Decizie 2519/2024
Decizie CNSC2024_2519_2024_Decizie_2519.pdf, BO2024_2519_2024_BO2024_2519.pdf
Document CNSC
PRIMERA MED TECHNOLOGY SRL în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA SPITALELOR ȘI SERVICIILOR MEDICALE BUCUREȘTI
Decizia CNSC nr. 2519/C3/2772 din 06.09.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic Filantropia»”, cod CPV 33100000-1, anunț de participare nr. CN1067148/02.04.2024, s-au solicitat Consiliului următoarele: „i. Admiterea contestației formulată de subscrisă și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv Documentul intitulat „COMUNICARE rezultat procedură” nr. 18884/ 30.07.2024, anularea parțială a Raportul procedurii nr. 18883/30.07.2024, doar în privința celor reclamate în cadrul prezentei și orice alte acte interne anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de către Autoritatea contractantă prin care oferta PRIMERA MED TECHNOLOGY SRL a fost declarată necâștigătoare, iar oferta DANSON SRL a fost declarată câștigătoare, inclusiv clasamentul stabilit, pentru LOT 11 Sistem de urodinamică; Pagina 1 din 3Verifică pasajul în context →
Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes în formularea contestației, de către PRIMERA MED TECHNOLOGY SRL, cu privire la propunerea tehnică depusă de LIAMED SRL (ofertant clasat pe locul 2), la Lotul 11, excepție invocată de autoritatea contractantă, în punctul de vedere transmis. Admite contestația formulată de PRIMERA MED TECHNOLOGY SRL, pentru Lotul 11, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ADMINISTRAȚIA SPITALELOR ȘI SERVICIILOR MEDICALE BUCUREȘTI, și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește ofertele depuse de DANSON SRL și LIAMED SRL, la Lotul 11, și actele subsecvente, șiVerifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2519_2024_Decizie_2519.pdf, BO2024_2519_2024_BO2024_2519.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2519/C3/2772 Data: 06.09.2024 Prin contestația nr. 2025/08.09.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 51050/12.08.2024, formulată de PRIMERA MED TECHNOLOGY SRL, cu sediul în orașul Mioveni, b-dul Dacia bl. P7, parter, județul Argeș, având CUI RO 18858660, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J03/1203/2006, reprezentată legal de Bînă Robert, împotriva rezultatului procedurii pentru lotul 11 – „Sistem de urodinamică” comunicat prin adresa nr. 18884/30.07.2024, și consemnat în raportul procedurii nr. 18883/30.07.2024, documente emise de către ADMINISTRAȚIA SPITALELOR ȘI SERVICIILOR MEDICALE BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Sf. Ecaterina nr. 3, sectorul 4, și adresa de corespondență în București, b-dul Dimitrie Cantemir nr. 1, bl. B2, sc. 4, parter, sectorul 4, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată online, pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în Spitalul Clinic Filantropia»”, cod CPV 33100000-1, anunț de participare nr. CN1067148/02.04.2024, s-au solicitat Consiliului următoarele: „i. Admiterea contestației formulată de subscrisă și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv Documentul intitulat „COMUNICARE rezultat procedură” nr. 18884/ 30.07.2024, anularea parțială a Raportul procedurii nr. 18883/30.07.2024, doar în privința celor reclamate în cadrul prezentei și orice alte acte interne anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de către Autoritatea contractantă prin care oferta PRIMERA MED TECHNOLOGY SRL a fost declarată necâștigătoare, iar oferta DANSON SRL a fost declarată câștigătoare, inclusiv clasamentul stabilit, pentru LOT 11 Sistem de urodinamică; Pagina 1 din 3
ii. Să constate că ofertele depuse de către ofertanții Danson SRL (locul 1) și Liamed SRL (locul 2) nu au fost elaborate cu respectarea tuturor cerințelor minime și obligatorii stabilite prin documentația de atribuire; iii. Să constate că autoritatea contractantă a procedat la evaluarea improprie a ofertelor prezentate de către ofertanții Danson SRL (locul 1) și Liamed SRL (locul 2), apreciind fără niciun fundament că acestea ar satisface în mod corespunzător cerințele stabilite prin documentația de atribuire; iv. Să dispună măsuri de remediere constând din obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de către ofertanții Danson SRL (locul 1) și Liamed SRL (locul 2), sub aspectul revendicării corespondenței propunerii tehnice cu cerințele stabilite prin documentația de atribuire; v. Pe cale de consecință, să oblige autoritatea contractantă la anularea tuturor actelor administrative prin care s-a stabilit că ofertanții Danson SRL (locul 1) și Liamed SRL (locul 2), au elaborat și prezentat o ofertă care îndeplinește cerințele stabilite prin documentația de atribuire, precum și a actelor subsecvente emise în baza acestora”. DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes în formularea contestației, de către PRIMERA MED TECHNOLOGY SRL, cu privire la propunerea tehnică depusă de LIAMED SRL (ofertant clasat pe locul 2), la Lotul 11, excepție invocată de autoritatea contractantă, în punctul de vedere transmis. Admite contestația formulată de PRIMERA MED TECHNOLOGY SRL, pentru Lotul 11, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ADMINISTRAȚIA SPITALELOR ȘI SERVICIILOR MEDICALE BUCUREȘTI, și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește ofertele depuse de DANSON SRL și LIAMED SRL, la Lotul 11, și actele subsecvente, și
obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse de DANSON SRL și LIAMED SRL, la Lotul 11, începând cu propunerile tehnice aferente, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 2025/08.09.2024, înregistrată la CNSC sub nr. ..., formulată de ... SRL, cu sediul în orașul …, având CUI RO …, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. …, reprezentată legal de …, împotriva rezultatului procedurii pentru lotul 11 – „Sistem de urodinamică” comunicat prin adresa nr. 18884/30.07.2024, și consemnat în raportul procedurii nr. 18883/30.07.2024, documente emise de către ..., cu sediul în municipiul …, și adresa de corespondență în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, derulată online, pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în ...»”, cod CPV 33100000-1, anunț de participare nr. ..., s-au solicitat Consiliului următoarele: „i. Admiterea contestației formulată de subscrisă și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv Documentul intitulat „COMUNICARE rezultat procedură” nr. 18884/ 30.07.2024, anularea parțială a Raportul procedurii nr. 18883/30.07.2024, doar în privința celor reclamate în cadrul prezentei și orice alte acte interne anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de către Autoritatea contractantă prin care oferta ... SRL a fost declarată necâștigătoare, iar oferta ... SRL a fost declarată câștigătoare, inclusiv clasamentul stabilit, pentru LOT 11 Sistem de urodinamică; ii. Să constate că ofertele depuse de către ofertanții ... SRL (locul 1) și ... SRL (locul 2) nu au fost elaborate cu respectarea tuturor cerințelor minime și obligatorii stabilite prin documentația de atribuire; iii. Să constate că autoritatea contractantă a procedat la evaluarea improprie a ofertelor prezentate de către ofertanții ... SRL (locul 1) și ... Pagina 1 din 23
