AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1377/2024

NEDEIAS COM SRL în contradictoriu cu COMUNA SLIVILEȘTI

Decizia CNSC nr. 1377/C5/1110 din 20.05.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1377/C5/1110 din 20.05.2024

Data din document
2024-05-20
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Sistem de alimentare cu apă în comuna Slivilești, judeţul Gorj (proiectare
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de intervenient. Respinge ca nefondată contestația formulată de ASOCIEREA NEDEIAS-COM SRL - ROD LAN IN VEST SRL - TRUST CONS SCHINTEIESTI SRL - XALLO TEHNIC SRL, prin liderul de asociere NEDEIAȘ-COM SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA SLIVILEȘTI. Admite, în parte, cererea de intervenție formulată de GRUP PRIMACONS SRL, în calitate de membru al Asocierii ROCONIS TRANS CONSTRUCT SRL, GRUP PRIMACONS SRL, TRANSCOM CARAIMAN SRL. Respinge ca inadmisibilă cererea intervenientei privind „obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Analizând criticile formulate de contestator, Consiliul constată că acestea vizează aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat și apreciat oferta sa, în speță, neîndeplinirea unor cerințe din caietul de sarcini. Totodată, solicită și reevaluarea ofertei câștigătoare. Referitor la primul motiv de respingere a ofertei contestatorului (graficul Gantt), Consiliul reține că prin fișa de date, autoritatea contractantă a solicitat: „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice (...) Ofertanții vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenței cu cerințele/specificațiile prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini și a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentația de atribuire. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caie…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1377/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 21190Data înregistrării: 2024-04-08
ContestatorNEDEIAS COM SRLCUI 5290703
Autoritate contractantăCOMUNA SLIVILEȘTICUI 4352069

2024_1377_2024_Decizie_1377.pdf, BO2024_1377_2024_BO2024_1377.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.509 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1377/C5/1110 Data: 20.05.2024 Prin contestația nr. 24129/05.04.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 21190/08.04.2024, înaintată de ASOCIEREA NEDEIAS-COM SRL - ROD LAN IN VEST SRL - TRUST CONS SCHINTEIESTI SRL - XALLO TEHNIC SRL, prin liderul de asociere NEDEIAȘ-COM SRL, cu sediul în sat Buduș, comuna Budacu de Jos nr. 143A, judeţul Bistriţa-Năsăud, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J06/43/1994, cod unic de înregistrare RO 5290703, reprezentată de administrator Cristurean Alexandru, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 1416 din 29.03.2024, precum și împotriva actelor anterioare ce au stat la baza emiterii actului atacat, emise de către COMUNA SLIVILEȘTI, cu sediul în strada Principală nr. 73, comuna Slivilești, județul Gorj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Sistem de alimentare cu apă în comuna Slivilești, judeţul Gorj (proiectare

§ 2

și

§ 3

execuţie)”, anunţ

§ 4

de

§ 5

participare

§ 6

nr. SCN1135051/22.11.2023, s-au solicitat următoarele:

§ 7

- anularea rezultatului procedurii; - anularea actelor și operaţiunilor premergătoare rezultatului, astfel cum se regăsesc în cuprinsul documentaţiei de atribuire, respectiv sub forma proceselor-verbale intermediare de evaluare ale achiziţiei publice și sub forma raportului procedurii; - anularea actelor subsecvente acestei decizii; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar, prin raportare la argumentele expuse în cele ce urmează. Pagina 1 din 2

§ 8

Prin cererea de intervenție nr. 668/18.04,2024, înregistrată la CNSC cu nr. 24331/19.04.2024, GRUP PRIMACONS SRL, cu sediul social în municipiul Slatina, str. Piteşti nr. 213, județul Olt, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J28/870/1994, având CUI 6341643, în calitate de membru al Asocierii ROCONIS TRANS CONSTRUCT SRL - GRUP PRIMACONS SRL - TRANSCOM CARAIMAN SRL, reprezentantă legal prin dl. Bălţoi Octavian şi convenţional prin Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Ceparu și Irimia", cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Ceparu şi Irimia" din Bucureşti, Str. Ştefan Mihăileanu, nr. 11, Sector 2, a solicitat următoarele: 1. admiterea cererii de intervenţie; 2. respingerea contestaţiei formulată de ASOCIEREA NEDEIAS-COM SRL - ROD LAN IN VEST SRL - TRUST CONS SCHINTEIESTI SRL - XALLO TEHNIC SRL: i) în principal, pe cale de excepţie, ca fiind formulată de o entitate fără capacitate procesuală de folosinţă, iar ii) în subsidiar, respingerea contestaţiei ca nefondată, 3. obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de intervenient. Respinge ca nefondată contestația formulată de ASOCIEREA NEDEIAS-COM SRL - ROD LAN IN VEST SRL - TRUST CONS SCHINTEIESTI SRL - XALLO TEHNIC SRL, prin liderul de asociere NEDEIAȘ-COM SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA SLIVILEȘTI. Admite, în parte, cererea de intervenție formulată de GRUP PRIMACONS SRL, în calitate de membru al Asocierii ROCONIS TRANS CONSTRUCT SRL, GRUP PRIMACONS SRL, TRANSCOM CARAIMAN SRL. Respinge ca inadmisibilă cererea intervenientei privind „obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 111.685 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1377/C5/1110 Data: 20.05.2024 Prin contestația nr. 24129/05.04.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 21190/08.04.2024, înaintată de ASOCIEREA ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL, prin liderul de asociere ... SRL, cu sediul în ......... ........., judeţul ........., înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. ,,,, cod unic de înregistrare RO ........., reprezentată de administrator ........., împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 1416 din 29.03.2024, precum și împotriva actelor anterioare ce au stat la baza emiterii actului atacat, emise de către ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Sistem de alimentare cu apă în ........., judeţul ......... (proiectare și execuţie)”, anunţ de participare nr. ...., s-au solicitat următoarele:

§ 2

- anularea rezultatului procedurii; - anularea actelor și operaţiunilor premergătoare rezultatului, astfel cum se regăsesc în cuprinsul documentaţiei de atribuire, respectiv sub forma proceselor-verbale intermediare de evaluare ale achiziţiei publice și sub forma raportului procedurii; - anularea actelor subsecvente acestei decizii; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar, prin raportare la argumentele expuse în cele ce urmează. Prin cererea de intervenție nr. 668/18.04,2024, înregistrată la CNSC cu nr. 24331/19.04.2024, ... SRL, cu sediul social în municipiul ...., ...., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J28/870/1994, având CUI 6341643, în calitate de membru al Asocierii ... Pagina 1 din 38

§ 3

SRL - ... SRL - ... SRL, reprezentantă legal prin dl. ..., a solicitat următoarele: 1. admiterea cererii de intervenţie; 2. respingerea contestaţiei formulată de ASOCIEREA ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL: i) în principal, pe cale de excepţie, ca fiind formulată de o entitate fără capacitate procesuală de folosinţă, iar ii) în subsidiar, respingerea contestaţiei ca nefondată, 3. obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ASOCIEREA ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL, prin liderul de asociere ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele redate în partea introductivă. Ulterior justificării interesului său în promovarea contestației prin prisma faptului că a participat, în calitate de ofertant la procedura de atribuire, cu ocazia evaluării ofertelor, achizitoarea „a încălcat propriile cerințe stabilite în documentația de atribuire în ceea ce privește aspectele de conformitate ale propunerii financiare și, la fel, a procedat și în ceea ce privește propunerea tehnică”. Referitor la motivele de nelegalitate invocate, autoarea contestației subliniază faptul că, în petitul cererii, a solicitat Consiliului să se pronunţe, în mod expres și distinct, și asupra actelor premergătoare/operațiunilor administrative (distincția fiind mai degrabă teoretica decât practică), care stau la baza, sau mai bine spus care ajută decisiv la emiterea actului atacat, respectiv solicitarea de clarificări nr. 1121/13.03.2024, procesele- verbale și, desigur, raportul procedurii, înregistrat la emitent sub nr. 1415/29.03.2024. În acest sens, învederează faptul că legiuitorul a construit, în această materie, un mecanism extrem de interesant, prin aceasta succesiune de acte premergătoare, fără valoare juridica intrinsecă - aspect de natură a evita exercitarea excesivă și repetată a dreptului la contestație - care construiesc un soi de contur juridic, de cadru în care rezultatul procedurii trebuie finalmente să se potrivească perfect. Altfel spus, legalitatea acestor acte premergătoare asigură, atâta vreme cat se ține seama de ele, legalitatea actului administrativ de desemnare a câştigătorului procedurii - per a contrario însă, aparenta legalitate a rezultatului nu se va întinde asupra actelor premergătoare ci, mai mult Pagina 2 din 38

§ 4

de atât, va rămâne dependentă de ele atâta vreme cât nu vor fi confirmate de o decizie jurisdicțională. Cu referire la presupusul caracter inacceptabil al ofertei asocierii ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL, contestatoarea, în lumina scurtelor consideraţii teoretice, și văzând care sunt actele premergătoare la care se raportează/referă în contestație, supune atenției Consiliului următoarele aspecte: textele invocate de autoritate - art. 134 alin. (5) și (6) din H.G. nr. 395/2016, faptul că, în cuprinsul caietului de sarcini, la capitolul 7 „Modul de prezentare propunerii tehnice” se regăsesc cerinţele fundamentale pe care propunerea tehnică trebuie să le îndeplinească și, pe de altă parte, elementele pe care, imperativ, autoritatea contractantă are obligaţia de a le analiza și, desigur, de a prezenta aceasta analiză în cuprinsul procesului verbal intermediar; ofertantul va întocmi propunerea tehnică astfel încât, în procesul de evaluare al ofertelor, informaţiile să permită identificarea facilă a specificaţiilor din caietele de sarcini şi proiectele tehnice pe specialităţi, corelate cu documentele de calificare privind resursele alocate pentru execuţia contractului în termenul ofertat; analiza autorității în această privinţa a fost însă una superficială, verificându-se, în cazul contracandidatelor, numai prezența informaţiilor minime, dar nu și eventualele neconcordanțe sau, mai corect spus, contradicţii dintre procedurile ofertantului și aplicabilitatea lor în condiţiile Graficului de lucrări, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte oferta asocierii ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL, s-a cautat o înăsprire artificală și, desigur, tardivă a condiţiilor de competitie. În acest sens, arată petenta, se poate observa, din analiza comunicării transmisă asocierii, că achizitoarea, după ce a formulat o solicitare de clarificare cu referire la Graficul Gantt, a caracterizat răspunsul acesteia ca neconcludent și i-a respins oferta ca inacceptabilă. Pe cale de consecinţă, solicită Consiliului să aibă în vedere următoarele aspecte: - prin solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a solicitat asocierii să „clarifice” absența unui anumit grad de detaliere a succesiunii activităților și subactivităților din cuprinsul Graficului Gantt (nu se invocă de către comisia de evalulare absența informaţiilor din ofertă, ci numai din Graficul Gantt); - caietul de sarcini nu conţine explicit, o atare cerinţă, în capitolul referitor la Graficul Gantt, motiv pentru care asocierea ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL a formulat un răspuns din două părți; Într-o prima parte, a învederat autorității faptul că solicitarea de clarificari adaugă la documentaţie, extinzând dincolo de limitele iniţiale cerinţele din caietul de sarcini - o atare menţiune trebuia facută, în mod expres și dintru început, deoarece ea se constituie în insasi explicaţia conduitei sale, aşadar exact ceea ce i-a cerut autoritatea contractnată: nu a detaliat la nivelul despre care se face vorbire în solicitarea de clarificări, deoarece această detaliere nu rezulta ca fiind necesară din caietul de sarcini; Pagina 3 din 38

