AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 3138/2017

Dosar 3138/2017

Dosar finalizat
Complet C1Prima înregistrare: 2017-08-31Decizie fond: 2524 · 28.09.2017

Admite contestatia si dispune remedierea

12Evenimente
1Decizii
0Încheieri
2017An dosar

Pe scurt

Status: Dosar finalizat. Complet: C1.

Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.

Decizia de fond menționată în registru: 2524, data 28.09.2017.

Istoricul cuprinde 12 evenimente, între 2017-08-31 și 2017-09-29. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:45.856Z.

Dosar CNSC 3138/2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2524/C1/3138 din 28.09.2017

Data din document
2017-09-28
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Furnizare mobilier”, cod CPV 39100000-3, 39112000-0, s-a solicitat: „elaborarea unui punct de vedere care să justifice corectitudinea raportului final al procedurii”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele:
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de SC C&A PHOENIX ART SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUȚĂ CLUJ-NAPOCA. Anulează raportul final al procedurii de atribuire și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.242 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2524/C1/3138 Data: 28.09.2017 Prin contestația nr. 718/31.08.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 36582/31.08.2017, formulată de SC C&A PHOENIX ART SRL, cu sediul în Brașov, str. Dimitrie Anghel, nr. 18E, județul Brașov, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J08/728/2012, având CUI RO 30195559, împotriva procedurii de atribuire organizată de către INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUȚĂ CLUJ-NAPOCA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Republicii, nr. 34-36, cod poștal 400015, jud. Cluj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului cadru, cu 3 agenți economici, cu o durată de 2 ani, având ca obiect: „Furnizare mobilier”, cod CPV 39100000-3, 39112000-0, s-a solicitat: „elaborarea unui punct de vedere care să justifice corectitudinea raportului final al procedurii”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele:

§ 2

Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 3

Admite contestația formulată de SC C&A PHOENIX ART SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUȚĂ CLUJ-NAPOCA. Anulează raportul final al procedurii de atribuire și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei 1

§ 4

contestatorului conform celor precizate în prezenta motivare în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 24.242 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 3258/28.12.2016, înregistrată la CNSC cu nr. 40000/28.12.2016, formulată de ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF ..., atribut fiscal RO, împotriva anunțului de atribuire nr. ..., publicat în SEAP de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată într-o singură etapă, online, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Combustibil lichid tip M”, cod CPV 09130000-9 – Petrol și produse distilate (Rev. 2), s-a solicitat admiterea contestației și anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ... contestă anunțul de atribuire nr. ..., publicat în SEAP de către ..., prin care s-a atribuit contractul de furnizare antemenționat ofertantului ..., prin contractul nr. 15160/22.12.2016 în valoare de 386.250 lei. În fapt, ... contestă anunțul de atribuire nr. ... prin care ... a fost desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire în cauză, având în vedere neconcordanțele cu privire la propunerea tehnică a acestuia, raportate la cerințele documentelor procedurii și la faptul că ... nu este producător al combustibilului lichid solicitat. Contestatorul consideră că propunerea tehnică a ... nu respectă cerința din caietul de sarcini – punctul 4.1 cu privire la necesitatea unei

§ 2

specificații tehnice a unui producător, deoarece nu este indicat producătorul, precum și cerința din răspunsul autorității contractante nr. 2125199/01.09.2016 la cererea de clarificări nr. 3154/30.08.2016 și anume prezentarea unui „raport de încercare eliberat de un organism de evaluare a conformității sau un certificat emis de un astfel de organism drept mijloc de probă care să ateste conformitatea produselor care fac obiectul achiziției cu cerințele sau criteriile stabilite prin specificațiile tehnice.” Prin adresa nr. 1601916/06.01.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 1501/13.01.2017, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, în care precizează următoarele: În data de 17.11.2016, C.N.S.C. a adoptat decizia nr. 2028/C2/2303 prin care a respins ca nefondată contestația nr. 3272 din 20.10.2016 formulată de ... în contradictoriu cu .... În contestația nr. 3272 din 20.10.2016, ... a invocat faptul că ... nu este producător și, prin urmare, a considerat că „autoritatea contractantă se află în imposibilitatea efectuării recepţiei cantitative a mărfii livrate de ofertantul comerciant declarat câștigător”, dar autoritatea contractantă nu a solicitat în cadrul fișei de date a achiziţiei ca operatorii economici participanţi la procedură să fie producători, iar ... nu poate, prin interpretarea neoficială a fișei de date a achiziţiei, să adauge alte cerinţe la fișa de date a achiziţiei decât cele stabilite de autoritatea contractantă. În data de 20.12.2016, ... a înaintat ... notificarea prealabilă la anunţul de atribuire nr. ... la procedura simplificată „Combustibil lichid tip M” nr. ..., având numărul de înregistrare 3250, prin care a considerat că există neconcordanțe cu privire la propunerea tehnică a ... și cerinţele din documentele procedurii precum și faptul că ... nu este producător, aspecte care au fost invocate și în contestația nr. 3272 din 20.10.2016, formulată de ... În data de 28.12.2016, autoritatea contractantă a înaintat prin fax către ..., răspunsul la notificarea prealabilă nr. 3250. În data de 28.12.2016, ... a înaintat ... contestația la anunţul de atribuire nr. ... la procedura simplificată „Combustibil lichid tip M” nr. ..., având numărul de înregistrare 3258, prin care consideră că propunerea tehnică a ... este în neconcordanță cu documentele procedurii întrucât ... nu este producător. Drept urmare a celor prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației depusă de către ... având în vedere următoarele aspecte: Autoritatea contractantă nu a solicitat în cadrul fișei de date a achiziţiei ca operatorii economici participanţi la procedură să fie producători, iar ... nu poate, prin interpretarea neoficială a fișei de date a achiziţiei, să adauge alte cerinţe la fișa de date a achiziţiei decât cele stabilite de autoritatea contractantă.

