AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 632/2024

INGAZ FOR CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA PÂRSCOV JUDETUL BUZAU

Decizia CNSC nr. 632/C5/252 din 13.03.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 632/C5/252 din 13.03.2024

Data din document
2024-03-13
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Înființare sistem de canalizare în comuna Pârscov, județul Buzău”, comunicată în data de 22.01.2024, s-a solicitat Consiliului ca, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, prin decizia pe care o va pronunța să dispună admiterea contestației și, în consecință: - anularea adresei FN de comunicare a rezultatului etapei de evaluare a propunerii tehnice, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia și a celor subsecvente;  - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de asocierea INGAZ FOR CONSTRUCT SRL - PASIROM INTERACTIV SRL - NICONS SRL - AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL a fost declarată inacceptabilă și neconformă; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de asocierea INGAZ FOR CONSTRUCT SRL - PASIROM INTERACTIV SRL - NICONS SRL Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulate de asocierea INGAZ FOR CONSTRUCT SRL - PASIROM INTERACTIV SRL - NICONS SRL - AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA PÂRSCOV Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 4 exemplare originale, conține 39 (treizecișinouă) pagini. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

De asemenea, autoritatea contractantă apreciază ca vădit nefondate, raportat la specificul spetei dedusa judecății CNSC, afirmațiile referitoare la corelarea propunerii tehnice și a celei financiare, contestatoarea afirmând că acestea sunt cotate în propunerea financiară, deși se poate retine o astfel de poziție deoarece cele doua părți ale ofertei sunt coroborate și nu poate apărea în propunerea financiară ceva ce nu este cotat în propunerea tehnică. Prin urmare, achizitoarea apreciază nu trebuia să se ajungă la evaluarea propunerii financiare pentru a se constata că oferta tehnică nu este conformă, astfel cum solicita ........................ Separat, cu privire la aspectele de formă invocate de contestator, apreciază că, probabil acesta nu a parcurs documentul „Comunicare intermediară tehnic Ingaz", ci doar l-a contestat... Pe parcursul celor 4 pagini, se explica pas cu pas ce i s-a solicitat, ce a răspuns la fiecare punct și pentru ce răspunsul sau nu a fost apreciat ca și neconcl…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 632/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 5717Data înregistrării: 2024-01-30
ContestatorINGAZ FOR CONSTRUCT SRLCUI 33818546
Autoritate contractantăCOMUNA PÂRSCOV JUDETUL BUZAUCUI 2809556

2024_632_2024_Decizie_632.pdf, BO2024_632_2024_BO2024_632.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.610 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 632/C5/252 Data: 13.03.2024 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5717/30.01.2024, formulată de către INGAZ FOR CONSTRUCT SRL, lider al asocierii INGAZ FOR CONSTRUCT SRL - PASIROM INTERACTIV SRL - NICONS SRL - AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL, cu sediul social în sat Rotari, comuna Ceptura, str. Principală nr. 238, județul Prahova, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/29/1517/2014, CUI RO33818546, reprezentată legal prin administrator Adrian Crețu și convențional prin PETRE TANASE - Cabinet de avocat, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Drumul Lunca Ilvei nr. 39, ap. 4, sector 3, împotriva adresei FN de comunicare intermediară a rezultatului etapei de evaluare a propunerii tehnice depusă în cadrul procedurii simplificate, organizată de COMUNA PÂRSCOV, cu sediul în localitatea Pârscov, comuna Pârscov, județul Buzău, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Înființare sistem de canalizare în comuna Pârscov, județul Buzău”, comunicată în data de 22.01.2024, s-a solicitat Consiliului ca, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, prin decizia pe care o va pronunța să dispună admiterea contestației și, în consecință: - anularea adresei FN de comunicare a rezultatului etapei de evaluare a propunerii tehnice, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia și a celor subsecvente;  - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de asocierea INGAZ FOR CONSTRUCT SRL - PASIROM INTERACTIV SRL - NICONS SRL - AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL a fost declarată inacceptabilă și neconformă; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de asocierea INGAZ FOR CONSTRUCT SRL - PASIROM INTERACTIV SRL - NICONS SRL Pagina 1 din 2

§ 2

- AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL, prin reanalizarea motivelor de inacceptabilitate și neconformitate reținute în adresa contestată; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulate de asocierea INGAZ FOR CONSTRUCT SRL - PASIROM INTERACTIV SRL - NICONS SRL - AQUA TECHNOLOGY DESIGN SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA PÂRSCOV Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 4 exemplare originale, conține 39 (treizecișinouă) pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 119.768 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 632/C5/252 Data: 13.03.2024 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5717/30.01.2024, formulată de către ................., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr............ împotriva adresei FN de comunicare intermediară a rezultatului etapei de evaluare a propunerii tehnice depusă în cadrul procedurii simplificate, organizată de ................ în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Înființare sistem de canalizare în comuna Pârscov, județul Buzău”, comunicată în data de 22.01.2024, s-a solicitat Consiliului ca, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, prin decizia pe care o va pronunța să dispună admiterea contestației și, în consecință: - anularea adresei FN de comunicare a rezultatului etapei de evaluare a propunerii tehnice, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia și a celor subsecvente;  - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de asocierea ............. a fost declarată inacceptabilă și neconformă; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de asocierea .................., prin reanalizarea motivelor de inacceptabilitate și neconformitate reținute în adresa contestată; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ................. critică decizia autorității contractante de Pagina 1 din 38

§ 2

respingere, ca inacceptabilă și neconformă, a ofertei ................ susținând că este netemeinică și nelegală, „luată pe baza unui formalism excesiv și ca urmare a evaluării superficiale a ofertei și a răspunsului la solicitarea de clarificare”. A. Chestiuni prealabile 1. Autoritatea contractantă a demarat procedura de achiziție publică privind atribuirea contractului având ca obiect Proiectare și execuție lucrări la obiectivul Înființare sistem de canalizare în comuna Pârscov, județul Buzău”, anunț de participare nr. .......... 21.09.2023. 2. Ulterior datei de depunere a ofertelor, comisia de evaluare a solicitat .................... să lămurească modalitatea de întocmire și de respectare a cerințelor documentației de atribuire, adresă la care aceasta a răspuns concludent prin adresa nr. 1901 din 19.01.2024. În pofida acestui fapt, „dând dovadă de un formalism excesiv și pe baza unei evaluări superficiale a ofertei depusă de asociere, în acord cu cerințele documentației de atribuire, dar și cu obiectul contractului - proiectare și execuție, cu respectarea legislației în materia achizițiilor publice și, în special, a principiului proporționalității”, în data de 22.01.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat asocierii actul atacat, prin care i-a comunicat că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, în temeiul prevederilor art. 134 alin. (6) din anexa la H.G. nr. 395/2016, apreciind răspunsul la clarificările solicitate ca fiind neconcludent, respectiv ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din același act normativ, deoarece propunerea tehnică nu a fost de natură a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, în cuprinsul adresei comunicate comisia de evaluare reținând o serie de argumente care fac pe deplin dovada unei evaluări nelegale, realizată cu încălcarea legislației în materia achizițiilor publice și a principiului proporționalității. 3. Această decizie a autorității contractante a fost comunicată ofertantului contestator, prin intermediul SEAP, sub forma unei comunicări intermediare, în data de 22.01.2024, la orele 18.41. 4. Petenta susține că adresa contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 215 din Legea nr. 98/2016 și ale art. 66 alin. (4) și (5) din anexa la H.G. nr. 395/2016. Reclamă faptul că, în condițiile în care procedura de atribuire nu a fost finalizată prin întocmirea și publicarea raportului procedurii, în mod netemeinic și nelegal, autoritatea contractantă i-a comunicat adresa a cărei anulare o solicită, la momentul finalizării etapei de evaluare a propunerii tehnice, iar nu ulterior finalizării procedurii prin evaluarea tuturor participanților la procedură. Subliniază faptul că, potrivit prevederilor art. 215 din Legea nr. 98/2016, obligația comisiei de evaluare este aceea de a informa participanții la procedura de atribuire despre rezultatul acesteia, fiind interzisă comunicarea intermediară după fiecare dintre fazele de verificare a ofertelor, fapt ce rezultă inclusiv din cuprinsul prevederilor art. m66 alin. (4) și (5) din anexa la H.G. nr. 395/2016. Contestatoarea susține că oferta depusă de .................. este admisibilă și arată că, prin adresa nr. 1901 din 19.01.23024, a răspuns solicitării de clarificare a comisiei de evaluare. Pagina 2 din 38

§ 3

B. Relevantă în prezenta contestație o au solicitările de clarificări: - nr. 1, prin care autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei „Clarificări cu privire la locația uploadării în SEAP a «certificatelor privind controlul producției în fabrică/rapoarte de încercare minim pentru agregatele betoanele și mixturile asfaltice ce urmează a fi puse în operă, rapoarte de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice» documente explicit solicitate a fi prezentate în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 2, litera B) din fișa de date a achiziției, ca și anexe la lista furnizorilor (document inclus de dvs. la fila 1089 din fișierul «Propunere tehnica Pârscov- semnat.pdf)»; - prin adresa nr. 1901 din 19.01.23024, a răspuns solicitării de clarificare a comisiei de evaluare astfel: „Răspuns: Având în vedere ca obiectul contractului este de proiectare și execuție lucrări de canalizare, în cadrul propunerii tehnice, la paginile 1222-1452, au fost prezentate informații privind calitatea materialelor ce vor fi utilizate în cadrul contractului. În ceea ce privește agregatele, betoanele si mixturile asfaltice ce urmează a fi puse în operă, rapoarte de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate I fabricare mixturi asfaltice, acestea privesc partea de refacere a lucrărilor de canalizare, când, în raport de obiectul contractului - proiectare și execuție - conformitatea acestora va fi stabilită pe parcursul executării lucrărilor, aspect care rezultă inclusiv din modelul de contract, potrivit cu care: «14.4 - (1) Materialele trebuie să fie de calitatea prevăzută în documentația de execuție; verificările și testările materialelor folosite la execuția lucrărilor, precum și condițiile de trecere a recepției provizorii și a recepției finale (calitative) sunt descrise în anexa/anexele la contract. (2) Executantul are obligația de a asigura instrumentele, utilajele și materialele necesare pentru verificarea, măsurarea și testarea lucrărilor. Costul probelor, încercărilor, inclusiv manopera aferentă, revin executantului. (3) Probele neprevăzute și comandate de achizitor pentru verificarea unor lucrări sau materiale puse în operă vor fi suportate de executant dacă se dovedește că materialele nu sunt corespunzătoare calitativ sau că manopera nu este în conformitate cu prevederile contractului. În caz contrar, achizitorul va suporta aceste cheltuieli». Cu toate, acestea, pentru a răspunde solicitării comisiei, anexăm prezentului răspuns documente privind calitatea materialelor care vor fi puse în operă, precum și înscrisuri referitoare la instalațiile de sortare și concasare agregate I fabricare mixturi asfaltice, cu luarea în considerare inclusiv a celor declarate la pag. 3 din propunerea tehnică, potrivit cu care: «declar pe propria răspundere că, la execuția lucrărilor, voi utiliza doar materiale agrementate conform reglementarilor naționale în vigoare, precum si a legislației si standardelor naționale, armonizate cu legislația Uniunii Europene. Pagina 3 din 38

§ 4

Totodată, declar că toate încercările pentru materialele puse în opera, prevăzute de legislația în vigoare, se vor face pe cheltuiala proprie»”. ................... menționează că un astfel de răspuns a fost considerat neconcludent de către comisia de evaluare, deoarece: „la răspunsul 1 nu a transmis «rapoarte de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate /fabricare mixturi asfaltice» astfel cum explicit a afirmat «... anexăm prezentului ... înscrisuri referitoare la instalațiile de sortare si concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice»”. Pentru aceste motive, comisia de evaluare a concluzionat în adresa contestată că propunerea tehnică este neconformă întrucât nu satisface în mod corespunzător cerințele minime ale documentației de atribuire. Menționează că, astfel cum rezultă din cuprinsul răspunsului transmis autorității contractante, intenția clară a asocierii a fost aceea de a pune la dispoziția comisiei de evaluare toate documentele referitoare la instalațiile de sortare și concasare/fabricare mixturi asfaltice, iar, cu toate acestea, nu cunoaște motivele pentru care respectivele înscrisuri nu au fost încărcate în SEAP odată cu răspunsul. Opinează că, cu toate acestea, motivat de faptul că, prin răspunsul transmis, asocierea a pus la dispoziția comisiei de evaluare autorizația de mediu pentru instalațiile deținute, iar, mai mult, in cuprinsul certificatelor de conformitate există mențiuni referitoare la astfel de instalații, cu respectarea principiului proporționalității nimic nu împiedica autoritatea contractantă să-i transmită o clarificare suplimentară în acest sens. În susținere, face trimitere la jurisprudența Consiliului (decizia nr. 1265/C1/1104 din 07.04.2023). Concluzionând, arată că, deși comisia de evaluare avea toate pârghiile necesare pentru a putea remediat o eroare privitoare la încărcarea documentelor în SEAP, a luat o măsură total disproporționată în raport de scopul pentru care a inițiat și derulat procedura de atribuire, respectiv atribuirea contractului în deplină concurență. ii. Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 2 Cel de-al doilea motiv pentru care oferta depusă de ...................... a fost respinsă se referă la faptul că nu a răspuns concludent la următoarea solicitare de clarificare: „Clarificări cu privire la locația uploadării în SEAP a procedurilor tehnice «Realizare stații și instalații de pompare a apelor uzate», «Realizare stații și instalații de epurare», «Sudarea prin electrofuziune a țevilor din pehd», «Aducerea la cotă a capacelor de cămin și gurilor de scurgere», «Execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat», «Executarea probelor de presiune și spălări conducte la rețele din pehd», proceduri explicit menționate între cel minimal solicitat a fi prezentate în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 1, litera b) din fișa de Date a achiziției, între documentele menite a satisface aceasta cerință la nivelul propunerii dvs. tehnice (filele 558 - 850) comisia de evaluare neidentificând procedurile menționate". Contestatoarea menționează că, la această solicitare de clarificare asocierea a transmis următorul răspuns, considerat nelegal neconcludent de către comisia de evaluare, concluzionând în adresa contestată că Pagina 4 din 38

