Decizie 2421/2023
Decizie CNSC2023_2421_2023_Decizie_2421.pdf, BO2023_2421_2023_BO2023_2421.pdf
Document CNSC
VLAKIM SPG 92 SRL în contradictoriu cu COMUNA SNAGOV (PRIMARIA COMUNEI SNAGOV)
Decizia CNSC nr. 2421/C5/2574 din 16.10.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii proiectare - Fazele PT, DE, Asistență tehnică și execuție lucrări aferente proiectului: ”Reabilitare străzi în sat Ghermănești 2, Comuna Snagov” Strada Călugăreni, Strada Goraslău, Strada Mărășești”, s-au solicitat următoarele: 1. anularea rezultatului procedurii şi a tuturor actelor autorităţii contractante care concretizează decizia declarării ca fiind neconformă a ofertei asocierii SC VLAKIM SPG 92 SRL - SC PROSPECT DRILL SRL, respectiv a comunicării rezultatului procedurii nr. 16733/06.09.2023, a raportului procedurii nr. 16620/05.09.2023 şi a tuturor actelor subsecvente sau anterioare care au stat la baza declarării ca neconforme a acestei oferte; 2. obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea soluţiei care va fi pronunţată cu privire la contestaţie şi reevaluarea ofertei asocierii SC VLAKIM SPG 92 SRL - SC PROSPECT DRILL SRL ; 3. obligarea autorităţii contractante la suportarea cheltuielilor de judecată. Prin ad…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de autoritatea contractantă și intervenient privind inadmisibilitatea contestației pentru lipsa cauțiunii. Respinge excepția tardivității contestației, invocată de intervenient. Admite contestația formulată de VLAKIM SPG 92 SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMUNA SNAGOV (PRIMĂRIA COMNUNEI SNAGOV). Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 16620/05.09.2023 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la respingerea ofertei contestatoarei, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de contestatoare, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nedovedit, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție formu…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2421_2023_Decizie_2421.pdf, BO2023_2421_2023_BO2023_2421.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2421/C5/2574 Data: 16.10.2023 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 50189/14.09.2023, formulată de către VLAKIM SPG 92 SRL, în calitate de lider al asocierii SC VLAKIM SPG 92 SRL- SC PROSPECT DRILL SRL cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 218, et. 1, ap. 3, sectorul 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/13094/2022, având CUI RO 46441803, reprezentată legal de Alexandru-Ionuț Florea, în calitate de administrator și convențional prin avocat Daniel Andrei Tiberiu Rădulescu, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată de către COMUNA SNAGOV (PRIMĂRIA COMUNEI SNAGOV), cu sediul în Snagov, Șos. Ghermănești nr. 49, județul Ilfov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului, având ca obiect „Servicii proiectare - Fazele PT, DE, Asistență tehnică și execuție lucrări aferente proiectului: ”Reabilitare străzi în sat Ghermănești 2, Comuna Snagov” Strada Călugăreni, Strada Goraslău, Strada Mărășești”, s-au solicitat următoarele: 1. anularea rezultatului procedurii şi a tuturor actelor autorităţii contractante care concretizează decizia declarării ca fiind neconformă a ofertei asocierii SC VLAKIM SPG 92 SRL - SC PROSPECT DRILL SRL, respectiv a comunicării rezultatului procedurii nr. 16733/06.09.2023, a raportului procedurii nr. 16620/05.09.2023 şi a tuturor actelor subsecvente sau anterioare care au stat la baza declarării ca neconforme a acestei oferte; 2. obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea soluţiei care va fi pronunţată cu privire la contestaţie şi reevaluarea ofertei asocierii SC VLAKIM SPG 92 SRL - SC PROSPECT DRILL SRL ; 3. obligarea autorităţii contractante la suportarea cheltuielilor de judecată. Prin adresa nr. 1774/25.09.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 53050/28.09.2023, HARVESE GRUP SRL, lider al asocierii HARVESE GRUP Pagina 1 din 3
SRL, TROIA PREMIUM CONSTRUCT SRL, META CONSULTING SRL cu sediul în București, str. Șos. Mihai Bravu Nr. 315, Bl. SB, sc. A, et. 4, ap. 24, sectorul 3, reprezentată legal prin Daniela Hingu și convențional prin CEPARU ȘI IRIMIA-Societate Civilă Profesională de Avocați, cu sediul în municipiul București, Str. Stefan Mihăileanu nr. 11, Sector 2 a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită: - admiterea prezentei cereri de intervenție; - respingerea contestației pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor statuate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, ca fiind inadmisibilă, cu motivarea că nu a fost constituită cauțiunea în termenul legal, de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 61 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; - respingerea contestației pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor statuate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea ca fiind tardivă; - respingerea contestației promovată de VLAKIM SPG 92 SRL, ca nefondată, în conformitate cu prevederile reglementate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Codul de procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de autoritatea contractantă și intervenient privind inadmisibilitatea contestației pentru lipsa cauțiunii. Respinge excepția tardivității contestației, invocată de intervenient. Admite contestația formulată de VLAKIM SPG 92 SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă, COMUNA SNAGOV (PRIMĂRIA COMNUNEI SNAGOV). Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 16620/05.09.2023 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la respingerea ofertei contestatoarei, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de contestatoare, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nedovedit, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție formulată de HARVESE GRUP SRL. Pagina 2 din 3
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 48 pagini. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..../C5/...... Data: 16.10.2023 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........., formulată de către .......... SRL, în calitate de lider al .............. cu sediul în .............. înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .............., având ............. reprezentată legal .............., în calitate de administrator și convențional prin avocat .................., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată de către ................., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului, având ca obiect .............., s-au solicitat următoarele: 1. anularea rezultatului procedurii şi a tuturor actelor autorităţii contractante care concretizează decizia declarării ca fiind neconformă a ofertei .............., respectiv a comunicării rezultatului procedurii nr. ...., a raportului procedurii nr........ şi a tuturor actelor subsecvente sau anterioare care au stat la baza declarării ca neconforme a acestei oferte; 2. obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea soluţiei care va fi pronunţată cu privire la contestaţie şi reevaluarea ofertei .............. 3. obligarea autorităţii contractante la suportarea cheltuielilor de judecată. Prin adresa ..........., înregistrată la CNSC cu nr. ............, ...............reprezentată legal prin ............., cu sediul în municipiul ............ a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită: - admiterea prezentei cereri de intervenție; - respingerea contestației pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor statuate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, ca fiind inadmisibilă, cu motivarea că nu a fost constituită cauțiunea în termenul legal, de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 61 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; Pagina 1 din 47
- respingerea contestației pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor statuate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea ca fiind tardivă; - respingerea contestației promovată de .........., ca nefondată, în conformitate cu prevederile reglementate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Codul de procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... critică decizia autorității contractante de declarare drept câștigătoare a ofertei ............ În prealabil, .........., precizează următoarele aspecte: - a făcut dovada comunicării contestației și către autoritatea contractantă pe email; - la momentul formulării prezentei contestații nu a avut acces la dosarul constituit la CNSC și nici la dosarul achiziției, motiv pentru care își rezervă dreptul de a-și completa contestația, cu respectarea prevederilor legale, ulterior studierii dosarului cauzei și, eventual, chiar completarea probatoriului propus; - deși raportul procedurii este datat 05.09.2023, iar adresa de comunicare a rezultatului procedurii este datată 06.09.2023, ambele documente i-au fost comunicate în data de 06.09.2023. Invocând dispozițiile art. 19 din Legea nr. 101/2016 solicită Consiliului să îi permită accesul la dosarul cauzei. Petenta menționează că, potrivit consemnărilor din raportul procedurii nr. 16620/05.09.2023, oferta .......... a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, câștigătoare fiind oferta ............ Arată că, ulterior, în data de 06.09.2023, prin adresa nr. 16733/ 06.09.2023 autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii și de asemenea, faptul că oferta .............a fost declarată neconformă. Subliniază faptul că, anterior declarării ca neconforme a ofertei ......, autoritatea a deschis ofertele tehnice, ”declarându-ne temporar conformi” fără a avea un raport, iar după ce a devenit vizibil preţul ofertat, mai scăzut decât al ofertei declarate câştigătoare, autoritatea declarând oferta tehnică ca neconformă, astfel creând o situaţie profund discriminatorie, în opinia contestatoarei. Prezentând considerentele respingerii ofertei asocierii din care face parte, petenta arată că prin adresa nr. 15413/16.08.2023, primăria a solicitat, ca până la 18.08.2023, să se clarifice anumite aspecte din oferta tehnică (paginile 3-4 din contestație). Pagina 2 din 47
Prin adresa din 18.08.2023, ........a răspuns solicitărilor comisiei de evaluare indicând, atât paginile din oferta tehnică unde se regăsesc propunerile şi metodologiile solicitate, cât şi informaţiile dorite de către autoritate. De asemenea, a fost clarificat faptul că nu a fost vorba despre altceva decât simple erori materiale în ceea ce priveşte pct. 3-4 şi au fost retransmise paginile din propunerea tehnică corectate. Împreună cu adresa de răspuns la solicitarea de clarificări au fost expediate şi paginile corectate din oferta tehnică. Prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 16733/ 06.09.2023, autoritatea contractantă a decis respingerea ca neconformă a ofertei ............. invocând dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, apreciind că aceasta nu a respectat cerinţele documentaţiei de atribuire şi că astfel nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini.
Prin Adresa nr. 16733/06.09.2023 ........a reţinut că pentru serviciile de proiectare petenta nu a răspuns concludent la solicitările 1-2, iar că pentru lucrările de execuţie a reţinut faptul că pentru solicitarea 2b ...... nu a răspuns concludent solicitărilor de clarificări. Contestatoarea apreciază faptul că, concluziile trase de către autoritatea contractantă sunt rezultatul unei interpretări greşite a prevederilor legale şi reprezintă o restrângere a drepturilor ........... prin reinterpretarea dispoziţiilor caietului de sarcini şi ale fişei de date arătând faptul că: - Autoritatea a încălcat dispozițiile legale și principiile achizițiilor publice atunci când a accesat oferta financiară anterior verificării ofertei tehnice; - Autoritatea a încălcat prevederile legale și a declarat în mod eronat ca neconformă ........; - Autoritatea, prin modul în care s-a comportat în prezenta procedură, a încălcat principiile care stau la baza achizițiilor publice. Petenta susține că, în mod nelegal autoritatea a accesat în sistemul electronic oferta sa, deşi nu exista la acel moment un raport care să ateste parcurgerea ofertei tehnice, pentru ca ulterior să realizeze verificarea acesteia şi să o respingă ca neconformă, pentru motive total eronate, astfel cum s-a arătat în prezenta contestaţie. Toate aceste elemente indică faptul că autoritatea nu a intenţionat să ofere un tratament echitabil participanţilor la procedura de faţă, aspect relevat de faptul că după ce a observat că oferta ....... a fost cea mai avantajoasă financiar, autoritatea contractantă a decis eliminarea acesteia din procedură. De asemenea învederează faptul că, autoritatea a încălcat atât dispoziţiile legale cât şi principiile care guvernează achiziţiile publice discriminând astfel contestatoarea oferind un avantaj nejustificat celeilalte asocieri ofertante. În vederea susținerilor sale, petenta citează art. 65 din Legea nr. 98/2016. ......... consideră că autoritatea a încălcat obligațiile stabilite de legiuitor conform art. 65 din Legea nr. 98/2016 prin ”abuzarea” sistemului electronic SICAP pentru a putea deschide oferta financiară, iar după aceea a eliminat asocierea pe criterii tehnice, deşi la momentul deschiderii ofertei financiare nu era întocmit raportul privind caracterul pretins neconform al ofertei Pagina 3 din 47
tehnice. În acest mod, autoritatea a sărit peste etape legale şi procedurale clar stabilite, rupând orice echilibru între ofertanţi şi cu încălcarea dispoziţiilor legale mai sus indicate. Contestatoarea invocă ghidul ANAP privind „Instrucţiuni pentru ofertanţi privind atribuirea contractelor de achiziţie publica aferente proiectelor de investiţii cuprinse în Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) (execuţie lucrări în baza proiectului tehnic realizat de contractant)". Atât legiuitorul, cât şi autoritatea publică de specialitate în materie, indică în mod clar ordinea în care trebuia realizată evaluarea ofertelor, decriptând în mod prematur oferta financiară, și încălcând prevederile legale, producând un prejudiciu semnificativ ,,,,,, Nu în ultimul rând, petenta indică faptul că prin modul în care autoritatea ”s-a comportat” au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr.98/2016, respectiv principiile nediscriminării și ale tratamentului egal. ............, susține că ulterior relevării faptului că oferta sa era cea mai avantajoasă financiar, ca urmare a ”abuzării” sistemului electronic cu consecinţa decriptării premature a ofertei financiare, ulterior autoritatea contractantă a solicitat clarificări nerezonabile ale ofertei tehnice care să se finalizeze cu respingerea ca neconformă a ofertei ......i, astfel fiind o încălcare flagrantă a dispoziţiilor legale şi principiilor guvernate de art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea consideră că a fost discriminată și nu a beneficiat de un tratament egal, fiind evidentă favorizarea ................, fapt pentru care se impune admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Petenta învederează faptul că deși Legea nr. 101/2016, permite CNSC să ia orice măsură care se impune pentru restabilirea legalității, inclusiv anularea procedurii, societatea sa solicită cu precădere anularea măsurii și a actelor care au condus la respingerea ofertei sale ca neconformă, considerând de departe cea mai bună măsură pentru restabilirea legalității. ................. susține că pentru a respinge ca neconformă oferta sa, autoritatea s-a prevalat de dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. 395/2016, făcând o interpretare și o aplicare greșită a textului de lege, și că decizia acesteia de a respinge oferta sa a fost una nelegală și netemeinică având în vedere situația faptică și conținutul documentației de atribuire și al ofertei tehnice. În ceea ce priveşte pretinsele deficienţe ale răspunsului ........... la solicitarea 1 din faza de proiectare, autoritatea sesizează, printre altele, unele erori materiale din cuprinsul ofertei (precum menţionarea municipiului .....) precum şi realizarea de trimiteri în cuprinsul ofertei dintr-o secţiune în alta, concluzionând în mod eronat faptul că „se poate constata lipsa abordării generale şi succinte a cerinţei, a informaţiilor, a unei metodologii proprii de prestare a serviciilor de proiectare prin care să fie demonstrată înţelegerea documentaţiei tehnice puse la dispoziţie de autoritatea contractanta şi nu o trimitere la de la un capitol la altul aşa cum este prezentat în cadrul propunerii tehnice". Contestatoarea arată Consiliului contradicţia din abordarea autorităţii contractante care în ceea ce priveşte răspunsurile la solicitările 3-4 din partea de execuţie reţine (în mod corect) că nu poate sancţiona simple erori Pagina 4 din 47
