Decizie 937/2023
Decizie CNSC2023_937_2023_Decizie_937.pdf, BO2023_937_2023_BO2023_937.pdf
Document CNSC
FAR FOUNDATION SRL | ANTREPRIZA REPARATII SI LUCRARI ARL CLUJ SA în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI REGHIN
Decizia CNSC nr. 937/C6/760/774 din 27.04.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție de lucrări de modernizare a străzii Apalinei din municipiul Reghin, județul Mureș”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1048630/24.10.2022, s-au solicitat următoarele: ,,1. Anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.20236, publicată în SEAP la data de 15.03.2023, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (incluzând, dar fără a se limita la Raportul procedurii nr. 32117/15.03.20237, publicat în SEAP la data de 15.03.2023, şi procesele-verbale de evaluare corespunzătoare), precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente şi/sau conexe; 2. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de Asocierea FAR FOUNDATION SRL - DRUMSERV SA, cu consecinţa declarării acesteia drept acceptabile şi, respectiv, admisibile; 3. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertelor conform capătului de cerere 2, aplicarea în mod c…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către FAR FOUNDATION SRL, în calitate de lider al ASOCIERII FAR FOUNDATION SRL/DRUMSERV SA, cu sediul social în satul Rodna, comuna Rodna, str. Grănicerilor nr. 791, județul Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Reghin, Piața Petru Maior nr. 41, județul Mureș și anuleză Pagina 2 din 3Verifică pasajul în context →
disponibil și propus pentru executarea contractului reprezintă tot personalul (inclusiv personalul de execuţie), nu doar personalul de conducere și specialiştii necesari conform prevederilor legale. Prin urmare, ofertanţii trebuiau să completeze în propunerile tehnice informaţii relevante „conform propriei expertize”, după cum ar considera că este necesar, respectiv să indice „nu doar personalul de conducere şi specialiştii necesari”, ci şi personalul de execuţie constând în muncitori calificaţi/necalificaţi. Pe de altă parte, afirmă contestatoarea, autoritatea contractantă recunoaşte următoarele: „contestatara a prezentat într-adevăr în cuprinsul propunerii tehnice informaţiile necesare privind personalul de conducere şi specialiştii necesari îndeplinirii contractului, depăşind cerinţele documentaţiei de atribuire, fapt recunoscut de autoritatea contractantă”, respectiv: ,,Manager de proiect şi/sau Director de proiect şi/sau Coordonator proiect; Şef de şantier; Responsabil tehnic cu e…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_937_2023_Decizie_937.pdf, BO2023_937_2023_BO2023_937.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 937/C6/760/774 Data: 27.04.2023 Prin contestația nr. 4039/22.03.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15700/23.03.2023 (dosar nr. 760/2023), formulată de către ASOCIEREA FAR FOUNDATION SRL/ DRUMSERV SA, prin liderul de asociere FAR FOUNDATION SRL, cu sediul social în satul Rodna, comuna Rodna, str. Grănicerilor nr. 791, județul Bistrița-Năsăud, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J06/243/2010, CUI RO 26999270, reprezentată legal prin administrator Farcaș Valentin-Alexandru și convențional prin SPARL „VASS & ASOCIAȚII”, cu sediul în municipiul București, str. Alexandru Depărățeanu nr. 10, sectorul 1, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 32149/ 15.03.2023 și a raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023, documente emise de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN, cu sediul în municipiul Reghin, Piața Petru Maior nr. 41, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, fără etapă finală de licitație electronică, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Execuție de lucrări de modernizare a străzii Apalinei din municipiul Reghin, județul Mureș”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1048630/24.10.2022, s-au solicitat următoarele: ,,1. Anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.20236, publicată în SEAP la data de 15.03.2023, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (incluzând, dar fără a se limita la Raportul procedurii nr. 32117/15.03.20237, publicat în SEAP la data de 15.03.2023, şi procesele-verbale de evaluare corespunzătoare), precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente şi/sau conexe; 2. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de Asocierea FAR FOUNDATION SRL - DRUMSERV SA, cu consecinţa declarării acesteia drept acceptabile şi, respectiv, admisibile; 3. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertelor conform capătului de cerere 2, aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire ofertelor admisibile depuse în procedura de Pagina 1 din 3
atribuire, precum şi emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii. În subsidiar: În măsura în care Consiliul va respinge în tot sau în parte capetele de cerere formulate în principal, respectuos solicităm: 1. Anularea procedurii de atribuire (...)”. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016 a solicitat accesul la dosarul cauzei. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16045/24.03.2023 (dosar nr. 774/2023), formulată de către ANTREPRIZA REPARAȚII ȘI LUCRĂRI – ARL CLUJ SA, cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, str. Fabricii nr. 131, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/953/1997, CUI RO 9478840, reprezentată convențional de CABINET DE AVOCAT „ȚÂMPĂU GEORGE CLAUDIU”, cu sediul în municipiul București, Calea 13 Septembrie nr. 90, et. 2, cam. 2.01, sectorul 5, având adresa de comunicare a tuturor actelor de procedură la reprezentantul convențional, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 32152/15.03.2023 și a raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023, documente emise de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire mai sus- menționată, s-au solicitat Consiliului următoarele: „1. Anularea comunicării nr. 32152/15.03.2023 privind rezultatul procedurii şi a Raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023 emise de autoritatea contractantă şi a actelor anterioare sau subsecvente şi/sau conexe, în ceea ce priveşte declararea ca neconformă a ofertei ARL, respectiv ca fiind câştigătoare a ofertei depuse de Asocierea PROBICONS SRL (leader), INSTA GRUP SRL (asociat), ASTOR COM SRL (asociat); 2. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de ARL, cu consecinţa stabilirii caracterului admisibil al acesteia şi emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile/limitele stabilite în decizia ce se va pronunţa”. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, ANTREPRIZA REPARAȚII ȘI LUCRĂRI – ARL CLUJ SA a solicitat accesul la dosarul cauzei. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează cele două cauze. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către FAR FOUNDATION SRL, în calitate de lider al ASOCIERII FAR FOUNDATION SRL/DRUMSERV SA, cu sediul social în satul Rodna, comuna Rodna, str. Grănicerilor nr. 791, județul Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Reghin, Piața Petru Maior nr. 41, județul Mureș și anuleză Pagina 2 din 3
raportul procedurii nr. 32117/15.03.2023, în partea privind evaluarea documentelor de calificare ale contestatoarei, precum și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.2023. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză prin reevaluarea documentelor de calificare depuse de către ASOCIEREA FAR FOUNDATION SRL/DRUMSERV SA, cu luarea în considerare a adresei de răspuns din data de 03.01.2023, conform motivării anterioare, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Respinge solicitarea contestatoarei de declarare a ofertei sale ,,drept acceptabile şi, respectiv, admisibile’’, întrucât anterior s-a dispus reevaluarea acesteia. Respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii de atribuire în cauză, întrucât remedierile dispuse respectă principiile statuate la art. 2 alin. 2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Respinge, ca nefodată, contestația formulată de ANTREPRIZA REPARAȚII ȘI LUCRĂRI – ARL CLUJ SA, cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, str. Fabricii nr. 131, județul Cluj, în contradictoriu cu autoritatea contractantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 937/C6/760/774 Data: 27.04.2023 Prin contestația nr. 4039/22.03.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15700/23.03.2023 (dosar nr. 760/2023), formulată de către ASOCIEREA ... SRL/ ... SA, prin liderul de asociere ... SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI RO ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin SP... „...”, cu sediul în municipiul ..., împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 32149/ 15.03.2023 și a raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023, documente emise de către ..., cu sediul în municipiul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, fără etapă finală de licitație electronică, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Execuție de lucrări de modernizare a străzii Apalinei din municipiul Reghin, județul Mureș”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1048630/24.10.2022, s-au solicitat următoarele: ,,1. Anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.20236, publicată în SEAP la data de 15.03.2023, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia (incluzând, dar fără a se limita la Raportul procedurii nr. 32117/15.03.20237, publicat în SEAP la data de 15.03.2023, şi procesele-verbale de evaluare corespunzătoare), precum şi a tuturor şi oricăror acte subsecvente şi/sau conexe; 2. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de Asocierea ... SRL - ... SA, cu consecinţa declarării acesteia drept acceptabile şi, respectiv, admisibile; 3. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertelor conform capătului de cerere 2, aplicarea în mod corespunzător a criteriului de atribuire ofertelor admisibile depuse în procedura de atribuire, precum şi emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii. În subsidiar: În măsura în care Consiliul va respinge în tot sau în parte capetele de cerere formulate în principal, respectuos solicităm: 1. Anularea procedurii de atribuire (...)”. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016 a solicitat accesul la dosarul cauzei. Pagina 1 din 48
Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16045/24.03.2023 (dosar nr. 774/2023), formulată de către ..., cu sediul social în municipiul ...j, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI RO ..., reprezentată convențional de CABINET DE AVOCAT „...”, cu sediul în municipiul ..., având adresa de comunicare a tuturor actelor de procedură la reprezentantul convențional, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 32152/15.03.2023 și a raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023, documente emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire mai sus-menționată, s-au solicitat Consiliului următoarele: „1. Anularea comunicării nr. 32152/15.03.2023 privind rezultatul procedurii şi a Raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023 emise de autoritatea contractantă şi a actelor anterioare sau subsecvente şi/sau conexe, în ceea ce priveşte declararea ca neconformă a ofertei ..., respectiv ca fiind câştigătoare a ofertei depuse de Asocierea ... SRL (leader), ... SRL (asociat), ... SRL (asociat); 2. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de ..., cu consecinţa stabilirii caracterului admisibil al acesteia şi emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile/limitele stabilite în decizia ce se va pronunţa”. În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, ... – ... SA a solicitat accesul la dosarul cauzei. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează cele două cauze. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 4039/22.03.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15700/23.03.2023 (dosar nr. 760/2023), ... SRL critică adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.2023 și raportul procedurii nr. 32117/ 15.03.2023, documente emise de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, fără etapă finală de licitație electronică, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Execuție de lucrări de modernizare a străzii Apalinei din municipiul Reghin, județul Mureș”, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. Pagina 2 din 48
În prealabil, contestatoarea prezintă situația de fapt a procedurii de atribuire, susținând că oferta sa are caracter admisibil. Cu toate acestea, susține că, în comunicarea rezultatului procedurii, se regăsesc ,,pretexte prin care se încearcă transformarea în motive de respingere a ofertei (...) autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări în scopul de a evalua riguros şi complet oferta’’. În opinia contestatoarie, ,,este absurdă respingerea unei oferte de peste 1.500 de pagini pentru motive formale’’, de exemplu, că din DUAE- ul revizuit al subcontractantului ... SRL ar fi fost omisă denumirea asociatului ... SA sau că la finalul răspunsului la clarificări există o eroare materială cu privire la denumirea asocierii. Față de cele de mai sus, contestatoarea afirmă că deși întrebările din solicitarea de clarificări au fost generic formulate prin sintagma „solicităm clarificarea acestui aspect”, autoritatea contractantă ,,reproşează’’ prin comunicarea rezultatului neprezentarea unor documente revizuite care nu au fost solicitate prin solicitarea de clarificări şi ,,se leagă’’ de mici erori de tehnoredactare pentru respingerea ofertei. Prin urmare, afirmă contestatoarea, solicitarea de clarificări a fost întocmită cu încălcarea art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016 iar autoritatea contractantă nu a acordat eficiență art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. În opinia contestatoarei, dacă ar fi adoptat o atitudine proactivă, autoritatea contractantă nu ar fi ajuns în situaţia de a rămâne cu un singur ofertant în procedură, mai ales că niciunul din aspectele formale invocate prin comunicarea rezultatului nu poate conduce la respingerea ofertei sale. Contestatoarea menționează că în practica judiciară s-a reţinut că prevederile în materia solicitării de clarificări trebuie corelate cu necesitatea respectării principiului proporţionalităţii, aspect ce urmează a fi avut în vedere de comisia de evaluare, inclusiv la momentul analizării clarificărilor depuse de ofertant împreună cu celelalte informaţii cuprinse în propunerea tehnică aferentă. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că măsura de respingere a ofertei sale este complet disproporţionată şi excesiv de formalistă, mai ales că acest proiect este finanţat din fonduri ale Uniunii Europene, iar respectarea strictă a legislaţiei naţionale şi europene în procesul de atribuire a contractului este critică, orice greşeală/ nerespectarea prevederilor legale si a principiilor europene in materia achiziţiilor europene urmând a conduce nu doar la o incorectă cheltuire a banului public, dar şi la aplicarea de corecţii financiare. În ceea ce privește primul motiv de respingere a ofertei sale, respectiv că acordul de asociere nr. 341/21.11.2022, încheiat între ... SRL şi ... SA, nu ar îndeplini condiţiile de formă și continut, deoarece nu ar menţiona tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre Pagina 3 din 48
asociaţi, contestatoarea afirmă că în răspunsul la solicitarea de clarificare, a adetaliat tipul lucrărilor care cad în sarcina fiecărui asociat, aşa cum reies din acordurile de subcontractare depuse împreună cu oferta. De asemenea, contestatoarea afirmă că nu se susține nici justificarea autorității contractante în sensul că respingerea ofertei contestatoarei a fost cauzată de faptul că aceasta, prin răspunsul la clarificări, nu ar fi prezentat un acord de asociere revizuit din care să rezulte partea din asociere (tipul de lucrări) pentru care este responsabil fiecare asociat, astfel încât să poată fi evaluată corespondenţa între lucrările de care fiecare asociat este responsabil şi lucrările care au fost subcontractate. În opinia contestatoarei, acest pretext nu poate fi reţinut pentru a justifica respingerea ofertei întrucât documentaţia de atribuire nu impune ca acordul de asociere să includă tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre asociaţi, iar autoritatea contractantă nu a solicitat unui acord revizuit cu privire la aspectele clarificate. Pentru a susține argumentele mai sus prezentate, contestatoarea precizează că, referitor la acordul de asociere, a ținut cont de cerința de la secţiunea IV.4.3.) - Modul de prezentare al ofertei din fişa de date, conform căreia: „Documentele solicitate de la potenţialii Ofertanţi sunt: 3) Acordul de asociere, semnat de toţi membrii Asocierii [doar în cazul unei Asocieri]”; secţiunea VI.3.) Informaţii suplimentare din fişa de date: „În cazul în care un operator economic ofertant îşi exercită dreptul de a participa în comun cu alţi operatori economici la procedura de atribuire, în condiţiile art. 53 din Legea nr. 98/2016, pentru a demonstra îndeplinirea cerinţei minime, atunci acesta trebuie: i. să transmită împreună cu oferta, până la termenul limită comunicat pentru depunerea ofertei următoarele: a. Acordul de asociere”; Formularul nr. 1 - Acord de asociere: „Art. 6.2. În caz de atribuire, asociaţii au convenit următoarele cote de participare în cadrul asocierii: .......... % (în litere), .......... % (în litere)’’. Prin urmare, afirmă contestatoarea, singura cerinţă din documentaţia de atribuire a fost ca acordul de asociere să includă cotele de participare deţinute de fiecare asociat din cadrul asocierii. Mai mult, potrivit art. 6.3. din formularul de acord de asociere, asociaţii convin să se susţină ori de câte ori va fi nevoie pe tot parcursul realizării contractului, acordându-şi sprijin de natură tehnică, managerială sau/şi logistică ori de câte ori situația o cere. Așadar, pretenția autorității contarctante ca acordul de asociere să includă tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre asociaţi, adaugă, în mod nepermis şi netransparent, noi cerinţe faţă de cele din documentaţia de atribuire. Având în vedere cele de mai sus, contestatoarea susține că în virtutea principiului asumării răspunderii, prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 3 pct. 26 lit. z), art. 154 alin. Pagina 4 din 48
