AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1744/2024

AVE BIHOR SRL în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA S.I.M.D. HARGHITA

Decizia CNSC nr. 1744/C8/1802 din 25.06.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1744/C8/1802 din 25.06.2024

Data din document
2024-06-25
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „DELEGARE PRIN CONCESIUNE A GESTIUNII ACTIVITĂȚILOR DE COLECTARE ŞI TRANSPORT A DEŞEURILOR MUNICIPALE PE RAZA JUDEŢULUI HARGHITA ȘI DE OPERARE A STAȚIILOR DE TRANSFER DE LA CORUND, MIERCUREA CIUC ŞI A CENTRELOR DE COLECTARE SEPARATĂ A DEŞEURILOR DE LA TOPLIȚA, GHEORGHENI, BĂLAN, CORUND, MIERCUREA CIUC, CRISTURU SECUIESC, VLĂHIȚA ȘI SÂNSIMION", s-a solicitat: - obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității documentație de atribuire conform celor expuse în contestație; - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației sau anularea procedurii în cazul în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a acesteia. Prin Încheierea nr. 1671/C8/1802 din 30.05.2024, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea AVE BIHOR SRL de suspendare a procedurii de atribuire. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația depusă de AVE BIHOR SRL, în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ S.I.M.D. HARGHITA, astfel: - ca rămasă fără obiect, în partea ce privește criticile aferente pozițiilor B11, B12, B16, B20, B22, B23, ca urmare a măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă la data de 30.05.2024; - ca nefondată, în partea ce privește celelalte cerințe contestate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1744/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 33019Data înregistrării: 2024-05-28
ContestatorAVE BIHOR SRLCUI 24324675
Autoritate contractantăASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA S.I.M.D. HARGHITACUI 26134952

2024_1744_2024_Decizie_1744.pdf, BO2024_1744_2024_BO2024_1744.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.816 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1744/C8/1802 Data: 25.06.2024 Prin contestația nr. 11023/27.05.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 33019/28.05.2024, formulată de AVE BIHOR SRL, cu sediul în municipiul Oradea str. Matei Corvin nr. 100, județul Bihor, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J05/2082/2008, având CUI 24324675, reprezentată legal prin administrator Kovács Zoltan, împotriva documentației de atribuire elaborată de ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ S.I.M.D. HARGHITA, cu sediul în Miercurea-Ciuc, str. Piața Libertății nr. 5, județul Harghita, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „DELEGARE PRIN CONCESIUNE A GESTIUNII ACTIVITĂȚILOR DE COLECTARE ŞI TRANSPORT A DEŞEURILOR MUNICIPALE PE RAZA JUDEŢULUI HARGHITA ȘI DE OPERARE A STAȚIILOR DE TRANSFER DE LA CORUND, MIERCUREA CIUC ŞI A CENTRELOR DE COLECTARE SEPARATĂ A DEŞEURILOR DE LA TOPLIȚA, GHEORGHENI, BĂLAN, CORUND, MIERCUREA CIUC, CRISTURU SECUIESC, VLĂHIȚA ȘI SÂNSIMION", s-a solicitat: - obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității documentație de atribuire conform celor expuse în contestație; - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației sau anularea procedurii în cazul în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a acesteia. Prin Încheierea nr. 1671/C8/1802 din 30.05.2024, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea AVE BIHOR SRL de suspendare a procedurii de atribuire. Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația depusă de AVE BIHOR SRL, în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ S.I.M.D. HARGHITA, astfel: - ca rămasă fără obiect, în partea ce privește criticile aferente pozițiilor B11, B12, B16, B20, B22, B23, ca urmare a măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă la data de 30.05.2024; - ca nefondată, în partea ce privește celelalte cerințe contestate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 68.626 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ...../C8/..... Data: ..... Prin contestația nr. ......, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ......, formulată de ....., cu sediul în ....., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ....., având CUI ....., reprezentată legal prin administrator ......., împotriva documentației de atribuire elaborată de ....., cu sediul în ....., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „....", s-a solicitat: - obligarea autorității contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalității documentație de atribuire conform celor expuse în contestație; - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației sau anularea procedurii în cazul în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a acesteia. Prin Încheierea nr. ...... din ....., Consiliul a respins, ca nefondată, cererea ..... de suspendare a procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ....., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de licitație deschisă organizată de ....., critică documentația de atribuire, apreciind că, în esență, conține numeroase neregularități, care conduc la derularea necorespunzătoare a acesteia, imposibilitatea elaborării unor oferte comparabile și chiar încheierea unui contract de delegare care nu respectă condițiile legale atât din punct de vedere al legislației aplicabile în domeniul achizițiilor publice, cât și din domeniul serviciilor publice de salubrizare. ..... prezintă motive în susținerea contestației: Pagina 1 din 30

§ 2

A. Comparând fișa de date a achiziției și studiul de oportunitate, aceasta constată că există numeroase inadvertențe care induc în eroare ofertanții. 1. Astfel, în fișa de date în secțiunea II.2.4. se precizează că redevența este de ..... lei/an, cuantum care este preluat și în anexa 18 pag. 2. 2. În studiul de oportunitate, însă la pag. 101, în tabelul 38 Valorile constitutive ale redevenței se precizează că redevența este de ..... aferentă ...... și ...... aferentă activităților de colectare și transport transfer județul ...... 3. De asemenea, arată că dacă se adună din fișele de fundamentare a activităților de colectare și transport a deșeurilor municipale de la filele 92 - 94 elementul de cost redevență se constată că totalul redevenței aferent activității de colectare este de ...... lei. Având în vedere că aceste elemente de cost au fost luate în calcul la stabilirea valorii contractului, dar datele pe baza cărora a fost stabilită valoarea redevenței nu se corelează, apreciază că se impune revizuirea documentației și stabilirea unor valori corecte a contractului. B. Consideră că valoarea contractului astfel cum a fost stabilită pe baza studiului de oportunitate este una care nu corespunde realității. 4. Astfel, din chiar titlul documentului „..... revizuit final.pdf” se poate concluziona că acesta a fost elaborat în cursul lunii iulie a anului 2023, chiar și semnătura electronică este din data de ....... 5. În aceste condiții, apreciază că valoarea stabilită nu are cum să corespundă realității având în vedere creșterile recente ale unor elemente de cost cum ar combustibilul sau salariile angajaților, având în vedere creșterile de salariu minim din luna octombrie 2023, precum şi preconizatele creșteri din perioada imediat următoare (iulie 2024). 6. Chiar dacă se ține cont de faptul că această procedură este una demarată în urma anulării celei anterioare, publicată sub numărul ..... din data de ......, se constată că nu s-a efectuat nicio actualizare a valorii, cu atât mai mult cu cât în actuala procedură se impune ca oferta

§ 3

să fie valabilă 120 de zile, începând cu 14 iunie, perioadă care include și preconizate creșteri ale salariului minim. În consecință, apreciază că se impune o actualizare a documentației, astfel încât aceasta să corespundă costurilor actuale de pe piață. Pe lângă aspectele expuse, aceasta arată că se constată că documentația nu furnizează informații esențiale, respectiv: 7. Nu se indică cantitatea de deșeuri care trebuie inclusă în fișele de fundamentare, prezentându-se totodată, informații inconsistente, care nu permit stabilirea cantitativă a fracțiilor de deșeuri care trebuie gestionate. Concret, arată că se indică cantități anuale generate - tabel 18-1 din studiul de oportunitate, cantități estimate proiect - tabelele 19-23 ale aceluiași document care nu se corelează sub nicio formă. Nu se precizează, cantitatea anuală aferentă care se va lua în calcul pentru dimensionarea costurilor. 8. Mai mult decât atât, nu se indică cantitățile clare ale deșeurilor, pe categorii de utilizator, pe tip deșeu (5 fracții), pe UAT, pentru a dimensiona corect parcul auto pentru colectare, km, consum. Această neclaritate este în măsură să afecteze în mod iremediabil procedura de atribuire și interesele ofertanților, având în vedere că face imposibilă dimensionarea parcului auto, calculării frecvențelor. 9. Lipsa explicațiilor fluxului deșeurilor de la „gospodării instituționale". Practic, nu se cunoaște ce sunt acestea, dacă sunt sau nu blocuri, ce frecvență au, ce tipuri de deșeuri, dacă sunt persoane casnice sau intră sub incidența utilizatorilor non-casnici. 10. Nu se furnizează informații privind modul de gestionare al punctelor de colectare tip dulap, care ar trebui să cuprindă date cel puțin privind tipul de containere și volumul acestora, modul de acces, dacă va trebui control acces sau elimina, sau dacă trebuie înlocuite cu puncte îngrădite, etc. 11. Lipsa unor date concrete și reale, privind număr de recipiente (containere, pubele, saci) pe care operatorul trebuie să le pună la dispoziție pentru utilizatori. 12. Nu se pot efectua dimensionări ale costurilor în lipsa detalierii consumatorilor electrici de la stațiile de transfer. 13. O altă neconcordanță se întâlnește și între anexe și caietul de sarcini, având în vedere că în Anexa 1 Regulament de ...... - fila 3, iar în Caietul de Sarcini la art. 90, se precizează că ..... aparține de zona 1. 14. De asemenea, conform caietului de sarcini Cap 2.4 Stațiile de transfer se indică: - Stație de transfer ..... - capacitate circa 17.000 tone/an, 6 prescontainere cu cap fix de 21 mc și 1 containere deschise de 16 mc Pagina 3 din 30

