Decizie 2469/2023
Decizie CNSC2023_2469_2023_Decizie_2469.pdf, BO2023_2469_2023_BO2023_2469.pdf
Document CNSC
MEDIST SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC "PROF.DR.TH.BURGHELE\
Decizia CNSC nr. 2469/C4/2698 din 20.10.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Sistem de tratare a deșeurilor periculoase”, cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorităţii contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentaţiei de atribuire aferente procedurii, criticate prin contestaţie; - în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, solicită anularea procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC MEDIST SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC „Prof. Dr. Th. Burghele”. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC MEDIST SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC „Prof. Dr. Th. Burghele”. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2469_2023_Decizie_2469.pdf, BO2023_2469_2023_BO2023_2469.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2469/C4/2698 Data: 20.10.2023 Prin contestația nr. 5/2737/26.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52670/27.09.2023, înaintată de SC MEDIST SRL, cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34A, sector 5, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/25806/1994, având CUI 6705884, reprezentată convenţional prin SCA POPOVICI NIȚU STOICA & ASOCIAȚII, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Dorobanţi nr. 239, et. 6, sector 1, împotriva documentaţiei de atribuire elaborată de SPITALUL CLINIC „Prof. Dr. Th. Burghele”, cu sediul în București, str. Panduri nr. 20, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Sistem de tratare a deșeurilor periculoase”, cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorităţii contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentaţiei de atribuire aferente procedurii, criticate prin contestaţie; - în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, solicită anularea procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC MEDIST SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC „Prof. Dr. Th. Burghele”. Pagina 1 din 2
Obligă autoritatea contractantă la publicarea în SEAP a modificărilor/completărilor aduse caietului de sarcini, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..... Data: ..... Prin contestația nr. 5/2737/26.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52670/27.09.2023, înaintată de SC ....SRL, cu sediul în București, str. Ion Urdăreanu nr. 34A, sector 5, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/25806/1994, având CUI 6705884, reprezentată convenţional prin SCA POPOVICI NIȚU STOICA & ASOCIAȚII, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Dorobanţi nr. 239, et. 6, sector 1, împotriva documentaţiei de atribuire elaborată de SPITALUL CLINIC „Prof. Dr. Th. Burghele”, cu sediul în București, str. Panduri nr. 20, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Sistem de tratare a deșeurilor periculoase”, cod CPV 33100000-1, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorităţii contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentaţiei de atribuire aferente procedurii, criticate prin contestaţie; - în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, solicită anularea procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ....SRL, în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de atribuire în cauză, critică o serie de cerinţe cuprinse în documentaţia de atribuire, pentru următoarele considerente: I. În fapt, contestatoarea învederează că documentaţia de atribuire conţine specificaţii tehnice restrictive şi discriminatorii, de natură a bloca nejustificat accesul la procedură, specificaţii ce încalcă principiile Pagina 1 din 29
proporţionalităţii şi tratamentului egal, precum şi prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016, şi menţin poziţia privilegiată a producătorului Tesalys. II. Nelegalitatea documentației de atribuire: 2.1. Consideraţii generale despre nelegalitatea modalităţii în care autoritatea contractantă a definit specificaţiile tehnice în cadrul procedurii: Potrivit art. 155 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu principiile atribuirii contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă are obligaţia să elaboreze specificaţii tehnice într-un grad de detaliu de natură să nu aducă atingere liberei concurenţe şi principiului tratamentului egal şi al nediscriminării. În acest sens, autoritatea contractantă este obligată să limiteze descrierea specificaţiilor tehnice doar la acele detalii necesare satisfacerii necesităţilor sale obiective, fără a impune alte restricţii nejustificate în calea participării la procedura de atribuire. Totodată, contestatoarea invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Europene de Justiţie în ceea ce priveşte aplicabilitatea principiului proporţionalităţii în cazul special al achiziţiilor în domeniul sănătăţii, Curtea statuând că, deşi în acest domeniu, statele membre au o marjă mai mare de apreciere, blocajele impuse liberei circulaţii a produselor şi serviciilor nu pot depăşi limitele a ceea ce este necesar şi adecvat pentru atingerea obiectivelor urmărite. Rezultă din jurisprudenţa constantă a CJUE că, inclusiv în cazul achiziţiilor publice în domeniul sănătăţii, autoritatea contractantă este obligată să limiteze descrierea specificaţiilor tehnice doar la acele detalii necesare satisfacerii necesităţilor sale obiective, fără a impune alte restricţii nejustificate în calea participării la procedura de atribuire. 2.2. Legislaţia specifică în materia echipamentelor de neutralizare deşeuri infecţioase prevede în mod expres şi clar care sunt cerinţele şi condiţiile de performanţă în cazul acestui tip de echipamente, autoritatea contractantă fiind obligată să o respecte şi să nu restrângă aplicarea acesteia. În materia echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase există o legislaţie specifică - respectiv Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1279/2012 privind aprobarea Criteriilor de evaluare, a condiţiilor de funcţionare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase - ce nu poate fi nesocotită în cadrul achiziţiilor publice cu acest obiect, autorităţile contractante fiind obligate să respecte prevederile acestui ordin în redactarea specificaţiilor tehnice aferente acestui tip de echipamente. Scopul declarat al condiţiilor aprobate prin Ordinul nr. 1279/2012 este următorul: „Prin elaborarea prezentelor criterii se urmăreşte Pagina 2 din 29
evaluarea în vederea selectării celor mai bune echipamente de tratare prin decontaminare termică Ia temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase care trebuie achiziţionate, ţinându-se cont de procedeul tehnic utilizat, de performanţele echipamentelor de tratare, precum şi de impactul acestora asupra sănătăţii şi asupra mediului." În aplicarea acestui scop, prin art. 2 al Ordinului nr. 1279/2012 se impune autorităţilor contractante să respecte criteriile de evaluare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute utilizate pentru deşeurile medicale periculoase, criterii care includ cerinţe privind dotarea minimă şi funcţionalitatea sistemului echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase. Astfel, orice echipament care întruneşte condiţiile şi cerinţele stipulate în Ordinul nr. 1279/2012 este un echipament performant, ce foloseşte o tehnologie inovatoare şi optimă pentru tratarea deşeurilor şi care are un impact minim asupra mediului. Totodată, un echipament care nu întuneşte toate criteriile de evaluare reglementate de Ordinul nr. 1279/2012 nu ar putea fi achiziţionat de către autoritatea contractantă. De aceea: - orice limitare impusă de autoritatea contractantă ce restricţionează achiziţia doar la anumite procedee/tehnologii dintre cele aprobate prin Ordinul nr. 1279/2012 este restrictivă şi restrânge nejustificat concurenţa. - omisiunea menţionării în caietul de sarcini a obligativităţii respectării prevederilor Ordinului nr. 1279/2012 conduce, în temeiul principiului transparenţei, astfel cum a fost recent interpretat de Curte de Justiţie a Uniunii Europene, la inaplicabilitatea acestor cerinţe legale. Or, o asemenea omisiune ar aduce, pe de o parte, gravă atingere interesului public (spitalul putând fi obligat la a achiziţiona echipamente care nu respectă prevederile legale aplicabile), dar şi principiului tratamentului egal al ofertanţilor, ofertele conforme cu prevederile legale urmând a fi comparate cu oferte care nu respectă toate prevederile legale aplicabile. În acest context, având în vedere că autoritatea contractantă nu face referire la Ordinul nr. 1279/2012 în cadrul caietului de sarcini - legislaţie specifică imperativă în acest domeniu - iar specificaţiile tehnice stabilite de aceasta sunt restrictive şi contravin prevederilor Ordinului nr. 1279/2012, solicită obligarea autorităţii contractante la completarea documentaţiei de atribuire cu o trimitere expresă la obligativitatea respectării Ordinului nr. 1279/2012 și remedierea cerinţelor minime obligatorii în linie cu cele prevăzute în Ordinul nr. 1279/2012. III. Nelegalitatea specificațiilor tehnice stabilite în cadrul procedurii: Preliminar, contestatoarea arată că autoritatea contractantă a încălcat principiul nediscriminării şi al tratamentului egal la definirea Pagina 3 din 29
