AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3472/2024

RETIM ECOLOGIC SERVICE SA în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA

Decizia CNSC nr. 3472/C9/3775 din 06.12.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3472/C9/3775 din 06.12.2024

Data din document
2024-12-06
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad + 2 Hațeg + 3 Centru, Județul Hunedoara, de ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA”, cu sediul în Deva, Piața Unirii nr. 9, etaj 3, cam. 83, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, reprezentată prin Dan Stoian - director executiv şi convenţional prin SCA Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners, cu sediul în Bucureşti, str. Plantelor nr. 12, sectorul 2, ales în vederea comunicării actelor de procedură, contestatoarea a solicitat Consiliului să oblige autoritatea contractantă să remedieze neregulile semnalate în cele ce urmează, cu consecinţa modificării corespunzătoare a documentaţiei de atribuire, atât în punctele specific contestate, cât şi în orice alte aspecte necesare pentru corelarea întregii documentaţii cu decizia Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSIL…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3472/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 68663Data înregistrării: 2024-10-28
ContestatorRETIM ECOLOGIC SERVICE SACUI 9112229
Autoritate contractantăASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA

2024_3472_2024_Decizie_3472.pdf, BO2024_3472_2024_BO2024_3472.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.544 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3472/C9/3775 Data: 06.12.2024 Prin contestația nr. 9570/28.10.2024, înregistrată la Consiliul Nțional de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 68663/28.10.2024, depusă de RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, cu sediul în Timișoara, str. Gheorghe Lazăr nr. 24, et. 4, SAD-31-33, Clădirea Fructus Plaza, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J35/56/1997, având CUI 9112229, reprezentată legal prin Dan Pascu, director general, privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad + 2 Hațeg + 3 Centru, Județul Hunedoara, de ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA”, cu sediul în Deva, Piața Unirii nr. 9, etaj 3, cam. 83, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, reprezentată prin Dan Stoian - director executiv şi convenţional prin SCA Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners, cu sediul în Bucureşti, str. Plantelor nr. 12, sectorul 2, ales în vederea comunicării actelor de procedură, contestatoarea a solicitat Consiliului să oblige autoritatea contractantă să remedieze neregulile semnalate în cele ce urmează, cu consecinţa modificării corespunzătoare a documentaţiei de atribuire, atât în punctele specific contestate, cât şi în orice alte aspecte necesare pentru corelarea întregii documentaţii cu decizia Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru Pagina 1 din 2

§ 2

considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de RETIM ECOLOGIC SERVICE SA, în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA”, și obligă autoritatea contractantă la clarificarea documentației de atribuire respectiv a aspectelor legate de ”costul de gestionare a fracțiilor de deșeuri” și a modului de fundamentare a tarifului ”plătește cât arunci”, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Clarificările vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici prin publicarea lor în SEAP, în cadrul aceluiași termen. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge celelalte solicitări formulate în cadrul contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 3

Redactat practicaua deciziei Mădălina-Ioana Peneș Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 88.311 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 9570/28.10.2024, înregistrată la Consiliul Nțional de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 68663/28.10.2024, depusă de ... SERVICE SA, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ..., director general, privind procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 ... + 2 ... + 3 Centru, Județul ..., de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, reprezentată prin ... - director executiv şi convenţional prin ..., ales în vederea comunicării actelor de procedură, contestatoarea a solicitat Consiliului să oblige autoritatea contractantă să remedieze neregulile semnalate în cele ce urmează, cu consecinţa modificării corespunzătoare a documentaţiei de atribuire, atât în punctele specific contestate, cât şi în orice alte aspecte necesare pentru corelarea întregii documentaţii cu decizia Consiliului. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SERVICE SA critică unele prevederi ale documentației de atribuire, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea solicită Consiliului să aibă în vedere că, în cadrul primului ciclu de contestaţie a contestat versiunea iniţială a documentaţiei de atribuire, prin contestaţia înregistrată cu nr. 46474/23.07.2024. Prin Decizia nr. 2370/C9/2528, 2535/22.08.2024, Consiliul a admis, în cea mai mare parte, contestaţia, decizia fiind menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia nr. 630/2024. În data de 18.10.2024, autoritatea contractantă a publicat în SEAP măsurile de remediere adoptate. Pagina 1 din 31

§ 2

Contestaţia se referă la modul incomplet şi defectuos de implementare a instrumentului "plăteşte pentru cât arunci" (PPCA), aspect esenţial pentru contractul de delegare şi care nu a fost remediat în mod corespunzător de autoritatea contractantă. Redă, în extras, considerentele Deciziei nr. 2370/C9/2528, 2535/22.08.2024 și susține că Decizia nr. 630 a Curţii deAapel Alba Iulia, într-o motivare amplă, confirmă decizia Consiliului respingând toate criticile autorităţii contractante. Consideră că, prin măsurile de remediere, autoritatea contractantă a realizat anumite modificări ale documentaţiei de atribuire în legătură cu PPCA, însă acestea sunt în continuare insuficiente pentru a răspunde exigenţelor legii, ale deciziilor Consiliului şi Curţii de Apel Alba Iulia. Autoritatea contractantă s-a grăbit să modifice documentaţia (remedierile sunt publicate înainte de comunicarea deciziei Curţii de Apel Alba Iulia), cu consecinţa că aspecte fundamentale pentru implementare (regulamentul PPCA, calculul efectiv al tarifelor) sunt amânate pentru după semnarea contractului de delegare, ceea ce este nelegal şi în contradicţie cu deciziile clare ale Consiliului şi ale instanţei. Mai mult, chiar şi aspectele nou-introduse sunt relativizate prin introducerea unor dispoziţii care au drept scop să permită modificarea ulterioară a modalităţii de implementare a PPCA, cu eludarea prevederilor legale imperative referitoare la modificările substanţiale ale contractelor de achiziţie publică. Modul de implementare a acestui instrument este esenţial pentru serviciul de salubrizare şi pentru derularea contractului de delegare. Este extrem de important ca documentaţia de atribuire să reprezinte rezultatul unei analize diligente şi minuţioase, care să ofere claritate şi certitudine juridică operatorului cu privire la modalitatea de executare a contractului şi de prestare a serviciului, iar nu introducerea grăbită a unor măsuri insuficient pregătite şi preconizate încă de la început a fi modificate. Contestatoarea menționează prevederile modificate ale contractului de delegare şi Regulamentului serviciului pe care le critică: Referitor la contractul de delegare: Articolul 8 - obligaţiile delegatarului (2) Autorităţile adminstraţiei publice locale ale unităţilor administrativ- teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, după caz, au următoarele obligaţii: - să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată:, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic „plăteşte pentru cât aruncibazat pe unul sau mai multe dintre următoarele elemente: volum pe baza Regulamentului care se va adopta în cursul perioadei de mobilizare, ţinându-se cont de costurile de operare; Pagina 2 din 31

§ 3

- în cursul derulării contractului se va putea stabili, în funcţie de rezultatetle obţinute prin implementarea elementului mai sus menţionat, modificarea elementului de implementare a instrumentului, costurile urmând a fi recuperate prin tarife conform prevederilor legale; - să aprobe înainte de începerea executării contractului tariful în unitatea de măsură lei/mc. care va fi aplicat conform art 12 alin. 31) din contract Articolul 12 -Tariful (3) Plata pentru Serviciul prestat pe Aria Delegării se va face lunar de către utilizatori, în funcţie de volumul total al recipienţilor/pubelelor aferent fracţiilor de deşeuri aflat la dispoziţia utilizatorilor, care se va stabili ca fiind rezultatul înmulţirii dintre capacitatea recipienţilor utilizatorilor şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora. (31) Tariful aplicabil aferent unităţii de măsură „lei/mc." pentru fiecare fracţie de deşeu se va stabili ca rezultat al împărţirii costului de gestionare a fracţiilor de deşeuri la volumul total care va fi colectat ţinînd cont de volumul recipienţilor aferenţi fracţiei respective şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora. (32) Factura aferentă noilor volume, în cazul înlocuirii pubelelor la solicitarea utilizatorilor serviciului, se va realiza începând cu data de 1 a lunii următoare înlocuirii, ţinând cont de noul volum al pubelei/pubelelor puse la dispoziţie. Articolul 42-Modificarea contractului prin acordul părţilor (3) Orice modificare constituie revizuire a prezentului Contract, conform Legii, şi nu poate fi operată de către Părţi decât cu respectarea Normelor metodologice stabilite de către autoritatea de reglementare, ţinând cont de momentul/data depunerii ofertei, în situaţiile expres prevăzute de prezentul Contract, respectiv: b) modificarea fluxului de deşeuri în cadrul SMID sau în situaţia în care prin Lege sunt introduse noi obligaţii privind colectarea şi tratarea anumitor categorii de Deşeuri, aplicabile Părţilor şi categoriilor de Deşeuri care fac obiectul prezentului Contract sau modificarea elementelor de instituire a instrumentului „plăteşte pentru cât arunci. Referitor la Regulamentul serviciului: Art. 14 (41) Volumul recipienţilor va putea fi schimbat la solicitarea scrisă a utilizatorilor/beneficiarilor, cu recipienţi agreaţi de autoritatea contractantă şi de operator, costurile de înlocuire urmând a fi asigurate de către operator şi recuperate prin tarifele aprobate." Contestatoarea susține că niciunul din aspectele contestate iniţial în legătură cu implementarea PPCA nu a fost remediat în mod corespunzător. Susține că lipseşte regulamentul de implementare PPCA. În susținere, invocă art. 42 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 care prevede că operaţionalizarea instrumentului în discuţie trebuie realizată pe baza unui regulament local de implementare dedicat. Pagina 3 din 31

