prezinte un scenariu pentru asigurarea pazei șantierului și să identifice locurile/zonele de colectare și depozitare a deșeurilor/reziduurilor. În condițiile predeterminării/existenței unor cheltuieli cu organizarea de șantier încă din faza de studiu de fezabilitate (devizul general), este evident că autoritatea contractantă a estimat nevoia minimală, pornind de la identificarea, cel puțin, teoretică, a amplasamentului necesar (a se vedea chair mențiunile proprii autorității contractante, de la punctul XI al formularului, privitor la punstele de acces către organizarea de șantier). Or, anterior întocmirii documentațiilor tehnice și a planșelor necesare organizării și derulării tuturor lucrărilor, din care cheltuielile cu organizarea de șantier, în practică, se încadrează între 1% și 2,5% din total deviz, pentru a obține oferte comparabile, autoritatea contractantă ar trebui să renunțe la a pretinde depunerea de documente și planuri aferente organizării de șantier Pagina 42 din 61

§ 49

ce nu ar avea nici formatul definitiv. Identificarea, efectivă, la nivel de detaliu, a nevoilor de organizare a șantierului va fi realizată după întocmirea documentațiilor tehnice, adică prin aportul viitorului contractant-antreprenor. Astfel fiind, Consiliul va admite cererile contestatorului (punctul 16 din contestație) și va obliga autoritatea contractantă la redefinirea cerinței privind cuprinderea informațiilor despre organizarea de șantier, prin eliminarea lor din formularul de prezentare a propunerii tehnice și menționarea că obligațiile sunt stabilite doar pentru etapa de derulare a contractului. Privitor la regulile de întocmire a managementului de trafic, așa cum sunt detaliate la punctul XI din același formular de propunere tehnică, Consiliul constată că acesta este conectat la organizarea de șantier, adică la acel amplasament pe care autoritatea contractantă îl pretindea a fi prezentat de ofertanți, într-o altă locație decât locul de executare a lucrărilor: Se va prezenta planul de management al traficului aplicat la lucrare. Planul de management de trafic este necesar a fi prezentat in vederea analizarii conditiilor de inchidere a circulatiei si de instituire a restrictiilor de circulatie in vederea executarii de lucrari in zona drumului public si /sau pentru protejarea drumului. Planul descrie cum intentioneaza executantul sa minimizeze impactul activitatilor de constructie asupra circulatiei pe drumuri publice si la punctele de acces catre organizarea de santier. Similar analizei privitoare la lipsa de utilitate a informațiilor din oferte cu privire la o organizare de șantier teoretică, și managementul de trafic, înainte de amplasarea acesteia (conform planșelor din proiectul tehnic) ar avea aceleași valențe teoretice, înainte de asigurarea documentațiilor tehnice de obținere a avizelor și de execuție a lucrărilor. În consecință, Consiliul va admite solicitarea contestatorului (punctul 17 din contestație) și va obliga autoritatea contractantă la modificarea cerinței în sensul că va preciza că obligația prezentării managementului de trafic incumbă doar viitorului contractant. Obligația de prezentare a schiței de proiect la un nivel de detaliu care să fie superior datelor din studiul de fezabilitate, reflectă temeinicia criticilor contestatorului, care reclamă că, în fapt, autoritatea contractantă pretinde părți din proiectul tehnic, prin formularul de prezentare a propunerii tehnice (punctul 4 al secțiunii I. PREZENTAREA GRAFICULUI DE PRESTARE A SERVICIILOR DE PROIECTARE SI DESCRIEREA METODOLOGIEI DE LUCRU), traseul în plan, profilul longitudinal, descriere structură rutieră etc. Consiliul reține, de asemenea, că prin nota din subsolul punctului 4, amintit, autoritatea contractantă a precizat, suplimentar, nivelul de detaliu pe care ar trebui să-l asigure ofertanții Nota: Cerinta nu se considera indeplinita prin simpla prezentare a planselor puse la dispozitie de catre Autoritatea Contractanta. Ofertantii au obligatia de a prezenta propriile planse realizate prin intermediul soft-urilor de editie CAD sau echivalent. Practic, deși se află în posesia informațiilor de bază, prealabile întocmirii proiectului tehnic, autoritatea contractantă pretinde ofertanților analize și documente ce ar face parte, totuși, din obiectul viitorului contract. Susținerea că ele ar determina realitatea costurilor din propunerea financiară, prezentată de autoritatea contractantă în punctul de vedere la contestație, echivalează cu aprecierea că însuși devizul general actual, ce a stat la baza estimării achiziției, nu ar fi fidel, în lipsa unor planșe de detaliu. Pagina 43 din 61

§ 50

Prin urmare, Consiliul va admite solicitarea contestatorului (aferentă punctului 19 din contestație) de eliminare, din cuprinsul punctului 4 al formularului de prezentare a propunerii tehnice, a obligațiilor de prezentare a traseului în plan, a profilului longitudinal, a profilelor transversal și a planșelor CAD, precum și a structurii rutiere, fiind disproportionate, față de nevoia efectivă a informării autorității contractante și de momentul pregătirii documentației pentru investiție. Drept consecință, va obliga autoritatea contractantă la reformularea condițiilor din documentație, âinând cont de această eliminare. Privitor la cererea (și criticile asociate) legate de modul de finanțare, formulate de ......... SRL, la punctul 20 din contestație, Consiliul ia act de faptul că autoritatea contractantă invocă existența clauzei suspensive, ca informație suficientă pentru a proba pretinsa informare completă asupra condițiilor financiare de derulare a contractului. Or, contrar acestor susțineri, Consiliul consideră întemeiate criticile formulate de contestator, întrucât nu există, în fapt, o sursă certă de finanțare și nici un angajament ferm al autorității contractante de a semna contractul. Conform celor menționate în secțiunea specifică a fișei de date a achiziției (VI.3 Informatii suplimentare), autoritatea contractantă transferă toate riscurile de necontractare, inclusive cele rezultând din propria voință, în sarcina viitorului ofertant desemnat câștigător al procedurii: […] Incheierea contractului de achizitie publica este conditionata de încheierea contractului de finantare sau de alocarea de credite bugetare pentru acest obiectiv de investitii de catre autoritatea contractanta, semnarea contractului facându-se cu respectarea dispozitiilor Ordinului 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale. In cazul in care contractul de finantare nu va fi semnat, autoritatea contractanta va putea aproba pentru anul semnarii contractului, o suma reprezentand contravaloarea lucrarilor aferente acestuia. Autoritatea Contractanta precizeaza ca va încheia contractul cu ofertantul declarat câstigator numai în masura în care fondurile necesare achizitiei vor fi asigurate prin semnarea contractului de finantare sau prin alocarea de fonduri din bugetul local conform mentiunilor de mai sus. In cazul în care, indiferent de motive, contractul de finantare nu se va semna sau nu vor putea fi aprobate fonduri din bugetul local conform mentiunilor din prezenta sectiune, Autoritatea Contractanta îsi rezerva dreptul de a aplica prevederile art. 212 alin (1) lit. c) din Legea 98/2016. Ofertantii din cadrul acestei proceduri accepta ca Autoritatea Contractanta si/sau finantatorul nu pot fi considerati raspunzatori pentru vreun prejudiciu în cazul anularii procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia si indiferent daca Autoritatea Contractanta si/sau finantatorul au fost notificati asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Ofertantii din cadrul acestei proceduri îsi asuma întreaga raspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situatia aplicarii clauzei. Perioada pe parcursul careia se aplica clauza suspensiva este de 1 an de la data publicării anunțului pentru atribuirea contractului de lucrări în SEAP. Invederam ofertantilor obligatia de a-si prelungi valabilitatea ofertei cu Pagina 44 din 61