§ 5

- sub imperiul vechii reglementari - problema de drept însă, este aceeaşi - Consiliul a reținut că, din cuprinsul documentelor anexate ofertei, nu rezultă că nu s-ar fi finalizat cu succes contractul, că ar fi fost erori de execuţie grave care ar pune în discuţie siguranţa obiectivului, că ar fi existat litigii legate de întârzieri sau alte incidente, astfel încât probatoriul solicitat în acest sens ofertantului de către autoritatea contractantă excede cadrului stabilit de - pe atunci - OUG nr. 34/2006. - este adevărat că, potrivit legii, autoritatea are dreptul de a solicita clarificari sau completări ale cerinţelor stabilite prin criteriile de calificare şi selecţie sau pentru a demonstra conformitatea ofertei cu cerinţele solicitate, însă, astfel cum a reţinut şi Consiliul, acest articol nu îi dă dreptul să solicite participanţilor la procedură prezentarea unor documente care exced documentaţiei de atribuire, în măsură să le creeze acestora o situaţie dezavantajoasă în raport cu ceilalţi participanţi. Or, procedând astfel, autoritatea contractantă a încălcat principiul egalităţii de tratament;   - prin urmare, autoritatea contractantă nu îşi poate întemeia decizia de respingere a unei oferte pe eventuala lipsă a unor documente de calificare care nu au fost cerute ori pe neîndeplinirea unor cerinţe neprevăzute în documentaţie, atâta vreme cât însăși comisia de evaluare are obligaţia de a verifica modul de îndeplinire a criteriilor de calificare și selecţie, astfel cum au fost prevăzute în documentaţia de atribuire, de către fiecare ofertant în parte; - oferta câştigătoare se stabileşte numai dintre ofertele admisibile şi numai pe baza criteriului de atribuire precizat în documentaţia de atribuire; - din cele evocate este evident că evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerinţele de calificare din documentaţia de atribuire, nu la altele (sau la aceleaşi, însă diminuate ori majorate, ele pilda printr- o solicitare de clarificări). - în condiţiile în care asocierea a presupus că scopul tuturor participanţilor la procedură este o concurență reală și, deci, o soluţie materializată finalmente în atribuirea contractului către cel mai bun ofertant, aceasta a oferit toate clarificările sau, mai corect spus, confirmările cerute de achizitoare, prezentând acelaşi Grafic Gantt (nu un altul), dar mai amănunțit, și însoțit de grafice pentru resursele alocate organizării de şantier, pentru jaloane (reconfigurat) etc - aşadar, asocierea a răspuns, confirmând informaţiile necesare, la toate cerinţele autorității; - deși comisia de evaluare a reținut că asocierea nu ar fi justificat „necorelarea" anumitor elemente în cadrul Graficului Gantt, caietul de sarcini nu cerea, în mod explicit, decât doi parametri - or, achizitoarea cere acum numeroşi alţii, ceea ce a dus la exprimarea singurei explicaţii posibile: prin clarificare se cere ceva în plus; - în pofida faptului că autoritatea contractantă susține că, în cuprinsul graficului nu se regăsesc resursele necesare organizării de Pagina 4 din 38

§ 6

şantier, nici în caietul de sarcini nu se cere explicit situația acestor resurse în grafic; - achizitoarea afirmă că nu se specifică, în cadrul Graficului Gantt, alocările de resurse, deși în parte acestea există în cuprinsul ofertei tehnice. Prin urmare, conchide contestatoarea, comisia de evaluare nu a reuşit să își îndeplinească atribuțiile pe care însăși legea i le pune în sarcină, de a analiza amănunțit și competent oferta tehnică a asocierii, și atunci s-a îndreptat către modalitatea facilă de rezolvare a problemei: solicitarea de clarificări, pentru a confirma informaţiile necesare. Precizează că, nu întâmplător, a reprodus supra, nu doar dispozițiile alin. (3) și (4) ale art. 134 din H.G. nr. 395/2016, invocate de autoritate, ci și ale alin. (1) al aceluiaşi text, unde se utilizează în mod corect noţiuni precum: confirmare, completare formală, clarificare. Este domeniul în care se regăsește legalitatea actului atacat, și de unde porneşte, până la urmă, justețea soluţiei de anulare pe care o solicită. În opinia petentei, necesitatea distincţiei din confirmare și informaţia însăși este una fundamentală, și pe care comisia de evaluare nu a făcut-o: limita a ceea ce se solicita prin intermediul unor cereri de clarificare o reprezintă informaţia însăși, și, de asemenea, informaţia reprezintă, la rândul său, una dintre limitele modificării ofertei tehnice. Afirmă că, în speţă, ofertantul a făcut, în cadrul răspunsului la clarificări, treaba comisiei, și a adus informaţiile deja existente în cuprinsul propunerii tehnice, și le-a expus centralizat, spre confirmare, comisiei, astfel cum aceasta i-a solicitat. Contestatoarea învederează faptul că modificarea ofertei tehnice, în sensul legii, înseamnă, după cum s-a arătat de-a lungul a peste 20 de ani de jurisprudență, modificarea semnificativă a cantităților de materiale, schimbarea echipei desemnate, modificarea termenelor asumate sau a actelor necesare etc., în fapt, acele schimbări care pot impieta asupra „punctabilității sau calificaţii”, fără a conduce însă, în mod direct și nemijlocit la schimbarea soluţiei tehnice, deoarece acolo s-ar verifica oferta alternativă, ca motiv distinct de excludere. Mai mult, susține contestatoarea, faptul că anumite informaţii s-au regăsit în alte părți ale unei oferte care nu este, totuşi, una de două sau trei pagini, sau faptul ca nu s-au indicat numere de pagina - acestea, în mod indiscutabil, nu sunt nici lipsuri, și nici neconcludente, deoarece asocierea a decis să prezinte mai mult de simple indicaţii, și am prezentat centralizat toate informaţiile sub forma ceruta de autoritate. În concret, arată petenta, achizitoarea a spus ca, desi nu rezultă expres din caietul de sarcini, ar dori ca Graficul Gantt să cuprindă el însuși anumite informaţii, iar asocierea ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL i-a predat un Grafic Gantt cu acele informaţii. Ulterior, aceeaşi autoritate contractantă a sancționat-o pentru ca a îndeplinit cerinţa întocmai. Conchide că toate aceste elemente relevă, în fapt, o realitate indubitabilă: nu numai că ofertantul asocierea ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL a răspuns concludent solicitării de clarificări adresată de Pagina 5 din 38

§ 7

comisia de evaluare, prezentând, în mod centralizat, informaţiile dorite, în formatul dorit. În plus, susține autoarea contestației, asocierea nu și-a modificat propunerea tehnică, deoarece nu a utilizat decât exclusiv informaţii deja existente în aceasta, fără a aduce nicio schimbare - cantități, termene, etc., sens în care a confirmat informaţii din ofertă, încadrându-se riguros în ipoteza prevăzută de art. 134 din H.G. nr. 395/2016. În ceea ce privește presupusa neconformitate a ofertei ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL, petenta apreciază că autoritatea nu numai că se află în eroare, dar se regăsește în aceeaşi eroare ca și în cazul inacceptabilității, deoarece: - se discută despre o neconformitate prin raportare la o presupusă nerespectare a prevederilor documentaţiei de atribuire, prin raportare la aceleaşi teme - Grafic Gantt, termen de valabilitate oferta; - în fapt însă, nu avem o lipsă de informaţii sau soluţii, iar includerea ulterioară, prin detaliere, în Graficul Gantt a unor informaţii deja existente în ofertă, nu modifică nu nimic propunerea tehnică; - în fapt, propunerea tehnică înseamnă, într-un contract de lucrări, soluţie tehnică, materiale, echipă, termene, acte, răspundere; - acestea nu sunt modificate, deci ele există deja în ofertă, și ca urmare sunt conforme documentaţiei, cu excepţia, desigur, a unei erori materiale, pe care asocierea și-a asumat-o expres, dar a cărei corectare nu afectează concurența și nu creează un tratament favorizant pentru aceasta; În opinia sa, tema neconformității, astfel cum apare în actul atacat și în cele anterioare/subsecvente, este grevată și de un alt motiv de nelegalitate, și anume lipsa motivării, care reprezintă una dintre condiţiile fundamentale, de fond, de validitate ale actului administrativ o reprezintă motivarea. În acest sens, simpla raportare la anumite texte/norme juridice, nu poate reprezenta motivare în sensul legii. Actul administrativ trebuie ca, prin chiar cuprinsul său, să arate motivele pe care se sprijină, astfel încât să se poată reliefa încadrarea sa în cadrul competentelor legale și exerciţiul (corect sau nu) al puterii publice. În sprijinul susținerilor învederează în acest sens, că înalta Curte de Casaţie și Justiție, printr-o decizie de speță, a statuat că, pentru a-și putea exercita atribuția de control al legalității actelor administrative potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată trebuie să cunoască raţiunile pentru care emitentul actului, în îndeplinirea puterii sale discreţionare, a ales soluţia criticată de cel vătămat, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului administrativ; Obligaţia autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice și se impune, mai ales, în cazul actelor prin care se suprimă/afectează drepturi sau situații juridice individuale, cum este cazul în speţă. În aceeaşi ordine de idei, arată petenta, prin Decizia nr. 1580/2008 a ICCJ, instanța supremă face aplicarea unui alt principiu al motivării actului administrativ, derivat, de această dată, din jurisprudența Pagina 6 din 38

§ 8

comunitară: motivarea incompleta sau greşită a unui act administrativ echivalează cu nemotivarea sa. Astfel, instanța arată ca motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, deopotrivă să li se permită curţilor comunitare să efectueze revizuirea actului (Cauza CJUE C-367/1995; cauza CJUE C- 509/1993). În concret, susține contestatoarea, referindu-se la actele atacate, se observă că, în cuprinsul acestora, decât o simplă referinţă enunţiativă, în sensul în care nu este respectată documentaţia de atribuire, însă a întemeia respingerea unei oferte, aşadar un act juridic cu efect imediat și definitiv, pe o simplă (posibilă) constatare este, în mod cert, o conduită care nu se circumscrie imperativelor motivării actului administrativ. În opinia sa, era necesar ca autoritatea contractantă să arate în concret la ce se referă, și care este motivaţia reală a deciziei sale de excludere, prin raportare inclusiv la eroare materială, modificare semnificativă vs. modificare nesemnificativă, principiul egalității de tratament etc. În ceea ce privește neconformitatea ofertei câștigătoare, autoarea contestației consideră că „analiza extrem de dură și părtinitoare a comisiei” nu se verifică și în cazul ROCONIS, sens în care solicită CNSC să constate și lipsa de conformitate cu prevederile legale a ofertei sale tehnică și financiară, deoarece însăși caietul de sarcini impunea o analiză mult mai atentă în ceea ce priveşte propunerea tehnică, și mai exact mult mai concretă decât ceea ce rezulta din actele premergătoare prin care s-a constatat conformitatea propunerii tehnice. În acest sens, solicită CNSC obligarea autorității contractante la reanalizare, reală de această dată, a propunerii tehnice. Referitor la materia propunerii financiare, care face obiectul celui de-al doilea proces-verbal intermediar, învederează, în primul rând, că îi revenea autorității contractante responsabilitatea pentru admiterea și declararea câștigătoare a ofertei, context în care era ținută să verifice admisibilitatea și conformitatea ofertei sub orice fel de detaliu, în caz contrar riscând a declara admisibilă/câștigătoare o ofertă care nu îndeplinește cerințele impuse (inacceptabilă sau neconformă), însă cum nu a procedat așa, această situație este aptă prin sine să atragă răspunderea juridică a autorității contractante pentru rezultatul nelegal (cât și, de ce nu, și a funcţionarilor săi vinovați). Autoarea contestației consideră că orice decizie a comisiei de evaluare privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare legală și temeinică, sub toate aspectele acesteia și cu respectarea întocmai a cerinţelor documentaţiei de atribuire și a principiului tratamentului egal al ofertanţilor - fiind, de altfel, una dintre caracteristicile de baza, dintre trăsăturile specifice și definitorii ale materiei achiziţiilor publice: principiile nu sunt aplicabile subsidiar, și nu au un simplu rol de generalia, ci sunt întru totul direct Pagina 7 din 38