§ 4

Aprobarea regulamentului PPCA este prevăzută şi de art. 6 alin. (1) lit. p) din Legea 101/2006. Totodată, invocă art. 43 alin. (4) şi art. 45 ultimul paragraf din Ordinul ANRSC nr. 640/2022. De asemenea, Ghidul privind modul de stabilire/ajustare/ modificare a tarifelor de salubrizare, la care s-a referit şi în prima contestaţie şi pe care Consiliul şi Curtea de Apel Alba Iulia l-au reţinut ca fiind relevant, prevede că punerea în aplicare a instrumentului se va realiza în baza Regulamentului pentru implementarea PPCA, elaborat şi aprobat de către autorităţile competente, după consultarea publică (pag. 20, 21, 53, 84 etc.). Este evident că regulamentul PPCA trebuie aprobat anterior implementării instrumentului, iar instrumentul se implementează în baza regulamentului. Această ordine, de altfel firească, rezultă în mod expres şi din Ghid. În schimb, art. 8 din contractul de delegare, citat mai sus, prevede că aprobarea regulamentului PPCA va avea loc în cursul perioadei de mobilizare, adică după semnarea contractului de delegare. Această "soluţie" a fost susţinută de autoritatea contractantă şi în faţa Curţii de apel Alba Iulia, care însă a respins-o. Subliniază că regulamentul PPCA nu este o simplă formalitate. Acesta trebuie aprobat de adunarea generală a UAT-urilor membre ale ..., iar, în vederea acordării mandatului de reprezentare în adunarea generală a ..., consiliile locale ale UAT-urilor trebuie să aprobe în prealabil regulamentul respectiv. Mai mult, regulamentul PPCA trebuie supus dezbaterii publice. Prin urmare, nu se poate cunoaşte de dinainte care va fi forma aprobată, iar autoritatea contractantă nu poate oferi nicio garanţie cu privire la aceasta. Este posibil ca UAT-urile să dorească implementarea diferită a unor elemente sau o astfel de implementare diferită să rezulte din dezbaterea publică. Este posibil ca regulamentul să includă prevederi diferite sau aflate în contradicţie cu documentaţia de atribuire. Până la aprobarea efectivă a regulamentului PPCA, care potrivit legii este actul normativ prin care se realizează implementarea, operatorul nu are nicio certitudine juridică cu privire la modul exact în care se va face implementarea. Prin urmare, regulamentul PPCA trebuie aprobat şi inclus în documentaţia de atribuire, pentru ca ofertanţii să cunoască în mod clar şi cert modalitatea de executare a contractului de delegare, astfel cum Consiliul şi Curtea de Apel Alba Iulia au decis deja. Elementul de implementare este neclar. Astfel, art. 8 din modelul de contract remediat prevede că implementarea se va face prin elementul volum. În acelaşi timp, art. 12 alin. 31 prevede stabilirea "volumului total care va fi colectat" în funcţie de "volumul recipienţilor aferenţi Pagina 4 din 31

§ 5

fracţiei respective si frecventa de colectare/numărul de ridicări ale acestora." Este neclar dacă autoritatea contractantă preconizează o implementare prin volum sau prin volum şi frecvenţă. În cazul unei implementări prin volum, numărul de ridicări al recipientului este irelevant, nu este luat în calcul. Cipul RFID este folosit pentru identificarea recipientului (deci a volumului recipientului şi utilizatorului), dar numărul de ridicări nu este contorizat. Pentru calculul volumului total ridicat de la un utilizator şi aplicarea unui tarif de tip lei/mc, volumul recipientului se înmulţeşte cu numărul de treceri ale autovehiculului de colectare pe traseu (graficul de colectare), fără a fi relevant dacă utilizatorul scoate recipientul în stradă pentru ridicare la fiecare trecere a maşinii de colectare sau nu. În cazul unei implementări prin frecvenţă, volumul recipientului este acelaşi pentru toţi utilizatorii, în schimb se contorizează numărul efectiv de ridicări (de câte ori utilizatorul scoate recipientul în stradă pentru a fi ridicat). În cazul unei implementări prin volum şi frecvenţă, ambele elemente sunt variabile. Se constată astfel existenţa, cel puţin în aparenţă, a unei contradicţii între, pe de o parte, implementarea prin volum şi, pe de altă parte, determinarea "volumului total care va fi colectat" prin raportare la "numărul de ridicări", cu atât mai mult cu cât nu există regulamentul PPCA care să detalieze procedura de facturare (după cum prevede art. 43 alin. 4 din Ordinul nr. 640/2022). Este necesar ca autoritatea contractantă să precizeze clar ce element de implementare are în vedere şi să detalieze modalitatea de facturare prin intermediul regulamentului PPCA şi al fişelor de fundamentare, după cum arătă în secţiunea următoare. Lipseşte fomula de calcul a tarifelor. Astfel, din art. 8 din contractul de delegare remediat rezultă că autoritatea intenţionează "să aprobe" tariful PPCA de tip lei/mc "înainte de începerea executării contractului", adică în timpul perioadei de mobilizare, deci după semnarea contractului. Totodată, art. 12 alin. 31 prevede o formulă de calcul generică pentru tarif bazată pe împărţirea "costului de gestionare a fracţiilor de deşeuri'" la un volum total calculat pe baza volumului recipienţilor de colectare şi a "frecvenţei de colectare/numărul de ridicări". Aceasta nu este o implementare efectivă a PPCA în sensul celor decise de Consiliu şi Curtea de apel. În susținere, invocă art. 29 din Ordinul ANRSC nr. 640/2022 prevede. Din aceste prevederi se desprinde cu claritate că, la momentul stabilirii acestora, tarifele nu se aprobă, aşa cum preconizează să facă autoritatea contractantă, şi cu atât mai puţin acestea nu se stabilesc Pagina 5 din 31

§ 6

ulterior semnării contractelor, ci se preiau tarifele din oferta financiară acceptată. Altfel spus, calculul tarifelor ofertate în lei/mc (sau în orice altă unitate de măsură ar fi implementat PPCA) care vor fi aplicate în relaţia cu utilizatorii trebuie realizat chiar prin oferta financiară. Altfel spus, la momentul depunerii ofertei, fiecare participant trebuie să ştie cu claritate care va fi tariful pe care îl va aplica efectiv în relaţia cu utilizatorii în cazul în care va câştiga contractul. Potrivit legii, acest tarif trebuie inclus în oferta financiară. Acest calcul la nivelul ofertei financiare este cu siguranţă posibil, deoarece singurele variabile sunt costurile de operare ale ofertantului şi rata de profit (adică oferta propriu-zisă). Toate celelalte elemente care intră în calcul (numărul utilizatorilor, densităţile fracţiilor de deşeuri, graficul de colectare etc.) sunt sau trebuie să fie puse la dispoziţie de autoritatea contractantă. Contestatoarea consideră că, în cazul de faţă, prevederile art. 12 alin. 31 din contract nu permit realizarea acestui calcul (iar documentaţia de atribuire nici nu impune realizarea sa aşa cum ar trebui, prevăzând în mod nelegal că tariful PPCA în lei/mc urmează a fi aprobat ulterior). De asemenea, solicită Consiliului să aibă în vedere fişele de fundamentare ataşate la Formularul nr. 6 "Formular de ofertă". Acestea nu au fost modificate prin măsurile de remediere. Se observă că, pentru utilizatorii casnici, tariful calculat este în continuare lei/persoană/lună, deşi Curtea de Apel a respins această modalitate de prezentare a tarifului incompatibilă cu PPCA. În cazul în care autoritatea contractantă a ales implementarea prin volum şi un tarif de facturare PPCA în lei/mc, fişele de fundamentare trebuie modificate, astfel încât să includă formula de calcul pentru tarifele PPCA, iar aplicarea formulei prin intermediul fişelor să conducă la un tarif PPCA în lei/mc pentru utilizatorii casnici, similar cu persoanele juridice. Potrivit art. 29 din Ordinul nr. 640/2022, acest tarif va fi preluat apoi şi utilizat în relaţia cu utilizatorii, fară o altă aprobare şi cu atât mai puţin una ulterioară semnării contractului. Investiţiile în pubele nu sunt corelate cu metoda de implementare. Prin prima contestaţie, societatea ... a arătat că implementarea prin volum presupune dotarea utilizatorilor cu recipiente de volume diferite, iar aceste investiţii nu sunt prevăzute şi cuantificate în documentaţia de atribuire, care prevede dotarea tuturor utilizatorilor cu recipiente similare de 120 litri. La momentul respectiv, autoritatea contractantă s-a apărat susţinând că este posibilă dotarea cu recipiente de acelaşi volum, dar argumentele aduse ţineau de implementarea PPCA prin elementul frecvenţa de colectare (para. 22 ultima liniuţă din punctul de vedere depus la Consiliu în prima contestaţie, para. 29 din plângerea împotriva Deciziei Consiliului). Pagina 6 din 31

§ 7

Faţă de această situaţie, Consiliu a reţinut următoarele: În ceea ce priveşte utilizarea pubelelor de 120 litri, este adevărat că nu există obligaţia dotării cu pubele de capacităţi diferite, chiar contestatoarea menţionând că este de acord că alegerea elementelor de implementare este o decizie de oportunitate, însă impunerea unei pubele de o anumită dimensiune echivalează cu neutilizarea elementului "volum"în cadrul sistemului "plăteşte cât arunci". Or, autoritatea contractantă a susţinut că aplică, pentru implementarea sistemului, criteriul "volum". În prezent, documentaţia remediată precizează clar elementul volum, iar art. 14 alin 41 din Regulamentul serviciului prevede că recipienţii pot fi schimbaţi la cererea utilizatorilor, costurile de înlocuire urmând a fi asigurate de operator şi recuperate prin tarifele aprobate. Autoritatea contractantă solicită ofertanţilor să îşi asume o primă investiţie semnificativă în pubele de 120 litri, fără nicio estimare privind nevoile sau dorinţele utilizatorilor. După realizarea aceste investiţii, operatorii vor fi însă obligaţi la o a doua investiţie pentru înlocuirea recipientelor iniţiale cu recipiente având volume care nu sunt specificate nicăieri în documentaţie, într-un număr şi cu un cost necunoscute. Faţă de această situaţie, contestoarea reia argumentele din prima contestaţie citate mai sus, care sunt pe deplin aplicabile. Faptul că investiţiile urmează a fi recuperate prin tarife nu reprezintă o soluţie la critica pe care o aduce. Toate investiţiile sunt recuperate prin tarife, însă aceasta nu exonerează autoritatea contractantă de la obligaţia de a pune la dispoziţia ofertanţilor informaţii clare, complete şi precise cu privire la efortul investiţional care le este solicitat. Se impune ca autoritatea contractantă să ofere informaţii complete despre tipul şi numărul recipientelor de colectare solicitate, iar aceste investiţii să fie incluse în oferte. Se creează posibilitatea de modificare nelegală a contractului, probabil ca o consecinţă a faptului că remedierea documentaţiei este realizată în grabă şi generic, fără o implementare efectivă a instrumentului PPCA la momentul procedurii, autoritatea contractantă încercând să îşi creeze posibilitatea modificării ulterioare a sistemului. Această posibilitate a fost deja respinsă de Consiliu prin Decizia nr. 2370 ("nefiind suficientă agrearea ulterioară de comun acord a condiţiilor implementării sistemului"). Prin măsurile de remediere, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a introdus, la art. 8 şi art. 43 alin. (2) lit. b), posibilitatea modificării elementului de implementare în cursul executării contractului. Aceste prevederi sunt complet nelegale, practic, autoritatea contractantă realizează o remediere strict cosmetică, pentru a depăşi Deciziile Consiliului şi ale Curţii de Apel, urmând ca implementarea Pagina 7 din 31