materiale, pe când în prezenta secţiune îşi întemeiază aprecierea întocmai pe o astfel de eroare materială fără relevanţă practică. De asemenea, autoritatea deplânge faptul că petenta ar fi realizat trimiteri dintr-o secţiune în alta în explicarea metodologiei, deşi acest fapt nu doar că reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale, ci şi o apreciere superficială. Obiectivul propunerii tehnice este acela de a răspunde tuturor cerinţelor din documentaţia de atribuire şi nu acela de a îndeplini o cerinţă de volum al ofertei prin repetarea unor informaţii şi astfel „îngroşarea" ofertei. Trimiterile sunt o modalitate eficientă şi succintă de a răspunde solicitărilor fără a repeta în mod redundant informaţiile şi nu reprezintă nicio încălcare a documentaţiei de atribuire sau a dispoziţiilor legale susține .... Contestatoarea susține că abordarea şi metodologia aplicate obiectului procedurii de atribuire au fost prezentate conform solicitărilor din documentaţia de atribuire (formularul de propunere tehnică, caietul de sarcini, fişa tehnică, etc.). Abordarea generală şi metodologia proprie cu privire la prestarea serviciilor de proiectare au fost prezentate în propunerea tehnică de la pagina 7 la pagina 35. Abordarea de proiectare prezentată a fost o abordare generală de proiectare aplicabilă lucrării, mai ales că însăşi noţiunea de abordare presupune prezentarea propunerii tehnice de proiectare conform propriei abordări a ofertantului. Metodologia propusă a fost redactată conform modelului de formular pus la dispoziţie de autoritatea contractantă, iar fiecare ofertant a completat modelul de formular de propunere tehnică în manieră proprie, cu propria metodologie de proiectate aplicabilă lucrării. Metodologia de proiectare se regăseşte în propunerea tehnică de la pagina 35 la pagina 61, iar abordarea şi metodologia sunt prezentate, la paginile 8-35. În aceste condiţii, contestatoarea arată ca propunerea tehnică de proiectare a fost una care să respecte pe deplin solicitările documentaţiei de atribuire şi una care se conformează rigorilor legale, nefiind în niciun caz vorba de o absenţă a unei abordări generale şi succinte, cum se indică de către Primărie şi astfel nu îşi găsea deloc aplicabilitatea în art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 în baza căruia şi-a motivat autoritatea decizia de respingere a ofertei tehnice. În ceea ce priveşte solicitarea 2 din cadrul serviciilor de proiectare, autoritatea apreciază că prezentarea ofertei nu ar respecta cerinţa numărul 3 din cadrul secţiunii IV.4 „PREZENTAREA OFERTEI", IV.4.1) „Modul de prezentare al propunerii tehnice" şi al formularului de propunere tehnică proiectare. Şi în acest caz, petenta arată că aprecierile autorităţii contractante sunt unele total eronate având în vedere că planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/obţinerea rezultatelor în cadrul contractului a fost prezentat în propunerea tehnică la pagina 716, aspect sesizat de către Autoritate dar în mod inexplicabil ignorat, şi prezintă toate elementele solicitate: durata activităţilor, punctele cheie, resursele umane alocate, corelarea graficului general, proceduri proprii privind controlul proiectării. În ceea ce priveşte sistemul de management al timpului şi prezentarea acestuia prin utilizarea obligatorie a unui soft, așadar această cerinţă nu a fost în conformitate cu modalităţile de întocmire ale Pagina 5 din 47
documentaţiei de atribuire astfel cum au fost reglementate de art. 154-155 din Legea nr. 98/2016. Mai arătă şi faptul că autoritatea dă dovadă de o rigiditate excesivă în aprecierea modului de completare al ofertei şi că răspunsul său conţine şi o interpretare extrem de subiectivă a documentaţiei de la dosarul achiziţiei. De altfel, ..... nu indică în mod clar care ar fi problemele, limitându-se la aprecieri generice cu privire la abilitatea ofertei de a răspunde la nevoile documentaţiei de atribuire. În ceea ce priveşte solicitarea 1 din lucrările de execuţie, aceasta din nou denotă o extragere din context a răspunsului ........şi alege din prezentarea pe larg realizată de contestatoare la paginile 259-263 din propunerea tehnică doar aspectele inaplicabile, deşi modul de îndeplinire al cerinţei pentru gestionarea activităţilor era prezentat pe larg, inclusiv sub aspectul gestionării activităţilor în cadrul unei asocieri (pag. 70-71 din propunerea tehnică). Arată Consiliului faptul că fraza „Constatarea unei neconformităţi din etapa de execuţie poate fi constatată de către Directorul de Agenţie, Project Manager, Şef Şantier, Şef lot (...J" folosită ca justificare a deciziei de respingere ca neconformă a ofertei este extrasă din context, şi anume din metodologia de execuţie. Ori asocierea frazelor extrase din metodologie respectiv Director de Agenţie/Şef lot cu personalul prezentat in Organigrama, reprezintă o asociere nefondată a expertului cooptat şi nu reflectă caracterul complet al modului în care contestatoarea a prezentat oferta. În organigrama depusă a fost prezentat personalul cheie şi de execuţie alocat pentru lucrare. Orice societate poate avea un director de agenţie sau director general care nu trebuie menţionaţi în organigrama lucrării, precum şi alt personal precum şefii de lot sau de echipe. Şefii de lot sau de echipe pot fi asimilaţi cu muncitorii calificaţi. Organigrama prezentată a fost adaptată lucrării cu personal cheie şi personal care nu este cheie, astfel cum a fost solicitat prin documentaţia de atribuire, chiar dacă societăţile pot avea şi alt personal decât cel prezentat în organigramă, simpla titulatură nefăcând vreo relevanţă în aprecierea lucrării atâta timp cât documentaţia depusă, tabelul, răspunde solicitărilor din documentaţia de atribuire. De asemenea, mai arată şi faptul că oferirea de informaţii suplimentare, care poate ar putea fi interpretate ca fiind superflue necesităţilor documentaţiei de atribuire, nu reprezintă o neconformitate a ofertei şi în niciun caz nu reprezintă un motiv pentru respingerea ofertei. Petenta susține că autoritatea a dovedit din nou inconsecvenţă având în vedere că dacă în faza de proiectare se doreşte o propunere cât mai extinsă, în faza de execuţie se reproşează includerea unor informaţii pe care nu le apreciază ca fiind necesare. Totodată, reiterează faptul că titulatura internă pe care o au anumite persoane nu reprezintă un motiv de respingere a ofertei ca neconforme, chiar dacă această titulatură nu se suprapune perfect cu nomenclatura aleasă de autoritate. Ceea ce este important este ca ofertantul să indice atât persoanele cât şi rolurile pe care acestea le vor avea (corespunzătoare şi calificării necesare) apte să răspundă rigorilor execuţiei proiectului. Documentele prezentate în propunerea tehnică au fost adaptate la lucrare şi Pagina 6 din 47
au reprezentat o propunere la modul general, fiind particularizate pentru categoriile de lucrări şi metodologiile de execuţie, fiecare document având informaţiile esenţiale precum: denumirea proiectului, denumirea ofertantului, etc. Contestatoarea susține că metodologiile proprii de prestare a serviciilor de proiectare după cum spune și denumirea sunt metodologii proprii menite să îndeplinească cerinţele din documentaţia de atribuire, la fel şi în cazul abordărilor. În aceste condiţii nu are fundament concluzia expertului cooptat că abordarea proprie şi metodologia proprie sunt prezentate la modul general. Abordarea și metodologia proprie sunt realizate conform cerinţelor din documentaţia de atribuire iar propunerea tehnică prezentată îndeplineşte în totalitate cerinţele fişei de date, a caietului de sarcini şi a formularului de prezentare a propunerii tehnice, atât de proiectate, cât și de execuţie. În ceea ce priveşte solicitarea 2 b din cadrul fazei de execuţie şi modul în care aceasta a fost interpretată reprezintă o distorsionare, atât a documentaţiei de atribuire şi a ofertei tehnice a petentei, cât şi o nesocotire a dispoziţiilor legale. Astfel, şoferii atestaţi au fost menţionaţi în organigramă fără a fi individualizaţi deoarece nu s-a cerut nominalizarea acestora şi astfel, în condiţiile prevăzute şi de art. 154 din Legea nr. 98/2016 documentaţia de atribuire întocmită de autoritate a devenit obligatorie şi pentru aceasta, după cum chiar Primăria reţine în adresa de comunicare a rezultatului procedurii. Din fişa de date şi documentaţia de atribuire nu reiese solicitarea de prezentare nominală a celor 5 şoferi atestaţi, mai ales având în vedere că este o lucrare de execuţie de infrastructură. Raţional ar fi fost să prezente deservenţii utilajelor şi echipamentelor şi nu a şoferilor atestaţi. De asemenea precizează și faptul că propunerea tehnică nu a fost completată prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ci doar au fost aduse clarificări în urma neînţelegerii expertului cooptat cu privire la conţinutul propunerii tehnice raportat la cerinţele din documentaţia de atribuire. Contestatoarea arată cu privire la toate răspunsurile și clarificările prezentate faptul că acestea se puteau încadra în categoria viciilor de formă sau abaterilor minore, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 134 alin. (7) şi (8) din H.G. nr. 395/2016. De asemenea, indică faptul că deşi oferta sa a fost respinsă ca neconformă şi nu inacceptabilă, textele de lege mai sus indicate îşi găsesc aplicabilitatea, având în vedere, atât motivarea pe care o are .... pentru respingerea unor răspunsuri la solicitarea de clarificări, cât şi în susţinerea caracterului conform al ofertei tehnice a ........ De asemenea, modul în care a soluţionat solicitările de clarificări şi aprecierile pe care autoritatea le-a făcut în ceea ce priveşte oferta tehnică reprezintă încălcări ale dispoziţiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 şi ale art. 134 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016. Petenta citează art. 209 alin. (1) din Legea 98/2016 și art. 134 alin (1) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016 cu privire la obligaţia autorităţii contractante de a solicita clarificările necesare pentru evaluarea ofertelor depuse, dar că acestea nu pot fi baza pentru dezechilibrarea procedurii de atribuire sau pentru încălcarea principiilor achiziţiilor publice (art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016). Pagina 7 din 47
În acest sens, petenta indică şi opinia autorităţii statale în domeniul achiziţiilor publice (ANAP), invocând ghidul pentru gestionarea solicitărilor de clarificări. Contestatoarea susține că, dacă prin absurd autoritatea ar fi apreciat că oferta sa ar fi neclară, aceasta ar fi avut obligaţia să clarifice aceste aspecte. Acest fapt este încă un element al caracterului nelegal al deciziei de respingere ca neconformă a ofertei ......pentru elemente superficiale şi minore. Această obligaţie de clarificare a eventualelor elemente ambigue sau aparent neconforme, anterior unei eventuale respingeri, a fost în mod constant reţinută atât la nivel naţional, cât şi comunitar. Pentru toate aceste motive, petenta susține că decizia autorităţii de respingere a ofertei contestatoarei ca neconformă pentru pretinse inadvertenţe sau pentru aspecte de o importanţă minoră reprezintă o măsură nelegală şi se impune admiterea prezentei contestaţii şi anularea deciziei concretizată în actele constatate. Respingând oferta contestatoarei fără a fi solicitate clarificări, autoritatea contractantă a încălcat principiile care guvernează achizițiile publice conform prevederilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 și cele ale art. 2 alin.(2) din Legea 98/2016. În ceea ce priveşte principiile nediscriminării şi ale tratamentului egal, aşa cum a fost arătat mai sus, drepturile petentei au fost nesocotite, fiind pusă într-o situaţie de inegalitate faţă de ceilalţi participanţi la procedura de faţă. De asemenea, contestatoarea mai arată și faptul că prin realizarea unei analize deosebit de tranşante şi cu obiectivul excluderii ofertei mai avantajoase reprezintă o clară încălcare a acestor principii, fiind evident că ignorarea unor elemente din ofertă şi aprecierea contradictorie a răspunsurilor la solicitările de clarificări, valabile doar în ceea ce priveşte oferta asocierii, nu reprezintă în nici un caz dovada unui tratament egal al celor doi ofertanţi. Restabilirea principiilor nediscriminării şi tratamentului egal presupune în mod imperativ anularea rezultatului procedurii şi reevaluarea ofertei societății contestatoare într-un mod egal şi echidistant. ....... susține că în ceea ce priveşte nerespectarea principiului proporţionalităţii, aceasta este cea mai clară şi gravă încălcare a autorităţii contractante. Principiul proporţionalităţii, prezent la nivelul dreptului comunitar, presupune ca între cerinţele şi sancţiunile aplicate să existe un echilibru. În prezenta cauză, faptele care susţin încălcarea principiului proporţionalităţii sunt: - Respingerea ofertei asocierii pentru simple neclarităţi, atâta timp cât avea la dispoziţie instituţia solicitării de clarificări; - Restrângerea concurenţei şi eliminarea unei oferte avantajoase financiar pe criterii formale; - Restrângerea sferei documentaţiei de atribuire şi excluderea unor mijloace perfect valide de dovedire a îndeplinirii capacităţii tehnice; Modul în care .... a folosit instrumentul legal al solicitărilor de clarificări şi în condiţiile în care, dacă mai existau neclarităţi, autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări suplimentare, ci a respins direct oferta ca neconformă Pagina 8 din 47
reprezintă şi o încălcare a jurisprudenţei comunitare, inclusiv în materia principiului proporţionalităţii, sens în care contestatoarea indică hotărârea CJUE din Cauza T-211/02 Tideland Signal împotriva Comisiei Europene unde s-a reţinut că în situaţia în care autoritatea contractantă respinge o ofertă fără a solicita clarificări cu privire la oferta depusă se ia o măsură disproporţionată şi contrară cerinţelor de bună administrare în condiţiile în care autoritatea avea posibilitatea solicitării de clarificări, iar respingerea directă a ofertei, cu atât mai mult a unei oferte mai avantajoase financiar, reprezintă o sancţiune excesivă. Decizia anterior menţionată nu este una singulară în jurisprudenţa comunitară în aplicarea principiului proporţionalităţii şi în acest sens se menționează şi hotărârea din Cauza C-157/96, National Farmers" Union şi alţii sau hotărârile din Cauza C-331/88 Fedesa sau din cauzele conexate C- 133/93, C-300/93 şi C-362/93 Crispoltoni. Şi în jurisprudenţa naţională a fost reţinută incidenţa acestui principiu (Decizia civilă nr. 282/CA din 12 septembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinută de CNSC în Decizia nr. 244/2016). De asemenea, în ceea ce priveşte eficienţa principiului proporţionalităţii, Ghidul de bune practici emis de ANAP, petenta citează şi decizia Curţii de Apel Bucureşti (pag.133). Aşadar, respingerea ca neconformă a ofertei asocierii pentru aspecte extrem de superficiale reprezintă o încălcare a principiului proporţionalităţii, cu atât mai mult cu cât a fost practic asigurat faptul că oferta declarată câştigătoare nu are niciun fel de concurenţă, nici măcar din partea unei oferte mai avantajoasă din punct de vedere financiar. În încheierea acestui subcapitol, contestatoarea subliniază că în strânsă legătură cu principiul proporţionalităţii este şi eficienţa în utilizarea fondurilor publice care, deşi nu mai este afirmată expres ca principiu la nivel legislativ în Legea nr. 98/2016 precum era în OUG nr. 34/2006, ar trebui să rămână o linie guvernantă importantă în achiziţiile publice. Prin modul în care a înţeles să respingă oferta asocierii, autoritatea a eliminat în mod nejustificat şi superficial o ofertă de 5.909.059,03 de lei (fără TVA) pentru a declara câştigătoare o ofertă de 6.508.882,64 de lei (fără TVA), considerabil mai oneroasă (cu aproximativ 10%). În concluzie, petenta solicită Consiliului anularea actelor contestate și reluarea procedurii. Prin adresa nr. 17672/20.09.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 51422/20.09.2023, ....... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către ........ solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: Având în vedere procedura de atribuire a contractului având ca obiect Servicii proiectare - ......, din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi toate celelalte prevederi legale în materie de achiziţii publice. Autoritatea contractantă consideră că: • Solicitarea contestatoarei cu privire la anularea adresei nr. 16733/06.09.2023 privind rezultatul procedurii, a Raportului procedurii nr. Pagina 9 din 47
16620/ 05.09.2023, precum şi a tuturor actelor anterioare şi/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de evaluarea a ofertei depuse de către asociere este neîntemeiată. • Solicitarea contestatoarei cu privire la obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalităţii procedurii de atribuire, cu consecinţa stabilirii caracterului acceptabil al ofertei asocierii şi excluderea ofertelor depuse de către ....... este neîntemeiată; • Solicitarea contestatoarei cu privire la obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei contestaţii constând în onorariu avocatei este neîntemeiată. În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la decizia de declarare a ofertelor depuse de către .......ca neconformă, autoritatea contractantă are următoarele considerente: În ceea ce priveşte contestarea deciziei comisiei de evaluare de a declara propunerea tehnică prezentată ca neconformă, autoritatea contractantă a solicitat prin Fişa de date cap. IV Modul de prezentare al propunerii tehnice, şi prin Formularul de "Propunere tehnică proiectare", pus la dispoziţie de autoritatea contractantă următoarele: - Abordarea şi metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, datele de intrare şi datele de ieşire Pentru activităţile din cadrul Contractului. Abordarea propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare Metodologia propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare - Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a Proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (P.A.C.) - Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a Proiectului de organizare a execuţiei lucrărilor (P.O.E.) - Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare Proiect Tehnic de execuţie - Metodologia pentru realizarea etapei de supunere a Proiectului şi detaliilor de execuţie - Metodologia pentru realizarea etapei de Asistenţă tehnică pe perioada de execuţie a lucrărilor - Metodologia utilizată pentru obţinerea asigurării că activităţile ce urmează a fi realizate şi rezultatele ce urmează a fi obţinute. De asemenea, ...... a precizat că cerinţele documentaţiei de atribuire, care trebuie înţeleasă şi interpretată în ansamblul ei nu sunt facultative, ci sunt obligatorii pentru toţi ofertanţii. Dovadă pentru această interpretare sunt ofertele declarate admisibile care respectă în totalitate cerinţele autorităţii contractante, ceea ce accentuează ideea că cerinţele au fost clare si elocvente. Din propunerea tehnică depusă, comisia de evaluare a identificat neconcordanţe privind metodologia de executare a lucrărilor şi serviciilor propuse, fiind prezentată fără a dezvolta toate elementele solicitate cu scopul de a demonstra înţelegerea complexităţii proiectului, precum şi capacitatea de a executa în condiţiile solicitate de documentaţia de atribuire, lucrările obiectivului de investiţii. Mai mult decât atât, contestatoarea a prezentat în cadrul propunerii tehnice Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a proiectului tehnic pentru un alt obiectiv de investiţii din cadrul ..... Peste tot Pagina 10 din 47
