Decizie 1206/2025
Decizie CNSC2025_1206_2025_Decizie_1206.pdf, BO2025_1206_2025_BO2025_1206.pdf
Document CNSC
ACI CLUJ SA în contradictoriu cu MUNICIPIUL ALBA IULIA
Decizia CNSC nr. 1206/C8/992 din 06.05.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „PROIECTARE ȘI EXECUȚIE DE LUCRĂRI PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: „CONSORȚIUL REGIONAL PENTRU SUPORT ÎN CARIERĂ, EDUCAȚIE NONFORMALĂ, DUALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ ALBA", s-a solicitat Consiliului să dispună: - anularea raportului procedurii nr. 8098/27.01.2025, comunicării privind rezultatul procedurii nr. 8378/27.01.2025 și a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara conformă și câștigătoare oferta depusă de asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL-SDC PROIECT SRL; - anularea tuturor actelor întocmite subsecvent raportului procedurii nr. 8098/27.01.2025; - obligarea autorității contractante să reia procedura de atribuire, să reevalueze oferta depusă de asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL - SDC PROIECT SRL, iar ca urmare a reevaluării, să stabilească și să comunice un nou rezultat al procedurii, să emită un nou raport al procedurii de atribuire, cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contesta…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în principiu, cererea de intervenție. Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, invocată de autoritatea contractantă și intervenientă. Admite contestația formulată de ACI CLUJ SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ALBA IULIA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze oferta depusă de GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente, privind modul de acordare punctaj la factorii de evaluare „Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate)” și „Perioada de garanție a lucrărilor”. Pagina 3 din 4Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1206_2025_Decizie_1206.pdf, BO2025_1206_2025_BO2025_1206.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1206/C8/992 Data: 06.05.2025 Prin contestația nr. 1658/26.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 19605/27.03.2025, formulată de ACI CLUJ SA, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Dorobanților nr. 70, județul Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J12/200/1991, având CUI 200513, reprezentată legal Peciu Florianu Dorel, împotriva raportului procedurii nr. 8098/27.01.2025 și comunicării privind rezultatul procedurii nr. 8378/27.01.2025, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente și conexe acestora emise de MUNICIPIUL ALBA IULIA, cu sediul în localitatea Alba-Iulia, str. Moților nr. 5A, județul Alba, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „PROIECTARE ȘI EXECUȚIE DE LUCRĂRI PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: „CONSORȚIUL REGIONAL PENTRU SUPORT ÎN CARIERĂ, EDUCAȚIE NONFORMALĂ, DUALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ ALBA", s-a solicitat Consiliului să dispună: - anularea raportului procedurii nr. 8098/27.01.2025, comunicării privind rezultatul procedurii nr. 8378/27.01.2025 și a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara conformă și câștigătoare oferta depusă de asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL-SDC PROIECT SRL; - anularea tuturor actelor întocmite subsecvent raportului procedurii nr. 8098/27.01.2025; - obligarea autorității contractante să reia procedura de atribuire, să reevalueze oferta depusă de asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL - SDC PROIECT SRL, iar ca urmare a reevaluării, să stabilească și să comunice un nou rezultat al procedurii, să emită un nou raport al procedurii de atribuire, cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație și potrivit legislației aplicabile. Pagina 1 din 4
Prin cererea de intervenție voluntară fără număr de înregistrare din data de 07.04.2025, înregistrată la Consiliu Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 22731/08.04.2025, formulată GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, în calitate de lider al asocierii GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL- SDC PROIECT SRL, cu sediul în sat Cristești, comuna Cristești, str. Geiger nr. 1/E, C1- Clădire administrativă, parter, birourile P1, și P9, județ Mureș și punctul de lucru în municipiul Sibiu, str. Hegel nr. 4, județul Sibiu, adresa aleasă în vederea comunicării actelor de procedură, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J26/2103/2017,
având CUI 38570459, reprezentată legal prin Attila Csongvay și convențional prin Cabinet avocat Mihalache Victor Daniel, cu sediul profesional în București, str. Nicolae Constantinescu nr.10, bl. 11A, sc. 2, ap. 24,sector 1, s-a solicitat Consiliului să dispună: - în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/ 2016, încuviințarea în principiu a cererii de intervenție; - respingerea cererii de repunere în termen; - admiterea excepției tardivității contestației; - pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată ACI CLUJ SA; - menținerea tuturor actelor autorității contractante care au fost atacate prin contestația formulată ACI CLUJ SA, inclusiv raportul procedurii de atribuire nr. 8098/27.01.2025 și comunicările transmise ofertanților; - admiterea cererii de intervenție; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauza. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în principiu, cererea de intervenție. Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, invocată de autoritatea contractantă și intervenientă. Admite contestația formulată de ACI CLUJ SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ALBA IULIA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze oferta depusă de GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente, privind modul de acordare punctaj la factorii de evaluare „Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate)” și „Perioada de garanție a lucrărilor”. Pagina 3 din 4
Pe cale de consecință, respinge cererea de intervenție formulată de GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Include transcrieri ale paginilor scanate, verificate vizual cu asistență AI. Notele dintre paranteze drepte sunt explicații editoriale; pasajele tăiate sau ilizibile nu sunt completate. Verificați textul și tabelele în PDF-ul original.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..../C8/...... Data: ....... Prin contestația nr. ......, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., formulată de ....., cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Dorobanților nr. 70, județul Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J12/200/1991, având CUI 200513, reprezentată legal Peciu Florianu Dorel, împotriva raportului procedurii nr. 8098/27.01.2025 și comunicării privind rezultatul procedurii nr. 8378/27.01.2025, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente și conexe acestora emise de MUNICIPIUL ALBA IULIA, cu sediul în localitatea Alba-Iulia, str. Moților nr. 5A, județul Alba, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „PROIECTARE ȘI EXECUȚIE DE LUCRĂRI PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: „CONSORȚIUL REGIONAL PENTRU SUPORT ÎN CARIERĂ, EDUCAȚIE NONFORMALĂ, DUALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ ALBA", s-a solicitat Consiliului să dispună: - anularea raportului procedurii nr. 8098/27.01.2025, comunicării privind rezultatul procedurii nr. 8378/27.01.2025 și a proceselor verbale de evaluare, în ceea ce privește decizia autorității contractante de a declara conformă și câștigătoare oferta depusă de asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL-SDC PROIECT SRL; - anularea tuturor actelor întocmite subsecvent raportului procedurii nr. 8098/27.01.2025; - obligarea autorității contractante să reia procedura de atribuire, să reevalueze oferta depusă de asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL - SDC PROIECT SRL, iar ca urmare a reevaluării, să stabilească și să comunice un nou rezultat al procedurii, să emită un nou raport al procedurii de atribuire, cu luarea în considerare a motivelor prezentate în prezenta contestație și potrivit legislației aplicabile. Prin cererea de intervenție voluntară fără număr de înregistrare din data de 07.04.2025, înregistrată la Consiliu Național de Soluționare a Pagina 1 din 69
Contestațiilor cu nr. 22731/08.04.2025, formulată GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, în calitate de lider al asocierii GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL- SDC PROIECT SRL, cu sediul în sat Cristești, comuna Cristești, str. Geiger nr. 1/E, C1- Clădire administrativă, parter, birourile P1, și P9, județ Mureș și punctul de lucru în municipiul Sibiu, str. Hegel nr. 4, județul Sibiu, adresa aleasă în vederea comunicării actelor de procedură, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J26/2103/2017, având CUI 38570459, reprezentată legal prin Attila Csongvay și convențional prin Cabinet avocat Mihalache Victor Daniel, cu sediul
profesional în București, str. Nicolae Constantinescu nr.10, bl. 11A, sc. 2, ap. 24,sector 1, s-a solicitat Consiliului să dispună: - în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/ 2016, încuviințarea în principiu a cererii de intervenție; - respingerea cererii de repunere în termen; - admiterea excepției tardivității contestației; - pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată .....; - menținerea tuturor actelor autorității contractante care au fost atacate prin contestația formulată ....., inclusiv raportul procedurii de atribuire nr. 8098/27.01.2025 și comunicările transmise ofertanților; - admiterea cererii de intervenție; - în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauza. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ....., în calitate de operator economic participant la procedura de licitație deschisă, clasat pe locul al doilea, cu un 98,71 puncte, critică decizia autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta depusă de GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL, cu 100 de puncte, apreciind că evaluarea acestei oferte s-a făcut în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Aceasta prezintă istoricul procedurii arătând că urmare a deciziei nr. 490/C8/349 din data de 27.02.2025, la data de 20.03.2025, autoritatea contractantă i-a comunicat documentele solicitate, astfel că, în termenul legal de contestare calculat începând cu data primirii accesului la toate documentele a formulat prezenta contestație. În continuare, prezintă încadrarea stării de fapt în temeiul de drept: 1. Oferta prezentată de asocierea Geiger nu îndeplinește cerințele de calificare și selecție privind experiența similară și totodată nu au fost prezentate documentele prevăzute în documentația de atribuire pentru terțul susținător. Arată că din documentele care i-au fost puse la dispoziție de către autoritatea contractantă nu rezultă modalitatea efectivă prin care Pagina 3 din 69
motivele pentru care s-a stabilit că asocierea Geiger îndeplinește toate criteriile de selecție impuse. Aceasta precizează că nu rezultă îndeplinirea cerinței din fișa de date privind clasa de importanță C a clădirilor. Conform FDA: "Se considera lucrări similare din punct de vedere al complexității si/sau utilității lucrări de construcție/reabilitare modernizare clădiri având minim categoria de importanta C normala." Cu toate că nu se constată existența angajamentul de susținere tehnică și nici modalitatea concretă de susținere, comisia de evaluare ia în considerare contractul de experiență similară pus la
dispoziție de către Geiger Schlusselfertigbau GmbH&Co.KG, și fără a dovedi îndeplinirea cerinței privind clasa de importantă a construcției „C". Arată că o altă eroare a autorității contractante în legătură cu stabilirea îndeplinirii cerințelor de calificare și selecție cu privire la asocierea Geiger se regăsește în cadrul procesului-verbal de evaluare a documentelor DUAE, unde la pagina 18, se regăsește calculul făcut de autoritate privind media cifrei de afaceri a ofertantului lider - GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, unde în mod evident este o eroare de calcul, media cifrei de afaceri este de 63.931.886,34 lei, nu 95.897.828 cum greșit menționează autoritatea contractantă. Tot în ceea ce privește terțul susținător Geiger Schlusselfertigbau GmbH&Co.KG, arată că acesta se declară IMM, dar în același timp are o cifră de afaceri de peste 700.000.000 lei conform declarațiilor din alte secțiuni, apoi, potrivit procesului-verbal de evaluare a documentelor suport DUAE, la pagina 14-secţiunea de verificare a înscrieri într-un registru profesional relevant sau registrul comerțului în tara de origine, se arată că Geiger Schlusselfertigbau GmbH&Co.KG nu are asociați persoane juridice. 2. Modalitatea prin care autoritatea contractantă a evaluat și a acordat punctaj maxim ofertei depuse de asocierea Geiger este nelegală Aceasta observă că încă de la începutul evaluării propunerilor tehnice depuse de asocierea Geiger, comisia de evaluare a semnalat lipsuri și neconformități ale propunerii tehnice și a adresat ofertantului solicitări de clarificări. Astfel, în legătură cu neconformitățile identificate de comisia de evaluare în propunerea tehnică a asocierii Geiger: A. Deși comisia a semnalat numeroase neconformități și la nivelul cerinței „Abordarea și Metodologia de executare a activităților" a acordat punctaj maxim acestui factor de evaluare. În ceea ce privește factorul Planul de Management al Calităţii (PMC) În opinia sa, comisia de evaluare a acordat în mod nejustificat punctaj maxim acestui subfactor-7 puncte, apreciind că Planul de Management al Calității este foarte bine adaptat la caracteristicile specifice ale contractului de lucrări și este corelat cu metodologia de executare a lucrărilor. Or, în realitate, descrierea lucrărilor este una neconformă, acest aspect rezultând din clarificările solicitate. De asemenea, întrucât s-au evidențiat mai multe neconformități de către autoritatea contractantă indicând chiar că oferta este cel puțin parțial copiată, iar documentele necorelate între ele (deoarece nu se poate accepta ca într-un document să fie informații corecte, iar în altul informații eronate dar ele să fie totodată considerate corelate), rezultă că Pagina 5 din 69
Planul de Management al calității nu este foarte bine adaptat la caracteristicile specifice ale contractului și nu este corelat cu metodologia de executare a lucrărilor. a) Planul de Management al calității nu acoperă toate activitățile solicitate prin contract Arată că încă de la începutul documentului „Planul de management al calității", care începe la pagina 177 a propunerii tehnice şi se regăsește în secțiunea 01 - Obiect, scop și domeniu de aplicare, se
constată că, în cadrul serviciilor prezentate, lipsește menționarea activității de certificare energetică și audit energetic. b) Planul de Management al calității folosește standarde și acte normative care nu mai sunt în vigoare, abrogate sau înlocuite În cadrul secțiunii referitoare la scopul planului şi la reglementările legale aplicabile, sunt enumerate standardele privind cerințele de calitate SR EN ISO, inclusiv 45001:2018. Subliniază, însă, că acest standard a fost abrogat, fiind înlocuit de noul standard 45001:2023. De asemenea, menționează că Normativul NE 012/2-2010, indicat la pag. 183, prima linie, și care reglementa execuția lucrărilor de beton, beton armat și beton precomprimat, a fost în vigoare începând cu 19 ianuarie 2011, însă a fost abrogat la 15 februarie 2023 prin Ordinul nr. 28/2023. c) Planul de Management al calității nu este corelat cu structura echipei - modul de acces la specialiști: Arată că la pagina 198, în secțiunea dedicată structurii echipei de Proiectare, poziția „Expert cheie nr. 1 - Manager proiect" include, printre atribuții, și „asigurarea controlului schimbărilor aprobate prin proiect", iar la pagina 979, poziția de manager de proiect este ocupată de o persoană ale cărei responsabilități sunt definite ca „organizează și supraveghează execuția lucrărilor, relaționează cu persoanele../”. De asemenea, în Planul calității, poziția de Expert cheie nr. 6 este atribuită unui inginer proiectant pentru instalații sanitare, termice, de gaz şi HVAC, în timp ce în documentul de la pagina 979, poziția 6 este desemnată pentru un inginer proiectant specializat în HVAC și instalații electrice; pentru specializarea instalații de gaz se adaugă o poziție suplimentară, respectiv poziția 7 din același document. O altă discrepanță se regăsește în ceea ce privește personalul de execuție menționat în Planul de management al calității - poziția „executant lucrări expert non-cheie nr. 3" este desemnat un inginer instalații, pe când în lista de personal de la pagina 979 apar două poziții: una pentru un inginer de instalații termice, sanitare şi de ventilare/climatizare și, ulterior, poziția 13 pentru un inginer de execuție atestat ANRE, precum și poziția 15 pentru o persoană atestată ANRE. d) Planul de Management al calității nu corelează corect avizele/ autorizările/atestările: Arată că în oferta tehnică a executantului nu se regăsesc detalii referitoare la deținerea și respectarea cerințelor autorizării AGFR sau a standardului ISO 50001, ambele fiind esențiale pentru executarea lucrărilor. Referitor la autorizația ANRE, se menționează exclusiv categoria Be- pentru execuția lucrărilor, nu se menționează partea de proiectare a acestora, pentru care este necesară autorizația Bp și nu se face nicio Pagina 7 din 69
referire la autorizațiile ANRE obligatorii persoanelor juridice care execută lucrările de gaze naturale. Referitor la autorizarea ISCIR, în Planul de management se menționează doar cea referitoare la efectuarea lucrărilor la aparate consumatoare de combustibil solid, lichid sau gazos, omisiunea constând în faptul că nu se specifică necesitatea autorizării ISCIR pentru echipamentele de ridicat, deși, pentru această parte de lucrare, a fost desemnat subcontractantul IFMA SA, care îndeplinește această obligație.
