AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Dosar public

Dosar CNSC 1794/2021

Dosar 1794/2021

Dosar finalizat
Complet C4Prima înregistrare: 2021-07-16Decizie fond: 1772 · 13.08.2021

Admite contestatia si dispune remedierea

14Evenimente
1Decizii
1Încheieri
2021An dosar

Pe scurt

Status: Dosar finalizat. Complet: C4.

Soluție consemnată: Admite contestatia si dispune remedierea.

Decizia de fond menționată în registru: 1772, data 13.08.2021.

Istoricul cuprinde 14 evenimente, între 2021-07-16 și 2021-11-19. Sunt asociate 1 decizii și 1 încheieri.

Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:07.834Z.

Dosar CNSC 1794/2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1772/C4/1794 din 13.08.2021

Data din document
2021-08-13
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Reparaţii curente faţadă la pavilionul A, lucrări de reparare şi de întreţinere la acoperişuri pavilion H şi lucrări de finisare a construcţiilor la pavilionul din cazarma 484 Sibiu” – lotul 1, organizată de către MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02444 SIBIU cu sediul în Sibiu, str. Armelor nr. 10, judeţul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea măsurii de excludere a ofertei SC VIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL din procedura de atribuire, - anularea rezultatului procedurii privind declararea ca ofertă câştigătoare pentru lotul 1, a ofertei prezentate de ofertantul SC CROWD SPAL SRL şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestaţie. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC VIOSIL INSTAL CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 024…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC VIOSIL INSTAL CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02444 SIBIU, dispune anularea raportului procedurii în partea dedicată lotului 1, a tuturor actelor subsecvente și reevaluarea respectivei oferte, cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Documentele dosarului

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.448 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1772/C4/1794 Data: 13.08.2021 Prin contestaţia nr. 1188/16.07.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 36931/16.07.2021, depusă de către SC VIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Cozieni nr. 33, sector 5, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J40/11296/2002 şi Cod Unic de Înregistrare 15000467, formulată împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „Reparaţii curente faţadă la pavilionul A, lucrări de reparare şi de întreţinere la acoperişuri pavilion H şi lucrări de finisare a construcţiilor la pavilionul din cazarma 484 Sibiu” – lotul 1, organizată de către MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02444 SIBIU cu sediul în Sibiu, str. Armelor nr. 10, judeţul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea măsurii de excludere a ofertei SC VIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL din procedura de atribuire, - anularea rezultatului procedurii privind declararea ca ofertă câştigătoare pentru lotul 1, a ofertei prezentate de ofertantul SC CROWD SPAL SRL şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestaţie. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC VIOSIL INSTAL CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02444 SIBIU, dispune anularea raportului procedurii în partea dedicată lotului 1, a tuturor actelor subsecvente și reevaluarea respectivei oferte, cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei. Pagina 1 din 2

§ 2

Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 31.440 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Prin contestaţia nr. 1188/16.07.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 36931/16.07.2021, depusă de către SC .... SRL, cu sediul în ...având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului .. şi Cod Unic de Înregistrare ... formulată împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „Reparaţii curente faţadă la pavilionul A, lucrări de reparare şi de întreţinere la acoperişuri pavilion H şi lucrări de finisare a construcţiilor la pavilionul din cazarma 484 Sibiu” – lotul 1, organizată de către ...cu sediul în ... în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea măsurii de excludere a ofertei SC .... SRL din procedura de atribuire, - anularea rezultatului procedurii privind declararea ca ofertă câştigătoare pentru lotul 1, a ofertei prezentate de ofertantul SC ... SRL şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestaţie. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 1188/16.07.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 36931/16.07.2021, SC ... SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorităţii contractante de declarare a ofertei sale ca inacceptabilă, pentru lotul 1. Contestatoarea, menţionează că oferta sa financiară reprezintă în realitate preţul cel mai scăzut şi ar fi dus la atribuirea contractului, în situaţia în care această ofertă nu ar fi fost apreciată ca inacceptabilă sub aspect tehnic. Cu privire la acest lot, deşi contestatoarea a prezentat lămuririle solicitate de către autoritatea contractantă, oferta acesteia pentru lotul nr. 1 a fost respinsă ca inacceptabilă. Pagina 1 din 12