§ 9

aplicabile, iar respectarea lor este fundamentală și permanent verificabilă, fără a putea fi înlăturata de acte anterioare, indiferent de forţa lor. În acest sens, arată, în primul rând, că prețurile materialelor, astfel cum apar în propunerea financiară, nu iau în considerare o serie de elemente nu numai previzibile, ci și inevitabile: costurile cu forţa de muncă reprezintă o categorie aparte, prin raportare la creşterile de salariu minim aflate deja în dezbatere, variaţiile deosebite în privinţa contribuţiei la sănătate și desigur, este vorba doar despre elemente extrem de evidente, și care sunt ocolite în propunerea tehnică a ofertantei, fără ca acest lucru să fi deranjat în vreun fel comisia de evaluare; în materie tehnică, există evidente lipsuri în oferta câștigătoare, din perspectiva corelării cu termenele, cantitățile de materiale și termenele asumate, în condiţiile soluţiei tehnice; nu în ultimul rând, înscrisurile prezente în cuprinsul ofertei, prin raportare la prevederile documentaţiei de atribuire. În aceste condiţii, petenta apreciază că autoritatea contractantă a creat un avantaj pentru asocierea ..., SRL, ... SRL în raport de asocierea din care face parte care a prezentat un preț mai bun - or, un atare avantaj contravine principiului tratamentului egal. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă avea obligaţia de a respinge oferta depusă de asocierea ..., ...SRL, ... SRL ca inacceptabilă și/sau neconformă. Subliniind faptul că Legea nr. 98/2016, cu referinţă în principal asupra principiilor stabilite la art. 2, impune ca orice ofertă care este depusă să fie legală și sustenabilă, apreciază că ignorarea propriei documentaţii de atribuire de către autoritatea contractantă și declararea câștigătoare a unei oferte care nu este cea mai avantajoasă pentru interesul public, reprezintă o încurajare a unei activități financiare contabile ilicite. Pe cale de consecinţă, pentru toate aceste motive, ... SRL solicită Consiliului admiterea contestației, cu consecința anulării rezultatului procedurii, anularea actelor și operaţiunilor premergătoare rezultatului, astfel cum se regăsesc ele în cuprinsul documentaţiei de atribuire, respectiv sub forma proceselor-verbale intermediare de evaluare ale achiziţiei publice și, sub forma raportului procedurii, anularea actelor subsecvente acestei decizii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar, prin raportare la argumentele expuse supra. În sensul celor expuse, învederează faptul că își rezervă dreptul de a dezvolta contestația, atât din punctul de vedere al motivării, cât și din perspectiva probațiunii propuse după studierea dosarului. În drept, au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, ca și pe textele normative invocate mai sus. În probațiune, solicită administrarea probei cu înscrisuri, aflate la dosarul cauzei. Pagina 8 din 38

§ 10

Prin adresa nr. 1775/10.04.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 22322/11.04.2024, PRIMĂRIA ......... a transmis punctul de vedere privind contestația formulată de ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL. Prezentând un scurt istoric al procedurii de atribuire, achizitoarea prezintă următoarele date relevante: - Accesarea ofertelor a avut loc în data de 18.12.2023, ora 09:30, în prezenţa membrilor comisiei de evaluare. Aşa cum este precizat şi în procesul-verbal de accesare a ofertelor nr. 6689 din 18.12.2023 au depus ofertă următorii operatori economici: 1. Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SRL şi SC ...SRL; 2. Asocierea SC ... SRL, SC ..SRL, SC ... SRL şi SC ANDREEA .. SRL; 3. Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL şi SC ... SRL. - după accesarea ofertelor comisia de evaluare a procedat la evaluarea garanţiei de participare, a informaţiilor din DUAE şi a documentelor care îl însoţesc, precum şi îndeplinirea cerinţelor de calificare, conform proceselor-verbale de verificare a informaţiilor din DUAE şi din documentele ce îl însoţesc. - în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de participare şi a cerinţelor minime asociate, comisia de evaluare a hotărât că ambii ofertanţi îndeplinesc condiţiile de participare.  - conform procesului verbal nr. 1120 din data 13.03.2024, respectiv procesului verbal nr. 1232 din data 19.03.2024, comisia de evaluare a evaluat propunerile tehnice prezentate de cei trei ofertanţi în raport cu cerinţele minime din documentaţia de atribuire. În urma evaluării iniţiale a propunerii tehnice a ofertantului Asocierea SC ....SRL, SC ... SRL, SC ... SRL şi SC ...SRL, conform procesului verbal de evaluare nr. 1120 din data 13.03.2024, comisia de evaluare a concluzionat că este necesară solicitarea de clarificări, după cum urmează: • justificarea/clarificarea cu privire la Graficul Gantt prezentat în cadrul propunerii tehnice a următoarelor: - necorelarea activităţilor şi perioadelor de execuţie/prestare aferente serviciilor de proiectare cu cele specificate în Graficul fizic al serviciilor de proiectare; lipsa informaţiilor legate de resursele alocate - materiale pentru fiecare activitate în parte; inexistenţa resurselor alocate pentru activitatea Organizare de şantier; lipsa centralizării resurselor alocate (manoperă, utilaje, materiale etc.) lunar, pe ore şi categorie/tip utilaj/ material; Definirea şi prezentarea jaloanelor ca durată a întregii activităţi/subactivităţi şi nu ca un moment/punct cheie în realizarea acestora; • specificarea locului unde se regăsesc, în cadrul propunerii tehnice Declaraţiile pe proprie răspundere ale ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular Pagina 9 din 38

§ 11

nr.9) pentru operatorii economici SC ...SRL şi SC .. SRL, aşa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini (Cerinţa 6); • justificarea/clarificarea nedeclarării menţinerii valabilităţi ofertei până la data de 08.05.2024, astfel cum a fost solicitat prin adresa nr. 966 din 05.03.2024. Achizitoarea precizează că evaluarea propunerilor tehnice prezentate de cei trei operatori economici, având în vedere complexitatea acestora, a fost un proces de lungă durată, perioadă în care comisia de evaluare a evaluat toate cele trei oferte în raport cu prevederile documentaţiei de atribuire, verificând punct cu punct flecare solicitare din documentaţie, aplicând acelaşi tratament fiecărui ofertant participant la procedură, proces care s-a finalizat prin întocmirea procesului verbal nr. 1120 din 13.03.2024 care conţine concluziile evaluării, în urma cărora s-a stabilit solicitarea de clarificări tuturor ofertanţilor. Arată că solicitările de clarificări transmise către ofertantul Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SRL cu privire la propunerea tehnică prezentată de acesta, s-au stabilit de către comisia de evaluare după evaluarea tuturor informaţiilor prezentate de ofertant în cadrul propunerii tehnice cu raportarea directă la cerinţele documentaţiei de atribuire după cum urmează: I. Prin documentaţia de atribuire (Caietul de sarcini - Cerinţa 2. Grafic Gantt - Durata activităţilor corelată cu termenul maxim impus prin Caietul de sarcini) s-a stabilit, în mod foarte clar, ce trebuie să cuprindă Grafiul Gantt aferent investiţiei – „activităţile principale şi subactivităţile acestora, succesiunea şi duratele activităţilor, perioadele de desfăşurare a activităţilor şi punctele de reper relevante, drumul critic (se va evidenţia drumul critic, se vor defini şi se vor poziţiona jaloane pentru drumul critic), resursele alocate (personal, utilaje etc.) ...”. Analizând Grafiul Gantt (care reprezintă parte a propunerii tehnice, respectiv a ofertei) prezentat de ofertant, comisia de evaluare a identificat mai multe deficienţe în conţinutul acestuia în raport cu solicitarea din documentaţia de atribuie (caietul de sarcini), după cum urmează: Cu privire la componenta servicii de proiectare, deşi acesta conţine mai multe activităţi (Predare amplasament, Investigare amplasament. Raport de analiză a echipei de proiect, Elaborare documentaţii pentru obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate prin Certificatul de urbanism, Elaborare Documentaţie tehnică pentru obţinere autorizaţi de construire PAC, POE, Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie, Asistenţă tehnică), fiecare cu propriile subactivităţi, aşa cum sunt prezentate în documentul Graficul fizic - servicii de proiectare, pag.293 din fişierul Propunere tehnică proiectare _Asociere .....pdf), în cadrul Graficului Gantt prezentat de ofertant este evidenţiată activitatea Proiectare cu trei subactivităţi (Verificare tehnică de calitate DTAC, PT şi detalii de execuţie şi Asistenţă tehnică din partea proiectantului), reieşind, în mod clar, o necorelare a Pagina 10 din 38

§ 12

acestora, atât cu privire la activităţi, cât şi cu privire la termene de execuţie/prestare; - în Graficul Gantt, comisia de evaluare nu a identificat specificate/ menţionate adiţional/reprezentate în vreun fel resursele materiale aferente pentru fiecare activitate în cauză, materialele folosite reprezentând o resursă, la fel ca şi personalul şi utilajele; - cu privire la activitatea Organizare de şantier, în Graficul Gantt prezentat de către ofertant, nu au fost alocate resurse de niciun fel, fapt ce, în primul rând, contravine cerinţei din caietul de sarcini privind conţinutul Graficului Gantt şi, în al doilea rând, este anormal având în vedere că activitatea „organizare de şantier” presupune, pentru realizare, necesitatea existenţei unui minim de resurse (oameni, materiale, utilaje etc.); - de asemenea, în Graficul Gantt prezentat, comisia de evaluare a constatat că jaloanele pentru drumul critic sunt evidenţiate ca durată a întregii activităţi/subactivităţi şi nu ca un moment/punct cheie în realizarea acestora, jaloanele reprezentând de fapt un eveniment programat cu durată zero şi fără resurse. 2. Prin documentaţia de atribuire (Cerinţa 6. Condiţiile de mediu, sociale şi cu privire ia relaţiile de muncă) s-a impus: Ofertantul (ofertant unic, asociaţi, subcontractanți) va prezenta o declaraţie pe propria răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr.5) care sunt in vigoare în România, precum şi că le va respecta in vederea implementării contractului. Analizând conţinutul Propunerii tehnice prezentată de ofertant, comisia de evaluare nu a regăsit declaraţia în cauză pentru operatorii economici SC ...SRL (asociat) şi SC ... SRL (subcontractant). Prin urmare, arată achizitoarea, cele prezentate mai sus relevă faptul că solicitările de clarificări sunt stabilite de către comisia de evaluare ţinând cont de cerinţele documentaţiei de atribuire cu raportare directă la conţinutul propunerii tehnice prezentate de ofertant, afirmaţiile acestuia prezentate în contestaţie fiind neadevărate şi fără fundament. Revenind la solicitările de clarificări transmise ofertantului Asocierea SC ...- COM SRL, SC ... SRL, SC ... şi SC ...S.R.L. prin adresa nr. 1121 din 13.03.2024, precizează că acesta a răspuns, postând răspunsul în SEAP, în data de 15.03.2024, ora 16:02, prin adresa nr. 24194/15.03.2024 semnată de reprezentantul împuternicit al SC ... SRL ......... la care a ataşat o serie de documente: Grafic Gantt refăcut; Grafic resurse refăcut; Listă resurse; Grafie Gantt jaloane; Declaraţie privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relaţiilor de muncă şi privind respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă pentru ...SRL semnată de reprezentantul legal Danciu Valentin; Declaraţie privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relaţiilor de muncă şi privind Pagina 11 din 38

§ 13

respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă pentru .SRL, semnată de reprezentantul legal .. Declaraţie privind însușirea noului termen de valabilitate, semnată de reprezentantul legal al SC ... SRL, .......... Achizitoarea menționează că, astfel cum reiese din procesul-verbal nr. 1232 din 19.03.2024, comisia de evaluare, evaluând răspunsurile la solicitările de clarificări transmise de ofertantul Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SRL şi S.C. ...SRL a concluzionat că acestea sunt neconcludente motivând clar această concluzie după cum urmează: 1. Cu privire la Graficului Gantt prezentat în cadrul Propunerii tehnice: - Ofertantul nu justifică necorelarea activităţilor şi perioadelor de execuţie/prestare aferente serviciilor de proiectare cu cele specificate în Graficul fizic al serviciilor de proiectare - în Graficul Gantt există o singură activitate privind serviciile de proiectare, iar în Graficul fizic al serviciilor de proiectare există 5 activităţi cu subactivităţile aferente; - Ofertantul nu justifică inexistenţa resurselor alocate pentru activitatea Organizare de şantier; - Ofertantul nu justifică neprezentarea informaţiilor referitoare la resursele alocate (materiale) pentru fiecare activitate în parte; - Ofertantul nu justifică definirea şi prezentarea jaloanelor ca durată a întregii activităţi/subactivităţi şi nu ca un moment/punct cheie în realizarea acestora. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări ofertantul: - Apreciază că solicitările de clarificări cu referire la Graficul GANTT EXCED solicitărilor inițiale din documentaţia de atribuire, deşi solicitările de clarificări cu privire la conţinutul Graficului Guntt sunt în conformitate cu precizările din caietul de sarcini - Cerinţa 2, precizări referitoare la elementele şi conţinutul Graficului Gantt; Ataşează răspunsului Grafic Gantt refăcut, Grafic resurse refăcut, Listă resurse - document nou şi Grafic Gantt jaloane refăcut, modificând astfel conţinutul Propunerii tehnice. 2. Ofertantul nu specifică locul unde se regăsesc, în cadrul propunerii tehnice, Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr.9) pentru operatorii economici SC ...SRL şi SC ... ... SRL, aşa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini (Cerinţa 6). La răspunsul la solicitarea de clarificări ofertantul ataşează Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr.9) pentru operatorii economici SC ...SRL şi SC ... ... SRL, modificând astfel conţinutul propunerii tehnice. Pagina 12 din 38

