Decizie 472/2025
Decizie CNSC2025_472_2025_Decizie_472.pdf, BO2025_472_2025_BO2025_472.pdf
Document CNSC
CORAL IMPEX SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 472/C3/145, 327 din 26.02.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de dezinsecţie, tratament anti căpuşe şi deratizare cu produse biocide cu remanenţă şi rată de aplicare pentru 90 de zile”, anunț de participare nr. CN1076083/09.12.2024, s-au solicitat următoarele: 1. suspendarea procedurii de atribuire a contractului, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016, până la soluționarea contestației; 2. anularea răspunsurilor formulate de autoritatea contractantă cu privire la întrebarea 2, întrebarea nr. 17 și întrebarea nr. 22; 3. obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere necesare, prin formularea unui răspuns clar și concludent la întrebările de clarificare care fac obiectul prezentei contestații, cu respectarea principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016; Pagina 1 din 3Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge, ca rămase fără obiect, contestațiile formulate de CORAL IMPEX SRL (Dosar nr. 145/2025 și Dosar nr. 327/2025), în contradictoriu cu UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI. Obligă autoritatea contractantă la plata către CORAL IMPEX SRL a sumei de 5.500 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare a contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 3 din 3Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_472_2025_Decizie_472.pdf, BO2025_472_2025_BO2025_472.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 472/C3/145, 327 Data: 26.02.2025 1. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3444/21.01.2025, formulată de CORAL IMPEX SRL, cu sediul social în municipiul Ploiești, str. Peneș Curcanu nr. 8, bloc 151C, ap. 10, judetul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. J29/2811/1993, având cod unic de identificare RO 4986244, reprezentată prin director general Badea Alexandru și convențional prin av. Laurentiu Veteleanu, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura în municipiul București, Bd. Libertatii nr. 1, sector 4, împotriva răspunsului consolidat, publicat în SEAP la data de 10.01.2025, emis în legătură cu documentația de atribuire în cadrul licitației deschise, organizată de UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, Șoseaua Panduri nr. 90, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect „Servicii de dezinsecţie, tratament anti căpuşe şi deratizare cu produse biocide cu remanenţă şi rată de aplicare pentru 90 de zile”, anunț de participare nr. CN1076083/09.12.2024, s-au solicitat următoarele: 1. suspendarea procedurii de atribuire a contractului, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016, până la soluționarea contestației; 2. anularea răspunsurilor formulate de autoritatea contractantă cu privire la întrebarea 2, întrebarea nr. 17 și întrebarea nr. 22; 3. obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere necesare, prin formularea unui răspuns clar și concludent la întrebările de clarificare care fac obiectul prezentei contestații, cu respectarea principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016; Pagina 1 din 3
4. publicarea unui anunț tip erată, la anunțul inițial, care să cuprindă modificările aduse informațiilor publicate inițial, precum și documentele prin care s-au dispus măsurile de remediere; 5. în situația în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri remediere, anularea procedurii de achiziție publică în temeiul art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016; 6. studiul dosarului achiziției publice; 7. pentru a beneficia de dreptul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, privind posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, amânarea pronunțării deciziei la o data ulterioară accesului la dosarul achiziției și înaintării concluziilor scrise; 8. obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor; 9. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații. 2. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6554/04.2.2025, formulată de CORAL IMPEX SRL, cu datele de identificarea menționate anterior, reprezentata prin director general Badea Alexandru și convențional prin av. Laurențiu Veteleanu, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura în municipiul București, Bd. Libertății nr. 1, sector 4, împotriva „clarificării din oficiu – documentația de atribuire conform măsuri de remediere la contestația formulată – 22.01.2025”, publicată în SEAP la data de 23.01.2025 și comunicată pe email la data de 22.01.2025, emisă în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-au solicitat următoarele: 1. anularea măsurilor clarificărilor și măsurilor de remediere emise de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire; 2. obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere necesare, prin formularea unui răspuns clar și concludent la întrebările de clarificare care fac obiectul prezentei contestații, cu respectarea principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea 98/2016; 3. publicarea unui anunț tip erată, la anunțul inițial, care să cuprindă modificările aduse informațiilor publicate inițial, precum și documentele prin care s-au dispus măsurile de remediere; 4. în situația în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri remediere, anularea procedurii de achiziție publică în temeiul art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016; 5. studiul dosarului achiziției publice; 6. pentru a beneficia de dreptul prevăzut la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, privind posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, amânarea pronunțării deciziei la o data ulterioară accesului la dosarul achiziției și înaintării concluziilor scrise; 7. obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor; 8. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații. Pagina 2 din 3
Solicitarea contestatoarei de suspendare a procedurii de atribuire a fost soluționată de Consiliu prin Încheierea nr. 225/C11/145/23.01.2025, în sensul că a fost admisă, procedura fiind suspendată până la soluționarea contestației. Contestațiile vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca rămase fără obiect, contestațiile formulate de CORAL IMPEX SRL (Dosar nr. 145/2025 și Dosar nr. 327/2025), în contradictoriu cu UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI. Obligă autoritatea contractantă la plata către CORAL IMPEX SRL a sumei de 5.500 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare a contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../C./..., ... Data: .......... .. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..../.........., formulată de ... SRL, cu sediul social în municipiul ...nr. ., bloc ...C, ap. .., judetul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ... s... nr. J../..../...., având cod unic de identificare RO ......., reprezentată prin director general ... și convențional prin av. ..., cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura în municipiul ...nr. ., sector ., împotriva răspunsului consolidat, p...licat în SEAP la data de .........., emis în legătură cu documentația de atribuire în cadrul licitației deschise, organizată de ..., cu sediul în municipiul ..., ...nr. .., sector ., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect „...”, anunț de participare nr. CN......./.........., s-au solicitat următoarele: .. suspendarea procedurii de atribuire a contractului, în temeiul art. .. alin. (.) din Legea .../...., până la soluționarea contestației; .. anularea răspunsurilor formulate de autoritatea contractantă cu privire la întrebarea ., întrebarea nr. .. și întrebarea nr. ..; .. obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere necesare, prin formularea unui răspuns clar și concludent la întrebările de clarificare care fac obiectul prezentei contestații, cu respectarea principiilor prevăzute de art. . alin. (.) din Legea nr. ../....; .. p...licarea unui anunț tip erată, la anunțul inițial, care să cuprindă modificările aduse informațiilor p...licate inițial, precum și documentele prin care s-au dispus măsurile de remediere; Pagina 1 din 34
.. în situația în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri remediere, anularea procedurii de achiziție p...lică în temeiul art. .. alin. (.) din Legea nr. .../....; .. studiul dosarului achiziției publice; .. pentru a beneficia de dreptul prevăzut la art. .. alin. (.) din Legea nr. .../...., privind posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, amânarea pronunțării deciziei la o data ulterioară accesului la dosarul achiziției și înaintării concluziilor scrise; .. obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor; .. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații. .. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..../........., formulată de ... SRL, cu datele de identificarea menționate anterior, reprezentata prin director general ... și convențional prin av. ..., cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura în municipiul ..., ... nr. ., sector ., împotriva „clarificării din oficiu – documentația de atribuire conform măsuri de remediere la contestația formulată – ..........”, p...licată în SEAP la data de .......... și comunicată pe email la data de .........., emisă în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-au solicitat următoarele: .. anularea măsurilor clarificărilor și măsurilor de remediere emise de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire; .. obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere necesare, prin formularea unui răspuns clar și concludent la întrebările de clarificare care fac obiectul prezentei contestații, cu respectarea principiilor prevăzute de art. . alin. (.) din Legea ../....; .. p...licarea unui anunț tip erată, la anunțul inițial, care să cuprindă modificările aduse informațiilor p...licate inițial, precum și documentele prin care s-au dispus măsurile de remediere; .. în situația în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri remediere, anularea procedurii de achiziție p...lică în temeiul art. .. alin. (.) din Legea nr. .../....; .. studiul dosarului achiziției publice; .. pentru a beneficia de dreptul prevăzut la art. .. alin. (.) din Legea nr. .../...., privind posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, amânarea pronunțării deciziei la o data ulterioară accesului la dosarul achiziției și înaintării concluziilor scrise; .. obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor; .. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei contestații. Solicitarea contestatoarei de suspendare a procedurii de atribuire a fost soluționată de Consiliu prin Încheierea nr. .../C../.../.........., în sensul că a fost admisă, procedura fiind suspendată până la soluționarea contestației. Pagina 2 din 34
Contestațiile vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. .. alin. (.), art. .. alin. (.) și art. ... alin. (.) din Codul de procedură civilă. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: .. În ceea ce privește dosarul nr. .../...., ... SRL formulează susțineri cu privire la competența Conciliului de a soluționa contestația, precizând că aceasta este formulată în termen. Referitor la solicitarea de anulare a răspunsurilor formulate de autoritatea contractantă cu privire la întrebarea nr. ., întrebarea nr. .. și întrebarea nr. .., contestatoarea a prezentat, pe scurt modul de derulare a procedurii de atribuire, precizând că, ulterior p...licării documentației de atribuire a constatat că există o serie de inadvertențe și omisiuni referitoare la date și informații necesare formulării ofertelor. În acest context, a fost formulată o solicitare de clarificare, nr. .... din .........., pentru care autoritatea contractantă a p...licat în SEAP, la data de .........., răspunsul consolidat la solicitările de clarificări, astfel cum este prevăzut în adresa .. din ........... Contestatoarea arată că acest răspuns consolidat încalcă, din punctul său de vedere, legislația specială în materie având în vedere următoarele considerente: Cu privire la răspunsul consolidat la solicitările de clarificări, aferente răspunsului la întrebarea nr. ., contestatoarea menționează că a solicitat clarificări cu privire la specificațiile dezinsecției menționate la capitolul II..., pagina ../.., referitoare la utilizarea insecticidelor de tip Gel și arată că, având în vedere că se dorește efectuarea dezinsecției și cu insecticide superioare, de tip Gel, care au o eficiență deosebită în combaterea artropodelor, a solicitat clarificarea documentației în sensul completării tabelelor din caietul de sarcini cu suprafețele în MP, numărul de treceri minime și maxime pentru obiectivele în care se dorește efectuarea dezinsecției cu Gel insecticid. Contestatoarea subluniază, răspunsul achizitoarei fost că "...", în spațiile de cazare (etapele de execuție: februarie, octombrie și decembrie din an) și în spațiile de învățământ (etapa de execuție din decembrie), în perioada sezonului rece, se vor folosi insecticide de tip Gel, care acționează prin ingestie și generează un efect de mortalitate în cascadă. Insecticidul de tip Gel, indiferent de s...stanța activă pe care o conține, trebuie să asigure eficiență în combaterea cel puțin a următorilor dăunători: gândacul negru de bucătărie (Periplaneta americana), gândacul mic roșcat (Blatella germanică) și gândacul mare roșcat (Blatella orientalis). Contestatoarea menționează că, indiferent de conținutul în s...stanță activă a insecticidului gel folosit, doza de aplicare - norma de consum - va fi în conformitate cu specificațiile din avizul sanitar, luând în considerare nivelul de infestare. Se va trata suprafața infestată prin aplicarea metodică la distanțe recomandate și în cantitatea recomandată Pagina 3 din 34