§ 2

Motivul pentru care oferta SC ... SRL a fost declarată inacceptabilă pentru lotul nr. 1 l-a constituit faptul că autoritatea contractantă a apreciat că prin ofertă nu se respectă reteţa articolelor, utilizându-se un consum normat mai scăzut la materialul "vopsea vinarom” faţă de consumul normat din indicatorul de Norme de deviz RPC/1999. Procedura de evaluare a ofertanţilor este strict reglementată de lege, aceasta desfăşurându-se în trei etape, fiecare etapă raportandu-se în SICAP ca etapa finalizată. Nu se poate trece la cealaltă etapă fără a se verifica precedenta şi de a se da calificativul "calificat în etapa următoare". Aceste trei etape sunt: 1. etapa de verificare a documentelor de calificare prin care se verifică documente juridice, financiare etc. În această primă etapă se verifică inclusiv incidenţa articolelor 164, 165 şi 167 din Legea nr. 98/2016. 2. etapa de verificare tehnică 3. etapa de verificare financiară. Conform caietului de sarcini - Capitolul II - Specificaţii tehnice, se prevede la punctul 2.1. PRINCIPALELE STANDARDE DE REFERINŢĂ PENTRU MATERIALE, că sunt aplicabile dispoziţiile STAS 7359-89 Vopsea VINAROM, pe baza de poliacetat de vinil în dispersie. Vopseaua propusă de contestatoare pentru a fi folosită a fost VOPSEA VINAROM "KOBER PROFESIONAL". Autoritatea contractantă nu a avut obiecţiuni faţă de soluţia aleasă de SC ... SRL. Totuşi, prin adresa nr. A4096 din data de 29.06.2021, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că nu respectă reteţa articolului "vopsea vinarom", utilizându-se un consum normat mai scăzut la materialul "vopsea vinarom", faţă de consumul normat din indicatorul de Norme de deviz RPC/1999. Contestatoarea a răspuns în termen oferind lămuriri la această solicitare, prin adresa nr. 1068 din data de 29.06.2021, arătând că, cantităţile propuse respectă fişa tehnică a producătorului vopselei vinarom "Kober Profesional". A fost anexat răspunsului oferit, fişa tehnică a produsului astfel cum aceasta este dată de producător. Astfel, producătorul declară, prin documentul menţionat, care este consumul normat pentru acest tip de vopsea şi în ce condiţii poate fi folosită. Contestatoarea subliniază că autoritatea contractantă nu a avut obiecţiuni la tipul sau producătorul vopselei vinarom propusă ci, doar exclusiv referitor la cantitatea de vopsea ce urma a fi aplicată pe metru pătrat. Obiecţiunile autorităţii contractante au ca şi bază de pornire faptul că fişa tehnică a produsului nu respectă normativul RPC/1999. În condiţiile în care materialele respective se regăsesc în listă, iar acestea respectă normativele în vigoare azi (anul 2021), motivarea respingerii pentru aspectul invocat de autoritatea contractanta este lipsită de suport. Normativul avut în vedere de autoritatea contractanta Pagina 2 din 12

§ 3

(cel din 1999) este unul învechit. Tehnologia a evoluat, la fel şi materialele de construcţie. Contestatoarea invocă faptul că oferta a fost analizată superficial. Prezentarea de către contestatoare a unui produs, în cazul de faţă, vopseaua vinarom "Kober Profesional", care înglobează tehnologie înaltă, este mai economică, reprezintă un avantaj pentru autoritatea contractantă şi nu un dezavantaj care s-ar impune a fi sancţionat. În acest context SC ... SRL nu a intervenit în reţeta propusă de autoritatea contractantă şi nici nu a încălcat normativul avut în vedere de autoritate, ci doar a adus un plus valoare, propunând folosirea unui produs de calitate superioară, de ultimă generaţie. În acest sens este şi paragraful 74 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice care stabileşte că "Specificaţiile tehnice stabilite de achizitorii publici trebuie să permită ca achiziţiile publice să fie deshise concusenţei şi să îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În acest scop ar trebui să fie posibilă prezentarea unor oferte care să reflecte diversitatea soluţiilor tehnice, a standardelor şi a criteriilor de performanţă lezate de cliclul de viaţă şi de sustenabilitatea procesului de producţie a lucrărilor a produselor si a serviciilor". Normativele invocate de autoritatea contractantă nu mai pot fi avute în vedere azi, în condiţiile în care materialele au evoluat (din punct de vedere al calităţii şi al proprietăţilor) deci sunt superioare materialelor avute în vedere la momentul întocmirii normativelor. Contestatoarea susţine că a pus la dispoziţia autorităţii contractante fişa tehnică a produsului, astfel cum aceasta este prezentată de producător. În măsura în care autoritatea contractantă nu s-a considerat lămurită de situaţia de faţă, în baza rolului activ al acesteia, putea să solicite lămuriri suplimentare. Totuşi, indiferent ce lămuriri sau expertize s-ar fi solicitat/efectuat, produsul propus (vopseaua vinarom "kober profesional") întruneşte toate cerinţele caietului de sarcini. În final, contestatoarea afirmă că a fost defavorizată în condiţiile în care a dat dovadă de diligenţă pentru a oferi lămuririle necesare, deşi, din punct de vedere financiar a prezentat oferta cu preţul cel mai scăzut. Autoritatea contractantă a transmis în copie, documentele necesare soluţionării cauzei anexate punctului de vedere nr. A-4804/27.07.2021, înregistrat la Consiliu sub nr. 40426/04.08.2021, cu privire la contestaţia formulată de către SC .... SRL. Autoritatea contractantă menţionează că în urma deschiderii ofertelor financiare şi analizării acestora a fost încheiat procesul verbal nr. 3 înregistrat cu nr. A 4094/29.06.2021, privind solicitarea de clarificări în urma evaluării propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice, prin intermediul căruia a fost solicitată o clarificare la oferta depusă de .... S.R.L. Pagina 3 din 12

