Dosar 4379/2017
Dosar finalizatExceptii
Dosar public
Exceptii
Status: Dosar finalizat. Complet: C9.
Soluție consemnată: Exceptii.
Decizia de fond menționată în registru: 3265, data 08.12.2017.
Istoricul cuprinde 12 evenimente, între 2017-11-29 și 2017-12-28. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:42.345Z.
Dosar CNSC 4379/2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii de deratizare și dezinsecție, cod CPV 90921000-9 – Servicii de dezinfecție și de dezinsecție (Rev. 2), organizată de UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE GR. T. POPA IAȘI, cu sediul în Iași, str. Universității nr. 16, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii, a comunicării privind rezultatul procedurii, precum și a deciziei de anulare a procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardiv formulată contestaţia SC WASVAL SRL, în…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardiv formulată contestaţia SC WASVAL SRL, în 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_3265_2017_Decizie_3265.pdf, BO2017_3265_2017_BO2017_3265.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3265 / C9 / 4379 Data: 08.12.2017 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 51289/29.11.2017, depusă de SC WASVAL SRL, cu sediul în Iași, str. I. C. Brătianu nr. 8A, et. 2, ap. 5, județul Iași, având CUI RO 17946195, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J22/2313/2005, privind procedura simplificată – într-o singură etapă, online, pentru încheierea acordului-cadru având ca obiect Servicii de deratizare și dezinsecție, cod CPV 90921000-9 – Servicii de dezinfecție și de dezinsecție (Rev. 2), organizată de UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE GR. T. POPA IAȘI, cu sediul în Iași, str. Universității nr. 16, județul Iași, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii, a comunicării privind rezultatul procedurii, precum și a deciziei de anulare a procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardiv formulată contestaţia SC WASVAL SRL, în 1
contradictoriu cu UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE GR. T. POPA IAȘI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./.........-......... Data: ......... Prin contestațiile nr. ../... respectiv nr. ........./........., înregistrate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., respectiv sub nr. ........./04.03.........., înaintate de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ......... – Administrator, respectiv de SC ......... SA, cu sediul în ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ........., formulate împotriva rezultatului procedurii de atribuire, pentru loturile 1-5, emis de către ........., cu sediul în ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea încheierii unui contract de achiziție publică având ca obiect „.........”, cu anunț de participare nr. ........./........., s-a solicitat Consiliului: - ......... (de către SC ......... SRL); - ......... (de către SC ......... SA). Prin adresa nr. .../........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .../........., SC .... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI RO ...., reprezentată legal prin .... - Administrator, a înaintat o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând Consiliului, în principiu, admiterei ei, iar în subsidiar, în măsura în care se consideră că nu ar fi îndeplinite condițiile formulării cererii de intervenție în interes propriu, să se recalifice în intervenție accesorie, în temeiul art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv în interesul autorității contractante, și pe fond, respingerea contestației formulată de SC ......... SRL, ca fiind neîntemeiată. 1
Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. ../..........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., SC ......... SRL atacă decizia prin care oferta SC ..... SRL a fost declarată conformă și acceptabilă, respectiv câștigătoare, pentru loturile 1-5, emisă de către ........., în calitate de autoritate contractantă, în procedura de atribuire arătată, considerând-o nelegală. Contestatoarea precizează motivele de neconformitate a ofertei SC ..... SRL, respectiv: - ofertantul declarat câștigător nu și-a dovedit conformitatea ofertei prin înscrisurile depuse până la data limită de depunere a ofertelor (permisiune nelegală de a-și completa oferta cu chestiuni care nu rezultă neîndoielnic din oferta inițial depusă); - neîndeplinirea cerinței privind dotarea autoșasiului cu ESP; - nedeclararea unor subcontractanți integratori a-i sistemului; - nedovedirea producerii echipamentului răspânditorului de materiale uscate și soluții antiderapante în regim de asigurare a calității conform ISO 9001 sau similar; - tratament preferențial prin acceptarea de documente ce nu se regăseau în oferta inițială; - prețul aparent neobișnuit de scăzut; - lipsa experienței similare - ofertă inacceptabilă; - lipsa cazierelor judiciare. Întrucât, atât cerințele tehnice (documentația de atribuire), cât și propunerea tehnică și financiară, dar și înscrisurile în dovedirea criteriilor de calificare și selecție, depuse de ofertantul SC ..... SRL, sunt identice pentru toate cele 5 loturi, contestatoarea prezintă motivele de neconformitate cumulat, fiind valabile pentru toate loturile aferente procedurii de atribuire. Contestatoarea susține că ofertantul declarat câștigător nu și-a dovedit conformitatea ofertei prin înscrisurile depuse până la data limită de depunere a ofertelor (permisiune nelegală de a-și completa oferta cu chestiuni care nu rezultă neîndoielnic din oferta inițial depusă). Astfel, prin oferta tehnică inițial depusă, ofertantul declarat câștigător nu a declarat producătorul pentru modelul de răspânditor și lama de zăpadă. Întrucât ofertantul nu este producător de astfel de echipamente, acesta nu a dovedit prin niciun mijloc de probă conformitatea ofertei. De asemenea, contestatoarea arată că, ulterior, prin clarificările depuse de acest ofertant (fără vreo dovadă însă), acesta a afirmat că răspânditorul ar fi produs de ASFALT MAKINA SANAYI LTD STII, model ASMAKSAN TS07, iar lama ar fi produsă de DOBROWOLSKI Sp z.o.o, model ORION 7mc. Contestatoarea consideră că ofertantului declarat 2
câștigător i s-a permis în mod nelegal completarea ofertei (cu încălcarea principiului tratamentului egal), și, mai mult, completările în cauză nici nu dovedesc conformitatea ofertei. Astfel, din cele prezentate pe site-ul producătorului DOBROWOLSKI Sp z.o.o, se poate observa că modelul Orion e un răspânditor și nu o lamă (conform extraselor de pe site-ul producătorului DOBROWOLSKI Sp z.o.o, atașate). În fapt, contestatoarea susține că neindicarea furnizorului echipamentelor lamă de deszăpezire și răspânditor, atrage, în sine, respingerea ofertei, ca neconformă, sens în care, invocă practica judiciară relevantă, prin care s-a apreciat că admiterea unor modificări ale furnizorilor ar înfrânge caracterul obligatoriu al ofertei, din punctul de vedere al conținutului, caracter menținut pe toată perioada de valabilitate și asumată de ofertant. Or, este mai mult decât evident faptul că, dacă un ofertant nu poate schimba furnizorul, cu atât mai puțin îl poate indica prima dată doar cu ocazia cererilor de clarificări. Astfel, prin indicarea produselor expres cerute, doar ulterior datei limită de depunere a ofertelor, ofertantul declarat câștigător a formulat o nouă ofertă, chestiune ce nu poate fi acceptată, întrucât aduce o gravă atingere principiului egalității de tratament. În concret, în oferta inițială, SC ..... SRL s-a limitat a copia prevederile caietului de sarcini, fără a face vreo probă a celor pretins ofertate. Astfel, ofertantul declarat câștigător nu o formulat vreo ofertă proprie, ci doar și-a însușit cerințele tehnice, iar ulterior datei limită de depunere a ofertelor a încercat să formuleze o ofertă propriu-zisă. În continuare, contestatoarea invocă neconformitatea ofertei SC ..... SRL dată de neîndeplinirea cerinței privind dotarea autoșasiului cu ESP, arătând că, prin caietul de sarcini, s-a solicitat ca sistemul de frânare să fie dotat cu ESP, iar ofertantul declarat câștigător a ofertat echipament pe șasiu FORD, model 3542 D EUR06, produs de Ford Turcia. Contestatoarea menționează că, din simpla lecturare a propunerii tehnice a acestui ofertant, se poate observa nedovedirea îndeplinirii cerinței că sistemul de frânare să fie dotat cu ESP, aspect care echivalează cu neconformitatea ofertei. Totodată, contestatoarea susține că este singura societate din România care a mai comercializat aceste tipuri de vehicule, situație în care cunoaște lipsa sistemului ESP la șasiurile 6x4 (obiectul licitației), produse de Ford Turcia. În concret, pentru această lipsă a ESP-ului, contestatoarea precizează că nu a fost ofertat produsul declarat ulterior câștigător, sens în care depune și corespondența purtată, prin reprezentantul său, în Turcia, prin care i se (re)confirmă lipsa sistemului ESP la șasiurile 6x4, produse de Ford Turcia. Contestatoarea invocă neconformitatea ofertei declarate câștigătoare, raportată la obiectul contractului, inclusiv din prisma nedeclarării unor subcontractanți integratori ai sistemului. 3
Contestatoarea susține că, prin documentația de atribuire, s-a solicitat ofertarea unor "basculante dotate cu lamă pentru zăpadă și răspânditor", adică nu s-a solicitat o basculantă și, separat, lama de deszăpezire și răspânditor. Dacă ofertantul alege să achiziționeze separat aceste produse, trebuie să fie autorizat să facă integrarea echipamentelor. Astfel, conform caietului de sarcini, pct 11.10, ofertantul trebuie să includă în oferta sa și "costuri legate de omologarea și autorizarea... pentru funcționarea și circulația pe drumurile publice din România". În concret, contestatoarea arată că această activitate se poate realiza direct (caz în care ofertantul ar fi trebuit să dețină autorizație RAR - nu este cazul) sau printr-un subcontractant deținător de autorizație RAR, iar pentru eliminarea oricăror dubii, atașează o carte de identitate a unui vehicul similar, din care rezultă că obiectul licitației nu îl reprezintă o simplă vânzare de basculante, ci o vânzare-întreținere echipamente integrate, ce necesită autorizări RAR, pentru integrare. Suplimentar avantajului nelegal oferit, prin admiterea completării furnizorului, contestatoarea învederează și faptul că, prin caietul de sarcini, s-a solicitat ca răspânditorul de materiale uscate și soluții antiderapante să fie executat în regim de asigurare a calității, conform ISO 9001 sau similar. În concret dovedirea îndeplinirii acestei cerințe se putea realiza, exclusiv, prin depunerea certificatului ISO al producătorului, dar în lipsa indicării vreunui producător al răspânditorului, această dovadă nu numai că nu a fost produsă, dar nici nu avea cum să existe, aspect de natură să întărească neconformitatea ofertei. În continuare, contestatoarea invocă tratamentul preferențial, prin acceptarea de documente ce nu se regăseau în oferta inițială, susținând că oferta tehnică inițială nu era însoțită de niciun pliant sau fișă tehnică ale produselor. Mai mult, contestatoarea arată că, la depunerea ofertelor, ofertantul declarat câștigător nu a depus formularele cu privire la asumarea clauzelor contractuale și nici cele privind respectarea reglementărilor obligatorii în domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă și privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă, aceste formulare fiind depuse doar după ce au fost solicitate de autoritatea contractantă, după data limită de depunere a ofertelor, aspect de natură a crea, din nou, un avantaj acestuia. Mai mult, contestatoarea precizează că, prin fișa de date, s-a precizat că ofertantul are obligația de a întocmi un Opis al documentelor incluse în propunerea tehnică și, cum în oferta inițială, SC ..... SRL s-a limitat a copia prevederile caietului de sarcini, fără a face vreo probă a celor pretins ofertate, este evident că nu a întocmit un astfel de Opis. Cu privire la neconformitatea ofertei SC ..... SRL, din prisma prețului aparent neobișnuit de scăzut, invocând și citând prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, contestatoarea prezintă, comparativ, valorile estimate de autoritatea contractantă și cele ofertate de ofertantul declarat câștigător: 4