SRL (locul 2), apreciind fără niciun fundament că acestea ar satisface în mod corespunzător cerințele stabilite prin documentația de atribuire; iv. Să dispună măsuri de remediere constând din obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de către ofertanții ... SRL (locul 1) și ... SRL (locul 2), sub aspectul revendicării corespondenței propunerii tehnice cu cerințele stabilite prin documentația de atribuire; v. Pe cale de consecință, să oblige autoritatea contractantă la anularea tuturor actelor administrative prin care s-a stabilit că ofertanții ... SRL (locul 1) și ... SRL (locul 2), au elaborat și prezentat o ofertă care îndeplinește cerințele stabilite prin documentația de atribuire, precum și a actelor subsecvente emise în baza acestora”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prezentând situația de fapt, contestatorul menționează că a depus ofertă pentru lotul contestat, aceasta ocupând locul 3 în clasamentul ofertelor admisibile întocmit de către autoritatea contractantă, cu 19,62 puncte, locul 2 fiind ocupat de oferta ... SRL, cu 34,59 puncte, iar oferta depusă de ... SRL a fost declarată câștigătoare, având 62,00 puncte. Raportându-se la aspectele consemnate în raportul procedurii, contestatorul susține că rezultatul procedurii de atribuire este „nelegal și neîntemeiat”, iar prin adresa nr. 1928/30.07.2024 i-a solicitat organizatoarei procedurii acces la dosarul achiziției publice. Ca răspuns, în 05.09.2024, a studiat documentele, dar nu i s-a permis fotocopierea acestora. Contestatorul arată că, în urma studierii dosarului achiziției publice, a constatat că ... SRL și ... SRL, care ocupă primele două locuri în clasamentul ofertelor admisibile, au ofertat echipamente ce nu corespund întru-totul specificațiilor din documentația de atribuire, sens în care citează din secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice a fișei de date, precum și din cerințele caietului de sarcini (anexa 6). Detaliind, contestatorul prezintă comparativ, sub formă tabelară, aspectele de neconformitate ale ofertelor ... SRL și ... SRL, precum și
cerințele caietului de sarcini ce nu au fost respectate de către acești operatori economici, respectiv: - „Tastatura să fie cu suprafața tactilă rezistentă la apă”; - „Tastatura să fie reglabilă pe înălțime între 75-100 cm”; - „Min. două canale de control pt. unități periferice (uroflowmetru/extractor)”; - „Interval de măsurare să fie de volum minim între 0- 3000 ml”. După ce redă lista accesoriilor sistemului de urodinamică ce au fost solicitate prin documentația de atribuire, contestatorul formulează următoarele critici: 1. ... SRL, ofertantul declarat câștigător, a prevăzut în propunerea tehnică „Se livrează conform cerinței” și a reluat specificațiile tehnice solicitate, fără a preciza modalitatea concretă de îndeplinire a respectivelor cerințe. În acest context, petentul invocă riscul întocmirii ofertei, care este în sarcina operatorului economic, precum și principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”. 2. Referindu-se la oferta ... SRL, clasată pe locul 2, contestatorul precizează că operatorul economic a prevăzut în propunerea tehnică „DA, referință în ofertă” și prezintă comparativ, sub formă tabelară, cerința caietului de sarcini și referința din ofertă pentru următoarele prevederi: - Traductor de presiune 2x, (Pves + Pura), împachetat steril, min. 10 buc; - Traductor de presiune Ix, (Pabd), împachetat steril, min. 10 buc; - Set de extensie 3, diametru min. 1,5 mm, lungime min. 1500 mm, min. 10 buc; - Cateter UPP 3L, diametru min. 9 F, lungime min. 400 mm, min. 10 buc; - Set de perfuzie 2, lungime min. 1900 mm, min. 5 buc./set; - Tub irigare, lungime min. 1900 mm, min. 10 buc; - Cateter rectal, balon PVC 11x25, min. 4F, min. 10 buc. Susține că, pentru aceste cerințe, ofertantul nu a indicat modalitatea concretă de îndeplinire. Astfel, contestatorul consideră că, în evaluarea ofertelor ... SRL și ... SRL, organizatoarea procedurii nu a ținut seamă de documentația de atribuire, sens în care invocă prevederile art. 75 și art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Raportându-se la dispozițiile art. 137 alin (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2024, susține că prin ofertarea unor echipamente care prezintă specificații tehnice inferioare celor stabilite de autoritatea contractantă, ofertanții anterior indicați și-au procurat un avantaj incorect față de societatea contestatorului, respectiv poziții mai bune în clasament. Pagina 3 din 23
Invocând și caracterul definitiv al documentației de atribuire, ... SRL subliniază că propunerile tehnice ale acestor doi ofertanți au fost elaborate fără a respecta cerințele stabilite de organizatoarea procedurii. În concluzie, ... SRL solicită admiterea contestației. În drept au fost invocate dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 101/2016, cele ale C.pr.civ., ale Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, precum și prevederile legale menționate în cuprinsul documentului. Prin adresa nr. …, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (21) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat ... SRL să transmită la dosarul cauzei dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal. Prin adresa nr. 20484/19.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. …, ... a transmis punct de vedre cu privire la contestația ... SRL, solicitând respingerea acestei ca nefondată. Totodată, a indicat adresa poștală la care dorește să primească corespondența. În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de contestator cu privire la propunerea tehnică a ... SRL, ofertă clasată pe locul 2, autoritatea contractantă invocă excepția lipsei de interes, potrivit art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) din același act normativ, sens în care dezvoltă. Subliniază că ... SRL nu și-a dovedit interesul în contestarea ofertei ... SRL. Pe fond, solicită respingerea criticilor contestatorului și prezintă argumente. În acest sens, organizatoarea procedurii răspunde punctual criticilor ... SRL ce vizau oferta ... SRL, inclusiv critica referitoare la accesorii, prin redarea aspectelor consemnate în procesele verbale și indicând paginile din propunerea tehnică a acestui ofertant la care se regăsesc documente relevante, considerând că cerințele au fost îndeplinite. Cu referire la îndeplinirea cerinței „Interval de măsurare să fie de volum minim între 0- 3000 ml” de către ... SRL, precizează că societatea a prevăzut volumul de 0 – 2500 ml, care se află în intervalul prevăzut în caietul de sarcini, fără a conduce la caracterul inferior al echipamentului ofertat, iar motivul invocat de către contestator este pur formal.
