Decizie 125/2016
Decizie CNSC2016_125_2016_Decizie_125.pdf, BO2016_125_2015_BO2016_125.pdf
Document CNSC
AFT DESIGN în contradictoriu cu AGENTIA NATIONALA DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA
Decizia CNSC nr. 125/C5/17 din 01.02.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de producere a unui model digital al terenului prin scanare aeriană, fotografii aeriene şi producţia de hărţi noi şi ortofotoplanuri pentru aproximativ 50.000 de km pătraţi din 6 judeţe: Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita inclusiv zona de inundaţii cu risc ridicat (zona de la graniţă cu Republica Ungară în Arad şi Bihor)”, coduri CPV 71355100-2, 38221000-0, 71354000-4, 79961200-0 (Rev.2), organizată de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 202A, sector 6 şi a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei, anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile imperative ale art. 1 alin. (4) şi (5) coroborate cu art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din OUG nr. 34/2006, ca urmare a modificării fişei de date prin publicarea eratei numărul 83792/01.01.2016, iar în subsidiar, în măsura în…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite, în parte, contestaţia formulată de către S.C. AFT DESIGN S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Văcăreşti nr. I 82, bl. 23, sc. 1, et. 4, ap. 15, sector 4, având sediul ales de corespondenţă în Splaiul Independenţei nr. 319, OB.12-150, Sema Parc, sector 6, în contradictoriu cu AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 202A, sector 6. Obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor şi să aplice dispoziţiile art. 501 din OUG nr. 34/2006. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind „anularea pro…Verifică pasajul în context →
Din documentele aflate la dosarul cauzei şi din susţinerile contestatoarei, Consiliul reţine următoarele: Autoritatea contractantă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ a iniţiat procedura de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, cu etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de producere a unui model digital al terenului prin scanare aeriană, fotografii aeriene şi producţia de hărţi noi şi ortofotoplanuri pentru aproximativ 50.000 de km pătraţi din 6 judeţe: Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita inclusiv zona de inundaţii cu risc ridicat (zona de la graniţă cu Republica Ungară în Arad şi Bihor)”, coduri CPV 71355100-2, 38221000-0, 71354000-4, 79961200-0 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. 163061/25.09.2015, stabilind, iniţial, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare la 09.11.2015 şi data de deschidere a ofertelor la 04.12.2015, modifica…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_125_2016_Decizie_125.pdf, BO2016_125_2015_BO2016_125.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 125/C5/17 Data: 01.02.2016 Prin contestaţia nr. 1/06.01.2016, transmisă prin mijloace electronice, înregistrată la Consiliu sub nr. 322/07.01.2016 şi ulterior, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 353/07.01.2016, S.C. AFT DESIGN S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Văcăreşti nr. I 82, bl. 23, sc. 1, et. 4, ap. 15, sector 4, având sediul ales de corespondenţă în Splaiul Independenţei nr. 319, OB.12-150, Sema Parc, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/5080/2004, având CUI 16285265, a contestat răspunsurile autorităţii contractante la solicitările de clarificări (Clarificarea 13 – răspunsurile 1, 2, 3, 6, 13, 15, Clarificarea 23 – răspunsurile 2 şi 3, Clarificarea 24 –răspunsul 3, Clarificarea 26 – răspunsurile 1, 2, 3, 4 şi 5), emise în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, online, cu etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de producere a unui model digital al terenului prin scanare aeriană, fotografii aeriene şi producţia de hărţi noi şi ortofotoplanuri pentru aproximativ 50.000 de km pătraţi din 6 judeţe: Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita inclusiv zona de inundaţii cu risc ridicat (zona de la graniţă cu Republica Ungară în Arad şi Bihor)”, coduri CPV 71355100-2, 38221000-0, 71354000-4, 79961200-0 (Rev.2), organizată de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 202A, sector 6 şi a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei, anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile imperative ale art. 1 alin. (4) şi (5) coroborate cu art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din OUG nr. 34/2006, ca urmare a modificării fişei de date prin publicarea eratei numărul 83792/01.01.2016, iar în subsidiar, în măsura în care nu se va dispune anularea procedurii de atribuire, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin contestaţie, cu prelungirea corespunzătoare a termenului de elaborare şi depunere a ofertelor. 1 / 2
În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestaţia formulată de către S.C. AFT DESIGN S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Văcăreşti nr. I 82, bl. 23, sc. 1, et. 4, ap. 15, sector 4, având sediul ales de corespondenţă în Splaiul Independenţei nr. 319, OB.12-150, Sema Parc, sector 6, în contradictoriu cu AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 202A, sector 6. Obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor şi să aplice dispoziţiile art. 501 din OUG nr. 34/2006. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind „anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile imperative ale art. 179 alin. (4) şi (5), coroborate cu art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din OUG 34/2006, ca urmare a modificării Fişei de date prin publicarea eratei numărul 83792/01.01.2016”. Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică, cu respectarea celor decise. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .. Data: .. Prin contestaţia nr. 1231/21.12.2015, înregistrată la Consiliu sub nr. 24478/21.12.2015, S.C. ... S.R.L., cu sediul în .., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. .., având CUI .., reprezentată convenţional şi având sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale la S.C.P.A. .. din municipiul .., a contestat adresa nr. 28202/AC/16.12.2015 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte”, online, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reabilitare DF. calamitat Poiana Mărului DSSV”, cod CPV: 45233142-6 (Rev.2), iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... şi a solicitat anularea adresei nr. 28202/AC/16.12.2015 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii de atribuire, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza declarării admisibile a ofertei câştigătoare, anularea deciziei autorităţii contractante prin care oferta sa a fost declarată neconformă, iar oferta S.C. ... S.R.L. admisibilă şi câştigătoare, anularea deciziei autorităţii contractante prin care au fost declarate admisibile ofertele celorlalţi participanţi la procedură cu o propunere financiară având un preţ inferior celui propus de societatea sa, obligarea autorităţii contractante „la reluarea procedurii de achiziţie prin reevaluarea ofertelor de la etapa verificării admisibilităţii acesteia”, precum şi obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea prezentei contestaţii. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: 1
Respinge, ca nefondată, excepţia lipsei de interes a contestatoarei, invocată de autoritatea contractantă. Admite, în parte, contestaţia formulată de către S.C. ... S.R.L., cu sediul în ... reprezentată convenţional şi având sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale la S.C.P.A. .. din ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., anulează, în parte, raportul procedurii înregistrat sub nr. 16528/16.12.2015 şi actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele depuse de S.C. ... S.R.L., de SC ... SRL şi de SC ... SRL şi obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să reevalueze cele trei oferte, conform celor reţinute în motivare. Dispune continuarea procedurii de atribuire cu aplicarea celor decise anterior. Admite, în parte, cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea contestaţiei şi obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 1104,8 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu soluţionarea contestaţiei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE Prin contestaţia nr. 1231/21.12.2015, înregistrată la Consiliu sub nr. 24478/21.12.2015, formulată de S.C. ... S.R.L., reprezentată convenţional prin S.C.P.A. ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, împotriva adresei nr. 28202/AC/16.12.2015 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte”, online, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Reabilitare DF. calamitat Poiana Mărului DSSV”, cod CPV: 45233142-6 (Rev.2), s-a solicitat anularea adresei nr. 28202/AC/16.12.2015 de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii de atribuire, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza declarării admisibile a ofertei câştigătoare, anularea deciziei autorităţii contractante prin care oferta sa a fost declarată neconformă, iar oferta S.C. ... S.R.L. admisibilă şi câştigătoare, anularea deciziei autorităţii contractante prin care au fost declarate admisibile ofertele celorlalţi participanţi la procedură cu o propunere financiară având un preţ inferior celui propus de societatea sa, obligarea autorităţii contractante „la reluarea procedurii de achiziţie prin reevaluarea ofertelor de la etapa verificării admisibilităţii acesteia”, precum şi obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea prezentei contestaţii. Contestatoarea susţine că, în urma evaluării ofertelor, autoritatea contractantă a declarat oferta sa ca fiind neconformă, întrucât nu a 2
prezentat explicaţii concludente la solicitarea de clarificare privind modalitatea de întocmire a propunerii financiare, declarând câştigătoare oferta depusă de S.C. ... S.R.L., cu o propunere financiară de 2.750.045,27 lei fără TVA. Astfel, contestatoarea arată că prin adresa nr. 19554/04.12.2015, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări privind lipsa, din cadrul propunerii financiare, a unor cheltuieli necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor caietului de sarcini, precum şi cu privire la ofertarea unor cantităţi suplimentare celor care se regăsesc în documentaţia de atribuire. Răspunzând solicitării, contestatoarea susţine că a transmis, în data de 07.12.2015, toate informaţiile necesare pentru a putea reţine admisibilitatea ofertei sale, însă, explicaţiile nu au fost considerate concludente. În acest sens, contestatoarea critică faptul că autoritatea contractantă, în conţinutul comunicării rezultatului procedurii, nu a prezentat motivele concrete pentru care explicaţiile prezentate de societatea sa nu au putut fi avute în vedere de către comisia de evaluare pentru justificarea modalităţii de întocmire a propunerii financiare. Pe de altă parte, contestatoarea face precizarea că în urma analizării conţinutului propunerii tehnice şi a răspunsului la solicitarea de clarificări, ... RA avea obligaţia de a face aplicabilitatea art. 79 alin. (2) şi art. 80 alin. (1) şi (3) din HG nr. 925/2006, în sensul de a reţine existenţa în cauză a unui viciu de formă. Astfel, S.C. ... S.R.L. consideră că lipsa din cadrul propunerii financiare a unor cheltuieli necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor caietului de sarcini, precum şi cu privire la ofertarea unor cantităţi suplimentare celor care se regăsesc în documentaţia de atribuire nu reprezintă decât o eroare din cadrul propunerii financiare care este susţinută în mod neechivoc de sensul şi conţinutul propunerii tehnice, în special a procedurilor tehnice de execuţie în cuprinsul cărora a arătat că pe parcursul derulării contractului va respecta normativele în vigoare şi caietul de sarcini, iar prin răspuns, s-a clarificat această eroare fără a se putea crea, faţă de societatea sa, vreun avantaj în raport de ceilalţi participanţi la procedură, în condiţiile în care contravaloarea cheltuielilor neofertate reprezintă mai puţin de 1,5% din valoarea propunerii financiare. În ceea ce priveşte propunerea financiară depusă de S.C. ... S.R.L., contestatoarea învederează că aceasta reprezintă 78,33% din valoarea estimată a contractului, ceea ce atrage aplicabilitatea prevederilor legale ale art. 202 alin. (11) din OUG nr. 34/2006, coroborate cu cele ale art. 361 din HG nr. 925/2006, iar autoritatea contractantă avea obligaţia de a efectua verificări detaliate în legătură cu preţul neobişnuit de scăzut, în sensul de a solicita ofertantului în cauză „detalii şi precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv”. Faţă de acest aspect, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă fie nu a solicitat detaliile şi precizările semnificative ale propunerii financiare, fie nu le-a analizat în mod efectiv, întrucât, preţurile la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, 3
nivelul de salarizare a forţei de muncă, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru nu pot justifica un preţ atât de scăzut raportat la cerinţele stipulate în Caietul de sarcini, motiv pentru care oferta criticată se încadrează, în realitate, sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006. Cu privire la fundamentarea unui preţ aparent neobişnuit de scăzut, respectiv la verificarea justificării acestuia, contestatoarea invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Bacău din Decizia nr. 1339 din 22 martie 2013. De asemenea, contestatoarea susţine că oferta declarată câştigătoare cuprinde preţuri unitare pentru principalele materiale utilizate şi pentru cele mai importante categorii de lucrări care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate. O altă critică vizează neîndeplinirea, de către ofertantul declarat câştigător, a cerinţelor de calificare ce ţin de îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor şi taxelor, de posibilitatea de a executa lucrările prevăzute la art. 7 lit. d) din O.M. nr. 718/2010 şi de a folosi materiale explozibile, de experienţa similară privind executarea unui contract de aceeaşi natură şi complexitate cu cel care face obiectul procedurii de atribuire, respectiv cele privind echipamentele şi personalul autorizat responsabil de îndeplinirea contractului. Astfel, invocând informaţiile deţinute, contestatoarea consideră că ofertantul declarat câştigător nu are dreptul de a executa lucrările prevăzute la art. 7 lit. d) din O.M. nr. 718/2010 şi nici Autorizaţie pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozibile, eliberată de Inspectoratul Teritorial de Muncă şi de la Direcţia Inspectoratul Judeţean de Poliţie, după caz valabilă la data limită de depunere a ofertelor, eliberată în baza art. 8 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materialelor explozive. Totodată, contestatoarea îşi exprimă îndoiala cu privire la posibilitatea ofertantului de a fi executat, la nivelul a cel puţin unui contract, maxim 3 contracte, lucrări similare obiectului contractului în ultimii 5 ani de o valoare de cel puţin 3.241.000 lei. De asemenea, se arată că ofertantul nu dispune de personal tehnic de specialitate care să îndeplinească cerinţele de experienţă şi autorizare, astfel cum au fost stipulate în fişa de date a achiziţiei. Mai mult, contestatoarea susţine că preţul neobişnuit de scăzut al ofertantului conduce la ideea că acesta nu a luat în calcul toate utilajele, echipamentele şi instalaţiile pentru îndeplinirea contractului, în special laboratoarele de încercări a materialelor. Cât priveşte celelalte oferte declarate admisibile, având în vedere categoria lucrărilor care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, care implică certificări speciale emise pentru execuţia lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic, precum şi autorizaţii pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozibile, contestatoarea face precizarea că acestea nu au putut face dovada îndeplinirii cerinţelor minime de calificare şi din caietul de sarcini pentru a fi declaraţi admisibili. 4
În final, contestatoarea solicită accesul la dosarul achiziţiei publice, precum şi obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea contestaţiei. În dovedirea contestaţiei sale, S.C. ... S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 13066/2489 C5/22.12.2015, Consiliul a solicitat contestatoarei S.C. ... S.R.L., între altele, comunicarea motivării complete a contestaţiei şi eventualele mijloace de probă noi pe care se sprijină contestaţia, precum şi alte înscrisuri şi informaţii pe care le apreciază necesare pentru soluţionarea contestaţiei. Referitor la solicitarea de a i se permite accesul la dosarul achiziţiei publice, Consiliul a înştiinţat-o că ordonanţa prevede calea de atac a contestaţiei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie care derivă din actul atacat şi sunt cunoscute persoanei vătămate la momentul formulării ei, iar nu pentru motive necunoscute. Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 270 alin. (1) lit. e) din ordonanţă, contestaţia trebuie să cuprindă motivarea atât în fapt cât şi în drept, singura ipoteză în care se admite completarea motivării este aceea de la art. 270 alin. (2) – când Consiliul apreciază că în contestaţie nu se regăseşte motivarea ei, ocazie cu care pune în vedere autoarei să îşi completeze contestaţia în termen de 3 zile. De asemenea, i s-a adus la cunoştinţă că ulterior primirii copiei dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă, va fi informată asupra termenului la care poate consulta documentele din respectivul dosar, precum şi depune eventualele concluzii scrise reieşite din consultarea dosarului, concluzii care nu pot avea ca obiect completarea contestaţiei cu alte motive sau capete de cerere. Contestatoarea S.C. ... S.R.L. a răspuns solicitării Consiliului nr. 13066/2489 C5/22.12.2015, prin adresa nr. 1248/ 23.12.2015, înregistrată la Consiliu sub nr. 24643/23.12.2015, motivând în fapt şi în drept contestaţia, prin reiterarea argumentelor din conţinutul acesteia. Prin adresa nr. 20088/06.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 300/06.01.2016, autoritatea contractantă ... a comunicat punctul de vedere cu privire la contestaţie, însoţit de dosarul achiziţiei publice, precum şi de oferta contestatoarei şi cea a societăţii declarată câştigătoare. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca nefondată şi lipsită de interes. În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că nu au fost evidenţiate motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, autoritatea contractantă susţine că acestea au fost enumerate, după cum urmează: 1. În cadrul propunerii financiare nu au fost incluse toate cheltuielile necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire, respectiv: a) În cazul obiectivului - Pod la DF Poiana Mărului - km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic - Pod dalat L=8,5 m, 1=5,2 m, hel=3,5 m, nu s-au ofertat valoric elementele prefabricate tip cheson (9,393 buc.), la art. PI08B1 – 10 buc; 5
b) În cazul obiectivului - Pod la DF Poiana Mărului - km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic - Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel=3,5 m, nu s-a ofertat mortarul de zidărie (0,31 mc), la art. IZF18A -62,4 mp; c) În cazul obiectivului - Pod la DF Poiana Mărului – km 1+700, obiectul - lucrări de bază, stadiu fizic - Pod dalat L=8,5 m, 1=5,2 m, hel=3,5 m, nu s-a ofertat parapetul metalic (606,3 kg), la art. PK31A1 – 0,65 to.; d) În cazul obiectivului - Pod la DF Poiana Mărului - km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic - Pod dalat L=8,5 m, 1=5,2 m, hel=3,5 m, nu s-a ofertat vopseaua (1,44 kg), la art. CN11A1- 12 mp; e) În cazul obiectivului - Pod la DF Poiana Mărului - km 1+700, obiectul - lucrări de bază, stadiu fizic - Ziduri de sprijin din piatră cu mortar, nu s-a ofertat mortarul de zidărie - 17,12 mc, la art. PB03A1 – 53,5 mc şi 13,376 mc la art. PE03C1 - 41,8 mc; f) În cazul obiectivului - Reab. Drum forestier Poiana Mărului, obiectul - lucrări de bază, deviz ofertă - Accesorii 5,67 km, s-a ofertat cantitatea de 0,67 to. la articolul CZ0105D1, în loc de 0,84 mc. 2) În cadrul propunerii financiare s-au inclus cheltuieli pentru cantităţi care nu se regăsesc în documentaţia de atribuire, respectiv: a) În cazul obiectivului - Reab. Drum forestier Poiana Mărului, obiectul - lucrări de bază, deviz oferta - Sant pereat 84 mp, s-a ofertat cantitatea de 22,3 to. la articolul TRA01A200, în loc de 20,3 to. Pentru toate motivele prezentate anterior, autoritatea contractantă consideră că în mod temeinic şi legal, comisia de evaluare a decis declararea ofertei depuse de S.C. ... S.R.L. ca fiind ofertă neconformă. În ceea ce priveşte referirea contestatoarei la faptul că omisiunile sale sunt de natura viciilor de formă, autoritatea contractantă face precizarea că neofertarea valoric a elementelor prefabricate tip cheson (9,393 buc.), la art. PI08B1 - 10 buc, respectiv a parapetului metalic (606,3 kg), la art. PK31A1 - 0,65 to., nu pot fi considerate vicii de formă. Referitor la criticile contestatoarei cu privire la preţul aparent neobişnuit de scăzut al ofertantului declarat câştigător, cu privire la faptul că membrii comisiei de evaluare nu au evaluat ofertanţii ţinând cont de toate criteriile de calificare, apreciind că ofertanţii care au avut propuneri financiare cu un preţ inferior celui propus de societatea sa nu au îndeplinit cerinţele de calificare solicitate, precum şi cu privire la oferta financiară depusă de primul ofertant, care, în opinia sa, a fost evaluată cu încălcarea prevederilor art. 202 din OUG nr. 34/2006 sau nu a fost evaluată deloc, autoritatea contractantă solicită înlăturarea în totalitate a acestora, deoarece nu sunt susţinute în fapt de nicio dovadă concretă. În final, autoritatea contractantă susţine că autoarea contestaţiei nu poate dovedi interesul său legitim atâta timp cât respingerea ofertei sale ca neconformă, determină şi pierderea calităţii de parte vătămată conform art. 255. alin. (2) din OUG nr. 34/2006, deoarece oferta sa, fiind neconformă, nu ar putea fi declarată câştigătoare prin respingerea ofertelor clasate pe primele două locuri în baza prevederilor art. 36 alin. 6
1, lit. f) din HG nr. 925/2006, respectiv a art. 36 alin. (1). lit. b) din aceeaşi hotărâre. De asemenea, se arată că S.C. ... S.R.L. nu prezintă niciun mijloc de probă care să sprijine contestaţia ci doar o înşiruire de aşa-zise supoziţii rezonabile din punctul ei de vedere, dar fără vreun suport concret şi la obiectul cauzei. Prin adresa nr. 350/2489 C5/07.01.2016, Consiliul a invitat contestatoarea S.C. ... S.R.L., în data de 11.01.2016, în vederea studierii dosarului achiziţiei publice. Contestatoarea S.C. ... S.R.L., ca urmare a studieri dosarului achiziţiei şi a punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, a comunicat, prin adresa nr. 31/12.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 796/12.01.2016, „Concluzii scrise”. Contestatoarea reiterează faptul că autoritatea contractantă nu a arătat motivele concrete pentru care explicaţiile prezentate de societatea sa nu au putut fi avute în vedere pentru justificarea modalităţii de întocmire a propunerii financiare, arătând că deşi a făcut referire la anumite neconformităţi ale propunerii financiare, aceasta avea obligaţia de a arăta şi motivele concrete pentru care acestea nu pot fi încadrate în categoria viciilor de formă. Faţă de afirmaţiile autorităţii contractante sub acest aspect, contestatoarea susţine că acestea nu pot fi primite la soluţionarea contestaţiei, fiind contrazise atât de documentele depuse de societatea sa în cadrul ofertei, cât şi de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice. Astfel, se arată că omisiunile din propunerea financiară nu privesc un pod în integralitatea lui, ci, în mod exclusiv, părţi componente ale acestuia, a căror valoare a fost asumată de societatea sa. Mai mult, la pag. 51-67 din propunerea financiară, a fost ofertată o valoare de 194.812,84 lei, însă, dintr-o eroare materială, art. 1.22 PI08B1 -10 buc (pag. 54 din propunerea financiară), a fost cotat corespunzător, dar nu a fost cotat şi valoric. În acest sens, contestatoarea susţine că prin documentaţia de atribuire nu a fost stabilită o eventuală sancţiune în situaţia în care un ofertant omite să prezinte anumite informaţii, aspect care trebuie interpretat în sensul că, în cauză, îşi găseşte aplicabilitatea art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006. Pe de altă parte, contestatoarea susţine că a fost declarat câştigător un ofertant care nu a inclus în cadrul propunerii financiare toate cheltuielile necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor din caietul de sarcini şi a documentaţiei de atribuire, arătând că prin adresa nr. 19552/04.12.2015 i-a solicitat acestuia să justifice „/…/ de ce în cadrul propunerii financiare nu aţi inclus toate cheltuielile necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor din caietul de sarcini şi a documentaţiei de atribuire”. S.C. ... S.R.L. a transmis adresa nr. 4273/08.12.2015, din cuprinsul căreia rezultă că „Faţă de valoarea ofertei noastre fără cheltuieli directe şi neprevăzute de 2.540.331,29 lei, această
diferenţă
reprezintă
0,017%.