Valoare estimată Valoare ofertată de ofertantul declarat câștigător Lotul 1 12.227.960 RON 8.854.000 lei Lotul 2 12.227.960 RON 8.854.000 lei Lotul 3 12.227.960 RON 8.854.000 lei Lotul 4 12.227.960 RON 8.854.000 lei Lotul 5 14.062.154 RON 10.182.100 lei Astfel, contestatoarea susține că, chiar dacă, în prezent, Legiuitorul nu a mai impus un prag de la care prețul devine aparent neobișnuit de scăzut, totuși, un astfel de prag trebuie avut în vedere prin raportare la ultimul prag apreciat de legiuitor (80% din valoarea estimată), dar și cu luarea în considerare a faptului că propunerea financiară a ofertantului câștigător reprezintă 70 % din valoarea estimată. Or, autoritatea contractantă "are obligația de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costul propus", neîndeplinirea acestei obligații, anticipate de potențialii ofertanți, are ca efect nulitatea deciziei de adjudecare. De asemenea, contestatoarea arată că verificările privind prețul aparent neobișnuit de scăzut sunt necesare, inclusiv, datorită faptului că oferta tehnică inițială nu era însoțită de niciun pliant sau fișă tehnică ale produselor ofertate, sens în care, caracteristicile tehnice ofertate, nu numai că nu sunt susținute de producătorii pretinselor echipamente, dar ascund și neconformitățile produselor prezentate. Mai mult, verificările prevăzute de art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, trebuiau efectuate și raportat la obiectul procedurii de atribuire, activități ce necesită mai mult decât o simplă intermediere de produse, în fapt, reprezentând o veritabilă transformare a unor vehicule, prin integrarea accesoriilor solicitate, transformare ce presupune activități autorizate RAR, pentru ca produsul final (utilajul), prin grija ofertantului, să devină apt de a circula pe drumurile publice. În fapt, contestatoarea susține că cele precizate sunt detaliate în cap.II.10 alin. (3) din caietul de sarcini, care prevede faptul că Prețul unitar ofertat ... trebuie să fie ferm și să acopere toate costurile directe, indirecte și profitul pentru toate obligațiile riscurilor și responsabilităților stabilite sau implicite ce decurg din contractul de furnizare .... prețul unitar va include în mod obligatoriu: ...", în continuare fiind prezentate 12 tipuri de costuri care trebuie incluse în prețul unitar. Astfel, autoritatea contractantă a și anticipat modul în care ofertantul își va putea justifica prețul ofertat (art. 210 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 98/2016), iar neîndeplinirea obligației de a verifica costul evident aparent neobișnuit de scăzut reprezintă o omisiune de neînțeles. În continuare, contestatoarea susține că obiectul contractului de achiziție îl reprezintă nu numai simpla livrare, dar și asigurarea service- ului produselor achiziționate, în special, în perioada de garanție (element 5
determinant pentru orice achiziție de vehicul nou), sens în care, experiența similară trebuia să acopere toate serviciile cerute prin documentația de atribuire. Dar, din experiența similară prezentată de ofertantul declarat câștigător, se observă faptul că, în livrarea echipamentelor second hand, cu care acesta și-a dovedit experiența similară, este specificat faptul că "nu se acordă garanție", aspect de natură a face oferta acestuia inacceptabilă, prin nedovedirea experienței similare în astfel de servicii. Referitor la cazierele judiciare, contestatoarea susține că, prin fișa de date a achiziției, pct.lll.2.1.a) Situația personală a candidatului, ll- pct.B, s-a solicitat: "persoanele juridice străine vor prezenta orice documente edificatoare eliberate de instituțiile autorizate ale țării de origine (..., caziere judiciare, alte documente echivalente, etc.)...", iar din documentația depusă de ofertant se observă că, în structura de conducere a acestuia figurează atât persoane juridice, cât și persoane fizice străine, fără a fi prezentate caziere judiciare eliberate de instituțiile autorizate ale țării de origine, aspect de natură a face oferta inacceptabilă. Contestatoarea precizează că, așa cum este stipulat prin fișa de date, ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire, va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea autorității contractante, orice document edificator în țara de origine ..., cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă, condiții în care cazierele judiciare emise de către autoritățile din România pentru asociații-persoane fizice sau juridice străine nu pot fi considerate a îndeplini cerințele fișei de date. În drept, contestatoarea invocă prevederile Legii nr. 101/2016, cele ale Legii nr. 98/2016 și pe cele ale HG nr. 395/2016. În cadrul procedurii a fost înaintată Consiliului și contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., formulată de către SC ......... SA, prin care se atacă rezultatul procedurii de atribuire, în partea ce privește decizia prin care oferta SC ..... SRL a fost declarată câștigătoare, pentru loturile 1-5, solicitându-se anularea lor și a tuturor actelor subsecvente. SC ......... SA susține că ofertantul declarat câștigător, pentru toate cele cinci loturi, SC ..... SRL, a ofertat Autobasculanta 6x4 cu lamă pentru zăpadă și răspânditor de materiale antiderapante, pe autoșasiu marca Ford Trucks, așa cum i-a adus la cunoștință autoritatea contractantă, prin adresa nr. 18230/14.03........... De asemenea, SC ......... SA precizează că autoșasiul marca Ford Trucks nu este dotat cu ESP, motiv pentru care, la o altă licitație organizată de ...., pentru achiziția autobasculantei 8x4 – 2 loturi, oferta sa a fost respinsă. Contestatoarea menționează că, până la data formulării contestației, nu a primit niciun răspuns la notificarea sa prealabilă, deși aceasta a fost primită de autoritatea contractantă la data de .......... 6
Prin adresa nr. 372/........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 11586/........., SC ..... SRL a depus o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând Consiliului, în principiu, admiterea ei, iar în subsidiar, în măsura în care se consideră că nu sunt îndeplinite condițiile formulării cererii de intervenție în interes propriu, să se califice cererea ca fiind intervenție accesorie, în temeiul art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv, în interesul autorității contractante și, pe fond, respingerea contestației formulate de SC ......... SRL, ca neîntemeiată. SC ..... SRL apreciază că pretenția sa, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată, este în strânsă legătură cu dreptul valorificat de ea, de a se menține rezultatul procedurii din speță, prin care oferta sa este indicată câștigătoare. În ceea ce privește primul motiv invocat de contestatoare, conform căruia "Ofertantul declarat câștigător nu și-a dovedit conformitatea ofertei prin înscrisurile depuse până la data limită de depunere a ofertelor", respectiv că nu ar fi indicat producătorul pentru răspânditor și pentru lama de zăpadă, și că, prin răspunsul la clarificarea solicitată de autoritatea contractantă, și-ar fi completat/modificat oferta, intervenienta susține că, în primul rând, nu se poate pune problema că ar fi formulat o nouă ofertă sau că ar fi formulat oferta propriu-zisă. Este vorba, strict, de o clarificare solicitată de autoritatea contractantă, care se referea, exclusiv, la indicarea denumirii producătorilor (și a modelului) celor două componente, nicidecum la specificații tehnice sau alte elemente care țin de esența ofertei și care se regăsesc, ca și cerinte, în cuprinsul caietului de sarcini sau al fișei de date. Intervenienta susține că toate aceste elemente au fost prezentate, și susținute cu înscrisuri, depuse până la data limită de depunere a ofertelor (03.11.2016, urmare a informării de prelungire a termenului). În al doilea rând, intervenienta precizează că nu se regăsește ca și cerință de conformitate și nu este menționată în cuprinsul caietului de sarcini sau al fișei de date, obligația/condiția ca ofertantul să indice denumirea producătorilor elementelor componente (lamă de deszăpezire și răspânditor de material antiderapant). Apreciind, ulterior, că se impune indicarea denumirii producătorilor, autoritatea contractantă a revenit cu solicitările de clarificări, pentru fiecare lot în parte. În al treilea rând, intervenienta susține că nicidecum nu se poate pune problema că ar fi schimbat furnizorul. Așa cum a arătat, specificațiile tehnice și orice alte elemente ale ofertei au rămas nemodificate, nefăcând altceva decât să precizeze, pentru prima dată, la solicitarea autorității contractante, denumirea producătorilor. În continuare, în ceea ce privește teza conform căreia, prin răspunsul la clarificări, ar fi "completat" sau "modificat" oferta, citând prevederile relevante în această privință din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, respectiv art. 209 alin. (1) și (2), art. 134 alin. (1) și (6) din HG nr. 395/2016, Secțiunea a 10-a Procesul de verificare și 7
evaluare, intervenienta menționează că Legiutorul a înțeles, inclusiv prin Normele de aplicare, să circumstanțieze, în mod expres, care sunt răspunsurile la clarificări care pot conduce la neconformitatea ofertei - cele prin care ofertantul modifică conținutul propunerii tehnice sau al propunerii financiare. În cazul de față, răspunsul la clarificări a constat în precizarea denumirii producătorilor lamei de deszăpezire și răspânditorului de material antiderapant, precum și a modelului acestora. Intervenienta susține că aceste mențiuni nu erau în propunerea tehnică depusă, așa încât nu se pune problema modificării furnizorilor inițiali și, în al doilea rând, aceste precizări nu au adus nicio modificare propunerii tehnice sau propunerii financiare. Totodată, această precizare nu a determinat nici "apariția unui avantaj evident" în favoarea sa. În consecință, intervenienta precizează că răspunsul dat solicitărilor de clarificări, primite din partea autorității contractante, nu se încadrează în categoria celor care pot conduce la neconformitatea ofertei, fiind strict vorba despre precizări formale (numele producătorilor), fără nicio legătură cu niciun element al propunerii tehnice sau financiare și nedeterminând modificarea ofertei. În ceea ce privește critica referitoare la "Neîndeplinirea cerinței privind dotarea autoșasiului cu ESP", intervenienta susține că, potrivit caietului de sarcini întocmit pentru fiecare lot în parte, în cadrul caracteristicilor tehnice a autobasculantei 6x4, la categoria "sistem de frânare", se menționează "(...) Asistat ESP+ABS+ABL sau similare", iar în confomitate cu cerințele din caietul de sarcini, a ofertat "sistem de frânare cu două circuite independente, conform normelor EEC, asistat EBD+ABS+ASR+ATC". Intervenienta mai susține că cerința din caietul de sarcini, în ceea ce privește sistemele de frânare, nu este limitată la sistemul ESP, ci conferă și posibilitatea ca autobasculanta să fie dotată cu sisteme de frânare "similare", sens în care, încadrându-se deplin în cerința citată, a ofertat produse dotate cu sisteme de frânare similare. Astfel, sistemul de frânare EBD este echivalent sistemului de frânare EBL, iar sistemul de frânare ASR ca și sistemul de frânare ESP au, printre alte funcții similare, funcția esențială de a modifica forța de frânare aplicată la una sau la mai multe roți, reducerea alimentării cu combustibil la unul sau mai mulți cilindri și reducerea puterii motorului, cu scopul de a restabili tracțiunea roților. În primul rând, în ceea ce privește susținerea contestatoarei că autoritatea contractantă a achiziționat separat basculanta, lama de deszăpezire și răspânditorul, nu de la operatorul economic care ar trebui ”să fie autorizat să facă integrarea echipamentelor", intervenienta arată că aceasta a plecat de la o premiză greșită. Așadar, intervenienta arată că ansamblul integrat cuprinde toate elementele, cu excepția lamei de deszăpezire, care este montată de ea, nu de către un terț. Intervenienta mai precizează că este autorizată RAR să efectueze asamblarea lamei de deszăpezire, astfel cum rezultă din 8
