AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 475/2016

Dosar 475/2016

Dosar finalizat
Complet C8Prima înregistrare: 2016-03-14Decizie fond: 431 · 22.03.2016

Respinge pe fond

9Evenimente
1Decizii
0Încheieri
2016An dosar

Pe scurt

Status: Dosar finalizat. Complet: C8.

Soluție consemnată: Respinge pe fond.

Decizia de fond menționată în registru: 431, data 22.03.2016.

Istoricul cuprinde 9 evenimente, între 2016-03-14 și 2016-03-22. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:39:03.210Z.

Dosar CNSC 475/2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 431/C8/475 din 22.03.2016

Data din document
2016-03-22
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Reabilitare sistem rutier pe DJ 691A Maşloc - Remetea Mică - Charlottenburg, km 0+000 - 7+700, L=7,7 km”, cod CPV: 45233120-6 Lucrări de construcţii de drumuri (Rev. 2), iniţiată prin publicarea invitaţiei de participare nr. 384955/17.02.2015, s-a solicitat Consiliului: - să dispună anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii cu nr. 740/04.03.2016, respectiv anularea procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 728/04.03.2016; - să oblige autoritatea contractantă la deschiderea ofertei sale; - să oblige autoritatea contractantă la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei contestaţii, constând în contravaloarea poliţei garanţiei de bună conduită. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC SENERA SA în contradictoriu cu JUDEŢUL TIMIŞ - DIRECŢIA PENTRU ADMINISTRAREA DRUMURILOR ŞI PODURILOR JUDEŢENE TIMIŞ şi dispune continuarea procedurii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.664 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 890 07 45 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006 cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 431/C8/475 Data: 22.03.2016 Prin contestaţia nr. 163/14.03.2016, înregistrată la CNSC cu nr. 6965/14.03.2016, înaintată de SC SENERA SA, cu sediul în Dorolţ, str. Principală, nr. 450, judeţul Satu Mare, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J30/782/2013, având CUI RO3200560, reprezentată legal prin Ioan Batin, în numele Asocierii SC SENERA SA – SC RONO AQUA SRL, formulată împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii cu nr. 740/ 04.03.2016, respectiv a procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 728/04.03.2016, acte emise de JUDEŢUL TIMIŞ - DIRECŢIA PENTRU ADMINISTRAREA DRUMURILOR ŞI PODURILOR JUDEŢENE TIMIŞ, cu sediul în Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 17, camera 407, judeţul Timiş, cod poştal: 300034, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de cerere de oferte, cu fază finală de licitaţie electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Reabilitare sistem rutier pe DJ 691A Maşloc - Remetea Mică - Charlottenburg, km 0+000 - 7+700, L=7,7 km”, cod CPV: 45233120-6 Lucrări de construcţii de drumuri (Rev. 2), iniţiată prin publicarea invitaţiei de participare nr. 384955/17.02.2015, s-a solicitat Consiliului: - să dispună anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii cu nr. 740/04.03.2016, respectiv anularea procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 728/04.03.2016; - să oblige autoritatea contractantă la deschiderea ofertei sale; - să oblige autoritatea contractantă la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei contestaţii, constând în contravaloarea poliţei garanţiei de bună conduită. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR 1

§ 2

DECIDE Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC SENERA SA în contradictoriu cu JUDEŢUL TIMIŞ - DIRECŢIA PENTRU ADMINISTRAREA DRUMURILOR ŞI PODURILOR JUDEŢENE TIMIŞ şi dispune continuarea procedurii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 48.046 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 180/07.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 6079/07.03.2016, S.C. ... S.R.L., cu sediul în ... înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CIF RO ..., lider al Asocierii S.C. ... S.R.L. - S.C. ...S.R.L., a contestat actul administrativ nr. 3398/02.03.2016 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prin „cerere de oferte”, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiective de investiţii incluse în Programul naţional de construcţii de interes public sau social «Subprogramul Aşezăminte culturale»” Pachet 70 - LOTURI 1-3, cod CPV 45200000-9 (Rev.2), Lotul 3 – „Reabilitare, modernizare şi dotare cămin cultural, comuna Luncăviţa, judeţul Tulcea”, iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ... şi a solicitat

§ 2

anularea

§ 3

comunicării

§ 4

rezultatului

§ 5

procedurii

§ 6

nr. 3398/02.03.2016, anularea raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente, obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de achiziţie şi la reevaluarea ofertei prezentată de S.C. ... S.R.L.. În baza dispoziţiilor legale aplicabile, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge excepţia invocată de autoritatea contractantă referitoare la nerespectarea prevederilor art. 2711 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Respinge excepţia invocată de autoritatea contractantă privind lipsa de interes a contestatoarei în formularea contestaţiei. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de S.C. ... S.R.L., cu sediul în ...., lider al Asocierii S.C. ... S.R.L. - S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în 1

§ 7

municipiul Bucureşti, Piaţa Naţiunilor Unite nr. 9, bl. 107, tronson 2, sector 5. Dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru autoritatea contractantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE Prin contestaţia nr. 180/07.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 6079/07.03.2016, formulată de S.C. ... S.R.L., lider al Asocierii S.C. ... S.R.L. - S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, împotriva actului administrativ nr. 3398/02.03.2016 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prin „cerere de oferte”, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiective de investiţii incluse în Programul naţional de construcţii de interes public sau social «Subprogramul Aşezăminte culturale»” Pachet 70 - LOTURI 1-3, cod CPV 45200000-9 (Rev.2), Lotul 3 – „Reabilitare, modernizare şi dotare cămin cultural, comuna Luncăviţa, judeţul Tulcea”, s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3398/02.03.2016, anularea raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente, obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de achiziţie şi la reevaluarea ofertei prezentată de S.C. ... S.R.L.. În susţinerea contestaţiei sale, contestatoarea aduce la cunoştinţă că oferta sa a fost respinsă fără „detalierea argumentelor în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”, nefiind astfel respectate prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006. Contestatoarea consideră abuzivă decizia autorităţii contractante de declarare a ofertei sale ca inacceptabilă în baza prevederilor art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006, pentru că nu ar îndeplini una din cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire, respectiv cerinţa nr. 3 din fişa de date în ceea ce priveşte probarea experienţei profesionale specifice. În acest context, contestatoarea susţine că, în procesul de evaluare, autoritatea contractantă nu a ţinut cont de documentele depuse în cadrul ofertei şi confirmate prin răspunsul nr. 70/03.02.2016, la solicitarea de clarificări nr. 434L/02.02.2016, în ceea ce priveşte probarea experienţei profesionale specifice pentru următorii specialişti: Staicu Bogdan Mirel, Tudoran Alexandru şi Agrigoroae Dorin. Contestatoarea susţine că aceşti specialişti îndeplinesc cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire, deoarece toţi sunt semnatarii contractelor de lucrări de construcţii şi de proiectare prezentate ca experienţă similară şi acceptate de comisia de evaluare, sunt calificaţi din punct de vedere profesional (fapt atestat cu diplome - studii superioare) şi deţin o vastă experienţă în domeniile solicitate - 2