§ 4

- Stație de transfer ..... - capacitate circa 40.000 tone/an, 8 prescontainere cu cap fix de 24 mc și 2 containere deschise de 30 mc. - Stație de transfer ..... – va deservi partea sudică a județului, iar cel de la ..... va deservi partea vestică a județului. Arată că, în Anexa 7 este specificat capacitatea stației de transfer de la ..... fiind ..... t/an, din care: ..... t/an deșeuri reziduale; ..... t/an deșeuri reciclabile; ... t/an deșeuri biodegradabile. însumând cantitățile deșeurilor municipale ale localităților arondate stației de transfer de la Conrad, inclusiv ... din Anexa 3 rezultă o cantitate de până la 27% mai mult. 15. Imposibilitatea dimensionării costurilor reale se datorează și faptului că autoritatea contractantă nu stipulează ce se întâmplă cu containerele existente, dacă sunt bunuri proprii sau al operatorului curent, și nu prezintă date. 16. Similar, celor expuse la punctul anterior, se regăsește şi situația vehiculelor, ceea ce conduce la imposibilitatea elaborării unui plan de reparații pentru a putea folosi vehiculele date de autoritate, precum și a utilajelor sau a stațiilor de transfer. 17. Se folosesc termeni generici, de tipul „drum greu accesibil", fără însă a se preciza dacă este teren accidental sau drumul este prea îngust pentru anumite volume de autovehicule, conducând la imposibilitatea dimensionării a parcului auto. Practic, dacă s-ar presupune ca peste tot sunt folosite autovehicule de 22 mc, acestea s-ar putea să nu poată intra pe anumite străzi, sau dacă se propun peste tot autovehicule 5 mc, va conduce la o majorare a consumurilor consumurile, creșterea numărului de şoferi necesari, etc,. 18. Pentru o dimensionare adecvată a costurilor Autoritatea contractantă trebuie să indice clar câte drumuri au limite de tonaj şi/sau dacă există vreo hotărâre a consiliilor locale care permit anumitor servicii (precum cel de salubrizare) să circule autovehiculele de mare tonaj pe aceste drumuri, pentru a se stabili un cost al autorizațiilor pentru acces cu vehicule agabaritice.

§ 5

19. Cerințe care se impun a fi eliminate pentru componenta software, conform anexa 15 prin care se solicită ca acesta să poată "planifica containerele: colectarea containerelor în zile diferite, astfel încât să se colecteze o cantitate similară într-o săptămână". Aceasta susține că, în practică, niciodată nu vor fi expuse toate containerele simultan, sau cu aceeași frecvență, și nu există nicio modalitate de a determina cine, şi cum își va expune pubelele de deșeuri, existând posibilitatea ca o familie/gospodărie să expună pubela pentru deșeuri reziduale săptămânal, iar familia de lângă să o expună doar o dată pe lună. 20. Se impune și clarificarea situației punctelor de colectare. Arată că, în documentația pusă la dispoziția ofertanților, nu se precizează punctele de colectare care nu permit amplasarea a mai mult de 3 containere de 1,1 mc, astfel încât ofertanții să poată determina numărul de containere şi/sau pubelele/containerele necesare a fi. 21. Prezentarea unor date detaliate în legătură cu situația containerelor se impune şi având în vedere că nu se precizează numărul de utilizatori arondați fiecărui punct de colectare (prevăzut în tabelul 1 anexa a Caietul de sarcini - cadru prevăzut în Ordinul ANRSC 111/2007), astfel încât ofertanții să poată determina numărul de recipiente pentru precolectarea deșeurilor municipale conform Breviarului de calcul nr. 3 din Ordinul ANRSC 111/2007. De asemenea, documentația de atribuire nu precizează măsurile care vor fi luate în cazul în care dimensiunea punctelor de colectare nu permit amplasarea numărului necesar de recipiente de colectare. 22. Se constată și nerespectări ale actelor normative emise de autoritatea de reglementare în domeniu, respectiv ANRSC. Astfel: - Documentația de atribuire nu conține „Lista agenților economici și a instituțiilor publice din aria de operare și cantitățile de deșeuri defalcate pe componente, conform datelor transmise de aceștia, sunt prezentate în anexa nr. 2 la caietul de sarcini (se va completa tabelul nr. 2, anexă la prezentul caiet de sarcini cadru)." conform art. 12 din Caietul de sarcini - cadru prevăzut în Ordinul ANRSC 111/2007. - Documentația de atribuire nu conține „Graficul de precolectare a deșeurilor municipale nesortate sau a celor biodegradabile de la toți utilizatorii, inclusiv agenții economici și instituțiile publice, în perioada 1 aprilie - 1 octombrie, este prezentat în anexa nr. 3 la caietul de sarcini (se va completa tabelul nr. 3, anexă la caietul de sarcini-cadru)." conform art. 13 din Caietul de sarcini - cadru prevăzut în Ordinul ANRSC 111/2007. 23. De asemenea, arată că art. 26 din Caietul de sarcini prevede că „Ofertanții vor propune o diagramă Gantt de colectare pentru deşeurile menajere, atât în mediul urban cât şi în mediul rural,..". Diagrama Gantt reprezintă o diagramă cu bare orizontale care ilustrează activitățile dintr- Pagina 5 din 30

§ 6

un proiect, desfășurate în timp, indicând timpii de începere şi respectiv de finalizare, precum şi durata acestor activități. În consecință, ofertanții nu pot propune diagramă Gantt, activitatea de colectare fiind ciclică, ceea ce conduce la necesitatea eliminării cerinței. 24. De asemenea, potrivit Notei 2 a tabelului de la art. 51 din Caietul de sarcini conform căreia „deșeurile de ambalaje pot fi colectate separat şi valorificate prin grija operatorului economic" se constată că nu se asigură respectarea prevederilor art. 29 alin. 2 lit. e) din Legea 101/2006, potrivit căreia: Operatorii, în conformitate cu prevederile legale, au dreptul la: (...) e) exclusivitatea prestării activităților de salubrizare, acordată fie în baza hotărârii de dare în administrare, fie în baza contractului de delegare a gestiunii", impunându-se eliminarea acestuia. 25. Se impune obligarea autorității contractante fie să pună la dispoziție Instrucțiunile pentru ofertanți, menționat la art. 165 din Caietul de sarcini, fie să elimine respectiva prevedere. 26. De asemenea, se constată o serie de inadvertențe între prevederile art. 81 lit. a din Regulamentul serviciului de salubrizare a județului .....: Pentru utilizatorii casnici la colectare în sistemul "din poartă în poartă", factură emisă de operator va conține evidențierea cantității de deșeuri municipale cântărite la care se aplică tariful corespunzător în lei/kg. Pentru deșeuri reciclabile și biodegradabile se aplică tarife în lei/persoană/lună" și legislația aplicabilă, având în vedere că potrivit pct. 13 din anexa 1 la OUG 92/2001 „deșeuri municipale înseamnă: a) deșeuri amestecate și deșeuri colectate separat de la gospodării, inclusiv hârtia și cartonul, sticla, metalele, materialele plastice, biodeşeurile, lemnul, textilele, ambalajele, deșeurile de echipamente electrice şi electronice, deșeurile de baterii și acumulatori și deșeurile voluminoase, inclusiv saltelele și mobila;