specificaţiilor aferente procedurii, rezultând specificaţii tehnice restrictive, nejustificate în raport de necesităţile sale obiective şi care au doar efectul împiedicării liberei concurenţe. Prin maniera de redactare a actualelor specificaţii tehnice autoritatea contractantă a menţinut favorizarea echipamentului STERIPLUS 80 al producătorului Tesalys, impunând caracteristici constructive şi care nu exprimă nevoile sale obiective, reale. 3.1. În ceea ce priveşte cerinţa „Să dispună de principiu de tocare a deşeurilor cu durata lungă de exploatare”. Contestatoarea apreciază cerinţa ca fiind vagă - şi nu clară, precisă şi completă, astfel cum impune legislaţia în materia achiziţiilor publice - putând exista diverse posibilităţi de interpretare. Nu este clară nici necesitatea obiectivă urmărită prin impunerea acestei sintagme - nu există, în practică, noţiunea nici de „tocare cu durată lungă de exploatare”, nici cea de „deşeuri cu durată lungă de exploatare”. Prin urmare, solicită obligarea autorităţii contractante la remedierea cerinţei în sensul clarificării necesităţii obiective urmărite prin impunerea acesteia şi eliminării oricărei cerinţe de natură constructivă care ar putea împiedica nejustificat participarea la procedură. În acest context, în măsura în care neclaritatea provine din copierea unei cerinţe funcţionale a unui anumit echipament, în speţă Tesalys, şi face referire la o caracteristică specifică acestuia, solicită obligarea autorităţii contractante la eliminarea acestei cerinţe - care nu exprimă o nevoie obiectivă a spitalului şi nici o caracteristică de performanţă a echipamentului, contravenind flagrant art. 155 din Legea nr. 98/2016. 3.2 În ceea ce priveşte cerinţa „Să ofere la sfârșitul fiecărui tratament un raport cu informaţii privind reducţia masei și a volumului de deşeuri”: În opinia contestatoarei cerinţa prezintă caracter restrictiv prin faptul că autoritatea contractantă solicită ca echipamentul, la finalul ciclului de tratare, să emită un raport în care să fie incluse informaţii despre reducţia masei şi a volumului de deşeuri. Toate echipamentele de tratare a deşeurilor existente în piaţă reduc atât volumul, cât şi greutatea deşeurilor în urma procesării acestora, dar procentajele de reducere variază între producători - în aceste condiţii, producătorii specifică, în practică, în cadrul broşurilor tehnice ale echipamentelor, procentajele aproximative de reducere a volumului şi a greutăţii în urma tratării, reducerea celor două coordonate a deşeurilor tratate, fiind, în toate cazurile, asigurată, variind în funcţie de tipurile de deşeuri tratate. Deşi toate echipamentele de tratare a deşeurilor existente în piaţă reduc atât volumul, cât şi greutatea deşeurilor în urma procesării Pagina 4 din 29
acestora, niciun echipament din piaţa de profil nu dispune, în soft-ul său, de funcţia de a emite un raport final în care să fie indicată caracteristica ce arată cât la % a fost redus volumul sau greutatea deşeurilor tratate. Reducerea greutăţii şi a volumului de deşeuri este asigurată în mod obligatoriu, având în vedere că Ordinul nr. 1279/2012 impune operaţiunea compactării ce asigură reducerea deşeurilor, dar nu stabileşte un anumit procent al volumului/greutăţii deşeurilor ce trebuie să fie redus în urma procesării, deoarece astfel de limite ar conduce doar la restrângerea artificială a concurenţei. Aşadar, este ¡relevantă informaţia privind reducţia masei şi a volumului de deşeuri la finalul ciclului de tratare, iar cerinţa în discuţie prezintă caracter abuziv, disporporţionat, având în vedere că toate echipamentele de tratare trebuie să deţină un sistem de compactare în scopul reducerii volumului de deşeuri care se elimină definitiv. Faţă de faptul că prin această cerinţă autoritatea contractantă nu exprimă o necesitate obiectivă, reală a sa, cerinţa nu respectă principiile fundamentale în domeniul achiziţiilor publice, aşa cum au fost interpretate cu efect obligatoriu de către CJUE, având doar scopul de a bloca nejustificat accesul la procedură. Prin urmare, solicită Consiliului obligarea autorităţii contractante la eliminarea acestei cerinţe - care reprezintă doar o caracteristică funcţională, fără vreo justificare obiectivă, iar lipsa emiterii unui raport care să afişeze reducţia masei şi a volumului de deşeuri este departe de a impieta activitatea uzuală a autorităţii contractante. 3.3 În ceea ce priveşte cerinţa „Tehnologie de trasabilitate a deşeurilor cu codificarea sacilor de intrare şi de ieşire care să permită identificarea tipului de deşeuri introduse în mod automat de către echipament și monitorizarea diferenţei de greutate pre și post tratament cu tehnologie RFID sau QrCode integrată. Să dispună de cântare integrate pentru a câtări fiecare sac la începutul ciclului şi la sfârşitul ciclului." Prin această cerinţă, autoritatea contractantă impune o abundenţă de detalii ce privesc tehnologia/soft-ul echipamentului, solicitând caracteristici funcţionale, fără relevanţă pentru necesitatea sa obiectivă sau pentru scopul urmărit prin tratarea deşeurilor. Această cerinţă impune o caracteristică specifică a echipamentului Tesalys, conform broşurii tehnice a sistemului STERIPLUS 80: „Sistem de alimentare a tocătorului: complet sigilat şi automat, cu detectarea nivelului de deşeuri" • 3- Shredder feed system: Fully sealed and automatic, with waste level detection Această cerinţă nu face altceva decât să reflecte o caracteristică funcţională a unui anumit produs - în acest caz STERIPLUS 80 - şi nu o Pagina 5 din 29
cerinţă de performanţă care ar urma să satisfacă o necesitate obiectivă a autorităţii contractante. Solicitarea ca echipamentul să poată cântări fiecare sac la începutul ciclului şi la sfârşitul ciclului nu este necesară, întrucât această informaţie nu deserveşte personalul medical sau spitalului şi nici nu optimizează procesul de decontaminare a deşeurilor, neavând niciun efect asupra rezultatului final. Astfel, în momentul încărcării deşeurilor şi umplerii cuvei, un echipament generic de neutralizare a deşeurilor este construit astfel încât acesta să declanşeze automat ciclul de procesare şi tratare a deşeurilor şi, în acelaşi mod, să elimine deşeurile medicale neutralizate în urma ciclului efectuat. Din acest motiv, detectarea nivelului deşeurilor la începutul ciclului este lipsită de utilitate, nefiind o specificaţie tehnică funcţională cu impact asupra randamentului echipamentului şi neconstituind un avantaj pentru sistemul Tesalys - singurul echipament de neutralizare a deşeurilor existent pe piaţă prevăzut cu această particularitate. Nici cântărirea sacului la sfârşitul ciclului nu prezintă un avantaj, fiind ¡relevantă pentru motivele arătate la cerinţa criticată mai sus. Pentru aceste motive, apreciază că se impune obligarea autorităţii contractante la eliminarea cerinţei - care reflectă strict o caracteristică funcţională a unui anumit produs şi nu o cerinţă de performanţă menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acesteia, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 3.4. În ceea ce priveşte cerinţa „Să dispună de tehnologie integrată de dezinfectare a containerelor de deşeuri”: Conform Ordinului nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale, orice unitate medicală din România trebuie să folosească anumite recipiente standard pentru colectarea deşeurilor, acestea fiind prevăzute în mod expres în art. 7, art. 17, art. 20, art. 21. Potrivit prevederilor legale, deşeurile ce pot fi neutralizate cu ajutorul echipamentelor ce fac obiectul procedurii în cauză (codurile 18 01 01 şi 18 01 03*) se colectează separat fie în recipient din plastic, fie în cutii de carton cu sac - acestea fiind eliminate odată cu deşeurile pe care le conțin. Prin urmare, apreciază că cerinţa este cel puţin neclară, lipsa de transparenţă fiind de natură să blocheze nejustificat participarea la procedură sau să creeze premisele depunerii de oferte neunitare. Din modul de formulare a cerinţei rezultă că autoritatea contractantă ar solicita şi anumite containtere de deşeuri specifice echipamentului - pentru că aceasta solicită o tehnologie integrată de Pagina 6 din 29
dezinfectare a acestora. Or, această solicitare este restrictivă pentru că dezinfectarea containerelor nu face parte din procesul de tratare a deşeurilor, având în vedere că recipientele standard pentru colectarea deşeurilor sunt eliminate odată cu acestea. Astfel, echipamentul poate să aibă ca opţiune de configuraţie suplimentară un alt dispozitiv cu o tehnologie integrată pentru dezinfectarea containerelor de deşeuri - containere specifice fiecărui echipament în parte şi total diferite decât cele standard prevăzute în Ordinul nr. 1226/2012 - care să acţioneze după finalizarea procesului de decontaminare la temperaturi scăzute a deşeurilor. Prin urmare, contestatoarea solicită obligarea autorităţii contractante la remedierea cerinţei în sensul clarificării necesităţii obiective urmărite prin impunerea acestea şi eliminării oricărei cerinţe de natură constructivă care ar putea împiedica nejustificat participarea la procedură. 3.5 În ceea ce priveşte cerinţa „Echipamentul sa dispună de o tehnologie de divizare automată a deşeurilor în două tipuri: metale şi reziduuri sterile, mărunţite fin și uscate”: Contestatoarea arată că această cerinţă este restrictivă şi nelegală prin raportare la prevederile exprese şi obligatorii ale art. 2 din Ordinul nr. 1279/2012. Faţă de aceste prevederi exprese şi clare şi faţă de faptul că pot fi tratate doar deşeurile medicale lichide conţinute de deşeurile periculoase cuprinse de cele două coduri amintite mai sus, solicitarea autorităţii contractante ca sistemul să poată face separaţia între metale şi reziduri sterile este nejustificată şi excesivă, având în vedere că deşeurile, indiferent de codul din care fac parte, trebuie să fie, în mod obligatoriu, compactate şi depozitate în vederea predării acestora către depozitele de deşeuri regionale. Acesta este motivul pentru care niciun echipament din piaţa de profil nu prezintă această tehnologie de divizare automată a deşeurilor. Pentru motivele expuse, apreciază că se impune obligarea autorităţii contractante la eliminarea cerinţei, care nu reflectă o cerinţă de performanţă menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acesteia, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 3.6 În ceea ce priveşte cerinţa „Să dispună de un sistem de raportare a activităţii de distrugere a deşeurilor, nemodificabile de către operatorii acestuia cu posibilitate de vizualizare on-line de către personalul cu atribuţii de verificare a activităţii (opţional)”: Deşi din formularea cerinţei pare că aceasta este opţională, aceasta nu reflectă un avantaj sau nu aduce un beneficiu autorităţii contractante, astfel că, menţinerea sa, chiar şi în această manieră „cu titlu opţional”, este contrară principiului transparenţei şi creează premisele evaluării neunitare a ofertelor. Pagina 7 din 29