§ 8

evidenţiată în formularul nr. 15 din ofertă aşa cum rezultă din contractele de muncă, extrasul Revisal şi CV - urile prezentate în cadrul ofertei. Mai mult, contestatoarea consideră că, autoritatea contractantă nu a luat în considerare în procesul de evaluare, instrucţiunile emise de către ANRMAP în aplicarea dispoziţiilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) lit. c) din OUG nr. 34/2006, privind cerinţele de calificare ce vizează capacitatea profesională. În continuare, contestatoarea aduce critici cu privire la declararea câştigătoare a ofertei depusă de S.C. ... S.R.L., considerând că autoritatea contractantă nu a respectat dispoziţiile art. 33 alin. (3) lit. b) din HG nr. 925/2006. În fapt, contestatoarea susţine că ofertantul S.C. ... S.R.L. nu a respectat condiţiile solicitate la capitolul III. 1.1.a) Garanţie de participare, punctul 3) din fişa de date, conform căruia „Perioada de valabilitate a garanţiei pentru participare: 90 de zile de la termenul limită de depunere a ofertelor”, întrucât acesta a prezentat garanţia de participare la licitaţie cu valabilitate până la data de 16.03.2016, astfel cum este consemnat la pagina 11 din Procesul Verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 6387L/18.12.2015. Astfel, având în vedere că termenul limită de depunere a ofertelor a fost 18.12.2015, prima zi a perioadei de valabilitate a garanţiei de participare la licitaţie fiind 19.12.2015, perioada solicitată de 90 de zile este cuprinsă între datele de 19.12.2015 şi 17.03.2016, astfel cum rezultă din calculul efectuat şi prezentat de contestatoare: „19.12.2015 - 31.12.2015: 13 zile 01.01.2016 - 31.01.2016: 31 zile 01.02.2016 - 29.02.2016: 29 zile (2016 este an bisect!) 01.03.2016- 17.03.2016 : 17 zile”. De asemenea, contestatoarea susţine că S.C. ... S.R.L. nu a respectat nici cerinţa cap. III. 1. a) pct. 5 din fişa de date, întrucât nu a prezentat dovada plăţii primei de asigurare pentru Poliţa de asigurare privind garanţia de participare, iar Comisia a solicitat prezentarea acestui document până la data de 21.12.2015 ora 16:30, aspecte ce au fost consemnate la pag. 14 din Procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 6387L/18.12.2015. De asemenea, contestatoarea susţine, conform datelor din tabelul cu informaţii de la pagina 13 din Procesul Verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 6387L/18.12.2015, că nici ofertantul S.C. ... S.R.L. în asociere cu S.C. ...S.R.L. nu a respectat condiţiile solicitate capitolul III. 1.1.a) Garanţie de participare, punctul 3) din fişa de date, conform căruia „Perioada de valabilitate a garanţiei pentru participare: 90 de zile de la termenul limită de depunere a ofertelor”, existând o discrepanţa între valabilitatea ofertei şi valabilitatea poliţei de asigurare pentru garanţia de participare. În continuare, contestatoarea redă conţinutul solicitării de clarificări nr. 434L/02.02.2016 emisă de autoritatea contractantă şi al răspunsului nr. 70/03.02.2016 formulat la cererea autorităţii contractante. În final, contestatoarea precizează că garanţia de bună conduită a fost constituită prin poliţa de asigurare de garanţie de bună conduită 3