(1) din Legea nr. 98/2016 şi a art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă este cea care răspunde pentru modul de redactare a documentaţiei de atribuire şi pentru asigurarea unei informări complete, corecte şi explicite a operatorilor economici cu privire la procedura de achiziţie. Aceste prevederi împreună cu principiile transparenţei şi tratamentului egal stabilesc că ofertele pot fi evaluate exclusiv prin raportare la cerinţele expres prevăzute în documentaţia de atribuire şi comunicate transparent tuturor operatorilor economici. În acest sens, ... SRL face trimitere la jurisprudența CNSC și cea europeană. În concluzie, susține contestatoarea, având în vedere că prin documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă nu a impus ca acordul de asociere să menţioneze tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre asociaţi, ci doar cotele de participare în cadrul asocierii (în procente), acordul de asociere nr. 341/21.11.2022 este depus întocmai cum s-a solicitat prin documentaţia de atribuire: „Art. 6.2. În caz de atribuire, asociaţii au convenit următoarele cote de participare în cadrul asocierii: S.C. ... S.R.L. - 91,09% (...); S.C. ... S.A. - 8,91 % (...)”. Totodată, contestatoarea ... SRL critică autoritatea contractantă, pentru că nu a solicitat prezentarea unui acord de asociere revizuit, prin solicitarea de clarificări aferentă (întrebarea nr. 1), cerându-se următoarele informații: „1. Acordul de asociere nr. 341/21.11.2022 încheiat între societatea ... SRL (lider de asociere, cota de asociere de 91,09%) şi societatea ... S.A. (asociat, cota de asociere de 8,91%) nu menţionează tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre asociaţi. Solicităm clarificarea acestui aspect”. La solicitarea de clarificări, contestatoarea precizează că a răspuns astfel: ,,... SRL (91,09%) - lucrări de construcţii de drumuri; lucrări de construcţii de linii electrice prin subcontractant ... S.R.L.; lucrări de construcţii de canalizări de ape pluviale şi lucrări pentru conducte de alimentare cu apă prin subcontractant ... S.R.L.; ... SA (8,91 %) - lucrări de construcţii de drumuri - procurare, aşternere mixturi asfaltice’’. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că, prin răspunsul dat, a furnizat toate informațiile solicitate de către autoritatea contractantă, după cum chiar aceasta din urmă a reținut în comunicarea rezultatului: „ofertantul a detaliat în răspunsul la solicitarea de clarificare tipul lucrărilor care cad în sarcina fiecărui asociat, aşa cum reies din acordurile de subcontractare prezentate depuse împreună cu oferta”. Prin urmare, dacă autoritatea contractantă aprecia necesară prezentarea unui acord de asociere revizuit trebuia să ceară explicit acest lucru prin solicitarea de clarificări, respectând art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 şi art. 134 alin. (1) şi (4) şi art. 127 alin. (1) lit. i) din HG nr. 395/2016. Referitor la cel de-al doilea motiv de respingere, respectiv că din DUAE revizuit, prezentat de subcontractantul ... SRL, a fost omis Pagina 5 din 48
asociatul ... SA din secţiunea A: Informaţii privind operatorul economic, contestatoarea susține că acest lucru nu poate fi un motiv temeinic de respingere a ofertei sale. În acest sens, precizează că întrebările autorității contractante din solicitarea de clarificări au vizat clarificarea numerelor de înregistrare aferente acordurilor de subcontractare şi capacitatea tehnică şi/sau profesională. Toate aceste aspecte au fost clarificate prin răspunsurile prezentate pentru subcontractantul ... SRL, iar prin DUAE revizuit pentru subcontractantul ... SRL, au fost prezentate modificările solicitate de către comisia de evaluare. Prin urmare, contestatoarea afirmă că oferta sa nu poate fi respinsă pentru faptul că asociatul ... SA a fost omis în secţiunea A - Informaţii privind operatorul economic din DUAE deoarece informaţiile respective nu sunt editabile şi nu sunt accesibile operatorilor economici pentru a fi completate/modificate, fiind preluate automat de platforma SEAP în momentul în care operatorii economici sunt adăugaţi în formula de participare şi acceptă să fie incluşi în formula de participare. Dacă subcontractantul a completat şi exportat DUAE-ul din platforma SEAP, înainte ca asociatul ... SA să fie adăugat în formula de participare, denumirea asociatului ... SA nu a fost preluată automat. Cu toate acestea, susține contestatoarea, liderul de asociere, ... SRL, şi-a îndeplinit obligaţia de a adăuga operatorii economici participanţi la procedură anterior termenului-limită de depunere a ofertelor, fiecare participant completând DUAE la momentul la care a fost adăugat, după depunerea ofertelor nemaiputând fi efectuate modificări la nivelul DUAE, astfel încât DUAE revizuit prezentat pentru subcontractantul ... SRL a avut la bază formularul deja exportat şi salvat de operatorul economic. Dacă ar fi verificat formularul DUAE completat în platforma SEAP de către subcontractantul ... SRL, autoritatea contractantă ar fi observat că formula de participare prezentată este completă (inclusiv cu asociatul ... SA). În opinia contestatoarei, autoritatea contractantă nu a depus minima diligenţă de a verifica incidenţa art. 135 din HG nr. 395/2016, aspect față de care invocă jurisprudența Consiliului, potrivit căreia însuşi legiuitorul admite faptul că ofertele pot conţine erori, abateri sau vicii ce pot fi corectate la iniţiativa autorităţii contractante, iar atunci când s-ar pune problema îndeplinirii cerinţelor din documentaţie, conduita autorităţii contractante ar trebui orientată spre clarificarea ofertei şi nu respingerea acesteia. Dacă şi-ar fi respectat obligaţiile mai sus redate, autoritatea contractantă ar fi concluzionat fie că putea îndrepta acest viciu de formă în mod automat, fie că putea solicita depunerea unui DUAE completat cu denumirea asociatului ... SA. Totodată, contestatoare precizează că structura asocierii condusă de ... SRL este susţinută în mod neechivoc și de continutul altor Pagina 6 din 48
informaţii existente iniţial în alte documente prezentate în ofertă: DUAE- ul prezentat de liderul de asociere ... SRL Vă rugăm să precizaţi rolul operatorului economic în cadrul grupului Vă rugăm să identificaţi pe ceilalţi operatori economici care participă la procedura de achiziţie publică împreună Modalitatea de participare: Asociere Ofertantul care a depus oferta: SC ... SRL cu rol de: Ofertant Lider Membrii participanţi: ..., are rol de: Subcontractant ..., are rol de: Ofertant ... SRL, are rol de: Subcontractant ... SRL, are rol de: Subcontractante: precum și DUAE-urile prezentate de ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, respectiv acordurile de asociere şi de subcontractare prezentate în cadrul documentelor de calificare, precum şi de informaţiile disponibile chiar în declaraţia de participare publicată în SEAP. Așadar,
susține
contestatoarea,
completarea
denumirii asociatului ... SA ar fi avut doar rol de clarificare/confirmare, nefiind susceptibilă de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Referitor la al treilea motiv de respingere, care vizează declaraţiile privind conflictul de interese, prezentate de ... SRL şi subcontractantul ... SRL, autoarea contestației precizează că nici motivul referitor la documentele respective nu poate fi considerat întemeiat, deoarece, deşi printre formularele anexate documentației de atribuire se regăsește și Formularul nr. 4 - Declaraţie privind conflictul de interese, autoritatea contractantă nu a solicitat prin fişa de date sau anunţul de participare completarea acestuia, prin urmare neputând respinge vreo ofertă pe acest motiv. Față de cele de mai sus, contestatoarea precizează că potrivit secţiunii III.1.1 .a) Situaţia personală a candidatului sau ofertantului din fişa de date, în susţinerea faptului că ofertanții/terții sustinători și subcontractanții nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016, singura obligaţie aflată în sarcina participanţilor la procedură a fost completarea DUAE, conform cap. III.1.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului. Prin raportare la cerința mai sus invocată, contestatoarea meționează că a precizat prin DUAE-urile depuse, atât pentru societatea sa, în calitate de lider de asociere, cât şi pentru subcontractantul ... SRL, faptul că nu există niciun conflict de interese care decurge din participarea la procedură, conform cap. C - Motive legate de insolvenţă, conflict de interese sau abateri profesionale. În ceea ce priveşte declaraţiile privind conflictul de interese - Formular nr. 4, care au fost depuse pentru ... SRL şi ... SRL, contestatoarea susține că, dintr-o eroare, nu s-au inclus informaţiile în lista cu membrii acţionarilor cu participare mai mult de 10% din capital, acestea fiind următoarele: pentru ... SRL - dl. Farcaş Valentin Alexandru, având o cotă de participare 100%; ... SRL - dl. Cimpan Andrei Călin, Pagina 7 din 48
având cota de participare 100%. Or, afirmă contestatoarea, aspectul de mai sus este cel mult un viciu de formă, în sensul art. 135 din HG nr. 395/2016, informațiile în cauză nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, fiind susţinute şi confirmate de informaţiile prezentate în cele două DUAE-uri. În același sens, contestatoarea afirmă că deși și-a exprimat acordul pentru corectarea viciilor de formă, autoritatea contractantă nici măcar nu a verificat încadrarea în excepţiile prevăzute de lege în care documentele din ofertă pot fi corectate/clarificate, sens în care invocă jurisprudenţa Consiliului. De asemenea, contestatoarea menționează că în situația în care autoritatea contractantă ar fi solicitat expres prezentarea/corectarea declaraţiilor privind conflictul de interese, ar fi prezentat documentele solicitate. Cu privire la al patrulea motiv de respingere a ofertei sale, care vizează utilajele, contestatoarea susține că autoritatea contractantă este inconsecventă în motivarea respingerii ofertei sub acest aspect. Astfel, pe de o parte, în susţinerea temeiului legal de respingere a ofertei, afirmă că oferta ar fi fost depusă de către un ofertant care nu îndeplineşte criteriul de calificare stabilit prin documentaţia de atribuire privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale (Secţiunea III.1.1 .b) - Capacitatea de exercitare a activității profesionale din fişa de date), iar, pe de altă parte, în motivare, autoritatea contractantă se raportează la cerinţa privind capacitatea tehnică şi/sau profesională (Secţiunea III.1.3.a) pct. 2 - Capacitatea tehnică şi/sau profesională din fişa de date). Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că pe acest aspect, comunicarea rezultatului procedurii încalcă art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 şi principiul transparenţei prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. d) din același act normativ. De asemenea, cu privire la criteriul de calificare vizând capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, contestatoarea susține că este pe deplin îndeplinit. Cu toate acestea, pentru respingerea ofertei, autoritatea contractantă are în vedere cerinţa în ceea ce priveşte capacitatea de exercitare a activităţii tehnice (utilaje). În acest sens, contestatoarea precizează că prin documentaţia de atribuire (secţiunea III.1.3.a) - Capacitatea tehnică şi/sau profesională din fişa de date) s-a solicitat ca ofertantul să demonstreze că dispune de anumite utilaje și/sau echipamente tehnice. Pentru respectarea cerinței de mai sus, contestatoarea precizează că deţine utilaje care acoperă întreaga listă de utilaje solicitate de autoritatea contractantă, pentru care au fost prezentate, încă din ofertă, următoarele documente justificative: Lista inventar mijloace fixe ... SRL; Lista resurse tehnice echipamente/utilaje; Situaţia mijloacelor fixe la Pagina 8 din 48
data de 30.06.2022 pentru liderul ... SRL; Amortizarea mijloacelor fixe (iulie 2022) pentru asociatul ... SA; Contractul de prestări servicii analize de laborator nr. 20/ 09.12.2019, precum şi autorizaţia emisă de Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru acesta. Totodată, contestatoarea menționează că a demonstrat autorităţii contractante că, prin formula de participare (asociaţi/subcontractanţi), deţine mult mai multe utilaje decât lista minimală solicitată prin documentaţia de atribuire, mai ales că utilajele respective au fost menţionate atât în ofertă cât și în DUAE revizuit. Prin urmare, susține contestatoarea, răspunsurile sale la solicitările de clarificări se completează reciproc. În acest sens, afirmă că răspunsul la clarificarea nr. 3 nu contrazice declaraţiile ... SRL, ci doar le explică. Astfel cum rezultă şi din DUAE-urile revizuite, accesul la utilajele necesare pentru îndeplinirea contractului este asigurat atât de ofertant prin membrii săi asociaţi, cât şi prin subcontractanţi, aspect permis de documentaţia de atribuire, care nu impune o anumită formă de deţinere a utilajelor şi nici nu impune ca ofertanţii să se limiteze numai la utilizarea listei de utilaje cuprinse în documentaţia de atribuire. De asemenea, contestatoarea precizează că lista utilajelor pe care subcontractantul ... SRL o pune la dispoziţie se regăseşte inclusiv în fişierul intitulat „1 Modernizare str. Apalinei_propunere tehnică.pdf”, pag. 364-366. Informaţii relevante şi detaliate din toate perspectivele cu privire la utilaje se regăsesc şi în fişierul „3_Modernizare str. Apalinei - PROPUNERE TEHNICA”, pag. 36- 66. Cu privire la caracteristicile utilajelor, ... SRL învederează că acestea sunt cuprinse în ofertă, iar din documentele justificative (Anexa nr. 3 la propunerea tehnică) rezultă caracteristicile tehnice ale utilajelor, motiv pentru care în răspunsul la clarificări nu a mai prezentat informaţii despre ,,documentele care urmează să fie prezentate ca probe pentru demonstrarea deţinerii utilajelor, întrucât documentele justificative au fost deja prezentate în ofertă’’. Contestatoarea afirmă că și subcontractantul ... SRL a menţionat utilajele de care acesta înţelege să se folosească, lista minimă de utilaje fiind introdusă în DUAE revizuit pentru liderul de asociere ... SRL. Subcontractantul ... SRL a prezentat în propriul DUAE utilajele de care înţelege acesta să se folosească în executarea propriului contract de subcontractare, nexistând obligaţia ca acestea să coincidă cu utilajele de care se va folosi ofertantul în executarea contractului, motiv pentru care comparaţia realizată de autoritatea contractantă între cele două DUAE- uri nu prezintă vreo relevanţă. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că în măsura în care autoritatea contractantă avea neclarităţi cu privire la un anumit utilaj, avea obligaţia de a solicita clarificări. În privința celui de-al cincilea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv eroarea materială privind denumirea ... SRL de la finalul Pagina 9 din 48
răspunsului la solicitarea de clarificări, contestatoarea susține că este numai un ,,pretext de inadmisibilitate’’, deoarece răspunsul la clarificări este, în mod clar, întrocmit în numele asocierii formate din asocierea ... SRL și ... SA, menţiunea fiind prezentă pe toate paginile din răspunsul la clarificări, inclusiv pe ultima pagină. De asemenea, afirmă contestatoarea, denumirea asocierii este susţinută, în mod neechivoc, şi de alte informaţii existente iniţial în alte documente: DUAE-urile şi formularele depuse în procedură; Acordul de asociere şi Acordurile de subcontractare prezentate în cadrul documentelor de calificare; propunerea tehnică; propunerea financiară; informaţiile disponibile chiar în declaraţia de participare publicată în SEAP. Prin urmare, în opinia contestatoarei, situația de mai sus este un caz clasic de aspect remediabil, în lipsa căruia prevederile art. 134 alin. (7) - (9) şi ale art. 135 din HG nr. 395/2016 ar rămâne complet lipsite de efect, faptul că într-un singur loc dintr-o ofertă de aproape 1.500 de pagini a fost menţionată greşit denumirea asocierii participante fiind doar o eroare nesemnificativă de formă. În concluzie susține contestatoarea, respingerea ofertei sale este disproporţionată şi excesiv de formalistă, luată cu încălcarea frapantă a principiului proporţionalităţii, sens în care invocă jurisprudenţa europeană și a CNSC. De asemenea, afirmă contestatoarea, prin respingerea ofertei sale, se încălcă principiilor aplicabile în materia achiziţiilor publice și se restricționează concurența, gravitatea încălcării acestora fiind dovedită inclusiv de sancţiunea severă prevăzută la art. 224 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 224 alin. (2) din acelaşi act normativ, respectiv amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei. Referitor la capătul de cerere privind anularea procedurii de atribuire, ... SRL arată că, în subsidiar, în situaţia în care Consiliul va respinge capătul de cerere formulat în principal, solicită anularea procedurii de atribuire, faţă de abaterile grave de la prevederile legislative care afecteaza procedura de atribuire, în conformitate cu art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În opinia contestatoarei, se impune anularea procedurii de atribuire în cauză deoarece autoritatea contractantă a aplicat un dublu standard în evaluarea ofertelor, incompatibil cu specificul de transparenţă şi egalitate de tratament al oricărei proceduri de atribuire. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, Legii nr. 101/2016 şi a tuturor celorlalte acte normative invocate prin contestaţie, iar în probațiune au fost solicitate și depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 16128/760/C6/24.03.2023, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să Pagina 10 din 48