§ 8

efectivă să aibă loc în viitor, într-o modalitate neprecizată, după cum autoritatea deja intenţiona prin documentaţia iniţială, anterior contestaţiei .... Prevederile nou-introduse nu fac decât să le înlocuiască pe cele sancţionate deja de Consiliu. Prevederile pe care le contestă instituie un caz de modificare substanţială a contractului de achiziţie, în sensul art. 221 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016, modificare ce nu se poate face decât cu reluarea competiţiei. schimbarea elementului de implementare PPCA modifică echilibrul economic al contractului; urmare a schimbării elementului de implementare, contractul va prezenta caracteristici substanţial diferite de cele ale contractului actual; decizia de participare la licitaţie este influenţată în mod fundamental de modul de implementare al PPCA (contestaţiile ... sunt o dovadă în acest sens). În cazul în care modul de implementare prezent se dovedeşte nefuncţional şi autoritatea decide să îl schimbe, noua modalitate de implementare ar fi putut atrage şi alte oferte încă de la început, dacă ar fi fost prevăzută în documentaţia iniţială. Totodată, simpla prevedere a posibilităţii unei modificări viitoare, într-un sens şi cu detalii necunoscute, cu încălcarea principiului transparenţei, nu reprezintă o clauză de revizuire clară, precisă şi fără echivoc, în sensul art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Prevederile contestate încalcă, de asemenea, principiul asumării răspunderii. Implementarea PPCA este un element fundamental al serviciului şi al contractului de delegare, iar autoritatea contractantă trebuie să își asume răspunderea pentru modul de implementare ales. Posibilitatea de modificare în viitor a sistemului nu înseamnă altceva decât că autoritatea contractantă se exonerează de orice răspundere pentru documentaţia de atribuire prezentă. Contestatoarea susține că se impune eliminarea prevederilor contestate, astfel încât orice modificare viitoare a modalităţii de implementare să poată fi realizată numai cu reluarea competiţiei şi atribuirea unui nou contract cu respectarea principiilor nediscriminării, transparenţei şi tratamentului egal. În lumina tuturor argumentelor mai sus prezentate, solicită Consiliului să admită contestaţia. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 70934/05.11.2024, ... depune punctul său de vedere asupra contestaţiei, prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, cu obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată. Autoritatea contractantă susține că a procedat la demersurile necesare, punând astfel în executare deciziile Consiliului şi Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţate cu urmare a contestaţiei precedente. Mai exact, prin remedierea efectuată, s-a indicat în mod clar elementul pe baza Pagina 8 din 31

§ 9

căruia se va realiza măsurarea volumului de deşeuri menajere conform „plăteşte pentru cât arunci", respectiv „volumul", clarificându-se inclusiv modalitatea de stabilire a tarifelor utilizatorilor, cât şi cea de facturare a activităţilor prestate. Instrumentul „Plăteşte pentru cât arunci" („PPCA") este corect implementat în documentaţia de atribuire. Astfel potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Regulamentul serviciului de salubrizare privind deşeurile menajere şi similare din judeţul ... „Colectarea deşeurilor reziduale în mediul urban se face din punctele de colectare pluri-familiale şi de la asociaţiile condominiaie şi instituţiile publice în containere de culoare neagră cu capacitatea de 1100 l sau alte capacităţi dimensionate corespunzător unui număr de utilizatori arondate accesate şi, pentru gospodării se realizează din pubele de 240 l pubele neagră şi de la punctele speciale (deţinător deşeuri reziduale din mediul rural se face din pubele 240 l, pubele 120 l şi containere de 1,1 m3 distribuit utilizatori individual şi colectare selectivă municipală, colectarea selectivă fracţionată în containere de altă culoare şi prevăzută cu dispozitiv RFID (cip) care permite evidenţiere şi dimensionarea colectării individuale de salubrizare cu PPCA." Prin Decizia nr. 630/2024 s-a reţinut ca „fiind necesară descrierea clară a modalităţii de implementare şi indicarea expresă a elementelor alese de autoritate şi a structurii tarifelor pentru acest sistem (pag. 35 primul paragraf) şi că „opţiunea autorităţii contractante cu privire la definirea tarifelor pentru modalitatea de implementare a sistemului este necesar a fi prezentată în documentaţia de atribuire pentru a fi cunoscută de ofertantul operator pentru ca acesta să poată aprecia dacă participă sau nu la procedura de achiziţie." Aceste două considerente care au stat la baza deciziei Curţii de Apel sunt esenţiale şi în soluţionarea contestaţiei. În primul rând, achizitoarea consideră că sunt neîntemeiate criticile contestatoarei cu privire la lipsa pretinsului Regulament PPCA. Aşa cum se observă şi în Decizia Curţii de Apel Alba Iulia, precum şi în legislaţie, nicăieri nu se face vorbire despre obligativitatea existenţei unui regulament. Aşadar, o primă distincţie ce trebuie făcută este aceea între (a) pe de o parte, normele din documentaţia de atribuire care permit implementarea PPCA şi (b) pe de altă parte, un document formal denumit „Regulament". Un astfel de document, ca cerinţă expresă, nu există în reglementarea normativă aplicabilă. Cât priveşte setul de norme (reguli) care permit implementarea PPCA, în spiritul deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, autoritatea contractantă a inclus toate prevederile necesare implementării PPCA. Astfel, pentru a pune în aplicare dispoziţiile instanţei, s-au efectuat următoarele măsuri de remediere, care au vizat şi revizuirea articolelor contractului: Pagina 9 din 31

§ 10

a) Art. 12 alin. (3) al Contractului s-a reformulat după cum urmează: „Plata pentru Serviciul prestat pe Aria Delegării se va face lunar de către utilizatori, în funcţie de volumul total de recipienţi/pubelelor aferente fracţiilor de deşeuri aflat la dispoziţia utilizatorilor, care se va stabili ca fiind rezultatul înmulţirii dintre capacitatea recipienţilor utilizatorilor şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora." b) şi s-au introdus următoarele alineate: (3 ind. 1) Tariful aplicabil aferent unităţii de măsură „lei/mc" pentru fiecare fracţie de deşeu se va stabili ca rezultat al împărţirii costul de gestionare a fracţiilor de deşeuri la volumul total care va fi colectat ţinând cont de volumul recipienţilor aferenţi fracţiei respective şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora. Cu toate acestea, prin contestaţia formulată, ... susţine, în esenţă, că: a. elementul de implementare este neclar, deoarece „se constată astfel existenţa, cel puţin în aparenţă, a unei contradicţii între, pe de o parte, implementarea prin volum şi, pe de altă parte, determinarea "volumului total care va fi colectat prin raportare la "numărul de ridicări"»- punctul 25 al contestaţiei; b. lipseşte formula de calcul a tarifelor, prevederile art. 31 stabilind o „formulă generică"; c. investiţiile în pubele nu sunt corelate cu metoda de implementare, impunându-se ca autoritatea contractantă să ofere informaţii complete despre tipul şi numărul recipientelor de colectare solicitate, iar aceste investiţii să fie incluse în oferte; d. lipseşte regulamentul de implementare al instrumentului. Or, autoritatea contractantă afirmă că toate aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât documentaţia de atribuire, astfel cum a fost ea remediată, respectă toate elementele care conduc la implementarea PPCA. În acest sens, invocă art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2006. Subliniază, de asemenea, prevederile art. 24 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022. Prin remedierile efectuate, s-a stabilit fără echivoc că elementul în funcţie de care este implementat PPCA este volumul, prevederile art. 12 alin. (3) din contract stabilind că plata se va face în funcţie de volum, aspect recunoscut şi de contestatoare conform celor menţionate la pct. 39 al contestaţiei. S-a precizat, de asemenea, că este vorba despre volumul total al recipienţilor aferent fracţiei, deoarece s-a avut în vedere şi o situaţie ipotetică în care acelaşi utilizator poate solicita şi punerea la dispoziţie a două sau mai multe recipiente. Pagina 10 din 31

§ 11

S-a specificat că respectivul volum este aferent fracţiilor de deşeuri, pentru a se putea stabili volumul prin raportare la fracţia care se colectează separat, deoarece fiecare fracţie de deşeu are anumite costuri specifice, şi nu la totalitatea fracţiilor, contestatoarea nefiind în măsură să formuleze clar şi concis o formulare adecvată. De asemenea, s-a precizat că volumul total se va calcula înmulţindu-se capacitatea recipienţilor utilizatorilor şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora. Prin urmare, sunt nefondate susţinerile ... din contestaţie, nefiind vorba despre o implementare mixtă a PPCA (prin volum şi frecvenţă), ci numai prin volum. Acest aspect reiese clar din documentaţia de atribuire, frecvenţa de colectare fiind una singură, fixă (săptămânal, o singură data pe săptămână), fără posibilitatea de a fi ajustată la cererea utilizatorilor. Pornindu-se de la principiul că orice tarife aferente activităţilor de salubrizare se stabilesc pe baza unor costuri şi a unor cantităţi estimate anual, s-a considerat că, pentru determinarea volumului aferent unui utilizator, volumul total se va stabili ţinându-se cont de volumul respectivului recipient şi de frecvenţa de colectare anuală. Spre exemplu: dacă un utilizator deţine un recipient de 120 l şi frecvenţa de colectare este una săptămânală, rezultă un volum total, conform de 6.250 l -120 l x 52 săptămâni aferente unui an. Trebuie avut în vedere şi că frecvenţa de colectare este clar stabilită în documentaţia de atribuire şi nu este variabilă, aşa cum a arătat şi mai sus. Alegerea unor pubele de 120 l este justificată prin faptul că aceste tipuri de pubele sunt cele folosite de utilizatori pe raza judeţului ..., autoritatea contractantă având în vedere, în analiză, realitatea existentă în teren până la acest moment. Implementarea principiului PPCA are ca scop determinarea descreşterii cantităţilor de deşeuri, însă atingerea acestui deziderat presupune o evoluţie în timp de la obiceiurile şi necesităţile actuale spre adoptarea de măsuri punctuale şi individuale luate de beneficiarii finali în scopul reducerii cantităţii de deşeuri. Este firesc, însă, ca această evoluţie să pornească de la stadiul existent în momentul de faţă. Or acest stadiu este cunoscut autorităţii în baza constatărilor nemijlocite din teren, nevoia autorităţii fiind definită în mod corect şi legal în baza acestora. De asemenea, susţinerile de la punctele 22 - 25 ale contestaţiei sunt nefondate, deoarece, niciunde în măsurile de remediere nu se specifică că plata se va efectua în funcţie de frecvenţa de colectare, CIP- urile RFID fiind utilizate pentru identificarea clară a utilizatorului şi a volumului aferent respectivului utilizator. În ceea ce priveşte formula de calcul a tarifelor, se apreciază că, prin prevederile art. 12 alin. (31) al contractului s-a detaliat modul de stabilire, ţinându-se cont de prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. Pagina 11 din 31