§ 7

b) deșeuri amestecate şi deșeuri colectate separat din alte surse, în cazul în care deșeurile respective sunt similare ca natură și compoziție cu deșeurile menajere." fiind imposibil de determinat ce şi cum va factura operatorul către utilizatorii casnici. 27. Totodată, conform art. 96 din caietul de sarcini, se solicită operatorului: „asigurarea tuturor vehiculelor de colectare cu sisteme de cântărire şi înregistrarea datelor (greutate, identificarea deșeului, identificarea utilizatorlui/generatorului) emitere unui bon de cântar, astfel încât să se poată evidenția diferit cantitățile de deșeuri colectate, pe fiecare utilizator şi UAT în parte". Având în vedere, cele indicate la punctul 26, se constată existența unor prevederi contradictorii, în condițiile în care pentru deșeuri reciclabile şi biodegradabile se aplică tarife în lei/persoană/lună, iar dotarea vehiculelor cu sisteme de cântărire este inutilă, costurile pentru serviciile prestate fiind majorate artificial şi fără vreun fundament logic. 28. Și specificațiile tehnice pentru autocompactoare, prevăzute în anexele Caietului de sarcini (10.1-10.4) sunt foarte limitative fără a se putea justifica, în mod real, cerințele impuse și beneficiile obținute de autoritatea contractantă prin solicitarea acestora, impunându-se eliminarea acestora. 29. Se constată existența unor contradicții și între studiu oportunitate unde la pag. 83 se precizează: „Sistemul de colectare selectivă prevăzut de Studiul de Fezabilitate este descris mai jos: Pentru zona urbană: colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile va fi asigurată prin intermediul insulelor de colectare, dotate cu containere individuale pentru hârtie și carton, plastic/metal și sticlă; sau prin saci transparenți din poartă în poarta în zona de case particulare. Suplimentar acestor insule de colectare, deșeurile reciclabile vor fi colectate şi prin intermediul unui sistem de 8 centre de colectare”; iar în caietul de sarcini la pag. 18-19 se menționează că în zona de gospodării individuale se va realiza în pubele. 30. Prin Studiu de oportunitate, la pag. 88 la lit. c), se indică: UAT - urile vor plăti contravaloarea serviciul prestat lunar, în funcție de cantitatea colectată pe bază de factură emisă, operatorului de colectare și transfer, mai puțin cheltuielile cu contribuția pentru economia circulară care va fi facturată și încasat de operatorul depozitului, situație care nu își găsește suport legal în nicio normă aplicabilă în prezent. Având în vedere cele expuse, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată obligând autoritatea contractantă la remedierea documentației conform celor precizate sau chiar anularea procedurii având în vedere multitudinea de aspecte nelegale, care conduc practic la o revizuire totală a documentației, prin prisma aspectelor esențiale Pagina 7 din 30

§ 8

sesizate, impunându-se aprobarea acesteia de către entitățile responsabile beneficiare, respectiv UAT - urile membre. Prin adresa nr. ....., înregistrat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., ..... a transmis măsurile de remediere adoptate: B. 11 - Lipsa unor date concrete si reale, privind numărul de recipiente (containere, pubele saci) pe care operatorul trebuie sa le pună la dispoziție pentru utilizatori, arată că se publică anexa nr. 19 - număr pubele B. 12 - Lipsa detalierii consumatorilor electrici de la stațiile de transfer În tabelul de mai jos se regăsesc datele solicitate: ....... | S.T ..... consum kW/an Instalație transfer 7186 8462 Sistem sine 1048 419 Grup de pompare hidrofor 762 762 Iluminat exterior 2032 2032 Pod basculă 465 211 Clădire administrativ 15240 15240 Sopron 2540 0 Total 29273 27126 B. 16 - Lipsa rezultatului diagnosticării vehiculelor, autoritatea contractantă publică Anexa 22 Diagnosticare vehicule şi utilaje. B. 20 - Clarificarea situației punctelor de colectare arată că pentru determinarea numărului de containerele de 1100 l, se ia în considerare formula de calcul din Anexa 11. Se publică Anexa 11 Lista bunurilor puse la dispoziție de Operator. Indiferent de numărul punctelor de colectare care nu permit amplasarea a mai mult de 3 containere de 1,1 mc, se pot determina numărul de containere necesare. În perioada de mobilizare se vor identifica aceste puncte și se vor aplica măsurile care se impun. B. 22 - Lipsa traseelor de transport al deșeurilor municipale, autoritatea contractantă arată că se publică ANEXA 21 Lungimea infrastructurii stradale UAT. B. 23 - Diagrama Gantt de colectare pentru deșeurile menajere arată că ofertanții vor propune o diagramă din care să reiasă utilizarea

§ 9

(cursele) vehiculelor (vehicul 1, vehicul 2, ....) pe zi/pe săptămână/pe lună/pe localitate (pe aceeași diagramă). Totodată, în sprijinul realizării unei oferte corespunzătoare anexează și ANEXA 10.1 Autogunoiera compactor cu volum 5 mc – revizuit și ANEXA 20 Redevența pe activități. Prin punctul de vedere nr. ......, înregistrat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., ..... a solicitat respingerea contestației formulată de ....., ca nefondată, ținând cont de măsurile de remediere adoptate asupra documentației de atribuire, măsuri publicate în data de ....., fiind înlăturate, astfel, deficiențele ce se justificau în parte, menținându-se elementele care sunt conforme în fapt, după cum urmează: A. Inadvertenţe între fișa de date a achiziției - secțiunea II.4. si studiul de oportunitate arată că nu se impune remedierea documentației de atribuire, întrucât Studiul de oportunitate nu are relevanță deoarece nu face parte din documentația de atribuire, aceasta din urmă fiind clar reglementată în sensul conținutului său, la art. 19 alin. (3) din HG nr. 867/2016. Ca atare, valoarea actuală a redevenței este de ..... lei/an cum este specificat și în fișa de date secțiunea II.2.4 și, în consecință, documentația de atribuire nu se impune a fi remediată. B. 4, 5, 6 - Valoarea contractului, stabilită potrivit studiului de oportunitate nu corespunde realității, arată că nu se impune remedierea documentației de atribuire, întrucât la determinarea valorii contractului nu a fost luat ca bază studiul de oportunitate, tabelele ce se regăsesc în studiul de oportunitate sunt valori orientative. Referitor la determinarea cheltuielilor salariale, arată că nu au fost luate în considerare salarii minimale existente, ci salarii decente, practicabile în acest domeniu. Astfel, au fost luate în calcul creșteri salariale care se vor indexa, inflația anuală și orice schimbare care ar influența cheltuielile între perioada de derulare a licitației și până la semnarea contractului în fapt. Cu privire la alte elemente de cost, ca de exemplu, combustibilul, acesta a fost calculat cu o valoare superioară față de valorile luate în calcul la data elaborării documentației de atribuire În consecință, valoarea contractului rămâne neschimbată, iar documentația de atribuire nu se impune a fi remediată. B. 7 - Lipsa indicării în documentația de atribuire a informațiilor esențiale arată că nu se impune remedierea documentației de atribuire, întrucât informațiile esențiale pe care contestatoarea le consideră ca fiind lipsă din documentația de atribuire se regăsesc în Anexa 3 la Caietul de Sarcini. Astfel, în Anexa 3 sunt specificate cantitățile anuale, precum și faptul că se va lua în calcul anul de referință 2022 pentru stabilirea costurilor. Pagina 9 din 30

§ 10

De altfel, informații cu privire la clarificarea situațiilor neclare au fost transmise ca si răspuns la solicitările de clarificare în procedura anterioară, fiind comunicate datele exacte care se vor lua în calcul pentru dimensionarea costurilor Cu privire la fragmentul ce creează confuzii, în opinia contestatorului, textul utilizat se regăsește în Anexa 1a la Normele metodologice din Ordin 640/2022 al ANRSC și a fost preluat ca atare. În consecință, conținutul său nu poate fi modificat decât prin act normativ și, implicit, nici documentația de atribuire nu poate fi remediată sub acest aspect. B.8 - Neindicarea clară a cantităţilor de deșeuri, pe categorii - arată că nu se impune remedierea documentației de atribuire întrucât lipsa datelor concrete se datorează faptului că în județul ..... nu s-a realizat colectarea deșeurilor pe tip de deșeu și mai ales pe 5 fracții, și nici nu a fost realizată determinarea compoziției de deșeuri, astfel încât operatorii de salubrizare nu au raportat asemenea date. Astfel, susține că nu poate include în documentația de atribuire date pe care nu le deține deoarece în județ nu se colectează și, implicit, nu se raportează asemenea informații de către operatorii serviciului de salubrizare. În schimb, au fost introduse date reale, pe care le deține cu privire la cantitățile totale de deșeuri municipale, respectiv cantitățile de deșeuri municipale colectate separat. Arată că, pentru deșeurile reciclabile, respectiv biodegradabile, se vor lua în considerare cantitățile de 15951 to/an reciclabil, respectiv 15930 to/an biodegradabil din totalul deșeurilor municipale colectate. În consecință, nu se pot efectua remedieri prin introducerea unor date fictive, din moment ce date reale nu există la nivelul județului ...... B. 9 - Neindicarea clară a semnificației termenului "gospodării instituționale" arată că nu se impune remedierea întrucât ”Gospodării instituționale" este termenul folosit la datele statistice furnizate de către INS.