autorizația tehnică nr. 473/09.04.2014 și anexa acesteia, pe care le atașează. În privința noțiunii de subcontractant, pe lângă aspectul că activitatea de asamblare o realizează însuși ofertantul, iar nu un terț, intervenienta face și precizarea că contestatoarea se află într-o eroare, față de definiția legală de la art. 3 lit. w) din Legea nr. 98/2016, potrivit căreia, subcontractantul reprezintă "orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziție publică și care execută și/sau furnizează anumite părți ori elemente ale lucrărilor sau ale construcției ori îndeplinesc activități care fac parte din obiectul contractului de achiziție publică, răspunzând în fața contractantului de organizarea și derularea tuturor etapelor necesare în acest scop". Or, chiar independent de faptul că activitatea de asamblare a lamei de deszăpezire este realizată de ofertantul însuși, această activitate nu se încadrează în categoria "activităților care fac parte din obiectul contractului de achiziție publică", având în vedere că obiectul contractului îl constituie livrarea autobasculantei 6x4 dotată cu lamă pentru zăpadă și răspânditor de materiale antiderapante. Activitatea de asamblare a lamei de deszăpezire ar putea fi realizată numai de un furnizor, în accepțiunea pe care i-o conferă art. 3 lit. w) din aceeași lege, potrivit căruia furnizorul înseamnă "entitatea care pune la dispoziția unui contractant produse, inclusiv servicii de instalare sau amplasare a acestora, dacă este cazul, ori care prestează servicii către acesta, care nu are calitatea de subcontractant". În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la autorizarea RAR "pentru omologarea și autorizarea...pentru funcționarea și circulația pe drumurile publice din România a echipamentelor ofertate", pe de o parte, intervenienta susține că această autorizare nu are nicio legătură cu autorizarea sa de a realiza montarea lamei de deszăpezire, care există, potrivit certificatului atașat. Pe de altă parte, față de mențiunea din caietul de sarcini că "ofertantul trebuie să includă în oferta sa și costuri legate de omologarea și autorizarea...pentru funcționarea și circulația pe drumurile publice din România a echipamentelor ofertate", intervenienta precizează că prețul unitar ofertat ea cuprinde, inclusiv, costul menționat, nesolicitând niciun cost suplimentar față de prețul unitar. În referire la critica privind "Neconformitatea ofertei (...) prin prisma nedovedirii producerii echipamentului răspânditorului de materiale uscate și soluții antiderapante în regim de asigurare a calității conform ISO 9001 sau similar", intervenienta susține că, în caietul de sarcini, în secțiunea "Caracteristici tehnice răspânditor de materiale uscate și soluții antiderapante pentru autobasculantă", este indicat, la subsecțiunea "execuție", ca aceasta să fie realizată ”în regim de asigurare a calității conform ISO 9001 sau similar". Mai precizează intervenienta că, nici în caietul de sarcini și nici în fișa de date, nu este impusă condiția depunerii de către ofertant a certificatului ISO 9001 al producătorului răspânditorului, iar mențiunea 9
din caietul de sarcini se referă la condiția ca execuția să fie realizată în regim de asigurare a calității conform ISO 9001, nu poate fi interpretată în sensul adăugării unei condiții suplimentare (nescrisă) de depunere a certificatului, cât timp nu se regăsește expres menționată această cerință. Cu toate acestea, și reținând faptul că ofertantul nu avea obligația depunerii certificatului, intervenienta prezintă, atașat, certificat ISO 9001 al producătorului răspânditorului. Referitor la critica privind "acceptarea de documente ce nu se regăseau în oferta inițială", respectiv invocarea faptului că oferta tehnică inițială nu era însoțită de niciun pliant sau fișă tehnică a produselor și că ea nu ar fi depus formularele cu privire la asumarea clauzelor contractuale și de respectare a reglementarilor obligatorii (acestea fiind depuse, în opinia contestatoarei, după ce au fost solicitate de autoritatea contractantă după data limită de depunere a ofertelor), precum și faptul că nu ar fi întocmit și depus un opis al documentelor incluse în propunerea tehnică, intervenienta consideră că, în toate susținerile sale, contestatoarea se află în eroare. Astfel, cât privește depunerea așa-numitului "pliant", intervenienta menționează că nu există în caietul de sarcini sau în fișa de date condiția depunerii unui document denumit "pliant", aceasta fiind o noțiune inventată de contestatoare. În privința fișei tehnice, însemnând toate specificațiile tehnice ale produsului, precum și poze cu explicațiile aferente, acestea sunt în detaliu redate în propunerile tehnice întocmite pentru fiecare lot în parte. Consideră intervenienta că, în afara faptului că nu există obligația de depunere a "pliantului", toate aceste elemente reprezintă, în detaliu, ansamblul de date și informații tehnice (redate inclusiv fotografic) impuse și suficiente pentru îndeplinirea cerințelor vizând propunerea tehnică. Cât privește formularele de asumare a clauzelor contractuale și de respectare a reglementărilor obligatorii, intervenienta susține că acestea au fost depuse de ea pe data de 03.11.2016 - data limită de depunere a ofertelor, prin înregistrarea în SEAP, iar urmare a solicitărilor de clarificări din data de 08.12.2016, a depus anexele Formularului 9, informările cu privire la procedura de atribuire "........." și clauzele contractuale, așa cum au fost acestea prevăzute în Acordul contractual". Practic, intervenienta susține că a contrasemnat documentația menționată, însă formularul de asumare a clauzelor a fost semnat și depus la data limită de depunere a ofertelor, iar obligația de contrasemnare a acestor documente nu rezultă din cuprinsul documentației. În plus, intervenienta reiterează expunerea și argumentele care vizează noțiunea de clarificare și face, din nou, trimitere la prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 134 alin. (1) și (6) din Normele metodologice de aplicare, în ceea ce privește cazurile în care răspunsurile la clarificări pot conduce la neconformitatea ofertei, precizând că, nici în acest caz, contrasemnarea anexelor formularului nr. 10
9 nu constituie un caz de modificare a elementelor propunerii tehnice sau financiare care ar putea face oferta neconformă. Cât privește opisul documentelor incluse în propunerea tehnică, intervenienta precizează că și acesta a fost depus pe data de 03.11.2016 - data limită de depunere a ofertelor, prin înregistrarea în SEAP. În ceea ce privește critica referitoare la "Neconformitatea ofertei din prisma prețului aparent neobișnuit de scăzut", intervenienta învederează că, pe lângă faptul că se invocă prevederi legale inaplicabile, abrogate (raportarea la pragurile procentuale din valoarea estimată), contestatoarea nu aduce și nu prezintă nicio probă în sensul prețului aparent neobișnuit de scăzut, astfel cum este acesta definit și determinat prin dispozițiile legale aplicabile, respectiv faptul că elementele de preț ofertate ar fi neobișnuit de scăzute prin raportare la prețul pieței determinat prin referința la buletine statistice sau cotații ale burselor de mărfuri. Intervenienta arată că, așa cum se poate observa din raportul procedurii de atribuire, întocmit de comisa de evaluare, pentru fiecare lot în parte, prețul ofertat de însăși contestatoare este cu numai 1.349,26 RON fără TVA mai mare, pentru fiecare produs în parte, diferența între prețul ofertat de ea și cel ofertat de contestatoare fiind extrem de mică. Astfel că, prețul ofertat de contestatoare ar putea fi, în egală măsură (conform tezei neîntemeiate a acesteia), apreciat ca fiind aparent neobișnuit de scăzut - condiții în care acesta devine lipsit de interes în a susține teza de mai sus. În ceea ce privește critica privind lipsa experienței similare, respectiv, susținerea contestatoarei că ar fi trebuit să dovedească experiența similară inclusiv pentru activitatea de service, intervenienta susține că, și față de acest aspect, contestatoarea este din nou în eroare. Astfel, potrivit fișei de date, în cadrul secțiunii "Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate", se indica următoarea condiție, privind probarea experienței similare: "Ofertantul trebuie să demonstreze că a livrat în ultimii 3 ani mașini grele pentru transport materiale cu sistem de tracțiune 6x4 și/ sau 6x6 și/sau 8x4 și/sau 8x6 și/sau 8x8 în valoare cumulată de: -Lotul 1- minim 3.650.000 lei, fără TVA; -Lotul 2 - minim 3.650.000 lei, fără TVA; -Lotul 3 - minim 3.650.000 lei, fără TVA; -Lotul 4 - minim 3.650.000 lei, fără TVA; -Lotul 5 - minim 4.200.000 lei, fără TVA. Ultimii 3 ani se calculează prin raportare la termenul limită pentru depunerea ofertelor. Se vor lua în considerare numai produsele livrate în acest interval pentru care se poate face dovada recepționării." Așadar, intervenienta susține că, condiția se referă la depunerea documentelor enumerate în fișa de date, din care să rezulte aspectele citate și al căror obiect îl reprezintă "livrarea", nu (și) alte activități, condiție îndeplinită de ea, așa cum rezultă din documentația depusă și, 11
în aceste condiții, susținerile contestatoarei cu privire la acest motiv sunt, de asemenea, neîntemeiate și nu își regăsesc corespondența în cerințele autorității contractante. În referire la critica privind cazierele judiciare, raportat la condițiile fișei de date, intervenienta susține că, în ceea ce privește "membrii organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control", ofertantul avea obligația depunerii cazierului judiciar - fără a exista mențiunea "eliberat de instituțiile autorizate ale țării de origine", așa cum o prezintă în mod greșit contestatoarea. Această mențiune se regăsește la pct. B, în cadrul căruia se face referire la condiția depunerii de către persoana juridică străină ofertantă a oricăror "documente edificatoare eliberate de instituțiile autorizate ale țării de origine (certificate de atestare fiscală, caziere judiciare, alte documente echivalente, etc.) prin care să dovedească faptul că și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat.” Astfel, condiția depunerii documentelor edificatoare eliberate de instituțiile autorizate ale țării de origine se impun strict cu privire la ofertantul persoană juridică străină, iar nu cu privire la membrii organului de administrare, conducere sau a celor care au putere de reprezentare și nu în vederea atestării situației condamnărilor penale, ci în scopul dovedirii faptului că ofertantul și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat. În conformitate cu cerințele arătate, intervenienta susține că a depus în ceea ce o privește, fiind persoană juridică română, certificat de atestare fiscală emis de ANAF, precum și de autoritatea fiscală locală (din llfov, comuna Dragomirești Vale) și, de asemenea, certificat de cazier judiciar, iar în privința asociaților Maurizio Rosetto Michele Giovanni și Afin Holding SA, precum și pentru cei doi administratori Stefano Albarosa și Maurizio Rosetto Michele Giovanni, a depus certificate de caziere judiciare. În drept, intervenienta invocă dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea 101/2016, coroborate cu art. 61 alin. (2) și următoarele din Codul de procedură civilă, precum și pe toate celelalte prevederi legale invocate în cererea de intervenție. Prin adresa nr. 23285/........., înregistrată la CNSC sub nr. 11979/........., autoritatea contractantă a transmis punct de vedere față de contestația formulată de SC ......... SRL, solicitând respingerea ei. Autoritatea contractantă menționează că nu au fost transmise de către contestatoare și anexele invocate ca "Probe" ale contestației depuse. Autoritatea contractantă susține că, prin caietul de sarcini, a solicitat un utilaj complex, asamblat și funcțional, format dintr-o autobasculantă cu tracțiune 6 x 4, dotată cu 2 subansamble: lamă pentru zăpadă și răspânditor de material antiderapant. 12