transmită la dosarul cauzei, în original, dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 88.000 lei. ...S SRL a răspuns prin adresa nr. 521/24.03.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 1628/27.03.2023, înaintând, în original, recipisa de consemnare nr. 209010456/1 din 24.03.2023, eliberată de CEC BANK, Sucursala Bistrița, în sumă de 88.000 lei. Autoritatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e- mail), punctul de vedere nr. 34181/28.03.203, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 16869/29.03.2023, solicitând respingerea contestației formulată de ... SRL având în vedere următoarele considerente: 1. Cu privire la critica contestatoarei potrivit căreia „Pretextele din comunicare pentru care se încearcă transformarea în motive de respingere a ofertei confirmă faptul că Municipiul Reghin nu a solicitat clarificări în scopul de a evalua riguros şi complet oferta. Pare, mai degrabă, că s-a căutat documentarea unei decizii deja adoptate de eliminare a subscrisei din procedură indiferent de răspunsul furnizat”, autoritatea contractantă susține că asocierea contestatoare utilizează impropriu termenul „pretexte”. În acest sens, menționează că este sarcina comisiei de evaluare de a evalua ofertele depuse; în situaţia prevăzută la art. 209 alin (1) din Legea nr. 98 „în cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente’’, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei. Prin urmare, comisia de evaluare a utilizat acest drept prevăzut de lege de a solicita clarificarea necordanţelor identificate în DUAE şi documentele de calificare care îl însoţesc, tocmai pentru a oferi ... SRL posibilitatea de a le clarifica conform prevederilor legale. 2. Referitor la critica contestatoarei potrivit căreia „Este absurdă respingerea unei oferte de peste 1.500 de pagini pentru motive formale cum ar fi: faptul că din DUAE-ul revizuit al subcontractantului ... SRL ar fi fost omisă denumirea asociatului ... SA din referinţele la formula de participare; faptul că la finalul Răspunsului la clarificări există o eroare materială cu privire la denumirea asocierii”, autoritatea contractantă precizează că a evaluat ofertele conform prevederilor legale, respectiv art. 65 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit căruia „Comisia de evaluare analizează DUAE în conformitate cu prevederile cuprinse în cap. IV secţiunea a 8-a din Lege (2) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică”. În opinia sa, în temeiul anterior invocat, a Pagina 11 din 48
fost analizat si evaluat conţinutul ofertei, context în care numărul de pagini al ofertei este nesemnificativ. 3. În ceea ce privește critica contestatoarei conform căreia „Deşi întrebările din solicitarea de clarificări au fost generic formulate prin sintagma - solicităm clarificarea acestui aspect, autoritatea contractantă reproşează prin comunicare neprezentarea unor documente revizuite care nu au fost solicitate prin solicitarea de clarificări (e.g. Acordul de asociere revizuit, declaraţiile privind conflictul de interese revizuite) şi se leagă de mici erori de tehnoredactare pentru respingerea ofertei”, autoritatea contractantă susține că a evaluat conţiuntul ofertei transmisă de ... SRL conform prevederilor legale, comisia de evaluare neavând atribuții ,,de a reproşa’’, ci de a evalua conţinutul documentelor prezentate în ofertă. În situația de față, afirmă autoritatea contractantă, existenţa mai multor neconcordanţe (erori materiale, aşa cum le denumeşte contestatoarea) nu poate fi reproşată comisiei de evaluare că le-a identificat, ci ofertantului, că a întocmit o ofertă neglijentă. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă arată că în solicitarea de clarificare au fost menţionate exact neconcordanţele semnalate şi a fost solicitată clarificarea acestora. În virtutea respectării prevederilor art. 209 alin (1) din Legea nr. 98 privind respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei, autoritatea contractantă nu are dreptul de a-i solicita ofertantului căruia i-a fost transmisă o solicitare de clarificare, răspunsul exact pe care trebuie să îl dea, fiind atributul acestuia din urmă să clarifice aspectele semnalate. 4. Cu privire la afirmația contestatoarei potrivit căreia „Chiar şi fără o analiză detaliată, este vizibil că Solicitarea de clarificări a fost întocmită cu încălcarea art. 134 alin. (4) din Normele metodologice: comunicarea transmisă trebuie să fie clară şi să defineasca explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. Nu s-a acordat în mod real eficienţă nici art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, subcrisa fiind vădit defavorizată de conduita comisiei de evaluare”, autoritatea contractantă afirmă că a întocmit solicitările de clarificare, în mod explicit şi detaliat, făcând trimiterea exactă la neconcordanţele semnalate. De altfel, contestatoarea nu a prezentat nicio obiecţie privind claritatea formulării acestora în răspunsul la solicitare. Comisia de evaluare a întocmit solicitările de clarificare către toţi ofertanţii în acelaşi fel, cu respectarea prevederilor art 209 din Legea nr. 98/2016 şi ale art. 134 alin (4) din HG nr. 395/2026. 5. Referitor la mențiunea contestatoarei potrivit căreia „autoritatea contractantă nu a adoptat o atitudine proactivă şi diligentă pe parcursul procesului de evaluare”, aceasta din urmă susține că tocmai prin transmiterea de solicitări de clarificare în fiecare etapă de evaluare, a dovedit că, deşi limitată de timp în implementarea acestui proiect Pagina 12 din 48
finanţat prin POR, care trebuie obligatoriu finalizat până la 31.12.2023, a adoptat atitudinea proactivă și diligentă la care face referire ... SRL. Autoritatea contractantă menționează că solicitările de clarificare au fost transmise tocmai în scopul de a clarifica neconcordontele semnalate în oferte, respectiv de a da posibilitatea ofertanţilor de a evidenţia elemente ale ofertei care nu au fost identificate de comisia de evaluare, astfel încât să nu se afle în situaţia de a respinge o ofertă fără a da posibilitatea ofertantului de a-și exprima opinia cu privire la problemele semnalate. 6. În ceea ce privește primul motiv de respingerea, autoritatea contractantă precizează că a considerat că acordul de asociere prezentat de către contestatoare nu îndeplinește cerințele de formă şi conţinut solicitate. În acest sens, afirmă că acordul de asociere nr. 341/21.11.2022, încheiat între ... SRL și ... SA, nu menţionează tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre asociaţi. Deși contestatoarea a detaliat în răspunsul la solicitarea de clarificare tipul lucrărilor care cad în sarcina fiecărui asociat, aşa cum reies din acordurile de subcontractare prezentate depuse împreună cu oferta, nu a prezentat un acord de asociere revizuit din care să rezulte partea din asociere (tipul de lucrări) pentru care este responsabil fiecare asociat, astfel încât să poată fi evaluată corespondenţa între lucrările de care fiecare asociat este responsabil şi lucrările care au fost subcontractate. Contestatoarea consideră că motivele prezentate nu pot justifica respingerea ofertei, deoarece: documentaţia de atribuire nu impune ca acordul de asociere să includă tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre asociaţi; autoritatea contractantă nu a solicitat la vreun moment depunerea unui acord revizuit cu privire la aspectele clarificate. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă menționează că într-adevăr, modelul general de acord de asociere prezentat nu menţionează exact necesitatea prezentării în acordul de asociere a tipului de lucrări care vor fi executate de fiecare asociat. Cu toate acestea, comisia de evaluare are obligaţia să verifice corespondenţa între tipul de lucări pe care îl execută fiecare participant la asociere şi tipul de lucrări pe care aceasta îl subcontractează. Conform practicii în elaborarea oferetelor, ofertanţii care se află în această situaţie, menţioneană în acordul de asociere şi tipul lucrărilor pe care le vor executa în cadrul asocierii, aşa cum este cazul şi cu alţi participanţi la această procedură. Prin urmare, susține autoritatea contractantă, tocmai pentru a nu dezavantaja asocierea ... SRL şi ţinând seama de faptul că, într-adervăr, în modelul de acord de asociere era menţionat exact acest aspect, a transmis solicitarea de clarificare în care se face referire la faptul că acordul de asociere nu menţionează tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre membrii asocierii, fiind solicitată clarificarea acestui Pagina 13 din 48
aspect. Așadar, scopul a fost acela de a oferi comisiei de evaluare posibilitatea verificării corespondenţei între tipul lucrărilor executate de membrii asocierii şi acordurile de subcontractare, nefiind adăugate cerinţe noi, ci a fost solicitată detalierea unor informaţii deja prezentate în vederea asigurării unei corespondeţe între informaţiile transmise. Contestatoarea ... SRL a răspuns la solicitarea respectivă menţionând tipul lucrărilor executate de fiecare participant la asociere. Cu toate acestea, răspunsul la solicitarea de clarificări FOST SEMNAT DE de dl. FARCAȘ VALENTIN ALEXANDRU, în numele asocierii ... SRL/... SA/TEST PRIMA SRL. Denumirea respectivă cuprinde o societate care nu a fost declarată ca participant la procedură (Test Prima SRL) şi pentru care nu a fost depus un DUAE sau alte documente de calificare. Faptul că documentul a fost însuşit prin semnătură olografă de către dl. FARCAȘ VALENTIN ALEXANDRU, se presupune că semnatarul era în cunoştinţă de cauză în momentul certificării documentului. Referitor la faptul că nu a fost solicitat un acord de asociere revizuit, autoritatea contractantă susține că nu are dreptul de a-i solicita ofertantului căruia i-a fost transmisă o solicitare de clarificare răspunsul exact pe care trebuie să îl dea. Cu privire la DUAE-ul prezentat de subcontractantul ... SRL, autoritatea contractantă învederează că, tocmai pentru a asigura ofertantului posibilitatea de a corecta multele dintre erorile materiale, a solicitat clarificarea acestora. La solicitarea respectivă, contestatoarea a transmis un DUAE revizuit pentru subcontractantul ... SRL, unde unul dintre membrii asocierii care a depus oferta nu este menţionat. Prin urmare, DUAE revizuit nu a fost completat corect, contestatoarea dovedind neglijenţă în elaborarea ofertei. În opinia autorității contractante, transmiterea unei noi solicitări de clarificare ar fi încălcat prevederile art. 209 alin (2) din Legea nr. 98/2016, aceasta din urmă neavând dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. În ceea ce privește depunerea declaraţiilor privind conflictul de interese, autoritatea contractantă precizează că autoarea contestației motivează imposibilitatea autorităţii contractante de a respinge vreo ofertă pentru motive ce ţin de Formularul nr. 4. Cu toate acestea, susține autoritatea contractantă, trebuie ţinut cont de faptul că ... SRL a transmis aceste declaraţii, pe care prin contestație argumentează că nu era necesar a le completa. Prin urmare, în situația respectivă, comisia de evaluare avea sarcina de a evalua toate documentele depuse de ofertanţi, din analiza acestora rezultând necesitatea solicitării de clarificări. De asemenea, menționează autoritatea contractantă, prin răspunsul la solicitarea de clarificare de mai sus, contestatoarea face din nou referire la cele 2 declaraţii. Cu toate acestea, afirmă autoritatea contractantă, pentru ca respectivele documente să poată fi considerate Pagina 14 din 48
valide, ar trebui să fie însuşte prin certificare de către reprezentantul legal al asocierii contestatoare, ceea ce nu este cazul de față. Autoritatea contractantă menționează că declaraţiile privind conflictul de interese sunt documente întocmite şi semnate pe propria răspundere de către fiecare participant în procedură, iar semnarea acestora de către dl. FARCAȘ VALENTIN ALEXANDRU în numele altor societăţi, acestea devin invalide. În ceea ce privește argumentul contestatarei conform căruia oferta sa nu poate fi sancţionată pentru neprezentarea unor documente care nu au fost solicitate, autoritatea contractantă subliniază că prin transmiterea iniţială a declaraţiilor, ... SRL a acceptat depunerea lor. De asemenea, prezentarea iniţială a declaraţiilor incomplete (informaţii certificate de reprezentanţii legali ai celor 2 firme) şi apoi, completarea unor informaţii în cadrul adresei de răspuns la solicitarea de clarificări, care nu este întocmit de către reprezentantul fiecărei societăţi participante la procedură, a pus comisia de evaluare în imposibilitatea verificării existenţei unui potenţial conflict de interese în sensul prevederilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, modificarea prin răspunsul la solicitarea de clarificare a unui document semnat de către reprezentantului unei alte asocieri decât cea participantă la procedură, creând confuzie în privinţa informaţiilor prezentate în DUAE. În opinia autorității contractante, transmiterea unei noi solicitări de clarificare ar fi încălcat prevederile art. 209 alin (2) din Legea nr. 98/2016, iar prin solicitarea de clarificări nu are dreptul de a ,,sugera’’ ofertantului răspunsul exact. Referitor la lista de utilaje a contestatoarei, autoritatea contractantă învederează că a sesizat eroarea materială din temeiului legal de respingere a ofertei contestatoarei ,,prin referire la Secţiunea III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale din fişa de date (eronat) faţă de Secţiunea III.1.3.a) pct. 2 Capacitatea tehnică şi/sau profesională’’ din fişa de date. Cu toate acestea, afirmă autoritatea contractantă, detaliarea motivelor, respectiv informaţiile referitoare la utilaje reprezintă fondul respingerii ofertei. În acest sens, precizează că în conformitate cu fişa de date a achiziției, cerința este următoarea: „Ofertantul demonstrează că dispune de următoarele utilaje şi/sau echipamente tehnice pentru executarea lucrărilor în cadrul Contractului: Staţie de asfalt, Autocisternă 1 bucată, Autobasculante 4 bucăţi, Autogreder 1 bucată, Autogudronator 1 bucată, Macara 2 bucăţi, Buldozer 1 bucată, Compactoare 3 bucăţi, Excavatoare 2 bucăţi, Freză pentru asfalt/beton 1 bucată, Încărcător frontal 3 bucăţi, Repartizor mixturi asfaltice 1 bucată, Betonieră 1 bucată, Placă vibratoare 1 bucată, Autolaborator mobil pentru verificări electrice 1 bucată, Platformă ridicătoare cu braţe 1 bucată. Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei minime, ofertantul trebuie să utilizeze în DUAE (răspuns) rubrica «Utilaje, instalaţii şi echipament tehnic» cu cel puţin: i. informaţii despre utilajele de care Pagina 15 din 48
dispune pentru executarea lucrărilor, prezentând cel puţin: a. descrierea utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor tehnice; b. caracteristicile utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor tehnice; c. modalitatea de deţinere; d. alte informaţii pe care le consideră relevante în legătură cu îndeplinirea cerinţei minime. ii. informaţii despre documentele care urmează să fie prezentate ca probe pentru demonstrarea deţinerii utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor tehnice solicitate”. Așadar, mențoinează autoritatea contractantă, prezentarea informaţiilor referitoare la utilaje minim solicitate reprezintă un criteriu de calificare, fiind necesar ca informaţiile respective să fie prezentate la nivelul DUAE, asa cum au procedat toti ceilalţi 3 participanţi la procedură. De asemenea, susține autoritatea contractantă, contestatoarea nu a menţionat la nivelul DUAE transmis iniţial informaţiile solicitate, transmiţând doar o listă a utilajelor pe care declară că le deţine, cu trimitere la propunerea tehnică, deși, în opinia autorității contractante ar fi trebuit să se regăsească în cadrul documentelor de calificare. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă afirmă că toţi ceilalţi participaţi la procedură au înţeles modul de prezentare a informaţiilor privind utilajele în vederea demonstrării îndeplinirii acestui criteriu de calificare, numai contestatoarea făcând trimitere la propunerea tehnică, motiv pentru care i s-a solicitat clarificarea aspectului în cauză. Prin răspunsul la solicitarea de clarificare, contestatoarea a transmis DUAE-ul revizuit, completând informaţiile iniţiale, însă în urma evaluării acestuia au rezultat neconcordanţe/lipsuri semnalate în procesele-verbale de evaluare intermediară, anexele acestora şi în raportul procedurii, după cum urmează: - în răspunsul la solicitarea de clarificări, contestatoarea menţionează că toate utilajele solicitate vor fi puse la dispoziţie de către ... SRL sau ... SRL/... SA; în răspunsul la întrebarea nr. 3, contestatoarea precizează următoarele: „cerinţa cu privire la capacitatea tehnica - respectiv Utilaje, instalații și echipament tehnic va fi îndeplinită atât de către operatorul economic ... SRL în calitate de asociat lider cât și de către membrul asociat şi de către subcontractanţi”, aspect care, în opinia autorității contractante, ,,a generat o contradicţie între cele declarate, respectiv dacă cerinţa va fi îndeplinită doar de ... SRL sau ... SRL și ... SA sau include şi susţinerea subcontractanţilor; - ofertantul nu menţionează în DUAE caracteristicile tehnice ale celor 2 macarale, ale autolaboratorului mobil pentru verificări electrice şi ale platformei ridicătoare cu braţe, aşa cum a fost cerinţa documentaţiei de atribuire şi a solicitării de clarificări; - nu sunt menţionate informaţii despre documentele care urmează să fie prezentate ca probe pentru demonstrarea deţinerii utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor tehnice solicitate; Pagina 16 din 48