e) Planul de Management al calității nu este corelat cu Graficul de execuție prezentat la pagina 974 din propunerea tehnică De exemplu, arată că potrivit PMC la pagina 2201 - secțiunea 2.7.8.3, termenul de execuție a contractului pentru Etapa 2 (execuția lucrărilor) prevede ca, în stadiul 1 - realizarea organizării execuției lucrărilor - să se efectueze în termen de 15 zile de la data înscrisă în ordinul de începere. în schimb, graficul de execuție de la pagina 974 arată că stadiul 1 - Organizare de șantier se desfășoară în intervalul 06.05.2025 - 19.05.2025, adică în 13 zile calendaristice. f) Absența mențiunii subcontractanților Arată că la pagina 216 a PMC, la secțiunea 2.7.4.1 privind identificarea şi evaluarea subcontractanților, se remarcă absența mențiunii subcontractanților Idea Instal SRL, Damian Grup SRL, SERVELECT SRL și EXPERT ENERGY SRL. Subliniază că planul calității cuprinde doar aspecte generale, iar părțile detaliate sunt incomplete și necorelate cu celelalte documente ale ofertei. În concluzie, PMC este unul parțial, total necorelat, nicidecum nu este un plan de punctai maxim, ci din contrăm un plan care ar trebui să fie serios depunctat, ba chiar la limita acceptabilității. Î n ceea ce privește corelarea cu subfactorul Graficul general de realizare a investiției publice/etapele realizate, responsabilitățile pentru execuție/gestionarea/controlul calității și resursele utilizate, arată că, în esență, comisia de evaluare a acordat în mod nejustificat punctaj maxim acestui subfactor- 6 puncte Susține că există multiple necorelări şi inconsecvențe între documentele tehnice din propunerea ofertantului, evidențiind deficiențe semnificative în planificarea şi alocarea resurselor. a) Necorelarea dintre graficul de realizare a lucrărilor şi cel valoric: Graficul de realizare a lucrărilor de la pagina 974 nu este aliniat cu graficul valoric din cadrul graficului financiar; în propunerea tehnică, organizarea de șantier începe după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, la finalizarea elaborării proiectului tehnic (faza PT), în schimb, în graficul valoric, organizarea de șantier este prevăzută în aceeași lună în care este alocată o treime din valoarea proiectului tehnic. Totodată, arată că niciunul dintre grafice nu prevede perioada de menținere a organizării de șantier și cheltuielile conexe, conform normelor în vigoare. b) Omisiuni în graficul de realizare: Graficul de execuție de la pagina 974 nu include toate activitățile necesare planificării, cum ar fi: obținerea avizelor și acordurilor; certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor; documentația privind comportarea/exploatarea în timp; documentația Pagina 9 din 69
pentru obținerea autorizației de funcționare ISU; documentația post- execuție; verificarea proiectului etc. De asemenea, lipsesc activități esențiale din organizarea de șantier pe durata execuției, precum: asigurarea utilităților - branșamente, rețele exterioare; perioadele de verificare și asigurare a calității; informare și publicitate. c) Neconcordanțe cu metodologia de execuție: Graficul de execuție nu respectă metodologia de lucru, existând activități programate în perioade neadecvate.
d) Ignorarea zilelor nelucrătoare și a perioadei reci: Graficul nu ia în calcul zilele libere legale și perioada rece, în ciuda mențiunii din documentație privind sistarea lucrărilor în acest interval. e) Deficiențe în structura graficului de realizare a investiției: Graficul de execuție nu are o structură care să permită corespondența clară cu activitățile descrise în metodologia propusă f) Inadecvarea resurselor alocate: în metodologie, la pagina 149, pentru activitatea „Sport în aer liber" sunt enumerate numeroase categorii de forță de muncă (asfaltatori, betoniști, dulgheri, fierari- betoniști, muncitori necalificați etc.) și utilaje necesare (autobasculante, excavatoare, cilindri compactori, motocompresoare etc.), în schimb, pentru activitatea corespunzătoare din graficul de execuție („Trotuare și spații pentru sport", linia 55), sunt alocate doar 1 utilaj și 10 muncitori, ceea ce este insuficient și neconform cu metodologia. Mai mult, nicio persoană nominalizată în Planul de Management al Ofertei (PMO) sau în lista de specialiști nu se regăsește în graficul de realizare. Pentru fiecare activitate de execuție a lucrărilor de structură şi arhitectură este definit doar „1 utilaj + mică mecanizare", fără detalierea echipamentelor necesare. De asemenea, în cazul lucrărilor de finisaje interioare, nu se specifică utilizarea vreunui utilaj adecvat. Î n privința subfactorului nivelul de detaliu pentru care se acorda punctaj maxim arată că nivelul de detaliu nu este unul superior și nu facilitează înțelegerea propusă pentru managementul calității în contract la toate stadiile de punere în operă a documentației. În legătură cu acest aspect, arată că el reiese din solicitarea de clarificări formulată de autoritatea contractantă - "Utilitățile ce vor fi afectate de execuția lucrărilor se vor reloca prin grija beneficiarului dacă va fi cazul", în condițiile în care potrivit documentației de atribuire relocarea utilităților se face de către executant. B. Comisia a acordat în mod nejustificat punctaj maxim se pentru factorul de evaluare "Perioada de garanție a lucrărilor" Contestatoarea arată că pentru a se veridica demonstrarea garanției ofertate, astfel încât aceasta să nu fie doar la nivel declarativ, ar fi fost necesar ca autoritatea contractantă să verifice și corelarea cu termenul de garanție acordat echipamentelor, prin verificarea Fișelor tehnice depuse. Fișele tehnice depuse nu doar că sunt incomplete atât din punct de vedere fizic, cât și ca format, dar nici nu conțin informații tehnice relevante. Mai mult decât atât, există inconsecvențe evidente în detaliile tehnice prezentate. Pagina 11 din 69
În plus, subliniază faptul că Planul de Management al calității lucrării nu include niciun paragraf referitor la gestionarea lucrărilor în perioada de garanție și nu conține nicio mențiune privind garanția extinsă. De asemenea, arată că începând cu pagina 1354, sunt prezentate măsuri generale referitoare la perioada de garanție, însă acestea nu acoperă în mod unitar toate lucrările executate. Mai mult, ofertantul prezintă liste de garanții doar pentru doi dintre cei cinci subcontractanți
implicați în execuția lucrărilor, fără a oferi informații cu privire la ceilalți trei. Autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări în legătură cu perioada de garanție aferentă unor instalații esențiale, precum cele de gaze, pentru care subcontractantul declarat este Euroconfort SRL, sau în ceea ce privește ascensorul, pentru care fișa tehnică nr. 18 nu conține detalii relevante, în ciuda faptului că există un subcontractant desemnat, IFMASA. C. Comisia de evaluare ar fi trebuit să solicite clarificări suplimentare ofertantului asocierea Geiger în legătură cu valoarea serviciilor de proiectare și valoarea lucrărilor de execuție din oferta sa pentru a se asigura că oferta nu conține un preț neobișnuit de scăzut în ceea ce privește prețul ofertat pentru execuția lucrărilor Arată că asistența tehnică din partea proiectantului trebuie acordată în conformitate cu prevederile legale pe întreaga durată a execuției lucrărilor, precum și pe perioada de garanție aferentă acestora. În cazul ofertei contestate, garanția este una extinsă, ceea ce impune o alocare corespunzătoare a resurselor necesare. În acest context, susține că valoarea costurilor incluse în ofertă nu acoperă activitățile necesare pe durata garanției extinse, dar acestea sunt și neobișnuit de scăzute chiar și pentru perioada de asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor. Analizând propunerea tehnică a ofertantului, la pagina 2067, în cadrul documentului „Declarație privind termenul de realizare a contractului", se regăsesc următoarele termene: Prestarea serviciilor DTOE/DTAC etc. - 2 luni; Prestarea serviciilor PT-2 luni, Prestarea serviciilor de asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor - 16 luni Prestarea activităților de asistență tehnică pe perioada de garanție a lucrărilor - 60 luni, Termenul de execuție a lucrărilor -16 luni. Dacă ofertantul a inclus costurile aferente asistenței tehnice pe perioada de garanție în cheltuielile indirecte, acestea ar trebui corelate cu costurile asistenței tehnice pe durata execuției lucrărilor. Raportând valoarea declarată pentru această activitate - 68.500,00 lei - la perioada de execuție de 16 luni, rezultă un cost de doar 4.281,25 lei/lună. Subliniază că această valoare este extrem de redusă, având în vedere că proiectantul lucrării este o societate cu sediul în Cluj-Napoca (conform documentelor depuse, Document suport DUAE 1, începând cu pagina 182), în timp ce lucrarea se desfășoară în Alba Iulia. Această discrepanță ridică semne de întrebare asupra fezabilității reale a angajamentelor asumate de ofertant. Apreciază că autoritatea contractantă în procesul său de evaluare a propunerilor financiare ar fi trebuit să clarifice situația și să formuleze o Pagina 13 din 69
solicitare de clarificări suplimentară cu privire la propunerea financiară depusă de Asocierea Geiger. Totodată, subliniază faptul că oferta totală a asocierii Geiger reprezintă 80% din valoarea estimată a achiziției, adică fix pragul prevăzut de lege pentru prețul neobișnuit de scăzut, iar acest lucru nu a ridicat semne de întrebare autorității, mai ales în contextul în care Autoritatea nici nu a clarificat cu ofertantul cuantificarea valorică a omisiunilor din oferta sa tehnică
Adaugă celor menționate deja că ofertantul a declarat o cotă de indirecte la nivel de 6%, în condițiile în care terțul susținător este o societate cu sediul în Germania. În Angajamentul de susținere-Anexa 1 terțul susține că va pune la dispoziția asocierii. Acest personal nu se regăsește în lista de specialiști, nu este menționat în Planul de Control al Calității şi nu este inclus în costuri, ceea ce indică faptul că angajamentul ofertantului este unul pur declarativ, fără o acoperire reală în resursele financiare alocate. Subliniază că salariile și costurile aferente deplasării acestor specialiști ar depăși 3% din totalul de 6% luat în calcul de ofertant pentru cheltuieli indirecte. Spre exemplu, în Germania, un inginer de mediu poate câștiga între 3.500 și 5.500 euro brut/lună, iar luând în considerare o medie de 4.500 euro x 4,98 lei/euro = 22.410 lei/lună per angajat (fără sporuri, cheltuieli de deplasare, cazare și masă), pentru o perioadă de 20 luni, costul total per angajat ar fi de 448.200 lei. Cum ofertantul a declarat 4 astfel de ingineri, costurile totale s-ar ridica la aproape 2.000.000 lei pentru personalul terțului susținător. Comparând această valoare cu cota de 6% declarată pentru cheltuielile indirecte, care raportată la C+M reprezintă aproximativ 4.000.000 lei, rezultă că suma este insuficientă și neconformă, neacoperind nici măcar costurile minime ale resurselor umane declarate. De asemenea, ofertantul nu a luat în calcul comisioanele și dobânzile aferente așa-ziselor transferuri de resurse financiare din conturile terțului susținător, aspect care ar fi trebuit prevăzut în costurile indirecte. Totodată, susține că, verificarea propunerilor financiare trebuie să se realizeze cu respectarea principiului tratamentului egal, prevăzut la art. 2 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 98/2016 și cu respectarea principiului eficienței utilizării fondurilor publice, Comisia de evaluare exercitându-și rolul activ în verificarea prețurilor ofertate. În concluzie, contestatoarea menționează că ”întrucât Autoritatea Contractantă a încălcat în mod grav dreptul la apărare al subscrisei, respectiv la o cale de atac efectivă, dar şi principiul transparenței, solicităm repunerea în termenul de formulare a contestației cu privire la oferta Asocierii Geiger, declarată admisibilă si câștigătoare”. Prin punctul de vedere nr. 39223/01.04.2025, înregistrat la Consiliu cu nr. 21044/02.04.2025, MUNICIPIUL ALBA IULIA a solicitat Consiliului respingerea contestației formulate de ..... și menținerea rezultatului procedurii, așa cum a fost stabilit de comisia de evaluare. Aceasta prezintă istoricul procedurii arătând că a aplicat întocmai decizia nr. 490/C8/349 din 27.02.2025, astfel că în termen de 10 zile de la primirea acesteia, respectiv la data de 20.03.2025, i-a permis contestatoarei accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor Pagina 15 din 69