§ 4

În urma evaluării formularului F3 - Listele de cantităţii de lucrări şi a formularului C6 - extras materiale, comisia de evaluare a constatat, la numerele curente 14. 15 şi 16, Art. RPCR08A - Vopsirea, zugrăveli lavabile, vopsea pe baza de aracet-vinacet la exterior interior 2 straturi, tencuieli existente" faptul că, preţul ofertat este neobişnuit de scăzut. Analizând modul de formare a preţului unitar, s-a constatat că preţurile unitare la resursele utilizate se încadrează în preţurile medii practicate de furnizorii de "VOPSEA VINAROM" dar ofertantul a utilizat un consum specific de vopsea vinarom mai scăzut decât cel prevăzut în Indicatorul de norme de deviz ediţia 1999, referitor la cantitatea de vopsea vinarom prevăzută a se aplica în două straturi / mp. În mod normal, modificarea reţetei (conţinutului articolului) categoriei de lucrări se semnalizează în cadrul formularului F3 prin introducerea sintagmei "asimilat” sau a unor prescurtări a acesteia „as", „asim” etc, în descrierea categoriei de lucrări modificate, ceea ce nu s-a constatat în cadrul categoriilor de lucrări la care consumul specific a fost modificat şi pentru care s-au solicitat clarificări. Ca urmare, comisia de evaluare, conform art. 136 din H.G. 395/2016, a solicitat clarificarea aspectului constatat prin prezentarea analizei articolului la poziţiile 14, 15 şi 16 şi justificarea consumului normat utilizat, solicitare înregistrată la nr. A-4096 din 29.06.2021. Ofertantul a transmis răspunsul la solicitarea de clarificări în termenul solicitat, înregistrat cu nr. A-4130 din 30.06.2021. În urma evaluării răspunsului la solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a constatat următoarele: - Ofertantul nu a prezentat, în vederea justificării consumului normat utilizat, documentele solicitate prin clarificări şi anume analiza articolului, acesta prezentând o fişa tehnică pentru vopseaua vinarom „Kober Profesional" în care, la pagina 2, capitol: Consum specific, a înserat, fără a menţiona explicit acest lucru în răspusul la clarificare, următoarele date tehnice ce nu au corespondeţă cu datele din fişa tehnică a produsului: "0,15 l / mp/ strat = 0,3 l/2 straturi”. În urma verificării fişei tehnice originale a produsului, de pe site-ul producătorului, la capitolul Consum specific, este menţionat următorul consum: "6,5 mp/l/2 straturi". Conform indicatorul de Norme de deviz RPC/1999 avizat de M.L.P.A.T., consumul specific pentru vopseaua vinarom aferent art. RPCR0SA este de 0,45 kg/ mp. În listele de cantităţi de lucrări ofertantul a utilizat la poziţiile 14, 15 şi 16 - art. RPCR08A un consum specific pentru vopsea lavabilă de 0,30 kg/mp . Plecând de la consumul înserat în fişa tehnică a produsului de 0,3 l/mp la care se aplică densitatea de 1,6 g/ml = 1,6 kg/ l (consemnată în fişa tehnică a produsului) se obţine un consum specific de 0,48 kg/mp. Prin diminuarea consumului specific de către ....S.R.L Bucureşti pentru vopsea lavabilă la 0,30 kg/mp, comisia a constatat că există o Pagina 4 din 12