Invocând
principiul proporţionalităţii prevăzut de OUG nr. 34/2006, art. 2 alin. (2), pct. e, vă aducem la cunoştinţă că suntem în măsură să suportăm diferenţa de 421,93 lei din profitul planificat pentru această lucrare”. 7
Faţă de acest aspect, contestatoarea observă că membrii comisiei de evaluare nu au utilizat aceeaşi unitate de măsură, cu toate că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, şi societatea sa a declarat că îşi asumă omisiunea de a nu include în propunerea financiară anumite cheltuieli necesare derulării contractului. În ceea ce priveşte preţul neobişnuit de scăzut al S.C. ... S.R.L., contestatoarea susţine că prin adresa nr. 19551/ 04.12.2015, comisia de evaluare i-a solicitat să justifice valoarea unitară a puieţilor de răşinoase, ofertantul prezentând oferta de preţ de la ... (Ordin de preţ nr. 567 din 03.11.2014) care, în opinia sa, nu poate fi avut în vedere dat fiind următoarele considerente: - nu este o ofertă de preţ adresată ofertantului câştigător, astfel că nu există certitudinea că furnizorul poate onora o comandă pe parcursul derulării contractului; - nu există certitudinea că oferta de preţ mai este valabilă; - nu există certitudinea că respectivul furnizor deţine pe stoc puieţii de răşinoase necesari derulării contractului, din moment ce ordinul este cu titlu general, existând un număr limitat ce pot fi comercializaţi. De asemenea, contestatoarea face referire la răspunsul la clarificări nr. 4323/14.12.2015 al S.C. ... S.R.L., potrivit căruia „Referitor la locul de încărcare, vă aducem la cunoştinţă că acesta va fi stabilit de furnizor, în raza de 63 km până la lucrare, pentru a respecta distanţa de transport prinsă în devizul de ofertă 573208 amenajare protecţia muncii 1,5 ha, art. TRA02B63”, pe care aceasta îl consideră neconcludent, nefiind susţinut de documente emise de ... (furnizorul puieţilor de răşinoase) care să certifice care este locul de încărcare. În acelaşi sens, se constată că ofertantul declarat câştigător nu a putut justifica nici preţul pentru materialul pietros necesar derulării contractului, ofertele prezentate de acesta nefiindu-i adresate. Se mai arată că răspunsul S.C. ... S.R.L., potrivit căruia „În fapt, atât timp cât preţurile sunt preţuri de listă, ele se adresează întregii pieţe interesate, aşa încât nu este necesar ca oferta să poarte înscrisă în cadrul cuprinsului denumirea destinatarului. În acest sens, exemple nenumărate se găsesc atât în mediul virtual /.../, cât şi în format tipărit. În plus, precizăm că respectivele oferte sunt adresate către Savirod SRL, care este subantreprenorul nostru declarat pentru această lucrare /…/. Chiar dacă Savirod SRL nu are calitatea de participant la procedură, din poziţia sa de subantreprenor se poate achita de sarcina procurării materialelor din ofertele de preţ care îi sunt adresate”, este unul neconcludent, care nu poate justifica preţurile de la furnizori, în condiţiile în care: - nu este o ofertă de preţ adresată ofertantului câştigător, astfel că nu există certitudinea că furnizorul poate onora o comandă pe parcursul derulării contractului; - nu există certitudinea că oferta de preţ mai este valabilă; - nu există certitudinea că respectivul furnizor deţine pe stoc materialele necesare derulării contractului. Totodată, contestatoarea învederează că la soluţionarea contestaţiei trebuie avut în vedere şi următoarele: din ofertele de preţ 8
prezentate nu reiese cantitatea care poate fi livrată de furnizorii de materiale, în special pentru materiale pietroase, unde cerinţa este ca întreaga cantitate să provină numai din surse autorizate în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003; în condiţiile în care cantitatea de material pietros este una consistentă, autoritatea contractantă avea obligaţia de a verifica dacă întreaga cantitate provine din surse autorizate, existând posibilitatea ca furnizorii să nu deţină autorizaţie de exploatare pe întreaga cantitate, exemplificând astfel oferta de preţ primită de la SC ... SRL în care se specifică o cantitate de 310 mc pentru balast, iar ofertantul, în cadrul propunerii financiare, a oferta o cantitate totală de balast de 336 mc, pentru diferenţa de 26 mc neexistând justificare a preţului folosit. Contestatoarea menţionează că nici costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru nu au putut fi justificate, pentru simplul considerent că potrivit declaraţiei ofertantului de la pagina 49 de la dosarul achiziţiei „nu s-au stabilit în mod exact care sunt utilajele care vor fi utilizate la această lucrare. Ele vor fi stabilite în funcţie de data, în acest moment neprecizată, de începere a lucrării, şi de disponibilitatea de moment. În orice caz, dat fiind că tarifele unitare orare utilizate la elaborarea ofertei sunt în marja pieţei, există oricând posibilitatea de închiriere, pe lângă cea a utilizării utilajelor proprii. Analizele de preţ prezentate anterior au titlu de exemplu”. Astfel, contestatoarea subliniază că ofertantul a prezentat în cadrul documentelor de calificare Contractul de închiriere pentru Autocisterna cu dispozitiv de stropire, în care este specificat preţul de 250 lei/oră, iar în propunerea financiară a prezentat un preţ de doar 45,90 lei/oră, existând un cost suplimentar în valoare de 93.824,77 lei (204,1 lei/oră x 459,7 ore - total ore proiect). Ofertantul nu a prezentat nici justificări de preţ pentru valorile la carburant folosite în cadrul justificărilor de preţ la utilaje şi nici documente justificative privind caracteristicile utilajelor, cum ar fi consumul de carburant folosit pentru fiecare utilaj în parte. Mai mult, se constată că, în justificările de preţ pentru utilaje, şi anume pentru excavator pe senile, autogreder, buldozer şi compactor, pentru determinarea valorii aferente amortizării, precum şi pentru valoarea reparaţii, revizii, ofertantul a luat în calcul valoarea neamortizată a acestora, respectiv valoarea de înlocuire a mijlocului fix, aşa cum a afirmat în justificare. În acest sens, se arată că valoarea de amortizare prezentată nu este corectă, deoarece a împărţit valoarea rămasă de amortizat la durata de viaţă totală a utilajului, adică şi perioada de până acum pentru care s-a făcut amortizarea. Totodată, S.C. ... S.R.L. constată că distanţele folosite pentru transportul materialelor nu corespund cu cele reale. Astfel, în cadrul adresei de răspuns nr. 4267/07.12.2015 au fost prezentate print-screen- uri în care punctul final al traseului este localitatea Suceviţa, iar nu începutul drumului forestier. Distanţa din localitatea Suceviţa până la începutul drumului este de aproximativ 10 km, distanţă pe care ofertantul nu a luat-o în considerare la stabilirea preţului ofertei. Din neofertarea distanţei reale de transport doar pentru betonul pe 10 km rezulta o diferenţă de 56.828,95 lei (10652 tone x 5,35 lei preţ conform ofertei financiare = 56.828,94 lei). Conform declaraţiei privind utilajele, 9
ofertantul dispune doar de o autobasculantă, un autocamion şi o autobetonieră, astfel că autoritatea contractantă avea obligaţia de verifica cum este transportată, cu aceste utilaje, cantitatea de 30.000 tone, greutatea totală a materialelor ce trebuie transportate pentru derularea corespunzătoare a contractului. De asemenea, contestatoarea subliniază că în justificarea de preţ S.C. ... S.R.L. a luat în considerare o greutate transportată pentru piatră spartă de 24 to., iar dacă se adună masa proprie a autobasculantei de 14,65 tone, conform cărţii tehnice depuse în documentele de calificare la pagina 910, rezultă o masă totală de 38,65 tone, greutate care este mai mare decât maxima de 38 tone admisă pe drumurile judeţene, conform Anexei nr. 2 la OG nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru a încerca să justifice preţul pentru transporturi, ofertantul câştigător a prezentat informaţii privind transportul cu trailer 20t pentru grinzi, tuburi şi elemente prefabricate, cu toate că, potrivit documentelor de calificare, nu a depus documente referitoare la deţinerea respectivului utilaj şi nici nu a prezentat, în justificarea privind transporturile, costuri legate de închirierea sau altă formă de punere la dispoziţie a utilajului arătat mai sus. În ceea ce priveşte experienţa similară a S.C. ... S.R.L., contestatoarea arată că aceasta a înţeles să se prevaleze de următoarele contracte: - Contractul de lucrări nr. 4506/22.07.2010, în valoare totală de 659.681,45 lei fără TVA; - Contractul de lucrări nr. 4560/25.04.2012, în valoare totală de 1.152.308,45 lei fără TVA; - Contractul de lucrări nr. 16363/28.09.2011, în valoare declarată de 4.837.997.508 lei fără TVA. În ceea ce priveşte primul contract, raportat la obiectul contractului care urmează a fi atribuit, contestatoarea constată că acesta nu are ca obiect lucrări similare obiectului contractului, aspect pentru care nu trebuia avut în vedere la evaluarea ofertei. Pe de altă parte, chiar dacă se apreciază că respectivul contract are ca obiect lucrări similare contractului ce urmează a fi atribuit, comisia de evaluare avea obligaţia de a solicita ofertantului să prezinte înscrisuri privind valoarea efectivă a lucrărilor executate în ultimii 5 ani (raportat la data limită de depunere a ofertei), iar nu de a lua în considerare întreaga valoare a contractului care se întinde în afara perioadei prevăzute în fişa de date a achiziţiei. Mai mult, se arată că există o neconcordanţă şi cu privire la valoarea contractului, în formularul privind experienţa similară, fiind declarată o valoare finală de 659.681,45 lei fără TVA, iar potrivit Actului adiţional nr. 2 la contract, preţul contractului se modifică şi devine 652.119 lei fără TVA, fără a putea fi justificată diferenţa de preţ. O astfel de diferenţă o regăseşte contestatoarea şi în cazul celui de- al doilea contract, fiind declarată în formularul privind experienţa similară, o valoare finală de 1.152.308,45 lei fără TVA, în condiţiile în care, potrivit Actului adiţional nr. 2 la contract, valoarea contractului se majorează cu suma de 62.233,93 lei, rezultând o valoare totală de 10
1.054.956,48 lei fără TVA (992.731,55 + 62.233,93 = 1.054.956,48), fără a putea fi justificată diferenţa de preţ. În ceea ce priveşte cerinţa „Autorizaţia pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozibile” eliberată de Inspectoratul Teritorial de Muncă şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Inspectoratul Judeţean de Poliţie, după caz, valabilă la data limită de depunere a ofertelor, contestatoarea menţionează că ofertantul a prezentat Autorizaţia nr. 235/29.01.2015 pentru SC ... SRL, iar pentru ca cerinţa să fie îndeplinită de subcontractant trebuie ca toate lucrările pentru care s-a solicitat autorizaţie pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozibile să fie executate de subcontractant. Ori, luând în considerare documentele depuse, nu rezultă ce lucrări sunt executate de subcontractantul SC ... SRL şi care este valoarea acestora, în Declaraţia privind partea/părţile care sunt îndeplinite de subcontractanţi fiind specificate doar „Servicii de derocare prin împuşcare”, fără a se specifica procentul pe care îl îndeplineşte din aceste lucrări sau valoarea lor. Referitor la oferta depusă de SC ... SRL, contestatoarea apreciază că şi aceasta conţine un preţ aparent neobişnuit de scăzut, arătând că ofertantul nu a justificat preţul ofertat, întrucât nu a putut face dovada justificării preţurilor folosite pentru utilaje şi materiale. Astfel, contestatoarea face trimitere la solicitarea de clarificări nr. 19553/04.12.2015 la care ofertantul a răspuns prin adresa nr. 438/08.12.2015, în care a prezentat justificarea de preţ pentru perforator, respectiv pentru motocompresor de aer mobil, fără a lua în calcul şi cheltuielile salariale ale deserventului. Mai mult, ofertantul nu a adus dovezi privind caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite în cadrul justificărilor, cum ar consumul de carburant, amortizare, întreţinere, revizii. De asemenea, se menţionează că ofertantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară în valoare de 3.241.000 lei fără TVA în ultimii 5 ani menţionaţi în fişa de date a achiziţiei. Astfel, contestatoarea constată că potrivit fişei de evaluare de la pag. 275-280 de la dosarul achiziţiei, ofertantul a prezentat Contractul de lucrări nr. 1069/31.01.2008, în valoare de 3.524.117,00 lei, din care nu reiese valoare lucrărilor executate în ultimii 5 ani raportat la data limită de depunere a ofertelor, existând posibilitatea ca o parte din lucrările aferente contractului să fi fost executate în anul 2010 şi facturate în anul 2011. Totodată, contestatoarea face precizarea că valoarea celorlalte 2 contracte prezentate este de numai 771.025,61 lei, astfel încât, în mod greşit, a reţinut autoritatea contractantă faptul că acest ofertant ar fi făcut dovada îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară. În acelaşi sens, ofertantul SC ... SRL nu a putut face dovada deţinerii utilajelor necesare execuţiei lucrărilor conform extrasului de utilaje ofertat, respectiv nu a făcut dovada deţinerii utilajelor care se află în chirie, cum ar fi perie mecanică pentru drumuri, pompa hidraulică beton, fără a prezenta contractele de închiriere din care să rezulte condiţiile şi perioada în care se procedează la închirierea lor. 11
Nu în ultimul rând, contestatoarea apreciază că ofertantul nu poate face dovada Autorizaţiei pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozibile, în cadrul documentelor de calificare fiind prezentată Autorizaţia pentru subcontractantul SC GEO CON MIN SRL. În final, invocând dispoziţiile art. 297 din OUG nr. 34/2006, contestatoarea solicită obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea prezentei contestaţii, a căror dovadă o depune ataşat Concluziilor scrise. Faţă de adresa contestatoarei S.C. ... S.R.L. nr. 31/12.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 796/12.01.2016, Consiliul a solicitat susţineri autorităţii contractante, prin adresa nr. 808/2489 C5/ 13.01.2015. Autoritatea contractantă ... a răspuns prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 1178/15.01.2016, prin care a comunicat faptul că autoarea contestaţiei „a acuzat tendenţios şi cu rea voinţă activitatea comisiei de evaluare catalogând-o ca o activitate nelegală şi superficială, aducând în acest sens o serie de argumente rezonabile (din punctul de vedere al contestatarei)”. În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei cu privire la preţul neobişnuit de scăzut al S.C. ... S.R.L., cele referitoare la neîndeplinirea, de către ofertantul declarat câştigător a cerinţelor de la pct. III .2.1. lit. a) „Situaţia personală a candidatului sau ofertantului” şi pct. III.2.1.b) „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale”, autoritatea contractantă consideră că acestea nu au fost argumentate. Referitor la afirmaţiile contestatoarei cu privire la faptul că oferta sa este admisibilă, autoritatea contractantă reiterează argumentele din punctul acesteia de vedere. Având în vedere afirmaţia contestatoarei că „omisiunile, din propunerea financiara nu privesc un pod în integralitatea lui, cum în mod eronat precizează A.C., ci în mod exclusiv părţi componente ale acestuia, a căror valoare a fost asumată de societatea noastră”, autoritatea contractantă face următoarele menţiuni: - prefabricatele tip cheson sunt cele mai importante elemente structurale constructive, care fac parte din suprastructura unui pod, deoarece acestea asigură legătura între cele două maluri ale cursului de apă, permiţând desfăşurarea traficului auto şi pietonal; - parapetul metalic (stânga + dreapta), reprezintă elementul de siguranţă proiectat special pentru asigurarea unei circulaţii în condiţii de siguranţă pe pod, pentru traficul pietonal cât şi pentru cel auto; - un pod nu îşi îndeplineşte rolul constructiv - funcţional, fără cele 2 elemente, foarte importante, enumerate anterior. Referitor la afirmaţia „/…/ în condiţiile în care contravaloarea cheltuielilor neofertate reprezintă mai puţin de 1,5 % din valoarea propunerii financiare iar procentul ofertat pentru cheltuieli indirecte reprezintă 4%”, autoritatea contractantă învederează că prin răspunsul la solicitarea de clarificări, contestatara omite să clarifice solicitarea de la punctul 1, litera e, respectiv, de ce, în cadrul propunerii financiare nu s- au inclus toate cheltuielile necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor, şi anume „în cazul obiectivului – Pod la DF Poiana Mărului – 12
km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic – Ziduri de sprijin din piatră cu mortar, nu s-a ofertat mortarul de zidărie - 17,12 mc, la art. PB03A1 – 53,5 mc şi 13,376 mc la art. PE03C1 – 41,8 mc”. Autoritatea contractantă argumentează şi criticile aduse de către S.C. ... S.R.L. cu privire la faptul că ofertantul declarat câştigător nu a inclus în cadrul propunerii financiare toate cheltuielile necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor din caietul de sarcini şi a documentaţiei de atribuire. Astfel, se arată că, S.C. ... SRL a respectat listele de cantităţi de lucrări precum şi listele cuprinzând consumurile de materiale, aşa cum a justificat în urma solicitării de clarificări nr. 19552/04.12.2015, declarând şi faptul că, în cazul în care, pentru procurare sunt necesari câte 4 buc. de stâlpi, (şi nu 0,945 buc. aşa cum sunt specificaţi în lista cuprinzând consumurile de materiale la poz. 31 şi 73, pentru obiectivul Pod la DF Poiana Mărului km 1+700), diferenţa de valoare pentru achiziţionarea acestora este de 421,93 lei, valoare ce va fi suportată din profitul planificat, pentru realizarea lucrării. Autoritatea contractantă exemplifică faptul că în procesul de evaluare comisia de evaluare a decis să nu respingă niciun ofertant pe motivele neincluderii în cadrul propunerii financiare a tuturor cheltuielilor necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor impuse, având în vedere că proiectantul nu a explicitat suficient de clar cantităţile aferente resurselor materiale. Astfel, pentru S.C. ... S.R.L.: - în cazul obiectivului – Pod la DF Poiana Mărului – km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic – Indicatoare circulaţie, a ofertat cantitatea de 0,945 buc., la articolul DF18A1, în loc de 4 buc.; - în cazul obiectivului – Pod la DF Poiana Mărului – km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic – Indicatoare de circulaţie, a ofertat cantitatea de 0,945 buc., la articolul DF19A1, în loc de 4 buc.; Pentru S.C. ... S.R.L.: - în cazul obiectivului – Reab. Drum forestier Poiana Mărului, obiectul – lucrări de bază, deviz ofertă – Accesorii 5,67 km, a ofertat cantitatea de 24 buc. stâlpi, 12 buc. la articolul 6426581 şi 12 buc. ca material la art.DF18B1, în loc de 12 buc.; - în cazul obiectivului – Reab. Drum forestier Poiana Mărului, obiectul – lucrări de bază, deviz ofertă – Accesorii 5,67 km, a ofertat cantitatea de 24 buc. indicatoare, 12 buc. la articolul DF19A1 (ca material - 7101619) şi 12 buc. ca material la art. $02007 – 3 mp, în loc de 12 buc. Pentru S.C. ... S.R.L.: - în cazul obiectivului – Reab. Drum forestier Poiana Mărului, obiectul – lucrări de bază, deviz ofertă – Accesorii 5,67 km, a ofertat cantitatea de 24 buc. stâlpi, 12 buc. la articolul 6426581 şi 12 buc. ca material la art. DF18B1, în loc de 12 buc.; - în cazul obiectivului – Reab. Drum forestier Poiana Mărului, obiectul – lucrări de bază, deviz ofertă – Accesorii 5,67 km, a ofertat cantitatea de 24 buc. indicatoare, 12 buc. la articolul DF19A1 (ca 13
material - 7101619) şi 12 buc. ca material la art. $02007 – 3 mp, în loc de 12 buc. În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei cu privire la Ordinul de preţ nr. 567/03.11.2014 (cu valabilitate pana la 18.11.2015), al Direcţiei Silvice Suceava, prezentat de SC ... SRL, pentru justificarea valorii unitare a puieţilor de răşinoase (molid), autoritatea contractantă menţionează că este o ofertă de preţ care se putea obţine de la sediul Direcţiei Silvice Suceava sau de la oricare dintre cele 24 de sedii de ocoalelor silvice şi o pepinieră centrală din subordine, de către orice persoană interesată, arătând că la data deschiderii ofertelor era valabil acest ordin, în momentul de faţă fiind valabil ordinul de preţ nr. 711/18.11.2015, oferta SC ... SRL, pentru 1 buc. puiet de răşinoase (molid) fiind de 0,56 lei. În ceea ce priveşte distanţa de transport declarată de S.C. ... SRL, de 63 km până la lucrare, se arată că este acoperitoare pentru obţinerea puieţilor de răşinoase (molid) din cadrul ocoalelor silvice Brodina, Falcău, Putna, Marginea, Moldoviţa, Solca, Gura Humorului, Frasin, Vama, etc. De asemenea, ... face precizarea că la solicitarea de clarificări nr. 19551/04.12.2015, ofertantul declarat câştigător a prezentat justificări ale preţurilor unitare pentru materialele pietroase având ca adresant S.C. SAVIROD S.R.L., a prezentat ofertele de preţ pentru materialele pietroase, având ca adresant S.C. ... SRL, menţionând totodată că în documentaţia de atribuire nu s-a menţionat (restrictiv) că ofertanţii trebuie să facă dovada că toate materialele (restrictiv) care se vor folosi la realizarea lucrării, sunt pe stoc (restrictiv), în cantităţile menţionate în documentaţia de atribuire (restrictiv). Autoritatea contractantă învederează că distanţele de transport a principalelor materiale folosite în cadrul ofertei de către S.C. ... SRL sunt transport beton - 20 km şi transport material pietros pentru împietruire - 64 km, iar pentru transportul materialului pietros (piatră spartă), utilizează DN 17A (Pojorâta - Suceviţa), care permite, conform Anexei 2 la OG 43/1997, o greutate maximă admisibilă de 40 de tone, ceea ce contrazice afirmaţia contestatoarei că respectivul drum este un drum judeţean la care greutatea maximă admisibilă este de 38 de tone. Cu privire la experienţa similară, autoritatea contractantă arată că ofertatul declarat câştigător a prezentat 3 contracte, din care numai contractul nr. 16363/28.09.2011, necriticat de autoarea contestaţiei, asigură îndeplinirea cerinţei de calificare, valoarea acestuia fiind de 4.837.997,508 lei, fără TVA. Referitor la contractul nr. 4506/22.07.2010, în valoare de 659.681,45 lei, fără TVA, se arată că acesta a fost luat în considerare la îndeplinirea cerinţei, deoarece în cadrul lucrării sunt de realizat şi lucrări de execuţie sau reabilitare poduri şi s-a luat în considerare şi Procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 11797/13.12.2013 din cadrul contractului nr. 4560/25.04.2012, cu o valoare executată de 1.152.308,45 lei, fără TVA. Autoritatea contractantă mai aduce la cunoştinţă că subcontractantul S.C. ... SRL este autorizat să execute toate lucrările sau serviciile care necesită utilizarea explozibililor, iar conform declaraţiei 14
privind partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de subcontractanţi şi specializarea acestora, S.C. ... SRL declară la obiecte de activitate: servicii de derocare prin împuşcare la lucrările pe care le execută beneficiarul, asigurând în acest sens transportul materialelor pirotehnice necesare. În conformitate cu documentele prezentate, ofertantul S.C. ... SRL poate deţine şi folosi materiale explozive, prin urmare S.C. ... SRL poate executa toate lucrările sau serviciile care necesită utilizarea explozibililor, sau poate în aceeaşi calitate, să asigure numai transportul materialelor pirotehnice. Având în vedere susţinerile contestatoarei referitoare la oferta depusă de SC ... SRL, autoritatea contractantă aduce următoarele argumente: - oferta acestuia, cu o valoare de 2.877.172,06 lei, reprezintă un procent de 81,96 % din valoarea estimată a contractului, de 3.510.458,35 lei, prin urmare s-a considerat că nu intră sub incidenţa prevederilor art. 202 din O.U.G 34/2006; - S.C. ... SRL a răspuns la toate solicitările de clarificări, justificând toate cantităţile şi valorile ofertate; - ofertanţii si-au asumat răspunderea asupra activităţii lor interne, de gestionare a tuturor cheltuielilor aferente utilajelor, echipamentelor şi instalaţiilor propuse a fi utilizate la execuţia lucrării; - cerinţa privind experienţa similara din ultimii 5 ani, în valoare de 3.214.000,00 lei, a fost îndeplinită, după cum urmează: a) Contractul nr. 1069/31.01.2008, în valoare de 2.560.813,51 lei, cu documentele aferente; b) Contractul nr. 3564/02.04.2014, în valoare de 405.155,33 lei, cu documentele aferente; c) Contractul nr. 10509/29.10.2013, în valoare de 421.975,57 lei, cu documentele aferente; - ofertantul SC ... SRL a îndeplinit cerinţa privind folosirea materialelor explozibile, prin prezentarea Autorizaţiei nr. 2462/ 06.03.2013 (ITM jud. Bacău) şi nr. 249444/15.03.2013 (IP jud. Bacău). În ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei privind plata unor cheltuieli ocazionate cu judecarea contestaţiei, autoritatea contractantă invocă dispoziţiile art. 297 din OUG nr. 34/2006 şi consideră că nu sunt aplicabile cele ale art. 453, Cod procedură civilă, atâta vreme cât se află într-o procedură administrativ jurisdicţională, prejurisdicţională, prevăzută de dispoziţiile art. 256 şi următoarele din ordonanţă. La solicitarea Consiliului, formulată prin adresa nr. 1726/2489 C5/22.01.2015, de a transmitere documentele de calificare depuse de SC ... SRL, autoritatea contractantă a răspuns prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 1796/25.01.2016, în sensul că a transmis documentele solicitate. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul reţine următoarele: Autoritatea contractantă a iniţiat procedura de atribuire prin cerere de oferte online, fără fază finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică intitulat „Lucrări de reabilitare DF, calamitat Poiana Mărului DSSV” având ca obiect „executarea lucrărilor de reabilitare a 15