Prin această cerinţă, autoritatea contractantă solicită, din nou, o caracteristică a soft-ului echipamentului care să prezinte un sistem de raportare a activităţii pe care niciunul din producătorii de pe piaţa echipamentelor de decontaminare la temperaturi scăzute nu îl deţine. Oricum, această cerinţă este irelevantă şi contravine prevederilor Ordinului nr. 1279/2012 care reglementează expres, la art. 25, obligaţia de conectare a echipamentului la calculator, în acest mod fiind asigurată orice nevoie de monitorizare a procesului de tratare. De asemenea, arată contestatoarea, potrivit Ordinului nr. 1279/2012, parametrii specifici procesului de tratare sunt temperatura, presiunea şi durata fiecărui ciclu de tratare, iar aceste date pot fi accesate, în mod facil, printr-un port USB pe care îl deţin toate echipamentele de pe piaţă, fără a fi necesar un sistem de raportare cum solicită autoritatea contractantă. Prin urmare, solicită obligarea autorităţii contractante la eliminarea acestei cerinţe, care reprezintă doar o caracteristică funcţională, fără vreo justificare obiectivă, iar lipsa unui asemenea sistem de raportare este departe de a impieta activitatea uzuală a autorităţii contractante. 3.7 În ceea ce priveşte cerinţa „Să dispună de o tehnologie de recunoaştere pe bază de cartelă a operatorilor ce utilizeză echipamentul”: Cerinţa este restrictivă pentru că impune o anumită caracteristică constructivă - recunoaştere pe bază de cartelă - şi exclude orice altă soluţie tehnică existentă în practică. Astfel, prin această cerinţă, autoritatea contractantă a eliminat posibilitatea ofertării sistemelor care realizează recunoaşterea operatorilor prin utilizarea unei parole, iar nu pe bază de cartelă. Este evident că oricare dintre cele două modalităţi de recunoaştere asigură nevoia obiectivă a autorităţii contractante, fiind echivalente. Recunoaşterea pe bază de parolă prezintă chiar avantaje faţă de recunoaşterea pe bază de cartelă pentru că elimină total riscul de modificare a parametrilor funcţionali ai echipamentului din eroare, prin folosirea cartelei. Faţă de faptul că prin această cerinţă autoritatea contractantă nu exprimă o necesitate obiectivă, reală a sa şi impune o caracteristică pur constructivă, cu excluderea tuturor celorlalte soluţii tehnice echivalente, solicită obligarea autorităţii contractante la eliminarea acestei cerinţe. 3.8 În ceea ce priveşte cerinţele: - „Să reducă volumul deşeurilor introduse cu min 60% din valoarea volumului iniţial" - „Greutatea finală a deşeurilor să fie redusă cu minim 30 % din greutatea iniţială”. Pagina 8 din 29
Autoritatea contractantă solicită ca două caracteristici ale deşeurilor post-procesare, volumul şi greutatea, să fie reduse cu anumite procente fixe - volumul cu minimum 60%, iar greutatea cu minimum 30%. Dincolo de gradul disproporţionat de detaliere al cerinţei, aceasta prezintă caracter abuziv şi prin raportare la Ordinul nr. 1279/2012 care prevede, cu titlu obligatoriu, că toate echipamentele de tratare trebuie să deţină un sistem de compactare în scopul reducerii volumului de deşeuri care se elimină definitiv. Astfel, Ordinul nr. 1279/2012 nu stabileşte un anumit procent al volumului/greutăţii deşeurilor ce trebuie să fie redus în urma procesării, ci doar impune operaţiunea compactării ce asigură reducerea acestora, fără a impune și limite ce ar conduce doar la restrângerea artificială a concurenţei. Aşadar, toate echipamentele de tratare a deşeurilor existente în piaţă reduc atât volumul, cât şi greutatea deşeurilor în urma procesării acestora, dar procentajele de reducere variază între producători, astfel că impunerea unor anumite procentaje fixe doar limitează nejustificat concurenţa, fără a reflecta o caracteristică de performanţă a echipamentelor. Astfel, solicită eliminarea acestor cerinţe excesive şi acceptarea ofertării oricărui echipament ce realizează compactarea în acord cu criteriile aprobate prin Ordinul nr. 1279/2012. 3.9. În ceea ce priveşte cerinţa „Tratamentul deşeurilor să nu dureze mai mult de 60 minute/ciclu inclusiv tocare, sterilizare și separare”. Cerinţa prezintă caracter restrictiv chiar prin însuşi obiectul acesteia - are în vedere procesarea deşeurilor prin impunerea a 3 operaţiuni: (1) tocare, (2) sterilizare şi (3) separare. Or, operaţiunea de separare nu este prevăzută printre operaţiunile obligatorii pentru echipamentele de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute, conform Ordinului nr. 1279/2012, această operaţiune de separare fiind irelevantă în contextul compactării deşeurilor tratate pentru eliminarea lor finală. Astfel, operaţiunile obligatorii a fi parcurse sunt: „Art. 6 Procesarea mecanică se realizează prin următoarele operaţii: mărunţire, tocare, pisare, compactare.” Această solicitare expresă a autorităţii contractante nu îşi găseşte justificarea, nefiind bazată pe o nevoie reală şi obiectivă a spitalului, având în vedere faptul că separarea deşeurilor este irelevantă în contextul compactării deşeurilor tratate pentru eliminarea lor finală. Astfel, solicitarea expresă a autorităţii contractante ca deşeurile să fie separate nu constituie un avantaj şi nici nu reflectă o nevoie a acesteia, ci, din contră, îngreunează procesul de decontaminare, luând în considerare faptul că alte sisteme de neutralizare a deşeurilor medicale Pagina 9 din 29
existente pe piaţă nu sunt prevăzute cu această funcţie de separare şi, cu toate acestea, rezultatul final, respectiv neutralizarea deşeurilor medicale, nu este afectat în niciun mod, realizându-se chiar mai rapid şi la aceleaşi standarde de calitate şi performanţă. Pentru motivele expuse, contestatoarea apreciază că se impune obligarea autorităţii contractante la eliminarea acestei cerinţe - care nu reflectă o cerinţă de performanţă menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acesteia, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. Faţă de cele menţionate, solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă a încălcat principiul proporţionalităţii la elaborarea specificaţiilor tehnice aferente procedurii, precum şi prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016. Ca urmare a constatării acestor încălcări ale legislaţiei achiziţiilor publice, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la remedierea documentaţiei de atribuire prin redefinirea specificaţiilor tehnice prin raportare la cerinţe de performanţă şi/sau funcţionale obiective, raportate la necesităţile sale reale, documentate. .... a depus punctul de vedere nr. 9267/02.10.2023, înregistrat la Consiliu cu nr. 53681/02.10.2023, prin care învederează următoarele: Cerinţele tehnice au fost elaborate ţinând cont de neajunsurile și experienţa de lucru cu un echipament deja aflat în dotarea unităţii. S-au avut în vedere caracteristici disponibile de ultimă generaţie ale echipamentelor de profil existente pe piaţă și care pot aduce un plus major în ceea ce priveşte siguranţa procesului, perioada de exploatare, eficienţa procesului, trasabilitatea procesului și reducerea timpului „hands-on” pentru a limita expunerea personalului prin tehnologii de comandă și verificare de la distanţă. - Răspuns cerinţa 3.1 Cerinţa se menţine. Cerinţa nu este eliminatorie și are ca scop încurajarea ofertanţilor de a prezenta tehnologia de mărunţire a ehipamentului, de a furniza informaţii complete privind viaţa de exploatare în funcţie de tipul de deşeuri și de a comunica din cadrul ofertei eventualele intervenţii de mentenanţă ce se efectuează de aceştia sau de către personalul instruit al beneficiarului. Se vor detalia tipurile de tehnologii, de ex. Lamele, Tamburi, Sisteme mixte și se vor prezenta avantajele și dezavantajele pentru o evaluare în cunoștinţa de cauză a autorităţii contractante. - Răspuns cerinţa 3.2 Cerinţa tehnică se menţine. Fie că este vorba de o tehnologie de cântărire la introducere și la extracţie deşeuri, coroborată cu o tehnologie de evaluare a volumului la extragere, fie că se discută de o tehnologie care evaluează prezumtiv nivelul volumului în cazul introducerii de deşeuri pre-diferenţiate pe bază de saci/cutii cu culori diferite sau saci/cutii cu coduri QR diferite, precum și alte varinate Pagina 10 din 29
