AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 288/2025

INGAZ FOR CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA BREBENI JUDETUL OLT

Decizia CNSC nr. 288/C8/4441 din 07.02.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 288/C8/4441 din 07.02.2025

Data din document
2025-02-07
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul «Extindere rețea de canalizare în comuna Brebeni, județul Olt»” se solicită: - anularea adresei 6923/16.12.2024 - ANEXA NR. 1. de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia și a celor subsecvente; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 6920/16.12.2024 - ANEXA NR. 2, în partea care privește respingerea ofertei depuse de asocierea INGAZ, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia și a celor subsecvente; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de asocierea INGAZ a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei asocierii INGAZ, prin reanalizarea motivelor de inacceptabilitate și neconformitate reținute în adresa contestată; Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de INGAZ FOR CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA BREBENI, anulează comunicările și raportul procedurii în partea ce privește oferta contestatoarei. Obligă autoritatea contractante să emită unui nou Raport al procedurii, ținând seama de cele reținute în considerente, în termen de 10 zile de la primirea prezente decizii. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestator a sumei de 8.330 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 4 exemplare originale, conține 14 pagini. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 288/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 82128Data înregistrării: 2024-12-23
ContestatorINGAZ FOR CONSTRUCT SRLCUI 33818546
Autoritate contractantăCOMUNA BREBENI JUDETUL OLTCUI 4716763

2025_288_2024_Decizie_288.pdf, BO2025_288_2024_BO2025_288.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.531 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 288/C8/4441 Data: 07.02.2025 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 82128/20.12.2024, formulată de către asocierea INGAZ FOR CONSTRUCT SRL- NICONS SRL, prin liderul de asociere INGAZ FOR CONSTRUCT SRL, cu sediul în sat Rotari, comuna Ceptura, str. Principală nr. 238, județul Prahova, reprezentată convențional prin Cabinet de Avocat Petre Tănase, cu sediul profesional ales în București, str. Drumul Lunca Ilvei, nr. 39, ap. 4, sector 3, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/1517/2014, având CUI RO33818546, împotriva raportului procedurii nr. 6920/16.12.2024, emis de către COMUNA BREBENI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Brebeni, str. Principală nr. 228, județul Olt, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul «Extindere rețea de canalizare în comuna Brebeni, județul Olt»” se solicită: - anularea adresei 6923/16.12.2024 - ANEXA NR. 1. de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia și a celor subsecvente; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 6920/16.12.2024 - ANEXA NR. 2, în partea care privește respingerea ofertei depuse de asocierea INGAZ, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia și a celor subsecvente; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de asocierea INGAZ a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei asocierii INGAZ, prin reanalizarea motivelor de inacceptabilitate și neconformitate reținute în adresa contestată; Pagina 1 din 2

§ 2

- obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de INGAZ FOR CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA BREBENI, anulează comunicările și raportul procedurii în partea ce privește oferta contestatoarei. Obligă autoritatea contractante să emită unui nou Raport al procedurii, ținând seama de cele reținute în considerente, în termen de 10 zile de la primirea prezente decizii. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestator a sumei de 8.330 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 4 exemplare originale, conține 14 pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 40.414 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 288/C8/4441 Data: 07.02.2025 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 82128/20.12.2024, formulată de către ........................., împotriva raportului procedurii nr. 6920/16.12.2024, emis de către ............... în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Brebeni, str. Principală nr. 228, județul Olt, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul ................. se solicită: - anularea adresei 6923/16.12.2024 - ANEXA NR. 1. de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia și a celor subsecvente; - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 6920/16.12.2024 - ANEXA NR. 2, în partea care privește respingerea ofertei depuse de ............, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia și a celor subsecvente; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de .............. a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei ................., prin reanalizarea motivelor de inacceptabilitate și neconformitate reținute în adresa contestată; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de Pagina 1 din 14

