Decizie 943/2023
Decizie CNSC2023_943_2023_Decizie_943.pdf, BO2023_943_2023_BO2023_943.pdf
Document CNSC
KARIMED PARTENER SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO
Decizia CNSC nr. 943/C6/865 din 27.04.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 Antiseptice și dezinfectante (Rev. 2), (anunț de participare nr. CN1053342/23.03.2023), inițiată de SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Ion Movilă nr. 5-7, sectorul 2, a solicitat „obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire în raport de criticile contestației (...)” și „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație (...)”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în municipiul București, str. Drumul Cooperativei nr. 18 E, cam. 2, sectorul 5, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Ion Movilă nr. 5-7, sectorul 2 și obligă autoritatea c…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în municipiul București, str. Drumul Cooperativei nr. 18 E, cam. 2, sectorul 5, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Ion Movilă nr. 5-7, sectorul 2 și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, cu respectarea principiului transparenței stabilit de art. 2 alin. (2) lit. d) din legea nr. 98/2016 și cu aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016, în termen de 15 zile de la comunicare, astfel: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Dovada comunicării adresei nr. 977/20.04.2023 către autoritatea contractantă a fost atașată. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, pe loturi, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de achiziției publică de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 Antiseptice și dezinfectante (Rev. 2), publicând în SEAP anunțul de participare nr. CN1053342/23.03.2023, în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. La pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a precizat că valoarea estimată a contractului de furnizare este de 1.100.000 lei, fără TVA. După luarea la cunoștință a prevederilor documentației de atribui…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_943_2023_Decizie_943.pdf, BO2023_943_2023_BO2023_943.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 943/C6/865 Data: 27.04.2023 Prin contestația nr. 802/30.03.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 17409/31.03.2023, formulată de către societatea KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în municipiul București, str. Drumul Cooperativei nr. 18 E, cam. 2, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/15982/2003, CUI RO 15938900, reprezentată legal prin administrator Florin Cristian Panfil și convențional prin CABINET DE AVOCAT „TOMESCU CODRUȚA”, din municipiul București, Bd. I. C. Brătianu nr. 16-18, et. 1, ap. 3, sectorul 3, împotriva prevederilor documentației de atribuire, elaborată în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de achiziției publică de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 Antiseptice și dezinfectante (Rev. 2), (anunț de participare nr. CN1053342/23.03.2023), inițiată de SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Ion Movilă nr. 5-7, sectorul 2, a solicitat „obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire în raport de criticile contestației (...)” și „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație (...)”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în municipiul București, str. Drumul Cooperativei nr. 18 E, cam. 2, sectorul 5, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Ion Movilă nr. 5-7, sectorul 2 și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, cu respectarea principiului transparenței stabilit de art. 2 alin. (2) lit. d) din legea nr. 98/2016 și cu aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016, în termen de 15 zile de la comunicare, astfel: Pagina 1 din 2
a) – admite, raportat la dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/ 2016, în sensul achiesării autorității contractante, criticile din contestație numărul: 2.3.1.1, 2.3.1.3, 2.3.2.1, 2.3.3.1, 2.3.4.2; b)- admite, în parte, critica 2.2.1.3, în sensul armonizării cerinței astfel încât aceeași formulare dorită să se regăsească atât în fișa de date, cât și în caietul de sarcini. Respinge: a)- ca rămase fără obiect criticile 2.1.1, 2.1.3, 2.2.1.4; b)– ca nefondate criticile numărul: 2.2.1.1, 2.2.1.2, 2.3.1.2, 2.3.2.2, 2.3.3.2, 2.3.4.1, 2.3.4.3. Obligă autoritatea contractantă la plata, către contestatoare, a sumei de 1.100 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 943/C6/865 Data: 27.04.2023 Prin contestația nr. 802/30.03.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 17409/31.03.2023, formulată de către societatea ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI RO ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin CABINET DE AVOCAT „...”, din municipiul ..., împotriva prevederilor documentației de atribuire, elaborată în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de achiziției publică de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 Antiseptice și dezinfectante (Rev. 2), (anunț de participare nr. CN1053342/23.03.2023), inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., a solicitat „obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire în raport de criticile contestației (...)” și „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de contestație (...)”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 802/30.03.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 17409/31.03.2023, societatea ... SRL critică conținutul documentației de atribuire întocmită de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de achiziției publică de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. La pct. 2.1 din contestație, ... SRL solicită modificarea Anunțului de participare și Fișei de date a achiziției. Pagina 1 din 28
Astfel, la pct. 2.1.1. din contestație, ... SRL arată faptul că prin ambele documente se solicită ofertanților să prezinte următoarele acte: „III. 1.1) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, inclusiv cerințele privind înscrierea în registrele profesionale sau comerciale Lista și descrierea succintă a condițiilor: 2. Autorizație de distribuție eliberată de MS-ANMDM. Dovada avizării unității pentru activități de procurare/comercializare, activități de deținere (depozitare) manipulare, livrare/transport sub contract, a medicamentelor de uz uman prin prezentarea Autorizației de Distribuție eliberată de MS-ANMDM. Actul normativ care impune obligativitatea acestei autorizări: Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, titlu XVIII Medicamentul, Capitolul VII, Art. 799, cu modificările și completările ulterioare și OMS nr. 1964/2008 pentru aprobarea Normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților de distribuție de medicamente de uz uman. Modalitate de îndeplinire: completare DUAE, urmând ca documentul justificativ, sau pentru ofertanții străini, document echivalent emise în țara de rezidență, să fie prezentat doar la solicitarea autorității contractante la finalizarea evaluării ofertelor, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri, în clasamentul intermediar după finalizarea etapei de licitație electronică, (art. 173 din Legea nr. 98/2016). 3. Autorizație de fabricație emisă de MS - ANMND, pentru ofertanții care sunt și producători. Bazele legale ale autorizării: Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății - Titlul XVIII Medicamentul, Capitolul IV, Art. 755, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul Ministrului sănătății publice nr. 1964/2008 pentru aprobarea Normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților de distribuție angro de medicamente de uz uman Modalitate de îndeplinire: completare DUAE, urmând ca documentul justificativ, sau pentru ofertanții străini, document echivalent emise în țara de rezidență, să fie prezentat doar la solicitarea autorității contractante la finalizarea evaluării ofertelor, doar de către ofertanții clasați pe primele 3 locuri, în clasamentul intermediar după finalizarea etapei de licitație electronică (art. 173 din Legea nr. 98/2016)”. Având în vedere aceste cerințe, ... SRL solicită obligarea autorității contractante la eliminarea acestora, întrucât obiectul achiziției este „Dezinfectant”, iar nu „Medicamente”. La pct. 2.1.2. din contestație, ... SRL solicită obligarea autorității contractante la eliminarea contradicțiilor existente în cele două documente privitoare la numărul ofertanților cu care urmează a semna acordurile cadru. Potrivit Anunțului de participare: „IV. 1.3) Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziții Pagina 2 din 28