§ 51

luarea in considerare a acestei prevederi, la simpla solicitare a autoritatii contractante, daca aceasta se va afla in situatia aplicarii clauzei suspensive. Din modul de formulare a acestei clauze, nu rezultă că autoritatea contractantă a inițiat demersuri efective de obținere a finanțării, și nici care ar fi sursa de finanțare vizată. În același timp, răspunsul la întrebarea nr. 76 (din răspunsul consolidat postat în SEAP) nu procură informații noi, ci reia informațiile cunoscute: Motivul pentru care acest contract este supus clauzei suspensive este acela ca la acest moment nu exista un contract de finantare semnat de catre Autoritatea Contractanta. Modul ambiguu de derulare a finanțării viitorului contract rezultă și din răspunsul de clarificare nr. 30 (din răspunsul consolidat), care relevă că posibilitatea de finanțare a tronsoanelor de lucrări depinde de o înțelegere ulterioară procesului competitive: Tronsoanele vor fi stabilite de comun acord Beneficiar-Antreprenor, dupa realizarea Proiectului Tehnic, iar bugetarea acestora va fi facuta in functie de lista de preturi de la momentul depunerii ofertei. Or, prin contestație, se pretinde precizarea exactă a finanțării sau a posibilei finanțări, adică a existenței demersurilor de încheiere a unui contract de finanțare. Consiliul reține și că, prin chiar clauza suspensivă, autoritatea contractantă își rezervă un drept absolut, discreționar, de încheiere sau nu a contractului de achiziție, în absența unui contract de finanțare, ceea ce reflectă lipsa unei predictibilități, nejustificate, în privința conduitei sale, contrar oricăror reguli de transparență din domeniul achizițiilor publice. Conform prevederilor art. 12 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, sursa de finanțare trebuie identificată de la momentul întocmirii programului annual de achiziții, adică după aprobarea bugetului autorității contractante, etapă prealabilă de organizare a oricărei procedure de atribuire. În mod implicit, anunțul de participare trebuie să cuprindă informații de exactitate, inclusiv cu privire la sursa de finanțare, în rubricile dedicate. Însă, mențiunile existente în anunțul procedurii de interes, formulate cu titlu general, dar și clauza care exonerează autoritatea contractantă de orice angajament, indiferent de obținerea unei finanțări, reflectă existența unei clauze pur potestative, sancționate de Codul civil cu lipsa efectelor, prin dispozițiile art. 1403: Obligaţia contractată sub o condiţie suspensivă ce depinde exclusiv de voinţa debitorului nu produce niciun efect. Prin urmare, Consiliul va admite cererea contestatorului ......... SRL și va obliga autoritatea contractantă la indicarea sursei finanțării, cu mențiunea existenței demersurilor sale de obținere a acesteia sau, după caz, la reformularea clauzei suspensive în maniera în care să excludă dreptul său discreționar, de încheiere a contractului, în absența unui contract de finanțare distinct de sursele ce stau la baza bugetului său. În privința cererii de prezentare, prin ofertă, a contextului, obiectivelor și rezultatelor așteptate ale contractului, bazându-se pe experiența altor procedure de atribuire similare, Consiliul consideră nefondate criticile contestatorului. Aceste informații relevă, în general, o asumare conștientă a complexității situației faptice și a limitelor răspunderii tehnice a ofertanților, prin oferta depusă. Pe de altă parte, eliminarea obligației doar din formularul specific (Formular 13) ar fi fără efecte depline, întrucât această obligație este, de fapt, impusă prin fișa de date a achiziției (secțiunea IV.4.1 Modul de Pagina 45 din 61

§ 52

prezentare al propunerii tehnice), act neatacat explicit, prin această contestație. Prin urmare, Consiliul va respinge, ca nefondată, cererea de eliminare a regulii de prezentare, prin propunerea tehnică, a contextului, obiectivelor și rezultatelor așteptate ale contractului. Cu privire la clauza 10 Autorizaţii şi asistenţă privind Legea , Subclauza 10.1. din condițiile speciale ale acordului contractual pus la dispoziția ofertanților, Consiliul constată că, în fapt, o parte a acestor obligații nu este complet concordantă cu clauza tip, din anexa la HG nr. 1/2018, așa cum invocă autoritatea contractantă. Din modul de redactare a clauzei atacate, rezultă că autoritatea contractantă transferă toate obligațiile de obținere a avizelor și autorizațiilor, dar și riscurile întârzierii obținerii lor ori a refuzului de emitere a autorizațiilor, către antreprenor. Or, conform primei părți a clauzei tip din HG nr. 1/2018: (a) Beneficiarul a obţinut (sau va obţine) certificatul de urbanism şi actul de reglementare în domeniul mediului, împreună cu acordurile/avizele/autorizaţiile pentru Lucrările Permanente (şi orice alte aprobări) descrise în Cerinţele Beneficiarului ca fiind deja obţinute (sau în curs de obţinere) de către Beneficiar; Beneficiarul va despăgubi Antreprenorul şi îl va proteja împotriva consecinţelor datorate eşecului obţinerii acestor certificate şi aprobări. Pentru înlăturarea dubiului privind conținutul subclauzei de interes, din cadrul documentației de atribuire a procedurii, Consiliul va admite solicitarea contestatorului ......... SRL (punctul 23 din contestație) și va obliga autoritatea contractantă la reformularea ei, ținând cont de textul, reprodus, al literei a) din clauza tip 10.1 regăsită în Anexa 2 la HG nr. 1/2018. Văzând toate cele de mai sus, Consiliul consideră că, prin modul de întocmire a documentației de atribuire, autoritatea contractantă a neglijat obligațiile, exprese, de asigurare o informare completă, clară și fără echivoc, care rezultă din dispozițiile art. 154 alin. (1) al Legii nr. 98/2016: (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. Pentru cele ce preced, Consiliul va admite contestația ......... SRL și va obliga autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform celor statuate mai sus, dar și la stabilirea unui nou termen de ofertare, egal cu termenul minim prevăzut de lege pentru publicarea anunțului de participare, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016.