§ 14

Analizând punctual răspunsurile la solicitările de clarificări rezultă următoarele: 1. Ofertantul nu a justificat în niciun fel necuprinderea, în cadrul Graficului Gantt, a activităţilor şi subactivităţilor aferente serviciilor de proiectare (aşa cum ele au fost prevăzute în Graficul fizic al serviciilor de proiectare), precum şi necorelarea şi perioadelor de execuţie/prestare a acestor servicii, fapt ce conduce la concluzia că Grafic Gantt prezentat nu corespunde cerinţelor impuse prin documentaţia de atribuire. Ofertantul prezintă un alt Grafic Gantt în care se poate observa că reprezintă o altă variantă de grafic modificată în totalitate faţă de graficul prezentat iniţial, fapt ce conduce evident la o modificare de conţinut a Propunerii tehnice. 2. Ofertantul nu prezintă niciun fel de justificare cu privire la faptul că, pentru activitatea „Organizare de şantier”, nu a alocat niciun fel de resurse aşa cum a fost solicitat să fie prezentate în cadrul Graficului Gantt (pentru toate activităţile şi subactivităţile. Totodată, este imposibilă realizarea acestei activităţi în implementarea contractului fără alocarea resurselor necesare, oricare ar fi natura acestora (materiale, personal sau utilaje). Odată cu noul Grafic Gantt prezentat, ofertantul alocă resurse pentru activitatea „Organizare de şantier”, fapt ce conduce evident la o modificare de conţinut a propunerii tehnice. 3. Ofertantul nu clarifică sau justifică, în vreun, fel lipsa evidenţierii, în cadrul Graficului Gantt, a informaţiilor referitoare la resursele materiale utilizate pentru realizarea fiecărei activităţi/ subactivităţi în parte, aşa cum s-a solicitat prin Documentaţia de atribuire unde este specificat clar că Graficul Gantt trebuie să includă resursele alocate. Ofertantul ataşează răspunsului la solicitarea de clarificări un document nou cu titlul „Listă resurse”, care cuprinde resursele pentru fiecare activitate în parte, document care conduce evident la o modificare de conţinut a propunerii tehnice, tn raport cu informaţiile prezentate iniţial în cadrul acesteia. 4. Ofertantul nu prezintă nicio explicaţie sau justificare pentru prezentarea, în cadrul Graficului Gantt, a jaloanelor ca durată a întregii activităţi/subactivităţi şi nu ca un moment/ punct cheie în realizarea acestora. Ofertantul ataşează răspunsului la solicitarea de clarificări un document nou cu titlul „Grafic Gantt Jaloane”, document care conduce evident la o modificare de conţinut a propunerii tehnice, în raport cu informaţiile prezentate iniţial în cadrul acesteia. 5. Ofertantul nu indică locul unde se regăsesc, în cadrul propunerii tehnice, Declaraţiile pe proprie răspundere ale ofertantului, din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, acesta a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular Pagina 13 din 38

§ 15

nr.9) pentru operatorii economici SC ...SRL şi SC ... ... SRL, invocând faptul că acestea nu au fost ataşate ofertei dintr-o eroare umană. De asemenea, acesta ataşează răspunsului la solicitarea de clarificări documentele lipsă, conducând la o modificare a conţinutului propunerii tehnice, în raport cu informaţiile prezentate iniţial în cadrul acesteia. Prin urmare, arată achizitoarea, analizând aspectele prezentate mai sus se observă că ofertantul, prin clarificările transmise, nu indică unde, în cadrul propunerii tehnice, se regăsesc documente solicitate prin documentaţia de atribuire şi nu explică în niciun fel aspectele sesizate de comisia de evaluare. De asemenea, documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice nu respectă şi nu corespund cerinţelor impuse prin documentaţia de atribuire/caietul de sarcini. În concluzie, prin prezentarea unor documente modificate în totalitate şi a unor noi documente, documente care conţin cu totul alte informaţii decât cele prezentate iniţial, acesta modifică conţinutul propunerii tehnice. Subliniază faptul că, în conformitate cu prevederile art. 134 din H.G. nr. 395/2016 clarificările care se transmit unui operator economic au rol de clarificare, completare formală (cu informaţii) sau confirmare şi nicidecum rol de completare cu documente, situaţie în care ne regăsim la momentul actual, iar acceptarea completării cu documente suplimentare care modifică conţinutul propunerii tehnice a unui ofertant conduce la existenţa unui tratament preferenţial faţă de acesta. Totodată, achizitoarea învederează faptul că, la nivelul punctului IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date s-a specificat clar faptul că, dacă propunerea tehnică nu satisface cerinţele caietului de sarcini, oferta va fi considerată neconformă. Raportat la cele expuse, autoritatea contractantă apreciază că declararea ca inacceptabilă a ofertei depuse de Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SRL s-a realizat în conformitate cu prevederile legale în materie, respectiv art. 134 alin. (5) şi alin. (6) din H.G. nr.395/2016 care specifică în mod clar situaţia în care se regăseşte oferta acestuia, după cum urmează: - în cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarifcări ... iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/ completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă - art. 134 alin. (5); - în cazul in care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă - art. 134 alin. (6). De asemenea, achizitoarea susține că declararea, ca neconformă, a ofertei depuse de Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SRL s-a realizat în conformitate cu prevederile legale în materie, respectiv în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi art. 137, alin. 3 lit.a) din H.G. nr.395/2016 Pagina 14 din 38

§ 16

care specifică în mod clar situaţia în care se regăseşte oferta acestuia, după cum urmează: - oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei ... - art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice; - nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini - art. 137 alin. 3 lit.a) din H.G. nr.395/2016. Autoritatea contractantă afirmă că cele prezentate mai sus relevă foarte clar că motivele pentru care oferta depusă contestatoare a fost declarată inacceptabilă, respectiv neconformă, precum şi prevederile legislative ce au la bază decizia de respingere a acestei oferte sunt foarte clare, iar criticile SC ... SRL nu au fundament. De asemenea, apreciază că, în comunicarea nr. 1416 din 29.03.2024, transmisă ofertantului Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SRL s-au transmis în mod clar şi detaliat motivele pentru care oferta acestuia a fost declarată inacceptabilă şi neconformă, făcându-se raportare atât la prevederile legislative incidente, cât şi la conţinutul propunerii tehnice şi solicitările din documentaţia de atribuire, Cu privire la critica petentei vizând neconformitatea ofertei câştigătoare, face următoarele precizări:

§ 17

1. evaluarea propunerilor financiare s-a realizat doar asupra ofertelor admise după evaluarea propunerilor tehnice, iar comisia de evaluare nu a avut cunoştinţă de ofertele financiare depuse de ofertanţi ale căror oferte au fost declarate inacceptabile şi/sau neconforme; 2. evaluarea tehnică a ofertei depuse de ofertantul Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL şi SC ... SRL a fost realizată de comisia de evaluare cu aceeaşi rigurozitate folosită şi în evaluarea celorlalte oferte, respectându-se principiul tratamentului egal; 3. evaluarea financiară a ofertei depuse de asocierea SC ... SRL, SC ... SRL şi SC ... SRL este consemnată în procesele-verbale nr.1237 din 20.03.2024 și nr.1289 din 22.03.2024, documente în care se poate observa faptul că, în evaluarea ofertei financiare, comisia de evaluare a verificat conformitatea acesteia cu solicitările din cadrul documentaţiei de atribuire. Astfel, apreciază că declararea ca şi conformă, respectiv admisibilă, a ofertei depuse de asocierea SC ... SRL, SC ... SRL şi SC ... SRL s-a realizat de către comisia de evaluare în urma evaluării riguroase a ofertei în raport cu cerinţele documentaţiei de atribuire, fără a-i oferi tratament preferenţial sau a-i crea vreun avantaj în raport cu ceilalţi ofertanţi. Conchide că procesul de evaluare s-a realizat corect, fără încălcarea principiilor care guvernează achiziţiile publice. În final, achizitoarea menționează faptul că a suspendat derularea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei depuse de Asocierea SC ... SRL, SC ... SRL, SC ... SRL şi SC ...SRL. Prin cererea de intervenție nr. 668/18.04,2024, înregistrată la cNSC Cu nr. 24331/19.04.2024, ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL, ... SRL, ... SRL, a solicitat următoarele: Pagina 15 din 38

§ 18

1. admiterea cererii de intervenţie; 2. respingerea contestaţiei formulată de ASOCIEREA ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL: i) în principal, pe cale de excepţie, ca fiind formulată de o entitate fără capacitate procesuală de folosinţă, iar ii) în subsidiar, respingerea contestaţiei ca nefondată, 3. obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016. ... SRL menționează că, la data de 08.04.2024, a luat la cunoştinţă despre publicarea în SEAP de către achizitoare a contestaţiei formulată de către Asocierea ... SRL (Lider) - ... SRL- ... SRL- ...SRL (prin care aceasta critică, pe de o parte, decizia autorităţii contractante prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă şi neconformă şi, pe de altă parte, decizia prin care oferta Asocierii ... SRL, ... SRL, ... SRL a fost admisă şi declarată câştigătoare. Redă dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, afirmă că, în calitate de membru al asocierii declarate câştigătoare a cărei ofertă a fost clasată pe primul loc în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire şi verificarea documentelor suport aferente probării informaţiilor prezentate în DUAE, justifică un interes deplin pentru ca rezultatul procedurii să fie menţinut. Intervenienta subliniază faptul că formularea apărărilor, sub aspectul susţinerii legalităţii actelor emise de autoritatea contractantă, respectiv a legalităţii derulării procedurii de licitaţie în vederea desemnării ofertantului câştigător, i-ar fi îngrădită în cazul în care nu ar avea calitatea de parte în dosar, astfel încât să-și poată proteja dreptul de ofertant câştigător. Subliniind faptul că interesul său este determinat, legitim, născut, personal şi actual, conform rigorilor impuse de prevederile art. 61 C. proc. civ. corelat cu art. 33 C. proc. civ. la care fac trimitere şi dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, întrucât contestatoarea atacă raportul procedurii prin care s-a stabilit calitatea Asocierii ...SRL, ... SRL, ... SRL de ofertant câştigător, ... SRL solicită admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie în interesul autorităţii contractante şi, în consecinţă, introducerea sa, în calitate de intervenient voluntar accesoriu, în dosarul CNSC nr. 1110/C5/2024, având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulată de Asocierea ... SRL - ... SRL- ... SRL- ...SRL. În prealabil analizei pe fond a contestației, intervenienta solicită Consiliului să se pronunțe cu privire la următoarele excepţii: II. Lipsa capacității procesuale de folosinţă a asocierii, prin prisma următoarelor considerente: - Capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual. Astfel, potrivit art. 56 alin. (1) C.proc.civ., poate fi parte în judecată doar persoana care are folosinţa drepturilor civile. Pagina 16 din 38

§ 19

- Entitatea care a formulat contestaţia este o asociere de operatori economici care au depus o oferta comună de participare la procedura de achiziţie publică organizată de .... prin .... Această asociere reprezintă o asociere în participaţie reglementată de Capitolul VII Contractul de societate, SECŢIUNEA a 3-a din Codul civil. Potrivit art. 1951 din Codul civil, „Asocierea în participaţie nu poate dobândi personalitate juridică şi nu constituie faţă de terţi o persoană distinctă de persoana asociaţilor". - Asocierea în participaţie nu există ca subiect distinct de drepturi şi obligaţii. Nefiind un subiect de drept civil, asocierea nu are patrimoniu şi nu poate dobândi drepturi şi obligaţii proprii, răspunderea pentru obligaţiile asumate în exercitarea activităţii pentru care s-a înfiinţat revine asociaţilor care răspund individual şi solidar faţă de terţi. Astfel, asociaţii, chiar acţionând pe contul asocierii, contractează şi se angajează în nume propriu faţă de terţi. Din aceste considerente, apreciază intervenienta, este imposibil ca asocierea în participaţiune să stea în judecată, nefiind o persoană juridică capabilă să deţină capacitate procesuală. În susținere invocă considerentele deciziei nr. 439/13.03.2019 pronunțată de Curtea de apel Bucureşti, dispoziţiile art. 56 alin. (2) C.proc.civ. potrivit cărora „pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii", nu sunt aplicabile asocierii în participaţiune. Pe de altă parte, arată intervenienta, având în vedere considerentele de mai sus privind lipsa capacităţii de folosinţă a asocierii, aceasta nu poate fi considerată nici persoană vatămată, pentru o astfel de situaţie legea reglementând dreptul şi pe cale de consecinţă calitatea procesuală activă a oricărui membru al asocierii, nu a asocierii care nu deţine capacitate de folosinţă, respectiv nu are aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii. În acest context, ... SRL solicită Consiliului admiterea excepției invocate şi să dispună respingerea contestaţiei ca fiind promovată de o entitate fără capacitate procesuală de folosinţă. III. Caracterul nefondat al contestaţiei: În măsura în care va considera că nu este incidenţă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, intervenienta solicită Consiliului respingerea contestaţiei ca nefondată, pentru următoarele considerente: A. Inacceptabilitatea şi neconformitatea propunerii tehnice a contestatoarei: Menționând că societatea contestatoare critică actele autorităţii contractante privind evaluarea propunerii sale tehnice raportat la respingerea ofertei sale ca inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) şi alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 şi neconformă în temeiul art. 137 alin.(3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, intervenienta precizează că, potrivit punctului 2.4.2 din raportul procedurii, în urma evaluării propunerilor tehnice, cu privire la oferta Asocierii ... SRL - ... SRL- ... SRL- ...SRL s-au reţinut următoarele: Pagina 17 din 38