unui drum forestier în lungime de 5,67 km” cod CPV 45233142-6, prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. 378285/25.08.2015, stabilind data limită de transmitere a ofertelor la 07.09.2015, criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi valoarea estimată, fără TVA, de 3.510.458,35 ron. Potrivit informaţiilor cuprinse în cadrul raportului procedurii înregistrat sub nr. 16528/16.12.2015, în cadrul procedurii de atribuire au participat 8 operatori economici, printre care şi contestatoarea din prezenta cauză, iar, după evaluarea ofertelor acestora, autoritatea contractantă a respins ca inacceptabile 5 dintre oferte, printre care şi oferta contestatoarei, declarând admisibile ofertele depuse SC ... SRL şi de SC ... SRL, iar câştigătoare oferta depusă de SC ... SRL. Rezultatul procedurii a fost comunicat de către autoritatea contractantă ofertantului SC ... SRL, prin adresa nr. 28202/AC/16.12.2015, care, nemulţumit de acesta, a depus prezenta contestaţie. Din conţinutul contestaţiei rezultă că autoarea acesteia este nemulţumită atât de decizia de respingere a ofertei sale cât şi de decizia de declarare a ofertantului câştigător şi de declarare ca admisibile a celorlalte oferte. Sintetizând criticile formulate în cadrul contestaţiei, rezultă că acestea vizează următoarele aspecte: - comunicarea rezultatului procedurii nu respectă prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006; - în cazul ofertei sale, autoritatea contractantă avea obligaţia de a face aplicabilitatea art. 79 alin. (2) şi art. 80 alin. (1) şi (3) din HG nr. 925/2006, în sensul de a reţine existenţa în cauză a unor vicii de formă; - oferta depusă de SC ... SRL este inacceptabilă întrucât aceasta se încadrează în prevederile art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006; - oferta depusă de SC ... SRL este inacceptabilă întrucât aceasta nu îndeplineşte criteriile de calificare referitoare la: situaţia personală a candidatului sau ofertantului; capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; capacitatea tehnică şi/sau profesională, respectiv cerinţele referitoare la îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor şi taxelor; posibilitatea de a executa lucrările prevăzute la art. 7 lit. d) din „OM nr. 718/2010” şi de a folosi materiale explozibile; experienţa similară privind executarea unui contract de aceeaşi natură şi complexitate cu cel care face obiectul prezentei proceduri de atribuire; echipamentele, utilajele şi instalaţiile necesare îndeplinirii contractului; personalul autorizat responsabil pentru îndeplinirea contractului; - ofertei depusă de SC ... SRL îi sunt incidente prevederile art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, în sensul că: materialele folosite nu sunt de calitate corespunzătoare; materialele nu provin din surse autorizate în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003; distanţele folosite pentru transportul materialelor nu au fost calculate de la furnizor până la drumul forestier; programul calităţii nu concretizează sistemul de asigurare a calităţii la particularităţile lucrării ce face obiectul ofertei şi nu cuprinde strategia de abordare a obiectivului, descrierea sistemului calităţii aplicat, respectiv listele cuprinzând procedurile aferente sistemului calităţii. 16
- ofertele declarate admisibile nu pot face dovada îndeplinirii cerinţelor minime de calificare şi a cerinţelor caietului de sarcini. După studiul dosarului achiziţiei publice, contestatoarea a formulat „Concluzii scrise”, în cadrul cărora, pe de o parte a reiterat susţinerile din cadrul contestaţiei referitoare la modul în acre a fost evaluată oferta sa, iar pe de altă parte a dezvoltat o parte a criticilor formulate în contestaţie, după cum urmează: - autoritatea contractantă nu a analizat în mod efectiv detaliile şi precizările semnificative ale propunerii financiare astfel că oferta depusă de SC ... SRL, declarată câştigătoare, este inacceptabilă, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006, având în vedere următoarele: oferta de preţ depusă de acest ofertant pentru puieţii de răşinoase nu poate fi luată în considerare; nu a justificat preţul pentru materialul pietros; din ofertele de la furnizori prezentate nu reiese cantitatea de produse care poate fi livrată; nu au putut fi justificate costurile cu anumite utilaje sau echipamente de lucru; distanţele folosite pentru transportul materialelor nu corespund cu cele reale. - oferta depusă de SC ... SRL nu îndeplineşte cerinţele de calificare referitoare la capacitatea tehnică şi/sau profesională (experienţa similară, autorizaţia pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozive); - oferta depusă de SC ... SRL este inacceptabilă întrucât nu a putut face dovada justificării preţurilor folosite pentru utilaje şi materiale în sensul că a prezentat justificare de preţ pentru perforator, motocompresor de aer mobil fără să ia în calcul şi cheltuielile salariale ale deserventului şi nu a adus dovezi privind caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite; - oferta depusă de SC ... SRL este inacceptabilă întrucât ofertantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţei de calificare privind experienţa similară, deţinerea utilajelor, autorizaţia pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozive. Analizând excepţia lipsei de interes a contestatoarei în formularea prezentei contestaţiei, ca urmare a faptului că oferta acesteia a fost declarată câştigătoare şi că eliminarea din competiţie a ofertelor clasate pe primele două locuri nu ar conduce la desemnarea ofertei depusă de SC ... SRL drept câştigătoare, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, aşa cum rezultă din considerentele prezentate în continuare. Din conţinutul actului atacat, aşa cum a fost acesta dezvoltat în cadrul concluziilor scrise, rezultă că autoarea contestaţiei a formulat critici referitoare atât la decizia de respingere a ofertei sale ca neconformă, cât şi la decizia de stabilire a ofertei câştigătoare ca fiind SC ... SRL şi la cea de declararea ca admisibilă a ofertei depusă de SC ... SRL. Potrivit art. 255 din O.U.G. nr.34/2006 cu modificările ulterioare: „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a 17
emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) În sensul prevederilor alin. (1), prin persoană vătămată se înţelege orice operator economic care: a) are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire; b) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire”. Aşadar, pentru a putea fi considerată persoană vătămată printr-un act emis de o autoritate contractantă, în cadrul unei proceduri de achiziţie publică, contestatoarea trebuie să aibă sau să fi avut un interes legitim în legătură cu procedura şi să fi suferit, să sufere sau să rişte să sufere un prejudiciu urmare a unui act al autorităţii contractante. Deşi nici O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi nici codul de procedură civilă nu definesc interesul, în doctrină s-a arătat că, prin acesta, se înţelege folosul practic imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a acţiunii sale. Exerciţiul dreptului de a formula o acţiune în justiţie, precum şi o contestaţie ca cea de faţă, cere o justificare, prin impunerea condiţiei interesului urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate. Interesul, indiferent că este moral şi/sau material, trebuie să fie legitim, personal şi direct, să fie născut şi actual. Aplicând aceste considerente doctrinare la speţa analizată, Consiliul constată că prezenta contestaţie este justificată de existenţa unui interes care îndeplineşte condiţiile expuse anterior, în condiţiile în care autoritatea contractantă a declarat admisibile doar două oferte (respectiv SC ... SRL şi SC ... SRL), ambele criticate de contestatoare. Contestatoarea a criticat şi decizia de respingere a ofertei sale, criteriul de atribuire menţionat în documentaţia de atribuire este „preţul cel mai scăzut”, dar şi faptul că valoarea propunerii financiare a ofertei contestatoarei este de 3.474.187,63 lei. Consiliul constată că autoarea contestaţiei justifică un interes legitim, născut şi actual în contestarea rezultatului procedurii, întrucât în ipoteza în care s-ar admite contestaţia, contestatoarea ar obţine un folos practic şi actual dat fiind că soluţia ar putea avea drept consecinţă poziţionarea ofertei contestatoarei pe primul loc şi declararea acesteia ca fiind câştigătoare. Având în vedere cele reţinute anterior, susţinerea autorităţii contractante referitoare la faptul că respingerea unei oferte ca neconformă determină lipsa calităţii de parte vătămată nu poate fi reţinută de Consiliu, SC ... SRL deţinând calitatea de persoană vătămată în interesul legii, motiv pentru care Consiliul va excepţia invocată de autoritatea contractantă. Întrucât primele două critici sunt strâns legate între ele, acestea vizând motivele de respingere a ofertei contestatoarei [respectiv faptul că autoritatea contractantă avea obligaţia de a face aplicabilitatea art. 79 alin. (2) şi art. 80 alin. (1) şi (3) din HG nr. 925/2006, în sensul de a 18
reţine existenţa în cauză a unor vicii de formă] şi conţinutul comunicării rezultatului procedurii [comunicarea rezultatului procedurii nu respectă prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006], Consiliul le va analiza împreună. Din conţinutul comunicării rezultatului procedurii transmisă contestatoarei, respectiv a adresei nr. 28202/AC/16.12.2015, rezultă că, autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei faptul că oferta este neconformă, conform art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006, întrucât explicaţiile prezentate nu au fost concludente şi a enumerat o serie de articole de deviz la care a constatat, pe de o parte, lipsa includerii unor cheltuieli necesare pentru ca lucrările executate să corespundă caietului de sarcini, iar, pe de altă parte, ofertarea în plus a unei cantităţi de material. De asemenea, în conţinutul actului atacat, autoritatea contractantă a comunicat şi ofertantul a cărui ofertă a fost declarată câştigătoare. Odată cu publicarea în SEAP a documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă a publicat şi listele de cantităţi, respectiv listele cu cantităţi de lucrări în cadrul cărora, aferent fiecărui obiectiv, obiect şi deviz ofertă, a indicat denumirile articolelor de deviz, cantităţile, unitatea de măsură şi cantităţile necesare. Potrivit informaţiilor din fişa de date a achiziţiei, pct. IV.4.2 - Modul de prezentare a propunerii financiare, cerinţa 3, aceasta trebuia să cuprindă următoarele: formularul de ofertă; anexa la formularul de ofertă, graficul de execuţie; centralizatorul financiar al obiectelor; centralizatorul financiar al categoriilor de lucrări; liste cuprinzând cantităţile de lucrări; liste cuprinzând consumurile de materiale; liste cuprinzând cheltuielile cu forţa de muncă; liste consumuri ore de funcţionare a utilajelor de construcţii; liste consumuri privind transporturile. În speţă sunt relevante următoarele articole de deviz, prevăzute în listele cu cantităţile de lucrări, liste care, potrivit informaţiilor redate anterior, fac parte din propunerea financiară: - art. PI08B1 „Elemente prefabricate confect... precomprimate” - 10 buc, menţionat la poziţia 25 din Formularul F3 al obiectivului „POD la DF Poiana Mărului – km 1+700, Lucrări de bază, Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel_3,5 m; - art. IZF18A „Strat suport de egalizare sau de protecţie pentru izolaţii ...” – 62,4 mp, menţionat la poziţia 40 din Formularul F3 al obiectivului „POD la DF Poiana Mărului – km 1+700, Lucrări de bază, Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel_3,5 m; - art. PK31A1 – „Parapet din ţeavă sub forma de panouri incl. ....stâlpi conf. în industrie montat pe pod din beton armat” – 0,650 tone, menţionat la poziţia 45 din Formularul F3 al obiectivului „POD la DF Poiana Mărului – km 1+700, Lucrări de bază, Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel_3,5 m; - art. CN11A1 – „Vopsitorii la balustrade, grile şi parapete metalice ... vopsele de ulei” – 12 mp, menţionat la poziţia 46 din Formularul F3 al obiectivului „POD la DF Poiana Mărului – km 1+700, Lucrări de bază, Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel_3,5 m; 19
- art. CZ0105D1 – „Preparare beton B150, cu agregate grele granulaţia <31mm, ciment M30 în inst. necentralizate” – 0,84 mc, menţionat la poziţia 1 din Formularul F3 al obiectivului „Reab. Drum forestier poiana Mărului, obiectul „Lucrări de bază”, deviz ofertă „A64078 Accesorii 5,67 km”; - art. TRA01A.. – Transportul rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta de pe dist.=...km tr, bolovani” – 20,3 tone, menţionat la poziţia 8 din Formularul F3 al obiectivului „Reabilitare drum forestier Poiana Mărului”, obiectul „Lucrări de bază”, deviz ofertă „A64058 şanţ pereat 84 mp”. În legătură cu propunerea financiară a contestatoarei, autoritatea contractantă a solicitat mai multe clarificări. Astfel, prin adresa nr. 18913/09.11.2015, autoritatea contractantă a solicitat transmiterea, prin intermediul SEAP, a Listei cu cantităţile de lucrări (formular F3) aferente obiectului „Lucrări de reabilitare Drum forestier calamitat Poiana Mărului” fără menţionarea valorilor în lei”. Ofertantul SC ... SRL a răspuns acestei solicitări de clarificări, prin adresa înregistrată sub nr. 2624/10.11.2015, înaintând listele solicitate. Prin adresa nr. 19554/04.12.2015, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei să clarifice o serie de aspecte referitoare la propunerea financiară, respectiv să justifice de ce în cadrul propunerii financiare nu a „inclus toate cheltuielile necesare pentru ca lucrările să corespundă cerinţelor caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire, respectiv: - în cazul obiectivului – Pod la DF Poiana Mărului – km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic – Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel_3,5 m, nu aţi ofertat valoric elementele prefabricate tip cheson (9,393 buc), la art. PI08B – 10 buc; - în cazul obiectivului – Pod la DF Poiana Mărului – km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic – Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel_3,5 m, nu aţi ofertat mortarul de zidărie (0,31 mc), la art. IZF18A – 62,4 mp; - în cazul obiectivului – Pod la DF Poiana Mărului – km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic – Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel_3,5 m, nu aţi ofertat parapetul metalic (606,3 kg), la art. PK31A1 – 0,65 to; - în cazul obiectivului – Pod la DF Poiana Mărului – km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic – Pod dalat L=8,5 m, l=5,2 m, hel_3,5 m, nu aţi ofertat vopseaua (1,44 kg), la art. CN11A – 12mp; - în cazul obiectivului – Pod la DF Poiana Mărului – km 1+700, obiectul – lucrări de bază, stadiu fizic – Zid de sprijin din piatră cu mortar, nu aţi ofertat mortarul de zidărie – 17,12 mc, la art. PB03A1 – 53,5 mc şi 13,376 mc la art. PE03C1 – 41,8 mc; - în cazul obiectivului – Reab. drum forestier Poiana Mărului, obiectul - lucrări de bază, deviz ofertă – Accesorii 5,67 km, aţi ofertat cantitatea de 0,67 to, la articolul CZ0105D, în loc de 0,84 mc. De asemenea, prin intermediul aceleiaşi solicitări de clarificări, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei, printre altele, să justifice de ce, în cadrul propunerii financiare, a inclus cheltuieli pentru 20
cantităţi care nu se regăsesc în documentaţia de atribuire, respectiv „în cazul obiectivului – Reab. drum forestier Poiana Mărului, obiectul - lucrări de bază, deviz ofertă – Şanţ pereat 84 mp, aţi ofertat cantitatea de 22,3 to, la articolul TRA01A200, în loc de 20,3 to”. Contestatoarea a răspuns acestei solicitări de clarificări, aşa cum rezultă din documentele transmise de autoritatea contractantă, paginile numerotate de aceasta sub nr. 106-162, precizând, în legătură cu lipsa includerii cheltuielilor pentru anumite cantităţi, că „neclarităţile constatate se datorează unor erori materiale apărute în programul de deviz folosit. Declarăm faptul că toate lucrările se vor executa conform caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire fără vreo implicare financiară suplimentară din partea autorităţii contractante. Vă rugăm să găsiţi ataşat declaraţia pe proprie răspundere din care rezultă faptul că autoritatea contractantă nu va avea nicio implicare financiară suplimentară, diferenţa de lucrări fiind suportată din valoarea cheltuielilor indirecte ofertate”. De asemenea, prin intermediul aceluiaşi răspuns, referitor la ofertarea unor cheltuieli pentru cantităţi care nu se regăsesc în documentaţia de atribuire, contestatoarea a precizat că „neclarităţile constatate se datorează unor erori materiale apărute la programul de deviz folosit. Având în vedere faptul că s-au ofertat cantităţi mai mari, facem precizarea că se vor deconta doar cantităţile efectiv executate conform cerinţelor din documentaţia de atribuire în consecinţă autoritatea contractantă nu va fi nicio implicare financiară suplimentară”. Ataşat acestui răspuns, contestatoarea a depus „Declaraţia pe proprie răspundere” ataşată de contestatoare răspunsului nr. 19554/04.12.2015, în cadrul căreia a declarat „pe proprie răspundere faptul că articolele menţionate mai jos se vor executa conform cerinţelor caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă neavând nicio implicare financiară suplimentară în acest sens, costurile suplimentare fiind suportate de către SC ... SRL din valoarea cheltuielilor indirecte efectuate”. Autoritatea contractantă, aşa cum rezultă din raportul procedurii înregistrat sub nr. 16528/16.12.2015, a considerat neconcludent acest răspuns şi a respins oferta contestatoarei în temeiul art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006. Raportat la critica analizată, în speţă au incidenţă următoarele dispoziţii legale: - art. 78 alin. (1) din HG nr. 925/2006: (1) Comisia de evaluare stabileşte care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă si să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare”; - art. 79 din HG nr. 925/2006: „(1) În cazul în care ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în 21
care explicaţiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă. (2) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii tehnice, oferta sa va fi considerată neconformă. Modificări ale propunerii tehnice se acceptă în măsura în care acestea: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă sau erorilor aritmetice; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire; prevederile art. 79 alin. (3) rămân aplicabile. (3) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii financiare, oferta sa va fi considerată neconformă, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 80 alin. (2)”; - art. 80 din HG nr. 925/2006: „(1) Comisia de evaluare are dreptul de a corecta erorile aritmetice sau viciile de formă numai cu acceptul ofertantului. În cazul în care ofertantul nu acceptă corecţia acestor erori/vicii, oferta sa va fi considerată neconformă. (2) Erorile aritmetice se corectează după cum urmează: a) dacă există o discrepanţă între preţul unitar şi preţul total, trebuie luat în considerare preţul unitar, iar preţul total va fi corectat corespunzător; b) dacă există o discrepanţă între litere şi cifre, trebuie luată în considerare valoarea exprimată în litere, iar valoarea exprimată în cifre va fi corectată corespunzător. (3) Viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”. Potrivit actului atacat decizia de respingere a ofertei contestatoarei a avut la bază, în primul rând, lipsa luării în considerare a cheltuielilor aferente unor cantităţi de materiale, cheltuieli care ar fi trebuit să se regăsească în cadrul propunerii financiare, iar, în al doilea rând, includerea unei cheltuieli pentru o cantitate de materiale ce nu se regăseşte în documentaţia de atribuire. Analizând răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante, referitor la justificarea lipsei includerii cheltuielilor aferente unor materiale şi a includerii unor cheltuieli pentru cantităţi ce nu au fost prevăzute în documentaţia de atribuire, prin raportare la cerinţele din documentaţia de atribuire şi prevederile legale citate anterior, Consiliul constată că, în mod greşit autoritatea contractantă a respins oferta considerând răspunsul neconcludent, fără a mai întreprinde nici un demers în sensul clarificării acestei situaţii. 22
În sensul analizării acestei critici, Consiliu consideră relevant faptul că, prevederile art. 79 alin. (3) din HG nr. 925/2006, trebuie interpretate în sensul în care voinţa legiuitorului a fost de a sancţiona acele modificări de oferte care ating limita responsabilă a substanţialului. Această voinţă a legiuitorului este confirmată de prevederile art. 79 alin. (2) şi art. 80 alin. (1) şi (2) din HG nr. 925/2006 în care legiuitorul admite faptul că ofertele pot conţine erori ce pot fi corectate chiar de către autoritatea contractantă. Dacă legiuitorul ar fi vrut să elimine orice ofertă care conţine erori, textele de lege menţionate nu îşi mai găseau locul în hotărârea de guvern menţionată. În speţă, autoritatea contractantă, nu a făcut nicinu demers pentru a verifica posibila incidenţă în speţă a prevederilor art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006, aceasta în condiţiile în care SC ... SRL, în răspunsul la clarificări, a menţionat faptul că nu modifică propunerea financiară şi, în orice situaţie, corectările chiar dacă ar fi fost efectuate nu ar fi condus la modificarea clasamentului (înainte de evaluarea propunerilor financiare, potrivit raportului procedurii înregistrat sub nr. 16528/16.10.2015, oferta contestatoarei se clasa pe locul 3). În ceea ce priveşte faptul că autoritatea contractantă nu a făcut uz de dreptul conferit de art. 80 alin. (1) din HG nr. 925/2006, care stipulează următoarele: „Comisia de evaluare are dreptul de a corecta erorile aritmetice sau viciile de formă numai cu acceptul ofertantului”, Consiliul apreciază că prin această atitudine a sa, autoritatea contractantă a adus atingere scopului stipulat de art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, şi anume „promovarea concurenţei între operatorii economici”. Faptul că, prin răspunsul nr. 19554/04.12.2015, contestatoarea nu a încadrat neconcordanţele sesizate de autoritatea contractantă în categoria viciilor de formă, nu este de natură să conducă în mod automat la respingerea acestei oferte. Având în vedere răspunsul transmis de contestatoare, referitor la neofertarea unor cantităţi de materiale sau ofertarea în plus a altora, autoritatea contractantă trebuia să continue demersurile în evaluarea propunerii financiare a acestui ofertant, să identifice posibilele vicii de formă şi să aplice prevederile art. 80 din HG nr. 925/2006, prin raportare la conţinutul ofertei contestatoarei, în special al propunerii tehnice şi numai după analizarea răspunsurilor primite, să stabilească conformitatea sau neconformitate ofertei. În ceea ce priveşte faptul că în cadrul „Declaraţiei pe proprie răspundere”
ataşată
de
contestatoare
răspunsului
nr. 19554/04.12.2015, ofertantul a omis să cuprindă un articol pentru care nu a fost ofertată întreaga cantitate de material, Consiliul apreciază că, această neconcordanţă apărută în susţinerile contestatoarei reprezintă un aspect care trebuie clarificat de autoritatea contractantă, prin aplicarea prevederilor art. 201 din OUG nr. 34/2006 coroborate cu cele ale art. 78 din HG nr. 925/2006. Numai după analizarea răspunsului primit autoritatea contractantă poate să stabilească conformitatea sau neconformitatea ofertei în discuţie. 23
Susţinerile contestatoarei referitoare la categoria de cheltuieli din care ar urma să fie suportate diferenţele apărute şi implicit admisibilitate/inadmisibilitatea respectiv conformitatea/neconformitatea ofertei nu vor fi analizate de Consiliu, având în vedere faptul că acestea nu au făcut obiectul cenzurii comisiei de evaluare, singura în măsură să stabilească, potrivit art. 72 alin. (2) lit. h) şi i) din HG nr. 925/2006, ofertele conforme/neconforme, admisibile/inadmisibile. Pe cale de consecinţă, Consiliul nu va reţine nici susţinerile reprezentatului autorităţii contractante referitoare la acest aspect. De altfel, Consiliul nu poate reţine nici susţinerea autorităţii contractante, formulată prin intermediul reprezentantului acesteia, privind neincidenţa în speţă a prevederilor art. 80 din HG nr. 925/2006, motivat de faptul că încadrarea în aceste prevederi legale trebuie făcută de către membrii comisiei de evaluare, aşa cum s-a reţinut din considerentele prezentate în paragrafele anterioare. Raportat la speţa analizată, Consiliul apreciază că respingerea ofertei contestatoarei, pentru motivul invocat de către autoritatea contractantă în cadrul actului atacat, reprezintă o încălcare a principiului proporţionalităţii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. e) din OUG nr. 34/2006, motiv pentru care Consiliul apreciază ca fiind întemeiată această critică a contestatoarei. Cu privire la critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că autoritatea contractantă ar fi încălcat dispoziţiile art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006, Consiliul reţine că, în speţă, au relevanţă următoarele prevederi legale: - art. 206 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 34/2006, conform cărora „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într- un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200” şi „(2) Comunicarea prin care se transmite informarea prevăzută la alin. (1) se transmite şi prin fax sau prin mijloace electronice”; - art. 207 alin. (2) lit. b) din aceeaşi ordonanţă, potrivit căruia „În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: (...) b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”. 24
