AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1607/2024

ARBUILD SRL în contradictoriu cu AGENTIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA BOTOSANI

Decizia CNSC nr. 1607/C2/1742 din 11.06.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1607/C2/1742 din 11.06.2024

Data din document
2024-06-11
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Execuţie lucrări în cadrul proiectului „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII PUBLICE: AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ BOTOŞANI", s-a solicitat anularea acestora, constatarea împrejurării că oferta sa este acceptabilă și reevaluarea, în consecință, a acesteia, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și respinge, ca tardivă, contestația formulată de ARBUILD SRL, în calitate de lider al asocierii ARBUILD-ZOORK, în contradictoriu cu AGENŢIA JUDEŢEANĂ Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și respinge, ca tardivă, contestația formulată de ARBUILD SRL, în calitate de lider al asocierii ARBUILD-ZOORK, în contradictoriu cu AGENŢIA JUDEŢEANĂ Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1607/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 32009Data înregistrării: 2024-05-23
ContestatorARBUILD SRLCUI 47135845
Autoritate contractantăAGENTIA JUDETEANA PENTRU PLATI SI INSPECTIE SOCIALA BOTOSANI

2024_1607_2024_Decizie_1607.pdf, BO2024_1607_2024_BO2024_1607.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.540 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1607/C2/1742 Data: 11.06.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 32009/23.05.2024, formulată de ARBUILD SRL, în calitate de lider al asocierii ARBUILD-ZOORK, cu sediul în Iași, str. Fermei nr. 1, județul Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/4235/2022, CIF 47135845, reprezentată legal prin administrator Apălimăriței Doina, și convențional prin avocat Irina Raihel-Arnăutu, cu sediul ales pentru corespondență în Iași, str. Mr Eremia Popescu nr. 1, bl. 1, et. 1, județul Iași, împotriva adresei de comunicare nr. 4540/16.05.2024, a raportului procedurii nr. 4536/16.05.2024 și a tuturor proceselor-verbale de evaluare care au stat la baza emiterii acestor documente, emise de AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ȘI INSPECŢIE SOCIALĂ BOTOŞANI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Botoşani, str. Naţională nr 85, județul Botoșani, în cadrul procedurii simplificată de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect Execuţie lucrări în cadrul proiectului „RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII PUBLICE: AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ BOTOŞANI", s-a solicitat anularea acestora, constatarea împrejurării că oferta sa este acceptabilă și reevaluarea, în consecință, a acesteia, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și respinge, ca tardivă, contestația formulată de ARBUILD SRL, în calitate de lider al asocierii ARBUILD-ZOORK, în contradictoriu cu AGENŢIA JUDEŢEANĂ Pagina 1 din 2

§ 2

PENTRU PLĂŢI ȘI INSPECŢIE SOCIALĂ BOTOŞANI, în calitate de autoritate contractantă. Respinge solicitarea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 13.604 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …… Data: …… Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 32009/23.05.2024, formulată de ......, în calitate de lider al asocierii ......, cu sediul în ......, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ......, CIF ......, reprezentată legal prin administrator ......, și convențional prin avocat ......, cu sediul ales pentru corespondență în ......, împotriva adresei de comunicare nr. 4540/16.05.2024, a raportului procedurii nr. 4536/16.05.2024 și a tuturor proceselor-verbale de evaluare care au stat la baza emiterii acestor documente, emise de ......, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ......, în cadrul procedurii simplificată de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ......, s-a solicitat anularea acestora, constatarea împrejurării că oferta sa este acceptabilă și reevaluarea, în consecință, a acesteia, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......, în calitate de lider al asocierii ......, critică rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 4540/16.05.2024, raportul procedurii nr. 4536/16.05.2024, precum și procesele-verbale de evaluare care au stat la baza emiterii acestor documente, emise de ......, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii amintite, solicitând cele ante-menționate. În fapt, contestatorul arată că oferta sa a fost respinsă, ca inacceptabilă, pentru neîndeplinirea condițiilor de formă a garanției de participare, cu motivarea că "ofertantul ar fi încheiat scrisoarea de Pagina 1 din 5

§ 2

participare la licitație cu o instituție financiară care nu se regăsește la nici una din prevederile articolului 154 alineatul 4 din legea 98/2016 nefiind înscrisă în registrele ASF sau BNR din România", motivare pe care o apreciază nelegală, solicitând anularea acestui rezultat. În susținere, contestatorul prezintă o serie de argumente. În drept, se invocă dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016. Prin punctul de vedere comunicat cu adresa nr. 5069/31.05.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 34562/04.06.2024, ......, în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, justificând decizia de respingere a ofertei contestatorului. De asemenea, autoritatea contractantă învederează faptul că autorul contestației a transmis contestația sa, în data de 22.05.2024, ora 19:13, la o adresă de email greșită (......, în timp ce adresa corectă este ......). Contestatorul a redirecționat emailul inițial, prin care aducea la cunoștință Agenției înaintarea contestației, în data de 28.05.2024, ora 15:44, conform printscreen-ului depus în probațiune. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, precum și actele normative la care a făcut referire în apărările sale. Prin adresele nr. 35626 și, respectiv, nr. 35627/1742/C2 din data de 07.06.2024, Consiliul a pus în discuția părților, din oficiu, excepția tardivității formulării contestației, în considerarea dispozițiilor art. 5, art. 8 și art. 16 din Legea nr. 101/2016, raportat la valoarea estimată a procedurii, data publicării în SEAP a actelor atacate, precum și data transmiterii contestației către autoritatea contractantă, respectiv data de 28.05.2024, conform probelor depuse la dosarul cauzei din partea autorității. Prin adresa nr. 6148/07.06.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 35957/10.06.2024, autoritatea contractantă reia cele expuse prin punctul de vedere, apreciind că a fost înștiințată tardiv cu privire la contestația depusă, sens în care înțelege să invoce prevederile art. 8 lit. b) din Legea nr. 101/2016 privitoare la termenul de contestare și efectele contestației. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 36418/11.06.2024, contestatorul recunoaște că, în comunicarea din 22.05.2024 s-a strecurat o eroare materială în cuprinsul adresei de email a autorității, litera y fiind înlocuită din eroare cu litera i, însă, dat fiind că nu s-a primit niciun mesaj de eroare a comunicării electronice, problema nu a putut fi constatată și remediată în timp util. Având în vedere aceste împrejurări, contestatorul arată că lasă la latitudinea Consiliului modalitatea de soluționare a excepției ridicate din oficiu în cauza de față. Pagina 2 din 5