§ 2

față, prin care .................... critică decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă și neconformă. I. SCURTĂ PREZENTARE A SITUAŢIEI DE FAPT Contestatoarea artă că, ulterior datei de depunere a ofertelor, având unele neclarități în ceea ce privește propunerea sa tehnică, prin adresa nr. 4463/28.08.2024 - ANEXA NR. 3, comisia de evaluare i-a solicitat să explice modalitatea de întocmire și de respectare a cerințelor documentației de atribuire în raport de experții nominalizați. Cu toate acestea, dând dovada de un formalism excesiv și pe baza unei evaluări superficiale a ofertei depuse de societatea contestatoare în acord cu cerințele documentației de atribuire, cu respectarea legislației în materia achizițiilor publice și, în special, a caracterului obligatoriu al documentației de atribuire, autoritatea contractantă a comunicat adresa a cărei anulare o solicită, prin care a fost informată cu privire la faptul că oferta depusă de ................ a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, în baza art. 134 alin. (5) coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din anexa la HG nr. 395/2016, apreciind că răspunsurile la solicitările de clarificare nu sunt concludente, precum și că oferta nu ar satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. II. MOTIVELE DE FAPT ȘI DE DREPT PENTRU CARE SOLICITĂ ADMITEREA CONTESTATEI Autoarea contestației apreciază ca fiind netemeinică și nelegală decizia autorității contractante, în ceea ce privește respingerea ofertei depuse de ....................., luată cu încălcarea flagrantă a caracterului obligatoriu al documentației de atribuire, pe baza unui formalism excesiv și ca urmare a evaluării superficiale a ofertei și a răspunsului la solicitarea de clarificare, sens în care contestatoarea arată punctual motivele de fapt și de drept pentru care se impune anularea actelor contestate și reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei. În condițiile în care documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de proiectare și execuție, nu a fost contestată de niciun operator economic, toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, acestea fiind în sensul prevederilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 123 din HG nr. 395/2016. Pentru a face dovada admisibilității ofertei, fiecare dintre participanții la procedura de atribuire avea obligația de a întocmi oferta cu respectarea cerințelor minime ale documentației de atribuire, iar comisia de evaluare, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016, avea obligația să verifice și să se asigure că fiecare dintre ofertele depuse trebuie să corespundă cerințelor minime stabilite de autoritatea contractantă. Societatea contestatoare susține că decizia autorității contractante este netemeinică și nelegală, luată cu încălcarea caracterului obligatoriu al documentației de atribuire, în condițiile în care, nici pentru funcția de Pagina 2 din 14

§ 3

manager al sistemelor de mediu și nici pentru cea de responsabil cu controlul calității nu s-a solicitat ca persoana nominalizată să fi urmat anumite studii în domeniu. Astfel, potrivit cerințelor de la pag. 26 din caietul de sarcini: „Ofertantul va trebui să își faciliteze accesul la un personal minim solicitat (personal cheie) pentru execuția lucrărilor precum: (...) 8. Manager al sistemelor de management de mediu - prezentarea deciziei de numire în cadrul companiei (operator economic privat/autoritate publica/orice alt document care să ateste prestarea serviciilor în beneficiul operatorului economic)- va planifica activitățile de protecție a mediului și va coordona implementarea sistemului de management de mediu. 9. Manager în Sistemele de Management al Calității-persoana responsabilă cu elaborarea și implementarea, menținerea și îmbunătățirea sistemului calității, tratarea neconformităților și stabilirea masurilor corective, stabilirea și menținerea relațiilor cu clienții și furnizorii în scopul asigurării calității, evaluarea furnizorilor, elaborarea și urmărirea programelor de audit, monitorizarea efectuării inspecțiilor și încercărilor, precum și educarea, instruirea și motivarea pentru calitate a personalului." În același sens, autoritatea contractantă a impus participanților la procedura de atribuire și următoarea cerință: „Pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor minime pentru personal cheie, ofertanții vor prezenta următoarele documente: • Copie diploma de studii; • Curriculum Vitae (CV) în format EuroPass; • Declarație privind disponibilitatea pentru toată durata de implicare a persoanei în durata contractului; • CV-urile prezentate vor purta numele în clar și semnătura în original a persoanei respective.” Așadar, societatea contestatoare arată că, în opoziție cu argumentele din actele atacate, pentru cei doi experți autoritatea contractantă nu a impus participanților la procedura de atribuire să dețină studii într-un anumit domeniu, fiind suficientă prezentarea unei copii a diplomei de studii. În considerarea caracterului obligatoriu al documentației de atribuire, pentru a face dovada admisibilității ofertei ............... a nominalizat următoarele persoane: ♦ Dl. ing. ............. pentru poziția de manager al sistemelor de management de mediu, în cadrul propunerii tehnice fiind depuse, începând cu pag. 679, următoarele documente: CV, diplomă de studii și raport per salariat - ANEXA NR. 5 ♦ Dl. ing. .................ca manager în sistemele de management al calității (responsabil cu controlul calității), pentru care în cadrul propunerii tehnice au fost depuse, începând cu pag. 698, următoarele documente: CI, contract individual de muncă, diploma de studii, CV, Decizie de numire CQ și raport per salariat - ANEXA NR. 6. Contestatoarea arată că, în contradicție cu cele reținute de autoritatea contractantă, așa cum a arătat mai sus, ................. a prezentat toate documentele solicitate prin documentația de atribuire cu respectarea principiului tratamentului egal și al transparenței, sens în care decizia de respingere este netemeinică și nelegală. Pagina 3 din 14