Achiziția implică încheierea unui acord-cadru: Da Numărul maxim preconizat de participanți la acordul-cadru: - VI.3) Informații suplimentare Având în vedere că autoritatea contractantă va semna acordul cadru doar cu operatorii ecomomici situați pe locul I, II, III, după caz, modul de departajare a ofertelor cu prețuri egale se va face astfel: (...)”. Potrivit Fișei de date: „IV.1.3 Informații privind un acord-cadru sau un sistem dinamic de achiziții: Ofertele trebuie depuse pentru: Acord-cadru Acord cu un singur operator Acord cu un singur operator (...)” VI.3 Informații suplimentare Având în vedere că autoritatea contractantă va semna acordul cadru doar cu operatorii economici situați pe locul I, II, III, după caz, modul de departajare a ofertelor cu prețuri egale se va face astfel: (...)” Așadar, - cu niciun ofertant, - cu un ofertant, - cu 3 ofertanți ? La pct. 2.2. din contestație, ... SRL solicită modificarea caietului de sarcini. Astfel, la pct. 2.2.1.1., prezintă critici generale referitoare la modificarea caietului de sarcini. Astfel, în raport de obligația stabilită în sarcina autorității contractante, prin art. 154 Legea nr. 98/2016, se impune obligarea acesteia la precizarea expresă ca specificațiile tehnice ale produselor dezinfectante (spectru de activitate, testări doveditoare ale eficacității microbicide), ca și evaluarea tehnică a ofertelor se întemeiază, respectiv se va întemeia pe dispozițiile standardului general EN 14885:2022 și pe prevederile standardelor specifice fiecărei activități microbicide impuse prin standardul general. În mod neînțeles, autoritatea contractantă nu face nicio referire la standardele care ar trebui să certifice eficacitatea microbicidă a produselor solicitate. Enunțul efectelor urmărite, procedeul urmat de autoritatea contractantă în definirea cerințelor caietului de sarcini, este lipsit de finalitate dacă nu se indică și modul în care trebuie dovedite. Potrivit Regulamentului UE nr. 765/2008 din 09.07.2008, de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE nr. 339/93), „(1) Este necesar să se garanteze că produsele care beneficiază de libera circulație a mărfurilor în cadrul Comunității îndeplinesc cerințe care oferă un nivel ridicat de protecție a intereselor publice precum sănătatea și siguranța în general, sănătatea și siguranța la locul de muncă, protecția consumatorilor, protecția mediului și securitatea, garantând totodată că libera circulație a produselor nu este Pagina 3 din 28
restricționată într-o măsură mai mare decât cea permisă prin legislația comunitară de armonizare sau în alte norme comunitare corespunzătoare. Astfel, ar trebui elaborate dispoziții cu privire la normele referitoare la acreditare, supravegherea pieței, verificarea produselor provenite din țările terțe și marcajul CE. (2) Este necesară stabilirea unui cadru general de norme și principii legate de acreditare și de supravegherea pieței. Cadrul respectiv nu ar trebui să afecteze normele de fond ale legislației în vigoare care stabilesc dispoziții ce trebuie respectate în scopul protejării intereselor publice precum sănătatea, siguranța și protecția consumatorilor și a mediului, ci ar trebui să aibă ca scop eficientizarea aplicării acestora”. Art. 2 - Definiții „În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții: 10. «acreditare» înseamnă o atestare de către un organism național de acreditare a faptului că un organism de evaluare a conformității îndeplinește cerințele stabilite prin standarde armonizate, și, după caz, orice alte cerințe suplimentare, inclusiv cele stabilite în cadrul schemelor sectoriale relevante, pentru realizarea activităților specifice de evaluare a conformității; 11. «organism național de acreditare» înseamnă singurul organism dintr-un stat membru care realizează acreditarea dispunând de autoritatea conferită de statul respectiv; 12. «evaluare a conformității» înseamnă procesul prin care se evaluează dacă s-a demonstrat îndeplinirea cerințelor specificate pentru un produs, un proces, un serviciu, un sistem, o persoană sau un organism; 13. «organism de evaluare a conformității» înseamnă un organism care efectuează activități de evaluare a conformității, inclusiv etalonare, încercare, certificare și inspecție”. Art. 5 - Activitatea de acreditare „(1) Atunci când un organism de evaluare a conformității solicită acest lucru, organismele naționale de acreditare evaluează dacă organismul de evaluare a conformității este competent să realizeze o activitate specifică de evaluare a conformității. În cazul în care se constată că organismul național de acreditare este competent, acesta emite un certificat de acreditare în acest sens”. Fiind astfel stabilită obligația ca, în spațiul UE, toate produsele să aibă atestări ale calităților lor (indiferent cum s-ar numi aceste atestări - certificări, teste, rapoarte de testare, etc. - ele trebuie să fie conforme normelor tehnice structurate în standarde europene armonizate), emise de laboratoare acreditate, ... SRL învederează că potrivit Regulamentului (UE) nr. 1025 din 25.10.2012 privind standardizarea europeană, „Standardele europene sunt adoptate de organizațiile de standardizare europene, respectiv CEN, Cenelec și ETSI”. Pagina 4 din 28
Standardul european armonizat, general valabil pe teritoriul UE în materie de dezinfectanți, este EN 14885 (aflat acum la ediția 2022), intitulat „Antiseptice și dezinfectante chimice - Aplicarea standardelor europene pentru antiseptice și dezinfectante chimice”. Potrivit acestui standard, aplicabil tuturor dezinfectanților și antisepticelor chimice (produse biocide și dispozitive medicale deopotrivă), devenit standard național la 31.08.2022, prin aprobarea directorului general al ASRO. În susținere, ... SRL a reprodus, în facsimil, pag. 6, 16 și 47 din standardul EN 14885:2022 și a făcut trimitere la prevederile art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) lit. a) din HG nr. 617/2014, respectiv art. 2 și art. 4 din OMS nr. 10/2010. Autoarea contestației subliniază faptul că dezinfectantele solicitate de autoritatea contractantă trebuie să fie produse biocide (și/sau alternativ dispozitive medicale), care trebuie să fie avizate de CNPB, respectiv să aibă certificarea unui organism de evaluare a conformității. ... SRL consideră că autoritatea contractantă, ca autoritate contractantă supusă reglementărilor tehnice și juridice obligatorii europene și naționale, trebuie să admită că prevederile caietului de sarcini, supuse discuției prin prezenta contestație, trebuie să respecte prevederile standardului EN 14885:2022, atât în ceea ce privește formularea cerințelor/specificațiilor tehnice, cât și în evaluarea ofertelor. Față de acest aspect, ... SRL invocă jurisprudența CNSC. La pct. 2.2.1.2. din contestație, se arată că în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la modificarea enunțului: „în unitățile sanitare, în activitățile de curățenie, dezinfecție și sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide/dispozitive medicale înregistrate ca: - tip 2 (pentru suprafețe, instrumentar și textile); - tip 4 (pentru igienă în zonele de distribuție și preparare a alimentelor)”, în sensul eliminării ca produsele dezinfectante clasificate dispozitive medicale să fie înregistrate ca produse biocide de tip 2 și tip 4, ... SRL arată că dispozitivele medicale sunt supuse procedurilor de autorizare pentru punerea la dispoziție pe piață prevăzute de Regulamentul UE nr. 745/2017, în timp ce produsele biocide sunt supuse procedurilor de autorizare pentru punerea la dispoziție pe piață prevăzute de Regulamentul UE nr. 528/2012, care, doar acesta, stabilește tipologia produselor biocide. La pct. 2.2.1.3. din contestație ... SRL, cu privire la solicitarea privind obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței „Documentele se prezintă în copie legalizată și traduse în limba română”, arată că aceasta este contrară prevederii din Anunțul de participare: „III. 1.1) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, inclusiv cerințele privind înscrierea în registrele profesionale sau comerciale Lista și descriere succintă a condițiilor: Pagina 5 din 28
Documentele emise în altă limbă decât română vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română”, ori, potrivit art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016, „Criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise”. La pct. 2.2.1.4. din contestație ... SRL precizează că dorește obligarea autorității contractante la completarea prevederilor caietului de sarcini: „6. Modalități și condiții de plată Plățile în favoarea Contractantului se vor efectua în termen de [introduceți nr. de zile] de la data emiterii facturii fiscale în original și a tuturor documentelor justificative”, prin inserarea termenului de plată de 60 zile, prevăzut cu titlu maximal și obligatoriu de art. 6 alin. (4) din Legea nr. 72/2013. Referitor la cerințele specifice, ... SRL arată, la pct. 2.3.1.1. din contestație că, în pentru lotul 1 al procedurii de atribuire, se impune obligarea autorității contractante la admiterea în competiție a produselor dezinfectante clasificate „dispozitiv medicale”. În conformitate cu principiul egalității de tratament, se impune tratarea în același mod a produselor chimice dezinfectante, indiferent de clasificarea lor, atât timp cât realizează dezinfecția solicitată. În acest sens, ... SRL invocă prevederile art. 8 alin. (2) lit. e) din Alexa nr. 1 la OMS nr. 1761/2021, jurisprudența CJUE și națională. ... SRL a subliniat faptul că, instrumentarul, pentru a cărui dezinfecție urmează a fi folosit produsul, este un dispozitiv medical, iar produsul utilizat pentru dezinfecția acestuia, fiind un accesoriu, având același regim de autorizare, conform Regulamentului UE nr. 745/2017. La pct. 2.3.1.2. din contestație, autoarea contestației solicită obligarea autorității contractante la completarea caietului de sarcini cu obligația ofertanților de a dovedi cerințele de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie, având în vedere că suportul de dezinfectat (instrumentarul) este cunoscut a prezenta substanțe interferențe organice și anorganice care pot influența rezultatul dezinfecției. Pentru asemenea suporți, se impune utilizarea testării în condiții de murdărie, aceste fiind definite de standardul național. Totodată, ... SRL arată că are în vedere faptul că operațiunea de curățare, presupusă de produsul solicitat, înseamnă, conform art. 3 Anexa nr. 1 la OMS nr. 1761/2021: „(1) Curățarea este metoda prin care se asigură îndepărtarea fizică/chimică a microorganismelor de pe suprafețe, obiecte sau tegumente, odată cu îndepărtarea prafului și a substanțelor organice. Curățarea nu înlocuiește dezinfecția. Pagina 6 din 28