- în răspunsul la solicitarea de clarificare, respectiv în DUAE-ul revizuit transmis de ... SRL, la secţiunea utilaje, instalaţii şi echipament tehnic sunt indicate utilaje care nu au fost solicitate de către autoritatea contractantă şi nu corespund celor declarate în DUAE de către ... SRL; singurul utilaj care se aseamănă ca denumire, este autolaborator mobil pentru verificări electrice - utilaj solicitat şi autolaborator încercări MT, prezentat în DUAE, dar care care nu are o descriere tehnică sau alte informaţii care să certifice comisiei că este vorba despre utilajul solicitat; - comisia de evaluare a ofertelor a realizat o comparaţie a informaţiilor indicate în DUAE-ul liderului de asociere, societatea ... SRL şi subcontractantul ... SRL; astfel, pentru platforma ridicătoare cu braţe se menţionează în DUAE-ul completat de ... SRL: „Proprietate ... SRL - prin subcontrator ... SRL”, fapt ce a generat contradicţie în ceea ce priveşte proprietatea şi modalitatea de a dispune de acest utilaj deoarece în DUAE-ul completat de ... SRL, utilajul care ar putea fi asimilat solicitării este „6 HIAB VOLVO - utilitară cu braț macara 5 t buc. 1 da”, fără a se specifica dacă acesta este utilajul adus ca dovadă a îndeplinirii cerinţei din fişa de date. Totodată, precizează autoritatea contractantă, în DUAE-ul revizuit, transmis de ... SRL şi de ... SRL, informaţiile transmise cuprind doar denumirea utilajelor, numai pentru unele dintre acestea, caracteristici tehnice minime, numărul şi modalitatea de asigurare; deci nu sunt menţionate caracteristici tehnice pentru toate utilajele şi nici documentuele suport care dovedesc deţinerea acestora, conform solicitării din fişa de date. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă subliniază că în privința utilajelor, evaluarea respectivă a avut loc în etapa analizării documentelor de calificare, propunerea tehnică a contestatoarei nefiind evaluată. Dovada comunicării punctului de vedere către societatea contestatoare a fost atașată. Ulterior, autoritatea contractantă a transmis prin poștă, în original, punctul de vedere nr. 34181/28.03.2023, însoțit de documente din dosarul achiziției publice, pe suport electronic, corespondența fiind înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 16978/29.03.2023. Având în vedere cererea contestatoarei ... SRL privind accesul la dosarul cauzei, aceasta a fost invitată în acest sens, la sediul CNSC, în data de 06.04.2023, prin adresa nr. 18326/760/ C6/04.04.2023. Ulterior, prin adresa nr. 4052/07.04.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 19118/07.04.2023, contestatoarea a formulat „concluzii scrise și răspuns la punctul de vedere”, solicitând respingerea ca nefondate și netemeinice susținerile autorității contractante. În acest sens, contestatoarea susține că nici măcar tehnica „scoaterii din context” aplicată de autoritatea contractantă nu conferă temeinicie măsurii aplicate, ci din contră. În opinia sa, astfel de apărări Pagina 17 din 48
confirmă evaluarea rigidă şi formalistă adoptată de comisia de evaluare, respectiv că oferta a fost respinsă pentru motive formale, ce ar fi putut fi clarificate cu uşurinţă de autoritatea contractantă. În opinia contestatoarei, termenul „pretexte” folosit de autoritatea contarctantă pentru a descrie aspectele invocate nu este potrivit utilizat faţă de situaţia de fapt, aspect care demonstrează că, în loc să clarifice eventualele nelămuriri legate de oferta ... SRL, autoritatea contractantă a solicitat clarificări exclusiv ca o simplă formalitate, fără a acorda eficienţă reală art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Modul generic în care au fost formuiate întrebările din solicitarea de clarificări coroborat cu consemnările din comunicare (sancţionarea ofertantului pentru neprezentarea unor documente care nu au fost solicitate în mod expres) demonstrează că solicitarea de clarificări a fost adresată doar pentru „a bifa” respectarea formală a art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Dacă scopul autorităţii contractante ar fi fost într-adevăr să ofere societății ... SRL posibilitatea de a clarifica neconcordanţele identificate în DUAE şi în documentele de calificare care îl însoţesc, astfel cum afirmă autoritatea contractantă prin punctul de vedere, aceasta din urmă nu ar fi respins oferta pentru neprezentarea acordului de asociere revizuit, deşi documentaţia de atribuire nu impune ca documentul în cauză să includă tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre asociaţi şi nici autoritatea contractantă nu a solicitat depunerea unui acord revizuit cu privire la aspectele clarificate. De asemenea, nu s-ar fi legat de mici erori de tehnoredactare din răspunsul la clarificări pe care să le interpreteze forţat drept motive de respingere a ofertei, precum faptul că din DUAE-ul revizuit al subcontractantului ... SRL ar fi fost omisă denumirea asociatului ... SA din referinţele la formula de participare, deşi formula de participare a asocierii ... SRL era evident cunoscută autorităţii contractante sau că la finalul răspunsului la clarificări există o eroare materială cu privire la denumirea asocierii, pe care autoritatea contractantă o invocă în mod repetat şi prin punctul de vedere. Referitor la importanţa complexităţii ofertei depusă de ... SRL, respectiv la numărul de pagini, contestatoarea afirmă că acest aspect este semnificativ, deoarece prin raportare la acesta rezultă că ,,aspectele invocate prin comunicare reprezintă de fapt erori insignifiante de formă, fără un impact semnificativ în ansamblul ofertei’’, care ar fi putut fi clarificate facil de autoritatea contractantă. De altfel susține contestatoarea, autoritatea contractantă omite respetarea principiului proporţionalităţii, mai ales în contextul unor oferte de mii de pagini, sens în care invocă jurisprudența CNSC. În ceea privește modalitatea generică în care au fost formulate întrebările din solicitarea de clarificări (secţiunea 3 din punctul de vedere), contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă Pagina 18 din 48
distorsionează susţinerile din contestaţie atunci când afirmă că nu poate fi reproşat comisiei de evaluare că a identificat existenţa mai multor neconcordanţe deoarece nu s-a criticat niciun moment conduita autorităţii contractante de a identifica neconcordanţe şi de a solicita clarificări, ci faptul că aceste clarificări au fost adresate pur scriptic. Față de acest aspect, contestatoarea afirmă că ,,abundenţa de apărări ale autorităţii contractante cu privire la termenii folosiţi în contestaţie (pretexte, a reproşa)”), dovedeşte încă o dată abordarea extrem de formalistă a acesteia. În opinia contestatoarei, simplul fapt că autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări nu înseamnă că a respectat prevederile legale şi principiile tratamentului egal şi transparenţei, respingerea ofertei sale fiind disproporţionată şi excesiv de formalistă, din cauza unor aspecte care ar fi putut fi clarificate/remediate cu uşurinţă. Contrar susţinerilor autorităţii contractante, în virtutea art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 şi a art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016, solicitarea de clarificări trebuie să indice ofertantului exact răspunsul pe care îl aşteaptă autoritatea contractantă, concludenţa acestuia neputând fi analizată decât prin raportare la întrebarea adresată de autoritatea contractantă şi, bineînţeles, în limitele date de cerinţele din documentaţia de atribuire. Obligaţia ofertantului este de a răspunde solicitării de clarificări, astfel cum a fost această formulată de autoritatea contractantă, şi nu de „a ghici” care ar fi răspunsul dorit de aceasta, participarea ia procedurile de atribuire nefiind un test de perspicacitate. În opinia contestatoarei, formularea de întrebări deschise precum cele din solicitările de clarificări obligă autoritatea contractantă la primirea răspunsurilor ofertantului şi formularea subsecventă de clarificări dacă aceasta consideră că nu poate stabili, din informaţiile pe care le are, îndeplinirea sau neîndeplinirea criteriilor de calificare. În acest sens, invocă practica CNSC. Contestatoarea precizează că nu a formulat obiecţii privind claritatea solicitării prin răspunsul la clarificări, întrucât nu ar fi existat niciun motiv în acest sens, la momentul respectiv, în sensul că ,,nu își putea imagina că solicitarea de clarificări era o simplă capcană formulată pentru a bifa un pas în eliminarea ofertei sale’’. Nu în ultimul rând, contestatoarea reiterează că simpla adresare a solicitării de clarificări în fiecare etapă de evaluare nu înseamnă că autoritatea contractantă o adoptat o atitudine diligentă şi proactivă pe parcursul procesului de evaluare. Referitor la acordul de asociere, contestatoarea susține că prin punctul de vedere, autoritatea contractantă îşi modifică justificarea pentru respingerea ofertei în ceea ce priveşte detalierea tipului de lucrări în acordul de subcontractare. Astfel, pe de o parte, prin comunicarea rezultatului procedurii, susţine că a respins oferta întrucât ... SRL nu ar fi prezentat un acord de asociere revizuit din care să rezulte partea din Pagina 19 din 48
asociere (tipul de lucrări) pentru care este responsabil fiecare asociat, astfel încât să poată fi evaluată corespondenţa între lucrările de care fiecare asociat este responsabil şi lucrările care au fost subcontractate, iar, pe de altă parte, prin punctul de vedere, recunoaşte că subscrisa a clarificat tipul lucrărilor executate de fiecare participant la asociere, însă pretinde că nu a luat în considerare răspunsul la clarificări din cauza erorii materiale privind denumirea ... SRL de la finalul documentului. În opinia contestatoarei, modul în care autoritatea contractantă oscilează cu privire la motivele concrete de respingere a ofertei demonstrează în fapt că nici măcar aceasta nu este convinsă de temeinicia deciziei adoptate. De asemenea, precizează contestatoarea, MUNICIPIUL REGHIN susţine că modelul acordului de asociere ar fi unul general, care nu ţine seama de anumite situaţii particulare care ar putea apărea în cursul redactării ofertelor, invocându-şi astfel propria culpă în întocmirea documentaţiei de atribuire. În măsura în care aprecia oportun ca acordul de asociere să includă şi tipul de lucrări care vor fi executate de fiecare dintre asociaţi, autoritatea contractantă avea obligaţia de a include o clauză în acest sens în acordul de asociere publicat în formulare. Or, lipsa unei astfel de clauze nu poate fi imputată ofertanţilor. În opinia contestatoarei, argumentul autorității contractante, potrivit căruia ,,în practică, ofertanţii care se află în această situaţie menţionează în acordul de asociere şi tipul lucrărilor pe care le vor executa în cadrul asocierii’’, nu trebuie luat în considerare deoarece ofertele nu pot fi evaluate decât prin raportare la cerinţele expres solicitate documentaţia de atribuire. Mai mult, conform mențiunii de la nota nr. 1 din modelul de acord de asociere, „Nota 1: Prezentul Acord de Asociere conţine clauzele obligatorii, părţile putând adăuga şi alte clauze”, ceea ce înseamnă că detalierea clauzelor contractuale a fost lăsată la latitudinea ofertanţilor. În ceea ce privește scopul solicitării de clarificări, respectiv de a oferi comisiei de evaluare posibilitatea verificării corespondenţei între tipul lucrărilor executate de membrii asocierii şi acordului de subcontractare, contestatoarea susține că a fost atins, deparece prin răspunsul ia clarificări a precizat următoarele: „... S.R.L. (91,09%) - lucrări de construcţii de drumuri; lucrări de construcţii de linii electrice prin subcontractant ... SRL; lucrări de construcţii de canalizări de ape pluviale şi lucrări pentru conducte de alimentare cu apă prin subcontractant ...; ... SA (8,91%) - lucrări de construcţii de drumuri - procurare, aşterriere mixturi asfaltice(...)”. Față de cele de mai sus, susține contestatoarea, eroarea materială de la finalul răspunsului la clarificări (deşi pe fiecare pagină apare şi denumirea corectă a Asocierii ... SRL) nu poate justifica ignorarea acestuia. De altfel, nici măcar autoritatea contractantă nu neagă că răspunsul la clarificări lămureşte cele solicitate, din informațiile Pagina 20 din 48
prezentate, putându-se evalua cu uşurinţă corespondenţa între lucrările de care flecare asociat este responsabil şi lucrările care au fost subcontractate. Totodată, contestatoarea reiterează că autoritatea contractantă avea obligaţia să-i solicite exact informaţiile/documentele pe care le doreşte faţă de obligaţiile prevăzute la art. 134 alin. (1) şi (4) şi art. 127 alin. (1) lit. i) din HG nr. 395/2016, dacă aprecia necesar prezentarea unui acord de asociere revizuit. Referitor la DUAE-ul prezentat de subcontractantul ... SRL, contestatoarea susține că denotă neglijenţă în elaborarea ofertei, ci arată că de fapt autoritatea contractantă a ignorat argumente prezentate, în sensul că este viciu de formă care se putea îndrepta în mod automat. De asemenea, transmiterea unei noi solicitări de clarificări nu ar fi încălcat prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, întrucât nu ar fi determinat apariţia unui avantaj în favoarea ... SRL, întrucât informațiile respective se regăsesc și în alte documente inițial prezentate în ofertă, cum ar fi: DUAE-urile prezentate de liderul de asociere şi ceilalţi participanţi la procedura de atribuire; acordurile de asociere şi acordurile de subcontractare prezentate în cadrul documentelor de calificare; informaţiile disponibile chiar în declaraţia de participare publicată în SEAP. Mai mult, formula de participare a Asocierii ... SRL a fost consemnată chiar de autoritatea contractantă prin raportul procedurii (pag. 3), astfel: „4. Asocierea S.C. ... S.R.L. (Leader), S.C. ... S.A, (asociat), C.I.F. leader RO26599270 (cu sobcontractanţii societatea ... SRL, societatea ... SRL şi societatea ... SRL) a transmis oferta prin SEAP ia data de 29.11.2022 ora 13.36”, situație în care completarea denumirii asociatului ... SA ar fi avut doar rol de clarificare/confirmare, nefiind susceptibilă de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedură. În ceea ce privește declaraţiile privind conflictul de interese prezentate de ... SRL şi subcontractantul ... SRL, contestatoarea susține că și de această dată, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă schimbă motivul de respingere a ofertei. Atfel, prin comunicare, oferta a fost respinsă pentru neprezentarea unor declaraţii privind conflictul de interese revizuite (în cadrul cărora sa fie inserate informaţii relevante pentru verificarea potenţialei situaţii de conflict de interese), în timp ce prin punctul de vedere optica pare să fie faptul că declaraţiile nu sunt întocmite de către reprezentantul fiecărei societăţi participante la procedură. În opinia contestatoarei, motivul din cadrul punctului de vedere nu poate fi primit de Consiliu, întrucât excede comunicării rezultatului procedurii. Conform principiului transparenţei, care trebuie respectat de autoritatea contractantă pe parcursul întregii proceduri de atribuire şi a atribuţiilor ce incumbă comisiei de evaluare în temeiul art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, motivele de respingere a unei oferte Pagina 21 din 48
din procedură nu pot fi completate pe parcursul procedurii administrativ- jurisdicţionale, dispoziţiilor imperative ale art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, stabilind că autoritatea contractantă are obligaţia de a prezenta motivele care stau la baza oricărei decizii de a respinge o ofertă. Pe cale de consecinţă, contestatoarea solicită înlăturarea motivelor suplimentare comunicării rezultatului procedurii. Referitor la semnătura dlui. FARCAŞ VALENTIN-ALEXANDRU pe răspunsul la clarificări, contestatoarea reiterează că aceasta este validă, conform împuternicirii emise la data de 28.11.2022 de subcontractantul ... SRL (depusă la fila 25 din documentele de calificare), prin care subcontractantul l-a împuternicit pe dl. FARCAŞ VALENTIN-ALEXANDRU: „1. Să semneze toate actele şi documentele care emană de ia subscrisa în legătură cu participarea la prezenta procedură; 2. Să participe, în numele subscrisei la procedură şi să semneze toate documentele rezultate pe parcursul şi/sau în urma desfășurării procedurii. 3. Să răspundă solicitărilor de clarificare formulate de către comisia de evaluare ăn timpul desfășurării procedurii”. De asemenea, în cadrul aceluiași document se precizează expres că „Prin prezenta, împuternicitul nostru este pe deplin autorizat să angajeze răspunderea subscrisei cu privire la toate actele şi faptele ce decurg din participarea la procedură”. Totodată, susține contestatoarea, faptul că răspunsul ia clarificări nu ar fi fost întocmit/semnat de către reprezentantul fiecărei societăţi participante la procedură nu conduce în niciun caz la imposibilitatea verificării existenţei unui potenţial conflict de interese în sensul prevederilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, mai aes că prin DUAE-urile depuse pentru liderul de asociere ... SRL (al cărui reprezentant legal este tocmai dl. Farcaş Valentin - Alexandru) şi subcontractantul ... SRL (DUAE-uri semnate de reprezentantul fiecărei societăţi în parte) s-a menționat faptul că nu există niciun conflict de interese care decurge din participarea la procedură. Astfel, comisia de evaluare avea posibilitatea de a evalua oferta asocierii din perspectiva verificării conflictului de interese, raportându-se la informaţiile precizate în DUAE-uri. Prin urmare, afirmă contestatoarea, oferta sa nu putea fi respinsă pentru motive ce ţin de Formularul nr. 4 - Declaraţie privind conflictul de interese. În opinia contestatoarei, respingerea nu subzistă câtă vreme autoritatea contractantă nu a solicitat prin fişa de date sau anunţul de participare nici măcar completarea Formularului nr. 4 - Declaraţie privind conflictul de interese, sens în care invocă jurisprudenţa CNSC. În ceea ce privește transmiterea unei noi solicitări de clarificări, contestatoarea susține că nu ar fi condus la încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, întrucât retransmiterea declaraţiilor privind conflictul de interese reprezintă cel mult un viciu de formă, în sensul art. 135 din HG nr. 395/2016, având în vedere că prin acestea nu Pagina 22 din 48