§ 4

Aceeași este situația inclusiv în cauza dedusă analizei, în care autoritatea contractantă, cu respectarea caracterului obligatoriu al documentației de atribuire, dar și a principiului tratamentului egal și al transparenței a procedat la respingerea nelegală a ofertei depuse de ............. pe baza unor cerințe care nu au fost prevăzute în documentația de atribuire, respectiv presupusa dovadă a studiilor într-un anumit domeniu pentru cei doi experți. În măsura în care admisibilitatea ofertei era evaluată în raport de domeniul studiilor pentru cei doi experți, cu respectarea tratamentului egal și al transparenței autoritatea contractantă avea obligația de a impune cerințe clare în documentație, așa cum, spre exemplu, a stabilit pentru șef de șantier (studii superioare cu specialitatea construcții hidrotehnice/ instalații edilitare). Petenta susține că la soluționarea contestației relevante sunt și prevederile art. 30 alin. (4) și (6) din HG nr. 395/2016, în conformitate cu care: „Criteriile de calificare și criteriile de selecție stabilite de autoritatea contractantă sunt incluse în anunțul de participare/simplificat/de concurs. (...) Criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare/simplificat/ de concurs sunt considerate clauze nescrise." În același sens, în conformitate cu dispozițiile art. 179 lit. c) din Legea nr. 98/2016: „Operatorul economic face dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informații și documente: (...) c) indicarea tehnicienilor sau a organismelor tehnice implicate, indiferent dacă fac sau nu parte din organizația operatorului economic, în special a celor care răspund de controlul calității și, în cazul contractelor de achiziții publice de lucrări, a celor aflați la dispoziția contractantului în vederea executării lucrărilor;" În lumina prevederilor mai sus menționate, rezultă că orice cerință din documentația de atribuire referitoare la personalul de care dispune ofertantul reprezintă cerință de calificare aferentă capacității tehnice și profesionale, situație în care, pentru a putea fi avut în vedere la evaluarea ofertelor depuse, este obligatorie includerea acesteia în anunțul de participare. Contestatoarea solicită Consiliului să observe că nicăieri în anunțul de participare simplificat autoritatea contractantă nu a impus participanților la procedura de atribuire cerințe de calificare referitoare la personal, sens în care mențiunile din caietul de sarcini reprezintă veritabile clauze nescrise, care nu pot fi avute în vedere la evaluarea ofertelor și, în același timp, nici la soluționarea contestației. Prin adresa nr. 236/14.01.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 1984/14.01.2025, ........... transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către ................., solicitând respingerea acesteia ca nefondată, pentru următoarele motive: Autoritatea contractantă susține că a avut în vedere, în evaluarea realizată, principiul egalității de tratament, reglementat la nivel național Pagina 4 din 14

§ 5

de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, iar la nivelul legislației europene de art. 18 alin. (1) din Directiva 2014/24/UE. În acest sens, subliniază că atât Directivele din 2014 în materia achizițiilor publice, cât și Legea nr. 98/2016 prevăd principiile ce stau la baza achizițiilor publice, ca linii directoare cu scopul de a asigura o aplicare uniformă a legii, în conformitate cu valorile comunității europene. De asemenea, susține că același tratament a fost aplicat tuturor ofertanților participanți la procedură, evaluarea efectuându-se într-un mod unitar. Autoritatea contractantă consideră că în mod corect a procedat comisia de evaluare la respingerea ofertei contestatoarei, sens în care își menține punctul de vedere din cuprinsul evaluării, în situația în care contestatoarea nu a prezentat în oferta sa diploma pentru manager al sistemelor de management de mediu și pentru manager în sistemele de management al calității. În urma evaluării propunerii tehnice, comisia de evaluare a solicitat contestatoarei clarificări după cum urmează: 1. Din documentele prezentate pentru Oprea Alexandru Marcel, nominalizat pe funcția de manager al sistemelor de management de mediu, nu reies studiile în domeniul pentru care a fost nominalizat. S-a solicitat ofertantului o clarificare în acest sens. 2. Pentru poziția manager în sistemele de management al calității, nu a fost nominalizată nicio persoană. S-a solicitat ofertantului să clarifice cum îndeplinește cerința caietului de sarcini. 3. Comisia de evaluare nu a regăsit autorizații: ANRE pentru: Execuție instalații electrice, solicitată prin caietul de sarcini. S-a solicitat ofertantului să clarifice cum îndeplinește cerința caietului de sarcini. Contestatoarea a transmis în termenul precizat de către comisia de evaluare, răspunsul semnat cu semnătură electronica extinsă, făcând referire la cerința caietului de sarcini, precizând ca nu au fost solicitate studii în domeniu, ci doar a fi desemnată o persoană pentru ocuparea acestei funcții. În mod corect comisia de evaluare a decis respingerea ofertei, ținând cont că prin caietul de sarcini s-au solicitat studiile pentru poziția de manager al sistemelor de management de mediu autoritatea, după cum se poate observa: „Notă Pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor minime pentru personal cheie, ofertanții vor prezenta următoarele documente: • Copie diploma de studii: • Curriculum Vitae (C V) în format EuroPass; • Declarație privind disponibilitatea pentru toată durata de implicare a persoanei în durata contractului; • CV-urile prezentate vor purta numele în clar și semnătura în original a persoanei respective" Mai mult decât atât, potrivit legislației în vigoare, respectiv OUG nr. 92/2021, activitate adiacentă și strâns legată de sistemul de management de mediu Pagina 5 din 14