a punctelor de insecticid gel, insistându-se în zonele țevilor de scurgere de la bucătării și băi, s... și în spatele electrocasnicelor, în zona tocurilor de ușă, a contoarelor electrice, în colțurile ascunse luminii, la crăpături în pereți sau podea, în zona balamalelor din dulapuri etc. Contestatoarea arată că, potrivit notei din documentație, "În cazul în care, pe perioada execuției etapelor cu insecticid tip Gel, se solicită de către beneficiari (administratori .../imobile spații de învățământ) dezinsecția împotriva ploșnițelor sau insectelor zburătoare, ofertanții vor executa punctual (de ex: . cameră de cămin, ghenă de gunoi, sală de curs etc.) dezinsecția prin pulverizare, fără a modifica tariful unitar/mp din contract." Dezinseclie (mp) Suprafaţă minimă Acord Cadru (mp) Suprafeţe totale ... (mp) număr treccri insecticid microincapsulat suprafata maximă inst'ctici d microin capsulat (mp) număr trcccri insecticid gel sup rafa ţ ă maximă inserţiei d gel (mp) Nr. max treceri Acord cadru Suprafaţa maximă Acord cadru (mp) . . . . .=.x. . .=.x. .=.+. .=.+.(.x.) ... ...... ......,. . ....... . ...... H ....... ... ...... ......,. .. ....... fi ...... .. ....Î.. ... .... .... . » .. ...... .. ...... ... .... .... .. ..... . ..... .. ...... ... .... .... . ...(.. . .... . i .... ... ....,. ....,. .. ..... . »... .. ..... ... ....,. ....,. . ..... . ..... . ..... ... ...,. .S.. . ..... . .... . ..... ... ....,. ....,. . ..... . .... . ..... TOTAL ... ...... ......,. ....... ....... ....... Contestatoarea consideră că răspunsul consolidat al autorității contractante, cu privire la această întrebare, modifică în mod s...stanțial documentația achiziției publice și aduce, în mod evident, inclusiv o serie de necorelări ale acestor modificări cu restul cerințelor din documentația de atribuire și invocă prevederile art. ... alin. (.), art. . alin. (.) și art. .. alin. (.) din Legea nr. ../...., precum și art. .. alin. (.) și alin. (.) din HG nr. .../..... Contestatoarea arată că, prin răspunsul nr. ../.......... la solicitările de clarificări nr. .... din .........., autoritatea contractantă a modificat în mod s...stanțial documentația de atribuire inițială, prin introducerea unor cerințe noi, necorelate cu restul cerințelor din caietul de sarcini și susține că aceste modificări, așa cum sunt ele formulate prin adresa de răspuns, devin cerințe neclare și contradictorii cu cerințele din fișa de date și din caietul de sarcini, încălcându-se astfel prevederile legale menționate anterior. Contestatoarea arată că, în Fișa de date, la pagina .-., punctul II.... Criterii de atribuire, factorul . de evaluare este "Perioada de remanență de minim .. de zile". Algoritmul de calcul, precizat în Fișa de date, pentru acest factor, este: ".) Pentru oferta admisibilă, care prezintă cea mai mare perioadă de remanență =.. puncte; .) Pentru restul ofertelor admisibile, punctele se vor calcula folosind următoarea formulă: P puncte (n) = P perioadă remanență (n) / P perioada remanență (max) x .., unde: P puncte (n) = punctele obținute de oferta admisibilă evaluată pentru factorul de evaluare "perioada de remanență" P perioada remanență (max) = cea mai mare perioadă de remanență declarată și documentată în cadrul ofertelor admisibile; P perioada remanență (n) = remanența declarată și documentată în cadrul ofertei admisibile aflată în evaluare." Contestatoarea menționează că, în caietul de sarcini, la pagina .., capitolul II...., punctul ., este precizat că "Ofertanți prezintă un singur produs insecticid.", iar la punctul ., este precizat că "Insecticidul ofertat în serviciile de dezinsecție este Pagina 4 din 34
microîncapsulat sau cu o formă de condiționare superioară (gel), formă de condiționare care asigură remanența de minim .. de zile...". Contestatoarea arată că, în răspunsul la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă precizează că: a) "La cantine/ restaurante se vor folosi exclusiv insecticide superioare, de tip Gel, în toate etapele de prestate; În spațiile de cazare (etapa de execuție: Februarie, Octombrie și Decembrie din an) și spații de învățământ (etapa de execuție din Decembrie) în perioada sezonului rece, se vor folosi insecticide tip Gel..."; b) În anexa Tabel dezinsecție (insecticid microîncapsulat + insecticid gel) este precizat numărul de treceri de dezinsecție care se va efectua (conform unor cerințe noi introduse prin răspunsul la solicitarea de clarificări) cu fiecare tip de insecticid (microîncapsulat și gel). Contestatoarea consideră că, din cele precizate în răspunsul autorității contractante, rezultă că aceasta modifică s...stanțial și în totalitate cerința inițială (fără ca această modificare să fie impusă de vreo eroare de redactare, omitere sau de vreo prevedere legislativă), astfel se solicită ofertarea a două produse insecticide diferite, cu metodologii de aplicare diferite, proprietăți diferite și implicit, perioade diferite de remanență, în condițiile în care celelalte cerințe din documentația de atribuire au rămas neschimbate. Contestatoarea arată că această modificare survine ca urmare a interpretării eronate a cerinței de către un operator economic, în sensul în care, din cerința „Insecticidul ofertat în serviciile de dezinsecție este microîncapsulat sau cu o formă de condiționare superioară (gel)...”, sintagma „sau” este echivalată cu sintagma „și”, conform întrebării nr. .: „Având în vedere cap II..... - Specificaţii dczinsccţic ( pag ../..) Pct .. Insecticidul ofertat în serviciile de dezinsecţie este micro incapsulat sau cu o formă dc condiţionare superioară (GEL) Solicitare .. întrucât doriţi a se cfectua dezinsecţia şi cu insecticide superioare, Tip Gel, care au o eficicnţă deosebită în combatcrca artropodelor, vă solicităm să clarificaţi documentaţia în sensul completării tabelelor din caietul dc sarcini cu suprafeţele în MP, nr de treceri min/max pentru obiectivele în care doriţi efectuarea dezinsecţîei cu Gel Insecticid." Contestatoarea consideră că sintagma „sau” exprimă o opțiune, iar conform definiției din DEX, aceasta „leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii” sau „leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative, corelativ, indicând necesitatea de a alege între două alternative.” Pe de altă parte, sintagma „și” elimină opțiunea, indicând o completare, un adaos sau o precizare nouă. Contestatoarea consideră că, în cazul în care autoritatea contractantă ar fi dorit ca un anumit număr de treceri și o anumită suprafață să fie tratate și cu un insecticid de tip gel, aceasta trebuia să includă aceste cerințe în documentația inițială și să coreleze toată documentația cu aceste cerințe referitoare la insecticidul de tip gel. De asemenea, menționează că prin răspunsul la clarificări, autoritatea contractantă nu a p...licat nicio erată și nici nu a folosit vreo sintagmă prin care să își însușească această modificare, așa cum a făcut în cazul răspunsurilor la întrebările nr. ., ., .., .., .. și ... Contestatoarea arată că, prin această modificare, nu mai poate fi aplicabil factorul de evaluare referitor la perioada de remanență a insecticidelor și a ofertelor într-un mod unitar, proporțional, transparent și corect, având în vedere faptul că se vor oferta două produse insecticide Pagina 5 din 34
cu perioade de remanență diferite și nu un singur insecticid, așa cum era formulată inițial documentația de atribuire. Pentru edificare, contestatoarea prezintă următoarea situație ipotetică: ”Operatorul X ofertează două produse insecticide, un insecticid microîncapsulat și un insecticid gel, astfel: Pentru produsul insecticid microîncapsulat se prezintă o perioadă de remanență de ... zile; Pentru produsul insecticid tip gel se prezintă o perioadă de remanență de .. zile. Operatorul Z ofertează două produse insecticide, un insecticid microîncapsulat și un insecticid gel, astfel: Pentru produsul insecticid microîncapsulat se prezintă o perioadă de remanență de ... zile; Pentru produsul insecticid tip gel se prezintă o perioadă de remanență de ... zile.” Contestatoarea ridică problema modului în care autoritatea contractantă va calcula punctajul pentru acest factor, având în vedere că sunt două insecticide. Cursul logic al evaluării ar presupune împărțirea în doi s...factori, cu punctaj aferent fiecărui tip de insecticid și menționează că autoritatea contractantă nu a oferit nicio explicație sau detaliere a modului de calcul pentru perioada de remanență în serviciul de dezinsecție, ținând cont de noile condiții și cerințe. Contestatoarea susține că este necesar ca modul de calcul al punctajului să fie cât mai explicit și clar, astfel încât operatorii economici să poată întocmi oferte tehnice și financiare conforme, iar autoritatea contractantă să le poată evalua în mod unitar, echidistant și transparent. Contestatoarea invocă, în susținere, Decizia CNSC nr. ..../C./.... din .........., care s-a pronunțat pe o speță similară. Contestatoarea consideră că, având în vedere acest nou aspect solicitat de autoritatea contractantă, documentația de atribuire nu se mai încadrează în limitele impuse de legislația achizițiilor publice în vigoare, mai precis nu respectă prevederile art. .., alin. (.) și (.) din HG nr. .../.... și nici principiile enunțate la art. ., alin. (.), art. .., alin. (.) și art. ..., alin. (.) din Legea nr. ../..... Contestatoarea menționează că aceste modificări induc evidente necorelări cu restul cerințelor din documentația de atribuire, respectiv: a) În caietul de sarcini, pagina .., capitolul II...., punctul ., precum și în formularul nr. . - Formular de Propunere Tehnică, la pagina ., punctul ., autoritatea contractantă solicită ca insecticidul să asigure "remanența de minim .. de zile." Contestatoarea precizează că insecticidele s... formă de gel avizate spre utilizare în România nu au precizată în avizul sanitar/certificatul de autorizare a produsului biocid sau în alte documente emise de către Ministerul Sănătății, o perioadă de remanență de minim .. de zile, așa cum este solicitat prin caietul de sarcini și răspunsul la solicitarea de clarificări nr. ../.........., întrebarea .. Astfel, ofertanții interesați să participe la procedura de achiziție nu vor putea întocmi oferte conforme pentru lotul .. b) În caietul de sarcini, pagina .., capitolul II...., punctul ., precum și în formularul nr. . - Formular de Propunere Tehnică, la pagina ., autoritatea contractantă solicită "Ofertanții prezintă un singur produs insecticid." Contestatoarea arată că, prin modificarea adusă prin răspunsul la solicitările de clarificări, este introdus un nou tip de insecticid. Pagina 6 din 34
Astfel, ofertanții se află în situația întocmirii unei oferte neconforme, indiferent de oferta depusă, întrucât, pe de o parte, dacă întocmesc o ofertă de preț cu un singur produs insecticid (așa cum este solicitat în caietul de sarcini, la capitolul II...., punctul .), nu respectă cele precizate în răspunsul la solicitarea de clarificări, iar dacă întocmesc o ofertă în conformitate cu modificările aduse prin răspuns, nu respectă prevederea din caietul de sarcini, de la capitolul II...., punctul .. c) În caietul de sarcini, pagina ..-.., capitolul II...., punctul ., precum și în formularul nr. . - Formular de Propunere Tehnică, la pagina ., autoritatea contractantă solicită ca insecticidul ofertat să "prezinte eficiență în combaterea insectelor târâtoare... și zburătoare în spații cu grad de infestare mare..." Contestatoarea subluniază că, prin modificarea adusă prin răspunsul la solicitările de clarificări, este introdus un nou tip de insecticid, de tip gel, care prezintă eficiență strict în combaterea insectelor târâtoare, așa cum este precizat în avizele sanitare/certificatele de autorizare a produselor biocide. Astfel, cele două cerințe sunt într-o evidentă necorelare, iar ofertanții se află în situația întocmirii unei oferte neconforme, indiferent de modul de întocmire a acesteia. d) În caietul de sarcini, la pagina .., capitolul II...., punctul ., autoritatea contractantă precizează că "Dacă în perioada dintre două aplicații... serviciile vor fi efectuate din nou, pe cheltuiala prestatorului...". Contestatoarea consideră că această cerință nu va putea fi aplicată în cazul în care între două aplicații apar insecte zburătoare. Contestatoarea arată că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, s-au modificat o parte din cerințele autorității contractante fără corelarea acestei modificări cu restul cerințelor din documentația de atribuire, iar ofertanții se află în imposibilitatea întocmirii unei oferte conforme. Contestatoarea menționează că, prin caietul de sarcini, se solicită completarea anexei ... pentru Lotul . - dezinsecție, care conține un număr de . coloane. În coloana denumită . - Cantitate insecticid utilizată (l), ofertanții urmează a completa cantitatea de insecticid microîncapsulat utilizată pentru fiecare imobil, pentru o trecere. Având în vedere faptul că prin răspunsul la solicitările de clarificări autoritatea contractantă a introdus un nou insecticid, ofertanții se află în situația întocmirii unei oferte neconforme, întrucât această anexă nu a fost modificată în conformitate cu noile cerințe impuse de autoritatea contractantă. Contestatoarea consideră că, prin răspunsul la solicitările de clarificări, autoritatea contractantă, în loc să aducă clarificări și să explice cerințele din documentația de atribuire, a adus modificări s...stanțiale documentației de atribuire, modificări care nu au fost corelate cu cerințele din Fișa de date și din caietul de sarcini. În aceste condiții, niciun operator economic interesat să participe la procedura de achiziție p...lică nu va putea întocmi o ofertă conformă pentru lotul .. Contestatoarea menționează că aceste modificări/completări aduse documentației de atribuire încadrează procedura de atribuire în situația Pagina 7 din 34