§ 5

propunerea tehnică este neconformă întrucât nu satisface în mod corespunzător cerințele minime ale documentației de atribuire: „În cadrul propunerii tehnice, la paginile 541- 850 au fost prezentate proceduri tehnice de execuție pentru toate categoriile de lucrări prevăzute în cadrul contractului, astfel: 1. „Realizare stații și instalații de pompare a apelor uzate”- MONTAJ INSTALAȚII HIDRAULICE ȘI ECHIPAMENTE - paginile 627 - 639; 2. „Realizare stații și instalații de epurare”- REȚELE DE CANALIZARE - paginile 591 - 612; 3. „Sudarea prin electrocuțiune a țevilor din pehd”- REȚELE DE APĂ - CONDUCTE DIN POLIETILENĂ DE ÎNALTĂ DENSITATE - paginile 613 -628; 4. „Aducerea la cotă a capacelor de cămin și gurilor de scurgere” -CĂMINE - paginile 640 – 667; 5. „Execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat”- REȚELE DE CANALIZARE - paginile 591 – 612; 6. „Executarea probelor de presiune și spălări conducte la rețele din pehd"- REȚELE DE APĂ - CONDUCTE DIN POLIETILENĂ DE ÎNALTĂ DENSITATE - paginile 613 – 628. Petenta apreciază că decizia comisiei de evaluare este netemeinică și nelegală, fiind luată cu încălcarea prevederilor art. 215 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care obligă autoritatea contractantă să comunice fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale. Reclamă faptul că o astfel de motivare lipsește cu desăvârșire din adresa contestată, fiind insuficient, în opinia sa, a se invoca faptul că nu a făcut dovada includerii în propunerea tehnica a procedurilor tehnice cu denumirile exacte din fișa de date a achiziției, fără a se arăta argumentele pentru care informațiile din propunerea tehnică la care a făcut trimite prin răspunsul la solicitarea de clarificare nu corespund procedurilor de execuție la respectivelor lucrări. Pe de altă parte, apreciază ca fiind deosebit de important faptul că, la pag. 4 din propunerea tehnică a fost depusă Declarația pe proprie răspundere privind acceptarea cerințelor documentației tehnice, astfel: „Mă oblig să execut lucrările solicitate, conform normelor, normativelor și standardelor în vigoare, iar în cazul modificării acestora pe timpul derulării contractului, să aplic noile reglementări fără costuri suplimentare pentru beneficiar. Mă oblig să execut lucrările având certificate de conformitate la nivelul cerințelor din normative. Mă oblig să folosesc tehnologiile prevăzute în normative și să execut toate operațiunile necesare, astfel încât să corespundă în totalitate cu cerințele din caietul de sarcini." Mai mult, subliniază faptul că fiecare dintre membrii asocierii dețin certificat ISO 9001 în domeniul obiectului contractului, document emis pe baza procedurilor tehnice de execuție depuse la dosarul de certificare, aspect pentru care apreciază că este mai mult decât evident că asocierea deține toate cunoștințele necesare pentru realizarea în condiții de calitate a lucrărilor aferente contractului care urmează a fi atribuit. Pagina 5 din 38

§ 6

Nu în ultimul rând, consideră că respingerea ofertei depuse de asociere este rezultatul analizei superficiale a propunerii tehnice, aceasta în condițiile în care informațiile referitoare la procedura de execuție a lucrărilor la care comisia face referire se regăsesc la paginile indicate prin răspunsul la solicitarea de clarificare. În susținerea celor de mai sus învederează următoarele: - Lucrările de realizare stații și instalații de pompare a apelor uzate - informații relevante omise de comisia de evaluare se regăsesc la pag. 627-639 din propunerea tehnică, unde a fost depusă procedura cu titlul „Montaj instalații hidraulice și echipamente", care are drept scop stabilirea tehnologiei lucrărilor ce se referă la execuția montajului echipamentelor hidraulice și echipamentelor pentru lucrări edilitare, în concordanță cu desenele aprobate, specificațiile tehnice și proiectele tip, în condițiile asigurării unui nivel calitativ corespunzător cerințelor proiectului tehnic, caietelor de sarcini și a prescripțiilor tehnice în vigoare, la Cap. 6 fiind inclusă procedura de execuție a lucrărilor de realizare stații și instalații de pompare a apelor uzate. - Realizare stații și instalații de epurare - informații relevante omise de comisia de evaluare se regăsesc la pag. 591 - 612 din propunerea tehnică, cu precizarea că, în esență, stația și instalația de epurare reprezintă un echipament integrat, montat într-un cămin, acestea fiind considerentele pentru care se aplică respectiva procedură de execuție. Mai mult, apreciază că, în măsura în care comisia de evaluare ar fi analizat oferta ca un tot unitar, iar nu pe bucăți, ar fi identificat în propunerea tehnică și Procedura tehnică de execuție 04-09 „PUNEREA ÎN OPERĂ A BETONULUI. ELEMENTE GENERALE", document care vizează realizarea amplasamentului unde va fi montată stația și instalația de epurare. - „Sudarea prin electrocuțiune a țevilor din PEHD"- astfel de activități se regăsesc descrise la pag. 613 - 628 din propunerea tehnică, unde este descrisa procedura cu titlul „REȚELE DE APĂ - CONDUCTE DIN POLIETILENĂ DE ÎNALTĂ DENSITATE", informații pe care comisia a omis a le avea în vedere la evaluarea ofertelor, deși acestea descriu sudarea cu racorduri electro-sudabile a țevilor din PEHD. - Aducerea la cotă a capacelor de cămin și gurilor de scurgere - lucrărilor aferente acestei activități au fost descrise de asociere în cadrul procedurii de execuție cu titlul „CĂMINE", existentă la pag. 640-667, sens în care în mod eronat comisia de evaluare nu le-a luat în considerare, relevante fiind în special informațiile de la pag. 657 - 658 unde a dezvoltat aducerea la cotă printr-un inel de ajustare (element de supraînălțare). - Execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat - și această categorie de lucrări a fost tratată de asociere la pag. 591 - 612 din propunerea tehnică, unde există procedura cu titlul „REȚELE DE CANALIZARE". Mai mult, la o evaluare ca pe un tot unitar a propunerii tehnice, comisia de evaluare putea constata că în cadrul acesteia se regăsește inclusiv procedura cu titlul „EXECUTAREA RETELELOR DE CANALIZARE", unde asocierea a evidențiat inclusiv faptul că pozarea conductelor în Pagina 6 din 38

§ 7

galerii subterane se face în situații dificile (subtraversări de drumuri, căi ferate, ape subterane). Subliniază faptul că, la pag. 541 din propunerea tehnică, asocierea a prezentat lista procedurilor tehnice de execuție a lucrărilor, între care se regăsește și cea referitoare la execuția de foraje orizontale, aspect pentru care, cu respectarea prevederilor art. 134 alin. (1) și ale art. 135 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 395/2016, considerând că informațiile din propunerea tehnică nu corespund unei proceduri de execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat, nimic nu împiedica autoritatea să ne ceară depunerea unei astfel de proceduri. Aceasta cu atât mai mult cu cât, conform informațiilor din propunerea tehnică: „Subtraversarea drumului județean se va realiza utilizând foraj orizontal dirijat cu tubaj de protecție din otel. Diametrul conductei de PVC SN4 care subtraversează DJ-ul va fi de 160mm, iar tubul de protecție se va realiza din oțel cu diametrul exterior de 219mm, lungimea medie a unei subtraversări va fi de 7 m, aceste subtraversări se vor realiza si pe drumul local DC81 pentru a se crea un impact minim asupra structurii carosabile a drumului. (...) De-a lungul drumului județean DJ203L colectorul de canalizare se intersectează cu viroage, canale și pâraie a căror traversare se poate realiza doar prin subtraversare utilizând foraj orizontal dirijat cu conducte de refulare care transporta apa uzată prin pompare de la stațiile de pompare ape uzate, proiectate cu acest scop”. - Executarea probelor de presiune și spălări conducte la rețele din PEHD"- această activitate se regăsește descrisă în cadrul procedurii cu denumirea „REȚELE DE APĂ - CONDUCTE DIN POLIETILENĂ DE ÎNALTĂ DENSITATE", existentă la pag. 613 - 628 din propunerea tehnică, cu relevanță fiind pag. 625 unde este tratat capitolul Proba de presiune. Conchide, arătând că, întrucât, pentru autoritatea contractantă, prezintă relevanță ca, în cadrul propunerii tehnice, să se regăsească informațiile care dovedesc capacitatea de execuție a lucrărilor care fac obiectul contractului care urmează a fi atribuit, iar nu titlul unei proceduri de atribuire, în mod eronat comisia de evaluare a considerat răspunsul neconcludent, respectiv neîndeplinită cerința documentației de atribuire. iii. Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 3: Contestatoarea menționează că un alt motiv pentru care oferta depusă de asocierea ..................... a fost respinsă se referă la faptul că nici prin propunerea tehnică inițială, nici prin clarificările transmise prin adresa de răspuns nr. 1901 din 19.01.2024 nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței de prezentare a PROIECT-ului de ORGANIZARE a ȘANTIER-ului adaptat la obiectivul ce face obiectul prezentei proceduri. Considerând nelegală această concluzie a autorității contractante, petenta învederează faptul că ă, potrivit cerințelor fișei de date a achiziției, în cadrul propunerii tehnice trebuie prezentat: „Memoriul de organizare a șantierului: descrierea organizării de șantier aferentă/necesară execuției. În aceasta secțiune, ofertantul, pe baza informațiilor menționate în specificațiile tehnice din documentația de atribuire și a cunoștințelor proprii, trebuie să facă o prezentare Pagina 7 din 38

§ 8

detaliată privind: accesul pe șantier, curățenia șantierului, programul de lucru pe șantier, asigurarea utilităților, modul de protejare a utilităților existente, măsuri de securitate și sănătate în muncă în cadrul organizării de șantier, planul de organizare a șantierului, inclusiv Schemele de semnalizare a zonei de drum în lucru”. Susține că toate aceste informații se regăsesc în cuprinsul Proiectului de organizare a șantierului prezentat de asociere comisiei de evaluare în cadrul propunerii tehnice, simpla mențiune în cuprinsul acestuia, într-un singur loc, a denumirii unei alte proceduri de atribuire în niciun caz nu putea conduce la respingerea ofertei. În susținere, subliniază faptul că jurisprudența în materia achizițiilor publice este unanimă în sensul că, comisiile de evaluare au datoria de a exercita un anumit grad de diligență atunci când analizează conținutul fiecărei oferte. În cazul în care termenii unei oferte și circumstanțele cunoscute de către autoritate indică faptul că ambiguitatea are probabil o explicație simplă și este aparent ușor de rezolvat în principiu, este contrară cerințelor de bună administrare pentru o comisie de evaluare să respingă o ofertă fără a exercita puterea de a solicita clarificări. Decizia de a respinge o ofertă în aceste condiții riscă să fie afectată de o eroare vădită de apreciere din partea instituției în exercitarea acestei puteri. În același sens face trimitere la rolul dispozițiilor art. 134 alin. (1) din anexa la H.G. nr. 395/2016 și la considerentele deciziei CNSC nr. 458/C1/236, 248, 252 din 28.02.2023. În concluzie, apreciază că decizia de respingere a ofertei depuse de asociere este disproporționată, dat fiind că, finalitatea urmărită de către achizitor trebuie să fie aceea a păstrării în competiție a cât mai multor oferte, astfel încât să crească șansa achiziționării celei mai bune prestații, la cel mai bun preț. iv. Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 5: Contestatoarea menționează că un alt motiv pentru care oferta depusă de ........................ a fost respinsă nelegal se referă la faptul că nu ar fi răspuns concludent la următoarea solicitare de clarificare: „Clarificări cu privire la cotarea în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a celor 60 m de Subtraversare drum viroaga/canal prin foraj orizontal, expres prevăzut a fi executați prin Studiul de fezabilitate;" De asemenea, pentru acest aspect comisia de evaluare a apreciat oferta ca fiind neconformă, „deoarece răspunsul nr. 5 nu a făcut dovada ofertării celor 60 m de Subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal în cadrul listelor de cantități prezentate la paginile 1522-1526 din propunerea tehnică Comisia de evaluare identificând la acest deviz exclusiv ceilalți 700 m liniari prevăzuți în Studiul de fezabilitate, aparte de cei 60 aferenți Subtraversării de drum viroagă/canal." Susținând că decizia autorității contractante este netemeinică și nelegală, petenta solicită Consiliului, preliminar, să aibă în vedere că, potrivit informațiilor din caietul de sarcini: „COMPONENTA 1. În cadrul obligațiilor ce îi revin pentru realizarea sarcinilor de la această componentă, contractantul va realiza proiectul Pagina 8 din 38