§ 6

„(4) Pentru îndeplinirea obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor, titularul unei activități, pentru care autoritatea competentă pentru protecția mediului a emis o autorizație de mediu/autorizație integrată de mediu, are obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii sau să delege această obligație unei terțe persoane. (5) Persoanele desemnate, prevăzute la alin, (4), trebuie să fie instruite în domeniul prevenirii generării de deșeuri și al managementului deșeurilor, inclusiv în domeniul substanțelor periculoase, ca urmare a absolvirii unor programe de perfecționare și specializare recunoscute la nivel național conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, cu modificările și completările ulterioare ". Având în vedere cele menționate mai sus, autoritatea contractantă susține că, în mod corect, comisia de evaluare a constatat că ........... nu a desemnat în cadrul ofertei, o persoană ce are competente în domeniul managementului al sistemelor de management de mediu, așa cum a fost solicitat și cum de altfel se prezintă și în legislația în vigoare. Diploma de inginer în domeniu ingineriei geologice, a domnului .............nefiind suficientă pentru a îndeplini cerința, întrucât persoana numită în cadrul companiei pentru a ocupa o astfel de funcție era necesar să fie absolvent al unor programe de perfecționare și specializare recunoscute la nivel național conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților. În ceea ce privește al doilea motiv de respingere, ............... făcea aceeași referire la cerința caietului de sarcini, respectiv că nu au fost solicitate studii în domeniu, ci doar desemnarea unei persoane pentru ocuparea acestei funcții. Persona nominalizată să ocupe funcția responsabil cu controlul calității (Responsabil CQ), asimilată, din punctul de vedere al ofertantului, managerului în Sistemele de management al calității, fiind domnul ....................... Ca și la punctul anterior, autoritatea contractantă precizează că pentru poziția de manager în sistemele de management al calității, prin cerințele caietului de sarcini s-a solicitat: ”Notă Pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor minime pentru personal cheie, ofertanții vor prezenta următoarele documente: • Copie diplomă de studii:  • Curriculum Vitae (CV) în format EuroPass; • Declarație privind disponibilitatea pentru toată durată de implicare a persoanei în durata contractului; • CV-urile prezentate vor purta numele în clar și semnătura în original a persoanei respective.” Având în vedere cele menționate mai sus, comisia de evaluare constată că .......................... nu a desemnat în cadrul ofertei, o persoană ce are competențe în domeniul manager în sistemele de management al calității, așa cum a fost solicitat. Diploma de subinginer a domnului ............... nominalizat ca Responsabil cu controlul calității (Responsabil CQ), în cadrul contractului nefiind suficientă pentru a îndeplini cerința de Manager al sistemelor de management al calității - cod COR 242114. Mai mult decât atât față de cele reținute mai sus, autoritatea contractantă solicită Consiliului să observe că prin diploma de studii se Pagina 6 din 14