§ 53

Dosar nr. ... Prin contestația sa, ......... SRL atacă 22 cerințe ale aceleiași documentații de atribuire, apreciate de acest operator economic ca fiind abuzive, restrictive și nerezonabile, solicitând Consiliului eliminarea și/sau modificarea lor, pentru a permite ofertarea pe baza unor cerințe complete, proporționale și transparente. Similar situației statuate la analiza cauzei nr. ..., Consiliul ia act de faptul că, prin măsurile de remediere cuprinse în răspunsul consolidat din data de 09.01.2026, invocate și prin punctul de vedere la contestația ......... Pagina 46 din 61

§ 54

SRL, autoritatea contractantă a eliminat sau modificat unele dintre regulile documentației de atribuire atacate în speță (evocate la punctele comune contestației și punctului de vedere la aceasta): - ii (prin adresa cu măsuri de remediere nr. 127/12.01.2026) se elimină cerința privind norma de poluare: ”Autoritatea contractanta renunta la cerinta aferenta Autobasculantelor, astfel ofertantii nu sunt obligati sa prezinte Autobasculante cu norma de poluare minim Euro 6”; - iv (prin adresa cu măsuri de remediere nr. 127/12.01.2026), autoritatea contractantă informează că se elimină cerința IV.4.1.a) – Modul de prezentare a propunerii tehnice din Fișa de date XV.Prezentarea tuturor autorizatiilor/certificatelor necesare executiei tuturor categoriilor de lucrari si serviciilor din cadrul prezentului obiectiv; - vi (prin răspunsul 21 din adresa nr. 126/09.01.2026 se indică măsura de interes): ”Autoritatea contractanta elimina cerinta aferenta graficului Gantt cu privire la Reprezentarea grafica a activitatilor de interfatare cu lucrarile existente si operarea acestora (daca este cazul)”; - vii (prin răspunsul 31 din adresa nr. 126/09.01.2026) autoritatea contractantă a precizat că ofertantii vor prezenta traseele de la sursa la santier doar pentru principalele materiale indicate in cadrul caietului de sarcini, capitolul 10.3, concomitent cu confirmarea că bitumul și cimentul nu sunt vizate; - viii (prin răspunsul 32 din adresa nr. 126/09.01.2026), autoritatea contractantă a precizat: ”Ofertantii pot prezenta orice tip de document din care rezulta randamentul resursei tehnice respective, cum ar fi: fisa tehnica emisa de catre producator; certificat emis de catre un institut/societate/firma /entitate autorizata sa stabileasca sau sa masoare caracteristicile resursei tehnice; autorizatie; aviz; etc”. Din această clarificare, rezultă că randamentul de interes poate fi cel din documentele producătorului sau cel rezultând din documente de evaluare emise de altă entitate specializată, acceptate de achizitor în mod egal; - xiv (prin răspunsul 16 din adresa nr. 126/09.01.2026), autoritatea contractantă a eliminat confuzia privind indicativul stratului de bază: ”Dintr-o eroare de tehnoredactare in cadrul listei de preturi a fost mentionat ca strat baza AB 32.5-8cm, regasiti anexat lista de preturi modificata in consecinta, stratul de baza fiind AB 31.5 in grosime de 8 cm”; - xviii (răspunsul 57 din 09.01.2026, care confirmă caracterul neobligatoriu al vizitei amplasamentului lucrărilor); - xx (cerința privind corelarea cu alte proiecte de apă și canalizare a fost eliminată, prin răspunsul nr. 28 din 09.01.2026 - răspunsul consolidat); În consecință, Consiliul constatând intervenția acestor modificări, operate în documentația de atribuire, cererile corelative aparținând contestatorului ......... SRL au rămas fără obiect, autoritatea contractantă acceptând acele modificări. Astfel, rămân în dispută toate celelalte critici/cereri ale contestatorului, ce urmează a fi analizate punctual. Susținerile contestatorului ......... SRL (punctul i. al contestației) că s-ar impune modificarea cerinței de prezentare a experienței similare, în proiectare, prin acceptarea și a dovezilor de prestare a serviciilor de întocmire studii de fezabilitate și/sau DALI, sunt considerate de Consiliu nefondate. Pe de o parte, este evident că cele două tipuri de documentații sunt Pagina 47 din 61

§ 55

diferite, ca moment și importanță, în etape diverse de dezvoltare a pregătirii unei investiții, față de proiectul tehnic, așa cum rezultă din prevederile explicite ale HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice. Pe de altă parte, orice criteriu de calificare trebuie să răspundă scopului urmărit de achizitor, așa cum este statuat și de prevederile art. 29 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016: Criteriile de calificare privind capacitatea au ca scop demonstrarea potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potenţial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul/acordul-cadru şi de a rezolva eventualele dificultăţi legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câştigătoare. Astfel fiind, Consiliul va respinge solicitarea contestatorului, de modificare a cerinței documentației de atribuire, privitoare la experiența similară, aferentă serviciilor de proiectare. Pentru identitate de raționament, de fapt și de drept, adoptat la momentul soluționării cerințelor similare din dosarul ...., Consiliul va admite solicitarea contestatorului ......... SRL (aferentă punctului iii. din contestație) de eliminare, din cuprinsul punctului 4 al formularului de prezentare a propunerii tehnice, a obligațiilor de prezentare a traseului în plan, a profilului longitudinal, a profilelor transversal și a planșelor CAD, precum și a structurii rutiere, fiind disproportionate, față de nevoia efectivă a informării autorității contractante și de momentul pregătirii documentației pentru investiție. În mod similar, Consiliul va admite cererile contestatorului (formulate la punctul v. al contestației), pentru același raționament adoptat la momentul soluționării cerințelor similare din dosarul .... și va elimina sintagma ”deviz”, precum și expresia ”alocarea de resurse pe fiecare activitate și fază în parte”, din regula de întocmire a programului de execuție (diagrama Gantt), ca parte a propunerii tehnice. În mod implicit, conform cererii contestatorului, caracteristica asociată subfactorului de evaluare Descrierea, reprezentarea grafica si planificare executiei lucrarii (Graficul de esalonare calendaristica Gantt) in baza resurselor materiale, tehnice și umane utilizate, așa cum este dezvoltată în caietul de sarcini (”prin descrierea TUTUROR activitatilor si sub-activitatilor care compun executia lucrarilor prevazute in Documentatia Tehnica”), pentru care s-ar aloca 15 puncte, este eliminată, autoritatea contractantă urmând a reformula condițiile de acordare a punctajului aferent subfactorului P2.- Metodologia de implementare a contractului si programul de lucrari (Graficul Gantt) in corelare cu resursele materiale, tehnice, si umane utilizate. Solicitarea (punctul ix.) de eliminare a cerinței de prezentare a modului de asigurare a materialelor și de punere a lor în operă, așa cum este specificat la punctul 10.3 din Caietul de sarcini este considerată de Consiliu nefondată. Criticile se bazează, în special, pe modul inexact de prezentare a mixturilor asfaltice și a betonului de ciment, fără indicarea acelor coduri tehnice de bază, aspect complinit de autoritatea contractantă, indirect, prin răspunsul de clarificare 31 din ”...principalele materiale indicate in cadrul caietului de sarcini, capitolul 10.3 si anume: - Strat de legatura (Mixtura asfaltica BAD22) Pagina 48 din 61