Având în vedere faptul că oferta contestatoarei a fost respinsă ca neconformă, în temeiul art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă enumerând în cadrul comunicării rezultatului procedurii articolele de deviz pentru care răspunsul a fost considerat neconcludent, critica autoarea contestaţiei referitoare la conţinutul actului atacat va fi respinsă ca nefondată, în condiţiile în care, la momentul respingerii ofertei în discuţie autoritatea contractantă nu derulase niciun demers în vederea identificării existenţei unui posibil viciu de formă. Analizând critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că oferta depusă de SC ... SRL este inacceptabilă întrucât aceasta se încadrează în prevederile art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006, aşa cum a fost aceasta dezvoltată prin intermediul concluziilor scrise, Consiliul constată că aceasta vizează următoarele aspecte: oferta de preţ depusă de ofertantul declarat câştigător pentru puieţii de răşinoase nu poate fi luată în considerare; nu a justificat preţul pentru materialul pietros; din ofertele de la furnizori prezentate nu reiese cantitatea de produse care poate fi livrată; nu au putut fi justificate costurile cu anumite utilaje sau echipamente de lucru; distanţele folosite pentru transportul materialelor nu corespund cu cele reale. Din documentele depuse de autoritatea contractantă la dosarul cauzei rezultă că, întrucât oferta depusă de SC ... SRL, în valoare de 2.750.045,27 lei, reprezintă 78,34 % din valoarea estimată, încadrându- se astfel în prevederile art. 202 din OUG nr. 34/2006, prin adresa 19551/04.12.2015, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului în discuţie, justificarea preţurilor unitare şi a valorii pentru mai multe materiale, precum şi justificarea valorilor unitare pentru o serie de utilaje ce urmează a fi folosite la realizarea lucrării. Prin adresa nr. 4267/07.12.2015, SC ... SRL a răspuns solicitării autorităţii contractante, în sensul că a transmis oferte de preţ de la furnizori de materiale, a furnizat informaţii referitoare la transportul materialelor precum şi analize de preţ pentru transportul acestora. Astfel, din documentele anexate de ofertant răspunsului transmis autorităţii contractante, rezultă că, în ceea ce priveşte justificarea preţului unitar pentru puieţii de răşinoase, SC ... SRL a depus documentul intitulat „Ordin de preţ” nr. 567/03.11.2014, emis de ... – ..., ..., însoţit de Anexa nr. 1, Anexa nr. 2A, Anexa nr. 2b, Anexa nr. 2C, Anexa nr. 2D, Anexa nr. 3, Anexa nr. 4. Din conţinutul „Ordinului de preţ” rezultă că, prin intermediul acestuia, ... – ..., ..., a stabilit preţurile la puieţi forestieri de talie mică care se livrează pentru alte direcţii silvice, puieţii de talie mică la terţi – persoane juridice, puieţi de talie mică la persoane fizice pentru împăduriri terenuri particulare despădurite din fond forestier, sămânţă, puieţi din solar apţi de repicat şi preţurile pentru puieţii ornamentali. De asemenea, potrivit informaţiilor din acest ordin, preţuri sunt valabile, începând cu data de emiterii lui, respectiv 03.11.2014, iar subunităţile din cadrul ..., potrivit art. 4, sunt însărcinate în aplicarea acestuia. Din conţinutul propunerii financiare a ofertantului SC ... SRL, respectiv a Formularului C6 – Lista consumurile de resurse materiale (cantităţi totale), rezultă că preţul unitar pentru „puieţii de răşinoase 25
(molid) vârsta 3-4 ani H=15-25 cm”, luată în considerare în elaborarea ofertei, este de 0,56 lei. Analizând criticile contestatoarei referitoare la modul în care SC ... SRL a justificat preţul unitar pentru puieţii de răşinoase (molid), respectiv faptul că nu este o ofertă de preţ adresată ofertantului, că nu există certitudinea că oferta de preţ mai este valabilă şi că nu există certitudinea că furnizorul deţine pe stoc puieţii de răşinoase necesari derulării contractului, raportat la documentele depuse, Consiliul constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că documentul „ordin de preţ” nu este o ofertă de preţ adresată lui SC ... SRL, este neîntemeiată, în condiţiile în care, „Ordinul de preţ” emis de ... ..., deci chiar autoritatea contractantă din prezenta speţă, stabileşte în mod uniform, în funcţie de destinatarii puieţilor, preţurile unitare valabile începând cu data emiterii acestuia, preţuri, care, aşa cum s-a reţinut într-un paragraf anterior, urmează să fie aplicate de subunităţile Regiei Naţionale a Pădurilor – .... De altfel, din conţinutul acestui ordin de preţ rezultă că, preţurile menţionate în documentul emis de ... – ..., sunt preţuri care se adresează tuturor solicitanţilor, deci inclusiv ofertantului declarat câştigător, astfel că eventuala adresare a furnizorului către ofertant cu această ofertă de preţ este redundantă. În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că nu există certitudinea că oferta de preţ mai este valabilă, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care, în primul rând, autoarea contestaţiei nu a depus nici un fel de probă în sensul că oferta de preţ nu ar mai fi valabilă (deşi, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”), iar în al doilea rând, autoritatea contractantă avea informaţii referitoare la valabilitatea acestei ofertei întrucât chiar autoritatea contractantă este emitentul ofertei de preţ în discuţie. În acest sens, Consiliul reţine ca pertinente susţinerile autorităţii contractante referitoare la acest aspect, formulate în răspunsul/punctul de vedere formulat ca urmare a „concluziilor scrise” transmise de contestatoare, în cuprinsul cărora autoritatea contractantă precizează că preţul unitar al puieţilor de răşinoase din „Ordinul de preţ” nr. 567/03.11.2014 a fost valabil până la data de 18.11.2015, deci inclusiv data limită de depunere a ofertelor. Consiliul nu poate reţine nici critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că din conţinutul aceleiaşi oferte de preţ emisă de furnizorul puieţilor că nu există certitudinea că acesta deţine pe stoc puieţii de răşinoase necesari derulării contractului, având în vedere, în primul rând, faptul că autoritatea contractantă nu a stabilit în sarcina ofertanţilor să facă o asemenea dovadă, respectiv ca din ofertele de preţ ale furnizorilor să rezulte posibilitatea furnizării întregii cantităţi necesare derulării contractului, iar, în al doilea rând, faptul că, aşa cum s-a reţinut anterior, puieţii urmează să fie livraţi de către o direcţia a autorităţii contractante, astfel că aceasta are cunoştinţe despre posibilitatea de livrare a acestora, aspect confirmat prin punctul de vedere formulat în replica la concluziile scrise ale contestatoarei. 26
Consiliul constată că acest mod de acţiune al autorităţii contractante este în spiritul respectării art. 11 alin. (3) din HG nr. 925/2006, potrivit căruia „În cazul în care există incertitudini sau neclarităţi în ceea ce priveşte anumite documente prezentate, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita detalii, precizări sau confirmări suplimentare atât de la ofertantul/candidatul în cauză, cât şi de la autorităţile competente care pot furniza informaţii în acest sens”, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut, emitentul preţurilor în discuţie este chiar autoritatea contractantă fiind evident că aceasta are cunoştinţă despre valabilitatea ofertei, cantitate de puieţi ce pot fi puşi la dispoziţie şi locaţiile de unde aceştia pot fi livraţi. În legătură cu propunerea financiară a ofertantul SC ... SRL, autoritatea contractantă a solicitat acestuia, de asemenea, prin adresa nr. 19722/10.12.2015, să justifice care este furnizorul puieţilor de răşinoase, precum şi locul de încărcare a acestora. SC ... SRL a răspuns solicitării autorităţii contractante prin adresa nr. 4323/14.12.2015, menţionând că furnizorul puieţilor rezultă din „ordinul de preţ” nr. 567/03.11.20154, depus prin răspunsul anterior, acesta fiind ..., iar locul de încărcare „va fi stabilit de furnizor în raza a 63 km până la lucrare pentru a respecta distanţa de transport prinsă în devizul ofertă 573208 amenajare protecţia muncii 1,5 ha, art. TRA02B63”. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că acest răspuns ar fi neconcludent, Consiliul apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât, deşi, în „Ordinul de preţ”, depus în sprijinul justificării preţului unitar al puieţilor de răşinoase, nu există precizări referitoare la locul de livrare al puieţilor, având în vedere faptul că, în cadrul Regiei Naţională a Pădurilor – ..., există mai multe direcţii silvice (în judeţul Suceava existând 26 de puncte de lucru - ocoale), Consiliul va reţine ca pertinentă susţinerea autorităţii contractante, formulată în replica la concluziile scrise formulate de contestatoare, potrivit căreia distanţa de transport până la lucrare este acoperitoare pentru obţinerea puieţilor din cadrul câtorva ocoalele silvice din judeţul Suceava, respectiv cele din localităţile Marginea, Moldoviţa, Solca, Gura Humorului, Frasin, Vama. Consiliul constată că acest mod de acţiune al autorităţii contractante este în spiritul respectării art. 11 alin. (3) din HG nr. 925/2006, potrivit căruia „În cazul în care există incertitudini sau neclarităţi în ceea ce priveşte anumite documente prezentate, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita detalii, precizări sau confirmări suplimentare atât de la ofertantul/candidatul în cauză, cât şi de la autorităţile competente care pot furniza informaţii în acest sens”, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut, emitentul preţurilor în discuţie este chiar autoritatea contractantă fiind evident că aceasta are cunoştinţă despre valabilitatea ofertei, cantitate de puieţi ce pot fi puşi la dispoziţie şi locaţiile de unde aceştia pot fi livraţi. Referitor la critica potrivit căreia ofertantul declarat câştigător nu ar fi putut justifica preţul pentru materialul pietros întrucât ofertele depuse nu îi sunt adresate ofertantului SC ... SRL, nu există certitudinea că oferta de preţ mai este valabilă şi nu există certitudinea că respectivul furnizor deţine pe stoc materialele necesare derulării contractului, 27
Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, aşa cum rezultă considerentele prezentate în continuare. Prin intermediul răspunsului nr. 4267/07.12.2015, formulat la solicitarea de clarificări formulată de autoritatea contractantă, ofertantul SC ... SRL, în referire la justificarea preţului unitar pentru materiale pietroase (piatră spartă), a depus oferta de preţ de la SC ... SA – cariera Pârâul Cailor – Pojorâta. Din conţinutul acestei oferte de preţ rezultă, într-adevăr, că aceasta nu este adresată ofertantului SC ... SRL ci este adresată operatorului economic SC SAVIROD SRL, operator economic care, în prezenta procedură de atribuire, aşa cum rezultă din conţinutul Declaraţiei privind partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de subcontractanţi, depusă la pagina 332 din documentele de calificare ale ofertantului declarat câştigător, are calitatea de subcontractant al ofertantului SC ... SRL, partea din contract ce urmează a fi executată de acesta fiind „execuţie lucrări”. Prin adresa nr. 3830/22.10.2015, răspunzând solicitării autorităţii contractante din adresa nr. 18360/22.10.2015, de a preciza care este/sunt partea/părţile din contract ce urmează a fi subcontractante cu SC SAVIROD SRL, ofertantul declarat câştigător a precizat că acestea constau în „executare ziduri de sprijin, în valoare de 228.629,82 lei fără TVA”, reprezentând 9% din valoarea ofertei fără cheltuieli diverse şi neprevăzute. În aceste condiţii, faptul că acest subcontractant urmează să participe la realizarea contractului, prin „execuţie lucrări”, creează premisa că materialul în discuţie poate fi procurat de acesta, astfel că oferta de preţ de la furnizor adresată lui SC SAVIROD SRL nu poate fi considerată neconcludentă. La solicitarea de clarificări a autorităţii contractante adresată ofertantului declarat câştigător, prin adresa nr. 19722/10.12.2015, de a justifica de ce ofertele de preţ pentru materialul pietros nu îi sunt adresate, SC ... SRL a transmis oferta de preţ emisă de la furnizorul SC ... SA înregistrată sub nr. 3843/01.09.2015, deci anterior datei limită de depunere a ofertelor, adresată de furnizor operatorului economic SC ... SRL pentru procedura de atribuire în discuţie, ca răspuns la solicitarea operatorului economic din aceeaşi zi (01.09.2015), în cadrul căreia, pentru materialul pietros, sunt menţionate aceleaşi preţuri ca în cadrul ofertei anterioare adresată subcontractantului ofertantului declarat câştigător. În aceste condiţii, critica autoarei contestaţiei referitoare la destinatarul ofertei de preţ a furnizorului de material pietros apare ca fiind neîntemeiată. În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că nu există certitudinea că oferta de preţ emisă de SC ... SA ar mai fi valabilă, Consiliul constată că, din documentul depus de ofertant la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante, rezultă că, într-adevăr, în cadrul ofertei de preţ în discuţie nu este menţionată valabilitatea acesteia, însă, informaţiile menţionate în cadrul acesteia, respectiv data emiterii (respectiv 01.09.2015), procedura pentru care este emisă 28
această ofertă (respectiv „Lucrări de reabilitare DF calamitat Poiana Mărului), conduc la concluzia disponibilităţii furnizorului de a livra cantitatea de material pietros, pentru această procedură de atribuire, la preţurile menţionate în oferta de preţ, astfel că sub acest aspect contestaţia apare ca fiind neîntemeiată. Consiliul va respinge, ca neîntemeiată, critica autoarei contestaţiei, privind aceeaşi ofertă de preţ pentru materialul pietros, referitoare la faptul că nu există certitudinea că respectivul furnizor deţine pe stoc materialele necesare derulării contractului, având în vedere faptul că autoritatea contractantă nu a stabilit în sarcina ofertanţilor să facă o asemenea dovadă, respectiv ca din ofertele de preţ ale furnizorilor să rezulte că aceştia deţin pe stoc întreaga cantitate de materiale necesare derulării contractului. În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei potrivit căreia autoritatea contractantă avea obligaţia de a verifica dacă întreaga cantitate de material pietros provine surse autorizate în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003, Consiliul constată că, într-adevăr, în cadrul documentaţiei de atribuire, autoritatea contractantă a prevăzut, la pct. IV.4.1) - Modul de prezentare a propunerii tehnice, necesitatea prezentării unui „tabel detalii producător pentru betoane, ciment, balast sortat de râu, bolovani de râu, piatră spartă, tuburi pentru podeţe, grinzi pentru pod. Produsele de balastieră şi carieră vor proveni numai din surse autorizate în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003”, însă nu a stabilit în sarcina ofertanţilor prezentarea de dovezi privind faptul că sursele sunt autorizate în conformitate cu Legea minelor nr. 85/2003 şi nici obligaţia dovedirii de către ofertanţi a faptului că furnizorii acestora deţin întreaga cantitate necesară realizării contractului. În aceste condiţii, critica privind acest aspect apare ca fiind neîntemeiată. Referitor la critica privind costurile anumitor utilaje sau echipamente de lucru care nu ar fi putut fi justificate de ofertantul declarat câştigător, Consiliul constată că, în legătură cu valorile unitare ale utilajelor, prin adresa nr. 19551/04.12.2015, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului SC ... SRL, justificarea acestora pentru motocompresor de aer mobil joasă presiune debit 4-5,9 mc/min., perforator rotativ pneumatic 9 kg, excavator pe şenile cu o cupă cu motor termic 0,4-0,7 mc, autogreder până la 175 CP, buldozer pe şenile 81-180 CP şi compactor static autopropulsat cu rulouri (valturi) R8-14 TF. Pentru justificarea valorilor unitare a utilajelor menţionate anterior, autoritatea contractantă a solicitat completarea obligatorie, pentru fiecare dintre utilajele menţionate, a rubricilor menţionate în cadrul anexei intitulată „Fundamentarea economică a modului de formare a preţului unitar pentru utilaj ...”, rubrici care conţin informaţii referitoare la costurile privind consumurile de carburanţi, uleiuri, anvelope, piese de schimb, reparaţii curente inclusiv revizii, alte cheltuieli materiale, amortizare, cheltuieli cu taxe, asigurări, impozite, ITP, deplasări, salarii directe, alte cheltuieli salariale, cote aferente salariilor şi altor cheltuieli. Ofertantul SC ... SRL a răspuns acestei solicitări prin adresa nr. 4267/07.12.2015, precizând, în primul rând, că formularul anterior menţionat trebuia inclus în documentaţia de atribuire, conform art. 33 29
din OUG nr. 34/2006, iar autoritatea contractantă, prin solicitările de clarificări stabilite a fi necesare pentru verificarea conformităţii ofertei cu cerinţele din documentaţia de atribuire, nu poate adăuga cerinţe noi la cele deja stabilite. În legătură cu anexa „Fundamentarea economică a modului de formare a preţului unitar pentru utilaj ...” ce trebuia depusă în justificarea valorii unitare a utilajelor, ofertantul a reţinut şi existenţa unor greşeli referitoare la calculul consumului de carburanţi şi lubrefianţi şi pentru evaluarea costurilor cu anvelopele/şenile şi la modul de calcul al reparaţiilor. În al doilea rând, răspunzând acestei solicitări, ofertantul a depus analize de preţ pentru tarifele utilajelor solicitate, analize care au respectat formatul impus de autoritatea contractantă şi care au făcut referire la costurile indicate de aceasta, critica referitoare la faptul că nu au putut fi justificate costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru fiind neîntemeiată. Este adevărat că, răspunzând solicitării autorităţii contractante transmisă prin adresa nr. 19722/10.12.2015, de a preciza „marca şi tipul utilajelor [excavator pe şenile cu o cupă cu motor termic 0,4-0,7 mc, autogreder până la 175 CP şi compactor static propulsat cu rulouri (valturi) R8-14 de 14 TF] ce le veţi folosi pentru realizarea lucrării”, ofertantul SC ... SRL a precizat că, întrucât nu s-a solicitat prin documentaţia de atribuire stabilirea în mod exact a utilajelor care vor fi utilizate la lucrare, ele vor fi stabilite în funcţie de data de începere a lucrării, de disponibilitatea de moment şi, întrucât tarifele orare sunt în marja pieţei, există oricând posibilitatea de închiriere, pe lângă cea a utilizării utilajelor proprii. Acest răspuns, însă, nu poate fi interpretat ca fiind o nejustificare a costurilor implicate de anumite utilaje şi echipamente, aşa cum susţine contestatoarea, având în vedere, pe de o parte, faptul că ofertantul a transmis analize de preţ pentru utilajele indicate de autoritatea contractantă, iar prin adresa anterior menţionată a şi indicat marca şi tipul utilajelor în discuţie. În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei potrivit căreia SC ... SRL nu ar fi prezentat justificări pentru valorile la carburant folosite în justificările de preţ la utilaje şi nici documente justificative privind caracteristicile utilajelor, Consiliul constată că, nici în documentaţia de atribuire şi nici în solicitările de clarificări autoritatea contractantă nu a impus cerinţe referitoare la aceste justificări, astfel că sub acest aspect contestaţia apare ca fiind neîntemeiată. Analizând susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că deşi din documentele de calificare rezultă că autocisterna cu dispozitiv de stropire este închiriată de la SC ...SRL, cu un tarif de 250 lei/oră, în propunerea financiară a utilizat preţul de 45,90 lei/oră, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în cadrul propunerii financiare, respectiv a Formularului C8 – Lista cu consumuri de ore de funcţionare, SC ... SRL a menţionat tariful orar pentru autocisterna cu dispozitiv de stropire ca fiind de 45,90 lei. Potrivit documentaţiei de atribuire, respectiv pct. III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, din fişa de date a achiziţiei, cerinţa nr. 2, autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanţilor obligaţia de a prezenta o „Declaraţie privind utilajele, instalaţiile, 30
echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări”, fără să solicite depunerea de dovezi referitoare la modul/modalitatea de dobândire/ obţinere a acestora. Cu toate acestea, ofertantul declarat câştigător a depus în cadrul documentelor de calificare, printre altele, la paginile 261-263, contractul de închiriere autospeciale încheiat între SC ... şi SC ... SRL, având ca obiect „autocisternă cu dispozitiv de stropire”. La cap. 4 „Chiria” în legătură cu suma pe care este de acord să o plătească chiriaşul proprietarului, sunt menţionate, olograf, sumele de „250 RON +TVA” şi de „350 RON+TVA”, fără însă să se poată distinge, aşa cum susţine contestatoarea, unitatea de măsură căreia i se aplică acest tarif. Ori, în condiţiile în care, autoritatea contractantă nu a solicitat depunerea de documente care să demonstreze deţinerea utilajelor şi a echipamentelor, contractul de închiriere nu poate constitui un document depus în justificarea tarifului unitar al autocisternei utilizat în elaborarea propunerii financiare. În aceste condiţii, analizând critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că în propunerea financiară a fost utilizat, pentru autocisternă, un tarif orar diferit de cel menţionat în cadrul contractului de închiriere, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că, în justificările de preţ pentru utilaje, respectiv pentru excavatorul pe şenile, autogreder, buldozer, compactor, ofertantul declarat câştigător a utilizat o valoare de amortizare şi o valoare reparaţii, revizii, greşite, întrucât s-a raportat la valoarea neamortizată a acestora, Consiliul constată că aceasta este în parte întemeiată. Din documentele depuse în dosarul achiziţiei rezultă că, prin adresa nr. 4267/07.12.2015, răspunzând solicitării autorităţii contractante, transmisă prin adresa nr. 19551/04.15.2015, SC ... SRL a depus fundamentarea economică a modului de formare a preţului unitar pentru o serie de utilaje, fundamentare elaborată în baza modelului stabilit de autoritatea contractantă (model care conţine informaţii referitoare la costurile privind consumurile de carburanţi, uleiuri, anvelope, piese de schimb, reparaţii curente inclusiv revizii, alte cheltuieli materiale, amortizare, cheltuieli cu taxe, asigurări, impozite, ITP, deplasări, salarii directe, alte cheltuieli salariale, cote aferente salariilor şi altor cheltuieli). Prin adresa nr. 19722/10.12.2015, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului SC ... SRL, justificarea valorii de înlocuire a utilajelor (excavator pe şenile, autogreder, buldozer şi compactor static) prin prezentarea de documente financiar contabile (facturi procurare, contracte de vânzare-cumpărare, registru de evidenţă a mijloacelor fixe). SC ... SRL a răspuns solicitării autorităţii contractante, prin adresa nr. 4323/14.12.2015 în sensul că a transmis documentele de provenienţă a utilajelor în discuţie şi registrul de evidenţă a mijloacelor fixe, prezentând în acelaşi timp şi un tabel în care a evidenţiat valoarea utilajelor, valoarea amortizată şi valoarea neamortizată. În analiza acestei critici sunt relevante următoarele prevederi legale: 31
- art. 9 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, potrivit căruia „Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe şi se include în cheltuielile de exploatare”; - art. 10 lit. a) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, conform căruia „Prin valoarea de intrare a mijloacelor fixe se înţelege a) valoarea de intrare aferentă fiecărui mijloc fix, reevaluată în conformitate cu prevederile legale”; - art. 11 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, potrivit căruia „Amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune, până la recuperarea integrală a valorii de intrare, conform duratelor normale de funcţionare”; - art. 18 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, teza finală, „Amortizările anuale pentru exerciţiile următoare sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportare la numărul de ani de utilizare rămaşi”. Analizând informaţiile transmise de ofertant prin raportare la analizele de preţ ale utilajelor în discuţie, comunicate prin intermediul adresei nr. 4267/07.12.2015, rezultă că, în ceea ce priveşte excavatorul pe şenile, în cadrul analizei de preţ este indicată valoarea amortizării lunare ca fiind de 297,40 lei/lună iar valoarea „reparaţiilor curente inclusiv revizii (RC2)”, ca fiind 11.420 lei. Potrivit informaţiilor din finalul acestei analize de preţ, rezultă că, pentru a calcula valoarea amortismentului lunar, pentru care a aplicat formula „valoarea amortizării lunare = valoarea iniţială a utilajului : 8 ani (durata de viaţă a utilajului) : 12 luni/an”, SC ... SRL a folosit ca valoare iniţială a utilajului „28.500 lei”, adică valoarea neamortizată a utilajului, pe care a împărţit-o la „durata de viaţă a utilajului”, respectiv „8 ani”. Rezultă astfel că, ofertantul SC ... SRL a calculat amortizarea lunară prin utilizarea valorii rămase neamortizate (potrivit art. 18 din legea citată anterior) împărţită la un număr de ani despre care susţine că reprezintă „durata de viaţă a utilajului”. Ori, întrucât dispoziţiile legale, aşa cum au fost acestea redate într- unul paragraf anterior, prevăd că pentru calculul amortizării anuale valoarea rămasă de amortizat se împarte la numărul de ani de utilizare rămaşi, iar ofertantul a făcut referire la „durata de viaţă a utilajului” fără să distingă dacă aceasta este durata normală de funcţionare sau durata de utilizare rămasă de amortizat, critica privind acest aspect apare ca fiind întemeiată. Acest aspect trebuie clarificat de autoritatea contractantă prin aplicarea prevederilor art. 201 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 şi cele ale art. 78 din HG nr. 925/2006, pentru a se edifica asupra corectitudinii calculării amortismentului lunar al utilajului în discuţie şi implicit a preţului ofertat în prezenta procedură. În ceea ce priveşte modalitatea în care ofertantul SC ... SRL a calculat „valoarea reparaţiilor curente inclusiv revizii (RC2)”, Consiliul constată că, din analiza de preţ a aceluiaşi utilaj rezultă că valoarea „de 32
înlocuire a mijlocului fix” luată în considerare a fost, de asemenea, aceeaşi valoare de „28.550 lei” indicată ca fiind valoarea neamortizată. Având în vedere faptul că, valoarea de înlocuire mijlocului fix reprezintă totalitatea cheltuielilor ocazionate de achiziţionarea sau construirea unui mijloc fix nou, identic cu cel existent, cu respectarea nivelului preţurilor din perioada actuală (în care se determină), autoritatea contractantă trebuie să clarifice, prin aplicarea prevederilor art. 201 din OUG nr. 34/2006 şi ale art. 78 din HG nr. 925/2006, modalitatea în care ofertantul a calculat această valoare, sub acest aspect contestaţia fiind întemeiată. De altfel, acest mod de determinare a valorilor „amortismentului lunar” şi a valorilor „reparaţiilor curente inclusiv revizii (RC2)”, a fost utilizat de ofertantul SC ... SRL şi în analizele de cost aferente utilajelor autogreder (valoarea amortismentului lunar şi a reparaţiilor curente s-a calculat prin luarea în considerare a unei „valori iniţiale a utilajului” de 34.700 lei, valoarea care reprezintă de fapt valoarea neamortizată a acestuia, indicând ca „durată de viaţă a utilajului” 8 ani, iar valoarea „reparaţiilor curente inclusiv revizii” a fost calculată prin luarea în considerare a unei valorii de înlocuire de 34.700 lei), buldozer (valoarea amortismentului lunar şi a reparaţiilor curente s-a calculat prin luarea în considerare a unei „valori iniţiale a utilajului” de 38.050 lei, valoarea care reprezintă de fapt valoarea neamortizată a acestuia, indicând ca „durată de viaţă a utilajului” 8 ani, iar valoarea „reparaţiilor curente inclusiv revizii” a fost calculată prin luarea în considerare a unei valorii de înlocuire de 38.050 lei) şi compactor static (valoarea amortismentului lunar şi a reparaţiilor curente s-a calculat prin luarea în considerare a unei „valori iniţiale a utilajului” de 49.800 lei, valoarea care reprezintă de fapt valoarea neamortizată a acestuia, indicând ca „durată de viaţă a utilajului” 5 ani, iar valoarea „reparaţiilor curente inclusiv revizii” a fost calculată prin luarea în considerare a unei valorii de înlocuire de 49.800 lei), astfel că, pentru aceleaşi raţiuni Consiliu va admite şi aceste criticii ca fiind întemeiate. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că ofertantul SC ... SRL nu ar fi făcut dovada justificării preţurilor folosite pentru transporturi, întrucât în justificarea prezentată nu au fost evidenţiate costurile privind carburantul, costurile salariale, amortizare, întreţinere, revizii, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care, pe de o parte, în cadrul Analizei de preţ transporturi, depusă ca anexă a răspunsului nr. 19551/04.12.2015, SC ... SRL a evidenţiat costul unitar al transportului prin raportare la tipul mijloacelor de transport, tipul materialelor ce urmează a fi transportate, distanţa/sens, distanţa/cursă, număr curse, tarif de transport, valoare cursă, greutate cursă, iar pe de altă parte, autoritatea contractantă nu a solicitat ofertantului ca justificarea transportului să evidenţieze aceste costuri exemplificate de contestatoare. Consiliul nu poate reţine ca întemeiată critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că distanţele folosite pentru transportul materialelor nu corespund cu cele reale, respectiv la faptul că distanţele justificate au ca punct final localitatea Suceviţa şi nu începutul drumului forestier, în 33