§ 9

tehnic al lucrărilor ce urmează a fi executate potrivit activităților descrise la Componenta 1, pe baza DALI pusă la dispoziție ca și caiet de sarcini pentru prezenta procedură de către autoritatea contractantă. Este preconizat ca subcontractantul să furnizeze «Proiect tehnic, Detalii de execuție, Caiete de sarcini pe specialități, Liste de cantități de lucrări elaborate pe baza articolelor de deviz din normativele tehnice, estimare de preț la nivel de proiect tehnic, Documentație pentru obținere avize si acorduri menționate prin certificatul de urbanism și autorizația de construire, Proiectul pentru autorizarea construcției (P.A.C.), Proiectul pentru organizarea execuției lucrărilor (P.O.E.), Documente necesare pentru eliberarea autorizației de construire conf. prevederilor legale (Ordinul nr. 119/2009) + Asigurarea asistentei tehnice pe perioada de execuție pentru obiectivul "Înființare sistem de canalizare în comuna Pârscov, județul Buzău"» potrivit conținutului cadru prevăzut în cele ce urmează”. În considerarea celor mai sus menționate, arată că, fiind în prezenta unui contract având ca obiect proiectare și execuție, când în cadrul documentației de atribuire nu există liste de cantități, acestea făcând obiectul livrabilelor întocmite cu respectarea H.G. nr. 907/2016 de către semnatarul contractului, la momentul ofertării nu există cantități certe pentru diferitele cantități de lucrări ce urmează a fi executate, acestea urmând a fi cunoscute după încheierea etapei de proiectare tehnică, valorile în baza cărora se vor deconta lucrările fiind cele stabilite în urma elaborării listelor de cantități și a lucrărilor real executate în teren. În susținerea celor de mai sus face trimitere la Decizia civilă nr. 291 din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Pe de altă parte, menționează că, în contradictoriu cu concluzia comisiei de evaluare, la elaborarea ofertei asocierea a avut în vedere cantitățile necesare realizării obiectivului de investiție, inclusiv a celor 60 m de Subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal. Apreciază ca fiind relevantă concluzia comisiei de evaluare după ce a analizat răspunsul la clarificarea nr. 4, când a reținut că cele 4358 m conducte de refulare au fost într-adevăr cotate la nivelul propunerii tehnice. Astfel, odată ce asocierea a cotat cantitatea de conducte din Studiul de fezabilitate, este mai mult decât evident că aceasta a prevăzut în ofertă și cantitatea pentru subtraversarea drum viroagă/canal prin foraj orizontal. Pe de altă parte, menționează că, potrivit informațiilor din Studiul de fezabilitate, respectiv a informațiilor de la pag. 57/43, autoritatea contractantă a prevăzut o cantitate 760 ml de Conductă PEID De 125mm, aceasta fiind utilizată, astfel: 100 ml pentru supratraversare Râu Buzău; 60 ml pentru subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal; 600 ml pentru lucrări la rețeaua de canalizare. Reiterând faptul că, prin răspunsul la întrebarea nr. 4, la pag. 1505-1511 este cotat art. ACA11D2 - Montare țeavă pvc tip 3 (m) în pământ, în exteriorul clădirilor, având De125 = 760 ml, petenta consideră concluzia comisiei de evaluare ca fiind eronată, aceasta cu atât mai mult cu cât, dacă ar fi analizat oferta ca un tot unitar, inclusiv prin Pagina 9 din 38

§ 10

deschiderea propunerii financiare, ar fi regăsit Formularul C6 Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale în cuprinsul acestuia regăsindu-se art. 6700470** - conductă de125 (același articol fiind și în cuprinsul propunerii tehnice la pag. 1559), unde asocierea a avut în vedere 797.992 ml de Conductă PEID De 125mm, aferentă normei de montaj a 760 ml, care conține și coeficientul de pierdere. În același sens, arată că, potrivit informațiilor de la pag. 56/43 și 57/43 din Studiul de fezabilitate, pentru partea de subtraversare cu Conductă PEID De 125mm a fost prevăzută o săpătură de 560 ml pentru partea de drum, respectiv 60 ml drum viroagă/canal prin foraj orizontal. Această cantitate se regăsește, contrar concluziilor comisiei de evaluare, la pag. 1522-1526 din propunerea tehnică, fapt arătat prin răspunsul la solicitarea de clarificare. Pe de altă parte, conchide petenta, chiar acceptând concluzia nelegală a comisiei de evaluare, decizia de respingere a ofertei depuse de ................. a fost luată cu încălcarea prevederilor art. 134 alin. (7) lit. b) și ale alin. (8) din anexa la H.G. nr. 395/2016, care reglementează instituția abaterilor tehnice minore acceptabile în materia achizițiilor publice, nicăieri în actele de evaluare nefiind făcută o analiză a propunerii tehnice pentru a reține în ce măsură oferta se încadrează în această situație.

§ 11

Afirmă că, în mod eronat comisia de evaluare a reținut ca nefiind ofertată cantitatea de 60 ml de subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal, aceasta cu atât mai mult cu cât documentația de atribuire nu conține liste de cantități pentru a se putea analiza comparativ ofertelor. v. Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 6: Contestatoarea precizează că, în mod similar celor reținute cu privire la întrebarea nr. 5, comisia de evaluare a concluzionat că ............................ nu ar fi răspuns concludent la solicitarea de clarificare nr. 6, referitoare la cotarea în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea tehnică a operațiunilor de execuție a Supratraversării râului Buzău cu conductă de PEHD Dn125mm, protejata la îngheț și suspendată pe pod existent, expres prevăzut a fi executată prin Studiul de fezabilitate, acest aspect fiind reținut și ca motiv de neconformitate a ofertei asocierii, menționându-se în adresa contestată că „nu s-a făcut dovada ofertării Supratraversării râului Buzău cu conducta de PEHD Dn125mm, protejata la îngheț și suspendată pe pod existent". Făcând trimitere argumentele privitoare la obiectul contractului de proiectare și execuție, când listele de cantități se întocmesc odată cu proiectul tehnic, ca livrabil în cadrul contractului de la pct. iv din contestație, petenta învederează faptul că, la întocmirea ofertei, asocierea a avut în vedere o cantitate de țeavă De125 = 760 ml, care cuprinde și țeava necesară supratraversării Răului Buzău, motiv pentru care consideră că concluzia comisiei de evaluare este eronată. Mai mult, consideră că, dacă ar fi analizat oferta ca un tot unitar, inclusiv prin deschiderea propunerii financiare, comisia de evaluare ar fi regăsit Pagina 10 din 38

§ 12

Formularul C6 Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale în cuprinsul acestuia regăsindu-se art. 6700470** - conductă de125 (același articol fiind și în cuprinsul propunerii tehnice la pag. 1559), unde asocierea a avut în vedere 797.992 ml de Conductă PEID De 125mm, aferentă normei de montaj a 760 ml, care conține și coeficientul de pierdere. În același sens, arată că, dat fiind că pentru supratraversare nu sunt necesare lucrări de foraj, la pag. 1522-1526 din propunerea tehnică, ci doar prin prinderea țevii de podul aferent DC81, așa cum a arătat prin răspunsul la clarificare, această activitate a fost asimilată în devizul nr. 9 subtraversări, urmând ca, în urma definitivării proiectului tehnic, a soluțiilor propuse în cadrul proiectului tehnic final și a listelor finale de cantități să fie detaliate articolele de deviz. Acest aspect a fost determinat inclusiv de faptul că, după cum rezultă din informațiile existente la pag. 14/67 din Studiul de fezabilitate, activitățile de subtraversare și supratraversare au fost tratate de proiectant împreună, iar nu prin capitole distincte. De astfel, arată că activitatea de supratraversare a Râului Buzău a fost avută în vedere de asociere prin completarea propunerii tehnice cu informațiile de la pag. 45, 113 si 163, astfel: „Traversarea râului Buzău de-a lungul drumului local DC81 se va realiza prin supratraversare cu ajutorul stației de pompare ape uzate SPAU 1 care refulează apa uzată prin conducta de polietilenă PEHD PN16 Dn125mm prinsă de podul aferent DC81. Conducta se va prinde prin suporți de prindere de partea inferioară a podului, aceasta a avea o pantă de scurgere de 0, 3% pe o lungime de 90 ml. Pentru evitarea înghețului, conducta se va termoizola cu izolație de vată minerală de 10 cm grosime protejată cu tablă. Conducta va fi protejată suplimentar cu fir de încălzire având capacitatea de 10 W/ml”. Prin urmare, afirmă că, în contradictoriu cele reținute de către comisia de evaluare în adresa contestată, la elaborarea ofertei asocierea a avut în vedere cantitatea de material necesară realizării supratraversării Râului Buzău, iar activitatea de prindere de podul aferent DC81 a fost asimilată în devizul nr. 9 subtraversări, sens în care decizia de respingere este netemeinică și nelegală, aceasta cu atât mai mult cu cât, nicăieri în actele de evaluare nu a fost făcută o analiză a propunerii tehnice pentru a reține în ce măsură oferta asocierii se încadrează în situația abaterilor tehnice minore acceptabile în materia achizițiilor publice. vi. Răspuns la solicitarea de clarificarea nr. 7: Contestatoarea menționează că un alt motiv pentru care oferta depusă de ............................. a fost respinsă se referă la faptul că nu ar fi răspuns concludent la solicitarea de clarificare referitoare la: „cotarea în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare, expres prevăzut a fi montat prin Studiul de fezabilitate." În același sens, acest aspect a stat și la baza respingerii ofertei ca fiind neconformă, în adresa de comunicare intermediară fiind reținut că „nu s-a făcut dovada ofertării Operațiunilor de execuție a Postului Trafo Pagina 11 din 38

§ 13

63 KVA aferent Stației de Epurare, expres prevăzut a fi montat prin Studiul de fezabilitate", „trimiterile la propunerea financiară neputând fi utilizate de comisia de evaluare, pe de o parte, deoarece aceasta nu este disponibilă, iar, pe de altă parte, deoarece nu pot fi admise discrepanțe între propunerea tehnică și cea financiară." Petenta susține că, și acest motiv de respingere a ofertei depuse de asociere este unul netemeinic și nelegal, luat pe baza unei analize superficiale a ofertei, pe bucăți, iar nu ca pe un tot unitar, comisia de evaluare având obligația de a decripta inclusiv propunerea financiară a acesteia pentru a se edifica asupra ofertării operațiunilor de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare. În al doilea rând, apreciază că, similar motivelor de respingere de la pct. iv. și v., fiind în prezenta unui contract având ca obiect proiectare și execuție, când în cadrul documentației de atribuire nu există liste de cantități, acestea făcând obiectul livrabilelor întocmite cu respectarea H.G. nr. 907/2016 de către semnatarul contractului, la momentul ofertării nu există cantități certe pentru diferitele cantități de lucrări ce urmează a fi executate, urmând a fi cunoscute după încheierea etapei de proiectare tehnică, valorile în baza cărora se vor deconta lucrările fiind cele stabilite în urma elaborării listelor de cantități și a lucrărilor real executate în teren. Pe de altă parte, învederează faptul că, astfel cum rezultă din cuprinsul informațiilor de la pag. 32/67 din Studiul de fezabilitate: „Puterea totală instalată pentru stația de epurare este de 50 kW. Alimentarea se va realiza de la rețeaua existentă de medie tensiune aeriană amplasată la 2000 m distanță de stația de epurare, prin intermediul unui post de transformare montat pe stâlp de 63 kVA”. În același sens, precizează că partea de alimentare cu energie electrică, respectiv Operațiunile de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare au fost prevăzute la pag. 36/43 din Studiul de fezabilitate la Cap. 2: „Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului”. Astfel, arată contestatoarea, contrar argumentelor din actul atacat, acesta este argumentul pentru care asocierea a susținut prin răspunsul la solicitarea de clarificare că Operațiunile de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare au fost cotate în cadrul propunerii financiare la capitolul 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții din cadrul devizului general și centralizatorului pe obiectiv, același capitol fără valori regăsindu-se și în cadrul propunerii financiare. Mai mult, menționează că, la pag. 225 din propunerea tehnică, asocierea a precizat: „Puterea totală instalată pentru stația de epurare este de 50 kW. Alimentarea se va realiza de la rețeaua existentă de medie tensiune aeriană amplasată la 2000 m distanță de stația de epurare, prin intermediul unui post de transformare montat pe stâlp de 63 kVA. Alimentarea electrică de la postul trafo la BMPT se va face subteran prin LES 0,4 kV, iar de la BMPT tabloul electric general al stației de epurare se face subteran prin LES 0,4 kV”. Pagina 12 din 38