în cadrul metodologiei se regăsesc informaţii referitoare la diverse alte obiective de investiţii ce nu au legătură cu obiectul procedurii contestate. Tot în cadrul metodologiei de execuţie a lucrărilor, respectiv în cadrul "Planului cu măsurile privind protecţia mediului, adaptat la lucrările care fac obiectul achiziţiei" contestatoarea face referire la alt obiectiv de investiţii: "Execuţia de lucrări de reabilitare şi modernizare a drumului comunal DCI 17 din Comuna Măneşti, jud. Damboviţa: Lot 1: "Realizare piste pentru biciclete la nivelul Comunei Măneşti, jud. Damboviţa". De asemenea, în cadrul secţiunii privind modul de realizare a comunicării dintre Ofertant şi terţ/terţi susţinători în legătură cu executarea Contractului de la pag. 626-629, se regăseşte nominalizarea operatorului economic .... ca responsabil cu comunicarea între părţi, operator economic ce nu este prezentat nicăieri în cadrul ofertei în afară de acest loc. În aceste condiţii, se poate constata lipsa abordării detaliate a cerinţei, a informaţiilor, şi a unei metodologii proprii de prestare a serviciilor de proiectare prin care să fie demonstrată înţelegerea documentaţiei tehnice puse la dispoziţie de autoritatea contractante şi nu o trimitere de la un capitol la altul aşa cum este prezentat în cadrul propunerii tehnice. Conform atribuţiilor legale, comisia de evaluare are obligaţia verificării modalităţii de îndeplinire a tuturor cerinţei or/solicitărilor din documentaţia de atribuire. În acest sens conform art. 133 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Autoritatea contractantă amintește principiile care stau la baza achizițiilor publice. Contestatoarea a transmis acest răspuns la solicitările comisiei de evaluare "indicând atât paginile din oferta tehnică unde se regăsesc propunerile şi metodologiile solicitate, cât şi informaţiile dorite de autoritatea contractantă. De asemenea, a fost clarificat faptul că nu a fost vorba despre altceva decât simple erori materiale în ceea ce priveşte pct. 3-4 şi au fost retransmise paginile din propunerea tehnică corectate ...". Analizând răspunsul transmis, comisia de evaluare constată că ofertantul admite că propunerea tehnică prezentată conţine multiple erori, fapt ce demonstrează că Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a proiectului tehnic, cât şi Planul cu măsurile privind protecţia mediului, adaptat la lucrările care fac obiectul achiziţiei, nu sunt particularizate pe obiectul de investiţii, acestea fiind utilizate de către ofertant în cadrul mai multor proceduri de achiziţie publică în care acesta a participat sub diferite forme de participare. Însă funcţia "find and replace" trădează intenţia ofertantului şi modifică doar o singură denumire de obiectiv sau beneficiar, rămânând strecuraţi beneficiari anteriori şi obiectivul de investiţii al acestora. Comisia de evaluare consideră că multiplele erori identificate nu reprezintă o simplă eroare materială, ci element de neconformitate, fiind evident dezinteresul operatorului economic pentru această procedură. În condiţiile în care nu există o minimă diligenţă pentru realizarea coerentă a unei oferte, este greu de aşteptat ca ofertantul să desfaşoare operaţiunile aferente contractului cu mai multă diligenţă. Pagina 11 din 47
Astfel, ofertantul nu demonstrează înţelegerea cerinţelor documentaţiei tehnice puse la dispoziţie şi capacitatea de a gestiona contractul în termenii şi parametrii solicitaţi. 2. În ceea ce priveşte argumentele prezentate la punctul 10 "(...), subscrisă a răspuns solicitărilor comisiei de evaluare indicând atât paginile din oferta tehnică unde se regăsesc propunerile şi metodologiile solicitate cât şi informaţiile dorite de autoritatea contractantă. De asemenea, a fost clarificat faptul că nu a fost vorba despre altceva decât simple erori materiale în cee ace priveşte pct. 3-4 şi au fost retransmise paginile din propunerea tehnică corectate...” autoritatea contractantă consideră că ....interpretează în mod părtinitor legislaţia deoarece acceptarea prezentării unor documente după data limită de depunere a ofertelor, ar fi constituit în mod evident un avantaj operatorului economic şi ar fi condus la încălcarea principiilor tratamentului egal şi nediscriminarea. Mai mult decât atât, prin răspunsul transmis, ofertantul admite că nu a abordat la nivelul propunerii tehnice o metodologie de executare a lucrărilor care să includă abordarea pentru organizarea şi gestionarea activităţilor în cadrul Contractului, ci face trimitere la diverse informaţii prezentate la modul general ca secţiuni ale propunerii tehnice, cum ar fi Metodologia de executare a activităţilor de la pp. 256-263, în care se discută despre informaţii care nu au legătură cu obiectul achiziţiei, de exemplu: "Constatarea unei neconformităţi în etapa de execuţie poate fi constatată de către: Directorul de Agenţie, Project Manager, Şef Şantier, Şef Lot, Responsabil CQşi orice persoană implicată în lucrare", de la pag. 334, ori Organigrama nu prevede Director de Agenţie/Şef Lot. Singura decizie posibilă susţinută de legislaţia în vigoare cu privire la răspunsul transmis, respectiv faptul că propunerea tehnică depusă nu conţine toate elementele solicitate în documentaţia de atribuire, prin urmare sunt incidente prevederile H.G. nr. 395/2016, art. 137 alin. (3) în condiţiile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, oferta este considerată neconformă. În susţinerea deciziei comisiei de evaluare, aduce la cunoştinţa Consiliului următoarele: Comisia de evaluare ar fi aplicat un tratament preferenţial guvernat de încălcarea principiilor nediscriminării şi tratamentului egal dacă ar fi acceptat completarea propunerii tehnice cu documente pe care toţi operatorii economici aveau obligaţia de a le prezenta în cadrul ofertei, până la data limită de depunere a ofertelor. O astfel de hotărâre ar fi fost considerată pe drept ca fiind nelegală; Operatorii economici interesaţi de procedură au cunoscut în mod nediscriminatoriu cerinţele documentaţiei de atribuire; Acceptarea completărilor după data de depunere a ofertelor, aşa cum în mod eronat înştiinţează contestatoarea Consiliul, în mod evident poate fi considerat un comportament discriminatoriu şi abuziv exercitat de comisia de evaluare asupra celorlalţi operatori economici participanţi la procedură; Contestatoarea a înţeles cerinţele autorităţii contractate iar dovadă stau paginile din propunerea tehnică corectate şi retransmise. Autoritatea susține că cerinţa a fost clară şi înţelegerea contestatoarei asupra cerinţei a fost edificatoare. Ca atare, răspunsul "nu a fost vorba despre altceva decât simple erori materiale", reflectă lipsa de diligentă a operatorului economic Pagina 12 din 47
privind alcătuirea ofertei sale, superficialitate, şi lipsa de interes acordată modului în care şi-a alcătuit şi prezentat oferta. Toate acestea, sub nici o formă, nu pot fi imputate comisiei de evaluare, care a acţionat în spiritul şi în litera legii, cu respectarea strictă a principiilor legislative, care pe cale de consecinţă a luat singura decizie legală cu putinţă, respectiv declararea ofertei ca neconforrne în etapă de evaluare tehnică. Operatorii economici care participă la procedurile de achiziţie publică au obligaţia de a-şi întocmi ofertele în conformitate cu cerinţele precizate în documentaţia de atribuire aşa cum este prevăzut în Legea nr. 98/2016 încă din capitolul de definiţii art. 3 alin. (1) litera hh) ofertă - actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică. Oferta cuprinde propunerea Jinanciară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire. Prin urmare responsabilitatea cu privire la întocmirea ofertei precum şi cu privire la prezentarea tuturor documentelor solicitate revine exclusiv ofertantului. Lipsa documentelor solicitate din cadrul ofertelor nu poate fi imputată comisiei de evaluare care are obligaţia de a evalua ofertele depuse cu respectarea principiilor din lege conform H.G. nr. 395/2016, art. 65 alin. (2). Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Totodată potrivit H.G. nr. 395/2016, art. 137 alin. (1) comisia are obligaţia de a respinge oferte inacceptabile şi neconforme. În opinia autorității contractante, contestatoarea încearcă să inducă în eroare Consiliu afirmând că "urmare a abuzării sistemului electronic cu consecinţa decriptării premature a ofertei financiare -pentru ca ulterior să se solicite clarificări nerezonabile ale ofertei tehnice care să se finalizeze cu nelegala respingere ca neconformă a ofertei" fiind argumente false care au rolul de a induce ideea că declararea ofertei ca neconforme a survenit în urma decriptării ofertei financiare şi nu ca urmare a evaluării răspunsului la clarificări. Ori, dintr-o simplă accesare a platformei electronice SEAP, se poate observa faptul că solicitarea de clarificări privind propunerea tehnică depusă de către contestatoare a fost publicată în data de 16.08.2023, cu termen de răspuns 18.08.2023. Comisia de evaluare a analizat răspunsul la clarificări în cadrul procesului verbal de evaluare a propunerilor tehnice, care a fost înregistrat sub nr. 15.589/21.08.2023, şi a fost finalizat în SEAP, etapa de evaluare calificare şi tehnică, în data de 21.08.2023, astfel comisia de evaluare a luat decizii cu privire la respingerea propunerii tehnice, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu obligaţia de a decide ofertele conforme şi neconforme, inacceptabile şi neadecvate, cu respectarea principiilor legii, în situaţia analizată nu erau cunoscute ofertele financiare, prin urmare nu se pune problema utilizării eficiente a fondurilor publice, cu atât mai mult cu cât deciziile au fost luate în etapa de verificare tehnică, preţul ofertat nefiind cunoscut de către comisia de evaluare. Înainte de a trece în etapa evaluării propunerilor financiare, comisia de evaluare are obligaţia de a hotărî, în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire, care sunt ofertele acceptabile/inacceptabile şi/sau conforme/neconforme. De aceea speţele Pagina 13 din 47
invocate de către contestatoare în conţinutul contestaţiei, nu au nici un sens în argumentarea teoretică a cauzei, şi nu pot fi luate în considerate de către Consiliu deoarece ele au un rol de sofism fiind argumente false care au rolul de a induce ideea că particularizarea metodologiei de prestare a serviciilor şi execuţia lucrărilor din propunerea tehnică reprezintă doar abateri minore, bagatelizând excesiv cauza supusă analizării Consiliului. Comisia de evaluare are obligaţii legale iar deciziile luate în speţa de faţă sunt temeinice, justificate şi nu pot fi puse pe seama unui formalism exagerat, aşa cum încearcă contestatoarea să inoculeze Consiliului. Dovezile aduse de către contestatoare privind decriptarea ofertei financiare înainte de declararea ofertei ca neconforme, nu demonstrează decât faptul că aceasta şi-a criptat oferta financiară până la data şi ora limită de depunere a ofertei, şi nicidecum faptul că preţul ofertei sale a fost cunoscut de către comisia de evaluare, acesta fiind un considerent în declararea ofertei depuse ca neconforme. Comisia de evaluare stabileşte conformitatea propunerilor tehnice numai în raport cu cerinţele scrise, clare şi lipsite de echivoc redactate în documentaţia de atribuire. Orice decizie de respingere a unei propuneri tehnice pe baza unor interpretări subiective, arbitrare, a cerinţelor din documentaţia de atribuire este lipsită de temei/fundament, supusă contestării. Ori comisia de evaluare a procedat corect, evaluând propunerile tehnice şi ofertele în ansamblul lor, în raport cu cerinţele şi condiţiile scrise şi nu în raport cu elemente arbitrare ce ţin de interpretare, extrapolare, manipulare a înscrisurilor. ..... susține că întregul aparat argumentativ elaborat pe această speţă se bazează pe o falsă asumpţie pe care contestatoarea o inoculează ca adevăr absolut. De asemenea, consideră că a demonstrat prin cele prezentate pe larg mai sus, faptul că se impunea solicitarea de clarificări "nerezonabile ale ofertei tehnice", având în vedere multitudinea elementelor neadecvate, nejustificate şi redactate în contestaţie cu scopul de a crea iluzia faptului că membrii comisiei de evaluare au acţionat cu nerespectarea tratamentului egal. Toate argumentele prezentate au fost demontate metodic mai sus şi autoritatea consideră că a demonstrat în mod concludent faptul că a acţionat în spiritul şi litera legii, cu scopul precis de a respecta fără abatere legislaţia în vigoare şi principiile care o guvernează. Astfel, autoritatea contractantă consideră lipsită de temei contestaţia depusă de către ofertantul ..... Prin adresa nr. 17990/22.09.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 52061 din 25.09.2023, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la constituirea cauțiunii prezentate de ......prin care solicită respingerea contestaţiei în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu consecinţa menţinerii actelor întocmite de comisia de evaluare în cadrul procedurii ca fiind temeinice şi legale. Întrucât ofertantul avea obligaţia constituirea cauţiunii în termen de maximum 5 zile de la data formulării contestaţiei, respectiv până la data de 19.09.2023, însă dovada constituirii cauţiunii, a fost înaintată Consiliului, în data de 20.09.2023, şi înregistrată pe portalul CNSC în 21.09.2023, la o zi după expirarea termenului legal pentru prezentarea acesteia, devenind astfel Pagina 14 din 47
incidente prevederile art. 611 alin. (1) din Legea 101/2016, fapt ce atrage după sine respingerea contestaţiei şi nejudecarea acesteia pe fond. Prin adresa nr. 1774/25.09.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 53050/28.09.2023, .... a formulat cerere de intervenție voluntară, prin care solicită: - admiterea prezentei cereri de intervenție; - respingerea contestației pe cale de exceptie, în temeiul dispozițiilor statuate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, ca fiind inadmisibilă, cu motivarea că nu a fost constituită cauțiunea în termenul legal, de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 61 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; - respingerea contestației pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor statuate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea ca fiind tardivă; - respingerea contestației promovată de ......, ca nefondată, în conformitate cu prevederile reglementate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. În fapt, autoritatea contractantă ...... a organizat procedura de achiziţie publică având obiect "...... publicând în acest sens anunţul de participare .... În cadrul procedurii de atribuire ce face obiectul litigiului din prezentul dosar, oferta ...., asociere al cărei lider este ...., a fost declarată admisibilă, şi, în urma aplicării criteriului de atribuire şi verificarea documentelor suport aferente probării informaţiilor prezentate în DUAE, a fost desemnată câştigătoare. În calitate de ofertant declarat câştigător, a cărui ofertă a fost clasată pe primul loc, în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire şi verificarea documentelor suport aferente probării informaţiilor prezentate în DUAE, ..... justifică un interes deplin pentru ca rezultatul procedurii să fie menţinut. În condiţiile în care interesul intervenientei în cadrul procedurii de atribuire este constituit de folosul practic al adjudecării contractului de achiziţie publică, folos care este realizabil prin menţinerea ca fiind temeinice şi legale a actelor autorităţii contractante, în cadrul dosarului depus soluţionării Consiliului, se poate justifica un interes real pentru a formula prezenta Cerere de intervenţie. În plus, subliniază faptul că, principiul liberului acces la justiţie, statuat atât în cuprinsul prevederilor art. 24 din Constituţie, cât şi în reglementarea CEDO (art. 6 alin. 1), instituie cadrul legal prin care ..... să-și poată proteja interesele şi să prevină o eventuală vătămare în drepturi ce s-ar putea produce prin admiterea contestaţiei. Formularea apărărilor, sub aspectul susţinerii legalităţii actelor emise de autoritatea contractantă, respectiv a legalităţii derulării procedurii de licitaţie în vederea desemnării ofertantului câştigător, ar fi îngrădită în cazul în care nu ar avea calitatea de parte în dosar astfel încât să poată proteja dreptul de ofertant clasat pe locul 1. În ceea ce priveşte admisibilitatea Cererii de intervenţie, solicităm Consiliului să reţină că aceasta este admisibilă în principiu, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care recunoaşte legitimitate procesuală oricărui operator economic interesat de participarea la procedură sau care este participant la procedura de atribuire. Aşadar, singurele condiţii pe care textul normativ le reglementează cu privire la Pagina 15 din 47