De asemenea, consideră că autorul contestației nu a justificat dacă acest interval se reflectă în preț. Autoritatea contractantă susține că propunerea financiară a contestatorului a determinat clasarea ofertei sale pe locul 3, la diferență foarte mare de preț față de ofertele clasate pe primele două locuri. În acest context, ... precizează că a evaluat ofertele luând în considerare atât prevederile documentației de atribuire, cât și legislația aplicabilă, iar evaluarea propunerilor tehnice pentru lotul contestat a fost consemnată în procesul verbal nr. 14005 din data de 18.06.2024, la pag. 137–145. Rezultatul evaluării a fost consemnat în raportul procedurii nr. 18.883/30.07.2024, pag. 51-59. În drept au fost invocate dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și actele normative menționate în cuprinsul documentului, iar în probațiune au fost solicitate înscrisuri, precum și „orice alte probe utile și concludente”. A fost atașată dovada comunicării punctului de vedere către contestator. Prin adresa nr. 20484/19.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis documente din dosarul achiziției publice, în copie certificată, respectiv pe suport electronic (stick de memorie). Având în vedere obligația expresă stabilită în sarcina autorității contractante prin prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, precum și forma cenzurată a contestației ce a fost publicată în SEAP în data de 12.08.2024, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (4) din același act normativ, prin adresa nr. … din 26.08.2024, Consiliul i-a solicitat autorității contractante să publice de îndată în SEAP, în integralitate, contestația ... SRL și să depună dovada corespunzătoare la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 2040/27.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. …, contestatorul a confirmat primirea punctului de vedere al autorității contractante și a precizat „Nu vom interveni față de acesta (…)”. Ca răspuns la solicitarea Consiliului, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. …, organizatoarea procedurii a transmis la dosarul cauzei dovada publicării contestației în SEAP, în integralitate, în data de 28.08.2024. Prin adresa nr. 2051/12.08.2024, înregistrată la CNSC sub nr. …, ... SRL a depus la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210470047/1 din 12.08.2024, eliberată de …, în cuantum de 3.636,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat licitația deschisă, derulată on line, pe loturi, în vederea atribuirii contractului Pagina 5 din 23
având ca obiect „Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului «Dezvoltarea infrastructurii medicale ambulatorie în ...»”, cod CPV 33100000-1, sens în care a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ..., conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 3.878.112,14 lei, fără TVA, iar cea a lotului 11 – „Sistem de urodinamică” este de 181.786 lei, fără TVA. Conform documentației de atribuire, pentru lotul contestat, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate – preț”, având următorii factori de evaluare: - „Prețul ofertei”- pondere 40%; - „INSTRUCTAJ PENTRU OPTIMIZAREA EFICIENŢEI ENERGETICE” - Componenta tehnică – criteriu ecologic” – pondere 10%; - „PERFORMANȚA ENERGETICĂ A DISPOZITIVULUI - Componenta tehnică” – pondere 20%; - „Unitate de bază – Sistem cu minim 6 (șase) canale de măsurare, programabile - Componenta tehnică” – pondere 20%; - „Unitate de bază – Troliu dotat cu 4 (patru) roti dintre care minim 2 (două) sunt blocabile – Componenta tehnică” – pondere 10%. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra excepției lipsei de interes în formularea contestației, de către ... SRL, cu privire la propunerea tehnică depusă de ... SRL (ofertant clasat pe locul 2), la Lotul 11 (Sistem de urodinamică), excepție invocată de autoritatea contractantă în punctul de vedere transmis ca urmare a formulării respectivei contestații. În acest sens, Consiliul reține că, în opinia autorității contractante, excepția invocată ar fi justificată de faptul că, în situația de față: „Criticile contestatoarei aduse ofertei clasate pe locul 2 sunt lipsite de interes prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi".