(2) Suprafețele și obiectele pe care se evidențiază macroscopic sau microscopic materii organice ori anorganice sunt considerate suprafețe/ obiecte murdare”. În acest sens, ... SRL invocă jurisprudența CNSC. La pct. 2.3.1.3. din contestație, referitor la obligarea autorității contractante la modificarea cerinței, „Să fie compatibili cu materialul suprafețelor și instrumentarului ce urmează a fi curățat și dezinfectat” în sensul „Să fie compatibili cu materialul suprafețelor instrumentarului ce urmează a fi curățat și dezinfectat”, ... SRL arată că așa cum este redactată cerința, ar putea conduce la concluzia că există două cerințe de compatibilitate, pentru suprafețe (care nu constituie suportul dezinfecției pentru produsul lotului) și pentru instrumentar (care este suportul dezinfecției pentru produsul lotului). Referitor la cerințele specifice, ... SRL arată, la pct. 2.3.2.1. din contestație că, pentru lotul 2 al procedurii de atribuire se impune obligarea autorității contractante la admiterea în competiție a produselor dezinfectante clasificate „dispozitiv medicale”, având în vedere indicația de tip de produs biocid, aflată în chiar titulatura lotului. ... SRL invocă principiul egalității de tratament, care impune tratarea în același mod a produselor chimice dezinfectante, indiferent de clasificarea lor, atât timp cât realizează dezinfecția solicitată. Față de acest aspect, contestatoarea invocă prevederile art. 8 alin. (2) lit. e) din Anexa nr. 1 la OMS nr. 1761/2021, jurisprudența CJUE, națională și a CNSC. La pct. 2.3.2.2. din contestație, referitor la obligarea autorității contractante la precizarea suportului dezinfecției - suprafețe sau instrumentar/dispozitive medicale, ... SRL consideră că precizarea este importantă pentru stabilirea modului în care se evaluează eficacitatea produselor ofertate pentru o dezinfecție de nivel mediu. În alegerea corectă a dezinfectanților trebuie să țină seama de „natura suportului care urmează să fie tratat”, conform art. 18 lit. h) din Anexa nr. 1 la OMS nr. 1761/2021. ... SRL menționează faptul că procedurile de dezinfecție, care impun totodată utilizarea de produse adecvate/ specializate, sunt diferite pentru suprafețe și pentru dispozitive. Unul dintre principiile generale ale dezinfecției este „interzicerea amestecării diferitelor tipuri de dezinfectanți, conform art. 19 alin. (2) lit. e) din Anexa nr. 1 la OMS nr. 1761/2021. Așadar, autoritatea contractantă nu poate solicita un produs care să realizeze atât dezinfecția suprafețelor, cât și a dispozitivelor medicale (instrumentarului), acestea comportând utilizarea de produse specializate pentru cele două tipuri de suport al dezinfecției. La pct. 2.3.3.1. din contestație, referitor la cerințele specifice, ... SRL arată că, pentru lotul 3 al procedurii de atribuire, se impune obligarea autorității contractante la precizarea metodei de aplicare a Pagina 7 din 28
dezinfectantului, cu sau fără acțiune mecanică. ... SRL consideră că precizarea este importantă pentru stabilirea modului în care se evaluează eficacitatea produselor ofertate pentru o dezinfecție de nivel mediu. În aceste sens, autoarea contestației invocă art. 16 din Anexa nr. 1 la OMS nr. 1761/2021. La pct. 2.3.3.2 din contestație ... SRL consideră că se impune obligarea autorității contractante la completarea caietului de sarcini cu obligația ofertanților de a dovedi aceste cerințele de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie, având în vedere că suportul de dezinfectat (suprafețele) este cunoscut a prezenta substanțe interferențe organice și anorganice care pot influența rezultatul dezinfecției. Pentru asemenea suporți, se impune utilizarea testării în condiții de murdărie, aceste fiind definite de standardul național, la pag. 15. Totodată, ... SRL arată că în caietul de sarcini se face mențiunea că produsul trebuie „Să fie eficient în prezența substanțelor inteferente, materie organică”. În acest sens, ... SRL face trimitere la jurisprudența națională. La pct. 2.3.4.1. din contestație, referitor la cerințele specifice, ... SRL arată că, pentru lotul 4 al procedurii de atribuire, solicitarea autorității contractante este ca oferta să privească un produs biocid tip 4. ... SRL dorește obligarea autorității contractante la precizarea ca produsul solicitat trebuie să fie avizat pentru utilizare în unitățile sanitare. La pct. 2.3.4.2. din contestație ... SRL solicită obligarea autorității contractante la precizarea metodei de aplicare a dezinfectantului, cu sau fără acțiune mecanică, pentru aceleași considerente expuse la pct. 2.3.3.1. din contestație. La pct. 2.3.4.3. din contestație, ... SRL solicită, de asemenea, obligarea autorității contractante la completarea caietului de sarcini cu obligația ofertanților de a dovedi aceste cerințele de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie, pentru aceleași considerente expuse la pct. 2.3.3.2. din contestație. În probațiune ... SRL a depus dovada cheltuielilor de judecată, respectiv factura seria 1 nr. 340 din 28.03.2023, emisă de CABINETUL DE AVOCAT „...”, în sumă de 2.200 lei și ordinul de plată aferent. ... SRL a depus, în original, Recipisa de consemnare nr. 209026394/1 din 30.03.2023, eliberată de CEC NAK, Sucursala Victoria, în sumă de 6.720 lei, prin adresa nr. 838/03.04.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 17766/03.04.2023. Prin adresa nr. 18341/865/C6/04.03.2023, Consiliul a solicitat autorității contractante documentele necesare soluționării contestației. Prin punctul de vedere nr. 6548/12.04.2023, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 20184/13.04.2023, autoritatea contractantă a înaintat Pagina 8 din 28
documentele din dosarul achiziției publice, solicitând respingerea contestației formulată de ... SRL ca nefondată, având în vedere următoarele considerente: Referitor la punctele 2.1., 2.1.1. Modificarea Anunțului de participare și Fișei de date a achiziției, secțiunea III.1.1 și pct. 2.1.2., autoritatea contractantă precizează că a reformulat aceste cerințe completând în cadru anunțului „2 ERATE”. Cu referire la punctul 2.2. - Modificarea Caietului de sarcini 2.2.1.1. - Specificațiile tehnice ale produselor dezinfectante sunt în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1761/2021 Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, din 03.09.2021 în vigoare de la 14.09.2021 cu consolidarea din data de 07.04.2023, are la bază publicarea din Monitorul Oficial, partea I, nr. 882 din 14.09.2021 și include modificările aduse prin Ordinul nr. 854/2022. În mod nejustificat, contestatoarea afirmă că: „în mod cu adevărat ciudat, autoritatea contractantă nu face nicio referire la standardele care ar trebui sa certifice eficacitatea microbicidă a produselor solicitate”, în condițiile în care emitentul Ordinului nr. 1761/2021 privind Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, respectiv Ministerul Sănătății nu face trimitere, referire sau menționează standardul general EN 14885:2022. Prin urmare, specificațiile tehnice ale produselor dezinfectante sunt menținute, cu precizarea că acestea sunt în concordanță cu normativul în vigoare privind curățenia și dezinfecția în unitățile sanitare, emis de Ministerul Sănătății, respectiv Ordinul nr. 1761/2021. În același timp, autoritatea contractantă menționează că verificarea tipurilor de acțiune a produselor dezinfectate revine structurilor abilitate să avizeze/autorizeze, respective să înregistreze produsele biocide/ dispozitive medicale, ca de exemplu Comisia Națională pentru Produse Biocide, autoritatea contractantă Ministerul Sănătății, ANMDM și nu unității sanitare. Pentru produsele biocide, comisia de evaluare ține cont de avizele sanitare de produse biocide emise de singura autoritate competentă în evaluarea activității antimicrobiană, conform standardului SR EN14885:2016, conform Ordinului MS nr. 10/2010, act legislativ învederat de însuși contestatoarea, în ceea ce privește avizarea produselor biocide, deoarece la momentul acesta, Comisia Națională de Biocide a Ministerului Sănătății încă reglementează această versiune. În susținere, autoritatea contractantă arată că Ministerul Sănătății este singurul organ care poate impune unității sanitare includerea sau excluderea anumitor standard și norme specifice produselor dezinfectante. Referitor la pct. 2.2.1.2. din contestație, autoritatea contractantă menționează că se modifică enunțul: Pagina 9 din 28