§ 11

De altfel, contestatoarei i-a fost explicat şi prin răspuns la clarificări acordat în procedura anterioară, arătându-i că prin „gospodării instituționale" se înțelege, de exemplu, internate școlare, cămine muncitorești, instituții de protecția copiilor, cămine pentru bătrâni, sanatorii, etc. şi, ca atare, se iau în calcul ca utilizatori non-casnici. În consecință, documentația de atribuire nu se impune a fi remediată. B. 10 - Lipsa informațiilor privind modul de gestionare al punctelor de colectare tip dulap arată că nu se impune remedierea întrucât punctele de colectare tip dulap nu vor fi îngrădite, dar se va limita accesul golirii deșeurilor cu cartele de acces. B. 11 - Lipsa unor date concrete și reale, privind numărul de recipiente (containere, pubele saci) pe care operatorul trebuie să le pună la dispoziție pentru utilizatori menționează că documentația de atribuire a fost remediată, prin publicarea în data de ..... a anexei 19. B. 12 - Lipsa detalierii consumatorilor electrici de la staţiile de transfer arată că documentația de atribuire a fost remediată, prin publicarea documentului "măsuri de remediere" cu nr. ......, fiind publicată în data de ..... B. 13 - Neconcordanță între anexe și caietul de sarcini, având în vedere că în anexa 1 regulament de salubrizare ..... este inclusă în zona sud - fila 3, iar în caietul de sarcini la art. 90, se precizează că ..... aparține de zona 1. arată că nu se impune remedierea întrucât nu există nicio neconcordanță între documentele invocate de contestator, la art. 90 din Caietul de Sarcini fiind specificată exact "Zona de colectare 1. - zona de sud a județului”, adică ..... este situată din punct de vedere geografic în partea de sud a județului și, deci, aparține zonei de colectare 1, aparținând de localitățile zonei geografice de sud al județului. În Anexa 1 la Regulamentul serviciului public de salubrizare a localităților din județul ....., pagina 7, este specificat clar care sunt localitățile aparținând celor 3 zone, pentru a se putea stabili care zonă geografică aparține stațiilor de transfer și care zonă geografică trebuie să ducă deșeurile direct la ...... B. 14 - Cantitatea de deşeuri mai mare cu până la 27% faţă de capacitatea stației de transfer ..... arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât Capacitatea Stației de Transfer ..... este bine specificată și nu există cantitate de până la 27% mai mare deoarece din art. 90 (pagina 35) din caietul de sarcini, rezultă neechivoc că Zona de Colectare 3 aparține zonei geografice de vest a județului; deșeurile din această zonă trebuie să ajungă la Stația de Transfer .....; Municipiul ..... nu se regăsește între aceste localități. Mai mult, în Anexa 3 la care face referire contestatorul este menționat că ..... nu aduce deșeurile menajere la ST ....., ci se vor transporta direct la ...... Pagina 11 din 30

§ 12

În consecință, apreciază că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată. B. 15 - Nestipularea calităţii containerelor existente - bunuri proprii sau ale operatorului curent. Autoritatea contractantă nu stipulează ce se întâmplă cu containerele existente, dacă sunt bunuri proprii sau al operatorului curent, și nu prezintă date privind starea lor generală. Aceasta susține că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât conform datelor comunicate de către UAT/operatorii actuali de salubrizare, privind punctele de colectare existente cu pubele şi containere din dotare pe teritoriul județului ....., nu au fost aduse la cunoștința autorității contractante că ar exista puncte de colectare cu dotări aparținând operatorului actual şi instalate pe domeniul public, astfel s-a considerat ca fiind bunuri de retur aparținând UAT-lor. În consecință, documentația de atribuire nu se impune a fi remediată. B. 16 - Lipsa rezultatului diagnosticării vehiculelor arată că documentația de atribuire a fost remediată, prin publicarea anexei 22, fiind publicată în data de ...... B. 17 - Imposibilitatea dimensionării parcului auto arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât utilizarea termenului "drumuri greu accesibile" nu îl pune pe contestator în imposibilitatea de a-și dimensiona parcul auto, deoarece în Caietul de sarcini sunt indicate numărul, tipul şi capacitatea vehiculelor care trebuie prezentate în ofertă. Astfel, dacă ofertantul pune la dispoziţia sistemului autovehicule de 5 mc și 22 mc, satisface cererile termenului de "drumuri greu accesibile". Prin urmare, contestatoarea, prin consultarea Caietului de sarcini, are posibilitatea de a cunoaște exact numărul, tipul şi capacitatea de încărcare a vehiculelor, putând, astfel, să îşi dimensioneze parcul auto. În consecință, documentația de atribuire nu se impune a fi remediată.

§ 13

B. 18 - Lipsa indicaţiilor privind limitarea ca tonaj a drumurilor, indicaţiile fiind necesare pentru a se stabili un cost al autorizaţiilor pentru acces cu vehicule agabaritice arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată întrucât în momentul de faţă în județul ..... pentru vehiculele de colectare a deşeurilor municipale de la populaţie nu se percepe taxă pentru limită de tonaj. B. 19 - Eliminarea unor cerințe pentru componenta software, conform anexa 15, prin care se solicită ca acesta să poată "planifica containerele: colectarea containerelor în zile diferite, astfel încât să se colecteze o cantitate similară într-o săptămână" arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată întrucât expresia "planificarea containerelor" se referă la un proces de planificare logistică care are ca scop colectarea unei cantități volumetrice aproximativ egale de deșeuri în fiecare zi a săptămânii. Prin intermediul unui plan de colectare echilibrat, se poate colecta o cantitate aproximativ egală de deșeuri, zilnic și săptămânal. Acest lucru crește eficiența procesului, deoarece operatorii pot previziona și planifica mai ușor. Planificarea echilibrată nu presupune că toate pubelele vor fi expuse simultan, ci că volumul colectat în fiecare zi sau săptămână va fi aproximativ egal. Aceasta se realizează prin ajustări periodice bazate pe datele colectate din teren. În funcție de istoricul de colectare și de tendințele observate, planificarea poate fi ajustată pentru a reflecta mai bine realitatea din teren. B. 20 - Clarificarea situaţiei punctelor de colectare arată că documentația de atribuire a fost remediată, prin publicarea în data de ..... a Anexei nr. 11.

§ 14

B. 21 - Neindicarea numărului de utilizatori arondați arată că în Anexa 4 a Caietului de sarcini, se regăsesc datele privind numărul de utilizatori arondați punctelor de colectare. B. 21 - Neindicarea măsurilor care vor fi luate în cazul în care dimensiunea punctelor de colectare nu permit amplasarea numărului necesar de recipiente de colectare arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât aceste măsuri sunt prevăzute în articolul 22 al Caietului de sarcini. B. 22 alin. 1, punctul 1 și 2: Lipsă lista agenților economici și a instituțiilor publice din aria de operare și cantitățile de deșeuri defalcate pe componente; lipsă grafic de precolectare a deșeurilor municipale nesortate sau a celor biodegradabile de la toți utilizatorii, inclusiv agenții economici şi instituțiile publice, autoritatea contractantă arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată întrucât în cazul agenților economici şi a instituțiilor publice din aria de operare numai deșeurile similare sunt luate în calcul, iar cantitatea totală este specificată în anexa 3 la Caietul de Sarcini. Pagina 13 din 30