§ 3

......, în calitate de lider al asocierii ......, a constituit cauțiunea în cuantum de ...... lei prin recipisa de consemnare nr. ...... din data de 28.05.2024, eliberată de CEC Bank – Sucursala ......, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 1677/30.05.2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ......, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect ......, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ......, la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ...... lei, fără TVA. Nemulțumit de decizia de respingere a ofertei sale, ......, în calitate de lider al asocierii ......, a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Înainte de a trece la cercetarea pe fond a aspectelor reclamate, în contextul invocării, din oficiu, a excepției tardivității contestației, raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul este ținut să o analizeze cu precădere, dat fiind că validitatea contestației depinde de soluționarea ei. Se reține, în soluționare, că nerespectarea termenului legal și imperativ de depunere a unei contestații determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat în termenul prevăzut de lege; prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului legalității derulării procedurii de achiziție, astfel încât admiterea acestei excepții exclude analizarea celorlalte aspecte invocate; excepțiile absolute (ce privesc încălcarea unor norme cu caracter imperativ) pot fi invocate de oricare dintre părți sau de Consiliu, din oficiu, în orice moment al soluționării contestației. Relevante în soluționare vor fi reținute dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016, conform cărora: (1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii; b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile Pagina 3 din 5

§ 4

publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. În speța dedusă judecății, astfel cum rezultă din informațiile regăsite la secțiunea II.1.3 Tipul contractului din anunțul de participare, suntem în prezența unui contract de lucrări/executare a cărui valoare, conform secțiunii II.1.5 Valoarea totală estimată din același anunț, este de 6.900.076,72

§ 5

lei. Astfel, Consiliul stabilește că, la calculul termenului de depunere a contestației, pragul valoric la care se va face raportarea este cel stabilit de art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 [ Art. 7. - (1) Autoritatea contractantă are obligaţia publicării unui anunţ de participare şi/sau de atribuire în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în cazul achiziţiilor a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice: a) 27.334.460 lei (5.538.000 EUR), pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de lucrări;]. De asemenea, se reține că legea specială, în speță, Legea nr. 101/2016, reglementează expres, la art. 5, modalitatea de calculare a termenelor procedurale, după cum urmează (1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Având în vedere cele mai sus menţionate şi ţinând cont de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare, se constată că, în speţă, contestaţia împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii, publicată în SEAP la data de 16.05.2024, trebuia înaintată atât Consiliului, cât şi autorității contractante, până la data de 23.05.2024, inclusiv, sub sancțiunea respingerii contestației, ca tardivă. Potrivit documentelor probatorii regăsite la dosarul cauzei, contestatorul a ales să transmită contestația sa, prin email, în data de 22.05.2024, către adresa ......, aparținând CNSC, și către adresa ......, adresă care nu aparține autorității contractante, din informațiile anunțului de participare aferent procedurii, adresa de email corectă a acesteia fiind ....... De asemenea, este reținut că autoritatea contractantă confirmă primirea contestației, prin email, în data de 28.05.2024, atunci când contestatorul a ales să o comunice la adresa corectă. În contextul expus, este evident că data transmiterii contestației către autoritatea contractantă nu poate fi considerată decât data de 28.05.2024, însă, prin raportare la data de la care curge termenul legal de contestare, se constată că aceasta este în afara termenului de 7 zile Pagina 4 din 5

§ 6

de depunere a contestației, prevăzut de legiuitor pentru efectuarea unui astfel de demers. Greșeala utilizării unei adrese de email incorecte îi este imputabilă contestatorului, drept care culpa înaintării contestației cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 101/2016 aparține exclusiv acestuia. Cum la dosarul cauzei nu au fost administrate alte probe din care să rezulte efectuarea demersului de comunicare a contestației în termenul legal și către autoritatea contractantă, Consiliul concluzionează că asocierea contestatoare a transmis contestația sa la autoritatea contractantă în afara termenului legal, situație în care devine aplicabilă sancțiunea prevăzută la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestația de față urmând a fi respinsă, ca tardiv introdusă. Luând în considerare cele anterior expuse, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite excepția tardivității contestației, invocată din oficiu, și va respinge, ca tardivă, contestația formulată de ......, în calitate de lider al asocierii ......, în contradictoriu cu ......, în calitate de autoritate contractantă. Operând excepția tardivității, Consiliului îi este interzisă cercetarea și pronunțarea în privința fondului criticilor din cuprinsul contestației. Față de această soluție, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (9) din același act normativ, solicitarea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și respinge, ca tardivă, contestația formulată de ......, în calitate de lider al asocierii ......, în contradictoriu cu ......, în calitate de autoritate contractantă. Respinge solicitarea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 5 din 5

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.