§ 9

seria M nr. 000019670 /04.03.2016 emisă de S.C. CITY INSURANCE S.A. - SOCIETATE DE ASIGURARE - REASIGURARE în valoare de 7.691,62 lei cu valabilitate de la 05.03.2016 până la 06.06.2016, „depusă în original împreună cu dovada plăţii [O.P. CEC BANK/03.03.2016 - original (...); O.P. CEC BANK/04.03.2016 - original (...) şi bilet la ordin CECE3AH nr. 0187800 pentru suma de 7.691,62 lei - copie xerox (...) la ... S.A.]. În dovedirea contestaţiei sale, contestatoarea S.C. ... S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Consiliul, prin adresa nr. 6367/407 C5/08.03.2016, în temeiul art. 275 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, a solicitat contestatoarei să comunice, în termen de cel mult 3 (trei) zile de la primirea prezentei, în copie conformă cu originalul, dovada asocierii încheiată între S.C. ... S.R.L.. şi S.C. ...S.R.L., precum şi acordul acestui asociat privind depunerea contestaţiei în discuţie şi dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestaţiei depusă la Consiliu, în conformitate cu art. 271 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Prin adresa nr. 6368/407 C5/08.03.2016, Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă despre depunerea contestaţiei formulată de S.C. ... S.R.L. şi i-a solicitat să transmită documentele necesare, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 din OUG nr. 34/2006, între care, dosarul achiziţiei publice definit de art. 213 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, inclusiv documentele de calificare ale contestatoarei, garanţiile de participare depuse de către toţi operatorii economici implicaţi în procedură, dovada transmiterii unei copii a contestaţiei către aceştia, dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare, precum şi confirmarea sa privind primirea în original a Poliţei de asigurare de garanţie de bună conduită seria M nr. 000019670. Prin adresa nr. 4107/14.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 6982/14.03.2016, autoritatea contractantă a transmis, în original, punctul de vedere nr. 4108/14.03.2016 şi în copie certificată, o parte din dosarul achiziţiei, cu menţiunea că, nu a primit „în original, aşa cum se impune (dar nici măcar în copie), în îndeplinirea prevederilor art. 2711 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, poliţa de asigurare de garanţie bancară de bună conduită seria M nr. nr. 000019670 emisă de SC CITY INSURANCE SA /.../”. În punctul său de vedere nr. 4108/14.03.2016, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Astfel, autoritatea contractantă susţine că în răspunsul nr. 70/03.02.2016, formulat de S.C. ... S.R.L. la solicitarea de clarificări nr. 434L/02.02.2016, în ceea ce priveşte probarea experienţei profesionale specifice pentru specialiştii propuşi menţionează următoarele: - pentru domnul Staicu Bogdan Mirel, propus pentru funcţia de manager de proiect, S.C. ... S.R.L. a indicat documentele referitoare la Experienţa similară F12, pag. 78 – 160, unde se regăseşte contractul de lucrări nr. 4454/09.04.2012, semnat de acesta în calitate de executant; - pentru domnul Tudoran Alexandru propus pentru funcţia de şef de şantier, S.C. ... S.R.L. a indicat contractul de lucrări nr. 63/03.09.2009, încheiat între SC ...SRL şi SC ...SRL, persoana în discuţie având funcţia de administrator; 4

§ 10

- pentru domnul Agrigoroae Dorin - propus pentru funcţia de coordonator de proiectare, S.C. ... S.R.L. indică documentele privind experienţa similară F13, respectiv paginile 351-360, unde se află contractul de lucrări nr. 227/15.12.2014, persoana în discuţie având funcţia de proiectant în cadrul contractului. Având în vedere aspectele prezentate, autoritatea contractantă apreciază că din nici un document (contracte de muncă, extras REVISAL, contracte de lucrări, CV-uri) prezentat de ofertant nu rezultă că specialiştii mai sus menţionaţi au deţinut sau deţin funcţia pentru care au fost nominalizaţi în cadrul procedurii. Referitor la criticile privind ofertantul declarat câştigător cât şi ofertantul Asocierea S.C. ... S.R.L. - S.C. ...S.R.L., autoritatea contractantă precizează că garanţia de participare a fost constituită de către cei doi ofertanţi conform cerinţelor din fişa de date a achiziţiei, secţiunea III.1.1.a) punctul 3), potrivit cărora „Perioada de valabilitate a garanţiei pentru participare: 90 de zile de la termenul limită de depunere a ofertelor”. Astfel perioada de valabilitate a garanţiei pentru participare s-a împlinit la data de 16.03.2016 şi, prin urmare, perioada de 90 de zile solicitată a fost acoperită de ofertanţi. Autoritatea contractantă menţionează că în cadrul Procesului Verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 6387L/18.12.2015 a solicitat ofertanţilor SC ...SRL şi SC ... SRL să prezinte până la data de 21.12.2015 ora 16:30 dovada plăţii primei de asigurare din 17.12.2015, ofertanţii răspunzând solicitării, în termenul stabilit. De asemenea, autoritatea contractantă arată că în urma evaluării ofertelor a declarat câştigătoare oferta prezentată de SC ... SRL, ofertele prezentate de Asocierea S.C. ... S.R.L. - S.C. ...S.R.L. şi de către Asocierea S.C. ... S.R.L. - S.C. ...S.R.L. fiind declarate inacceptabile. Faţă de cele mai sus prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi „lipsită de interes deoarece oferta câştigătoare este admisibilă şi conformă”. În finalul punctului de vedere, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate „în raport de circumstanţele de fapt ale cauzei, exercitarea cu rea credinţă, a contestatoarei a dreptului de a ataca actul emis de autoritatea contractantă şi să dispuneţi reţinerea garanţiei de bună conduită de către autoritatea contractantă”. Prin adresa nr. 7133/407 C5/15.03.2015, comunicată pe fax şi recepţionată de către contestatoare în aceeaşi zi, Consiliul a solicitat acesteia să precizeze, până la data de 16.03.2016 ora 12:00, modalitatea de comunicare la autoritatea contractantă, în original, a Poliţei de asigurare de garanţie de bună conduită seria M nr. 000019670 depusă la Consiliu, precum şi dovada privind primirea acesteia de către autoritatea contractantă. Contestatoarea a confirmat recepţionarea adresei sus amintite, prin înregistrarea acesteia sub nr. 199/15.03.2016 şi remiterea acesteia către Consiliul, fiind înregistrată sub nr. 7211/15.03.2016. Prin adresa nr. 200/15.03.2016 transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 7270/16.03.2016, contestatoarea a răspuns solicitării Consiliului, precizând că domnul 5