De asemenea, autoritatea contractantă arată că, în anexa I a caietului de sarcini, au fost definite caracteristicile tehnice solicitate pentru ansamblul solicitat, detaliate atât pentru autobasculantă, cât și pentru lamă și răspânditor și propunerile tehnice trebuiau întocmite de către ofertanți prin raportare la cerințele caietului de sarcini, scop în care a fost pus la dispoziția operatorilor economici interesați Formularul nr. 6 - Propunerea tehnică. Autoritatea contractantă precizează că, în conformitate cu Formularul nr. 6, ofertanții aveau obligația să completeze informațiile referitoare la caracteristicile tehnice, funcționale și estetice ale utilajelor ofertate, prin completarea rubricilor: „Specificații tehnice efective ale autobasculantei livrate", respectiv ”Caracteristici tehnice efective ale răspânditorului de materiale", ”Caracteristici tehnice efective ale lamei auto pentru deszăpezire”, precum și rubrica „Documentul livrat cu autobasculanta 6x4 dotată cu lamă pentru zăpadă și răspânditor de material". În continuare, autoritatea contractantă susține că, prin documentația de atribuire, nu a solicitat informații privind marca, modelul sau alte astfel de informații și, așa cum a arătat, produsul solicitat nu este un produs de serie, care se poate comercializa sub o marcă sau o denumire comercială consacrată, fiind un utilaj format din 3 componente, unul principal și 2 accesorii. De asemenea, autoritatea contractantă menționează că propunerea tehnică prezentată de către SC ..... SRL a fost considerată de către comisia de evaluare conformă, atât în privința caracteristicilor tehnice ale utilajului ofertant, cât și în privința celorlalte cerințe prevăzute în caietul de sarcini, cum ar fi omologarea, autorizarea și înmatricularea utilajului, service, piese de schimb, condițiile de livrare, garanție etc. Mai susține autoritatea contractantă că, în propunerea tehnică prezentată, SC ..... SRL a precizat că marca autobasculantei cu tracțiune 6x4 este Ford Trucks, modelul 3542D, iar comisia de evaluare a solicitat ofertantului să menționeze suplimentar și producătorul și modelul dotărilor autobasculantei, respectiv răspânditorul de materiale antiderapante și lama auto pentru deszăpezire, deși aceste informații nu au solicitate în mod expres prin documentația de atribuire, comisia de evaluate considerând că aceste informații suplimentare erau totuși relevante pentru o mai bună evaluare a utilajului. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că afirmația contestatoarei legată de presupusa „completare a ofertei cu chestiuni care nu rezultau neîndoielnic din oferta inițial depusă" este eronată, întrucât comisia de evaluare nu a solicitat o completare a ofertei prin solicitarea denumirii producătorului răspânditorului de materiale antiderapante și al lamei auto pentru deszăpezire, ci doar informații suplimentare cu privire la elemente deja existente în ofertă. Menționează autoritatea contractantă că toate informațiile cu privire la cerințele minime solicitate pentru răspânditorul de materiale antiderapante și pentru lama auto pentru deszăpezire erau deja menționate în cadrul 13
propunerii tehnice, ofertantul SC ..... SRL a specificat în mod clar în propunerea tehnică faptul că va livra utilajul solicitat, respectiv autobasculanta 6x4 dotată cu lamă pentru zăpadă și răspânditor de material antiderapant și a detaliat toate caracteristicile tehnice și cerințele solicitate prin caietul de sarcini. Contrar celor afirmate de contestatoare, ”neindicarea furnizorului echipamentelor lama de deszăpezire și atrage în sine respingerea ofertei ca neconformă”, autoritatea contractantă susține că nu a solicitat nicăieri în cuprinsul documentației de atribuire, indicarea furnizorului echipamentelor, ca atare această presupusă lacună nu ar putea să atragă neconformitatea ofertei SC ..... SRL. De asemenea, rămân lipsite de sens și afirmațiile legate de presupusa „modificare" a furnizorilor, contestatoarea fiind evident într-o confuzie cu privire la aceste aspecte. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că răspunsul la solicitarea de clarificare formulată de către comisie pe parcursul procesului de evaluare, nu poate în niciun caz să fie asimilată ca fiind „o nouă ofertă" sau o "completare" a ofertei depuse, oferta depusă de SC ..... SRL a cuprins, pe lângă informațiile solicitate în mod expres de autoritatea contractantă, și informații suplimentare care au oferit o imagine de ansamblu asupra produsului oferit și a condițiilor de livrare a acestuia. Cu privire la criticile legate de lipsa îndeplinirii cerinței privind dotarea autoșasiului cu ESP, autoritatea contractantă menționează că, prin Anexa 1 la caietul de sarcini, a solicitat ca sistemul de frânare să fie dotat cu ESP+ABS+EBL sau similar. De asemenea, autoritatea contractantă arată că prin sintagma "similar" se înțelege un produs analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, înrudit, iar în industria constructoare de profil producătorii utilizează pentru aceste sisteme denumiri comerciale diferite, pentru care se folosesc și abrevieri diferite. Rolul combinat al sistemelor de siguranță active - ESP+ABS+EBL este de a conferi un plus de siguranță, aderență și stabilitate în deplasare pe drumurile publice și aceste sisteme își arată importanța în special în condiții de aderență scăzută, nisip, noroi, zăpadă, gheață. În continuare, autoritatea contractantă prezintă definițiile, rolurile și principiile de acționare ale sistemelor ESP+ABS+EBL, susținând că ESP- ul se regăsește ca sistem de siguranță activă cu alte abrevieri pe vehiculele produse de diverși producători, cum ar fi: DSC (Dymanimc Stability Control), VSA (Vehicle Stability Assist), VSC (Vehicle Stability Control). Din acest motiv, autoritatea contractantă arată că a solicitat, ca cerință minimă, un sistem de asistență electronică format din ESP+ABS+EBL sau similar. Autoritatea contractantă susține că ofertantul SC ..... SRL a oferit sistemul de asistență electronică compus din EBP+ABS+ASR+ATC, care, în opinia comisiei de evaluare, reprezintă un pachet de sisteme similar, din punct de vedere al rolului îndeplinit cu cel menționat în caietul de sarcini. 14
Similaritatea sistemului EBD+ABS+ASR+ATC reiese din următoarele considerente: prin rolul lor și principiile de acționare, aceste sisteme îndeplinesc, împreună, aceleași cerințe cu cele solicitate prin caietul de sarcini, respectiv, îmbunătățirea tracțiunii la roți, controlarea direcției pe timpul virajelor mărind stabilitatea, împiedicarea patinării roților la frânarea pe suprafețe alunecoase și controlarea forței de frânare. Cu privire la „Neconformitatea ofertei declarată câștigătoare, raportată la obiectul contractului, inclusiv din prisma nedeclarării unor subcontractanți integratori ai sistemului”, autoritatea contractantă precizează că, așa cum în mod corect a sesizat și contestatoarea, achiziția din speță privește un ansamblu format din autobasculantă, lamă și răspânditor și a solicitat achiziția unui produs finit, asamblat și funcțional pentru toate dotările, acest utilaj nefiind achiziționat pe componente individuale. De asemenea, autoritatea contractantă arată că cerințele caietului de sarcini prevăd ca utilajul ce urmează să fie livrat să aibă toate dotările solicitate, iar operațiunile de montare a autobasculantei cu lamă și cu răspânditor nu sunt solicitate ca activități distincte în caietul de sarcini, nefiind incluse distinct în obiectul contractului. Autoritatea contractantă precizează că nu a solicitat ca operatorii economici să fie autorizați pentru operațiuni de integrare a echipamentelor și nici să declare ca subcontractanți operatorii economici care ar urma să fie implicați în asamblarea, omologarea și autorizarea utilajului. Autoritatea contractantă menționează că activitatea de subcontractare nu a fost declarată de către SC ..... SRL, aceasta angajându-se să livreze singură produsele ce fac obiectul contractului și, prin urmare, aceasta nu avea obligația să declare societățile implicate în realizarea produsului finit, produs pe care aceasta s-a obligat să îl livreze conform cerințelor. Cu privire la ”Neconformitatea ofertei declarate câștigătoare din prisma nedovedirii producerii echipamentului răspânditorului de materiale uscate și soluții antiderapante în regim de asigurarea a calității conform ISO 9001 sau similar", autoritatea contractantă susține că prin fișa de date a achiziției, punctul III.2.3.b), a solicitat ofertanților să demonstreze că respectă standardele de asigurare a calității, respectiv că dețin certificare ISO 9001 sau echivalent și, ofertantul SC ..... SRL a prezentat în cadrul ofertei certificatul ISO 9001:2008 nr. 30341/14/R/23.04.2014, îndeplinind astfel cerințele documentației de atribuire. De asemenea, prin caietul de sarcini, cap. II.2 Cerințe privind conformitatea cu cerințele, legislația, standardele și reglementările aplicabile, autoritatea contractantă arată că a solicitat: Utilajele furnizate în baza contractului vor fi certificate pentru conformitate CE și vor respecta toate cerințele impuse de legislația, standardele și reglementările aplicabile în România, inclusiv cele cu 15
privire la Protecția Mediului, Asigurarea Calității, PSl Securitate și Sănătate în Muncă, etc. La predarea utilajelor către Achizitor, Furnizorul are obligația de a face dovada conformității acestora cu cerințele din specificații și cu reglementările aplicabile, și de a permite reprezentanților autorizați ai Achizitorului să inspecteze bunurile furnizate. Astfel, autoritatea contractantă susține că SC ..... SRL a menționat în propunerea tehnică (Formularul nr. 6), la pagina 16, că va asigura răspânditorul de materiale uscate și soluții antiderapante din dotarea autobasculantei produs în regim de asigurare a calității conform ISO 9001 sau similar, demonstrat prin prezentarea Certificatului de la producător și, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini citate, acesta avea obligația să prezinte acest document la predarea utilajelor. Prin urmare, ofertantul nu avea obligația să prezinte documentele doveditoare cu privire la fabricarea în regim de asigurare a calității conform ISO 9001 sau similar a răspânditorului de materiale uscate și soluții antiderapante din dotarea autobasculantei la depunerea ofertei, iar comisia de evaluare nu avea dreptul să solicite clarificări în acest sens în cadrul procesului de evaluare. Cu privire la presupusul tratament preferențial acordat societății SC ..... SRL prin acceptarea de documente ce nu se regăseau în oferta inițială, autoritatea contractantă susține că, în conformitate cu prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016 (pe care îl citează), comisia de evaluare a solicitat o serie de clarificări cu privire la documentele deja depuse de ofertant, respectiv: - Formularul nr. 7 - Declarația privind respectarea legislației de securitate și sănătate în muncă a fost prezentat în ofertă semnat de către reprezentantul împuternicit și comisia de evaluare a solicitat retransmiterea declarației semnată de către reprezentantul legal al ofertantului; - pentru Formularul nr. 8 - Declarația ofertantului cu privire la respectarea reglementărilor obligatorii în domeniul mediului, social, al relațiilor de muncă prezentat de ofertant nu au fost solicitate clarificări și, contrar afirmațiilor contestatoarei, ofertantul ..... SRL a inclus acest formular în ofertă; - pentru Formularul nr. 9 - Declarația cu privire la asumarea clauzelor contractuale depus în cadrul ofertei, comisia de evaluare a solicitat transmiterea anexelor menționate în declarație (clauzele contractuale și clarificările/modificările/completările la documentația de atribuire) inițializate de ofertant, iar ofertantul a prezentat și un Opis al documentelor incluse în propunerea tehnică. Drept urmare, autoritatea contractantă consideră că solicitările comisiei de evaluare au fost simple clarificări față de conținutul inițial al propunerii tehnice depusă de SC ..... SRL. În ceea ce privește critica legată de faptul că oferta SC ..... SRL nu era însoțită de pliante sau fișe tehnice ale produselor, autoritatea contractantă susține că documente precum pliante, fișa tehnică, manual tehnic, carte tehnică a utilajului, etc. vor fi verificate la momentul 16
recepției, conform celor declarate de ofertant în cadrul propunerii tehnice - Formularul nr. 6. Autoritatea contractantă susține că, comisia de evaluare a solicitat clarificări și completări ale documentelor prezentate inițial în ofertă, atât ofertantului declarat câștigător, cât și celorlalți operatori economici care au depus oferte în cadrul procedurii, fără niciun caracter preferențial, respectând astfel principiul tratamentului egal. Citând prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 și cele art. 136 din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă susține că valoarea estimată a achiziției a fost determinată prin raportare la ofertele de pe piață, așa cum reiese din Strategia de contractare nr. 14/3457/24.08.2016 și în stabilirea valorii estimate au fost avute în vedere prețurile medii ale pieței de profil. De asemenea, în Strategia de contractare a fost menționat și faptul că "pentru mașina de bază, piața oferă un număr destul de mare de mărci și modele cu benă basculabilă și tracțiune 6x4, existând suficienți producători consacrați de astfel de mașini grele". Autoritatea contractantă mai arată că nu a determinat valoarea estimată luând în considerare cele mai scumpe produse de piață, dar nici cele mai ieftine, prin urmare ofertarea unor prețuri mai mici decât cele estimate nu a fost de natură să ridice în mod automat suspiciuni cu privire la existența unui preț neobișnuit de scăzut. Informațiile furnizate de ofertanți în cadrul propunerilor tehnice, în care au fost detaliate, atât caracteristicile tehnice, cât și informații de natură comercială (marcă, modelul) au fost relevante și pentru evaluarea propunerilor financiare, astfel comisia de evaluare nu a considerat necesar să solicite niciunui ofertant clarificări cu privire la acest aspect. Autoritatea contractantă susține că interpretarea contestatoarei privind stabilirea unui preț neobișnuit de scăzut, prin raportare la vechea legislație (OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare), abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016 și a HG nr. 395/2016, respectiv stabilirea unui prag de 80% din valoarea estimată sub care prețul ar putea fi considerat neobișnuit de scăzut, nu are nicio bază legală și ca atare nu poate fi luată în considerare. De asemenea, autoritatea contractantă menționează că, prin propunerea financiară depusă, SC ..... SRL și-a asumat că prețul unitar ofertat este ferm și acoperă toate costurile directe, indirecte și profitul pentru toate obligațiile, riscurile și responsabilitățile stabilite sau implicite ce decurg din contractul de furnizare, pentru livrarea la termen a vehiculelor în conformitate cu cerințele caietului de sarcini, inclusiv: • Costurile de producție și testare; • Costurile legate de importarea în România a produselor, inclusiv plata oricăror taxe, tarife, comisioane sau onorarii aferente importului; • Costurile legate de transportul produselor până la locul de livrare, inclusiv pentru transporturile sau deplasările necesare în vederea omologării și autorizării acestora; 17