§ 15

B. 22 - alin. 2 punctul 1: Risc de oferte necomparabile, datorită unor frecvențe de colectare diferite. Autoritatea contractantă arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată întrucât în cazul utilizatorilor din mediul urban se va ridica săptămânal conform art. 24 Caietul de sarcini, dar are posibilitatea de a solicita ridicarea în afara frecvenţei de colectare, caz în care se asimilează cu deșeuri generate ocazional. B. 22 - alin. 2 punctul 2: Lipsa traseelor de transport al deşeurilor municipale arată că documentația de atribuire a fost remediată în data de ..... prin publicarea anexei 21. B. 22 - alin. 2 punctul 3: Lipsa densităţii medii a fracţiilor colectate separat nu se impune a fi remediată întrucât potrivit art. 44 din Legea 101/2006 republicată, toate tarifele ofertate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii activității/activităților de salubrizare care se desfășoară pe fluxul deşeurilor municipale se fundamentează şi se stabilesc obligatoriu în lei/tonă, în caz contrar, oferta fiind considerată neconformă. Totodată, deoarece operatorii de salubrizare actuali nu au efectuat determinarea compoziției deșeurilor, arată că nu are date referitoare la densitatea specifică pentru fiecare tip de deșeu care va fi colectat. De asemenea, densitatea fracțiilor colectate separat este irelevantă, deoarece în județul ..... s-a adoptat instrumentul economic "plătește pentru cât arunci" bazat pe greutate. B. 23 - Diagrama gantt de colectare pentru deșeurile menajere arată că Documentația de atribuire a fost remediată în data de ..... prin publicarea documentului "măsuri de remediere" nr. ......., B. 24 - Eliminarea notei 2 a tabelului de la art. 51 din caietul de sarcini arată că luând în considerare Legea 249/2015 documentația de atribuire nu se impune a fi remediată. B. 25 - Obligarea autorității contractante fie de a pune la dispoziție instrucțiunile pentru ofertanți, menționat la art. 165 din caietul de sarcini, fie de a le elimina, arată că documentația de atribuire nu se

§ 16

impune a fi remediată, întrucât solicitarea contestatoarei nu are relevanță deoarece fișa de date conține exact același date ca Instrucțiunile pentru ofertanți. B. 26 - Inadvertenţe între prevederile art. 81 lit. a regulamentul de salubrizare şi pct. 13 din anexa 1 la OUG 92 DIN 2001, autoritatea contractantă menționează că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât nu există inadvertențe deoarece, având în vedere că instrumentul economic "plătește pentru cât arunci" va fi pe bază de greutate, factura emisă de operator va conține evidențierea cantității de deșeuri reziduale și cele colectate în amestec și cântărite la care se aplică tariful corespunzător în lei/kg, iar pentru deșeurile reciclabile și biodegradabile colectate separat se vor aplica tarife în lei/persoană/lună. B. 27 - Existenţa unor prevederi contradictorii, în condițiile în care pentru deşeuri reciclabile şi biodegradabile se aplică tarife în lei/ persoană/lună, iar dotarea vehiculelor cu sisteme de cântărire este inutilă, costurile pentru serviciile prestate fiind majorate artificial şi fără vreun fundament logic - arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât nu există prevederi contradictorii, deoarece toate tipurile de deșeuri colectate vor fi cântărite, atât cele reziduale la care baza de facturare va fi lei/kg, cât şi cele reciclabile şi biodegradabil la care greutatea va fi necesară pentru date statistice, respectiv reducerea tarifului activității prestate conf. art. 44 alin. (5) din Legea nr. 101/2006. Totodată, cântărirea deșeurilor reciclabile şi biodegradabile nu este inutilă deoarece conform Ordinului nr. 794 din 6 februarie 2012 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje și deșeuri de ambalaje. B. 28 - Nejustificare în mod real a cerinţelor impuse pentru vehicule arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât nu se creează o îngrădire a participanților ofertanți pe un anumit tip de vehicule, deoarece asistență la frânare de urgență AFU, se regăsesc și la alte producătoare de vehicule, astfel încât nu se produce o restricționare a ofertelor, iar referitor la cuplu maxim, aceasta este o cerință minimală. B. 29 - Neconcordanţe între studiul de fezabilitate şi caietul de sarcini prin care se colectează deşeurile, arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât ceea ce trebuie să se ia în considerare este Caietul de sarcini, acesta fiind parte a documentației de atribuire. Astfel, arată că la art. 15 din Caietul de Sarcini se precizează clar că "Pentru zonele de condominii, la Asociațiile de proprietari sau direct la utilizatori, se vor distribui seturi de sacose de reciclare reutilizabile de cel puțin 20 l, iar pentru gospodăriile individuale pubele de câte 120 l pentru fiecare dintre cele trei fracții". Pagina 15 din 30

§ 17

B. 30 - Studiu de oportunitate la pag. 88 la lit. c) - situație care nu îşi găsește suport legal în nicio normă aplicabilă în prezent arată că documentația de atribuire nu se impune a fi remediată, întrucât Studiul de oportunitate nu are relevanță în cazul documentației de atribuire, datorită considerentelor enunțate la lit. A. Astfel, se va aplica art. 39 alin. (3) din Legea 101/2006. republicată, coroborat cu art. 160 din caietul de sarcini. Prin adresa nr. ......., înregistrată la Consiliu cu nr. ......, autoritatea contractantă a transmis, în format optic, dosarul achiziției. Prin adresa nr. ....., înregistrată la Consiliu cu nr. ....., ..... a transmis documentul „Note scrise”, solicitând admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. ..... răspunde punctual aspectelor învederate de autoritatea contractantă, precizând că prin măsurile de remediere transmise nu se asigură remedierea în totalitate a aspectelor semnalate prin contestație, cu consecința unor neconformități și neregularități. I. în ceea ce privește susținerile privind criticile formulate la punctul A din punctul de vedere, referitoare la inadvertențele dintre Fișa de Date a achiziției - secțiunea II.4. și Studiul de Oportunitate arată că se impune corelarea acelor documente astfel încât ofertanții să elaboreze oferte comparabile din toate punctele de vedere, inclusiv la nivelul fiecărui element de cost, deoarece preluarea unor niveluri diferite ale redevenței conduce la ofertarea unor alte tarife, arată că se impune: - stabilirea clară a UAT - urilor care vor aplica mecanismul de plată prin taxă; - precizarea modalității concrete de facturare care se va realiza de operatorul căruia ar urma să i se atribuie prezentul contract cu indicarea sumelor care vor fi achitate de ceilalți operatori în cazul UAT - urilor care aplică mecanism de plată prin taxă; - recalcularea valorii contractului conform celor mai sus stabilite. II. la punctul B. 4,5,6, contestatoarea apreciază că trebuie să se realizeze o revizuire a documentelor prezentate, astfel încât să se

§ 18

furnizeze informații corelate la nivelul tuturor actelor care constituie documentația concesiunii și să se actualizeze valoarea contractului, ținând cont de noile realități economice. III. la punctul B. 7 arată că este necesar ca autoritatea contractantă să se asigure că documentația de atribuire este clară, precisă și ușor de înțeles pentru toți potențialii ofertanți, indiferent de sursa din care sunt preluate anumite texte, să indice clar fracțiile de deșeuri care trebuie gestionate de operatori, corespunzător fracțiilor de deșeuri colectate separat, indicând cantitățile programate care ar urma să se ia în calcul la momentul ofertării. IV. la punctul B. 8 referitor la neindicarea clară a cantităților de deșeuri, pe categorii, arată că argumentația propusă de autoritatea contractantă nu poate fi primită. Pe de altă parte, chiar prin măsurile de remediere publicate se creează o nouă confuzie, având în vedere că se face referire în pagina 8 la o formulă de determinare a necesarului de autovehicule potrivit unei formule care stabilește că Im = indicele mediu de producere (n.n. - generare) a deșeurilor menajere = 0,7 kg/zi/loc în urban şi 0,34 kg/zi/loc în rural, or, calculând conform datelor din anexa 2 - ANEXA 2.1 Localitățile din județul ..... cu număr de locuitori și gospodării se constată următoarea situație: Populație 1 kg/zi/pers 2 tone/an (1x2x365/1000) urban 141 615,00 0,70 36 182,63 rural 184 038,00 0,34 22 839,12 TOTAL 325 653,00 59 021,75 constatându-se că prin aplicarea formulei propuse care să ia în calcul indicele de generare comunicat se ajunge la o cantitate care nu se regăsește sub nicio formă în ANEXA 3 - Cantitățile de deșeuri municipale pe localități din județul ..... în anul 2020. V. la punctul B. 9 apreciază că se impune înlocuirea termenului cu termenii adecvați specifici domeniului contractului care urmează a fi atribuit. VI. la punctul B. 10 arată că se impune punerea la dispoziție a dimensiunilor respectivelor platforme şi a containerelor aferente, precum și a unor proiecte/schițe a actualelor puncte de colectare tip dulap și sau a modalității concrete și explicite prin care ofertanții să realizeze eventuale investiții care să conducă la limitare accesului golirii deșeurilor cu cartele de acces. VII. la punctul B. 11. arată că deși autoritatea contractantă a remediat documentația prin publicarea Anexei 19, acesta în continuare nu prezintă datele solicitate. În continuare lipsesc date privind numărul de containere de 1100 1 cu care vor fi dotate punctele de colectare din Pagina 17 din 30