§ 5

diferenţă de 243,65 kg de vopsea lavabilă, pentru executarea acestor lucrări, în mod corespunzător din punct de vedere cantitativ şi calitativ conform specificaţii lor tehnice prevăzute la capitolul II alin. 2.1 PRINCIPALELE STANDARDE DE REFERINŢĂ PENTRU MATERIALE din caietul de sarcini. Comisia de evaluare constată faptul că, acest consum specific, inserat în completarea fişei tehnice a produsului, în loc să justifice consumul specific utilizat la întocmirea listei de cantităţi de lucrări din oferta transmisă, confirmă justeţea constatărilor comisiei asupra consumului specific diminuat. Ca urmare a contestaţiei formulate de către Viosil Instalconstruct S.R.L., autoritatea contractantă prezintă, punctual, următoarele constatări: 1. În contestaţie, ... SRL solicită anularea rezultatului conform Raportului procedurii privind declararea ca oferta câştigătoare pentru lotul 1 a ofertei prezentate de SC ... SPAL SRL şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, acest lucru nefiind posibil deoarece oferta declarată câştigătoare pentru lotul I nu aparţine SC ...SPAL SRL ci lui .... Operatorul economic SC ... SRL nu a participat la procedura în cauză. 2. În contestaţie, ofertantul reclamă că despre "măsura excluderii subscrisei de la procedură, am luat cunoştinţă numai pe data de 12.07.2021 când a fost publicat Raportul procedurii de atribuire în SICAP, însă măsura excluderii a fost vizibilă pe platforma SICAP în data de 02.07.2021, imediat după încheierea procesului-verbal nr. 4 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice, nr. A-4214 din 02.07.2021. Nu este responsabilitatea autorităţii contractante să notifice ofertanţii cu privire la apariţia în SICAP a informaţiilor noi. 3. În conţinutul contestaţiei, se subliniază că „oferta financiară prezentată de subscrisa Viosil Instalconstruct SRL reprezenta în realitate preţul cel mai scăzut şi ar fi dus la atribuirea contractului, în situaţia în care această ofertă nu ar fi fost apreciată ca inacceptabilă sub aspect tehnic”, însă comisia de evaluare a declarat neconformă pentru lotul 1 oferta financiară a ... SRL, în baza art. 137 alin (3). lit a) din HG. 395/2016 deoarece "nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini". S-a constatat că la articolele aferente vopsitoriilor cu vopsea vinarom, preţul unitar ofertat este neobişnuit de scăzut. Analizând modul de formare a preţului unitar, s-a constatat că preţurile unitare la resursele utilizate se încadrează în preţurile medii practicate de furnizorii de "VOPSEA VINAROM" dar ofertantul a utilizat la consumul specific de vopsea vinarom, o cantitate mai scăzută decât cea prevăzut în Indicatorul de norme de deviz ediţia 1999, fără a justifica acest lucru prin clarificarea transmisă, rezultând astfel o ofertă cu un preţ scăzut dar neconformă. Pagina 5 din 12