• Costurile legate de efectuarea probelor de funcționare la recepție și instruirea de specialitate a personalului Achizitorului cu privire la operarea și întreținerea produselor, conform cerințelor; • Costurile legate de identificarea, instruirea și autorizarea unității service specializate pentru: acordarea asistenței tehnice pe durata perioadei de garanție și efectuarea operațiunilor service (întreținere și reparații - constatare, transport la unitatea service autorizată și reparare și retur) pe durata perioadei de garanție; • Costurile legate de efectuarea operațiunilor service (întreținere și reparații), inclusiv a serviciilor de constatare, transport la unitatea service și retur, reparare și service mobil pe durata perioadei de garanție. Nu sunt incluse în activitatea de întreținere reviziile tehnice obligatorii în perioada de garanție stabilite prin cartea tehnică sau manualul de întreținere a utilajului dat de Furnizor (în revizie intră costurile cu materiale consumabile, piese de uzură și manopera aferentă și se definește ca fiind activitatea de întreținere periodică planificată stabilită de producător sau furnizor); • Costurile legate de acordarea de asistență tehnică la cerere și remedierea/repararea oricăror defecțiuni care nu sunt generate din culpa Achizitorului în perioada de garanție; • Costurile legate de instituirea și menținerea unui sistem eficient de livrare a consumabilelor și pieselor de schimb de origine pe durata perioadei de garanție; • Costurile legate de omologarea, autorizarea și înmatricularea în numele Achizitorului a autobasculantelor pentru funcționarea și circulația pe drumurile publice din România, inclusiv plata în numele Achizitorului a taxelor de înmatriculare, inclusiv taxa de mediu și a oricăror taxe, tarife, comisioane sau onorarii în legătură cu aceste activități; • Costurile legate de paza și asigurarea autobasculantelor până la recepționarea de către Achizitor, inclusiv costurile pentru încheierea Polițelor de asigurare obligatorie RCA pe o perioadă de 12 luni de la data înmatriculării; • Costuri legate de obținerea și menținerea în vigoare a oricăror polițe de asigurare, garanții sau alte asemenea necesare pentru îndeplinirea contractului; • Orice alte costuri necesare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că îngrijorarea contestatoarei legată de faptul că anumite elemente de preț, cum ar fi integrarea accesoriilor care presupun activități autorizate RAR, nesolicitate, nu sunt întemeiate și, drept urmare, nu pot fi luate în considerare. De asemenea, faptul că SC ..... SRL nu ar fi prezentat pliante sau fișe tehnice ale produselor ofertate, nu poate fi interpretat ca o neîndeplinire a cerințelor documentației de atribuire, atâta timp cât acestea nici nu au fost solicitate. În ceea ce privește criticile privind experiența similară, citând prevederile fișei de date a achiziției, pct. III.2.3.a), autoritatea 18
contractantă susține că, pentru fiecare lot în parte, SC ..... SRL a completat DUAE - Partea IV "Criteriile de selecție" - Secțiunea C "Capacitatea tehnică și profesională" - subsecțiunea "Pentru contractele de achiziție de bunuri: executarea de livrări de tipul specificat", iar ulterior, fiind clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire, a prezentat, anterior atribuirii contractului, la solicitarea autorității, documente justificative emise sau contrasemnate de către beneficiar (contracte), din care au reieșit toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică, respectiv produsele furnizate, perioada de livrare și valoarea acestora. Autoritatea contractantă invocă faptul că nu a solicitat în documentația de atribuire cerințe cu privire la livrarea de produse noi în cadrul cerințelor minime, prin urmare livrările de autovehicule second hand prezentate de către SC ..... SRL în vederea demonstrării cerințelor de capacitate tehnică au fost acceptate de către comisia de evaluare. De asemenea, autoritatea contractantă arată că nu a solicitat experiența similară în ceea ce privește prestarea de activități de service, motiv pentru care critica contestatoarei legată de presupusa lipsă de experiență similară pentru acest gen de servicii nu este fondată. Astfel, comisia de evaluare a considerat că oferta depusă de SC ..... SRL îndeplinește cerințele minime prevăzute în documentația de atribuire, prin urmare autoritatea contractantă consideră criticile contestatoarei nefondate. În ceea ce privește critica referitoare la cazierele judiciare, autoritatea contractantă susține că ofertantul SC ..... SRL este o persoană juridică română, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Ilfov sub nr. J23/1450/2013, conform celor declarate în DUAE și demonstrate prin Certificatul constatator nr. 2322/17.01.......... depus la solicitarea autorității contractante înainte de atribuirea contractului. Prin urmare, obligația prezentării de certificate de atestare fiscală privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, din care să reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentării acestuia a fost îndeplinită prin Certificatul de atestare fiscala eliberat de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 2153/12.01.......... și prin Certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri datorate bugetului local nr. 326/13.01........... Autoritatea contractantă arată că ofertantul SC ..... SRL a prezentat, atât pentru sine, cât și pentru persoanele juridice și fizice străine din structura sa, următoarele caziere judiciare: - Certificat de cazier judiciar nr. 11502335 din 14.02.......... (seria N nr. 3604963), eliberat de MAI – IGP - DGPMB pentru SC ..... SRL; - Certificat de cazier judiciar nr. 11521440 din 15.02.......... (seria N nr, 3670322), eliberat de MAI – IGP - DGPMB pentru asociatul persoană juridică AFIN (HOLDING) SA; 19
- Certificat de cazier judiciar nr. 11502179 din 14.02.......... (seria N nr. 3604962), eliberat de MAI – IGP - DGPMB pentru asociatul persoană fizică Rossetto Maurizio Michele Giovanni; - Certificat de cazier judiciar nr. 11502098 din 14.02.......... (seria N nr. 3604960), eliberat de MAI - IGP - DGPMB pentru asociatul persoană fizică Albarosa Stefano. În concluzie, pentru motivele prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea pe fond a contestației. Prin adresa nr. 621/06.04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 12589/06.04.........., SC ......... SRL a transmis Concluzii scrise, ca răspuns la punctul de vedere al autorității contractante și la cererea de intervenție formulată de SC ..... SRL, solicitând respingerea, pe fond, a cererii de intervenție formulată de SC ..... SRL. De asemenea, SC ......... SRL reiterează solicitările sale din cuprinsul contestației inițiale. În plus față de criticile invocate, SC ......... SRL invocă faptul că răspânditorul precizat nu îndeplinește cerințele minime din caietul de sarcini, capacitate rezervoare soluție antiderapantă: minim ......... litri x 2 buc, însă din informațiile prezentate pe site-ul producătorului se poate observa că sunt mai multe rezervoare amplasate lateral. De asemenea, SC ......... SRL susține că sistemele cu care este echipat modelul ofertat FORD 3542D nu sunt similare cu existența unui sistem ESP, având un rol cu totul diferit. Mai mult, contestatoarea arată că niciuna dintre sistemele similare nu se regăsește în fișa tehnică a autovehicului ofertat de SC ..... SRL, în felul acesta nerespectându-se cerința de "similare" sau "echivalente" cu ESP. În privința lipsei de conformitare a ofertei SC ..... SRL, contestatoarea menționează și faptul că, la modelul ofertat FORD 3542D, nu se regăsește nici sistemul EBD, cerut de către autoritatea contractantă prin caietul de sarcini. În concret, prin raportarea la dispozițiile art. 156-159 din Legea nr. 98/2016, simpla declarare a unor presupuse performanțe de către un comerciant neproducător, nu se constituie în mijloacele de probă adecvate, care să ateste conformitatea produselor, care fac obiectul achiziției cu cerințele sau criteriile stabilite prin specificațiile tehnice. Contestatoarea susține că, pentru omologarea unui autovehicul din categoria N3G (așa cum este încadrat FORD model 3542 D EUR06), este necesară existența unei autorizații RAR, pe care, intervenienta nu o deține, în timp ce ea deține această autorizație. Prin adresa nr. 92/23787/06.04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 12637/07.04.........., autoritatea contractantă a transmis punct de vedere față de contestația formulată de SC ......... SA solicitând respingerea ei, pe cale de excepție, ca tardivă. În susținerea excepției invocate, autoritatea contractantă precizează că rezultatul procedurii de atribuire pentru cele cinci loturi a 20
fost comunicat contestatoarei la data de 28.02.........., iar prin adresa nr. 35/16.03..........,
înregistrată
la
sediul
său
sub
nr. 92/18677/16.03.........., a fost înaintată notificarea prealabilă, pe care o consideră tardivă, deoarece s-au scurs 6 zile după termenul legal de notificare. De asemenea, autoritatea contractantă susține că nu a răspuns la notificarea prealabilă, în virtutea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care prevede dreptul de a nu răspunde la notificarea prealabilă și, prin adresa nr. ........./........., înregistrată la sediul său sub nr. 92/24213/05.04.........., SC ......... SA a înaintat contestația sa, care, la rândul ei, a depășit termenul de înaintare. Prin adresa nr. 115/06.04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 12689/07.04.........., SC ......... SA a răspuns la excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă, susținând că nu a cunoscut până la data de 14.03.......... faptul că ofertantul declarat câștigător a ofertat autoșasiul marca Ford Trucks, pe care îl consideră neconform, deoarece nu este dotat cu ESP (motiv pentru care oferta sa a fost respinsă la prima achiziție, dar și care a determinat-o să oferteze, în speță, un autoșasiu mai scump), astfel că, la data de 16.03.........., a formulat notificarea prealabilă. Cum autoritatea contractantă a primit la data de 21.03.......... notificarea sa prealabilă (conform datelor oficiului poștal) și la data de ......... a înaintat contestația sa, contestatoarea consideră că a respectat termenele legale privind procedura notificării prealabile și cea a formulării contestației. Prin adresa nr. 630/07.04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 12811/07.04.........., SC ......... SRL a transmis Completări la concluzii scrise, prin care solicită Consiliului să aibă în vedere aspectul evidențiat de contestatoarea SC ......... SA, respectiv faptul că în raport cu licitația identică, pentru mașini 8x4, desfășurată în aceeași perioadă, autoritatea contractantă a adoptat două decizii diferite, la aceeași chestiune tehnică și, mai mult, raportate la același echipament, șasiu (Ford Turcia). Astfel, SC ......... SRL consideră că este confirmată critica sa privind neconformitatea ofertei declarate câștigătoare. Prin adresa nr. 433/11.04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 13194/11.04.........., SC ..... SRL a transmis Concluzii scrise, prin care solicită Consiliului să respingă susținerile din cuprinsul concluziilor scrise formulate de SC ......... SRL, ca fiind parțial inadmisibile, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cât privește susținerile care constituie motive noi de contestație, precum și neîntemeiate, în privința celorlalte susțineri. Cât privește susținerea: din declarația intervenientei (...) se poate observa că răspânditorul precizat nu îndeplinește cerințele minime ale caietului de sarcini. Conform caietului de sarcini capacitate rezervoare 21