condiţiile în care, ca urmare a solicitării autorităţii contractante, SC ... SRL a precizat că la stabilirea distanţei de transport s-a luat în calcul distanţa de la Suceviţa (amplasamentul lucrării) la locurile de încărcare a diferitelor materiale, la care s-a adăugat jumătate din lungimea drumului forestier. În acest sens, ofertantul a depus print-screen-uri al hărţilor referitoare la traseele în discuţie din conţinutul cărora rezultă că distanţele justificate sunt mai mari decât distanţele dintre Suceviţa şi locurile de încărcare a diferitelor materiale. În aceste condiţii, susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că ofertantul nu a luat în considerare distanţa dintre Suceviţa şi începutul drumului nu poate fi reţinută de Consiliu, motivat, pe de o parte, de faptul că, aşa cum s-a reţinut anterior, ofertantul a justificat distanţe de transport suplimentare celor dintre Suceviţa şi punctele de încărcare a diferitelor materiale, iar pe de altă parte, de faptul că, autoarea contestaţiei nu a dovedit susţinerile sale referitoare la distanţa suplimentară care ar fi trebuit luată în considerare (respectiv Suceviţa şi începutul drumului forestier) deşi, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că autoritatea contractantă avea obligaţia de a verifica cum este transportată cantitatea totală de materiale necesară derulării contractului cu utilajele declarate, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere considerentele prezentate în continuare. Potrivit fişei de date a achiziţiei, pct. III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, cerinţa nr. 2, autoritatea contractantă a solicitat ofertanţilor prezentarea de „Informaţii referitoare la utilajele, echipamentele şi instalaţiile de care dispun ofertanţii pentru îndeplinirea contractului”, documentele obligatorii a fi depuse pentru îndeplinirea acestei cerinţe de calificare fiind „Declaraţie privind utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări”. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe de calificare ofertantul SC ... SRL a depus, la paginile 237-239 din documentele de calificare, „Declaraţia privind utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice”, în cadrul căreia a indicat „utilaje/echipamente/instalaţii”, numărul acestora şi forma de deţinere. Având în vedere, pe de o parte, faptul că, prin documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă nu a stabilit în sarcina ofertanţilor dispunerea/ deţinerea anumitor „utilaje/ echipamente/ instalaţii”, ofertantul SC ... SRL depunând declaraţia solicitată în cadrul căreia a enumerat utilaje/echipamente/instalaţii avute în vedere, iar, pe de altă parte, faptul că autoarea contestaţiei contestatoarea nu a dovedit/demonstrat în mod concret că ofertantul criticat nu ar putea transporta cantitatea de materiale necesară realizării contractului cu utilajele deţinute (deşi, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă îi revenea această obligaţie), critica privind acest aspect apare ca fiind neîntemeiată, fiind, de fapt, o simplă afirmaţie. 34
În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei referitoare la justificarea de preţ a cantităţii transportată pentru piatră spartă de 24 tone, Consiliul reţine ca, acest material urmează să fie furnizat de către SC ... SA, de la Cariera Pârâul cailor/Pojorâta, transportul urmând să se facă, aşa cum, rezultă din pagina 22 a răspunsului nr. 19551/04.12.2015, transmis de SC ... SRL, pe drumul naţional DN 17A. Potrivit prevederilor Anexei 21 a OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, valoarea maximă admisă pe drumuri modernizate, aşa cum este DN17A, este de 40 tone şi nu 38 tone, cum susţine contestatoare, sub acest aspect contestaţia fiind neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica referitoare la justificarea transportului pentru grinzi, tuburi şi elemente prefabricate cu trailerul de 20 tf, Consiliul constată că, într-adevăr, în cadrul „Analizei de preţ – Transporturi”, depusă la pagina 30 a răspunsului nr. 19551/04.12.2015, este precizat faptul că transportul „tuburi+grinzi” şi „elemente prefabric.”, urmează să se facă cu „trailerul de 20 tf”. Analizând conţinutul documentului intitulat „Declaraţie privind utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice”, depus în cadrul documentelor de calificare, nu rezultă, într-adevăr, dispunerea de către ofertant de un asemenea mijloc de transport, astfel că acest aspect trebuie clarificat de către autoritatea contractantă prin raportare şi la ofertele de preţ emise de furnizorii de materiale, care, în unele cazuri şi-au exprimat disponibilitatea asigurării, contracost, a transportului acestora. În aceste condiţii, Consiliul constată că, sub acest aspect, contestaţia apare ca fiind întemeiată, iar autoritatea contractantă trebuie, prin aplicarea prevederilor art. 201 din OUG nr. 34/2006 şi ale art. 78 din HG nr. 925/2006, să clarifice acest aspect. În ceea ce priveşte critica referitoare la neîndeplinirea de către ofertantul SC ... SRL a cerinţei de calificare privind experienţa similară, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, aşa cum rezultă din considerentele prezentate în continuare. În cadrul fişei de date a achiziţiei, pct. III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, cerinţa nr. 1, autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanţilor să dovedească că „Ofertantul/ofertanţii trebuie să fi executat lucrări similare obiectului contractului în ultimii 5 ani (raportat la data limită de depunere a ofertei) de o valoare la nivelul a cel mult un contract/sau cumulat la nivelul a cel mult 3 contracte de cel puţin 3.241.000 lei. Pentru o evaluare unitară a modului de îndeplinire a cerinţei, la calculul echivalenţei se va aplica cursul mediu anual leu/valută comunicat de Banca Naţională a României, disponibil pe site-ul www.bnr.ro”. Ca modalitate de îndeplinire a acestei cerinţe de calificare, autoritatea contractantă a stabilit următoarele documente obligatorii a fi depuse: „lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani; fişa de informaţii privind experienţa similară; se vor prezenta certificări de bună execuţie. Respectivele certificări vor indica beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, valoarea, perioada şi locul execuţiei lucrărilor şi precizări cu privire la efectuarea lucrărilor în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă lucrările au fost duse la bun sfârşit”. 35
Din conţinutul documentelor de calificare depuse de ofertantul SC ... SRL rezultă că pentru îndeplinirea cerinţei de calificare redată anterior, a depus „Declaraţie privind lista principalelor lucrări executate în ultimi 5 ani” (în cadrul căreia sunt enumerate 46 de contracte), fişe de informaţii privind experienţa similară pentru 3 contracte după cum urmează: - fişa de informaţii privind contractul nr. 4506/22.07.2010 având ca obiect „Pod peste râul Târgului satul Lăzăreşti, punctul Oceni, comuna Schitu Goleşti, judeţul Argeş”, în cadrul căreia a menţionat valoarea finală a contractului ca fiind 659.681,45 lei; - fişa de informaţii privind contractul nr. 4560/25.04.2012 având ca obiect „Reabilitare DF Valea lui Nat” în cadrul căreia a menţionat valoarea finală a contractului ca fiind 1.152.308 lei; - fişa de informaţii privind contractul nr. 16363/28.09.2011 având ca obiect „Modernizare drumuri interes local străzile Zamfireşti, Boierilor, Florea, Pinilor, Salcâmilor, Constantinescu, DC 214 Lăbuşeşti-Ulasca km 1-100 – km 4+500 în comuna Bascov judeţul Argeş”, în cadrul căreia a menţionat valoarea finală a contractului ca fiind 4.837.998,508 lei. În legătură cu aceeaşi cerinţă de calificare, ofertantul a depus şi următoarele contracte: - contractul nr. 16363/28.09.2011 şi actele adiţionale la acesta, încheiat între SC ... SRL şi Comuna Bascov, având ca obiect „Modernizare drumuri interes local străzile Zamfireşti, Boierilor, Florea, Pinilor, Salcâmilor, Constantinescu, DC 214 Lăbuşeşti-Ulasca km 1-100 – km 4+500, Extindere reţea de canalizare străzile (...),Centru de îngrijire copii (...) şi Dotare centru cultural pentru şcolari (...)”, însoţit de proces verbal de recepţie şi recomandări; - contractul nr. 4506/22.07.2010 şi actele adiţionale la acesta, încheiat între SC ... SRL şi Consiliul Local Schitu Goleşti, având ca obiect finalizare şi întreţinere „Pod peste râul Târgului, satul Lăzăreşti, punctul Oceni, comuna Schitu Goleşti , judeţul Argeş”, însoţit de procese verbale de recepţie şi recomandare; - contractul nr. 4560/25.04.2012 şi actele adiţionale la acesta, încheiat între SC ... SRL şi ... – ... prin ...Dâmboviţa, având ca obiect „Reabilitare DF Valea lui Nat”, însoţit de recomandare şi proces verbal de recepţie. Din conţinutul criticii referitoare la neîndeplinirea de către SC ... SRL a cerinţei de calificare privind experienţa similară, aşa cum a fost aceasta dezvoltată în cadrul concluziilor scrise, rezultă că autoarea acestei a înţeles să critice existenţa unor neconcordanţe referitoare doar la contractele nr. 4506/22.07.2010 (care nu ar avea obiect similar obiectului contractului ce urmează a fi atribuit, că nu s-a luat în considerare eventuala valoare efectivă a lucrărilor similare, nejustificarea existenţei unei diferenţe de preţ între valoarea finală declarată şi cea rezultată din actul adiţional), nr. 4560/25.04.2012 (nejustificarea existenţei unei diferenţe de preţ între valoarea finală declarată şi cea rezultată din actul adiţional), neformulând nici un fel de critici privind contractul nr. 16363/28.09.2011. 36
Ori, potrivit informaţiilor din fişa de experienţă similară aferentă acestui contract (16363/28.09.2011) şi a procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor înregistrat sub nr. 140/23.12.2013, necontestate de către SC ... SRL, aşa cum s-a reţinut anterior, rezultă că valoarea lucrărilor similare executate (4.837.998,508 lei) depăşeşte pragul stabilit de autoritatea contractantă pentru dovedirea experienţei similare (respectiv 3.241.000 lei). În aceste condiţii, având în vedere faptul că un singur contract, respectiv contractul nr. 16363/28.09.2011, dovedeşte îndeplinirea cerinţei de calificare în discuţie, Consiliul apreciază că analizarea neconcordanţelor sesizate de contestatoare referitoare la celelalte două contracte este nerelevantă, admiterea lor neputând conduce la neîndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa similară, astfel că acestea nu vor mai fi analizate, sub acest aspect, contestaţia fiind neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la nedeţinerea de către ofertantul declarat câştigător a Autorizaţiei pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozibile eliberată de Inspectoratul teritorial de muncă şi de Direcţia generală de Poliţie a municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie valabilă la data limită de depunere a ofertelor, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, aşa cum rezultă din cele prezentate în continuare. Din conţinutul fişei de date a achiziţiei rezultă că la pct. III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, cerinţa nr. 7, rezultă că autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanţilor următoarele: „Ofertantul trebuie să aibă dreptul de a folosi materiale explozibile. Documente obligatorii: Autorizaţie pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozibile eliberată de inspectoratul teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie, după caz, valabilă la data limită de depunere a ofertelor, eliberată în baza art. 8 din Legea 126 din 1995 privind regimul materialelor explozibile”. Pentru îndeplinirea acestei cerinţe de calificare ofertantul declarat câştigător a depus următoarele documente: - la pagina 25 din documentele de calificare (pagina 665 din dosarul achiziţiei publice) Autorizaţie emisă de Inspectoratul teritorial de muncă al judeţului Argeş şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş, înregistrată la emitente sub nr. 236/21.01.2015 şi respectiv nr. 178022/28.01.2015, în baza căreia SC ... SRL este autorizată să folosească materiale explozive cu respectarea reglementărilor în vigoare; - la pagina 26-27 din documentele de calificare (paginile 666-667 din dosarul achiziţiei publice), Contractul de transport materiale explozibile încheiat între SC ... SRL şi SC ... SRL, înregistrat la SC ... SRL sub nr. 99/18.08.2015 şi la SC ... SRL sub nr. 2508/18.08.2015; - la pagina 28 din documentele de calificare (pagina 668 din dosarul achiziţiei publice) Autorizaţia eliberată de Inspectoratul teritorial de muncă al judeţului Braşov şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Braşov, înregistrată la cele emitente sub nr. 235/29.01.2014 şi respectiv 24470/05.02.2014, potrivit căreia în baza art. 8 din legea nr. 126/1995, 37
se autorizează SC ... SRL de a produce, prepara, deţine, transporta, comercializa şi folosi materiale explozive; - la pagina 337 din documentele de calificare (pagina 983 din dosarul achiziţiei publice), Declaraţie privind partea/părţile din contract care sunt îndeplinite de subcontractanţi şi specializarea acestora, potrivit căreia SC ... SRL este subcontractant al SC ... SRL, obiectul de activitate fiind „servicii de derocare prin împuşcare la lucrările pe care le execută beneficiarul, asigurând în acest sens transportul materialelor pirotehnice necesare”, la partea din contract ce urmează a fi realizată de subcontractant menţionându-se „servicii de derocare prin împuşcare”. Analizând conţinutul acestor informaţii prin raportare la cerinţa de calificare a cărei îndeplinire este contestată şi la prevederile art. 7 alin. (1) din Ordinul nr. 509/2011 al preşedintelui ANRMAP (actualul ANAP), conform căruia „În cazul în care se impune, la criteriul de calificare "capacitatea de exercitare a activităţii profesionale", autorizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER), Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) etc. pentru entităţi juridice, în cazul unui grup de operatori economici care depun ofertă comună, cerinţa este considerată îndeplinită dacă unul dintre asociaţi - respectiv subcontractantul, dacă este cazul deţine autorizarea solicitată şi numai cu condiţia ca acesta să execute integral partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectivă”, Consiliul constată că documentele depuse de ofertantul SC ... SRL îndeplinesc cerinţa de calificare în discuţie, în condiţiile în care subcontractantul SC ... SRL, aşa cum rezultă din documentele de calificare depuse, va executa lucrările care necesită deţinerea autorizaţiei în discuţie. Analizând criticile formulate de contestatoare în legătură cu ofertantul SC ... SRL, aşa cum au fost acestea dezvoltate în cadrul concluziilor scrise formulate după studiul dosarului achiziţiei publice, Consiliul constată că acestea vizează, pe de o parte, faptul că acesta a ofertat un preţ aparent neobişnuit de scăzut ce nu a putut fi justificat (în sensul că nu a putut face dovada justificării preţurilor folosite pentru utilaje şi materiale în sensul că a prezentat justificare de preţ pentru perforator, motocompresor de aer mobil fără să ia în calcul şi cheltuielile salariale ale deserventului şi nu a adus dovezi privind caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite), autoritatea contractantă încălcând prevederile art. 202 din OUG nr. 34/2006 şi ale art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006, iar, pe de altă parte faptul că acesta nu a făcut dovada că îndeplineşte cerinţele de calificare referitoare la experienţa similară, deţinerea utilajelor, autorizaţia pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozive. În ceea ce priveşte justificarea de către ofertantul SC ... SRL a preţului ofertat, Consiliul constată că propunerea financiară a acestuia, în valoare de 2.877.172,06 lei, reprezintă 81,96% din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit. Rezultă astfel că oferta criticată nu este una neobişnuit de scăzută, acesteia nefiindu-i astfel incidente dispoziţiile art. 202 din OUG nr. 38
34/2006, susţinerea contestatoarei referitoare la acest aspect neputând fi reţinută de Consiliu. Pentru edificarea membrilor comisiei de evaluarea, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 19553/04.12.2015, a solicitat ofertantului SC ... SRL justificarea unor valori unitare ofertate pentru la care ofertantul a răspuns prin adresa nr. 438/08.12.2015. Analizând critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că SC ... SRL nu a justificat preţurile folosite pentru utilaje şi materiale întrucât a prezentat justificare de preţ pentru perforator, motocompresor de aer mobil fără să ia în calcul şi cheltuielile salariale ale deserventului şi nu a adus dovezi privind caracteristicile tehnice ale utilajelor folosite, nu pot fi reţinute de Consiliu, având în vedere faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat ofertantului o asemenea justificare, oferta în discuţie nefiind una cu preţ neobişnuit de scăzut. În ceea ce priveşte critica referitoare la neîndeplinirea de către SC ... SRL a cerinţei de calificare privind experienţa similară, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată. Potrivit fişei de date a achiziţiei, pentru îndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa similară, ofertanţii aveau obligaţia de a dovedi că au „executat lucrări similare obiectului contractului în ultimii 5 ani (raportat la data limită de depunere a ofertei) de o valoare la nivelul a cel mult un contract/sau cumulat la nivelul a cel mult 3 contracte de cel puţin 3.241.000 lei. Ca modalitate de îndeplinire a acestei cerinţe de calificare, autoritatea contractantă a stabilit următoarele documente obligatorii a fi depuse: „lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani; fişa de informaţii privind experienţa similară; se vor prezenta certificări de bună execuţie. Respectivele certificări vor indica beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, valoarea, perioada şi locul execuţiei lucrărilor şi precizări cu privire la efectuarea lucrărilor în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă lucrările au fost duse la bun sfârşit”. Pentru îndeplinirea cerinţei de calificare privind experienţa similară aşa cum a fost aceasta citată într-un paragraf anterior, ofertantul SC TRANSCARPAT SRL a depus următoarele documente: - fişa de informaţii privind experienţa similară aferentă contractului nr. 1069/31.01.2008, în cadrul căreia a menţionat valoarea finală a contractului ca fiind 3.524.117 lei; - fişa de informaţii privind experienţa similară aferentă contractului nr. 3564/02.04.2015, în cadrul căreia a menţionat valoarea finală a contractului ca fiind 359.132,22 lei; - fişa de informaţii privind experienţa similară aferentă contractului nr. 10509/29.10.2013, în cadrul căreia a menţionat valoarea finală a contractului ca fiind 411.893,39 lei; În legătură cu aceeaşi cerinţă de calificare, ofertantul a depus şi următoarele contracte: - contractul nr. 1069/31.01.2008 şi actul adiţional la acestea, încheiat între SC ... SRL şi ... – ... prin ..., însoţit de verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, recomandare şi document constatator privind îndeplinirea corespunzătoare a contractului; 39
- contractul nr. 3564/02.04.2014 încheiat între SC ... SRL şi ... – ... prin ..., însoţit de verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi document constatator privind îndeplinirea corespunzătoare a contractului; - contractul nr. 10509/29.03.2013 şi actul adiţional la acesta, încheiate între SC ... SRL şi ... – ... prin ...Neamţ, însoţit actul adiţional şi procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Analizând critica referitoare la faptul că, din documentele depuse de ofertant nu ar rezulta, în legătură cu contractul nr. 1069/31.01.2008 valoarea lucrărilor executate în ultimii 5 ani raportat la data limită de depunere a ofertelor, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care, din conţinutul anexei la recomandarea aferentă contractului în discuţie, rezultă că valoarea lucrărilor executate în ultimii 5 ani (respectiv 07.09.2010-07.09.2015) este de 2.941.663,96. În aceste condiţii, cumulând această valoare cu valorile aferente lucrărilor similare din celelalte două contracte, necriticate de autoarea contestaţiei, rezultă îndeplinirea de către acest ofertant a cerinţei în discuţie, critica privind acest aspect fiind neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia ofertantul SC ... SRL nu a putut face dovada deţinerii utilajelor necesare execuţiei lucrărilor, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, potrivit fişei de date a achiziţiei, pct. III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, cerinţa nr. 2, autoritatea contractantă a solicitat ofertanţilor prezentarea de „Informaţii referitoare la utilajele, echipamentele şi instalaţiile de care dispun ofertanţii pentru îndeplinirea contractului”, documentele obligatorii a fi depuse pentru îndeplinirea acestei cerinţe de calificare fiind „Declaraţie privind utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări”, fără a solicita ca ofertanţii să prezinte dovezi referitoare la deţinerea/ dispunerea de aceste utilaje. Referitor la critica privind imposibilitatea ofertantului SC ... SRL de a face dovada autorizării pentru deţinere, transport şi folosire materiale explozibile, aşa cum a fost aceasta solicitată prin fişa de date a achiziţiei, pct. III.2.1.b) cerinţa nr. 7, întrucât din documentele depuse nu ar rezulta că subcontractantul asigură şi transportul materialelor explozibile, Consiliul constată că, pentru îndeplinirea acestei cerinţe ofertantul criticat a depus în cadrul documentelor de calificare Autorizaţia înregistrată la Inspectoratul teritorial de muncă al judeţului Bacău sub nr. 2462/06.03.2013 şi la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bacău sub nr. 249444/15.03.2013, prin care operatorul economic SC ...SRL este autorizat să deţină, transporte, comercializeze şi folosească materiale explozive. Din documentele de calificare ale ofertantului SC ... SRL, rezultă că SC ...SRL are calitatea de subcontractant al lui SC ... SRL şi urmează să efectueze „Lucrări de derocări cu explozibili”. Ori, având în vedere faptul că în cadrul documentaţiei de atribuire autoritatea contractantă nu a solicitat indicarea, din punct de vedere valoric sau procentual, a părţii din contract care urmează să fie subcontractantă, coroborat cu prevederile art. 7 alin. (1) din Ordinul nr. 509/2011 al preşedintelui ANRMAP 40
(actualul ANAP), conform căruia „În cazul în care se impune, la criteriul de calificare «capacitatea de exercitare a activităţii profesionale», autorizarea Autorităţii Feroviare Române (AFER), Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) etc. pentru entităţi juridice, în cazul unui grup de operatori economici care depun ofertă comună, cerinţa este considerată îndeplinită dacă unul dintre asociaţi - respectiv subcontractantul, dacă este cazul deţine autorizarea solicitată şi numai cu condiţia ca acesta să execute integral partea din contract pentru care este solicitată autorizarea respectivă”, Consiliul constată că documentele depuse de ofertantul SC ... SRL fac dovada că subcontractantul SC ...SRL, va executa lucrările care necesită deţinerea autorizaţiei în discuţie. Pe de altă parte, din documentele depuse de ofertant nu rezultă, într-adevăr, dacă subcontractantul este cel care va efectua şi transportul materialelor în discuţie, transport care necesită autorizaţia în discuţie, astfel că acest aspect trebuie clarificat de autoritatea contractantă prin aplicarea prevederilor art. 201 din OUG nr. 34/2006, sub acest aspect contestaţia fiind întemeiată. Criticile formulate în cadrul contestaţiei, referitoare la faptul că oferta depusă de SC ... SRL este inacceptabilă întrucât aceasta nu îndeplineşte criteriile de calificare referitoare la situaţia personală a candidatului sau ofertantului, capacitatea profesională, respectiv cerinţele referitoare la îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor şi taxelor, posibilitatea de a executa lucrările prevăzute la art. 7 lit. d) din „OM nr. 718/2010”, personalul autorizat responsabil pentru îndeplinirea contractului, dar şi cele referitoare la faptul că aceleiaşi oferte îi sunt incidente prevederile art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, în sensul că materialele folosite nu sunt de calitate corespunzătoare, programul calităţii nu concretizează sistemul de asigurare a calităţii la particularităţile lucrării ce face obiectul ofertei şi nu cuprinde strategia de abordare a obiectivului, descrierea sistemului calităţii aplicat, respectiv listele cuprinzând procedurile aferente sistemului calităţii reprezintă simple afirmaţii/aprecieri, nesusţinute şi nedovedite cu probe (deşi, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”), acestea nefiind dezvoltate nici în cadrul contestaţiei şi nici în cuprinsul „Concluziilor scrise”, Consiliul nu le va analiza, acestea urmând să fie respinse ca nesusţinute. De asemenea, Consiliu nu va reţine spre soluţionare nici criticile formulate de contestatoare privind oferta depusă de SC ... SRL, referitoare la neîndeplinirea cerinţelor minime ale caietului de sarcini, având în vedere faptul că acestea nu au fost dezvoltate nici în cadrul contestaţiei şi nici în cuprinsul „Concluziilor scrise”, fiind simple afirmaţii, nesusţinute cu probe. Analizând cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea contestaţiei, Consiliul constată următoarele: 41