§ 20

- clarificările/ completările transmise nu sunt concludente, iar, prin acestea, ofertantul modifică conţinutul propunerii tehnice, - ofertantul nu justifică necorelarea în cadrul Graficului Gantt prezentat în cadrul propunerii tehnice a activităţilor şi perioadelor de execuţie/prestare aferente serviciilor de proiectare cu cele specificate în Graficul fizic al serviciilor de proiectare, - în Graficul Gantt există o singură activitate privind serviciile de proiectare, iar în Graficul fizic al serviciilor de proiectare există 5 activităţi cu sub-activităţile aferente, - ofertantul nu justifică inexistenta în cadrul Graficului Gant prezentat în cadrul Propunerii tehnice a resurselor alocate pentru activitatea Organizare de şantier, - ofertantul nu justifică neprezentarea în cadrul Graficului Gantt prezentat în cadrul propunerii tehnice a informaţiilor referitoare la resursele alocate (materiale) pentru fiecare activitate în parte; - ofertantul nu specifică locul unde se regăsesc, în cadrul propunerii tehnice, Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durată de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr.9) pentru operatori economici SC ...SRL şi SC ... ... SRL, aşa cum s-a solicitat prin caierul de sarcin (Cerinţa 6); - ofertantul ataşează răspunsului Grafic Gantt refăcut, Grafic resurse refăcut, Listă resurse - document nou şi Grafic Gantt jaloane refăcut, ofertantul ataşează răspunsului Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durată de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr.9) pentru operatori economici SC ...SRL și SC ... ... SRL. Aşadar, având în vedere cele anterior menţionate, intervenienta consideră că autoritatea contractantă a respins oferta contestatoarei ca inacceptabilă, întrucât clarificările/completările transmise nu sunt concludente, iar, prin acestea, ofertantul modifică conţinutul propunerii tehnice şi, pe cale de consecinţă, ca neconformă, deoarece oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. Contestatoarea critică această decizie a autorităţii contractante, susţinând, în esenţă, că documentaţia de atribuire referitoare la întocmirea Graficului Gantt nu ar conţine cerinţele asupra cărora autoritatea contractantă a solicitat clarificări şi că răspunsul său la solicitarea de clarificări ar fi trebuit considerat concludent, informaţiile transmise reprezentând în opinia sa doar confirmări ale informaţiilor conţinute deja în propunerea tehnică. Prin urmare, contestatoarea susţine, pe de o parte, faptul că raportat la întocmirea documentului Grafic Gantt i-ar fi fost permisă modificarea acestui document, iar, pe de altă parte, susţine nemotivarea respingerii ofertei sale ce neconformă. Pagina 18 din 38

§ 21

Intervenienta subliniază faptul că ... SRL nu contestă, în niciun mod, lipsa depunerii formularelor impuse prin documentaţia de atribuire, respectiv a Declaraţiilor pe proprie răspundere, din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durată de îndeplinire a contractului de lucrări pentru membrul asocierii ...SRL şi pentru SC ... ... SRL şi nici lipsurile din Graficul Gantt, criticile formulate de contestatoare privind numai presupusa lipsă a cerinţelor privind Graficul Gantt din documentaţie şi calificarea informaţiilor lipsă drept clarificări de confirmare care nu ar implica în opinia sa modificarea propunerii tehnice. În opinia sa, criticile petentei sunt nefondate, actele autorităţii privind declararea ofertei Asocierii ... SRL - ... SRL- ... SRL- ...SRL ca fiind inaccepabilă şi neconformă sunt legale şi temeinice. Astfel cum se reţine şi în cadrul raportul procedurii, comisia de evaluare a analizat în mod temeinic şi legal propunerile tehnice ale ofertanţilor. În urma acestei analize a constatat, în mod corect, neconformitatea ofertei contestatoarei, aceasta nerespectând prevederile documentaţiei de atribuire, iar prin răspunsul la solicitarea de clarificări aceasta nu a răspunsul concludent autorităţii şi şi-a modificat întru-un mod nepermis oferta. Cu titlul preliminar, subliniază faptul că documentaţia de atribuire, alcătuită din fişa de date, caietul de sarcini, formularele necesare, instrucţiunile pentru ofertanţi şi modelul contractului nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, cât şi pentru autoritatea contractantă, acestea fiind definitive şi obligatorii în sensul prevederilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 123 din H.G. nr. 395/2016, cu modificările si completările ulterioare. În considerarea celor de mai sus, pentru a face dovada admisibilităţii ofertelor depuse, fiecare dintre participanţii la procedura de atribuire avea obligaţia de a întocmi propunerea tehnică cu respectarea cerinţelor din documentaţia de atribuire, în caz contrar oferta fiind considerată neconformă. Având în vedere cele mai sus prezentate, contrar celor susţinute de contestatoare, intervenienta susține că documentaţia de atribuire, respectiv cerinţa 2 din caietul de sarcini conţine prevederi exprese, clare şi neechivoce privind întocmirea şi prezentarea Graficului Gantt potrivit cărora: „ Cerinţa 2. Grafic Gantt - Durata activităţilor corelată cu termenul maxim impus prin caietul de sarcini. Ofertantul va prezenta Graficul general propus de realizare a investiţiei publice, şi care prezintă toate informaţiile necesare înţelegerii modului în care ofertantul intenţionează să deruleze execuţia lucrărilor, incluzând aspecte privind: activităţile principale şi subactivitâţile acestora, succesiunea şi duratele activităţilor, perioadele de desfăşurare Pagina 19 din 38

§ 22

a activităţilor şi punctele de reper relevante, drumul critic (se va evidenţia drumul critic, se vor definii şi se vor poziţiona jaloane pentru drumul critic), resursele alocate (personal, utilaje, etc.), rezervele de timp pentru situaţii neprevăzute, perioadele cu restricţii în execuţia unor activităţi şi orice alte informaţii considerate relevante în acest scop." Totodată, în caietul de sarcini (pag. 16) a fost prevăzută: „ Cerinţa 6. Condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă. Ofertantul (ofertant unic, asociaţi, subcontractanţi) vor prezenta o declaraţie pe proprie răspundere a ofertantului din care sâ rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr.5) care sunt în vigoare în România, precum şi că le va respecta în vederea implementării contractului. Prin Propunerea tehnică, ofertantul, inclusiv subcontractanţii săi, se angajează să respecte reglementările legale în domeniul mediului, social şi a! relaţiilor de muncă, ce se aplica la locul în care se execută lucrările şi care rezultă din legi, regulamente, decrete şi decizii, atât la nivel naţional (România) cât si la nivelul Uniunii Europene". Potrivit secțiunii IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date a achiziției: „Ofertanţii vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenţei cu cerinţele/specificaţiile prevăzute în cadrul prezentei secţiuni respectiv cu cele prevăzute în cadrul caietului de sarcini şi a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentaţia de atribuire. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerinţelor/obligaţiilor prevăzute în caietul de sarcini, unde este detaliat conţinutul acesteia. Ofertantul va demonstra corespondenta propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini. (...) Se vor furniza orice alte informaţii considerate semnificative pentru evaluarea corespunzătoare a propunerii tehnice. Dacă propunerea tehnică nu satisface cerinţele caietului de sarcini, oferta va fi considerată neconformă. Ofertele care nu detaliază şi nu asigură corelarea informaţiilor solicitate în cadrul acestei cerinţe cu restul prevederilor caietului de sarcini se considera neconforme." Intervenienta arată că, în raport de cele mai sus menţionate, ofertanţii erau obligaţi ca, la întocmirea propunerilor tehnice, să elaboreze Graficul Gantt corespunzător cerinţelor din caietul de sarcini anterior prezentate, precum şi să depună formularele constând în declaraţiile privind respectarea obligaţiilor referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă, acestea făcând parte din propunerea tehnică. Pagina 20 din 38

§ 23

Susține că aceste cerinţe nu au fost însă îndeplinite de contestatoare, Graficul Gantt depus în cadrul propunerii tehnice de către Asocierea ... SRL - ... SRL- ... SRL- ...SRL nu a fost structurat în mod corespunzător şi nu a cuprins informaţiile solicitate conform documentaţiei de atribuire, respectiv activităţile şi subactivităţile, resursele şi jaloanele. Subliniază faptul că ofertantul nu contestă observaţiile autorităţii privind conţinutul Graficului depus, ci susţine că nu era necesar acest grad de detaliere, informaţiile putând fi modificate ulterior depunerii ofertei. Or, în condiţiile lipsei din cadrul propunerii tehnice a unor informaţii concrete ce au fost stabilite în mod obligatoriu prin documentaţia de atribuire, respectiv prin Caietul de sarcini, oferta depusă de Asocierea ... este neconformă, impunându-se respingerea acesteia ca urmare a nerespectării cerinţelor minime ale documentaţiei de atribuire, decizia autorităţii contractante fiind temeinică şi legală. Pe de altă parte, raportat la susţinerile contestatoarei privind solicitarea de clarificări nr. 1121/13.03.2024 evidenţiază faptul că demersul autorităţii contractante de a solicita clarificări ofertantului Asocierea ... este unul în conformitate cu prevederile legale în materia achiziţiilor publice, criticile formulate de contestatoare fiind nefondate. În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia autoritatea a solicitat clarificări care „adaugă la documentaţie, extinzând dincolo de limitele iniţiale cerinţele caietului de sarcini", evidenţiază faptul că solicitarea de clarificări în discuţie nu a fost contestată. Redând dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, intervenienta apreciază că, în situaţia în care, contestatoarea aprecia că solicitarea de clarificări excedează prevederilor legale sau documentaţiei de atribuire, avea obligaţia de a solicita anularea acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în termenul legal. În ceea ce privește susținerile contestatoarei privind calificarea răspunsului său la solicitarea de clarificări şi a documentelor depuse împreună cu acesta ca reprezentând clarificări de confirmare, apreciază că nu pot fi primite, autoritatea contractantă neavând dreptul de a permite contestatoarei modificarea ofertei sale. Afirmă că, în contradictoriu cu susținerile contestatoarei, informaţiile lipsă din Grafic nu se regăsesc în cadrul altor documente, nu pot fi completate cu alte documente, comisia de evaluare reţinând lipsa, din cadrul propunerii tehnice a contestatoarei, a unor informaţii solicitate în mod clar, precis şi neechivoc prin caietul de sarcini, precum şi faptul că există neconcordanţe între Graficul Gantt şi celelalte elemente ale propunerii tehnice. Mai mult decât atât, ofertanta contestatoare nu indică documentele din cadrul ofertei sale care ar conţine informaţiile lipsă în care s-a regăsi informaţiile solicitate. Prin urmare, arată intervenienta, autoritatea nu a sancţionat simple clarificări de confirmare, ci exclusiv nerespectarea cerinţelor documentaţiei de atribuire. Pagina 21 din 38