§ 19

zona blocurilor, ba mai mult, conform documentației sunt multe puncte de colectare unde nu sunt locuitori arondați, situație pentru care autoritatea contractantă nu aduce nicio informație referitor la necesitatea echipării acestora cu containere sau nu. VIII. la punctul B. 12. apreciază că au fost furnizate date pe baza cărora se poate cuantifica consumul. IX. la punctul B. 13. arată că în descrierea punctului B.13 este stipulată clar eroarea, autoritatea contractantă negând acest lucru invocând exact aceleași articole la care se face referire prin contestație, Conform caietului de sarcini Art. 15, județul este împărțit în 3 zone: Nord 1. SUD - ....., 2. Zona Nord, 3. Vest - ...... Conform acestei descrieri se înţelege clar şi fără echivoc, că ..... aparţine zonei de SUD. Deși informațiile din caietul de Sarcini de la art. 90, precum şi cele din Anexa 1 la Regulamentul de Salubrizare rezultă că ..... aparţine zonei 1, însă în Anexa 2.1 a Caietului de Sarcini, la care face trimitere art. 90 ..... este arondată zonei 2, adică cea de Nord, având în vedere că pe cea de-a doua coloană unde sunt indicate zonele este trecută ZONA 2. X. la punctul B. 14, arată că se impune corelarea tuturor documentelor astfel încât să nu existe prevederi contradictorii. XI. la punctul B. 15. arată că incertitudinea cu privire la starea actuală a containerelor poate genera riscuri suplimentare pentru ofertanți, care ar putea fi nevoiți să suporte costuri neprevăzute în cazul în care un număr semnificativ de containere se dovedește a fi nefuncțional. XII. la punctul B. 16 arată că autoritatea contractantă ar trebui să furnizeze o diagnoză completă și detaliată a autovehiculelor, inclusiv informații despre starea tuturor componentelor relevante, pentru a permite ofertanților să își dimensioneze corect oferta și să evalueze riscurile asociate contractului. XIII. la punctul B. 17 arată că se impune să se clarifice de către autoritatea contractantă în ce constă caracteristica de drum greu

§ 20

accesibil, mai precis la ce se referă aceasta, respectiv teren accidentat sau drumul este prea îngust pentru anumite volume de autovehicule. XIV. la punctul B. 18 arată că prin punctul de vedere înaintat s-a clarificat acest aspect. XV. la punctul B. 19 apreciază că se impune eliminarea cerinței de a deține un asemenea sistem, care în mod cert nu a fost luat în calcul la stabilirea valorii estimate a contractului și nici nu este implementat la nivel naţional. XVI. la punctul B. 20 arată că această lipsă de claritate creează o incertitudine semnificativă pentru operator, care se poate confrunta cu costuri neprevăzute şi dificil de estimat în faza de ofertare. Este esențial ca autoritatea contractantă să clarifice cine va suporta aceste costuri suplimentare, pentru a asigura un proces de licitație transparent și echitabil. XVII. la punctul B. 21 arată că se impune prezentarea unor date concrete, corelate privind punctele de colectare, cu prezentarea numărului şi tipului de utilizatori arondați, precum și a tipurilor de deșeuri și a volumelor aferente care se vor colecta separat, astfel încât să se poată dimensiona corespunzător capacitatea necesară a autogunoierelor. XVIII. la punctul B. 21 arată că este necesar să se indice clar în câte situații este necesar să se înlocuiască containerele cu pubele şi numărul de locuitori arondați, pentru a se stabili clar atât nivelul investițiilor, cât şi frecvența de colectare necesară în aceste situații. XIX. la punctul B. 22 arată că autoritatea contractantă face confuzie referitoare la deșeurile care urmează a fi colectate de la persoanele juridice, conform afirmației: „în cazul agenților economici şi a instituțiilor publice din aria de operare numai deșeurile similare sunt luate în calcul, iar cantitatea totală este specificată în anexa 3 la Caietul de Sarcini.", posibil confundând deșeurile municipale cu deșeurile reziduale. XX. la punctul B. 22 arată că datorită unor frecvente de colectare diferite, ofertanții ar putea fi nevoiți să includă în ofertă costuri suplimentare pentru colectarea biodeşeurilor în afara frecvenței normale, fără a avea o bază clară pentru calcularea acestora, ceea ce ar putea crea un dezechilibru între oferte. XXI. la punctul B.22 alin. 2, referitor la lipsa traseelor de transport a deșeurilor municipale, arată că Ordinul ANRSC 111/2007 prevede că autoritatea contractantă trebuie să furnizeze aceste date, iar prin măsurile de remediere nu se realizează această conformare. XXII. la punctul B. 22. alin. 2 punctul 3 arată că în lipsa densității deșeurilor nu se poate stabili numărul de recipiente necesare pentru dotarea punctelor de colectare, conform breviarului de calcul nr. 3 din Caietul de sarcini cadru, aprobat prin Ordinul ANRSC 111/2007. Pagina 19 din 30

§ 21

XXIII. la secțiunea B. 23, referitor la diagrama Gantt de colectare pentru deșeurile menajere, apreciază că măsura de remediere propusă este adecvată. XXIV. la punctul B. 25, consideră că pentru asigurarea unui tratament egal pentru alți posibili participanți, se impune totuși modificarea respectivelor prevederi ale caietului de sarcini. XXV. la punctul B. 26 arată că aplicarea unor tarife în lei/persoană/lună pentru deșeurile reciclabile și biodegradabile contravine principiului "plătește pentru cât arunci", deoarece nu reflectă cantitatea de deșeuri generată de fiecare utilizator în parte, aspectul esențial la care însă nu s-a dat răspuns este cum se vor factura efectiv utilizatorii. XXVI. la punctul B. 27 arată că nu se poate lua în considerare argumentarea din punctul de vedere, prin invocarea respectivului ordin având în vedere că la momentul preluării fracțiilor de hârtie, plastic, sticlă şi metal nu se poate stabili care este componenta de ambalaje existentă în recipient. În plus, deșeurile biodegradabile pe lângă că se facturează în lei/persoană/lună, acestea nu trebuie nici raportate conform anexa 3 al Ordinului 794/2022, deoarece nu sunt ambalaje. În consecință, apreciază că se impune eliminarea cerinței de a asigura cântărirea deșeurilor reciclabile și a biodeşeurilor. XXVII. la punctul B. 27 arată că utilizarea termenului "AFU" scris cu majuscule sugerează că este vorba despre denumirea unui sistem specific unui anumit producător, așa cum este exemplificat însuși în răspunsul autorității contractante prin referire la sistemul EBA de la MAN. Alte companii producătoare de vehicule utilizează denumiri diferite pentru sistemele similare, cum ar fi ..... la .... sau ...... la ...... De asemenea, raportat la cealaltă critică referitoare la impunerea unui cuplu maxim într-o plajă de rotații care este de asemenea în măsură să conducă la restricționarea ofertelor nu se formulează niciun