§ 12

101/2006 şi ale art. 24 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul nr. ANRSC nr. 640/2022. Astfel, tariful în lei/mc, se va stabili ţinând-se cont, pe de-o parte, de volumul recipienţilor aferenţi fracţiei respective şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora, prin care se stabileşte volumul total care va trebui colectat de operator, la nivelul unui an, de la toţi utilizatorii, aplicând principiul enunţat mai sus, iar, de altă parte, de costurile specifice de gestionare ale fracţiei respective de deşeuri. Mai mult, prin implementarea PPCA tariful se va stabili pe baza volumul total al pubelelor care trebuie preluate de operator, după cum a explicitat anterior, care se va determina după alocarea pubelelor către utilizatorii serviciului şi identificarea acestora cu ajutorul CIP-urilor RFID, stabilindu-se implicit şi modalitatea de calcul a tarifelor cu aplicarea prev. art. 44 alin. (2) din Legea nr. 101/2006 şi art. 24 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022. Practic, implementare PPCA poate conduce la posibile modificări în cursul executării contractului, însă pentru astfel de situaţii a stabilit clauze clare de revizuire în documentaţia de atribuire. Astfel, trebuie avut în vedere că tariful poate suporta modificări atunci când se încheie contractele operatorului cu utilizatorii şi când se cunosc toate costurile de operare, inclusiv cel de colectare. Trebuie, totodată, avut în vedere că, la acest moment al elaborării documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă a avut în vedere toate elementele relevante, care pot fi în mod obiectiv avute în vedere. Modul în care utilizatorii vor răspunde implementării PPCA, necesităţile acestora pe parcursul celor 10 ani de contract sunt factori obiectivi, care nu pot fi prevăzuţi la acest moment nici de cea mai diligentă autoritate contractantă. Tocmai, de aceea, luând în calcul aceste variabile, a prevăzut clauze de ajustare. Însă, la acest moment, documentaţia de atribuire, având în vedere factorii de referinţă existenţi, respectă toate cerinţele necesare implementării PPCA şi formulării de către ofertanţi a unor oferte corespunzătoare. În ceea ce priveşte criticile referitoare la necorelarea investiţiilor cu metoda de implementare, ... solicită indicarea clară a volumelor recipienţilor de care vor beneficia utilizatorii, mai concret pe care le-ar dori utilizatorii. Or, prin documentaţie, s-a propus o abordare unitară, prin luarea în considerare a volumului pubelelor de care deja beneficiază o serie dintre utilizatori, creându-se un tratament egal acestora, conform prevederilor art. 3 lit. g) din Legea nr. 101/2006. De asemenea, dacă ar achiesa criticilor contestatoarei, ar însemna că utilizatorii nu ar avea pe parcursul contractului dreptul de a solicita schimbarea volumului pubelei, deşi din motive obiective, cum ar fi creşterea sau descreşterea numărului persoanelor unei gospodării, Pagina 12 din 31

§ 13

scăderea nivelului de trai etc. este necesar acest lucru, utilizatorul având dreptul de a schimba volumul pubelei oricând în cursul derulării contractului. Or, ofertanţii trebuie să aibă în vedere că, oricând pe parcursul contractului, prin implementarea PPCA, utilizatorul are dreptul de cere modificarea tipului de pubelă, acesta fiind un drept pe care nici autoritatea contractantă, nici operatorul delegat nu îl poate nega utilizatorului. De asemenea, este nefezabil să se realizeze o eventuală evaluare a necesarului de pubele pentru toţi utilizatorii serviciului şi de a se stabili prealabil derulării procedurii un necesar de pubele împreună cu aceştia, deoarece derularea unei asemenea proceduri presupune un timp îndelungat, iar situaţia iniţială poate fi schimbată la finalul procedurii, neputându-se impune utilizatorilor un anumit volum pentru o perioadă aşa îndelungată, cu atât mai mult cu cât o componentă de cost, cum este cea aferentă colectării, care are o pondere deosebit de însemnată nu poate fi comunicată. Practic, prin cerinţele caietului de sarcini, referitoare la investiţiile în pubele, s-a urmărit ca ofertanţii să poată depune oferte comparabile, luând în considerare situaţia existentă la nivelul ariei delegării. Mai mult, achizitoarea subliniază că, în situaţia în care, pe parcursul executării contractului, circumstanţele concrete impun ajustarea tarifelor, operatorul economic are la dispoziţie, pe baza unor note de fundamentare corect întocmite, modificarea contractului astfel încât să corespundă realităţii din teren, în acest sens statuând legiuitorul prin Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANR5C nr. 640/2022. De altfel, tocmai acesta este scopul implementării acestui principiu: determinarea beneficiarilor finali ai serviciilor de salubritate să arunce o cantitate din ce în ce mai mică de deşeuri. Aşadar, de esenţa implementării acestui principiu este impunerea unei dinamici care se va reflecta, cu siguranţă, şi în investiţiile pe care operatorii le vor face în timp. Însă, atât cadrul legal aplicabil, cât şi cadrul contractual propus permit adaptarea contractului la această dinamică. Contrar susţinerilor ..., o astfel de situaţie nu conduce la o modificare nelegală a contractului de delegare. Din contră, câtă vreme prevederile legale permit, iar autoritatea a inclus clauze clare de revizuire, modificarea ulterioară a contractului în condiţiile prefigurate încă din faza de elaborare a documentaţiei de atribuire este un demers legal, legitim şi justificat prin complexitatea executării contractului de delegare. Mai mult, aşa cum a arătat mai sus, modificarea în timp a volumelor de deşeuri în sensul reducerii lor este tocmai scopul avut în vedere de legiuitor prin impunerea acestui principiu PPCA. Or, cum s-ar putea susţine că adaptarea contractului pentru implementarea efectelor acestui deziderat avut în vedere de legiuitor ar fi nelegală. Pagina 13 din 31

§ 14

Pentru aceste considerente, solicită respingerea contestaţiei formulate de ... ca nefondată. Solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise, pe suport electronic, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 72848/ 12.11.2024. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 73401/14.11.2024, contestatoarea transmite Concluzii scrise prin care solicită admiterea contestației. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 74219/18.11.2024, autoritatea contractantă transmite Concluzii scrise prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și, totodată, obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 75984/25.11.2024, contestatoarea transmite Concluzii scrise în completare, ca urmare a concluziilor scrise ale autorității contractante înregistrate la Consiliu cu nr. 74219/18.11.2024. Ca răspuns, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 75984/ 25.11.2024, autoritatea contractantă transmite Concluzii scrise suplimentare, ca, având în vedere, argumentele expuse în punctul său de vedere, precum și a celor susținute în concluziile scrise, să se respingă contestația ca neîntemeiată, cu obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... a inițiat procedura de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 ... + 2 ... + 3 Centru, Județul ..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN.../10.07.2024, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită prin anunț pentru 21.01.2025, ora 1500. Valoarea estimată a contractului este de 569.178.315,80 lei, fără TVA. Nemulțumită de unele prevederi ale documentației de atribuire și de măsurile de remediere luate de autoritatea contractantă, ... SERVICE SA a înaintat contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 220.000,00 lei, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210719190/1, eliberată de CEC Bank - Sucursala Timișoara, la data de 31.10.2024, înregistrată la Consiliu în registrul recipise cauțiuni sub nr. 3503/ 01.11.2024. În soluționare, se reține că societatea ... SERVICE SA a depus, în cadrul procedurii contestația înregistrată la Consiliu cu nr. Pagina 14 din 31

§ 15

46408/22.07.2024, soluționată prin decizia nr. 2370/C9/2528, 2535/ 22.08.2024. Consiliul a admis, în parte, contestația formulată de ... SERVICE SA, în contradictoriu cu ..., și a obligat autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire conform celor stabilite în motivare, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. A respins, ca rămase fără obiect, solicitările în privința cărora autoritatea contractantă a remediat documentația de atribuire, prin răspunsul consolidat nr. 1509/08.08.2024, conform celor menționate în motivare. În decizia amintită, în referire la criticile aduse de contestatoarea ... Service SA cu privire la implementarea instrumentului ”plătește cât arunci”, s-au reținut: Mai întâi, este de observat că autoritatea contractantă a susținut că, pentru asigurarea implementării instrumentului au fost alese volumul, frecvenţa de colectare şi pubelele galbene/albastre, însă pubelele galbene/albastre nu intră în categoria elementelor pe baza cărora se aplică sistemul. În al doilea rând, din explicațiile aduse de achizitoare nu rezultă că instrumentul „plătește pentru cât arunci” a fost implementat, informațiile puse la dispoziție având un caracter general care nu permit o informare clară și completă a operatorilor economici vizavi de acest sistem. În ceea ce privește lipsa unor recomandări din partea ANRSC, invocată de autoritatea contractantă, este de reținut că societatea contestatoare a invocat posibilitatea utilizării informațiilor din Ghidul privind modul de stabilire/ajustare/ modificare a tarifelor de salubrizare, atașat și concluziilor scrise și care se regăsește și pe site-ul ghidurideseuri.ro. În cuprinsul ghidului se menționează că Ghidul A1.2 își propune să faciliteze o mai bună înțelegere a noilor reglementări din sectorul deșeurilor în vederea asigurării unei abordări unitare în stabilirea și aplicarea politicii tarifare în domeniul gestionării deșeurilor la nivelul SMID-urilor. Ghidul se adresează reprezentanților ...-urilor și abordează următoarele aspecte: (…). De asemenea, în anexa 3 a ghidului sunt cuprinse informații și recomandările detaliate despre modul în care trebuie realizată implementarea sistemului „plătește pentru cât arunci”. În ghidul amintit, pentru implementarea pe baza volumului s-a prevăzut la descriere faptul că Implică investiții suplimentare în: recipiente și CIP-uri RFID pentru identificare recipient/utilizator; sisteme hardware (pe fiecare mașină de colectare) și software de identificare recipiente/utilizatori; pentru „frecvența de colectare” s-a menționat: Utilizatorul are posibilitatea de a opta pentru ridicarea deșeurilor colectate la intervale mai ridicate de timp (ex: 1/săptămână sau 1/două săptămâni). La stabilirea frecvenței trebuie avută în vedere respectarea prevederilor legale referitoare la sănătatea publică. Implică investiții suplimentare în: recipiente și CIP-uri RFID pentru identificare recipient/utilizator; sisteme hardware (pe fiecare mașină de colectare) și software de identificare recipiente/utilizatori. Explicațiile aduse de autoritatea contractantă nu permit identificarea clară a modului în care este implementat sistemul, astfel încât operatorii să fie informați asupra ceea ce vor trebui să execute în cadrul contractului. Pagina 15 din 31