„în unitățile sanitare, în activitățile de curățenie, dezinfecție și sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide/dispozitive medicale înregistrate ca: - tip 2 (pentru suprafețe, instrumentar și textile); - tip 4 (pentru igiena în zonele de distribuție și preparare a alimentelor)”, în: „în unitățile sanitare, în activitățile de curățenie, dezinfecție și sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide înregistrate ca: - tip 2 (pentru suprafețe, instrumentar și textile); - tip 4 (pentru igiena în zonele de distribuție și preparare a alimentelor). Pentru dispozitivele medicale dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea acelor produse notificate ca dispozitive medicale clasa II a și II b, conform prevederilor legale în vigoare, și care se utilizează pentru suprafețe, obiecte, care necesită dezinfecție, instrumentar medical, chirurgical, aparatură medicală, dispozitive medicale, material moale. Pentru activitatea de dezinfecție din blocul alimentar, oficiile alimentare se admit doar produsele biocide înregistrate ca TP 4 - pentru igiena în zonele de distribuție și preparare a alimentelor;” Referitor la pct. 2.2.1.3. din contestație, având în vedere că nu este obligată să pună la dispoziția Comisiei de evaluare traducător legalizat, autoritatea contractantă precizează că menține cerința: „Documentele se prezintă în copie legalizată și traduse în limba română”. Referitor la pct. 2.2.1.4. din contestație, autoritatea contractantă precizează că a trimis o nouă erată prin care se specifică: termenul de plată va fi de 60 de zile de la data înregistrării facturii în spital. Cu privire la cererile specifice, respectiv referitor la pct. 2.3.1.1. din contestație, autoritatea contractantă arată că în caietul de sarcini se precizează că: „produse biocide/dispozitive medicale utilizate în domeniul medical pentru dezinfecție sunt reprezentate de acele substanțe active/preparate conținând una sau mai multe substanțe active, condiționate într-un produs cu rol în dezinfecție”; „Produsele biocide, precum și produsele biocide încadrate ca dispozitive medicale, utilizate în unitățile sanitare trebuide să respecte Ordinul M.S. nr 1761/2021 cu completările și modificările ulterioare trebuie să prezinte efect bactericid, levuricid, fungicid, micobactericid, virucid și sporicid, în funcție de scopid utilizării”; „La achiziția produselor biocide, încadrate ca dispozitive medicale, utilizate de unitățile sanitare publice și private, condiția obligatorie în vederea achiziției este ca furnizorii acestora să pună la dispoziție: - declarație de conformitate CE în conformitate cu Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale, transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2009 privind condițiile Pagina 10 din 28
introducerii pe piață a dispozitivelor medicale, cu modificările ulterioare, sau declarație de conformitate UE în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1.223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului; - certificatul sau certificatele de conformitate emise de organismul notificat implicat în evaluarea conformității pentru dispozitivul medical, la care se face referire în declarațiile prevăzute la lit. a); - recomandările producătorului cu privire la eficacitatea produsului și indicațiile de utilizare”; Ca și în același Ordin M.S. nr. 1761/2021 pe care îl invocă și se precizează la art. lit. h), că: „h) produse biocide/dispozitive medicale utilizate în domeniul medical pentru dezinfecție sunt reprezentate de acele substanțe active/ preparate conținând una sau mai multe substanțe active, condiționate într-un produs cu rol în dezinfecție;”. În plus, în caietul de sarcini se precizează de nenumărate ori utilizarea produselor încadrate ca dispozitive medicale. Coroborând toate cele prezentate, autoritatea contractantă consideră că reiese în mod clar din Caietul de sarcini faptul că dispozitivele medicale nu sunt excluse, cuvântul „dezinfectant” nu se face trimitere doar la produsul biocid sau la dispozitivul medical, ci la activitatea de dezinfecție care face interesul .... Referitor la pct. 2.3.1.2. din contestație, autoritatea contractantă arată că specificațiile tehnice ale produselor din caietul de sarcini, autoritatea contractantă arată că acestea sunt în conformitate cu Ordinul MS nr. 1761/202 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, din 03.09.2021 în vigoare de la 14 septembrie 2021 cu consolidarea din 07.04.2023, care are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 882 din 14.09.2021 și include modificările aduse prin Ordinul nr. 854/2022. Având în vedere că emitentul Ordinului, respectiv Ministerul Sănătății nu precizează solicitarea cerințelor de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie, autoritatea contractantă nu modifică specificațiile tehnice. Referitor la pct. 2.3.1.3. din contestație, privind modificarea cerinței din caietul de sarcini: „Să fie compatibili cu materialul suprafețelor și instrumentarului ce urmează a fi dezinfectat (...)”, cu „Să fie compatibil cu materialul suprafețelor instrumentarului ce urmează a fi dezinfectat (...), autoritatea contractantă arată că ținând cont de titulatura lotului - „Dezinfectant de nivel mediu pentru instrumentar cu efect de curățare, a indicațiilor din CS pentru acest lot”, respectiv: Pagina 11 din 28
„Indicații: curățarea și dezinfecția de nivel mediu a instrumentarului medical”, este destul de clar că produsul se adresează dezinfecției și curățării suprafețelor instrumentarului și nu altor suprafețe. Referitor la pct. 2.3.2.1. din contestație, privind precizarea din caietul de sarcini: „produse biocide/dispozitive medicale utilizate în domeniul medical pentru dezinfecție sunt reprezentate de acele substanțe active/preparate conținând una sau mai multe substanțe active, condiționate într-un produs cu rol în dezinfecție”; „Produsele biocide, precum și produsele biocide încadrate ca dispozitive medicale, utilizate în unitățile sanitare trebuie sa respecte Ordinul M.S. nr 1761/2021 cu completările si modificările ulterioare trebuie să prezinte efect bactericid, levuricid, fungicid, micobactericid, virucid și sporicid, în funcție de scopul utilizării”; „La achiziția produselor biocide, încadrate ca dispozitive medicale, utilizate de unitățile sanitare publice și private, condiția obligatorie în vederea achiziției este ca furnizorii acestora să pună la dispoziție: - declarație de conformitate CE în conformitate cu Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale, transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2009 privind condițiile introducerii pe piață a dispozitivelor medicale, cu modificările ulterioare, sau declarație de conformitate UE în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1.223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului; - certificatul sau certificatele de conformitate emise de organismul notificat implicat în evaluarea conformității pentru dispozitivul medical, la care se face referire în declarațiile prevăzute la lit. a); - recomandările producătorului cu privire la eficacitatea produsului și indicațiile de utilizare”, autoritatea contractantă arată, de asemenea, că așa cum prevedere Ordinul MS nr. 1761/2021, în caietul de sarcini se precizează, de nenumărate ori, utilizarea produselor încadrate ca dispozitive medicale. Coroborând toate cele prezentate, autoritatea contractantă consideră că reiese în mod clar din caietul de sarcini faptul că dispozitivele medicale nu sunt excluse cuvântul „dezinfectant” face trimitere nu doar la produsul biocid sau la dispozitivul medical, ci la activitatea de dezinfecție. Referitor la pct. 2.3.2.2. din contestație, autoritatea contractantă învederează că, în Ordinul M.S. nr. 1761/2021 la art. 6, pct. 4 se precizează că: „în unitățile sanitare, în activitățile de curățenie, dezinfecție și sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide: a) tip 1 (pentru igiena umană); Pagina 12 din 28
b) tip 2 (pentru suprafețe, instrumentar și textile); c) tip 4 (pentru igiena în zonele de distribuție și preparare a alimentelor); d) tip 14 (pentru deratizare); e) tip 18 (pentru dezinsecție); f) tip 22 (pentru îmbălsămare)”, iar în specificațiile tehnice ale lotului se precizează: „Indicații: dezinfecția rapidă a suprafețelor de tip: incubatoare, transductori/sonde eco etc. Produs destinat procedurii de dezinfecție prin care se realizează distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, a fungilor, a micobacteriilor și a virusurilor, fără acțiune asupra sporilor bacterieni”; „- Să poală fi utilizat pe orice categorie de material; - Să fie eficient în prezența substanțelor interferențe, materie organică; - Să fie compatibili cu materialul suprafețelor și instrumentarului ce urmează a fi dezinfectat, să nu fie coroziv; - Să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială; - Să fie soluție gata preparata în flacoane de max. 11 prevăzute cu pulverizator propriu Timp de contact de max. 15 min.” Din specificațiile tehnice reiese, atât aria de aplicare (suprafețe si dispozitive medicale mai puțin instrumentarul chirurgical), cât și metoda de aplicare (pulverizare). Referitor la pct. 2.3.3.1. din contestație, având în vedere cerința caietului de sarcini, respectiv: „Să poată fi utilizat pe orice categorie de material (covor pvc tip tarkett, inox, plastic, gresie, linoleum, ciment, mozaic, faianță, lenjerie, etc), a pereților, a grupurilor și obiectelor sanitare”, autoritatea contractantă menționează că se înțelege că este vorba de un produs care utilizează metoda de aplicare prin ștergere. Referitor la pct. 2.3.3.2. din contestație, autoritatea contractantă arată că specificațiile tehnice ale produselor din caietul de sarcini sunt în conformitate cu Ordinul MS nr. 1761/2021 și include modificările aduse de Ordinul nr. 854/2022. Având în vedere că emitentul Ordinului, Ministerul Sănătății precizează solicitarea cerințelor de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie, autoritatea contractantă nu modifică specificațiile tehnice. Referitor la pct. 2.3.4.1. din contestație, privind precizarea în caietul de sarcini a faptului că: „Produsele biocide, precum și produsele biocide încadrate ca dispozitive medicale, utilizate în unitățile sanitare trebuie să respecte Ordinul M.S. nr 1761/2021 cu completările și modificările ulterioare trebuie să prezinte efect bactericid, levuricid, Pagina 13 din 28