§ 22

contraargument, sens în care apreciază că se impune eliminarea respectivelor cerințe. XXVIII. la punctul B. 30 arată că prin punctul de vedere se creează o confuzie şi mai mare deoarece se face o referire la art. 39 alin. (3) din Legea 101/2006, fără însă a se avea în vedere şi art. 42 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ANRSC 640/2022. Prin adresa nr. ......, înregistrată la Consiliu cu nr. ...., ..... a transmis documentul „Concluzii scrise”, solicitând respingerea contestației, ținând cont de măsurile de remediere adoptate asupra documentației de atribuire, măsuri publicate în data de ....., fiind înlăturate, astfel, deficiențele ce se justificau în parte, menţinându-se elementele care sunt conforme în fapt. În continuare, autoritatea contractantă invocă netemeinicia susținerilor aduse de contestatoare atât în cadrul contestației, cât și prin note scrise, prezentând argumente în susținere. 1. la punctul A, arată că își menține punctul de vedere nr. 153/..... 2. la punctul B. 4, 5 și 6 arată că își menține punctul de vedere. 3. la punctul B. 7 din punctul de vedere, arată următoarele: - își menține punctul de vedere, cu atât mai mult cu cât în fișa de fundamentare tarifele se calculează pentru cantitatea de deșeuri reciclabile și nu pe fracții de deșeuri. - Redă Anexa 5 din OUG 92/2021. - în prezent nu există date referitoare la compoziția deșeurilor în județul ....., astfel se aplică articolul mai sus menționat. Referitor la cantități acestea rezultă: Cantitatea totală de deșeuri colectată = 69050 t/an, din care: Deșeuri reciclabile = 15951 t/an; deșeuri biodegradabile = 15930 t/an; Deșeuri reziduale = 37169 t/an. - este de reținut decizia Nr.872/C10/563 din Data de 19.04.2023, precum și decizia Curții de Apel TÂRGU MURES Nr. 243 din 19 mai. 4. la punctul B. 8 arată că nu se pot efectua remedieri prin introducerea unor date fictive, din moment ce date reale nu există la nivelul județului ...... 5. la punctul B. 9 arată că prin „gospodării instituționale" se înțelege, de exemplu, internate școlare, cămine muncitorești, instituții de protecția copiilor, cămine pentru bătrâni, sanatorii, etc. si, ca atare, se iau în calcul ca utilizatori non-casnici. 6. la punctul B. 10, B. 11 arată în completare că numărul de containere de 1100l necesar este: 1400 containere în mediul urban, 350 containere în mediul rural. 7. la punctul B. 13 arată că își menține punctul de vedere. 8. la punctul B. 14. arată că nu se impune a fi modificată documentația de atribuire. 9. la punctul B. 15 arată că în cazul agenților economici şi a instituțiilor publice din aria de operare numai deșeurile similare sunt Pagina 21 din 30

§ 23

luate în calcul, iar cantitatea totală este specificată în anexa 3 la Caietul de Sarcini, astfel nu se impune a fi modificată documentația de atribuire. 10. la punctul B. 16, referitor la lipsa diagnosticării autovehiculelor, arată următoarele: - Pentru a evalua costurile asociate întreținerii şi reparării autovehiculelor puse la dispoziție de autoritatea contractantă, se iau în considerare diagnosticările din Anexa 22, precum şi schimbarea uleiului de motor, a uleiurilor hidraulice, filtrelor, bateriilor dacă este cazul, conform art. 8 lit. p, din caietul de sarcini - În cazul anvelopelor cu care sunt echipate vehiculele, se consideră fără uzură, deoarece legislația în vigoare nu se referă la durata de viață a acestora ci numai la uzura suprafeței de rulare. - După preluarea bunurilor respective, operatorilor le revin toate sarcinile referitoare la întreținerea și reparația acestor vehicule care vor fi incluse în cheltuielile de reparații și mentenanță din fișele de fundamentare. 11. la punctul B. 17, referitor la imposibilitatea dimensionării parcului auto, arată că se menține punctul de vedere nr. ...... 12. la punctul B. 19 arată că se menține punctul de vedere nr. .... punctul B19 13. la punctul B. 20 arată că se va avea în vedere art. 7 8 din Caietul de sarcini. 14. la punctul B. 21 arată următoarele: - Numărul persoanelor arondate la punctele de colectare din Anexa 4, sunt persoane aparținând unei asociații de locatari, de exemplu de la punctul 1.3 - 1.12 sunt 4705 persoane aparținând unei singure asociații de locatari. - În cazul "un nou tip de deșeu, și anume cenușa" menționează că în municipiul Gheorgheni și Toplița, datorită faptului că în condominii există

§ 24

încălzire cu combustibil solid - lemn, colectarea cenușii se realizează în containere metalice de 1100 l. 15. la punctul B. 21 referitor la neindicarea măsurilor care vor fi luate în cazul în care dimensiunea punctelor de colectare nu permit amplasarea numărului necesar de recipiente de colectare și numărul de locuitori arondați arată că pentru a putea fundamenta cheltuielile din oferta sa, operatorul va lua în considerare că numărul containerelor de 1100 l este de 1750 containere, și se presupune că la punctele de colectare nu trebuie schimbate containerele în pubele. 16. la punctul B. 22, referitor la alin. 1 punctele 1 și 2, arată următoarele: - În cazul agenților economici și instituțiilor publice, din aria de operare, prin deșeuri similare se înțelege conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Decizia Comisiei 2011/753/UE; "Deșeuri similare "însemnă deșeuri care din punctul de vedere al naturii și al compoziției sunt comparabile deșeurilor menajere, exclusiv deșeurile din industrie și deșeurile din agricultură și activități forestiere". - Referitor la numărul acestora trebuie avute în vedere art. 53 din caietul de sarcini. 17. la punctul B. 22, arată că nu există nici o ambiguitate și nu trebuie incluse în ofertă costuri suplimentare pentru colectarea biodeşeurilor. 18. la punctul B. 22 alin. 2 arată că potrivit Anexei 21, este specificat indicarea traseelor de transport a deșeurilor municipale la stațiile de sortare, transfer sau depozit, conform cererilor din Ordinul ANRSC nr. 111/2007. 19. la punctul B. 22, alin. 2 punctul 3, arată că în tabelul de mai jos se regăsesc densitățile pentru fundamentarea tarifelor Tip deşeu Rezidual Biodegradabil Reciclabil Densitate 120 kg/mc 450 kg/mc 45 kg/mc 20. la punctul B. 25 arată că se menține afirmația din punctul de vedere nr. 153/..... "Solicitarea contestatorului nu are relevanță deoarece Fișa de date conține exact același date ca Instrucțiunile pentru ofertanți. A se lua în considerare Fișa de date publicată pe SEAP." 21, 22 și 23. la punctele B. 26, B. 27 și B. 30 arată că se menține afirmația din punctul de vedere nr. 153/...... Prin adresa nr. ......, înregistrată la Consiliu cu nr. ........, ..... a transmis documentul „Ultimă completare la Concluzii scrise”, precizând următoarele aspecte: - Procedura de ....., ..... a fost publicată în SEAP prin ....... și s-a anulat pe motivul depunerii unei singure oferte, aparținând ....., care a fost respinsă, ca neconformă, datorită lipsei în propunerea tehnică a îndeplinirii unor cerințe esențiale din caietul de sarcini. Pagina 23 din 30

§ 25

- Față de rezultatul procedurii publicate sub nr. ...., ..... a formulat contestația ce formează obiectul dos. ....., solicitând anularea rezultatului procedurii, reevaluarea ofertei și continuarea procedurii de achiziție, în care CNSC s-a pronunțat în data de ...., cu respingere pe fond. - Datorită anulării procedurii publicate cu ....., arată că a reluat atribuirea concesiunii, prin publicarea unui nou anunț ....... - În cursul primei proceduri, ......, ..... a depus o serie de solicitări de clarificări, în cadrul cărora a fost lămurit, astfel încât și-a formulat și depus oferta pentru atribuirea concesiunii, care, în final, a fost respinsă, ca neconformă, nu pentru că nu a fost lămurit, ci, pentru că nu a îndeplinit cerințele tehnice din caietul de sarcini. - Cu toate acestea, ....., care a înțeles documentația de atribuire în cadrul primei proceduri, .... și a formulat și înaintat ofertă pe baza acesteia, deci, implicit, nu a considerat că ar conține aspecte ori cerințe nelegale, cu atât mai mult cu cât, prin contestația din dosarul ....., solicită continuarea procedurii de atribuire, apreciază acum și solicită pentru procedura ......, contestată în dosarul ....., restabilirea potrivit măsurilor legale a aceleiași documentații de atribuire, în baza căreia și-a formulat oferta respinsă, ca neconformă. Consiliul constată că societatea ..... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... emisă de ..... în data de ....., stabilită potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de ..... lei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..... a organizat procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de servicii având ca obiect „.....", elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de concesiune ....., criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate- preț”, data deschiderii ofertelor fiind stabilită pentru ....., ora 15:00.