Faţă de aceste aspecte, coroborate cu art. 3 alin. (1) lit. f din acelaşi act normativ, potrivit căruia „(...) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire", rezultă, implicit, că persoana care formulează o contestaţie, deci care se consideră vătămată, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii şi anume: are sau a avut un interes legitim în legătură cu procedura de atribuire şi a suferit, suferă sau riscă să sufere vreun prejudiciu urmare a actului autorităţii contractante. Astfel, interesul este folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii de soluţionare a contestaţiei. De asemenea, Consiliul are în vedere că, potrivit art. 33 din codul de procedură civilă, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. în literatura de specialitate s-a reţinut că un interes este născut şi actual în măsura în care nu este un interes eventual şi există la momentul exercitării acţiunii civile, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă ar rămâne în pasivitate şi nu ar recurge în acel moment la acţiune. Prin urmare, un interes eventual ca şi un interes care a trecut, a fost depăşit, nu pot fi luate în considerare. Codul de procedură civilă, care reprezintă dreptul comun în privinţa litigiilor supuse Legii nr. 101/2016 (a se vedea art. 68 din această lege) stabileşte imperativ, la art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33, că orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, interes care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, respectiv: „Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: /.../ d) justifică un interes" şi dispoziţiile art. 33 din Cod procedură civilă, care prevăd că: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. /.../". Ori, atâta timp cât nu sunt probate sau dovedite aceste cerinţe, enunţate de prevederile art. 2 şi 3 din legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 32 - 33 Cod procedură civilă, solicităm respingerea plângeri ca fiind introdusă de o persoană lipsită de interes, în înţelesul legii atâta timp cât atributele interesului nu au fost întrunite şi dovedite. Raportat la dispoziţiile art. 26 alin. (1) din lege şi la cele corespondente din art. 248 alin. (1) C. proc. civ., operând excepţia lipsei de interes în formularea contestaţiei "Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, [...] iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. " Astfel, atâta timp cât nu este dovedit interesul în contestarea ofertei clasată pe locul al 2-lea, apreciem că aceasta este lipsită de interes.”. Astfel, referitor la excepției lipsei de interes în formularea contestației, de către ... SRL, cu privire la propunerea tehnică depusă de ... SRL (ofertant clasat pe locul 2), la Lotul 11, excepție invocată de Pagina 7 din 23
autoritatea contractantă, în punctul de vedere transmis, Consiliul subliniază, în vederea unei mai bune înțelegeri a prevederilor Legii nr. 101/2016, că, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) partea introductivă din actul normativ respectiv, „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de (...)”. Totodată, Consiliul reține că potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, „a) act al autorității contractante - orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;”. Mai mult, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, sintagma „persoană care se consideră vătămată” este definită ca „orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă
sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”. Astfel, potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, „(3) În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac.”.
Or, prin prezenta contestație, contestatorul a formulat, printre altele, următoarele capete de cerere: „solicităm Onoratului Consiliu să dispună măsuri de remediere după cum urmează: i. Admiterea contestaţiei formulată de subscrisă şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului procedurii de atribuire şi a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv Documentul intitulat „COMUNICARE rezultat procedură" nr. 18884/ 30.07.2024, anularea parţială a Raportul procedurii nr. 18883/30.07.2024, doar în privinţa celor reclamate în cadrul prezentei şi orice alte acte interne anterioare şi/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de către Autoritatea contractantă prin care oferta ... SRL a fost declarată necâştigătoare, iar oferta ... SRL a fost declarată câştigătoare, inclusiv clasamentul stabilit, pentru LOT 11 Sistem de urodinamică; ii. Să constate că ofertele depuse de către ofertanţii ... SRL (locul 1) şi ... SRL (locul 2) nu au fost elaborate cu respectarea tuturor cerinţelor minime şi obligatorii stabilite prin documentaţia de atribuire; iii. Să constate că autoritatea contractantă a procedat la evaluarea improprie a ofertelor prezentate de către ofertanţii ... SRL (locul 1) şi ... SRL (locul 2), apreciind fără niciun fundament că acestea ar satisface în mod corespunzător cerinţele stabilite prin documentaţia de atribuire; iv. Să dispună măsuri de remediere constând din obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse de către ofertanţii ... SRL (locul 1) şi ... SRL (locul 2), sub aspectul revendicării corespondenţei propunerii tehnice cu cerinţele stabilite prin documentaţia de atribuire; v. Pe cale de consecinţă, să oblige autoritatea contractanta la anularea tuturor actelor administrative prin care s-a stabilit ca ofertanţii ... SRL (locul 1) şi ... SRL (locul 2), au elaborat şi prezentat o ofertă care îndeplineşte cerinţele stabilite prin documentaţia de atribuire, precum şi a actelor subsecvente emise în baza acestora;”. În acest context, în care Consiliul/instanța nu s-a/nu s-au pronunțat, anterior prezentei decizii, cu privire la comunicarea transmisă prin adresa nr. 18884/30.07.2023 și la Raportul procedurii nr. 18883/30.07.2024, care fac referire la ofertele depuse de ... SRL (ofertant clasat pe locul 1, declarat câștigător) și de ... SRL (ofertant clasat pe locul 2), aceste acte fiind atacate în termenul legal, prin formularea unei contestații la Consiliu, este evident că ... SRL este o persoană care se consideră vătămată prin rezultatul prezentei proceduri, respectivul contestator având interesul să fie declarat câștigător al acesteia. În aceste condiții, Consiliul va respinge ca nefondată excepția lipsei de interes în formularea contestației, de către ... SRL, cu privire la propunerea tehnică depusă de ... SRL (ofertant clasat pe locul 2), pentru Pagina 9 din 23