§ 24

Cât priveşte aprecierile contestatoarei, referitoare la informaţiile care ar fi fost prezentate în cadrul altor capitole, urmează, ... SRL apreciază că cerinţele documentaţiei erau clare, în sensul că, autoritatea a solicitat prezentarea ofertelor tehnice cu o anumită structură. Învederează faptul că, în fişa de date, autoritatea a prevăzut că „Ofertanţii vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenţei cu cerinţele/specificaţiile prevăzute în cadrul prezentei secţiunirespectiv cu cele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini şi a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentaţia de atribuire". Rolul comisiei de evaluare este de a verifica conformitatea propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din perspectiva verificării modului în care acestea corespund cerinţelor caietului de sarcini, iar nu de a extrage informaţii din ansamblul ofertei tehnice, pentru a determina dacă o cerinţă este îndeplinită. Faţă de faptul că Graficul Gantt nu conţinea toate informaţiile conform cerinţelor stabilite prin caietul de sarcini, precum şi faţă de lipsa declaraţiilor privind respectarea condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă intervenienta opinează că o eventuală acceptare, în sensul arătat de ... SRL, de către autoritatea contractantă a depunerii unor documente noi şi refăcute ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr.98/2016 şi a principiului tratamentului egal. În aceast context, în care oferta iniţial depusă de asocierea contestatoare nu conţinea toate datele Graficului Gantt şi nici formularele privind respectarea condiţiilor de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă (parte a propunerii tehnice), cerinţele impuse prin fişa de date şi caietul de sarcini nu au fost respectate, iar, eventuale documente depuse ulterior, în cadrul unui răspuns la solicitarea de clarificare, respectiv Graficul refăcut, Graficul resurse refăcut, Listă resurse, Grahic Gantt jaloane refăcut, precum şi ataşarea formularelor- declaraţiilor, presupun depăşirea cu mult a limitelor unei clarificări, reprezentând de fapt o modificare a ofertei, fapt nepermis conform dispoziţiilor legale. Aşadar, arată intervenienta, acceptarea răspunsului său la solicitarea de clarificări de către autoritatea contractantă ar fi determinat apariţia unor avantaje evidente şi nejustificate în favoarea ofertantului ... SRL, care nu a inclus aceste informaţii în oferta iniţială, cu încălcarea astfel art. 209 din Legea nr.98/2016 şi art. 134 din H.G. nr. 395/2016. Afirmă că răspunsul său la solicitarea de clarificare nu poate fi considerat concludent, nu respectă limitele permise de lege pentru clarificări, respectiv clarificările/completările nu sunt formale sau de confirmare, răspunsul presupunând transmiterea unor noi documente, refăcute, conţinând informaţii diferite faţă de cele depuse iniţial în cadrul ofertei, fapt ce echivalează cu modificarea şi completarea conţinutul ofertei într-un mod nepermis de legislaţia achiziţiilor publice. Concluzionează că susţinerile contestatoarei sunt nefondate, prin acestea s-ar încălca prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, Pagina 22 din 38

§ 25

precum şi ale art. 124 alin. (1) şi art. 134 alin. (1) şi (6) din H.G. nr. 395/2016, prin faptul că s-ar fi dat posibilitatea ofertantului să transmită alte documente decât cele depuse în ofertă în termenul limită de depunere a ofertelor prin care să dovedească îndeplinirea cerinţelor prevăzute în fişa de date. Aşadar, în mod just, autoritatea contractantă, evaluând oferta tehnică depusă de Asocierea ..., a reţinut că aceasta nu respectă prevederile caietului de sarcini şi, în consecinţă, a dispus respingerea ofertei în discuţie ca fiind neconformă în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Intervenienta susține că, în contradictoriu cu afirmațiile contestatoarei, decizia de respingere a ofertei sale ca neconformă este motivată în mod corespunzător exigenţelor legale, motivele respingerii ofertei fiind prevăzute în mod expres: oferta nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei; nu satisfice în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Ori, având în vedere explicaţiile autorităţii contractante ce preced acestei concluzii, privind neconcludenţa răspunsului la solicitarea de clarificare, consideră că decizia de respingere a ofertei Asocierii ... este motivată corespunzător, fiind prezentate în mod clar şi concret motive respingerii ofertei sale, respectiv neîndeplinirea cerinţei 2 privind Grafic Gantt şi a cerinţei 6 privinddeclaraţiile pe propria răspundere. În sprijinul susținerilor sale invocă și redă prevederile art. 216 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016 și arată că, în speţă, a fost efectuată comunicarea rezultatului procedurii în acord cu dispoziţiile legale care impun ca, în cadrul raportului procedurii de atribuire, să fie indicate motivele de fapt şi de drept care au stat la baza respingerii ofertelor. Prin urmare, intervenienta apreciază că critica privind presupusa nemotivare a respingerii ca neconformă a ofertei Asocierii ... nu poate fi reţinută. Pe de altă parte, arătă faptul că sancţiunea nulităţii pentru nemotivare poate interveni doar în situaţia producerii unei vătămări efective, care nu a putut fi înlăturată şi care a produs efecte sub aspectul încălcării concrete şi iremediabile ale unor drepturi în cadrul procedurii de achiziţie publică. Or, aşa cum rezultă din cuprinsul contestaţiei adresate Consiliului, contestatoarea a cunoscut motivul pentru care oferta sa a fost declarată inacceptabilă şi neconformă, formulând o serie de apărări ample referitoare la aspectele care au fost reţinute drept temei al inacceptabilităţii şi neconformităţii ofertei, aspecte cunoscute, de altfel, şi din cuprinsul corespondenţei purtate cu autoritatea contractantă, respectiv solicitarea de clarificări nr.1121/13.03.2024 şi răspunsul la aceste clarificări. În contextul mai sus arătat, solicită Consiliului să constate temeinicia şi legalitatea evaluării a ofertei contestatoarei, autoritatea contractantă respectând prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, art. 134 din H.G. nr. 395/2016, art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Pagina 23 din 38

§ 26

Referitor la necesitatea respectării principiului tratamentului egal în domeniul achiziţiilor publice, intervenienta invocă jurisprudența Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). B. Oferta depusa de Asocierea ... SRL, ... SRL, ... SRL este admisibilă, fiind declarată în mod legal câştigătoare. Arătând că a doua parte a contestaţiei Asocierii ... priveşte oferta depusă de Asocierea ... SRL, ... SRL, ... SRL declarată câştigătoare cu privire la care solicită „să se constate lipsa de conformitate cu prevederile legale a ofertei tehnice şi financiare", procedând în continuare la redarea obligaţiilor autorităţii contactante privind evaluarea ofertelor, fără a arăta în concret cerinţele documentaţiei ce nu ar fi îndeplinite ori prevederile legale încălcate de ofertant. Sub acest aspect, la soluţionarea contestaţiei, solicită Consiliului să aibă în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora printre elementele contestaţiei se numără şi acelea referitoare la motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei şi la mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia. Or, asemenea elemente lipsesc cu desăvârşire din cuprinsul contestaţiei, simpla menţiune a faptului că s-ar fi impus o analiză mai atentă a propuneri tehnice şi indicarea unor elemente de preţ nu este suficientă pentru a corespunde unei motivări concrete. În opinia sa, contestatoarea nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare in integrum a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor concurente pe baza de supoziţii. O contestaţie trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate și netemeinicie a actelor atacate, motivele pe care se bazează calea de atac, iar nu să fie o formă fără fond, o contestaţie motivată pe parcursul procesului în urma accesului la dosarul achiziţiei publice, în acelaşi sens reţinând şi Consiliul prin Decizia CNSC 1056/C2/1107 din 23.04.2018 și Curtea de Apel Cluj - Secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - Decizia Civilă nr. 513/11 aprilie 2016; Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 155 din 16 mai 2023 Susține că, în cauza dedusă judecăţii, în care petenta face aprecieri generale legate de presupusa nelegalitate a actului atacat, dar fără a arăta cum a ajuns la această concluzie, respectiv fără a justifica argumentele pentru care înscrisurile prezentate de subscrisa în cadrul ofertei nu fac dovada îndeplinirii cerinţelor şi prevederilor legale, sens în care se impune respingerea contestaţiei ca nefondată. Pe de altă parte, contrar celor susţinute prin contestaţie, solicită Consiliului a constata temeinicia şi legalitatea evaluării ofertei Asocierii ... SRL, ... SRL, ... SRL, autoritatea contractantă respectând prevederile legale în domeniul achiziţiilor publice, cât şi documentaţia de atribuire, precum şi art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Intervenienta susține că, în cadrul ofertei depuse de Asocierea ...SRL, ... SRL, ... SRL au fost luate în considerare toate elementele necesare executării contractului, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar, fiind cuprinse toate costurile privind materialele, precum şi Pagina 24 din 38

§ 27

costurile cu forţa de muncă, inclusiv contribuţiile sociale aferente, neexistând lipsuri sau necorelări cu cantităţile de materiale sau termene, fiind respectate întrutotul cerinţele documentaţiei de atribuire raportate la obiectul procedurii. Asocierea ... SRL, ... SRL, ... SRL a prezentat, în cadrul ofertei, documente prin care a făcut dovada îndeplinirii depline a cerinţelor minime ale documentaţiei de atribuire, respectând întocmai prevederile legale incidente. În concluzie, raportat la toate aspectele învederate anterior, ... SRL solicită admiterea în principiu şi pe fond a cererii de intervenţie, respingerea contestaţiei ca nefondată şi menţinerea rezultatului procedurii conform actelor emise de autoritatea contractantă. În drept, invocă dispoziţiile Legii nr. 101/2016, Legii nr. 98/2016, precum şi ale H.G. nr. 395/2016. În temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, intervenienta solicită accesul la dosarul achiziţiei publice, în vederea studierii și efectuării de copii xerox. Prin adresa nr. 24254/07.05.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 27677/07.05.2024, ... ... SRL, a informat Consiliul că, din momentul înscrierii în procedura de licitație și până la momentul deschiderii procedurii de contestare (dosar nr. 1110/C5/2024), numele societății sale a fost schimbat din ...–COM SRL în ... ..., sens în care a atașat documente doveditoare. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... ... SRL, a transmis recipisa de consemnare nr. 210132332/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Bistrița la data de 09.04.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 88.000,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 1110/2024. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Sistem de alimentare cu apă în ........., judeţul ......... (proiectare și execuţie)”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1135051/22.11.2023. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 3 operatori economici, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 6689/18.12.2023 al ședinței de vizualizare a ofertelor. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul consemnat în raportul procedurii nr. 1415/29.03.2024, potrivit căruia oferta depusă de asocierea ... SRL - ... SRL - ... SRL - ...SRL a fost declarată inacceptabilă și neconformă. Nemulțumit de decizia de respingere a ofertei sale, ofertantul ... SRL a depus contestația care formează obiectul prezentei cauze. Cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință a asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL - ...SRL, invocată de intervenient, Consiliul urmează să o respingă ca nefondată având în vedere prevederile art. 2 Pagina 25 din 38

§ 28

alin. (2) din Legea nr. 101/2016 „Oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de prezenta lege”, prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare. Pe fondul cauzei, preliminar analizării aspectelor sesizate de ... SRL, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de servicii, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru entitatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru contestatoare. La acest moment nu pot fi formulate critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin HG nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. Astfel, cum un contract constituie legea părților și documentația de atribuire, însoțită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru ofertanți și autoritatea contractantă, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa unei autorități contractante că analizează ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. Având în vedere principiul disponibilității, limitele contestației au fost stabilite de contestatoare, Completul de soluționare fiind ținut de contestația primită, neputându-și depăși limitele deoarece obligația sa este aceea de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut, în speță, cu analizarea celor 2 motive de respingere a ofertei contestatoarei menționate în Raportul procedurii nr. 1415/29.03.2024 și în adresa nr. 1416/29.03.2024, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii. Pagina 26 din 38

§ 29

Analizând criticile formulate de contestator, Consiliul constată că acestea vizează aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat și apreciat oferta sa, în speță, neîndeplinirea unor cerințe din caietul de sarcini. Totodată, solicită și reevaluarea ofertei câștigătoare. Referitor la primul motiv de respingere a ofertei contestatorului (graficul Gantt), Consiliul reține că prin fișa de date, autoritatea contractantă a solicitat: „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice (...) Ofertanții vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenței cu cerințele/specificațiile prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini și a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentația de atribuire. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini, unde este detaliat conținutul acesteia. Ofertantul va demonstra corespondenta propunerii tehnice cu prevederile Caietului de sarcini. Propunerea tehnică trebuie sa demonstreze asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini. (...) Dacă propunerea tehnică nu satisface cerințele caietului de sarcini oferta va fi considerată neconformă. Ofertele care nu detaliază și nu asigură corelarea informațiilor solicitate în cadrul acestei cerințe cu restul prevederilor caietului de sarcini se considera neconforme.” În Caietul de sarcini, autoritatea contractantă a prevăzut: „Cerinta 2. Grafic Gantt - Durata activităților corelată cu termenul maxim impus prin Caietul de sarcini Ofertantul va prezenta Graficul general propus de realizare a investitiei publice, și care prezintă toate informatiile necesare întelegerii modului în care Ofertantul intentioneazä să deruleze executia Lucrărilor, incluzând aspecte privind: activitățile principale și subactivitățile acestora, succesiunea și duratele activităților, perioadele de desfășurare a activităților și punctele de reper relevante, drumul critic (se va evidenția drumul critic, se vor defini și se vor poziționa jaloane pentru drumul critic), resursele alocate (personal, utilaje, etc.), rezervele de timp pentru situații neprevăzute, perioadele cu restricții în execuția unor activități și orice alte informații considerate relevante în acest scop.” Analizând aceste prevederi ale documentației de atribuire, Consiliul constată că autoritatea contractantă a impus ofertanților să prezinte un grafic Gantt și ce informații trebuie să cuprindă acesta. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei ... SRL, comisia de evaluare a constatat anumite neconcordanțe în graficul Gantt, respectiv: - în Graficul fizic - servicii de proiectare (pag. 293 din Propunerea tehnică ETAPA 1 – SERVICII DE PROIECTARE) sunt prevăzute mai multe activități, cum ar fi: Predare amplasament, Investigare amplasament, Raport de analiză a echipei de proiect, Elaborare documentaţii pentru Pagina 27 din 38