declarate și probate ca fiind confidențiale. Acest lucru s-a realizat prin transmiterea către ..... a adresei nr. 33414/20.03.2025, însoțită de următoarele documente: propunerea tehnică a asocierii GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL - SDC PROIECT SRL; propunerea financiară a acestuia; solicitarea documentelor suport DUAE; prelungire perioada de depunere documente suport DUAE; răspunsurile la solicitări documente suport, inclusiv documente suport DUAE; solicitare clarificări garanție de participare; răspuns la solicitarea de clarificări privind garanția de participare; solicitare de clarificări privind documentele de
calificare; răspuns la solicitarea de clarificări privind documentele de calificare; solicitare de clarificări privind propunerea tehnica; răspuns la solicitarea de clarificări privind propunerea tehnică. Susține că toate celelalte documente din dosarul achiziției au fost transmise contestatoarei încă din data de 30.01.2025. Autoritatea contractantă susține că până la data 24.03.2025, dată la care toți ofertanții interesați au luat la cunoștință de decizia CNSC prin publicarea acesteia în SEAP, nu a fost formulată nicio plângere împotriva acesteia. Cu toate acestea, ..... a depus o nouă contestație, după 12 zile de la data comunicării deciziei CNSC. Astfel, solicită Consiliului respingerea contestației ca tardivă, aceasta fiind depusă după scurgerea celor 10 zile de la comunicare, cu atât mai mult cu cat Consiliul a respins solicitarea de a-i repune în termenul de contestare. Consideră că dacă ..... ar fi fost nemulțumită de decizia CNSC, ar fi trebuit să formuleze plângere, în termenul legal, la Curtea de Apel Alba Iulia, pe raza căruia activează autoritatea contractantă, fapt care nu s-a petrecut. Răspunde punctual criticilor din contestație: 1. În ceea ce privește critica potrivit căreia asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL - SDC PROIECT SRL nu îndeplinește cerințele de calificare prind experiența similară și nu au fost prezentate documentele prevăzute în documentația de atribuire pentru terțul susținător, autoritatea contractantă menționează că își menține argumentarea din punctul de vedere vizavi de contestația anterioară referitor la această critică. Așa cum reiese chiar din cuprinsul contestației, ..... recunoaște că ofertantul a prezentat pentru terțul susținător Geiger Schlusselfertigbau GmbH&CO.KG angajamentul ferm de susținere economică și financiară, fără a preciza că acesta a depus și angajamentul ferm privind susținerea acordată pentru capacitatea tehnică și profesională, documente la care contestatorul a avut acces, acestea punându-i-se la dispoziție de autoritatea contractantă. Angajamentele de susținere cuprind toate datele solicitate, inclusiv termenele de punere la dispoziție a resurselor pentru care se acordă susținerea și anexe din care rezultă faptul că terțul susținător dispune de resursele invocate, modul efectiv prin care terțul va asigura îndeplinirea angajamentului de susținere, faptul că transferul resurselor este posibil în orice moment după semnarea contractului de achiziție publică și altele asemenea. Astfel, arată că atașat Angajamentului ferm de susținere economică și financiară, terțul susținător a depus: Anexa nr. 1 prin care este prezentată societatea, resursele financiare de care dispune, cifra de afaceri medie anuală pe ultimii 3 ani, contul bancar din care se va face Pagina 17 din 69
transferul, suma pentru care se constituie o linie de credit pusă la dispoziție ofertantului și care garantează autorității contractante implicarea terțului în ducerea la bun sfârșit a contractului; Anexa 2 reprezentând cifra medie de afaceri în ultimii 3 ani a terțului susținător însoțită de o scrisoare a băncii UniCredit Bank GmbH prin care banca confirmă existența unei linii de credit în valoare de 1.250.000 Euro pentru lucrarea care face obiectul prezentei achiziții, prezentată și în limba română; Contul de profit și pierderi pe ultimii 3 ani al terțului susținător, însoțit și de traducerea în limba română.
În ceea ce privește Angajamentului ferm de susținere tehnică și profesională, terțul susținător a depus anexat acestuia, următoarele: - Anexa nr. 1 prin care este prezentată societatea, experiența similară a terțului susținător atât pentru contractul invocat ca experiență similară cât și alte proiecte similare de pe teritoriul României în care ofertantul a beneficiat de susţinerea terțului conținând denumire obiectiv, valoare realizată și beneficiar, resursele tehnice și profesionale de care dispune terțul susținător: resurse materiale, resurse umane, utilaje și echipamente; - Anexa nr. 2 - Plan de mobilizare resurse întocmit pentru obiectivul nostru de investiții cuprinzând tipul de resursă, etapele, modul de acționare și timpul alocat fiecărei etape; - Anexa nr. 3 - Lista lucrărilor similare executate de terțul susținător care conține denumire proiect, data finalizării obiectivului, beneficiarul, caracteristici ale lucrării și valoarea executată; - Anexa nr. 4: Fișa de prezentare proiect similar invocat ca experiență similară în valoare de 166.356.126,03; Contractul de închiriere utilaje și anexa la acesta reprezentând Lista mijloacelor fixe; Acorduri de colaborare ale terțului susținător cu specialiști având calitatea de manager de proiect, șef de șantier, inginer instalații, însoțite de declarații de disponibilitate ale acestora, CV-uri, diplome de studii. Menționează că terțul susținător a disponibilizat aceste resurse pentru îndeplinirea contractului în plus față de resursele proprii invocate de ofertant tocmai pentru a asigura autoritatea contractantă de îndeplinirea contractului în situația în care ofertantul Asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL - SDC PROIECT SRL este declarat câștigător. Astfel, obiecțiunea contestatorului că ofertantul nu a depus un Angajament ferm de susținere tehnică și profesională și nici modalitatea concretă de susținere pentru nici unul din cele 2 angajamente este vădit neîntemeiată. Referitor la contractul la care face referire în contestație și anume „Construcție nouă clădire birouri și afaceri cu parcare subterană, DWS DESPAG Workspace Ingolstadt", arată că aceasta este o construcție de importanță C normală. Sub această clasă de importanță se situează clădirile de importanță D redusă din care fac parte clădirile de locuințe parter sau parter și un etaj, dependințe gospodărești sau construcții provizorii. Nu era necesară precizarea de către ofertant a categoriei de importanță a construcției, atâta timp cât comisia de evaluare este cea în măsură să stabilească dacă o ofertă îndeplinește sau nu cerințele stabilite prin documentația de atribuire. Pagina 19 din 69
Subliniază că eroarea autorității contractante în ceea ce privește media cifrei de afaceri a liderului GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL este așa cum precizează contestatoarea, o eroare de scriere. Aceasta nu prezintă nicio relevanță în desemnarea ofertei depuse de Asocierea GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL - SDC PROIECT SRL ca fiind admisibilă și în final câștigătoare întrucât terțul susținător a prezentat o medie a cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani de 702.175.209,78 lei, o valoare mult superioară pragului impus de 200.000.000 lei. De altfel, comisia nici nu s-a mai raportat la cifra de afaceri a liderului, atâta timp cât exista
angajament de susținere însoțit de documente relevante ale terțului legate de această cerință. 2. Referitor la critica potrivit căreia ofertantului declarat câștigător i-au fost solicitate clarificări în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, precizează că în etapa de evaluare a propunerilor tehnice au fost solicitate clarificări tuturor ofertanților calificați până în această etapă. Nefiind clar care este obiectul contestației cu privire la acest aspect, autoritatea contractantă formulează un răspuns în ceea ce privește identificarea serviciilor de proiectare prin aceea că prin răspunsul său, ofertantul indică paginile 1400-1464 din propunerea tehnică în care se regăsește „Metodologia de prestare a serviciilor de proiectare si asistenta tehnica". Răspunsul ofertantului nu reprezintă o completare a ofertei, ci aduce lămuriri asupra existenței documentelor solicitate în cuprinsul propunerii tehnice depuse. a) În ceea ce privește factorul de evaluare Planul de management al calității, arată că asocierea Geiger a nominalizat subcontractantul SERVELECT SRL pentru servicii de auditor energetic, depunând toate documentele necesare pentru această activitate din cadrul proiectului, inclusiv nominalizarea domnului Radu Moldovan ca auditor energetic. Această activitate este descrisă în propunerea tehnică, de ex: pag. 28: din sarcinile proiectantului: „elaborare documentație pentru obținerea certificatului de performanta energetica si obținerea CPE", la pag. 170, Abordarea pentru managementul activității subcontractanților, Identificarea lucrărilor realizate la subcontractanți, este evidențiată în mod distinct „servicii de auditor energetic", la pag.200 sunt descrise activitățile pe care le va desfășura expert tehnic nr. 7 - auditor energetic. b) Referitor la critica potrivit căreia asocierea Geiger face trimitere la standardul de calitate SR EN ISO 45001: 2018 care a fost înlocuit de SR EN ISO 45001: 2023, face mențiunea că standardul SR EN ISO 45001:2023 este identic cu SR ISO 45001:2018 din punctul de vedere al conținutului tehnic, textul standardului fiind același și anume ISO 45001:2018, neavând niciun fel de modificare. SR EN ISO 45001:2023 conține în plus coperta și preambulul standardului european EN ISO 45001:2023, motiv pentru care comisia de evaluare nu a considerat necesar să ceară clarificări. De asemenea, a considerat NE012/2-2010 ca eroare de redactare, având în vedere ca la pag. 182 este menționat NE012/1-2022. c) Referitor la critica potrivit căreia PMC nu este corelat cu structura echipei, prezentând câteva exemple.