Lotul 11, excepție invocată de autoritatea contractantă, în punctul de vedere transmis. Procedând la analiza actualei contestații, formulată de către ... SRL, Consiliul reține că acesta este nemulțumit de rezultatul procedurii de atribuire pentru Lotul 11, în ceea ce privește clasarea pe locul 3 a propriei oferte, după ofertele depuse de ... SRL (ofertant clasat pe locul 1, declarat câștigător) și de ... SRL (ofertant clasat pe locul 2), pe care le critică, rezultat care a fost comunicat prin adresa nr. 18884/30.07.2023 și consemnat în Raportul procedurii nr. 18883/30.07.2024, motiv pentru care Consiliul va soluționa contestația care face obiectul prezentei analizând aspectele criticate, raportat la conținutul documentației de atribuire și la prevederile legale incidente. În acest sens, Consiliul reține că autoritatea contractantă a solicitat expres, în cadrul documentului publicat în SEAP sub identificatorul „[.../00009] FisaDate_DF1209625.pdf” și intitulat generic „Fișa de date”, la Secțiunea IV.4.1 – Modul de prezentare al propunerii tehnice, următoarele: „Propunerea tehnică se va prezenta la rubrica special prevăzută în S.E.A.P. în acest sens, respectiv „Documente de calificare și propunere tehnică” și va include: 1) Propunerea tehnică (conform structurii de propunere tehnică indicată de/formularului pus la dispoziție de autoritatea/entitatea contractantă) incluzând toate informațiile solicitate 2) Documentele tehnice care nu conțin informații legate de prețuri. Ofertanții vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenței cu cerințele/specificațiile prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul caietului de sarcini și a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentația de atribuire. (...) Cu excepția eventualelor constrângeri de natură tehnică și/sau legală, în cazul în care vor exista limitări, condiționări sau restricții impuse de ofertant în raport cu cerințele caietului de sarcini, oferta va fi declarată ca fiind neconformă. Specificațiile tehnice aferente caietului de sarcini
reprezintă cerințe minimale referitoare la nivelul calitativ, tehnic si de performantă, scop în care soluțiile ofertate în cadrul propunerii tehnice pot face referire la atingerea unor niveluri superioare. Nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat. Autoritatea/entitatea contractantă își rezervă dreptul de a analiza și verifica conformitatea propunerilor/activităților ofertate/propuse de operatorii economici în cadrul factorilor de evaluare ai ofertelor din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor solicitate prin caietul de sarcini, cu scopul protejării acesteia împotriva ofertelor ce conțin propuneri/activități care intră în contradicție cu specificațiile tehnice stabilite și/sau care nu pot fi fundamentate. Ofertele care nu pot fi fundamentate din punct de vedere tehnic, logistic și a resurselor prevăzute în ofertă, de natură să nu asigure satisfacerea cerințelor din caietul de sarcini, vor fi respinse ca neconforme.”. De asemenea, autoritatea contractantă a stabilit, în caietul de sarcini, următoarele cerințe/reguli exprese: „Ofertanţii trebuie să răspundă întocmai cerinţelor minime şi obligatorii cuprinse în Caietul de sarcini într-o formă care nu limitează aria sau produsele solicitate. în acest sens orice ofertă prezentată, care se abate de la prevederile Caietului de sarcini, va fi luată în considerare numai în măsura în care Propunerea Tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ superior cerinţelor minime şi obligatorii din Caietul de sarcini. Nu se admit oferte incomplete din punct de vedere cantitativ şi calitativ, ci numai oferte complete, care corespund tuturor cerinţelor minime stabilite prin prezentul Caiet de sarcini. (...) 11. Instrucţiuni către ofertanţi privind modul de prezentare a ofertei Ofertantul va întocmi oferta cu respectarea prevederilor stabilite în cadrul documentaţiei de atribuire, într-o manieră organizată, astfel încât să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenţei acesteia cu cerinţele stabilite. Ofertantul trebuie să răspundă punctual la cerinţele formulate în continuare, cu respectarea condiţiilor de formă aferente elaborării şi prezentării ofertei (propunerea tehnică, propunerea financiară, precum şi celelalte documentele suport stabilite în cadrul documentaţiei de atribuire), detaliind modalitatea şi mijloacele concrete prin care soluţia ofertată îndeplineşte aceste cerinţe, astfel încât comisia de evaluare să aibă posibilitatea evaluării acesteia în mod obiectiv, prin raportare la informaţiile prezentate de operatorul economic. Pagina 11 din 23
Toate cerinţele şi caracteristicile privind produsele solicitate în cadrul caietului de sarcini au un caracter minim şi obligatoriu. în acelaşi timp, respectivele cerinţe/caracteristici nu sunt limitative, ofertantul având libertatea de a le dezvolta şi extinde, dar cu condiţia asigurării îndeplinirii în mod corespunzător cel puţin a nivelurilor de funcţionalitate/performanţă solicitate. Omisiunea sau neîndeplinirea corespunzătoare (spre ex. lipsa unui
răspuns
sau
prezentarea
unor
descrieri nerelevante/neconcludente prin raportare la cerinţele prezentului caiet de sarcini, ori care nu demonstrează înţelegerea contextului şi obiectivelor/rezultatelor aşteptate ale proiectului) a oricăreia dintre cerinţele prezentului caiet de sarcini poate conduce la respingerea ofertei ca neconformă sau, după caz, inacceptabilă/neadecvată, potrivit încadrărilor legale care se impun. în acest sens, nu se acceptă prezentarea unor răspunsuri simple de confirmare (la nivel de afirmaţii) din partea operatorului economic cu privire la respectarea cerinţelor caietul de sarcini, fără precizarea modalităţii concrete de îndeplinire a respectivelor cerinţe, scop în care se solicită şi intră în răspunderea ofertantului să prezinte în mod corespunzător (succint, dar precis) dovezile certe în susţinerea oricăror afirmaţii care s-ar putea încadra în categoria exemplului anterior menţionat. (...) Prin depunerea unei oferte, ofertantul acceptă în prealabil condiţiile generale si particulare care guvernează viitorul contract de achiziţie publică/sectorială, după cum sunt acestea prezentate în documentaţia de atribuire, ca fiind singura bază de desfăşurare a acestei proceduri de atribuire, indiferent de situaţia ori de condiţiile proprii ale ofertantului. Prezumţia de legalitate si autenticitate a documentelor prezentate: ofertantul îşi asumă răspunderea exclusivă pentru legalitatea si autenticitatea tuturor documentelor prezentate în original, copie si/sau copie „conformă cu originalul" în vederea participării la procedură. în acest scop, analizarea de către comisia de evaluare a documentelor prezentate de ofertanţi nu angajează din partea acesteia nicio răspundere sau obligaţie fată de acceptarea respectivelor documente ca fiind autentice sau legale si nu înlătură răspunderea exclusivă a ofertantului sub acest aspect. în acest sens, operatorii economici care, fie nu