§ 56

- strat de uzura (Mixtura asfaltica MASF16) - strat de baza (Mixtura asfaltica AB31.5) - emulsie bitum, - beton, […]”. Referirile caietului de sarcini la utilizarea, în execuție, doar a materialelor care rezultă din proiectul tehnic, ca și susținerile contestatorului că punerea în operă a betoanelor și a mixturilor asfaltice trebuie să respecte normative din domeniu, fără a fi necesare descrieri diferite, din partea ofertanților, nu exclud dreptul autorității contractante de a solicita informații care să-i confere probe minimale ale înțelegerii, de către cei implicați în ofertare, a contextului achiziției. Cerințele aferente punctului contestat al caietului de sarcini nu relevă un caracter disproporționat sau o limitare nejustificată pentru ofertanți, care să fie contrare dispozițiilor art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016: Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici. Criticile și cererea (punctul x. al contestației) de eliminare a obligației de a se prezenta declarații de disponibilitate ”legalizate la notar”, conform celor stipulate la cap. 10.2 din Caietul de sarcini ([...]in cazul in care specialistii propusi pentru executarea contractului nu sunt angajati ai ofertantului acestia vor prezenta pentru specialisti declaratii de disponibilitate legalizate la notar) sunt considerate de Consiliu întemeiate. În considerarea prevederilor art. 179 litera i) din Legea nr. 98/2026, în evaluarea capacității tehnice a operatorului economic, se admite ca acesta să poată prezenta i) o declaraţie cu privire la numărul mediu anual de personal al operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări şi numărul personalului de conducere din ultimii 3 ani. În practică, este uzuală prezentarea copiilor de documente de angajare (chiar necertificate, individual, prin semnătură) sau a declarațiilor sub semnătură privată, tocmai pentru a nu supune ofertanții unui demers administrativ împovărător de obținere a unor documente de calificare, în dauna pregătirii unei oferte de calitate. Raportat la situația de față, este evident că nu s-ar justifica, în raport cu momentul incert de inițiere a demersurilor contractuale (în lipsa finanțării), dar și în raport cu momentul de derulare a lucrărilor, după finalizarea serviciilor de proiectare, să fie prezentate în oferte (emise) astfel de documente legalizate, pentru personalul atras de ofertantul contractant. Drept care, admițând solicitarea contestatorului ......... SRL, Consiliul elimină din documentația de atribuire orice obligație de a se prezenta declarații de disponibilitate ”legalizate la notar”, cerință contrară oricărei reguli de proporționalitate. Pentru raționament de fapt și de drept identic cu cele avute la soluționarea criticilor similare din contestația ......... SRL, Consiliul va admite cererea (punctul xi. al contestației) de eliminare a subfactorului de evaluare ”Devizist” și va obliga autoritatea contractantă la modificarea fișei de date a achiziției, în secțiunea aferentă a documentației de atribuire - II.2.5 Criterii de atribuire. Utilitatea cerinței de a se prezenta Lista furnizorilor de materiale de Pagina 49 din 61

§ 57

constructie principale, indicate in cadrul caietului de sarcini (inclusiv anexa 3 la Formularul 11), pusă în discuție de contestator, reflectă interesul autorității contractante de a fi informată cu privire la originea materialelor care sunt avute în vedere la momentul dimensionării eforturilor ofertării. Practic, prin punctul de vedere la contestație, se confirmă că nu este de interes exclusiv, menținerea, pe durata executării contractului, a sursei materialelor propuse, fiind evident că abia după finalizarea proiectării tehnice se poate stabili care materiale vor fi utilizate la punerea în operă. Prin urmare, Consiliul consideră că indicarea sursei de furnizare a principalelor materialelor indicate în caietul de sarcini este un demers facil oricărui constructor, uzuală în procedurile de achiziție publică de același nivel de complexitate și natură cu cea în discuție, iar cererea de eliminare a cerinței (punctul xii) este nefondată. Reclamata (punctul xiii. din contestație) necorelare dintre diferitele paragrafe ale Caietului de sarcini (la pag. 48), în referire la posibile situaţii de respingere a ofertelor, se confirmă. Deși autoritatea contractantă se apără invocând conținutul Normelor de aplicare Legii nr. 98/2016, în privința acceptării, pe calea clarificărilor, a îndreptărilor unor erori/vicii formale sau a confirmărilor datelor/documentelor etc. din oferte, aceasta nu înțelege să renunțe la formularea expresă a condiției: Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata in privinta documentelor ofertei, in raport cu documentatia de atribuire, ori cu prevederile legislatiei in vigoare va conduce la respingerea ofertei. Prin urmare, in cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice si/sau completarea gresita a unui document ori neprezentarea acestuia in forma solicitata sunt incidente prevederile de mai sus. Astfel, coexistența posibilităților alternative, de respingere directă a unei oferte imprecise sau ambigui, respectiv, de admitere a corectărilor ori completărilor acesteia, în condițiile respectării limitelor din normele evocate și a principiilor din domeniu, lasă loc unei confuzii, dar și unui tratament netransparent și inegal, contrar regulilor din art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care impun autorității contractante să întocmească o documentație de atribuire clară, completă și precisă. În context, nu se combate dreptul autorității contractante de a solicita informații de clarificare, ci ambiguitatea regulilor documentației de atribuire legate de aplicarea sau nu a dreptului, în timpul evaluării ofertelor. Consiliul va admite solicitarea contestatorului ......... SRL și va obliga autoritatea contractantă să reformuleze condițiile contradictorii, privind acceptarea sau nu a clarificărilor, din conținutul caietului de sarcini (și orice alte secțiuni ale documentației de atribuire) în condițiile impuse la art. 209 din Legea nr. 98/2016: (1) În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei […]. În ce privește cererea de a se menționa, cu claritate, care este tipul de revizie pentru echipamente și/sau utilaje și dacă aceasta este necesară la ofertare sau la data semnării/derulării contractului, Consiliul constată că, în Pagina 50 din 61

§ 58

fapt, autoritatea contractantă acceptă, indirect, criticile contestatorului, întrucât pretinde că, prin răspunsurile de clarificare 8 și 35 din 09.01.2026, ar fi stabilit modalitatea de prezentare a documentelor de interes. Or, din cuprinsul respectivelor răspunsuri, rezultă că dovada accesului la utilaje/echipamente, prin documente de posesie, se va pretinde doar de la ofertantul desemnat câștigător (răspuns 8), iar tipul de revizii acceptate (fără a se indica când trebuie prezentate) se explică prin răspunsul 35. O corelare a celor două răspunsuri nu este evidentă, motiv pentru care Consiliul consideră că autoritatea contractantă trebuie să elimine ambiguitatea