§ 11

Staicu Bogdan Mirel, a depus, în original, la sediul autorităţii contractante, contestaţia nr. 180/07.03.2016, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 3632/07.03.2016 însoţită de Poliţa de asigurare de garanţie de bună conduită seria M nr. 000019670/04.03.2016 emisă de S.C. CITY INSURANCE S.A. - SOCIETATE DE ASIGURARE - REASIGURARE în valoare de 7.691,62 lei cu valabilitate de la 05.03.2016 până la 06.06.2016, depusă în original împreună cu dovada plăţii (O.P. CEC BANK/03.03.2016-original; O.P. CEC BANK/04.03.2016 - original şi bilet la ordin CECE3AH nr. 0187800 pentru suma de 7.691,62 lei - copie xerox) la ...S.A. Contestatoarea susţine, de asemenea, că dovada privind depunerea garanţiei de bună conduită la autoritatea contractantă o reprezintă chiar solicitarea acesteia, din punctul de vedere „nr. 4109/14.0.32016”, adresată Consiliului de a dispune „reţinerea garanţiei de bună conduită de către autoritatea contractantă”. Prin adresa nr. 196/15.03.2016, comunicată prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 7272/16.03.2016, contestatoarea a comunicat dovada asocierii încheiată între S.C. ... S.R.L. şi S.C. ...S.R.L., respectiv Acordul de Asociere nr. 768/15.12.2015, acordul asociatului S.C. ...S.R.L. privind depunerea contestaţiei în discuţie, respectiv Acordul nr. 179/07.03.2016, Formularul nr. 2 – Împuternicire (depus la autoritatea contractantă la data licitaţiei) şi dovada înaintării către autoritatea contractantă a contestaţiei depusă la Consiliu, aceasta fiind înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 3632/07.03.2016. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile părţilor Consiliul reţine următoarele: Autoritatea contractantă ... SA a iniţiat procedura de atribuire, prin cerere de oferte, a contractului de lucrări având ca obiect „Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiecte de investiţii incluse în Programul naţional de construcţii de interes public sau social «Subprogramul Aşezăminte culturale»” pachet 70 – Loturi 1-3”, cod CPV 45200000-9, contract divizat în trei loturi, prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. 382856/03.12.2015, stabilind data deschiderii ofertelor la 18.12.2015, criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi valoarea totală estimată a celor trei loturi, fără TVA, de 1.829.146 lei. În cadrul procedurii de atribuire, aşa cum rezultă din conţinutul procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 6387 L/18.12.2015, pentru lotul 3 care face obiectul prezentei cauze, au depus oferte 3 operatori economici şi asocieri de operatori economici, după cum urmează: Asocierea SC ... SRL - SC ...SRL, Asocierea SC ... SRL - SC ...SRL – D şi SC ... SRL. După evaluarea ofertelor depuse în cadrul lotului 3, autoritatea contractantă a declarat câştigătoare oferta depusă de SC ... SRL, iar ofertele depuse de Asocierea SC ... SRL - SC ...SRL – D şi de Asocierea SC ... SRL - SC ...SRL, au fost respinse ca inacceptabile, aspecte consemnate în cadrul raportului procedurii înregistrat sub nr. 816 L/02.03.2016. Acest rezultat al procedurii a fost comunicat Asocierii SC ... SRL şi SC ...SRL – D prin adresa nr. 3398/02.03.2016, fiind înregistrată la 6

§ 12

aceasta sub nr. 132/02.03.2016, care, nemulţumită de acesta, a depus prezenta contestaţie. Din conţinutul contestaţiei, rezultă că aceasta vizează următoarele aspecte: - nerespectarea prevederilor art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006 în sensul nedetalierii în actul atacat a argumentelor care au condus la respingerea ofertei contestatoarei şi neluarea în considerare, de către autoritatea contractantă, a documentelor depuse în cadrul ofertei referitoare la probarea experienţei profesionale specifice; - declararea câştigătoare a ofertei depusă de SC ... SRL deşi garanţia de participare nu respectă condiţiile solicitate prin documentaţia de atribuire. Analizând excepţia invocată de autoritatea contractantă referitoare la neîndeplinirea de către contestatoare a prevederilor art. 2711 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, aşa cum rezultă din considerentele prezentate în continuare. Potrivit prevederilor art. 2711 alin. (1) şi (3) din OUG nr. 34/2006, „În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia” iar „Garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/cererii/plângerii”. Odată cu depunerea contestaţiei la Consiliu, autoarea acesteia a prezentat, în copie conform cu originalul, scrisoarea de garanţie bancară de bună conduită seria M nr. 000019670 din 04.03.2016, emisă de CITY INSURANCE S.A. - SOCIETATE DE ASIGURARE – REASIGURARE, în valoare de 7.691,62 lei cu valabilitate de la 05.03.2016 până la 06.06.2016, însoţită de condiţiile generale şi specifice acesteia, O.P. CEC BANK/03.03.2016 şi O.P. CEC BANK/04.03.2016 privind plata primei garanţiei de bună conduită. La solicitarea Consiliului adresată autorităţii contractante, formulată în cadrul adresei nr. 6368/407 C5/08.03.2016, privind confirmarea primirii în original a Poliţei de asigurarea de garanţie de bună conduită seria M nr. 000019670, autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 4107/14.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 6982/14.03.2016, precizând că autoarea contestaţiei nu a prezentat în original dar nici în copie, poliţa de asigurare de garanţie bancară în discuţie la care se face referire în contestaţie. Prin adresa nr. 7133/407 C5/15.03.2016, Consiliul a solicitat contestatoarei să precizeze modalitatea de depunere, în original, a poliţei de asigurare de garanţie de bună conduită şi dovada primirii acesteia de către autoritatea contractantă. La această solicitare, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 200/15.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 7270/16.03.2016, precizând că prezenta contestaţie împreună cu poliţa 7