fungicid, micobactericid, virucid și sporicid, în funcție de scopul utilizării”; „În unitățile sanitare, în activitățile de curățenie, dezinfecție și sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide/dispozitive medicale înregistrate ca: - tip 2 (pentru suprafețe, instrumentar și textile); - tip 4 (pentru igiena în zonele de distribuție și preparare a alimentelor)”, autoritatea contractantă arată că se înțelege că toate produsele din caietul de sarcini, nu numai cel din lotul 4, sunt destinate activității de curățenie și dezinfecție din unitățile sanitare, că sunt produse înregistrate cu domeniu de utilizare unitatea sanitară. Referitor la pct. 2.3.4.2. din contestație, având în vedere cerința din caietul de sarcini, respectiv: „Să poată fi utilizat pe orice categorie de material (covor pvc tip tarkett, inox, plastic, gresie, linoleum, ciment, mozaic, faianță, lenjerie, etc), a pereților, a grupurilor și obiectelor sanitare”, autoritatea contractantă consideră că se înțelege că este vorba de un produs care utilizează metoda de aplicare prin ștergere. Referitor la pct. 2.3.4.3. din contestație, autoritatea contractantă învederează faptul că specificațiile tehnice ale produselor din caietul de sarcini sunt în conformitate cu Ordinul MS nr. 1761/2021 și include modificările aduse de Ordinul nr. 854/2022. Având în vedere că emitentul Ordinului, respectiv Ministerul Sănătății precizează solicitarea cerințelor de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie, autoritatea contractantă nu modifică specificațiile tehnice. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 20539/ 18.04.2023, ... SRL a confirmat primirea punctului de vedere al autorității contractante. Ulterior, ... SRL a transmis adresa nr. 977/ 20.04.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 21201/20.04.2023, prin are și-a exprimat următoarea poziție, prin raportare la numerotarea cererilor/ criticilor contestației sale: În ceea ce privește pct. 2.1.1., 2.1.3., 2.2.1.4. ... SRL precizează că autoritatea contractantă achiesează la cererile sale și publică erate corespunzătoare. În ceea ce privește pct. 2.2.1.1., ... SRL precizează că refuzul autorității contractante este vădit nelegal, contestând obligativitatea aplicării standardului EN 14885:2022 în ce privește definirea specificațiilor tehnice ale achiziției și modul de evaluare a ofertelor. Contrapunerea Standard - OMS nr. 761/2021 este vădit lipsită de fundament, standardul reglementează modul de evaluare a eficacităților microbicide ale produselor chimice dezinfectante, în timp ce Ordinul reglementează modul de utilizare a acestor produse în unitățile sanitare din România, așadar cele două acte normative se completează reciproc, Pagina 14 din 28
concurând la realizarea scopului oricărei achiziții de produse chimice dezinfectante, protecția sănătății publice în sectorul medical. Simplul enunț al efectelor microbicide al produselor de achiziționat fără a stabili modul de dovedire a acestora înseamnă a goli de conținut efectiv enunțul respectiv. Totodată, ... SRL consideră că se încalcă principiile transparenței și al tratamentului egal, lipsind informațiile esențiale necesare pentru formarea ofertelor și criteriul clar stabilit al modului de evaluare a ofertelor. În Uniunea Europeană, definirea eficacităților microbicide solicitate de autoritatea contractantă se face conform standardului european armonizat, impus, în mod explicit, ca normă legală națională obligatorie pentru evaluarea tehnică prealabilă emiterii avizului CNPB pentru admiterea la punerea la dispoziție pe piață a produselor dezinfectante biocide. Pentru produsele biocide specifice utilizării în unitățile sanitare, așa cum este cazul, în speță, autorității contractantă, se indică cu claritate necesitatea testării conform standardului (evident, ediția de la data emiterii OMS nr. 10/2010, cu modificările acestuia, oprite la nivelul anului 2017). Așadar, reperul de analiză al eficacităților microbicide al dezinfectanților produse chimice este standardul, indicat expres prin OMS nr. 10/2010 și aplicabil deopotrivă și în cazul produselor chimice dezinfectante dispozitive medicale eventual ofertate în procedurile achiziției în virtutea aplicării principiului tratamentului egal al operatorilor economici (oferte comparate în mod unitar, indiferent de natura produsului dezinfectant ofertat). Astfel, ... SRL precizează că își menține cererea și solicită admiterea acesteia. În ceea ce privește pct. 2.2.1.2., ... SRL precizează că față de caracterul prolix al răspunsului autorității contractante (deformând până și texte clare ale ordinului) și pentru stabilirea unei informații clare, precise și complete a operatorilor economici (conform art. 154 din Legea nr. 98/2016) și menționează că își menține cererea și solicită admiterea acesteia. În ceea ce privește pct. 2.2.1.3., ... SRL precizează faptul că pe lângă cererea, ca autoritatea contractantă să fie obligată să respecte prevederile anunțului de participare, conform cap. III. 1.1. „Capacitatea de exercitare a activității profesionale, inclusiv cerințele privind înscrierea în registrele profesionale sau comerciale - Lista și descriere succintă a condițiilor: Documentele emise în altă limbă decât româna vor fi însoțite de traducerea autorizata în limba română”, că Ministerul Sănătății, în calitate de autoritate națională competentă în materie de sănătate publică, a stabilit ca în procedura de obținere a avizului pentru punere la dispoziție pe piață a produselor biocide, documentația tehnică prealabilă trebuie să îndeplinească condiția: Pagina 15 din 28
„(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se prezintă în copie și traduse în limba română de un traducător autorizat”. Prin urmare, ... SRL își menține cererea și solicită admiterea acesteia. În ceea ce privește pct. 2.3.1.1., 2.3.2.1, ... SRL observă că autoritatea contractantă achiesează la cererea sa, astfel că trebuie obligată să publice precizarea din cadrul punctului de vedere. În ceea ce privește pct. 2.3.1.2., 2.3.3.2., 2.3.4.3, ... SRL arată că având un obiect diferit de standard, Ordinul nu putea avea în vedere modalitățile de evaluare a eficacității unui produs dezinfectant, așadar refuzul autorității contractante nu se „axează” pe fondul cererii (dacă este sau nu îndreptățită cererea), ci pe o pretinsă lipsă de reglementare a chestiunii în ordin. Dar, așa cum a arătat deja în contestație, există temeiuri de admitere a cererii sale chiar și prin prisma prevederilor art. 1 și art. 3 din Anexa nr. 1 la OMS nr. 1761/2021, prin urmare ... SRL își menține cererea și solicită admiterea acesteia. În ceea ce privește pct. 2.3.1.3, ... SRL solicită să se ia act de precizarea autorității contractante că se impune obligarea la publicarea în SEAP. În ceea ce privește pct. 2.3.2.2., ... SRL arată că răspunsul autorității contractante este neclar, în raport cu întrebarea sa, achiziția privește un produs destinat dezinfecției suprafețelor sau dezinfecției dispozitivelor medicale (în categoria cărora intră, ca produs tip, instrumentarul) ? „Din specificațiile tehnice reiese atac aria de aplicare (suprafețe și dispozitive medicale mai puțin instrumentarul chirurgical), cât și metoda de aplicare (pulverizare)”. În măsura în care CNSC va considera că răspunsul este lămuritor, în singurul sens cât de cât logic, că produsul este destinat dezinfecției suprafețelor, inclusiv a suprafețelor dispozitivelor medicale (dar nu și a instrumentarului), atunci va trebui să oblige autoritatea contractantă la publicarea precizării. În caz contrar (răspunsul nu este suficient de clar pentru lămurirea operatorilor economici), atunci se impune obligarea autorității contractante la formularea unei precizări clare. În ceea ce privește pct. 2.3.3.1., 2.3.4.2., ... SRL menționează că autoritatea contractantă emite precizarea solicitată - produsul trebuie aplicat cu acțiune mecanică (prin ștergere); trebuie obligată să publice în SEAP această precizare. În ceea ce privește pct. 2.3.4.1., autoarea contestației solicită obligarea autorității contractante la publicarea precizării (produsul TP 4 solicitat trebuie să dețină aviz CNPB cu indicație de utilizare în unitățile sanitare). Pagina 16 din 28