§ 59

documentației

§ 60

de

§ 61

atribuire,

§ 62

conform

§ 63

solicitării contestatorului ......... SRL (punctul xv.), indicând momentul prezentării acelor revizii pentru utilaje și echipamente, care să concorde cu cele susținute prin punctul de vedere la contestație. Consiliul constată că autoritatea contractantă confirmă că, privitor la modalitatea de plată a facturilor, a inclus în documentație Formularul nr. 16 și subclauza 50.4 din Acordul contractual de proiectare şi execuţie, prin care urmărește să fie exonerată, contractual, de răspunderea unei întârzieri la plată cauzată de întârzierea în asigurarea finanțării, care nu i-ar fi imputabilă: Achizitorul are obligaţia de a efectua plata către prestator, la valoarea serviciilor/lucrărilor executate si acceptate conform contractului, în termen de 5 zile de la data încasării subvenţiilor de la finantatorul proiectului. Susținerile autorității, din punctul de vedere la contestație (nu putem confirma respectarea termenelor din Legea 72/2013, acesta fiind şi motivul pentru care a fost modificată clauza 50.4 din modelul de contract. Autoritatea Contractantă nu îşi poate asuma plata unor eventuale penalităţi de întârziere a plăţilor atât timp cât finanţatorul nu efectuează la timp transferurile către autoritatea contractanta), relevă că autoritatea contractantă, în cunoștință de cauză, încearcă să impună ofertanților o clauză disproporționată și abuzivă, contrar regulilor din cuprinsul Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante. În consecință, Consiliul va admite solicitarea ......... SRL (punctul xvi.) și elimină din documentația de atribuire subclauza contractuală 50.4, privind termenul de plată raportat la asigurarea sumelor de către finanțator, din modelul de contract, dar și din Formularul 16 – Declarația accept mecanism cereri de plată. Consiliul consideră că este nelegală şi abuziv impusă de autoritatea contractantă, raportat la prevederile art. 53 din Legea nr. 101/2016, clauza 70.6 din acordul contractual, prin care se indică instanța competentă în soluționarea litigiilor contractuale. Explicația dată de autoritatea contractantă, prin punctul de vedere la contestație, privind intenția reducerii cheltuielilor de deplasare a reprezentantului său la instanțe din afara razei de competență teritorială a tribunalului județean ........., este lipsită de temei de drept. Legea nr. 101/2016 asigură competența alternativă a instanței de la sediul achizitorului sau reclamantului, iar clauza contractuală amintită nu poate avea caracter disproporționat. Prin urmare, Consiliul admite cererea ......... SRL (punctul xvii.) și elimină formularea ”în circumscripția căruia se află sediul Beneficiarului” din Pagina 51 din 61

§ 64

clauza 70.6 a acordului contractual. Privitor la cererea ......... SRL (punctul xix.) de eliminare a distanței maxime asociate organizării de șantier, pentru raționament de drept și de fapt identic adoptat la analiza cererilor corelative ale primului contestator, Consiliul o admite. Precizările autorității contractante că, prin răspunsul de clarificare nr. 36 din cuprinsul adresei postate în SEAP sub nr. 126/09.01.2026, a indicat faptul că ia în calcul distanța rutieră până la amplasament, nu motivează impunerea unei distanțe maxime, ci doar indică o distanță de transport al materialelor, de luat în calcul la întocmirea propunerilor financiare. Drept care, Consiliul elimină expresia ”care nu va fi la o distanță mai mare de 10 km de locul execuției lucrărilor” din caietul de sarcini și din Formularul 12. Solicitarea de anulare a procedurii (punctul xxi.) este motivată de ......... SRL pe lipsa de corelare între obiectul achiziției (proiectare și execuție lucrări) și modalitatea de pregătire a propunerii tehnice (precizată în Formularul 12), prin prezentarea graficului Gantt doar pentru lucrări, a planului de lucru și a organizării de șantier, implicit a managementului de trafic, care este tipică contractelor care au ca obiect doar execuția de lucrări. Or, faptul că autoritatea contractantă a dimensionat cererile sale de întocmire a distinctă a unei părți a propunerii tehnice, privind lucrările, în raport cu specificațiile tehnice deținute la acest moment, reprezintă o confirmare a înțelegerii sale că poate verifica aptitudinea ofertanților de a expune propriile modalități, cu caracter general, de implicare în viitoarele lucrări. Practic, aceste elemente ale propunerii tehnice vor fi analizate, spre conformitate, doar în raport cu informațiile puse la dispoziție, fără informațiile ce ar rezulta din vizita amplasamentului sau cele ce ar rezulta din părți ale proiectului tehnic. Aceste reguli sunt concordante cu obligațiile rezultând din fișa de date a achiziției (secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice): […] Ofertantul are obligatia de a elabora si a prezenta Propunerea Tehnica astfel incat sa corespunda cerintelor minime prevazute in Caietul de Sarcini din cadrul Documentatiei de Atribuire. respectand cel putin continutul minim indicat in Formularul nr. 12 "Propunerea Tehnica Executie Lucrari" si in formularul nr. 13 Propunerea Tehnica Proiectare". În consecință, lipsind dovezi ale caracterului disproporționat al cerințelor sau al încălcării tratamentului egal ori al asumării răspunderii pentru conținutul care ar rezulta din respectarea lor, Consiliul va respinge solicitarea contestatorului, ca nefondată. Pentru cele ce preced, Consiliul va admite contestația ......... SRL și va obliga autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform celor statuate mai sus, dar și la stabilirea unui nou termen de ofertare, egal cu termenul minim prevăzut de lege pentru publicarea anunțului de participare, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016. Dosar nr. ... ..... SRL solicită Consiliului, în principal, anularea în parte a răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, publicat în SEAP la data de 12.01.2025, învederând că autoritatea contractantă a introdus, prin acesta, cerinţe noi Pagina 52 din 61

§ 65

față de conținutul inițial al documentației de atribuire, conduită considerată nelegală. Autoritatea contractantă invocă tardivitatea contestației, bazată pe motivul că, în fapt autorul contestației ar urmări modificarea documentației de atribuire. La analiza cu întâietate a excepției, Consiliul constată că, în raport cu obiectul explicit al cererilor formulate de ........... SRL și cu data înaintării contestației (16.01.2026), actul considerat vătămător este răspunsul consolidat nr. 126/09.01.2026, postat în SEAP la 12.01.2026. Or, ........... SRL a respectat termenul de înaintare a contestației, prevăzut la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ceea ce reflectă lipsa de temei a excepției de tardivitate, invocată de achizitor. Respingând excepția în cauză, Consiliul va face analiza pe fond a criticilor formulate. Privind randamentul utilajelor, prin răspunsul consolidat la solicitarea de clarificări nr. 32, autoritatea contractantă a precizat că: Ofertantii pot prezenta orice tip de document din care rezulta randamentul resursei tehnice respective, cum ar fi: fisa tehnica emisa de catre producator; certificat emis de catre un institut/societate/firma/entitate autorizata sa stabileasca sau sa masoare caracteristicile resursei tehnice; autorizatie; aviz; etc. Din modul de redactare a răspunsului, rezultă că, în fapt, autoritatea contractantă a menținut cerința inițială, de a se prezenta randamentul real al resurselor tehnice, dar a adăugat informații privitoare la tipurile de documente din care ar putea rezulta caracteristica tehnică relevantă. Libertatea acordată ofertanților, în a prezenta orice document relevant, nu poate fi apreciată drept o restrângere a concurenței sau o adăugare a unei cerințe netransparente, răspunsul emis respectând dispozițiile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, ce obligă autoritatea contractantă la a ”răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare”. Pretinsa modificare substanțială a regulilor de prezentare a graficului Gantt, prin răspunsurile de clarificare 22, 32 și 40, este o apreciere nefondată. În fapt, răspunsul 32 privea, conform celor anterior statuate, acceptarea oricăror documente care ar releva randamentul utilajelor, iar răspunsurile 22 și 40 reconfirmau cerințe ale documentației de atribuire, respectiv obligația ofertanților în PREZENTAREA PROGRAMULUI DE LUCRARI intitulat si Graficul Gantt, și mențiunea că, în etapa de evaluare a ofertelor, Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata in privinta documentelor ofertei ar conduce la respingerea respectivei oferte. Interpretarea formulată de contestator, prin combinarea/corelarea acestor răspunsuri, ca determinând o imposibilitate obiectivă de ofertare, în lipsa proiectului ethnic și a cantităților de lucrări, respectiv a nedimensionării cu exactitate a activităților, duratelor și resurselor, nu poate justifica cererea de înlăturare a obligației de prezentare a Graficului Gantt, cerință ce nu a fost nici adăugată și nici redimensionată, prin răspunsurile de clarificare. Nici răspunsul de refuz al eliminării notei 8, privind Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata nu reprezintă o condiție nou introdusă în documentația de atribuire. Cu toate acestea, explicațiile de la paragraful ultim al răspunsului la întrebarea 40 tind spre o interpretare și aplicare discreționară a regulilor de evaluare a ofertelor: ”Nu se accepta eliminarea Notei 8, nu consideram ca Pagina 53 din 61