§ 13

de asigurare de garanţie de bună conduită, au fost depuse, în original, la autoritatea contractantă de către reprezentantul său. La contestaţie au fost anexate paginile 8-19, printre care şi originalul poliţei de asigurare de garanţie de bună conduită, fiind înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 3632/07.03.2016. Analizând conţinutul dosarului achiziţiei transmis Consiliului, rezultă că autoritatea contractantă a înregistrat contestaţia sub nr. 3632/07.03.2016. În conţinutul contestaţiei, aspect reţinut şi într-unul din paragrafele anterioare, autoarea acesteia a precizat următoarele: „Garanţia de bună conduită a fost constituită prin Poliţa de asigurare de garanţie de bună conduită (...) (pag. 8-19) depusă în original împreună cu dovada plăţii (...) la ... SA. (...) prezenta documentaţie conţine 70 de file”. Având în vedere, pe de o parte, faptul că, în conţinutul contestaţiei înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 3632/07.03.2016, autoarea acesteia face referire concretă la depunerea în original a poliţei de asigurare de garanţie de bună conduită la autoritatea contractantă, indicând paginile anexate care dovedesc aceste susţineri (respectiv paginile 8-19), în finalul contestaţiei menţionându-se că „prezenta documentaţie conţine 70 de file”, iar pe de altă parte, faptul că atunci când a înregistrat contestaţia autoritatea contractantă nu a sesizat lipsa vreunui document anexat contestaţiei, la care se face referire prin aceasta, Consiliul nu poate reţine susţinerea autorităţii contractante referitoare la faptul că poliţa de asigurare de garanţie de bună conduită nu a fost depusă, în original, la sediul său. Înregistrarea contestaţiei nr. 180/07.03.2016, împreună cu documentele anexate acesteia, la autoritatea contractantă sub nr. 3632/07.03.2016, reprezintă dovada certă că documentul în discuţie (respectiv Poliţa de asigurare de garanţie de bună conduită), a fost depus, în original, la autoritatea contractantă. În aceste condiţii, Consiliul apreciază că autoarea contestaţiei şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 2711 alin. (3) din OUG nr. 34/2006. Analizând excepţia invocată de autoritatea contractantă privind lipsa de interes a contestatoarei în formularea contestaţiei, întrucât oferta depusă de SC ... SRL este „admisibilă şi conformă”, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care, prezenta contestaţie vizează atât motivele care au condus la respingerea ofertei contestatoarei cât şi stabilirea ofertei câştigătoare, iar în situaţia în care, s-ar constata că sunt întemeiate atât criticile referitoare la oferta contestatoarei cât şi cele referitoare la oferta declarată câştigătoare, s-ar impune necesitatea reevaluării acestora, situaţie care poate conduce la posibilitatea stabilirii ofertei contestatoarei ca fiind câştigătoare. Analizând conţinutul comunicării rezultatului procedurii transmis contestatoarei, rezultă că oferta acesteia a fost declarată inacceptabilă în baza art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006, deoarece nu îndeplineşte una dintre cerinţe de calificare. În legătură cu motivul respingerii ofertei depusă de Asocierea SC ... SRL şi SC ...SRL – D, în comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a menţionat următoarele: „prin adresa nr. 434 8

§ 14

L/02.02.2016, comisia de evaluare v-a solicitat să prezentaţi documente care să probeze experienţa profesională specifică dovedită prin implicarea într-un contract la nivelul căruia să fi derulat activităţi similare celor care fac obiectul prezentei proceduri pentru următorii specialişti: Staicu Bogdan Mirel, Tudoran Alexandru, Agrigoroae Dorin. Dumneavoastră aţi răspuns prin adresa înregistrată la ... cu nr. 466 L/03.02.2016, motivând că documentele se regăsesc în ofertă indicând anumite pagini, dar din documentele menţionate nu rezultă informaţiile solicitate prin fişa de date, motiv pentru care comisia de evaluare consideră oferta inacceptabilă”. De asemenea, în cadrul aceleiaşi adrese, autoritatea contractantă a comunicat numele ofertantului a cărui ofertă a fost declarată câştigătoare, elementele propunerii financiare declarată câştigătoare precum şi termenul în care pot fi depuse contestaţiile. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că actul atacat nu respectă prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006, Consiliul constată următoarele: - potrivit art. 206 alin. (1) din OUG nr. 34/2006: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într- un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200”. - potrivit art. 207 alin. (1) şi (2) lit. din aceeaşi ordonanţă: „(1) În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertantul/ofertanţii câştigător/câştigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate. (2) În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: a) fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”. Analizând critica referitoare la conţinutul comunicării rezultatului procedurii de atribuire, în sensul că oferta a fost respinsă fără detalierea argumentelor care au condus la considerarea acesteia ca inacceptabilă, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care în conţinutul actului atacat, aşa cum rezultă din paragraful precedent, autoritatea contractantă a indicat care au fost motivele care au condus la respingerea ofertei, respectiv neîndeplinirea de către o parte a experţilor 9

§ 15

nominalizaţi a cerinţei de calificare referitoare la experienţa profesională specifică. De altfel, aşa cum rezultă din conţinutul contestaţiei, autoarea acesteia a formulat apărări în legătură cu modalitatea de îndeplinire a cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică, dovedind faptul că a înţeles exact care au fost motivele respingerii ofertei sale. Din conţinutul documentaţiei de atribuire, respectiv III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, Cerinţa nr. 3 - Resurse umane – personal utilizat la proiectarea şi execuţia lucrărilor, rezultă că autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanţilor următoarele: „Se va nominaliza distinct, pentru fiecare din loturile ofertate, minim: Manager de proiect/Reprezentant al antreprenorului. Certificat în urma absolvirii unor cursuri recunoscute naţional şi/sau internaţional sau echivalentul acestora, absolvent de studii superioare, având o experienţă profesională generală de minim 5 ani. Experienţă profesională specifică: - implicarea într-un proiect/contract în care să fi avut atribuţii de manager de proiect. Un şef şantier. Absolvent de studii superioare, având o experienţă profesională generală de minim 5 ani. Experienţă profesională specifică: - implicarea într-un proiect/contract în care să fi avut atribuţii de şef şantier. (...) Coordonator proiectare – calificări şi abilităţi. Studii superioare. Experienţă profesională generală: - experienţă în domeniul studiilor minim 5 ani. Experienţă profesională specifică – implicarea în calitatea de coordonator de proiectare într-un proiect. Note: În scopul demonstrării îndeplinirii cerinţei se va prezenta: - documente care să probeze modul în care va fi asigurată participarea la îndeplinirea viitorului contract (contract de muncă/extras REVISAL, în cazul în care persoana nominalizată este salariată a unuia dintre participanţii la procedură; (...)). Prezentarea de documente edificatoare din care să reiasă experienţa solicitată, cum ar fi: Recomandări/referinţe/contracte de muncă/de colaborare/copie de pe Revisal/alte acte doveditoare (în copii ilizibile cu menţiunea «conform cu originalul») din care să reiasă experienţa solicitată la care a participat. - Curriculum vitae din care să rezulte studiile persoanei respective, eventualele specializări/autorizări/atestări, angajatorul actual, descrierea pe scurt a lucrării care demonstrează experienţa specifică, enumerarea principalelor atribuţii avute la executarea acelei lucrări”. Din conţinutul acestor cerinţe precizate în fişa de date a achiziţiei, rezultă că, pentru dovedirea experienţei profesionale specifice, trebuiau depuse atât „documente edificatoare din care să reiasă experienţa solicitată, cum ar fi: Recomandări/referinţe/contracte de muncă/de colaborare/copie de pe Revisal/alte acte doveditoare (în copii ilizibile cu menţiunea «conform cu originalul») din care să reiasă experienţa solicitată la care a participat”, precum şi „Curriculum vitae din care să rezulte (...) descrierea pe scurt a lucrării care demonstrează experienţa 10