de nerespectare a prevederilor legislative din Legea nr. ../...., art. ., alin. (.), art. .., alin. (.), art. ..., alin. (.) și HG .../...., art. .. alin. (.) și (.). Contestatoarea susține, în ceea ce privește contestarea răspunsului consolidat la solicitările de clarificări aferente răspunsului la întrebarea nr. .., că se referă la următoarele aspecte: a) Frecvența serviciilor, precum și numărul de treceri pe an, precizate la pagina .. din caietul de sarcini; b) Suprafețele obiectivelor pentru care se vor oferi serviciile, precizate la paginile .-. din caietul de sarcini; c) Suprafețele/.. luni, precizate atât pentru lotul ., cât și pentru lotul ., în cadrul celui mai mare contract subsecvent, menționate la pagina .. din caietul de sarcini. Contestatoarea solicită precizarea suprafeței/.. luni pentru fiecare serviciu în cadrul celui mai mare contract subsecvent. La pagina nr. .. din caietul de sarcini p...licat, există un tabel evidențiat ce cuprinde caracteristicile celui mai mare contract subsecvent, atât pentru lotul nr. . (dezinsecție și ...), cât și pentru lotul nr. . (...) și menționează că autoritatea contractantă a înțeles să formuleze răspunsul cu aplicarea unui tratament ce încalcă legislația specială în materie, având în vedere următoarele argumente: În caietul de sarcini, la paginile .-., sunt precizate suprafețele pentru o trecere, pentru toate obiectivele care aparțin autorității contractante. Astfel, totalul suprafețelor pentru toate obiectivele este următorul: - Dezinsecție - .......,. mp/trecere; - Tratament anticăpuse - ....... mp; - ... - ....... mp. Tot în caietul de sarcini, la pagina .., este menționată frecvența serviciilor, precum și numărul de treceri pe an, atât pentru lotul ., cât și pentru lotul ., astfel: - Pentru serviciile de dezinsecție - lot .: .. de zile pentru Cantină, .. de zile pentru spațiile de cazare (..., ..., apartamente, ...), .. de zile pentru ..., Stațiunile de Cercetare, Editură/Tipografie; Pentru serviciile de combatere a căpușelor - lot .: . treceri/an pentru campusurile studențești, stațiunile de cercetare, tipografie/editură și spațiile de învățământ, . treceri pe an pentru ..., Baza Sportivă, ...; Pentru serviciile de ... - lot .: la un interval de .. de zile pentru Cantină, la un interval de .. de zile pentru ...le studențești/campusuri și la un interval de .. de zile pentru celelalte spații. De asemenea, la pagina .. în caietul de sarcini sunt precizate suprafețele/.. luni atât pentru lotul ., cât și pentru lotul ., în cadrul celui mai mare contract subsecvent. CARACTERISTICILE CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT: LOT .- Dozinsecţie şi ... Nr. Lot Scrvicii Suprafaţa/.. luni . ...- ...... ... ......,. Lot .- ... Nr. Lot Servicii Suprafata/.. luni . ... ...... După cum susține contestatoarea, suprafața/.. luni, în cadrul celui mai mare contract subsecvent, pentru toate serviciile, atât pentru lotul ., Pagina 8 din 34
cât și pentru lotul ., este mai mică decât totalul pentru o singură trecere, pentru fiecare tip de serviciu, respectiv: Serviciu Suprafetele obiectivelor pentru un tratament (trecere) – Caiet de Sarcini, pagina .-. - mp Suprafetele precizate de autoritatea contractanta pentru .. luni - Caiet Sarcini, pagina .. - mp Diferenta suprafete/.. luni conform celui mai mare contract subsecvent si suprafete totale/trecere - mp Observatii . . . .=.-. . ... .......,. ....... -......,.. Pe suprafetele din coloana . nu se efectueaza niciun tratament. ... ....... .......,. -.....,.. ... ....... ....... -... Contestatoarea menționează că, ținând cont de aceste necorelări, a fost transmisă autorității contractante o întrebare de clarificare. Cu toate acestea, autoritatea contractantă și-a menținut cerința conform răspunsului cu nr. ../.........., la întrebarea nr. .., pagina .., postat în SEAP. Contestatoarea susține că, în aceste condiții, se poate observa că suprafața/.. luni precizată de autoritatea contractantă este mai mică decât suprafața totală a obiectivelor pentru o singură trecere (conform tabelului). Astfel, rezultă că, într-o perioadă de .. luni, nu se va presta un tratament complet la toate obiectivele, pe întreaga suprafață, ceea ce conduce la concluzia că nu sunt respectate prevederile legale incidente în materie, respectiv: - prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. .../...., cu modificările și completările ulterioare, art. .., litera b); - prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. ..../.... pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare, art. .., alin. .; - prevederile Legii nr. ../.... privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, art. .., litera b). Contestatoarea arată că, având în vedere actele normative invocate anterior, rezultă că, în decursul unui an, autoritatea contractantă trebuie să ia în calcul efectuarea a cel puțin . ... și . deratizări la toate obiectivele, pe întreaga suprafață. Astfel, contestatoarea consideră că răspunsul autorității contractante referitor la suprafața/.. luni, respectiv răspunsul la întrebarea nr. .., nu respectă prevederile legale în vigoare referitoare la frecvența de prestare a serviciilor de ... și dezinsecție. Cu privire la contestarea răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, aferente răspunsului la întrebarea nr. .., respectiv, contestatoarea susține că nu respectă prevederile Legii nr. ../...., art. ... alin. (.). Astfel, arată că, în întrebarea nr. .., un operator economic a solicitat: „În vederea respectării prevederii legislative din HG ..., art. ..., alin (.), vă rugăm să ne precizaţi dacă în cadrul propunerii financiare trebuie prezentată justificarea preţului unitar si a tuturor componentelor acestuia, respectiv pentru minim cheltuieli cu produsele biocide, transport, cu manopera, echipamente de lucru, numărul de staţii de intoxicare etc. Astfel, vă rugăm să ne precizaţi dacă toate cheltuielile si modul de calcul al acestora trebuie să fie corelate cu precizările din propunerea tehnică” și consideră că întrebarea a fost transmisă autorității contractante tocmai pentru ca toți ofertanții să întocmească oferte conforme, respectiv propuneri tehnice corelate cu elementele de preț și de cheltuială din propunerea financiară, care să Pagina 9 din 34
poată fi evaluate și verificate de către autoritatea contractantă în mod unitar, echidistant și transparent. Contestatoarea redă răspunsul autorității contractante astfel: „Sintagma ‘Preţul unitar al materialului biocid (insecticide, raticide) în lei/litru sau lei/kg va cuprinde toate cheltuielile aferente prestaţiei serviciilor: cheltuieli directe, indirecte (inclusiv cheltuielile cu echipamentele de lucru, echipamentele de protecţie, dispozitivele folosite conform cerinţelor (inclusiv capcane pentru raticid), cheltuieli de transport, profitul şi/sau cheltuieli neprevăzute etc.)’ se va înlocui cu următoarea: ‘Preţul unitar / . mp va cuprinde toate cheltuielile aferente prestaţiei serviciilor: cheltuieli directe, indirecte (inclusiv cheltuielile cu echipamentele de lucru, echipamentele de protecţie, dispozitivele folosite conform cerinţelor (inclusiv capcane pentru raticid), cheltuieli de transport, profitul şi/sau cheltuieli neprevăzute etc.).” Contestatoarea face trimitere la HG nr. .../...., art. ... alin. (.) și susține că partea a doua a întrebării, referitoare la „toate cheltuielile si modul de calcul al acestora trebuie să fie corelate cu precizările din propunerea tehnică”, a rămas fără răspuns din partea autorității contractante. Astfel, consideră că autoritatea contractantă nu a răspuns clar și complet la întrebarea nr. .., așa cum este solicitat de prevederile Legii nr. ../...., art. ..., alin. .. Referitor la solicitarea de la punctul . privind „obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere necesare, prin formularea unui răspuns clar și concludent la întrebările de clarificare care fac obiectul prezentei contestații, cu respectarea principiilor prevăzute de art. . alin. (.) din Legea ../....", precum și la solicitarea de la punctul . privind „p...licarea unui anunț tip erată, la anunțul inițial, care să cuprindă modificările aduse informațiilor p...licate inițial, precum și documentele prin care s-au dispus măsurile de remediere", contestatoarea menționează că acestea trebuie analizate în corelare cu prevederile legale incidente. Având în vedere cele expuse, coroborate cu prevederile legale aplicabile, contestatoarea solicită admiterea prezentei contestații, precum și a tuturor capetelor de cerere accesorii, respectiv anularea răspunsului autorității contractante cu privire la răspunsurile contestate prin prezenta contestație. Contestatoarea consideră că aceste capete de cerere trebuie admise ca urmare a anulării răspunsurilor pe care le apreciază ca fiind nelegale, raportat la considerentele detaliate anterior. În ceea ce privește solicitarea de la punctul ., respectiv „în situația în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere, solicităm să dispuneți anularea procedurii de achiziție p...lică în temeiul art. .. alin. (.) din Legea nr. .../....", contestatoarea subluniază că, raportat la prevederile legale a căror nerespectare a fost menționată în cuprinsul prezentei contestații, în măsura în care se constată că nu pot fi adoptate măsuri de remediere a documentației de atribuire fără ca acestea să afecteze principiile prevăzute la art. . alin. (.) din Legea ../...., solicită anularea procedurii de atribuire. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. ..../.../C../.........., transmisă prin e-mail și poștă, în temeiul art. ... din Legea nr. .../...., cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a solicitat contestatoarei să comunice, în termen de . zile lucrătoare de la data primirii adresei, dovada constituirii, în termen de maximum . zile de la data sesizării Consiliului, a cauțiunii legale, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Pagina 10 din 34
... a transmis punctul de vedere nr. .../.........., înregistrat la CNSC cu nr. ..../.......... iar dosarul achiziției în format electronic, a fost transmis cu adresa nr. ..../.........., înregistrată la CNSC cu nr. ..../.........., fiind completat în data de .........., corespondența fiind înregistrată cu nr. ..../.......... Autoritatea contractantă menționează că, în urma solicitărilor prevăzute la punctul ., face următoarele precizări: ... a prezentat pe scurt modul de derulare a procedurii, precizând că a răspuns consolidat la solicitările de clarificări privind documentația de atribuire, în SEAP, la data de ........... Având în vedere acest răspuns consolidat, precum și contestația nr. .../.........., formulată de ... SRL, precizează că va adopta măsuri de remediere cu privire la aspectele invocate de contestator, măsuri care vor fi detaliate în cele ce urmează. Autoritatea contractantă susține că se menține răspunsul la întrebarea nr. . din răspunsul consolidat și că se modifică corespunzător caietul de sarcini (Capitolul II..... SPECIFICAȚII ... - LOTUL .), după cum urmează: „... de prestație; în spațiile de cazare (etapa de execuție: Februarie, Octombrie și Decembrie din an) și spații de învățământ (etapa de execuție din Decembrie) în perioada sezonului rece, se vor folosi insecticide tip Gel, care acționează prin ingestie și generează un efect de mortalitate în cascadă. Insecticidul de tip Gel, indiferent de s...stanța activă pe care o conține, trebuie să asigure eficiență în combaterea, cel puțin, a următorilor dăunători: gândacul negru de bucătărie (Periplaneta americana), gândacul mic roșcat (Blatella germanica) și gândacul mare roșcat (Blatella orientalis). Indiferent de conținutul în s...stanță activă a insecticidului gel folosit, doza de aplicare - norma de consum - va fi în conformitate cu specificațiile din avizul sanitar, considerând nivelul de infestare. Se va trata suprafața infestată prin aplicarea metodică la distanțe recomandate și în cantitatea recomandată a punctelor de insecticid gel, insistându-se în zona țevilor de scurgere de la bucătării și băi, s... și în spatele electrocasnicelor, în zona tocurilor de ușă, a contoarelor electrice, în colțurile ascunse luminii, la crăpături în perete sau podea-plintă, în zona balamalelor din dulapuri etc." De asemenea, autoritatea contractantă menționează că, în cazul în care pe perioada execuției etapelor cu insecticid tip gel se solicită de către beneficiari (administratori .../imobile spații de învățământ) dezinsecția împotriva ploșnițelor sau insecte zburătoare, ofertanții vor executa punctual (de ex: . cameră de cămin, ghena de gunoi, sală de curs etc.) dezinsecția prin pulverizare fără a modifica tariful unitar/mp din contract. Dezinsec ţie (mp) Suprafaţ ă minimă Acord Cadru (mp) Suprafeţe totale ... (mp) Număr treceri insecticid microincap sulat Suprafaţă minimă insecticid microinca psulat (mp) Suprafaţă maximă insecticid microinca psulat (mp) Număr treceri insectici de gel Suprafaţă minimă insecticid gel (mp) Suprafaţă maximă insecticid gel (mp) Nr.