§ 7

înțelege un document oficial emis de o instituție de învățământ (prin această sintagmă înțelegându-se inclusiv instituții de învățământ non- formal sau chiar companii de instruire), care certifica faptul că o persoana a finalizat un anumit program educațional. În concluzie, ................. solicită Consiliului respingerea contestației ca nefondată, întrucât oferta contestatoarei a fost respinsă în mod corect, rezultând că au fost solicitate studiile pentru cei doi manageri, fiind clar că un expert ce nu este abilitat în mod legal să desfășoare o activitate, nu poate câștiga un contract de achiziție publica. Prin emailul transmis în data de 15.01.2025, ora 11:20, înregistrat la CNSC sub nr. 2231/15.01.2025, ................... a transmis Consiliului ordinul de plata nr. 1095877300/10.01.2025, reprezentând fact. 148, fact. 159, fact. 169, fact. 178, fact 182, în sumă de 26.775,00 lei, reprezentând cheltuieli de judecată; și „note scrise” ca răspuns al punctului de vedere al autorității contractante prin care arată că: În primul rând la evaluarea ofertelor autoritatea contractantă are obligația de a respecta cerințele obligatorii ale documentației de atribuire, impuse cu respectarea principiilor transparenței și al tratamentului egal; or, este ¡relevant că autoritatea contractantă ar fi avut pretenția și ar fi verificat ca toți participanții la procedură să facă dovada că cei doi experți dețin studii în anumite domenii, din moment ce cerințele pretinse a fi solicitate nu există în documentația de atribuire. De asemenea, mai arată autoritatea contractantă în punctul de vedere că respingerea ofertei depuse de ................. a fost corectă, dat fiind că nu a prezentat în ofertă diploma pentru manager al sistemelor de management de mediu și pentru manager în sistemele de management al calității. Contestatoarea susține că această afirmație este nefondată, dat fiind că, așa cum a arătat prin contestație: - pentru dl. ing. ................ nominalizat pentru poziția de manager al sistemelor de management de mediu, în cadrul propunerii tehnice a fost depusă diploma de studii la pag. 682; - pentru dl. ing. .............. nominalizat ca manager în sistemele de management al calității (responsabil cu controlul calității), în cadrul propunerii tehnice a fost depusă diplomă de studii la pag. 703. Drept urmare, contrar celor susținute de autoritatea contractantă prin punctul de vedere, ................. a prezentat toate documentele solicitate prin documentația de atribuire cu respectarea principiului tratamentului egal și al transparenței, sens în care decizia de respingere este netemeinică și nelegală. Nefondate sunt inclusiv susținerile autorității contractante, potrivit cu care diploma de studii a dl. ....................... nu este suficientă pentru a îndeplini cerința din caietul de sarcini, întrucât persoana nominalizată pentru a ocupa o astfel de funcție era necesar să fie absolvent al unor programe de perfecționare și specializare recunoscute la nivel național conform OG nr. 129/2000. Aceasta deoarece, așa cum jurisprudența în materie a reținut în unanimitate, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta Pagina 7 din 14

§ 8

cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, iar obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză. Aceleași concluzii trebuie reținute inclusiv în ceea ce privește susținerile autorității contractante din punctul de vedere privitoare la faptul că diploma de subinginer a domnului ................, nominalizat ca responsabil cu controlul calității, nu ar fi suficientă pentru a îndeplini cerința de manager al sistemelor de management al calității; aceasta în condițiile în care, în primul rând, cu încălcarea art. 215 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, o astfel de susținere nu este motivată. În al doilea rând, cum documentația de atribuire nu conține cerințe de calificare privitoare la domeniul studiilor deținute de un asemenea expert, ofertanții aveau exclusiv obligația de a prezenta o copie a diplomei de studii, indiferent de domeniul absolvit. Nu în ultimul rând, contestatoarea solicită Consiliului să observe că nicăieri în anunțul de participare simplificat autoritatea contractantă nu a impus participanților la procedura de atribuire cerințe de calificare referitoare la personal, sens în care mențiunile din caietul de sarcini reprezintă veritabile clauze nescrise, care nu pot fi avute în vedere la evaluarea ofertelor și, în același timp, nici la soluționarea contestației. Prin adresa nr. 240/14.01.2025/înregistrată la Consiliu sub nr. 3159/20.01.2025, ................. a transmis în format electronic copia dosarului achiziției. ...................... a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. 210890088/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Ploiești la data de 24.12.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 88.000,00 lei. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ............... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului, divizat pe loturi, având ca obiect ...................”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ................./22.05.2024. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului, este de 17.070.750,00 lei fără TVA. Analizând conținutul contestației din dosarului cauzei, Consiliul constată că operatorul economic .................. este nemulțumit de evaluarea ofertei sale și solicită cele din partea introductivă. Prin adresa nr. 6923/16.12.2024 autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii: Pagina 8 din 14