§ 16

specifică, enumerarea principalelor atribuţii avute la executarea acelei lucrări”. Aceste prevederi ale documentaţiei de atribuire nu au făcut obiectul vreunei contestaţii, dobândindu-ţi astfel forţa obligatorie atât pentru ofertaţi cât şi pentru autoritatea contractantă. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe, asocierea contestatoare a nominalizat următorul personal: - manager de proiect - dl. Staicu Bogdan Mirel, pentru care a depus, printre altele, următoarele documente: certificate de absolvire a unor programe de perfecţionare/specializare, diplomă de licenţă, atestat emis de ISCIR – personal tehnic de specialitate, responsabil cu supravegherea lucrărilor la instalaţii sub presiune clasice, CV, diplomă de master, diplome acordate pentru participarea la diverse evenimente, contract individual de muncă, extras din REVISAL; - şef de şantier – dl. Tudoran Alexandru, pentru care a depus printre altele, următoarele documente: diplomă de licenţă, CV, contract individual de muncă, extras REVISAL, contract de lucrări nr. 63/03.09.2009; - coordonator proiectare – dl. Agrigoroae Dorin, pentru care a depus, printre altele, următoarele documente: certificate de absolvire a unor programe de perfecţionare/specializare, contract individual de muncă. În legătură cu cele trei persoane nominalizate pentru posturile de manager proiect, şef şantier şi coordonator proiectare, prin adresa nr. 434 L/02.02.2016, autoritatea contractantă a solicitat asocierii contestatoare, clarificări în sensul prezentării de „documente care să probeze experienţa profesională dovedită prin implicarea într-un contract la nivelul căruia să fi derulat activităţi similare celor care fac obiectul prezentei proceduri mijloace”. Ofertantul a răspuns prin adresa nr. 70/03.02.2016, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 466 L/03.02.2016, în sensul că pentru fiecare dintre cei trei specialişti, a indicat documentele depuse în cadrul documentelor de calificare care conduc la îndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică. Astfel, în ceea ce priveşte managerul de proiect (pentru care a fost nominalizat domnul Staicu Bogdan) contestatoarea a indicat contractul nr. 4454/09.04.2012, depus la paginile 78-160 din documentele de calificare, în ceea ce priveşte şeful de şantier (pentru care a fost nominalizat domnul Tudoran Alexandru) contestatoarea a indicat contractul de lucrări nr. 63/03.09.2009 (depus la paginile 187-194 din documentele de calificare), iar în ceea ce priveşte coordonatorul proiectare (pentru care a fost nominalizat domnul Agrigoroaie Dorin) contestatoarea a indicat contractul de proiectare nr. 227/15.12.2014 (depus la paginile 351-360 din documentele de calificare). Autoritatea contractantă, după analizarea răspunsului primit, a stabilit inacceptabilitatea ofertei contestatoarei constatând, aşa cum rezultă din conţinutul raportului procedurii, că persoanele nominalizate pentru poziţiile manager de proiect, şef de şantier şi coordonator 11

§ 17

proiectare, nu îndeplinesc cerinţa minimă de calificare referitoare la experienţa profesională specifică. Analizând critica referitoare la faptul că autoritatea contractantă a luat decizia respingerii ofertei fără să ia în calcul documentele depuse în cadrul ofertei şi indicate prin răspunsul la solicitarea de clarificări, referitoare la probarea experienţei specifice pentru cei trei specialişti, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată în condiţiile în care, pe de o parte, răspunsul formulat face trimitere la contracte în care persoanele nominalizate au avut calitatea de administrator (domnul Staicu Bogdan şi domnul Tudoran Alexandru) şi director (domnul Agrigoroaie Dorin), calităţi care nu conferă în mod automat certitudinea deţinerii experienţei profesionale solicitate, iar pe de altă parte, documentele depuse nu fac referire concretă la existenţa situaţiilor care ar conduce la îndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică, impusă specialiştilor în discuţie. Astfel, din conţinutul contractului nr. 4454/09.04.2012 şi a documentelor aferente acestuia, încheiat între Primăria oraşului Măcin şi SC ... SRL, având ca obiect „Consolidarea, reabilitarea şi modernizarea clădirii din str. Cetăţii nr. 19 (corp A şi corp B) în scopul utilizării acestora pentru servicii sociale destinate copiilor – centru de zi”, depuse la paginile 78-160 din documentele de calificare, indicat de către contestatoare că ar dovedi îndeplinirea cerinţei de calificare referitoare la experienţa profesională specifică (respectiv „implicarea într-un proiect/contract în care să fi avut atribuţii de manager de proiect”) a managerului de proiect, rezultă că domnul Staicu Bogdan (nominalizat în prezenta procedură pentru poziţia de manager de proiect) a avut calitatea de „Administrator” al executantului lucrărilor, respectiv al SC ... SRL. Aşa cum s-a reţinut într-un paragraf anterior, dovedirea experienţei profesionale specifice, potrivit fişei de date a achiziţiei, trebuia să fie făcută prin „prezentarea de documente edificatoare din care să reiasă experienţa solicitată, cum ar fi: Recomandări/referinţe/contracte de muncă/de colaborare/copie de pe Revisal/alte acte doveditoare (în copii ilizibile cu menţiunea «conform cu originalul») din care să reiasă experienţa solicitată la care a participat. Curriculum vitae din care să rezulte studiile persoanei respective, eventualele specializări/autorizări/ atestări, angajatorul actual, descrierea pe scurt a lucrării care demonstrează experienţa specifică, enumerarea principalelor atribuţii avute la executarea acelei lucrări”. Ori, din niciunul dintre documentele indicate prin răspuns şi depuse în cadrul ofertei nu rezultă faptul că domnul Staicu Bogdan a fost implicat în cadrul acestui contract în calitate de „manager de proiect” (calitatea acestuia în contractul indicat de contestatoare fiind de administrator). Astfel, contractul amintit anterior şi documentele aferente acestuia nu conţin nicio precizare referitoare la faptul că domnul Staicu Bogdan ar fi deţinut, în cadrul respectivului contract, calitatea de manager de proiect, deţinerea calităţii de „administrator”, în condiţiile cerinţelor din fişa de date a achiziţiei, nefiind suficientă în dovedirea cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică de manager de proiect. 12