§ 14

Conchide că, în măsura în care comisia de evaluare și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile de la art. 127 din anexa la H.G. nr. 395/2016 și ar fi procedat la deschiderea propunerii financiare, atunci ar fi putut constata că. la capitolul 2- Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții, asocierea a avut în vedere o sumă mult mai mare decât cea estimată de autoritatea contractantă, sens în care și acest motiv de respingere este netemeinic și nelegal. vii. Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 8: Petenta precizează că ultimul motiv de respingere, ca inacceptabilă și neconformă, a ofertei depuse de ...................a constat în faptul că autoritatea contractantă a reținut ca fiind neconcludent răspunsul la solicitarea de clarificare privind operațiunile de execuție a Relocării utilităților, operațiune expres prevăzut a fi realizată prin Studiul de fezabilitate, concluzionând comisia că „nici prin clarificările transmise prin intermediul adresei 1901/ 19.01.2024 nu s-a făcut dovada ofertării cheltuielilor de Relocare a utilităților, expres prevăzut a fi montat prin Studiul de fezabilitate și bugetată ca atare (85.000 lei exclusiv TVA cf. DG și fisa date - pct. II.2.4)”. Făcând trimitere la cele arătate la pct. vi. din contestație, inclusiv petenta susține că și acest motiv de respingere este nefondat, pentru simplul considerent că, așa cum rezultă și din răspunsul la solicitarea de clarificare, operațiunile aferente relocării utilităților sunt cotate în cadrul capitolului 1.4 „Cheltuieli relocare/protecție utilități” din cadrul propunerii financiare, valoarea ofertată fiind identică cu cea estimată de autoritatea contractantă, același capitol regăsindu-se și în propunerea tehnică; tot astfel, informații cu privire la procedura de lucru se regăsesc și la pag. 169 - 170 din propunerea tehnică, dar și începând cu pagina 1050 din propunerea tehnică, unde a tratat capitolul a tratat capitolul „Relocare și protejare de utilități”. viii. Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 9: Contestatoarea menționează că, prin solicitarea de clarificare nr. 9 comisia de evaluare a cerut asocierii informații privitoare la „locația uploadării în SEAP a «Procesului-verbal de vizită amplasament», document explicit solicitat a fi prezentat în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 11 din fișa de date a achiziției;" Precizează că, deși, în adresa a cărei anulare o solicită, acest aspect nu a stat la baza respingerii ofertei, în esență, solicitarea autorității face dovada intenției de a respinge oferta asocierii, încă de la etapa verificării admisibilității propunerii tehnice, aceasta cu atât mai mult cu cât legislația în materia achizițiilor publice nu mai prevede comunicările intermediare, ci doar a rezultatului procedurii de atribuire. Pe de altă parte, susține că, și în ipoteza în care oferta ar fi fost respinsă pentru acest motiv, decizia ar fi fost nelegală, în condițiile în care, conform cerinței din fișa de date a achiziției: „Procesul verbal de vizită amplasament. Având în vedere specificul contractului, se solicită operatorilor economici vizitarea amplasamentului lucrărilor cu scopul de a evalua pe proprie răspundere, cheltuială și risc toți factorii necesari a fi luați în calcul la pregătirea ofertei de execuție de lucrări. Pentru aceasta, autoritatea contractantă va desemna un Pagina 13 din 38

§ 15

reprezentant la solicitarea operatorilor economici, dacă se primește o înștiințare în acest sens cu cel puțin o zi înainte, în scris, urmând a fi perfectat un proces verbal cu un reprezentant al acesteia”. Drept urmare, perfectarea unui proces-verbal ar fi avut loc în situația în care, la solicitarea operatorilor economici, vizitarea amplasamentului se realiza cu un reprezentant al autorității contractante, iar ...................... a efectuat vizita amplasamentului pe cont propriu și a inclus în ofertă toate cheltuielile necesare proiectării și execuției lucrărilor, acesta fiind considerentul pentru care nu a depus un proces-verbal privind vizitarea amplasamentului. ....................... apreciază că toate aceste aspecte mai sus menționate fac dovada deplină a faptului că legalitatea rezultatului procedurii de atribuire a fost afectată, motiv pentru care solicită Consiliului admiterea contestației. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016 și ale anexei la HG nr. 395/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a solicitat studierea dosarului aflat pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, precum și efectuarea de fotocopii de pe înscrisurile relevante. .................... a transmis recipisa de consemnare nr. 209926398/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Ploiești la data de 02.02.2024, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 88.000,00 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. 252/2024. Prin adresele nr. 8481/252/C5 și nr. 8483/252/C5 din 12.02.2024, Consiliul a invocat excepția prematurității motivat de faptul că membrii comisiei de evaluare nu au evaluat ofertele sub toate aspectele, nu au elaborat raportul procedurii și nu au comunicat rezultatul procedurii. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la CNSC cu nr. 8874/13.02.2024..................... a solicitat respingerea excepției prematurității contestației, ca neîntemeiată, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, având în vedere faptul că, indiferent dacă ofertele nu au fost evaluate sub toate aspectele, raportul procedurii nu a fost elaborat și nu s-au transmis comunicările rezultatului procedurii, ori de câte ori autoritatea contractantă comunică participanților un act pe care aceștia îl consideră vătămător, are obligația de a acționa în termenul prevăzut la art. 8 din Legea nr. 101/2016, în condițiile în care contestația se poate formula împotriva oricărui act, iar nu doar a raportului procedurii sau a adresei de comunicare a rezultatului procedurii. Subliniază faptul că, în aceste condiții, în care legiuitorul se referă la orice act vătămător a cărui legalitate poate fi supusă analizei Consiliului, actul autorității contractante vătămător, producător de efecte juridice, este reprezentat de comunicarea rezultatului etapei de evaluare a propunerii tehnice, prin care comisia de evaluare a concluzionat că oferta .................... a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă, iar nu de viitoarea comunicare a rezultatului procedurii/viitorul raport al procedurii, întrucât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Pagina 14 din 38

§ 16

În susținerea argumentelor sale potrivit cărora orice demers împotriva actelor autorității contractante poate fi promovat în termenul imperativ de 7 sau 10 zile de la data luării la cunoștință despre acestea, petenta invocă jurisprudența CNSC (decizia nr. 2279/C11/2820 din 04.09.2017, decizia publicată în BO2017_2081) și jurisprudența CJUE (Hotărârea din 12 decembrie 2022, Universale Bau și alții, C 470/99, Rec., p. I, 11617, par (75)-(79), Hotărârea Curții din 27 februarie 2003, pronunțată în cauza C327/00, Santex SpA împotriva Unita Socio Sanitaria Locale nr. 42 di Pavia etc.). Având în vedere cele expuse, petenta solicită Consiliului respingerea excepției prematurității contestației, ca neîntemeiată. Prin punctul de vedere nr. 1594/12.02.2024, înregistrat la CNSC cu nr. 8972/13.02.2024, ....................... a precizat următoarele: „apreciem oportună respingerea contestației, ca nefondată, dacă nu se reține excepția precarității, astfel cum aceasta a fost ridicată din oficiu”. În prealabil, .......................... menționează că, în calitate de autoritate contractantă, implementează un proiect finanțat prin PNIAS (Programul Național de Investii „Anghel Saligny”) al cărui obiect este constituit de realizarea lucrărilor de înființare a sistemului public de canalizare la nivelul localităților aparținătoare ale comunei, bun de interes public local al UAT Comuna Pârscov, județul Buzău. Procedura a fost organizată prin Dispoziție a Primarului comunei Pârscov, pentru faza de publicitate a procedurii fiind publicat în SEAP anunțul de simplificat nr. SCN1131653 din 21.09.2023. Documentația de atribuire a fost postată în integralitate în SEAP, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 395/2016 actualizată, asigurându-se astfel accesul tuturor potențialilor ofertanți la prevederile acesteia. Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 06.10.2023, orele 15:00, procedura urmând a se desfășura integral prin intermediul SEAP. Până la data limită de depunere a ofertelor în cadrul procedurii, în interiorul termenului stabilit prin fișa de date a achiziției (9 zile anterior datei limită de depunere a ofertelor) au fost solicitate clarificări cu privire la documentația de atribuire, clarificări cărora li s-a răspuns prin postarea în SEAP a informațiilor solicitate. După data limită de depunere a ofertelor, comisia de evaluare a procedat la evaluarea acestora prin raportare la prevederile documentației de atribuire. În perioada 01.11.2023 - 31.12.2023, procedura s-a aflat în nelucrare din rațiuni de respectare a prevederilor art. II din OUG 90/2023, activitatea de evaluare fiind reluată după data de 1 ianuarie 2024. Pe măsură ce s-a înaintat în parcurgerea etapelor procedurale, funcție de necesar, s-au emis solicitări de clarificări operatorilor economici în cauză, clarificări prin intermediul cărora s-a căutat a se clarifica toate aspectele pasibile de echivoc. Toate deciziile comisiei de evaluare (de solicitare a unor clarificări unui anumit operator economic/de adoptare a unei anumite măsuri cu Pagina 15 din 38

§ 17

privire la una dintre oferte) au fost formalizate în înscrisuri proprii comisiei de evaluare (minute ale ședințelor comisiei de evaluare/ procese verbale intermediare), înscrisuri aflate la dosarul achiziției. Autoritatea contractantă precizează că, în ceea ce privește ........................, constatând că propunerea tehnică a acesteia nu este de natură a face dovada îndeplinirii tuturor cerințelor specificate în caietul de sarcini al procedurii, comisia de evaluare i-a solicitat: „1. Clarificări cu privire la locația uploadării în SEAP a «certificatelor privind controlul producției în fabrică/rapoarte de încercare minim pentru agregatele, betoanele și mixturile asfaltice ce urmează a fi puse în operă, rapoarte de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice», documente explicit solicitate a fi prezentate în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 2, litera B) din fișa de date a achiziției, ca si anexe la lista furnizorilor (document inclus de dvs. la fila 1089 din fișierul «Propunere tehnica Parscov- semnat.pdf»); 2. Clarificări cu privire la locația uploadării în SEAP a procedurilor tehnice «Realizare stații și instalații de pompare a apelor uzate», «Realizare stații și instalații de epurare», «Sudarea prin electrofuziune a țevilor din PEHD», «Aducerea la cotă a capacelor de cămin și gurilor de scurgere», «Execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat», «Executarea probelor de presiune și spălări conducte la rețele din pehd», proceduri explicit menționate între cel minimal solicitat a fi prezentate în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 1, litera b) din fișa de date a achiziției, între documentele menite a satisface aceasta cerință la nivelul propunerii dvs. tehnice (filele 558 - 850) comisia de evaluare neidentificând procedurile menționate. 3. Clarificări cu privire la aplicabilitatea în speță a documentului «PROIECT ORGANIZARE ȘANTIER», (document inclus de dvs. la filele 1003 - 1010 ale fișierului «Propunere tehnica Parscov-semnat.pdf») din moment ce, potrivit mențiunilor existente la punctul 1, acesta se adresează unui alt obiectiv (Extindere rețea de canalizare menajeră în Comuna Sadu, Cartier Tocile), pe întreg parcursul documentului neexistând vreo referire la Comuna Pârscov sau la obiectivul menționat în caietul de sarcini al procedurii care să contrazică această informație; 4. Clarificări cu privire la cotarea, în cadrul devizului aferent montajului celor 8 SPAU-uri (10 SPAU/2 montaj spau), exclusiv a operațiunilor de săpătură și prelucrare/transport a pământului, în condițiile în care, potrivit Studiului de Fezabilitate, realizarea acestora presupunea și execuția a conductelor de refulare, în lungime cumulată de 4358 m; 5. Clarificări cu privire la cotarea, în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a celor 60 m de Subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal, expres prevăzut a fi executați prin Studiul de fezabilitate; 6. Clarificări cu privire la cotarea, în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a Supratraversării râului Buzău cu conducta de PEHD Dn125mm, protejată la îngheț și Pagina 16 din 38

§ 18

suspendata pe pod existent, expres prevăzut a fi executată prin Studiul de fezabilitate; 7. Clarificări cu privire la cotarea în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare, expres prevăzut a fi montat prin Studiul de fezabilitate; 8. Clarificări cu privire la motivația necotării, în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a Relocării utilităților, operațiune expres prevăzut a fi realizată prin Studiul de fezabilitate și bugetată ca atare (85.000 lei exclusiv TVA cf DG și fisa date – pct. 11.2.4); 9. Clarificări cu privire la locația uploadării în SEAP a «Procesului verbal de vizita amplasament» document explicit solicitate a fi prezentat în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 11 din fișa de date a achiziției; Reguli formale de transmitere răspuns (semnătură electronică, via SEAP, etc): potrivit fise de date'”. Menționează că asocierea a transmis punctual răspunsurile ale cu privire la aspectele sesizate, comisia de evaluare, încercând a motiva discrepantele observate de către membrii comisiei. Astfel, arată că, analizând răspunsul la solicitarea de clarificări transmisă de comisia de evaluare prin intermediul SEAP în data de 17.01.2024, orele 22:17, prin raportare la oferta sa tehnică și la prevederile caietului de sarcini al procedurii (DALI), membrii comisiei de evaluare au constatat următoarele: „1. cu privire la punctul 1, se ia act de faptul că, pentru a complini lipsa documentelor menționate de comisia de evaluare («certificatelor privind controlul producției în fabrică/rapoarte de încercare minim pentru agregatele, betoanele și mixturile asfaltice ce urmează a fi puse în operă, rapoarte de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate/ fabricare mixturi asfaltice»), ofertantul declară că «pentru a răspunde solicitării comisiei, anexam prezentului răspuns documente privind calitatea materialelor care vor fi puse în operă, precum și înscrisuri referitoare la instalațiile de sortare și concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice», afirmație nesusținută în ceea ce privește instalațiile de sortare și concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice, devreme ce, de la fila 6 la 27 a fișierului, au fost atașate exclusiv certificate de conformitate, certificate privind controlul producției în fabrică pentru produsele puse în operă sau Autorizatia de mediu, însă niciun «raport de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice», astfel cum explicit s-a solicitat; 2. cu privire la punctul 2, se ia act de faptul că, pentru a demonstra includerea procedurilor tehnice sesizate de comisia de evaluare ca și lipsă din propunerea tehnica inițială («Realizare stații și instalații de pompare a apelor uzate», «Realizare stații și instalații de epurare», «Sudarea prin electrofuziune a țevilor din pehd», «Aducerea la cota a capacelor de cămin si gurilor de scurgere», «Execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat», «Executarea probelor de Pagina 17 din 38