§ 6

Datorită consumului specific scăzut, nejustificat de vopsea vinarom utilizat, a rezultat o diferenţă de preţ de 33.337,89 lei fără TVA, între ofertantul ... SRL şi cel de-al doilea operator economic ...ce a utilizat un consum specific corect de vopsea vinarom. Acest aspect nu se putea constata în faza de verificare a ofertelor tehnice deoarece, prin caietul de sarcini, nu au fost solicitate extrasele de resurse. În etapa de evaluare a ofertelor tehnice s-a verificat corespundenţa categoriilor de lucrări cu cele din caietul de sarcini sub aspect cantitativ şi din punct de vedere al conţinutului categoriilor de lucrări ofertate. 4. În contestaţie, se consemnează că ofertantul "a răspuns în termen oferind lămuriri la această solicitare, prin adresa nr. 1068 din data de 29.06.2021... „, însă răspunsul la solicitarea de clarificări a constat în transmiterea Fişei tehnice a produsului vopsea vinarom „Kober profesional'' în care s-a inserat un calcul superficial, fără a menţiona explicit acest lucru în răspusul la clarificare: "0,15 l / mp/ strat = 0,3 1/ 2 straturi”. În urma verificării fişei tehnice originale a produsului, de pe site-ul producătorului, la capitolul Consum specific este menţionat următorul consum: "6,5 mp/l /2 straturi". Plecând de la consumul inserat în fişa tehnică a produsului de 0,3 l/mp la care aplicăm densitatea de 1,6 g/ml = 1,6 kg/ l (consemnată în fişa tehnică a produsului) se obţine un consum specific de 0,48 kg/mp. Astfel, deşi ofertantul trebuia să justifice consumul de 0,3 kg/mp utilizat în oferta sa, la formarea preţului articolului de vopsitorie, a transmis nişte date tehnice prin care se ajungea la un consum specific de 0,48 kg/mp. Autoritatea contractantă a solicitat justificarea consumului specific utilizat deoarece, conform indicatorul de Norme de deviz RPC/1999 avizat de ML.P.A.T., consumul specific pentru vopseaua vinarom aferent art. RPCR08A este de 0,45 kg mp. Pe de altă parte, prin solicitarea de clarificări, s-a cerut explicit ofertantului să transmită analiza articolului RPCR08A, document care nu a fost transmis şi nici o altă „lămurire la această solicitare" cum se susţine eronat în contestaţie, fapt ce a condus la declararea ofertei ca neconformă de către comisia de evaluare. În concluzie, comisia de evaluare a constatat că răspunsul la solicitarea de clarificări nu conţine justificările solicitate. În susţinerea afirmaţiilor sale, autoritatea contractantă prezintă definiţia pentru Consum Specific: cantitatea de materie primă necesară pentru realizarea unei unităţi de lucrare ( 1 m.p. de vopsitorie lavabilă); consumurile specifice de materiale utilizate la lucrări sunt consemnate în indicatoarele de norme de deviz. 5. În contestaţie, ofertantul consemnează că "am anexat răspunsului oferit fişa tehnică a produsului astfel cum aceasta este dată de producător", în fapt, ofertantul a transmis fişa tehnică a produsului dar a introdus, fără a se menţiona explicit, în răspunsul la clarificare, Pagina 6 din 12

§ 7

date tehnice menite să inducă în eroare autoritatea contractantă. Nicidecum nu a trasnmis „(fişa tehnică a produsului astfel cum aceasta este dată de producător)”. Având în vedere cele precizate anterior, autoritatea contractantă consideră corectă hotărârea luată în cadrul raportului procedurii, şi solicită menţinerea comunicării rezultatului procedurii nr. A 4464/12.07.2021 şi a raportului procedurii nr. A 4461/12.07.2021 precum şi actelor subsecvente. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 40524/04.08.2021, SC ... SRL formulează răspuns la punctul de vedere al autorităţii contractante, prin care care învederează că oferta declarată câştigătoare este a operatorului economic ... SRL. În ceea ce priveşte declararea ca neconformă pentru lotul 1 a ofertei financiare ... SRL, în baza art. 137 alin (3). lit a) din HG. 395/2016 deoarece "nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini", contestatoarea afirmă că aceasta nu este o problemă financiară ci este o problemă care se putea sesiza în faza de evaluare tehnică întrucât autoritatea contractantă deţinea listele de cantităţi cu consumul specific chiar în faza de evaluare tehnică. Atunci se putea sesiza diferenţa dintere cantitatea precizată în normă şi cantitatea specificată în fişa tehnică. Autoritatea contractantă nu a solicitat niciun punct de vedere în acel moment. Referitor la consumul de vinarom pe metru pătrat, conform fişei tehnice a materialului se specifică „6,5 mp/l / 2 straturi", ceea ce, conform unor calcule simple, rezultă: 1 litru/6,5 mp = 0,15384 litri/două straturi => 0,15384 litri/două straturi x 1,6 kg/litru=0,24615 kg /două straturi, ceea ce rezultă că prin oferta depusă s-a ofertat acoperitor consumul de vinarom cu 0,3 kg/mp. Astfel prin oferta depusă, având în vedere evoluţia calitativă a materialelor în timp, respectiv calitatea de acoperire mai mare la un consum mai mic, contestatoarea susţine că a făcut o ofertă corectă, respectând consumul din fiţa tehnică a produsului. Referitor la afirmaţia conform căreia „Datorită consumului specific scăzut, nejustificat de vopsea vinarom utilizat, a rezultat o diferenţă de preţ de 33.337,89 lei fără TVA, între ofertantul SC ... SRL şi cel de al doilea operator economic ..., ce a utilizat un consum specific corect de vopsea vimarom", contestatoarea susţine că nu este adevarată această afirmaţie, diferenţa fiind de 2.632,5 lei astfel: - Art. 14 RPCR08A - suprafaţa 1174 mp, consum ofertat vinarom la 0,3 kg/mp =352,2 kg x 9 lei/kg=3.169,80 lei Consum la 0,48 kg/mp =563,52 x 9 lei/kg=5.071,68 lei Diferenţa 1.901,88 lei - Art 15. RPCR08A suprafaţa 306 mp, consum ofertat vinarom la 0,3 kg/mp = 91,8 kg x 9 lei/kg = 826,2 lei Consum la 0,48 kg/mp= 146,88 kg x 9 lei/kg =1321,92 lei Pagina 7 din 12