§ 9

„În urma evaluării propunerii tehnice, comisia de evaluare v-a solicitat clarificări după cum urmează: 1. Din documentele prezentate pentru ..............., nominalizat pe funcția de Manager al sistemelor de management de mediu, nu reies studiile în domeniul pentru care a fost nominalizat. S-a solicitat ofertantului o clarificare în acest sens. 2. Pentru poziția de Manager în Sistemele de Management al Calității, nu a fost nominalizată nicio persoană. S-a solicitat ofertantului să clarifice cum îndeplinește cerința Caietului de Sarcini. 3. Comisia de evaluare nu a regăsit autorizațiile ANRE pentru execuția instalațiilor electrice, solicitate prin Caietul de Sarcini. S-a solicitat ofertantului să clarifice cum îndeplinește această cerință. Dumneavoastră ați transmis, în termenul precizat de către comisia de evaluare, răspunsul semnat cu semnătură electronică extinsă: 1. Ați făcut referire la cerința Caietului de Sarcini, precizând că nu au fost solicitate studii în domeniu, ci doar desemnarea unei persoane pentru ocuparea acestei funcții. Concluziile Comisiei de Evaluare Pentru poziția de Manager al sistemelor de management de mediu, autoritatea contractantă, prin cerințele Caietului de Sarcini, a solicitat: “Prezentarea deciziei de numire în cadrul companiei.” Notă: Pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor minime pentru personalul-cheie, ofertanții vor prezenta următoarele documente: • Copie diploma de studii; • Curriculum Vitae (CV) în format EuroPass; • Declarație privind disponibilitatea pentru toată durata de implicare a persoanei în cadrul contractului; • CV-urile prezentate vor purta numele în clar și semnătura în original a persoanei respective. Mai mult decât atât, potrivit legislației în vigoare, respectiv OUG nr. 92/2021, activitatea este adiacenta și strâns legată de sistemul de management de mediu: «(4) Pentru îndeplinirea obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor, titularul unei activități pentru care autoritatea competentă pentru protecția mediului a emis o autorizație de mediu/autorizație integrată de mediu, are obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii sau să delege această obligație unei terțe persoane. (5) Persoanele desemnate, prevăzute la alin. (4), trebuie să fie instruite în domeniul prevenirii generării de deșeuri și al managementului deșeurilor, inclusiv în domeniul substanțelor periculoase, ca urmare a absolvirii unor programe de perfecționare și specializare recunoscute la nivel național, conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, cu modificările și completările ulterioare.» Având în vedere cele menționate mai sus, comisia de evaluare constată că nu ați desemnat în cadrul ofertei o persoană care să aibă competențe în domeniul Managementului sistemelor de management de mediu, așa cum a fost solicitat și cum, de altfel, se prezintă și în legislația în vigoare. Diploma de inginer în domeniul ingineriei geologice a domnului ................. nu este suficientă pentru a îndeplini cerința, întrucât persoana desemnată trebuia să fie absolvent al unor programe de perfecționare și specializare recunoscute la nivel național, conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, cu modificările și completările ulterioare. Drept urmare, comisia de evaluare consideră răspunsul ca fiind neconcludent. 2. Ați făcut referire la cerința Caietului de Sarcini, precizând că nu au fost solicitate studii în domeniu, ci doar desemnarea unei persoane pentru ocuparea acestei funcții. Persoana nominalizată să ocupe funcția Responsabil cu controlul Pagina 9 din 14