§ 30

obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate prin Certificatul de urbanism, Elaborare Documentaţie tehnică pentru obţinere autorizaţie de construire PAC, POE, Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuţie, Asistenţă tehnică, fiecare cu propriile subactivităţi. În Graficul Gantt, prezentat de contestator, este prevăzută doar activitatea Proiectare, cu trei subactivități (Verificare tehnică de calitate DTAC, PT și detalii de execuție și Asistență tehnică din partea proiectantului). Reiese, în mod clar, o necorelare a acestor grafice, atât cu privire la activități, cât și cu privire la termene de execuție/prestare. - în Graficul Gantt, comisia de evaluare nu a identificat resursele materiale aferente pentru fiecare activitate în cauză, materialele folosite reprezentând o resursă, la fel ca și personalul și utilajele. - cu privire la activitatea Organizare de șantier din Graficul Gantt, prezentat de contestator, comisia a constatat că nu au fost alocate resurse de niciun fel, ceea ce este anormal, având în vedere că activitatea Organizare de șantier presupune, pentru realizare, necesitatea existenței unui minim de resurse (oameni, materiale, utilaje etc.). - în Graficul Gantt prezentat de contestator, comisia de evaluare a constatat că jaloanele pentru drumul critic sunt evidențiate ca durată a întregii activități/subactivităţi (conform legendei prezentate) și nu ca un moment/punct cheie în realizarea acestora, jaloanele reprezentând de fapt un eveniment programat cu durată zero și fără resurse. Ca urmare, în etapa de evaluare tehnică, față de aceste aspecte, autoritatea contractantă a formulat, prin adresa nr. 1121/13.03.2024, următoarea solicitare de clarificări: „... vă adresăm următoarea solicitare de clarificare: Justificați/clarificați cu privire la Graficul Gantt prezentat în cadrul propunerii tehnice următoarele: - necorelarea activităților și perioadelor de execuție/prestare aferente serviciilor de proiectare cu cele specificate în Graficul fizic al serviciilor de proiectare; - lipsa informațiilor legate de resursele alocate - materiale pentru fiecare activitate în parte; - inexistența resurselor alocate pentru activitatea Organizare de șantier; - lipsa centralizării resurselor alocate (manoperă, utilaje, materiale etc.) lunar, pe ore și categorie/tip utilaj/material; - definirea și prezentarea jaloanelor ca durată a întregii activități/ subactivități (conform legendei prezentate) și nu ca un moment/punct cheie în realizarea acestora.” Contestatorul a răspuns prin adresa nr. 24194/15.03.2024, precizând: „In ceea ce privește solicitările de clarificări cu referire la Graficul GANTT depus dorim să facem precizarea că acestea EXCED solicitărilor inițiale din documentația de atribuire, respectiv din Caietul de sarcini publicat în SEAP. Pagina 28 din 38

§ 31

Pentru conformitate cu solicitările de clarificări si cu precizarea că graficele GANTT din cadrul propunerii tehnice depuse în SEAP de Asociere respectă în totalitate cerințele din documentația de atribuire, atașăm la prezenta următoarele: a) Graficul GANTT în care s-au corelat activitățile și perioadele de execuție/prestare a serviciilor de proiectare cu cele specificate în Graficul fizic al serviciilor de proiectare. b) Graficul de resurse alocate - materiale pentru fiecare activitate în parte. c) Graficul de resurse alocate - resursele alocate activității Organizare de șantier d) Grafic resurse alocate (manoperă, utilaje, materiale, transport) lunar, pe ore si categorie/tip utilaj/material. e) Grafic JALOANE - reconfigurat - cu jaloane ca durată a întregii activități/sub-activități (conform legendei deja prezentate).” La acest răspuns, contestatorul a anexat următoarele documente: - Grafic Gantt refăcut; - Grafic resurse refăcut; - Listă resurse; - Grafic Gantt jaloane. În ceea ce privește graficul Gantt, din evaluarea informațiilor prezentate inițial și a celor din răspunsul la solicitarea de clarificări, Consiliul constată că ofertantul contestator nu a răspuns clar, deoarece: - nu justifică necorelarea activităților și perioadelor de execuție/prestare aferente serviciilor de proiectare din graficul Gantt, cu cele specificate în Graficul fizic al serviciilor de proiectare. După cum se poate observa, în Graficul Gantt există o singură activitate privind serviciile de proiectare, iar în Graficul fizic al serviciilor de proiectare există 5 activități cu sub- activitățile aferente; - nu justifică inexistența resurselor alocate pentru activitatea Organizare de șantier; - nu justifică neprezentarea informațiilor referitoare la resursele alocate (materiale) pentru fiecare activitate în parte; - nu justifică definirea și prezentarea jaloanelor ca durată a întregii activități/sub-activități (conform legendei prezentate) și nu ca un moment/punct cheie în realizarea acestora. Analizând propunerea tehnică și răspunsul formulat de contestator, Consiliul constată că acesta nu a îndeplinit cerințele din caietul de sarcini, din următoarele considerente: - contestatorul apreciază că solicitările de clarificări cu referire la Graficul Gantt exced solicitărilor din documentația de atribuire; - contestatorul atașează răspunsului Grafic Gantt refăcut, Grafic resurse refăcut, Listă resurse - document nou și Grafic Gantt jaloane refăcut, modificând astfel conținutul propunerii tehnice. - ofertantul contestator nu a justificat necuprinderea în Graficul Gantt a activităților și sub-activităților aferente serviciilor de proiectare (așa cum ele au fost prevăzute în Graficul fizic al serviciilor de proiectare), precum Pagina 29 din 38

§ 32

și necorelarea perioadelor de execuție/prestare a acestor servicii, fapt ce conduce la concluzia că Graficul Gantt prezentat nu corespunde cerințelor impuse prin documentația de atribuire (nu include toate activitățile și sub-activitățile ce urmează a se derula. Acestea nu sunt legate între ele și nu determină un drum critic complet, care să țină cont de toate activitățile, respectiv sub-activitățile aferente investiției). Contestatorul a prezentat un alt Grafic Gantt, ce reprezintă o altă variantă de grafic, modificat față de graficul prezentat inițial, fapt ce conduce la o modificare de conținut a propunerii tehnice. - ofertantul contestator nu prezintă nicio justificare cu privire la faptul că, pentru activitatea Organizare de șantier, nu a alocat niciun fel de resurse. Este imposibilă realizarea acestei activități fără alocarea resurselor necesare (materiale, personal sau utilaje). Consiliul constată că, odată cu noul Grafic Gantt prezentat, ofertantul contestator alocă resurse pentru activitatea Organizare de șantier, fapt ce conduce la o modificare de conținut a propunerii tehnice. - ofertantul contestator nu clarifică (justifică) lipsa evidențierii, în Graficul Gantt, a informațiilor referitoare la resursele materiale utilizate pentru realizarea fiecărei activități/sub-activități în parte. Ofertantul contestator atașează răspunsului la solicitarea de clarificări un document nou cu titlu „Listă resurse” care cuprinde resursele pentru fiecare activitate în parte, document care conduce la o modificare de conținut a propunerii tehnice, în raport cu informațiile prezentate în cadrul acesteia. - ofertantul contestator nu prezintă nicio explicație (justificare) pentru prezentarea în Graficul Gantt a jaloanelor ca durată a întregii activități/ sub-activități (conform legendei prezentate) și nu ca un moment/punct cheie în realizarea acestora. Ofertantul contestator atașează răspunsului la solicitarea de clarificări un document nou cu titlu Grafic Gantt Jaloane, document care conduce la o modificare de conținut a propunerii tehnice, în raport cu informațiile prezentate în cadrul acesteia. - ofertantul contestator nu indică, în contestația sa, unde se regăsesc, în cadrul propunerii tehnice, informațiile solicitate prin documentația de atribuire și nu explică, în niciun fel, aspectele sesizate de comisia de evaluare, iar documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice nu respectă și nu corespund cerințelor impuse prin caietul de sarcini. De asemenea, prin prezentarea unor documente modificate sau noi, documente care conțin alte informații decât cele prezentate inițial, contestatorul modifică conținutul propunerii tehnice. - la nivelul fișei de date, punctul IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, s-a specificat faptul că „Dacă propunerea tehnică nu satisface cerințele caietului de sarcini oferta va fi considerată neconformă”. Referitor la al doilea motiv de respingere a ofertei contestatorului (declarația de mediu, social și relațiile de muncă), Consiliul reține că prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat: „Cerința 6. Condițiile de mediu, sociale și cu privire la relațiile de muncă Pagina 30 din 38

§ 33

Ofertantul (ofertant unic, asociați, subcontractanți) vor prezenta o declarație pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de mediu, sociale și cu privire la relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr. 5) care sunt în vigoare în România, precum și că le va respecta în vederea implementării contractului. Prin Propunerea tehnică, Ofertantul, inclusiv Subcontractanții săi, se angajează să respecte reglementările legale în domeniul mediului, social și al relațiilor de muncă, ce se aplică la locul în care se execută lucrările și care rezultă din legi, regulamente, decrete și decizii, atât la nivel național (România) cât și la nivelul Uniunii Europene precum și din convențiile colective sau tratate, convenții și acorduri internaționale, cu condiția ca aceste norme precum și aplicarea acestora să fie în conformitate cu legislația Uniunii Europene.” Analizând aceste prevederi ale documentației de atribuire, Consiliul constată că autoritatea contractantă a impus ofertanților să prezinte o declarație privind condițiile de mediu, sociale și cu privire la relațiile de muncă pentru toți asociații și subcontractanții. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei ... SRL, comisia de evaluare a constatat lipsa declarației pentru operatorii economici S.C. ...S.R.L. (asociat) și S.C. ... ... S.R.L. (subcontractant). Ca urmare, în etapa de evaluare tehnică, față de aceste aspecte, autoritatea contractantă a formulat, prin adresa nr. 1121/13.03.2024, următoarea solicitare de clarificări: „Specificați locul unde se regăsesc, în cadrul Propunerii tehnice, Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr. 9) pentru operatorii economici S.C. ...S.R.L. şi S.C. ... ... S.R.L., aşa cum s-a solicitat prin Caietul de sarcini (Cerinţa 6).” Contestatorul a răspuns prin adresa nr. 24194/15.03.2024, precizând: „Ne cerem scuze pentru eroarea umană care a dus la neatașarea Declarațiilor pe propria răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de mediu, sociale si cu privire la relațiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr. 5) pentru asociatul ...SRL si subcontractantul ... ... S.R.L. Această eroare se datorează aplicației de scanare a documentelor. Pentru conformitate cu solicitarea de clarificări, atașăm la prezenta Formular 5 ...SRL si Formular 5 ... ... S.R.L.” La acest răspuns, contestatorul a anexat următoarele documente: - Declaraţie privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă şi privind respectarea legislaţiei de Pagina 31 din 38