soluție antiderapant: minim ......... litri x 2 buc, însă din informațiile prezentate pe site-ul producătorului se poate observa că sunt mai multe rezervoare amplasate lateral", intervenienta susține că aceasta constituie o critică nouă adusă ofertei sale și care nu se regăsește în cuprinsul motivelor de contestație formulate inițial. Asadar, sub acest aspect, motivul nou invocate, fiind tardiv formulat, intervenienta solicită respingerea lui, ca fiind inadmisibil. Pe fondul susținerii, intervenienta învederează Consiliului că, în cuprinsul propunerii tehnice depuse, este menționată îndeplinirea condiției, în sensul că răspânditorul cu care este dotat produsul ofertat cuprinde 2 rezervoare soluție antiderapant, de capacitate de ......... litri, amplasate pe părțile laterale ale buncărului. În ceea ce privește expunerea referitoare la motivul de contestație care ține de pretinsa neîndeplinire a cerinței dotării autoșasiului cu ESP, intervenienta precizează că SC ......... SRL mai strecoară și aici un nou motiv de contestație tardiv, respective, acela că "Ofertantul - neproducător nu a dovedit prin propunerea tehnică (nici) existența în produsul ofertat a acestor pretinse caracteristici și (ii) nici această pretinsă echivalență. Nu există vreun document emis de producător sau de vreun organism autorizat care să confirme (i) existența acestor pretinse caracteristici sau (ii) echivalența". Intervenienta arată că, în cuprinsul contestației sale, contestatoarea critică oferta SC ..... SRL strict sub aspectul lipsei dotării produsului cu sistemul de frânare ESP, neaducând și critici în sensul că ar fi trebuit să facă dovada caracteristicilor sistemelor de frânare, precum și dovada echivalenței dintre sistemele de frânare din propunerea tehnică și sistemul ESP. Asadar, în mod indubitabil, și această susținere reprezintă un motiv nou susținut de contestatoare, în încercarea de a invoca neconformitatea ofertei SC ..... SRL. Separat de acest aspect essential, care face ca această susținere (motiv nou invocat tardiv) să fie inadmisibilă, intervenienta învederează Consiliului că nu există, în caietul de sarcini sau în fișa de date, cerința ca ofertanții să depună acte în dovedirea caracteristicilor sistemelor de frânare sau acte în demonstrarea echivalenței lor. De asemenea, intervenienta sesizează că, în mod voit, contestatoarea nu folosește termenul din caietul de sarcini "similar", ci îl înlocuiește în exprimarea sa cu "echivalent", acest din urmă termen însemnând, practice, identitate, cât timp termenul de similar înseamnă numai asemănător. Or, echivalența ESP cu alte sisteme de frânare este cu totul altceva decât similitudinea acestuia cu alte sisteme de frânare. Totodată, intervenienta menționează că, în cadrul aceleiași expuneri ,contestatoarea mai aduce un motiv nou față de contestație, inadmisibil: "Suplimentar, la modelul ofertat FORD 3542D nu se regăsește nici sistemul EBD, cerut de autoritate prin caietul de sarcini". Astfel, pentru prima data, în concluziile scrise, contestatoarea invocă lipsa dotării produsului ofertat de SC ..... SRL cu sistemul EBD - 22
ceea ce impune înlăturarea acestui motiv, ca inadmisibil, așa cum a argumentat. Cu toate acestea, dacă se intră în analiza celor afirmate de contestatoare, intervenienta precizează că nu poate decât să sesizeze, pe de o parte, contradicția acesteia și, pe de altă parte, că încearcă pe orice cale (chiar negând evidența și emițând informații false) să caute orice posibile motive de neconformitate, deși pe pagina următoare însăși contestatoarea confirmă că sistemul EBL - sistemul cu care este dotat produsul ofertat de SC ..... SRL, este unul și același cu sistemul EBD, în sensul că ceea ce diferă este numai denumirea lor. Intervenienta arată că un alt motiv nou invocat, tardiv, de către contestatoare, constă în susținerea că: "Pentru omologarea unui autovehicul din categoria N3G (...) este necesară o autorizație RAR pe care intervenienta nu o deține în timp ce subscrisa deține această autorizație" Neregăsindu-se această susținere (chiar și în altă formă prezentată) în cuprinsul contestației, inclusiv trimiterea la autorizația proprie contestatoarei, și această critică trebui să fie înlăturată, ca inadmisibilă, fiind tardiv formulate, ca motiv de neconformitate. În ceea ce privește restul susținerilor contestatoarei din concluziile scrise, intervenienta face trimitere la argumentele de netemeinicie prezentate în cuprinsul cererii de intervenție. Prin adresa nr. 92/25404/12.04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 13389/12.04.........., autoritatea contractantă a transmis răspuns la concluziile scrise formulate de SC ......... SRL, reiterând cererea de respingere a contestației. Autoritatea contractantă susține că cele două proceduri invocate de contestatoarea SC ......... SRL, în completarea concluziilor scrise, sunt diferite, au cerințe speciale distincte, în funcție de particularitățile fiecăreia dintre cele două tipuri de autobasculante, fiind lansate prin anunțuri de participare diferite, ele necesitând a fi tratate diferit. Referitor la afirmația SC ......... SRL conform căreia "autoritatea contractantă a adoptat două decizii diferite la aceeași chestiune tehnică", făcând comparație între decizia luată în cazul ofertantului SC ..... SRL, raportată la decizia luată în cazul ofertantului SC ... SA din cadrul procedurii de achiziție publică ”Autobasculantă 8x4 - 2 loturi”, autoritatea contractantă precizează că, după cum se poate observa din Formularul nr. 6 - Oferta tehnică a ofertantului SC ..... SRL, acesta a menționat la secțiunea "Sistem de frânare" următoarele: "Sistem de frânare cu două circuite independente, conform normelor EEC, asistat EBD+ABS+ASR+ATC, frână Staționare pe axele spate”. Prin sintagma "similar”, se înțelege un produs analog, apropiat, asemănător, asemenea, corespondent, înrudit și, prin urmare, sistemul de frânare specificat de ofertantul ..... SRL a fost considerat de către comisia de evaluare un pachet de sisteme similar din punct de vedere al rolului îndeplinit, cu cel menționat în caietul de sarcini. 23
Similaritatea privind sistemul EBD+ABS+ASR+ATC specificat de ofertantul ..... SRL și sistemul de frânare cerut în cadrul caietului de sarcini a fost descrisă de autoritatea contractantă în cadrul răspunsului nr. 92/23285/......... la contestația depusă de operatorul economic ......... SRL. Cu privire la mențiunea ofertantului . ... SA din cadrul ofertei sale tehnice depuse în cadrul procedurii "Autobasculantă 8x4 - 2 loturi" - Formularul nr. 6, referitoare la Sistemul de frânare, respectiv "Sistem de frânare integral pneumatic cu 2+1 circuite, APU, ABS. Frână staționare cu arc acumulator de forță pe axele spate", achizitorul amintește că, la acea procedură, comisia de evaluare a solicitat ofertantului, în data de 08.12.2016, să clarifice dacă sistemul de frânare al autobasculantei ofertate (APU + ABS) este diferit de sistemul de frânare solicitat în caietul de sarcini (ESP+ABS+EBL), prin sistemul de frânare oferit de .....SA nefiind asigurat controlul electronic al stabilității - ESP. Ca răspuns la solicitarea de clarificare a comisiei de evaluare, ofertantul .....SA a invocat anumite prevederi legislative și a comunicat, printre altele, faptul că "ESP nu va intra în funcțiune niciodată în timpul lucrului". Drept urmare, din răspunsul transmis de ofertant, nu a reieșit clar dacă acesta echipează autobasculantele conform cerințelor minime din caietul de sarcini. Deoarece comisia de evaluare nu a putut stabili dacă modelul de autobasculantă 8x4 ofertat de .....SA este sau nu este echipat cu sistemul de frânare solicitat în caietul de sarcini (ESP+ABS+EBL) sau cu un sistem de frânare similar, autoritatea contractantă susține că, în baza art. 209 alin (1) din Legea nr. 98/2016, comisia de evaluare a solicitat ofertantului, în data de 15.12.2016, să transmită un răspuns clar în acest sens. Totodată, comisia de evaluare a specificat faptul că, la acest moment, nu are dreptul de a modifica cerințele enunțate în cadrul documentației de atribuire și, de asemenea, că această situație a fost tratată și în cadrul Clarificării nr. 2 la documentația de atribuire, unde autoritatea contractantă a specificat: "Referitor la paragraful ”Sistem de frânare” din Anexa 1 a caietului de sarcini, pentru cele 2 loturi, în care se solicita «Asistat ESP-ABS+EBL sau similare», autoritatea contractantă menține cerințele din caietul de sarcini. Cum ofertantul .....SA a răspuns celei de-a doua solicitări a comisiei de evaluare menționând că oferta sa este cea prezentată la data deschiderii ofertelor și rămâne neschimbată, reiterând faptul că echiparea vehiculelor cu sistemul ESP nu reprezintă un avantaj tehnic, comisia de evaluare a constatat că modelul de autobasculantă 8x4 ofertat de SC ......... SA nu este echipat cu sistemul de frânare solicitat în caietul de sarcini (ESP+ABS+EBL) sau cu un sistem de frânare similar, menționează autoritatea contractantă. Astfel, având în vedere cele două răspunsuri ale ofertantului .....SA, comisia de evaluare a declarat oferta transmisă de SC ......... SA ca fiind neconformă, deoarece acesta nu a respectat cerințele minime 24
solicitate prin caietul de sarcini, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. De asemenea, având în vedere că ofertantul nu a răspuns în mod corespunzător la solicitările de clarificare, comisia de evaluare a considerat neconcludent răspunsul acestuia și i-a declarat oferta inacceptabilă, în conformitate cu art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. După cum rezultă din cele prezentate, deși cei doi ofertanți, respectiv SC ..... SRL și SC ......... SA, au prezentat "exact același șasiu”, aceștia au menționat în cadrul ofertelor tehnice detalii diferite privind sistemul de frânare, lucru imposibil de verificat fizic de către membrii comisiei de evaluare, comisia de evaluare a putut face verificarea conformității ofertelor prin prisma informațiilor oferite de ofertanți în cadrul propunerilor tehnice. Referitor la afirmația operatorului economic ......... SRL conform căreia autoritatea contractantă a declarat o ofertă identică ca fiind neconformă, într-o cauză absolut identică, autoritatea contractantă menționează că oferta operatorului economic SC ......... SA depusă în cadrul procedurii de achiziție publică având ca obiect „Autobasculanta 8x4- 2 loturi " nu este identică cu oferta depusă de SC ..... SRL în cadrul procedurii de achiziție publică de față (cu obiect „.........”). Ofertantul ......... SA a ofertat un sistem compus din asistențele electronice "APU" și "ABS" (solicitările autorității contractante fiind - ESP+ABS+EBL sau similar) pentru o autobasculantă marca Ford, tip 8x4, în timp ce ofertantul ..... SRL a oferit un sistem compus din asistentele electronice MEBD + ABS + ASR + ATC (acesta fiind similar solicitărilor autorității contractante) pentru o autobasculantă marca Ford, tip 6x4. Drept urmare, cele două oferte menționate sunt DIFERITE, atât prin prisma tipului de autobasculantă ofertat (6x4 vs 8x4), cât și prin prisma tipului de asistențe electronice ofertate (APU + ABS vs EBD + ABS + ASR + ATC), motiv pentru care fundamentarea contestatoarei nu poate fi reținută. Prin adresa nr. 690/18.04.........., înregistrată la CNSC sub nr. 14265/18.04.........., SC ......... SRL a transmis Răspuns la concluziile scrise formulate de intervenienta SC ..... SRL, învederând că nu a completat nici capetele de cerere și nici motivele contestației. Contestatoarea susține că a răspuns așa-ziselor apărări ale unui comerciant - nefabricant, care susține pretinsa echivalență a echipamentului ofertat cu cel solicitat în caietul de sarcini, prin aceea că a evidențiat neconformitatea produsului, citând dispozițiile legale incidente. De asemenea, contestatoarea reiterează faptul că autoritatea contractantă a adoptat două decizii diferite la aceeași chestiune tehnică, raportat la același echipament, șasiu (Ford Turcia), invocând încălcarea principiului tratamentului egal.