§ 66

este restrictiva si nu incalca prevederile art. 134 alin. 7, 8, 9, 10 din HG nr. 395/2016, chiar aceasta mentiune este corelata cu prevederile legale in vigoare si mentioneaza foarte clar ca orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata in privinta documentelor ofertei, in raport cu documentatia de atribuire, ori cu prevederile legislatiei in vigoare va conduce la respingerea ofertei. Mai mult decat atat, respectivele excepții prevăzute de dispozițiile art. 134 alin. 7, 8, 9, 10 din HG nr. 395/2016 sunt prevăzute în cadrul notei 3 din același capitol”. De asltfel, acest conținut a fost o opinie prezentată în punctul de vedere la contestația ......... SRL, analizată în precedent, iar Consiliul a invalidat-o (punctul xiii. din contestație), obligând autoritatea contractantă la reformularea condițiile contradictorii, privind acceptarea sau nu a clarificărilor. Sub acest aspect, solicitarea ........... SRL de a se constata interpretarea neconformă cu dispozițiile art. 209 din Legea nr. 98/2016, rezultând din răspunsul de clarificare 40 este întemeiată. Din modul în care s-a răspuns la întrebarea 34, privind legalizarea notarială a unor documente privind disponibilitatea experților, nu rezultă încălcarea dispozițiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, ce obligă autoritatea contractantă la a ”răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare”, acesta menținând o cerință inițială a documentației de atribuire. Consiliul constată că, într-adevăr, prin răspunsul 37 din documentul de clarificare atacat de ........... SRL, autoritatea contractantă a inclus o condiție nouă de participare în procedură: Intrucat activitatea de verificare este una dintre activitatile principale ale viitorului contract, verificatorii de proiect trebuie sa fie declarati si nominalizati ca subcontractanti de la depunerea ofertelor. Din documentația inițială, nu rezulta o asemenea condiție de acceptare a participării cu ofertă, ceea ce reprezintă dovada nedimensionării corecte a cerințelor specifice de prezentare a ofertei. Se poate interpreta faptul că, în lipsa precizărilor explicite, autoritatea contractantă ar avea îndreptățirea, bazată pe acest răspuns de clarificare, de a pretinde sau nu (la libera alegere) ca ofertele să conțină o detaliere a modului de implicare a subcontractanților nou introduși, depunerea DUAE, o justificare a costurilor serviciilor de verificare proiecte etc. De altfel, prin dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, se interzice autorității contractante să impună o formă juridică oarecare de participare, tocmai în respect pentru regula general de participare liberă în competițiile publice: Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune operatorilor economici care participă în comun la procedura de atribuire să adopte sau să constituie o anumită formă juridică pentru depunerea unei oferte ori a unei solicitări de participare. Prin excepție de la această regulă, numai atunci când sunt motive obiective, dar cu respectarea principiului proporționalității, autoritatea contractantă ar putea impune condiții specific de executare a contractului, conform prevederilor alin. (4) al aceluiași art. 54: Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentaţia de atribuire anumite condiţii specifice privind executarea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru Pagina 54 din 61

§ 67

în cazul în care operatorii economici participă în comun la procedura de atribuire, diferite de cele aplicabile ofertanţilor individuali, justificate de motive obiective şi cu respectarea principiului proporţionalităţii. Or, în situația de față, regula de participare a verificatorilor de proiecte, adăugată pe calea unui răspuns de clarificare a documentației de atribuire, reprezintă un demers discreționar, nemotivat și disproporționat, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să impună o asemenea formă de participare. De altfel, prin strategia de contractare, autoritatea contractantă nu a justificat o asemenea obligație a ofertanților, nefiind cunoscut motivul pentru care nu ar fi acceptabilă participarea verificatorilor sub alte forme de angajare, de către antreprenor, ceea ce este contrar regulilor de transparență. În consecință, Consiliul va admite cererea ........... SRL și va anula clarificarea nr. 37, din răspunsul consolidat nr. 126/09.01.2026, publicat în SEAP la data de 12.01.2025. Luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu . ........., obligând autoritatea contractantă la modificarea răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, prin: - reformularea condițiilor contradictorii, privind acceptarea sau nu a clarificărilor asupra ofertelor, care au făcut și obiectul întrebării 40; - ignorarea răspunsului de clarificarea nr. 37, privind participarea verificatorilor de proiecte, ce a fost anulat. Celelalte cereri ale contestatorului ......... SRL sunt respinse de Consiliu, ca nefondate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Dosar nr. ... ......... SRL solicită Consiliului, în principal, anularea procedurii, iar în subsidiar, anularea în parte a răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, publicat în SEAP la data de 12.01.2025, cereri motivate pe incorecta conduită adoptată de autoritatea contractantă a introdus, la emiterea amintitului răspuns consolidat, pretinzând că, prin acesta, ar fi introdus cerinţe noi față de conținutul inițial al documentației de atribuire. Autoritatea contractantă invocă tardivitatea contestației, bazată pe motivul că, în fapt, autorul contestației ar urmări modificarea documentației de atribuire. La analiza cu întâietate a excepției, Consiliul constată că, în raport cu obiectul explicit al cererilor formulate de ......... SRL și cu data înaintării contestației (19.01.2026), actul considerat vătămător este răspunsul consolidat nr. 126/09.01.2026, postat în SEAP la 12.01.2026. Or, ......... SRL a respectat termenul de înaintare a contestației, prevăzut la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ceea ce reflectă lipsa de temei a excepției de tardivitate, invocată de achizitor. Respingând excepția în cauză, Consiliul va face analiza pe fond a criticilor formulate. Văzând conținutul clarificării nr. 2, din cuprinsul răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, Consiliul constată că susținerile ......... SRL sunt întemeiate. În fapt, regulile de prezentare a documentelor din care ar trebui să rezulte calificarea și experiența profesională a personalului pentru care se acordă punctaj suplimentar au fost formulate, prin fișa de date a achiziției în maniera următoare: ”documente prezentate de către ofertant in oferta tehnica: Pagina 55 din 61