§ 8

Diferenţa 495,72 lei - Art 15 RPCR08A suprafaţa de 145 mp, consum ofertat vinarom la 0,3 kg/mp = 43,5 kg x 9 lei/kg = 391,5 lei Consum la 0,48 kg/mp= 69.6 kg x 9 lei/kg =626,4 lei Diferenţa 234,9 lei Total diferenţa 2.632,5 lei Astfel, eroarea faţă de suma ofertată 302.915,86 lei fără TVA, se încadrează în abaterea tehnică minoră de 1%, respectiv 302.915,86 x1%= 3.029,16 lei. Inserarea din fişa tehnică este o eroare, aceasta nefiind un înscris oficial al producătorului. Prin fişa tehnică transmisă în care este inclus consumul specific, ... SRL a oferit suficiente informaţii autorităţii contractante iar neconformitatea ofertei trebuia stabilită (dacă erau motive serioase) în faza de evaluare tehnică unde s-a menţionat clar consumul dat de producător. Autoritatea contractantă prin personal calificat trebuia să observe acest consum specific. "Consumul specific" se referă nu la norma (1981,1991) în care se normau activităţi şi consumuri specifice anilor aceeia ci este foarte clar că "Consumul specific" este dat de producătorul vopselei. Fişa tehnică emisă de producător este cea care trebuie luată în consideraţie, în raport de menţiunile din cuprinsul acesteia, urmând a se realiza calculul privind cantitatea de vopsea necesară. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată privind atribuirea contractului având ca obiect „Reparaţii curente faţadă la pavilionul A, lucrări de reparare şi de întreţinere la acoperişuri pavilion H şi lucrări de finisare a construcţiilor la pavilionul din cazarma 484 Sibiu”, organizată pe 3 loturi. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP anunţul de participare simplificat nr. ...., valoarea estimată a procedurii fiind de 588.187,09 lei. Ca urmare a comunicării rezultatului procedurii prin care i s-a adus la cunoștință că oferta sa a fost respinsă ca neconformă în partea dedicată lotului 1, a depus contestație SC ... SRL, solicitând anularea acestui rezultat. După depunerea contestației, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în valoare de 7085 lei, prin recipisa de consemnare nr. 207359459/1/21.07.2021, emisă de CEC Bank, Sucursala Cluj. Cauţiunea constituită se va restitui contestatoarei, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată și completată. Pagina 8 din 12