§ 3

Prin adoptarea deciziei nr. 2028/C2/2303, C.N.S.C. a respins ca nefondată contestația nr. 3272 din 20.10.2016, formulată de ... în contradictoriu cu ..., contestație care a avut acelaşi obiect ca și contestația nr. 3258, și anume faptul că ... nu este producător. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 101/2016, deciziile Consiliului pot fi atacate de către oricare din părţile cauzei, cu plângere la instanța competentă, în termen de 10 zile de la comunicare. Astfel, dacă ... considera că decizia nr. ... este nelegală sau netemeinică, trebuia să formuleze plângere la instanța competentă în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. În urma neformulării acestei plângeri, autoritatea contractantă a urmat etapele legale finalizării procedurii de achiziţie, respectiv a încheiat acordul cadru de furnizare „Combustibil lichid tip M” nr. 2330290 din data de 06.12.2016, contractul subsecvent nr. 1 de furnizare combustibil lichid tip M (sau echivalent) nr. 2330291 din data de 06.12.2016 și a publicat în S.E.A.P., în data de 15.12.2016, anunţul de atribuire nr. 204174. Analizând susţinerile părţilor şi documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată într-o singură etapă, online, în vederea încheierii acordului- cadru având ca obiect „Combustibil lichid tip M”, cod CPV 09130000-9 – Petrol și produse distilate (Rev. 2). În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. ..., potrivit căruia valoarea estimată a acordului-cadru, fără TVA, este între 192.000 și 480.000 RON, criteriul de atribuire ales fiind „preţul cel mai scăzut”. Anterior, pe rolul Consiliului s-a aflat Dosarul nr. ... care a fost soluționat de Consiliu prin Decizia nr. ..., prin care s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Urmare a primirii Deciziei nr. ..., autoritatea contractantă a urmat etapele aferente finalizării procedurii de atribuire, respectiv a încheiat Acordul-cadru de furnizare „Combustibil lichid tip M” nr. 2330290 din data de 06.12.2016 și Contractul subsecvent nr. 1 de furnizare combustibil lichid tip M (sau echivalent) nr. 2330291 din data de 06.12.2016 și a publicat în SEAP anunțul de atribuire nr. .... ... critica anunțul de atribuire nr. ..., potrivit căruia contractul de furnizare a fost atribuit ofertantului declarat căștigător ... și solicită anularea procedurii de atribuire. Analizând criticile formulate de ..., Consilul constată că acestea vizează aspecte legate de modul în care a fost evaluată oferta depusă de ofertantul declarat câștigător ... Astfel, sunt avute în vedere aspecte legate de faptul că în opinia acestuia sunt neconcordanțe cu privire la propunerea tehnică depusă de ..., raportat la cerințele din documentație