- Expert cheie nr. 1-Manager de proiect Observația contestatoarei nu face decât să întărească ideea că în mod corect comisia a admis și a punctat în mod corespunzător acest Pagina 21 din 69
factor de evaluare, întrucât managerul de proiect este definit inclusiv în caietul de sarcini ca fiind „managerul general al contractului și va răspunde de implementarea conformă a întregului contract pe perioada contractuală", adică este acea persoană care va manageria atât activitatea de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului, cât și execuția lucrărilor; - Expert cheie nr. 6 - inginer proiectant instalații sanitare și termice, se contestă faptul că ofertantul câștigător a nominalizat mai multe persoane. Prin Răspunsul consolidat nr. 97038/30.08.2024, la care
toți ofertanții au avut acces, prin răspunsul la întrebarea nr.l3, autoritatea contractantă aduce lămuriri astfel: „1.Cerinţele din Caietul de sarcini reprezintă cerințe minime de calificare pe care un ofertant trebuie să le îndeplinească, astfel încât oferta lui să fie considerată admisibilă. Factorii de evaluare din fișa de date a achiziție, prezentați mai pe larg în documentul „Metodologie de calcul și evaluare pentru acordarea punctajelor fiecărui factor de evaluare" se aplică doar ofertelor calificate din punct de vedere tehnic. - Expert non-cheie nr. 3 - inginer instalații. Printre atribuțiile acestui expert se numără și aceea că verifică și validează soluțiile de instalații gaze, HVAC, sanitare și termice. Acest expert non-cheie, nefiind factor de evaluare, este obligat doar să îndeplinească cerințele de calificare descrise în caietul de sarcini, ofertantul având libertatea de asemenea să nominalizeze oricâte persoane care să îndeplinească cerințele de calificare. d) Cu privire la critica potrivit căreia PMC nu corelează corect avizele/autorizările/atestatele, autoritatea contractantă precizează că nicăieri în documentația de atribuire nu s-a solicitat implementarea standardului ISO 50001 sau deținerea unei astfel de certificări, sau autorizare AGFR. Contestatoarea nu poate introduce în cuprinsul contestației cerințe de calificare noi, altele decât cele solicitate de autoritatea contractantă. e) Contestatoarea susține că PMC nu este corelat cu Graficul de execuție, iar în susținerea afirmației face trimitere la pagina 2201 din propunerea tehnică. Precizează că propunerea tehnică a asocierii Geiger are 2174 pagini, astfel încât nu a găsit motivul obiecțiunii acestuia. Contestatoarea numără zilele calendaristice ale intervalului 06.05.2025 - 19.05.2025, fără să țină seama că în cazul graficului de execuție și capetele intervalului sunt zile întregi în care se execută organizarea de șantier, respectiv această activitate începe în prima oră a primei zile din intervalul de referință 06.05.2025 și se încheie în ultima oră a ultimei zile din interval și anume 19.05.2025. f) În ceea ce privește absența mențiunii subcontractanților, remarcă intenția contestatoarei de inducere în eroare prin răstălmăcirea anumitor situații. Se poate observa la pagina 170, capitolul Abordarea pentru managementul activității subcontractanților, Identificarea lucrărilor realizate de subcontractanți, existența unui tabel în care sunt trecuți toți subcontractanții și evidențiate activitățile care vor fi executate de aceștia (inclusiv IDEA INSTAL SRL, DAMIAN GRUP SRL, SERVELECT SRL și EXPERT ENERGY SRL pe care contestatorul în nominalizează), făcând astfel foarte facilă urmărirea acestora în desfășurarea Pagina 23 din 69
implementării contractului. În PMC sunt detaliate toate activitățile contractului, așa cum a fost solicitat prin documentația de atribuire. Susține că planul calității nu este unul formal, este adaptat foarte bine la activitățile contractului, fapt care a condus la punctarea lui cu maximum de puncte. 3. Referitor la criticile vizând criticile cu privire la Graficul general de realizare a investitei: a) necorelarea dintre graficul de realizare a lucrărilor si cel valoric
În opinia sa, graficul fizic este corelat cu graficul valoric, fiind evidențiate aceleași activități, în ordinea cronologica și în aceeași perioadă de timp. Graficul fizic Gantt este exprimat în zile calendaristice, așa cum a fost precizat în caietul de sarcini și în răspunsul consolidat la solicitările de clarificări, ofertanții având libertatea de a întocmi graficul valoric după cum au considerat necesar, având singura obligativitate ca graficul fizic „sa permită corelarea informațiilor incluse in graficul general de realizare a investiției publice (fizic) cu informațiile din propunerea financiara (graficul fizic)". În ceea ce privește cheltuiala pentru menținerea organizării de șantier pe tot parcursul execuției, face precizarea că această activitate de organizare de șantier este cuprinsă atât în graficul fizic cât și valoric, iar ofertantul nu era obligat să evidențieze în mod distinct costurile pentru menținerea acestuia pe toată durata contractului. Este în sarcina contractantului să suporte aceste costuri, dacă ele apar, putând fi suportate din lucrarea de bază, cheltuieli indirecte, profit sau altele asemenea, atâta timp cât ofertantul a cuprins costurile necesare organizării de șantier totale. b) omisiuni în graficul de realizare - graficul de execuție cuprinde toate activitățile enumerate de autoritatea contractantă în caietul de sarcini. Arată că ofertanții nu erau obligați ca în grafic să detalieze toate sub activitățile necesare pentru îndeplinirea fiecărei etape. În acest caz pe care îl sesizează contestatorul, în activitatea de proiectare sunt cuprinse: obținerea avizelor și acordurilor; certificarea performantei energetice și toate celelalte sub activități enumerate în contestație. Asocierea Geiger a ținut cont de acestea și le-a prezentat detaliat în propunerea tehnică, la stadiul 1. c) neconcordanțe cu metodologia de execuție Face precizarea că lucrările se sistează în perioada 04.11.2025- 09.02.2026 doar dacă va fi cazul, în propunerea tehnică fiind detaliată execuția lucrărilor pe timp friguros. În propunerea tehnică este detaliată execuția lucrărilor de turnare betoane pe timp friguros, utilizând betoane aditivate care permit acest lucru, astfel încât nu există nicio neconcordanță în această privință. c) Ignorarea zilelor nelucrătoare și a perioadelor reci Autoritatea contractantă nu a impus restricții pentru programul de lucru, executantul având posibilitatea de a opta pentru 6 zile lucrătoare pe săptămână. d) deficiențe în structura graficului de execuție Arată că așa cum a precizat și la punctul b), în graficul de execuție nu sunt descrise toate sub activitățile, acestea fiind detaliate în metodologia de execuție Pagina 25 din 69
f) inadecvarea resurselor invocate Necesarul de categorii de forță de muncă și de utilaje a fost prezentat în metodologia de execuție, nefiind necesară nominalizarea resurselor specifice în graficul de execuție Pentru exemplul dat „betonarea stâlpilor de la Etaj 2, aceasta se poate face cu o autobetonieră dotată cu pompa și un vibrator cu butelie, respectiv 1 utilaj și 1 mică mecanizare prezente în grafic, astfel încât nu există nicio necorelare între aceste informații.
4. Referitor la critica potrivit căreia comisia a acordat punctaj maxim pentru factorul de evaluare „perioada de garanție a lucrărilor" și susținerea că: „ar fi fost necesar ca autoritatea contractantă să verifice și corelarea cu termenul de garanție acordat echipamentelor, prin verificarea fișelor tehnice depuse", arată că în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, comisia de evaluare a analizat toate documentele depuse de ofertanți. În ceea ce privește fisele tehnice depuse de ofertantul câștigător, acesta ofertează echipamente cu durata de viață de min.15 ani fiecare, oferă garanție pentru toate echipamentele pe toată perioada de 60 luni și în plus prezintă informații în legătură cu echipamentele incluse în lucrare după expirarea perioadei de garanție și modul în care autoritatea contractantă are acces la piesele de schimb după expirarea acestei perioade. 5. Referitor la critica potrivit căreia autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite clarificări asocierii GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL - SDC PROIECT SRL cu privire la prețul nejustificat de scăzut, aceasta arată că așa cum rezultă și din procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice nr. 1989/13.01.2025, nu au existat oferte cu prețul nejustificat de scăzut, așa cum este definit în legislația de specialitate. Ofertantul declarat câștigător are prețul ofertat cel mai scăzut și anume 82.839.652,17 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă 80,0021% din valoarea estimată. Acest lucru considerat „suspect" de către contestator nu este argumentat prin nimic, având în vedere că ..... are o valoare totală a ofertei reprezentând 82,67% din valoarea estimată iar autoritatea contractantă ar fi acceptat și un preț sub pragul de 80% dacă în urma eventualelor solicitări de clarificări ofertantul ar fi justificat prețul, așa cum este prevăzut la art. 210 alin. (2) din Legea 98/2016. Subliniază că legiuitorul stabilește un cuantum pentru care o ofertă prezintă un preț neobișnuit de scăzut și anume cel reglementat de art. 136 alin. 4 din HG nr. 395/2016, referindu-se la valoarea totală ofertată. În ceea ce privește situația în care elementele de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, legea nu prevede un procent din valoarea estimată a acestor subcapitole, lăsând la latitudinea comisiei de evaluare aprecierea că valorile sunt foarte scăzute raportat la prețurile pieței. Acest aspect este subliniat în art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016 6. Referitor la critica potrivit căreia terțul susținător din Germania pune la dispoziția asocierii o echipă formată din: 1 manager de proiect, 1 șef de șantier, 2 ingineri constructori, personal calificat/specializat in funcție de necesitate, iar acest personal nu se regăsește în propunerea Pagina 27 din 69
tehnică și în cea financiară, ceea ce indică faptul că angajamentul terțului este unul pur formal, apreciază că această interpretare a contestatoarei denotă rea credință, atâta timp cât în toate documentele de evaluare, precum și în oferta declarată câștigătoare există informațiile privitoare la terțul susținător Geiger Schlusselfertigbau GmbH&CO.KG care a depus: - Angajamentul ferm de susținere economică și financiară, împreună cu anexe. Prin acesta, terțul susținător dovedește, fără urma de îndoială, îndeplinirea cerinței privind cifra de afaceri.
- Angajamentul ferm privind susținerea acordată pentru capacitatea tehnică și profesională, împreună cu toate anexele. Prin acesta se susține prin documente verificate și certificate experiența similară a terțului susținător atât pentru contractul invocat ca experiență similară cât și pentru alte proiecte similare de pe teritoriul României. De asemenea, angajamentul cuprinde acorduri de colaborare ale terțului susținător cu specialiști având calitatea de manager de proiect, șef de șantier, inginer instalații, însoțite de declarații de disponibilitate ale acestora, CV-uri, diplome de studii. Prin adresa nr. 1841/07.04.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 22452/07.04.2025, ....., a transmis documentul „Răspuns la punctul de vedere al autorității contractante”, solicitând respingerea motivelor invocate de autoritatea contractantă și admiterii contestației formulate. Cu privire la invocarea în mod vădit neîntemeiată a excepției tardivității contestației, aceasta arată că Municipiul Alba Iulia invocă în mod vădit neîntemeiat tardivitatea contestației formulate, raportându-se la termenul de 10 zile de la comunicarea Deciziei CNSC nr. 490/C8/349 din data de 27.02.2025, comunicată autorității contractante la data de 14.03.2025, fiind publicată la aceeași dată în SEAP. Or, termenul de 10 zile de la comunicarea Deciziei CNSC nr. 490/C8/349 se referă la termenul legal în care s-ar fi putut formula plângere împotriva Deciziei CNSC. Contestatoarea subliniază că termenul a început să curgă de la data de 20.03.2025, dată la care autoritatea contractantă i-a acordat acces la documentele dosarului achiziției, după cum rezultă din adresa nr. 33414/20.03.2025 și după cum chiar autoritatea contractantă recunoaște. Așadar, raportat la comunicarea actelor la data de 20.03.2025, termenul s-a împlinit la data de 31.03.2025, contestația fiind formulată în termenul legal, prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 (calculat începând cu data primirii accesului la toate documentele - 20.03.2025). Așadar, apreciază că invocarea excepției tardivității contestației este neîntemeiată. De asemenea, precizează că neîntemeiate sunt și susținerile potrivit cărora ..... a avut acces la toate documentele de calificare ale ofertantei câștigătoare asocierea Geiger încă din data de 30.01.2025. După cum rezultă din chiar adresa autorității contractante nr. 33414/20.03.2025, doar la data de 20.03.2025, Autoritatea Contractantă i-a acordat acces la următoarele documente: Propunerea tehnică a Asocierii Geiger; Propunerea financiară a Asocierii Geiger; Solicitarea documentelor suport DUAE; Prelungirea perioadei de depunere documente suport DUAE; Răspunsurile la solicitările Pagina 29 din 69
documente suport, inclusiv Documente suport DUAE (vol. 1 și vol. 2); Solicitarea de clarificări garanție de participare; Răspuns la solicitarea de clarificări privind garanția de participare; Solicitarea de clarificări privind documentele de calificare; Răspuns la solicitarea de clarificări privind documentele de calificare; Solicitarea de clarificări privind propunerea tehnică; Răspuns la solicitarea de clarificări privind propunerea tehnică. Doar ulterior studierii acestor documente, după analiza detaliată a lor, arată că a putut să conteste efectiv cu argumente susținute de probe (documentele din dosarul procedurii care i-au fost comunicate la