§ 19

presiune și spălări conducte la rețele din pehd»), ofertantul face trimitere la proceduri tehnice mai generale, care ar trebui să le înglobeze și pe cele menționate în solicitare. Astfel, ca și răspuns, pentru 2 dintre procedurile lipsă se indică procedura de «REȚELE DE APĂ» (filele 613- 628), pentru alte 2 se indica procedura de «REȚELE DE CANALIZARE» (filele 591-612) etc. Verificând informațiile furnizate, comisia a constatat: spre exemplu, că procedura tehnică de execuție «REȚELE DE CANALIZARE», aflată la filele 591-612 din propunerea tehnică inițială nu conține nicio referire la execuția de subtraversări prin foraj orizontal dirijat; 3. cu privire la punctul 3 al solicitării de clarificări, se ia act de faptul că, prin adresa nr. 1901/19.01.2024, s-a admis depunerea inițială a unui PROIECT ORGANIZARE ȘANTIER eronat, acesta fiind redepus, corectat, ca și anexă la răspunsul la solicitarea de clarificări. Cum în conținutul documentului nu a fost identificată nicio altă referire la investiția ce face obiectul procedurii de față, astfel încât să poată admite existenta unui viciu de formă, comisia de evaluare nu va lua în considerare, pentru evaluare, acest document, vădit adresat unui alt obiectiv; 4. cu privire la punctul 4, se ia act de faptul că cele 4358 m conducte de refulare au fost într-adevăr cotate la nivelul propunerii tehnice; 5. cu privire la punctul 5, se ia act de faptul că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul declară că cei 60 m de Subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal, au fost cotați «în cadrul listelor de cantități prezentate la paginile 1522-1526 din propunerea tehnică», respectiv la nivelul Devizului aferent obiectului 9 Subtraversări, informație ce nu a putut fi însă confirmată de către comisia de evaluare, articolul 9 "GA09A1 ** - asim Săpare tunel și introducere țeavă ol de 219*6.3" având, ca și cantitate, doar cei 700 m liniari prevăzuți în Studiul de fezabilitate, aparte de cei 60 cu privire la care s-a făcut solicitarea de clarificări; 6. cu privire la punctul 6, se ia act de faptul că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul declară că «Supratraversarea râului Buzău cu conducta de PEHD Dn125mm, protejată la îngheț și suspendată pe pod existent», a fost cotată „în cadrul listelor de cantități prezentate la paginile 1522-1526 din propunerea tehnică» respectiv la nivelul Devizului aferent obiectului 9 «Subtraversări», informație ce nu a putut fi însă confirmată de către comisia de evaluare, niciunul din articolele componente ale acestui deviz neprevăzând montajul unei conducte de PEHD cu Diametru nominal de 125 mm; 7. cu privire la punctul 7, se ia act de faptul că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul declară ca operațiunile de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare, expres prevăzut a fi montat prin Studiul de fezabilitate este cotată «în cadrul propunerii financiare, la capitolul 2. Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții». Afirmația nu a putut fi reținută de către comisia de evaluare deoarece, pe de o parte, solicitarea de clarificări a fost emisă cu privire la propunerea tehnică, nu la cea financiară, iar pe Pagina 18 din 38

§ 20

de altă parte, nu pot exista discrepanțe între propunerea tehnică și cea financiară ale aceluiași ofertant, astfel încât ea trebuia să poate fi clar identificată de către comisia de evaluare și la nivelul devizelor postate la filele 1453-1565. 8. În mod similar, și cu privire la punctul 8 din solicitarea de clarificări, prin răspunsul transmis, ofertantul declara că operațiunile «Relocare utilități» au fost cotate tot în cadrul propunerii financiare «în cadrul capitolului 1.4 cheltuieli relocare/protecție utilități din cadrul propunerii financiare», ceea ce, odată în plus, nu este de natură a permite comisiei de evaluare să constate conformitatea propunerii tehnice evaluate, propunerea financiară aferentă tuturor ofertanților nefiind accesibilă, la momentul de față, membrilor comisiei. Se condiționează, prin urmare, constatarea conformității unui document de un alt document, nedisponibil la momentul evaluării; 9. cu privire la solicitarea nr. 9, se constată că ofertantul justifică nedepunerea unui proces-verbal de vizita la amplasamentul lucrărilor prin caracterul opțional al acestei etape, caracter indus atât de utilizarea sintagmei «daca se primește o înștiințare...», cât și pe practica CNSC”. Autoritatea contractantă precizează că, în aceste împrejurări, decizia comisiei de evaluare a fost de a respinge, ca inacceptabilă oferta asocierii al cărei lider este .................., în temeiul prevederilor 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, deoarece clarificările transmise prin intermediul SEAP au fost neconcludente, deoarece răspunsurile la întrebările 1, 2, 5, 6, 7 și 8, nu au fost de natură a clarifica neconcordanțele semnalate de comisia de evaluare prin solicitarea de clarificări transmisă prin intermediul SEAP, în data de 17.01.2024, orele 22:17; Menționează că, separat, în aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, comisia de evaluare a decis respingerea aceleiași oferte și ca neconformă, deoarece aceasta nu a fost de natură a satisface, în mod corespunzător, cerințele caietului de sarcini. Astfel, arată achizitoarea, în ceea ce privește problematicile ridicate de comisia de evaluare la nivelul punctelor 1, 2, 3, 5, 6, 7 și 8 din solicitarea de clarificări transmisă prin intermediul SEAP în data de 17.01.2024, orele 22:17, nici propunerea tehnică inițială, nici prin clarificările primite, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor explicit menționate la punctul IV.4.1 din fișa de date. Subliniază faptul că această decizie s-a întemeiat și pe imposibilitatea admiterii depunerii unor documente/fișiere noi, aferente propunerii tehnice, ulterior datei limită de depunere a ofertelor, în considerarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care reglementează explicit interdicția acceptării unor astfel de documente: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca, prin clarificările/completările solicitate, să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat". Prin urmare, documentele transmise prin intermediul clarificărilor, ulterior datei limita de depunere a ofertelor, nu au putut fi primite de comisia de evaluare, fiind de natură a atrage apariția unui avantaj evident în sarcina respectivului ofertant, cu consecința încălcării Pagina 19 din 38

§ 21

principiului tratamentului egal prin raportare la ceilalți participanți la procedură. Mai mult, susține autoritatea contractantă, o astfel de interdicție a fost stipulată la punctul IV.4.3 din fișa de date a achiziției, teza ultimă statuând, fără echivoc faptul că: „Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata în privința documentelor ofertei”, în raport cu documentația de atribuire, ori cu prevederile legislației în vigoare va conduce la respingerea ofertei. Prin urmare, în cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice și sau completarea greșită a unui document ori neprezentarea acestuia în forma solicitată sunt incidente prevederile de mai sus”. Aceste două aspecte cumulate (prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și teza finală de la punctul IV.4.3 din fisa de date a achiziției) au determinat imposibilitatea admiterii, ca și documente producătoare de efecte juridice a noilor documente transmise prin intermediul clarificărilor în data de 19.01.2024, orele 18:41. Precizând că aceasta decizie a fost comunicată ofertantului prin intermediul SEAP, sub forma unei comunicări intermediare, în data de 22.01.2024, la orele 13:52, achizitoarea afirmă că a optat pentru acest mod de operare deoarece, la momentul selectării opțiunii respingerii unei oferte, ca inacceptabile sau neconforme, câmpul „Motiv de respingere" nu permite decât un număr limitat de caractere (500), motiv pentru care în acesta s-a înscris «Conform comunicare intermediară postată în SEAP". Raportat la cele expuse în prealabil, solicită Consiliului să ia act de modul de lucru al comisiei de evaluare prin raportare la întocmirea minutelor ședințelor proprii (cu valoare de procese-verbale intermediare), astfel cum a fost acesta reflectat pe parcursul punctului de vedere. În considerarea adresei nr. 8483/252/C5 din 12.02.2024, precizează că, până la data întocmirii punctului de vedere, ofertele nu au fost încă evaluate sub toate aspectele, nu a fost încă elaborat raportul procedurii și nici transmise adresele finale de comunicare a rezultatului aplicării procedurii. În probațiune, achizitoarea face trimitere la contestația formulată de ....................., la punctul de vedere și un extras din dosarul achiziției publice pe care l-a atașat punctului de vedere. Prin adresa nr. 10772/252/C5/21.02.2024, Consiliul a permis accesul contestatoarei la documentele dosarului achiziției publice. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la CNSC cu nr. 13585/05.03.2024, ................ a solicitat Consiliului ca, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, prin decizia pe care o va pronunța să dispună admiterea contestației și, în consecință: - anularea adresei de comunicare a rezultatului etapei de evaluare a propunerii tehnice, a actelor care au stat la baza emiterii acesteia și a celor subsecvente; - anularea deciziei autorității contractante prin care oferta depusă de asocierea .................. a fost declarată inacceptabilă și neconformă; Pagina 20 din 38

§ 22

- obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei depuse de .............prin reanalizarea motivelor de inacceptabilitate și neconformitate reținute în adresa contestată. Pentru a se pronunța în sensul celor mai sus solicitate învederează Consiliului motivele de fapt și de drept pe larg expuse în contestație, precum și scurte concluzii scrise prin care înțelege să răspundă celor susținute de autoritatea contractantă prin punctul său de vedere. Astfel, reiterează susținerea potrivit căreia, în evaluarea ofertei sale, comisia de evaluare a dat dovadă de formalism excesiv, analizând superficial și fără a ține cont de principiul proporționalității informațiile din cadrul propunerii tehnice, dar și pe cele din răspunsul la solicitarea de clarificare, în condițiile în care, fiind în prezența unui contract de proiectare și execuție, când în cadrul documentației de atribuire nu există liste de cantități, acestea făcând obiectul livrabilelor întocmite cu respectarea H.G. nr. 907/2016 de către semnatarul contractului, la momentul ofertării nu există cantități certe pentru diferitele cantități de lucrări ce urmează a fi executate, acestea urmând a fi cunoscute după încheierea etapei de proiectare tehnică, valorile în baza cărora se vor deconta lucrările fiind cele stabilite în urma elaborării listelor de cantități și a lucrărilor real executate în teren. Într-o astfel de situație, solicită Consiliului să aibă în vedere că autoritatea contractantă avea obligația de a analiza conformitatea propunerii tehnice având la bază corelarea elementelor acesteia cu cele din propunerea financiară. Susținerea corelării acestora se face prin reflecția categoriilor de lucrări punctate în Devizul General cu estimarea valorică regăsită în propunerea financiară. Considerând că autoritatea contractantă a omis să analizeze această corelare și a luat decizia de a-i respinge oferta, înainte să ajungă la etapa financiară, subliniază faptul că devizul general în care au fost centralizate lucrările din propunerea tehnică este măsura de control a propunerii financiare, în cadrul acesteia identificându-se cuantificarea valorică a tuturor capitolelor/activităților care duc la realizarea investiției. Evidențiind faza de Studiu de Fezabilitate a contractului, precum și faptul că, în cadrul acestuia, se intenționează elaborarea Proiectului tehnic, cât și a detaliilor de execuție și tot în aceasta etapă se obține și autorizația de construire, petenta apreciază că este impetuos necesar a se reține că aceste estimări, atât cantitative, cât și valorice sunt relative și că pot suporta modificări în etapa de proiectare. Astfel, cantitățile de lucrări existente în documentația de atribuire sunt aproximate pe categorii de lucrări, iar valoric pe lungimi de rețele. Afirmă că toate aceste aspecte au fost tratate și evaluate financiar, prin oferta depusă de asociere, aceasta angajându-se la executarea lucrărilor, așa cum vor reieși din proiectul tehnic, decontarea lucrărilor făcându-se prin raportare la prețul unitar ofertat pe fiecare categorie de lucrări. În ceea ce privește modalitatea de evaluare a .................arată petenta, autoritatea contractantă, în punctul său de vedere, a menționat că, în raport de clarificările emise și răspunsurile transmise, comisia de Pagina 21 din 38

§ 23

evaluare a luat decizia de a respinge, ca inacceptabilă și neconformă, oferta asocierii, „deoarece clarificările transmise au fost neconcludente, răspunsurile la întrebările 1, 2, 5, 6, 7 și 8 nefiind de natură a clarifica neconcordanțele semnalate", precum și pentru faptul că oferta „nu a fost de natură a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini." Sub acest aspect, precizează că, similar informațiilor din adresa contestată, nici prin punctul său de vedere autoritatea contractantă nu a înțeles să arate motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei ..................., contrar dispozițiilor imperative ale art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Aceasta deoarece, spre exemplu, deși ................... arătat și demonstrat că operațiunile aferente relocării utilităților sunt cotate în cadrul capitolului 1.4 „Cheltuieli relocare/protecție utilități” din cadrul propunerii financiare, valoarea ofertată fiind identică cu cea estimată de autoritatea contractantă, același capitol regăsindu-se și în propunerea tehnică, nici prin punctul de vedere, dar nici prin adresa contestată autoritatea contractantă nu arată argumentele pentru care asocierea nu ar fi avut în vedere, la întocmirea ofertei, aceste cheltuieli. Mai arată că, în mod similar, autoritatea contractantă, în punctul său de vedere, nu a înțeles să arate argumentele pentru care operațiunile de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare nu ar fi fost cotate în cadrul propunerii financiare la capitolul 2 „Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții” din cadrul devizului general și centralizatorului pe obiectiv, capitol fără valori care se regăsește și în cadrul propunerii financiare. În opinia sa, felul în care autoritatea contractantă a înțeles să formuleze punctul de vedere, fără a combate efectiv criticile din contestație, reprezintă un indicator clar al nelegalității rezultatului procedurii, dat fiind și că, astfel cum a arătat mai sus, natura contractului de „proiectare și execuție” face ca să nu existe liste de cantități (acestea se întocmesc odată cu proiectul tehnic, ca livrabil în cadrul contractului), drept pentru care asocierea a avut în vedere, la întocmirea ofertei, o cantitate de țeavă De125 = 760 ml, care cuprinde și țeava necesară supratraversării Râului Buzău, sens în care concluzia comisiei de evaluare este eronată, aceasta cu atât mai mult cu cât, dacă ar fi analizat oferta ca un tot unitar, inclusiv prin deschiderea propunerii financiare, ar fi regăsit Formularul C6 „Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale în cuprinsul acestuia regăsindu-se art. 6700470** - conductă de125 (același articol fiind și în cuprinsul propunerii tehnice la pag. 1559), unde asocierea a avut în vedere 797.992 ml de Conductă PEID De 125mm, aferentă normei de montaj a 760 ml, care conține și coeficientul de pierdere. În aceeași ordine de idei, arată că autoritatea contractantă, prin punctul său de vedere, nu combate afirmațiile referitoare la faptul că, odată ce comisia de evaluare, analizând răspunsul la clarificarea nr. 4, a reținut că cele 4358 m conducte de refulare au fost într-adevăr cotate la nivelul propunerii tehnice, este mai mult decât evident că asocierea a Pagina 22 din 38