max treceri Acord cadru Suprafaţa maximă Acord cadru (mp) . . . . . . = .x. . . . = .x. . = .+. . = .+. (.x.) ... ...... ......,. . ...... ....... . . ...... . ....... ... ...... ......,. .. ...... ....... . . ...... .. ....... ... .... .... . . . .. .... ...... .. ...... ...) .... .... .. .... ..... . . ..... .. ...... ... .... .... . .... ..... . . .... . ..... ... ....,. ....,. .. ....,. ..... . . .... .. ..... ... ....,. ....,. . ....,. ..... . . ..... . ..... ... ...,. .... . ...,. ..... . . .... . ..... ... ....,. ....,. . ....,. ..... . . .... . ..... TOTAL . .. ...... ......,. ...... ....... .... ....... ....... Autoritatea contractantă menționează că, în conformitate cu măsurile de remediere, Capitolul II.... din caietul de sarcini se modifică după cum urmează: „II..... SPECIFICAȚII ... - LOTUL . .. Produsele insecticide ofertate pot fi autohtone sau din import; Pagina 11 din 34
.. Ofertanții prezintă două produse insecticide (microincapsulat și cu formă de condiționare superioară - gel); .. Produsele insecticide fac parte din grupa principală ., tip de produs .. și sunt avizate de către Ministerul Sănătății, pentru profilaxia sanitar-umană; .. Alegerea acestora se face cu respectarea HG .../.... privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a regulamentului (UE) nr. .../...., al Parlamentului European și al Consiliului din .. mai .... privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, cu completările ulterioare; .. Ofertanții prezintă fila din REGISTRUL NAȚIONAL AL PRODUSELOR BIOCIDE actualizat, în care apare produsul insecticid cu care se prestează serviciile de dezinsecție; .. Insecticidele ofertate în serviciile de dezinsecție sunt: microincapsulat și cu formă de condiționare superioară (gel), care asigură eficiență de minim .. zile." Autoritatea contractantă subluniază că insecticidele sunt biodegradabile, nu sunt dăunătoare pentru om, animale și mediu, nu prezintă miros persistent, nu denaturează suprafețele pe care se aplică, prezintă eficiență în combaterea insectelor târâtoare (gândaci precum gândacul mare negru, gândacul mic roșu de bucătărie, gândacul mare roșu de bucătărie etc., căpușe, păianjeni, ploșnițe etc.) și zburătoare în spații cu grad de infestare mare și permite punerea rapidă în folosință a spațiilor tratate (doar pentru insecticidul microincapsulat) și arată că norma de aplicare este cea indicată în Avizele Ministerului Sănătății, ținându-se seama de natura suprafețelor menționate la punctul .. și de specificațiile anterioare la prezentul capitol, pentru o perioadă de .. zile, interval care reprezintă perioada de timp dintre cele două etape de prestare a serviciilor de dezinsecție pe spațiile .... Mai precizează că serviciile de dezinsecție prestate pentru profilaxie sanitar-umană se aplică pe toate suprafețele încăperilor și se insistă, în mod special, pe tratarea spațiilor libere și a crăpăturilor din pereți. Se tratează cu mare atenție unghiurile paviment-perete, tocurile de la uși și ferestre, spațiile din jurul dozelor electrice, pereții din spatele radiatoarelor, mobilierul etc. În ceea ce privește combaterea căpușelor, autoritatea contractantă menționează că serviciul se aplică pe suprafețele inerte (trotuare, alei, carosabil) și pe vegetație și susține că dacă biocidul - insecticid se înlocuiește pe parcursul acordului-cadru, din motive obiective, acesta va prezenta caracteristici similare sau superioare cu cel ofertat în propunerea tehnică. Totodată, autoritatea contractantă precizează că insecticidele ofertate trebuie să fie adecvate pentru spațiile destinate alimentației publice sau de cazare, respectiv pentru ... ..., ..., ..., ..., sau incinta ...din .... De asemenea, se va menționa cantitatea de biocid-insecticid (în soluție și gel) necesară tratării suprafeței de un metru pătrat. Autoritatea contractantă menționează că punctul II.... „MODUL DE EFECTUARE A PRESTAȚIILOR DE DEZINSECȚIE, TRATAMENT ANTI CĂPUȘE ȘI ...” din caietul de sarcini se completează cu punctul nr. ., după cum urmează: „II.... MODUL DE EFECTUARE A PRESTAȚIILOR DE DEZINSECȚIE, TRATAMENT ANTI CĂPUȘE ȘI ... .. Produsele biocide utilizate, deschise în prezența beneficiarului, vor avea inscripționată data expirării; .. La terminarea aplicării tratamentelor biocide, prestatorul va întocmi un proces-verbal de recepție servicii pentru fiecare locație în parte, în care vor fi menționate: locația, suprafața Pagina 12 din 34
tratată, tipul serviciului, instrucțiuni de punere în folosință a spațiului după tratarea acestuia cu biocidul/raticidul utilizat; .. Procesul-verbal de recepție servicii va fi semnat și ștampilat de către prestator pe de o parte și de către reprezentantul achizitorului (administratorul de cămin, cantină, imobil, facultate etc.) pe de altă parte; .. Prestatorul de servicii va respecta întocmai cerințele punctelor I. și II.. ale prezentului caiet de sarcini; .. Nu se vor utiliza biocide fără etichetă; .. Dacă în perioada dintre două aplicații stabilită în cap. II...... se constată apariția vectorilor (rozătoare, insecte etc.), serviciile vor fi efectuate din nou, pe cheltuiala prestatorului, în locațiile pentru care vor fi primite sesizări privind ineficiența tratamentului efectuat. De asemenea, eventualele sancțiuni aplicate de organisme acreditate (de ex. DSP) vor fi suportate de către Prestator, în cazul în care se constată ineficiența soluțiilor, s...stanțelor utilizate, numărul prea mic de stații sau lipsa raticidului din acestea în cazul deratizării; .. Pentru insecticidul gel: Dacă în perioada dintre două aplicații stabilită în cap. II...... se constată apariția vectorilor (insecte târâtoare), serviciile vor fi efectuate din nou, pe cheltuiala prestatorului, în locațiile pentru care vor fi primite sesizări privind ineficiența tratamentului efectuat. De asemenea, eventualele sancțiuni aplicate de organisme acreditate (de ex. DSP) vor fi suportate de către Prestator, în cazul în care se constată ineficiența soluțiilor, s...stanțelor utilizate.” Autoritatea contractantă menționează că se modifică factorul de evaluare pentru lotul nr. ., după cum urmează: ”Criterii de evaluare a calității - Lotul . (Servicii de dezinsecție, tratament anti-căpușe): Factorul de calitate - Eficiență de minim .. zile pentru insecticidul microincapsulat Pondere factor: ..%; Modalitatea de îndeplinire: Se vor prezenta Avize/Certificate de plasare pe piață emise de Ministerul Sănătății/Comisia Națională pentru Biocide și Autorizații/Acorduri de utilizare, emise de producători/importatori de produse biocide. Pentru oferta admisibilă, care prezintă cea mai ridicată eficiență a insecticidului microincapsulat, se acordă .. puncte; Pentru restul ofertelor admisibile, punctele se vor calcula folosind următoarea formulă: P puncte (n) = P eficiență (n) / P eficiență (max) x .., unde: P puncte (n) = punctele obținute de oferta admisibilă evaluată pentru factorul de evaluare „eficiență de minim .. zile pentru insecticidul microincapsulat”; P eficiență (max) = cea mai mare eficiență declarată și documentată în cadrul ofertelor admisibile; P eficiență (n) = eficiența declarată și documentată în cadrul ofertei admisibile aflată în evaluare.” Autoritatea contractantă justifică această modificare prin faptul că produsele utilizate pentru prestarea acestor servicii sunt aplicate în proporție de ..% în spații deschise (exterioare), care sunt direct afectate de condițiile de mediu. Prin urmare, dorește o remanență mai mare, care să asigure produse de o calitate superioară, oferind totodată avantaje suplimentare, precum reducerea costurilor și o eficiență sporită. Autoritatea contractantă precizează că răspunsul consolidat la întrebarea .., referitor la caracteristicile celui mai mare contract subsecvent, este estimat având în vedere suprafețele minime ale acordului-cadru pentru fiecare tip de serviciu/lot. Acest răspuns este menținut, deoarece, contestatorul ... SRL a interpretat în mod eronat atât răspunsul furnizat, cât și caracteristicile celui mai mare contract subsecvent. Astfel, arată că aceste caracteristici nu sunt mai mici decât totalul pentru o singură trecere, întrucât la estimarea cantităților contractului subsecvent au fost luate în considerare suprafețele minime ale acordului-cadru, respectiv suprafețele funcționale. De asemenea, suprafețele totale includ atât suprafețele funcționale, cât și suprafețele/ Pagina 13 din 34
clădirile dezafectate sau închise, cum ar fi două ... din ..., ... ., corp R ... etc. Autoritatea contractantă menționează că se completează ANEXA .... LOT . - Dezinsecție și tratament anticăpușe (Suprafețe minime și maxime Acord Cadru) și ANEXA .... LOT . - ... (Suprafețe minime și maxime Acord Cadru), astfel: ”ANEXA .... LOT .- Dezinsecţie şi tratament anticăpuşe Suprafeţe minime şi maxime Acord Cadru Lotul . - Dezinsecţie şi tratament anticăpuşe” Dezinsecţie (mp) Suprafaţă minimă funcţională Suprafeţe totale ... Nr. max treceri Suprafaţa maximă funcţională Acord Cadru(mp) (mp) Acord Cadru (mp) ... ...... ......,. . ....... ... ...... ......,. .. ....... ... .... .... .. ...... ... .... .... .. ...... ... .... .... . ..... ... ....,. ....,. .. ..... ... ....,. ....,. . ..... ... ...,. .... . ..... ... ....,. ....,. . ..... TOTAL ... ...... ......,. ....... Tratamente căpuşe Suprafaţa maximă funcţională Suprafeţe totale ... Nr. max treceri Suprafaţa maximă funcţională Acord Cadru(mp) (mp) Acord Cadru (mp) ... ..... ..... . ..... ... ..... ..... . ...... ... ..... ..... . ...... ... ....,. ....,. . ..... ... ...... ...... . ...... ... .... ... . .... ... . ... . ... TOTAL ... ......,. ...... ....... ANEXA .... LOT .- ... Suprafeţe minime şi maxime Acord Cadru Lot .- ...” ... (mp) Suprafaţă minimă funcţională Suprafeţe totale ... Nr. max treceri Suprafaţa maximă funcţională Acord Cadru (mp) (mp) Acord Cadru (mp) ... ..... ..... . ...... ... ..... ..... .. ...... ... .... .... .. ..... ... ..... ..... . ...... ... ..... ..... . ...... .. ..... ..... . ...... ... .... .... . ..... ...... ... ... . .... TOTAL ... ...... ...... ....... Autoritatea contractantă susține că răspunsul la întrebarea nr. .. din răspunsul consolidat se completează conform cerinței contestatorului și în conformitate cu prevederile art. ... alin. (.) din HG nr. .../...., după cum urmează: "Prețul unitar/. mp va cuprinde toate cheltuielile aferente prestației serviciilor: cheltuieli directe, indirecte (inclusiv cheltuielile cu echipamentele de lucru, echipamentele de protecție, dispozitivele folosite conform cerințelor (inclusiv capcane pentru raticid), cheltuieli de transport, profitul și/sau cheltuieli neprevăzute etc.). Toate cheltuielile aferente prestației serviciilor trebuie să fie corelate cu cele din propunerea tehnică." De asemenea, arată că termenul limită pentru primirea ofertelor este extins până la data de .........., conform Clarificării din Oficiu - Erată automată din .........., oferind astfel suficient timp pentru ca ofertele să fie corect întocmite, ținând cont de măsurile de remediere adoptate. Având în vedere argumentele prezentate și măsurile de remediere adoptate cu respectarea principiilor prevăzute la art. ., alin. (.) din Legea ../...., în baza art. .. alin. (.) din Legea nr. .../...., autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulate de către Pagina 14 din 34
ofertantul ... S.R.L. privind suspendarea procedurii de atribuire/executării contractului până la soluționarea pe fond a contestației, ca nefondată. Prin adresa nr. ..../.../C../.........., transmisă pe mail, Consiliul a comunicat contestatoarei ... SRL că dosarul cauzei poate fi studiat la sediul instituției în data de .......... iar depunerea eventualelor concluzii va putea fi efectuată până în data de ........... ... SRL, prin adresa nr. .../.........., înregistrată la Consiliu cu nr. ..../.........., a formulat Note scrise la Punctul de vedere cu nr. .../.......... și măsurile de remediere ale autorității contractante, precizând următoarele: Contestatoarea susține că, în conformitate cu cele ce urmează a fi precizate, este necesară suspendarea, întrucât măsurile de remediere nu respectă prevederile legale în materie de achiziții publice, respectiv Legea nr. ../.... și HG nr. .../...., precum și prevederile legale specifice referitoare la prestarea serviciilor de ... și dezinsecție. De asemenea, menționează că atât punctul de vedere, cât și măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă au fost transmise prin e-mail și nu au fost p...licate în SEAP, astfel încât toți operatorii interesați să participe la procedură să ia la cunoștință modificările adoptate de autoritatea contractantă. În continuare, arată că, odată cu transmiterea punctului de vedere și a măsurilor de remediere, autoritatea contractantă a transmis o notă de prelungire a termenului de depunere a ofertelor și adoptare a măsurilor de remediere, prin care termenul de depunere a ofertelor este .......... și subluniază că noul termen stabilit pentru depunerea ofertelor nu permite operatorilor economici interesați să participe la procedură să depună solicitări de clarificări cu privire la remedierea documentației, întrucât termenul de solicitare clarificări impus prin anunțul de participare p...licat în SEAP cu nr. CN ......./.........., capitolul II. ... și Fișa de Date, capitolul ..., este "Număr zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor ..". Astfel, ținând cont de noul termen de depunere a ofertelor, respectiv .........., termenul de solicitare clarificări s- a împlinit în data de ........... Având în vedere amploarea modificărilor aduse documentației de atribuire, contestatoarea consideră necesar ca noul termen de prelungire să fie stabilit, astfel încât posibilii ofertanți să poată transmite, în termenul prevăzut în fișa de date, solicitări de clarificări, pentru a putea întocmi oferte conforme. Contestatoarea susține că măsurile de remediere transmise prin e- mail și care nu au fost p...licate în SEAP nu respectă prevederile legale, pentru următoarele motive: .. Nu s-au corelat cerințele în întreaga documentație de atribuire, respectiv obiectul procedurii de achiziție fiind diferit în fișa de date, anunțul de participare, caietul de sarcini și modelul de acord cadru. Astfel, în fișa de date și în anunțul de participare, ca urmare a răspunsului la întrebările de clarificări din .........., obiectul procedurii este: „Servicii Pagina 15 din 34