§ 4

și la faptul că ... nu este producător al combustibilului lichid solicitat (conform site-ului www.mfinanțe.ro). Contestatorul consideră că propunerea tehnică a ... nu respectă cerința din caietul de sarcini – punctul 4.1 cu privire la necesitatea unei specificații tehnice a unui producător, deoarece nu este indicat producătorul, precum și cerința din răspunsul autorității contractante nr. 2125199/01.09.2016 la cererea de clarificări nr. 3154/30.08.2016 și anume prezentarea unui „raport de încercare eliberat de un organism de evaluare a conformității sau un certificat emis de un astfel de organism drept mijloc de probă care să ateste conformitatea produselor care fac obiectul achiziției cu cerințele sau criteriile stabilite prin specificațiile tehnice.” Înainte de a proceda la analiza pe fond a aspectelor sesizate de ..., Consiliul găseşte util a relua câteva dintre elementele pentru fixarea cadrului speţei, consemnate în Decizia nr. Deciziei nr. ..., respectiv: [Trecând la analiza celor mai sus reclamate, Consiliul constată netemeinicia criticilor formulate de ..., în referire la faptul că ... nu este producător, în sensul prevederilor Codului Fiscal din considerentele prezentate în continuare. Societatea contestatoare reclamă faptul că ..., nefiind producător, acesta nu va respecta prevederile menționate la pct. 4.1. din cadrul caietului de sarcini. Obiectul contractului supus procedurii de atribuire în cauză îl constituie furnizarea de combustibil lichid tip M (sau echivalent), necesar pentru producerea energiei termice, furnizorul avand obligatia asigurării transportului produsului la sediul, structurile sau punctele de lucru ale autorității contractante, specificate în caietul de sarcini. Se are în vedere că, potrivit documentației de atribuire, autoritatea contractantă a menționat în cadrul fișei de date a achiziției, la capitolul III.2.1.b) ”Capacitatea de exercitare a activitatii profesionale”: ”Operatorii economici ce depun oferta trebuie sa dovedeasca o forma de inregistrare in conditiile legii din tara de rezidenta, ca este legal constituit si ca nu se afla in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii precum si faptul ca are capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul contractului. Modalitate de indeplinire: se va prezenta DUAE. - in urma solicitarii autoritatii contractante adresate ofertantului clasat pe locul I in clasament, acesta va prezenta documentul justificativ,astfel: 1. Certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comertului de pe langa instanta competenta, in original sau in copie certificata "conform cu originalul", semnata si stampilata de reprezentantul legal din care sa rezulte ca obiectul de activitate al ofertantului include ”comercializarea de combustibili“, in conformitate cu obiectul achizitiei (...)”; Autoritatea contractantă a solicitat cu actul nr. 2126034/30.09.2016 ofertantului clasat pe primul loc, respectiv ... transmiterea tuturor documentelor suport ale DUAE, printre care și certificatul constatator ONRC. ... a depus documentele solicitate, iar potrivit Certificatului Constatator nr. 21888/03.10.2016 eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul Buzău, ofertantul este autorizat sa desfășoare activități privind comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate Contrar susținerilor societății contestatoare niciunde în cadrul documentației de atribuire, autoritatea contractantă nu a solicitat operatorilor economici să aibă calitatea de producători, astfel că nu vor fi reținute ca fiind relevante în soluționare criticile în referire la acest aspect.