20.03.2025) modalitatea de evaluare realizată de către autoritatea contractantă în ce privește oferta asocierii Geiger, concluzionând că aceasta a fost nelegală și părtinitoare, favorizând ofertantul. În continuare, față de aspectele învederate de autoritatea contractantă prin punctul de vedere, contestatoarea formulează observații punctuale. Prin cererea de intervenție voluntară fără număr de înregistrare din data de 07.04.2025, înregistrată la Consiliu Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 22731/08.04.2025, formulată GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. I. În temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 solicită accesul la dosarul achiziției publice și fotocopierea documentelor pe care le va considera relevante. Din cuprinsul contestație, rezultă că ACI CLUJ a avut acces la documentele ce compun oferta asocierii GEIGER -SDC pentru a-și putea întocmi contestația. Cererea de repunere în termenul de formulare a contestației (pag. 20 din contestație) este evident inadmisibilă - prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. În susținere, invocă Decizia civilă ne. 2420/2022 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul 6840/2/2022. Prin urmare, în acord cu practica recentă, solicită respingerea cererii ACI CLUJ referitoare la repunerea în termenul de formulare a contestației. În opinia sa, contestația nr. 1658/26.03.2025 formulată de ..... este tardiv formulată deoarece majoritatea criticilor referitoare la: terțul susținător GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG, experiența similară - clădire de importantă C, cifră de afaceri, modul de acordare a punctajului pentru propunere tehnică, subcontractanții Asocierii GEIGER- SDC, perioada de garanţie a lucrărilor, prețul ofertat) reprezintă o reluare/reformulare a contestației ACI CLUJ ce a format obiectul dosarului CNSC nr. 349/C8/2025. Astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 490/C8/349/ 27.02.2025 - termenul de formulare a contestației este stabilit la art. 8 din legea nr. 101/2026, nefiind posibilă repunerea în termenul de formulare a contestației. Subliniază faptul că din conținutul contestației nr. 1658/ 26.03.2025, rezultă că ACI CLUJ a cunoscut elementele ofertei asocierii GEIGER - SDC încă de la data formulării contestației nr. 491/05.02.2025, iar prin prezentul demers procesual doar reformulează criticile cu privire la oferta GEIGER. Pagina 31 din 69
Documentele autorității contractante, considerate de contestatoare ca fiind nelegale nu au suferit modificări pentru justificarea unui nou termen de formulare a contestației, prin urmare, apreciază că se impune respingerea contestației ca fiind tardiv formulată. II. Scurte considerente privind procedura de atribuire: Intervenienta arată că prin adresa nr. 8377/27.01.2025 a fost informată cu privire la rezultatul procedurii de atribuire cuprins în raportul procedurii nr. 8098/27.01.2025 potrivit căruia, oferta sa a fost desemnată câștigătoare „cu un total de 100 puncte, așa cum a fost stabilit în
propunerea financiară și pe baza propunerii tehnice prezentate, respectiv oferta de preț 82.839.652,17 lei, fără TVA, garanția ofertată 60 luni şi durata de execuție 20 luni." Pe locul al 2-lea s-a situat oferta contestatoarei ACI CLUJ la o diferență mică de preț, 85.607.837,61 Lei, respectiv 82,67% din valoarea estimată. Menționează că potrivit punctajului acordat de autoritatea contractantă, diferența dintre locul 1 și locul 2 a fost de 1% (98,71%- asocierea GEIGER și 97,77/% - ACI CLUJ). III. Analiza în drept A. Cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție: Raportat la prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016; art. 61 alin. (1) CPC; calitatea de ofertant declarat câștigător în cadrul procedurii de atribuire, GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL solicită, admiterea în principiu, a cererii de intervenție, astfel cum a fost formulată. B. Caracterul nefondat al criticilor formulate de .....: B.1. Referitor la faptul că oferta asocierii GEIGER- SDC nu ar face dovada cerinței din fișa de date referitoare la clasa de importanță C a lucrărilor similare, intervenienta arată că această critică se regăsește și în contestația nr. 491 din data de 05.02.2025 la pagina nr. 8. Menționează că asocierea GEIGER -SDC a prezentat în Anexa nr. 3 la Angajamentul ferm al terțului susținător - Lista contractelor similare realizate de către terțul susținător GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG. În această listă se regăsește o descriere detaliată a acestor lucrări executate, care dovedesc că lucrările luate în considerare de Autoritatea contractantă îndeplinesc cerința de a fi similare, respectiv se încadrează cel puțin în categoria de importantă C - Construcții de importanță normală. Sunt incluse lucrări de construcții cămine studențești, cămine pentru bătrâni, construcții de hoteluri, construcții de birouri, construcții administrative-toate
construcțiile
edificate
de
GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG, fiind cel puțin de categoria C. Susține că afirmațiile ACI CLUJ referitoare la faptul că nu ar fi făcut dovada că contractele de construcție luate în considerare ca si experiență similară în ceea ce privește categoria de importanță "C" este nefondată având în vedere că din obiectele contractelor prezentate, în corelare cu prevederile HG nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, Anexa 2 - REGULAMENT privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor, reiese în mod indubitabil că este îndeplinită cerința autorității contractante. Din contractul de antrepriză generală din data de 04.12.2019 pentru "Construcție nouă clădire de birouri şi afaceri cu parcare subterană DWS DESPAG WORKSPACE INGOLSTADT", cu valoarea de Pagina 33 din 69
160.432.706,53 lei, fără TVA (33.809.472 Euro) și Certificatul pentru experiență similară (Anexa nr. 2), rezultă cu certitudine faptul că lucrarea executată, se încadrează în categoria de importanță C - Normală. B.2. Referitor la critica potrivit căreia oferta asocierii GEIGER- SDC nu ar face dovada îndeplinirii cerinței privind cifra de afaceri, intervenienta arată că această critică se regăsește și în contestația nr. 491 din data de 05.02.2025 la pagina nr. 8.
Precizează că din fișierul "Documente de calificare terț susținător GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG", având 81 de file, rezultă că Asocierea GEIGER a prezentat toate documentele doveditoare solicitate prin fișa de date referitoare la experiența similară și cifra de afaceri, printre care: Contractul pentru Construcție noua clădire birouri și afaceri cu parcare subterană, DWS DESPAG Workspace lngolstadt cu valoare de 33.809.472 EURO, echivalentul a 166.356.126,03 LEI - fila 48 din fișierul cu documente ale terțului GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG; Situațiile financiare/Bilanțurile aferente anilor fiscali 2021- 2022 -2023 din care rezultă cifra de afaceri medie anuală de 137.486.598,83 EURO, echivalentul a 678.215.840,72 LEI - filele 33-36 din fișierul cu documente ale terțului GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG și o linie de credit în valoare de cel puțin 1.250.000,00 EURO, confirmată prin Scrisoarea emisă la data de 5 Septembrie 2024, de o bancă de renume UNICREDIT- cel mai mare grup bancar la nivel european- fila 29 din fișierul cu documente ale terțului GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG Arată că cifra de afaceri a terțului GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG este net superioară cerinței din fișa de date: „Ofertantul trebuie să dovedească faptul că, în ultimii 3 ani fiscali, a realizat o cifră de afaceri de minimum 200.000.000,00 lei, calculată ca medie aritmetică a ultimilor 3 ani, așa cum au fost aceștia nominalizați anterior.” B.3. - Referitor la "alte neconformități ale documentelor DUAE referitoare la terțul susținător" GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG. Arată că această critică se regăsește și în contestația nr. 491 din data de 05.02.2025 la pagina nr. 9. Garanția de participare depusă este în valoare de 1.000.000 LEI (suma solicitată conform Fișei de date) sub forma unei Scrisori de garanție bancară emisă de UNICREDIT BANK, astfel cum a confirmat autoritatea contractantă în procesul verbal de evaluare a garanțiilor de participare. Subliniază că și contestatoarea a depus o Garanție de participare pentru aceeași sumă de 1.000.000 LEI - dar emisă de Societatea de Asigurare EUROINS Bulgaria. Astfel, menționarea IMM din formularul DUEA nu prezintă nicio relevanță, nefiind încălcată nicio prevedere din documentaţia de atribuire. În ceea ce privește Certificatele constatatoare/Extrasele de la registrul comerțului din Germania, contestatoarea nu a înțeles că terțul GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH& Co.KG este o societate în comandită cu răspundere limitată. Gesellschaft mit beschrankter Haftung & Compagnie Kommanditgesellschaft - este prescurtat „GmbH& Co.KG" - o formă Pagina 35 din 69
juridică foarte des întâlnită în dreptul societar german, similară cu Societatea în comandită simplă, din legea română. Acest aspect rezultă din Extrasul HRA 15250 din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Augsburg - a se vedea filele 3- 13 din fișierul cu documentele terțului GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU VERWALTUNGS-GmbH Augsburg este denumit - Asociatul responsabil personal (în limba germană „Komplementăr" sau „Personlich haftender Gesellschafter"). Acesta are
dreptul de reprezentare a societăţii GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG, din acest motiv a prezentat cazier judiciar și extras de la registrul comerțului. Apreciază că evaluare documentelor DUAE realizată de comisia de evaluare nu conține niciun fel de inadvertențe. Evaluarea reflectă modalitatea de organizare și funcționare a terțului susținător GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG. B.4. Referitor la criticile privind acordarea punctajului maxim propunerii tehnice, arată că ACI CLUJ extrage din context câteva pasaje din procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice pentru a încerca să își justifice demersul de contestare profund neîntemeiat, intervenienta arată că această critică se regăsește și în contestația nr. 491/05.02.2025 la pag. 11-12. Așa-zisele neconformități invocate de ACI CLUJ sunt, de fapt, mici erori materiale, asocierea GEIGER nu și-a modificat oferta. Precizează că prin răspunsurile la clarificări a corectat micile erori materiale care s-au strecurat în ofertă, dat fiind și volumul foarte mare - 2.174 pagini; a indicat punctual unde se găsesc în ofertă secțiunile la care a răspuns cerințelor caietului de sarcini. În ceea ce privește micile erori materiale, invocate de ACI CLUJ - din formularea contestației rezultă că ACI CLUJ: denaturează răspunsurile noastre la solicitările de clarificări; scoate răspunsurile din contextul general; reinterpretează informațiile, datele și corelările din cadrul propunerii tehnice cu scopul de a încerca să argumenteze că nu ar fi trebuit acordat punctajul maxim ofertei depuse de Asocierea GEIGER. Menționarea unei grădinițe sau a faptului că rețelele se vor reloca prin grija beneficiarului, nu sunt decât simple erori materiale, astfel cum reiese şi din răspunsul la solicitarea de clarificare, fiind evident acest fapt întrucât toate informațiile și elementele corecte se regăsesc în propunerea tehnică. Menționarea numelui proiectantului de la etapa Studiului de Fezabilitate în locul proiectantului din cadrul asocierii GEIGER-SDC, propus pentru realizare a proiectului tehnic este, evident, tot o eroare materială minoră. Făcându-se vorbire despre proiectul realizat de acesta, menționarea denumirii proiectantului pentru etapa SF la paginile 50 și 54 din cadrul unei oferte de 2.174 de pagini, este în mod exagerat interpretată a putea fi susceptibilă de a scădea calitatea și corelarea propunerii tehnice cu cerințele beneficiarului. Subliniază că nici un element din cele invocate de contestatoare în întreg cuprinsul contestației nu conduce la concluzia că asocierea GEIGER-SDC nu a demonstrat o metodologie corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările vor fi realizate la parametrii calitativi Pagina 37 din 69
solicitați, pentru a se justifica o eventuală depunctare a ofertei asocierii GEIGER-SDC dorită de contestatoare. În ceea ce privește critica referitoare la Planul de management al calității (PMC) arată că ..... nu reușește să argumenteze coerent motivele contestației sale - accentuând aspecte mai mult decât minore şi care nu pot justifica o eventuală depunctare dorită de contestatoare. Referitor la critica referitoare la Neincluderea activității de certificare de performanță energetică şi audit energetic arată că ..... omite însă că activitatea de certificare a performanței energetice a
clădirii este o activitate ce se realizează post execuție, la recepția la terminarea lucrărilor de către un auditor independent autorizat, iar PMC este documentul care asigură calitatea întocmirii proiectului tehnic şi a execuției lucrărilor. Această activitate de audit nu este necesar să fie inclusă în PMC. Pe de altă parte, în Planul de management al calității Asocierea GEIGER SDC a desemnat expert tehnic nr. 7 - Auditor energetic, cu atribuțiile specifice (pag.200), care acoperă tocmai partea criticată de contestatoare, astfel: desfășoară activități specifice în cadrul serviciilor de proiectare și execuție pentru asigurarea atingerii eficienței energetice identifică şi propune soluții pentru eficientizarea consumului de energie asigură consultanță în vederea implementării soluțiilor propuse pentru eficientizarea energetică a clădirilor monitorizează și evaluează eficiența soluțiilor implementate elaborează expertiza energetică a imobilului după execuția lucrărilor de termoizolare În ceea ce privește critica referitoare la standarde și normative, arată că Standardul SR EN ISO 45001:2023 a fost adoptat ca standard român la data de 29.11.2023 și menținut în vigoare până în februarie 2024 și reprezintă versiunea română a standardului european EN ISO 45001:2023. Standardul european SR EN ISO 45001:2023 este identic cu SR ISO 45001:2018 din punct de vedere al conținutului tehnic - sens în care, prin raportare la conținutul identic al celor 2 SR-uri, indicarea standardului din 2018, în loc de anul 2023 nu afectează absolut deloc calitatea sau standardele de execuție ale lucrării. Referitor la critica referitoare la necorelare PMC cu structura echipei, contrar afirmațiilor contestatoarei, în PMC, expertul cheie 1 - managerul de proiect nu are atribuții "doar de control schimbărilor prin proiect", așa cum se poate observa în extrasul din ofertă, ci și de implementare efectivă a lucrărilor în perioada de execuție. Cu privire la critica referitoare la necorelarea corectă a PMC cu avizele/autorizările/atestările, arată că ..... formulează cerințe care nu se regăsesc în documentația de atribuire. Contestatoarea invocă în mod tendențios nemenționarea autorizării AGFR (asociația Generala a Frigotehniştilor din România) și standardului ISO 50001 în planul de management al calității, ca fiind cerințe esențiale ale documentației de atribuire. Apreciază că aceasta confundă obiectul și specificul procedurii de achiziție. Cu privire la critica referitoare la necorelarea PMC cu graficul de execuție arată că și de această dată, observă apetitul contestatoarei pentru a încărca activitatea Consiliului cu aspecte minore. Lucrarea per ansamblu are o durată de execuție de 16 luni, iar contestatoarea se rezumă efectiv la câteva zile. Pagina 39 din 69
În ceea ce privești așa zisa absență a menționării subcontractanților arată că la secțiunea 2.7.4.1 din PMC sunt enumerați principalii subcontractanți, la secțiunea Rezumat (pag 21 și următoarele) sunt enumerați toți subcontractanții. Planul de management al calității este corect întocmit, este complet și corespunde cu cerințele autorității contractante. B5: Cu privire la criticile referitoare la „Corelarea cu sub-factorul Graficul general de realizare a investiției".