- potrivit art. 278 alin. (8) din OUG nr. 34/2006, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă la plata cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei”, legiuitorul nefăcând nici un fel de distincţie referitoare la conţinutul acestor cheltuieli; - potrivit art. 279 din ordonanţa evocată, „În măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu prevede altfel, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun”; - potrivit art. 257 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, „Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, denumit în continuare Consiliul, este organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională”; - potrivit art. 452 din Codul de procedură civilă „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - potrivit art. 452 din Codul de procedură civilă, „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. - criticile formulate de contestatoare s-au dovedit a fi întemeiate în ceea ce priveşte oferta sa şi oferta declarată câştigătoare, depusă de SC ... SRL, cele referitoare la oferta depusă de SC ... SRL fiind neîntemeiate, astfel că în speţă sunt incidente prevederile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă (Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată; - contestatoarea a pretins şi depus ca dovadă a cheltuielilor efectuate în cursul soluţionării contestaţiei: Factura nr. 3284/21.12.2015 emisă de SCPA ..., pentru SC ... SRL, în valoare de 4960 lei, reprezentând asistenţă juridică conform contract 1208201/21.12.2015; Ordinul de plată nr. 13/12.01.2016, emis de Banca Transilvania, în valoare de 13.885 lei, aferent plăţii facturilor 3285-3284; Factura nr. 2508/11.01.2016 şi chitanţa nr. 2361 din 11.01.2016, emise de MG SYSTEM IMPEX SRL pentru SC ... SRL, în valoare de 616 lei, reprezentând contravaloarea copii xerox; „Decontul/număr 2” din 11.01.2016, emis de SCPA ... către SC ..., privind contravaloarea cheltuielilor copii xerox dosar CNSC 2489/C5 şi Ordinul de plată emis de BRD, reprezentând plata de către SC ... SRL către SCPA ... a sumei de 616 lei; Ordinul de plată nr. 9 din 13.12.2015, emis de BRD, în valoare de 1.053 lei, reprezentând plata de către SC ... SRL a primei de asigurare aferentă garanţiei de bună conduită. Având în vedere faptul că, aşa cum s-a reţinut prin considerente, doar o parte a criticilor formulate de SC ... SRL s-au dovedit a fi întemeiate, respectiv 4 critici din cele 24 formulate, în temeiul art. 451 42
alin. (2) din Codul de procedură civilă („Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său”), cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea prezentei contestaţii, va fi admisă, în parte, proporţional cu criticile admise. În aceste sens, în temeiul prevederilor legale enumerate anterior, va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 1104,8 lei reprezentând partea din cheltuieli corespunzătoare susţinerilor ce s- au dovedit a fi întemeiate şi va respinge cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata sumei de 5524,2 lei reprezentând cheltuieli disproporţionate (conform dispoziţiilor legale citate anterior). În raport de cele reţinute, în temeiul art. 278 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va admite, în parte, contestaţia formulată de SC ... SRL, va anula raportul procedurii înregistrat sub nr. 16528/16.12.2015 şi actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la ofertele depuse de S.C. ... S.R.L. şi SC ... SRL şi SC ... SRL şi va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să reevalueze cele trei oferte, conform celor reţinute în motivare. În temeiul art. 278 alin. (8) din acelaşi act normativ, Consiliul va admite, în parte, cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea contestaţiei şi va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 1104,8 lei. Consiliul va dispune, în temeiul art. 278 alin.(6) din OUG nr. 34/2006, continuarea procedurii de atribuire cu aplicarea celor decise anterior. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... Redactată în 4 exemplare originale, conţine 44 pagini. 43
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 125/C5/17 Data: 01.02.2016 Prin contestaţia nr. 1/06.01.2016, transmisă prin mijloace electronice, înregistrată la Consiliu sub nr. 322/07.01.2016 şi ulterior, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 353/07.01.2016, S.C. AFT DESIGN S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Văcăreşti nr. I 82, bl. 23, sc. 1, et. 4, ap. 15, sector 4, având sediul ales de corespondenţă în Splaiul Independenţei nr. 319, OB.12-150, Sema Parc, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/5080/2004, având CUI 16285265, a contestat răspunsurile autorităţii contractante la solicitările de clarificări (Clarificarea 13 – răspunsurile 1, 2, 3, 6, 13, 15, Clarificarea 23 – răspunsurile 2 şi 3, Clarificarea 24 –răspunsul 3, Clarificarea 26 – răspunsurile 1, 2, 3, 4 şi 5), emise în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, online, cu etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de producere a unui model digital al terenului prin scanare aeriană, fotografii aeriene şi producţia de hărţi noi şi ortofotoplanuri pentru aproximativ 50.000 de km pătraţi din 6 judeţe: Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita inclusiv zona de inundaţii cu risc ridicat (zona de la graniţă cu Republica Ungară în Arad şi Bihor)”, coduri CPV 71355100-2, 38221000-0, 71354000-4, 79961200-0 (Rev.2), organizată de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 202A, sector 6 şi a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei, anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile imperative ale art. 1 alin. (4) şi (5) coroborate cu art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din OUG nr. 34/2006, ca urmare a modificării fişei de date prin publicarea eratei numărul 83792/01.01.2016, iar în subsidiar, în măsura în care nu se va dispune anularea procedurii de atribuire, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin contestaţie, cu prelungirea corespunzătoare a termenului de elaborare şi depunere a ofertelor. 1 / 25
În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestaţia formulată de către S.C. AFT DESIGN S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Văcăreşti nr. I 82, bl. 23, sc. 1, et. 4, ap. 15, sector 4, având sediul ales de corespondenţă în Splaiul Independenţei nr. 319, OB.12-150, Sema Parc, sector 6, în contradictoriu cu AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 202A, sector 6. Obligă autoritatea contractantă, ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor şi să aplice dispoziţiile art. 501 din OUG nr. 34/2006. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind „anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile imperative ale art. 179 alin. (4) şi (5), coroborate cu art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din OUG 34/2006, ca urmare a modificării Fişei de date prin publicarea eratei numărul 83792/01.01.2016”. Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică, cu respectarea celor decise. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE Prin contestaţia nr. 1/06.01.2016, transmisă prin mijloace electronice, înregistrată la Consiliu sub nr. 322/07.01.2016 şi ulterior, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 353/07.01.2016, formulată de S.C. AFT DESIGN S.R.L., în contradictoriu cu AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, în calitate de autoritate contractantă, împotriva răspunsurilor autorităţii contractante la solicitările de clarificări (Clarificarea 13 – răspunsurile 1, 2, 3, 6, 13, 15, Clarificarea 23 – răspunsurile 2 şi 3, Clarificarea 24 – răspunsul 3, Clarificarea 26 –răspunsurile 1, 2, 3, 4 şi 5), emise în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, online, cu etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de producere a unui model digital al terenului prin scanare aeriană, fotografii aeriene şi producţia de hărţi noi şi ortofotoplanuri pentru aproximativ 50.000 de km pătraţi din 6 judeţe: Bihor, Arad, Hunedoara, 2
Alba, Mureş, Harghita inclusiv zona de inundaţii cu risc ridicat (zona de la graniţă cu Republica Ungară în Arad şi Bihor)”, coduri CPV 71355100-2, 38221000-0, 71354000-4, 79961200-0 (Rev.2), s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei, anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile imperative ale art. 1 alin. (4) şi (5) coroborate cu art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din OUG nr. 34/2006, ca urmare a modificării fişei de date prin publicarea eratei numărul 83792/01.01.2016, iar în subsidiar, în măsura în care nu se va dispune anularea procedurii de atribuire, obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin contestaţie, cu prelungirea corespunzătoare a termenului de elaborare şi depunere a ofertelor. Contestatoarea informează că la data de 30.12.2015, autoritatea contractantă a publicat anunţul tip erată nr. 83792, potrivit căruia au fost modificate informaţiile de la subcap. III.3.2) „Condiţii specifice pentru contractele de servicii”, respectiv „Persoanele juridice au obligaţia să indice numele şi calificările profesionale ale membrilor personalului responsabil pentru prestarea serviciilor respective” în loc de „Persoanele juridice nu au obligaţia să indice numele şi calificările profesionale ale membrilor personalului responsabil pentru prestarea serviciilor respective”, fiind incidente, în opinia sa, prevederile art. 501 alin. (3) din OUG nr. 34/2006, însă autoritatea contractantă nu a procedat la prelungirea perioadei necesare elaborării ofertelor. Contestatoarea aduce critici şi în ceea ce priveşte răspunsurile autorităţii contractante la întrebările de clarificare primite din partea unor operatori economici interesaţi să participe la procedură. Astfel, contestatoarea susţine că societatea sa a transmis solicitări de clarificări în timp util, respectiv la data de 08.12.2015, adică cu 34 zile înaintea termenului stabilit pentru depunerea ofertelor, respectiv 11.01.2016, însă autoritatea contractantă nu a furnizat în termen util răspunsul, fapt ce duce la nerespectarea prevederilor art. 78 alin. (2) şi art. 79 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. În continuare, contestatoarea critică răspunsurile autorităţii contractante la solicitările de clarificări ale societăţii sale, menţionate în cadrul documentului având denumirea de „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24, Clarificarea 13”, publicat în SEAP la data de 30.12.2015. Astfel, prima critica vizează răspunsurile 1, 2 şi 3, pentru care contestatoarea consideră că prin răspunsurile furnizate, autoritatea contractantă nu aduce lămuriri cu privire la certificările/diplomele pe care trebuie să le deţină experţii, prin urmare operatorii economici se află în eroare cu privire la documentele care asigură îndeplinirea cerinţelor de calificare, fapt pentru care solicită ca măsură de remediere, în cazul refuzului de anulare a procedurii, obligarea autorităţii contractante de a furniza răspunsuri clare şi fără ambiguităţi care să asigure înţelegerea cerinţelor privind „certificări privind utilizarea de pachete de programe de colectare, procesare date Lidar”, „certificări privind utilizarea de pachete de programe de procesare date fotogrametrice”, „certificări privind utilizarea de pachete de programe de vectorizare spaţială (procesare 3 / 25
date 3D), astfel încât operatorii economici să fie în măsură să nominalizeze în cadrul ofertei persoane competente care să asigure implementarea proiectului. În ceea ce priveşte răspunsul 6, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă a evitat să furnizeze un răspuns punctual, solicitând astfel obligarea autorităţii contractante la furnizarea unui răspuns clar şi fără ambiguităţi. Referitor la răspunsurile 13 şi 15, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă nu numai că nu aduce lămuriri cu privire la documentele ce trebuie prezentate pentru Experţii non-cheie, dar induce şi mai mult în eroare posibilii ofertanţi, având în vederea că pentru aceeaşi întrebare s-au emis răspunsuri diferite, solicitând obligarea autorităţii contractante la furnizarea unui răspuns clar şi fără ambiguităţi. O altă critică vizează setul de clarificări „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24, Clarificarea 23”, publicat în SEAP la data de 30.12.2015, răspunsurile 2 şi 3. Având în vedere răspunsul nr. 2, S.C. AFT DESIGN S.R.L. apreciază că, prin păstrarea cerinţei din caietul de sarcini, operatorul economic este în imposibilitatea de a-şi onora contractul. Astfel, dacă zborul se realizează doar de la E la V (cu excepţii doar dacă terenul are o anumită configuraţie) şi la întoarcere (de la V la E) nu se efectuează fotografii sau scanare Lidar, atunci costurile zborurilor se dublează (consum dublu de kerosen şi ore de zbor duble), banii publici fiind ineficient utilizaţi. În plus, durata contractului fiind redusă, faţă de cele 15 luni cât a fost estimată iniţial, există riscul să nu se poată finaliza activităţile până la 31.03.2017, deoarece zborurile se pot efectua doar în condiţii speciale. Ca şi măsură de remediere, contestatoarea propune ca scanările Lidar sau Fotogrametrice să fie realizate în ambele direcţii de zbor (de la E – V şi de la V – E). Având în vedere răspunsul nr. 3, contestatoarea susţine că prin răspunsul furnizat se contrazice cerinţa din caietul de sarcini, astfel că solicită obligarea autorităţii contractante la furnizarea unui răspuns clar şi fără ambiguităţi. Contestatoarea aduce critici setului de clarificări „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24, Clarificarea 24”, publicat în SEAP la data de 30.12.2015, răspunsul 3, potrivit căruia autoritatea contractantă a evitat să furnizeze explicaţii concrete cu privire la îndeplinirea cerinţelor solicitate, lăsând la aprecierea operatorului stabilirea perioadei pentru scanarea aeriană cu sistemul Lidar, dar în acelaşi timp precizând că trebuie respectate cerinţele caietului de sarcini, cerinţe în care nu este stabilit clar dacă scanarea aeriană cu sistemul Lidar trebuie efectuată doar în condiţii de vegetaţie minimă sau în orice alte condiţii. În consecinţă, contestatoarea solicită obligarea autorităţii contractante la furnizarea unui răspuns clar şi fără ambiguităţi. Contestatoarea aduce critici şi setului de clarificări „SEAP Răspuns clarificări 25, 26, 27, Clarificări Set 26”, publicat în SEAP la data de 04.01.2016, răspunsurile 1-5. 4
Astfel, se arată că prin menţinerea cerinţelor din caietul de sarcini se limitează accesul ofertanţilor la procedură, fiind acceptat doar un tip de certificat de calibrare. Ţinând cont că diferiţi producători au formate standard de eliberare certificate de calibrare şi că acestea diferă între ele, se acceptă practic doar un tip de certificat pe care îl eliberează doar un singur producător. Prin urmare, contestatoarea solicită obligarea autorităţii contractante la publicarea unui răspuns care să permită operatorului să prezinte certificatul de calibrare şi sub altă formă cu menţiunea ca acesta să fie emis de producătorul camerei fotogrametrice. De asemenea, contestatoarea face precizarea că un răspuns de tipul „ofertantul poate oferta produse sau soluţii echivalente” nu va oferi în realitate nicio posibilitate acestuia de a oferta alte produse sau soluţii, atâta timp cât specificaţiile tehnice direcţionează ofertanţii către produsul unui singur producător. În dovedirea contestaţiei sale, S.C. AFT DESIGN S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 728/14.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 1044/14.01.2016, autoritatea contractantă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ a comunicat punctul de vedere referitor la contestaţie, însoţit de dosarul achiziţiei publice, necesar soluţionării acesteia. În susţinerea punctului de vedere, autoritatea contractantă face menţiunea că a respectat prevederile legale în vigoare atunci când a stabilit criteriile de calificare şi selecţie cu privire la cerinţele din cadrul Cap. Ill.2.3.a) „Capacitatea tehnică şi/sau profesională”, respectiv cerinţele privind „Personalul”, optând pentru solicitarea informaţiilor referitoare la studiile, experienţa şi calificările personalului de specialitate, prin impunerea unor cerinţe care nu au fost de natură să restricţioneze concurenţa, ci care au avut ca rol asigurarea autorităţii contractante asupra faptului că ofertanţii deţin potenţialul tehnic necesar şi dispun de personal de specialitate, pentru îndeplinirea unui contract de o asemenea complexitate. Astfel, autoritatea contractantă arată că solicitarea demonstrării capacităţii profesionale de către fiecare operator economic participant la procedură prin intermediul criteriilor de calificare şi selecţie, după cum rezultă din aplicarea prevederilor art. 7 din HG nr. 925/2006, nu aduce atingere principiilor tratamentului egal şi al nediscriminării, în contextul în care cerinţele în discuţie au fost stabilite cu respectarea principiului tratamentului egal, cu precizarea că raţiunea solicitării fiecărei cerinţe a fost explicitată în mod clar în cadrul Notei justificative privind stabilirea cerinţelor minime de calificare transmisă în SEAP. Autoritatea contractantă precizează că a stabilit ca termen limită de depunere a ofertelor, data de 09 noiembrie 2015, însă prin depunerea unei alte contestaţii în cadrul procedurii şi ca urmare a Deciziei emise de CNSC, perioada de elaborare a ofertelor a fost extinsă până la data de 17 decembrie 2015, ulterior, până la data de 11 ianuarie 2016. În ceea ce priveşte criticile contestatoarei cu privire la faptul că autoritatea contractantă a adus prin erata nr. 83792/30.12.2015, modificări ale cerinţelor din fişa de date a achiziţiei, autoritatea 5 / 25
contractantă învederează că nu a adus nicio modificare asupra criteriilor de calificare şi selecţie, ci doar a îndreptat o eroare materială, prin corelarea informaţiilor de la pct. III.2.3. a) cu cele de la pct. III.3.2 din fişa de date, această măsură de corelare, nefiind de natură să impună o prelungire a termenului limită de depunere a ofertelor, care să fie necesară pentru reîntocmirea de către contestatoare a ofertei sale. Autoritatea contractantă menţionează că documentele solicitate la cap. III.2.3.a) „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” (autorizaţii, CV-uri, declaraţii, licenţă de zbor, etc.) sunt emise cu indicarea numelui şi a calificărilor profesionale ale membrilor personalului responsabil pentru prestarea serviciilor respective, drept pentru care consideră bifarea opţiunii „NU” la cap. III.3.2. ca fiind o eroare materială a autorităţii contractante. Referitor la criticile aduse de contestatoare, cu privire la încălcarea prevederilor art. 78 alin. (2) şi art. 79 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă subliniază că legislaţia nu stabileşte un termen de răspuns fix şi obligatoriu, sintagma utilizată de legiuitor fiind „/.../ de regulă 3 zile lucrătoare”, prin urmare, având în vedere că în intervalul de timp 08 - 30 decembrie 2015, autoritatea contractantă a primit 14 seturi de solicitări de clarificări, care conţineau peste 100 de întrebări, s-a impus o analiză detaliată a acestora, întrucât era necesară corelarea răspunsurilor oferite, cu Decizia CNSC nr. 1840/C7/1960 din 30.10.2015, precum şi cu răspunsurile formulate la solicitările de clarificări anterioare, publicate în SEAP. Totodată, se arată că prin răspunsurile publicate în data de 30.12.2015, anterior termenului limită prevăzut de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, au fost aduse doar lămuriri/ explicitări/limpeziri cu privire la conţinutul documentaţiei de atribuire şi nu modificări care puteau justifica o prelungire a termenului limită de depunere a ofertelor. În consecinţă, autoritatea contractantă aduce la cunoştinţă că termenul limită de depunere a ofertelor era stabilit pentru data de 11 ianuarie 2016, iar data publicării în SEAP a răspunsurilor la solicitările de clarificări a fost data de 30.12.2015. În ceea ce priveşte criticile aduse de către S.C. AFT DESIGN S.R.L., cu privire la răspunsurile oferite la solicitările de clarificări, autoritatea contractantă aduce următoarele argumente: Cu privire la setul de clarificări „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24, Clarificarea 13”, răspunsurile 1, 2 şi 3, publicat în SEAP la data de 30.12.2015: Autoritatea contractantă exemplifică cerinţa de la cap. III. 2.3.a.) „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date a achiziţiei şi arată că prin răspunsurile formulate pentru întrebările 1, 2 şi 3 privind experţii: coordonator activităţi colectare, procesare date Lidar, coordonator activităţi colectare procesare date fotogrametrice şi coordonator realizare hartă vectorială spaţială, consideră lămuritoare cerinţa şi pentru a nu oferi exemple de certificări care ar putea îngrădi participarea operatorilor economici, a utilizat sintagma „operatorul economic este obligat să certifice/dovedească, prin orice document emis de o entitate abilitată să elibereze astfel de certificări”, pe lângă faptul că ofertanţii vor trebui să deţină şi Autorizaţie ANCPI categoria D. 6
Cu privire la setul de clarificări „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24, Clarificarea 13”, răspunsul 6, publicat în SEAP la data de 30.12.2015, autoritatea contractantă consideră că nu a evitat să ofere un răspuns, ci doar a reiterat cerinţa iniţială stabilită prin fişa de date a achiziţiei, privind „îndeplinirea cerinţelor pentru expert coordonator activităţi colectare, procesare date fotogrammetrice: autorizaţie ANCPI categoria D în conformitate cu prevederile Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 107/2010; certificări privind utilizarea de pachete de programe de procesare date fotogrammetrice”, având în vedere că prin răspunsurile 1, 2 şi 3 s-a menţionat că „operatorul economic este obligat să certifice/dovedească, prin orice document emis de o entitate abilitată să elibereze astfel de cerificări”. Cu privire la setul de clarificări „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24, Clarificarea 13”, răspunsurile 13 şi 15, publicat în SEAP la data de 30.12.2015, autoritatea contractantă corectează Răspunsul 13 astfel: „Operatori achiziţie date spaţiale cu experienţa în vectorizarea 3D este denumirea poziţiei dată de autoritatea contractantă celor 50 de experţi non cheie din totalul de personal non cheie solicitaţi prin fişa de date şi nu reprezintă o cerinţă de calificare ce trebuie îndeplinită de operatorul economic prin demonstrarea unei experienţe în vectorizarea 3D”. Pentru îndeplinirea cerinţei, se vor prezenta Autorizaţii ANCPI categoria A/B/C/D şi Formularul nr. 21 - Declaraţie de disponibilitate (în cazul în care se propun persoane care nu sunt angajaţi ai ofertantului). De asemenea, se arată că autoritatea contractantă menţine răspunsul 15 din setul de clarificări antemenţionat. Referitor la setul de clarificări „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24, Clarificarea 23”, răspunsurile 2 şi 3, autoritatea contractantă face precizarea că răspunsul său este în conformitate cu prevederile de la pagina 8 din Specificaţiile tehnice pentru realizarea ortofotoplanului digital scara 1:5000, aprobate prin Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 583/12.12.2009, aceste specificaţii fiind realizate în cadrul Proiectului finanţat din fonduri PHARE, Răspunsul conform căruia „Aerofotografierea se realizează pe direcţia E- V şi poate fi modificată numai dacă configuraţia terenului o impune, motiv pentru care în caietul de sarcini a fost prevăzut „cu excepţia cazurilor în care se convine altfel în scris de către părţi” este corect cu următoarele lămuriri: planul de zbor se poate modifica cu acordul părţilor; prin cerinţa de la cap. A. 1.1 „Imaginile digitale” din caietul de sarcini autoritatea contractantă nu a impus sensul de zbor. Direcţia E-V este dată ca direcţie şi nu ca orientare. Pe direcţia E-V se poate zbura cu ambele orientări. Având în vedere răspunsul nr. 3, prin care „se contrazice cerinţa din caietul de sarcini”, autoritatea contractantă apreciază că din răspunsul formulat în setul de clarificări publicat în data de 30.12.2015, sub denumirea „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24” rezultă clar că cerinţa din caietul de sarcini a fost modificată prin această clarificare. 7 / 25