§ 10

calității (Responsabil CQ), asimilată, din punctul de vedere al ofertantului, Managerului în Sistemele de Management al Calității, este domnul ............ Concluziile Comisiei de Evaluare Pentru poziția de Manager în Sistemele de Management al Calității, prin cerințele Caietului de Sarcini, s-a solicitat: Notă: Pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor minime pentru personalul-cheie, ofertanții vor prezenta următoarele documente: • Copie diploma de studii; • Curriculum Vitae (CV) în format EuroPass; • Declarație privind disponibilitatea pentru toată durata de implicare a persoanei în cadrul contractului; • CV-urile prezentate vor purta numele în clar și semnătura în original a persoanei respective. Având în vedere cele menționate mai sus, comisia de evaluare constată că nu ați desemnat în cadrul ofertei o persoană care să aibă competențe în domeniul Manager în Sistemele de Management al Calității, așa cum a fost solicitat. Diploma de subinginer a domnului ............., nominalizat ca Responsabil cu controlul calității (Responsabil CQ) în cadrul contractului, nu este suficientă pentru a îndeplini cerința de Manager al sistemelor de management al calității - cod COR 242114. Drept urmare, comisia de evaluare consideră răspunsul ca fiind neconcludent. ..................... susține că decizia autorității contractante este netemeinică și nelegală, fiind luată cu încălcarea caracterului obligatoriu al documentației de atribuire. În documentația de atribuire, nu a fost prevăzută obligația ca persoanele nominalizate pentru funcția de manager al sistemelor de management de mediu și manager în sistemele de management al calității să fi urmat studii într-un anumit domeniu. Potrivit cerințelor stabilite în pagina 26 a caietului de sarcini, ofertantul trebuia să își asigure accesul la personal cheie pentru execuția lucrărilor, incluzând: 1. Manager al sistemelor de management de mediu – prezentarea deciziei de numire în cadrul companiei (operator economic privat/autoritate publică/orice alt document care să ateste prestarea serviciilor în beneficiul operatorului economic). Acesta urma să planifice activitățile de protecție a mediului și să coordoneze implementarea sistemului de management de mediu. 2. Manager în Sistemele de Management al Calității – persoana responsabilă cu elaborarea, implementarea, menținerea și îmbunătățirea sistemului calității, tratarea neconformităților, stabilirea măsurilor corective, evaluarea furnizorilor, monitorizarea inspecțiilor și instruirea personalului. În completare, autoritatea contractantă a impus și următoarea cerință: „Pentru a demonstra îndeplinirea cerințelor minime pentru personalul-cheie, ofertanții vor prezenta următoarele documente: • Copie diploma de studii; • Curriculum Vitae (CV) în format EuroPass; • Declarație privind disponibilitatea pentru toată durata de implicare a persoanei în contract; Pagina 10 din 14

§ 11

• CV-urile prezentate vor purta numele în clar și semnătura în original a persoanei respective.” Contrar celor susținute de autoritatea contractantă în actele atacate, pentru cei doi experți nu a fost impusă nicio cerință privind domeniul studiilor. Cerințele documentației de atribuire indică doar necesitatea unei diplome de studii, fără specificarea unui anumit domeniu. Astfel, interpretarea autorității contractante este nelegală, întrucât impune cerințe suplimentare care nu sunt prevăzute în documentația de atribuire. Potrivit art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016, criteriile de calificare care nu sunt prevăzute în anunțul de participare sunt considerate clauze nescrise și nu pot fi invocate pentru respingerea unei oferte. Mai mult, conform art. 30 alin. (4) din HG nr. 395/2016, criteriile de calificare și selecție trebuie să fie incluse în anunțul de participare, iar orice cerință impusă exclusiv prin caietul de sarcini, fără a fi prevăzută în anunț, este inopozabilă ofertanților. Prin urmare, în măsura în care admisibilitatea ofertei era evaluată în raport de domeniul studiilor celor doi experți, autoritatea contractantă avea obligația de a include această cerință în anunțul de participare, așa cum, spre exemplu, a făcut pentru șef de șantier, unde a impus explicit studii superioare în construcții hidrotehnice/instalații edilitare. În temeiul art. 179 lit. c) din Legea nr. 98/2016, operatorul economic poate face dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnică și profesională prin indicarea tehnicienilor sau a organismelor tehnice implicate, indiferent dacă fac sau nu parte din organizația ofertantului. Astfel, orice cerință impusă asupra personalului ofertantului constituie o condiție de calificare și, pentru a fi legal aplicabilă, trebuia să fie prevăzută expres în anunțul de participare. Faptul că în anunț nu au fost incluse criterii clare privind domeniul studiilor experților cheie demonstrează că cerințele aplicate de autoritatea contractantă sunt arbitrare și discriminatorii. Pentru a face dovada admisibilității ofertei, .................a nominalizat următoarele persoane: • dl. ing. ................. pentru poziția de Manager al sistemelor de management de mediu, în cadrul propunerii tehnice fiind depuse începând cu pagina 679 următoarele documente: CV, diplomă de studii și raport per salariat - ANEXA NR. 5; • dl. Ing. ................. ca Manager în Sistemele de Management al Calității (Responsabil cu controlul calității), pentru care, în cadrul propunerii tehnice, au fost depuse începând cu pagina 698 următoarele documente: CI, contract individual de muncă, diplomă de studii, CV, Decizie de numire CQ și raport per salariat - ANEXA NR. 6. Un aspect suplimentar care demonstrează caracterul nelegal al deciziei autorității contractante constă în faptul că, în timpul evaluării ofertelor, autoritatea a completat documentația cu prevederi legislative care nu au fost incluse inițial în documentația de atribuire. Pagina 11 din 14