§ 34

securitate şi sănătate în muncă pentru ...S.R.L. semnată de reprezentantul legal Danciu Valentin; - Declaraţie privind respectarea reglementărilor obligatorii din domeniul mediului, social, al relaţiilor de muncă şi privind respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă pentru IMSATIE ... S.R.L. semnată de reprezentantul legal .... În ceea ce privește declarațiile, din evaluarea informațiilor prezentate inițial și a celor din răspunsul la solicitarea de clarificări, Consiliul constată că ofertantul contestator nu a răspuns clar, deoarece: - Ofertantul nu specifică locul unde se regăsesc în cadrul Propunerii tehnice Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr. 5) pentru operatorii economici S.C. ...S.R.L. şi S.C. ... ... S.R.L., aşa cum s-a solicitat prin Caietul de sarcini (Cerinţa 6). - Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul ataşează răspunsului Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr. 5) pentru operatorii economici S.C. ...S.R.L. şi S.C. ... ... S.R.L., modificând astfel conţinutul Propunerii tehnice. Analizând propunerea tehnică și răspunsul formulat de contestator, Consiliul constată că acesta nu a îndeplinit cerințele din caietul de sarcini, din următoarele considerente: - Ofertantul nu indică locul unde se regăsesc, în cadrul propunerii tehnice, Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr. 5) pentru operatorii economici S.C. ...S.R.L. şi S.C. ... ... S.R.L., invocând faptul că acestea nu au fost ataşate ofertei dintr-o eroare umană. - De asemenea, acesta ataşează răspunsului la solicitarea de clarificări documentele lipsă, conducând la o modificare a conţinutului Propunerii tehnice, în raport cu informaţiile prezentate iniţial în cadrul acesteia. În concluzie, clarificările/completările transmise nu sunt concludente, iar prin acestea ofertantul modifică conţinutul propunerii tehnice (ofertantul nu justifică necorelarea, în cadrul Graficului Gantt prezentat în cadrul Propunerii tehnice, a activităţilor şi perioadelor de execuţie/prestare aferente serviciilor de proiectare cu cele specificate în Graficul fizic al serviciilor de proiectare (în Graficul Gantt există o singură activitate privind serviciile de proiectare, iar în Graficul fizic al serviciilor de proiectare există 5 activităţi cu sub-activitățile aferente). Ofertantul contestator nu justifică inexistenţa, în cadrul Graficului Gantt prezentat în cadrul Propunerii tehnice, a resurselor alocate pentru activitatea Pagina 32 din 38

§ 35

Organizare de şantier. Ofertantul nu justifică neprezentarea, în cadrul Graficului Gantt prezentat în cadrul Propunerii tehnice, a informaţiilor referitoare la resursele alocate (materiale) pentru fiecare activitate în parte. Ofertantul nu specifică locul unde se regăsesc, în cadrul Propunerii tehnice, Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr. 5) pentru operatorii economici S.C. ...S.R.L. şi S.C. ... ... S.R.L., aşa cum s-a solicitat prin Caietul de sarcini (Cerinţa 6). Ofertantul ataşează răspunsului Grafic Gantt refăcut, Grafic resurse refăcut, Listă resurse - document nou şi Grafic Gantt jaloane refăcut. Ofertantul ataşează răspunsului Declaraţiile pe proprie răspundere a ofertantului din care să rezulte faptul că, la elaborarea ofertei, ofertantul a ţinut cont de obligaţiile referitoare la condiţiile de mediu, sociale şi cu privire la relaţiile de muncă pe toată durata de îndeplinire a contractului de lucrări (Formular nr. 5) pentru operatorii economici S.C. ...S.R.L. şi S.C. ... ... S.R.L. şi oferta nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei, nu satisface în mod corespunzător cerinţele Caietului de sarcini. Comisia de evaluare a analizat acest răspuns și a reținut că răspunsul este neconcludent, motivat de faptul că ofertantul contestator nu a clarificat aceste aspecte. Consiliul constată ca fiind corectă această concluzie a membrilor comisiei de evaluare. Totodată, prin răspunsul său, ofertantul contestator și-a modificat propunerea tehnică. Astfel, Consiliul apreciază că prin răspunsul transmis la clarificări, asocierea contestatoare și-a modificat propunerea tehnică, încălcând prevederile art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, care precizează că în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii tehnice, oferta sa va fi considerată neconformă, faţă de aceste aspecte, măsura autorităţii contractante nu poate fi decât de respingere a acestei oferte. Dacă ar fi luat în considerare răspunsul contestatorului, autoritatea contractantă ar fi încălcat prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.” Conform art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările si completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte (...)". În adresa de răspuns, informațiile noi care nu se regăsesc în oferta iniţială, referitoare la grafic și declarație, nu sunt nici formale și nici de confirmare. Art. 134 din H.G. nr. 395/2016 dispune în mod expres şi imperativ care sunt modificările propunerii tehnice pe care autoritatea contractantă Pagina 33 din 38

§ 36

le poate accepta, modificări care, aşa cum se poate observa, în speţă, nu sunt aplicabile, ţinând cont de lipsa informațiilor din propunerea tehnică iniţială care să susțină modificările ulterioare, iar prezenta modificare a propunerii tehnice nu este inclusă în cadrul acestor excepţii, care sunt de strictă interpretare – „exceptio est strictissimae interpretationis” iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. În speţa de faţă, modificarea propunerii tehnice nu poate fi interpretată ca o completare formală sau de confirmare, în sensul prevederilor art. 134 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016. Acceptarea răspunsului ofertantului contestator ar conduce la o încălcare a principiului tratamentului egal și la o aplicare discriminatorie a cerințelor din fișa de date și din caietul de sarcini. Principiul tratamentului egal presupune ca oricând, pe durata procesului de atribuire, să se stabilească și să se aplice, în speță, de către comisia de evaluare, reguli și cerințe identice pentru toți operatorii economici, astfel încât aceștia să beneficieze de șanse egale. Acceptarea unei oferte ce nu îndeplinește, la data limită de depunere a ofertelor, cerințele minime prevăzute în fișa de date și în caietul de sarcini, ar crea un avantaj evident contestatorului în defavoarea celorlalți ofertanți și participanți la procedură. În consecință, membrii comisiei de evaluare, în mod corect, au hotărât că oferta depusă de contestator nu satisface, în mod corespunzător, cerințele fișei de date și caietului de sarcini. Având în vedere răspunsul formulat de contestator, Consiliul constată că acesta nu a dovedit îndeplinirea cerințelor din documentația de atribuire, referitoare la graficul Gantt și declarația de mediu. Dacă ofertantul contestator avea neclarități asupra modului de întocmire a propunerii tehnice, trebuia să solicite clarificări. A admite punctul de vedere al contestatoarei ar însemna încălcarea prevederilor documentației de atribuire, context în care i s-ar crea acesteia un avantaj evident în raport cu ceilalți ofertanți. La momentul formulării răspunsului la clarificări, contestatoarea avea obligația de a oferi toate argumentele și mijloacele de probă necesare în vederea lămuririi aspectelor în cauză. Dacă autoarea contestației aprecia că prevederile documentației de atribuire, referitoare la graficul Gantt și declarația de mediu, nu erau clare, putea fie să înainteze autorității contractante o solicitare de clarificări la documentația de atribuire, conform dispozițiilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care stipulează că „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire”, fie, dacă aprecia că cerințele sunt excesive, putea parcurge procedura prevăzută de art. 8 din Legea nr. 101/2016 cu respectarea termenelor legale prevăzute de aceste norme, prin raportare la data publicării în SEAP a documentației de atribuire și putea contesta conținutul documentației. Pagina 34 din 38

§ 37

Analizând documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice și răspunsul ofertantei contestatoare la solicitarea de clarificări a autorității contractante, referitor la graficul Gantt și declarația de mediu, Consiliul constată că prin acesta contestatoarea nu a făcut dovada că îndeplinește cerințele caietului de sarcini. Ca urmare, autoritatea contractantă, în mod corect, a respins oferta contestatorului ca neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini, iar atribuțiile comisiei de evaluare, enumerate la art. 127 alin. (1) din aceleași norme ale Guvernului, o includ și pe aceea de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini. Potrivit art. 133 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 „(1) Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică; (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”. Raportând activitatea comisiei de evaluare, evocată anterior, la dispozițiile legale amintite, Consiliul reține că aceasta s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materia achizițiilor publice prin respectarea propriilor cerințe menționate în caietul de sarcini. Consiliul constată că, în cadrul procedurii de atribuire ce face obiectul contestației formulate de asociația contestatoare, autoritatea contractantă a respectat prevederile legale din domeniul achizițiilor publice, criticile formulate de acesta, în raport de motivele analizate, fiind neîntemeiate. Riscul întocmirii ofertelor, inclusiv nerespectarea unor cerințe care au fost solicitate în cadrul documentației de atribuire, cade în sarcina operatorului economic, în condițiile în care autoritatea contractantă a menționat în mod expres, care sunt cerințele pe care orice operator economic participant trebuie să le îndeplinească la întocmirea ofertelor. Prevederile documentației de atribuire nu au fost contestate de către ofertanți în termenul legal avut la dispoziție, astfel că acestea și-au dobândit forța obligatorie atât pentru ofertanți, care aveau obligația de a prezenta propunerea tehnică în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea propunerilor tehnice prin raportare la cerințele expres stabilite în caietul de sarcini. În aceste condiții, Consiliul constată că o nouă solicitare de clarificări

§ 38

a

§ 39

autorității

§ 40

contractante

§ 41

în

§ 42

legătură

§ 43

cu completarea/modificarea propunerii tehnice a contestatoarei ar fi dus la încălcarea principiilor transparenței și al tratamentului egal [stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) și d) din Legea nr. 98/2016] și ar fi determinat Pagina 35 din 38

§ 44

incidența în cauză a dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 care stipulează următoarele: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/ completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016, ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, iar potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, în cazul nerespectării cerințelor minime din caietul de sarcini, sancțiunea este de respingere a ofertei ca neconformă. În considerarea celor ante-menționate, critica ofertantului contestator vizând anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale, apare ca neîntemeiată, Consiliul urmând să o respingă. Referitor la neconformitatea ofertei câștigătoare, invocată de contestator, Consiliul reține faptul că acesta nu arată, în concret, cerințele documentației ce nu ar fi îndeplinite, ori prevederile legale încălcate de câștigător. Conform art. 10 din Legea nr. 101/2016: „Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: (...) f) motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei; g) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil.” Consiliul constată că aceste elemente lipsesc din cuprinsul contestaţiei, simpla menţiune a faptului că s-ar fi impus o analiză mai atentă a propuneri tehnice şi indicarea unor elemente de preţ nu este suficientă pentru a corespunde unei motivări concrete. Consiliul nu se poate substitui autoarei sesizării în ce priveşte invocarea motivelor concrete de nelegalitate a actelor atacate. Sesizarea trebuie realizată cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege, iar una dintre acestea este tocmai motivarea, care serveşte la determinarea exactă a obiectului judecăţii administrative, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele sesizării. Altminteri judecata ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condiţiile actualei legislaţii. Contestatoarea nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare in integrum a procedurii de atribuie sau o supraevaluare a ofertelor concurente pe baza de supoziţii. O contestaţie trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate şi netemeinicie a actelor atacate, motivele pe care se bazează calea de atac, iar nu să fie o formă fără fond, o contestaţie de dragul contestării. Contestaţia în care sunt reproduse cerinţele din documentaţia de atribuire şi se invocă nerespectarea lor de către ofertanta câştigătoare nu este o contestaţie motivată în concret. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să respingă, Pagina 36 din 38

§ 45

ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .......... Pe cale de consecință, va admite, în parte, cererea de intervenție formulată de ... SRL. Capătul de cerere formulat de intervenienta ... SRL privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea prezentei contestații va fi respins ca inadmisibil având în vedere motivele prezentate în continuare. Relevante în analizarea acestui capăt de cerere sunt următoarele dispoziții ale Codului de procedură civilă: - art. 61 alin. (3): „Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți”; - art. 65 alin. (1): „Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale”. - art. 453 alin. (1): „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Analizând dispozițiile citate anterior rezultă că pentru acordarea cheltuielilor de judecată nu este suficientă dobândirea calității de parte într-un proces, ci este necesar ca acea parte să câștige procesul adică să obțină total sau parțial pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată, dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă fiind explicite în acest sens. Din această perspectivă, Consiliul reține că intervenientul accesoriu, deși devine parte în proces după admiterea în principiu a cererii sale [conform art. 65 alin. (1) din Codul de procedură civilă], nu invocă o pretenție proprie în proces pentru a deveni „parte care câștigă procesul”, ci sprijină numai apărarea uneia dintre părți, după cum rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel încât acesta nu poate obține obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, doar partea în favoarea căreia a intervenit și care a obținut pretențiile solicitate putând pretinde astfel de cheltuieli. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 659/39/2016 (Decizia nr. 861/13.09.2016). Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de intervenient. Respinge ca nefondată contestația formulată de ASOCIEREA ... SRL - ...SRL - ... SRL - ...SRL, prin liderul de asociere ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Admite, în parte, cererea de intervenție formulată de ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL, ... SRL, ... SRL. Respinge ca inadmisibilă cererea intervenientei privind „obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată”. Pagina 37 din 38

§ 46

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 38 din 38

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.