se aduc modificări la oferta prezentată, nefiind deci susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedură. Cu privire la utilajele prezentate, contestatoarea subliniază că, prin punctul de vedere, autoritatea contractantă recunoaște eroarea în indicarea temeiului legal de respingere a ofertei sale. De asemenea, precizează că ,,nu a contestat la vreun moment natura de criteriu de calificare a acestei cerinţe’’, ci, dimpotrivă, pentru a asigura autoritatea contractantă de îndeplinirea acesteia, a optat şi pentru prezentarea, încă de la început, a documentelor justificative cu privire la utilaje, care avea acces ia toate aceste informaţii (inclusiv la caracteristicile tehnice ale utilajelor din propunerea tehnică) la momentul evaluării îndeplinirii acestui criteriu de calificare. În acest sens, menționează că autoritatea contractantă avea acces atât la DUAE-uri, cât şi la propunerea tehnică în etapa respectivă, astfel cum rezultă şi din manualul publicat de SEAP pentru autorităţile contractante. Prin urmare, respingerea ofertei sale pentru acest motiv este nelegală. În ceea ce priveşte pretinsele neconcordanţe şi lipsuri cu privire la utilaje, contestatoarea afirmă că ,,nu poate fi ignorată atitudinea duplicitară a autorităţii contractante’’, care, pe de o parte, invocă repetat prin punctul de vedere că nu a avut în vedere răspunsul la punctul de vedere întrucât pe ultima pagina a acestuia apare într-un loc o eroare materială în privinţa denumirii asocierii ..., iar, pe de altă parte, ,,în cursa identificării de justificări pentru măsura de respingere aplicată invocă pretinsele neconcordanţe din răspunsul la clarificări drept motiv de respingere al ofertei’’. În opinia contestatoarei, aspectele de mai sus nu pot conduce la respingerea ofertei sale, ci denotă atitudinea extrem de formalistă adoptată de autoritatea contractantă pe parcursul evaluării ofertei, o astfel de abordare permițând de fapt menţinerea în procedură a unui singur ofertant admisibil, respectiv Asocierea ... SRL/... SRL/... SRL, căreia ... i-a atribuit nu mai puţin de 70 de contracte. De asemenea, contestatoarea afirmă că restricţionarea participării la procedura de atribuire conduce la încălcarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, aspect care este pasibil de a genera corecţii financiare, conform OUG nr. 66/2011. Dovada comunicării către autoritatea contractantă a adresei nr. 4052/07.04.2023 fost atașată. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16045/24.03.2023 (dosarul nr. 774/2023), ... – ... SA critică comunicarea rezultatului procedurii nr. 32152/15.03.2023 și raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. Față de cele de mai sus, autoarea contestației susține că, în mod greşit, autoritatea contractantă i-a respins oferta ca neconformă pentru pretinsa neîndeplinire a unei cerinţe din caietul de sarcini, sens în care Pagina 23 din 48
invocă o serie de dispoziții legale şi comunitare, care reglementează obligaţia autorităţii contractante de a respecta pe parcursul procedurii de atribuire propriile cerinţe şi criterii impuse prin documentaţia de atribuire, și nu de a impune alte criterii şi cerinţe de participare, fiind obligată să respecte condiţiile impuse iniţial prin documentaţia de atribuire. În speţă, contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă s-a îndepărtat de conţinutul propriei sale documentaţii de atribuire atunci când i-a evaluat oferta depusă, sens în care redă din conținutul rezultatului procedurii, raportului procedurii și din răspunsul său nr. 667/R/ 24.02.2023. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că în contextul dat, sunt relevante cerinţele caietului de sarcini sub aspectul personalului care trebuie pus la dispoziţie de viitorul antreprenor, astfel cum se menționează în secţiunea 5.4, respectiv: „5.4 Personalul contractantului - Contractantul va numi un reprezentant manager de proiect şi/sau director de proiect şi/sau coordonator de proiect care va comunica direct cu persoana nominalizată de autoritatea contractantă la nivel de contract ca şi responsabil cu monitorizarea şi implementarea contractului şi identificată în contract. reprezentantul contractantului organizează şi supraveghează derularea efectivă a contractului astfel: (...) Pentru activităţile ce se desfăşoară pe şantier, contractantul va numi un şef de şantier care va relaţiona direct cu personalul autorităţii contractante responsabil de executarea contractului. Acesta este responsabil de organizarea şi supravegherea tuturor activităţilor realizate de contractant pe şantier din partea contractantului. Şeful de şantier trebuie să fie permanent prezent pe şantier când se realizează activităţi şi trebuie să poată informa reprezentantul autorităţii contractante în orice moment despre situaţia de pe şantier. În cazul în care şeful de şantier nu poate fi prezent, acesta va fi înlocuit cu acceptul prealabil al autorităţii contractante. (...) Contractantul va numi una/mai multe persoană/e, expert, drept Responsabil/i tehnic cu execuţia, funcţie de domeniile de specialitate. În propunerea tehnică, la capitolul Resurse umane, va fi menţionată autorizarea şi disponibilitatea acestor experţi. Cerinţele care se solicită a fi îndeplinite sunt prezentate în continuare. (...) Autoritatea contractantă va avea dreptul să solicite înlocuirea personalului pe perioada derulării contractului, pe baza unei cereri scrise motivate şi justificate, dacă consideră că un membru al personalului Contractantului este ineficient sau nu îşi îndeplineşte sarcinile la nivelul cerinţelor stabilite. Contractantul va menţiona la nivelul ofertei tehnice personalul disponibil şi propus pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate, sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului şi al calificărilor deţinute, fără a fi necesară nominalizarea acestora. Personalul Contractantului care desfăşoară activităţi pe şantier trebuie să aplice toate regulamentele generale şi Pagina 24 din 48
specifice precum şi orice alte reguli, regulamente, ghiduri şi practici pertinente comunicate de autoritatea contractantă. Contractantul trebuie să se asigure şi să demonstreze că personalul care desfăşoară activităţi pe şantier: i. are toate abilităţile şi competenţele pentru execuţia lucrărilor preconizate; ii. este sănătos şi în formă pentru execuţia lucrărilor preconizate. Personalul contractantului care operează pe şantier trebuie să fie uşor de recunoscut şi este obligat să poarte haine cu sigla Contractantului. Personalul contractantului care intră pe şantier trebuie să fie autorizat în prealabil. Intrarea şi ieşirea de pe şantier sunt permise numai în timpul zilelor şi orelor de lucru”. Raportat la cerinţele caietului de sarcini mai sus menţionate, contestatoarea precizează că a înţeles că trebuie să demonstreze accesul la şi disponibilitatea următoarelor poziţii: manager de proiect şi/sau director de proiect şi/sau coordonator proiect; şef de şantier; responsabil tehnic cu execuţia. Totodată, afirmă contestatoarea, trebuie observat că la nivelul fişei de date (Secţiunea IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice) s- a solicitat ca propunerea tehnică să cuprindă secţiunile din structura caietului de sarcini, după cum urmează: „(...) 2) personalul disponibil şi propus pentru executarea contractului; Pentru demonstrarea experienţei Managerului de proiect se va depune de către ofertant o declaraţie pe proprie răspundere a persoanei propuse cu denumirea si descrierea succintă a contractelor prezentate pentru evaluare. Declaraţia pe proprie răspundere va fi însoţită de câte o recomandare din partea beneficiarilor finali ai contractelor pentru fiecare proiect prezentat și/sau din partea angajatorilor pentru fiecare contract şi/sau orice alte documente din care să rezulte elementele necesare acordării punctajului, Curriculum Vitae şi Declaraţia privind disponibilitatea participării în cadrul acestui contract”. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că a prezentat în detaliu în propunerea tehnică modul de îndeplinire a cerinţei privind personalul necesar execuţiei contractului. Astfel, la pag. 324, se regăseşte Organigrama şantierului, iar începând cu pag. 325 sunt prezentate responsabilităţile personalului implicat (manager contract, şef de şantier, responsabil tehnic cu execuţia, responsabil cu controlul calităţii, responsabil SSM, inginer instalaţii, responsabil trafic şi siguranţa circulaţiei, topograf). De asemenea, în cadrul propunerii tehnice a precizat că are angajaţi cu contract de muncă pentru asigurarea specialiştilor necesari şi obligatorii (RTE, responsabil CQ, etc.) în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerinţelor fundamentale aplicabile lucrărilor executate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 şi a altor acte normative. Începând cu pag. 331 din propunerea tehnică, a prezentat tabelul cu personalul de specialitate in funcţii cheie pentru realizarea lucrării, arătând poziţia în organigramă, studiile absolvite şi diplomele obţinute, CV-urile şi experienţa dobândită de specialiştii propuşi. Pagina 25 din 48
Prin urmare, susține contestatoarea, este evident faptul că a depus toate diligenţele pentru a răspunde cerinţelor documentaţiei de atribuire, indicând chiar și poziţii suplimentare absolut necesare în execuţia contractului. Or, lipsa unei cerinţe expres formulate de autoritatea contractantă la nivelul caietului de sarcini sau al fişei de date, decizia de a respinge oferta ... – ... SA ca neconformă pentru motivul arătat în comunicarea rezultatului, apare ca fiind excesivă şi disproporţionată. În opinia contestatoarie, cerinţa pretins a nu fi fost respectată, respectiv cea conform căreia trebuia să prezinte personalul disponibil şi propus pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate, sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului şi al calificărilor deţinute, fără a fi necesară nominalizarea acestora, nu putea fi altfel interpretată decât în sensul în care urmau să fie prezentate poziţiile solicitate anterior, respectiv: (i) Manager de proiect şi/sau Director de proiect şi/sau Coordonator proiect, (ii) Şef de şantier şi (iii) Responsabil tehnic cu execuţia. Cu toate acestea, afirmă contestatoarea, prin raportul procedurii, autoritatea contractantă impune o cerinţă absolut nouă: prezentarea ca număr, funcţii şi responsabilităţi pentru personalul de execuţie necesar executării lucrărilor corelat cu necesarul de personal din listele cu cantităţi de lucrări din cadrul propunerii tehnice. Or, susține contestatoarea, niciunde în cadrul documentaţiei de atribuire autoritatea contractantă nu a formulat cerinţa respectivă; în cuprinsul Secţiunii 5.4 din caietul de sarcini, cerinţele au în vedere noţiunile de „personal”, „personal disponibil şi propus pentru executarea contractului”, fără a se regăsi vreo referinţă la noţiunea de „personal de execuţie”. În opinia contestatoarei, noţiunea de „posturi ocupate în cadrul contractului”, nu poate fi interpretată decât în sensul în care se referă la personalul solicitat expres de autoritatea contractantă, respectiv: Manager de proiect şi/sau Director de proiect şi/sau Coordonator proiect, Şef de şantier şi Responsabil tehnic cu execuţia, fiind practic imposibil ca, muncitorii să ocupe posturi în cadrul contractului. Conform doctrinei de dreptul muncii, „postul” din organigrama unui operator economic se caracterizează printr-o sumă de atribuţii caracteristice unei persoane care ocupă o anumită poziţie/funcţie în ierarhia unei întreprinderi. De altfel, susține contestatoarea, din documentele dosarului achiziţiei publice la care a avut acces, a constatat că nici ofertantul declarat câştigător nu a indicat în oferta sa numărul, funcţiile şi responsabilităţile pentru personalul de execuţie necesar executării lucrărilor corelat cu necesarul de personal din listele cu cantităţi de lucrări, ci doar o listă cu angajaţii ... SRL, respectiv lista cu personalul tehnic de specialitate. Autoritatea contarctantă a considerat că cerinţa a fost îndeplinită, fără să mai fi solicitat eventuale clarificări ofertantului în cauză. Pagina 26 din 48
Contestatoarea sublinizaă că nici cu ocazia solicitării de clarificări nr. 28907/22.02.2023, care i-a fost adresată de către autoritatea contractantă, aceasta din urmă nu a menţionat că clarificările solicitate ar viza prezentarea numărului, funcţiilor şi responsabilităţilor pentru personalul de execuţie necesar executării lucrărilor. În opinia contestatoarei, autoritatea contractantă pare să fie în eroare cu privire la propriile cerinţe, dacă se raportează la Instrucţiunea Preşedintelui ANAP nr. 1/2017, emisă în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) şi art. 187 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 98/2016, respectiv a art. 192 lit. g) şi a art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016, care la art. 3 alin. (1) precizează următoarele: „Sintagma «personalul ce va realiza efectiv activităţile care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit», se referă la experţii/personalul-cheie ce răspund(e) de realizarea efectivă a proceselor de execuţie aferente implementării respectivului contract, calificarea, experienţa profesională şi/sau modul de organizare influenţând, în mod direct, calitatea rezultatului ce trebuie atins prin contractul în cauză, această categorie de personal nefiind considerată criteriu de calificare şi selecţie în raport cu operatorul economic ce este candidat/ofertant în procedura de atribuire”. Prin urmare, susține contestatoarea, cerinţa de personal cuprinsă în caietul de sarcini trebuie să fie analizată şi evaluată în îndeplinire prin prisma menţiunilor din Instrucţiunea mai sus menţionată, respectiv din punctul de vedere al descrierii momentului în care vor interveni respectivii experţi cheie în implementarea viitorului contract, precum şi modul în care operatorul economic ofertant şi-a asigurat accesul la serviciile acestora (fie prin resurse proprii, caz în care vor fi prezentate persoanele în cauză, fie prin externalizare, situaţie în care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obţinerii serviciilor respective), nefiind vorba de un criteriu de calificare/selecţie. Cu alte cuvinte, afirmă contestatoarea, autoritatea contractantă şi- a ignorat propriile cerinţe atunci când a evaluat oferta sa, în condițiile în care ,,pare că autoritatea contractantă nici nu şi-a înţeles propriile cerinţe referitoare la personal sau, raportat la decizia adoptată, ci doar a creat un motiv artificial de respingere a ofertei noastre’’. Față de cele de mai sus, contestatoarea invocă prevederile art. 2 alin. (2) lit. d), art. 75, art. 215 alin. (4)-(51) din Legea nr. 98/2016 precum şi art. 123 alin. (1) teza I din HG nr. 395/2016 şi art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, conform cărora comisia de evaluare trebuie să analizeze ofertele exclusiv prin raportare la cerinţele stipulate cu respectarea principiului transparenţei în documentaţia de atribuire, fără a avea posibilitatea extinderii procesului de evaluare prin raportare la cerinţe inexistente. În aceste condiții, susține contestatoarea, autoritatea contractantă avea obligaţia să-i solicite clarificări suplimentare, care să conducă la lămurirea aspectului în cauză şi nu să ia măsura total disproporţionată a Pagina 27 din 48
respingerii ofertei ca neconformă, astfel cum se precizează la art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. În opinia contestatoarei, o nouă solicitare de clarificare nu ar fi fost de natură să creeze nicio modificare a ofertei şi niciun avantaj și ar fi fost și conformă instrucțiunii din Ghidul orientativ pentru responsabilii cu achiziţiile publice privind evitarea celor mai obişnuite erori în proiectele finantate de fondurile structurale și de investiţii europene, potrivit cărora „în anumite circumstanţe, există o obligaţie pentru autoritatea contractantă de a solicita ofertantului să clarifice sau să completeze documentele prezentate. Această obligaţie se aplică în cazul în care textul ofertei este vag sau neclar şi circumstanţele de care are cunoştinţă autoritatea contractantă sugerează că această ambiguitate poate fi explicată cu uşurinţă sau eliminată, în acest caz, continuarea procedurii de către autoritatea contractantă ar duce la excluderea ofertantului fără solicitarea prealabilă de clarificări sau de depunere de documente suplimentare, ceea ce ar contraveni principiului bunei guvernante”. În drept, ... – ... SA a invocat dispoziţiile art. 8 și 10 din Legea nr. 101/2016. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 16383/27.03.2023, ... – ... SA a depus, în original, recipisa de consemnare nr. 1 din 23.03.2023, emisă de Raiffeisen Bank – Agenția 13 Septembrie, în sumă de 88.000 lei. Prin adresa nr. 16501/760/774/C6/28.03.2023, Consiliul a solicitat autorității contractante documentele necesare soluționării celor două contestații formulate în cadrul procedurii de atribuire. Autoritatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e- mail), punctul de vedere nr. 34570/30.03.2023, înregistrat la Consiliu sub nr. 17327/30.03.2023, referitor la contestația formulată de ... – ... SA, solicitând respingerea acesteia. În prealabil, autoritatea contractantă reproducer anumite paraje din documentația de atribuire, deoarece în opinia acesteia contestatoarea ... – ... SA a evidenţiat trunchiat informaţiile din documentaţia de atribuire în sensul că ,,autoritatea contractantă ar fi impus alte criterii şi cerinţe de participare pe parcursul procedurii de atribuire şi s-ar fi îndepărtat de la conţinutul propriei sale documentaţii de atribuire în evaluarea ofertei sale’’. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă susține că, pe parcursul procedurii de atribuire, nu a formulat alte cerinţe fată de cele prezentate în documentaţia de atribuire, așa cum pretinde contestoarea. Referitor la propunerea tehnică depusă de către contestatoarea ... – ... SA, autoritatea contractantă precizează că astfel cum este menționat în rapoartele de evaluare intermediară şi în raportul procedurii, contestatoarea ,,a prezentat personalul disponibil și propus pentru execuţia lucrărilor (inclusiv personalul de execuţie) corespunzător Pagina 28 din 48