susţinute din punct de vedere tehnic, toate vor fi acceptate de către autoritatea contractantă, condiţia fiind susţinerea tehnică adecvată. Rezultatul dorit este ca în cazul în care se poate face o diferenţiere a deşeurilor și această diferenţiere asigură și existenţa unui raport scris nealterabil sau modificabil în cadrul unei dezvoltări durabile deșeurile să poată fi eliminate selectiv și cu o trasabilitate completă. - Răspuns cerinţa 3.3 Cerinţa se menţine. Se va avea în vedere răspunsul aferent 3.2 coroborat cu următoarea susţinere: autoritatea contractantă doreşte un sistem cât mai automat cu un control cât mai eficient, trasabilitate și cât mai puţin predispus la erorile umane. De asemenea, tehnologia dorită trebuie să corespundă strategiilor Comunităţii Europene în ceea ce priveşte măsurile de sortare și selecţie a deşeurilor și nu un echipament care tratează deșeurile doar în mod mixt (Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European). - Răspuns cerinţa 3.4 Cerinţa se menţine. Deșeurile, în urma depozitării lor în pungi/cutii/containere diferenţiate vor fi transportate, pentru mai multă siguranţa si eficienţă în controlul infecţiillor nosocomiale, în containere reutilizabile care își vor relua traseul și scopul numai în urma unui proces de decontaminare controlată în interiorul (echivalent: în proximitatea) echipamentului de tratare a deșeurilor. Este lesne de înţeles importanţa unei astfel de tehnologii în scopul asigurării unui flux sigur și eficient pentru unitatea medicală. - Răspuns cerinţa 3.5 Cerinţa se menţine. Se vor accepta și soluţiile ce recunosc tipul de deșeu pe bază de culoare sac/cutie/container, coduri QR, coduri de bare, precum și alte soluţii pentru a facilita adaptarea tipului de program de tratare, dar și pentru o sortare eficientă în vederea eliminării selective. - Răspuns cerinţa 3.6 Cerinţa se menţine. Se vor accepta orice soluţii ce permit transmiterea sau vizualizarea informaţiilor de la distanţă de către personalul coordonator pentru a se evita erorile umane, cât și pentru a dispune de o bază de date a procedurilor efectuate nemodificabilă sau alterabilă în vederea dovedirii îndepliniri operaţiunilor în mod conform în faţa instituţiilor de control și coordonare în domeniu. Dacă echipamentul se poate conecta la un calculator ce la rândul lui poate fi accesat de la distanţă, iar informaţia accesibilă nu poate fi modificată sau alterată, o astfel de soluţie poate fi considerată echivalentă. - Răspuns cerinţa 3.7 Cerinţa se menţine. Rolul cerinţei este în sensul controlului îndeplinirii sarcinilor trasate de personalul coordonator și identificare a personalului ce duce la îndeplinire sarcinile și programul de tratare. - Răspuns cerinţa 3.8 Pagina 11 din 29
Cerinţa se menţine. Se vor accepta abateri de maxim 10%. - Răspuns cerinţa 3.9 Cerinţa se menţine. Se vor accepta abateri de maxim 10%. Autoritatea contractantă precizează că își doreşte utilarea cu o tehnologie aplicabilă infrastructurii și condiţiilor legale prezente, însă are în vedere strategiile de viitor comunitare și necesitatea implemementării unui control complet al procesului, trasabilitatea acestuia și siguranţa în utilizare, astfel încât aceste tehnologii să fie exploatate cât mai mult timp în condiţii de legalitate și performanţă. Urmare studierii dosarului achiziţiei și a punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, contestatoarea a comunicat adresa nr. 5/2755 din 10.10.2023, reprezentând concluzii scrise prin care precizează următoarele: (i) În ceea ce priveşte cerinţa 3.1. „Să dispună de principiu de tocare a deşeurilor cu durata lungă de exploatare" Autoritatea contractantă menţine cerinţa şi nu clarifică conţinutul acesteia în acord cu obligaţia de transparenţă. Autoritatea contractantă este obligată să redacteze specificaţii tehnice clare, care să exprime strict nevoile sale obiective şi în raport de care să poată fi evaluate ofertele în mod unitar. Cerinţa în discuţie nu redă o caracteristică ce trebuie îndeplinită de echipamentele de decontaminare termică la temperaturi scăzute menţionată în Ordinul nr. 1279/2012, fiind irelevantă pentru nevoia obiectivă a autorităţii contractante. - Toate echipamentele realizează operaţiunea de tocare, aceasta fiind expres prevăzută de Ordinul nr. 1279/2016 în art. 6 şi obligatoriu a fi realizată; - Tipurile de tehnologii utilizate de echipamentele pentru procesarea termică a deşeurilor medicale periculoase sunt reglementate expres în art. 3 al Ordinului nr. 1279/2016, acestea fiind echivalente: „Procesarea termică a deşeurilor medicale periculoase la temperaturi scăzute se realizează în intervalul 105°C-177°C, prin căldură umedă (abur) sau căldură uscată (aer cald), corelate cu alţi factori care intervin în proces (timpul presiunea, temperatură)”. (ii) În ceea ce priveşte cerinţa 3.2. „Să ofere la sfârșitul fiecărui tratament un raport cu informaţii privind reducţia masei și a volumului de deşeuri": Apărarea autorităţii contractante nu poate fi reţinută şi nu justifică impunerea acestei cerinţe care limitează total libera concurenţă şi care nu exprimă o nevoie obiectivă a spitalului. Potrivit Ordinului nr. 1279/2012 şi Ordinului nr. 1226/2012, deşeurile ce pot fi neutralizate cu ajutorul echipamentelor ce fac obiectul procedurii în cauză sunt cele încadrate în codurile 18 01 01 şi 18 0103*. Pagina 12 din 29
Toate aceste deşeuri sunt colectate din secţiile și departamentele spitalelor în recipiente pe diferite capacităţi și cu adresabilitate clară a tipului de deșeu generat, în recipiente standard menţionate în Ordinul nr. 1226/2012, şi sunt aduse în spaţiul central de colectare al spitalului, în conformitate cu Ordinul nr. 1226/2012. La primire, conform Ordinului 1226/2012, în spaţiul central de colectare, indiferent de codul deşeului, deşeurile sunt înregistrate, cântărite și apoi depozitate conform tipului de deșeu (anatomo-patologic, citostatice, deşeuri lichide, deşeuri înţepătoare-tăietoare/deșeuri periculoase, etc) până la predarea către agenţii de colectare în vederea incinerării sau până la tratarea cu echipamentul de decontaminare aflat în dotarea unităţii medicale. Astfel, cantitatea de deşeuri care urmează a fi tratată este cunoscută, nefiind necesară o tehnologie a aparatului care să cântărească deşeurile introduse şi nici care să evalueze prezumtiv nivelul volumului deşeurilor în cazul introducerii. Autoritatea contractanta doreşte introducerea containerelor/sacilor standard cu deşeuri medicale din spital și apoi transportarea lor în alte tipuri de containere purtătoare de diferite culori și coduri QR diferite - or, aceasta nu este o specificaţie tehnică aferentă echipamentului de tratare la temperaturi scăzute a deşeurilor. Prin urmare, ea nu poate face obiectul unei cerinţe minime obligatorii şi nu ar trebui să conducă la eliminarea de la ofertare a unor echipamente performante din piaţă care respectă în integralitate prevederile Ordinului nr. 1279/2012. Nici funcţia de cântărire la extracţie sau tehnologia de evaluare a volumului la extragere nu răspund unei nevoi obiective a spitalului şi, în consecinţă, nu pot face obiectul unei cerinţe minime obligatorii. Referitor la menţinerea solicitării privind emiterea unui raport care să conţină aceste informaţii la sfârşitul ciclului de tratare, contestatoarea învederează că solicitarea nu răspunde niciunei nevoi obiective, limitând libera concurenţă şi contravenind chiar prevederilor exprese din Ordinul nr. 1279/2012 care prevede care sunt informaţiile necesar a fi prezentate în acest raport (art. 25). Astfel, singurii parametri care trebuie înregistraţi şi arhivaţi sunt parametri de funcţionare specifici - adică temperatura, presiunea şi durata fiecărui ciclu, care diferă în funcţie de tehnologia utilizată - orice alte informaţii fiind irelevante în urma tratării deşeurilor. (iii) În ceea ce priveşte cerinţa 3.3. „Tehnologie de trasabilitate a deşeurilor cu codificarea sacilor de intrare şi de ieşire care să permită identificarea tipului de deşeuri introduse în mod automat de către echipament și monitorizarea diferenţei de greutate pre și post tratament cu tehnologie RFID sau QrCode integrată. Să dispună de cântare integrate pentru a câtări fiecare sac la începutul ciclului şi la sfârşitul ciclului.” Pagina 13 din 29