de dezinsecție, tratament anti-căpuşe cu produse biocide cu remanenţă de .. de zile şi servicii de ... cu eficienţă pentru .. de zile”, iar în caietul de sarcini, ca urmare a remedierilor din .........., obiectul achiziției este „Prestarea serviciilor de dezinsecţie, tratament anti căpuşe şi ... cu produse biocide cu eficienţă şi rată de aplicare pentru .. de zile”, în modelul de acord cadru, ca urmare a remedierilor din .........., obiectul achiziției este „Servicii de ... (lot .) şi Servicii de ... (lotul .) cu produse biocide cu remanență şi rată de aplicare pentru .. de zile”. Contestatoarea susține că termenii „remanenţă” şi „eficienţă” sunt termeni cu definiții diferite, atât conform DEX, cât şi în contextul metodologiilor de prestare a serviciilor de dezinsecție şi .... Astfel, conform DEX, termenul de „remanenţă” se referă la ce „rămâne” sau „persistă”, iar termenul de „eficienţă” se referă la „eficacitate” sau „randament”. Prin urmare, termenul de remanenţă se referă la o perioadă de timp în care produsul îşi păstrează proprietăţile de combatere în anumite condiţii, iar termenul de eficienţă se referă la capacitatea produsului de a combate vectorii. Contestatoarea consideră că obiectul achiziției s-a modificat s...stanțial şi conține termeni care nu se pot corela, respectiv „eficienţă pentru .. de zile”. .. Referitor la punctul . din punctul de vedere al autorităţii contractante, contestatoarea menționează că modificarea factorului de evaluare nu respectă prevederile legale, în special cele din HG nr. .../..... Invocând art. .. alin. (.) și (.) din HG nr. .../...., contestatoarea susține că stabilirea ofertei câștigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare, pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul. Astfel, ca urmare a remedierilor adoptate de autoritatea contractantă, factorul de evaluare a fost modificat din „Perioada de remanenţă de minim .. de zile” în „Eficienţă de minim .. zile pentru insecticidul microîncapsulat”. Contestatoarea subluniază că documentele doveditoare pentru demonstrarea îndeplinirii acestui factor au rămas nemodificate, respectiv „Se vor prezenta Avize/Certificate de plasare pe piaţă emise de Ministerul Sănătăţii/Comisia Naţională pentru Biocide şi Autorizaţii/Acorduri de utilizare, emise de producători/importatori de produse biocide” și susține că niciun aviz sanitar sau certificat de autorizare a produsului biocid emis de Ministerul Sănătăţii, respectiv niciun document anexă la acestea, nu precizează eficienţa în zile, iar ofertanţii se află în situaţia în care nu vor putea prezenta documente pentru dovedirea îndeplinirii factorului de evaluare. Mai mult, justificarea precizată de autoritatea contractantă în punctul de vedere conţine informații contradictorii. Astfel, la punctul ., autoritatea precizează că: „Având în vedere că produsele folosite pentru prestarea acestor servicii sunt utilizate în proporţie de ..% în spaţii deschise (exterioare), spaţii care sunt afectate în mod direct de condiţiile de mediu, se doreşte o remanenţă mai mare, care să asigure produse de o calitate superioară şi care aduc totodată avantaje suplimentare precum: reducerea costurilor şi eficienţă sporită”, iar în Nota cu nr. .../.........., ataşată punctului de vedere, se menționează că: „Având în vedere că produsele folosite pentru prestarea acestor servicii sunt utilizate în proporţie de ..,.% în spaţii deschise (exterioare), spaţii care sunt afectate în mod direct de condiţiile de mediu, se doreşte o remanenţă mai mare, care să asigure produse de o calitate superioară şi care aduc totodată avantaje suplimentare precum: reducerea costurilor şi eficienţă sporită.” Contestatoarea consideră că în aceste Pagina 16 din 34
justificări se invocă remanenţa, iar factorul de evaluare a fost modificat în eficienţă. Un alt aspect important menționat de contestatoare este faptul că se precizează un procent de ..%, respectiv ..,.% de spaţii deschise (exterioare), fără a fi precizate suprafeţele la care s-a raportat autoritatea (suprafeţe funcţionale sau nefuncţionale), ceea ce implică efectuarea serviciilor pe o altă suprafaţă, care nu este menţionată niciunde în documentaţia de atribuire. În concluzie, contestatoarea consideră că modificarea factorului de evaluare prin măsurile de remediere adoptate nu respectă prevederile HG nr. .../...., art. .. alin. . și .. .. Referitor la punctul . din punctul de vedere al autorităţii, cu privire la suprafeţele/.. luni a celui mai mare contract subsecvent, aspect contestat de aceasta, se reiterează faptul că aceasta nu respectă frecvenţa minimă prevăzută de prevederile legale în vigoare, respectiv Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. .../...., cu modificările şi completările ulterioare, art. .., litera b), Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. ..../.... pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, cu modificările şi completările ulterioare, art. .., alin. . şi Legea nr. ../.... privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, art. .., litera b). În punctul de vedere al autorității contractante, se susține că „o estimare a cantităților contractului subsecvent a fost realizată luându-se în considerare suprafețele minime ale acordului cadru (suprafețe funcționale), suprafețele totale incluzând atât suprafețele funcționale, cât şi suprafețele/ clădirilor dezafectate închise (de exemplu: . ... din ..., ... ., corp R ... etc.)”. Contestatoarea consideră că această justificare nu poate fi acceptată de Consiliu, întrucât, așa cum a precizat şi în contestație, suprafața/.. luni a celui mai mare contract subsecvent este: CARACTERISTICILE CELUI MAI MARE CONTRACT SUBSECVENT: Nr. Lot Servicii Suprafaţa/.. luni . Dezinsecţie ...... ... ......,. Lot .- ... Nr. Lot Servicii Suprafaţa/.. luni . ... ...... Contestatoarea arată că totalul suprafețelor (pentru o trecere) pentru toate obiectivele aparținând autorității contractante este următorul: - Dezinsecție: .......,. mp/trecere; - Tratament anticăpuşe: ....... mp; - ...: ....... mp. În continuare, precizează că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, invocate anterior, frecvența minimă legală este de minim . treceri/.. luni pentru dezinsecție şi de minim . treceri/.. luni pentru ..., pentru toate obiectivele, pe întreaga suprafață. Contestatoarea susține că, în cazul în care se împarte suprafața/.. luni precizată în cadrul celui mai mare contract subsecvent la frecvenţa minimă legală, rezultă: Pagina 17 din 34
- Pentru dezinsecţie: ....... mp/.. luni : . treceri/.. luni = .......,.. mp/trecere; - Pentru ...: ....... mp/.. luni : . treceri/.. luni = ......,.. mp/trecere. Având în vedere cele precizate de autoritatea contractantă în punctul de vedere, conform căruia „suprafeţele totale includ atât suprafeţele funcţionale, cât şi suprafeţele/clădirilor dezafectate închise”, precum şi calculul anterior, contestatoarea consideră următoarele: - Suprafața spațiilor funcționale pentru o trecere pentru dezinsecţie este de .......,.. mp, respectiv aproximativ ..% din suprafaţa totală a obiectivelor; - Suprafaţa spaţiilor funcţionale pentru o trecere pentru ... este de ......,.. mp, respectiv aproximativ ..% din suprafaţa totală a obiectivelor. Contestatoarea subluniază că, pe baza acestor date, ar rezulta că ... ... îşi desfăşoară activitatea în numai ..%, respectiv ..% din spaţiile deţinute, iar restul spaţiilor ar fi nefuncţionale. Contestatoarea menţionează că, având în vedere aceste precizări, îşi menţine critica referitoare la nerespectarea frecvenţei de prestare a serviciilor de ... şi dezinsecţie, conform prevederilor legale în vigoare. .. În urma măsurilor de remediere adoptate, s-a introdus un nou preţ unitar şi pentru activitatea de dezinsecţie, însă această măsură nu este preluată în formularul de ofertă şi nu este corelată cu restul cerinţelor din documentaţia de atribuire. Astfel, în modelul de Acord Cadru şi Contract Subsecvent, anexa . s-a modificat astfel: Anexa ., la Contractul subsecvent nr.../...., Lotul I Denumire Servicii Suprafata maximă (mp) Preţ unitar lei /mp fără TVA Valoare lei fara TVA ... insecticid microincBpsulat Dezinsecţic - insecticid gel Tratament anii căpuşe TOTAL lei fărâ TVA TOTAL lei cu TVA Anexa ., la Acordul cadru nr.../...., Lotul I Denumire Servicii Suprafata minima (mp) Suprafata maximă (mp) Preţ unitar lei/mp fără TVA Valoare totala minima/.. luni, in lei, fara TVA Valoare totala maxima/.. luni, in lei, fara TVA ...
insecticid microincapsulat ...... ....... Dezinsecţic - insecticid gel .... ....... Tratament anii căpuşe ....... ....... TOTAL lei fărâ TVA TOTAL lei cu TVA Iar, în formularul de ofertă, atașat la măsurile de remediere, este precizat: Anexa la formularul de oferta financiară - Lot I (...) Contestatoarea susţine că măsurile de remediere nu au fost corelate în întreaga documentație de atribuire, astfel că documentaţia de atribuire remediată nu respectă prevederile legale din Legea nr. ../...., art. .. alin. (.), art. ... alin. (.) și art. . alin. (.). În acest sens, contestatoarea menționează că, din cauza acestei necorelări, ofertanții nu vor putea întocmi oferte conforme. Pagina 18 din 34
.. Contestatoarea menționează că, în punctul de vedere al autorității contractante, la pagina ., aceasta susține că menține răspunsul la întrebarea de clarificări nr. ., referitor la obligativitatea ofertării și utilizării unui produs insecticid s... formă de gel și că modifică corespunzător caietul de sarcini, având în vedere contestația depusă. În contestație a precizat că cerința introdusă prin răspunsul la întrebările de clarificări (referitoare la produsul insecticid s... formă de gel) nu este corelată cu restul cerințelor din întreaga documentație de atribuire. Astfel, în contestație, la punctul II-A, pagina .., litera c), una dintre aceste necorelări se referă la faptul că insecticidul s... formă de gel nu combate insectele zburătoare, așa cum se solicită prin documentația inițială de atribuire, în Caietul de Sarcini, pagina ..-.., capitolul II...., punctul ., precum și în formularul nr. . - Formular de Propunere Tehnică, la pagina .. Contestatoarea solicită autorității contractante să observe că această cerință a fost modificată doar în Caietul de Sarcini, iar formularul de propunere tehnică a rămas nemodificat. În plus, contestatoarea subluniază că modificarea adoptată nu clarifică aspectul contestat, iar exprimarea autorității contractante în Caietul de Sarcini creează și mai multă confuzie: CERINŢA INIŢIALA CERINŢA REFORMULATĂ / REMEDIATĂ Insecticidul... este biodegradabil ... prezintă eficienţă în combaterea insectelor târâtoare (gândaci precum gândacul mare negru, gândacul mic roşu de bucătărie, gândacul mare roşu de bucătărie etc., căpuşe, păienjeni, ploşniţe etc.) şi zburătoare în spaţii cu grad de infestare mare şi permite punerea rapidă in folosinţă a spaţiilor tratate Insecticidele sunt biodegradabile ... prezintă eficienţă în combaterea insectelor târâtoare (gândaci precum gândacul mare negru, gândacul mic roşu de bucătărie, gândacul mare roşu de bucătărie etc., căpuşe, păienjeni, ploşniţe etc.) şi zburătoare în spaţii cu grad de infestare mare şi permite punerea rapidă în folosinţă a spaţiilor tratate (doar pentru insecticidul microîncapsulat); Contestatoarea subluniază că cerința inițială a fost modificată prin introducerea unei expresii între paranteze la sfârșitul paragrafului, însă această modificare nu remediază aspectele contestate, respectiv faptul că insecticidul s... formă de gel combate strict insectele târâtoare (de tipul gândacilor). Contestatoarea consideră că prin introducerea parantezei se înțelege că doar insecticidul microîncapsulat trebuie să permită punerea rapidă în folosință a spațiilor tratate, însă acest lucru nu clarifică aspectele semnalate în contestație. Astfel, în opinia contestatoarei, problema rămâne valabilă, întrucât cerința reformulată se poate înțelege că insecticidul (inclusiv cel s... formă de gel) trebuie să combată și căpușe, păianjeni, ploșnițe, dar și insecte zburătoare, ceea ce nu se corelează cu natura insecticidului s... formă de gel. Contestatoarea consideră că, în urma unui simplu studiu al documentației de atribuire, al răspunsurilor la clarificări și al măsurilor de remediere adoptate de autoritatea contractantă, se poate observa că măsurile de remediere au fost efectuate în grabă, având scopul de a întrerupe procesul de suspendare al procedurii și susține că suspendarea procedurii este imperativă, deoarece remedierea documentației a condus la crearea unui cadru mai confuz și neclar al procedurii, iar documentația de atribuire nu respectă prevederile legale invocate în prezentul punct de vedere, nici cele invocate de contestatoare în contestație. Pagina 19 din 34