§ 16

În ceea ce privește utilizarea pubelelor de 120 litri, este adevărat că nu există obligația dotării cu pubele de capacități diferite, chiar contestatoarea menționând că este de acord că alegerea elementelor de implementare este o decizie de oportunitate, însă impunerea unei pubele de o anumită dimensiune echivalează cu neutilizarea elementului „volum” în cadrul sistemului ”plătește cât arunci”. Or, autoritatea contractată a susținut că aplică, pentru implementarea sistemului, criteriul ”volum”. Nici din modul de facturare nu rezultă că ar fi implementat acest sistem. Operatorii economici trebuie să cunoască cum anume să își structureze oferta, nefiind suficientă agrearea ulterioară de comun acord a condițiilor implementării sistemului. Vizavi de investițiile implicate, achizitoarea a explicat că nu sunt necesare investiții suplimentare și nici costuri suplimentare. Or, aceste informații trebuie aduse la cunoștința operatorilor interesați de participarea la procedură. În contextul celor expuse, pentru derularea corespunzătoare a contractului de delegare este necesară descrierea foarte clară a modalității de implementare a sistemului, cu indicarea expresă a elementelor de implementare alese și a structurii tarifelor pentru acest sistem. Împotriva deciziei a formulat plângere ..., admisă prin decizia nr. 630/2024 din 21.10.2024 (dosar nr. 470/57/2024) de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal. Curtea a dispus astfel: Modifică în parte Decizia nr. 2370/C9/2528, 2535 din 22.08.2024 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul că respinge ca nefondate şi criticile din contestaţia formulată de ... SERVICE SA care vizează cuantumul garanţiei de bună execuţie şi estimarea ratei de înlocuire a pubelelor. Menţine în rest decizia nr. 2370/C9/2528, 2535 din 22.08.2024 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. În decizia nr. 630/2024 din 21.10.2024, în referire la modul de implementare a principiului "plăteşte pentru cât arunci", Curtea a reținut: Urmare a analizei criticilor formulate, Curtea reţine următoarele: a. Critica privind netemeinicia soluţiei CNSC cu privire la modul de implementare a principiului "plăteşte pentru cât arunci", nu este fondată. În opinia instanţei, soluţia este în acord cu prevederile art. 17 alin. 5 litera h din OUG 92/2021, fiind corectă concluzia Consiliului că informaţiile puse la dispoziţie prin documentaţia de atribuire au un caracter general. De asemenea, este corect reţinut că autoritatea contractantă are posibilitatea să implementeze principiul având în vedere Ghidul privind modul de stabilire/ajustare/modificare a tarifelor de salubrizare, realizat în acest scop. În acord cu petenta, si Curtea apreciază ca acest ghid nu are caracter normativ, însă în condiţiile în care documentaţia de atribuire nu este explicită, clară cu privire la modalitatea de implementare a principiului PPCA referirea la acest Ghid nu poate afecta legalitatea soluţiei pronunţate de Consiliu, întrucât reprezintă un răspuns pe care acesta l-a opus susţinerii lipsei de norme de implementare a principiului. Pagina 16 din 31

§ 17

In mod judicios a apreciat Consiliul că documentaţia de atribuire şi explicaţiile aduse de autoritatea contractantă nu permit identificarea clară a modului în care este implementat sistemul, fiind necesară descrierea clara a modalităţi de implementare şi indicarea expresă a elementelor alese de autoritate şi a structurii tarifelor pentru acest sistem. În dezacord cu petenta, Curtea apreciază că CNSC nu a ignorat documentaţia de atribuire, împrejurarea că au fost indicate în aceasta investiţii precum cipuri RFAID sau cântar pe osie nu este de natură să asigure necesitatea clarităţii indicării modalităţii de implementare a principiului, argumentele care vizează opţiunea de înlocuire a sacilor de colectare personalizaţi prevăzuţi de art. 17 alin.5, lit. h punctul iv din OUG 92/2022 cu pubele de culoare galben, albastru denotă imprecizia documentaţiei de atribuire în legătură cu acest aspect. Fără a nega împrejurarea că este facultativ Ghidul la care Consiliul a făcut referire, Curtea subliniază că în ipoteza în care autoritatea apreciază că doreşte să implementeze principiul în mod personalizat, atunci această personalizare trebuie să fie expusă în mod clar pentru a putea asigura prefigurarea obligaţiilor pe care ofertanţii si le asuma, fiind, totodată, un element esenţial pentru asigurarea respectării principiului transparenţei pe care se întemeiază procedura achiziţiilor publice. În opinia Curţii, referirea din documentaţie la Regulamentul serviciului de salubrizare şi Regulamentele locale de instituire a taxei de salubrizare precum şi posibilitatea aplicării unor modificări ale acestor măsuri, presupune implicit realizarea unei documentaţii de atribuire care nu este în măsură să asigure formularea unor oferte cu luarea în considerare a tuturor elementelor obligatorii conform legii, impuse de necesitatea implementării principiului "Plăteşte pentru cât arunci". Susţinerea petentei conform căreia menţionarea de către autoritatea contractantă că "nu sunt necesare investiţii suplimentare şi nişte costuri suplimentare," nu este de natură să înlăture raţionamentul Consiliului atâta timp cat articolul 17 din OUG 92/2021 prevede că Asociaţiile de dezvoltare intracomunitară au obligaţia să implementeze instrumentul economic plăteşte pentru cat arunci, care să fie bazat pe unul sau mai multe dintre elementele volum, frecvenţă de colectare, greutate, saci de colectare personalizaţi. Mai mult, articolul 44 prevede că autoritatea contractantă are obligaţia să prevadă în caietul de sarcini faptul că toate tarifele ofertate în cadrul procedurilor de atribuire se fundamentează şi se stabilesc în mod obligatoriu în lei / tona. Tarifele pentru activităţile desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipal pot fi convertite şi facturate în orice altă unitate de măsură pe baza indicelui de generare a deşeurilor, densităţii deşeurilor, fracţie de colectare sau altor elemente specific instrumentelor economice implementate. Pagina 17 din 31

§ 18

Calitatea programată de deşeuri care se ia în calcul la stabilirea tarifelor de colectare separată şi transport separat al fracţiilor de deşeuri se estimează pe baza indicelui de generare al deşeurilor menajere şi a compoziţiei deşeuri municipale prevăzute în planul judeţean de gestionare a deşeurilor. Raportat la cele mai sus menţionate, în mod corect a subliniat contestatoarea că autoritatea contractantă a solicitat ofertanţilor tarife de tip lei/persoană/lună, modalitate care reprezintă sistem pauşal, nefiind explicată corelaţia dintre acest tarif şi plata diferenţiată pe care o presupune sistemul plăteşte pentru cât arunci. În acest context, sunt relevante dispoziţiile art. 42 alineatul 2 din Legea 101/2006 care stabilesc reguli de stabilire a tarifelor. Opţiunea autorităţii contractante cu privire la definirea tarifelor pentru modalitatea de implementare a sistemului este necesar a fi prezentată în documentaţia de atribuire pentru a fi cunoscută de ofertantul operator pentru ca acesta sa poată aprecia daca participa sau nu la procedura de achiziţii. Articolul 14 alin. 2 din Regulamentul serviciului menţionează dotarea cu cipuri RFID numai pentru fracţia de deşeuri reziduale, nefiind lămurită modalitatea de implementare pentru deşeurile biodegradabile şi reciclabile, în acest cadru, este justificată susţinerea contestatoarei ... care vizează incertitudinea întinderii a obligaţiei de investiţie cu cipuri, precum şi lipsa indicării modalităţii de implementare a principiului în cazul deşeurilor biodegradabile. Având în vedere considerentele mai sus menţionate, Curtea apreciază ca fiind nefondate şi restul argumentelor invocate de pententă în susţinerea criticii privind netemeinicia soluţiei CNSC cu privire la modul de implementare a principiului "plăteşte pentru cat arunci". În cadrul documentului ”Clarificări în urma deciziei CNSC nr. 2370/C9/2528,2535 din 22.08.2024”, publicat în SEAP, în data de 18.10.2024, s-a adus la cunoștința operatorilor economici modificarea contractului de delegare și a Regulamentului serviciului, astfel: - modificări ale contractului: La Art. 8 Obligaţiile Delegatarului, alin. (2) s-a reformulat liniuţa 8: ..să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic ”plăteşte pentru cât arunci", bazat pe volum pe baza Regulamentului care se va adopta în cursul perioadei de mobilizare, ţinându-se cont de costurile de operare" şi au fost introduce ultimele 2 liniuţe, respectiv: - să sprijine operatorul în vederea încheierii contractelor de prestări servicii cu utilizatorii serviciului şi să aplice prevederile legale pentru utilizatorii care nu au încheiat asemenea contracte; - să aprobe înainte de începerea executării contractului tariful în unitatea de măsură lei/mc care va fi aplicat conform art. 12 alin. 31) din contract. La Art. 12, alin. (3) se reformulează astfel: Plata pentru Serviciul prestat pe Aria Delegării se va face lunar de către utilizatori, în funcţie de volumul total al recipienţilor/pubelelor aferent fracţiilor de deşeuri aflat la dispoziţia utilizatorilor, care se va stabili ca fiind rezultatul înmulţirii dintre Pagina 18 din 31