§ 68

- diplome de studii/adeverinte de absolvire/licenta; - certificate de participare/de absolvire cursuri; - CV-uri; - recomandări sau orice alte documente care pot certifica in mod corespunzător calificarea si expertiza corespunzătoare a personalului”. Prin clarificarea atacată, autoritatea contractantă a precizat, printre altele: ”Pentru o mai buna intelegere a cerintei posibilii ofertanti pot prezenta pentru expertii pe care urmeaza sa ii nominalizeze in cadrul ofertei ori diplome de studii/ adeverinte de absolvire/licenta sau/ori certificate de participare/de absolvire cursuri, in functie de pozitia expertului propus. Spre exemplu in cazul managerului de proiect este necesar si suficient a se prezenta un certificat de absolvire a unor cursuri de manager de proiect, deoarece nu exista nicio institutie de invatamant care acorda diploma de licenta pentru specializarea de manager de proiect. In cazul sefului de santier (inginer CFDP) este necesar si suficient a se prezenta diploma de studii superioare din care sa reiasa ca respectiva persoana detine specializarea de inginer CFDP, eliberata de o institutie de invatamant acreditata de ministerul Educatiei si Cercetarii, nemaifiind necesar prezentarea altor certificate de participare/de absolvire cursuri”. Or, din enumerarea inițială a fișei de date, rezulta că este obligatorie, pentru toți experții, prezentarea tuturor tipurilor de documente. În schimb, prin răspunsul de clarificare, aparent, managerul de proiect nu ar trebui să mai depună ”diplome de studii/adeverinte de absolvire/licenta”, iar șeful de șantier nu ar trebui să prezinte ”certificate de participare/de absolvire cursuri”. Cu toate acestea, răspunsul de clarificare nu menționa explicit că a intervenit, totuși, o modificare a fișei de date a achiziției. Consiliul consideră că acest mod de emitere a răspunsului este contrar dispozițiilor art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, ce obligă autoritatea contractantă la a ”răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare”. În consecință, Consiliul va anula clarificarea nr. 2 din răspunsul consolidat, atacat, și va obliga autoritatea contractantă la emiterea unui răspuns conform cu amintitele prevederi ale art. 160 din Legea nr. 98/2016. Și în privința răspunsului nr. 3, raportat la certificările/studiile expertului ”Devizist”, se constată același mod ambiguu de întocmire/transmitere a clarificării: ”In conformitate cu raspunsul nr. 2, ofertantii pot prezenta pentru expertul propus pe pozitia de Devizist ori diplome de studii/ adeverinte de absolvire/licenta, ori certificate de participare/de absolvire cursuri din care sa reiasa ca acesta a urmat sau a absolvit cursuri de intocmire devize in domeniul constructiilor”. Coroborat cu situația, identică celorlalți experți, a enumerării documentelor din fișa de date a achiziției, dar și cu statuarea Consiliului că, în fapt, subfactorul în sine, privind expertiza devizistului, este disproporționat și fără a releva un avantaj evident pentru achizitor, și se impune eliminarea lui, conform cu cererea contestatorului ......... SRL, clarificarea atacată (nr. 3) prin prezenta contestație va fi anulată, de asemenea. În mod implicit, clarificarea nr. 55, referitoare la același expert, va fi anulată. Cu privire la clarificările 7 și 54, Consiliul constată că, deși autorul criticilor pretinde că atacă atacă răspunsul consolidat la solicitările de clarificare a documentației de atribuire, în fapt urmărește modificarea Pagina 56 din 61

§ 69

cerințelor din fișa de date a achiziției, privitor la experiența similară a ofertanților și la experiența profesională relevantă a experților, de conținutul căreia a luat la cunoștință la data publicării anunțului de participare. Astfel că, orice solicitare de modificare a acestuia, pe calea unei contestații, trebuia făcută în termen de 10 zile de la acea publicare, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016. Existența unor solicitări de modificare, pe calea unor cereri de ”clarificare” a documentației de atribuire, nu poate fi considerată drept motiv de întrerupere sau de suspendare a termenului de contestare sus amintit. Pretextul că autoritatea contractantă și-a exprimat refuzul de a modifica documentația de atribuire, pe baza solicitărilor de clarificare precedente, aspect care ar reprezenta un motiv de atac nou, împotriva aceleiași documentații de atribuire, este un motiv nefondat al contestației. Autoritatea contractantă nu are obligația de a modifica documentația de atribuire în sensul celor solicitate de operatorii economici interesați să participe la procedura de achiziție publică. Documentația de atribuire este documentul (definit la art. 3 alin. 1 litera z) din Legea nr. 98/2016) emis de autoritatea contractantă în scopul prevăzut la art. 154 alin. (1) din Lege: ”Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”. Prin urmare, conținutul acesteia, în licitația deschisă, nu este rezultatul unei negocieri purtate de achizitor cu operatorii economici interesați. Răspunsurile de clarificare atacate respectă regulile de emitere a lor, cu asigurarea informării complete a operatorilor economici interesați, privitor la prin menținerea cerințelor fișei de date a achiziției, a căror modificare o reclamă contestatorul, în deplin respect față de prevederile art. 160 din Legea nr. 98/2016. Astfel fiind, Consiliul va respinge, ca nefondată, solicitarea de înlăturare a clarificărilor 7 și 54. Pentru raționament de fapt și de drept identic, Consiliul va respinge, ca nefondată, solicitarea de înlăturare a clarificărilor nr. 17, 22, 27, 34, 35, 36, 40, 41, 46, 48, 57, 88, 95 și 100, care privesc cerințe inițiale ale documentației de atribuire postate în SEAP (fișei de date și/sau caietului de sarcini ori ale altor secțiuni). Privind randamentul utilajelor, Consiliul reiterează cele statuate la soluționarea contestației ......... SRL, în sensul că, prin răspunsul consolidat la solicitarea de clarificări nr. 32, autoritatea contractantă a precizat că: Ofertantii pot prezenta orice tip de document din care rezulta randamentul resursei tehnice respective, cum ar fi: fisa tehnica emisa de catre producator; certificat emis de catre un institut/societate/firma/entitate autorizata sa stabileasca sau sa masoare caracteristicile resursei tehnice; autorizatie; aviz; etc. Din modul de redactare a răspunsului, rezultă că, în fapt, autoritatea contractantă a menținut cerința inițială, de a se prezenta randamentul real al resurselor tehnice, dar a adăugat informații privitoare la tipurile de documente din care ar putea rezulta caracteristica tehnică relevantă. Libertatea acordată ofertanților, în a prezenta orice document relevant, nu poate fi apreciată drept o restrângere a concurenței sau o adăugare a unei cerințe netransparente, răspunsul emis respectând Pagina 57 din 61