§ 18

Pe de altă parte, nici CV-ul domnului Staicu Bogdan nu conţine informaţii referitoare la descrierea pe scurt a lucrării care demonstrează experienţa specifică sau la enumerarea principalelor atribuţii avute la executarea acelei lucrări, aşa cum a fost solicitat prin fişa de date a achiziţiei. Consiliul apreciază că, nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentaţia de atribuire devine obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru ofertanţi care trebuie să o respecte întocmai, astfel că în actualul stadiu al procedurii de atribuire autoritatea contractantă are obligaţia de a verifica şi evalua ofertele numai prin raportare strictă la prevederile acesteia. În aceste condiţii, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a stabilit neîndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică a persoanei numită pentru funcţia de manager de proiect. În ceea ce priveşte modalitatea de îndeplinire, de către contestatoare, a cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică impusă şefului de şantier, Consiliul constată că, prin adresa nr. 70/03.02.2016, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 466L/03.02.2016, aceasta a indicat contractul de lucrări nr. 63/03.09.2009, încheiat între SC ...SRL şi SC ...SRL, având ca obiect executarea „Laboratorului de producţie patiserie-cofetărie cu spaţiu de prezentare în Comuna Dobreşti”, contract depus la paginile 187-194 din documentele de calificare, în cadrul căruia persoana în discuţie ar fi avut funcţia de „şef de şantier”. Analizând acest răspuns prin raportare la conţinutul documentelor indicate prin răspuns şi a celor depuse în cadrul documentelor de calificare, Consiliul constată, în primul rând, faptul că în cadrul contractului nr. 63/03.09.2009, domnul Tudoran Alexandru, nominalizat ca „şef şantier” în prezenta procedură, a avut calitatea de reprezentant al SC ...SRL, respectiv „administrator”, din prevederile acestui contract nerezultând că această persoană a deţinut, în cadrul contractului, calitatea de şef şantier. În al doilea rând, deşi în conţinutul CV-ului domnului Tudoran Alexandru, depus la pagina 181-182, există informaţii referitoare la experienţă specifică a acestuia ca şef de şantier, dobândită în perioada 2001-2010, niciunul dintre obiectivele menţionate în CV nu corespund cu cel din contractul invocat ca experienţă specifică profesională. În aceste condiţii, rezultă că deşi iniţial ofertantul, prin intermediul CV-ului domnului Tudoran Alexandru, a furnizat informaţii referitoare la experienţa profesională specifică, acestea nu au fost susţinute/ confirmate de răspunsul ulterior la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante, răspuns prin care contestatoarea a indicat un contract care nu face dovada certă a îndeplinirii cerinţei de calificare în discuţie, în condiţiile în care simpla deţinere a calităţii de administrator al unei societăţi comerciale nu poate fi asimilată cu funcţia de „şef şantier”. Pentru probarea îndeplinirii acestei cerinţe de calificare contestatoarea ar fi trebuit să depună, aşa cum a fost solicitat prin fişa de date a achiziţiei, documente edificatoare din care să reiasă experienţa solicitată, cum ar fi 13

§ 19

recomandări/referinţe/contracte de muncă/de colaborare/copie de pe Revisal/ alte acte doveditoare (în copii ilizibile cu menţiunea «conform cu originalul») din care să reiasă experienţa solicitată la care a participat. Ori din documentele indicate de contestatoare în acest sens, nu rezultă experienţa solicitată prin documentaţia de atribuire. În condiţiile în care contestatoarea avea neclarităţi referitoare la modalitatea de îndeplinire a acestei cerinţe de calificare, avea la dispoziţie calea solicitărilor de clarificări, conform art. 78 din OUG nr. 34/2006, sau a contestaţiei la documentaţia de atribuire în situaţia în care aprecia că anumite cerinţe exced legislaţiei în vigoare. Contestatoarea nu a contestat în termen legal această cerinţă a documentaţiei de atribuire, astfel că aceasta a devenit obligatorie atât pentru ofertanţi cât şi pentru autoritatea contractantă. Astfel, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a stabilit neîndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică a persoanei numită pentru funcţia de şef de şantier. Referitor la modalitatea de îndeplinire, de către contestatoare, a cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică impusă pentru expertul „coordonator proiectare”, Consiliul constată că, prin adresa nr. 70/03.02.2016, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 466L/03.02.2016, aceasta a indicat contractul de lucrări nr. 227/15.12.2014, încheiat între AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE şi SC ...SRL - D, având ca obiect executarea „Locuinţe pentru tineri destinate închirierii, judeţul Brăila, municipiul Brăila, str. Buzăului nr. 15A”, contract depus la paginile 351-360 din documentele de calificare, în cadrul căruia domnul Agrigoroae Dorin a semnat contractul în calitate de proiectant şi ar fi avut funcţia de „coordonator proiectare”. Analizând acest răspuns prin raportare la conţinutul documentelor indicate prin răspuns şi a celor depuse în cadrul documentelor de calificare, Consiliul constată, în primul rând, faptul că în cadrul contractului nr. 227/15.12.2014, domnul Agrigoroae Dorin, nominalizat pentru poziţia „coordonator proiectare” în prezenta procedură, a avut calitatea de reprezentant/director al SC ...SRL – D, din prevederile acestui contract nerezultând că această persoană a deţinut, în cadrul contractului, calitatea de „coordonator proiectare”. În al doilea rând, experienţa profesională specifică solicitată nu este dovedită nici de celelalte documente depuse de contestatoare în cadrul documentelor de calificare. Simpla deţinere a calităţii de director/reprezentant al unei societăţi comerciale nu poate fi asimilată cu funcţia de „coordonat proiectare”. Pentru probarea îndeplinirii acestei cerinţe de calificare contestatoarea ar fi trebuit să depună, aşa cum a fost solicitat prin fişa de date a achiziţiei, documente edificatoare din care să reiasă experienţa solicitată, cum ar fi recomandări/referinţe/ contracte de muncă/de colaborare/copie de pe Revisal/ alte acte doveditoare (în copii ilizibile cu menţiunea «conform cu originalul») din care să reiasă experienţa solicitată la care a participat. Ori din documentele indicate de contestatoare în acest sens, nu rezultă experienţa solicitată prin documentaţia de atribuire. 14