§ 19

capacitatea recipienşilor utilizatorilor şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora" şi se introduce: (31) Tariful aplicabil aferent unităţii de măsură „lei/mc." pentru fiecare fracţie de deşeu se va stabili ca rezultat a împărţirii costului de gestionare a fracţiilor de deşeuri la volumul total care va fi colectat ţinînd cont de volumul recipienţilor aferenţi fracţiei respective şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora. (32) Factura aferentă noilor volume în cazul înlocuirii pubelelor la solicitarea utilizatorilor serviciului, se va realiza începând cu data de 1 a lunii următoare înlocuirii, ţinând cont de noul volum al pubelei/pubelelor puse la dispoziţie. La Art. 42 alin. (3), lit. b) se completează şi are următorul conţinut: b) modificarea fluxului de deşeuri în cadrul SMID sau în situaţia în care prin Lege sunt introduse noi obligaţii privind colectarea şi tratarea anumitor categorii de Deşeuri, aplicabile Părţilor şi categoriilor de Deşeuri care fac obiectul prezentului Contract sau modificarea elementelor de instituire a instrumentului ”plăteşte pentru cât arunci". Se modifică Regulamentul serviciului după cum urmează: Art. 14 alin. (3) se reformulează astfel: „Biodeşeurile din zona urbană se vor colecta separat, iar în zona rurală cele care nu sunt compostate individual se vor colecta în amestec cu cele menajere reziduale, atât din locuinţele colective, cât şi din cele individuale. Deşeurile verzi din zona urbană vor fi colectate separat în cadrul unor campanii de colectare anunţate de către operatori." La Art. 14 după alin. (4) se introduce 41 şi 42: (41) Volumul recipienţilor va putea fi schimbat la solicitarea scrisă a utilizatorilor/ beneficiarilor, cu recipienţi agreaţi de autoritatea contractantă şi de operator, costurile de înlocuire urmând a fi asigurate de către operator şi recuperate prin tarifele aprobate. (42) Toate recipientele de colectare vor fi prevăzute cu un dispozitiv RFID (cip) care va permite (1) o evidenţă clară a tuturor utilizatorilor sistemului de salubrizare precum şi (2) implementarea instrumentului economic „plăteşte pentru cât arunci" (PPCA). Prin contestație, față de remedierile aduse de achizitoare, s-au criticat următoarele elemente: lipsa Regulamentului de implementare PPCA; neclaritatea elementului de implementare; lipsa formulei de calcul a tarifelor; necorelarea investițiilor în pubele cu metoda de implementare și crearea posibilității de modificare nelegală a contractului. Cu privire la lipsa Regulamentului de implementare PPCA, contestatoarea a susținut că regulamentul trebuie aprobat și inclus în documentația de atribuire. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a susținut următoarele: 16. Prin remedierile efectuate de către subscrisa s-a stabilit fără echivoc că elementul în funcţie de care este implementat PPCA este volumul, prevederile art. 12 alin. (3) din Contract stabilind că plata se va face în funcţie de volum, aspect recunoscut şi de contestatoare conform celor menţionate la pct. 39 al contestaţiei. Pagina 19 din 31

§ 20

17. S-a precizat, de asemenea, că este vorba despre volumul total al recipienţilor aferent fracţiei, deoarece s-a avut în vedere şi o situaţie ipotetică în care acelaşi utilizator poate solicita şi punerea la dispoziţie a două sau mai multe recipiente. 18. S-a specificat că respectivul volum este aferent fracţiilor de deşeuri, pentru a se putea stabili volumul prin raportare la fracţia care se colectează separat, deoarece fiecare fracţie de deşeu are anumite costuri specifice, şi nu la totalitatea fracţiilor, contestatoarea nefiind în măsură să formuleze clar şi concis o formulare adecvată. 19. De asemenea, s-a precizat că volumul total se va calcula înmulţindu-se capacitatea recipienţilor utilizatorilor şi frecvenţa de colectare/numărul de ridicări ale acestora. (…) 21. Pornindu-se de la principiul că orice tarife aferente activităţilor de salubrizare se stabilesc pe baza unor costuri şi a unor cantităţi estimate anual, s-a considerat că pentru determinarea volumului aferent unui utilizator, volumul total se va stabili ţinându-se cont de volumul respectivului recipient şi de frecvenţa de colectare anuală. Spre exemplu: dacă un utilizator deţine un recipient de 120 l şi frecvenţa de colectare este una săptămânală, rezultă un volum total, conform de 6.250 l -120 l x 52 săptămâni aferente unui an. (..) 23. De asemenea, susţinerile de la punctele 22 - 25 ale contestaţiei sunt nefondate, deoarece niciunde în măsurile de remediere nu se specifică că plata se va efectua în funcţie de frecvenţa de colectare, CIP urile RFID fiind utilizate pentru identificarea clară a utilizatorului şi a volumului aferent respectivului utilizator. Prin concluziile scrise din 14.11.2024, autoarea contestației a apreciat că s-au clarificat elementele referitoare la : - Implementarea PPCA se va face exclusiv prin elementul volum (în contestaţie am arătat că elementul de implementare era neclar, ţinând cont că metoda de calcul a tarifelor în lei/mc includea şi elementul frecvenţă de colectare). - Frecvenţa de colectare este una singură, cea indicată în documentaţia de atribuire, fără posibilitatea de ajustare la cererea utilizatorilor; - Cipurile RFID vor fi utilizate pentru identificarea utilizatorului, nu pentru măsurarea frecvenţei de ridicare a recipientului. În data de 14.11.2024, autoritatea contractantă a publicat în SEAP următoarea clarificare din oficiu: Liniuţa a 8-a de la art. 8 alin. (2) din Proiectul de contract se modifică şi va avea următoarea formulare: să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic „plăteşte pentru cât arunci", bazat pe volum, ţinându-se cont de costurile de operare. În susținerea afirmațiilor sale legate de necesitatea existenței Regulamentului de implementare PPCA, contestatoarea a invocat următoarele dispoziții legale: Pagina 20 din 31

§ 21

- art. 42 alin. (1) din Legea nr. 101/2006: În vederea operaţionalizării instrumentului economic "plăteşte pentru cât arunci", autorităţile administraţiei publice locale ale unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale au competenţe exclusive să elaboreze şi să aprobe, după consultarea publică, regulamente locale privind implementarea instrumentului economic "plăteşte pentru cât arunci", prin aplicarea unuia sau mai multor elemente prevăzute la art. 17 alin. (5) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2021, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2023, respectiv volum, frecvenţă de colectare, greutate şi saci de colectare personalizaţi, după caz. - art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2006: Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucureşti au competenţe exclusive în ceea ce priveşte organizarea, atribuirea, coordonarea şi controlul activităţilor de salubrizare desfăşurate în aria teritorială de competenţă a acestora şi exercită următoarele atribuţii: p) elaborarea şi aprobarea regulamentului pentru implementarea instrumentului economic "plăteşte pentru cât arunci", după consultarea publică; - art. 43 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 640/2022: Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în care este implementat potrivit prevederilor art. 17 alin. (5) lit. h) pct. (i) - (iii) din O.U.G. nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic "plăteşte pentru cât arunci", operatorul emite factura pe baza procedurii de facturare şi a elementului de plată implementat, în conformitate cu prevederile din regulamentul local privind implementarea instrumentului economic "plăteşte pentru cât arunci" aprobat de către autoritatea deliberativă a unităţii/ subdiviziunii administrativ-teritoriale; - art. 45 alin. (3) lit. ”b)” din normele amintite: Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ- teritoriale au competenţă exclusivă să stabilească şi să aprobe, după consultarea publică, facturarea utilizatorilor în alte unităţi de măsură decât cele prevăzute la alin. (1), pe baza procedurii de facturare din regulamentul local aprobat de către consiliul local, în cazul în care implementează instrumentul economic "plăteşte pentru cât arunci". Vizavi de prevederea art. 8 din contractul de delegare care stabilea că aprobarea regulamentului PPCA va avea loc în cursul perioadei de mobilizare, este de remarcat faptul că, prin modificarea din 14.11.2024, conținutul art. 8 din contract este: ”să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic „plăteşte pentru cât arunci", bazat pe volum, ţinându- se cont de costurile de operare"; fiind eliminată mențiunea ”care se va adopta în cursul perioadei de mobilizare”, critica fiind rămasă fără obiect. În ceea ce privește obligativitatea de a fi inclus în documentație Regulamentul aprobat, este de reținut că nici Consiliul nici instanța nu au Pagina 21 din 31

§ 22

obligat autoritatea contractantă la elaborarea Regulamentului. Prin decizia Consiliului autoritatea contractantă a fost obligată la descrierea foarte clară a modalității de implementare a sistemului, cu indicarea expresă a elementelor de implementare alese și a structurii tarifelor pentru acest sistem, prin decizia instanței fiind reținut că, în mod judicios a apreciat Consiliul că documentaţia de atribuire şi explicaţiile aduse de autoritatea contractantă nu permit identificarea clară a modului în care este implementat sistemul, fiind necesară descrierea clara a modalităţi de implementare şi indicarea expresă a elementelor alese de autoritate şi a structurii tarifelor pentru acest sistem. Cum s-a arătat și de către autoritatea contractantă în concluziile scrise înregistrate la Consiliu sub nr. 74219/18.11.2024, obligația sa este de a implementa sistemul PPCA, iar nu a de a elabora un regulament. S-a adăugat că documentul formal denumit ”regulament” nu este obligatoriu, fiind suficient ca în documentația de atribuire să fie cuprinse regulile care permit implementarea PPCA. Urmare concluziilor scrise și concluziilor scrise suplimentare depuse de părți, ... Service SA a invocat în susținerea criticilor sale vizând lipsa regulamentului faptul că implementarea PPCA nu este o decizie a ..., ci a UAT-urilor membre și care presupune dezbatere publică. De cealaltă parte, achizitoarea a explicat că documentația de atribuire a fost transmisă UAT-urilor inițial (fiind incluse cerințe precum investiții în pubele de 120 litri) a fost pusă în transparență și niciun utilizator nu a formulat propuneri de modificare. Este judicioasă afirmația autorității contractante că punerea în transparență la care face referire contestatoarea, în contextul expus, denotă un formalism excesiv, lipsit de finalitate. Faptul că alte UAT-uri și-au elaborat regulamentul pentru implementarea instrumentului ”plătești pentru cât arunci” nu înseamnă că modalitatea de implementare aleasă de autoritatea contractantă ... ... de descriere a instrumentului prin intermediul documentației de atribuire ar fi nelegală. Textele legale citate, invocate și de autoritatea contractantă în concluziile scrise din 18.11.2024, nu obligă la elaborarea Regulamentului. Astfel, art. 42 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2006 stabilește competențele pentru elaborarea și aprobarea Regulamentului. Obligația autorității contractante, reținută și de Consiliul și de instanță, este de implementare a instrumentului ”plătește cât arunci”, ceea ce s-a realizat prin intermediul documentației de atribuire. Vizavi de punerea în transparență și dezbatere publică se constată a fi întemeiate cele susținute de organizatoarea procedurii, pe de o parte, documentația fiind supusă procedurii de consultare publică, iar pe de altă parte, asociaţia este mandatată să efectueze orice demersuri pentru finalizarea procedurii, nefiind posibil în mod concret ca fiecare Pagina 22 din 31