Toate echipamentele supuse Ordinului nr. 1279/2012 au mod de funcţionare automat, cu posibilitate de identificare a operatorilor prin parolă, în vederea evitării modificărilor accidentalee a paramterilor de funcţionare, cât şi sisteme de alarmă şi sesizarea erorilor de funcţionare. (iv) În ceea ce priveşte cerinţa 3.4. „Să dispună de tehnologie integrată de dezinfectare a containerelor de deşeuri": Containerele de deşeuri standard în care se face colectarea deşeurilor din activitatea unităţii medicale nu se dezinfectează, ele se elimină odată cu deşeurile. Operatorul nu realizează manipularea deşeurilor în sensul selectării pe tip de produs conţinut de deșeu, ci operatorul trebuie doar să încarce deşeurile și să pornească echipamentul, iar la finalul ciclului de tratare să depoziteze pentru o perioadă limitată deșeul tratat, până la ridicarea lui de către agentul care îl va depozita în depozitele regionale. Astfel, echipamentul de decontaminare la temperaturi scăzute nu poate decontamina recipientele în care sunt colectate deşeurile. Prin această cerinţă autoritatea contractantă impune, în fapt, o configuraţie specială, suplimentară - un echipament/instalaţie pentru decontaminarea containerelor reutilizabile care își vor relua traseul în urma unui proces de decontaminare controlată în interiorul/proximitatea echipamentului de tratare a deşeurilor. Or, acest echipament suplimentar nu este o caracteristică obligatorie prevăzută de Ordinul nr. 1279/2012, în ceea ce priveşte dotarea şi monitorizarea echipamentelor amintite şi elimină nejutificat libera concurenţă. Oricum, autoritatea contractantă nu a redactat cerinţa într-o manieră transparentă şi completă, nefiind specificat un număr de containere ce trebuie sa fie furnizate, în funcţie de numărul de secţii, săli, departamente care generează deşeuri medicale periculoase, culorile necesare pentru identificarea fiecărei secţii, săli de tratament, departamentului corespondent, acestea făcând parte dintr-o procedura internă, care nu a fost precizată în specificaţia de achiziţie. Astfel, cerinţa impune o anumită configuraţie a echipamentului ce implică costuri suplimentare adiacente procesului de tratare şi care, însă, nu sunt justificate, având în vedere că cerinţa nu răspunde unei nevoi obiective a autorităţii contractante. (v) În ceea ce priveşte cerinţa 3.5. „Echipamentul să dispună de o tehnologie de divizare automată a deşeurilor în două tipuri: metale şi reziduuri sterile, mărunţite fin și uscate": Apărarea autorităţii contractante nu justifică solicitarea tehnologiei de divizare a deşeurilor în metale şi reziduuri sterile - pentru că echipamentele ce fac obiectul procedurii nu tratează metale, ci, conform Ordinului nr. 1279/2012, tratează exclusiv deşeurile încadrate în codul 18 0101 sau 18 0103* şi cele conţinute în acestea. Pagina 14 din 29
(vi) În ceea ce priveşte cerinţa 3.6. „Să dispună de un sistem de raportare a activităţii de distrugere a deşeurilor, nemodificabile de către operatorii acestuia cu posibilitate de vizualizare on-line de către personalul cu atribuţii de verificare a activităţii (opţional)”: Sistemul de raportare solicitat de autoritatea contractantă nu poate face dovada în faţa instituţiilor de control şi coordonare în domeniu. Conform prevederilor Ordinul nr. 1279/2012 (art. 25, art. 38, art. 40), conectarea echipamentului la un calculator astfel încât datele despre procesul de tratare să poată fi accesate, în mod facil, de exemplu printr- un port USB pe care îl deţin toate echipamentele de pe piaţă asigură nevoia obiectivă a autorităţii contractante. Prin urmare, sistemul de raportare solicitat de Autoritatea contractantă este o cerinţă restrictivă, pentru că impune o anumită caracteristică constructivă, ce nu poate face obiectul unei specificaţii tehnice, nici în cazul în care aceasta este stipulată cu titlu opţional. Prin urmare, solicită respingerea apărărilor Autorităţii contractante ca neîntemeiate şi admiterea Contestaţiei, astfel cum aceasta a fost formulată. (vii) În ceea ce priveşte cerinţa 3.7. „Să dispună de o tehnologie de recunoaştere pe baza de cartelă a operatorilor ce utilizeza echipamentul": Această solicitare a spitalului nu exprimă o nevoie reală legată de funcţionalitatea sau performanţa echipamentului de tratare în sine, ci impune o soluţie constructivă care deserveşte unui scop de control al activităţii desfăşurat de personalul utilizator. Este evident că o astfel de solicitare nu poate face obiectul unei specificaţii tehnice care să respecte exigenţele prevăzute imperativ în Legea nr. 98/2016. (viii) În ceea ce priveşte cerinţele 3.8. - „Să reducă volumul deşeurilor introduse cu min 60% din valoarea volumului iniţial”: - „Greutatea finală a deşeurilor să fie redusă cu minim 30 % din greutatea iniţială" Ordinul nr. 1279/2012 nu stabileşte un anumit procent al volumului/ greutăţii deşeurilor ce trebuie să fie redus în urma procesării, ci doar impune operaţiunea compactării ce asigură reducerea acestora, fără a impune şi limite ce ar conduce doar la restrângerea artificială a concurentei. Toate echipamentele de tratare a deşeurilor existente în piaţă reduc atât volumul, cât şi greutatea deşeurilor în urma procesării acestora, dar procentajele de reducere variază între producători, astfel că impunerea unor anumite procentaje fixe doar limitează nejustificat concurenţa, fără a reflecta o caracteristică de performanţă a echipamentelor. Pagina 15 din 29
(ix) În ceea ce priveşte cerinţa 3.9. „Tratamentul deşeurilor să nu dureze mai mult de 60 minute/ciclu inclusiv tocare, sterilizare și separare": Declaraţiile autorităţii nu sunt de natură a remedia caracterul restrictiv al cerinţei, deoarece a nu a criticat durata de 60 de minute/ciclu solicitată, ci faptul că a solicitat operaţiunea de separare, operaţiune care nu este prevăzută printre operaţiunile obligatorii pentru echipamentele de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute, conform Ordinului nr. 1279/2012 şi care este irelevantă în contextul compactării deşeurilor tratate pentru eliminarea lor finală. Pentru toate argumentele expuse în contestaţie şi prin concluziile scrise, contestatoarea solicită respingerea apărărilor formulate de autoritatea contractantă ca neîntemeiate şi admiterea contestaţiei, astfel cum aceasta a fost formulată. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209538649/1, din data de 26.09.2023, în valoare de 68.000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare nr. … în data de 16.09.2023 privind procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Sistem de tratare a deșeurilor periculoase”. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este cuprinsă între 1.705.000 și 7.301.000 lei, fără TVA, iar pentru lotul 5 valoarea estimată este de 3.400.000 lei, fără TVA, termen stabilit pentru depunerea ofertelor 19.10.2023, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva prevederilor documentației de atribuire a formulat contestație SC ....SRL prin care solicită, în prinicpal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire criticate prin contestație, iar în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, solicită Consiliului să dispună anularea procedurii de atribuire în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea invocă faptul că documentația de atribuire conține specificații tehnice restrictive și discriminatorii de natură a bloca nejustificat accesul la procedura de atribuire, specificații care încalcă principiile proporționalității și tratamentului egal, precum și prevederile Pagina 16 din 29
art. 155 din Legea nr. 98/2016 și mențin poziția privilegiată a producătorului TESALYS, eliminând astfel total opțiunea ofertării unor produse echivalente care ar satisface, la același nivel de calitate, necesitățile obiective ale autorității contractante. În susținerea celor de mai sus, contestatoarea arată că potrivit jurisprudenței CJUE, inclusiv în cazul achizițiilor din domeniul sănătății, autoritățile contractante sunt obligate să limiteze descrierea specificațiilor tehnice doar la acele detalii necesare satisfacerii necesităților lor obiective, fără a impune restricții nejustificate în calea participării la procedura de atribuire, iar pentru argumentele expuse prin contestație cu privire la fiecare specificație tehnică criticată solicită obligarea autorității contractante la eliminarea specificațiilor tehnice restrictive. Un alt aspect criticat este acela că legislația specifică în materia echipamentelor de neutralizare deșeuri infecționase prevede în mod expres și clar care sunt condițiile de performanță în cazul acestui tip de echipament, autoritatea contractantă fiind obligată să o respecte și nu să restrângă aplicarea acesteia, motiv pentru care solicită obligarea autorității contractante la completarea documentației de atribuire prin menționarea expresă a aplicării Ordinului nr. 1279/2012 și remedierea cerințelor minime obligatorii în sensul dispus de acest act normativ. Înainte de a trece la soluționarea criticilor formulate cu privire la specificații tehnice punctuale din caietul de sarcin, Consiliul va reține că prin Ordinul nr. 1279/2012 au fost aprobate Criteriile de evaluare, a condiţiilor de funcţionare şi monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase, iar obiectul procedurii de achiziție ce face obiectul prezentei cauze este furnizare „Sistem de tratare a deșeurilor periculoase”. Consiliul va reține, de asemenea, că potrivit art. 12 din Anexa la Ordinul nr. 1279/2012 „Prin elaborarea prezentelor criterii se urmăreşte evaluarea în vederea selectării celor mai bune echipamente de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase care trebuie achiziţionate, ţinându-se cont de procedeul tehnic utilizat, de performanţele echipamentelor de tratare, precum şi de impactul acestora asupra sănătăţii şi asupra mediului”. Prin urmare, având în vedere că acest act normativ reglementează tocmai tipul de echipament pe care autoritatea contractantă urmează să îl achiziționeze se impune ca documentația de atribuire să conțină și o astfel de informație. Pentru a stabili astfel, Consiliul are în vedere prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016 care prevăd că „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare Pagina 17 din 29
completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire” și că prin normele de aplicare s-a prevăzut la art. 20 din HG nr. 395/2016 că „(2) Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire”. Față de cele reținute anterior, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să prevadă în documentația de atribuire ca legislație aplicabilă și Ordinul nr. 1279/2012. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că părțile se află în dispută asupra modului în care autoritatea contractantă a ales să definească specificațiile tehnice prin stabilirea de cerințe minime obligatorii restrictive, care conțin caracteristici funcționale specifice unui anumit producător și care nu răspund unor necesități funcționale sau de performanță relevante pentru autoritatea contractantă, fiind astfel descalificați automat majoritatea operatorilor care operează în mod obișnuit pe această piață. În soluționarea cauzei Consiliul va reține ca relevante următoarele prevederi legale: -art. 155 din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei. (…) (6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici”; -art. 20 din HG nr. 395/2016 „(10) Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante”. Nu în ultimul rând este necesar a se avea în vedere și dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prin care se stabilește la art. 3 că „Protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice”, sănătatea publică fiind definită la art. 4 lit. a) „starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinaţii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate”, în temeiul căreia autoritățile contractante pot decide care sunt necesitățile proprii dar și necesitățile interesul public real, în speță sănătatea cetățenilor țării. Pagina 18 din 29
Astfel, pe fondul cauzei, Consiliul constată că potrivit documentației de atribuire autoritatea contractantă intenționează să achiziționeze, 4 bucăți, „Sistem de tratare a deșeurilor periculoase”, având următoarele cerințe minime: „Echipament pentru tocarea, compactarea și inactivarea deșeurilor medicale Să dispună de principiu de tocare a deșeurilor cu durata lungă de exploatare Să ofere la sfârșitul fiecărui tratament un raport cu informații privind reducția masei și volumului de deșeuri Sistem de sterilizare prin tratament termic între 135 și 150ºC pentru sterilizare completă Tehnologie de trasabilitate a deșeurilor cu codificarea sacilor de intrare și de ieșire care să permită identificarea tipului de deșeuri introduse în mod automat de către echipament și monitorizarea diferenței de greutate pre și post tratament cu tehnologie RFDI sau QrCode integrată Să dispună de cântare integrate pentru a cântări fiecare sac la începutul ciclului și la sfârșitul ciclului Să dispună de tehnologie integrată de dezinfectare a containerelor de deșeuri Echipamentul să dispună de o tehnologie de divizare automată a deșeurilor în două tipuri: metale și reziduri strile, mărunțite fin și uscate Să dispună de un display tactil pentru acționarea funcțiilor, cât și pentru vizualizarea stării de funcționare Să dispună de un sistem de raportare a activității de distrugere a deșeurilor, nemodificabile de către operatorii acestuia cu posibilitatea de vizualizare on-line de către personaul cu atribuții de verificare a activității (opțional) Să dispună de o tehnologie de recunoaștere pe bază de cartelă a operatorilor ce utilizează echipamentul Să dispună de o capacitate de tratare de minim 15 kg de deșeuri și o cameră de procesare de minim 75 de litri Reducerea volumului deșeurilor introduse cu minim 60% din valoarea volumului inițial Greutatea finală a deșeurilor să fie redusă cu minim 30% din greutatea inițială Tratamentul deșeurilor să nu dureze mai mult de 60 minute/ciclu inclusiv tocare, sterilizare și separare”. 3.1 Cu privire la cerința minimă „Să dispună de principiu de tocare a deșeurilor cu durata lungă de exploatare”, contestatoarea susține că cerința este neclară, lipsită de transparență de natură a restricționa participarea la procedura de atribuire și să creeze premisele depunerii de oferte „neunitare”. Contestatoarea susține, de asemenea, că echipamentul toacă deșeuri, operațiune care este prevăzută și de Ordinul nr. 1279/2012, însă precizarea „cu durată lungă de exploatare” nu este clară, precisă și completă așa cum impune legislația aplicabilă, putând exista diverse posibilități de interpretare, motiv pentru care consideră că este necesară clarificarea acesteia iar în situația în care cerința este o copiere a cerinței Pagina 19 din 29
funcționale a unui anumit echipament, așa cum este Tesalys, solicită eliminarea acesteia. Consiliul reține că prin punctul de vedere transmis la dosarul cauzei, autoritatea contractantă afirmă că cerința nu este eliminatorie și are ca scop încurajarea ofertanților de a prezenta tehnologia de mărunțire a echipamentului, de a furniza informații complete privind viața de exploatare a funcției de tipul de deșeuri și de a comunica în cadrul ofertei eventualele intervenții de mentenanță ce se efectuează de aceștia sau de către personalul instruit al beneficiarului, precizând totodată că ofertanții vor detalia tipurile de tehnologii și se vor prezenta avantajele și dezavantajele pentru o evaluare în cunoștință de cauză a autorității contractante. În soluționarea criticilor aduse acestei cerințe, Consiliul constată că prin modul în care a fost redactată cerința și inclusă ca cerință minimă în caietul de sarcini autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 care impun obligația în sarcina acesteia ca la elaborarea documentației de atribuire să comunice în mod clar, complet și transparent toate informațiile necesare elaborării unor oferte comparabile în etapa de evaluare a ofertelor. Caracterul neclar al cerinței minime rezultă chiar din explicația dată de autoritatea contractantă prin punctul de vedere când arată că, în fapt, își dorea o detaliere, o descriere a tipurilor de tehnologii, avantajele și dezavantajele acestora astfel încât să fie în „cunoștință de cauză” în etapa de evaluare a ofertelor și nu o cerință minimă în sensul prevăzut de art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016. Consiliul constată caracterul nefondat al susținerilor autorității contractante din punctul de vedere potrivit cărora „cerința nu este eliminatorie” în condițiile în care neîndeplinirea cerințelor din caietul de sarcini este sancționată cu respingerea ofertei ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, motiv pentru care va obliga autoritatea contractantă la eliminarea cerinței. 3.2 O altă cerință criticată de către contestatoare este cea potrivit căreia echipamentul trebuie „Să ofere la sfârșitul fiecărui tratament un raport cu informații privind reducția masei și volumului de deșeuri”. Cerința este criticată cu privire la caracterul său restrictiv având în vedere că toate echipamentele existente pe piața de profil reduc atât volumul cât și greutatea deșeurilor în urma procesării acestora, însă niciun echipament nu dispune, în soft-ul său, de funcția de a emite un raport final în care să fie indicată caracteristica ce arată cât % a fost redus volumul sau greutatea deșeurilor tratate. De asemenea, este invocat caracterul abuziv și disproporționat al cerinței având în vedere că toate echipamentele de tratare trebuie să dețină un sistem de Pagina 20 din 29
compactare în scopul reducerii volumului deșeurilor care se elimină cât și faptul că această cerință reprezintă o caracteristică funcțională, emiterea unui astfel de raport nu reprezintă un incovenient în desfășurarea activității de tratare deșeuri. Analizând conținutul cerinței, susținerile contestatoarei cât și justificarea autorității contractante în menținerea acesteia, Consiliul constată caracterul restrictiv dar și neclar al acesteia, în condițiile în care prin punctul său de vedere autoritatea contractantă invocă faptul că vor fi acceptate mai multe tipuri de tehnologii. Justificarea autorității contractante adusă în menținerea cerinței nu este de natură a dovedi care este necesitate obiectivă pentru care echipamentul ar trebui să emită un astfel de raport. Prin punctul de vedere autoritatea contractantă, în fapt, menține cerința doar pentru a obține informații cu privire la existența sau nu pe piața de profil a unor tehnologii „de cântărire la introducere și la extracție deșeuri, coroborată cu o tehnologie de evaluare a volumului la extragere”, sau „tehnologie care evaluează presumtiv nivelul volumului în cazul introducerii de deșeuri pre-deferențiate pe baza de saci/cutii cu culori diferite sau saci/cutii cu coduri QR diferite”, „precum și alte variante susținute din punct de vedere tehnic”. Din justificarea autorității contractante se desprinde concluzia că prin cerința criticată aceasta urmărește, în fapt, să identifice care sunt tehnologiile existente pe piață cu privire la cântărirea la introducere și eliminare a deșeurilor și informații din procesul de tratare, informații care nu satisfac o nevoie obiectivă a acesteia, cerința având mai degrabă caracteristicile unui studiu de piață. Prin urmare, având în vedere cele reținute anterior, Consiliul constată că se impune eliminarea cerinței întrucât autoritatea contractantă nu a fost în măsură să justifice impunerea unei astfel de cerințe. Mai mult decât atât, cerința nu apare ca fiind de natură a răspunde în mod obiectiv unei anumite nevoi a autorității contractante, identificarea unei anumite tehnologii nu poate constitui motiv de impunere a unei cerințe cu un caracter evident restrictiv și abuziv, cu încălcarea dispozițiilor art. 155 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Prin contestație este criticată și cerința din caietul de sarcini : „Tehnologie de trasabilitate a deșeurilor cu codificarea sacilor de intrare și de ieșire care să permită identificarea tipului de deșeuri introduse în mod automat de către echipament și monitorizarea diferenței de greutate pre și post tratament cu tehnologie RFDI sau QrCode integrată”. Cu privire la aceasta contestatoarea arată că autoritatea contractantă impune o abundență de detalii care privesc tehnologia/soft- ul echipamentului, solicitând caracteristici funcționale fără relevanță pentru necesitatea sa obiectivă sau pentru scopul urmărit în tratarea Pagina 21 din 29