§ 9

Pe fondul contestației, consiliul reține că oferta contestatoarei a fost respinsă ca neconformă, comisia de evaluare a reținut următoarele: - Ofertantul nu a prezentat, în vederea justificării consumului normat utilizat, documentele solicitate prin clarificări şi anume analiza articolului, acesta prezentând o fişa tehnică pentru vopseaua vinarom „Kober Profesional" în care, la pagina 2, capitol: Consum specific, a înserat, fără a menţiona explicit acest lucru în răspusul la clarificare, următoarele date tehnice ce nu au corespondeţă cu datele din fişa tehnică a produsului: "0,15 l / mp/ strat = 0,3 l/2 straturi”. În urma verificării fişei tehnice originale a produsului, de pe site-ul producătorului, la capitolul Consum specific, este menţionat următorul consum: "6,5 mp/l/2 straturi". Conform indicatorul de Norme de deviz RPC/1999 avizat de M.L.P.A.T., consumul specific pentru vopseaua vinarom aferent art. RPCR0SA este de 0,45 kg/ mp. În listele de cantităţi de lucrări ofertantul a utilizat la poziţiile 14, 15 şi 16 - art. RPCR08A un consum specific pentru vopsea lavabilă de 0,30 kg/mp . Plecând de la consumul înserat în fişa tehnică a produsului de 0,3 l/mp la care se aplică densitatea de 1,6 g/ml = 1,6 kg/ l (consemnată în fişa tehnică a produsului) se obţine un consum specific de 0,48 kg/mp. Prin diminuarea consumului specific de către ...S.R.L Bucureşti pentru vopsea lavabilă la 0,30 kg/mp, comisia a constatat că există o diferenţă de 243,65 kg de vopsea lavabilă, pentru executarea acestor lucrări, în mod corespunzător din punct de vedere cantitativ şi calitativ conform specificaţii lor tehnice prevăzute la capitolul II alin. 2.1 PRINCIPALELE STANDARDE DE REFERINŢĂ PENTRU MATERIALE din caietul de sarcini. Comisia de evaluare constată faptul că, acest consum specific, inserat în completarea fişei tehnice a produsului, în loc să justifice consumul specific utilizat la întocmirea listei de cantităţi de lucrări din oferta transmisă, confirmă justeţea constatărilor comisiei asupra consumului specific diminuat. Consiliul reține că societatea contestatoare a menționat în oferta sa cantitatea de vopsea exprimată în kilograme, conform listelor de cantități puse la dispoziție de autoritatea contractantă, dar în explicațiile furnizate, aceasta se referă la cantitatea în litri. Verificând prețul ofertat, în propunerea financiară, acesta este de 9 lei/kg fără TVA. Acest preț, însă, verificând magazinele de specialitate, este prețul/litru. Astfel, la magazinele de bricolaj, prețul de cumpărare pentru un client obișnuit este de 11 lei/litru, în care este inclus și TVA-ul. Consiliul reține că precizarea cantității în kg în loc de litri este o eroare formală, ce poate fi ușor îndreptată, în condițiile în care este de la sine înțeles, de notorietate pe piața de profil, că vopseaua se măsoară în litri, și nu în kg. Astfel, justificările oferite de ofertant arată în mod clar că ofertează 0,3 l/2 straturi, și nu 0,3 kg/2 straturi. Pagina 9 din 12

§ 10

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite punctul de vedere al autorității contractante conform căruia s-ar fi diminuat cantitatea de vopsea lavabilă cu 243,65 kg, la prețul ofertat, fezabil pe piața de specialitate, valoarea lipsă ar fi de 2.193 lei, care ar reprezenta 0,7% din valoarea totală a ofertei contestatoarei de 302.915 lei, încadrându-se, astfel, în categoria abaterilor tehnice minore, în condițiile art. 134 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016 stabilesc următoarele. ,,(8) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte. (9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei’’. Așa cum rezultă din adresa de comunicare a rezultatului procedurii, oferta a fost respinsă pe considerente tehnice, și nu financiare, respectiv că propunerea tehnică nu respectă prevederile caietului de sarcini, în condițiile în care s-a diminuat cantitatea de vopsea. Consiliul reține, însă, că este neîndoielnic faptul că societatea contestatoare s-a referit la litri, și nu la kg, în acest sens fiind și mențiunea scrisă de aceasta pe fișa tehnică a produsului Kober Fassade. Astfel, consumul specific declarat de producător este de până la 6,5m2 /l/2 straturi, iar calculul realizat de contestatoare, respectiv "0,15 l / mp/ strat = 0,3 l/2 straturi’’ este rezultatul împărțirii cantității de 1 l la 6,5 mp, menționate în fișa producătorului. În realitate, operatorul a stabilit o cantitate dublă decât cea recomandată, în condițiile în care eronat a înmulțit cu 2 (două straturi) cantitatea de 0,15 litri/mp, în condițiile în care calculul producătorului este de 0,15 litri/2 straturi. Deci, nu numai că nu s-a ofertat mai puțin, ci dimpotrivă, ofertantul a ofertat o cantitate mai mare. Deci, chiar transformând în kg, conform fişei tehnice a materialului unde se specifică „6,5 mp/l/2 straturi", rezultând 1 litru/6,5 mp = 0,15384 litri/două straturi => 0,15384 litri/două straturi/mp x 1,6 kg/litru=0,24615 kg /două straturi/mp. În condițiile în care chiar și luând în calcul transformarea aferentă, rezultă că prin oferta depusă s-a ofertat o cantitate mai mare de vinarom, respectiv 0,3 kg/mp, oferta nu putea fi respinsă. În orice situație, calculele realizate de autoritate sunt eronate, măsura respingerii ofertei contestatoarei fiind incorectă. Nu în ultimul rând, referirea la cantitățile din indicatoarele de deviz este eronată, în condițiile în care trebuie urmate indicațiile producătorului. Astfel conform Ordinului nr. 1568 din 15.10.2002 al MLPTL pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru Pagina 10 din 12