§ 70

dispozițiile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, ce obligă autoritatea contractantă la a ”răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare”. În același timp, răspunsul 53, asociat aceleiași cerințe, nu are caracter nelegal, individual, în raport cu conținutul inițial al documentației de atribuire, față de care, totuși, Consiliul a statuat, în soluționarea contestației ......... SRL, că nu reflectă un avantaj evident pentru autoritatea contractantă (prin utilizarea subfactorului de evaluare în care se ia în considerare și randamentul amintit). Astfel, Consiliul va respinge, ca nefondată, cererea ......... SRL de eliminare a răspunsurilor nr. 32 și nr. 53. Pentru raționament identic celui avut la analiza cererilor din contestația ........... SRL, privind situația verificatorilor de proiect tehnic, Consiliul admite solicitările ......... SRL și va anula clarificarea nr. 37, din răspunsul consolidat nr. 126/09.01.2026, publicat în SEAP la data de 12.01.2025. Refuzurile autorității contractante de prelungire a perioadei de ofertare, aferente întrebărilor 44 și 110, au fost emise de aceasta în același timp cu emiterea informațiilor de clarificare, care au adus modificări la documentația de atribuire, ce necesitau o perioadă de analiză/aplicare suplimentară, obligația autorității contractante fiind de asigurare a minim 10 zile anterioare termenului limită de ofertare. În consecință, publicarea informațiilor noi, la 12.01.2026, concomitent cu menținerea datei limită de ofertare, la 19.01.2026, relevă faptul că aceste refuzuri sunt lipsite de temei și vor fi anulate de Consiliu. Răspunsurile 96 și 98 privitoare la pierderea valabilității avizelor Distrigaz Sud și e-Distribuție Dobrogea, dar și la angajamentul autorității contractante că acestea vor fi asigurate viitorului contractant (Prelungirea avizului … va fi pus la dispozitie la semnarea contractului de lucrari.), relevă că demersul în cauză nu este corelat cu conținutul subclauzei 10.1 din condițiile speciale contractuale: ”Daca este necesar, Antreprenorul va obtine si/sau va reactualiza si/sau completa in numele Beneficiarului toate avizele si acordurile solicitate prin Certificatul de Urbanism emis pentru “autorizatie de construire” si va fi responsabil pentru obtinerea si mentinerea in valabilitate a avizelor/ acordurilor/certificatelor necesare pe parcursul derularii lucrarilor”. Din aceste răspunsuri, rezultă că, în fapt, o parte din avize nu ar mai fi responsabilitatea viitorului contractant, ceea ce denotă lipsa caracterului clar, complet și lipsit de echivoc al documentației de atribuire, contrar evocatelor dispoziții ale art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, criticile ......... SRL fiind astfel întemeiate. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL împotriva răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, anulând clarificările emise sub nr. 2, 3, 55, 37, 44 și 110 și constatând caracterul ambiguu al clarificărilor nr. 96 și 98, în raport cu alte informații din documentația de atribuire. Concomitent, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, cererea de anulare a celorlalte clarificări atacate prin aceeași contestație aparținând ......... SRL. Pagina 58 din 61

§ 71

În raport cu cele stabilite în precedent, având în vedere obligația autorității contractante de a aduce modificări substanțiale documentației de atribuire, implicit a nevoii ca acestea să fie aduse la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați, Consiliul va obliga ORAȘUL ......... la asigurarea măsurilor de remediere în 15 zile de primirea deciziei prezente, continuarea procedurii urmând a fi asigurată prin stabilirea unui nou termen de ofertare, ce nu va fi mai scurt decât termenul minim impus la art. 74 din Legea nr. 98/2016. Lipsind dovezile de avansare a cheltuielilor de susținere a contestației, Consiliul va respinge solicitarea corelativă a ......... SRL, ca nefondată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația ......... SRL (dosar ...), precum și contestația ......... SRL (dosar ...), în contradictoriu cu . ........., autoritate contractantă în procedura de atribuire inițiată cu anunțul de participare nr. ..., privitor la cerințele documentației de atribuire și: - elimină condiția de participare formulată la nivelul fișei de date a achiziției, precum și a oricărei alte secțiuni a documentației de atribuire: Nivel minimal: Se considera nivel minimal impus in caietul de sarcini participarea ca sef de santier în cadrul a cel puțin 3 contracte; - obligă la modificarea condiției de punctare, fie prin eliminarea sintagmei ”drumurilor locale și/sau drumurilor comunale”, fie prin adăugarea condiției, cumulative, ca acele lucrări să fi fost din ”clasa tehnică III”; - elimină subfactorii de evaluare (Inginer topograf” și, respectiv ”Devizist”), invocate la punctele 6.2.4 și 6.2.5; - elimină, din cadrul factorului de evaluare P2.- Metodologia de implementare a contractului si programul de lucrari (Graficul Gantt) in corelare cu resursele materiale, tehnice, si umane utilizate, a descrierii resurselor tehnice; - elimină ultima coloană a tabelului din Anexa 3 la Formularul 11; - elimină sintagma ”deviz”, precum și expresia ”alocarea de resurse pe fiecare activitate și fază în parte”; - obligă la redefinirea cerinței privind cuprinderea informațiilor despre organizarea de șantier, prin eliminarea lor din formularul de prezentare a propunerii tehnice; - obligă la modificarea cerinței prezentării managementului de trafic în sensul că obligația incumbă doar viitorului contractant; - elimină, din cuprinsul punctului 4 al formularului de prezentare a propunerii tehnice, a obligațiilor de prezentare a traseului în plan, a profilului longitudinal, a profilelor transversal și a planșelor CAD, precum și a structurii rutiere; - obligă la indicarea sursei finanțării; - obligă la reformularea clauzei tip 10.1; - elimină Descrierea, reprezentarea grafica si planificare executiei lucrarii (Graficul de esalonare calendaristica Gantt) in baza resurselor materiale, tehnice și umane utilizate, așa cum este dezvoltată în caietul de Pagina 59 din 61

§ 72

sarcini (”prin descrierea TUTUROR activitatilor si sub-activitatilor care compun executia lucrarilor prevazute in Documentatia Tehnica”), pentru care s-ar aloca 15 puncte, și obligă autoritatea contractantă la a reformula condițiile de acordare a punctajului aferent subfactorului P2.- Metodologia de implementare a contractului si programul de lucrari (Graficul Gantt) in corelare cu resursele materiale, tehnice, si umane utilizate; - elimină obligația de a se prezenta declarații de disponibilitate ”legalizate la notar”; - elimină subfactorul de evaluare ”Devizist”; - obligă autoritatea contractantă să reformuleze condițiile contradictorii, privind acceptarea sau nu a clarificărilor la oferte; - obligă autoritatea contractantă să indice momentul prezentării reviziilor pentru utilaje și echipamente; - elimină subclauza contractuală 50.4, privind termenul de plată; - elimină formularea ”în circumscripția căruia se află sediul Beneficiarului” din clauza 70.6 a acordului contractual; - elimină expresia ”care nu va fi la o distanță mai mare de 10 km de locul execuției lucrărilor”. Obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform celor statuate mai sus, în 15 zile de la primirea deciziei, dar și la stabilirea unui nou termen de ofertare, egal cu termenul minim prevăzut de lege pentru publicarea anunțului de participare. Respinge, ca nefondate, celelalte cereri îndreptate de cele două contestatoare împotriva documentației de atribuire. Respinge, ca nefondată, excepția de tardivitate a contestației ........... SRL (Dosar nr. ...), invocată de ............ Admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ORAȘUL ........., obligând autoritatea contractantă la modificarea răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, prin: - reformularea condițiilor contradictorii, privind acceptarea sau nu a clarificărilor asupra ofertelor, care au făcut și obiectul întrebării 40; - ignorarea răspunsului de clarificarea nr. 37, privind participarea verificatorilor de proiecte, ce a fost anulat. Respinge celelalte cereri ale contestatorului ......... SRL, ca nefondate. Respinge excepția de tardivitate a contestației ......... SRL împotriva răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026 (dosar nr. ...), invocată de autoritatea contractantă. Admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL, cu modificarea răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026, ca urmare a anulării clarificărilor emise sub nr. 2, 3, 55, 37, 44 și 110 și constatând caracterul ambiguu al clarificărilor nr. 96 și 98. Respinge celelalte cereri ale contestatorului ......... SRL, din contestația formulată împotriva răspunsului consolidat nr. 126/09.01.2026. Fără cheltuieli de susținere a contestațiilor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 73

Pagina 60 din 61

§ 74

Pagina 61 din 61

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.