25
După conexarea cauzelor, față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: Pentru încheierea unui contract de achiziție publică având ca obiect „.........”, ......... (în calitate de autoritate contractantă) a inițiat procedura de licitație deschisă prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ......... la data de ........., stabilind data de depunere a ofertelor la 28.10.2016, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” şi o valoare estimată, fără TVA, de 62.973.994 lei Nemulțumite de decizia privind declararea ofertei SC ..... SRL ca fiind conformă și acceptabilă, respectiv câștigătoare, pentru loturile 1-5, SC ......... SRL și SC ......... SA au înaintat Consiliului contestațiile de față (după îndeplinirea procedurii notificării prealabile, stabilită la art. 6 din Legea nr. 101/2016), solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă a deciziei. De asemenea, Consiliul reține că, în cauza prezentă, SC ..... SRL, câștigătorul desemnat al procedurii de atribuire, a formulat cerere de intervenție, demers ce a fost încunoștiințat părților interesate. Consiliul consideră cererea de intervenție admisibilă în principiu, raportat la prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, urmând a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, conform cu dispozițiile art. 64 și următoarele din Codul de procedură civilă. Având în vedere complexitatea cauzei, dată și de existența mai multor părți, dar și de multitudinea cererilor formulate de acestea, în mod succesiv, pentru asigurarea dreptului la apărare și a contradictorialității susținerilor, Consiliul a prelungit termenul de soluționare a cauzei, conform prevederilor coroborate ale art. 15 alin. (1) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. În privința cererilor formulate pe cale de excepție, Consiliul dă valoare dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Lege, analizându-le cu întâietatea impusă: Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Pretinsa tardivitate a notificării prealabile contestației SC ......... SA, ce ar conduce la inadmisibilitatea contestației, invocată de autoritatea contractantă, în raport cu data primirii rezultatului procedurii, adică 28.02.........., este considerată de Consiliu nefondată. Pe de o parte, contrar susținerilor autorității contractante, contestația nu este îndreptată împotriva deciziei de stabilire a locului 2 în clasament, pentru oferta contestatoarei (adus la cunoștință în 28.02..........), ci împotriva deciziei de acceptare a produsului, considerat neconform, din oferta desemnată câștigătoare. Pe de altă parte, Consiliul are în vedere că autoarea excepției pretinde și că ar fi primit notificarea prealabilă la data de 16.03.........., dar prezintă copia înregistrării acesteia, la sediul său, la 21.03.........., conform susținerilor contestatoarei. Or, văzând obiectul contestației, Consiliul constată că părțile sunt în dispută cu privire la tipul produsului desemnat câștigător, a cărui identitate a fost încunoștiințată contestatoarei la 14.03.2016, după 26
solicitarea expresă a acesteia din urmă (prin corespondența autorității contractante nr. 92/18230 din 14.03.........., de răspuns la adresa contestatoarei cu nr. 76/07.03..........). Raportat la acest răspuns, notificarea SC ......... SA, înaintată la data de 16.03.........., respectă termenul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, față de data de 14.03........... De asemenea, privitor la acest termen, Consiliul analizează și excepția de tardivitate a contestației, având același autor, în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, respectiv dacă aceasta a fost înaintată în cele 10 zile asigurate de lege, termen calculat începând cu data următoare celei de luare la cunoștință a conduitei autorității contractante după primirea și analizarea notificării prealabile care reclamă acceptarea unei oferte neconforme, în cazul de față. Cum autoritatea contractantă a primit notificarea prealabilă la 21.03.........., avea obligația de a da un răspuns la aceasta în termen de 3 zile, ce s-ar fi împlinit la 24.03.........., conform art. 6 alin. (4) din Lege. Lipsa răspunsului la notificarea prealabilă a născut dreptul contestatoarei de a înainta contestația, în termenul de 10 zile amintit, calculat, începând cu data de 25.03.........., conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. b) din lege: Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns. Prin urmare, ultima zi în care contestatoarea putea înainta contestație era .......... Întrucât SC ......... SA a transmis contestația, prin poștă, la data de ........., termenul amintit a fost respectat (conform dovezilor de comunicare poștală transmise de contestatoare). Faptul că aceasta a fost înregistrată la Consiliu și la autoritatea contractantă după data de ......... nu prezintă relevanță, în susținerea excepției, întrucât, conform prevederilor art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, aplicabile și în situația de față, prin coroborare cu dispozițiile art. 16 alin. (5) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, actul de procedură depus, în termen, la oficiul poștal, se consideră a fi comunicat conform. Prin urmare, respingând excepția de tardivitate aparținând autorității contractante, criticile pe fond ale SC ......... SA urmează a fi analizate odată cu cele ale primei contestatoare, fiind comune (privesc pretinsa lipsă a specificației tehnice ESP). Consiliul are în vedere că SC ......... SRL a formulat critici împotriva acceptării ofertei desemnate câștigătoare, deși ar fi fost inacceptabilă sau neconformă, aspecte ce ar rezulta atât din conținutul ofertei deschise, dar și din clarificările la aceasta. De asemenea, contestatoarea pretinde și acordarea unui tratament preferențial acestei oferte, în etapa de evaluare a ei, prin acceptarea incorectă, de către autoritatea contractantă, a completării ei cu documente noi. 27
Privitor la criticile regăsite doar în concluziile scrise formulate de contestatoarea SC ......... SRL, Consiliul admite excepția de inadmisibilitate invocată de SC ..... SRL, în temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia. În consecință, Consiliul nu va face analiza susținerilor legate de neconformitatea ofertei desemnate câștigătoare în privința capacității rezervoarelor de soluție ale răspânditorului și a inexistenței funcției EBD, fiind motive de contestare puse în discuție, pentru prima dată, prin concluziile scrise. Toate celelalte motive regăsite în concluziile scrise sunt comune cu cele din contestația inițială, astfel că analiza lor nu se realizează independent. Văzând criticile formulate pe fond, împotriva acceptării ofertei intervenientei, Consiliul constată temeinicia în parte a acestora. Pretinsa neconformitate a ofertei pentru absența, din cuprinsul ei inițial, dar și pentru precizarea ulterioară, a informațiilor legate de producătorul lamei pentru zăpadă și al răspânditorului este considerată de Consiliu o susținere nefondată. Documentația de atribuire nu a impus, explicit, o precizare a producătorului celor două dotări ale basculantei, însă, solicitarea autorității contractante, din etapa de analiză și clarificare a propunerii tehnice, reprezintă un demers necesar și obiectiv, pentru a se aprecia asupra fermității ofertei. În consecință, indicarea producătorului pentru cele două dotări, după deschiderea ofertei, nu poate fi considerată, ca simplu demers, o conduită contrară regulilor de derulare a competiției impuse prin lege, fie exprese, fie de principiu. De altfel, omiterea unor informații de precizie nu ar fi putut conduce, automat, la excluderea ofertei, în condițiile în care, chiar și prin fișa de date a achiziției, se accepta posibilitatea completării lor, prin preluarea textului reglementării aplicabile (vezi notele din secțiunea IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, ce precizează reguli din cuprinsul articolelor 134 și 135 ale Normei aprobate prin HG nr. 395/2016). Văzând, însă, conținutul clarificărilor respective, Consiliul constată că acestea nu au precizia necesară pentru a se constata conformitatea și fermitatea ofertei. De altfel, chiar și apărarea intervenientei probează inexactitatea informațiilor transmise autorității contractante. Precizările că răspânditorul ar fi produs de ASFALT MAKINA SANAYI LTD STII, model ASMAKSAN TS07, iar lama ar fi produsă de DOBROWOLSKI Sp z.o.o, model ORION 7mc, din răspunsul de clarificare la întrebarea autorității contractante, nu sunt susținute de informațiile ce se regăsesc pe site-ul celor doi producători. Sub titulatura ORION 7mc se identifică răspânditorul produs DOBROWOLSKI Sp z.o.o și nu de ASFALT MAKINA SANAYI LTD STII. De altfel, contrar susținerilor intervenientei, formulate în fața Consiliului, nu există pe site-ul ASFALT MAKINA SANAYI LTD STII un 28
ansamblu lamă-răspânditor cu titulatura model ORION 7mc. În contextul acesta, precizarea modelului ASMAKSAN TS07, pentru răspânditor, prin clarificări, ar fi invalidată chiar de către intervenientă. Informațiile de mai sus sunt ușor accesibile, pe site-urile celor doi producători, din Turcia și Polonia (www. asmaksan.com/urun-detay.php și dobrowolski.com.pl), iar Consiliul a luat act de ele în mod direct. Prin urmare, Consiliul consideră întemeiate criticile contestatoarei, împotriva acceptării de către autoritatea contractantă a ofertei desemnate câștigătoare, deși aceasta nu prezenta fermitatea necesară aprecierii asupra admisibilității ei, conduită ce relevă superficiala analiză a informațiilor. Pe de o parte, prin propunerea tehnică, ofertanții ar fi trebuit să confirme execuția în regim de asigurare a calității, pentru răspânditor, prin prezentarea certificatelor ISO de la producător, conform regulilor indicate în aceiași secțiune a fișei de date a achiziției (Pentru structurarea informației, ofertantul va completa și va include în mod obligatoriu în Propunerea sa Tehnică tabele I.1/I.2,I.3, II și III indicate în cuprinsul Formularului nr. 6 "Propunere Tehnică", tabele care cuprind informații privind "Specificațiile tehnice ale autobasculantelor ofertate"). În consecință, autoritatea contractantă trebuia să facă o analiză a informațiilor rezultând din certificările amintite, comparativ cu cele din clarificările primite, după solicitarea lor expresă. Pe de altă parte, tocmai pentru a se verifica caracterul ferm al ofertei, ca obligație ce rezultă, pentru orice ofertant, din prevederile exprese ale art. 124 alin. (1) din Norma sus amintită: Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă şi asumată de ofertant, era necesar ca autoritatea contractantă să verifice și concordanța informațiilor de clarificare cu celelalte elemente ale ofertei. În lipsa unei astfel de verificări a informațiilor, Consiliul consideră că autoritatea contractantă nu a putut aprecia corect asupra concludenței clarificărilor primite, ceea ce reprezintă o eludare a propriilor reguli de derulare a procedurii, dar și a regulilor impuse prin reglementările din domeniu, privitoare la nevoia unei analize complete a ofertelor (vezi art. 131 alin. 4 și art. 133 alin. 1 din Norma sus amintită: Fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale; Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică). Prin urmare, în lipsa unor informații complete/de confirmare a aspectelor de mai sus, nu se poate aprecia asupra neconformității vădite a ofertei desemnate câștigătoare, așa cum pretinde contestatoarea, dar Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a finalizat procesul de analiză al ofertei în cauză. 29