§ 23

modificare a documentaţiei să fie aprobată prin hotărâri de consiliu local a membrilor .... Contrar susținerilor contestatoarei potrivit cărora ”până la aprobarea efectivă a Regulamentului PPCA, care potrivit legii este actul normativ prin care se realizează implementarea, operatorul nu are nicio certitudine juridică cu privire la modul exact în care se va face implementarea”, câtă vreme modul de implementare rezultă din documentația de atribuire nu se poate invoca o incertitudine juridică pe motivul neaprobării regulamentului în discuție. Nu s-a demonstrat de către autoarea contestației că este împiedicată să elaboreze o ofertă conformă pe baza informațiilor existente în documentație. Se constată, astfel, caracterul nefondat al criticilor mai sus analizate. A doua critică privește faptul că elementul de implementare este neclar, susținându-se că este neclar dacă autoritatea contractantă preconizează o implementare prin volum sau prin volum și frecvență. Prin modificarea din 14.11.2024, cum s-a arătat mai sus, conținutul art. 8 din contract este: ”să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic „plăteşte pentru cât arunci", bazat pe volum, ţinându-se cont de costurile de operare"; Cum a explicat și autoritatea contractantă în punctul său de vedere, implementarea instrumentului este bazată pe volum, sens în care a fost modificat art. 8. De altfel, prin concluziile scrise înregistrate sub nr. 73401/14.11.2024, autoarea contestației a apreciat că s-au clarificat elementele referitoare la: Implementarea PPCA se va face exclusiv prin elementul volum. Întrucât a fost publicată clarificarea în acest sens critica este rămasă fără obiect. O altă critică privește lipsa formulei de calcul a tarifelor, apreciindu-se că prevederile art. 12 alin. (31) din contract nu permit realizarea acestui calcul, astfel: "costul de gestionare a fracţiilor de deşeuri" rămâne o noţiune neexplicitată şi nu poate fi determinat de ofertanţi; "frecvenţa de colectare/numărul de ridicări" este, de asemenea, o noţiune neclară în condiţiile în care, potrivit art. 8 din contract, implementarea se face prin elementul volum. Potrivit art. 12 alin. (31) din contract Tariful aplicabil aferent unităţii de măsură „lei/mc." pentru fiecare fracţie de deşeu se va stabili ca rezultat a împărţirii costului de gestionare a fracţiilor de deşeuri la volumul total care va fi colectat ţinînd cont de volumul recipienţilor aferenţi fracţiei respective şi frecvenţa de colectare/ numărul de ridicări ale acestora. Sunt de amintit și prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 101/2006 și art. 24 alin. (3) din normele aprobate prin Ordinul nr. Pagina 23 din 31

§ 24

640/2022, invocate de autoritatea contractantă în punctul său de vedere. Astfel, conform art. 44 alin. (2) din Legea nr. 101/2006 Tarifele pentru activităţile desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipale pot fi convertite şi facturate în orice altă unitate de măsură, pe baza indicelui de generare a deşeurilor, densităţii deşeurilor, frecvenţei de colectare sau a altor elemente specifice instrumentelor economice implementate, iar conform art. 24 alin. (3) din normele aprobate prin Ordinul nr. 640/2022 Tarifele în lei/tonă pot fi convertite în orice altă unitate de măsură, pe baza indicelui de generare a deşeurilor, densităţii deşeurilor, frecvenţei de colectare sau a altor elemente specifice instrumentului economic ″plăteşte pentru cât arunci″, prevăzute la 17 alin. (5) lit. h) din O.U.G. nr. 92/2021, cu modificările şi completările ulterioare. Din explicațiile achizitoarei rezultă că tariful în lei/mc se va stabili ținându-se cont, pe de o parte, de volumul recipienților aferenți fracției respective și de frecvența de colectare/numărul de ridicări ale acestora, prin care se stabilește volumul total care va trebui colectat de operator, le nivelul unui an, de la toți utilizatorii, iar, pe de altă parte, de costurile specifice de gestionare ale fracției respective de deșeuri. În privința neclarității "frecvenţei de colectare/numărul de ridicări" raportat la criticile din contestație, Consiliul apreciază că aceasta a fost înlăturată, dat fiind că achizitoarea a menționat clar, în clarificarea din 14.11.2024, că instrumentul economic „plăteşte pentru cât arunci" este bazat pe volum, explicând, printr-un exemplu în cadrul punctului de vedere, și modul de calcul al volumului total al unui utilizator (dacă un utilizator deține un recipient de 120 litri și frecvența de colectare este una săptămânală, rezultă un volum total de 6250 litri = 120 litri x 52 săptămâni aferente unui an). Referitor la costurile specifice de gestionare ale fracției respective s-a reclamat prin contestație neexplicitarea noțiunii, precum și, în situația în care costul de gestionare a fracţiei de deşeuri reprezintă suma costurilor de colectare şi transport, a costurilor de tratare şi a costurilor de depozitare, costurile de tratare şi depozitare trebuie puse la dispoziţie de autoritatea contractantă pentru a fi avut în vedere de ofertanţi şi incluse în calcul în mod similar. De asemenea, prin concluziile scrise din 14.11.2024, s-a adus în discuție faptul că respectivele costuri nu se referă doar la costurile de colectare şi transport, ci gestionarea deşeurilor implică toate activităţile: colectare şi transport, transfer (dacă este cazul), tratare, depozitare, realizate de toţi operatorii implicaţi pe lanţul de gestiune a deşeurilor, iar documentaţia de atribuire nu oferă informaţii cu privire la costurile instalaţiilor de tratare şi depozitare operate de alţi operatori. S-a considerat că achizitoarea trebuie să pună la dispoziţia ofertanţilor informaţiile legate de valoare anuală a costurilor celorlalţi Pagina 24 din 31

§ 25

operatori implicaţi (în cazul de faţă, operatorul CMID ...) şi să includă aceste informaţii în formulele de calcul din fişele de fundamentare, pentru ca ofertanţii să poată calcula şi include în fişe tarifele PPCA solicitate. Criticile amintite trebuie corelate cu reclamarea faptului că fișele de fundamentare atașate la Formularul nr. 6 nu au fost adaptate modificărilor efectuate, dat fiind că tariful calculat va fi preluat şi utilizat în relaţia cu utilizatorii. În concluziile scrise înregistrate la Consiliu sub nr. 74219/ 18.11.2024, explicațiile achizitoarei vizavi de cele de mai sus se bazează pe faptul că tarifele PPCA reprezintă o instituție de sine stătătoare, complet diferită de tarifele serviciilor de salubrizare care fac obiectul fișelor de fundamentare. Ținând seama de aceste explicații, sunt judicioase cele susținute de ... Service SA, în concluziile scrise înregistrate la Consiliu sub nr. 75984/25.11.2024, în sensul în care se creează confuzie în privința tarifelor ofertate și evaluate, prin faptul că tocmai tarifele PPCA care sunt aplicate în relația cu utilizatorii sunt, din punctul de vedere al achizitoarei, o instituție de sine stătătoare separată de tarifele de salubrizare care fac obiectul fișelor de fundamentare. În contexul celor de mai sus, trebuie amintite cele reținute de Curtea de Apel Alba Iulia în decizia pronunțată: (…) articolul 44 prevede că autoritatea contractantă are obligaţia să prevadă în caietul de sarcini faptul că toate tarifele ofertate în cadrul procedurilor de atribuire se fundamentează şi se stabilesc în mod obligatoriu în lei / tona. Tarifele pentru activităţile desfăşurate de operatori pe fluxul deşeurilor municipal pot fi convertite şi facturate în orice altă unitate de măsură pe baza indicelui de generare a deşeurilor, densităţii deşeurilor, fracţie de colectare sau altor elemente specific instrumentelor economice implementate. Calitatea programată de deşeuri care se ia în calcul la stabilirea tarifelor de colectare separată şi transport separat al fracţiilor de deşeuri se estimează pe baza indicelui de generare al deşeurilor menajere şi a compoziţiei deşeuri municipale prevăzute în planul judeţean de gestionare a deşeurilor. Raportat la cele mai sus menţionate, în mod corect a subliniat contestatoarea că autoritatea contractantă a solicitat ofertanţilor tarife de tip lei/persoană/lună, modalitate care reprezintă sistem pauşal, nefiind explicată corelaţia dintre acest tarif şi plata diferenţiată pe care o presupune sistemul plăteşte pentru cât arunci. În acest context, sunt relevante dispoziţiile art. 42 alineatul 2 din Legea 101/2006 care stabilesc reguli de stabilire a tarifelor. Opţiunea autorităţii contractante cu privire la definirea tarifelor pentru modalitatea de implementare a sistemului este necesar a fi prezentată în documentaţia de atribuire pentru a fi cunoscută de ofertantul operator pentru ca acesta sa poată aprecia daca participa sau nu la procedura de achiziţii. Pagina 25 din 31

§ 26

Prin modificările efectuate și prin explicațiile din punctul de vedere și concluziile scrise, autoritatea contractantă nu a înlăturat confuzia cu privire la tarifele PPCA. Potrivit art. 22 alin. (7) din normele aprobate prin Ordinul nr. 640/2022 Structura pe elemente de cheltuieli din fişele de fundamentare prevăzute în anexele la prezentele norme metodologice este orientativă şi poate fi adaptată corespunzător, pentru evidenţierea unuia sau mai multor elemente de cheltuieli specifice activităţii respective şi/sau pentru introducerea/eliminarea unor elemente de cheltuieli determinate de modificările legislative privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii reglementate de Codul Fiscal. De asemenea, conform art. 29 alin. (4) din aceleași norme Tarifele prevăzute la alin. (2) lit. b) se includ în contractul de delegare la nivelul din oferta financiară acceptată, fără a mai fi supuse aprobării autorităţilor deliberative ale unităţii/ subdiviziunii administrativ-teritoriale sau, după caz, adunării generale a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară. Se determină pe baza celor de mai sus că rămâne neclar cum anume vor fi calculate de către operatorii economici costurile specifice de gestionare ale fracției, astfel încât tarifele ofertate să fie în mod corect fundamentate, și, pe de altă, parte, nu a fost înlăturată confuzia de la nivelul documentației de atribuire vizavi de tratarea de către achizitoare în mod separat ca o instituție de sine stătătoare separată de tarifele de salubrizare care fac obiectul fișelor de fundamentare a tarifelor PPCA. Rămâne astfel nelămurit modul de fundamentare a tarifului PPCA și, implicit, ce anume tarife vor fi luate în considerare în evaluarea ofertelor. Informațiile existente la nivelul documentației de atribuire și al măsurilor de remediere nu pot fi considerate că asigură o informare clară și completă a operatorilor economici vizavi de modul de elaborare a ofertei financiare. Se impune astfel o clarificare a costurilor specifice de gestionare a fracției și a modului de fundamentare a tarifului ”plătește cât arunci”. În continuare, analizând criticile legate de faptul că investițiile în pubele nu sunt corelate cu metoda de implementare, Consiliul are în vedere cele susținute de autoritatea contractantă în punctul său de vedere potrivit cărora, prin documentaţie, s-a propus o abordare unitară, prin luarea în considerare a volumului pubelelor de care deja beneficiază o serie dintre utilizatori, creându-se un tratament egal acestora, conform prev. art. 3 lit. g) din Legea nr. 101/2006. Cum a afirmat și achizitoarea, există motive obiective pentru care, pe parcursul derulării contractului, utilizatorii pot schimba volumul pubelei, neputându-li-se lua acest drept. Astfel fiind, ofertanţii trebuie să aibă în vedere că, oricând pe parcursul contractului, prin implementarea PPCA, utilizatorul are dreptul de cere modificarea tipului de pubelă, acesta fiind un drept pe care nici Pagina 26 din 31