cererea de intervenţie, sunt îndeplinite în cauză de societatea intervenientă, respectiv: - Operatorul economic care formulează Cererea de intervenţie, să fie interesat de participarea la procedură, sau să fi participat la procedura de atribuire. - Cererea de intervenţie să fi fost formulată în termenul legal. Raportat la data publicării contestaţiei în SEAP, termenul de formulare a Cererii de intervenţie se socoteşte începând cu data de 14.09.2023, astfel cererea de intervenţie ...., a fost depusă în termen; Cu referire la excepția inadmisibilității contestației, intervenienta solicită Consiliului ca în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Din informaţiile existente pe portalul CNSC, rezultă că în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ...... a trimis dovada constituirii cauţiunii abia la data de 21.09.2023. Prin urmare, ...... a constituit cauţiunea, cu depăşirea termenului legal de 5 zile de la data sesizării Consiliului. Faţă de situaţia faptică a cauzei, ... subliniază că autoarea contestaţiei a sesizat Consiliul la data de 14.09.2023, când a transmis contestaţia prin intermediul mijloacelor electronice, e-mail, iar cauţiunea a fost constituită cu depăşirea termenului legal, de maxim 5 zile de la data sesizării Consiliului, în acest sens fiind transmisă dovada constituirii cauţiunii abia la data de 21.09.2023, deşi termenul legal se împlinea la data de 19.09.2023. Având în vedere considerentele enunțate anterior, societatea intervenientă solicită admiterea excepției inadmisibilității contestației pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016. Cu referire la excepția tardivității contestației, ..... reliefează faptul că societatea ..... a transmis autorităţii contractante contestaţia la data de 14.09.2023, prin mijloacele electronice - e-mail, astfel cum este notat chiar de către autoritate pe prima pagina a contestaţiei publicate în SEAP. Totodată, aşa cum rezultă din informaţiile existente pe portalul CNSC, contestaţia a fost înregistrată la CNSC tot la data de 14.09.2023. Din analiza modului de formulare a contestaţiei, se poate constata că, în fapt, cererile şi susţinerile autoarei ei sunt îndreptate împotriva rezultatului procedurii de atribuire, aşa cum este cuprins de Raportul procedurii de atribuire nr.16620/05.09.2023 şi de Adresa de comunicare a rezultatului nr.16733/06.09.2023, ca act subsecvent primului. Prin urmare, având în vedere valoarea estimată a contractului, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea avea obligaţia sesizării Consiliului în termen de 7 zile de la data luării la cunoştinţă despre rezultatul procedurii de atribuire, respectiv nu mai târziu de 13.09.2023, până la data această dată contestaţia trebuia transmisă atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante. Prin urmare, termenul în care persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la Pagina 16 din 47
adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, se calculează conform art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016, respectiv fără luarea în calcul a zilei de 06.09.2023, în cursul căreia au fost comunicate - respectiv postate în SEAP - actele contestate, termenul de 7 zile prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 împlinindu-se în data de 13.09.2023. Cu toate acestea Contestatoarea a transmis contestaţia sa prin email în data de 14.09.2023, peste termenul legal, actul neputând fi considerat ca fiind transmis în termen. În consecință, intervenienta susține că respectiva contestaţie a fost transmisă către autoritatea contractantă cu depăşirea termenului prevăzut de lege, fiind astfel incidente prevederile art. 16 alin.(1) din Legea nr. 98/2016, impuându-se respingerea contestaţiei ca fiind tardiv formulată. Așa cum rezultă din cuprinsul contestației formulate de ....., unde a fost contestat rezultatul procedurii de atribuire din următoarele considerente: a) autoritatea contractantă, potrivit susţinerilor contestatoarei, ar fi revenit în etapa de evaluare a ofertelor tehnice, ulterior accesării ofertei financiare; b) autoritatea contractantă, a declarat oferta ..... ca neconformă; c) autoritatea ar fi încălcat principiile care stau la baza achiziţiilor publice. În continuare, societatea intervenientă expune argumentele pentru care apreciază că se impune respingerea contestației. Referitor la critica privind decriptarea ofertei financiare, ..... susține că aspectele expuse de contestatoare reprezintă simple afirmații, cu caracter speculativ, nesusținute de dovezi. Accesarea ofertelor a avut loc la data de 14.07.2023, fiind întocmit Procesul verbal nr. 13369/14.07.2023 - în urma verificării condiţiilor de participare şi a cerinţelor minime asociate, prin verificarea informaţiilor prezentate în DUAE, a fost întocmit Procesul verbal privind garanţia de participare, a informaţiilor din DUAE şi a documentelor care îl însoţesc, înregistrat sub nr. 13758/19.07.2023. - Propunerile tehnice au fost evaluate de către comisia de evaluare în raport cu cerinţele minime din caietul de sarcini, iar rezultatul evaluării a fost reţinut în Procesul verbal nr. 15412/16.08.2023 - Totodată, rezultatul evaluării propunerilor tehnice, inclusiv a răspunsurilor la solicitările de clarificări, se regăseşte în cadrul Procesului verbal nr. 15.589/21.08.2023 - în urma desfăşurării procesului de evaluare a propunerilor tehnice, oferta ......., a fost declarată neconformă. - în urma aplicării criteriului de atribuire şi a verificării documentelor suport DUAE, oferta prezentată de ........., al cărei lider este subscrisa ......, a fost clasată pe primul loc, şi a fost desemnată ca fiind oferta câştigătoare a procedurii. În speţă, faţă de criticile aduse de către societatea contestatoare, relevanţă prezintă modalitatea în care a fost realizată evaluarea propunerilor tehnice, consemnată, după cum reiese din Raportul procedurii, în cadrul Proceselor verbale nr. 15412/16.08.2023, respectiv nr. 15.589/21.08.2023. Pagina 17 din 47
Contrar susţinerilor contestatoarei, din aspectele învederate anterior cu privire la modul în care a avut loc desfăşurarea procedurii de atribuire, rezultă că, la data deschiderii ofertei financiare, etapa evaluării tehnice era finalizată, fiind întocmite, în acest sens, Procesele verbale nr. 15412/16.08.2023, respectiv nr. 15.589/21.08.2023. Faţă de aceste aspecte, putem concluziona că, susţinerile contestatoarei, conform cărora, "în mod nelegol Autoritatea a accesat în sistemul electronic oferta subscrisei, deşi nu există la acel moment un raport care să ateste parcurgerea ofertei tehnice" consideră că sunt nefondate. Este bine cunoscut faptul că, orice decizie a autorităţii contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente sau neclare, care nu sunt apte a permite autorităţii contractate să realizeze o evaluare obiectivă a ofertei şi să se asigure despre faptul că, ofertantul în discuţie are capacitatea de a executa contractul în parametrii de cantitativi şi calitativi solicitaţi prin documentaţia de atribuire. Aşadar, în mod corect, autoritatea contractată a solicitat clarificări ofertantului în discuţie, fiind necesar a se stabili cu exactitate dacă aceasta îndeplineşte în integralitate cerinţele documentaţiei de atribuire. Autoritatea contractantă este responsabilă pentru declararea unei oferte ca fiind admisibilă, context în care, îi revine obligaţia de a verifica în mod minuţios şi riguros admisibilitatea şi conformitatea ofertelor depuse în cadrul procedurii. În situaţia în care, în procesul de evaluare al ofertelor, comisia de evaluare nu este pe deplin convinsă de admisibilitatea unei oferte, nu poate proceda în sensul indicat de către contestatoare, întrucât, dacă ar proceda de asemenea manieră, nu numai că ar încălca obligaţiile ce îi revin în conformitate cu prevederile legale, ci, se poate afirma că,am fi fost și în ipoteza unei neglijenţe în serviciu, respectiv în ipoteza unei favorizări a ofertantului a cărui ofertă nu a fost evaluată cu rigurozitatea impusă de prescripţiile documentaţiei de atribuire şi de lege. Deficienţele unei oferte nu puteau fi trecute cu vederea de către autoritatea contractantă, indiferent de momentul la care acestea au fost remarcate de comisia de evaluare. Intervenienta apreciază că, până şi cea mai mică suspiciune cu privire la posibilitatea neîndeplinirii unei cerinţe trebuie înlăturată, pentru a se evita orice risc de a se semna contractul cu o societate a cărei ofertă este neconformă. În susținerea legalității demersului autorității ...... indică cu titlu de jurisprudență decizia CNSC publicată în BO2023_617. În situaţia în care, contestatoarea aprecia că solicitarea de clarificări excedează prevederilor legale sau documentaţiei de atribuire, avea obligaţia de a solicita anularea acestora, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în termenul legal. Este cunoscut faptul că, solicitările de clarificări reprezintă acte ale autorităţii contractante în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, iar în situaţia în care, contestatoarea nu a solicitat, în termen legal, anularea lor, îi revenea obligaţia de a răspunde întocmai la acestea. Orice critică privind caracterul rezonabil/ "nerezonabil" al solicitărilor de clarificări, fiind tardivă la acest moment. Pagina 18 din 47
Societatea intervenientă susține că, în mod just, autoritatea contractantă, evaluând oferta tehnică depusă de ....., a reţinut că aceasta nu respectă prevederile caietului de sarcini, şi, în consecinţă, a dispus respingerea ofertei, ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. Precum se constată din contestaţia formulată, motivul care a stat la baza formulării criticii dezvoltată în cadrul secţiunii nr. 3, punctele 28-36, constă, în esenţă, în aprecierea eronată a contestatoarei, conform căreia, autoritatea ar fi procedat la reţinerea neconformităţii ofertei sale în contradicţie cu prevederile legale, contestatoarea apreciind, în mod pur subiectiv şi nefondat că, erorile şi modul deficitar, care caracterizează oferta depusă de societatea contestatoare în cadrul procedurii, se impuneau a fi trecute cu vederea de către comisia de evaluare. Or, urmează să demonstrăm că, decizia autorităţii contractante ce a stat la baza respingerii ofertei depusă de ......, este una validă, fiind justificată pe deplin de cerinţele obligatorii ale documentaţiei de atribuire şi de prevederile legale în vigoare. Preliminar expunerii cerinţelor documentaţiei de atribuire nerespectate de asocierea al cărei lider este societatea contestatoare, respectiv preliminar analizării motivelor reclamate de contestatoare, este de remarcat că, documentaţia de atribuire, astfel cum a fost aceasta publicată în SEAP, a fost acceptată de ofertanţii participanţi, inclusiv de ...., drept pentru care, nu pot fi emise pretenţii sau critici referitor la documentaţia de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prevăzut de Legea nr. 101/2016. Concret, documentaţia de atribuire publicată în SEAP, necontestată în termenul prevăzut de lege, şi-a consolidat forţa obligatorie, atât pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire, cât şi pentru autoritatea contractantă, aşa cum rezultă din prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 123 din H.G. nr. 395/2016. Prin urmare, faţă de cele evocate anterior, intervenienta atrage atenţia Consiliului la maniera în care a fost instituită cerinţa obligatorie de la nivelul Fişei de date a achiziţiei, secţiunea IV.4) PREZENTAREA OFERTEI- IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice, respectiv cerinţa din cuprinsul Formularului de "Propunere tehnică- proiectare". Faţă de aceste prevederi exprese ale documentaţiei de atribuire, HARVESE GRUP SRL apreciază că este necesar a învedera, pe scurt, situaţia de fapt cu privire la solicitarea de clarificări emisă de autoritatea contractantă, care, în accepţiunea contestatoarei reprezintă "solicitări nerezonabile". Autoritatea contractantă, dat fiind modul în care asocierea al cărei lider este contestatoarea a înţeles să prezinte propunerea sa tehnică, a formulat solicitarea de clarificări nr. 15413/16.08.2023. Analizând solicitarea de clarificări nr. 1 cu privirea la serviciile de proiectare, se observă că, autoritatea a solicitat ofertantului în discuţie să clarifice modul de îndeplinirea a cerinţei fişei de date redată anterior şi de intervenient, având în vedere că, în opoziţie cu prevederile documentaţiei de atribuire, ofertantul s-a rezumat la a prelua Formularul de Propunere tehnică proiectare pus la dispoziţie de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire, "fără a aborda şi detalia fiecare secţiune a cerinţelor redate în cadrul formularuluirezumându- se la o detaliere generală şi succintă pentru întreaga cerinţă". Pagina 19 din 47
Cât priveşte răspunsul prezentat de către ...... se observă din chiar raportul procedurii faptul că, acesta denotă că, nu a fost prezentată o abordare detaliată pe fiecare secţiune din cadrul formularului de propunere tehnică. Pentru a susţine cele afirmate anterior, intervenienta arată că, răspunsul contestatoarei a fost că "Oferta a fost elaborată şi detaliată în baza formularului de propunere tehnică de proiectare pus la dispoziţie de autoritateiar "abordarea şi metodologia propusă pentru prestarea serviciilor de proiectare se regăseşte în cadrul propunerii tehnice de la pagina 7 la pagina 35 (...)". Or, din exemplele reţinute de către comisia de evaluare pentru a contura neconformitatea ofertei ..... rezultă că, ofertantul nu a prezentat o abordare detaliată pentru fiecare secţiune a cerinţelor, aplicată la obiectul contractului ce urmează a fi atribuit. Din exemplele deficienţelor ofertei ....... identificate de autoritatea contractantă, rezultă că asocierea nu a înţeles pe deplin cerinţa documentaţiei şi rigoarea în întocmirea ofertelor solicitată de autoritate. Din rigorile documentaţiei, reiese faptul că, autoritatea contractantă a adus la cunoştinţa operatorilor economici că nu va fi acceptată o prezentare generală a abordării şi metodologiei propusă pentru prestarea serviciilor. Or, contrar indicaţiilor precise ale autorităţii, contestatoarea a ales să prezinte, într-o manieră generală abordarea şi metodologia propusă. Mai mult, din erorile materiale ce se relevă analizând propunerea tehnică, se poate concluziona că, în fapt, ofertantul a prezentat în cadrul ofertei sale o abordare generală şi succintă, neprezentând o abordare care să denote o adaptare a metodologiei proprii de prestare a serviciilor la obiectul lucrărilor ce fac obiectul procedurii de atribuire. Pentru punctul aferent descrierii punctelor tari, Asocierea contestatoare a indicat că, " Punctele tari in contextul cerinţelor din Caietul de Sarcini sunt reprezentate si de experienţa de proiectare a unor lucrări superioare din punct de vedere tehnic, detinuta de către ...... ". Or, în mod cert, simpla menţiune conform căreia, punctele tari sunt reprezentate de experienţa de proiectare a unor lucrări superioare din punct de vedere tehnic, nu este suficientă în vederea încadrării respectivei afirmaţii în categoria informaţiilor apte a răspunde cerinţei autorităţii, fiind un răspuns generalist, care nu indică în ce mod experienţa invocată reprezintă un punct tare faţă de specificul prezentei proceduri. Cât priveşte menţionarea ......, aceasta vine drept confirmare a faptului că, societatea contestatoarea nu a adaptat abordarea şi metodologia propusă în cadrul prezentei proceduri, ci, cel mai probabil, s-a rezumat la a prelua aspectele prezentate în cadrul unor proceduri anterioare. Contrar precizărilor contestatoarei, autoritatea nu a sancţionat "simplele erori materiale", ci exclusiv nerespectarea cerinţelor documentaţiei de atribuire. Faptul că, autoritatea contractantă a furnizat, în motivarea deciziei sale, inclusiv menţiunile din cadrul ofertei cu privire la altă autoritate contractantă şi trimiterile la alte capitole, denotă că, în speţă, a fost realizată o evaluare temeinică a ofertelor şi, inclusiv, că a fost efectuată comunicarea rezultatului procedurii în acord cu dispoziţiile legale care impun ca, în cadrul Raportului procedurii de atribuire, să fie indicate motivele de fapt şi de drept care au stat la baza respingerii ofertelor. Pagina 20 din 47
Cât priveşte aprecierile contestatoarei, referitoare la trimiterile la informaţiile care ar fi fost prezentate în cadrul altor capitole, societatea intervenientă arată că, cerinţele documentaţiei erau clare, în sensul că, autoritatea a solicitat prezentarea ofertelor tehnice cu o anumită structură. În Fişa de date, autoritatea a prevăzut că "Ofertanţii vor elabora propunerea tehnică în baza cerinţelor prezentate in caietul de sarcini. Propunerea tehnica trebuie sa indeplineasca in mod corespunzător cerinţele autoritatii contractante. Conform cerinţelor caietului de sarcini, Propunerea tehnica va avea urmatoarea structura". Rolul comisiei de evaluare este de a verifica conformitatea propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din perspectiva verificării modului în care acestea corespund cerinţelor caietului de sarcini, iar nu de a extrage informaţii din ansamblul ofertei tehnice, pentru a determina dacă o cerinţă este îndeplinită. Concluzionând, oferta prezentată de ..... nu conţine prezentarea informaţiilor solicitate prin documentaţia de atribuire, aceasta rezumându-se la a prezenta abordarea propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare, respectiv Metodologia propusă pentru realizarea serviciilor de proiectare într- o manieră generalistă. Totodată, în evaluarea ofertelor, comisia de evaluare are obligaţia de a extrage câte o informaţie din fiecare document depus de ofertant în cadrul procedurii, urmând să le coreleze şi să le dea o interpretare globală, respectiv să deducă îndeplinirea unei cerinţe din elemente ale unor capitole prezentate de ofertant. Preliminar, intervenienta arată că, în cuprinsul documentaţiei de atribuire, cerinţa privind Planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/obţinerea rezultatelor în cadrul contractului, a fost instituită şi dezvoltată la nivelul Formularului de propunere tehnică proiectare, secţiunea IV.4. PREZENTAREA OFERTEI, IV.4.1.) Modul de prezentare al propunerii tehnice. Fără a reitera aspectele dezvoltate în cadrul secţiunii anterioare cu privire la caracterul obligatoriu al documentaţiei de atribuire, ......a solicitat Consiliului să aibă în vedere argumentele expuse de societatea sa în cadrul respectivei secţiuni, urmând să constate tardivitatea criticii adusă de societatea contestatoarea documentaţiei de atribuire, respectiv a criticii dezvoltată la punctul 37 din contestaţia ...... Pe scurt, se constată că, este vădit tardivă critica potrivit căreia " în ceea ce priveşte sistemul de management al timpului şi prezentarea acestuia prin utilizarea obligatorie a unui soft, indicăm instanţei că această cerinţa nu ar fi în conformitate cu modalităţile de întocmire ale documentaţiei de atribuire astfel cum au fost reglementate de art. 154-155 din Legea nr. 98/2016. Faţă de susţinerile conform cărora, autoritatea, "nici nu indica în mod clar care ar fi problemele, limitându-se la aprecieri generice cu privire ia abilitatea ofertei de a răspunde la nevoile documentaţiei de atribuire” învederează că, din Comunicarea privind rezultatul procedurii, dar şi din Raportul procedurii, se denotă cu evidenţă caracterul nefondat al acestor susţineri. Concret, se observă că, autoritatea a prezentat în mod detaliat, inclusiv prin furnizarea de exemple, motivele pentru care a reţinut neconformitatea ofertei asocierii al cărei lider este contestatoarea. ...... susține că în ceea ce priveşte partea referitoare la lucrările de execuţie, solicitarea 1 a vizat modul de îndeplinire a cerinţei pentru Pagina 21 din 47