Concluzionând, contestatoarea își menține criticile din contestația depusă, inclusiv cele referitoare la suspendarea procedurii până la soluționarea contestației și/sau anularea procedurii de achiziție p...lică, și solicită obligarea autorității contractante la remedierea corectă, clară, completă și precisă a întregii documentații de atribuire. ..., prin adresa nr. ..../.........., înregistrată la Consiliu cu nr. ..../.........., în privința notelor scrise nr. .../.......... formulate de către ... SRL, precizează următoarele: .. Contrar celor afirmate de contestatoare, autoritatea contractantă susține că măsurile de remediere adoptate la data de .......... respectă prevederile legale. Aceste măsuri au fost transmise ofertantului ... SRL prin e-mail, având în vedere că, la momentul adoptării acestora, nu se p...licase în SEAP erata privind prelungirea termenului limită de primire a ofertelor. Erata a fost p...licată în SEAP abia la data de ........... Ulterior, ... a p...licat în SEAP punctul de vedere și măsurile de remediere adoptate în data de .........., precum și erata privind modificarea factorului de evaluare pentru serviciile de dezinsecție (lotul). .. Ca urmare a solicitărilor prevăzute la punctul .) din notele scrise formulate de ... SRL, autoritatea contractantă face următoarele precizări și va adopta următoarele măsuri de remediere: Obiectul prezentei proceduri de atribuire este: „Servicii de dezinsecție, tratament anti căpușe și ... cu produse biocide cu remanență, eficiență și rată de aplicare pentru .. de zile". .. Ca urmare a solicitărilor prevăzute la punctul .) din notele scrise formulate de ... SRL, autoritatea contractantă face următoarele precizări și va adopta următoarele măsuri de remediere: . Se modifică factorul de evaluare pentru lotul nr. ., după cum urmează: Criterii de evaluare a calității - Lotul . (Servicii de dezinsecție, tratament anti căpușe): Factorul de calitate - Perioada de remanență de minim .. zile pentru insecticidul microîncapsulat. Pondere factor: ..%; Modalitatea de îndeplinire: Se vor prezenta Avize/Certificate de plasare pe piață emise de Ministerul Sănătății/Comisia Națională pentru Biocide și Autorizații/Acorduri de utilizare, emise de producători/importatori de produse biocide. - Pentru oferta admisibilă, care prezintă cea mai mare perioadă de remanență = .. puncte; - Pentru restul ofertelor admisibile, punctele se vor calcula folosind următoarea formulă: P puncte (n) = P perioadă remanentă (n) / P perioada remanentă (max) x .., unde: P puncte (n) = punctele obținute de oferta admisibilă evaluată pentru factorul de evaluare „perioada de remanență", P perioada remanentă (max) = cea mai mare perioadă de remanență declarată și documentată în cadrul ofertelor admisibile; P perioada remanentă (n) = remanența declarată și documentată în cadrul ofertei admisibile aflată în evaluare. Justificare: Având în vedere că produsele folosite pentru prestarea acestor servicii sunt utilizate în proporție de ..,.% în spații deschise (exterioare), spații care sunt afectate în mod direct de condițiile de Pagina 20 din 34
mediu, autoritatea contractantă subluniază că se dorește o remanență mai mare, care să asigure produse de o calitate superioară și care aduc totodată avantaje suplimentare, precum: reducerea costurilor și eficiență sporită. Formulele de calcul sunt următoarele: a) Pentru criteriul calitate punctajul maxim este de .. de puncte. b) Pentru criteriul preț: oferta cu prețul cel mai mic primește .. de puncte. Punctajele pentru restul ofertelor se calculează după formula P = (prețul cel mai mic/prețul ofertei respective) X ... Criteriul de atribuire va fi punctajul general cel mai mare, format prin însumarea criteriului calitate și a criteriului preț. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că procentul de ..,.% se raportează la suprafețele funcționale. .. Ca urmare a solicitărilor din notele scrise formulate de ... SRL, autoritatea contractantă adoptă următoarele măsuri de remediere: Se modifică caracteristicile celui mai mare contract subsecvent după cum urmează: ”Caracteristicile celui mai mare contract subsecvent: LOT .- Dezinsecţie şi ...” Nr. Lot Servicii Suprafaţa/.. luni . Dezinsecţie .,...,... ... .,...,... Lot .- ”...” Nr. Lot Servicii Suprafaţa/.. luni . ... ...,... Notă: Numărul de Contracte subsecvente este limitat de valoarea maximă a Acordului Cadru.” .. Ca urmare a solicitărilor din notele scrise formulate de ... SRL, autoritatea contractantă adoptă următoarele măsuri de remediere: ”> Se modifică Anexa la formularul de oferta financiara - Lot . după cum urmează: Nr. lot Denumire lot U. M. Suprafaţa minimă Acord Cadru (mp) Suprafaţă maximă Acord Cadru (mp) Preţ unitar în lei fără TVA/mp Valoare minimă Acord Cadru lei fără TVA/.. luni Valoare maximă Acord Cadru lei fără TVA/.. luni Dezinsecţie - insecticid microîncapsulat mp ...... ....... . Dezinsecţie - insecticid gel mp .... ....... Tratamente pentru combaterea căpuşelor mp ........ ....... Total lei fără TVA Total lei cu TVA .. Ca urmare a solicitărilor din notele scrise formulate de ... SRL, autoritatea contractantă adoptă următoarele măsuri de remediere: Cerinţa privind insecticidele se va reformula după cum urmează: „.. Insecticidele ofertate în serviciile de dezinsecţie sunt: microîncapsulat (cu remanentă de minim .. de zile) şi cu formă de condiţionare superioară - gel (cu eficienţă de minim .. zile); Insecticidele sunt biodegradabile, nu sunt dăunătore pentru om, animale şi mediu, nu prezintă miros persistent, nu denaturează suprafeţele pe care se aplică şi permit punerea rapidă în folosinţă a spaţiilor tratate. Insecticidul eel prezintă eficienţă în combaterea insectelor târâtoare (gândaci precum gândacul mare negru, gândacul mic roşu de bucătărie, gândacul mare roşu de bucătărie etc., căpuşe, păienjeni, ploşniţe etc.), în spaţii cu grad de infestare şi insecticidiul microîncapsulat Pagina 21 din 34
prezintă eficienţă în combaterea atât a insectelor zburatoare cât şi a insectelor târâtoare, în spaţii cu grad de infestare”. Această cerinţă se modifică corespunzător şi în formularul de propunere tehnică şi remediat cât şi în caietul de sarcini, remediat. .. Ca urmare a măsurilor de remediere aduse la punctul nr. . (caracteristicile celui mai mare contract subsecvent), autoritatea contractantă adoptă o nouă măsură de remediere, respectiv: ”> Se modifică secţiunea II. ... din fişa de date după cum urmează: Alte valori: Valoare celui mai mare contract subsecvent: .,...,......; Moneda: RON Valoarea garanţiei de participare: ..,...... – RON” .. Ca urmare a măsurilor de remediere aduse la punctul nr. . (caracteristicile celui mai mare contract subsecvent), autoritatea contractantă adoptă o nouă măsură de remediere, respectiv: ”> Se va modifica data limită pentru depunerea ofertelor prin mijloace electronice, mai exact se va prelungi depunerea ofertelor cu .. zile, faţă de data de depunere existentă în prezent, astfel încât ofertanţii să dispună de timp suficient pentru întocmirea ofertelor în conformitate cu noile cerinţe ale documentaţiei de atribuire.” Având în vedere încheierea CNSC nr. .../C../.../.......... prin care a fost admisă cererea de suspendare a procedurii de atribuire, autoritatea contractantă precizează că erata din SEAP privind modificarea datei limită de primire a ofertelor, va fi p...licată de ..., după ieşirea din suspendare. Totodată, susține că se va modifica şi punctul......., capitolul ... din fişa de date, după cum urmează: ”> Număr zile până la care se pot solicita clarificari înainte de data limită de depunere a ofertelor: .. zile. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar. şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare în a ..-a zi inainte de termenul limită de depunere a ofertelor.” Având în vedere argumentele de mai sus, cât şi măsurile de remediere adoptate cu respectarea principiilor prevăzute la art. ., alin.(.) din Legea ../...., în baza art. .. alin. (.) din Legea nr. .../...., autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată de ... SRL, ca nefondată. În probațiune au fost depuse înscrisuri. .. În ceea ce privește dosarul nr. .../...., contestatoarea ... SRL a formulat susțineri cu privire la competența Consiliului în soluționarea contestației, precizând că contestația a fost depusă în termenul de .. zile stabilit de Legea nr. .../...., termen calculat de la data la care a luat cunoștință de măsurile de remediere comunicate prin email pe .........., iar termenul va expira pe ........... Contestatoarea face referire și la condiția de admisibilitate a contestației, menționând că va depune recipisa de consemnare a cauțiunii după ce contestația va primi număr de dosar. Totodată, afirmă că a formulat și o altă contestație, ce face obiectul dosarului .../C../...., care trebuie conexată și soluționată împreună cu prezenta contestație. Contestatoarea subluniază faptul că autoritatea contractantă nu a p...licat în SEAP Încheierea nr. .../C../... din .......... prin care procedura a fost suspendată, iar din acest motiv termenul de depunere a ofertelor din SEAP, prevăzut pentru .........., devine fără efect, procedura fiind suspendată. Pagina 22 din 34
Referitor la solicitarea de la punctul .: ”anularea măsurilor clarificării din oficiu - documentaţia de atribuire conform măsuri de remediere la contestația formulată - .......... - document p...licat în SICAP s... nr CN......./..... la data de .........., comunicat s...semnaţilor pe email la data de .........., emis de autoritatea contractantă ... ... în procedura de atribuire a contractului de achizitie de ... - cod CPV - ........-. - Servicii de dezinfectie și de dezinsecție, derulată conform anunt CN ......./..........” Contestatoarea, precizând pe scurt, modul de derulare a procedurii de atribuire, menționează că a formulat întrebări de clarificare nr. .... din .........., pentru care autoritatea contractantă a p...licat în SICAP, la data de .........., răspunsul consolidat la solicitările de clarificări, așa cum sunt ele prevăzute în adresa .. din ........... În urma răspunsului consolidat, contestatoarea a formulat la data de .......... o contestație cu privire la răspunsul autorității contractante referitor la întrebările ., .. și ... Contestația a fost înregistrată pe rolul CNSC s... nr. .../.........., fiind format dosarul .../C../..... În baza contestației formulate și raportat la cererea de suspendare a procedurii, CNSC-ul a pronunțat la data de .......... Încheierea nr. .../C../..., prin care a dispus suspendarea procedurii de atribuire, până la soluționarea cauzei. La data de .........., prin punctul de vedere comunicat pe email s... nr. ... din .........., ... ... a adus la cunoștință remedierile ce urmează a fi adoptate cu privire la aspectele invocate de contestatoare prin contestație, confirmând temeinicia acesteia. Cu toate acestea, contestatoarea susține că autoritatea contractantă a adoptat măsuri ilegale, iar acestea fac obiectul prezentei contestații. Contestatoarea susține, în primul rând, că la remedierea documentației de atribuire nu s-a ținut cont de estimarea valorii achiziției, raportat la parametrii determinați și avuți în vedere prin strategia de contractare, precizând că, urmare a studiului de dosar .../C../...., la CNSC, a avut acces la studiul de piaţă efectuat de autoritatea contractantă în vederea estimării valorii totale a achiziţiei de maxim .........,.. lei, compusă din valoarea maximă pentru lotul . (dezinsecţie) de .........,.. lei și valoarea maximă pentru lotul . (...) de .........,.. lei. Contestatoarea subluniază că, astfel, în studiul de piaţă cu nr. ...../.........., este precizat că: Pentru serviciile de dezinsecţie, tratament pentru combaterea căpuşelor şi ..., a fost realizat prezentul studiu de piaţă în vederea determinării valorii estimate. Preţurile medii estimate pentru fiecare tip de serviciu au fost stabilite pe baza preţurilor din licitația deschisă şi din negocierea fără p...licare prealabilă, pentru acest tip de servicii, desfășurate de autoritatea contractantă. Contestatoarea menționează faptul că operatorii economici a căror ofertă a fost luată în calculul prețurilor unitare medii, pentru estimarea valorii achiziției sunt: ... SRL, ...SRL şi ...SRL. Conform ofertelor lor tehnice şi financiare, din cadrul licitaţiei deschise şi a negocierii fără p...licare prealabilă, pentru serviciul de dezinsecţie, toţi ofertanţii menţionaţi au propus spre utilizare un insecticid microîncapsulat (a se vedea extrasele ataşate din ofertele celor trei ofertanţi). Astfel, preţurile unitare medii, pentru serviciul de dezinsecţie, ale fiecărui ofertant au fost fundamentate şi stabilite ținându-se cont de Pagina 23 din 34