Dovada comunicării adresei nr. 977/20.04.2023 către autoritatea contractantă a fost atașată. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, pe loturi, fără etapă finală de licitație electronică, a acordului-cadru de achiziției publică de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, cod CPV 33631600-8 Antiseptice și dezinfectante (Rev. 2), publicând în SEAP anunțul de participare nr. CN1053342/23.03.2023, în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. La pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a precizat că valoarea estimată a contractului de furnizare este de 1.100.000 lei, fără TVA. După luarea la cunoștință a prevederilor documentației de atribuire publicată de către autoritatea contractantă în SEAP, societatea ... SRL a formulat contestația din prezenta cauză solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: În primul rând, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „După primirea contestaţiei, autoritatea contractantă poate adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei, în cel mult trei zile de la primirea contestaţiei. Măsurile adoptate trebuie comunicate contestatorului, celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, precum şi Consiliului, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data adoptării lor. Pentru a fi aduse la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi, măsurile adoptate înainte de data-limită de depunere a solicitărilor de participare sau, după caz, a ofertelor se publică în SEAP”. În soluționare cauzei, Consiliul ține seama de punctul de vedere nr. 6548/12.04.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 20184/ 13.04.2023, emis de către ... , precum și de adresa nr. 977/20.04.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 21201/20.04.2023, comunicată de către societatea ... SRL, ca urmare a respectivului punct de vedere al autorității. Astfel, în ceea ce privește punctele 2.1.1., 2.1.3 și 2.2.1.4, din contestație, societatea ... SRL a precizat că autoritatea „achiesează la cererile noastre și publică erate corespunzătoare”. Prin urmare, criticile aferente acestor puncte vor fi respinse, de către Consiliu, ca rămase fără obiect. În ceea ce privește solicitarea nr. 2.2.1.1, referitoare la obligarea autorității contractante de a preciza expres ca specificațiile tehnice ale produselor dezinfectante (spectru de activitate, testări doveditoare ale Pagina 17 din 28
eficacității microbiocide), ca și evaluarea tehnică a ofertelor să se facă conform standardului general EN 14885:2022, contestatoarea este nemulțumită de explicațiile autorității, astfel că îți menține cererea și solicită admiterea ei. Legat de acest aspect, autoritatea contractantă, în punctul său de vedere nr. 6548/12.04.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 20184/ 13.04.2023, a menționat următoarele: «Specificațiile tehnice ale produselor dezinfectante sunt în conformitate cu Ord. Ministerului Sănătății nr. 1761/2021 Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, din 03.09.2021 În vigoare de la 14 septembrie 2021 cu Consolidarea din data de 07 aprilie 2023, are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 882 din 14 septembrie 2021 și include modificările aduse prin următoarele acte: Ordin nr. 854/2022. În mod nejustificat, contestatoarea afirmă că: „în mod cu adevărat ciudat, autoritatea contractantă nu face nicio referire la standardele care ar trebui sa certifice eficacitatea microbicidă a produselor solicitate”, în condițiile în care emitentul Ordinului nr. 1761/2021 (...), respectiv Ministerul Sănătății nu face trimitere, referire sau menționează standardul general EN 14885:2022. Ca urmare, specificațiile tehnice ale produselor dezinfectante sunt menținute și facem (încă o dată) precizarea că sunt în concordanță cu normativul în vigoare privind curățenia și dezinfecția în unitățile sanitare, emis de M.S., respectiv Ord. M.S. 1761/2021, pe care îl atașăm prezentului punct de vedere. În același timp, menționăm că verificarea tipurilor de acțiune a produselor
dezinfectate
revine
structurilor
abilitate
să avizeze/autorizeze,
respective
să
înregistreze
produsele biocide/dispozitive medicale ca de exemplu Comisia Națională pentru produse biocide, a M.S., ANMDM și nu unității sanitare. Pentru produsele biocide, Comisia de evaluare ține cont de avizele sanitare de produse biocide emise de singura autoritate competentă în evaluarea activității antimicrobiană, conform 14885:2016, conform Ordin M.S. nr. 10/2010, act legislativ învederat însuși de operatorul contestator, în ceea ce privește avizarea produselor biocide, deoarece la momentul acesta, Comisia Națională de biocide a Ministerului Sănătății încă reglementează această versiune. În susținerea noastră Ministerul Sănătății este singurul organ care poate impune unității sanitare includerea sau excluderea anumitor standard și norme specifice produselor dezinfectante.” Societatea contestatoare este nemulțumită de aceste explicații, astfel că, în adresa nr. 977/20.04.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 21201/ 20.04.2023, întocmită ulterior punctului de vedere al autorității, afirmă că „refuzul AC este vadit nelegal, contestand obligativitatea Pagina 18 din 28
aplicarii standardului EN 14885:2022 ... în ce priveste definirea specificatiilor tehnice ale achizitiei si modul de evaluare a ofertelor”. În caietul de sarcini, la cap. 3 - Descrierea produselor solicitate, la pct. Dosarul tehnic achiziţie dezinfectante, se precizeazaă, printre altele: „Produsele biocide, precum şi produsele biocide încadrate ca dispozitive medicale, utilizate în unităţile sanitare trebuie sa respecte Ordinul M.S. nr 1761/2021 cu completarile si modificarile ulterioare trebuie să prezinte efect bactericid, levuricid, fungicid, micobactericid, virucid şi sporicid, în funcţie de scopul utilizării. Ofertantii/furnizorii produselor biocide trebuie să pună la dispoziţie dovada avizării/autorizării produsului de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide (CNPB), condiţie obligatorie în vederea achiziţiei.” Prin urmare, față de cele expuse, Consiliul apreciază că informațiile conținute de documentația de atribuire, pe acest aspect, acoperă cerințele autorității contractante, Comisia Națională pentru Produse Biocide fiind organismul de referință care dă acceptul în ceea ce privește utilizarea sau nu a unui produs, raportat la destinația și acțiunea acestuia, pe baza dosarului tehnic, potrivit art. 4 din Ordinul nr. 10/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, normă legală invocată de către societatea ... SRL. Or, în condițiile în care avizarea unui produs biocid se face de către Comisia Națională pentru Produse Biocide, doar pe baza dosarului tehnic care trebuie să conțină obligatoriu documentele/informațiile etc. așa cum sunt stabilite la art. 4 din Ordinul nr. 10/2010, nu mai este necesară menționarea acestui standard, Comisia Națională pentru Produse Biocide fiind responsabilă în acest sens. De altfel, contestatoarea nu a indicat/citat nicio normă legală care să impună autorității contractante indicarea, în documentația de atribuire, a standardului în discuție, Comisia Națională pentru Produse Biocide fiind în măsură în a aviza produsele biocide ținând seama de standardele aferente. În concluzie, Consiliul va respinge ca neîntemeiată solicitarea de mai sus. Referitor la solicitarea contestatoarei nr. 2.2.1.2. de obligare a autorității contractante la modificarea „în sensul eliminării ca produsele dezinfectante clasificate dispozitive medicale să fie înregistrate ca produse biocide de tip 2 și tip 4”, autoritatea contractantă a menționat: «Se modifică enunțul: „În unitățile sanitare, în activitățile de curățenie, dezinfecție și sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide/dispozitive medicale înregistrate ca: - tip 2 (pentru suprafețe, instrumentar și textile); - tip 4 (pentru igienă în zonele de distribuție și preparare a alimentelor)”, Pagina 19 din 28