gestionarea activităţilor de execuţie, iar solicitarea 2b a vizat parte din personalul calificat solicitat, respectiv resursele umane necesare îndeplinirii obiectului contractului, mai exact şoferii atestaţi, persoane care nu au fost individualizate în cadrul ofertei contestatoarei. Cu privire la răspunsul ...... la solicitarea 1, respectiv cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerinţei pentru gestionarea activităţilor din cadrul contractului, autoritatea contractantă reţine în mod corect faptul că prin propunerea tehnică, contestatoarea nu a abordat o metodologie de executare a lucrărilor care să includă abordarea pentru organizarea si gestionarea activităţilor în cadrul contractului, astfel cum a fost solicitat atât prin prevederile Fisei de date - IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice, precum şi prin Formularul de oferta tehnică de execuţie. Fără a relua cele mai sus invocate privind generalitatea ofertei contestatoarei, ofertă ce nu este adaptată obiectului prezentei proceduri, societatea intervenientă subliniază că aceste observaţii se menţin şi cu privire la partea din propunerea tehnică privind lucrările de execuţie, în cadrul căreia contestatoarea face trimitere la diverse informaţi prezentate la modul general, fără a fi adaptate în concret obiectului contractului. Acest fapt este dovedit prin includerea unor informaţii ce nu au legătura cu obiectul achiziţiei, astfel cum reţine în mod corect autoritatea contractantă, făcându- se referire la anumite poziţii/persoane ce nu se regăsesc în organigrama personalului necesar îndeplinirii obiectului contractului. Prin urmare, în mod temeinic şi legal autoritatea contractă reţine că oferta Contestatoarei este neconformă, aceasta neîndeplinind cerinţele concrete ale documentaţiei de atribuire. În ceea ce priveşte solicitarea 2b din cadrul fazei de execuţie privind cerinţa referitoare la şoferii profesionişti atestaţi, respectiv faptul că în cadrul ofertei Contestatoarei aceştia au fost menţionaţi fără a fi individualizaţi prin indicarea numelui, nu pot fi primite susţinerile Contestatoarei potrivit cărora prin documentaţia de atribuire nu s-ar fi solicitat nominalizarea acestora. Necesitatea individualizării acestor persoane rezultată cu claritate atât din cuprinsul Fişei de date, Secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice, lit.B- Propunere tehnica de execuţie- pct. 1 A Resurse umane lit. f) persoanele care vor îndeplini rolul de şoferi trebuie sa deţin a certificat de competenta profesionala CPC, sau certificat CPI, eliberat de ARR (Autoritatea Rutiera Romana), in conformitate cu OMT 1214/2015, nu se vor prezenta CV-uri pentru aceştia, cât şi în cadrul Formularului- propunere tehnica- execuţie- formularul 12 resurse (personal şi instalații/echipa mente)- lit f) persoanele care vor indeplini rolul de şoferi trebuie sa detina certificat de competenta profesionala CPC, sau certificat CPI, eliberat de ARR (Autoritatea Rutiera Romana), în conformitate cu OMT 1214/2015. Or, tocmai cerinţele de mai sus implică individualizarea persoanelor propuse pentru aceste poziţii, fapt necesar pentru a putea fi verificată îndeplinirea cerinţelor de calificare. În mod corect autoritatea a reţinut faptul că prin răspunsurile la clarificări propunerea tehnică a contestatoarei ar fi fost completată, fapt ce nu poate fi permis. Contrar celor susţinute de contestatoare, criticile privind neconformitatea ofertei contestatoarei, nu puteau fi încadrate în categoria Pagina 22 din 47
viciilor de formă sau abaterilor minore, astfel cum sunt reglementate de art. 137 alin. (7) şi (8) din H.G. nr. 395/2016 acestea nefiind aplicabile în speţă. Societatea intervenientă susține că autoritatea contractantă nu avea obligaţia de a reveni cu clarificări în cazul în care răspunsurile contestatoarei nu ar fi fost corecte şi complete, continuând a exista neclarităţi. De asemenea, subliniază faptul că solicitările de clarificări repetate adresate unui ofertant determină apariţia unor avantaje evidente şi nejustificate în favoarea ofertantului, cu încălcarea art. 209 alin.(2) din Legea nr.98/2016. Prin răspunsurile la solicitările de clarificări, contestatoarea nu a respectat cadrul stabilit de autoritatea contractantă şi nici limitele permise de lege pentru clarificări, respectiv acestea nu au vizat documentele prezentate în cadrul ofertei, ci au vizat informaţii noi diferite față de cele depuse iniţial în cadrul ofertei. În mod corect autoritatea contractantă nu a putut lua în considerare noile documente/informatii privind personalul (şoferii) întrucât acestea ar conduce la modificarea şi completarea conţinutul ofertei într-un mod nepermis de legislaţia achiziţiilor publice. Intervenienta consideră că prin respingerea ofertei Contestatoarei, autoritatea contractantă a respectat întocmai prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, neputând acorda posibilitatea ofertantului sa transmită alte documente decât cele depuse în ofertă prin care să dovedească îndeplinirea cerinţelor minime de calificare. Astfel, contrar celor afirmate de contestatoare, potrivit art. 209 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă, prin solicitarea de clarificări, nu are dreptul de a crea avantaje ofertantului respectiv, ceea ce înseamnă că nu poate insista în mod repetat cu aceeaşi solicitare de clarificări către operatorul economic ce nu a depus o ofertă care să respecte cerinţele documentaţiei de atribuire. Nu este datoria autorităţii contractante de a "salva" o ofertă cu omisiuni prin intermediul solicitărilor de clarificări, întrucât autoritatea contractantă a stabilit de la început că va respinge astfel de oferte, iar ofertanţii au cunoscut, prealabil elaborării ofertelor, cerinţa de rigurozitate în întocmirea acestora. Limitele deciziei autorităţii contractante de a solicita sau nu o clarificare a ofertelor sunt trasate atât de propria documentaţie de atribuire, cât şi de dispoziţiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, fiind vădit că motivele/criticile contestatoarei privind necesitatea de clarificări în cazul de faţă ar fi depăşit aceste limite. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări, nu o obligaţie. Astfel contestatoarei îi revenea obligaţia de a întocmi oferta în deplină conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, iar, autoritatea contractantă, avea obligaţia de a evalua ofertele depuse în cadrul procedurii pe baza celor stabilite în mod clar şi fără echivoc prin documentaţia publicată în SEAP. Aşadar, contestatoarei nu îi poate fi permisă remedierea ofertei sale, ulterior datei limită de depunere a ofertelor, prin prezentarea documentelor/informaţiilor lipsă, respectiv prin completarea ofertei cu informaţii care nu au fost furnizate până la data limită de depunere a ofertelor. Pagina 23 din 47
În acest sens, ofertele depuse în cadrul unei proceduri reprezintă angajamente asumate de către ofertanţi în scopul realizării obiectului contractului. Astfel, informaţiile şi documentele solicitate prin documentaţia de atribuire ce şi-a consolidat caracterul obligatoriu în urma necontestării, nu reprezintă elemente pur formale ale ofertei, ci reprezintă elemente ale propunerii tehnice, respectiv financiare, al căror conţinut, realitate şi sustenabilitate trebuie verificate de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal şi nediscriminării. La soluţionarea contestaţiei nu trebuie omis nici faptul că, în jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea trebuie să interpreteze criteriile în acelaşi fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalităţii de tratament presupune ca toţi participanţii la o procedura de atribuire să beneficieze de aplicarea aceloraşi condiţii impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze ca este înlăturat orice risc de favoritism şi de arbitrar din partea autorităţii. Raportat la principiile anterior menţionate şi la împrejurările concrete ale speţei deduse soluţionării, intervenienta roagă Consiliul să constate că autoritatea contractantă a procedat în mod corect, cu respectarea principiilor proporţionalităţii şi tratamentului egal la respingerea ofertei contestatoarei ca neconformă, aceasta nerespectând cerinţele documentaţiei de atribuire. În concluzie, raportat la toate aspectele învederate anterior, ... solicită admiterea în principiu şi pe fond a cererii de intervenţie, respingerea contestaţiei şi menţinerea rezultatului procedurii conform actelor emise de autoritatea contractantă. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu sub nr. 53428/02.10.2023, ....... a depus ”concluzii scrise” prin care solicită Consiliului: I) respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei ca neîntemeiată; II) respingerea excepţiei inadmisibilităţii ca neîntemeiată; III) pe fond, admiterea contestaţiei împotriva rezultatului procedurii de atribuire astfel cum a fost formulată şi să dispună după cum urmează: (1) Anularea rezultatului procedurii şi a tuturor actelor autorităţii contractante care concretizează decizia declarării ca neconforme a ofertei subscrisei, respectiv a Comunicării rezultatului de procedură cu nr. 16733/06.09.2023, a Raportului procedurii nr. 16620/05.09.2023 şi a tuturor actelor subsecvente sau anterioare care au stat la baza declarării ca neconforme a ofertei subscrisei; (2) Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea soluţiei care va fi pronunţată cu privire ia prezenta contestaţie şi reevaluarea ofertei ...... IV) obligarea autorităţii contractante şi a intervenientei la suportarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. În ceea ce priveşte excepţiile invocate de către ......, contestatoarea indică CNSC faptul că apărările împotriva excepţiei tardivităţii invocate de către intervenientă au fost prezentate pe larg în punctul de vedere depus la 27.09.2023 şi vor fi reluate doar parţial în prezentele concluzii scrise. Toate argumentele aduse prin punctul de vedere sunt însă menţinute de către subscrisa în vederea respingerii excepţiei tardivităţii. Pagina 24 din 47
Tot cu titlu prealabil contestatoarea răspunde şi celor prezentate de intervenientă în secţiunea III din cererea de intervenţie (pag. 6) şi arată Consiliului faptul că precizarea faptului că .......își va putea completa contestaţia cu argumente suplimentare după studierea dosarului procedurii de achiziţie nu reprezintă în niciun fel o contradicţie sau abdicare de la dispoziţiile legale care impun motivarea contestaţiei. Aşa cum cu claritate reiese din cuprinsul contestaţiei, aceasta a fost amplu motivată în fapt şi în drept şi au fost prezentate şi motivele şi argumentele care susţin petitul acesteia. Ceea ce subscrisa a solicitat şi indicat prin paragraful respectiv a fost că în urma studierii dosarului de achiziţie ar putea aduce argumente suplimentare pentru susţinerea motivelor deja invocate şi motivate şi nu modificarea acesteia. Acest aspect nu este în contradicţie cu dispoziţiile legale şi nu presupune în niciun fel faptul că petenta s-ar prevala de o contestaţie formală, nemotivată, pe care apoi să o argumenteze post factum. Dacă am admite însă o interpretare diametral opusă,susține contestatoarea, în sensul în care niciun element nou nu ar putea fi indicat ca urmare a studierii dosarului de achiziţie, atunci chiar dreptul pe care orice participant la procedură îl are pentru studierea acestuia ar fi unul lipsit de orice consistenţă sau aplicabilitate practică iar studierea dosarului nu ar avea ca rezultat decât satisfacerea unor curiozităţi mai degrabă academice ale participantului la procedură. Prin cererea de intervenţie intervenienta a susţinut faptul că faţa de data luării la cunoştinţă a actelor contestate, adresa de comunicare a rezultatului de procedură cu nr. 16733/06.09.2023 şi a raportului procedurii nr. 16620/05.09.2023, contestaţia trebuia formulată cel mai târziu la data de 13.09.2023, iar aceasta a fost înregistrată (formulată) la 14.09.2023, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ. Contestatoarea este de acord cu raţionamentul corect indicat de către intervenientă şi că prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 101/2016, art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 5, termenul pentru formularea contestaţiei se împlinea la data de 13.09.2023. Dar excepţia tardivităţii rămâne una neîntemeiată având în vedere ...... a formulat şi transmis contestaţia nu la data de 14.09.2023, ci chiar la data de 13.09.2023. Termenul de 7 zile, calculat în conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 5 din Legea nr. 101/2016, de la momentul comunicării actelor contestate, 06.09.2023, se împlinea la data de 13.09.2023 şi, cu respectarea acestui termen legal, contestatoarea a formulat şi transmis contestaţia în data de 13.09.2023, în interiorul termenului legal, atât către CNSC, cât şi către autoritatea contractantă, ....., prin poştă şi email , aspect probat prin dovezile de poştă aflate deja la dosarul cauzei. În al doilea rând, petenta arătă faptul că în materia achiziţiilor publice, legislaţia specială, Legea nr. 101/2016, derogă de la dreptul general, Codul de Procedură Civilă, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a termenelor, art. 5 din Legea nr. 101/2016 stabilind un alt mod de calcul decât acela stabilit prin art. 181 alin. (1) C.proc.civ., dar nu derogă în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor legale care stabilesc îndeplinirea actului procedural în termen. Pagina 25 din 47
În acest sens, art. 183 alin. (1) C.proc.civ. stabileşte cu claritate faptul că atâta timp cât actul a fost depus la oficiul poştal cu scrisoare recomandată (condiţie nu doar îndeplinită, dar şi depăşită în cazul de faţă, fiind transmisă contestaţia cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat) sau a fost trimis prin email. Dispoziţiile legale ale Codului de Procedură Civilă sunt desigur aplicabile în cauză având în vedere atât caracterul de normă generală al Legii nr. 134/2010, cât şi prevederile exprese ale art. 68 din Legea nr. 101/2016. Nu prezintă astfel relevanţă pentru aprecierea respectării termenului de formulare a contestaţiei data la care CNSC a înregistrat contestaţia, data înregistrării fiind una relevantă pentru alte aspecte precum constituirea cauţiunii, dar nu pentru stabilirea tardivităţii contestaţiei. Având în vedere trimiterea emailului în 13.09.2023 la ora 17:23 şi trimiterea contestaţiei cu poşta în aceeaşi zi, este de aşteptat faptul că aceasta urma să fie înregistrată în următoarea zi sau chiar mai târziu la CNSC. De asemenea, în ceea ce priveşte comunicarea prin email, indicăm faptul că nici Legea nr. 101/2016 şi nici Codul de Procedură Civilă nu stabilesc reguli prin raportare la altă oră decât ultima oră a ultimei zi din termen, respectiv ora 24:00 din 13.09.2023. Aşadar, având în vedere comunicarea actelor contestate la 06.09.2023 şi având în vedere împlinirea termenului la 13.09.2023 în conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 5 din Legea nr. 101/2016 şi având în vedere transmiterea prin email şi poştă cu scrisoare recomandată şi conţinut declarat, se impune respingerea excepţiei tardivităţii. Prin cererea de intervenţie, ..... a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei motivând că faţă de data înregistrării contestaţiei la Consiliu, 14.09.2023, constituirea cauţiunii la 21.09.2023 a fost făcută cu nerespectarea dispoziţiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Aşa cum rezultă din actele depuse de către contestatoare, şi pe care le redepune anexat prezentelor concluzii scrise, plata cauţiunii a fost efectuată pe data de 19.09.2023 prin OP nr. 565/19.09.2023. Faptul că recipisa de consemnare a cauţiunii a putut fi emisă doar la 20.09.2023 a ţinut de faptul că procesarea plaţilor interbancare se face a doua zi. Condiţia însă ca suma să fie indisponibilizată şi să fie plătită astfel cauţiunea a fost îndeplinită încă din data de 19.09.2023, fiind imposibilă revenirea asupra plăţii efectuate prin OP. De altfel, interpretarea contrară ar fi una deosibit de formalistă şi chiar nelegală, relevant în speţă fiind momentul plăţii, acesta fiind efectiv momentul indisponibilizării sumei de bani cu titlu de cauţiune şi nu momentul eliberării recipisei CEC, care atestă doar primirea banilor în contul acestei bănci. De asemenea, contestatoarea indică şi faptul că este de netăgăduit constituirea cauţiunii la momentul soluţionării prezentei cauze şi, chiar dacă nu există o echivalenţă totală cu situaţia procedurală a nulităţii, respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în condiţiile în care cauţiunea este deja constituita şi poate fi valorificată, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, fiind aptă să satisfacă obiectivul stabilit de legiuitor prin instituirea acestei obligaţii. Pagina 26 din 47
Pentru toate aceste motive se impune respingerea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei invocată de către ... prin cererea de intervenţie.