lucrărilor executate de subcontractantul societatea ... SRL (reţele electrice); nu a prezentate informaţii privind personalul de execuţie, personalul care va fi direct implicat în execuţia lucrărilor din partea ... – ... SA pentru lucrările privind infrastructura rutieră şi de apă- canalizare’’. Pentru clarificarea celui din urmă aspect, menționează autoritatea contractantă, a solicitat contestatoarei următoarele clarificări: ,,Vă rugăm indicaţi în cadrul Propunerii tehnice transmise de societatea dumneavoastră unde anume aţi menţionat personalul disponibil şi propus pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate, sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului şi al calificărilor deţinute”. Prin răspunsul la solicitarea de clarificari, ... – ... SA face trimitere la acelaşi documente din propunerea tehnică deja analizate de comisie, care nu conţin informaţiile solicitate, cu următoarele precizări: „În absenţa unei cerinţe expres formulate de autoritatea contractantă la nivelul caietului de sarcini sau al fişei de date, decizia de a respinge oferta ... ca neconformă pentru motivul arătat în Comunicarea privind rezultatul procedurii, apare ca excesivă şi disproporţionată; Cerinţa pretins a nu fi fost respectată de subsrcisa, respectiv cea conform căreia ofertantul trebuia să prezinte personalul disponibil şi propus pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate, sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului şi al calificărilor deţinute, fără a fi necesară nominalizarea acestora, nu putea fi altfel interpretată decât în sensul în care urmau să fie prezentate poziţiile solicitate anterior, respectiv: (i) Manager de proiect şi/sau Director de proiect şi/sau Coordonator de proiect, (ii) Şef de şantier şi (iii) Responsabil tehnic cu execuţia; prin sintagma „personal disponibil şi propus pentru îndeplinirea contractului”, s-ar înţelege de fapt doar personalul care ocupă poziţii de conducere sau specialişti necesari îndeplinirii contractului; prin detalierea motivelor respingerii din comunicarea rezultatului procedurii a luat act pentru prima dată de o asa-zisă nouă cerinţă întrodusă de autoritatea contractantă, respectiv „prezentarea ca număr, funcţii şi responsabilităţi pentru personalul de execuţie necesar executării lucrărilor corelat cu necesarul de personal din listele de cantităţi de lucrări din cadrul propunerii tehnice”. În opinia autorității contractante, contestatoare se contrazice deoarece, pe de o parte, în contestaţie semnalează că în fişa de date sau în caietul de sarcini nu a fost menţionată o cerinţă expresă în sensul prezentării şi a personalului de execuţie, iar, pe de altă parte, în propunerea tehnică depusă, însuşită prin semnare de reprezentantul legal al societăţii, prezintă inclusiv personalul de execuţie, corelat cu tipul lucărilor executate pentru partea din contract propus a fi executată de subcontractant. Prin urmare, afirmă autoritatea contractantă, Pagina 29 din 48
,,motivul invocat de ... – ... SA este anulat de propria propunere tehnică’’. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă susține că motivele de respingere din comunicarea rezultatului procedurii, delimitează clar informaţiilor care au fost prezentate în ofertă şi cele care lipsesc, respectând prevederile legale ale art. 215 alin (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. În completare, autoritatea contractantă afirmă că deși ,,contestoarea este un executant cu experinţă a acestor tipuri de lucrări, aşa cum este clar evidenţiat în oferta depusă, nu poate contesta faptul că nu are cunoştinţă de faptul că personalul propus și disponibil pentru executarea contractului corelat cu tipul de lucrări care va fi executat reprezintă aceeaşi cerinţă formulată detaliat în motivare: personalul de execuţie, cel care rezultă în urma întocmirii Listelor cu cantităţi de lucrări este cel implicat direct în execuţia lucrărilor, de aici rezultând şi corelarea cu tipul lucrărilor care vor fi executate’’, nefiind vorba despre o nouă cerinţă. Referior la opinia contestatoarei despre modul în care ar trebui evaluat aspectul în cauză, autoritatea contractantă precizează că, privitor la cerința aferentă, contestatoarea a depus deja oferta, prin care a îndeplinit cerinţa pe care acum o contestă, fără a fi utilizat de dreptul său legal de a contesta o cerinţă din documentaţia de atribuire pe care o consideră neiustificată sau neclară înainte de depunerea ofertei. Aşadar, în opinia autorității contractante, comisia de evaluare a analizat, în mod corect, oferta contestatoarei exclusiv prin raportare la cerinţele stipulate în documentaţia de atribuire, fără a extinde procesul de evaluare prin raportare la alte cerinţe. În ceea ce privește critica privind obligația de a solicita clarificări, autoritatea contractantă arată că inclusiv contestatoarea recunoaște că au fost solicitate clarificări în acest sens, cu aplicarea art. 209 alin (1) din Legea nr. 98/2016 („în cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”). Prin urmare, comisia de evaluare a utilizat acest drept prevăzut de lege de a solicita clarificarea aspectului subiect al contestaţiei, respectiv ,,neprezentarea personalul disponibil şi propus pentru execuţia lucrărilor în propunerea tehnică’’. În opinia contestatoarei, transmiterea unei noi solicitări de clarificări privind acelaşi aspect, ar fi încălcat prevederile art. 209 alin (2) din Legea nr. 98/2016, care stipuleză că „autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/ completările Pagina 30 din 48
solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/ candidat”. Referitor la aplicarea principiului proporţionalităţii, autoritatea contractantă precizează că, aşa cum recunoaște și ... – ... SA, „impune ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar realizării obiectivelor urmărite”. În opinia autorității contractante, acest aspect reprezintă chiar un motiv în plus în respingerea ofertei, deoarece, execuţia lucrărilor de asemenea proporţie şi valoare nu poate fi realizată fără personal de execuţie, acesta reprezentând un element esenţial al ducerii la bun sfârşit al contractului, iar contestatoarea ,,nu a prezentat personalul de execuţie care va fi implicat în realizarea lucrărilor de cea mai mare cantitate și valoare în cadrul contractului, lucrările la infrastructura rutieră şi lucrările de apă- canal, element adecvat şi necesar realizării obiectivelor urmărite, respectiv finalizarea implementării proiectului finanţat prin Programul Operaţional Regional şi care trebuie finalizat până la 31.12.2023’’. Dovada comunicării acestui punctului de vedere către contestatoare a fost atașată. La data de 31.03.2023, Consiliu a înregistrat sub nr. 17512, corespondența transmisă, prin poștă, de autoritatea contractantă, reprezentând punctul de vedere nr. 34570/30.03.2023, în original, iar pe suport electronic, o parte din documentele necesare soluționării contestației formulată de ... – ... SA. Ulterior, autoritatea contractantă a înaintat, prin poștă, corespondența nr. 34794/29.03.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 17725/03.04.2023, reprezentând restul documentelor necesare soluționării contestației formulată de ... – ... SA, de asemenea, pe suport electronic. Având în vedere cererea contestatoarei ... – ... SA privind accesul la dosarul cauzei, aceasta a fost invitată în acest sens, la sediul CNSC, în data de 05.04.2023, prin adresa nr. 18328/774/C6/04.04.2023. Ulterior, prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 1880/06.04.2023, contestatoarea a transmis „note scrise”, reiterând capetele de cerere din contestație. În susținerea criticilor sale, contestatoarea afirmcă că ,,nu a evidenţiat trunchiat prevederile din documentaţia de atribuire pe care, oricum, Consiliul o poate analiza îndeaproape şi integral’’. Sub aspectul susţinerii conform căreia „ofertantul va prezenta informaţii privind personalul disponibil şi propus pentru executarea contractului”, coroborată cu cerința din fişa de date prin care s-a solicitat: „(...) pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit şi prin raportare la necesităţile, obiectivele şi constrângerile autorităţii contractante, astfel cum au fost acestea descrise în cadrul Caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informaţii relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru execuţia contractului”, în opinia contestatoarie, personalul Pagina 31 din 48
disponibil și propus pentru executarea contractului reprezintă tot personalul (inclusiv personalul de execuţie), nu doar personalul de conducere și specialiştii necesari conform prevederilor legale. Prin urmare, ofertanţii trebuiau să completeze în propunerile tehnice informaţii relevante „conform propriei expertize”, după cum ar considera că este necesar, respectiv să indice „nu doar personalul de conducere şi specialiştii necesari”, ci şi personalul de execuţie constând în muncitori calificaţi/necalificaţi. Pe de altă parte, afirmă contestatoarea, autoritatea contractantă recunoaşte următoarele: „contestatara a prezentat într-adevăr în cuprinsul propunerii tehnice informaţiile necesare privind personalul de conducere şi specialiştii necesari îndeplinirii contractului, depăşind cerinţele documentaţiei de atribuire, fapt recunoscut de autoritatea contractantă”, respectiv: ,,Manager de proiect şi/sau Director de proiect şi/sau Coordonator proiect; Şef de şantier; Responsabil tehnic cu execuţia’’. În acest context, susține contestatoarea, autoritatea contractantă ,,reconfirmă faptul că aceasta se află în eroare în ceea ce priveşte noţiunile de personal, „personal disponibil şi propus pentru executarea contractului”. În opinia contestatoarei, noţiunea de „posturi ocupate în cadrul contractului” nu poate fi altfel interpretată decât în sensul în care se referă la personalul solicitat expres de autoritatea contractantă (Manager de proiect şi/sau Director de proiect şi/sau Coordonator proiect, Şef de şantier şi Responsabil tehnic cu execuţia), fiind practic imposibil ca, de exemplu, muncitorii să ocupe posturi în cadrul contractului în condiţiile în care „postul” din organigrama unui operator economic se caracterizează printr-o sumă de atribuţii caracteristice unei persoane care ocupă o anumită poziţie (funcţie) în ierarhia unei întreprinderi. Față de cele de mai sus, contestatoarea afirmă că ,,autoritatea contractantă a căutat motive pentru descalificarea societății sale din procedură pentru motive minore, disproporţionate prin raportare la obiectul contractului şi necesităţile sale’’. Dovada comunicării către autoritatea contractantă a „notelor scrise” a fost atașată. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă, derulată online, fără etapă finală de licitație electronică, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Execuție de lucrări de modernizare a străzii Apalinei din municipiul Reghin, județul Mureș”, cod CPV 45233120-6 Lucrări de construcții de drumuri (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare nr. CN1048630/24.10.2022, în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. Pagina 32 din 48
La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț”, factorii de evaluare și ponderile aferente fiind: „Prețul ofertei – 60%; Experiența Managerului de proiect – 20%; Perioada de garanție acordată lucrărilor – 20%”. La pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, este precizată valoarea estimată a contractului de lucrări: 23.748.497,53 lei, fără T.V.A. Autoritatea contractantă a precizat în cadrul procesului – verbal nr. 1/64317/05.12.2022, pag. 1 – 133, denumirea operatorilor economici care au depus oferte, respectiv: ,,... ... SA – ofertant unic (cu subcontractanții ... SRL, ... SRL, ... SRL); ... SRL (cu subcontractanții ... SRL, ... SRL, ... SRL); ASOCIEREA ... SRL/... SRL/... SRL; ASOCIEREA ... SRL/... SA (cu subcontractanții ... SRL, ... SRL, ... SRL)’’. Ulterior evaluării ofertelor mai sus menționate, conform raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023, pag. 1 – 37, cele aparținînd ... ... SA, ... SRL și ASOCIERII ... SRL/... SA au fost respinse. Singura ofertă admisibilă și declarată câștigătoare aparține ASOCIERII ... SRL/... SRL/... SRL. Decizia de mai sus a autorității contarctante a fost transmisă astfel: - prin adresa nr. 32149/15.03.2023 - ASOCIERII ... SRL/... SA; - prin adresa nr. 32152/15.03.2023 - . ... SA. În urma luării la cunoștință a documentelor mai sus menționate, ASOCIEREA ... SRL/... SA și ... – ... SA au formulat contestațiile din prezenta cauză solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarele cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Pentru început Consiliul precizează că, în temeiul art. 24 alin. 2) din Legea nr. 101/2016 (,,În cazuri temeinic justificate, termenul de soluţionare a contestaţiei poate fi prelungit cu 10 zile, prelungirea fiind comunicată
autorităţii
contractante’’),
prin
adresa
nr. 21784/760/774/C6/ 24.04.2023, a transmis autorității contractante …, respectiv spre știință - contestatoarelor, că din motive temeinic justificate, termenul de soluționare a contestațiilor s-a prelungit cu 10 zile. În continuare, iterează dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora ,,La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale Pagina 33 din 48
operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală’’. Aplicând norma juridică de mai sus, prin adresa nr. 18326/760/C6/04.04.2023 - ASOCIERII ... SRL/ ... SA, respectiv adresa nr. 18328/774/C6/04.04.2023 - ... – ... SA, Consiliul a invitat contestatoarele la sediul său, în vederea studierii dosarelor cauzei. Conform probelor de la dosarul cauzei, acestea s-au prezentat în data de 06.04.2023 – ASOCIEREA ... SRL/... SA, respectiv 05.04.2023 - ... – ... SA și ulterior au transmis concluziile scrise după cum urmează: -adresa nr. 4052/07.04.2023, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 20021/ 12.04.2023 - ASOCIEREA ... SRL/... SA; - adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 18810/06.04.2023 - ... – ... SA. Preliminar analizării aspectelor aferente, Consiliul reiterează că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările aferente, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Prin urmare, la acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de cerințele documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În continuare, referitor la contestația formulată de către ASOCIEREA ... SRL/ ... SA (dosar nr. 760/2023), Consiliul va avea în vedere prevederile art. 215 alin. 2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora ,,În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale’’. Prin raportare la norma juridică anterior enunțată, Consiliul reține că, astfel cum rezultă din comunicarea rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.2023, că oferta ASOCIERII ... SRL/... SA a fost respinsă ,, (…) în baza art. 137 alin. 1) din HG nr. 395/2016 deoarece: nu ați prezentat DUAE completat în conformitate cu cerințele stabilite de autoritatea contractantă (…) oferta nu îndeplinește cerințele în ceea ce privește capacitatea de exercitare a activității tehnice (…)’’. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că la pct. III.1.1.a) Situația personală a candidatului sau ofertantului din fișa de date a achiziției s-au precizat următoarele: ,,(...) Se va completa DUAE în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire (inclusiv eventualii terți și subcontractanți) cu informațiile aferente situației lor (...)’’. De asemenea, la pct. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date a achiziției s-au menționat următoarele: ,,Informații și/sau Pagina 34 din 48
nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate: Utilaje, instalații și echipament tehnic (...) Ofertantul demonstrează că dispune de următoarele utilaje și/sau echipamente tehnice pentru executarea lucrărilor în cadrul contractului: Stație de asfalt; Autocisternă - 1 bucată; Autobasculante - 4 bucăți; Autogreder - 1 bucată; Autogudronator - 1 bucată; Macara - 2 bucăți; Buldozer - 1 bucată; Compactoare - 3 bucăți; Excavatoare - 2 bucăți; Freză pentru asfalt/beton - 1 bucată; Încărcător frontal - 3 bucăți; Repartizor mixturi asfaltice - 1 bucată; Betonieră - 1 bucată; Placă vibratoare - 1 bucată; Autolaborator mobil pentru verificări electrice - 1 bucată; Platformă ridicătoare cu brațe - 1 bucată. Modalitatea de indeplinire: Ca dovadă preliminară pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, Ofertantul trebuie să utilizeze în DUAE (răspuns) rubrica "Utilaje, instalații și echipament tehnic" cu cel puțin: i.informații despre utilajele de care dispune pentru executarea lucrărilor, prezentând cel puțin: a. descrierea utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice; b. caracteristicile utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice; c. modalitatea de deținere; d. alte informații pe care le consideră relevante în legătură cu îndeplinirea cerinței minime (...)’’. Din verificarea documentelor de calificare prezentate de către contestatoare, Consiliul reține că la rubrica ,,A:Informații privind operatorul economic’’ din DUAE, pag. 1 – 6, se regăsesc următoarele mențiuni: -,,Modalitatea de participare: Asociere; Ofertantul care a depus oferta: SC ... SRL cu rol de: Ofertant lider; Membrii participanți: ... SA – Ofertant; ... SRL – subcontractant; .. SRL – subcontractant; .. SRL – subcontractant; - Rubrica C: Utilaje, instalații și echipament tehnic: Descriere: Ofertantul îndeplinește cerința solicitată prin documentația de atribuire iar documentele justificative se regăsesc în anexa 3 din propunerea tehnică: Stație de asfalt; Autocisternă - 1 bucată; Autobasculante - 4 bucăți; Autogreder - 1 bucată; Autogudronator - 1 bucată; Macara - 2 bucăți; Buldozer - 1 bucată; Compactoare - 3 bucăți; Excavatoare - 2 bucăți; Freză pentru asfalt/beton - 1 bucată; Încărcător frontal - 3 bucăți; Repartizor mixturi asfaltice - 1 bucată; Betonieră - 1 bucată; Placă vibratoare - 1 bucată; Autolaborator mobil pentru verificări electrice - 1 bucată; Platformă ridicătoare cu brațe - 1 bucată’’. Conform dispozițiilor art. 132 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, ,,În cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire, a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare şi selecţie formulate în baza criteriilor prevăzute la cap. IV secţiunea a 6-a paragraful 1 din Lege, comisia de evaluare are Pagina 35 din 48
obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestora de către fiecare ofertant/candidat în parte prin analizarea conţinutului DUAE’’. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice ,,În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei’’. Aplicând cadrul juridic anterior enunțat, prin adresa nr. 67995/ 28.12.2022, pag. 1 – 5, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei următoarele clarificări: -,,(...) 1. Acordul de asociere nr. 341/21.11.2022, încheiat între societatea ... SRL (lider de asociere, cota de asociere 91,09%) și societatea ... SA (asociat, cota de asociere de 8,91%) nu menționează tipul lucrărilor care vor fi executate de fiecare dintre asociați. Solicităm clarificarea acestui aspect; 2. Acordurile de subcontractare nr. 342/21.11.2022 încheiat între societatea ... SRL și societatea ... SRL (...) nr. 342/21.11.2022 încheiat între societatea ... SRL și societatea ... SRL (...) mr. 342/21.11.2022 încheiat între societatea ... SRL și societatea ... SRL (...) au același număr și aceeași dată. Solicităm clarificarea acestui aspect; - DUAE – … SRL (…) În DUAE completat (…) Secțiunea C (…) la întrebarea – Operatorul economic utilizează capacitățile altor entități pentru a satisfice criteriile de selecție (…) ați răspuns NU, însă în partea IV Criterii de selecție Secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională – executarea de lucrări de tipul specificat nu prezintă nicio informație, experiența similar fiind prezentată în DUAE completate de către membrul Asociat și de către subcontractanți. Solicităm clarificarea ascestui aspect; Pentru îndeplinirea criteriului privind utilajele de care dispuneți pentru executarea lucrărilor ofertantul lider de asocierea a indicat în DUAE următoarele: Ofertantul îndeplinețte cerința solicitată prin documentația de atribuire iar documentele justificative se regăsesc în anexa 3 din propunerea tehnică fără a respecta indicațiile fișei de date III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/su profesionalp, respectiv; descrierea utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice; caracteristicile utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice; modalitatea de deținere; alte informații pe care le consideră relevante în legătură cu îndeplinirea cerinței minime; informații despre documentele care urmează să fie prezentate ca probe pentru demonstrarea deținerii utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice solicitate. Solicităm clarificarea acestui aspect; - DUAE – .. SRL (…) În îndeplinirea criteriului privind Capacitatea tehnică și profesională a fost indicat contractual: Descriere: Lucrări de instalații Pagina 36 din 48
electrice în loc. Peregu Mare, jud. Arad (…) subcontractantul nu menționează în DUAE numărul și data procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor astfel încât să fie dovedită ducerea la bun sfârșit a execuției lucrărilor. Solicităm clarificarea acestui aspect; Utilaje, instalații și echipament tehnic – Pentru îndeplinirea criteriului privind utilajele de care dispune pentru executarea lucrărilor subcontractantul prezintă în DUAE următoarele: Descriere: Da, conform Declarație privind utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice, fără a prezenta alte informații conform cerinței din fișa de date (…) Solicităm clarificarea acestui aspect; - Declarație privind conflictual de interese prezentată de către liderul de asociere societatea ... SRL și de subcontarctantul ... SRL. Fișierul: Formulare din documentația de atribuire (Formular nr. 4 – Declarație privind conflictul de interese) – 8. Declarația privind conflictul de interese prezentată de către liderul de asociere societatea ... SRL nu menționează în cuprinsul declarației informații relevante pentru verificarea potențialei situații de conflict de interese. Solicităm clarificarea aspectului; 9. Declarația privind conflictul de interese prezentată de către subcontractantul societatea ... SRL nu menționează în cuprinsul declarației informații relevante pentru verificarea potențialei situații de conflict de interese. Solicităm clarificarea aspectului (…)’’. La solicitarea de mai sus, contestatoarea răspunde în termenul limită, prin adresa din data de 03.01.2023, astfel: -,,1. (...) În vederea participării la prezenta procedură de achiziție publică, asociații vor executa în comun, în baza procedntelor stabilite, lucrările de execuție care fac obiectul contractului, respectiv Lucrări de construcții de drumuri: SC ... SRL – 90,09% - Lucrări de construcții de drumuri; Lucrări de construcții de linii electrice prin subcontractor ... SRL; Lucrări de canalizări ape pluviale și Lucrări pentru conducte de alimentare cu apă prin subcontractor ... SRL; SC ... SA – 8,91& - Lucrări de construcții de drumuri – procurare, așternere mixtrui asfaltice; 2. Acordurile de subcontractatre stabilite (...) pentru această procedură de achiziție publică au fost înregistrate în data de 21.11.2022 având nr. 342 – subcontractorul ... SRL are nr. de înregistrare 342.1/ 21.11.2022; subcontractorul ... SRL are nr. de înregistrare 342.2/21.11.2022, iar subcontrcatorul ... SRL are nr de înregistrare 342.3/21.11.2022. Menționăm că dintr-o eroare de redactare nu au fost actualizate numerele de înregistrare în acordurile finale prezentate la secțiunea de calificare. Pe cale de consecință, suntem de acord ca autoritatea contractantă să corecteze acest viciu de formă, având în vedee că prin corectarea acestui viciu de formă nu se aduc modificări la oferta prezentată, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire; 3. În DUAE pentru (...) ... SRL s-a răspuns cu NU datorită faptului că (...) ofertantul prin asociat respectiv subcontractori îndeplinește cerința Pagina 37 din 48
(...) cu privire la capacitatea tehnică – respectiv utilaje, instalații și echipament tehnic (...); 4. Ofertantul prezintă în propunerea tehnică anexa 3 documentele justificative prin care respectă indicațiile fișei de date III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională (...) respectiv: descrierea utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice; caracteristicile utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice; modalitatea de deținere; alte informații pe care le consideră relevante în legătură cu îndeplinirea cerinței minime; informații despre documentele care urmează să fie prezentate ca probe pentru demonstrarea deținerii utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice solicitate (…) Ofertantul înțelege îndeplinirea cerinței (…) prin prezentarea documentelor justificative în cadrul propunerii tehnice pentru: stație de astfalt, autocisternă, autobasculantă, autogreder, autogudronator, macara, buldoer, compactor, excavator, freză pentru asfalt/beton, încărcător frontal, repartizor mixture asfaltice, betonieră, placă vibratoare, autolaborator mobil pentru verificări electrice, platformă ridicătoare cu brațe (…) ; 5. DUAE ... SRL – Dintr-o greșeală în DUAE pentru operatorul economic nu a fost inclus nr. li data procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Menționăm că nr. procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor este nr. 2 din 06.03.2020 (…); 6. Utilaje, instalații și echipament tehnic – Ofertantul prezintă în propunerea tehnică – declarație privind utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice, documentele justfiicative (…) respectiv: descrierea utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice; caracteristicile utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice; modalitatea de deținere; alte informații pe care le consideră relevante în legătură cu îndeplinirea cerinței minime; informații despre documentele care urmează să fie prezentate ca probe pentru demonstrarea deținerii utilajelor, instalațiilor și echipamentelor tehnice solicitate (…); 8. Declarația privind conflictul de interese prezentată de către liderul de asociere ... SRL – Liderul de asociere, societatea ... SRL nu se află în situație de conflict de interese (…) Dintr-o eroare, în formularul Declarație privind conflictul de interese nu s-a inclus la lista cu membrii acționarilor cu participare mai mult de 10% din capital numele asociatului persoane fizice Farcaș Valentin Alexandru având cota de participare 100%. Pe cale de conseciță, suntem de acord ca autoritatea contractantă să corecteze acest viciu de formă (…); 9. Declarația privind conflictul de interese prezentată de către subcontractantul ... SRL – Subcontractantul societatea ... SRL nu se află în situație de conflict de interese (…) Dintr-o eroare, în formularul Declarație privind conflictul de interese nu s-a inclus la lista cu membrii acționarilor cu participare mai mult de 10% din capital numele asociatului persoane fizice Cimpan Andrei Calin având cota de participare Pagina 38 din 48
100%. Pe cale de conseciță, suntem de acord ca autoritatea contractantă să corecteze acest viciu de formă (…); - documente atașate anexa 1 – DUAE – ... SRL; ... SRL’’. Ulterior evaluării informațiilor mai sus menționate, autoritatea contractantă a respins oferta contestatoarei, ,,motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere’’, conform celor precizate în cadrul comunicării rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.2023, fiind următoarele: ,,1. (...) ofertantul a detaliat în răspunsul la solicitarea de clarificări tipul ucrărilor care cad în sarcina fiecărui asociat, așa cum reies din acordurile de subcontractare prezentate depuse cu oferta (...) ofertantul nu a prezentat un acord de asociere revizuit din care să rezulte partea din asociere (tipul lucrărilor) pentru care este responsabil fiecare asociat, astfel încât să poată fi evaluată corespondența între lucrările de care fiecare asociat este responsabil și lucrările care au fost subcontractate; 2. SC ... SRL, în calitate de subcontractant prin DUAE-ul revizuit transmis ca răspuns la solicitarea de clarificări nu a declarat toți participanții la procedură respectiv a fost omis asociatul societatea ... SA (...); 3. Declarația privind conflictul de interese prezentată de către liderul de asociere societatea ... SRL nu îndeplinește condițiile de conținut solicitate, astfel încât să își îndeplinească scopul (...) în urma solicitării de informații suplimentare ofertantul nu a prezentat o Declarație revizuită și semnată de reprezentantul legal al ... SRL; 4. Declarația privind conflictul de interese prezentată de către subcontractantul societatea ... SRL nu îndeplinește condițiile de conținut solicitate, astfel încât să își îndeplinească scopul (...) în urma solicitării de informații suplimentare ofertantul nu a prezentat o Declarație revizuită și semnată de reprezentantul legal al ... SRL; 5. ofertantul nu îndeplinește cerința în ceea ce privește capacitatea de exercitare a activității tehnice (utilaje), deoarece: în DUAE prezentat inițial de liderul de asociere (...) nu sunt identificate informațiile solicitate (...) acesta făcând trimitere la propunerea tehnică (...) în răspunsul la solicitarea de clarificare, în DUAE ul revizuit transmis de societatea ROTMOTEH SRL (...) sunt indicate utilaje care nu au fost solicitate de către autoritatea contractantă și nu corespund celor declarate în DUAE (...); 6. Răspunsul la solicitarea de clarificări, care este întocmit în numele tuturor membrilor grupului, inclusiv în numele subcontractanților este semnat de dl. Farcas Valentin Alexandrul în calitate de reprezentant al unei asocieri care nu este ofertant în procedură, respectiv: ASOCIEREA ... SRL/... SA/SC ... SRL. Această asociere are în componența ei un membru nou: SC ... SRL care nu a fost declarat ca participant la procedură (...) și pentru care nu a fost depus DUAE (...)’’. Pagina 39 din 48
Față de cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare dispozițiile art. 134 alin. 1) și 4) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora ,,(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte (...) (4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare’’. Prin raportare la norma juridică anterior invocată, Consiliul va respinge primul motiv de respingere, respectiv ,,ofertantul nu a prezentat un acord de asociere revizuit’’, întrucât, prin adresa nr. 67995/ 28.12.2022, autoritatea contractantă nu a solicitat prezentarea unui acord de asociere revizuit, ci s-a limitat la a cere informații (,,clarificarea acestui aspect’’) din care să ,,rezulte partea din asociere (tipul lucrărilor) pentru care este responsabil fiecare asociat’’. Or, în situația în care prin răspunsul dat, contestatoarea a precizat că asociatul ,,SC ... SRL va executa: Lucrări de construcții de drumuri; Lucrări de construcții de linii electrice prin subcontractor ... SRL; Lucrări de canalizări ape pluviale și Lucrări pentru conducte de alimentare cu apă prin subcontractor ... SRL; SC ... SA va executa Lucrări de construcții de drumuri – procurare, așternere mixtrui asfaltice’’, informațiile în cauză au corespuns întrebării formulate, clarificând acest aspect. De asemenea, Consiliul va respinge și alegația autorității contractante din cadrul punctului de vedere nr. 34181/28.03.2023, înregistrat la CNSC sub nr. 16978/29.03.2023, potrivit căreia ,,nu a fost solicitat un acord de asociere revizuit deoarece comisia de evaluare nu are dreptul de a-i solicita ofertantului căruia i-a fost transmisă o solicitare de clarificare răspunsul exact pe care trebuie să îl dea’’, întrucât, conform dispozițiilor 134 alin. 4) din H.G. nr. 395/2016 anterior invocat, clarificarea solicitată ,,trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare’’. Prin urmare, în situația în care autoritatea contractantă considera că asocierea contestatoarea trebuia să-i prezinte acordul de asociere revizuit, trebuia să precizeze, în mod expres, acest lucru în cadrul solicitării de clarificări nr. 67995/28.12.2022. Or, în lipsa unei asemenea mențiuni, Consiliul constată că primul motiv de respingere al ofertei contestatoarei nu se susține, critica aferentă urmând a fi admisă, cu obligarea autorității contractante la luarea în considerare a răspunsului respectiv. Referitor la cel de-al doilea motiv de respingere, Consiliul reține că, în anexa răspunsului din data de 03.01.2023, ... SRL transmite DUAE revizuit, formular în cadrul căruia la rubrica A:Informații privind operatorul economic precizează următoarele: ,,Ofertantul care a depus Pagina 40 din 48
oferta: SC ... SRL (...) membrii participanți: ... SRL – subcontractant; ... SRL – subcontractant’’, oferta asocierii contestatoare fiind respinsă deoarece ,,a fost omis asociatul societatea ... SA’’. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge afirmația autorității contractante din cadrul punctului de vedere mai sus menționat, potrivit căreia oferta contestatoarei a fost respinsă deoarece ,,DUAE revizuit nu a fost completat corect, dovedind neglijență în elaborarea ofertei de către ASOCIEREA ... SRL/... SA’’, întrucât în DUAE-ul inițial depus, subcontractantul ... SRL a completat corect rubrica în cauză (,,... cu rol de ofertant’’), fapt luat în considerare chiar de către autoritatea contractantă, conform procesului – verbal nr. 1/64317/05.12.2022, unde aceasta a enunțat denumirea operatorilor economici care au depus oferte. În aceste condiții, Consiliul stabilește că situația de mai sus se încadrează în limitele prevăzute la art. 135 alin. 3) din H.G. nr. 395/2016, conform căruia ,,În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire’’. Prin urmare, Consiliul constată că nici cel de-al doilea motiv de respingerea a ofertei contestatoarei nu este legal, motiv pentru care va admite critica în cauză și va obliga autoritatea contractantă la luarea în considerare a răspunsului aferent. De asemenea, Consiliul constată că nici motivele trei și patru de respingere a ofertei contestatoarei nu se susține, deoarece autoritatea contractantă, prin întrebările aferente din cadrul adresei nr. 67995/ 28.12.2022, a solicitat ,,clarificarea aspectului’’ privind faptul că ,,... SRL (…) ... SRL (…) nu menționează în cuprinsul declarației informații relevante pentru verificarea potențialei situații de conflict de interese’’ și nu prezentarea unor declarații revizuite. Or, prin raportare la modul în care a fost formulată solicitarea de clarificări respectivă, Consiluiul constată că asocierea contestatoare a răspuns în mod concludent (,,Farcaș Valentin Alexandru având cota de participare 100% (…) Cimpan Andrei Calin având cota de participare 100%’’), motiv pentru care va admite critica aferentă și va obliga autoritatea contractantă la luarea în considerare a răspunsurilor în cauză. De asemenea, Consiliul constată că nici cel de-al cincilea motiv de respingere a ofertei contestatorei (,,în DUAE prezentat inițial de liderul de asociere (...) nu sunt identificate informațiile solicitate’’) nu este unul valid, în măsura în care, în punctul de vedere nr. 34181/28.03.2023, Pagina 41 din 48
înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 16978/29.03.2023, autoritatea contractantă, referitor la utilaje, recunoaște că ,,prin răspunsul la solicitarea de clarificare contestatoarea a transmis DUAE ul revizuit, completând informațiile inițiale’’. De altfel, modul contradictoriu în care autoritatea contractantă încearcă să justifice acest motiv în comunicarea rezultatului procedurii (,,sunt indicate utilaje care nu au fost solicitate de către autoritatea contractantă și nu corespund celor declarate în DUAE’’), fără a menționa, în mod clar, utilajele necorespunzătoare, în măsura în care, conform cerinței aferente din fișa de date a achiziției, este vorba despre ,,nivelul minim’’ necesar derulării activităților din cadrul contractului care urmează a fi atribuit. Totodată, Consiliul va respinge și alegațiile autorității contractante potrivit cărora aceasta din urmă nu a luat în considerare informațiile referitoare la utilaje (,,nu a evaluat documente parte a propunerii tehnice’’) deoarece MUNICIPIUL REGHIN era obligat să facă acest lucru în baza propriei cerințe de la pct. 5.5 Utilaje, echipamente, materiale din cadrul
caietului
de
sarcini,
pag.