În „În unitățile sanitare, în activitățile de curățenie, dezinfecție și sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide înregistrate ca: - tip 2 (pentru suprafețe, instrumentar și textile); - tip 4 (pentru igienă în zonele de distribuție și preparare a alimentelor)”. Pentru dispozitivele medicale dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea acelor produse notificate ca dispozitive medicale clasa II a și II b, conform prevederilor legale în vigoare, și care se utilizează pentru suprafețe, obiecte, care necesită dezinfecție, instrumentar medical, chirurgical, aparatură medicală, dispozitive medicale, material moale. Pentru activitatea de dezinfecție din blocul alimentar, oficiile alimentare se admit doar produse biocide înregistrate ca TP 4 – pentru igiena în zonele de distribuție și preparare a alimentelor”. Contestatoarea este nemulțumită de noua formulare a cerinței criticată și îți menține cererea solicitând admiterea ei. Analizând modul în care autoritatea contractantă a reformulat cerința în discuție, Consiliul va respinge ca neîntemeiată solicitarea societății ... SRL menționată mai sus, deoarece, pe de o parte, autoritatea a eliminat sintagma produse biocide/dispozitive și a păstrat doar sintagma produse biocide, iar, pe de altă parte, autoarea contestației, în adresa nr. 977/20.04.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 21201/ 20.04.2023, referitor la această modificare, se limitează doar în a menționa: „Față de caracterul prolix al răspunsului AC deformând până și texte clare al ORDINULUI) și pentru stabilirea unei informații clare, precise și complete a operatorilor economici (conform art. 154 L.nr. 98/2016) menținem cererea și solicităm admitere ei”, fără a explica în ce constă confuzia sau exprimarea lipsită de concizie a autorității. Or, în condițiile în care exprimarea contestatoarei, referitoare la o eventuală nemulțumire a noii forme în care a fost stabilită cerința în discuție, nu este clară și nu prezintă argumente care să combată modificarea autorității, este evident că doar simpla afirmație că „ne menținem cererea și solicităm admitere ei” nu poate fi considerată întemeiată. Următoarea solicitare a contestatoarei, de la pct. 2.2.1.3., se referă la obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței: „Documentele se prezintă în copie legalizată și traduse în limba română”, din caietul de sarcini, care este contrară cerinței din fișa de date, de la cap. III.1.1), potrivit căreia: „Documentele emise în altă limbă decât româna vor fi însoțite de traducerea autorizată în limba română”, societatea ... SRL invocând art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016, potrivit căruia: „Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt Pagina 20 din 28
prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise.” Referitor la acest aspect, autoritatea contractantă a precizat următoarele: «Având în vedere că AC nu este obligată să pună la dispoziția Comisiei de evaluare traductor legalizat – Se menține cerința: „Documentele se prezintă în copie legalizată și traduse în limba română”». Verificând fișa de date achiziției și caietul de sarcini, Consiliul reține că în fișa de date, la cap. III.1.1.b) - Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale, se regăsește cerința: „Documentele emise în alta limba decât româna vor fi însotite de traducerea autorizata în limba româna”, iar în caietul de sarcini, cerința, pe același aspect, este formulată astfel: „Documentele se prezintă în copie legalizată şi traduse în limba română”. Față de cele expuse, Consiliul va admite, în parte, critica societății contestatoare, doar în sensul că există o diferență în conținutul acestei cerințe, astfel că va obliga autoritatea contractantă să armonizeze conținutul cerinței în discuție astfel încât aceeași formulare dorită să se regăsească atât în fișa de date, cât și în caietul de sarcini, aplicând dispozițiile art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016, care stabilesc: „În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja existente în acesta, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, care trebuie să fie publicat nu mai târziu de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau cererilor de participare”, astfel încât să respecte principiul transparenței statut de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016. Însă, în ceea ce privește solicitarea contestatoarei de a fi eliminată formularea „Documentele se prezintă în copie legalizată și traduse în limba română” nu o va admite, deoarece acest conținut satisface nevoia autorității contractante. Incidența art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016 ar fi fost posibilă după etapa de depunere a ofertelor, respectiv în timpul procesului de evaluare a acestora. Or, în acest caz, contestația vizează documentația de atribuire care, la acest moment, poate fi remediată în sensul celor stabilite anterior. Solicitarea contestatoarei, de la pct. 2.3.1.1, vizează lotul 1 - Dezinfectant de nivel mediu pentru instrumentar cu efect de curățare – TP2, respectiv obligarea autorității de admitere în competiție a produselor dezinfectante clasificate dispozitiv medical. Legat de acest aspect, Consiliul ține seama de faptul că societatea contestatoare a fost mulțumită de clarificările aduse de către autoritatea contractantă în punctul de vedere, așa cum reiese din adresa nr. 977/20.04.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 21201/20.04.2023, în conținutul căreia societatea ... SRL precizează: „AC achiesează la cererea noastră – trebuie obligată să facă publicarea precizării emise acum în cadrul PDV”. Pagina 21 din 28
Prin urmare, Consiliul va admite această critică și va obliga autoritatea contractantă să publice pe SEAP explicațiile aferente acestei critici, consemnate în punctul de vedere nr. 6548/12.04.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 20184/13.04.2023, cu aplicarea art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016 mai sus citat. Întrucât și cu privire la pct. 2.3.2.1, contestatoarea, în adresa de mai sus, are aceeași concluzie ca în cazul pct. 2.3.1.1., Consiliul , pe baza aceluiași raționament, se va pronunța în același mod, obligând autoritatea se aplice art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016 Următoare solicitare a contestatoarei, de la pct. 2.3.1.2, se referă la obligarea autorității contractante de a completa caietul de sarcini „cu obligația ofertanților de a dovedi cerințele de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie”. Autoritatea contractantă nu a fost de acord cu această cerere, menționând, în punctul său de vedere următoarele: „Specificațiile tehnice ale produselor din CS sunt în conformitate cu Ord. Ministerului Sănătății nr. 1761/2021 Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, din 03.09.2021 În vigoare de la 14 septembrie 2021 cu Consolidarea din data de 07.04.2023 are la bază publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 882 din septembrie 2021 și include modificările aduse prin următoarele acte: Ordinul nr. 854/2022. Având în vedere că emitentul Ordinului, Ministerul Sănătății nu precizează solicitarea cerințelor de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie, nu modificăm specificațiile tehnice.” Față de cele expuse, Consiliul nu va admite solicitarea contestatoarei, deoarece, pe de o parte, explicațiile autorității contractante sunt concludente prin invocarea unui act normativ care reglementează Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, iar, pe de altă parte, atât în contestație, cât și în adresa nr. 977/20.04.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 21201/20.04.2023, societatea ... SRL nu indică normele legale din „ANEXA NR. 1 la ORDIN”, care ar conține obligația ofertanților de a dovedi cerințele de eficacitate microbicidă prin testări în condiții de murdărie, ci doar citează „ART. 1 a) c), ART. 3 (1) (2)”, norme legale care nu fac trimitere la sintagma „testare/testări. Relevant, pe acest aspect, este și art. 4 alin. (1) lit. g³ ) din Ordinul 10/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, potrivit căruia: „(1) Dosarul tehnic al produsului biocid supus avizării conform prevederilor prezentului ordin conţine următoarele documente: a) document de prezentare emis de solicitant, din care să rezulte următoarele informaţii: (...) g³) deţinătorii avizelor au obligaţia ca în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin să actualizeze documentaţia privind eficacitatea produselor biocide care fac parte din grupa principală 1: dezinfectanţi, TP 1 şi TP 2, cu indicaţie de Pagina 22 din 28
utilizare în unităţi sanitare, cu un raport de testare a eficacităţii efectuat într-un laborator acreditat conform Standardului european pentru dezinfectante chimice şi antiseptice EN 14885:2015. Raportul trebuie să conţină rezultatele
testării
eficacităţii pentru fiecare dintre activităţile declarate pe eticheta şi în dosarul tehnic al produsului.” precum și art. 2 lit. a) din același act normativ: „În sensul prezentului ordin, următorii termeni şi expresii se definesc astfel: a) aviz - act administrativ emis de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide (CNPB), prin care produsul biocid este avizat pentru punerea la dispoziţie pe piaţă pe teritoriul României, pe baza unui referat de evaluare, în care sunt înscrise datele şi caracteristicile produsului biocid plasat pe piaţă; (...)” Prin urmare, înainte de a fi pus pe piață, CNPB evaluează caracteristicile tehnice ale produsului în cauză, inclusiv prin raportare la testările impuse de normele naționale și internaționale în vigoare. Cu privire la solicitare de la pct. 2.3.1.3, întrucât contestatoarea precizează: „Solicităm să se ia act de precizarea AC – se impune obligarea sa la publicarea în SEAP”, pe baza raționamentului aferent soluționării punctelor 2.3.1.1. și 2.3.2.1, Consiliul va admite critica și va obliga autoritatea să publice pe SEAP explicațiile aferente acestei critici, consemnate în punctul de vedere nr. 6548/12.04.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 20184/13.04.2023, cu aplicarea art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Pentru lotul 2 - Dezinfectant rapid de nivel mediu pentru suprafețele incompatibile cu alcooli- TP 2, contestatoare prezintă la pct. 2.3.2.2, următoarea solicitarea: „obligarea AC la precizarea suportului dezinfecției- SUPRAFEȚE sau INSTRUMENTAR/DISPOZITIVE MEDICALE”. Autoritatea prezintă, în punctul său de vedere, următoarele explicații: «Facem precizarea ca in acelaşi ordin la care faceţi referire, respectiv Ord. M.S. nr. 1761/2021 la art. 6, pct 4 se precizeaza ca: „în unităţile sanitare, în activităţile de curăţenie, dezinfecţie şi sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide: a)tip 1 (pentru igiena umană); b) tip 2 (pentru suprafeţe, instrumentar şi textile); c) tip 4 (pentru igiena în zonele de distribuţie şi preparare a alimentelor); d) tip 14 (pentru deratizare); e) tip 18 (pentru dezinsecţie); f) tip 22 (pentru îmbălsămare)”. Iar in specificaţiile tehnice ale lotului se precizeaza ca: „Indicaţii: dezinfectia rapida a suprafeţelor de tip: incubatoare, transductori/sonde eco etc. Pagina 23 din 28