Cu titlu prealabil indică faptul că prin prezenta secţiune petenta va răspunde atât apărărilor autorităţii şi intervenientei cât şi va susţine pe mai departe argumentele aduse prin contestaţia formulată, sub toate aspectele. Prin contestaţie, petenta a susţinut că în mod nelegal autoritatea a accesat în sistemul electronic oferta contestatoarei, deşi nu exista la acel moment un raport care să ateste parcurgerea ofertei tehnice, pentru ca ulterior să realizeze verificarea acesteia şi să o respingă ca neconformă, pentru motive total eronate, după cum a arătat în conținutul contestaţiei. De esenţa susţinerii contestatoarei este că procedura nu a urmat un curs legal şi procedural şi că modul în care aceasta a fost condusă a dus la excluderea artificială şi deosebit de formalista a unei oferte mai favorabile, aspect care indică faptul că autoritatea nu a oferit un tratament echitabil participanţilor la procedura de faţă. De altfel, acest aspect putea fi verificat prin emiterea unei adrese către SICAP pentru confirmarea momentelor accesării ofertei financiare. Procedând de o asemenea manieră, autoritatea a încălcat atât dispoziţiile legale cât şi principiile care guvernează achiziţiile publice, în cazul de faţă având loc o veritabilă discriminare împotriva societății contestatoare cu efectul direct al acordării unui avantaj nejustificat celeilalte asocieri ofertante şi în acest sens am indicat dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 98/2016, articol care nu putea sta la baza accesării şi decriptării ofertei financiare. Mai arătă că invocarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 nu poate sta la baza unei justificări a modalităţii de îndeplinire a obligaţiilor de către Primărie, textul legal reprezentând doar o enumerare a atribuţiilor autorităţii contractante. Petenta nu a contestat în vreun fel că autoritatea putea decripta oferta şi accesa în general ofertele, doar că acest lucru nu a fost făcut în mod legal. Contrar celor susţinute de către intervenientă, la 14.07.2023 nu putea avea loc şi accesarea ofertelor financiare, nefiind finalizată analizarea ofertelor tehnice, etapă finalizată oficial doar prin Procesul verbal nr. 15802/22.08.2023. Totodată, prin intervenţie dar şi prin punctul de vedere se încearcă amalgamarea momentelor accesării ofertelor tehnice şi a celor financiare. Relevarea ofertelor financiare anterior definitivării rezultatului evaluării propunerilor tehnice putând sta la baza solicitării de clarificări către contestatoare şi a modului de evaluare a răspunsurilor oferite. În cazul de faţă, autoritatea a procedat cu încălcarea acestor obligaţii stabilite de legiuitor prin abuzarea sistemului electronic SICAP pentru a putea deschide oferta financiară a contestatoarei, iar după aceea a eliminat asocierea pe criterii tehnice, deşi la momentul deschiderii ofertei financiare nu era întocmit raportul privind caracterul pretins neconform al ofertei tehnice. Aşa cum a fost indicat în repetate rânduri, decriptarea ofertei financiare se realizează abia ulterior evaluării ofertei tehnice şi a solicitării eventualelor clarificări, iar în cazul de faţă această ordine a operaţiunilor nu a fost respectată. Pagina 27 din 47
Nu în ultimul rând, mai indică și faptul că prin modul în care autoritatea s-a comportat în prezenta procedură au fost încălcate şi principiile care guvernează achiziţiile publice, cu precădere cele prevăzute de către art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016, respectiv principiile nediscriminării şi ale tratamentului egal. Faptul că ulterior relevării faptului că oferta societății contestatoare era cea mai avantajoasă financiar- ca urmare a abuzării sistemului electronic cu consecinţa decriptării premature a ofertei financiare - pentru ca ulterior să se solicite clarificări nerezonabile ale ofertei tehnice care să se finalizeze cu nelegala respingere ca neconformă a ofertei sale denotă un tratament ostil şi o încălcare flagrantă a dispoziţiilor legale şi principiilor guvernate de art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016. Mai arătă faptul că modul de întocmire al solicitării de clarificări nu a prezentat în sine la momentul formulării particularităţi care să conducă la concluzia că se impunea contestarea sa, ci doar apreciind în virtutea modalităţii de analizare a răspunsului şi în contextul întregii ordini a operaţiunilor s-a relevat acest caracter nelegal. Contrar celor susţinute de către intervenientă, modalitatea de lucru a autorităţii nu a relevat diligenţă, ci un formalism excesiv pentru motive care ar putea avea legătură şi cu nerespectarea ordinii efectuării operaţiunilor, dar care oricum, indiferent de motiv, a condus la eliminarea ofertei mai favorabile pentru aspecte de o importanţă minoră. Indică Consiliului faptul că, într-adevăr Legea nr. 101/2016 permite CNSC să ia orice măsură care s-ar impune pentru restabilirea legalităţii, inclusiv anularea procedurii, însă contestatoarea solicită CNSC cu precădere anularea măsurii şi a actelor care au condus la respingerea ofertei subscrisei ca neconformă, aceasta fiind de departe cea mai bună măsură pentru restabilirea legalităţii. Cu titlu prealabil indică că sub acest aspect punctul de vedere al autorităţii nu aduce apărări suplimentare şi astfel întreaga secţiune va viza reiterarea argumentelor principale şi va răspunde unde este cazul şi apărărilor formulate de către intervenientă. Contestatoarea susține că autoritatea s-a prevalat de dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 pentru a respinge ca neconformă oferta sa, dar a făcut o interpretare şi aplicare greşită a textului de lege şi decizia a fost una nelegală şi netemeinică având în vedere situaţia de fapt şi conţinutul documentaţiei de atribuire şi al ofertei tehnice. Din start petenta arată CNSC faptul că nu a contestat şi nu a urmărit să conteste documentaţia de atribuire, contestaţie care ar fi fost oricum cu mult tardivă, ci să critice modul în care autoritatea a interpretat-o şi modul în care a analizat răspunsurile la solicitarea de clarificări. Faţă de aceste aspecte, apărările intervenientei de la pag. 13-16 din cererea de intervenţie nu prezintă vreo aplicabilitate practică în speţa de faţă şi se impune înlăturarea acestora ca nefiind relevante.
În ceea ce priveşte pretinsele deficienţe ale răspunsului contestatoarei, aceasta reia cele arătate prin contestaţie. Apărările intervenientei se rezumă în esenţă la reiterarea concluziilor, eronate, ale autorităţii. Pagina 28 din 47
În concluzie, ......... consideră că se impune anularea actelor contestate şi reluarea procedurii. Prin adresa nr. 1821/04.10.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 54172/04.10.2023, ........, în calitate de intervenientă formulat ”concluzii scrise” cu privire la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei ....., pentru neconstituirea cauțiunii în termenul legal de 5 zile. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ...........a transmis recipisa de consemnare nr. 209519017/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Victoria la data de 20.09.2023, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 88.000,00 lei pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 2574/2023. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ...... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea încheierii contractului, având ca obiect ........... cod CPV 45233120-6 Lucrari de constructii de drumuri (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. SCN1126897/22.06.2023. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate – pret”, iar valoarea estimată a contractului, este de 6542349.44 lei fără TVA. Potrivit declarației de participare, din data de 11.07.2023, în prezenta procedură de atribuire, au depus oferte 2 operatori economici, printre care și contestatoarea. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul final, consemnat în Raportul procedurii nr. 16620/05.09.2023, potrivit căruia oferta contestatoarei a fost respinsă ca neconformă, ofertantul declarat câștigător fiind ...... Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, operatorul economic ......a depus prezenta contestație. Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea autoarei acesteia față de decizia de respingere a ofertei sale, contestatoarea neformulând critici față de oferta câștigătoare. Cu privire la cererea de intervenție nr. 1774/25.09.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 53050/28.09.2023, formulată de ................., Consiliul constată că a fost depusă cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 [„(3) Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire, pot formula, cu înștiințarea părților cauzei, cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a faptului că s-a formulat contestație. În cazul prevăzut la art. 6 alin. (7), termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării faptului că s-a formulat contestație”], în condițiile în care autoritatea contractantă a publicat în SEAP, la data de 14.09.2023, contestația formulată de ......, astfel că termenul limită de depunere a unor astfel de cereri, calculat prin aplicarea dispozițiilor anterior citate, s-a împlinit la data de 24.09.2023 (duminică), termenul prelungindu-se până în Pagina 29 din 47
următoarea zi lucrătoare, respectiv luni 25.09.2023. Rezultă, astfel, că această cerere de intervenție, transmisă Consiliului, autorității contractante și contestatorului, prin mijloace electronice (e-mail), la data de 25.09.2023, a fost depusă în cadrul termenului legal anterior calculat. Consiliul va respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației, invocată de autoritatea contractantă și de intervenientă, privitor la presupusa neconstituire a cauțiunii în termenul de 5 zile prevăzut de art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că ordinul de plată a cauțiunii a fost emis în 19.09.2023, iar contestația a fost înregistrată la CNSC, în 14.09.2023 (acesta fiind momentul în care organismul administrativ-jurisdicțional a fost sesizat de contestator). În acest sens s-a exprimat și CAB prin Decizia nr. 578/2020, respectiv: „Într-adevăr, susţinerile petentei în sensul efectuării plăţii în termenul legal impus, se confirmă. În acest sens, din ordinul de plată de care se prevalează reiese foarte clar că petenta a achitat exact şi complet suma datorată cu titlu de cauţiune -44.333,86 lei -, în data de 16.03.2020, ultima zi a termenului legal şi indicând în mod expres faptul că se plăteşte "Cauţiune dosar 429/2020 Primăria (...)". În raport de conţinutul şi menţiunile acestuia, reiese foarte clar că sunt îndeplinite toate cerinţele impuse de lege pentru a se aprecia că plata efectuată, ca act juridic, a fost făcută cu intenţia de a executa obligaţia ce-i revenea petentei, în sensul achitării cauţiunii. In acest sens, din ordinul de plată prezentat reiese atât persoana care a efectuat plata cât şi beneficiarul, dar mai ales, titlul cu care s-a făcut, respectiv obiectul plăţii, şi data plăţii. In aceste condiţii, simplul fapt că recipisa de consemnare, emisă de CEC în ziua următoare efectuării plăţii (şi care atestă doar împrejurarea că suma de bani achitată anterior a ajuns în contul corect) nu poate atrage nevalabilitatea plăţii efectuate pe 16.03.2020, fiind extrem de formalistă interpretarea Consiliului în sensul că această recipisă, de altfel incompletă ca şi menţiuni, şi care are doar rol probator, ar anula actul juridic al plăţii efectuate anterior. Atâta timp cât din OP prezentat reiese îndeplinirea tuturor cerinţelor legale pentru ca actul juridic al plăţii din 16.03.2020 să fie valabil, acesta trebuia avut în vedere, cu toate menţiunile sale, inclusiv cel referitoare la data plăţii.” Referitor la excepția tardivității contestației formulate de către ............, invocată de către intervenient, Consiliul face aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2916, modificată, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei” și se va pronunța cu prioritate asupra excepției. Actul administrativ contestat este adresa nr. 16733/06.09.2023, comunicată contestatorului la data de 06.09.2023. Raportat la cele expuse anterior, Consiliul are în vedere faptul că, în prezenta speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: Pagina 30 din 47
„(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.” Din probele administrate la dosarul cauzei, prin raportare la valoarea estimată a achiziției publice, menționată în anunțul de participare (6.542.349,44 lei), mai mică decât pragul valoric menționat la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, și a tipului de contract (lucrări), rezultă faptul că .............. a respectat termenul prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, privind obligația operatorilor economici de a transmite contestația autorității contractante și CNSC într-un anumit termen, respectiv în 7 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul acesteia considerat nelegal, respectiv adresa nr. 16733/06.09.2023. Urmare a luării la cunoștință despre conținutul adresei nr. 16733/06.09.2023, ............ a transmis către C.N.S.C. și către autoritatea contractantă, contestația, în termen, prin e-mail, la data de 13.09.2023, respectându-se termenul legal de 7 zile prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, anterior calculat. Astfel, Consiliul reține că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului”, iar potrivit art. 183 art. (1) și (3) din Codul de procedura civilă, „(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. (...) (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, precum și mențiunea datei și orei primirii faxului sau a e-mail- ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanței, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată”. În aceste condiții, constatându-se că .............. a formulat și transmis la C.N.S.C. și autoritatea contractantă contestația în termenul legal, Consiliul va respinge excepția invocată de către intervenient, referitoare la tardivitatea depunerii contestației de către .............. Pe fondul cauzei, Consiliul reține că prin actul atacat, respectiv adresa nr. 16733/06.09.2023, autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei Pagina 31 din 47
faptul că oferta acesteia a fost respinsă, ca neconformă, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. Preliminar analizării aspectelor sesizate de ...... este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de servicii, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru contestatoare. La acest moment nu pot fi formulate critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin HG nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. Astfel, cum un contract constituie legea părților și documentația de atribuire, însoțită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru ofertanți și autoritatea contractantă, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa unei autorități contractante că analizează ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora. Având în vedere principiul disponibilității, limitele contestației au fost stabilite de contestatoare, Completul de soluționare fiind ținut de contestația primită, neputându-și depăși limitele deoarece obligația sa este aceea de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut, în speță, cu analizarea celor 4 motive de respingere a ofertei contestatoarei menționate în Raportul procedurii nr. 16620/05.09.2023 și în adresa nr. 16733/06.09.2023, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii. În ceea ce privește criticile autoarei contestației referitoare la motivele de respingere a ofertei sale, Consiliul constată următoarele: În fișa de date, autoritatea contractantă a precizat: „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice (...) Propunerea tehnica va avea urmatoarea structura: A. Propunere tehnica PROIECTARE 1. Rezumat 2. Abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, datele de intrare și datele de ieșire Pentru activitǎțile din cadrul Contractului. Abordarea propusǎ pentru realizarea serviciilor de proiectare Pagina 32 din 47
Metodologia propusǎ pentru realizarea serviciilor de proiectare • Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a Proiectului pentru autorizarea executǎrii lucrǎrilor de construire (P.A.C.) • Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a Proiectului de organizare a execuției lucrǎrilor (P.O.E.) • Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare Proiect Tehnic de execuție • Metodologia pentru realizarea etapei de supunere a Proiectului și detaliilor de execuție • Metodologia pentru realizarea etapei de Asistențǎ tehnicǎ pe perioada de execuție a lucrǎrilor • Metodologia utilizatǎ pentru obținerea asigurǎrii cǎ activitǎțile ce urmeazǎ a fi realizate și rezultatele ce urmeazǎ a fi obținute 3. Planul de lucru pentru implementarea/ realizarea serviciilor/ obținerea rezultatelor în cadrul Contractului. (...) B. Propunere tehnica EXECUTIE 1. Metodologia de executare a lucrǎrilor • Abordarea pentru organizarea și gestionarea activitǎților în cadrul Contractului, în cazul unei asocieri (dacă Ofertantul este o asociere) • Descrierea completa a metodologiilor de lucru pe care ofertantul va intenționa sa le utilizeze in cadrul execuției lucrărilor; • resursele umane, materiale si utilaje de construcții alocate fiecărei activități; (...) RESURSE (personal si instalatii/echipamente) A. Resurse umane • Organigrama echipei – prezentând structura echipei propuse pentru managementul contractului, (...). Personalul utilizat pentru realizarea serviciilor si lucrarilor si organizarea acestuia. (...) Alt personal j) Sofer profesionist atestat – minim 5 soferi. (...) In acest sens, ofertanţii vor prezenta documente din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor stabilite, cum ar fi (cu aplicabilitate după caz): (...) f) persoanele care vor indeplini rolul de soferi trebuie sa detina certificat de competenta profesionala CPC, sau certificat CPI, eliberat de ARR (Autoritatea Rutiera Romana), in conformitate cu OMT 1214/2015, nu se vor prezenta CV-uri pentru acestia.” Aceste cerințe se regăsesc și în caietul de sarcini. În formularul de propunere tehnică pentru proiectare, autoritatea contractantă a menționat: „2. Abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare, datele de intrare și datele de ieșire Pentru activitǎțile din cadrul Contractului 2.1. Abordarea propusǎ pentru realizarea serviciilor de proiectare Introduceți aici informații despre abordarea propusă în prestarea serviciilor în coroborare cu prevederile Caietului de Sarcini: a. Caracterizarea abordării; b. Punctele tari în contextul cerințelor din Caietul de Sarcini; Pagina 33 din 47