prezintă sau prezintă informaţii parţiale cu privire la propria lor situaţie privind incidenţa motivelor de excludere sau îndeplinirea criteriilor de calificare si selecţie sau care se fac vinovaţi de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii/entităţii contractante vor fi respinşi, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor/consecinţelor legale incidente. Notă: 1. Ofertantul poartă exclusiv răspunderea pentru examinarea cu atenţia cuvenită a documentaţiei de atribuire, inclusiv a oricărei clarificări aduse documentaţiei de atribuire în timpul perioadei de pregătire a ofertei prin răspunsurile autorităţii contractante la solicitările de clarificări, precum şi pentru obţinerea tuturor informaţiilor necesare cu privire la orice fel de cerinţe/condiţii şi obligaţii care pot afecta în vreun fel valoarea, condiţiile stabilite, natura/conţinutul ofertei şi/sau execuţia contractului. In acest sens: a) Ofertanţii au obligaţia de a elabora şi transmite oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire, scop în care se recomandă acestora să analizeze documentaţia de atribuire cu grija cuvenită pentru realizarea acestui demers şi să pregătească oferta în limba română, cu respectarea tuturor condiţiilor de formă aferente elaborării şi prezentării acesteia şi, respectiv, în conformitate cu toate instrucţiunile, formularele, prevederile contractuale şi caietului de sarcini conţinute în această documentaţie; b) Nerespectarea instrucţiunilor, neprezentarea informaţiilor solicitate completate în mod corespunzător şi/sau transmiterea documentelor într-o formă improprie sunt activităţi realizate pe riscul ofertantului, iar eşecul de a depune o ofertă care să îndeplinească cerinţele minime şi obligatorii de calificare şi instrucţiunile de prezentare/completare a documentelor indicate prin prezenta documentaţie poate conduce la respingerea ofertei ca fiind inacceptabilă/neconformă/neadecvată, cu aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor legale incidente; c) Ofertanţii vor avea în vedere împrejurarea că modelul formularelor solicitate prin documentaţia de atribuire este unul orientativ, scop în care aceştia au dreptul de a utiliza inclusiv alte modele dar cu condiţia ca acestea să conţină cel puţin datele/informaţii echivalente cu cele menţionate în respectivele formulare. Documentele emise în limbi străine se vor prezenta însoţite de traducerea autorizată a acestora în limba română;”. Pe cale de consecință, din economia celor mai sus redate rezultă în mod clar că autoritatea contractantă a solicitat operatorilor economici interesați să depună oferte, respectiv propuneri tehnice, astfel încât, prin conținutul acestora, să probeze îndeplinirea tuturor cerințelor/regulilor anterior menționate, așa cum au fost solicitate/impuse de autoritatea contractantă. Consiliul subliniază că regulile din documentația de atribuire, cum sunt și regulile și cerințele sus citate, sunt obligatorii și nu formale, or acestea nu au fost contestate de către niciun operator economic Pagina 13 din 23
interesat, până la data-limită de depunere a ofertelor, astfel că, prin depunerea ofertelor la prezenta procedură, operatorii economici au acceptat și și-au însușit condițiile impuse de autoritatea contractantă. Mai mult, documentația de atribuire, așa cum aceasta a fost întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedură, care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (în condițiile art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru respectiva autoritate, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de atribuire, să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu cât și prevederile propriei documentații de atribuire, care a stabilit regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. În acest context, Consiliul evidențiază faptul că, în cadrul Hotărârii din 2 iunie 2016, CJUE (ale cărei decizii preliminare sunt obligatorii atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru toate instanțele din statele membre) s-a pronunțat în cauza C-27/15 astfel: „39. (...) conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum sa amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Astfel, raportat la criticile formulate de către contestatorul ... SRL, la pag. 7-14 din contestație, cu privire la ofertele, respectiv propunerile tehnice depuse de ... SRL (ofertant clasat pe locul 1, declarat câștigător) și de ... SRL (ofertant clasat pe locul 2), Consiliul, analizând documentele dosarului cauzei, reține că autoritatea contractantă, prin punctul de vedere transmis, nu a prezentat
niciun contraargument pe fond, în ceea ce privește criticile în discuție, formulate cu privire la ... SRL (ofertant clasat pe locul 2), iar, în ceea ce privește criticile în discuție, formulate cu privire la ... SRL (ofertant clasat pe locul 1, declarat câștigător), fie nu a prezentat niciun contraargument pe fond, vizavi de anumite aspecte criticate, fie nu a prezentat contraargumente pe fond cel puțin de nivelul unor critici punctuale, vizavi tot de anumite aspecte criticate. Mai precis, în ceea ce privește criticile comune, formulate de către contestatorul ... SRL cu privire la modul de îndeplinire a cerințelor din Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, Lotul 11, și anume „Tastatura să fie cu suprafaţă tactilă rezistentă la apă” și „Tastatura să fie reglabilă pe înălțime între 75-100 cm”, de către ... SRL și de ... SRL, prin propunerile tehnice depuse, Consiliul reține că ambii operatori economici au ofertat produsul – Sistem de măsurare urodinamică Maestro (producător HC Italia). Astfel, în cadrul propunerii sale tehnice, depusă pentru Lotul 11 (document transmis la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), ... SRL a precizat, raportat la cerințele sus citate, solicitate expres de către autoritatea contractantă, următoarele: „Tastatura sa fie cu suprafata tactila rezistenta la apa; DA
x NU ☐ Referinta in oferta: Tastatura rezistenta la apa. Confrom pliant atasat, pag. 1 Tastatura sa fie reglabila pe inaltime intre 75-100 cm; DA x NU ☐ Referinta in oferta: Tastatura rezistenta la apa si reglabila pe inaltime. Confrom pliant atasat, pag. 1”. Consiliul, analizând pliantul în discuție (document anexă la propunerea tehnică, transmisă la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), constată că acesta nu are antetul producătorului HC Italia ci antetul ... SA, prin urmare, nu este un document emis de acest producător, care trebuia însoţit de traducerea autorizată în limba română, conform cerinței exprese anterior citate, din caietul de sarcini, astfel încât să fie îndeplinite și condițiile legate de „legalitatea si autenticitatea” unui astfel de document, tot conform cerințelor autorității contractante. Mai mult, acest pliant are menționat, în conținut, „Tastatura rezistenta la apa si reglabila pe inaltime”, fără a fi precizat, conform cerinței exprese din caietul de sarcini, „reglabilă pe înălțime între 75-100 cm”. Pagina 15 din 23