§ 27

autoritatea contractantă, nici operatorul delegat nu îl poate nega utilizatorului. În privința efectuării unei evaluări a necesarului de pubele și stabilirea împreună cu utilizatorii a acestui necesar sunt corecte susținerile achizitoarei că nu se impune o astfel de evaluare, tocmai prin prisma dreptului utilizatorilor de a solicita modificarea volumului pubelelor, corelat și cu perioada îndelungată de derulare a contractului. Informațiile privind volumul pubelelor permit o abordare unitară a ofertelor și posibilitatea comparării lor, luându-se în considerare situaţia existentă la nivelul ariei delegării. În decizia nr. 2370/C9/2528, 2535/22.08.2024, referitor la cele mai sus cercetate, Consiliul a reținut: În ceea ce privește utilizarea pubelelor de 120 litri, este adevărat că nu există obligația dotării cu pubele de capacități diferite, chiar contestatoarea menționând că este de acord că alegerea elementelor de implementare este o decizie de oportunitate, însă impunerea unei pubele de o anumită dimensiune echivalează cu neutilizarea elementului „volum” în cadrul sistemului ”plătește cât arunci”. Or, autoritatea contractată a susținut că aplică, pentru implementarea sistemului, criteriul ”volum”. Nici din modul de facturare nu rezultă că ar fi implementat acest sistem. Operatorii economici trebuie să cunoască cum anume să își structureze oferta, nefiind suficientă agrearea ulterioară de comun acord a condițiilor implementării sistemului. Vizavi de investițiile implicate, achizitoarea a explicat că nu sunt necesare investiții suplimentare și nici costuri suplimentare. Or, aceste informații trebuie aduse la cunoștința operatorilor interesați de participarea la procedură. În contextul celor expuse, pentru derularea corespunzătoare a contractului de delegare este necesară descrierea foarte clară a modalității de implementare a sistemului, cu indicarea expresă a elementelor de implementare alese și a structurii tarifelor pentru acest sistem. Consiliul apreciază că explicațiile și informațiile aduse de autoritatea contractantă sunt suficiente pentru abordarea unitară și conformă a modului de elaborare a ofertelor. O ultimă problemă abordată de contestatoare a privit posibilitatea de modificare nelegală a contractului, susținându-se că, prin măsurile de remediere, autoritatea contractantă a introdus la at. 8 şi la art. 43 alin. 2 lit. b) posibilitatea modificării elementului de implementare în cursul executării contractului. În timp ce contestatoarea a susținut că modificarea elementelor de instituire a instrumentului ”plătești cât arunci” ar reprezenta o modificare substanțială pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 221 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 98/2016, și nu o clauză de revizuire prevăzută la art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă a Pagina 27 din 31

§ 28

considerat că situația s-ar circumscrie prevederilor art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Dispozițiile legale invocate de părți stabilesc următoarele: - art. 221 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 98/2016: În sensul alin. (1) lit. e), modificarea unui contract sau a unui acord-cadru, pe durata sa, este considerată a fi substanţială doar atunci când prin această modificare contractul sau acordul-cadru prezintă caracteristici care diferă în mod substanţial de cele ale documentului iniţial. Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), o modificare a unui contract de achiziţie publică/acord- cadru, pe durata sa, este considerată modificare substanţială atunci când este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) modificarea introduce condiţii care, dacă ar fi fost incluse în procedura de atribuire iniţială, ar fi permis selecţia altor candidaţi decât cei selectaţi iniţial sau acceptarea unei alte oferte decât cea acceptată iniţial sau ar fi atras şi alţi participanţi la procedura de atribuire; - art. 221 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016: Contractele de achiziţie publică/Acordurile- cadru pot fi modificate, fără organizarea unei noi proceduri de atribuire, în următoarele situaţii: a) atunci când modificările, indiferent de valoarea acestora, au fost prevăzute în documentele achiziţiei iniţiale sub forma unor clauze de revizuire clare, precise şi fără echivoc, care pot include clauze de revizuire a preţului. Consiliul reține că, la art. 8 alin. (2) liniuța 9 din contract s-a prevăzut: în cursul derulării contractului se va putea stabili, în funcție de rezultatele obținute prin implementarea elementului mai sus menționat, modificarea elementului de implementare a instrumentului, costurile urmând a fi recuperate prin tarife conform prevederilor legale, iar art. 42 alin. (3) lit. b), urmare măsurilor de remediere, are următorul conţinut: b) modificarea fluxului de deşeuri în cadrul SMID sau în situaţia în care prin Lege sunt introduse noi obligaţii privind colectarea şi tratarea anumitor categorii de Deşeuri, aplicabile Părţilor şi categoriilor de Deşeuri care fac obiectul prezentului Contract sau modificarea elementelor de instituire a instrumentului ”plăteşte pentru cât arunci". Prin contestație s-a susținut că: Schimbarea elementului de implementare PPCA modifică echilibrul economic al contractului; Urmare a schimbării elementului de implementare, contractul va prezenta caracteristici substanţial diferite de cele ale contractului actual; Decizia de participare la licitaţie este influenţată în mod fundamental de modul de implementare al PPCA (contestaţiile ... sunt o dovadă în acest sens). În cazul în care modul de implementare prezent se dovedeşte nefuncţional şi Autoritatea decide să îl schimbe, noua modalitate de implementare ar fi putut atrage şi alte oferte încă de la început, dacă ar fi fost prevăzută în documentaţia iniţială. Prin concluziile scrise înregistrate la Consiliu sub nr. 74219/ 18.11.2024, autoritatea contractantă a răspuns că, în măsura în care pe parcursul executării contractului de delegare, utilizatori îşi vor exprima dorinţa de a beneficia de alt tip de pubele, sunt îndeplinite cumulativ cerinţele de mai sus: Pagina 28 din 31

§ 29

• subscrisa, acţionând cu diligenţa, nu poate prevedea în mod obiectiv care vor fi cerinţele utilizatorilor peste 2 ani sau peste 8 ani; • o astfel de modificare contractuală a tarifului, ca urmare a creşterii costurilor cu investiţiile nu va afecta sub nicio formă caracterul general al contractului; • investiţiile în pubele de alt tip nu vor depăşi 50% din valoarea contractului, fiind extrem de puţin probabil ca atât de mulţi utilizatori să solicite înlocuirea pubelelor câtă vreme, cum arătam şi mai sus, în perioada în care documentaţia a fost supusă dezbaterii publice (inclusiv planul investiţional care cuprinde pubele de 1201), niciun utilizator nu a formulat vreo obiecţiune. S-a adăugat că nu pot fi reţinute susţinerile contestatoarei în sensul că o astfel de modificare a tarifelor (reiterăm că modificarea ar privi tarifele, iar nu elementul prin care se implementează PPCA) ar reprezenta o modificare substanţială a contractului prin raportare la prevederile art. 221 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016. ... Service SA a revenit, prin concluziile scrise din 25.11.2024, cu mențiunea că autoritatea contractantă se referă la situația modificării tarifelor urmare a modificării structurii recipienților, nu la modificarea elementului de implementare a PPCA. Față de cele de mai sus, Consiliul constată că prevederile din contract a căror nelegalitate se reclamă sunt interpretate de autoarea contestației în sensul în care ar privi elementul de implementare a PPCA, însemnând prin aceasta că În cazul în care modul de implementare prezent se dovedeşte nefuncţional şi Autoritatea decide să îl schimbe, noua modalitate de implementare ar fi putut atrage şi alte oferte încă de la început, dacă ar fi fost prevăzută în documentaţia iniţială, situație care ar reprezenta o modificare substanțială de contract (art. 221 alin. 7 lit. a din Legea nr. 98/2016). Analizând, însă, modelul de contract se poate observa că sunt judicioase cele susținute de autoritatea contractantă, potrivit cărora prevederile din contract reclamate vizează modificarea tarifelor, nu elementul prin care se implementează PPCA. Astfel, se reține că, în modelul de contract, la liniuța 8 prin modificarea din 18.10.2024 s-a prevăzut: ..să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic ”plăteşte pentru cât arunci", bazat pe volum pe baza Regulamentului care se va adopta în cursul perioadei de mobilizare, ţinându-se cont de costurile de operare", modificat în data de 14.11.2024 astfel: ”să implementeze, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instrumentul economic „plăteşte pentru cât arunci", bazat pe volum, ţinându-se cont de costurile de operare"; prevederea de la liniuța următoare (liniuța nr. 9) fiind: în cursul derulării contractului se va putea stabili, în funcție de rezultatele obținute prin implementarea elementului mai sus menționat, modificarea elementului de implementare a Pagina 29 din 31

§ 30

instrumentului, costurile urmând a fi recuperate prin tarife conform prevederilor legale. Dat fiind că instrumentul este ”plătește cât arunci” și s-a prevăzut modificarea elementului de implementare a instrumentului nu se poate susține interpretarea dată de contestatoare că s-ar avea în vedere o modificare a modului de implementare dacă se dovedește nefuncțional, apreciindu-se a fi corecte cele susținute de autoritatea contractantă. În condițiile expuse sunt judicioase explicațiile achizitoarei potrivit cărora modificările care ar putea apărea ar privi opţiunea utilizatorilor de a cere alte tipuri de pubele, de un alt volum. Or, în această situație, modificarea nu reprezintă o condiție introdusă ulterior care să determinare modificarea substanțială a contractului. În contextul celor de mai sus, se constată caracterul nefondat al criticilor contestatoarei. Raportat la situația factuală și de drept, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... Service SA și va obliga autoritatea contractantă la clarificarea documentației de atribuire, respectiv a aspectelor legate de ”costul de gestionare a fracțiilor de deșeuri” și a modului de fundamentare a tarifului ”plătește cât arunci”. Vor fi respinse celelalte solicitări formulate în cadrul contestației. În privința cheltuielilor efectuate de autoritatea contractantă, se reține că, prin concluziile scrise, s-a menționat solicitarea lor pe cale sperată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ... SERVICE SA, în contradictoriu cu ..., și obligă autoritatea contractantă la clarificarea documentației de atribuire respectiv a aspectelor legate de ”costul de gestionare a fracțiilor de deșeuri” și a modului de fundamentare a tarifului ”plătește cât arunci”, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Clarificările vor fi aduse la cunoștința operatorilor economici prin publicarea lor în SEAP, în cadrul aceluiași termen. Pagina 30 din 31

§ 31

În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge celelalte solicitări formulate în cadrul contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

§ 32

Redactat practicaua deciziei Mădălina-Ioana Peneș Redactată în 4 exemplare, conține 27 pagini. Pagina 31 din 31

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.