§ 26

Nemulțumită de conținutul documentației de atribuire, ..... a formulat prezenta contestație, solicitând cele menționate în partea introductivă. Ca o chestiune preliminară, se reține faptul că, în vederea atribuirii contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare şi transport a deşeurilor, supus procedurii în cauză, autoritatea contractantă a elaborat documentația de atribuire, indicând în cuprinsul acesteia cerințele tehnice și de calitate pe care ofertanții trebuie să le respecte în vederea întocmirii unor oferte conforme. În soluționarea prezentei contestații, Consiliul are în vedere următoarele dispoziții din Legea nr. 100/2016: - art. 5 lit. ee): „specificaţii tehnice - cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui serviciu sau fiecărei lucrări să fie descris(ă), în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesităţii autorităţii/entităţii contractante”; - art. 20 alin. (7) din HG nr. 867/2016: „ (7) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate care să împiedice realizarea unei concurenţe efective între operatorii economici”. Totodată, Consiliul se raportează și la principiile statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 100/2016, în special, principiile proporționalității și transparenței, precum și la dispozițiile art. 20 din HG nr. 867/2016, potrivit cărora, caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante. Așadar, necesitatea sau oportunitatea achiziționării la un anumit nivel de performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii de către autoritate a unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia sa de achiziție. În consecință, pentru a cenzura caracteristicile tehnice stabilite de autoritatea contractantă, așa cum solicită contestatoarea în prezenta cauza, este necesară stabilirea existenței, prin ele, a unor condiții restrictive, nejustificate și nelegale ce pot împiedica o concurență efectivă între operatorii economici, precum și a existenței unor Pagina 25 din 30

§ 27

specificații care nu contribuie la descrierea, în mod obiectiv, a serviciilor/echipamentelor astfel încât să corespundă necesității autorității contractante. Prin urmare, contestatoarea, în susținerea demersului său la Consiliu, are obligația de a proba caracterul restrictiv al cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de probă pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Raționamentul se circumscrie faptului că nu se regăsesc în legislația achizițiilor publice prevederi care să permită operatorilor economici să ceară modificarea documentației de atribuire și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită, doar pe considerentul neplierii cerințelor autorității contractante pe caracteristicile existente în portofoliul respectivului operator economic. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, iar Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită, decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și obiective a dispozițiilor legale ce împiedică restrângerea nejustificată a concurenței. Procedând la analiza criticilor formulate, Consiliul constată măsurile de remediere dispuse de autoritatea contractantă, la data de ....., cu privire la cerințele criticate la pozițiile B11, B12, B16, B20, B22, B23, motiv pentru care le va respinge ca rămase fără obiect: B. 11 - LIPSA UNOR DATE CONCRETE ȘI REALE, PRIVIND NUMĂRUL DE RECIPIENTE (CONTAINERE, PUBELE SACI) PE CARE OPERATORUL TREBUIE SA LE PUNĂ LA DISPOZIȚIE PENTRU UTILIZATORI Se publică anexa nr. 19 – număr pubele

§ 28

B. 12 - LIPSA DETALIERII CONSUMATORILOR ELECTRICI DE LA STAȚIILE DE TRANSFER În tabelul de mai jos se regăsesc datele solicitate: (...) B. 16 – LIPSA REZULTATULUI DIAGNOSTICĂRII VEHICULELOR Se publică Anexa 22 Diagnosticare vehicule și utilaje. B. 20 - CLARIFICAREA SITUAȚIEI PUNCTELOR DE COLECTARE: Pentru determinarea numărului de containerele de 1100 l, se ia în considerare formula de calcul din Anexa 11. Se publică Anexa 11 Lista bunurilor puse la dispoziție de Operator. Indiferent de numărul punctelor de colectare care nu permit amplasarea a mai mult de 3 containere de 1,1 mc, se pot determina numărul de containere necesare. În perioada de mobilizare se vor identifica aceste puncte și se vor aplica măsurile care s B. 22 – LIPSA TRASEELOR DE TRANSPORT AL DEȘEURILOR MUNICIPALE Se publică ANEXA 21 Lungimea infrastructurii stradale UAT B. 23 - DIAGRAMA GANTT DE COLECTARE PENTRU DEȘEURILE MENAJERE Ofertanții vor propune o diagramă din care să reiese utilizarea (cursele) vehiculelor (vehicul1, vehicul2, ....) pe zi/pe săptămână/pe lună/ pe localitate (pe aceeași diagramă) Totodată, Consiliul constată că, prin Punctul de vedere și, respectiv, Concluziile scrise nr. ...., publicate în SEAP la data de ....., autoritatea contractantă răspunde punctual criticilor contestatoarei cu explicații și detalii privind celelalte cerințe în discuție. Cu privire la acest aspect, Consiliul are în vedere că, pe de o parte, contestatoarea nu aduce argumente de natură tehnică, în sensul modificării/eliminării/completării restul cerințelor criticate, iar, pe de altă parte, necesitatea sau oportunitatea achiziționării de servicii/produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, fiind stabilite de fiecare autoritate contractantă, în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele de specialitate din cadrul său. Având în vedere cerințele documentației de atribuire, Consiliul constată că autoritatea contractantă a urmărit descrierea serviciilor/ echipamentelor solicitate astfel încât să corespundă necesităților sale, respectiv a urmărit achiziționarea unor servicii/produse cu un nivel înalt calitativ, tehnic și de performanță. Aspectul că autoritatea contractantă dorește achiziționarea serviciilor/ produselor ce fac obiectul prezentei proceduri nu are ca efect favorizarea sau eliminarea participării la procedura de atribuire a anumitor operatori economici sau a anumitor servicii/produse (cu excepția celor care nu corespund necesităților obiective ale autorității). Dreptul

§ 29

autorităților

§ 30

contractante

§ 31

de

§ 32

a

§ 33

achiziționa serviciile/produsele ce fac obiectul prezentei proceduri nu poate fi restricționat, pe considerentul eronat al nerespectării prevederilor art. 20 din HG nr. 867/ 2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. În aceeași direcție, orice autoritate contractantă Pagina 27 din 30

§ 34

are obligația respectării principiului proporționalității statuat în art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 100/2016, înțeles ca asigurare a corelației dintre necesitatea autorității contractante și obiectul contractului de achiziție publică. Având în vedere aspectele evocate, Consiliul stabilește că nu poate obliga autoritatea contractantă la modificarea/eliminarea cerințelor contestate, în sensul solicitat de contestatoare. În sens contrar, s-ar limita dreptul autorității contractante de a achiziționa servicii/produse performante care corespund întocmai necesităților sale obiective, prevăzut la art. 20 din HG nr. 867/2016. Prin urmare, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație; opțiunea modificării/completării cerințelor documentației de atribuire reprezintă un drept al autorității contractante, iar nu o obligație, Consiliul neputând sancționa autoritatea contractantă pentru exercitarea dreptului său de a nu aduce modificări/ eliminări/completări tuturor cerințelor tehnice contestate ori altor prevederi ale documentației, în condițiile în care nu se probează caracterul restrictiv al acestora. Potrivit art. 10 lit. g) din Legea nr. 101/2016, contestația se formulează în scris și trebuie să conțină, printre altele, „mijloacele de probă pe care se sprijină contestația, în măsura în care este posibil”, iar, în speță, autoarea contestației nu a probat restrictivitatea cerințelor criticate. Totodată, contestatoarea nedovedind un abuz de drept din partea achizitorului (art. 249 din Codul de procedură civilă impunând obligația probei: „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”), fiecare parte litigantă având obligația de a-și dovedi pretențiile, susținerile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente, potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui digit,

§ 35

non ei qui negat”, Consiliul va respinge solicitarea de modificare/ eliminare/completare a cerințelor în discuție, ca nefondată. Pe cale de consecință, în măsura în care partea care formulează anumite critici, susțineri nu este solitară în efortul de a proba, aceasta rămâne singura sancționată în caz de eșec, deoarece nu administrează probe suficiente care să convingă Consiliul. În speță, aplicând principiile cu caracter teoretic enunțate mai sus, Consiliul apreciază că, în soluționarea contestației, societatea contestatoare ar fi trebuit să probeze caracterul restrictiv al cerințelor în discuție, aferente serviciilor/produselor ce se doresc a fi achiziționate prin procedura de atribuire în analiză. O astfel de justificare presupunea indicarea avantajului real pe care autoritatea contractantă l-ar putea obține din utilizarea lor, ceea ce, în cazul de față nu s-a demonstrat. Pentru aceste motive, Consiliul consideră neîntemeiate criticile contestatoarei în discuție, urmând a respinge contestația. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să respingă contestația depusă de ....., în contradictoriu cu ....., astfel: - ca rămasă fără obiect, în partea ce privește criticile aferente pozițiilor B11, B12, B16, B20, B22, B23, ca urmare a măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă la data de .....; - ca nefondată, în partea ce privește celelalte cerințe contestate, ca urmare a apărărilor autorității contractante din punctul de vedere și concluziilor scrise. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația depusă de ....., în contradictoriu cu ....., astfel: - ca rămasă fără obiect, în partea ce privește criticile aferente pozițiilor B11, B12, B16, B20, B22, B23, ca urmare a măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă la data de .....; - ca nefondată, în partea ce privește celelalte cerințe contestate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Pagina 29 din 30

§ 36

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...... ...... ......

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.