În ceea ce priveşte setul de clarificări „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24, Clarificarea 24”, răspunsul 3, autoritatea contractantă susţine că răspunsul furnizat este unul corect, întrucât a lăsat la aprecierea operatorului economic alegerea perioadei de zbor, în vederea realizării şi predării livrabilelor cu respectarea cerinţelor din caietul de sarcini. Referitor la setul de clarificări „SEAP Răspuns clarificări 25, 26, 27, Clarificări Set 26”, publicat în SEAP la data de 04.01.2016, răspunsurile 1-5, autoritatea contractantă aduce următoarele argumente: - 10.1 acceptă să apară numărul de serie pentru fiecare dintre camerele individuale menţionate, în locul numărul de serie dat obiectivului, în cazul în care acesta nu este disponibil; - 10.2 îşi menţine cerinţa motivat de faptul că aceasta nu reprezintă impunerea unei certificări specifice, ci defineşte performanţe şi/sau cerinţele funcţionale care sunt descrise în caietul de sarcini cap. A.1.2; Precizarea „is within geometric accuracy” (se încadrează în acurateţea geometrică) este o precizare generică şi nu poate înlocui cerinţa potrivit căreia certificatul de calibrare a camerei să includă distorsiunea radiată simetrică în microni la intervale care nu depăşesc 10 mm în distanţa radiată. Aceste prevederi sunt definite la paginile 5-7 din Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 583/12.12.2009 prin care se aprobă Specificaţiile tehnice pentru realizarea ortofotoplanului digital scara 1:5000; - 10.3 precizarea „is within geometric accuracy” (se încadrează în acurateţea geometrică) este o precizare generică şi nu poate înlocui cerinţa potrivit căreia certificatul de calibrare a camerei să includă datele de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv, oferită de producător la data producerii sau ulterior reglării optice a obiectivului; - 10.4 precizarea is within geometric accuracy” (se încadrează în acurateţea geometrică) este o precizare generică şi nu poate înlocui cerinţa potrivit căreia certificatul de calibrare a camerei să includă datele de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv, oferită de producător la data producerii sau ulterior reglării optice a obiectivului; - 10.5 îşi menţine cerinţa pe baza faptului că prin furnizarea atât a numelui cât şi a adresei centrului de calibrare se garantează emiterea unui certificat de calibrare care asigură autoritatea contractantă de realizarea în parametrii de calitate a livrabilelor solicitate prin caietul de sarcini. Autoritatea contractantă nu a cerut un anumit format de certificat de calibrare al camerei ci un certificat de calibrare care să includă un set de informaţii descriptive ce caracterizează camera folosită. Nu s-a impus o distanţă focală sau date de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv sau coordonatele punctului principal X_ppa şi Y_ppa ci s-a cerut certificarea de către producător sau un alt centru de calibrare autorizat a valorilor caracteristicilor pentru camera utilizată. Faţă de cele menţionate mai sus, autoritatea contractantă apreciază că nu a încălcat legea, ci a depus toate diligenţele de a respecta legea şi de a acţiona în spiritul principiilor tratamentului egal, al nediscriminării şi al proporţionalităţii ce guvernează achiziţiile publice. 8
Prin adresa nr. 1941/17 C5/26.01.2016, Consiliul a solicitat contestatoarei S.C. AFT DESIGN S.R.L. comunicarea eventualelor susţineri faţă de punctul de vedere al autorităţii contractante nr. 728/14.01.2016. Contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 10/27.01.2016 înregistrată la Consiliu sub nr. 2116/27.01.2016. Astfel, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă, deşi face menţiunea că a îndreptat o eroare materială, aceasta se face cu publicarea unui anunţ tip erată, dar şi cu prelungirea datei de depunere a ofertelor. Contestatoarea menţionează că autoritatea contractantă a apreciat, în mod eronat, că termenul limită pentru depunerea ofertelor se acordă exclusiv în cazul necesităţii reîntocmirii ofertei de către contestatoare. Contestatoarea reiterează susţinerile cu privire la răspunsurile autorităţii contractante la solicitările de clarificări, arătând că raportat la complexitatea procedurii, pentru elaborarea unei oferte conforme şi competitive, operatorii economici au nevoie de un termen rezonabil necesar pregătirii ofertei, motiv pentru care apreciază că orice clarificare/lămurire la documentaţia de atribuire trebuie transmisă cât mai repede posibil. În ceea ce priveşte susţinerea autorităţii contractante referitoare la faptul că oferirea unor exemple concrete de certificări echivalente sau organisme emitente ale acestora ar avea ca efect îngrădirea dreptului operatorilor economici de a participa la procedură, contestatoarea consideră că acest aspect nu conduce la încălcarea vreunui principiu, iar sintagma „orice document emis de o entitate abilitată să elibereze astfel de certificări” nu îndeplineşte caracteristicile unui răspuns clar, concis şi fără ambiguităţi, mai mult, nu are certitudinea că orice certificare ce atestă competenţe similare celor din fişa de date, eliberate de o entitate abilitată, va fi considerată echivalentă. În continuare, contestatoarea achiesează la corectarea răspunsului 13, care este în concordanţă cu răspunsul 15 din setul de clarificări publicat în data de 30.12.2015, sub denumirea „1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24”. De asemenea, contestatoarea achiesează şi la răspunsurile autorităţii contractante: „planul de zbor se poate modifica cu acordul părţilor; prin cerinţa de la cap. A. 1.1 «Imaginile digitale» din caietul de sarcini autoritatea contractantă nu a impus sensul de zbor. Direcţia E-V este dată ca direcţie şi nu ca orientare. Pe direcţia E-V se poate zbura cu ambele orientări”, respectiv „din răspunsul formulat în setul de clarificări publicat în data de 30.12.2015, sub denumirea «1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24» rezultă clar că cerinţa din caietul de sarcini a fost modificată prin această clarificare”. Referitor la punctul 10.1, contestatoarea achiesează la corectarea răspunsului autorităţii contractante. Referitor la punctul 10.2, se fac următoarele precizări: În legătură cu documentul invocat, respectiv Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 583/12.12.2009, contestatoarea consideră că acesta se referă la o altă licitaţie efectuată sub cerinţele mecanismului 9 / 25
financiar EU şi nu EEAGrants, iar documentul la care se referă societatea sa în cadrul procedurii în discuţie este caietul de sarcini aferent acesteia, document care prezintă, în opinia sa, numeroase modificări faţă de documentul invocat, o parte din aceste modificări fiind urmare a măsurilor de remediere impuse de CNSC. La paginile 5-7 din Ordinul Directorului General al ANCPI, cerinţele sunt doar enumerate, nu şi definite; în întreg documentul enunţat de către ANCPI nu se regăsesc valorile solicitate a fi prezentate în certificatul de calibrare, ci doar se precizează că acestea trebuie să fie conforme cu valorile furnizate de producător, iar la punctul 1.5 din ordin, se enunţă doar cerinţa de a prezenta documentaţia tehnică a camerei. Având în vedere că certificatul de calibrare pe care ofertantul îl solicită să fie acceptat este emis chiar de către producătorul camerei, menţiunea că lentila este conformă reprezintă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile cerute de către producătorul camerei. De asemenea, se mai menţionează că procesul de calibrare se face prin verificarea/calibrarea digitală a „virtual image”, procesul de achiziţie/procesare este digital, nu analogic, astfel încât imaginea finală corectă este fără distorsiuni radiale în faza de compunere virtuală. Numai în cazul în care distorsiunile verificate, sunt în limitele de toleranţă impuse de către producător sau „în precizie geometrică”, există posibilitatea de a le corecta, iar în certificatul propus de ofertant apare menţiunea „within geometric accuracy”. În ceea ce priveşte punctul 10.3., contestatoarea solicită să se ţină cont de precizările făcute la punctul 10.2 şi de enunţul întrebării 3 la care se referă acest punct de vedere, prin care se afirmă că cele 2 cerinţe (datele de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv) sunt de fapt determinabile matematic, cunoscând datele tehnice ale camerei şi condiţiile de utilizare a acesteia. Contestatoarea atrage atenţia şi asupra formulării autorităţii contractante „ulterior reglării optice a obiectivului”, arătând că orice certificat atestă doar faptul că la data emiterii, camera/obiectivul îndeplinea anumiţi parametri, aceştia având posibile variaţii datorită condiţiilor de mediu/laborator. Referitor la punctul 10.4, contestatoarea solicită, de asemenea, să se ţină cont de solicitările făcute pentru punctul 10.2, de enunţul întrebării 4 şi de precizarea din Ordinul ANCPI nr. 583/12.12.2009, cap. 3.2, de unde rezultă că după realizarea zborului se va face în mod obligatoriu o corecţie a distorsiunii realizată cu soft-urile adecvate, furnizându-se un document final cu toate corecţiile efectuate. Cu privire la punctul 10.5., contestatoarea atrage atenţia că există posibilitatea ca un certificat de calibrare să fie doar o anexă a unui contract de furnizări de servicii de calibrare sau să fie emis în urma unei facturi fiscale, documente în care se pot regăsi informaţiile solicitate în caietul de sarcini (Numele şi adresa centrului de calibrare), motiv pentru care consideră că trebuie acceptat şi un certificat în care nu sunt prezentate în clar informaţiile menţionate. Faţă de cele mai sus precizate, contestatoarea susţine că îşi menţine capetele de cerere formulate în conţinutul contestaţiei. 10
Din documentele aflate la dosarul cauzei şi din susţinerile contestatoarei, Consiliul reţine următoarele: Autoritatea contractantă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ a iniţiat procedura de atribuire prin „licitaţie deschisă”, online, cu etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de producere a unui model digital al terenului prin scanare aeriană, fotografii aeriene şi producţia de hărţi noi şi ortofotoplanuri pentru aproximativ 50.000 de km pătraţi din 6 judeţe: Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita inclusiv zona de inundaţii cu risc ridicat (zona de la graniţă cu Republica Ungară în Arad şi Bihor)”, coduri CPV 71355100-2, 38221000-0, 71354000-4, 79961200-0 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. 163061/25.09.2015, stabilind, iniţial, termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare la 09.11.2015 şi data de deschidere a ofertelor la 04.12.2015, modificate prin Anunţul tip erată nr. 83377/15.12.2015, pentru data de 11.01.2016, respectiv 05.02.2016, criteriul de atribuire fiind „preţul cel mai scăzut” şi valoarea estimată, fără TVA, de 5.625.000 euro. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost soluţionată prin Decizia nr. 3s/C5/17/08.01.2016, în sensul că aceasta a fost respinsă ca rămasă fără obiect. În ceea ce priveşte critica SC AFT DESIGN SRL referitoare la faptul că autoritatea contractantă ar fi trebuit să prelungească perioada necesară elaborării ofertelor deoarece prin erata nr. 83792/01.01.2016, la anunţul de participare nr. 163061/25.09.2015, a modificat informaţiile de la subcapitolul III.3) Condiţii specifice pentru contractele de servicii şi anume subcapitolul III.3.2), Consiliul constată următoarele: Analizând Fişa de date a achiziţiei, Consiliul reţine că la Capitolul III.3) Condiţii specifice pentru contractele de servicii, punctul III.3.2) - Persoanele juridice au obligaţia să indice numele şi calificările profesionale ale membrilor personalului responsabili pentru prestarea serviciilor respective, autoritatea contractantă a menţionat: „Nu”. De asemenea, Consiliul reţine că în cadrul aceluiaşi document, la punctul III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, autoritatea contractantă a menţionat, în cadrul cerinţei nr. 2, faptul că ofertanţii au obligaţia de a prezenta o echipă formată din specialişti care să acopere toate activităţile din cadrul contractului (personal cheie – 7 persoane şi personal non cheie – 100 persoane), pentru care trebuiau prezentate mai multe documente. Verificând conţinutul Anunţului de tip erată nr. 83792/01.01.2016 la anunţul de participare nr. 163061/25.09.2015, Consiliul reţine că menţiunea „Nu” din fişa de date a achiziţiei, punctul III.3.2), a fost modificată devenind „Da”. În cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă a menţionat că prin erata mai sus menţionată nu a făcut altceva decât să îndrepte o eroare materială, prin corelarea informaţiilor de la punctul III.3.2) cu cele de la punctul III.2.3.a) din fişa de date a achiziţiei. Raportat la critica analizată şi având în vedere prevederile legale în vigoare precum şi dispoziţiile art. 501 alin. (3) din OUG nr. 34/2006 11 / 25
invocate de către contestatoare, Consiliul apreciază ca fiind nefondată această critică a contestatoarei, pentru următoarele motive: - publicarea de către autoritatea contractantă a eratei în discuţie era necesară întrucât fişa de date conţinea informaţii necorelate, punctul III.3.2), nefiind corelat cu punctul III.2.3.a), fiind în mod evident faptul că documentele care trebuie prezentate pentru personalul cheie şi non cheie (de exp. autorizaţii, certificări, licenţe de zbor, declaraţii etc.), nu pot fi emise decât cu indicarea numelui şi a calificărilor profesionale ale persoanelor în cauză; - prin publicarea acestei erate, autoritatea contractantă nu a modificat/completat criteriile de calificare şi selecţie, astfel încât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 501 alin. (3) din OUG nr. 34/2006, care stipulează următoarele: „Modificarea/Completarea criteriilor de calificare şi selecţie, în condiţiile prevăzute la art. 179 alin. (4), se face în mod obligatoriu prin publicarea unei erate şi cu prelungirea perioadei necesare elaborării candidaturilor/ofertelor”. Criteriile de calificare şi selecţie sunt limitativ prevăzute de art. 176 din OUG nr. 34/2006 şi se referă numai la: a) situaţia personală a candidatului sau ofertantului; b) capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; c) situaţia economică şi financiară; d) capacitatea tehnică şi/sau profesională; e) standarde de asigurare a calităţii; f) standarde de protecţie a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) lit. e). Analizând fişa de date a achiziţiei, Consiliul reţine că: ▪ informaţiile referitoare la situaţia personală a candidatului sau ofertantului, se regăsesc la punctul III.2.1.a); ▪ informaţiile referitoare la capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, se regăsesc la punctul III.2.1.b); ▪ informaţiile referitoare la situaţia economică şi financiară, se regăsesc la punctul III.2.2); ▪ informaţiile referitoare la capacitatea tehnică şi/sau profesională, se regăsesc la punctul III.2.3.a); ▪ informaţiile referitoare la standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului, se regăsesc la punctul III.2.3.b). Or, în speţă, prin erata nr. 83792/01.01.2016, la anunţul de participare nr. 163061/25.09.2015, autoritatea contractantă a modificat informaţiile de la subcapitolul III.3) Condiţii specifice pentru contractele de servicii şi anume subcapitolul III.3.2), prin urmare nu a avut loc o „Modificarea/Completarea criteriilor de calificare şi selecţie” aşa cum stipulează textul de lege invocat de către contestatoare, respectiv art. 501 alin. (3) din OUG nr. 34/2006. În aceste condiţii în speţă nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 179 alin. (4) şi (5) din OUG nr. 34/2006 care stipulează următoarele: „(4) Orice modificare şi/sau completare a criteriilor de calificare şi selecţie precizate potrivit alin. (3) conduce/conduc la anularea procedurii de atribuire, cu excepţia: a) modificărilor dispuse prin decizia Consiliului; 12
b) modificărilor dispuse prin hotărâri ale instanţelor judecătoreşti; c) măsurilor de remediere dispuse de autoritatea contractantă în temeiul art. 2561 alin. (3) şi art. 2563 alin. (1). (5) Orice modificare de natura celor permise potrivit prevederilor alin. (4) se realizează cu prelungirea perioadei de depunere a candidaturilor/ofertelor, astfel încât operatorii economici să beneficieze de un interval de timp suficient pentru pregătirea documentelor de calificare şi/sau selecţie, respectiv, după caz, pentru elaborarea ofertelor”. În consecinţă, Consiliul va respinge această critică a contestatoarei ca fiind nefondată. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că la solicitarea sa de clarificări nr. 23392/08.12.2015, autoritatea contractantă nu a furnizat în timp util răspunsul, fapt ce a condus la nerespectarea de către aceasta a termenului prevăzut la art. 78 alin. (2) şi art. 79 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul constată netemeinicia acesteia pentru următoarele motive: Art. 78 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, stipulează că: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic”, iar art. 79 alin. (1) din acelaşi act normativ stipulând că: „Fără a aduce atingere prevederilor art. 78 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie publicat/transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor”. În acest context, Consiliul constată faptul că art. 79 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 conţine sintagma „de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic”, de unde rezultă că pot exista şi situaţii de excepţie, în care răspunsul poate fi furnizat mai târziu. O astfel de situaţie se întâlneşte în prezentul dosar, în care autoritatea contractantă a primit în perioada 08.12 – 30.12.2015 un număr foarte mare de solicitări de clarificări („14 seturi de solicitări de clarificări, care conţineau peste 100 de întrebări”), doar solicitarea de clarificări nr. 23392/08.12.2015 a contestatoarei însumând un număr de 39 de întrebări. În acest context, dat fiind volumul mare de solicitări de clarificări pe care autoritatea contractantă le-a primit, Consiliul reţine că fiind relevantă susţinerea acesteia referitoare la faptul că „era necesară corelarea răspunsurilor oferite cu decizia CNSC nr. 1840/C7/1960 din 30.10.2015, precum şi cu răspunsurile formulate de autoritatea contractantă la solicitările de clarificări anterioare, publicate în SEAP”. De asemenea, Consiliul mai reţine că prin publicarea în SEAP la data de 30.12.205 ora 16:23 a documentului intitulat „Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24”, autoritatea contractantă a respectat dispoziţiile art. 79 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 (mai sus reprodus), în condiţiile în care termenul limită pentru primirea ofertelor 13 / 25
era stabilit pentru data de 11.01.2016 ora 16.00 [11 zile în loc de 6 zile cum prevede art. 79 alin. (1) din OUG nr. 34/2006], în consecinţă Consiliul va respinge ca nefondată şi această critică. În continuare, Consiliul procedează la analiza criticilor formulate de contestatoare cu privire la răspunsurile 1, 2 şi 3 ale autorităţii contractante menţionate în cadrul Clarificării 13. Astfel, răspunzând următoarei întrebări adresată de un operator economic interesat: „Întrebare 1: Referitor la Fişa de Date - III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, cerinţa 2 punctul A – Personal Cheie - expert coordonator activităţi colectare, procesare date Lidar se solicită «certificări privind utilizarea de pachete de programe de colectare, procesare date LiDAR». Vă rugăm să prezentaţi, cu titlu de exemplu, certificate echivalente cu cel solicitat şi organismele de certificare care eliberează aceste certificări, prin care ar putea fi îndeplinită cerinţa solicitată în Fişa de date”, autoritatea contractantă a formulat următorul „răspuns 1”: „Expertul coordonator activităţi colectare procesare date LiDAR propus de operatorul economic este obligat să certifice/dovedească, prin orice document emis de o entitate abilitată să elibereze astfel de certificări”. De asemenea, răspunzând următoarei întrebări adresată de un operator economic interesat: „Întrebare 2: Referitor la Fişa de Date - III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, cerinţa 2 punctul A – Personal Cheie - expert coordonator activităţi colectare, procesare date fotogrametrice se solicită «certificări privind utilizarea de pachete de programe de procesare date fotogrametrice». Vă rugăm să prezentaţi, cu titlu de exemplu, certificate echivalente cu cel solicitat şi organismele de certificare care eliberează aceste certificări, prin care ar putea fi îndeplinită cerinţa solicitată în Fişa de date”, autoritatea contractantă a formulat următorul „răspuns 2”: „Expertul coordonator activităţi colectare procesare date fotogrametrice propus de operatorul economic este obligat să certifice/dovedească, prin orice document emis de o entitate abilitată să elibereze astfel de certificări”. În ceea ce priveşte Întrebarea 3: „Referitor la Fişa de Date - III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, cerinţa 2 punctul A – Personal Cheie - expert coordonator realizare hartă vectorială spaţială (3D) se solicită «certificări privind utilizarea de pachete de programe de vectorizare spaţială (procesare date 3D) ». Vă rugăm să prezentaţi, cu titlu de exemplu, certificate echivalente cu cel solicitat şi organismele de certificare care eliberează aceste certificări, prin care ar putea fi îndeplinită cerinţa solicitată în Fişa de date”, autoritatea contractantă a formulat următorul „răspuns 3”: „Expertul coordonator realizare hartă vectorială spaţială (3D) propus de operatorul economic este obligat să certifice/dovedească, prin orice document emis de o entitate abilitată să elibereze astfel de certificări”. Analizând cele trei răspunsuri ale autorităţii contractante, Consiliul apreciază că acestea nu respectă dispoziţiile art. 78 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, care stipulează că: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să 14
depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic”. Operatorul economic interesat, în speţă contestatoarea, adresând autorităţii contractante solicitarea: „Vă rugăm să prezentaţi, cu titlu de exemplu, certificate echivalente cu cel solicitat şi organismele de certificare care eliberează aceste certificări, prin care ar putea fi îndeplinită cerinţa solicitată în Fişa de date”, a urmărit tocmai înţelegerea, clarificarea cerinţelor în discuţie, solicitarea sa având scopul de a lămuri/explicita/limpezi conţinutul acestor cerinţe. Astfel, Consiliul apreciază că următorul răspuns al autorităţii contractante „(...) operatorul
economic este obligat să certifice/dovedească, prin orice document emis de o entitate abilitată să elibereze astfel de certificări”, nu este „clar complet şi fără ambiguităţi”, aşa cum stipulează art. 78 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, în speţă impunându-se a fi complet prin oferirea unor exemple, aşa cum a solicitat operatorul economic interesat. Aceste exemple au ca scop identificarea cu uşurinţă de către ofertanţi a unor soluţii pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei în discuţie menţionată la capacitatea tehnică şi profesională. Contrar susţinerilor autorităţii contractante exprimate în cadrul punctului de vedere, Consiliul apreciază că oferirea unor exemple (de certificări şi organisme de certificare) nu poate îngrădi participarea operatorilor economici la procedură ci are doar, unicul scop, de a facilita înţelegerea cerinţelor de calificare în discuţie de către operatorii economici interesaţi. În consecinţă, Consiliul ca admite criticile formulate de contestatoare cu privire la răspunsurile 1, 2 şi 3 ale autorităţii contractante menţionate în cadrul Clarificării 13 şi va obliga autoritatea contractantă să ofere exemplele solicitate de contestatoare prin punctele 1, 2 şi 3 ale cererii de clarificări nr. 23392/08.12.2015. În ceea ce priveşte critica formulată de contestatoare cu privire la răspunsul 6 al autorităţii contractante menţionat în cadrul Clarificării 13, Consiliul constată următoarele: Răspunzând întrebării nr. 6 adresată de un operator economic interesat şi anume: „Referitor la Fişa de Date - III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, cerinţa 2 punctul A – Personal Cheie - expert coordonator activităţi colectare, procesare date fotogrametrice se solicită «certificări privind utilizarea de pachete de programe de procesare date fotogrametrice». Vă rugăm să confirmaţi faptul că pentru îndeplinirea cerinţei se acceptă Diploma de licenţă cu specializarea în Fotogrametrie eliberată de Institutul de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Geodezie, însoţită de curicula aferentă din care reiese faptul că expertul propus a căpătat în timpul facultăţii cunoştinţe privind utilizarea de pachete de programe de procesare date fotogrametrice obţinute ca urmare a unei testări practice”, autoritatea contractantă a menţionat următoarele în cadrul Răspunsului 6: „Autoritatea contractantă a solicitat îndeplinirea cerinţelor pentru expert coordonator activităţi colectare, procesare date fotogrametrice: 15 / 25
- autorizaţie ANCPI categoria D în conformitate cu prevederile Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 107/2010; - certificări privind utilizarea de pachete de programe de procesare date fotogrametrice”. Analizând solicitarea de clarificări a operatorului economic interesat, în speţă contestatoarea, şi răspunsul autorităţii contractante, Consiliul apreciază că în fapt AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ nu a răspuns solicitării concrete a contestatoarei, iar în cadrul punctului de vedere a subliniat legătura existentă între actuala critică şi cele trei analizate anterior. Formulând această solicitare de clarificări contestatoarea a urmărit, de asemenea, înţelegerea cerinţei „certificări privind utilizarea de pachete de programe de procesare date fotogrametrice”, solicitarea sa având scopul de a lămuri/explicita/limpezi conţinutul acestor cerinţe. Astfel, Consiliul apreciază că şi acest răspuns al autorităţii contractante la solicitarea de clarificări în discuţie, nu respectă dispoziţiile art. 78 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, în speţă impunându-se a fi complet prin oferirea unui răspuns concret la solicitarea punctuală a operatorului economic interesat. În consecinţă, Consiliul va admite criticile formulate de contestatoare cu privire la răspunsul 6 al autorităţii contractante, menţionat în cadrul Clarificării 13 şi va obliga autoritatea contractantă să ofere un răspuns „clar, complet şi fără ambiguităţi”, la solicitarea punctuală a operatorului economic interesat. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că prin răspunsurile 13 şi 15 ale autorităţii contractante, menţionate în cadrul Clarificării nr. 13, „autoritatea contractantă nu numai că nu aduce lămuriri cu privire la documentele ce trebuie prezentate pentru experţii non-cheie, dar induce şi mai mult în eroare posibilii ofertanţi, având în vedere că pentru aceeaşi întrebare Autoritatea contractantă a emis răspunsuri diferite”, Consiliul constată următoarele: Răspunzând întrebării nr. 13 adresată de un operator economic interesat şi anume: „În fişa de date, cap. III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, se solicită: «operatori achiziţie date spaţiale cu experienţă în vectorizarea 3D – 50 persoane; prezentare autorizaţie ANCPI categoria A/B/C/D». Având în vedere prevederile art. 22 din Instrucţiuni nr. 1 din 18 iunie 2013 emise în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) lit. c) din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă: c) nu impune condiţii de studii, vechime, respectiv de experienţă generală şi/sau specifică sau condiţii ce vizează implicarea într-un proiect/contract similar atunci când instituţiile abilitate pentru a emite astfel de atestate/autorizaţii impun îndeplinirea anumitor condiţii de vechime/experienţă. Notă exemplificativă: Exemplificăm experţi pentru care nu se pot impune condiţii de vechime: responsabilul tehnic cu execuţia, diriginţi de şantier, verificatori
de
proiect,