deșeurilor „detectarea nivelului de deșeu” fiind o caracteristică specifică a echipamentului Tesalys conform broșurii tehnice a sistemului STERIPLUS 80, respectiv „Sistem de alimentare a tocătorului: complet sigilat și automat, cu detectarea nivelului de deșeuri”. În soluționarea criticii Consiliul reține că prin punctul de vedere autoritatea contractantă menține cerința justificând astfel: „Autoritatea contractantă dorește un sistem cât mai automat cu un control cât mai eficient, trasabilitate și cât mai puțin predispus la erorile umane. De asemenea, tehnologia dorită trebuie să corespundă strategiilor Comunității Europene în ceea ce privește măsurile de sortare și selecție a deșeurilor și nu un echipament care tratează deșeurile doar în mod mixt (Directiva 2012/19/UE a Parlamentului European)”. Consiliul constată că justificarea autorității contractante este generică, făcând trimitere la asigurarea controlului, a trasabilității și la evitarea erorilor umane, fără să indice punctual care este necesitatea obiectivă a acestei cerințe în raport cu obiectul contractului, în condițiile în care evitarea unor erori umane este asigurată deja prin cerința „Să dispună de o tehnologie de recunoaștere pe bază de cartelă a operatorilor ce utilizează echipamentul”. Echipamentele de tratare a deșeurilor periculoase sunt sisteme automate și au trasabilitatea asigurată prin procesul de fabricație, producătorii acestora fiind ținuți în procesul de producție de prevederile legale cărora trebuie să le răspundă produsul finit, în speța de față și a Ordinului nr. 1279/2012 privind Criteriile de evaluare, condițiile de funcționare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase. Mai mult decât atât, trimiterile din punctul de vedere la strategiile de sortare reglementate de Directiva 2012/19/UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice a Parlamentului European, în condițiile în care obiectul contractului îl constituie tratarea deșeurilor periculoase din spital, nu fac altceva decât să confirme faptul că autoritatea contractantă a stabilit o cerință în caietul de sarcini pe care nu o poate justifica în mod temeinic cu încadrarea acesteia la nevoia sa obiectivă, respectiv aceea de tratare a deșeurilor periculoase din spital și nu în ultimul rând cu trimitere la legislația aplicabilă în raport cu obiectul contractului. Or, prin detalierea excesivă a principiului de funcționare a sistemului de tratare a deșeurilor, autoritatea contractantă a restricționat accesul în procedură, impunând un anumit mod specific de realizare a decontaminării, fără a ține cont de celelalte soluții tehnice existente în piață care ar îndeplini nevoia obiectivă primară a Spitalului – tratarea deșeurilor periculoase – la același nivel de performanță și calitate. Pagina 22 din 29
Rezultă astfel că, prin impunerea unei anumite tehnologii de procesare, autoritatea contractantă îngrădește nejustificat ofertarea doar la anumite echipamente care folosesc o anumită soluție constructivă, fără ca această limitare să fie în vreun mod justificată sau justificabilă. Autoritățile contractante au obligația ca la stabilirea cerințelor minime din caietul de sarcini să respecte atât prevederile art. 155, art. 156 cât și principiul proporționalității statuat în art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016, înțeles ca asigurare a corelației dintre necesitatea autorității contractante și obiectul contractului de achiziție publică. Legislaţia specifică în materia echipamentelor de tratare a deșeurilor periculoase prevede în mod expres şi clar care sunt cerinţele şi condiţiile de performanţă în cazul acestui tip de echipament, autoritatea contractantă fiind obligată să o respecte şi să nu restrângă aplicarea acesteia. Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1279/2012 privind aprobarea Criteriilor de evaluare, a condiţiilor de funcţionare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase, reprezintă act normativ ce nu poate fi nesocotit în cadrul achiziţiilor publice cu acest obiect, autorităţile contractante fiind obligate să respecte prevederile acestui ordin în redactarea specificaţiilor tehnice aferente acestui tip de echipament. Scopul declarat al condiţiilor aprobate prin Ordinul nr. 1279/2012 este acela că „Prin elaborarea prezentelor criterii se urmăreşte evaluarea în vederea selectării celor mai bune echipamente de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase care trebuie achiziţionate, ţinându-se cont de procedeul tehnic utilizat, de performanţele echipamentelor de tratare, precum şi de impactul acestora asupra sănătăţii şi asupra mediului." În aplicarea acestui scop, prin art. 2 al Ordinului nr. 1279/2012 se impune autorităţilor contractante să respecte criteriile de evaluare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute utilizate pentru deşeurile medicale periculoase, criterii care includ cerinţe privind dotarea minimă şi funcţionalitatea sistemului echipamentelor de tratare a deşeurilor medicale periculoase, respectiv „Art. 2. - Criteriile de evaluare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute utilizate pentru deşeurile medicale periculoase vor fi aplicate de orice unitate sanitară care intenţionează să achiziţioneze astfel de echipamente, precum şi de operatorii economici care comercializează sau exploatează aceste echipamente”. Având în vedere că autoritatea contractantă nu a putut justifica, în mod pertinent, includerea cerinței criticată cât și faptul că aceasta nu este prevăzută de actul normativ indicat anterior, Consiliul va dispune eliminarea acesteia din caietul de sarcini. Pagina 23 din 29
3.4 Următoarea cerință criticată de către contestatoare este ca echipamentul „Să dispună de tehnologie integrată de dezinfectare a containerelor de deșeuri”. Consiliul reține că prin contestație este criticat faptul că Ordinul nr. 1279/2012 stabilește, în mod clar, care sunt recipientele standard care trebuie folosite pentru colectarea deșeurilor, deșeurile se colectează separat fie în recipient din plastic, fie în cutii de carton cu sac, fiind eliminate odată cu deșeurile conținute de acestea. În soluționarea criticii, Consiliul constată că într-adevăr, așa cum susține și contestatoarea, prin modul de formulare al cerinței autoritatea contractantă solicită containere de deșeuri specifice echipamentului având în vedere că solicită o tehnologie integrată de dezinfectare a acestora. Consiliul reține că prin punctul de vedere autoritatea contractantă susține că își menține cerința justificând decizia prin faptul că „Deșeurile, în urma depozitării lor în pungi/cutii/containere diferențiate se doresc a fi transportate pentru mai multă siguranță și eficiență în controlul infecțiilor nosocomiale în containere reutilizabile care își vor relua traseul și scopul numai și numai în urma unui proces de decontaminare controlată în interiorul (Echivalent: în proximitatea) echipamentului de tratare a deșeurilor. Este lesne de înțeles importanța unei astfel de tehnologii în scopul asigurării unui flux sigur și eficient pentru unitatea medicală”. Analizând cerința și justificarea acesteia de către autoritatea contractantă, Consiliul va dispune menținerea ei având în vedere că de această dată a fost prezentată nevoia sa obiectivă, în speță necesitatea dezinfectării containerelor în care sunt transportați recipienții care conțin deșeurile periculoase. Argumentul contestatoarei potrivit căruia această caracteristică nu este prevăzută de Ordinul nr. 1279/2012 și că o astfel de configurație a echipamentului implică costuri suplimentare adiacente procesului de tratare, va fi reținut ca nerelevant de către Consiliu având în vedere că autoritatea contractantă este obligată să stabilească cerințele din documentația de atribuire cu respectarea Ordinului nr. 1279/2012 iar eventualele costuri suplimentare ale produsului nu sunt motive care constituie o restricționare a participării la procedura de atribuire. De asemenea, Consiliul constată că prin Concluzii scrise contestatoarea face confuzie între „containere” și „recipienți” afirmând că „după cum am arătat deja în Contestație, containerele de deșeuri standard în care se face colectarea deșeurilor din activitatea unității medicale NU se dezinfectează, ele se elimină odată cu deșeurile pe care le conțin”. Așa cum este precizat și în cerință, echipamentul trebuie „Să dispună de tehnologie integrată de dezinfectare a containerelor de Pagina 24 din 29