§ 20

Nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentaţia de atribuire devine obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru ofertanţi care trebuie să o respecte întocmai, astfel că, în actualul stadiu al procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligaţia de a verifica şi evalua ofertele numai prin raportare strictă la prevederile acesteia. În aceste condiţii, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a stabilit neîndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa profesională specifică a persoanei numită pentru funcţia de coordonator proiectare. Concluzionând, în ceea ce priveşte criticile privind decizia autorităţii contractante de a respinge oferta contestatoarei, Consiliul constată că, în mod corect autoritatea contractantă a respins această ofertă. Analizând criticile asocierii contestatoare referitoare la neconstituirea, de către ofertantul declarat câştigător şi de către Asocierea SC ... SRL - SC ...SRL, a garanţiilor de participare, în condiţiile stabilite prin documentaţia de atribuire, Consiliul constată că acestea sunt lipsite de interes, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut anterior, în mod corect autoritatea contractantă a respins oferta contestatoarei, iar o eventuală admitere a acestor critici nu ar conduce la declararea câştigătoare a ofertei contestatoarei. Pe de altă parte, aşa cum rezultă din raportul procedurii, oferta Asocierii SC ... SRL - SC ...SRL a fost respinsă ca inacceptabilă. Deşi nici O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi nici codul de procedură civilă nu definesc interesul, în doctrină s-a arătat că, prin acesta, se înţelege folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a acţiunii sale. Exerciţiul dreptului de a formula o acţiune în justiţie, precum şi o critică ca cea de faţă, cere o justificare, prin impunerea condiţiei interesului urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate. Interesul, indiferent că este moral şi/sau material, trebuie să fie legitim, personal şi direct, să fie născut şi actual. Aplicând aceste considerente doctrinare la speţa analizată, Consiliul constată că prezentele critici nu sunt justificate de existenţa unui interes actual, întrucât o eventuală admitere a acestora nu ar conduce la declararea câştigătoare a ofertei contestatoarei. Consiliul va respinge ca inadmisibilă solicitarea autorităţii contractante formulată în cadrul punctului de vedere referitoare la constatarea exercitării „cu rea credinţă, a contestatoarei a dreptului de a ataca actul emis de autoritatea contractantă şi să dispuneţi reţinerea garanţiei de bună conduită de către autoritatea contractantă”, având în vedere că, potrivit art. 266 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, competenţa Consiliului este limitată la soluţionarea contestaţiilor cu privire la procedura de atribuire (în condiţiile în care conform art. 255 din OUG nr. 34/2006, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe 15

§ 21

cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”). Având în vedere cele reţinute anterior, în temeiul art. 278 alin. (1) şi (6) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va respinge excepţiile, invocate de autoritatea contractantă, referitoare la nerespectarea de către contestatoare a prevederilor art. 2711 alin. (1) din ordonanţă şi la lipsa de interes în formularea contestaţiei. În temeiul art. 278 alin. (5) şi (6) din acelaşi act normativ, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de S.C. ... S.R.L., lider al Asocierii S.C. ... S.R.L. - S.C. ...S.R.L. şi va dispune continuarea procedurii de atribuire. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... Redactată în 4 exemplare originale, conţine 16 pagini. 16

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2016-03-228104IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieASOCIEREA SC SENERA SA, SC RONO AQUA SRL
2016-03-228107IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieDIRECTIA PENTRU ADMINISTRAREA DRUMURILOR SI PODURILOR JUDETENE TIMIS
2016-03-177504IntrarePunct de vedere + Dosar achizițieDIRECTIA PENTRU ADMINISTRAREA DRUMURILOR SI PODURILOR JUDETENE TIMIS——
2016-03-177544IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)SC SENERA SA
2016-03-177570IntrareDuplicat contestatieASOCIEREA SC SENERA SA, SC RONO AQUA SRL——
2016-03-167367IntrarePunct de vedereDIRECTIA PENTRU ADMINISTRAREA DRUMURILOR SI PODURILOR JUDETENE TIMIS——
2016-03-157190IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)DIRECTIA PENTRU ADMINISTRAREA DRUMURILOR SI PODURILOR JUDETENE TIMIS
2016-03-146965IntrareContestatieASOCIEREA SC SENERA SA, SC RONO AQUA SRL——
2016-03-146990IntrareDuplicat contestatieASOCIEREA SC SENERA SA, SC RONO AQUA SRL——

Alte dosare ale părților

SENERA S.A.

Vezi toate dosarele (10)

DIRECTIA PENTRU ADMINISTRAREA DRUMURILOR SI PODURILOR JUDETENE TIMIS

Vezi toate dosarele (44)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.