c. Corelația dintre abordarea propusă și: i. Metodologia pentru realizarea activităților și obținerea rezultatelor în coroborare cu prevederile Caietului de Sarcini ii. Metodologia pentru obținerea asigurării că activitățile ce urmează a fi realizate și rezultatele ce urmează a fi obținute îndeplinesc cerințele, respectiv depășesc cerințele și ating nivelul descris de Ofertant în Propunerea Tehnică.] 2.2. Metodologia propusǎ pentru realizarea serviciilor de proiectare i. Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a Proiectului pentru autorizarea executǎrii lucrǎrilor de construire (P.A.C.) în contextul responsabilitǎților și atribuțiilor stabilite în Caietul de Sarcini, prin prezentarea etapelor/fazelor, activitǎților și a modalitǎții efective de realizare a acestora și a rezultatului fiecǎrei activitǎți desfǎsurate pentru a demonstra atingerea, în cadrul duratei de realizarea serviciilor, a obiectivelor asociate Contractului, ii. Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a Proiectului de organizare a execuției lucrǎrilor (P.O.E.) în contextul responsabilitǎților și atribuțiilor stabilite în Caietul de Sarcini, prin prezentarea etapelor/fazelor, activitǎților și a modalitǎții efective de realizare a acestora și a rezultatului fiecǎrei activitǎți desfǎsurate pentru a demonstra atingerea, în cadrul duratei de realizare a serviciilor, a obiectivelor asociate Contractului, iii. Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare Proiect Tehnic de execuție contextul responsabilitǎților și atribuțiilor stabilite în Caietul de Sarcini, prin prezentarea etapelor/fazelor, activitǎților și a modalitǎții efective de realizarea acestora și a rezultatului fiecǎrei activitǎți desfǎsurate pentru a demonstra atingerea, în cadrul duratei de realizare a serviciilor, a obiectivelor asociate Contractului, iv. Metodologia pentru realizarea etapei de supunere a Proiectului și detaliilor de execuție verificǎrii inclusiv modificarea și completarea pentru obținerea verificǎrii pentru fiecare specialitate în parte în contextul responsabilitǎților și atribuțiilor stabilite în Caietul de Sarcini, prin prezentarea etapelor/fazelor, activitǎților și a modalitǎții efective de realizare a acestora și a rezultatului fiecǎrei activitǎți desfǎsurate pentru a demonstra atingerea, în cadrul duratei de realizare a serviciilor, a obiectivelor asociate Contractului, v. Metodologia pentru realizarea etapei de Asistențǎ tehnicǎ pe perioada de execuție a lucrǎrilor în contextul responsabilitǎților și atribuțiilor stabilite în Caietul de Sarcini, prin prezentarea etapelor/fazelor, activitǎților și a modalitǎții efective de realizare a acestora și a rezultatului fiecǎrei activitǎți desfǎsurate pentru a demonstra atingerea, în cadrul duratei de realizarea serviciilor, a obiectivelor asociate Contractului, vi. Metodologia utilizatǎ pentru obținerea asigurǎrii cǎ activitǎțile ce urmeazǎ a fi realizate și rezultatele ce urmeazǎ a fi obținute îndeplinesc cerințele din Caietul de Sarcini, respectiv depǎsesc cerințele privind nivelul calitativ solicitat și ating nivelul descris de Ofertant în Propunerea Tehnicǎ (Planul de management/ gestionare acalitǎții în cadrul Contractului), 3. Planul de lucru pentru implementarea/ realizarea serviciilor/ obținerea rezultatelor în cadrul Contractului Pagina 34 din 47
[În acest capitol Ofertantul trebuie să prezinte planul de lucru pentru prestarea serviciilor. Planul de lucru propus trebuie să fie în concordanță cu abordarea și metodologia.] Cel puțin următoarele informații trebuie prezentate în această secțiune a Propunerii Tehnice: a. Denumirea activităților incluse în etapele de elaborarea documentațiilor tehnico-economice în cadrul Contractului – în cazul în care este aplicabil cu evidențierea activităților ce țin de obținerea asigurării că nivelul de calitate solicitat este obținut de Ofertant); b. Evidențierea constrângerilor pentru derularea activităților într-o succesiune logică și cronologică, inclusiv prin identificarea drumului critic aferent realizării activităților din Contract și obținerii rezultatelor solicitate; c. Durata/ succesiunea activităților și inter-relaționarea lor; d. Punctele cheie de control (jaloane/ mile stones); e. Resursele umane alocate activităților (zile/ expert/ activitate/ rezultat). f. Corelarea cu graficul general de realizare a investiției g. Proceduri proprii privind controlul proiectarii, control operational, actiuni preventive, actiuni corective Planul de lucru propus trebuie să conțină resursele planificate pentru realizarea activităților și trebuie: a. Să aibă corespondent în informațiile incluse la secțiunea ”Abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor”; b. Să demonstreze: - Înțelegerea conținutului/ prevederilor Caietului de Sarcini; - abilitatea de a transpune activitățile necesar a fi desfășurate într- un plan de lucru fezabil, de așa manieră încât să se asigure finalizarea serviciilor în termenul specificat în Caietul de Sarcini; c. să fie realizat utilizând un software de planificare a timpului (inclusiv Excel) compatibil cu infrastructura TIC existentă la nivel de Autoritate Contractantă, astfel cum este indicat de către Autoritatea Contractantă în Caietul de Sarcini; d. să utilizeze o scală de planificare a duratei/duratelor activității/activităților (calendar lunar/zi lucrătoare – astfel cum este solicitarea Autorității Contractante); e. să permită corelarea informațiilor incluse în planul de lucru cu informațiile din Propunerea Financiară, pentru aceeași unitate de planificare (ex.: efortul reprezentat ca și durată în programul de lucru pentru una dintre activitățile în derularea Contractului trebuie să corespundă cu numărul experților și a zilelor pe expert, pentru activitatea respectivă, în perioada respectivă).” În formularul de propunere tehnică pentru execuție, autoritatea contractantă a menționat: „METODOLOGIA de executare a activităților Ofertantul va furniza cel puțin următoarele informații: • Abordarea pentru organizarea și gestionarea activitǎților în cadrul Contractului, în cazul unei asocieri (dacǎ Ofertantul este o asociere) • Descrierea completa a metodologiilor de lucru pe care ofertantul va intenționa sa le utilizeze in cadrul execuției lucrărilor; Pagina 35 din 47
• Resursele umane, materiale si utilaje de construcții alocate fiecărei activități. (...) RESURSE (personal si instalatii/echipamente) Ofertantul va prezenta următoarele informații minime: A. Resurse umane • Organigrama echipei – prezentând structura echipei propuse pentru managementul contractului, (...) Personalul utilizat pentru realizarea serviciilor si lucrarilor si organizarea acestuia. Ofertantul trebuie să facă dovada că are acces la următorii specialişti (experti cheie): a) Manager proiect b) Şef de şantier c) Șef proiect/colectiv proiectare, d) Inginer proiectant pentru specialitatea drumuri e) Responsabil tehnic cu executia pentru lucrarile care fac obiectul proiectului. f) Geodez specializarea masuratori terestre si cadastru g) CQ h) Responsabil SSM i) Tehnician Devize si Masuratori in Constructii Alt personal j) Sofer profesionist atestat – minim 5 soferi. f) persoanele care vor indeplini rolul de soferi trebuie sa detina certificat de competenta profesionala CPC, sau certificat CPI, eliberat de ARR (Autoritatea Rutiera Romana), in conformitate cu OMT 1214/2015, nu se vor prezenta CV-uri pentru acestia.” Analizând propunerea tehnică a contestatoarei ...... Consiliul reține că aceasta a avut în vedere, la întocmirea acesteia, cele două formulare, precum și cerințele din fișa de date. Cu toate acestea, în punctul său de vedere, expertul cooptat a propus comisiei de evaluare solicitarea de clarificări privind modalitatea de îndeplinire a cerinței privind abordarea și metodologia propuse pentru prestarea serviciilor de proiectare și privind prezentarea planului de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/ obținerea rezultatelor în cadrul Contractului, tot pentru partea de proiectare. De asemenea, pentru partea de execuție, expertul cooptat a propus comisiei de evaluare solicitarea de clarificări privind modalitatea de îndeplinire a cerinței privind metodologia de executare a lucrărilor, privind abordarea pentru organizarea și gestionarea activităților în cadrul Contractului, în cazul unei asocieri (dacă Ofertantul este o asociere) și privind unde în cadrul propunerii tehnice se regăsesc nominalizați șoferii profesioniști atestați (minim 5 șoferi) și certificatele de competență profesională CPC, sau certificat CPI, eliberat de ARR (Autoritatea Rutieră Română), în conformitate cu OMT 1214/2015, pentru persoanele care vor îndeplini rolul de șoferi. În etapa de evaluare tehnică, față de aceste propuneri ale expertului cooptat, autoritatea contractantă a formulat, prin adresa nr. 15413/ 16.08.2023, următoarea solicitare de clarificări: „A) Pentru serviciile de proiectare: Pagina 36 din 47
1. Având în vedere cerinţa nr. 2 din Fişa de date a achiziţiei, secţiunea IV.4) PREZENTAREA OFERTEI, IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice, şi a Formularului de "Propunere tehnică proiectare", pus la dispoziţie de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire (...). Vă solicităm să clarificaţi modalitatea de îndeplinire a cerinţei de mai sus, având în vedere că aţi preluat formularul de "Propunere tehnică proiectare", pus la dispoziţie de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire, fără a aborda şi detalia fiecare secţiune a cerinţelor redate în cadrul formularului, rezumăndu-vă la o detaliere generală şi succintă pentru întreaga cerinţă. 2. Având în vedere cerinţa nr. 3 din Fişa de date a achiziţiei, secţiunea IV.4) PREZENTAREA OFERTEI, IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice şi a Formularului de "Propunere tehnică proiectare", pus la dispoziţie de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire (...) Vă solicităm să clarificaţi modalitatea de îndeplinire a cerinţei. (...) B) Pentru lucrările de execuţie: 1. Având în vedere cerinţa nr. 1 din Fişa de date a achiziţiei, secţiunea IV.4) PREZENTAREA OFERTEI, IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice şi a Formularului de "Propunere tehnică execuţie", pus la dispoziţie de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire: "Metodologia de executare a lucrărilor": Abordarea pentru organizarea şi gestionarea activităţilor în cadrul Contractului, în cazul unei asocieri (dacă Ofertantul este o asociere)". Vă solicităm să clarificaţi modalitatea de îndeplinire a cerinţei de mai sus, având în vedere scurta descriere din cadrul metodologiilor de lucru, fără a cuprinde informaţii detaliate, ci doar o descriere generală a activităţilor. 2. Având în vedere cerinţa nr. 2 din Fişa de date a achiziţiei, secţiunea IV.4) PREZENTAREA OFERTEI, IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice şi a Formularului de "Propunere tehnică execuţie", pus la dispoziţie de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire: "RESURSE (personal si instalatii/echipamente) (...) b. Vă solicităm să indicaţi unde se regăsesc nominalizaţi Şoferii profesionişti atestati - minim 5 şoferi şi certificatele de competenta profesionala CPC sau certificat CPI, eliberat de ARR (Autoritatea Rutiera Romana), in conformitate cu OMT1214/2015 pentru persoanele care vor îndeplini rolul de şoferi.” Contestatorul a răspuns prin adresa fără număr din data de 18.08.2023, precizând următoarele: „Ca urmare a adresei dvs. cu nr. 15413/16.08.2023, va transmitem urmatoarele: A- Proiectare 1. Referitor la solicitarea dumneavoastra cu privire la modul de elaborare si prezentare a propunerii tehnice de proiectare, facem precizarea ca propunerea tehnica de proiectare a fost elaborata si detaliata in baza formularului de propunere tehnica de proiectare pus la dispozitie de autoritate. Concret abordarea si metodologia propusa pentru prestarea serviciilor de proiectare cu datele de intrare si datele de iesire si abordarea propusa pentru Pagina 37 din 47
realizarea serviciilor de proiectare – Metodologia propusa pentru realizarea serviciilor de proiectare se regasesc in cadrul propunerii tehnice de la pagina 7 la pagina 35. Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a proiectului pentru autorizarea executarii lucrarilor de construire (P.A.C.) se regaseste detaliata in cadrul propunerii tehnice de la pagina 14 la pagina 19. De asemenea in cadrul modelului de formular de propunere tehnica de prestare a serviciilor de proiectare este prezentata metodologia sub forma tabelara asa cum a fost si solicitata de la pagina 36 la pagina 38. Metodologia pentru realizarea etapei de elaborarea a Proiectului de organizare a executiei lucrarilor (P.O.E) se regaseste detaliata in cadrul propunerii tehnice de la pagina 19 la pagina 21. De asemenea in cadrul modelului de formular de propunere tehnica de prestare a serviciilor de proiectare este prezentata metodologia sub forma tabelara asa cum a fost si solicitata de la pagina 39 la pagina 42. Metodologia pentru realizarea etapei de elaborare a proiectului tehnic de executie se regaseste detaliata in cadrul propunerii tehnice de la pagina 21 la pagina 34. De asemenea in cadrul modelului de formular de propunere tehnica de prestare a serviciilor de proiectare este prezentata metodologia sub forma tabelara asa cum a fost si solicitata de la pagina 43 la pagina 52. Metodologia pentru Asistenta tehnica pe perioada de executie a lucrarilor este detaliata in cadrul propunerii tehnice de la pagina 34 la pagina 35. De asemenea in cadrul modelului de formular de propunere tehnica de prestare a serviciilor de proiectare este prezentata metodologia sub forma tabelara asa cum a fost si solicitata de la pagina 53 la pagina 55. Metodologia pentru realizarea etapei de supunere a proiectului si detaliilor de executie se regaseste detaliat in cadrul propunerii tehnice de la pagina 28 la pagina 30, pagina 32 la pagina 34. De asemenea in cadrul modelului de formular de propunere tehnica de prestare a serviciilor de proiectare este prezentata metodologia de supunere a Proiectului si detaliilor de executie sub forma tabelara asa cum a fost si solicitata de la pagina 48 la pagina 52. 2. Planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/obtinerea rezultatelor in cadrul contractului este detaliat in cadrul propunerii tehnice de la pagina 716 si 729. Planul de lucru cuprinde denumirea activitatilor (a se vedea coloana Denumire), evidentierea constrangerilor in succesiunea logica (a se vedea sagetile de legare a activitatilor si subactivitatilor), durata/succesiunea activitatilor si inter-relationarea lor este evidentiata in cadrul coloane cu durata si inter-relationarea activitatilor in partea dreapta cu sagetile de legare a activitatilor. Punctele cheie de control sunt evidentiate sub forma unor romburi, de exemplu semnare contract. Resursele umane alocate sunt evidentiate separat de planul de lucru si se regasesc prezentate la pagina 1164 - EVALUAREA UTILIZARII RESURSELOR PENTRU ACTIVITATEA DE PROIECTARE - OM ZILE. Corelarea cu graficul general de realizare a investitiei s-a facut prin prezentarea unui singur grafic de proiectare si executie. Avand in vedere ca nu s-au solicitate in mod clar prezentarea a doua grafice distincte, fiecare Pagina 38 din 47
ofertant a prezentat planul de lucru dupa abordarea proprie respectand toate cerintele din formularul de propunere tehnica. Graficul prezentat are corespondenta in cadrul informatiilor prezentate in Abordare si metodologie propusa pentru prestarea serviciilor, demonstreaza intelegerea continutului/prevederilor Caietului de Sarcini si este un plan de lucru fezabil si ne asiguram sa finalizam serviciile in termenul specificat in cadrul Caietului de sarcini respectiv 2 luni (60 de zile) pentru serviciile de proiectare, asa cum reiese din graficul Gantt prezentat. Graficul este realizat utilizand un software de planificare a timpului respectiv programul ISDP – Project, program de intocmire si elaborare devize, oferte, antemasuratori, grafice gantt, utilizate de proiectanti si executanti. Planul de lucru utilizeaza o scara de planificare a duratei/duratelor activitati si utilizeaza un calendare lunar/zile lucratoare si zile calendaristice. Ziua lucratoare este considerata la un program de lucru de 8 ore de luni pana vineri, respectand sarbatorile legale. Graficul prezentat permite corelarea informatiilor cu informatiile din propunerea tehnica, a se vedea - EVALUAREA UTILIZARII RESURSELOR PENTRU ACTIVITATEA DE PROIECTARE - OM ZILE, de la pagina 1164 din propunerea tehnica. (...) B. Pentru lucrarile de executie 1. Referitor la solicitarea dumneavoastra facem precizarea ca pentru executie este prezentata abordarea de executare a lucrarilor pentru singurul executant – ......., si nu este prezentata metodologia de lucru ca o simpla descriere generala a activitatilor ci este elaborata conform informatiilor silicitate prin caietul de sarcini si modelul de propunere tehnica. Pentru metodologia de executare a lucrarilor este prezentata metodologia de executare pentru singurul executant a lucrarilor, iar pentru metodologie de prestare a serviciilor de proiectare este prezentata pentru asociatul proiectant SC Prospect DRILL SRL, fiind singurul asociat. In cadrul propunerii tehnice prezentate sunt prezentate metodologii si abordari si gestionare a activitatilor contractului pentru asociere si sunt detaliate atat pentru proiectare cat si pentru executie, fiind abordata metodologia in cadrul asocierii. Informatiile prezentate sunt in cazul abordarii pentru asociere, detaliind activitatiile, subactivitatile, metodologia, personalul, resursele alocate pentru asociere. Modalitatea de indeplinire a cerintei pentru gestionarea activitatilor in cadrul contractului in cazul unei asocierii sunt evidentiate in cadrul propunerii tehnice de la pagina 70 la pagina 71 (pentru proiectare), de la pagina 259 la pagina 263 (pentru executie). 2.B In Organigrama prezentata la pagina 568 sunt prezentati soferii profesionisti atestati in numar de 5 persoane, fara a fi prezentati numele acestora, ci doar au fost nominalizati, intrucat in documentatile de atribuire nu au fost solicitate informatii cu privire la numele acestor soferi. Au fost prezentate informatii doar despre personalul cheie alocat cu numele acestor experti. In propunerea tehnica au fost prezentate doar informatii cu privire la soferii profesinisti atestati. Pentru edificarea comisiei va transmitem un tabel cu soferii profesionisti atestati cu numele acestora”. Pagina 39 din 47