modul de utilizare, norma de aplicare şi prețul unui insecticid microîncapsulat. Autoritatea contractantă a calculat media prețurilor unitare reieşind preţurile unitare medii. Drept urmare, în urma studiului de piaţă s-a realizat media aritmetică/serviciu, iar preţurile medii/mp se regăsesc în tabelul de mai jos. Nr. Denumire serviciu Preţ unitar în lei fară TVA/mp . Dczinsecţie .... . Tratament pentru combatcrca căpuşelor .,.. . ... .... În Referatul de necesitate cu nr. ...../.........., autoritatea contractantă a calculat valoarea estimată maximă a achiziției conform celor redate în continuare: ”Prin urmare, vă rugăm să aprobaţi achiziţionarea serviciilor de dezînseclie, tratament anti câpuşc şi ..., pe o perioadă dc .. luni, prin Acord - Cadru, potrivit situaţiei următoare”: Denumire Servicii Suprafaţa Preţ Valoare Suprafaţă Valoare Nr. minima unitar minima maxima maxima Lot Acord Cadru lei/mp fără Acord Cadru Acord Cadru Acord Cadru (mp) TVA lei fără TVA (mp) lei fără TVA . Dezinsecţie ...... .,.. ...,...... ....... .,...,...... . Tratament Căpuşe ........ .... ...,...... ....... .,...,...... . ... ...... .... .......... ....... .,...,...... TOTAL LEI FĂRĂ TVA ...,...... - .,.......... TOTAL LEI CU TVA ...,...... .,...,...... Contestatoarea susține că tarifele luate în calculul valorii maxime estimate sunt prețurile medii rezultate din media aritmetică a ofertelor depuse de cei trei operatori ... SRL, ...SRL și ...SRL, operatori care și-au fundamentat tarifele prin propunerea spre utilizare a unui insecticid microîncapsulat. Concluzie .: Contestatoarea consideră că prețurile unitare medii estimate de autoritatea contractantă în estimarea valorii achiziției au la bază prețurile pentru utilizarea unui insecticid microîncapsulat. În urma răspunsurilor cu nr. ../.......... la clarificările adresate de operatorii economici participanți la procedură, autoritatea contractantă, precum și în urma măsurilor de remediere (caiet de sarcini modificat cu nr. .../..........), autoritatea contractantă solicită, în plus față de documentația inițială, utilizarea unui insecticid s... formă de gel. Contestatoarea subluniază că nicio măsură de remediere nu detaliază sau explică motivarea acestei modificări, având în vedere faptul că prestarea serviciului de dezinsecție cu un insecticid microîncapsulat are eficiență de combatere pentru toate speciile de insecte (gândaci, ploșnițe, căpușe, zburătoare etc.), așa cum a solicitat inițial autoritatea contractantă. De asemenea, arată că insecticidul s... formă de gel are eficiență strict în combaterea insectelor târâtoare de tip gândaci. Astfel, din punct de vedere al eficienței serviciilor, această modificare nu este relevantă. Mai mult, contestatoarea consideră că utilizarea unui insecticid s... formă de gel implică costuri de execuție mult mai mari față de utilizarea unui insecticid microîncapsulat. Pagina 24 din 34
Conform tabelului comparativ, contestatoarea arăta diferențele de preț unitar pentru un metru pătrat dintre insecticidul microîncapsulat (luat în calcul la estimarea valorii estimate, așa cum a arătat în cele precizate anterior, conform ofertelor operatorilor economici participanți la procedurile anterioare) și insecticidul s... formă de gel. Tarifele unitare pentru un metru pătrat pentru insecticidul ofertat de cei trei operatori este: Nr. Crt. Denumire insecticid şi denumire operator economic Preţ unitar/mp insecticid microîncapsulat luat în calculul estimării valorii achiziţiei . ... I .. - oferta SC ... SRL .,.. ml/mp, unde pretul pe litru este de ...,.. lei => .,.. ml x ...,.. lei/litru : .... = .,.... lei/mp (licitaţie deschisă) .,.. ml/mp, unde pretul pe litru este de ...,.. lei => .,.. ml x ...,.. lei/litru : .... = .,.... lei/mp (licitaţie deschisă) Medie: .,.... lei/mp . ... ... SRL oferta ... .,.. ml/mp, unde pretul pe litru este de .. lei => .,.. ml x ...,.. lei/litru : .... = .,.... lei/mp . ... I .. - oferta SC ...SRL .,.. ml/mp, unde pretul pe litru este de ...,.. lei => .,.. ml x ...,.. lei/litru : .... = .,.... lei/mp Preţul mediu/mp al insecticidului microîncapsulat este: (.,.... lei/mp+.,.... lei/mp+.,.... lei/mp) / . =.,.. lei/mp. Tarifele unitare pentru un metru pătrat pentru insecticidul s... formă de gel, conform ofertelor ataşate este de: Nr. Crt. Denumire insecticid Preţ unitar/mp insecticid s... fomă de gel (conform ofertelor disponibile online pentru mai multe tipuri de insecticide gel şi conform normelor de aplicare din avizele sanitare) . Maxforce IC Gel .,. g/mp unde pretul pe .. g este de ..,.. lei => .,. g x ..,.. lei/.. g= .,.... lei/mp . Foval Gel .,.. g/mp unde pretul pe .. g este de ..,.. lei => .,.. g x ..,.. lei/.. g= .,.... lei/mp . Magnum Gel .,.. g/mp unde pretul pe .. g este de ..,.. lei => .,.. g x ..,.. lei/.. g= .,.... lei/mp Preţul mediu/mp al insecticidului s... formă de gel este: (.,.... lei/mp+.,.... lei/mp+.,.... lei/mp) /. =.,.. lei/mp. Nota: Calculele unitare au fost efectuate având la bază cel mai mic preţ unitar fără TVA din ofertele online. Concluzie .: Contestatoarea menționează că prețul mediu pe metru pătrat al insecticidului s... formă de gel, ca produs nou solicitat prin remedierile contestate, este de peste patru ori mai mare decât prețul mediu pe metru pătrat al insecticidului microîncapsulat, luat în calcul la estimarea valorii achiziției. În conformitate cu cele precizate la punctul . anterior, rezultă că diferența dintre cele două produse insecticide este de: .,.. lei/mp (pentru insecticidul gel) - .,.. lei/mp (pentru insecticidul microîncapsulat) = .,.. lei/mp. În urma răspunsurilor cu nr. ../.......... la clarificările adresate de operatorii economici participanți la procedură, autoritatea contractantă, precum și în urma măsurilor de remediere (caiet de sarcini modificat cu nr. .../..........), autoritatea contractantă solicită efectuarea dezinsecției cu gel pe o suprafață maximă/acord cadru de ......... mp. Valoarea cheltuielii cu insecticidul de tip gel (fără celelalte elemente de cheltuială, precum manoperă, transport, cheltuieli materiale, indirecte și profit) ar fi: .,.. lei/mp (pentru insecticidul gel) - .,.. lei/mp (pentru insecticidul microîncapsulat) = .,.. lei/mp x ......... mp = .......,.. lei fără TVA. Contestatoarea subluniază că elementele de cheltuială precizate anterior s-au majorat s...stanțial, un exemplu fiind salariul minim pe economie, care a crescut de la . ianuarie .... cu un procent de .,..% (de la ..... lei în anul .... la ..... lei în ...., conform HG ..../....), iar IPC pentru Pagina 25 din 34
categoria servicii din perioada iunie .... (anunț participare licitație deschisă) și decembrie .... (ultima perioadă de referință p...licată) este de peste ..%. Concluzie .: Având în vedere cele precizate, contestatoarea consideră că rezultă fără d...iu că valoarea estimată pentru serviciul de dezinsecție lotul . este mult s...dimensionată, raportat la noua cerință. Ținând cont de cele trei concluzii, precum și de faptul că valoarea estimată, precum și suprafața pentru serviciul de dezinsecție reprezintă aproximativ ..% din valoarea totală estimată, rezultă că valoarea estimată pentru serviciul de dezinsecție lotul . este mult s...dimensionată și implicit, la fel este și valoarea totală a achiziției. Astfel, susține că este evident că autoritatea contractantă nu respectă cerințele legale privind valoarea estimată corespunzătoare fiecărei nevoi, noile cerințe introduse prin măsurile de remediere, neavând la bază principiile strategiei de contractare și valoarea estimată, raportată la un tip de serviciu prestat și analizat din punct de vedere al costurilor cu un tip de produs. Ulterior, modificările dispuse prin clarificări solicitând un alt tip de produs, de patru ori mai scump, fără să fie modificată valoarea estimată a contractului, fiind astfel, în mod evident, încălcate prevederile art. . din Normele metodologice de aplicare a Legii ../...., așa cum sunt ele aprobate prin H.G. .../..... Contestatoarea consideră că măsurile de remediere a documentației de atribuire, respectiv factorul de evaluare - calitate, pentru lotul ., nu respectă prevederile legale din HG nr. .../...., art. .. alin. (.) şi (.). Ca urmare a remedierilor adoptate de autoritatea contractantă, contestatoarea menționează că criteriul de evaluare a calității pentru lotul . a fost modificat din „Perioada de remanență de minim .. de zile” în „Eficiență de minim .. zile pentru insecticidul microîncapsulat”. Contestatoarea subluniază că documentele doveditoare pentru demonstrarea îndeplinirii acestui factor au rămas nemodificate, respectiv „Modalitatea de îndeplinire: Se vor prezenta Avize/Certificate de plasare pe piață emise de Ministerul Sănătății/Comisia Națională pentru Biocide și Autorizați/Acorduri de utilizare, emise de producători/importatori de produse biocide.” Contestatoarea învederează că niciun aviz sanitar sau certificat de autorizare a produsului biocid emis de Ministerul Sănătății, respectiv niciun document anexă la acestea, nu precizează și nu dovedește eficiența în zile, astfel ofertanții se află în situația în care nu vor putea prezenta documente pentru dovedirea îndeplinirii factorului de evaluare. Atașat se regăsesc, cu titlu de exemplu, documente în care remanența - efectul rezidual - se exprimă în zile, în timp ce eficiența produsului - mortalitatea sau eficacitatea produsului - este determinată în procente și nicidecum în zile. Prin modificarea contestată prin prezenta contestație, autoritatea contractantă nu face decât să adauge cerințe care nu pot fi determinate și dovedite, folosind termeni pe care se pare că nu îi cunoaște. Mai mult decât atât, justificarea precizată de autoritatea contractantă în punctul de vedere conține informații contradictorii. Astfel, la punctul ., aceasta precizează că: „Justificare: Având în vedere că produsele folosite pentru prestarea acestor Pagina 26 din 34
servicii sunt utilizate în proporție de ..% în spații deschise (exterioare), spații care sunt afectate în mod direct de condițiile de mediu, se dorește o remanență mai mare, care să asigure produse de o calitate superioară și care aduc totodată avantaje suplimentare precum: reducerea costurilor și eficiență sporită.” În schimb, în Nota cu nr. .../.........., atașată punctului de vedere, autoritatea precizează că: „Justificare: Având în vedere că produsele folosite pentru prestarea acestor servicii sunt utilizate în proporție de ..,.% în spații deschise (exterioare), spații care sunt afectate în mod direct de condițiile de mediu, se dorește o remanență mai mare, care să asigure produse de o calitate superioară și care aduc totodată avantaje suplimentare precum: reducerea.” În aceste justificări se invocă remanența, determinată s... forma efectului rezidual exprimat în zile, iar factorul de evaluare a fost modificat în eficiență, determinată s... forma mortalității exprimată în procente. Contestatoarea subluniază că autoritatea contractantă folosește termeni care nu pot fi determinați și dovediți prin documentele solicitate drept dovezi cu privire la respectarea acestei cerințe. Un alt aspect semnalat de contestatoare este faptul că se precizează un procent de ..%, respectiv ..,.%, de spații deschise. Contestatoarea întreabă cum a fost calculat acest procent și la ce suprafețe s-a raportat autoritatea (funcționale sau nefuncționale). Acest procent implică efectuarea serviciilor pe o altă suprafață, care nu este menționată nicăieri în documentația de atribuire. Concluzionând, contestatoarea consideră că modificarea factorului de evaluare prin măsurile de remediere adoptate nu respectă prevederile HG nr. .../...., art. .. alin. (.) și (.). Cu privire la măsurile de remediere a documentației de atribuire, respectiv introducerea unui nou tarif, contestatoarea susține că nu respectă prevederile Legii nr. ../...., art. .. alin. (.), art. ... alin. (.) și art. . alin. (.), iar ofertanții nu vor putea întocmi oferte conforme. Astfel, în modelul de acord cadru si contract subsecvent, anexa . s-a modificat astfel: Anexa ., la Contractul s...sccvent nr .../... - Lotul . Denumire Servicii Suprafaţă maximă (mp) Preţ unitar lei/mp lără TVA Valoare lei fară TVA Dezinsecţie — insecticid micro inc ap sulat Dezinsecţie - insecticid gel Tratament anii căpuşe TOTAL lei fără TVA TOTAL lei cu TVA Anexa nr. . la Acordul-Cadru /nr .../... - Lotul . nimă în mp/.. luni Suprafaţa maximă în mp/.. luni Preţ unitar în Ici fără TVA/mp Valoare totală minimă/.. luni, în I TVA ....... ....... ....... Pagina 27 din 34
t U.M. Suprafaţa minimă Acord Cadru (mp) Suprafaţă maximă Acord Cadru (mp) Preţ unitar în lei fără TVA/mp Valoare minimă lei fără TVA/.. lu (mp) mp ...... ....... pentru căpuşelor mp ........ ....... Iar, în formularul de ofertă, atasat la măsurile de remediere, este precizat: Din această perspectivă, contestatoarea susține că este evident că măsurile de remediere nu au fost corelate în întreaga documentație de atribuire, astfel că documentația de atribuire remediată nu respectă prevederile legale din Legea nr. ../...., art. .. alin. (.), art. ... alin. (.) și art. . alin. (.), iar ofertanții nu vor putea întocmi oferte conforme. Contestatoarea susține că măsurile de remediere a documentației de atribuire, respectiv introducerea unui nou tarif, nu respectă prevederile legale din art. ... alin. (.) din Legea ../...., menționând că, în punctul de vedere, la pagina ., autoritatea contractantă susține că menține răspunsul la întrebarea de clarificări nr. ., referitor la obligativitatea ofertării și utilizării unui produs insecticid s... formă de gel, și că modifică corespunzător caietul de sarcini, având în vedere contestația inițială depusă de contestatoare. În contestația inițială depusă, contestatoarea a precizat faptul că cerința introdusă prin răspunsul la întrebările de clarificări (referitoare la produsul insecticid s... formă de gel) nu este corelată cu restul cerințelor din întreaga documentație de atribuire. Astfel, la punctul II-A, pagina .., litera c), din contestație, una dintre aceste necorelări se referă la faptul că insecticidul s... formă de gel nu combate insectele zburătoare, așa cum se solicită prin documentația inițială de atribuire, în Caietul de Sarcini, pagina ..-.., capitolul II...., punctul ., precum și în formularul nr. . - Formular de Propunere Tehnică, la pagina .. Contestatoarea învederează că această cerință a fost modificată doar în caietul de sarcini, iar formularul de propunere tehnică a rămas nemodificat. În plus, contestatoarea subluniază că modificarea adoptată nu clarifică aspectul contestat. Astfel, exprimarea autorității contractante în caietul de sarcini creează și mai multă confuzie, așa cum se poate observa din tabelul comparativ prezentat. CERINŢA INIŢIALA CERINŢA REFORMULATA / REMEDIATA Insecticidul... este biodegradabil... prezintă eficienţă în combaterea insectelor târâtoare (gândaci precum gândacul mare negru, gândacul mic roşu de bucătărie, gândacul mare roşu de bucătărie etc., căpuşe, păienjeni, ploşniţe etc.) şi zburătoare în spaţii cu grad de infestare mare şi permite punerea rapidă în folosinţă a spaţiilor tratate; Insecticidele sunt biodegradabile ... prezintă eficienţă în combaterea insectelor târâtoare (gândaci precum gândacul mare negru, gândacul mic roşu de bucătărie, gândacul mare roşu de bucătărie etc., căpuşe, păienjeni, ploşniţe etc.) şi zburătoare în spaţii cu grad de infestare mare şi permite punerea rapidă în folosinţă a spaţiilor tratate (doar pentru insecticidul microîncapsulat); Pagina 28 din 34