§ 11

investiţii realizate din fonduri publice”, indicativ P 91/1-02, ,,2.2.2. Executanţii (ofertanţii) au deplină libertate de a-şi prevedea în ofertă propriile consumuri şi tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini şi în alte acte normative în vigoare care reglementează execuţia lucrărilor. 2.2.3. Ca reper, indicatoarele de norme de deviz seria 1981 şi indicatoarele de norme de deviz seria 1981 revizuite şi completate după 1998, pot fi folosite în mod orientativ atât de proiectant cât şi de ofertant în descrierea lucrărilor, a condiţiilor de măsurare a lucrărilor, a evaluării resurselor necesare şi a consumurilor specifice de materiale, manoperă şi utilaje. 2.2.4. În cazul în care la elaborarea listelor de cantităţi pe articole de lucrări se utilizează indicatoarele de norme de deviz, aceasta se face ţinându-se seama de domeniul de aplicare a indicatorului, de condiţiile generale şi specifice, din instrucţiunile de folosire a indicatorului precum şi de generalităţile aferente capitolului în care se încadrează articolele. (...) 2.2.7. Cantităţile de lucrări se stabilesc corespunzător fiecărui articol de lucrare în unitatea de măsură corespunzătoare acestuia (m, mp, mc, kg, to, buc, mii buc. etc.)’’. Prin urmare, în condițiile în care, pentru materialul utilizat, consumul specific este de 0,15 litri/mp, respectiv 0,24615 kg /două straturi/mp, nu se poate aprecia că o normă de deviz din 1998 are prioritate față de indicațiile producătorului, dispozițiile legale făcând referire expresă la caracterul orientativ al indicatoarelor de norme de deviz, prioritate având consumul specificat de producător, potrivit tehnologiei proprii de execuție. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ...și va dispune anularea raportului procedurii în partea dedicată lotului 1, a tuturor actelor subsecvente și reevaluarea respectivei oferte, cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu ....dispune anularea raportului procedurii în partea dedicată lotului 1, a tuturor Pagina 11 din 12

§ 12

actelor subsecvente și reevaluarea respectivei oferte, cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 12 (doisprezece) pagini. Pagina 12 din 12

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.831 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2993/C4/1794 Data: 17.11.2021 Prin cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 57005/01.11.2021, formulată de SC VIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Cozieni nr. 33, sector 5, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J40/11296/2002 şi Cod Unic de Înregistrare 15000467, s-a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de cauțiune în dosarul nr. 1794/2021, în care a avut calitatea de contestator, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „Reparaţii curente faţadă la pavilionul A, lucrări de reparare şi de întreţinere la acoperişuri pavilion H şi lucrări de finisare a construcţiilor la pavilionul din cazarma 484 Sibiu” – lotul 1, organizată de către MINISTERUL APĂRĂRII – UNITATEA MILITARĂ 02444 SIBIU cu sediul în Sibiu, str. Armelor nr. 10, judeţul Sibiu, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL DECIDE: Admite cererea înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 57005/01.11.2021, formulată de SC VIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii în sumă de 7.085 lei, conform recipisei de consemnare nr. 207359459/1 din data de 21.07.2021 emisă de CEC BANK SA, SUCURSALA ALEXANDRU OBREGIA. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pagina 1 din 1

Istoricul dosarului

Ordine cronologică
Evenimente, de la cel mai recent la cel mai vechi
DataÎnregistrareSensDocumentExpeditorDescriere ieșireDestinatar
2021-11-1960694IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02444 SIBIU
2021-11-1960696IesireAdresa transmitere incheiere—Adresa transmitere incheiereVIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL
2021-11-1559447IntrareRăspunsMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02444 SIBIU——
2021-11-1159124IntrareRăspunsMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02444 SIBIU——
2021-11-0457709IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02444 SIBIU
2021-11-0157005IntrareRestituire cauțiuneVIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL——
2021-08-1742959IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02444 SIBIU
2021-08-1742960IesireAdresa transmitere decizie—Adresa transmitere decizieVIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL
2021-08-0440426IntrarePunct de vedere + Dosar achizițieMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02444 SIBIU——
2021-08-0440524IntrareRăspunsVIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL——
2021-07-3039673IntrareAdrese înaintare documenteVIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL——
2021-07-2137716IntrareCauțiuneVIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL——
2021-07-2037279IesireAdresa solicitare/ completare (complet)—Adresa solicitare/ completare (complet)VIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL
2021-07-1636931IntrareContestatieVIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL——

Alte dosare ale părților

VIOSIL INSTALCONSTRUCT SRL

Vezi toate dosarele (8)

MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02444 SIBIU

Vezi toate dosarele (46)

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.