Or, în acest condiții, este evident că ... SRL nu a demonstrat, prin propunerea sa tehnică, îndeplinirea cerințelor în discuție, anterior citate, documentele depuse de acesta nefiind de natură, conform celor prezentate anterior, să confirme respectarea acestor cerințe. În acest context, Consiliul reține, potrivit procesului-verbal cu nr. 14005/18.06.2024 (document transmis la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, nu a adresat solicitări de clarificări ... SRL, pentru Lotul 11 (a se vedea pag. 144 din respectivul proces-verbal), cel puțin cu privire la aceste aspecte, anterior constatate, în schimb a decis că propunerea tehnică depusă de ... SRL, pentru Lotul 11, este conformă. În aceste condiții, Consiliul constată că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, pe lângă faptul că și-a ignorat propriile cerințe anterior citate, din documentația de atribuire, cu privire la modul de prezentare a propunerii tehnice, a ignorat și prevederile exprese ale art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, decizia în discuție neîndeplinind rigorile acestor prevederi exprese, fiind doar rezultatul interpretării eronate de către comisia de evaluare a prevederilor legale privind evaluarea ofertelor, pe fondul unui formalism excesiv al acesteia. Astfel, Consiliul va admite criticile formulate de către contestatorul ... SRL, cu privire la neîndeplinirea cerințelor din Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, Lotul 11, și anume „Tastatura să fie cu suprafaţă tactilă rezistentă la apă” și „Tastatura să fie reglabilă pe înălțime între 75- 100 cm”, de către ... SRL, prin propunerea tehnică depusă. În ceea ce privește propunerea tehnică depusă de ... SRL, pentru Lotul 11 (document transmis la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), Consiliul reține că acest ofertant a precizat, raportat la cerințele sus citate, solicitate expres de către autoritatea contractantă, următoarele: „- Tastatura este cu suprafata tactila rezistenta la apa; DA X NU ☐ Referinta in oferta: Conform brosura pag.2 - Tastatura este reglabila pe indlfime intre 60-140 cm;
DA X NU ☐ Referinta in oferta: Conform brosura pag.2.”. Consiliul, analizând broșura în discuție (document anexă la propunerea tehnică, transmisă la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), constată că aceasta este în limbile italiană și engleză, fără o confirmare opozabilă că este asumată de către producătorul HC Italia, deși există în broșură un antet cu numele acestuia, și nu conține informații care să ateste că produsul ofertat îndeplinește cele două cerințe anterior citate. Mai mult, nici în cadrul documentului denumit Catalogue – Urodynamics disposables (document transmis la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), document în limba engleză, care, de asemenea, este fără o confirmare opozabilă că este asumat de producătorul HC Italia, deși există și în acest document un antet cu numele acestuia, nu se regăsesc informații care să ateste că produsul ofertat îndeplinește cele două cerințe anterior citate, acesta având în schimb referiri și descrieri, pe secțiuni, cu privire la „VESICAL CATHETERS”, „ABDOMINAL CATHETERS”, „PRESSURE TRANSDUCERS”, „PUMP TUBE”, „FLOW REGULATOR”, „ELECTRODES”, și „EXTENSION LINE”. Consiliul reține, potrivit procesului-verbal cu nr. 14005/18.06.2024 (document transmis la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a solicitat ofertantului ... SRL, prin adresa cu nr. 12463/04.06.2024 (document anexă la propunerea tehnică, transmisă la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), clarificări „pentru lotul nr. 11 Broşura Maestro si Catalogue - Urodynamics disposables din Propunerea tehnică în limba romănă.”. La această solicitare de clarificări, ... SRL a transmis cele două documente sus menționate, traduse, însă fără să fie o traducere autorizată în limba română, conform cerinței exprese anterior citate, din caietul de sarcini, astfel încât să fie îndeplinite și condițiile legate de „legalitatea si autenticitatea” unui astfel de document, tot conform cerințelor autorității contractante, și, cel mai important, fără a demostra, chiar și prin aceste traduceri în limba română, că produsul ofertat îndeplinește cele două cerințe anterior citate, consecință logică din moment ce nici documentele anterior precizate, respectiv broșura și documentul denumit Catalogue – Urodynamics disposables, al căror conținut este în limba italiană sau engleză, nu au fost de natură să demonstreze că produsul ofertat de ... SRL îndeplinește cele două cerințe anterior citate. Pagina 17 din 23
În ceea ce privește susținerile autorității din punctul de vedere transmis, cu privire la modul de îndeplinire al acestor cerințe anterior citate, de către ... SRL, și anume „Prezentarea FISEI TEHNICE unde se specifica ca tehnologia prezentata pentru tastatura este una superioara. Document de referinţa - fisa tehnica pagina 2. (...) Aceeaşi tehnologie este utilizată pentru mouse şi tastatură.”, Consiliul, analizând Fișa tehnică în discuție (document anexă la propunerea tehnică, transmisă la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, pe suport electronic, respectiv stick de memorie), prezentată de ... SRL, constată că nici această fișă (document în limba română, fără traducere autorizată, conform cerinței exprese din caietului de sarcini, care, de asemenea, este fără o confirmare opozabilă că este asumat de producătorul HC Italia, deși există și în acest document un antet cu numele acestuia), nu demostrează, prin conținut, contrar susținerilor autorității contractante, prin care aceasta încearcă să inducă contrariul, că produsul ofertat de ... SRL îndeplinește cerințele „Tastatura să fie cu suprafaţă tactilă rezistentă la apă” și „Tastatura să fie reglabilă pe înălțime între 75-100 cm”, cerințe expres solicitate prin Anexa 1 la caietul de sarcini. În aceste condiții, este evident că ... SRL nu a demonstrat, prin propunerea sa tehnică, îndeplinirea cerințelor în discuție, anterior citate, documentele depuse de acesta nefiind de natură, conform celor prezentate anterior, să confirme respectarea acestor cerințe. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, pe lângă faptul că și-a ignorat propriile cerințe anterior citate, din documentația de atribuire, cu privire la modul de prezentare a propunerii tehnice, a ignorat și prevederile exprese ale art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, decizia în discuție neîndeplinind rigorile acestor prevederi exprese, fiind doar rezultatul interpretării eronate de către comisia de evaluare a prevederilor legale privind evaluarea ofertelor, pe fondul unui formalism excesiv al acesteia.