În ceea ce privește necorelarea între graficul de lucrări şi cel valoric, arată că aceste critici reprezintă în fapt interpretări speculative ale Contestatoarei. În graficul din propunerea tehnică, Organizarea de șantier (OS) începe ca și activitate, după emiterea ordinului de începere (OIL), astfel cum prevede și legislația specifică și este în corelare cu Graficul valoric, respectiv prima sub - etapă din etapa Execuție Lucrări, cu mențiunea mai puțin evidentă pentru contestatoare că în Graficul valoric nu se menționează OIL- nefiind un element specific acestui tip de grafic. Încercarea contestatoarei de a simula o necorelare între cele două grafice este absurdă, iar, prin modul de exprimare (pag. 13 din contestație) se confirmă că aceasta nu a înțeles care sunt elementele componente ale graficului general. În ceea ce privește afirmația că din graficul de execuție lipsesc activități "esențiale" aferente organizării de șantier pe durata de execuție, aceasta este exagerată, organizarea de șantier nedetaliindu-se pe sub activități. Organizarea de șantier conține toate categoriile de activități necesare conform HG nr. 907/2016 (cum ar fi: împrejmuiri, platforme tehnologice, rampe spălare auto și căi de acces auto, asigurare utilității, vestiare/barăci/spații de lucru, depozite pentru materiale, panouri de prezentare, pichete de incendiu, grupuri sanitare, etc). În ceea ce privește deficiențele în structura graficului, arată că și de această dată afirmațiile/criticile sunt nefondate, fiind scoase din context câteva activități planificate a se executa la etajul 1 - fără a se menționa care sunt cerințele încălcate, sau cum este afectată derularea progresului lucrărilor. Cu privire la neincluderea în graficul de execuție a "utilajelor" pentru lucrările de finisaje. La finisaje nu se folosesc utilaje. Iar utilajele de mică mecanizare denumite generic „mică mecanizare" sunt specificate în grafic. În ceea ce privește „Sub-factorul nivel de detaliu pentru care se acordă punctaj", reiterează că a fost o simplă eroare de tehnoredactare şi nimic mai mult. Această eroare nu justifică nici pe departe reducerea punctajului ofertei asocierii GEIGER-SDC. Susține că oferta sa este perfect adaptată şi corelată cerințelor autorității contractante. Solicitarea de clarificare a fost doar pentru faptul că în formularea propoziției nu s-a menționat "se urmărește eficientizarea energetică a noii clădiri", pentru a fi clară înțelegerea exprimării. În ceea ce privește Perioada de garanție a lucrărilor - contestatoarea reia Criticile din contestație nr. 491/ 05.02.2025, pe care le nuanțează prin extragerea unor paragrafe din propunerea tehnică. Pagina 41 din 69
Comisia a acordat în mod corect şi justificat punctajul maxim pentru perioada de garanție a lucrărilor. Astfel, în cadrul planului de management al calității sunt descrise modalitățile de asigurare a nivelului necesar de calitate al proceselor de lucru şi rezultatelor ofertantului, prin prezentarea abordării generale şi a metodologiei pentru realizarea activităților, inclusiv descrierea metodelor de lucru şi a principiilor. La pagina 62 din metodologia prezentată în cadrul propunerii tehnice se specifică: "Toate metodele si instrumentele prezentate prin
metodologie sunt metode care utilizează cele mai noi tehnici de execuție, materiale de calitate testate si recunoscute in domeniul construcțiilor atât pe piata românească cât si pe piața europeană, lucrările fiind realizate cu o infrastructură modernă, personal de specialitate calificată si atestata. Metodologia prezentată este adaptată la specificul contractului, astfel cum reiese din detaliile prezentate la fiecare capitol." Întreaga metodologie care îndeplinește cerințele solicitate de autoritatea Contractantă şi prezintă detaliat abordarea și nivelul de calitate se regăsește la paginile 59 - 173 din propunerea tehnică, precum și în toate procedurile tehnice de execuție pentru 61 de elemente, regăsite în propunerea tehnică la paginile 243 - 841. În ceea ce privește critica referitoare la valoare serviciilor de proiectare și cele de execuție - critică reluată din contestație nr. 491/ 02.05.2025 arată că referitor la asistență tehnică din partea proiectantului SDC PROIECT, în calitate de asociat, și-a determinat costurile în raport cu responsabilitatea din perioada de garanție. SDC PROIECT are o experiență vastă în proiectarea construcțiilor din clasa de importanță C, astfel cum reiese din documentele depuse, sens în care prezumarea de către contestatoare a subevaluării costurilor este lipsită de conținut. Oferta financiară pentru activitatea de asistență tehnică a fost corect dimensionată. Calculele contestatoarei, cel mai probabil au fost realizate prin raportare la propria ofertă. În fapt, oferta sa a fost întocmită pe baza estimării costurilor cu materiale, utilaje, manoperă, etc. pentru realizarea investiției și nicidecum nu a fost stabilită ca procent din valoarea estimată. Mai mult decât atât, oferta financiară a subscrisei a fost de 82.839.652,17 lei fără TVA, respectiv 80,002% din valoarea estimată totală, iar oferta financiară a contestatoarei a fost de 85.607.837,61 lei fără TVA, respectiv 82,67% din valoarea estimată totală, fiind vorba de o diferență minoră între cele 2 oferte financiare, de sub 3%, care poate fi determinată spre ex., de valoarea cheltuielilor indirecte și/sau profit ofertate de fiecare în parte, și nicidecum nu este vorba de o ofertă neobișnuit de scăzută. Această diferență poate fi determinată spre ex., de valoarea cheltuielilor indirecte și/sau profit ofertate de fiecare în parte, și nicidecum nu este vorba de o ofertă neobișnuit de scăzută. Mai mult decât atât, în cazul unui preț neobișnuit de scăzut (sub 80%), autoritatea contractantă trebuie să se asigure că ofertantul nu poate să ducă la îndeplinire contractul la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini - cu alte cuvinte că nu există riscul de neexecutare sau de slabă executare a contractului, ori în speța de față nu ne aflăm în această situație, mai ales și din perspectiva „apropierii" valorice a celor 2 oferte de preț. Pagina 43 din 69
Prin adresa nr. 1960/14.04.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 24574/15.04.2025, ..... a transmis documentul „Răspuns la cererea de intervenție voluntară”, solicitând respingerea motivelor invocate de intervenienta GEIGER și admiterii contestației formulate. Cu privire la excepția tardivității contestației, ACI CLUJ arată că intervenienta susține în mod neîntemeiat două aspecte: a) că majoritatea criticilor invocate prin intermediul contestației ce face obiectul prezentului dosar reprezintă o reluare/reformulare a contestației
ce a format obiectul dosarului nr. 349/C8/2025; b) că ACI CLUJ ar fi cunoscut elementele ofertei asocierii Geiger încă de la data formulării contestației nr. 491/05.02.2025 (ce a format obiectul dosarului CNSC nr. 349/C8/2025). Cu privire la primul aspect, contestatoarea arată că această susținere nu este reală fiind în fapt contrazisă prin chiar conținutul celor două contestații. Dacă la formularea primei contestații, ACI nu a avut acces pe deplin la dosarul procedurii, accesul la documentele din procedură fiind în mod nelegal restricționat de către autoritatea contractantă (după cum corect a fost reținut Consiliu prin decizia nr. 490/C8/349 din data de 27.02.2025), la cea de-a doua contestație a avut acces la toate documentele legate de modul în care a fost evaluată oferta asocierii Geiger, astfel că a putut să-și formez o opinie completă în legătură cu modalitatea de evaluare a acestei oferte de către comisia de evaluare. De altfel, chiar prin decizia CNSC nr. 490/C8/349 din data de 27.02.2025, se reține că: "termenul de contestare începe să curgă de la data luării la cunoștință a actului autorității contractante considerat nelegal... în lipsa accesului la informațiile din dosarul achiziției, dreptul la o cale de atac este golit de conținut, devenind o formă fără fond, iar transparența procedurii de atribuire complet anihilată". Or, tocmai CNSC a apreciat că autoritatea contractantă a încălcat dispoziţiile legale pentru a limita accesul la oferta clasată pe primul loc în clasament, și că astfel, implicit termenul de contestare nu a început să curgă. Termenul de contestare a început să curgă doar la data luării la cunoștință a documentelor din procedură la care a solicitat acces, respectiv la data de 20.03.2025. În legătură cu cel de-al doilea aspect, arată că nici această susținere a intervenientei nu se verifică, întrucât autoritatea contractantă i-ar fi restricționat accesul la dosarul procedurii la momentul formulării primei cereri de acces și a primei contestații - 05.02.2025. După cum rezultă din chiar adresa autorității contractante nr. 33414/20.03.2025, doar la data de 20.03.2025, autoritatea contractantă i-a acordat acces la dosarul achiziției. Menționează că doar ulterior studiului tuturor acestor documente, după analiza detaliată a lor, a putut să conteste efectiv cu argumente susținute de probe (documentele din dosarul procedurii i s-au comunicat la 20.03.2025) modalitatea de evaluare realizată de către autoritatea contractantă în ce privește oferta asocierii Geiger, concluzionând că aceasta a fost nelegală și părtinitoare, favorizând ofertantul. Așadar, raportat la comunicarea actelor la data de 20.03.2025, termenul de contestare s-a împlinit la data de 31.03.2025, contestația Pagina 45 din 69
fiind formulată în termenul legal, prevăzut la art. 8 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 101/2016. În continuare, față de aspectele învederate de GEIGER prin cererea de intervenție, contestatoarea formulează observații punctuale. Consiliul are în vedere că, în cauză, GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL a formulat cerere de intervenție accesorie prin care solicită Consiliului, respingerea contestației formulată de ...... Constatând că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 61 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă și de art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr.