§ 5

În această etapă a procedurii, respectiv de evaluare a ofertelor depuse, operatorii economici nu pot extinde interpretarea unei cerinţe minime de calificare, având în vedere faptul că, în cadrul fişei de date a achiziţiei, autoritatea contractantă nu a solicitat operatorilor economici să fie producători, astfel că societatea contestatoare nu poate prin interpretarea neoficială a fişei de date a achiziţiei să adauge la ea, prin impunerea unor cerinţe, potrivit principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. Este de remarcat că documentaţia de atribuire, alcătuită din fişa de date, caietul de sarcini, formularele necesare şi modelul contractului de furnizare, însoțită de clarificările ulterioare aduse documentației de atribuire, nu a fost contestată cu succes de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. Raționamentul conturat de societatea contestatoare conform căruia autoritatea contractantă nu va putea efectua recepția calitativă, în lipsa unei specificații tehnice menționată de producător nu este judicios în cauză și nu va fi reținut de Consiliu în soluționare din considerentele mai jos expuse. Se are în vedere faptul că potrivit caietului de sarcini autoritatea contractantă a specificat următoarele prevederi la pct. 4.1 ”Receptia calitativă” : ”Ofertantul câştigător răspunde pentru calitatea produsului livrat, în termenul de garanţie. Achizitorul este în drept să solicite înlocuirea gratuită a cantităţilor de produs al căror caracteristici nu corespund condiţiilor prevăzute în specificaţiile tehnice. Garanţia produselor va fi de minim 3 luni, cu respectarea condiţiilor de depozitare conform STAS 4225/79. Dacă la momentul recepţiei există indicii că produsul livrat nu corespunde calitativ ofertei tehnice, achizitorul are dreptul de a solicita, pe cheltuiala sa, prelevarea mostrelor şi testarea produsului, printr-un inspector independent, agreat de ambele părţi contractante. Prelevarea probelor în vederea testării se va efectua la momentul primirii mărfii, de către inspectorul independent, în prezenţa delegatului furnizorului. Se vor prelua 3 (trei) mostre şi se vor sigila, una va fi predată inspectorului independent, pentru testare, una va fi predată furnizorului, una va rămâne la achizitor. În acest caz, cisterna va rămâne nedescărcată, la dispoziţia furnizorului. Dacă în urma testării, produsul nu corespunde cerinţelor din caietul de sarcini/oferta tehnică a furnizorului, achizitorul are dreptul să-l refuze şi să îşi recupereze cheltuielile cu inspectorul independent, de la furnizor. În cazul în care produsul solicitat nu corespunde specificaţiilor tehnice menţionate de producător, fiind declarate de comisia de recepţie necorespunzător calitativ, marfa va fi returnată, iar furnizorul va suporta daunele cauzate, fiind obligat a prelua cantitatea de produs necorespunzator pe cheltuiala proprie şi de a o înlocui imediat, gratuit, cu o cantitate egală de produs, corespunzător cerinţelor tehnice minimale. Din economia celor mai sus reținute, Consiliul reține că autoritatea contractantă și-a luat măsuri de precauție, în cazul în care va întâmpina dificultăți în derularea contractului, respectiv în cazul în care în urma efectuării recepției calitative, produsul furnizat nu corespunde specificaţiilor tehnice menţionate de producător, acesta să fie returant și înlocuit cu un produs corespunzător cerinţelor tehnice minimale, pe cheltuiala ofertantului şi imediat. De asemenea, sunt relevante în soluționare și prevederile menționate de autoritatea contractantă în cadrul punctului de vedere formulat, respectiv ”autoritatea contractantă a precizat că în caietul de sarcini la pct. 3.1. «Condiții de livrare și transport» faptul că «produsul va fi însoțit la livrare de următoarele documente: factura fiscală, aviz de însoțire a mărfii, raport de încercare combustibil, declarație de conformitate/certiifcat de calitate, nota de încărcare, certificat de calibrare a cisternei și orice alt document prevăzut de legislația în vigoare la momentul livrării».

§ 6

Înțelegem prin aceasta că societatea comercială contestatoare emite supoziții pentru o acțiune în viitor, în speță recepția produsului și nu o abatere a ofertei tehnice de la cerințele documentației de atribuire.” Referitor la solicitarea anulării procedurii de atribuire, în temeiul dispozițiilor art. 212 alin. (1) litera c) coroborat cu art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, Consiliul determină că în speța nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale care să conducă la măsura anulării procedurii de atribuire. În ceea ce privește critica formulată de societatea contestatoare în referire la pretinsa lipsă a unei specificații tehnice de la producător, se are în vedere că în cadrul caietului de sarcini autoritatea contractantă a specificat ca operatorii economici să depună următoarele înscrisuri: fisa tehnica pentru produsul ofertat, conform caietului de sarcini, certificate de conformitate, precum și buletine de analiză emise de un laborator specializat, pentru materiile prime și auxiliare utilizate, rapoarte sau teste de incercări ale producătorului, care să ateste caracteristicile tehnice ale produselor. Din examinarea documentelor aflate în copie la dosarul cauzei, Consiliul reține că ... a prezentat oferta tehnica astfel incat sa se asigure posibilitatea verificării corespondentei propunerii tehnice cu specificațiile tehnice prevazute in caietul de sarcini și a depus următoarele înscrisuri: Condițiile de calitate a produsului, Raportul de încercări nr. 20/12.03.2015 emis de RQC, Fișa Tehnică de Securitate ST6/2013, Rev 0- Combustibil Lichid M Tip Biotherm] Examinând conţinutul contestaţiilor formulate de ... în raport de cele mai sus reţinute, Consiliul constată că aceleaşi critici referitoare la presupusa neîndeplinire a cerinţelor criticate au făcut obiectul contestaţiei formulate de ..., soluţionată prin Decizia nr. ... Prin neformularea niciunei plângeri împotriva Deciziei nr. ..., aceasta a rămas definitivă. Faţă de cele de mai sus, Consiliul consideră că se impune reiterarea următoarelor dispoziţii din Legea nr. 101/2016: - art. 28 alin. (1) - ”Decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei”; - art. 29 alin. (1) - ”Deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către oricare dintre părțile cauzei, cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare”; - art. 32 alin. (1) – ”Instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliu este curtea de apel, secţia de contencios-administrativ şi fiscal în a cărei rază se află sediul autorităţii contractante. Plîngerea se soluționează de compelte specializate în achiziții publice”. Având în vedere cadrul juridic anterior invocat, Consiliul apreciază că, în situaţia în care părţile, în exercitarea propriei lor voinţe, nu au exercitat nicio cale de atac împotriva Deciziei nr. ..., emisă de către Consiliu, în mod automat, se prezumă că acestea au acceptat şi însuşit conţinutul acesteia, perspectivă din care consideră că dispoziţiile actului juridic anterior invocat intră în sfera puterii lucrului judecat şi, prin urmare, trebuie pusă în executare de către părţi astfel cum a dispus Consiliul.