personal
atestat AFER/ISCIR/ANRE/ANVAR/ANCPI/CECAR/ CAFR/MCPN etc. În lumina 16
celor precizate mai sus, considerăm excesivă şi restrictivă cerinţa cu privire la experienţa specifică solicitată în vectorizarea 3D, motiv pentru care vă rugăm să eliminaţi această cerinţă”, autoritatea contractantă a menţionat următoarele în cadrul Răspunsului 13: „Autoritatea contractantă îşi menţine cerinţa din Fişa de Date - III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională în conformitate cu Decizia CNSC nr. 1840/1960 din 30.10.2015, publicată în SEAP”. Răspunzând întrebării nr. 15 adresată de un operator economic interesat şi anume „În fişa de date, cap. III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, se solicită:«B. personal non-cheie. Se vor prezenta: - Formularul nr. 20 - Declaraţia privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului. Cu excepţia experţilor cărora li s-au solicitat autorizări în conformitate cu prevederile Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 107/2010, pentru ceilalţi experţi se vor prezenta CV-urile (Anexa la Form. 20), semnate de către titulari, datate şi însoţite de documente suport din care să rezulte informaţiile referitoare la studiile, pregătirea profesională şi calificarea fiecărei persoane propuse în cadrul echipei de proiect; - Formularul nr. 21 – Declaraţie de disponibilitate (în cazul în care se propun persoane care nu sunt angajaţi ai ofertantului); - Formularul nr. 22 – Angajamentul ofertantului privind resursele umane». Vă rugăm să confirmaţi că, pentru toţi experţii non-cheie, se vor prezenta: Autorizaţii ANCPI; Formularul nr. 21 – Declaraţie de disponibilitate (în cazul în care se propun persoane care nu sunt angajaţi ai ofertantului)”, autoritatea contractantă a menţionat următoarele în cadrul Răspunsului 15: „Pentru toţi experţii non-cheie, se vor prezenta: Autorizaţii ANCPI; Formularul nr. 21 – Declaraţie de disponibilitate (în cazul în care se propun persoane care nu sunt angajaţi ai ofertantului)”. În cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a menţionat că înţelege să corecteze răspunsul nr. 13 astfel: „Operatori achiziţie date spaţiale cu experienţa în vectorizarea 3D este denumirea poziţiei dată de autoritatea contractantă celor 50 de experţi non cheie din totalul de personal non cheie solicitaţi prin fişa de date şi nu reprezintă o cerinţă de calificare ce trebuie îndeplinită de operatorul economic prin demonstrarea unei experienţe în vectorizarea 3D. Pentru îndeplinirea cerinţei, se vor prezenta Autorizaţii ANCPI categoria A /B /C /D şi Formularul nr. 21 - Declaraţie de disponibilitate (în cazul în care se propun persoane care nu sunt angajaţi ai ofertantului)”. În ceea ce priveşte răspunsul 15, autoritatea contractantă a menţionat în cadrul punctului de vedere faptul că: „prin răspunsul oferit autoritatea contractantă menţine răspunsul 15 din setul de clarificări publicat în data de 30.12.2015 sub denumirea «1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24»”. În adresa nr. 10/27.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 2116/27.01.2016, contestatoarea S.C. AFT DESIGN S.R.L. a menţionat următoarele: „Am constatat şi am achiesat la corectarea răspunsului 13, 17 / 25
care este în concordanţă cu răspunsul 15 din setul de clarificări publicat în data de 30.12.2015, sub denumirea „Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23, 24”. Constatând că, în prezent, procedura de atribuire este suspendată iar poziţia autorităţii contractante exprimată în cadrul punctului de vedere în legătura cu critica analizată nu poate face obiectul unei clarificări în acest sens, pe care autoritatea să o aducă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi de procedură, Consiliul va admite această critică şi va obliga autoritatea contractantă ca, după reluarea procedurii de atribuire, pentru respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006, să publice în SEAP modul în care înţelege să corecteze răspunsul 13 din cadrul Clarificării 13. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la răspunsul 2 al autorităţii contractante, menţionat în cadrul Clarificării nr. 23, Consiliul constată următoarele Răspunzând întrebării nr. 2 adresată de un operator economic interesat şi anume: „În caietul de sarcini actualizat la capitolul A.1.1 Imaginile digitale se specifică: «Zona va fi acoperită cu benzi aproximativ drepte de fotograme nadirale. Direcţia de zbor va fi E-V, cu excepţia cazurilor în care se convine altfel în scris de către părţi». Vă rugăm să ne precizaţi dacă se acceptă direct şi o direcţie de zbor V-E sau se încadrează la excepţii”, autoritatea contractantă a menţionat următoarele în cadrul Răspunsului 2: „Aerofotografierea se realizează pe direcţia E-V şi poate fi modificată numai dacă configuraţia terenului o impune, motiv pentru care în Caietul de sarcini a fost prevăzut «cu excepţia cazurilor în care se convine altfel în scris de către părţi»”. În cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a menţionat următoarele: „Răspunsul Autorităţii contractante este în conformitate cu prevederile de la pagina 8 din Specificaţiile tehnice pentru realizarea ortofotoplanului digital scara 1:5000. aprobate prin Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 583/12.12.2009. Menţionăm că aceste specificaţii au fost realizate în cadrul Proiectului finanţat din fonduri PHARE - Proiectul de înfrăţire instituţională RO 2006/IB/OT-01; PHARE 2006/018- 147.02.01.03. Ataşăm prezentei Ordinul 583/12.12.2009 şi Specificaţiile tehnice. Răspunsul
Autorităţii
Contractante
conform
căruia: «Aerofotografierea se realizează pe direcţia E-V şi poate fi modificată numai dacă configuraţia terenului o impune, motiv pentru care în Caietul de sarcini a fost prevăzut "cu excepţia cazurilor în care se convine altfel în scris de către părţi"» este corect cu următoarele lămuriri: - planul de zbor se poate modifica cu acordul părţilor; - prin cerinţa de la cap. A. 1.1 «Imaginile digitale» din caietul de sarcini autoritatea contractantă nu a impus sensul de zbor. Direcţia E-V este dată ca direcţie şi nu ca orientare. Pe direcţia E-V se poate zbura cu ambele orientări”. 18
În adresa nr. 10/27.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 2116/27.01.2016, contestatoarea S.C. AFT DESIGN S.R.L. a menţionat următoarele: „am constatat şi achiesat la corectarea răspunsului”. Constatând că, în prezent, procedura de atribuire este suspendată iar poziţia autorităţii contractante exprimată în cadrul punctului de vedere în legătura cu critica analizată nu poate face obiectul unei clarificări în acest sens, pe care autoritatea să o aducă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi de procedură, Consiliul va admite această critică şi va obliga autoritatea contractantă ca, după reluarea procedurii de atribuire, pentru respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006 să publice în SEAP modul în care înţelege să corecteze răspunsul 2 din cadrul Clarificării 23. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la răspunsul 3 al autorităţii contractante, menţionat în cadrul Clarificării nr. 23, Consiliul constată următoarele Răspunzând întrebării nr. 3 adresată de un operator economic interesat şi anume: „În caietul de sarcini la capitolul A2 se cere: Poziţia exactă a celor două linii care împart zona proiectului în blocuri trebuie furnizată de către Prestator în oferta tehnică şi acceptată de către ANCPI. În clarificarea 4-5 la întrebarea 2 răspunsul a fost: «ANCPI va pune la dispoziţia ofertantului câştigător poligoanele aferente anexelor 1 şi 2 în format digital». Vă rugăm să ne precizaţi metoda de împărţire exactă în blocuri fără cunoaşterea exactă a zonei la momentul elaborării ofertei tehnice”, autoritatea contractantă a menţionat următoarele în cadrul răspunsului 3: „Poziţia exactă a celor două linii care împart zona proiectului în blocuri nu trebuie prezentată în oferta tehnică. Se vor furniza de către Prestator în cadrul implementării contractului”. În cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a menţionat următoarele: „Considerăm că din răspunsul formulat în setul de clarificări publicat în data de 30.12.2015, sub denumirea «1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23,24» rezultă clar că cerinţa din caietul de sarcini a fost modificată prin această clarificare”. În adresa nr. 10/27.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 2116/27.01.2016, contestatoarea S.C. AFT DESIGN S.R.L. a menţionat următoarele: „am constatat şi achiesat la completarea răspunsului”. Constatând că, în prezent, procedura de atribuire este suspendată iar poziţia autorităţii contractante exprimată în cadrul punctului de vedere în legătura cu critica analizată nu poate face obiectul unei clarificări în acest sens, pe care autoritatea să o aducă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi de procedură, Consiliul va admite această critică şi va obliga autoritatea contractantă ca, după reluarea procedurii de atribuire, pentru respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006 să publice în SEAP modul în care înţelege să corecteze răspunsul 3 din cadrul Clarificării 23. 19 / 25
În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la răspunsul 3 al autorităţii contractante, menţionat în cadrul Clarificării nr. 24, Consiliul constată următoarele Răspunzând întrebării nr. 3 adresată de un operator economic interesat şi anume: „Referitor la cerinţa «Imaginile fotogrametrice trebuie preluate în condiţii de vegetaţie minimă şi fără ca suprafaţa terestră să fie acoperită de zăpadă sau inundaţii», vă rugăm să clarificaţi dacă şi scanarea aeriană cu echipamentul LIDAR trebuie să se efectueze tot în perioada de vegetaţie minimă şi fără ca suprafaţa terestră să fie acoperită de zăpadă sau inundaţii”, autoritatea contractantă a menţionat următoarele în cadrul răspunsului 3: „Autoritatea contractantă lasă la aprecierea operatorului economic stabilirea perioadei pentru scanarea aeriană cu sistemul LiDAR în vederea îndeplinirii cerinţelor din caietul de sarcini”. În cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a menţionat următoarele: „Răspunsul 3 din setul de clarificări publicat în data de 30.12.2015, sub denumirea «1 SEAP Răspuns clarificări 11, 12, 13, 14, 17, 18, 21, 22, 23,24» este corect deoarece Autoritatea Contractantă a lăsat la latitudinea operatorului economic alegerea perioadei de zbor, în vederea realizării şi predării livrabilelor cu respectarea cerinţelor din caietul de sarcini”. În adresa nr. 10/27.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 2116/27.01.2016, contestatoarea S.C. AFT DESIGN S.R.L. a menţionat următoarele: „am constatat şi achiesat la completarea răspunsului”. Constatând că, în prezent, procedura de atribuire este suspendată iar poziţia autorităţii contractante exprimată în cadrul punctului de vedere în legătura cu critica analizată nu poate face obiectul unei clarificări în acest sens, pe care autoritatea să o aducă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi de procedură, Consiliul va admite această critică şi va obliga autoritatea contractantă ca, după reluarea procedurii de atribuire, pentru respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006 să publice în SEAP modul în care înţelege să corecteze răspunsul 3 din cadrul Clarificării 24. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la răspunsul 1 al autorităţii contractante, menţionat în cadrul Clarificării nr. 26, Consiliul constată următoarele Răspunzând întrebării nr. 1 adresată de un operator economic interesat şi anume: „Referitor la următoarea cerinţa din caietul de sarcini: «Certificatul de calibrare al camerei va include următoarele informaţii: (...) - Numărul de serie dat obiectivului de producătorul camerei; (...)», ţinând cont de formele foarte diversificate în care pot fi emise aceste certificate de către diferiţi producători şi având în vedere că sistemul de cameră propus este alcătuit din 8 camere individuale cu funcţii diferite, fiecare dintre ele având un singur obiectiv, vă rugăm să acceptaţi ca în certificatul de calibrare prezentat să apară numărul de 20
serie dat pentru fiecare dintre camerele individuale menţionate, în locul numărului de serie dat obiectivului. Facem precizarea că numărul de serie pentru camera este comun cu cel pentru obiectiv. De asemenea, menţionăm că certificatul este emis de către producătorul camerei”, autoritatea contractantă a menţionat în cadrul răspunsului 1 că îşi menţine cerinţa. În cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a menţionat că „acceptă să apară numărul de serie pentru fiecare dintre camerele individuale menţionate, în locul numărului de serie dat obiectivului, în cazul în care acesta nu este disponibil”. În adresa nr. 10/27.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 2116/27.01.2016, contestatoarea S.C. AFT DESIGN S.R.L. a menţionat următoarele: „am constatat şi achiesat la completarea răspunsului”. Constatând că, în prezent, procedura de atribuire este suspendată iar poziţia autorităţii contractante exprimată în cadrul punctului de vedere în legătura cu critica analizată nu poate face obiectul unei clarificări în acest sens, pe care autoritatea să o aducă la cunoştinţa tuturor operatorilor economici interesaţi de procedură, Consiliul va admite această critică şi va obliga autoritatea contractantă ca, după reluarea procedurii de atribuire, pentru respectarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei stipulate de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006 să publice în SEAP modul în care înţelege să corecteze răspunsul 1 din cadrul Clarificării 26. În continuare, Consiliul procedează la analiza unitară a criticilor formulate de contestatoare referitoare la răspunsurile 2, 3, 4 şi 5 ale autorităţii contractante, menţionate în cadrul Clarificării nr. 26. Răspunzând întrebării nr. 2 adresată de un operator economic interesat şi anume: „Referitor la următoarea cerinţă din caietul de sarcini: «Certificatul de calibrare al camerei va include următoarele informaţii: (...) - Distorsiunea radială simetrică în microni la intervale care nu depăşesc 10 milimetri în distanţă radială; - Fiecare dintre cele patru semi-diagonale relativ la axa celei mai bune simetrii», ţinând cont de formele foarte diversificate în care pot fi emise aceste certificate de către diferiţi producători şi în conformitate cu articolul 35 din OUG 34/2006, vă rugăm să acceptaţi ca fiind îndeplinite cerinţele de mai sus printr-o menţiune din certificatul de calibrare care atestă că sistemul de camera «is within geometric accuracy» (se încadrează în acurateţea geometrică), respectiva menţiune demonstrând implicit acoperirea celor 2 cerinţe amintite. Un alt argument pentru care ar trebui considerate îndeplinite cerinţele menţionate este acela că certificatul este emis de către producătorul camerei, acoperind astfel următoarea cerinţă din caietul de sarcini: «Distorsiunea radială măsurată se va încadra în limita stabilită de producător pentru tipul specific de obiectiv»”,autoritatea contractantă a menţionat în cadrul răspunsului 2 că îşi menţine cerinţa motivat de faptul că aceasta nu reprezintă „impunerea unei certificări specifice, ci 21 / 25
defineşte performanţele şi/sau cerinţele funcţionale care sunt descrise în Caietul de sarcini, cap. A.1.2”. De asemenea, în cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a arătat că îşi menţine cerinţa motivat de faptul că aceasta nu reprezintă impunerea unei certificări specifice, ci defineşte performanţe şi/sau cerinţele funcţionale care sunt descrise în caietul de sarcini cap. A.1.2; Precizarea «is within geometric accuracy» (se încadrează în acurateţea geometrică) este o precizare generică şi nu poate înlocui cerinţa ca certificatul de calibrare a camerei să includă distorsiunea radiată simetrică în microni la intervale care nu depăşesc 10 mm în distanţa radiată. Precizăm ca aceste prevederi sunt definite la paginile 5- 7 din Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 583/12.12.2009 prin care se aprobă Specificaţiile tehnice pentru realizarea ortofotoplanului digital scara 1:5000”. Răspunzând întrebării nr. 3 adresată de un operator economic interesat şi anume: „Referitor la următoarea cerinţă din caietul de sarcini: «Certificatul de calibrare al camerei va include următoarele informaţii: (…) - Datele de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv, oferite de producător la data producerii sau ulterior reglării optice a obiectivului; (…)»”, în conformitate cu articolul 35 din OUG 34/2006, ţinând cont de formele foarte diversificate în care pot fi emise aceste certificate de către diferiţi producători şi de faptul că rezoluţia radială şi tangenţială pentru obiective pot fi calculate în funcţie de distanţa focală a lentilei şi de lungimea de undă a radiaţiei (în acest caz, lumina vizibilă), vă rugăm să acceptaţi ca fiind îndeplinită cerinţa de mai sus prin prezentarea în certificatul de calibrare a distanţei focale a lentilei şi menţiunea că sistemul de camera fotogrammetrică «is within geometric accuracy» (se încadrează în acurateţea geometrică)”, autoritatea contractantă a menţionat în cadrul răspunsului 3 că îşi menţine cerinţa „motivat de faptul că aceasta nu reprezintă „impunerea unei certificări specifice, ci defineşte performanţele şi/sau cerinţele funcţionale care sunt descrise în Caietul de sarcini, cap. A.1.2”. De asemenea, în cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a arătat că „precizarea «is within geometric accuracy» (se încadrează în acurateţea geometrică) este o precizare generică şi nu poate înlocui cerinţa ca certificatul de calibrare a camerei să includă datele de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv, oferită de producător la data producerii sau ulterior reglării optice a obiectivului”. Răspunzând întrebării nr. 4 adresată de un operator economic interesat şi anume: „Referitor la următoarea cerinţă din caietul de sarcini: «Certificatul de calibrare al camerei va include următoarele informaţii: (…) 22
- Un document de atestare a eliminării distorsiunii obiectivului in imaginea digitală finală. (…)», în conformitate cu articolul 35 din OUG 34/2006 şi ţinând cont de formele foarte diversificate în care pot fi emise aceste certificate de către diferiţi producători, vă rugăm să acceptaţi ca fiind îndeplinita cerinţa de mai sus printr-o menţiune din certificatul de calibrare care atestă ca sistemul de camera «is within geometric accuracy» (se încadrează în acurateţea geometrică), în acest caz nefiind necesar un document de atestare a eliminării distorsiunii obiectivului in imaginea digitală finală, deoarece distorsiunea se găseşte în limitele producătorului. Menţionăm de asemenea că eliminarea distorsiunii obiectivului se realizează şi cu ajutorul softului de procesare a datelor fotografice propus de către ofertant, în acest caz fiind folosite chiar imaginile realizate pentru proiect în condiţiile existente la momentul efectuării zborului”, autoritatea contractantă a menţionat în cadrul răspunsului 4 că îşi menţine cerinţa motivat de faptul că aceasta nu reprezintă „impunerea unei certificări specifice, ci defineşte performanţele şi/sau cerinţele funcţionale care sunt descrise în Caietul de sarcini, cap. A.1.2”. De asemenea, în cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a arătat că „precizarea «is within geometric accuracy» (se încadrează în acurateţea geometrică) este o precizare generică şi nu poate înlocui cerinţa ca certificatul de calibrare a camerei să includă datele de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv, oferită de producător la data producerii sau ulterior reglării optice a obiectivului”. Răspunzând întrebării nr. 5 adresată de un operator economic interesat şi anume: „Referitor la următoarea cerinţă din caietul de sarcini: «Certificatul de calibrare al camerei va include următoarele informaţii: (…) - Numele si adresa centrului de calibrare; (…)», în conformitate cu articolul 35 din OUG 34/2006 şi ţinând cont de formele foarte diversificate în care pot fi emise aceste certificate de către diferiţi producători, vă rugăm să acceptaţi şi certificate de calibrare care să nu includ adresa centrului de calibrare”, autoritatea contractantă a menţionat în cadrul răspunsului 5 că îşi menţine cerinţa motivat de faptul că aceasta nu reprezintă „impunerea unei certificări specifice, ci defineşte performanţele şi/sau cerinţele funcţionale care sunt descrise în Caietul de sarcini, cap. A.1.2”. De asemenea, în cadrul punctului de vedere nr. 728/14.01.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 1043/14.01.2016, autoritatea contractantă a arătat că „îşi menţine cerinţa pe baza faptului că prin furnizarea atât a numelui cât şi a adresei centrului de calibrare se garantează emiterea unui certificat de calibrare care asigură autoritatea contractantă de realizarea în parametrii de calitate a livrabilelor solicitate prin caietul de sarcini. Autoritatea contractantă nu a cerut un anumit format de certificat de calibrare al camerei ci a cerut un certificat de calibrare care 23 / 25
să includă un set de informaţii descriptive ce caracterizează camera folosită”. În susţinerea punctului de vedere autoritatea contractantă a anexat exemple de certificate de calibrare emise de către organisme diferite pentru diverse camere fotogrammetrice şi a menţionat că „nu s-a impus o distanţă focală sau date de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv sau coordonatele punctului principal X_ppa şi Y_ppa ci s-a cerut certificarea de către producător sau un alt centru de calibrare autorizat a valorilor caracteristicilor pentru camera utilizată”. Analizând răspunsurile 2, 3, 4 şi 5 ale autorităţii contractante, menţionate în cadrul Clarificării nr. 26, Consiliul constată că prin acestea autoritatea contractantă nu a modificat prevederi ale caietului de sarcini menţinând cerinţele iniţiale. Consiliul apreciază că purtarea unei corespondenţe de clarificare a documentaţiei de atribuire cu autoritatea contractantă nu are ca efect prelungirea perioadei legale de formulare a contestaţiei împotriva prevederilor documentaţiei de atribuire sau decalarea datei de la care începe să curgă aceasta. Dacă s-ar admite interpretarea contrară, în sensul că orice solicitare de clarificări privind documentaţia de atribuire duce la prelungirea termenului de atac al documentaţiei, s-ar ajunge la eludarea termenului de contestare impus de legiuitor. Legiuitorul nu dispune în mod expres faptul că o solicitare de clarificări întrerupe şi nici nu suspendă termenul de depunere a contestaţiei în conformitate cu principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. De altfel, în acest sens a fost emis şi Ordinul ANRMAP nr. 171/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 328/15.05.2012, prin care se arată că documentaţia de atribuire nu poate fi modificată prin răspunsurile date de autoritatea contractantă solicitărilor de clarificări, iar dacă totuşi s-a procedat la astfel de modificări, numai aceste modificări pot fi contestate în termenul prevăzut de art. 2562 din OUG nr. 34/2006. Contestatoarea cunoştea aspectele reclamate referitoare la informaţiile pe care trebuie să le conţină certificatul de calibrare al camerei, şi anume: - „Distorsiunea radială simetrică în microni la intervale care nu depăşesc 10 milimetri în distanţă radială”; - „Fiecare dintre cele patru semi-diagonale relativ la axa celei mai bune simetrii”; - „Datele de rezoluţie radială şi tangenţială pentru obiectiv, oferite de producător la data producerii sau ulterior reglării optice a obiectivului; - „Un document de atestare a eliminării distorsiunii obiectivului în imaginea digitală finală”; - „Numele şi adresa centrului de calibrare”, încă de la data de 25.09.2015, data publicării în SEAP a Anunţului de participare nr. 163061/25.09.2015, aceste cerinţe regăsindu-se la paginile 10 – 11 ale Caietului de sarcini încărcat în SEAP sub denumirea „LIDAR_CS revizuit”, astfel încât trebuia să manifeste o minimă diligenţă şi să atace în termenul legal cerinţele în discuţie, dacă dorea prezentarea 24
unui certificat de calibrare care să nu conţină toate informaţiile mai sus menţionate, neputând fi reţinut niciun motiv legal pentru depăşirea termenului impus de ordonanţă. Altfel, acest termen legal ar ajunge să fie lipsit de orice fel de efect şi, în acest fel, deturnat textul legii, dacă sub acoperirea unei adrese de solicitare de clarificări operatorul economic ar putea să conteste ulterior prevederile din documentaţie, invocând curgerea termenului de la răspunsul primit. În consecinţă, Consiliul constată că răspunsurile 2, 3, 4 şi 5 ale autorităţii contractante, menţionate în cadrul Clarificării nr. 26, nu constituie documente de natură să repună contestatoarea în termenul de a contesta prevederile caietului de sarcini publicat în SEAP odată cu anunţul de participare, astfel încât Consiliul va respinge ca tardive criticile formulate de contestatoare referitoare la răspunsurile 2, 3, 4 şi 5 ale autorităţii contractante, menţionate în cadrul Clarificării nr. 26, întrucât prin prezenta contestaţie contestatoarea tinde la modificarea unor prevederi menţionate în caietul de sarcini, aceasta în condiţiile în care prin răspunsurile la clarificări autoritatea contractantă nu a modificat acele dispoziţii ale caietului de sarcini, menţinând cerinţele iniţiale. Concluzionând, Consiliul constată că o parte din criticile formulate de contestatoare sunt întemeiate, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va admite în parte contestaţia formulată de SC AFT DESIGN SRL şi va obliga autoritatea contractantă, ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentaţia de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru depunerea ofertelor şi să aplice dispoziţiile art. 501 din OUG nr. 34/2006. În temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind „anularea procedurii de atribuire în conformitate cu prevederile imperative ale art. 179 alin. (4) şi (5), coroborate cu art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) din OUG 34/2006, ca urmare a modificării Fişei de date prin publicarea eratei numărul 83792/01.01.2016”. În baza art. 278 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă, Consiliul va dispune continuarea procedurii de achiziţie publică, cu respectarea celor decise. PREŞEDINTE COMPLET Ana - Magdalena RADU MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET Daniela ŢENESCU Daniela UIFĂLEAN Redactată în 4 exemplare originale, conţine 25 pagini. 25 / 25
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.