101/2016, în temeiul art. 63 și art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție și va dispune introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a acestuia. Consiliul constată că ..... a înaintat contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211180952/1 din 31.03.2025, în sumă de 2.000.000,00 lei, eliberată de CEC Bank- Sucursala Cluj. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: MUNICIPIUL ALBA IULIA, în calitate de autoritatea contractantă a organizat procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului având ca obiect „PROIECTARE ȘI EXECUȚIE DE LUCRĂRI PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIȚII: „CONSORȚIUL REGIONAL PENTRU SUPORT ÎN CARIERĂ, EDUCAȚIE NONFORMALĂ, DUALĂ ȘI TEHNOLOGICĂ ALBA", elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. CN1071319, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”, data deschiderii ofertelor fiind stabilită pentru 12.09.2024, ora 15:00. Nemulțumită de rezultatul procedurii, ....., în calitate de operator economic participant la procedura de licitație deschisă, clasat pe locul al doilea, cu 98,71 puncte, critică decizia autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta depusă de GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL, cu 100 de puncte, solicitând cele menționate în partea introductivă. Consiliul constată că, în cadrul acestei proceduri a mai fost formulată o contestație ce a fost soluționată prin decizia nr. 490/C8/349 din data de 27.02.2025, în sensul: „Admite, în principiu, cererea de intervenție. Admite, în parte, contestația formulată de ....., în contradictoriu cu UAT MUNICIPIUL ALBA-IULIA și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, să-i permită contestatoarei accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale. Respinge, ca prematură, cererea contestatoarei cu referire la oferta declarată câștigătoare. Respinge cererea de intervenție formulată de GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, inclusiv cererea de acordare cheltuieli de judecată”. Ulterior primirii documentelor din dosarului achiziției, la data de 20.03.2025, potrivit deciziei nr. 490/C8/349 din data de 27.02.2025, ..... a formulat prezenta contestație în termen legal, în data de 26.03.2025, solicitând cele menționate în partea introductivă. Analizând cu prioritate excepția tardivității contestației formulată de ....., invocată de autoritatea contractantă și intervenientă, Consiliul constată netemeinicia acesteia. În aprecierea acestei finalități, Consiliul nu poate reține în soluționare opinia autorității contractante potrivit căreia termenul de formulare a contestației ar fi depășit întrucât nu a fost formulat în termenul legal de 10 zile de la comunicarea Deciziei Pagina 47 din 69
CNSC nr. 490/C8/349 din data de 27.02.2025. Prin urmare, autoritatea contractantă se referă la termenul legal în care s-ar fi putut formula plângere împotriva Deciziei CNSC, ceea ce nu e cazul în prezenta cauză. Totodată, Consiliul are în vedere definiția actului autorității contractante, stipulată la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016: «Art. 3. - (1) În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: a) act al autorității contractante - orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei
obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare; /.../ f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire /.../ (3) În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac /.../». În sensul dispozițiilor legale menționate, Consiliul constată că actele a căror anulare este solicitată de contestator produc efecte juridice, existând cel puțin riscul ca aceste acte să prejudicieze contestatorul din prezenta cauză, care consideră că sunt nelegale deciziile autorității contractante consemnate în actele atacate. În acest sens, Consiliul reține și dispozițiile art. 1 alin. (3) din Directiva 92/13, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că „Statele membre asigură accesul la căile de atac, în temeiul unor norme detaliate pe care statele membre pot să le stabilească în acest sens, cel puțin oricărei persoane care are sau care a avut vreun interes în obținerea unui anumit contract și care a fost prejudiciată sau riscă să fie prejudiciată printr-o presupusă încălcare”. Totodată, în aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere considerentele reținute la pag. 20 din Decizia sa nr. 490/C8/349, din data de 27.02.2025, potrivit cărora: «(...) Față de cele prezentate, Consiliul determină că, în mod nelegal, autoritatea contractantă nu i-a asigurat accesul contestatoarei la documentele prezentate de contracandidatul său. Prin urmare, informarea legală a ofertantului reprezintă o obligație ce îi revine autorității contractante în justificarea actelor sale și pentru respectarea principiului transparenței actului decizional, dar și ca un instrument efectiv pus la dispoziția operatorului economic diligent, care cunoaște obligațiile autorității contractante, care înțelege ca, în scopul depunerii contestației, să acceseze Pagina 49 din 69
informațiile din actele pe care autoritatea contractantă este obligată să i le pună la dispoziție și care dorește să învestească organismul de soluționare cu o contestație care să respecte toate rigorile Legii nr. 101/2016, pentru preîntâmpinarea situațiilor ce pot atrage sancțiuni din partea organismului administrativ-jurisdicțional. În aceste condiții, Consiliul va admite cererea contestatoarei ..... și va obliga autoritatea contractantă să permită contestatoarei accesul la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate și probate ca fiind confidențiale. În aceste condiții, Consiliul va respinge, ca
prematură, cererea contestatoarei, cu referire la oferta declarată câștigătoare. (...)». Prin urmare, date fiind cele reținute, Consiliul va respinge, ca nefondată, excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă și intervenientă. Analizând prezenta cauză, Consiliul constată netemeinicia susținerilor contestatoarei, potrivit cărora: - oferta prezentată de asocierea Geiger nu îndeplinește cerințele de calificare și selecție privind experiența similară întrucât nu rezultă îndeplinirea cerinței din fișa de date privind clasa de importanță C a clădirilor; - nu se constată existența angajamentul de susținere tehnică și nici modalitatea concretă de susținere; - o altă eroare a autorității contractante arată că se regăsește calculul privind media cifrei de afaceri a ofertantului lider - GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, unde în mod evident este o eroare de calcul, media cifrei de afaceri este de 63.931.886,34 lei, nu 95.897.828 cum greșit menționează autoritatea contractantă; - în ceea ce privește terțul susținător Geiger Schlusselfertigbau GmbH&Co.KG, arată că acesta se declară IMM, dar în același timp are o cifră de afaceri de peste 700.000.000 lei conform declarațiilor din alte secțiuni, apoi, potrivit procesului-verbal de evaluare a documentelor suport DUAE, la pagina 14-secţiunea de verificare a înscrieri într-un registru profesional relevant sau registrul comerțului în țara de origine, se arată că Geiger Schlusselfertigbau GmbH&Co.KG nu are asociați persoane juridice. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere, pe de o parte, susținerile părților, iar, pe de altă parte, documentele documentele transmise la dosarul cauzei, de către autoritatea contractantă, respectiv: - Angajamentului ferm de susținere economică și financiară din partea terțului susținător GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG., însoțit de: Anexa nr. 1 prin care este prezentată societatea, resursele financiare de care dispune, cifra de afaceri medie anuală pe ultimii 3 ani, contul bancar din care se va face transferul, suma pentru care se constituie o linie de credit pusă la dispoziție ofertantului și care garantează autorității contractante implicarea terțului în ducerea la bun sfârșit a contractului; Anexa 2 reprezentând cifra medie de afaceri în ultimii 3 ani a terțului susținător însoțită de o scrisoare a băncii UniCredit Bank GmbH prin care banca confirmă existența unei linii de credit în valoare de 1.250.000 Euro pentru lucrarea care face obiectul prezentei achiziții, prezentată și în limba română; Contul de profit și pierderi pe Pagina 51 din 69
ultimii 3 ani al terțului susținător, însoțit și de traducerea în limba română. - Angajamentului ferm de susținere tehnică și profesională, terțul susținător a depus anexat acestuia, următoarele: Anexa nr. 1 prin care este prezentată societatea, experiența similară a terțului susținător atât pentru contractul invocat ca experiență similară cât și alte proiecte similare de pe teritoriul României în care ofertantul a beneficiat de susţinerea terțului conținând denumire obiectiv, valoare realizată și beneficiar, resursele tehnice și profesionale de care dispune terțul
susținător: resurse materiale, resurse umane, utilaje și echipamente; Anexa nr. 2 - Plan de mobilizare resurse întocmit pentru obiectivul nostru de investiții cuprinzând tipul de resursă, etapele, modul de acționare și timpul alocat fiecărei etape; Anexa nr. 3 - Lista lucrărilor similare executate de terțul susținător care conține denumire proiect, data finalizării obiectivului, beneficiarul, caracteristici ale lucrării și valoarea executată; Anexa nr. 4: Fișa de prezentare proiect similar invocat ca experiență similară în valoare de 166.356.126,03 lei, fără TVA; Contractul de închiriere utilaje și anexa la acesta reprezentând Lista mijloacelor fixe; Acorduri de colaborare ale terțului susținător cu specialiști având calitatea de manager de proiect, șef de șantier, inginer instalații, însoțite de declarații de disponibilitate ale acestora, CV-uri, diplome de studii. De asemenea, din contractul de antrepriză general,ă din data de 04.12.2019, pentru "Construcție nouă clădire de birouri şi afaceri cu parcare subterană DWS DESPAG WORKSPACE INGOLSTADT", cu valoarea de 160.432.706,53 lei, fără TVA (33.809.472 Euro) și Certificatul pentru experiență similară (Anexa nr. 2), rezultă că lucrarea executată, se încadrează în categoria de importanță C - Normală. Mai mult, în lista prezentată sunt incluse lucrări de construcții cămine studențești, cămine pentru bătrâni, construcții de hoteluri, construcții de birouri,
construcții
administrative,
edificate
de
GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG: Pagina 53 din 69
[Transcriere verificată vizual a paginii scanate 54] [Titlul este tăiat la marginea stângă în sursa PDF:] ISTA LUCRARI SIMILARE Denumire proiect | Data terminarii | Client | Caracteristici | Valoare în Euro Constructie noua cladire birouri si afaceri cu parcare subterana, DWS DESPAG Workspace Ingolstadt | 12.2021 | Ingolstadt Despag Strasee GmbH &Co.KG | 16.000 m² | 33,8 Mio. Camin de studenti DAC435 | 11.2021 | BPD München | 3.158 m² | 8,1 Mio. Camin de batrani Pflegeheim Gültstein | 04.2021 | Diakonieschwestern Herrenberg | 3.859 m² | 6,5 Mio. Cladire de locuinte cu parcare subterana, Ulm Dichterviertel BA II | 06.2020 | Multispace 13 GmbH & CoKG | 170 apartamente | 15,8 Mio. Cladire rezidentiala si administrativa Seeländer Areal in Herrenberg | 11.2020 | Herrenberg Seeländer Areal GmbH & Co KG | 12.652 m² | 24,5 Mio. Centru nou rezidential si administrativ Salem, cu parcare subterana | 04.2021 | Aktiv Immobilien GmbH | 12.437 m² | 25,8 Mio. Centru nou rezidential si administrativ New Mitte | 02.2021 | Bruchteilsgemeinschaft Neue Mitte Schwaikheim | 7.201 m² | 17,7 Mio. Constructie rezidentiala WA Jagdstraße, Freising | 08.2020 | BPD München | 12.450 m², 81 apartamente | 16 Mio. Centru rezidential si de ingrijire cu parcare subterana Dusslingen, Burgstraße | 10.2020 | Kreisbau Tübingen | 1.564 m2 | 5,5 Mio. Premier Inn Hotel Stuttgart | 09.2020 | Kiefer GmbH Verwaltungsgesellschaft | 8 etaje, 175 camere | 13,6 Mio.
Cât privește media cifrei de afaceri a liderului GEIGER PROIECTE CONSTRUCTII SRL, Consiliul constată eroarea materială a autorității contractante cu privire la calculul efectuat. Cu toate acestea, Consiliul nu va dispune măsuri de remediere, având în vedere că nu a fost luată în calcul. În demonstrarea îndeplinirii cerinței, ofertantul a beneficiat de cifra de afaceri a terțului susținător, prezentând situațiile financiare/Bilanțurile aferente anilor fiscali 2021 – 2022 - 2023 din care rezultă cifra de afaceri medie anuală de 137.486.598,83 EURO, echivalentul a 678.215.840,72 LEI - filele 33-36 din fișierul cu documente ale terțului GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG și o linie de credit în valoare de cel puțin 1.250.000,00 EURO, confirmată prin Scrisoarea emisă la data de 5 Septembrie 2024, de UNICREDIT - fila 29 din fișierul cu documente ale terțului GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG. Totodată, Garanția de participare depusă de GEIGER este în valoare de 1.000.000 LEI (suma solicitată conform Fișei de date) sub forma unei Scrisori de garanție bancară emisă de UNICREDIT BANK. În ceea ce privește Certificatele constatatoare/Extrasele de la registrul comerțului din Germania, Consiliul are în vedere că terțul GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH& Co.KG este o societate în comandită cu răspundere limitată. Acest aspect rezultă din Extrasul HRA 15250 din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Augsburg - a se vedea filele 3 - 13 din fișierul cu documentele terțului GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG. GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU VERWALTUNGS-GmbH Augsburg este denumit - Asociatul responsabil personal. Acesta are dreptul de reprezentare a societăţii GEIGER SCHLUSSELFERTIGBAU GmbH&Co.KG. Totodată, Consiliul constată că, în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, au fost solicitate clarificări tuturor ofertanților, în sensul lămuririi asupra existenței informațiilor/documentelor existente/lipsă din cuprinsul propunerii tehnice depuse. Astfel, prin adresa nr. 137883/27.11.2024, autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului declarat câștigător, următoarele: „1 (...) vă solicităm să clarificați în ce măsură propunerea tehnică îndeplinește cerințele caietului de sarcini. 2 În propunerea tehnică (...) se face referire la construirea unei grădinițe. Vă rugăm clarificați. 3. În propunerea tehnică (...) se precizează utilitățile ce vor fi afectate de execuția lucrărilor se vor reloca prin grija beneficiarului, dacă va fi cazul, în contradicție cu caietul de sarcini unde este prevăzut astfel pentru documentațiile privind relocarea rețelelor electrice/gaze naturale, contractantul se obligă să accepte procedurile furnizorului de utilități și Pagina 55 din 69
să respecte legislația în vigoare la data execuției. Vă rugăm să clarificați. 4. (...) este prezentat ca proiectant general SC ADAL SOLUTIONS SRL. vă rugăm clarificați. 5. În propunerea tehnică, la Metodologia de realizare a activităților (...) se precizează că branșamentul la rețeaua de energie electrică nu face obiectul acestui contract, contrar cerinței stipulate în caietul de sarcini. 6. În propunerea tehnică (...) dar obiectul contractului nu este eficientizarea energetică a unei clădiri existente. Vă solicităm să justificați în ce măsură s-a înțeles obiectul contractului care urmează a fi încheiat. 7. În propunerea tehnică (...) dar obiectul