§ 24

prevăzut, în ofertă, și cantitatea pentru subtraversarea drum viroagă/canal prin foraj orizontal. Tot astfel, apreciază că redepunerea Proiectului de organizare a șantierului corectat, în niciun caz, nu putea conduce la respingerea ofertei, simpla mențiune în cuprinsul acestuia, într-un singur loc, a denumirii unei alte proceduri de atribuire reprezentând o veritabilă eroare de tehnoredactare corectabilă cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice. Susține că autoritatea contractantă nu a înțeles să răspundă nici criticilor referitoare la procedurile tehnice de execuție, fiind disproporționată decizia de a respinge o ofertă motivat de simplul fapt că un document nu poartă denumirea prevăzută în documentație, pentru autoritatea contractantă prezentând relevanță ca, în cadrul propunerii tehnice, să se regăsească informațiile prin care asocierea înțelege să facem dovada capacității de execuție a lucrărilor care fac obiectul contractului care urmează a fi atribuit, iar nu titlul unei proceduri de atribuire. Nu în ultimul rând, susține că situația este identică și în ceea ce privește documentele referitoare la instalațiile de sortare și concasare/fabricare mixturi asfaltice, în condițiile în care nu cunoaște motivele pentru care respectivele înscrisuri nu au fost încărcate în SEAP odată cu răspunsul, însă, în cadrul ofertei, au fost prezentate documente de calitate ale materialelor produse de către respectivele echipamente. Afirmă că, pentru a solicita respingerea contestației, singurul răspuns din partea autorității contractante materializat în punctul de vedere este reprezentat de faptul că, în etapa de evaluare, comisia nu ar fi avut posibilitatea admiterii depunerii unor documente/fișiere noi, aferente propunerii tehnice, ulterior datei limită de depunere a ofertelor, în considerarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În opinia ....................., asemenea afirmații nu pot fi primite la soluționarea raportului juridic litigios, fiind formulate cu nesocotirea prevederilor art. 134 alin. (1) din anexa la H.G. nr. 395/2016, care reglementează obligația autorității contractante de a stabili care sunt completările formale ale ofertei, dar și a jurisprudenței instanței europene la care a făcut referire în contestație. În susținere face trimitere la considerentele reținute de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin Decizia civilă nr. 2164 din 24 mai 2012 și arată că aceeași este situația inclusiv în cauza dedusă judecății, în care autoritatea contractantă a înțeles să respingă două dintre ofertele depuse și să mențină în procedură, cu încălcarea principiului utilizării eficiente a fondurilor publice, un singur operator economic care a depus o propunere financiară reprezentând 99,85% din valoarea estimată, superioare celei depuse de subscrisa.  În concluzie, având în vedere aspectele mai sus prezentate, precum și motivele de fapt și de drept din contestație, .................. solicită Consiliului admiterea cererii sale, anularea actelor vătămătoare atacate, iar, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilității ofertei sale, Pagina 23 din 38

§ 25

prin reanalizarea motivelor de inacceptabilitate și neconformitate reținute în adresa contestată. Prin adresa nr. 2587/07.03.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 14462/08.03.2024, ca urmare depunerii de către ..............a unor concluzii

§ 26

scrise

§ 27

în

§ 28

cadrul

§ 29

procesual

§ 30

determinat

§ 31

de contestație, ...............a răspuns, arătând următoarele: - în perioada de evaluare a ofertelor depuse, funcție de aspectele identificate la nivelul ofertelor evaluate comisia de evaluare a emis solicitări de clarificări către operatorii economici în cauză. - în ceea ce o privește pe contestatoare, constatându-se că propunerea tehnică a acesteia nu este de natură a face dovada îndeplinirii tuturor cerințelor specificate în documentația de atribuire, clarificările solicitate de comisie au fost în număr de nouă, astfel: 1. la punctul 1 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s-au solicitat ofertantului clarificări cu privire la locația uploadării în SEAP a „certificatelor privind controlul producției în fabrică/ rapoarte de încercare minim pentru agregatele, betoanele și mixturile asfaltice ce urmează a fi puse în operă, rapoarte de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice" documente explicit solicitate a fi prezentate în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 2, litera B) din fișa de date a achiziției, ca și anexe la lista furnizorilor (document inclus de dvs. la fila 1089 din fișierul „Propunere tehnica Parsco v-semnat.p df"); - în răspunsul său, .................... a declarat explicit că „pentru a răspunde solicitării comisiei, anexam prezentului răspuns documente privind calitatea materialelor care vor fi puse în operă, precum și înscrisuri referitoare la instalațiile de sortare și concasare agregate /fabricare mixturi asfaltice", însă aceasta afirmație nu a fost însă respectată în ceea ce privește instalațiile de sortare și concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice, devreme ce, de la filele 6 la 27 ale fișierului respectiv au fost atașate exclusiv certificate de conformitate, certificate privind controlul producției în fabrica pentru produsele puse în opera sau autorizația de mediu, însă niciun „raport de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice”, astfel cum explicit s-a solicitat; Prin urmare, constatând caracterul neconcludent al clarificărilor transmise, comisia de evaluare a procedat la respingerea ofertei ................, ca inacceptabilă în aplicarea prevederilor 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 actualizată. Separat, devreme ce nici prin propunerea tehnică inițială, nici prin clarificările transmise prin intermediul adresei 1901/19.01.2024 nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței de prezentare a „ ... rapoartelor de inspecție pentru instalațiile de sortare si concasare agregate/fabricare mixturi asfaltice", documente explicit solicitate a fi prezentate în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 2, litera B) din fișa de date a achiziției, propunerea tehnica a ................... a fost respinsă și ca neconformă în conformitate cu art. 137 alin (2) litera a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, deoarece nu a fost de natură a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; Pagina 24 din 38

§ 32

2. la punctul 2 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s-au solicitat ofertantului clarificări cu privire la locația uploadării în SEAP a procedurilor tehnice „Realizare stații și instalații de pompare a apelor uzate", „Realizare stații și instalații de epurare", „Sudarea prin electrofuziune a țevilor din pehd", „Aducerea la cota a capacelor de cămin și gurilor de scurgere", „Execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat", „Executarea probelor de presiune și spălări conducte la rețele din pehd", proceduri explicit menționate între cel minimal solicitat a fi prezentate în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subp. 1, lit. b) din fișa de date a achiziției, între documentele menite a satisface aceasta cerință la nivelul propunerii dvs tehnice (filele 558 - 850) comisia de evaluare neidentificând procedurile menționate”; - în răspunsul său............... nu a făcut dovada includerii, în propunerea tehnică, a procedurilor tehnice explicit specificate în solicitarea de clarificări, ci s-a limitat la a face trimiteri la proceduri tehnice mai generale (ex: „REȚELE DE APĂ"/„REȚELE DE CANALIZARE"), proceduri care nu se confundau cu cele cu privire la care fusese chestionat, dar care, în opinia sa, conțineau și prevederi incidente celor din solicitare. Verificând cele menționate, comisia nu a putut constata corectitudinea răspunsului, arătând, cu titlu de exemplu, că procedura de "REȚELE DE CANALIZARE" nu conținea nicio referire la execuția de subtraversari prin foraj orizontal dirijat, astfel cum afirmare contestatarul în răspunsul sau; Prin urmare, constatând caracterul neconcludent al clarificărilor transmise, comisia de evaluare a procedat la respingerea ofertei ................ ca inacceptabila în aplicarea prevederilor 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 actualizată. Separat, devreme ce, nici prin propunerea tehnică inițială, nici prin clarificările transmise prin intermediul adresei nr. 1901/19.01.2024, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței de prezentare a procedurii tehnice „Execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat procedura explicit menționată între cele minimal solicitat a fi prezentate în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 1, litera b) din fișa de date a achiziției, propunerea tehnica a ................... a fost respinsă și ca neconformă în conformitate cu art. 137 alin (2) litera a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, deoarece nu a fost de natură a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; 3. la punctul 3 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s-au solicitat ofertantului clarificări cu privire la aplicabilitatea în speță a documentului proiect organizare șantier, (document inclus de dvs. la filele 1003 -1010 ale fișierului „Propunere tehnica Parscov-semnat.pdf”) din moment ce, potrivit mențiunilor existente la punctul 1, acesta se adresează unui alt obiectiv (Extindere rețea de canalizare menajeră în Comuna Sadu, Cartier Tocile), pe întreg parcursul documentului neexistând vreo referire la Comuna Pârscov sau la obiectivul menționat în caietul de sarcini al procedurii care să contrazică această informație; - în răspunsul său, ............. a admis depunerea inițială a unui PROIECT ORGANIZARE ȘANTIER eronat, acesta fiind redepus, corectat, Pagina 25 din 38

§ 33

ca și anexă la răspunsul la solicitarea de clarificări, solicitând acceptarea acestuia prin luarea in considerare a unui viciu de forma. Verificând existența unei astfel de situații, comisia de evaluare a constatat că, în conținutul documentului, nu a fost identificată nicio altă referire la investiția ce face obiectul procedurii de față (înființare sistem de canalizare în ................), aspect obligatoriu pentru admiterea existentei unui viciu de formă. Prin urmare, comisia de evaluare nu a luat în considerare, pentru evaluare, acest document, vădit adresat unui alt obiectiv. Prin urmare, având în vedere că, pe de o parte, nu s-a putut admite existența unui viciu de formă, iar pe de altă parte, documentul corectat transmis prin intermediul clarificărilor cu nr. 1901/19.01.2024 nu a putut fi admis ca producător de efecte juridice din rațiuni de asigurare a respectării principiului tratamentului egal în ceea ce îi privește pe ceilalți ofertanți, s-a concluzionat că documentul inițial nu este aferent procedurii de față, și că, prin aceasta propunerea tehnica a ............ nu a fost de natură a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, fiind respinsă ca neconformă în conformitate cu art. 137 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată; 4. la punctul 4 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s-au solicitat ofertantului clarificări cu privire la cotarea în cadrul devizului aferent montajului celor 8 SPAU-uri (10 SPAU/2 montaj spau) exclusiv a operațiunilor de săpătură și prelucrare/ transport a pământului, în condițiile în care, potrivit Studiului de Fezabilitate, realizarea acestora presupunea și execuția a conductelor de refulare, în lungime cumulată de 4358 m; - în răspunsul său, ................... a demonstrat cotarea celor 4358 m conducte de refulare la nivelul propunerii tehnice, oferta sa fiind apreciată ca și conformă la acest punct. 5. la punctul 5 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s-au solicitat ofertantului clarificări cu privire la cotarea în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnica a operațiunilor de execuție a celor 60 m de Subtraversare drum viroaga/canal prin foraj orizontal, expres prevăzut a fi executați prin Studiul de fezabilitate; - în răspunsul sau, ................... a declarat ca acești 60 m de Subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal, au fost cotați „în cadrul listelor de cantități prezentate la paginile 1522- 1526 din propunerea tehnică", respectiv la nivelul Devizului aferent obiectului 9 Subtraversări. Aceasta informație nu a putut fi însă confirmata de către comisia de evaluare, articolul 9 "GA09A1** - asim. Săpare tunel și introducere țeava ol de219*6.3" având ca și cantitate doar cei 700 m liniari prevăzuți în Studiul de fezabilitate, aparte de cei 60 cu privire la care s-a făcut solicitarea de clarificări. Prin urmare, constatând caracterul neconcludent al clarificărilor transmise, comisia de evaluare a procedat la respingerea ofertei ...............ca inacceptabilă, în aplicarea prevederilor 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 actualizată. - Separat, devreme ce nici prin propunerea tehnică inițială, nici prin clarificările transmise prin intermediul adresei 1901/19.01.2024 nu s-a Pagina 26 din 38

§ 34

făcut dovada îndeplinirii cerinței de ofertare a celor 60 m de Subtraversare drum viroaga/canal prin foraj orizontal explicit prevăzuți in Studiul de fezabilitate, aparte de cei 700 m referiți în cadrul devizului, propunerea tehnică a .......................... a fost respinsă și ca neconformă în conformitate cu art. 137 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, deoarece nu a fost de natura a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; 6. la punctul 6 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s- au solicitat ofertantului clarificări cu privire la cotarea în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a Supratraversării râului Buzău cu conducta de PEHD Dnl25mm, protejata la îngheț și suspendată pe pod existent, expres prevăzut a fi executata prin Studiul de fezabilitate; - în răspunsul său, ................... a declarat că Supratraversarea râului Buzău cu conducta de PEHD Dnl25mm, protejată la îngheț și suspendată pe pod existent, a fost cotata „în cadrul listelor de cantități prezentate la paginile 1522- 1526 din propunerea tehnica", respectiv la nivelul Devizului aferent obiectului 9 Subtraversări. Această informație nu a putut fi însă confirmată de către Comisia de evaluare, niciunul din articolele componente ale acestui deviz neprevăzând montajul unei conducte de PEHD cu Diametru nominal de 125 mm. Prin urmare, constatând caracterul neconcludent al clarificărilor transmise, comisia de evaluare a procedat la respingerea ofertei .................., ca inacceptabilă, în aplicarea prevederilor 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 actualizată. Separat, devreme ce nici prin propunerea tehnică inițială, nici prin clarificările transmise prin intermediul adresei 1901/19.01.2024 nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței de ofertare a Supratraversării râului Buzău cu conducta de PEHD Dnl25mm, protejata la îngheț și suspendată explicit prevăzuți în Studiul de fezabilitate, propunerea tehnică a ................a fost respinsă și ca neconformă, în conformitate cu art. 137 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 actualizata, deoarece nu a fost de natură a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; 7. la punctul 7 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s-au solicitat ofertantului clarificări cu privire la cotarea în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare, expres prevăzut a fi montat prin Studiul de fezabilitate; În răspunsul său, ................... a declarat că operațiunile de execuție a Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare, expres prevăzut a fi montat prin Studiul de fezabilitate este cotată „în cadrul propunerii financiare la capitolul 2- Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții". Afirmația nu a putut fi reținută de către comisia de evaluare deoarece, pe de o parte, solicitarea de clarificări a fost emisă cu privire la propunerea tehnică, nu la cea financiară, iar pe de altă parte, nu propunerea tehnică si cea financiară ale aceluiași ofertant trebuie corelate. Prin urmare, inexistenta la nivelul propunerii tehnice a unor anumite operațiuni atrage automat inexistenta acestora și la nivelul propunerii financiare. Pagina 27 din 38