În privința specificației tehnice Sistem de frânare conform normelor EEC pneumatic cu două circuite independente. Asistat ESP + ABS+ EBL sau similare, Consiliul constată, de asemenea, lipsa unei evaluări la nivelul solicitat de autoritatea contractantă, prin documentația de atribuire. Este lipsit de orice dubiu că autoritatea contractantă, prin caietul de sarcini, s-a referit la existența obligatorie a fiecărei funcții în parte, din cele 3, indiferent de soluția tehnică aleasă de producător, formularea ”sau similare” întărind solicitarea, confirmată și de runda de clarificări, ce a privit, exclusiv, posibilitatea renunțării la ESP. În acest context, orice evaluare asupra existenței sau nu a unui pachet de funcții care ar avea caracter similar apare ca fiind contrară caietului de sarcini. De altfel, este obligația fiecărui ofertant în parte de a proba că specificația tehnică a produsului ofertat este echivalentă celei din caietul de sarcini, în cazul în care există o oarecare necorelare între standardele/normele tehnice indicate în caietul de sarcini și cele din ofertă, așa cum impune art. 156 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Or, chiar și prin punctul de vedere la contestație, autoritatea contractantă confirmă absența funcției ESP, dar și a celor pe care le considera similare, identificate prin abrevierile DSC, VSA, VSC, sub pretextul că aceasta ar fi parte a unui sistem de funcții ce putea fi ofertat și în forma care se regăsește în oferta câștigătoare. Contrar acestei opinii, Consiliul consideră că evaluarea autorității contractante pornește de la premisa acceptării unei oferte alternative, deși posibilitatea de ofertare în acest mod nu a fost permisă, conform art. 162 din Legea nr. 98/2016: (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a permite sau solicita ofertanţilor să depună oferte alternative numai dacă a precizat explicit în anunţul de participare că permite sau solicită depunerea de oferte alternative. (2) În cazul în care autoritatea contractantă nu a precizat explicit că permite sau solicită depunerea de oferte alternative conform dispoziţiilor alin. (1), autoritatea contractantă nu are dreptul de a lua în considerare ofertele alternative. În consecință, acceptarea ofertei desemnate câștigătoare, fără respectarea unei specificații tehnice exprese, și fără specificații echivalente acesteia, reprezintă o încălcare evidentă a regulilor impuse prin documentația de atribuire, implicit, o atribuire a contractului contrară dispozițiilor art. 207 din Lege, iar criticile comune celor două contestatoare, sub acest aspect, sunt întemeiate. În privința pretinsei incapacități a ofertantului desemnat câștigător de a livra autobasculantele cu echipamentele de deszăpezire aferente, în lipsa unui subcontractant autorizat care să efectueze asamblarea lor, Consiliul constată că, deși nu este evidentă o astfel de in/capacitate, nefiind expres impusă prin documentația de atribuire, nici nu a fost evaluată de autoritatea contractantă. În fapt, autoritatea contractantă a făcut o analiză formală a cerințelor din documentația de atribuire, acceptând nejustificat un risc de neexecutare conformă a contractului, prin asumarea simplă, neprobată, 30
de către ofertant, a obligației de a livra produsele conform subcapitolului II.3 Cerințe privind omologarea, autorizarea și înmatricularea echipamentelor din caietul de sarcini. De altfel, conform prevederilor subcapitolului II.2 din același caiet de sarcini, la momentul livrării utilajelor, furnizorul are obligația de a dovedi conformitatea lor (inclusiv, sub aspectul certificării CE), cerință care lasă libertatea ofertantului de a stabili care sunt informațiile de conformare pe care le-ar cuprinde în ofertă. Prin urmare, sub acest aspect, nu sunt complet întemeiate criticile contestatoarei, nefiind certă neconformitatea ofertei. Referitor la absența informațiilor, de certitudine, că producerea răspânditorului este ”în regim de asigurare a calității conform ISO 9001 sau similar”, Consiliul constată, similar celor din analiza criticii anterioare, că autoritatea contractantă a acceptat ca fiind suficientă informația ce se regăsește în oferta desemnată câștigătoare, prin care SC ..... SRL se angajează la a proba aceasta, la livrarea produselor, prin certificat al producătorului. În consecință, această critică a contestatoarei SC ......... SRL este nefondată. De asemenea, pretinsa acceptare incorectă a informațiilor din fișa tehnică a produselor sau a pliantelor, precum și a formularelor privind asumarea clauzelor contractuale și de respectare a reglementărilor din domeniul mediului și domeniul muncii și securității în muncă, ce ar fi lipsit din oferta inițială, invocată de contestatoare, este considerată de Consiliu nefondată, în raport cu cererea de constatare a inacceptabilității ofertei intervenientei. În fapt, informațiile rezultând din documentele la care face referire contestatoarea sunt de confirmare formală a conținutului ofertei și nu sunt de natură a-i procura avantaje incorecte, în raport cu ceilalți ofertanți, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a precizat, prin documentația de atribuire, că o eventuală absență a acestora ar conduce, direct, la respingerea ofertei. Pe de altă parte, lipsa opisului documentelor din ofertă sau lipsa Formularului 7, sunt susțineri speculative ale contestatoarei, aceste înscrisuri regăsindu-se printre cele depuse cu oferta inițială, conform dovezilor de la dosar. Și aceste critici, bazate pe un pretins tratament preferențial, sunt considerate de Consiliu nefondate. În raport cu prețul estimat al achiziției, acceptarea ofertei depuse de SC ..... SRL (care a fost și desemnată câștigătoare), cu un preț de 70% din prima valoare, fără solicitarea unor clarificări, reprezintă o conduită contrară dispozițiilor legale invocate de părțile în dispută (art. 210 din Legea nr. 98/2016 și art. 136 din Norma de aplicare a legii). Consiliul constată că, prin strategia de contractare, autoritatea contractantă a previzionat costurile componente ale prețului de livrare a produselor, gata de utilizare (cu utilaje componente integrate, înmatriculate în circulație și cu asigurările obligatorii de răspundere civilă), fără a rezulta o supraestimare a lor. 31
Prin urmare, văzând diferența mare între cele două prețuri, dar și angajamentul ofertantului de a livra produsele, fără indicii însă, de proveniență a echipamentelor din dotarea basculantelor, existau premisele, mai mult decât rezonabile, ca autoritatea contractantă să sesizeze nevoia de a solicita informații de certitudine. În lipsa acestora, este evident că aprecierile autorității contractante asupra sustenabilității prețului propus de ofertant sunt subiective și supuse nejustificat unui risc de neexecutare conformă cu nevoia reală a achiziției. Coroborat cu absența informațiilor certe privind originea echipamentelor afectate dotării basculantelor, prezentarea detaliată, doar la momentul livrării, a respectivelor echipamente, expune achizitorul la o posibilă conduită speculativă din partea ofertantului (ce poate schimba furnizorul echipamentelor în perioada de pregătire a livrării), funcție de rezultatul procedurii. În contextul dat, este lipsită de relevanță apărarea autorității contractante că legislația actuală nu mai indică un prag minimal al valorii de ofertare, sub care ar fi obligatorie solicitarea de justificări, câtă vreme această conduită trebuie adoptată întotdeauna când, în mod obiectiv, se constată o diferență semnificativă între estimarea achizitorului și prețul mai scăzut al ofertei. Consiliul consideră întemeiată această critică, întrucât autoritatea contractantă a ignorat în mod nejustificat obligația de a solicita informații de natură a înlătura caracterul aparent neobișnuit de scăzut al ofertei intervenientei. Pretinsa absență a experienței similare în asigurarea service-ului pentru autobasculantele livrate, datorată faptului că ofertantul desemnat câștigător nu a comercializat produse noi, este considerată de Consiliu nu o nerespectare a cerinței de calificare în sine, întrucât fișa de date a achiziției nu a impus experiență similară în serviciile asociate livrării, ci un element suplimentar în analiza ofertei sub aspectul capacității reale de susținere a prețului. Prin urmare, critica în sine nu este întemeiată, în raport cu cererea de constatare a inacceptabilității ofertei. Consiliul constată că și critica privind acceptarea ofertei câștigătoare în absența unor certficate de cazier judiciar din țara de origine a unor persoane cu funcții de decizie din cadrul ofertantului, este nefondată, în raport cu prevederile art. 168 alin. (1) din Lege, întrucât este libera alegere a autorității de a accepta astfel de certificate, fie din ța de origine, fie din cea în care este stabilită persoana: Autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta ca fiind suficient şi relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul/candidatul nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 164, 165 şi 167, orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă. În cazul de față, întrucât autoritatea contractantă nu a impus, prin documentația de atribuire, prezentarea documentelor din țara de origine, 32
este evident că a considerat suficient de relevante documentele echivalente emise de autoritățile române. Pentru motivele de mai sus, constatându-se că nu există certitudinea informațiilor și documentelor asupra admisibilității ofertei SC ..... SRL, sub unele dintre aspectele de interes pentru autoritatea contractantă, Consiliul consideră că se impune reevaluarea ei, după anularea actualului rezultat al procedurii, pentru cele 5 loturi, procesul de evaluare fiind identic în acestea. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Lege, Consiliul va admite contestațiile aparținând SC ......... SRL și SC ......... SA și va anula actualul rezultat al procedurii, privind desemnarea ofertei câștigătoare, așa cum este consemnat în rapoartele procedurii de atribuire pentru loturile 1-5 și în actele subsecvente acestora, și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ei, privitor la aspectele de neconformitate constatate mai sus (inexistența ESP, prețul aparent neobișnuit de scăzut, neconcordanța dintre ofertă și răspunsul de clarificare privitor la producătorul echipamentelor, privind originea lor, inclusiv, în raport cu certificările ISO ), în maxim 15 zile de la primirea deciziei.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în principiu, cererea de intervenție aparținând SC ..... SRL. Respinge excepțiile de inadmisibilitate și de tardivitate a contestației SC ......... SA, invocate de autoritatea contractantă, ca nefondate. Admite, în parte, excepția inadmisibilității unora dintre motivele de contestație evocate de SC ......... SRL, excepție ce aparține intervenientei SC ..... SRL. Admite contestația SC ......... SRL, precum și contestația SC ......... SA și anulează actualul rezultat al procedurii, privind desemnarea ofertei câștigătoare, așa cum este consemnat în rapoartele procedurii de atribuire pentru loturile 1-5 (înregistrate sub numerele 14/2708 – 14/2712 din 28.02..........) și în actele subsecvente acestora (adresele de comunicare a rezultatului), și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ei, privitor la aspectele de neconformitate constatate mai sus, în maxim 15 zile de la primirea deciziei. Respinge, în rest, cererea de intervenție a SC ..... SRL, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 33
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... .... 34
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2017-12-28 | 55304 | Intrare | Plângere | WASVAL SRL | — | — |
| 2017-12-27 | 55109 | Iesire | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | CURTEA DE APEL IASI |
| 2017-12-21 | 54786 | Intrare | Adresă solicitare dosar CNSC de către Curtea de Apel | CURTEA DE APEL IASI | — | — |
| 2017-12-13 | 53266 | Intrare | Punct de vedere + Dosar achiziție | UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE "GR.T.POPA" IASI | — | — |
| 2017-12-12 | 52990 | Intrare | Punct de vedere | UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE "GR.T.POPA" IASI | — | — |
| 2017-12-11 | 52703 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | WASVAL SRL |
| 2017-12-11 | 52704 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE "GR.T.POPA" IASI |
| 2017-12-06 | 51964 | Intrare | Răspuns | WASVAL SRL | — | — |
| 2017-12-05 | 51716 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE "GR.T.POPA" IASI |
| 2017-12-05 | 51723 | Iesire | Adresa solicitare/ completare (complet) | — | Adresa solicitare/ completare (complet) | WASVAL SRL |
| 2017-12-04 | 51448 | Intrare | Duplicat contestatie | WASVAL SRL | — | — |
| 2017-11-29 | 51289 | Intrare | Contestatie | WASVAL SRL | — | — |
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea
Admite contestatia si dispune remedierea
Renuntari
Respinge pe fond
Respinge pe fond
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.