deșeuri” și nu pentru dezinfecția recipienților despre care face vorbire actul normativ, respectiv Ordinul nr. 1279/2012, și la care face trimitere contestatoarea. Așadar, având în vedere cele de mai sus, Consiliul constată că pretinsul caracter restrictiv al cerinței invocat de contestatoare vine, în fapt, din împrejurarea că dotarea cu o astfel de tehnologie presupune costuri suplimentare pentru echipament, motiv pentru care criticile vor fi respinse ca nefondate iar cerința va fi menținută. 3.5 Următoarea cerință criticată este cea potrivit căreia „Echipamentul să dispună de o tehnologie de divizare automată a deșeurilor în două tipuri: metale și reziduri sterile, mărunțite fin și uscate”. Cu privire la aceasta, Consiliul reține că prin contestație se invocă caracterul restrictiv și nelegal al cerinței prin raportare la prevederile Ordinului nr. 1279/2012, care reglementează la art. 2 care sunt categoriile de deșeuri, respectiv „deșeuri infecțioase conform codului 18 01 03” și „deșeuri înțepătoare-tăietoare conform codului 19 01 01”. De asemenea, contestatoarea susține că solicitatea autorității contractante ca sistemul să poată face separația între metale și reziduri sterile este nejustificată și excesivă, având în vedere că indiferent de codul din care fac parte deșeurile trebuie să fie în mod obligatoriu compactate și depozitate în vederea predării acestora către depozitele de deșeuri regionale, acesta fiind motivul pentru care, din cunoștințele sale, niciun echipament de pe piața de profil nu prezintă această tehnologie de divizare automată a deșeurilor în două tipuri. Consiliul reține că prin punctul de vedere autoritatea contractantă susține că menține cerința cu precizarea că „Se vor accepta și soluțiile ce recunosc tipul de deșeu pe baza de culoare sac/cutie/container, coduri QR, Coduri de bare precum și alte soluții pentru a facilita adaptarea tipului de program de tratare dar și pentru o sortare eficientă în vederea eliminării selective”. Analizând conținutul cerinței cât și susținerile părților, Consiliul constată caracterul restrictiv și inutil al cerinței în condițiile în care obiectul procedurii de atribuire nu îl constituie echipament de sortare a deșeurilor, ci echipament de tratare a acestora. Consiliul reține ca restrictivă inclusiv clarificarea prezentată de autoritatea contractantă prin punctul de vedere, prin acesta aducând noi argumente tot legat de sortarea deșeurilor, sortare care nu face parte din obiectul procedurii de atribuire, pe de o parte, iar pe de altă parte, deși prin contestație se arată că pe piața de profil nu există astfel de soluții de sortare a deșeurilor periculoase autoritatea contractantă nu a putut prin apărări să dovedească contrariul. Pentru aceste motive, Consiliul va admite criticile și va dispune eliminarea cerinței. Pagina 25 din 29
3.6 Prin contestație se solicită eliminarea cerinței „Să dispună de un sistem de raportare a activității de distrugere a deșeurilor, nemodificabile de către operatorii acestuia cu posibilitatea de vizualizare on-line de către personalul cu atribuții de verificare a activității (opțional)” În susținerea cererii sale de eliminare a acestei cerințe contestatoare arată că o astfel de cerință nu reprezintă un avantaj și nu aduce niciun beneficiu autorității contractante și totodată este contrară principiului transparenței. Consiliul constată că prin punctul de vedere autoritatea contractantă afirmă că „Se vor accepta orice soluții ce permit transmiterea sau vizualizarea informațiilor de la distanță de către personalul coordonator pentru a se evita erorile umane cât și pentru a dispune de o bază de date a procedurilor efectuate nemodificabilă sau alterabilă în vederea dovedirii îndeplinirii operațiunilor în mod conform în fața instituțiilor de control și coordonare în domeniu. Dacă echipamentul se poate conecta la un calculator ce la rândul lui poate fi accesat de la distanță, iar informația accesibilă nu poate fi modificată sau alterată, o astfel de soluție poate fi considerată echivalentă”. În soluționarea cerinței, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu este în măsură să justifice impunerea acesteia și mai mult decât atât prin susținerile din punctul de vedere nu face altceva decât să creeze o și mai mare confuzie cu privire la ce trebuie să răspundă echipamentul ce se dorește să se achiziționeze. Consiliul va ține seama, de asemenea, de faptul că nu reiese precis care parte a cerinței multiple are caracter opțional fiind relevante în speță dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire” coroborate cu cele ale art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016. Pentru aceste motive, Consiliul va dispune eliminarea cerinței „Să dispună de un sistem de raportare a activității de distrugere a deșeurilor, nemodificabile de către operatorii acestuia cu posibilitatea de vizualizare on-line de către personalul cu atribuții de verificare a activității (opțional)”. 3.7 În ceea ce privește cerința „Să dispună de o tehnologie de recunoaștere pe bază de cartelă a operatorilor ce utilizează echipamentul”, Consiliul reține că prin contestație, în mod corect, a fost invocat caracterul restrictiv al acestei cerințe, în condițiile în care pentru recunoașterea operatorilor care utilizează echipamentul sunt și alte soluții constructive, cum este cazul parolei. Pagina 26 din 29
Prin punctul de vedere autoritatea contractantă afirmă că își menține cerința motivat de faptul că „Rolul cerinței este în sensul controlului îndeplinirii sarcinilor trasate de personalul coordonator și identificarea personalului ce duce la îndeplinire sarcinile și programul de tratare”. Clarificarea adusă de către autoritatea contractantă prin punctul de vedere este de natură a lămuri înțelesul cerinței dar și de a conduce la concluzia că un astfel de control poate fi făcut și prin alte modalități, rolul fiind astfel realizat, motiv pentru care, Consiliul va admite critica și va dispune eliminarea din conținutul cerinței a sintagmei „pe bază de cartelă”, conținutul cerinței urmând a fi „Să dispună de o tehnologie de recunoaștere a operatorilor ce utilizează echipamentul”. 3.8 Este solicitată eliminarea cerințelor: „Reducerea volumului deșeurilor introduse cu minim 60% din valoarea volumului inițial Greutatea finală a deșeurilor să fie redusă cu minim 30% din greutatea inițială”, contestatoarea invocând caracterul excesiv de detaliat al specificațiilor tehnice având în vedere că legislația în materie impune ca astfel de echipamente să dețină un sistem de compactare în scopul reducerii volumului de deșeuri care se elimină definitiv, fără a impune un anumit procent al volumului și greutății deșeurilor. Consiliul reține că prin punctul de vedere autoritatea contractantă a comunicat faptul că își menține cerința cu precizarea că „Se vor accepta abateri de maxim 10%”. În soluționarea criticilor, Consiliul constată că autoritatea contractantă a dispus luarea unei măsuri de remediere în sensul acceptării unor abateri de maxim 10%, contrar susținerilor contestatoarei. Este reținut de asemenea în soluționare faptul că cerința este una de performanță a echipamentului și care aduce un avantaj autorității contractante, atât sub aspectul greutății dar și al volumului deșeurilor colectate, în final al depozitării, motiv pentru care va obliga autoritatea contractantă la publicarea în SEAP a măsurii de remediere luată, respectiv acceptarea unei abateri de 10%. 3.9 O ultimă cerință criticată de contestatoarea este cea potrivit căreia „Tratamentul deșeurilor să nu dureze mai mult de 60 minute/ciclu inclusiv tocare, sterilizare și separare”. Prin contestație se solicită eliminarea cerinței motivat de faptul că aceasta nu constituie un avantaj pentru autoritatea contractantă cât și faptul că, așa cum s-a analizat la cerința 3.5, separarea deșeurilor nu reprezintă o nevoie reală a autorității contractante și irelevantă în contextul compactării deșeurilor tratate pentru eliminarea lor finală. Pagina 27 din 29
Consiliul reține că prin punctul de vedere autoritatea contractantă a arătat că menține cerința precizând totodată că „Se vor accepta abateri de maxim 10%”. În soluționarea criticilor, Consiliul are în vedere, așa cum susține și contestatoarea prin Consluzii scrise, că nu a fost contestată întreaga cerință ci doar operațiunea de separare a deșeurilor care a făcut obiectul criticilor de la punctul 3.5, situație față de care se constată că măsura de remediere dispusă nu are relevanță în raport cu criticile formulate. Or, având în vedere că în ceea ce privește oprațiunea de separare Consiliul s-a pronunțat în sensul că o astfel de cerință pentru echipamentul ce urmează a se achiziționa este nelegală și inutilă, o astfel de operațiune nu poate fi inclusă nici în cerința ce vizează timpul de tratare a deșeurilor. Pentru acest motiv, Consiliul va admite critica și va dispune eliminarea din cerința „Tratamentul deșeurilor să nu dureze mai mult de 60 minute/ciclu inclusiv tocare, sterilizare și separare”, sintagma din final „și separare”, textul cerinței urmând a avea următorul conținut „Tratamentul deșeurilor să nu dureze mai mult de 60 minute/ciclu inclusiv tocare, sterilizare”, eventual cu adăugarea toleranță de 10%. Prin urmare, având în vedere că a fost constatat caracterul fondat al unor critici, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de SC ....SRL, în contradictoriu cu ... și va obliga autoritatea contractantă la publicarea în SEAP a modificărilor/ completărilor aduse cerințelor din caietului de sarcini, conform considerentelor de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ....SRL, în contradictoriu cu .... Obligă autoritatea contractantă la publicarea în SEAP a modificărilor/completărilor aduse caietului de sarcini, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 28 din 29
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 exemplare, conţine 27 (douăzecișișapte) pagini Pagina 29 din 29
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.