§ 7

Raţionamentul de mai sus este validat şi de instanţele de judecată, spre exemplu CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL (Decizia civilă nr. 510/ 27.01.2014), în sensul că „efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ pentru partea care a pierdut litigiul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu (...) în atare condiţii, părţile din cauza judecată (...) sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunţată”. Astfel, conform prevederilor Codului de procedură civilă art. 431 alin. (1) „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă” şi art. 430 alin. (1) şi (2) „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. Prin urmare, pentru a exista putere de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, potrivit articolului menţionat, trebuie să existe triplă identitate de părţi, de obiect şi de cauză. Cu privire la elementul părţi, se poate lesne observa existenţa identităţii, atât contestaţia anterioară, cât şi cea în discuţie fiind formulate de ..., în contradictoriu cu .... În literatura de specialitate se arată că pentru a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acţiunilor să rezulte că este acelaşi. De aici rezultă şi identitatea de cauză, precum şi că pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni şi, chiar dacă în primul litigiu s- a discutat numai pe cale incidentală un drept invocat de o parte, soluţia dată de instanţă are putere de lucru judecat într-o nouă acţiune în care se încearcă valorificarea aceluiaşi drept. Motivarea în fapt şi drept pe care se întemeiază contestaţia este importantă pentru că alături de obiectul acesteia determină calitatea procesuală a părţilor şi interesează în problema litispendenţei şi a autorităţii de lucru judecat. De asemenea, se reţine că scopul final urmărit de societatea contestatoare în cadrul prezentei contestaţii, este acelaşi cu cel din precedenta contestaţie formulată, şi anume anularea procedurii, motivat de aceleaşi aspecte. Decizia antemenţionată pronunţată de Consiliu, având în vedere caracterul ei definitiv, a dobândit putere de lucru judecat, în esenţă,

§ 8

semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să contrazică o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: un aspect negativ pentru partea care a pierdut litigiul, în sensul că nu mai poate repune în discuţie dreptul său într-un alt litigiu şi un aspect pozitiv, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată. Așa cum a fost mai sus reținut, urmare a primirii Deciziei nr. …, autoritatea contractantă a urmat etapele aferente finalizării proceduiri de atribuire, respectiv a încheiat Acordul-cadru de furnizare „Combustibil lichid tip M” nr. 2330290 din data de 06.12.2016 și Contractul subsecvent nr. 1 de furnizare combustibil lichid tip M (sau echivalent) nr. 2330291 din data de 06.12.2016 și a publicat în SEAP anunțul de atribuire nr. .... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, Consiliul respinge ca nefondată contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2017-09-2940982IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieINSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUTA CLUJ-NAPOCA
2017-09-2940984IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieC&A PHOENIX ART SRL
2017-09-1939194IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)C&A PHOENIX ART SRL
2017-09-1939233IntrareRăspunsC&A PHOENIX ART SRL——
2017-09-1238327IntrarePunct de vedere + Dosar achizițieINSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUTA CLUJ-NAPOCA——
2017-09-1138054IntrarePunct de vedereINSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUTA CLUJ-NAPOCA——
2017-09-0436991IntrareRăspunsINSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUTA CLUJ-NAPOCA——
2017-09-0437098IntrareCompletareC&A PHOENIX ART SRL——
2017-09-0136867IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUTA CLUJ-NAPOCA
2017-09-0136869IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)C&A PHOENIX ART SRL
2017-09-0136942IntrareRăspunsC&A PHOENIX ART SRL——
2017-08-3136582IntrareContestatieC&A PHOENIX ART SRL——

Alte dosare ale părților

C & A PHOENIX ART SRL

Vezi toate dosarele (7)

INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF. DR. I. CHIRICUTA CLUJ-NAPOCA

Vezi toate dosarele (83)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.