Expertul cooptat a analizat acest răspuns și a apreciat că ofertantul contestator nu a respectat cerințele documentației de atribuire, constatând următoarele: La proiectare - ofertantul nu a prezentat o abordare şi metodologie aplicată obiectului achiziţiei, ci o descriere succintă; - forma tabelară a metodologiilor, prezentate în cadrul propunerii tehnice începând cu pag. 36, nu reflectă nici ele informații detaliate; - lipsa abordării generale şi succinte a cerinţei, a informaţiilor, a unei metodologii proprii de prestare a serviciilor de proiectare prin care să fie demonstrată înţelegerea documentaţiei tehnice puse la dispoziţie de autoritatea contractante şi nu o trimitere de la un capitol la altul, aşa cum este prezentat în cadrul propunerii tehnice; - planul de lucru nu prezintă informațiile solicitate la pct. IV.4.1) Modul de prezentare al propunerii tehnice și în Formularul de Propunere tehnică pentru proiectare. La execuție - nu a abordat, la nivelul propunerii tehnice prezentate, o metodologie de executare a lucrărilor care să includă abordarea pentru organizarea și gestionarea activităților în cadrul Contractului, ci face trimitere la diverse informații prezentate la modul general ca secțiuni ale propunerii tehnice; - prezintă informații care nu au legătură cu obiectul achiziției (Organigrama nu prevede Director de Agenție/Șef Lot); - nu a menționat numele șoferilor, având în vedere faptul că s-a cerut certificat de competență profesională CPC sau certificat CPI, eliberat de ARR (Autoritatea Rutieră Română). Acest punct de vedere a fost însușit de comisia de evaluare care a decis respingerea ofertei ca neconformă. Consiliul consideră că decizia autorității contractante, de respingere a ofertei contestatorului, nu este corectă din următoarele considerente: La proiectare: - Autoritatea contractantă nu a stabilit un anume nivel de descriere a abordării, de detaliere a metodologiei, astfel încât fiecare ofertant a făcut o apreciere proprie a acestui nivel. - Prin adresa din data de 18.08.2023 contestatorul a răspuns solicitărilor comisiei de evaluare indicând paginile din propunerea tehnică unde se regăsesc abordările și metodologiile, precum și informațiile solicitate de către autoritatea contractantă. - Consiliul constată că prezentarea propunerii tehnice de proiectare s-a făcut conform propriei abordări a ofertantului cu respectarea formularului de propunere tehnică pentru proiectare, pus la dispoziție de autoritatea contractantă. Abordarea generală și metodologia proprie cu privire la prestarea serviciilor de proiectare au fost prezentate în propunerea tehnică de la pagina 7 la pagina 35. Având în vedere faptul că există un factor de evaluare „Metodologie”, dacă se admite existența unor deficiențe în prezentarea propunerii tehnice, acestea nu trebuie să atragă, în mod obligatoriu, respingerea ofertei, ci pot fi sancționate în momentul stabilirii punctajului, sancțiunea respingerii ca neconforme a ofertei fiind una Pagina 40 din 47
rezervată unor situații în care chiar nu poate răspunde cerințelor documentației de atribuire și a condițiilor legale. - Autoritatea contractantă reproșează unele erori materiale din cuprinsul propunerii tehnice (precum menționarea municipiului Tulcea), erori ce pot fi remediate prin solicitarea de clarificări. De asemenea, reproșează realizarea de trimiteri în cuprinsul propunerii tehnice, dintr-o secțiune în alta, trimiteri care nu reprezintă nicio încălcare a documentației de atribuire sau a dispozițiilor legale. - Metodologia de proiectare se regăsește în propunerea tehnică de la pagina 35 la pagina 61, în forma tabelară, conform formularului de propunere tehnică pentru proiectare. În fiecare tabel, ofertantul contestator a precizat activitatea propusă a fi desfășurată de contractant pentru obținerea rezultatului, a descris modalitatea efectivă de realizare a activității, a precizat datele de intrare utilizate pentru realizarea activității, respectiv resursele tehnice și umane, a precizat datele de ieșire (rezultate obținute la finalul activității), etc. - Metodologiile proprii de prestare a serviciilor de proiectare sunt menite să îndeplinească cerințele din documentația de atribuire, la fel și în cazul abordărilor. În aceste condiții, nu are fundament concluzia expertului cooptat că abordarea proprie și metodologia proprie sunt prezentate la modul general. - planul de lucru pentru implementarea/realizarea serviciilor/obținerea rezultatelor în cadrul contractului a fost prezentat în propunerea tehnică de la pagina 716 la pagina 729 și prezintă toate elementele solicitate: durata activităților, punctele cheie, resursele umane alocate, corelarea graficului general, proceduri proprii privind controlul proiectării. - contrar celor afirmate de autoritatea contractantă, propunerea tehnică de proiectare a contestatorului a respectat documentația de atribuire, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, în baza căruia autoritatea contractantă și-a motivat decizia de respingere a propunerii tehnice. La execuție: - Metodologia de executare a activităților este prezentată la paginile 259-263 din propunerea tehnică. - Abordarea pentru organizarea și gestionarea activităților în cadrul contractului, în cazul unei asocieri, este prezentată la paginile 70-71. - la pag. 334 din propunerea tehnică, ofertantul contestator a precizat: „Constatarea unei neconformități în etapa de execuție poate fi constatată de către: Directorul de Agenție, Project Manager, Șef Șantier, Șef lot, Responsabil CQ și orice persoană implicată în lucrare”. Această frază a fost folosită de către expertul cooptat ca justificare a deciziei de respingere ca neconformă a ofertei contestatorului, deoarece Directorul de Agenție și Șef lot nu se regăsesc în organigramă. Consiliul consideră că această eroare materială putea fi clarificată printr-o solicitare a autorității contractante. Dar chiar și așa, această neconcordanță între fraza de mai sus și organigramă nu poate constitui motiv de respingere a ofertei, deoarece nu tot personalul menționat în metodologie trebuie să se regăsească și în organigramă. În organigrama depusă este prezentat personalul cheie și de execuție alocat pentru lucrare, dar orice societate poate avea un director de agenție sau Pagina 41 din 47
director general care nu trebuie menționați în organigrama lucrării, precum și un șef de lot sau de echipă care pot fi asimilați cu muncitorii calificați. Organigrama prezentată este adaptată lucrării cu personal cheie și personal care nu este cheie, astfel cum a fost solicitat prin documentația de atribuire, chiar dacă societățile pot avea și alt personal decât cel prezentat în organigramă, simpla titulatură neavând vreo relevanță în aprecierea lucrării, atâta timp cât documentația depusă răspunde solicitărilor din documentația de atribuire. Titulatura internă, pe care o au anumite persoane, nu reprezintă un motiv de respingere a ofertei ca neconformă. - Șoferii au fost menționați în organigramă fără a fi individualizați, deoarece nu s-a cerut nominalizarea acestora prin documentația de atribuire, mai ales având în vedere că este o lucrare de execuție de infrastructură. Având în vedere modul cum a fost formulată cerința privind resursele umane, Consiliul reține că autoritatea contractantă nu a solicitat nominalizarea șoferilor profesioniști, ci doar a experților cheie. Faptul că șoferii profesioniști trebuie să dețină un certificat eliberat de ARR (Autoritatea Rutieră Română), nu instituie obligația ofertantului de a-i nominaliza, așa cum în mod eronat interpretează autoritatea contractantă. În cazul șoferilor, cerința din fișa de date și din caietul de sarcini, de a fi prezentat, pentru aceștia, certificat de competență profesională CPC sau certificat CPI, eliberat de ARR (Autoritatea Rutieră Română), poate fi considerată clauză nescrisă, deoarece, fiind o cerință de calificare, trebuia menționată în anunțul de participare, conform art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Contrar celor afirmate de expertul cooptat, propunerea tehnică nu a fost completată prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ci doar au fost aduse clarificări cu privire la conținutul propunerii tehnice, raportat la cerințele din documentația de atribuire. Răspunsurile și clarificările prezentate se puteau încadra în categoria viciilor de formă sau abaterilor minore, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 134 alin. (7) și (8) din HG nr. 395/2016. În ipoteza în care ar fi solicitat clarificări suplimentare, autoritatea contractantă nu ar fi oferit vreun avantaj contestatorului, cu încălcarea dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Așadar, luând act de cele redate anterior în motivare, prin raportare la criticile aduse de contestatoare și de punctul de vedere al autorității contractante, Consiliul constată că divergența între părți constă în acceptarea sau nu a răspunsului la solicitarea de clarificări, neacceptarea echivalând cu nerespectarea cerințelor din documentația de atribuire. Autoritatea contractantă a considerat că, prin acest răspuns, contestatoarea nu a îndeplinit cerințele documentației de atribuire și a respins oferta acestuia ca fiind neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Relativ la această divergență, Consiliul constată caracterul excesiv al deciziei de respingere a ofertei depuse de către ........ pe acest considerent. Analizând răspunsul ofertantului, Consiliul apreciază că acesta nu poate fi apreciat în niciun caz neconcludent, ofertanta contestatoare lămurind aspectele constatate de expert. Dacă autoritatea contractantă considera că în cadrul acestui răspuns sunt prezentate informații contradictorii sau nu se regăseau anumite Pagina 42 din 47
elemente, trebuia să solicite clarificări în scopul de a se lămuri cu ofertantul asupra aspectelor neclare şi nu să considere că cerințele din fişa de date nu sunt îndeplinite de contestator şi să respingă oferta. Dacă autoritatea contractantă avea dubii cu privire la realitatea documentelor prezentate de către contestator, legea îi conferă pârghiile legale de a verifica documentele prezentate prin solicitarea de clarificări, punctual şi concret indicate. În acest sens, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă înainte de a considera că oferta depusă de către ........ este neconformă, trebuie să verifice afirmațiile și documentele depuse de contestator. Consiliul determină că în speță se impune clarificarea cu ofertantul contestator a aspectelor reclamate și evaluarea temeinică a tuturor documentelor depuse și a înscrisurilor ce se vor depune, în vederea stabilirii cu certitudine a celor menționate de societatea contestatoare în justificarea conformității ofertei tehnice depuse de acesta. Analizând răspunsul ofertantului, Consiliul apreciază că acesta nu și-a modificat propunerea tehnică, prin documentele anexate, ofertanta contestatoare lămurind neînțelegerile expertului cooptat. În acest context, Consiliul apreciază că, în speță, raportat și la modul în care a fost întocmită documentația de atribuire (proiectare și execuție de lucrări), se impunea ca autoritatea contractantă să aibă un rol activ, să nu facă dovada unui formalism excesiv și să clarifice cu contestatoarea aspectele în discuție din perspectiva unor vicii de formă și a unor abateri tehnice minore. Legislația în vigoare permite corectarea viciilor de formă și a abaterilor tehnice minore, deoarece informațiile din acest răspuns se regăsesc în alte documente, informațiile de bază aflându-se la dispoziția autorității contractante încă de la momentul deschiderii ofertei. În acest sens, Consiliul apreciază ca fiind relevante următoarele dispoziții legale: - art. 134 alin. (7) din HG nr. 395/2016, care stipulează următoarele: „(7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă”. b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, (...). Conform art. 135 din HG nr. 395/2016: „(1) În condiţiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia. (2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condiţiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (3) În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire.” Pagina 43 din 47
Este evident că situația de față se încadrează în noțiunea de corectări ale unor abateri tehnice minore care nu conduc la modificarea clasamentului ofertanților în cadrul procedurii, deoarece alin. (8) din articol 134 definește ce reprezintă aceste abateri tehnice minore, respectiv acestea sunt acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într- un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. Prin acceptarea acestei situații ca fiind justificată, conform art. 134 alin. (7) din HG nr. 395/2016, nu se aduce atingere, nici principiilor prevăzute la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 98/2016, respectiv principiul nediscriminării (acceptarea era în limitele prevăzute de hotărâre) și cel al tratamentului egal (acceptarea nu crea un avantaj incorect față de celălalt ofertant). Consiliul consideră că atitudinea autorității contractante trebuia să fie una diligentă, de acceptare a redepunerii unor documente ale căror informații de bază se regăseau în cadrul altor pagini ale propunerii tehnice, fiind o măsură disproporționată, în condițiile în care, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, contestatoarea a retransmis documentele solicitate. Contestatoarea a menționat, în cadrul propunerii tehnice, în opisul aferent propunerii tehnice din cadrul ofertei depuse, pag. 1-1164, unde a indicat formular de propunere tehnică pentru proiectare, formular de propunere tehnică pentru execuție, metodologia de lucru, organigrama, personal alocat, plan de lucru, etc. Față de acest aspect, Consiliul apreciază că, în speță, se impune ca membrii comisiei de evaluare să analizeze răspunsul ofertantului contestator din perspectiva viciilor de formă invocate de acesta. În cazul unei oferte ce conține omisiuni, autoritatea contractantă trebuie să aibă în vedere o corelare rezonabilă între omisiunea identificată în conținutul ofertei depuse și măsura ce urmează să fie adoptată. Verificând aspectele sesizate, Consiliul constată că, într-adevăr, aceste informații au fost solicitate în cadrul fișei de date a achiziției, caietului de sarcini, formularele de propunere tehnică, însă nu se poate sancționa un ofertant pentru lipsa depunerii unor înscrisuri și depunerea lor ulterioară, la solicitarea de clarificare adresată, situația de față putând fi încadrată ca o completare formală. În cauză, niciunul dintre argumentele pe care își construiește autoritatea decizia de respingere nu este de natură să probeze în mod cert că ......... nu ar putea executa lucrarea care face obiectul procedurii de atribuire în cauză. Autoritatea contractantă nu a consemnat nicio concluzie în cadrul procesului-verbal nr. 3 care să demonstreze că cele susținute de ofertant sunt de natură de a afecta în vreun fel buna execuție a contractului, în cazul în care i-ar fi atribuit. Rezultă așadar, în mod neîndoielnic, faptul că ........ a avut în vedere toate cerințele din documentația de atribuire, în elaborarea ofertei sale. În speță, prin decizia luată, autoritatea contractantă a încălcat principiul proporționalității stipulat de art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, pe care autoritatea contractantă trebuia să-l respecte în derularea procedurii de atribuire alături de celelalte principii din materia achizițiilor publice. Principiul proporționalității presupune că oricare decizie sau măsură adoptată, trebuie să se bazeze pe o justă și echitabilă evaluare, pe Pagina 44 din 47
echilibrare adecvată a intereselor implicate, precum și pe o selectare coerentă a mijloacelor și mecanismelor care urmează a fi utilizate în vederea atingerii unui scop predefinit. Principiul proporționalității trebuie înțeles ca o asigurare a corelației dintre necesitatea autorității contractante, obiectul contractului de achiziție publică și cerințele solicitate a fi îndeplinite. După cum s-a reținut în jurisprudența comunitară a achizițiilor publice, ca o expresie a priorității principiului proporționalității, trebuie ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite „înțelegându-se că în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite” (Hotărârea Curții din 5 mai 1998, National Farmers' Union și alții, C-157/96, pct. 60). În consecință, aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, conduc la concluzia nelegalității deciziei autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei, în condițiile în care membrii Comisiei de evaluare trebuiau să ia în considerare răspunsul și documentele pe care ofertantul le-a prezentat prin răspunsul la clarificări și ale căror informații sunt susținute în mod clar și fără echivoc de documentele prezentate de ofertant la data limită de depunere a ofertelor. În concluzie, pentru considerentele anterioare, Consiliul determină că decizia de respingere a ofertei depuse de către ..... a fost excesivă, completarea ofertei cu documentele respective fiind una formală, nu substanțială. Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind întemeiată critica autoarei contestației referitoare la respingerea ofertei sale, impunându-se ca aspectele în discuție să fie analizate din perspectiva unor vicii de formă, astfel încât este necesară anularea raportului procedurii nr. 16620/05.09.2023 și a actelor subsecvente acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei ......... Astfel fiind, constatându-se că, în mod eronat, a fost luată decizia respingerii ofertei, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatoarei prin acceptarea răspunsului și a documentelor depuse ca urmare a solicitării de clarificări. Raportând activitatea comisiei de evaluare, evocată anterior, la dispozițiile legale amintite, Consiliul reține că aceasta s-a desfășurat cu nerespectarea prevederilor legale aplicabile în materia achizițiilor publice. Astfel fiind, constatându-se că, în mod eronat, a fost luată decizia respingerii ofertei, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatoarei prin solicitarea de clarificări. În ceea ce privește capătul de cerere formulat de contestator privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul îl va respinge ca nedovedit, având în vedere faptul că, deşi, în cauză, s-a făcut dovada existenţei raporturilor contractuale dintre contestator şi reprezentantul ales, nu s-a făcut, însă, dovada cuantumului cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei, nefiind depuse la dosar facturi şi chitanţe, documente/înscrisuri care dovedesc efectuarea plăţii. Pagina 45 din 47
Luând în considerare aspectele anterior menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ......., în contradictoriu cu ....... Va anula, în parte, raportul procedurii nr. 16620/05.09.2023 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la respingerea ofertei contestatoarei, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire. Va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de contestatoare, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ......... În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, Consiliul constată că autoarea contestației a precizat, prin concluziile scrise, că acestea vor fi solicitate pe cale separată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția invocată de autoritatea contractantă și intervenient privind inadmisibilitatea contestației pentru lipsa cauțiunii. Respinge excepția tardivității contestației, invocată de intervenient. Admite contestația formulată de ......., în contradictoriu cu autoritatea contractantă, ......... Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 16620/05.09.2023 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la respingerea ofertei contestatoarei, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de contestatoare, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nedovedit, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție formulată de .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... ...... ...... Pagina 46 din 47
Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 48 pagini. Pagina 47 din 47
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.