Produs destinat procedurii de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea bacteriilor informă vegetativă, a fungilor, a micobacteriilor şi a virusurilor, fără acţiune asupra sporilor bacterieni; - Să poată fi utilizat pe orice categorie de material - Să fie eficient în prezenţa substanţelor interferenţe, materie organică - Să fie compatibili cu materialul suprafeţelor şi instrumentarului ce urmează a fi dezinfectat, să nu fie coroziv - Să nu prezinte acţiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare şi bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilaţie specială - Sa fie soluţie gata preparata in flacoane de max 11 prevăzute cu pulverizator propriu - Timp de contact de max 15 min” Din specificaţiile tehnice reiese atat aria de aplicare (suprafeţe si dispositive medicale mai puţin instrumentarul chirurgical), cat si metoda de aplicare (pulverizare).” Ulterior acestor argumente, societatea contestatoare indică aceleași norme legale, respectiv ART. 1 a) c), ART. 3 (1) (2)” din „ORDIN”, ca în cazul pct. 2.3.1.2, fără a prezenta apărări care să combată justificările de mai sus ale autorității, astfel încât să susțină cererea sa. Or, doar simpla solicitare fără a fi argumentată concret, atât tehnic cât și juridic, contravine prevederilor art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Relevante, în cauză, sunt și dispozițiile art. 20 alin. (10) din HG nr. 945/2016: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.”. Pentru lotul 3 - Dezinfectant de nivel înalt pentru suprafețe pe bază de clor (dicloroizocianurat de sodiu) – TP2, contestatoarea solicită, la pct. 2.3.3.1, obligarea autorității contractante la precizarea metodei de aplicare a dezinfectantului – cu sau fără acțiune mecanică. Contestatoarea este mulțumită de explicațiile autorității din punctul de vedere, prin urmare, Consiliul va admite critica în cauză și va obliga autoritatea să publice pe SEAP explicațiile aferente acesteia, cu aplicarea art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Cererea de la pct. 2.3.3.2, din contestație, vizează tot lotul 3, societatea ... SRL solicitând „obligarea AC la completarea CS lot cu obligația ofertanților de a dovedi aceste cerințele de eficacitate microbiocidă prin testări în condiții murdare”. Ținând seama de faptul că solicitarea de mai sus este similară cu cea de la pct. 2.3.1.2, iar atât explicațiile autorității contractante, Pagina 24 din 28
precum și replicile societății contestatoarea sunt aceleași, Consiliul se pronunța în pe baza aceluiași raționament. Prin urmare, făcând trimitere la motivarea respectivă, Consiliul va respinge ca neîntemeiată și această solicitare. Pentru lotul 4 – Dezinfectant de nivel înalt pentru zona de preparare și distribuție alimente pe bază de clor (dicloroizocianurat de sodiu) – TP 4), la pct. 2.3.4.1, contestatoarea solicită obligarea autorității „la precizarea ca produsul solicitat trebuie să fie avizat pentru utilizare în unitățile sanitare (AC este spital)”. La această cerere, autoritatea contractantă prezintă următoarele explicații: «În CS se precizează că: „Produsele biocide, precum şi produsele biocide încadrate ca dispozitive medicale, utilizate în unităţile sanitare trebuie sa respecte Ordinul M.S. nr 1761/2021 cu completările si modificările ulterioare trebuie să prezinte efect bactericid, levuricid, fungicid, micobactericid, virucid şi sporicid, în funcţie de scopul utilizării” In unităţile sanitare, în activităţile de curăţenie, dezinfecţie şi sterilizare, se utilizează următoarele tipuri de produse biocide/dispozitive medicale înregistrate ca: -tip 2 (pentru suprafeţe, instrumentar şi textile); - tip 4 (pentru igiena în zonele de distribuţie şi preparare a alimentelor)”. Se intelege ca toate produsele din CS, nu numai cel din lotul 4, sunt destinate activitatii de curăţenie si dezinfecţie din unitatile sanitare, ca sunt produse înregistrate cu domeniu de utilizare unitatea sanitara.» Față de cele anterior menționate, Consiliul apreciază că este neîntemeiată solicitarea contestatoarei, întrucât autoritatea contractantă a prezentat explicații și cerințe din caietul de sarcini, care nu au fost combătute de către aceasta, societatea ... SRL, în aceeași adresă nr. 977/20.04.2023, înregistrată la CNSC cu nr. 21201/20.04.2023 (întocmită ulterior punctului de vedere al autorității), consemnând generic: „Solicitam obligarea AC la publicarea precizarii (produsul TP 4 solicitat sa dertina aviz C.N.P.B. cu indicație de utilizare în unitatile sanitare), aspect contrar art. 249 din Codul de procedură civilă, citat anterior. Pentru solicitarea de la pct. 2.3.4.2 din contestație, societatea ... SRL menționează: „AC emite precizarea solicitată – produsul trebuie aplicat CU ACȚIUNE MECANICĂ (prin ștergere); trebuie obligată să publice în SEAP această precizare.” Astfel, Consiliul va admite critica și va obliga autoritatea să publice pe SEAP explicațiile aferente acestei critici, consemnate în punctul de vedere nr. 6548/12.04.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 20184/ 13.04.2023, cu aplicarea art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Pagina 25 din 28
Solicitarea contestatoarei, pct. 2.3.4.3, de obligare a autorității contractante la completarea caietului de sarcini, pentru acest lot, cu obligația ofertanților de a dovedi cerințele de eficacitate „prin testări în condiții de murdărie”, este similară cu cea de la pct. 2.3.1.2 și 2.3.3.2, din contestație, vizează tot lotul 3, societatea ... SRL asupra cărora Consiliul s-a pronunțat în sensul respingerii ca neîntemeiate. Prin urmare, Consiliul va respinge și această cerere ca neîntemeiată. Față de aspectele de fapt şi de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu ... și va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, cu respectarea principiului transparenței stabilit de art. 2 alin. (2) lit. d) din legea nr. 98/2016 și cu aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja publicate, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, care trebuie să fie publicată nu mai târziu de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau cererilor de participare”, astfel: a) – va admite, raportat la dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul achiesării autorității contractante, criticile din contestație numărul: 2.3.1.1, 2.3.1.3, 2.3.2.1, 2.3.3.1, 2.3.4.2; b)- va admite, în parte, critica 2.2.1.3, în sensul armonizării cerinței astfel încât aceeași formulare dorită să se regăsească atât în fișa de date, cât și în caietul de sarcini; Va respinge: a)- ca rămase fără obiect criticile 2.1.1, 2.1.3, 2.2.1.4; b)– ca nefondate criticile numărul: 2.2.1.1, 2.2.1.2, 2.3.1.2, 2.3.2.2, 2.3.3.2, 2.3.4.1, 2.3.4.3. În temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 453 alin. (2) teza I din Codul de Procedură Civilă, va obliga autoritatea contractantă la plata, către contestatoare, a sumei de 1.100 lei, reprezentând parte din cheltuielile în valoare de 2.200 lei, efectuate cu ocazia soluționării prezentei cauze (conform documentelor anexate ca probatoriu: factura seria 1 nr. 340/28.03.2013). Diminuarea valorii cheltuielilor de soluționare, la plata acestora, s-a raportat la faptul că autoritatea contractantă a remediat jumătate din criticile contestatoarei, iar celelalte au fost respinse ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 26 din 28
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, cu sediul în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, cu respectarea principiului transparenței stabilit de art. 2 alin. (2) lit. d) din legea nr. 98/2016 și cu aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016, în termen de 15 zile de la comunicare, astfel: a) – admite, raportat la dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/ 2016, în sensul achiesării autorității contractante, criticile din contestație numărul: 2.3.1.1, 2.3.1.3, 2.3.2.1, 2.3.3.1, 2.3.4.2; b)- admite, în parte, critica 2.2.1.3, în sensul armonizării cerinței astfel încât aceeași formulare dorită să se regăsească atât în fișa de date, cât și în caietul de sarcini. Respinge: a)- ca rămase fără obiect criticile 2.1.1, 2.1.3, 2.2.1.4; b)– ca nefondate criticile numărul: 2.2.1.1, 2.2.1.2, 2.3.1.2, 2.3.2.2, 2.3.3.2, 2.3.4.1, 2.3.4.3. Obligă autoritatea contractantă la plata, către contestatoare, a sumei de 1.100 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... Pagina 27 din 28
Redactată în 4(patru) exemplare originale, conține 26 (douăzecișișase) pagini Pagina 28 din 28
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.