Astfel, Consiliul va admite criticile formulate către contestatorul ... SRL, cu privire la neîndeplinirea cerințelor din Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, Lotul 11, și anume „Tastatura să fie cu suprafaţă tactilă rezistentă la apă” și „Tastatura să fie reglabilă pe înălțime între 75- 100 cm”, de către ... SRL, prin propunerea tehnică depusă. În ceea ce privește criticile comune, formulate de către contestatorul ... SRL cu privire la modul de îndeplinire a cerinței din Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, Lotul 11, și anume „Min. două canale de control pt. unități periferice (uroflowmetru/extractor)”, de către ... SRL și de ... SRL, prin propunerile tehnice depuse, Consiliul constată că autoritatea nu a prezentat, prin punctul de vedere transmis, niciun contraargument pe fond, referitor la aceste critici. Mai mult, analizând aspectele criticate, Consiliul constată, raportat la propunerile tehnice prezentate de către ... SRL și de ... SRL, respectiv raportat la documentele în discuție, prezentate de acești ofertanți, în vederea demonstrării îndeplinirii cerinței „Min. două canale de control pt. unități periferice (uroflowmetru/extractor)”, că, din conținutul acestora, nu rezultă că produsele ofertate de către respectivii operatori economici îndeplinesc cerința respectivă, cerință care reprezintă o specificație tehnică minimă obligatorie pentru unitatea de bază aferent Lotului 11 - Sistem de urodinamică, nefiind solicitată ca specificație a unui aplicații software, aplicație care nu a fost solicitată la Lotul 11, spre deosebire de alte loturi (a se vedea, de exemplu, Lotul 1, Lotul 2, Lotul 3, etc.). În acest context, Consiliul reține că ... SRL a precizat în propunerea sa tehnică, raportat la cerința anterior citată, solicitată expres de către autoritatea contractantă, următoarele: „- Are doua canale de control pt.unitati periferice (uroflowmetru si profil uretral (extractor); DA X NU ☐ Referinta in oferta: Conform brosura pag.2”. Or, Consiliul, analizând broșura în discuție, care a fost prezentată atât în italiană și engleză, cât și tradusă în limba română, fără însă ca această traducere să fie o traducere autorizată în limba română, conform cerinței exprese anterior citate, din caietul de sarcini, constată că precizarea (care se regăsește atât în limba italiană și engleză cât și tradusă în limba română, astfel cum a fost menționat anterior): „CARATTERISTICHE SOFTWARE FACILITÀ D'USO: Il software di Maestro è estremamente INTUITIVO e permette l'esecuzione di tutti i test urodinamici in accordo con gli standard ICS, tra cui uroflussometria, cistomanometria, studio pressione/flusso, profilo pressorio uretrale (UPP), elettromiografia e VLPP (Valsalva Leak Point Pressure). SOFTWARE FEATURES Pagina 19 din 23
EASE OF USE: The extremely intuitive software ensures all urodynamic studies are performed in compliance with the I.C.S. standards such as uroflowmetry, cystomanometry,
pressureflow
study,
urethral
pressure
profile, electromyography and VLPP (Valsalva Leak Point Pressure). CARACTERISTICI SOFTWARE UȘURINȚA DE UTILIZARE: Software-ul Maestro este extrem de intuitiv şi permite efectuarea tuturor testelor urodinamice în conformitate cu standardele ICS, inclusiv urofluxometria, cistomanometria, studioul de presiune/flux, profilul presiunii uretrale (UPP), electromiografia şi VLPP (Valsalva Leak Point Pressure).”, nu este de natură, în mod evident, să confirme că produsul ofertat de ... SRL, ca unitate de bază, și nu ca software (care nu a fost solicitat printre cerințele aferente Lotului 11, din cadrul Anexei 1 la caietul de sarcini), îndeplinește cerința „Min. două canale de control pt. unități periferice (uroflowmetru/extractor)”, precizarea din broșura anterior menționată făcând referire, în mod general, la nivel de prezentare, doar la faptul că software-ul Maestro permite efectuarea tuturor testelor urodinamice în conformitate cu standardele ICS, inclusiv urofluxometria sau profilul presiunii uretrale (UPP), aspect cu totul diferit față de ceea ce s-a solicitat efectiv, ca specificație tehnică minimă obligatorie pentru unitatea de bază. Pe cale de consecință, în acest context, în care subzistă corepunzător cele precizate în considerentele anterioare, cu privire la modul de îndeplinire a cerințelor din Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, Lotul 11, și anume „Tastatura să fie cu suprafaţă tactilă rezistentă la apă” și „Tastatura să fie reglabilă pe înălțime între 75-100 cm”, de către ... SRL și de ... SRL, prin propunerile tehnice depuse, Consiliul va admite și criticile formulate de contestatorul ... SRL, cu privire la neîndeplinirea cerinței din Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, Lotul 11, și anume „Min. două canale de control pt. unități periferice (uroflowmetru/extractor)”, de către cei doi ofertanți în discuție, prin propunerile tehnice depuse de aceștia.
Pe cale de consecință, în ceea ce privește restul criticilor formulate de către contestatorul ... SRL, în prezenta contestație, cu privire la ofertele ... SRL și ... SRL, Consiliul nu mai analizează conformitatea acestor critici, atâta vreme cât, din cauza motivelor antemenționate, nu poate fi înlăturat caracterul de neconformitate al acestor oferte, rezultatul rămânând același. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de ... SRL, pentru Lotul 11, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., și, pe cale de consecință, va anula în parte raportul procedurii, în ceea ce privește ofertele depuse de ... SRL și ... SRL, la Lotul 11, și actele subsecvente, și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse de ... SRL și ... SRL, la Lotul 11, începând cu propunerile tehnice aferente, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes în formularea contestației, de către ... SRL, cu privire la propunerea tehnică depusă de ... SRL (ofertant clasat pe locul 2), la Lotul 11, excepție invocată de autoritatea contractantă, în punctul de vedere transmis. Admite contestația formulată de ... SRL, pentru Lotul 11, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., și, pe cale de consecință, anulează în parte raportul procedurii, în ceea ce privește ofertele depuse de ... SRL și ... SRL, la Lotul 11, și actele subsecvente, și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse de ... SRL și ... SRL, la Lotul 11, începând cu propunerile tehnice aferente, reevaluare care se va efectua potrivit documentației de atribuire, a prevederilor legale și a celor reținute în motivare în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor Pagina 21 din 23
în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare …
Redactat practicaua deciziei …
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … pagini. Pagina 23 din 23
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.