§ 35

Prin urmare, având în vedere stadiul procedural la care se află comisia de evaluare (evaluare tehnică) și imposibilitatea accesării propunerilor tehnice, dar și faptul că aceasta nu poate conține operațiuni suplimentare celei tehnice ce îi corespunde, constatând caracterul neconcludent al clarificărilor transmise, comisia de evaluare a procedat la respingerea ofertei ................... ca inacceptabilă în aplicarea prevederilor 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 actualizată. Separat, devreme ce nici prin propunerea tehnică inițială, nici prin clarificările transmise prin intermediul adresei 1901/19.01.2024 nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței de ofertare a Supratraversării râului Buzău cu conducta de PEHD Dnl25mm, protejată la îngheț și suspendată explicit prevăzută în Studiul de fezabilitate, propunerea tehnică a ............. a fost respinsă și ca neconformă în conformitate cu art. 137 alin (2) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 actualizată, deoarece nu a fost de natura a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; 8. la punctul 8 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s-au solicitat ofertantului clarificări cu privire la motivația necotării în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea dvs. tehnică a operațiunilor de execuție a Relocării utilităților, operațiune expres prevăzut a fi realizata prin Studiul de fezabilitate, și bugetată ca atare (85.000 lei exclusiv TVA cf DG și fișa date – pct. 11.2.4); - în răspunsul sau, ................. a declarat că operațiunile de execuție a Relocării utilităților, expres prevăzut a fi montat prin Studiul de fezabilitate este cotată „în cadrul propunerii financiare la Capitolul 1.4 - Cheltuieli relocare/protecție utilități din cadrul propunerii financiare. Afirmația nu a putut fi reținută de către comisia de evaluare, deoarece, pe de o parte, solicitarea de clarificări a fost emisă cu privire la propunerea tehnică, nu la cea financiară, iar pe de altă parte, nu propunerea tehnică și cea financiară ale aceluiași ofertant trebuie corelate. Prin urmare, inexistenta la nivelul propunerii tehnice a unor anumite operațiuni atrage automat inexistenta acestora și la nivelul propunerii financiare. Prin urmare, având în vedere stadiul procedural la care se afla comisia de evaluare (evaluare tehnică) și imposibilitatea accesării propunerilor tehnice, dar și faptul că aceasta nu poate conține operațiuni suplimentare celei tehnice ce îi corespunde, constatând caracterul neconcludent al clarificărilor transmise, comisia de evaluare a procedat la respingerea ofertei ..................., ca inacceptabilă, în aplicarea prevederilor 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 actualizată. Separat, devreme ce nici prin propunerea tehnică inițială, nici prin clarificările transmise prin intermediul adresei 1901/19.01.2024 nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței de ofertare a Operațiunilor de execuție a Relocării utilităților explicit prevăzut în Studiul de fezabilitate, propunerea tehnică a .......................... a fost respinsă și ca Neconformă în conformitate cu art. 137 alin. (2) lit. a) din HG 395/2016 actualizata, deoarece nu a fost de natură a satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; 9. la punctul 9 al solicitării transmise prin intermediul SEAP în data de 20.01.2024, s- au solicitat ofertantului clarificări cu privire la locația Pagina 28 din 38

§ 36

uploadării în SEAP a „Procesului verbal de vizita amplasament”, document explicit solicitat a fi prezentat în cadrul ofertei, potrivit pct. IV.4.1, subpunctul 11 din fișa de date a achiziției; - în răspunsul său, .................... a justificat nedepunerea unui proces-verbal de vizită la amplasamentul lucrărilor prin caracterul opțional al acestei etape, caracter indus atât de utilizarea sintagmei „daca se primește o înștiințare...", cât și pe practica CNSC, oferta sa fiind apreciată ca și conformă la acest punct. Achizitoarea consideră oportun a sublinia și faptul că, decizia de a nu accepta documentele transmise cu titlul de completări, prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări emisă de comisia de evaluare, s-a întemeiat și pe imposibilitatea admiterii depunerii unor documente/fișiere noi, aferente propunerii tehnice ulterior datei limita de depunere a ofertelor, în considerarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea 98/2016 care reglementează explicit interdicția acceptării unor astfel de documente: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat". Pentru aceasta documentele transmise prin intermediul clarificărilor, ulterior datei limita de depunere a ofertelor, nu au putut fi primite de comisia de evaluare, fiind de natură a atrage apariția unui avantaj evident în sarcina respectivului ofertant, cu consecința încălcării principiului tratamentului egal prin raportare la ceilalți participanți la procedură. Mai mult, subliniază achizitoarea, o astfel de interdicție a fost și explicit anunțată la nivelul documentației de atribuire, document însușit, în totalitate, de contestatoare prin depunerea ofertei, unde, la punctul IV.4.3 din fișa de date a achiziției, teza ultimă, a statuat fără echivoc faptul că: „Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata in privința documentelor oferteii, in raport cu documentația de atribuire; ori cu prevederile legislației in vigoare va conduce la respingerea ofertei. Prin urmare, in cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice si sau completarea greșita a unui document ori neprezentarea acestuia in forma solicitata sunt incidente prevederile de mai sus". Decizia de respingere (6 motive de inacceptabilitate și 7 de neconformitate) a fost comunicată ofertantului prin intermediul SEAP, sub forma unei comunicări intermediare, în data de 22.01.2024, la orele 13:52, fiind astfel complinită cerința SEAP care deschide automat un câmp „Motiv de respingere" la momentul acționării butoanelor neconform/inacceptabil. Cum acest câmp nu permite decât introducerea unui număr limitat de caractere (500), în acesta am înscris „Conform comunicare intermediară postată în SEAP", adăugând în prealabil în SEAP documentul comunicare intermediară. Revenind la concluziile scrise depuse de .............. solicită Consiliului să facă abstracție de afirmațiile contestatoarei vis-a-vis de formalismul excesiv al comisiei de evaluare, prin raportare la specificitatea caietului de sarcini (proiectare și execuție), respectiv inexistenta listelor de cantități în caietul de sarcini, prin depunerea ofertei, ................. asumându-și în totalitate documentația de atribuire. Pagina 29 din 38

§ 37

De asemenea, autoritatea contractantă apreciază ca vădit nefondate, raportat la specificul spetei dedusa judecății CNSC, afirmațiile referitoare la corelarea propunerii tehnice și a celei financiare, contestatoarea afirmând că acestea sunt cotate în propunerea financiară, deși se poate retine o astfel de poziție deoarece cele doua părți ale ofertei sunt coroborate și nu poate apărea în propunerea financiară ceva ce nu este cotat în propunerea tehnică. Prin urmare, achizitoarea apreciază nu trebuia să se ajungă la evaluarea propunerii financiare pentru a se constata că oferta tehnică nu este conformă, astfel cum solicita ........................ Separat, cu privire la aspectele de formă invocate de contestator, apreciază că, probabil acesta nu a parcurs documentul „Comunicare intermediară tehnic Ingaz", ci doar l-a contestat... Pe parcursul celor 4 pagini, se explica pas cu pas ce i s-a solicitat, ce a răspuns la fiecare punct și pentru ce răspunsul sau nu a fost apreciat ca și neconcludent sau de ce oferta sa a fost apreciată ca nesatisfăcând în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. Achizitoarea precizează că, prin punctul de vedere anterior transmis, a procedat doar la o informare a modalității de desfășurare a procedurii, exprimându-se cu privire la excepția ridicată din oficiu de către CNSC. Pentru toate aceste motive, apreciază că singura soluție ce se impune a fi adoptata la nivelul CNSC este de respingere a contestației ca nefondată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ................. a inițiat o procedură simplificată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect având ca obiect „Înființare sistem de canalizare în comuna Pârscov, județul Buzău”, cod CPV 45232400-6 Lucrări de construcții de canalizare de ape reziduale (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ................. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată este de 22.198.061,54 lei fără TVA. Din cadrul contestației, rezultă că asocierea .................este nemulțumită de modalitatea în care a fost evaluată propunerea sa tehnică. În soluționarea contestației, Consiliul reține următoarele: În cadrul fișei de date a achiziției autoritatea contractantă a solicitat la pct. IV.4.1 subpct. 2 lit. b) „2. Reperele privind managementul, logistica și planificarea aplicată pentru realizarea contractului. În această secțiune, ofertantul, pe baza informațiilor menționate în specificațiile tehnice din documentația de atribuire și a cunoștințelor proprii, trebuie să facă o prezentare detaliata privind: (...) (B) strategia de aprovizionare cu resursele necesare realizării contractului. Se va prezenta lista furnizorilor principalelor materiale ce urmează a fi puse în opera, cu atașarea certificatelor privind controlul producției în fabrica / rapoarte de încercare minim pentru agregatele, betoanele și mixturile asfaltice ce urmează a fi puse în opera, rapoarte de Pagina 30 din 38

§ 38

inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate / fabricare mixturi asfaltice;” În etapa de evaluare a propunerii tehnice, autoritatea contractantă a solicitat mai multe clarificări contestatorului astfel: Referitor la îndeplinirea acestei cerințe, contestatorul a răspuns din adresa nr. 1901/19.01.2024 astfel „Având în vedere ca obiectul contractului este de proiectare și execuție lucrări de canalizare, în cadrul propunerii tehnice, la paginile 1222-1452, au fost prezentate informații privind calitatea materialelor ce vor fi utilizate în cadrul contractului. În ceea ce privește agregatele, betoanele si mixturile asfaltice ce urmează a fi puse în operă, rapoarte de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate I fabricare mixturi asfaltice, acestea privesc partea de refacere a lucrărilor de canalizare, când, în raport de obiectul contractului - proiectare și execuție - conformitatea acestora va fi stabilită pe parcursul executării lucrărilor, aspect care rezultă inclusiv din modelul de contract, potrivit cu care (...) Cu toate, acestea, pentru a răspunde solicitării comisiei, anexăm prezentului răspuns documente privind calitatea materialelor care vor fi puse în operă, precum și înscrisuri referitoare la instalațiile de sortare și concasare agregate I fabricare mixturi asfaltice, cu luarea în considerare inclusiv a celor declarate la pag. 3 din propunerea tehnică, potrivit cu care” Consiliul procedând la verificarea propunerii tehnice și a documentelor anexate, reține că asocierea contestatoare a depus doar: - autorizația de mediu nr. 170/26.11.2020 pentru SC Geda Com SRL pentru desfășurarea activităților conform cod CAEN: 2399 – fabricarea altor produse din minerale nemetalice și 3511 producția de energie electrică - decizia nr. 818/31.10.2023 – viza anuală pentru perioada 26.11.2023-26.11.2024 pentru autorizația de mediu nr. 170/26.11.2020 - certificat de conformitate a controlului producției în fabrică pentru SC Geda Com SRL – agregate concasate - certificat de conformitate a controlului producției în fabrică pentru SC Geda Com SRL – beton asfaltic - certificat de conformitate a controlului producției în fabrică pentru SC Geda Com SRL – agregate naturale de balastieră fără a depune niciun raport de inspecție pentru instalațiile de sortare și concasare agregate / fabricare mixturi asfaltice. Mai mult însăși contestatorul în cadrul contestației precizează că „astfel cum rezultă din cuprinsul răspunsului transmis autorității contractante, intenția clară a asocierii a fost aceea de a pune la dispoziția comisiei de evaluare toate documentele referitoare la instalațiile de sortare și concasare/fabricare mixturi asfaltice, iar, cu toate acestea, nu cunoaște motivele pentru care respectivele înscrisuri nu au fost încărcate în SEAP odată cu răspunsul.” Rezultă astfel fără putință de tăgadă că asocierea contestatoare nu a postat în SEAP toate documentele solicitate de către autoritatea contractantă. Față de aceste aspecte critica urmând să fie respinsă ca nefondată. În cadrul fișei de date autoritatea contractantă a solicitat la cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice „Propunerea Tehnica va Pagina 31 din 38