§ 12

Astfel, în comunicare rezultat procedură, autoritatea contractantă a invocat OUG nr. 92/2021, cu referire la desemnarea unei persoane responsabile pentru managementul de mediu, precum și la obligativitatea ca aceasta să fi absolvit programe de perfecționare și specializare recunoscute la nivel național. Mai exact, autoritatea contractantă face trimitere la următoarele prevederi: Art. 4 din OUG nr. 92/2021: „Pentru îndeplinirea obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor, titularul unei activități, pentru care autoritatea competentă pentru protecția mediului a emis o autorizație de mediu/autorizatie integrată de mediu, are obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii sau să delege această obligație unei terțe persoane.” Art. 5 din OUG nr. 92/2021: „Persoanele desemnate, prevăzute la alin. (4), trebuie să fie instruite în domeniul prevenirii generării de deșeuri și al managementului deșeurilor, inclusiv în domeniul substanțelor periculoase, ca urmare a absolvirii unor programe de perfecționare și specializare recunoscute la nivel național conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, cu modificările și completările ulterioare.” Această invocare a legislației nu a fost prevăzută în documentația de atribuire, astfel că operatorii economici nu au fost informați, la momentul pregătirii ofertelor, că trebuie să îndeplinească aceste cerințe. Conform art. 30 alin. (6) din HG nr. 395/2016, orice criterii de calificare care nu sunt incluse în anunțul de participare sunt considerate clauze nescrise și nu pot fi utilizate pentru respingerea ofertelor: „Criteriile de calificare și criteriile de selecție care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentația descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunțul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise.” Prin urmare, includerea ulterioară a acestor cerințe în timpul evaluării reprezintă o modificare nelegală a documentației de atribuire și afectează principiul previziunii și al tratamentului egal. Dacă autoritatea contractantă ar fi considerat necesară respectarea prevederilor OUG nr. 92/2021, aceasta avea obligația de a le include în mod explicit în documentația de atribuire, permițând astfel tuturor operatorilor economici să își pregătească ofertele în mod corespunzător. Mai mult, chiar și în cazul în care această legislație ar fi fost aplicabilă, obligația de desemnare a unei persoane cu pregătire specifică în gestionarea deșeurilor revine operatorului economic, în baza obligațiilor sale contractuale și legale, nu autorității contractante în faza de evaluare a ofertelor. Faptul că Managerul în Sistemele de Management al Calității Manager și Responsabilul cu controlul calității (Responsabil CQ) nu au competențe în domeniul Managementului sistemelor de management de mediu, nu înseamnă că ofertantul contestator nu este abilitat, în mod Pagina 12 din 14

§ 13

legal, să desfășoare o activitate, cum pretinde achizitorul în punctul de vedere. Dacă autoritatea contractantă ar fi dorit să se asigure de modul în care ofertantul contestatorul respectă OUG nr. 92/2021, putea solicita clarificări, în temeiul art. 209 din Legea nr. 98/2016. Așadar, contestatoarea demonstrează că a respectat toate cerințele prevăzute în documentația de atribuire, iar respingerea ofertei pe motivul lipsa unei diplome într-un domeniu specific este nelegală, întrucât autoritatea contractantă a adăugat cerințe nescrise în etapa de evaluare. Această situație contravine principiului tratamentului egal și al transparenței, astfel cum sunt consacrate în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și în jurisprudența CNSC. Luând în considerare aspectele prezentate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de .........., în contradictoriu cu ................., va anula comunicările și raportul procedurii în partea ce privește oferta contestatoarei. Va obliga autoritatea contractante să emită unui nou Raport al procedurii, ținând seama de cele reținute în considerente, în termen de 10 zile de la primirea prezente decizii. În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul o va admite parțial, având în vedere că a fost dovedită doar suma de 8.330 lei, conform facturii 169/12.12.2024. Prin e-mailul transmis la data de 15.01.2025, ora 11:20, înregistrat la CNSC sub nr. 2231/15.01.2025, ............... a comunicat Consiliului ordinul de plată nr. 1095877300/ 10.01.2025, aferent facturilor 148, 159, 169, 178 și 182, însumând 26.775 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. În temeiul art. 26 alin. (9) din același act normativ, Consiliul va admite, în parte, capătul de cerere formulat de contestator cu privire la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației, va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 8.330 lei lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 13 din 14

§ 14

Admite contestația formulată de ............., în contradictoriu cu .................., anulează comunicările și raportul procedurii în partea ce privește oferta contestatoarei. Obligă autoritatea contractante să emită unui nou Raport al procedurii, ținând seama de cele reținute în considerente, în termen de 10 zile de la primirea prezente decizii. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestator a sumei de 8.330 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 4 exemplare originale, conține 14 pagini. Pagina 14 din 14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.