contractului cuprinde și elaborarea acestei documentații tehnice. Vă rugăm clarificați (...)”. La aceste solicitări, ofertantul declarat câștigător a răspuns prin adresa nr. 273/29.11.2024, astfel: „1. Metodologia de prestare a serviciilor de proiectare și asistență tehnică a fost prezentată în propunerea tehnică întocmită (...). 2. Dintr-o eroare de tehnoredactare s-a menționat greșit la descrierea modului de abordare a execuției pag. 30 punctul 4-lucrări de arhitectură construirea unei grădinițe (...) 4. dintr-o eroare de tehnoredactare, în cadrul propunerii tehnice la pag 50 și pag 54 a fost menționat SC ADAL SOLUTIONS SRL (...). 5. (...) pag 92, dintr-o eroare de tehnoredactare, s-a precizat că branșamentul la rețeaua de energie electrică nu face obiectul acestui contract (...) 7. (...) acest lucru nu exclude responsabilitatea noastră de a elabora întreaga documentație tehnică detaliată, conform obiectului contractului (...)”. Ulterior, autoritatea contractantă a concluzionat, prin procesul verbal nr. 275/08.01.2025 că oferta este conformă, întrucât: „1. Indică paginile 1400-1464 în care se regăsește Metodologia de prestare a serviciilor de proiectare și asistență tehnică. 2. Menționarea unui alt obiectiv de investiții s-a făcut dintr-o greșeală de redactare. 3. Ofertantul declară că este o greșeală de redactare și indică pagina și capitolul din propunerea tehnică unde se obligă să accepte procedurile furnizorului de utilități. 4. Dintr-o eroare de redactare a fost menționat SC ADAL SOLUTIONS SRL iar proiectantul general, așa cum rezultă din documentația depusă, este SDC PROIECT SRL. 5. Precizarea că branșamentul la rețeaua electrică nu face obiectul prezentului contract reprezintă o eroare de redactare. Ofertantul face trimitere la paginile din propunerea tehnică în care își asumă această activitate. 6. Ofertantul declară că exprimarea a fost eronată și eficientizarea energetică se referă la clădirile aferente acestei licitații. 7. Ofertantul declară că își însușește toate cerințele din documentația de atribuire și se obligă să furnizeze toată documentația necesară, inclusiv instalațiile sanitare. 8 (...)” și i se acordă punctaj maxim la factorii de evaluare în discuție: perioada de garanție a lucrărilor – 15 puncte și Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate) – 25 puncte. Cu referire la punctajul obținut, Consiliul constată că, la cap. IV.4.1) Modul de întocmire al propunerii tehnice, s-a solicitat, printre altele, următoarele: „8.Ofertantii vor intocmi un document intitulat “Metodologie de calcul si evaluare pentru evaluarea punctajului tehnic” in care vor evidentia fiecare subfactor de evaluare a propunerii tehnice prezentate, in ordinea in care ele au fost definite de autoritatea contractanta si vor atasa fiecarui subfactor de evaluare documentele doveditoare. Nota: Propunerea tehnica va fi paginata si opisata, opisul va fi pagina zero a propunerii tehnice. Cerințele tehnice aferente caietului de sarcini Pagina 57 din 69
reprezintă cerințe minimale referitoare la nivelul calitativ, tehnic si de performantă, scop în care soluțiile ofertate în cadrul propunerii tehnice pot face referire la atingerea unor niveluri superioare. În cazul în care pe parcursul îndeplinirii contractului se constată faptul că nu sunt respectate elemente ale propunerii tehnice (sunt inferioare sau nu corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini sau in proiectul tehnic anexat care face parte integranta din documentatia de atribuire), autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul ori de a solicita sistarea executării lucrărilor până la remedierea situației constatate. Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privința documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori prevederile legislației în vigoare,
inclusiv în cazul lipsei unui document aferent propunerii financiare/tehnice si/sau completarea greșită a unui document ori neprezentarea acestuia conținând cel puțin informațiile solicitate, poate conduce la declararea ofertei ca fiind neconformă. Nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat. În cazul în care pe parcursul îndeplinirii contractului se constată că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare cerinţelor caietului/SF, prevalează cerinţele caietului de sarcini/studiului de fezabilitate. De asemenea, potrivit cap. II.2.5 Criterii de atribuire: „Cel mai bun raport calitate – preț”, s-au stabilit următorii factori de evaluare: „2.2.4.Experienta expertilor cheie - Inginer proiectant structuri 2,50%; Pretul ofertei Componenta financiara 40%; 2.1.Perioada de garanție a lucrărilor 15%; -Punctaj maxim factor: 15, cu următorul Algoritm de calcul: Autoritatea contractanta acorda punctaj pentru ofertele care vor oferta o perioada de garanție a lucrarilor suplimentara fata de perioada de garanție minim acceptata de 36 de luni Punctaj maxim factor: 15. Algoritm de calcul: Pentru oferta/ ofertele care prezintă o perioadă de garanție a lucrarilor de 60 luni sau mai mare se va acorda punctajul maxim, respectiv 15 puncte. Se acorda punctaj intermediar după cum urmează: 1.Pentru o perioadă de garanție a lucrărilor de 36 de luni se vor acorda 0 puncte; 2.Pentru o perioadă de garanție a lucrărilor de 48 de luni se vor acorda 7 puncte; 3.Pentru o perioada de garanție de 60 de luni se vor acorda 15 de puncte; Nota 1: 1. Perioada de garanție minim acceptată este de 36 de luni. Ofertarea unei perioade de garanție mai mică decât perioada minimă de 36 de luni duce la declara ofertei ca neconformă; 2. Perioada de garanție a lucrărilor care va fi punctată este de maxim 60 de luni. Autoritatea contractantă nu va puncta suplimentar ofertarea unei perioade de garanție a lucrărilor mai mare decât cea maximă precizată de 60 de luni. De asemenea, perioadele intermediare (între 36 luni și 48 luni, și între 48 luni și 60 luni), nu se vor puncta. Nota 2: Perioada de garanție ofertata va fi susținută prin specificarea in cadrul Propunerii Tehnice a materialelor si tehnologiilor pe care Ofertantul le va utiliza in vederea asigurării calității lucrării pe întreaga perioada de garanție ofertata. In propunerea Tehnica, ofertantul va descrie modul in care planul de management al calității va asigura nivelul necesar de calitate al rezultatelor sale si al proceselor de lucru, prin prezentarea abordării generale si metodologiei pentru realizarea activităţilor din cadrul contractului (proiectarea si executarea lucrarilor), inclusiv prin descrierea detaliata a metodelor de lucru pentru componentele majore ale lucrarilor si a materialelor pe care le va pune in opera, astfel încât ofertarea unei garanții extinse a lucrarilor sa nu se facă la nivel declarativ in vederea obținerii unui punctaj mare pentru acest factor de evaluare. Neprezentarea acestor informaţii in cadrul Propunerii Tehnice va conduce la neacordarea punctajului aferent factorului de evaluare ce vizează perioada de garanție a lucrarilor suplimentar ofertata. 2.2.1.Experiența Pagina 59 din 69
experților cheie - Manager de proiect 4%-Punctaj maxim factor: 4, cu următorul algoritm de calcul: (...) 2.2.2.Experiența experților cheie - Coordonator colectiv proiectare 3%-Punctaj maxim factor: 3, cu următorul algoritm de calcul: (...) 2.2.3.Experienta expertilor cheie - Arhitect 3%-Punctaj maxim factor: 3, cu următorul algoritm de calcul: (...) 2.2.5.Experienta expertilor cheie - Inginer proiectant instalații electrice-2,50%, Punctaj maxim factor: 2,50, cu următorul algoritm de calcul: (...) 2.2.6.Experienta expertilor cheie - Inginer proiectant instalații sanitare și termice-2,50%-Punctaj maxim
factor: 2,50, cu următorul algoritm de calcul: (...) 2.2.7.Experienta expertilor cheie - Auditor energetic 2,50%-Punctaj maxim factor: 2,50, cu următorul algoritm de calcul: (...) 2.3.Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate)-25%-Punctaj maxim factor: 25, cu următorul algoritm de calcul: Planul de management al calității lucrărilor executate (PMC) - nesatisfacator: 0 puncte; -nu este adaptat la caracteristicile specifice ale contractului de lucrări și nu este corelat cu metodologia de executare a lucrărilor; -nu este evidențiat nivelul de implicare al responsabililor din structura organizațională a Ofertantului și contribuția individuală pentru realizarea controlului calității; -relația dintre graficul general de realizare a investiției publice/etapele realizate, responsabilitățile pentru execuția/ gestionarea/controlul calității și resursele utilizate nu este realistă și în conformitate cu metodologia propusă. PMC - acceptabil: 8 puncte -este prezentat la modul general și nu reflectă caracteristicile specifice ale Contractului de lucrări, nefiind în totalitate corelat cu metodologia de executare a lucrărilor: 2 puncte; -este identificat nivelul de implicare al responsabililor din structura organizațională a Ofertantului cu controlul calității lucrărilor însă nu este detaliat; 2 puncte -indică faptul că se realizează controlul calității la toate stadiile de punere în operă a documentației: 2 puncte; -există neconcordanțe minore între graficul general de realizare a investiției publice, activitățile/etapele realizate,
responsabilitățile
pentru execuția/gestionarea/controlul calității și resursele: 2 puncte. PMC - bine: 17 puncte -este adaptat la caracteristicile specifice ale contractului de lucrări și corelat cu metodologia de executare a lucrărilor: 5 puncte; -evidențiază adecvat nivelul de implicare al responsabililor din structura organizațională a Ofertantului și contribuția individuală pentru realizarea controlului calității: 4 puncte; -relația dintre graficul general de realizare a investiției publice/etapele realizate, responsabilitățile pentru execuția/gestionarea/controlul calității și resursele utilizate este realistă și în conformitate cu metodologia propusă: 4 puncte; -are un nivel de detaliere adecvat: facilitează înțelegerea propusă pentru managementul calității în contract la toate stadiile de punere în operă a documentației: 4 puncte. PMC – foarte bine: 25 puncte -este foarte bine adaptat la caracteristicile specifice ale contractului de lucrări și corelat cu metodologia de executare a lucrărilor: 7 puncte; -evidențiază realist si foarte bine definit nivelul de implicare al responsabililor din structura organizațională a Ofertantului și contribuția individuală pt realizarea controlului calității: 6 puncte; -relația dintre graficul general de realizare a investiției publice/etapele realizate, respons. Pt execuția/gestionarea/controlul calității și resursele utilizate este foarte clara, completa și în conf. Cu metodologia propusă: 6 puncte; -relația dintre graficul general de realizare a investiției publice/etapele realizate, responsabilitățile pt execuția/gestionarea/controlul Pagina 61 din 69
calității și resursele utilizate este foarte clara, completa și în conf. Cu metodologia propusă: 6 puncte. Punctaj maxim total: 100”. Raportat la modul de formulare a factorilor de evaluare în discuție, privind modul de acordare a punctajului, autoritatea contractantă trebuia să procedeze la solicitarea de clarificări. În acest sens, cu titlu de exemplu, pentru a sublinia că aprecierea comisiei de evaluare este lipsită de temeinicia și rigurozitatea impusă de legiuitor, Consiliul constată că membrii acesteia au luat în considerare,
pe de o parte, declarația privind termenul de garanție, fără a exista vreo analiză care să susțină legalitatea acestui mod de acțiune și acordarea punctajului maxim de 15 puncte, iar, pe de altă parte, analiza propunerii tehnice și a răspunsului nr. 273/29.11.2024 nu pot conduce la acordarea punctajului maxim de 25 de puncte la factorul Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate). În aceste condiții, Consiliul constată necesitatea reluării procesului de evaluare a ofertei declarate câștigătoare privind modul de acordare a punctajului pentru factorii de evaluare Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate) și Perioada de garanție a lucrărilor. Prin urmare, Consiliul constată că evaluarea autorității contractante, din acest punct de vedere, este una incompletă, netemeinică, iar punctajul maxim acordat nu are niciun temei, atât timp cât nu este stabilită posibilitatea reală de a proceda la verificarea informației, precum au declarat ofertanții, astfel că se impune reluarea evaluării ofertelor din acest punct de vedere. Față de aceste aspecte, Consiliul stabilește că oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, astfel că orice decizie a autorității contractante privind admiterea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte, care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. În aceste condiții, Consiliul stabilește că informațiile din ofertă nu relevă fermitatea lor, adică caracterul definitoriu al angajamentelor din propunerile tehnice și financiare, care să conducă la admisibilitatea fără dubiu a acestora. Având în vedere aspectele analizate, Consiliul consideră că autoritatea contractantă, în mod eronat și nelegal, a declarat admisibilă și i-a acordat punctaj maxim la factorii de evaluare „Demonstrarea un ei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați” și „Perioada de garanție a lucrărilor” ofertei declarate câștigătoare. În raport de cele mai sus evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de evaluare, expres și imperativ prevăzute de lege, Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica contestatoarei privind nelegalitatea evaluării ofertei declarate câștigătoare este întemeiată, urmând să fie admisă. Pagina 63 din 69
În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere și Cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C-42/13) considerentul 44: „Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar,
precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C- 496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108-111)”; precum și punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că: „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum sa amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. În concluzie, Consiliul constată că evaluarea realizată a înregistrat abateri de la cadrul legal, oferta depusă de câștigătoare, nu putea primească punctaj maxim, la factorii de evaluare în discuție, cum eronat a considerat autoritatea contractantă, la factorul de evaluare în discuție. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ....., în contradictoriu cu MUNICIPIUL ALBA IULIA și va anula rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare. Va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze oferta depusă de GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente, privind modul de acordare punctaj la factorii de evaluare „Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate)” și „Perioada de garanție a lucrărilor”. Pagina 65 din 69
Pe cale de consecință, va respinge cererea de intervenție formulată de GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei,
respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în principiu, cererea de intervenție. Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației, invocată de autoritatea contractantă și intervenientă. Admite contestația formulată de ....., în contradictoriu cu MUNICIPIUL ALBA IULIA și anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii și adresele de comunicare. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să ducă la îndeplinire măsurile de remediere și anume să reanalizeze oferta depusă de GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL, cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente, privind modul de acordare punctaj la factorii de evaluare „Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate)” și „Perioada de garanție a lucrărilor”. Pe cale de consecință, respinge cererea de intervenție formulată de GEIGER PROIECTE CONSTRUCȚII SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bogdan-Marius BOGHIU Maria-Liliana BĂZĂR Ecaterina-Milica DOBROTĂ Redactat practicaua deciziei, Mirela-Cerasela Radu Pagina 67 din 69
Redactată în 5 exemplare originale, conține 37 pagini.
Pagina 69 din 69
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.