Contestatoarea arată că cerința inițială a fost modificată prin introducerea unei expresii între paranteze la sfârșitul paragrafului, fapt ce nu remediază aspectele contestate și susține că insecticidul s... formă de gel combate strict insecte târâtoare (de tipul gândacilor). Prin introducerea parantezei, se înțelege că doar insecticidul microîncapsulat trebuie să permită punerea rapidă în folosință a spațiilor tratate. Mai mult, contestatoarea arată că, în avizele sanitare și certificatele de autorizare a produselor biocide pentru insecticidele s... formă de gel, este precizat în mod clar faptul că insecticidele s... formă de gel nu se aplică pe suprafețe poroase iar autoritatea contractantă precizează că suprafețele pe care se aplică insecticidul vor fi considerate poroase (răspuns la întrebarea nr. .). Astfel, contestatoarea consideră că aspectul constatat inițial rămâne valabil, deoarece așa cum este reformulată cerința, se înțelege că ambele insecticide (inclusiv cel s... formă de gel) trebuie să combată și căpușe, păianjeni, ploșnițe etc., și insecte zburătoare, și să fie aplicate pe suprafețe poroase. Concluzionând, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la remedierea corectă, clară, completă și precisă a întregii documentații de atribuire, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și la o estimare corectă a valorii achiziției publice. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. ... a transmis punctul de vedere nr. ..../.........., fiind înregistrat la CNSC cu nr. ..../.......... prin care solicită respingerea contestației ca nefondată, făcând referire la măsurile de remediere adoptate succesiv. Prin adresa nr. ..../.../C../.........., transmisă pe mail, Consiliul a comunicat contestatoarei ... SRL că dosarul cauzei poate fi studiat la sediul instituției în data de .......... iar depunerea eventualelor concluzii va putea fi efectuată până în data de ........... Prin corespondența transmisă prin e-mail la data de .........., înregistrată la Consiliu cu nr. ...../.......... autoritatea contractantă a preciza că urmarea contestațiilor depuse a anulat procedura de atribuire, transmițând în acest sens, decizia de anulare adoptată de comisia de evaluare și aprobată de conducătorul autorității contractante. Prin corespondența transmisă prin e-mal la data de .........., înregistrată la Consiliu cu nr. ...../........., contestatoarea, văzând măsura anulării procedurii de atribuire adoptată de achizitoare, a depus, în susținerea cererii de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de soluționare a contestațiilor, dovada efectuării acestora, în valoare de ....../,.. lei, respectiv factura seria .... nr. ..../.......... și ordinul de plată nr. ..../.........., emis de BCR. Contestatoarea ... SRL a constituit cauțiunea în valoare de ......,.. lei, conform art. ... alin. (.) din Legea nr. .../...., fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. ........./. din data de .........., emisă de CEC Bank – Sucursala ... (dosarul nr. .../....). Contestatoarea ... SRL a constituit cauțiunea în valoare totală de .......,.. lei, conform art. ... alin. (.) din Legea nr. .../...., fiind depuse la dosar recipisa de consemnare nr. ........./. din data de .........., emisă de Pagina 29 din 34
CEC Bank – Sucursala ..., în sumă de ......,.. lei și recipisa de consemnare nr. ........./. din data de .........., emisă de CEC Bank – Sucursala ..., în sumă de ......,.. lei (dosarul nr. .../....). Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o licitație deschisă în vederea încheierii acordului cadru de achiziție p...lică având ca obiect „...”, prin p...licarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN......./.........., stabilind termenul limită de depunere a ofertelor la .........., valoarea estimată, fără TVA, de .........,.., iar criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate preț”. Obiectul procedurii de atribuire a fost divizat în . loturi astfel: - Lotul . – „...”; - Lotul . – „... ...”. Din conținutul celor . contestații conexate rezultă că acestea vizează, răspunsul consolidat al autorității contractante la clarificări nr. ../.......... (dosarul nr. .../....), precum și măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă ca urmare a primei contestații (dosarul nr. .../....), în cadrul ambelor contestații, ... SRL solicitând, printre altele, „în situația în care se constată că nu pot fi dispuse măsuri remediere, anularea procedurii de achiziție p...lică în temeiul art. .. alin. (.) din Legea nr. .../....”. Potrivit corespondenței înaintată de autoritatea contractantă la data de .........., aceasta a decis, ca urmare a contestațiilor depuse de ... SRL, anularea procedurii de atribuire, precizând în decizia de anulare următoarele: „Având în vedere (....) (...) în considerarea faptului că în cadrul documentației de atribuire au fost identificate erori/omisiuni şi au fost adoptate mai multe măsuri de remediere care pot afecta corectitudinea şi transparența procesului de achiziție (de exemplu, specificații neclare sau contradictorii) şi care pot crea confuzie la momentul întocmirii ofertelor de către posibilii ofertanți interesați să participe la această procedură; printre erorile şi omisiunile identificate în documentație, dar și ca urmare a numeroaselor măsuri de remediere adoptate, enumerăm următoarele: adăugarea insecticidului gel pentru serviciile de dezinsecție, insecticid ce nu a fost luat în calcul la stabilirea valorii estimate a procedurii de atribuire; modificarea factorului de evaluare aferent lotului .: din remanență în eficiență şi ulterior din eficiență în remanență de minim .. de zile pentru insecticidul microincapsulat; modificarea caracteristicilor celui mai mare contract subsecvent pentru ambele loturi (dezinsecție şi ...) şi implicit, ca urmare a acestei modificări, modificarea valorii garanției de participare/lot; completarea anexei la formularul de oferta financiară - Lotul l, cu un nou tip de insecticid (gel), modificarea formularului de propunere tehnică pentru același lot şi modificarea anexei la modelul de acord-cadru; modificarea cantităților din anexa .... LOT .- Pagina 30 din 34
Dezinsecție şi tratament anticăpuşe (Suprafețe minime şi maxime Acord Cadru) şi modificarea cantităților din anexa .... LOT .- ... (Suprafețe minime şi maxime Acord Cadru), anexe din caietul de sarcini; completarea şi modificarea capitolului II..... şi ... (Specificații ... şi Modul de efectuare a prestaților de dezinsecție, tratament anti căpușe şi ...) şi a anexei ,.Tabel dezinsecţie (insecticid microincapsulat+insecticid gel) " din caietul de sarcini; în baza prevederilor art. ... alin. (.) lit. c) teza I din Legea nr. ../.... privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie p...lică/acordului-cadru în următoarele cazuri: (...) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire (...)" coroborat cu dispoziţiile alin. (.) ale aceluiaşi articol care prevăd că: ,,în sensul dispoziţiilor alin. (.) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înţelege situaţia în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. . alin. (.)". Se constată, astfel, că autoritatea contractantă a constatat, inițial, necesitatea remedierii documentației de atribuire ca urmare a depunerii contestației de către ... SRL și, ulterior, necesitatea anulării procedurii de atribuire pentru motivele citate anterior, măsură ce corespunde cu solicitarea adresată de contestatoarea Consiliului de a anula procedura de atribuire. Prin urmare, constatând că autoritatea contractantă a dat curs solicitării contestatoarei de a anula procedura de atribuire, contestațiile formulate de ... SRL sunt rămase fără obiect. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestațiilor în sumă de ......,.. lei, Consiliul o va admite, în parte, pentru următoarele motive: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. ...: „(.) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. ... alin. (.), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (.) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. (.) Dispoziţiile alin. (.) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. ... alin. (.). Pagina 31 din 34
(.) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (.)”; - Art. ...: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - Art. ...: „(.) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(.) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către contestatoarea ... SRL, autoritatea contractantă achiesând la solicitările contestatoarei de anulare a procedurii de atribuire, motiv pentru care Consiliul apreciază că, în speță, se impune obligarea autorității contractante la plata unor cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cheltuielile reclamate de contestatoare sunt în sumă de ......,.. lei și reprezintă onorariu avocat aferent analizei actelor, acordării de consultații juridice specifice precum și semnării și depunerii contestației la CNSC împotriva răspunsului consolidat nr. ../.........., prestate de CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ ..., facturate cu factura seria .... nr. ..../.......... și achitate prin transfer bancar prin intermediul BCR, la data de .........., potrivit ordinului de plată nr. ..../........... Analizând temeinicia pretențiilor contestatorului, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, reprezentând onorariu avocat, Consiliul apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat la suma de ..... lei, din următoarele considerente: Având în vedere faptul că procedura de soluționare este o procedură scrisă, potrivit art. .. alin. (.) din Legea nr. .../...., facultativă și gratuită potrivit art. .. alin. (.) din Constituția României și având în vedere faptul că, în speță, nu s-au dispus audieri sau depunerea de concluzii orale, Consiliul apreciază că suma solicitată de contestatoare este excesivă. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a soluționării prezentei contestații. Potrivit prevederilor art. .. din Legea nr. .../.... coroborat cu art. ... alin. (.) din Codul de procedură civilă și, ținând seama de serviciile prestate de CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ ..., Consiliul, analizând prin prisma dispozițiilor art. ... alin. (.) din Codul de procedură, cererea Pagina 32 din 34
de plată a sumei de ......,.. lei, reprezentând onorariu avocat suportat de contestator cu ocazia soluționării contestației sale la CNSC, apreciază că respectiva sumă este nepotrivit de mare în raport de munca depusă de avocat dar și de complexitatea cauzei. Astfel fiind, Consiliul urmează a reduce cuantumul sumei pretinse cu titlu de cheltuieli de soluționare la suma de ..... lei, față de care autoritatea contractantă va fi obligată la plată către contestator. Consiliul va da eficiență dispozițiilor art. ... alin. (.) Cod procedură civilă, coroborat cu art. .. din Legea nr. .../...., în sensul că va reduce onorariul de avocat, considerând că prin aceasta nu se intervine în convenția încheiată de contestatoare, în calitate de client, și avocatul ei, pentru că în acest fel ar fi încălcate dispozițiile art. .... Cod civil. De asemenea, se apreciază că nu se aduce atingere nici dispozițiilor Legii nr. ../...., potrivit cărora avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienții lor să stabilească onorarii, întrucât Consiliul nu face altceva decât să stabilească, în cadrul raportului juridic procesual civil, cheltuielile de judecată, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. .. din Legea nr. .../.... raportat la art. ... alin. (.) Cod procedură civilă, Consiliul nu cenzurează contractul de asistență juridică, ci doar stabilește în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată, în raport de munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, valoarea pricinii și proporționalitatea onorariului față de volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în această cauză. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că reducerea onorariului de la ......,.. lei, la suma de ..... lei, este în concordanță cu elementele mai sus arătate, respectiv complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, în condițiile art. ... Cod procedură civilă, contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat, care însă poate fi diminuat de către Consiliul, în condițiile legale menționate anterior. Dispoziția art. ... Cod procedură civilă este în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. În soluționarea acestui aspect, Consiliul reține Decizia ICCJ nr. ./.... prin care s-au statuat următoarele: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. ... alin. (.) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. ... alin. (.) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. ... alin. (.) din Codul de procedură civilă”. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Pagina 33 din 34
DECIDE: Respinge, ca rămase fără obiect, contestațiile formulate de ... SRL (Dosar nr. .../.... și Dosar nr. .../....), în contradictoriu cu .... Obligă autoritatea contractantă la plata către ... SRL a sumei de ..... lei, reprezentând cheltuieli de soluționare a contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de .. zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Redactat practicaua deciziei Redactată în . exemplare, conține .. pagini. Pagina 34 din 34
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.