12,
care
prevede următoarele: ,,Contractantul va menționa la nivelul ofertei tehnice utilajele și echipamentele disponibile și propuse pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate’’. Așa cum a fost formulată cerința respectivă, în sensul menționării unui ,,nivel minim’’ (cel puțin), a lăsat la latitudinea ofertanților modul în care vor preciza utilajele aferente raportat la activitățile care urmează a fi executate. Pe cale de consecință, Consiliul va admite critica în cauză și va obliga autoritatea contractantă la luarea în considerare a răspunsului aferent. În ceea ce privește cel de-al șaselea și ultimul motiv de respingere a ofertei asocierii contestatoare, respectiv că ,,răspunsul la solicitarea de clarificare este semnat de dl Farcaș Valentin Alexandru în numele Asocierii SC ... SRL/... SA/SC TEST PRIMA SRL’’, deoarece în denumire apare o a treia societate (SC TEST PRIM SRL), Consiliul consideră că situația în cauză se circumscrie în mod evident dispozițiilor art. 135 alin. 3) din H.G. nr. 395/2016, fiind un viciu de formă, denumirea corectă a asocierii contestatoare fiind consemnată chiar de către autoritatea contaractantă în cadrul procesului – verbal nr. 1/ 64317/05.12.2022, de deschidere a ofertelor și prin urmare, informația aferentă se coroborează cu cea inițial prezentată. De altfel, chiar autoritatea contractantă, în cadrul punctului de vedere nr. 34181/28.03.2023, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 16978/ 29.03.2023, utilizaează sintagma ,,eroare materială’’ (,,dacă documentul nu ar fi fost însușit prin semnătură olografă de către dl. Farcaș Valntin Alexandru am putea considera că aceasta reprezintă o eroare materială’’), fapt ce dovedește că măsura respingerii ofertei Pagina 42 din 48
contestatoarei pentru motivul aferent este una disproporționată, în evidentă contradicție cu respectarea principiului proporționaltății consacrat la art. 2 alin. 2) lit. e) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul constată că se impune admiterea, în parte, a contestației în cauză, cu obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatoarei cu luarea în considerare a informațiilor prezentate de către ASOCIEREA ... SRL/... SA în cadrul adresei de răspuns din data de 03.01.2023. Pe de altă parte, Consiliul va respinge solicitările contestatoarei de declarare a ofertei sale ,,drept acceptabile şi, respectiv, admisibile’’, întrucât anterior s-a dispus reevaluarea acesteia. În continuare, referitor la contestația formulată de către ... – ... SA (dosar nr. 774/2023), Consiliul reține că potrivit comunicării rezultatului procedurii aceasta a fost respinsă ,,ca neconformă baza art. 215 alin. 5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu prevederile art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016 «oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini» (...) motivele concrete (...) nu ați prezentat ca număr, funcții și responsabilități personalul de execuție necesar executării lucrărilor corelat cu personalul din listele cu cantitățile de lucrări, în cadrul propunerii tehnice (...) în cadrul paginilor 331 – 461 din propunerea tehnică, indicate prin răspunsul la solicitarea de clarificări ați prezentat doar un tabel cu personalul de specialitate, personal care are rol de supraveghere, coordonare, control, etc. anexând acestuia documente prin care justificați experiența profesională și calificările deținute, fără a menționa personalul care execută efectiv lucrările de infrastructură rutieră și rețele de apă – canalizare, personalul de execuție a fost prezentat doar de către subcontractantul ENERGO POWER SRL, pentru partea sa de contract: lucrări la rețele electrice’’. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, se precizează că ,,propunerea tehnică să cuprindă secțiunile din structura caietului de sarcini, după cum urmează: (...) 2) personalul disponibil și propus pentru executarea contractului’’. De asemenea, la pct. 5.4 Personalul Contractantului din cadrul caietului de sarcini, pag. 12, este menționată următoarea cerință: ,,Contractantul va menționa la nivelul ofertei tehnice personalul disponibil și propus pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate, sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului și al calificărilor deținute, fără a fi necesară nominalizarea acestora’’. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei, Consiliul reține că acesta a prezentat, la pag. 333 – 334, tabelul cu personalul de specialitate în funcții cheie pentru realizare lucrării, după cum Pagina 43 din 48
urmează: ,,Răzvan Voinea – manager contract; Danila Claudiu – șef șantier; Burian Angela – responsabil CQ; Vultur Ioan – responsabil SSM; Mihancea Dan Lucian – responsabil tehnic cu execuția drumuri; Demian Ciprian – topograf; Muresan Marius – responsabil trafic; Nap Ioan – responsabil tehnic cu execuția – lucrări edilitare; Bauer Mihai – inginer instalații’’. Totodată, Consiliul va lua în considerare că, în aplicarea dispozițiilor art. 209 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, anterior citate, prin adresa nr. 28907/22.02.2023, pag. 1 – 17, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei următoarele clarificări: ,,(...) Referință: Caiet de sarcini 5.4. Personalul Contractantului Contractantul va menționa la nivelul ofertei tehnice personalul disponibil și propus pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate, sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului și al calificărilor deținute, fără a fi necesară nominalizarea acestora. Vă rugăm indicați în cadrul Propunerii tehnice transmise de societatea dumneavoastră unde anume ați menționat personalul disponibil și propus pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate, sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului și al calificărilor deținute’’. La solicitarea de mai sus, contestatoarea răspunde prin adresa nr. 667/R/24.02.2023, pag. 1 – 3, astfel: ,,1. Personalul disponibil și propus pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate, sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului și al calificărilor deținute este prezentat în propunerea tehnică a subscrisei la paginile 331-461. Conform cerințelor Caiet de sarcini 5.4. Personalul Contractantului, se solicită reprezentant Manager de proiect și/sau Director de proiect și/sau Coordonator de proiect, Șef de șantier, respectiv Responsabil/i tehnic cu execuția. Subscrisa, prin propunerea tehnică, paginile 331-461, a asigurat toți acești specialiști. Mai mult decât atât, în urma experientei vaste in acest domeniu de activitate, subscrisa a venit cu personal suplimentar necesar in executia lucrarilor si a prezentat posturile ocupate de acestia. Totodata prin prisma subcontractantilor declarati in cadrul acestei proceduri, am asigurat si accesul la specialisti pentru lucrarile de specialitate. Aceste documente referitoare la personalul de specialitate al subcontractantilor, se regasesc la paginile 957-1017 pentru ENERGO POWER, 1304-1309 pentru RADMAR, respectiv 1312-1331 pentru INSTAROM’’. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge alegațiile contestatoarei potrivit cărora ,,am depus toate diligențele pentru a răspunde cerințelor documentației de atribuire, ba chiar am indicat poziții suplimentare absolut necesare în execuția contractului’’, întrucât, pe lângă cei 3 (trei) experți menționați în cadrul caietului de sarcini (manager proiect, șef de șantier și responsabil tehnic cu execuția), pag.8-10, s-a solicit și precizarea ,,personalului disponibil și propus Pagina 44 din 48
pentru executarea contractului corelat cu tipul lucrărilor care vor fi executate’’. Or, în condițiile în care potrivit proiectului tehnic de execuție, anexat caietului de sarcini, se prevăd, spre exemplu, realizarea de ,,lucrări de amenajarea intersecțiilor cu străzile laterale și realizarea de dispozitive de scurgere și evacuare a apelor de suprafață (lucrări de consolidare – îmbrăcăminte asfaltică, sistem rutier, scurgerea apelor, amenajarea terenului, montaj utilaje și echipamente tehnoligice, spargere beton simplu/armat, decapare strat asfaltic)’’, pag. 1 -10, contestatoarea trebuia să precizeze clar în cadrul propunerii tehnice categoriile de personal aferente acestor lucrări ,,sub aspectul posturilor ocupate în cadrul contractului și al calificărilor deținute’’, și nu doar personalul coordonator (spre exemplu: manager de proiect). Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile contestatoarei potrivit cărora ,,a precizat că are angajați cu contract de muncă pentru asigurarea specialiștilor necesari (responsabil CQ) în vederea verificării nivelului de calitate’’, în măsura în care, prin răspunsul dat prin adresa nr. 667/R/ 24.02.2023 nu a precizat personalul care va executa lucrările de consolidare mai sus enumerate. Totodată, Consiliul nu va reține ca întemeiate nici susținerile contestatoarei cu privire la ,,personalul de specialitate al subcontractanților’’, deoarece aceștia vor executa numai anumite lucrări, cum ar fi: ... SRL – rețele electrice, pag. 957 - 1017; ... SRL – instalații de limitare și stingere a incendiilor, pag. 1304 – 1309; ... SRL – instalații gaze naturale, pag. 1312 – 1331, astfel că celelalte lucrări, respectiv cele de consolidare, rămân neacoperite în ceea ce privește personalul aferent, astfel cum rezultă și din motivarea anterioară. Având în vedere cele de mai sus, respectiv adresa de răspuns nr. 667/R/24.02.2023, a contestatoarei, Consiliul constată incidența dispozițiilor art. 134 alin. 5) din H.G. nr. 395/2016, potrivit cărora ,,În cazul în care (...) clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă’’. Consiliul nu va reține afirmațiile contestatoarei potrivit cărora este ,,practic imposibil ca muncitorii să ocupe posturi în cadrul contractului’’, în măsura în care conform dispozițiilor art. 1 din Ordinul nr. 86/2000 privind completarea clasificării ocupațiilor din România (C.O.R.), oricare dintre ocupațiile prevăzute în respectivul act pot fi exercitate, în mod legal, în cadrul unui contract (în speță – săpător manual – cod COR – 931204). Mai mult, în situația în care contestatoarea considera că cerința în cauză era contrară ,,doctrinei de dreptul muncii’’, se putea prevala de dispozițiile art. 8 alin. 1) din Legea nr. 101/2016 și contesta respectiva cerința sau solicita clarificări în această privință, conform art. 160 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice (,,Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii Pagina 45 din 48
suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs’’). În condițiile în care nu a făcut acest lucru, prin depunerea ofertei, în mod automat, se prezumă că a însușit-o ca atare, față de oferta sa fiind incidente dispozițiile art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016, care stipulează că ,,Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (...)’’. Or, astfel cum rezultă din motivarea anterioară, propunerea tehnică a contestatoarei nu conține personalul propus pentru lucrările din cadrul contractului (spre exemplu, cel cu privire la lucrările de consolidare), aspect care denotă nerespectarea dispozițiilor imperative ale normei juridice mai sus enunțate. În aceste condiții, Consiliul constată că autoritatea contractantă, în mod corect, a respins propunerea tehnică a contestatoarei ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece ,,nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini’’, astfel cum este precizat și în cadrul raportului procedurii nr. 32117/15.03.2023. Consiliul nu va lua în considerare nici alegațiile contestatoarei cu privire la oferta desemnată câștigătoare, în măsura în care aceasta se limitează la a afirma generic că ,,din documentele dosarului achiziției (…) am constatat că nici ofertantul câștigător nu a indicat numărul (…) pentru personalul de execuție’’, aspecte contrare atât dispozițiilor art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, cât și jurisprudenței europene (cauza C290/07), conform căreia ,,existența unei denaturări trebuie să fie demonstrată de recurent întrun mod destul de precis, indicânduse cu exactitate elementele care ar fi fost denaturate și dovedinduse erorile de evaluare’’. De altfel, deși a studiat dosarul cauzei în data de 05.04.2023, contestatoarea nu a mai abordat deloc acest subiect în cadrul notelor scrise înregistrate la C.N.S.C. sub nr. 18810/06.04.2023. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul constată că se impune respingerea, ca nefodată, a contestației depuse de către ... – ... SA. Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (2), (5) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către ... SRL, în calitate de lider al ASOCIERII ... SRL/... SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și va anula raportul procedurii nr. 32117/15.03.2023, în partea privind evaluarea documentelor de calificare ale contestatoarei, precum și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.2023. Va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză prin reevaluarea documentelor de calificare depuse de către ASOCIEREA ... SRL/... SA, cu luarea în considerare a adresei de Pagina 46 din 48
răspuns din data de 03.01.2023, conform motivării anterioare, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Va respinge solicitarea contestatoarei de declarare a ofertei sale ,,drept acceptabile şi, respectiv, admisibile’’, întrucât anterior s-a dispus reevaluarea acesteia. Va respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii de atribuire în cauză, întrucât remedierile dispuse respectă principiile statuate la art. 2 alin. 2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către ... – ... SA în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către ... SRL, în calitate de lider al ASOCIERII ... SRL/... SA, cu sediul social în satul Rodna, ... în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... Mureș și anuleză raportul procedurii nr. 32117/15.03.2023, în partea privind evaluarea documentelor de calificare ale contestatoarei, precum și toate actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicarea rezultatului procedurii nr. 32149/15.03.2023. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză prin reevaluarea documentelor de calificare depuse de către ASOCIEREA ... SRL/... SA, cu luarea în considerare a adresei de răspuns din data de 03.01.2023, conform motivării anterioare, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Respinge solicitarea contestatoarei de declarare a ofertei sale ,,drept acceptabile şi, respectiv, admisibile’’, întrucât anterior s-a dispus reevaluarea acesteia. Respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii de atribuire în cauză, întrucât remedierile dispuse respectă principiile statuate la art. 2 alin. 2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Respinge, ca nefodată, contestația formulată de ... – ... SA, cu sediul social în municipiul ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 47 din 48
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 48 (patruzecișiopt) pagini Pagina 48 din 48
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.