§ 39

conține: 1. Planul de asigurare a calității lucrărilor pe timpul execuției particularizat la lucrare, care va cuprinde cel puțin următoarele: (...) B) Procedurile tehnice de execuție a lucrărilor aferente obiectivului. Se vor prezenta procedurile de execuție personalizate la lucrare, pentru categoriile de lucrari incidente obiectivului: minim Marcare traseu conducta, Executarea retelelor de canalizare, Realizare statii si instalatii de pompare a apelor uzate, Realizare statii si instalatii de epurare, Tehnologii de realizare a instalatiilor de canalizare, Executarea retelelor de alimentare cu apa, Executarea retelelor de alimentare de apa cu tuburi din pe (pehd, pied), Montajul si pozitionarea tuburilor si tevilor de apa si canal in transee, Sudarea prin electrofuziune a tevilor din pehd, Executarea si montarea caminelor din beton monolit si polietilena (pe), Aducerea la cota a capacelor de camin si gurilor de scurgere, Executie subtraversari prin foraj orizontal dirijat, Executarea probelor de presiune si spalari conducte la retele din pehd” Referitor la îndeplinirea acestei cerințe, contestatorul a răspuns din adresa nr. 1901/19.01.2024 astfel: „1. „Realizare stații și instalații de pompare a apelor uzate”- MONTAJ INSTALAȚII HIDRAULICE ȘI ECHIPAMENTE - paginile 627 - 639; 2. „Realizare stații și instalații de epurare”- REȚELE DE CANALIZARE - paginile 591 - 612; 3. „Sudarea prin electrocuțiune a țevilor din pehd”- REȚELE DE APĂ - CONDUCTE DIN POLIETILENĂ DE ÎNALTĂ DENSITATE - paginile 613 -628; 4. „Aducerea la cotă a capacelor de cămin și gurilor de scurgere” -CĂMINE - paginile 640 – 667; 5. „Execuție subtraversări prin foraj orizontal dirijat”- REȚELE DE CANALIZARE - paginile 591 – 612; 6. „Executarea probelor de presiune și spălări conducte la rețele din pehd"- REȚELE DE APĂ - CONDUCTE DIN POLIETILENĂ DE ÎNALTĂ DENSITATE - paginile 613 – 628” Consiliul procedând la verificarea propunerii tehnice – procedura REȚELE DE CANALIZARE - CĂMINE – PTE 006 pag. 591-612, reține că „Procedura are drept scop stabilirea tehnologiei lucrărilor ce se referă la execuția căminelor de canalizare, în concordanță cu desenele aprobate, specificațiile tehnice și proiectele tip, în condițiile asigurării unui nivel calitativ corespunzător cerințelor proiectului tehnic, caietelor de sarcini și a prescripțiilor tehnice în vigoare” însă în cadrul acestei proceduri nu se regăsesc procedurile de execuție personalizate la lucrare realizare statii si instalatii de epurare și executie subtraversari prin foraj orizontal dirijat, așa cum a fost solicitat în mod expres în cadrul fișei de date a achiziției. Față de aceste aspecte, Consiliul urmând a respinge critica ca nefondată. Referitor la criticile cu privire la organizarea de șantier, Consiliul reține următoarele: În cadrul fișei de date a achiziției autoritatea contractantă a solicitat ca propunerea tehnică să conțină: „8. Memoriul de organizare a șantierului: descrierea organizării de șantier aferenta/necesara execuției. In aceasta secțiune, ofertantul, pe baza informațiilor menționate in specificațiile tehnice din documentația de atribuire si a cunoștințelor proprii, trebuie sa facă o prezentare detaliata privind: accesul pe șantier, curățenia șantierului, programul de lucru pe șantier, asigurarea utilităților, modul de protejare a Pagina 32 din 38

§ 40

utilităților existente, masuri de securitate si sănătate in munca in cadrul organizării de șantier, planul de organizare a șantierului, inclusiv Schemele de semnalizare a zonei de drum în lucru.” Procedând la analiza propunerii tehnice depusă de asocierea contestatoare reține că la pag. 1003 se regăsește „PROIECT ORGANIZARE DE ȘANTIER 1. Elemente generale Prezentul memoriu de prezentare a organizării de șantier este întocmit pentru investiția Proiectare și execuție lucrări de „Extindere rețea de canalizare menajeră în Comuna Sadu, cartier Tocile” și care nu este întocmit pentru execuția lucrării „Înființare sistem de canalizare în comuna Pârscov, județul Buzău” însă având în vedere caracterul general al memoriului se comisia de evaluare ar fi avut posibilitatea să solicite clarificări în sensul remedierii posibilei erori de redactarea a localității și nu să nu ia în considerare acest memoriu care ulterior să îl constituie motiv de neconformitate a ofertei. Față de acestea Consiliul urmează să admită această critică. Referitor la criticile cu privire la necotarea în cadrul devizelor ce alcătuiesc propunerea tehnică a: - operațiunii de execuție a celor 60 m de subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal - operațiunii de execuție a supratraversării râului Buzău cu conducta de PEHD Dn 125mm - operațiunii de execuției Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare - operațiunii de execuție a relocării utilităților Consiliul reține că în cadrul fișei de date autoritatea contractantă a menționat la cap. II.2.4 Descrierea achiziției publice „Execuție lucrări: Cap. 1. Relocare utilități: 85.000 lei fără TVA Cap. 2. Asigurare utilități: 551.250 lei fără TVA Cap. 4. Construcții si instalații: 20.276.853,72 lei fără TVA Cap. 5.1. Organizare de șantier: 506.921,34 lei fără TVA” iar la cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice a solicitat ca propunerea tehnică să conțină „10. Liste de cantități/articole, cu încadrări conform Normativelor indicatoare de deviz întocmite pentru asigurarea realizării tuturor operațiunilor menționate in PT dar si pentru demonstrarea modului de formare a ofertei financiare.” Procedând la verificarea propunerii tehnice a asocierii contestatoare Consiliul reține următoarele: - în cadrul Formular F3 - Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări - Obiectul: 9 subtraversari – pag. 1525 este o singură poziție în deviz, poziția 9 „GA09A1** - asim sapare tunel si introducere teava ol de219*6.3” – cantitate 700 m - asocierea contestatoare în punctul de vedere a susținut că nu a elaborat listă cu cantități de lucrări pe categoria de lucrări supratraversarea Râului Buzău deoarece a avut în cantitatea de material necesară realizării acestei lucrări, iar activitatea de prindere de podul aferent DC81 este asimilată în devizul nr. 9 subtraversări. Pagina 33 din 38

§ 41

- asocierea contestatoare în punctul de vedere a susținut că nu a elaborat listă cu cantități de lucrări pe categoria execuției Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare deoarece au fost cotate în cadrul propunerii financiare. - asocierea contestatoare în punctul de vedere a susținut că operațiunile aferente relocării utilităților sunt cotate în cadrul cap. 1.4 cheltuieli relocare/protecție utilități din cadrul propunerii financiare, același capitol regăsindu-se și în propunerea tehnică. Mai mult în soluționare Consiliul reține că în cadrul studiului de fezabilitate postat în SEAP la pag. 57 și următoarele se regăsesc listele de cantități în cadrul cărora se regăsesc cei 60 m de subtraversare drum viroagă/canal prin foraj orizontal, supratraversarea râului Buzău cu conducta de PEHD Dn 125mm, Postului Trafo 63 KVA aferent Stației de Epurare, aspecte recunoscute de către contestator în cadrul contestației depuse. Referitor la criticile cu privire la „procesul verbal de vizită amplasament” urmează să o respingă ca nefondată având în vedere că această cerință nu a stat la baza respingerii ofertei contestatorului. Cerințele fișei de date a achiziției reiterate mai sus sunt clare în sensul că operatorii economici trebuiau să depună anumite documente / înscrisuri, care să probeze/demonstreze ofertantul a înțeles corect cerințele din Caietul de Sarcini și ca metodologia propusă este corespunzătoare pentru obținerea asigurării calității lucrărilor. În soluționarea contestației, Consiliul reține că potrivit celor menționate în cadrul caietului de sarcini de către autoritatea contractantă, operatorii economici au obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Necesitatea sau oportunitatea achiziționării unor lucrări care să îndeplinească anumite caracteristici au fost stabilite de autoritatea contractantă, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul acesteia iar riscul ca în cadrul procedurii să participe și chiar să câștige procedura un operator economic care nu poate executa în bune condiții contractul, datorită faptului că în cadrul documentației de atribuire nu au fost impuse participanților anumite dotări/echipamente, aparține autorității contractante. În cadrul propunerii tehnice și ulterior prin răspunsul transmis de către contestator la solicitare de clarificare, acesta recunoaște că a omis să depună în cadrul ofertei anumite înscrisuri. În soluționare Consiliul reține faptul că autoritatea contractantă a indicat atât în cadrul fișei de date a achiziției cât și în cadrul caietului de sarcini cât și în SF documentele care trebuie depuse cât și modul în care trebuie elaborată oferta. Conținutul documentației de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (prevedere care se regăsește în cadrul documentației de atribuire și care este similară art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de achiziție publică să Pagina 34 din 38

§ 42

respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Prin urmare, nu se poate reține justificarea contestatorului potrivit căreia, autoritatea contractantă trebuia să solicite și să îi permită pentru a doua oară completarea propunerii tehnice cu documentele lipsă și să solicite noi clarificări, deoarece prin însușirea documentației de atribuire și depunerii ofertei se prezumă că acesta era perfect informat și conștient atât de obligativitatea depunerii acestor documente în cadrul ofertei, acesta neputând să își invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei și ulterior al răspunsului la solicitările de clarificări potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”. Rolul comisiei de evaluare este de a verifica propunerile tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din documentației de atribuire și a îndeplinirii criteriilor de calificare. În cazul în care prevederile documentației de atribuire erau considerate ca fiind contradictorii/eronate/ambigu formulate sau abuzive, acesta avea dreptul de a contesta respectivele înscrisuri, potrivit prevederilor legale, în caz contrar ele fiind pe deplin aplicabile și obligatorii. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că: „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum s- a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Orice decizie a comisiei de evaluare privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare legală și Pagina 35 din 38

§ 43

temeinică, sub toate aspectele acesteia, având certitudinea că ofertele de operatorii economici sunt sustenabile, țin cont de toate prevederile legale în vigoare și cerințele documentației de atribuire, astfel încât rezultatul procedurii să nu fie viciat de aceștia prin simpla prezumție că urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei lor, vor găsi o modalitate prin care să se încadreze în cerințele impuse în caietul de sarcini și să respecte criteriilor de calificare. În cauza C-42/13, CJUE a reținut că: „42 Or, Curtea a hotărât deja că unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit, astfel încât aceasta ar avea obligația să excludă de la o achiziție un operator economic care nu a comunicat un înscris sau o informație a cărei prezentare era impusă în documentele acestei achiziții sub sancțiunea excluderii (a se vedea în acest sens Hotărârea Manova, C 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40). 43. Această obligație strictă ce revine autorităților contractante derivă din principiul egalității de tratament și din obligația de transparență care decurge de aici, cărora le sunt supuse autoritățile contractante, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18. 44. Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză”. Prin urmare, Consiliul reține că, autoritatea contractantă nu putea accepta în urma clarificărilor solicitate completarea de către contestator a ofertei și nici nu putea solicita noi clarificări cu privire la aceleași aspecte deoarece un astfel de demers ar fi fost de natură a crea un avantaj evident în favoarea contestatorului, avantaj constând în transformarea ofertei acestuia dintr-o ofertă care nu a fost elaborată cu respectarea documentației de atribuire în ofertă conformă. În cadrul Hotărârii din 10 octombrie 2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: „31 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C 599/10, punctele 36 și 37). 32 Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate Pagina 36 din 38

§ 44

punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 33 Curtea a formulat în această hotărâre anumite cerințe care delimitează această posibilitate de a solicita în scris ofertanților o clarificare a ofertei lor. 34 Mai întâi, o cerere de clarificare a unei oferte, care poate interveni numai după ce autoritatea contractantă a luat cunoștință de ansamblul ofertelor, trebuie, în principiu, adresată în mod echivalent tuturor ofertanților care se află în aceeași situație (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctele 42 și 43). 35 În continuare, cererea trebuie să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 44). 36 În plus, această cerere nu poate conduce la prezentarea de către un anumit ofertant a ceea ce în realitate ar fi o nouă ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 37 În sfârșit, în general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce privește posibilitatea de a solicita candidaților să își clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidații în mod egal și loial, astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecție a ofertelor și în raport cu rezultatul acesteia, că solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat candidatul sau candidații cărora le a fost adresată (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 41)”. La considerentul 28 din Hotărârea pronunțată în cauza C-131/16, CJUE s-a pronunțat astfel: „a permite autorității contractante să solicite unui candidat a cărui ofertă o apreciază a fi imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini clarificări în această privință ar implica riscul de a se considera că această autoritate contractantă, în cazul în care oferta candidatului respectiv ar fi în final reținută, a negociat în mod confidențial această ofertă, în detrimentul celorlalți candidați și cu încălcarea principiului egalității de tratament (Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C- 599/10, EU:C:2012:191, punctul 37)”. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii prin elaborarea unei oferte incomplete și care nu respectă strict cerințele impuse, bazându-se pe obligația autorității contractante de a solicita clarificări și completări, având în vedere că aceste solicitări pot fi doar de natură formală sau de confirmare, sunt necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte și trebuie solicitate și analizate cu respectarea principiilor tratamentului egal și transparenței. Prin urmare, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, Consiliul reține că autoritatea contractantă a analizat conformitatea ofertei prezentate, cu respectarea Pagina 37 din 38

§ 45

documentației de atribuire și a principiului tratamentului egal consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Raportat la cele evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de evaluare, Consiliul constată că această verificare, așa cum a fost efectuată de autoritatea contractantă în etapa de evaluare a ofertelor respectă regulile și principiile care guvernează legislația specifică în domeniu și, pe cale de consecință criticile contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei sale este neîntemeiată urmând a fi respinsă. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulate de ............. în contradictoriu cu autoritatea contractantă ................... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulate de ............în contradictoriu cu autoritatea contractantă ............. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 4 exemplare originale, conține 39 (treizecișinouă) pagini. Pagina 38 din 38

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.